joi, 9 aprilie 2009

Despre Adevar

A spune celuilalt ceea ce gandesti nu inseamna neaparat a-i spune Adevarul. Multi dintre noi gresesc atunci cand dau frau liber limbii si vorbesc ceea ce le trece prin minte, considerand astfel ca au grait adevarul, dar scotand insa la iveala ce are omul in inima lui.
Pentru a spune adevarul, sau a cuvanta, trebuie mai intai de toate sa ne smerim, stiind ca Hristos este Adevarul, Calea, Viata, iar noi nevrednicii nu avem nici macar cum sa oglindim Adevarul daca nu facem din inima noastra o inima smerita, o inima curata si lipsita de patima, o inima care este placuta lui Dumnezeu.


Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel,
Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. (4,25)
Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare. (5,25)
Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,(6,14)

Sfânta Evanghelie după Ioan
Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume.(1,9)
Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. (8,32)
Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. (8,51)
Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine. (14,6)
Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. (17,3)

**********************************************************************************************
Multumesc lui Marius pentru amabilitatea de a scrie aceste extrase din cartea "Imitatio Christi" a lui Toma De Kempis

ÎNVATATURA ADEVARULUI
1. Ferice de cel luminat nemijlocit de învatatura adevarului însusi, nu de tîlcul întrezarit al unor chipuri si vorbe trecatoare.
Parerile si simturile omenesti înseala într-adevar, adeseori vederea lor e scurta.
Ce rost poate avea sa iscodesti cu mintea, pîna în pînzele albe, lucruri ascunse ori învaluite în negura tainei, de vreme ce la ceasul judecatii nimeni nu-ti va cere vreodata socoteala de necunoasterea lor?
Mare nesabuinta e sa tii mortis la cercetarea si iscodirea fara rost a unor lucruri nefolositoare, ba chiar pagubitoare, lasînd deoparte tocmai pe cele mai trebuincioase si mai folositoare. Ca, ochi avînd, sa nu vedem.

2. De ce ne-ar pasa atît de mult de deosebirea filosofica dintre fire si speta?
Cel caruia Cuvîntul etern îi vorbeste se poate lipsi de felurimea si sumedenia parerilor omenesti.
Toate îsi trag obîrsia dintr-un singur Cuvînt, toate se rostesc într-un glas; e însusi izvorul si începutul care pe noi, acum, ne cheama ca sa ne vorbeasca. Fara El nimeni nu poate dobîndi întelegere, fara El nu-i cu putinta o judecata dreapta.
Cel pentru care toate sînt una, pe toate la un rost aducînd, si una vazînd întru toate, acela poate fi statornic în sufletul sau, întemeiat cu totul pe pacea lui Dumnezeu.
O, Dumnezeule, adevarul meu, fa sa fiu una cu tine, întru iubire fara sfîrsit!
Searbada e citirea, searbada ascultarea din carti: Tu singur esti tot ce-mi doresc si tot ceea ce vreau.
Învatatii sa pastreze tacerea, amuteasca gura fapturii înaintea fetei tale: vorbeste-mi, Doamne, Tu singur.

3. Cu cît mai adunat întru sine va fi cineva - cu cît mai limpezite cugetul si inima lui - cu atît mai usor îi va fi sa priceapa lucruri mai multe, mai înalte si mai nepatrunse, caci, pentru el, lumina întelegerii vine de sus.
O minte limpede, curata si statornica nu se risipeste în mijlocul îndatoririlor zilnice - oricît de multe ar fi chemata sa faca, caci pe toate le savîrseste cu gîndul la Dumnezeu, straduindu-se sa scuture, din launtrul sau toata cautarea de sine.
Ce anume te stînjeneste si-ti aduce mai multe necazuri pe cap, daca nu tocmai pofta neînfrînata a inimii, lasata în voia ei?
Omul drept si evlavios îsi lamureste mai întîi pe dinauntru rostul faptelor sale, abia apoi trece la ceea ce are de savîrsit si savîrseste pe din afara; si nu se lasa mînat încotro l-ar îmbia imboldurile stricate ale firii ci, el însusi stapan, le tine pe toate cu tarie sub cîrma si îndrumarea dreptei judecati.
Care lupta este mai apriga decît a aceluia care vrea sa se biruiasca pe sine?
Într-adevar,aceasta s-ar cuveni sa fie grija noastra dintîi: sa ne biruim pe noi însine, zi de zi sa sporim în putere, pas cu pas si ceas cu ceas, înaintînd pe calea binelui.

4. Orice desavîrsire în aceasta viata îsi are partea ei de nedesavîrsire si nu-i cunoastere sau cugetare înalta nescutita de taine si umbre.
Cunoasterea smerita de sine e o cale mai sigura spre Dumnezeu decît iscodirea adîncurilor stiintei.
Nu ca stiinta sau cunoasterea oricarui lucru ca atare nu ar fi buna în sine, rînduita si vruta chiar de Dumnezeu; dar pentru ca mai de pret e constiinta curata si o viata cinstita. Si tocmai fiindca numerosi sînt cei ce se silesc sa adune cunostinte, mai curînd decît sa duca o viata dreapta si sfînta, atît de des vedem cum atîtia ajung sa rataceasca drumul si sa aduca la urma rod putin sau deloc.

5. O, atîta silinta de si-ar da - pentru a plivi si stîrpi viciile si a rasadi în sufletele lor virtutea -, cîta stradanie irosesc fara oprire în dezbateri, n-ar fi atîtea rele si atîta smintire în rîndul credinciosilor, si nici atîta delasare în manastiri.
Caci de un lucru putem fi siguri: în ziua judecatii nu vom fi întrebati ce carti am citit, ci ce fel de fapte am savîrsit, nimeni nu va cerceta cît de iscusiti am fost în vorbire, ci cît de crestineste ne-am trait zilele pe pamînt.
Spune-mi, unde s-au dus toti cei care, pîna nu de mult, erau socotiti drept mari învatatori si domni, cei care, pîna mai ieri, pe cînd traiau înca, se bucurau de o faima înfloritoare pentru stiinta lor de carte? Scaunele lor sînt goale si au fost date altora, si ma întreb daca cineva îsi mai aminteste de ei. Cît timp au fost în viata, treceau drept barbati de vaza dar iata, nimeni, acum, nu-i mai pomeneste.

6. O, cît de repede se stinge si amuteste toata slava lumii! Ce bine ar fi fost daca viata le-ar fi fost pe potriva stiintei de carte! Atunci, cu adevarat, citirile si învatatura lor ar fi avut un rost. Si cîti în aceasta viata nu se pierd, cu toata stiinta lor zadarnica de carte, pentru ca prea putin se sinchisesc de slujirea lui Dumnezeu! Si tocmai pentru ca în loc sa se smereasca pe sine le place mai curînd sa treaca drept oameni de vaza, în fumurile gîndului lor se mistuie pîna ce pier.
Cu adevarat mare e cel ce are în suflet dragoste mare.
Cu adevarat mare este cel care se socoteste pe sine mic si toata fala si slava lumii o socoteste fara pret.
Sabuit cu adevarat este acela care toate bunatatile pamîntului le socoteste gunoi, ca sa cîstige pe Hristos (Fil 3, 8).Si învatat cu adevarat e cel care se leapada de vointa sa, spre a putea face numai voia lui Dumnezeu.

********************************************************************************************* Despre folosul cunoasterii stiintifice.

SA NU AVEM DESPRE NOI ÎNSINE PARERI ÎNALTE

1. Dorinta de a cunoaste e fireasca la tot omul; dar la ce-ar folosi stiinta de carte fara frica lui Dumnezeu?
Fara îndoiala, mai cîstigat e taranul slujind lui Dumnezeu cu smerenie, decît filosoful semet care, lasîndu-si propriul suflet în paragina, se încumeta sa iscodeasca mersul stelelor. Omul care se cunoaste pe sine însusi temeinic stie bine sa se umileasca: pe el n-au cum sa-l încînte laudele oamenilor. La ce mi-ar folosi înaintea lui Dumnezeu, care ma va judeca dupa faptele mele, sa am cunostinta de toate cîte sînt pe lume, daca inima mea ar fi lipsita de dragoste?

2. Sileste-te sa-ti înfrînezi nazuinta nesabuita de a cunoaste, caci multa risipire si multa amagire stau cuibarite în aceasta.
Celor cu stiinta de carte le place mereu sa se afle în vazul lumii si sa treaca în vazul oamenilor drept întelepti.
Multe sînt însa lucrurile a caror cunoastere nu aduce cîstig sufletului, sau îi priesc doar prea putin; mare nesabuinta, prin urmare, este sa-ti irosesti vremea cu lucruri ce nu sînt de folos mîntuirii.
Nu vorba multa satura sufletul omului; în schimb viata cinstita si dreapta daruieste pace cugetului, dupa cum o constiinta curata da o mare încredere în Dumnezeu.

3. Cu cît vei sti mai mult si cu cît vei cunoaste mai bine, cu atît mai aspru vei fi judecat, daca viata pe care o duci nu va fi la înaltime. Fereste-te asadar de a te umfla în pene pentru destoinicia sau stiinta ta de carte, ci, mai degraba, teme-te pentru tot ceea ce ti-a fost dat sa cunosti. Iar daca ti se pare cumva ca stii sumedenie de lucruri, nu uita ca mai multe si mai nenumarate sînt cele despre care nu ai habar.
Nu te fali asadar cu nimic ci, mai curînd, marturiseste-ti marginirea.
Cum ai putea sa te socotesti mai presus decît altul, cînd în jurul tau se gasesc atîtia mai învatati si mai priceputi în cunoasterea legii decît tine?
De vrei cu adevarat sa stii si sa deprinzi un lucru de folos, învata-te sa treci nebagat în seama si socotit drept bun de nimic!

4. Cea mai înalta si mai folositoare învatatura este adevarata cunoastere si dispretuire de sine.
Mare întelepciune si desavîrsire este sa te socotesti pe tine însuti bun de nimic, iar pe ceilalti sa-i vezi întotdeauna mai buni si mai vrednici ca tine.
Chiar daca ai vedea pe altul gresind pe fata, ori cazînd în pacat, nu te grabi sa te socotesti pe tine însuti mai bun, deoarece nu poti sti cît timp ai sa poti fi în stare sa tii tu însuti calea dreapta.
Slabi sîntem cu totii din fire; însa mai slab si mai subred decît tine nu socoti pe nimeni.

7 comentarii:

  1. Doamne ajuta, Corina !
    Se pare ca nici aici nu scapi de mine :)
    Sunt multi oameni, Corina, care "ce au in guse au si-n capuse"- ca sa stilizez ceea ce ai spus si tu.
    Pote fi ori apanajul cinstei ori, mai grav, apanajul tupeului.
    Adevarul este numai unul si este in Hristos.
    Sunt oameni care spun ceea ce gandesc in mod direct, fara menajamente, dar asta nu inseamna ca sunt neaparat cinstiti sau in duhul lui Hristos.
    Totusi, e de preferat un om sincer unui om fatarnic, pentru ca in cazul celui dintai, intr-o oarecare masura, duhul adevarului poate gasi un altoi pe care sa dea roade, in timp ce in cazul fatarnicului, duhul minciunii ii este calauza.
    Sunt foarte rari oamenii care sunt cu adevarat in duhul adevarului in totalitate, ma refer la oamenii induhovnicitii si lepadati de sine...
    Cred ca elogvente pentru om, sunt mai degraba intrebarile pe care le pune, decat raspunsurile pe care le da la intrebari.
    Eu sunt unul care vorbesc de multe ori cand trebuie sa tac...stiu.
    Inteleg ca de multe ori, chiar si atunci cand, printr-o minune a lui D-zeu reusesti sa poti spune lucrurilor pe nume, daca n-o faci in momentul potrivit, la locul potrivit si cui trebuie, rezultatul poate fi contrar asteptarilor.Dreapta socoteala n-o are toata lume, de aia nu orice preot este un duhovnic bun, spre exemplu (ma refer aici la duhovnic ca la un doctor care stie sa te cerceteze in amanunt, nu vreau sa vorbesc despre valabilitatea spovedaniei).
    Concluzia mea este- smerenie, smerenie, smerenie...(Usor de zis..greu de facut-din pacate...)
    Si eu m-a gandisem mai demult la ceea ce spuneai, ca din ce cunoastem mai mult rational, stiintific, din aia n-o sa mai cunoastem nimic si o sa umblam buimaci, tocmai ca ne indepartam de Adevar. Cred ca are legatura directa cu talcul caderii omului din Eden, atunci cand omul a vrut sa manance din pomul cunoasterii...

    RăspundețiȘtergere
  2. Doamne ajuta Marius,

    Si eu ma bucur sa ne reintalnim, chiar si pe blogul meu.

    Articolul meu a pornit mai mult ca un raspuns pentru Pr. Piciorusi care scria ca "Dacă cineva te iubeşte…îţi spune adevărul." (http://bastrix.wordpress.com/2008/11/24/daca-dan-puric-e-teologatunci-eu-sunt-maia-morgenstern/). Am lasat cateva comentarii pe "Nu catuselor electronice" dar pentru a nu reveni la nesfarsit am preferat sa fac acest mini comentariu pe blogul meu.

    Eu sunt de acord ca nu trebuie sa ne reducem la mutenie doar pentru faptul ca nu avem pretentia ca spunem adevarul. Daca insa fiecare om ar avea mai multa grija cu ceea ce spune, stiind ca pentru fiecare cuvant o sa dea seama, atunci cred ca s-ar afla pe calea spre Adevar.

    "La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul." "Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut." (Ioan, 1;1,3). Cuvantul presupune o stare de har dumnezeiesc. Omul cazand, si mancand din pomul cunoasterii, a ajuns sa spuna vorbe in loc de cuvinte. Iar a cuvanta presupune a fi in har.

    A spune celuilalt ceea ce gandesti despre el, asa cum a spus pr. Piciorusi ce gandeste despre Dan Puric, nu inseamnca ca ii si spui adevarul, din iubirea pentru aproapele. Adevarul se spune intr-adevar din iubire, dar vorbele se spun din inimile oamenilor.

    Adevarul nu cred ca este crud, asa cum se mai spune, pentru ca din iubire nu poate sa se nasca cruzime. Si daca Hristos este Adevarul absolut e limpede ca nu putem vorbi despre cruzime ci mai degraba trebuie sa ne gandim la dreptate. Dumnezeul nostru este drept nu este crud. Dreptatea este o virtute, pe cand cruzimea nu. Asadar daca pr. Piciorus i-a spus lui Dan Puric ca i-a spus adevarul crud,
    si citez:"Iar dacă adevărul e crud, dar e adevăr şi nu maimuţăreală…atunci domnul Puric o să ne mulţumească pentru faptul, că un tânăr teolog în formare, a avut tupeul/nesimţirea/bădărănia sau bunul simţ, să îi spună adevărul despre Dan Puric 2007-2008, care a devenit…ceea ce nu e."
    de fapt nu i-a spus adevarul ci a aratat ce are el in inima lui.

    RăspundețiȘtergere
  3. O "mica" completare la cele de mai sus:

    Domnul a spus: "cerul si pamantul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece". Vedem astfel ce inseamna Cuvantul, si am putea spune ca un test al veridicitatii este si...vesnicia. Ceea ce este adevarat dureaza. Cu cat ceva este mai adevarat cu atat dureaza mai mult. Minciuna nu este decat o imitatie a adevarului, dar ea nu exista in sine, este o expresie a naturii cazute.Cu toate acestea,paradoxal poate, istoria nu este o acumulare de adevaruri, poate si pentru ca, cu timpul ne departam de sursa Adevarului. O iesire din timp, ne readuce sa ne "adapam" la sursa Adevarului. "Iesind din timp" din viata prin comuniunea cu Hristos, prin dobandirea harurilor Sfantului Duh, ne garanteaza o viata vesnica in care ajungem sa-L cunoastem pe Dumnezeu.

    Lasand la o parte toata aceasta filozofie, ma gandesc si la stramosii nostri care nu aveau nevoie de fotografii din avion pentru a-si cunoaste delimitarile terenului. Era cuvantul lor care avea valuare. Terenul meu e pana aici, mostenit de la tata si nu ma bag la vecin. Mai erau si exceptii, dar ca regula generala ceea ce conta era cuvantul. Acuma insa se dau legi peste legi si cu toate acestea nu se observa inbunatatiri. Ba mai rau se umple vazduhul de vorbe si lumea nu se indreapta.
    Veti spune bine dar "vorba zboara, ceea ce e scris ramane". Nici scrisul nu a rezolvat mare lucru. Omul nu s-a indreptat nici daca a ramas scris. Asa se poate extinde si la pasapoartele cu cip, ca tot este un subiect de actualitate. Tehnica poate sa evolueze pana la extrem, dar nu aceasta va schimba omul. Acuma sunt pasapoarte cu cip ca sa ne pazim de teroristi, oficial gandind. Dar lucrurile nu se vor opri aici. Ca si cele de dinainte acestea pot fi falsificate (etc),si vor urma altele mai performante dar si acestea, la randul lor, vor avea slabiciunile lor, si tot asa, pana ce istoria se va sfarsi, cerul si pamantul vor trece dar Cuvintele Domnului nu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Si cum sa facem, Corina ?
    Mie mi-e frica ca am si eu sufletul pierdut.
    Nu sunt nici eu bun de nimic.Nu stiu sa fac nimic, nu ma pricep la nimic...
    E prorocita uratirea sufletului..mi-e fica si mie...
    Imi dau seama ca lucrurile sunt ireversibile...crede-ma.
    Mi-e dor de copilarie...imi-aduc aminte de iernile cand ai mei ne luau la Mos Ajun, strangandu-ne cu totii, rude, verisori, si umblam aidoma carnatilor, de care daca tragi de unul vin toti, de la unii la altii, cu sufletul pus pe masa, cu dragostea tuturor si convingerea ca daca nu deschid portile colindatorilor nu vor mai avea "spor in casa"....
    Mi-e dor de toate astea... si sunt, de-o potriva de-a dreptul indurerat si bucuros...imi amintesc cum ai mei aranjau de asa fel ca , in copilaria mea, acasa la mine venea mereu Mos Craciun...(imbracau cate un vecin sau o ruda si venea...)
    Tatal meu a fost orfan de razboi... mama lui, mamare, avea cinci copii, ce era sa faca si ea, saraca.
    Imi povestea cum merge cu sora lui mai mare si , copii fiind, in seara de Mos Ajun, ne avand nici cu ce se incalta..., se uitau pe geamul unei case de oameni instariti, unde era un brad plin cu bomboane...
    Mai tarziu, la 12 ani, a trebuit sa mearga in Bucuresti, ca muncitor necalificat, la firma Lantz, de unde a invatat electricitate si bobinaj...imi povestea cum, daca vrea sa intrebe despre meserie lua bataie...ii puneau faza pe bancul de lucru ca sa-l curenteze si sa-si bata joc de el.
    Cu toate acestea, a ajuns sa invete mai mult decat un inginer -ii dadeai statorul fara sarma, spre exemplu,ii spuneai ce vrei sa faci cu motorul respectiv, si el iti facea calculul, cate spire, ce sectiune de de sarma, cate bobine, si ce legaturi trebuie sa faci (stea- triunghi, etc.)...
    Eu am ramas surprins, copil fiind, cand tatal meu, doar cu 7 clase, extragea radical, calcula intensitati electrice, calcul transformator, cunostea inductia electrica...
    Cand Fabrica de Zahar Giurgiu ramasese fara "uzina electrtrica", la un moment dat, in timpul unei delegatii germane, pe tmpul comunistilor(o rusine), el, un munciror, dupa ce se batusera cap in cap toti inginerii, a stiut sa porneasca fabrica..nemtii i-au propus sa-l ia la ei...dar n-a plecat.
    Si de suflet...ce sa mai spun... la noi in casa era ca la " cantina saracilor"...se radea pe branci...Parca i-l si vad zicand..."Unde te duci ma? Stai mai bine colea, mananca niste mici din vita aia care o viata a tras la jug, si bea un vin stors la picioare de tarani...|" ha ha ha .
    Saracul...avea doar 52 de ani cand a murit...de plamani(era nascut in 1938).
    Unde sunt toti acei oameni frumosi, capabili si iubitori de traditii?
    Unii spuneau , e... ce...un betiv...(in special cei carora le-a dat o paine sa manance...)
    Imi pare bine ca am inregistrari, chiar din anul 1980, cand nu stiu cate familii habar aveau de colindele noastrea tradirionale, la mine in neam se cantau colindele Donmnului...cu armonica, chitara...si fiecare pe limba lui...
    Imi amintesc ca dupa revolutie au aparut la TV colindele alea si am ramas surprins ca pentru multi oameni erau un element de noutate...
    Mama mea e de pe undeva de pe langa barajul Vidraru, dintr-o familie de tarani oieri, din satul Oiesti.
    A cunoscut saracia in coplilarie...imi povestea cum mama ei, avand 5 copii, se ducea si muncea cu ziua pentru un ciurel de malai...iar ei, copiii, ii ieseau la poarta ca sa intrebe daca a adus de mancare, iar ea intra in casa si abia se oprea din plans...
    Cand se duceau la cules la vie, proprietarul ii pune ca sa cante in timp ce culegeau, de teama sa nu manance din struguri.
    Mamare, nascuta in 1902, a venit in Giurgiu din Ardeal, pentru ca ungurii le taia nasurile si-i asuprea pe romani...o bunica a ei era neam cu Avram Iancu.
    Sa stii Corina ca multa suferinta a indurat neamul asta romanesc, de cand e el...
    Azi am fost la manastirea Cernica, la hram -Sf. Calinic de la Cernica, si am fost impresionat de miile de romani (in special oameni simpli), care veneau sa se inchine la sfintelr moaste.
    Sa stii ca romanii astia, asa prosti cum ne cred unii, au o mare sacralitate.
    Eu habar nu am de unde sunt asa, cu Dumnezeu...chipurile...nu sunt bun de nimic...
    ha ha ha
    Asistam la marea deghizare, Corina- uratirea sufletului !
    Mi-e frica si mie ca nu pot face mare lucru si imi voi pierde si eu sufletul...
    Dumnezeu sa te ajute !

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca te numeri printre acei o mana de oameni care au reusit sa patrunda duhul evangheliei lui Ioan, ma inclin in fata ta.
    Sunt teologi la care ai pretentii si care nu au reusit asta...
    Doamne ajuta, Corina !

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Marius,

    Te rog sa ma ierti ca iti vorbesc ca din carte, pentru ca de fapt nu de putine ori m-a muscat si pe mine destul de crunt deznadejdea. Ei bine cateodata ma mai mangai si eu cu cate un gand, pe care cu siguranta l-am cules dupa ce un parinte duhovnicesc prin cuvantul lui a stiut sa arunce aceasta samanta si peste pamantul sufletului meu. De altfel sa stii ca stau foarte prost la capitolul citatii, dar lucrarea acestor cuvinte isi au rodul lor si in sufletul meu. Moara macina ce pui in ea. Asa ca pot si eu acum sa-ti spun ca fiecare om a primit talantii lui de la Dumnezeu, fiecare are darul lui.(Mama imi spunea "Lasa mama ca o fi pus Dumnezeu si pentru tine ceva deoparte").
    Si daca stramosii nostrii au trecut prin lucruri care noua ni se par de netrecut datorita slabiciunilor noastre, ei bine sa stii ca nu degeaba ne-a asezat Dumnezeu in momentul acesta al istoriei, si trebuie sa avem o incredere totala in El, caci oare cine stie mai bine cum suntem alcatuiti? A trecut si timpul cand eram copii si a venit momentul ca noi sa facem istoria si trebuie sa ne casnim intr-un fel sa nu ingropam talantii ce ni s-au dat. Cum sa facem? poate ca este usor de spus, dar nu si evident de a infaptui ceea ce spunem. Am putea sa facem precum a facut Prazlea cu merele de aur, adica sa veghem sa nu.... "dormim". Trebuie sa ne silim sa fim trezi si vii, sa pretuim fiecare clipa a vietii noastre, ca dar a lui Dumnezeu....."nu e pacat sa ni se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat?" (Eminescu). Ai incercat sa faci experimentul de a-ti trai viata ca si cum fiecare clipa ar fi ultima, sa te duci la o Liturghie si sa o traiesti ca si cum ar fi ultima din viata ta? Daca ai incerca macar odata lucrul acesta cred ca ai vedea schimbarea. Mai spunea parintele Teofil ceva care iarasi m-a marcat si anume : "cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugacinea, ca atunci cand Il vei uita Domnul sa-si aduca aminte de tine".

    Multe sunt locasurile cerului, asa cum ne-a invatat Mantuitorul si in afara de ceata martirilor, a mucenicilor mai este si ceata dreptilor, si ceata sfintilor si Dumnezeu a oranduit pentru fiecare un loc, caci pe toti ne asteapta sa ne impartaseasca darurile Lui. Viata de veci aceasta inseamna, sa-L cunoastem pe Dumnezeu. Spunea un parinte ca toti suntem diferiti, dar fiecaruia Dumnezeu i-a dat atat cat ii trebuie pentru a se mantui.

    Sa stii pe de alta parte ca nu cred ca ma numar printre cei care pot talcui Evanghelia de la Ioan, dar intre cele ce am spus cred ca se simte influenta celor citite din parintele Staniloae. Atata cat am putut si eu cu dintii mei de lapte, am incercat sa patrund cateva fragmente din "Teologia dogmatica ortodoxa". Opera sa s-ar rezuma in mesajul pe care a vrut sa ni-l transmita si anume ca Dumnezeul nostru este iubire.Cred ca oricine incearca sa-l citeasca daca poate o sa simta lucrul acesta.

    RăspundețiȘtergere
  7. ADEVĂR

    Dumnezeu Tatăl este mărturisit ca: Dumnezeul adevărului şi singurul Dumnezeu adevărat.
    Doamne, Dumnezeul adevărului: Ps 30, 5.
    Dumnezeu adevărat: Ir 10, 10; Is 65, 16; In 17, 3; In 3, 33.
    Mântuitorul Iisus Hristos Se descoperă ca adevăr şi izvor al adevărului.
    Eu sunt Calea, Adevărul...: In 14, 6.
    Plin de har şi de adevăr: In 1, 14.
    Harul şi adevărul prin Iisus Hristos au venit: In 1, 17.
    Vesteà, grăia, spunea adevărul: Pr 8, 7; Mal 2, 6; In 8, 45-46.
    Am venit în lume să mărturisesc pentru adevăr: In 18, 37.
    Martorul credincios şi adevărat: Ap 3, 14.
    Sfântul Duh - Duhul adevărului şi călăuză spre adevăr.
    Duhul adevărului: In 14, 17; 15, 26; 16, 13.
    Duhul este adevărul: 1 In 5, 6.
    Vă va călăuzi întru tot adevărul: In 16, 3.
    Sfânta Scriptură - cuvântul lui Dumnezeu şi cuvântul adevărului.
    Scriptura adevărului: Dn 10, 21.
    Cuvântul Tău este adevărul: In 17, 17.
    Cuvintele Tale - adevărate: 2 Rg 7, 28.
    Drept învăţând cuvântul adevărului: 2 Tim 2, 15.
    Adevărul Evangheliei: Ga 2, 5.
    Adevărul (ascultat şi învăţat) întru Iisus: Ef 4, 21.
    Cuvântul adevărului Evangheliei: Col 1, 5; Ap 21, 5; 22, 6.
    Nu minţiţi împotriva adevărului: Iac 3, 14.
    Mărturie adevărată, Ioan a mărturisit adevărul: In 5, 33.
    Spun întru Hristos adevărul: 1 Tim 2, 7.
    Cunoaşterea adevărului: Tit 1, 1.
    Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi: In 8, 32.
    Avându-vă sufletele curăţite prin aceea că vă supuneţi adevărului: 1 Ptr 1, 22.
    Sfinţiţi întru adevăr: In 17, 17; In 17, 19.
    Adevărul Său ca o pavăză; încins cu adevărul: Ps 90, 4; Ef 6, 14.
    Osândiţi să fie cei ce n'au dat crezare adevărului: 2 Tes 2, 12.
    Cine v'a vrăjit să nu daţi crezare adevărului?: Ga 3, 1.
    Arătarea şi învăţarea cuvântului adevărului: 2 Co 4, 2; 2 Tim 2, 15.
    Adevărul care rămâne întru voi: 2 In 2.
    Că iată, adevărul l-ai iubit: Ps 50, 7.
    Dumnezeu voieşte ca fiecare să vină la cunoştinţa adevărului; să cunoască adevărul: 1 Tim 2, 4; 2 Tim 2, 25.
    Roada luminii este în orice bunătate, dreptate şi adevăr: Ef 5, 9.
    Noi nu avem putere împotriva adevărului, ci pentru adevăr: 2 Co 13, 8.
    Căile de aşezare a credincioşilor în adevăr.
    Dumnezeu este aproape de cei care-L cheamă întru adevăr: Ps 144, 18.
    Închinare în Duh şi'n adevăr: In 4, 24.
    Azimile curăţiei şi ale adevărului: 1 Co 5, 8.
    Slujiţi pe Domnul întru adevăr: 1 Rg 12, 24.
    Să umble întru adevăr: 3 Rg 2, 4; 3, 6; 4 Rg 20, 3; 3 In 3-4.
    Călăuzeşte-mă spre adevărul Tău: Ps 24, 5; 42, 3.
    Întru adevărul Tău am bineplăcut: Ps 25, 3.
    Eu calea adevărului am ales-o: Ps 118, 30.
    Adevărul şi pacea să le iubiţi: Za 8, 19.
    Spun adevărul în Hristos: Rm 9, 1.
    Toate vi le-am grăit întru adevăr: 2 Co 7, 14.
    Grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său: Ef 4, 25.
    Mărturia adevărului şi a noastră pentru cei credincioşi: 3 In 12.
    Să iubim în faptă şi'n adevăr: 1 In 3, 18.
    În iubire trăind după adevăr: Ef 4, 15.
    Câte sunt adevărate (...) pe acestea să le gândiţi: Flp 4, 8.
    Iubirea se bucură de adevăr: 1 Co 13, 6.
    Să întoarcă la adevăr pe cel rătăcit: Iac 5, 19.
    Ştiţi adevărul, că din el nu vine nici o minciună: 1 In 2, 21.
    Suntem întru adevăr: 1 In 3, 19.
    Sfinţii slujitori - sunt slujitori ai adevărului.
    Învăţător neamurilor întru credinţă şi adevăr: 1 Tim 2, 7.
    Slujitori stăruitori ai lui Dumnezeu în cuvântul adevărului: 2 Co 6, 7-8.
    Paza regelui: mila şi adevărul: Pr 20, 28.
    Agoniseşte-ţi adevărul: Pr 23, 23.
    Păcătoşii distrug adevărul prin fărădelegile lor.
    Adevărul în căile lor s'a mistuit (...) şi a fost dus departe: Is 59, 14-15.
    [În Israel] - nu e'n ţară adevăr, (...) ci blestem şi minciună: Os 4, 1-2.
    Oameni stricaţi la minte şi lipsiţi de adevăr: 1 Tim 6, 5.
    Mereu învaţă şi niciodată nu pot ajunge la cunoaşterea adevărului: 2 Tim 3, 7.
    Nimeni nu spune că există judecată adevărată: Is 59, 4.
    Pier din pricină că n'au primit iubirea adevărului: 2 Tes 2, 10, 12.
    V'a sleit avântul, ca să nu vă supuneţi adevărului: Ga 5, 7.
    Stau împotriva adevărului: 2 Tim 3, 8.
    Nu se supun adevărului: Rm 2, 8.
    Auzul şi-l întorc de la adevăr: 2 Tim 4, 4.
    Au preschimbat adevărul în minciună: Rm 1, 25.
    Dacă zicem că n'avem păcat, adevărul nu e în noi: 1 In 1, 8, 10.
    Mânia lui Dumnezeu peste oamenii ce ţin adevărul în robia nedreptăţii: Rm 1, 18.
    Biserica - tezaurul şi propovăduitoarea infailibilă a adevărului.
    Este stâlp şi temelie a adevărului: 1 Tim 3, 15.
    Iisus Hristos este mărturia cea adevărată: In 8, 13-18.
    Adevărul mărturisit ca atribut dumnezeiesc.
    Adevărul este unul din atributele lui Dumnezeu: Iş 34, 67; Ps 85, 14; In 7, 28; 8, 26; Rm 3, 4; 1 Tes 1, 9; 1 In 5, 20; Ap 6, 10.
    Lucrurile Sale sunt adevărate: Dt 32, 4.
    El nu minte, ci spune adevărul: Nm 23, 19; 1 Rg 15, 29; Tit 1, 2; Evr 6, 18.
    Mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Lui: Ps 88, 14; 84, 10-11.
    Adevărul Domnului rămâne în veac: Ps 116, 2; 145, 6.
    Adevărul dumnezeiesc se revelează din:
    Lucrurile lui Dumnezeu: Ps 110, 7.
    Legile adevărului: Ne 9, 13
    Căile Domnului (milă şi adevăr, adevărate): Ps 24, 10-11; Ap 15, 3.
    Legile, poruncile care sunt adevăr: Ps 118, 142, 151.
    Împlinirea făgăduinţelor: Mi 7, 20.
    Judecăţile lui Dumnezeu: Ps 18, 9; 53, 5; 95, 13; Rm 2, 2; Ap 16, 7; 19, 2.
    Izbăvirea sfinţilor: Ps 65, 3-4.
    Mărturia credincioşilor: Ps 39, 10-11; 70, 22; 137, 2.
    Adevărul dumnezeiesc este respins de slujitorii minciunii:
    De Satana: Fc 3, 4-5.
    De necredincioşi: 1 In 5, 10.
    De închinătorii la idoli: Rm 1, 25.
    Adevărul dumnezeiesc s'a manifestat spre oameni şi a fost primit şi întrupat de:
    Avraam: Fc 24, 27.
    Iacob: Fc 32, 9-12.
    Israel: Ios 21, 45; Ne 9, 32-33; Ps 97, 3.
    David: Ps 131, 11-12.
    Cu mult bine,
    Marius

    RăspundețiȘtergere