Motto: "Am inchis ochii la sute de oameni si stiam cum a murit fiecare mai bine decat cum a trait. Poate ca momentul sfarsitului este mai caracteristic pentru portretizarea oamenilor decat viata insasi." (Ioan Ianolide, Intoarcerea la Hristos pag. 289)
IANUARIE
FEBRUARIE
IOAN IANOLIDE, 5 februarie 1986
*http://www.razbointrucuvant.ro/2009/02/05/ioan-ianolide-glasul-celui-ce-striga-sfasietor-in-pustia-vremurilor-de-pe-urma/
*http://www.razbointrucuvant.ro/2010/02/04/marturisitorul-ioan-ianolide-despre-sensul-apocaliptic-al-istoriei-si-biruinta-lui-hristos/
*http://www.scribd.com/doc/24612877/ExtraseDetinutulProfet-de-Ioan-Ianolide
Pe 5 februarie 1986 se muta la Domnul Ioan Ianolide, prietenul cel mai apropiat al Sfantului inchisorilor, Valeriu Gafencu si autorul nepretuitelor marturii reunite de Manastirea Diaconesti si editura Christiana sub titlul “INTOARCEREA LA HRISTOS“. Asa cum a si afirmat, Ianolide nu a dorit catusi de putin sa faca literatura, sa scrie memorii, sa faca studii sistematice, ci a lansat un strigat disperat si, in acelasi timp, plin de nadejde catre noi, cei de azi. Pentru salvarea noastra a smuls acest strigat izvorat din clocotul inimii rastignite de cumplite suferinte, dar inaltate pe Tabor, de harul lui Hristos. A cautat sa lase generatiilor de dupa el, un testament duhovnicesc de cea mai mare insemnatate. Ne vorbeste direct, personal, ca si cum ar sta langa noi acum, in genunchi si ne-ar implora: Credeti-ma, ascultati-ma, nu sunt nebun, stiu ce vorbesc: Pretuiti libertatea, nu va vindeti sufletele, intoarceti-va la Hristos!; “Rog pe toti oamenii sa ia aminte la chemarea vremii. Cine crede trebuie sa traiasca crestineste. Cine vrea vesnicia trebuie sa inceapa acum”.
"Facem aceasta marturisire nu ca o speculatie intelectuala, nici ca o constatare stiintifica, ci ca rezultat al experientei noastre de o viata, in chinuri si torturi, intru Hristos. Si concluzia finala si concisa a acestei experiente este: totul in Hristos! Simplu dar greu, greu dar necesar."
*******
VALERIU GAFENCU, 18 februarie 1952 Nascut pe 24 ianuarie 1921 in satul Sangerei, judetul Balti, in Basarabia
http://www.valeriugafencu.ro/
http://valeriugafencu.wordpress.com/category/imagini-valeriu-gafencu/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Valeriu_Gafencu
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/02/18/sfantul-marturisitor-valeriu-omul-in-care-via-hristos/
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/02/17/avertismentul-profetic-al-sfantului-inchisorilor-valeriu-gafencu-ateismul-va-fi-invins-dar-sa-fiti-atenti-cu-ce-va-fi-inlocuit/
Cu ultimele puteri, Valeriu mi-a spus:
- In primul rand gandul si sufletul meu se inchina Domnului. Multumesc ca am ajuns aici. Merg la El. Va rog mult sa-L urmati, sa-L slaviti si sa-L slujiti. Sunt fericit sa mor pentru Hristos. Lui ii datorez darul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveti de purtat o cruce grea si o misiune sfanta. In masura in care mi se va ingadui, de acolo de unde ma voi afla ma voi ruga pentru voi si voi fi alaturi de voi. Veti avea multe necazuri. Fiti tari in credinta, caci Hristos ii va birui pe toti vrajmasii. Indrazniti si rugati-va! Paziti neschimbat Adevarul, dar sa ocoliti fanatismul. Nebunia credintei este putere dumnezeiasca, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrata, lucida si profund umana. Sa-i iubiti si sa-i slujiti pe oameni. Au nevoie de ajutor, caci dusmani pradalnici cauta sa-i insele. Ateismul va fi invins, dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit!
Din cand in cand se oprea pentru a-si reface puterile.
- Va multumesc din suflet pentru tot ce ati facut pentru mine. Rog sa ma iertati… Sa ma ierte orice om fata de care am gresit cu ceva… gandesc cu multa dragoste la mama si surioarele mele. Doresc sa mearga pe calea Domnului. Va rog sa aveti grija de ele… Testamentul meu este cuvantul de azi. Crestinatatea trebuie sa puna un inceput nou, mai curat, mai aproape de adevar… Rog oamenii politici crestini sa ia seama la Hristos si sa urmeze invataturile Sale. Ei sunt incarcati cu foarte mari raspunderi…
Trecuse de ora doisprezece. Afara ningea cu fulgi mari, catifelati, care se zbenguiau in vazduh. Bolnavii au servit masa. Valeriu via si se stingea in acelasi timp. Respira greu. Vorbea tot mai rar. Eu eram tot mai profund miscat.
- Ioane, a zis el, sa duceti duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!
A urmat o pauza indelungata. S-a congestionat putin la fata si apoi a redevenit senin, frumos, fericit. A putut sa mai rosteasca:
- S-a sfarsit!
A ridicat ochii albastri la cer si am vazut cum se descopereau in ei minuni tot mai adanci, tot mai uimitoare. Totul era facut din lumina nepamanteasca, dar real, un fel de realitate desavarsita, a carei vedere te face fericit. Plangeam in hohote.
Si-a dat sufletul catre orele 13, in ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la schit au prins sa vesteasca. Lacrimile mele au incetat.
(marturie de Ioan Ianolide)
MARTIE
VIRGIL MAXIM, 19 martie 1997
http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-2045885-virgil-maxim-nuntasul-cerului.htm
http://poezie-crestina.trei.ro/?page_id=689(Poezii de Virgil Maxim)
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/03/20/virgil-maxim-ardere-de-tot/
http://www.miscarea.net/1-vmaxim.htm (Imn pentru crucea purtata)
http://md.altermedia.info/a-fi/proorocie-despre-romania-de-virgil-maxim_606.html
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/03/23/virgil-maxim-ganduri-despre-povara-reeducarii-marturisirea-pacatelor/
Spirit profetic al generatie sale, Virgil Maxim si-a indeamnat urmasii pe calea marturisirii Adevarului, prin articole pulbicate (in Gazeta de Vest) si scrisori de lamurire trimise camarazilor sai, pana a inchis ochii si a trecut la Domnul.
O profetie a lui Agatanghel despre Romania, de care vorbeste Virgil Maxim:
„În vremea aceea, (1920) va apare în ţara aşezată pe Carpaţi până la Dunăre, ţara de la gurile Dunării, sau ţara Lupului, va apare Fiul Omului încins cu sabia de arhanghel. Acesta va face o organizaţie numita Legheon, iar membrii acestei organizaţii vor fi persecutaţi, vor fi închişi, omorâţi la răspântii de drumuri, mulţi vor fugi peste hotare persecutaţi fiind de capul statului şi de poporul vrăjmaş lui Dumnezeu.
Şi în timpul acesta tot poporul acesta de pe Carpaţi şi alte popoare vor intra în mare suferinţă, dar după o vreme, Maica Domnului şi Sfântul Ioan va aduna sângele lor în potire şi se va prezenta cu el în faţa tronului Fiului Său. Şi nu pentru vrednicia lor, ci pentru rugăciunile Maicii Sfinte, cei ce vor mai fi rămas vii vor fi scoşi afară din temniţe“. Fraţilor, noi suntem obiectul acestei minuni!
Ne cutremurăm gândindu-ne de atenţia care ni s-a dat, nu pentru vrednicia noastră, ci pentru rugăciunile Maicii; e un dar special pe care Maica Domnului îl face neamului nostru, să mijlocească la Fiul ei rugăciuni pentru noi, pentru condiţia noastră. Noi am fost obiectul acestei minuni, pe noi ne-a scos Maica Domnului din închisoare! Şi socotesc eu că nu ne-a scos la întâmplare. Deci până la eliberarea noastră noi am putut să urmărim împlinirea acestei proorocii care este pe 700 de ani, 1273-1973.
Rămâne să se împlinească această ultimă parte a proorociei, care continuă: „Şi atunci va porni de pe culmile acestei ţări o acţiune de încreştinare a tuturor neamurilor”, şi aici noi ne-am cutremurat. Iată deci misiunea neamului nostru, iată harul pentru care Maica Domnului a intervenit. Noi nu suntem decât nişte mărturisitori; din punct de vedere biologic suntem terminaţi, dar din punct de vedere spiritual avem datoria de a lăsa nişte mărturii pentru generaţiile care ne urmează, şi dumneavoastră, care sunteţi tineri, vă revine o misiune extraordinară, şi trebuie să vă pregătiţi foarte serios pentru acest act de jertfă pe care va trebui să-l prestaţi în faţa lumii întregi.
APRILIE
TRAIAN TRIFAN, 12 aprilie 1990http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1029063-serial-sfintii-inchisorilor-traian-trifan-avva-erou-demnitatii-crestine-romanesti.htm
Ajunge in temnita Aiudului pentru apartenenta la Miscarea Legionara. Prin anvergura sa spirituala polarizeaza, impreuna cu Marian Traian (numiti de cei mai tineri „cei doi Titanii”), grupul de adevarata fervoare si traire crestina, care practica chiar in conditiile inchisorii virtutile patericale: ascultare, rugaciune neintrerupta, munca.
Urcusul sau duhovnicesc avea sa traseze si linia de marturisere a „misticilor”, intre care sunt pomeniti Valeriu Gafencu sau Gheorghe Jimboiu:
„Un om de o profunda traire crestina, un mare si integru caracter, un povatuitor bland, intelept, odihnitor, dorind parca sa cuprinda intr-un cuvant pagini intregi. Badita Trifan traia intr-o tacere concentrata, fiind omul rugaciunii” (arhim. Arsenie Papacioc).
„A purtat lumina spiritului, ne-a pus in contact cu cerul, cu Iisus, cu Preasfanta Fecioara, cu doctrina crestina a Bisericii noastre. Printr-o viata de ruga si asceza a acestui monah intre monahi, a cultivat verticala crestina, creand prin discipoli mucenici si cuviosi, o scoala care a cuprins toate inchisorile” (Gheorghe Dragon).
S-a savarsit din viata aceasta in 12 aprilie 1990: „Smerit traitor in Cel ce este Calea, Adevarul si Viata si-a adaugat sufletul la temelia neamului romanesc, fiind calauza si indemn pentru cei ramasi” (Constantin Pascu).
„Dintre toti aceia pe care i-am cunoscut in timpul indelungatei detentii (22 de ani), indraznesc sa spun ca poate nici unul nu si-a asumat suferinta si conditia de a fi discreditat ca om, fara insa a renunta la demnitatea de marturisitor al adevarului, asa cum si-a asumat-o acest barbat pe care indraznesc sa-l numesc erou al demnitatii crestine romanesti, in veacul XX” (Virgil Maxim).
RADU GYR , 28 aprilie 1975http://www.radugyr.ro/index.php?menu=biografie
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1005966-serial-sfintii-inchisorilor-radu-gyr-poetul-care-coborat-iisus-celula.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Gyr
http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/gyr.php (Poezii)
Atanasie Berzescu, fost deţinut la Aiud,a spus într-un interviu realizat de Cezarina Bărzoi şi Ionuţ Băiaş pentru Hotnews: "În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne îmbărbăteze."
A suferit chinuri inimaginabile in inchisoarea Aiud, cu un regim de celula aspra. Bolnav grav, cu un prolaps rectal gangrenat, cu hepatita, infiltrat pulmonar TBC, hemofilic, i s-a refuzat orice ajutor medical. A slabit ingrozitor iar pielea-i atarna pe oase solzoasa si tare asemenea unei piele de sarpe. Cu totii credeau ca nu va supravietui. El a crezut insa si a biruit moartea si temnita.
Nici dupa eliberarea din 1964 poetul nu avea sa cunoasca linistea, Securitatea urmarindu-l pas cu pas.
Poezia poetului a reusit sa sparga si ultimele stavile ridicate de comunisti, opera sa fiind introdusa spre studiu in manualele scolare. Poetul trece la cele vesnice in anul 1975, lasandu-ne mostenire o opera monumentala de simtire si traire romaneasca.
MAI
IUNIE
Parintele BENEDICT GHIUS ( n 21 octombrie 1904 in Domnesti, Jud. Vrancea; d. la 12 iunie 1990 la manastirea Cernica)
http://www.nistea.com/ghius.htm
http://www.crestinortodox.ro/diverse/69701-parintele-benedict-ghius
http://www.rostonline.org/rost/ian-feb2007/pr-ghius.shtml
http://www.danionvasile.ro/blog/2009/07/29/parintele-benedict-ghius/
http://biserica.org/WhosWho/DTR/G/BenedictGhius.html
Parintel Ghe. Calciu spunea: ""Îmi amintesc de un cãlugãr român, Pãrintele Benedict Ghius de la mãnãstirea Cernica, din apropierea Bucurestiului. Pãrintele acesta practica, de mai multã vreme, rugãciunea inimii. Într-o Duminicã, slujeam Sfânta Liturghie în aceasta mãnãstire, împreunã cu câtiva cãlugãri. Pãrintele Ghius, foarte înaintat în vârstã, ne însotea si era asezat pe un scaun în coltul altarului. Soarele nu pãtrundea în bisericã, asa ca era destul de întuneric. La un moment dat, o luminã dulce a început sã se rãspândeasca din coltul în care era asezat pãrintele Ghius. Fãrã a se întinde în tot altarul, lumina aceasta înconjura chipul surâzãtor si transfigurat al pãrintelui. Aceasta luminã a durat pe tot parcursul liturghiei iar în momentul în care pãrintele a luat Sfânta Împãrtãsanie, mâinile i-au devenit luminoase. Cu toate acestea, pãrintele nu realiza ce se întâmpla. Atunci, fiecare s-a închinat înaintea sa, dar pãrintele s-a întristat, simtindu-se prea onorat, si se retrase timid în coltul sãu. Odatã cu sfârsitul slujbei pãrintele sa îndreptat umil spre chilia sa, cu privirile plecate."
IULIE
ILIE LACATUSU 22 iulie 1983http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1048510-parintele-ilie-lacatusu-rugaciunea-lui-era-profunda-neincetata.htm
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilie_L%C4%83c%C4%83tu%C5%9Fu
http://www.lacasuriortodoxe.com/article-21455128.html
http://sfintiiinchisorilor.wordpress.com/about/preotul-ilie-lacatusu/
-http://www.orthodoxphotos.com/Holy_Relics/Fr._Ilie_Lacatusu/index.shtml
-http://www.agnos.ro/blog/2008/11/20/sfinti-din-inchisori-parintele-ilie-lacatusu/
-http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/21/parintele-ilie-lacatusu-sfantul-neputrezit-din-giulesti-25-de-ani-de-la-ridicarea-sufletului-sau-la-cer/
http://www.formula-as.ro/2000/395/spiritualitate-39/spiritualitate-1136
http://www.formula-as.ro/2000/436/miracole-28/miracole-1802
Pãrintele Ilie era un om al rugãciunii. Indiferent de ce se întâmpla în jurul sãu, era mereu cu mintea la Dumnezeu. Rugãciunea lui era profundã şi neîncetatã, ceea ce-l fãcea sã vadã lucrurile mai clare, în profunzimea lor, mai aproape de Adevãr.
Dupa cum a spus, parintele Ilie trece la cele vesnice exact la 22 Iulie, acelasi an (1983). Tot atunci, a mai spus ca, daca sotia sa va inceta din viata peste 15 ani, sa fie ingropata langa el, ceea ce s-a implinit.
Moastele parintelui Ilie Lacatusu au fost descoperite in data de 29 Septembrie 1998.
Trupul neputred al sfantului, in greutate de 7-8 kg, a fost gasit la 15 ani dupa moartea sa, in conditiile corespunzatoare sfintelor moaste: nestricacios, frumos mirositor, uscat si usor, pielea de culoarea alunului, pastrandu-si dimensiunile si aspectul, pe care privind-ul nu provoaca spaima, ci bucurie duhovniceasca, dand impresia unui om care doarme.
*******
CONSTANTIN OPRISAN, 26 iulie 1958http://www.razbointrucuvant.ro/2009/07/26/fericitul-marturisitor-constantin-oprisan-nu-a-fost-tanar-mai-schingiuit-ca-el-la-pitesti/
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1041923-serial-sfintii-inchisorilor-costache-oprisan-sau-pledoaria-filozofului-pentru-dragoste.htm
Ultimul an din viaţă l-a petrecut la Jilava. Martor la moartea lui Oprişan, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a povestit în cartea "Tinerii vremurilor de pe urmă. Ultima şi adevărata răzvrătire" (Ed. Sofia, 2002):
"În celula mea era un om, Costache Oprişan, ai cărui plămâni erau slăbiţi de tuberculoză (...) Nici de vorbit nu vorbea prea mult. Dar fiecare cuvânt pe care îl rostea era un cuvânt sfânt, numai despre Hristos, numai despre dragoste, numai despre iertare. Îşi rostea rugăciunile, şi ce impact puternic avea asupra noastră când îl auzeam rostind acele rugăciuni şi aflam cât de mult suferea! Nu era deloc uşor. (...) Un sfânt locuia în celulă cu noi. Simţeam prezenţa Duhului Sfânt în jurul său. O simţeam pur şi simplu. Chiar şi în ultimele sale zile, când nu mai era capabil să vorbească, nu a încetat să-şi arate bunătatea faţă de noi. Îi puteam citi în ochi lumina spirituală şi dragostea. Faţa sa era inundată de dragoste. Era complet dăruit oamenilor, fiind şi foarte inteligent - uimitor de inteligent. Nu vorbea prea mult despre el însuşi. Vorbea în schimb despre credinţă, despre dragoste, despre rugăciune. Se ruga tot timpul. Nu era deloc uşor să fii în celulă tot timpul cu aceiaşi oameni. (...) Nu a spus niciodată vreo vorbă urâtă despre torţionarii săi, iar nouă ne vorbea depsre Iisus Hristos. (...) Constantin era gata să moară. M-am uitat la el. Faţa îi era complet slăbită. Ochii îi erau deschişi şi am văzut deasupra ochilor săi ceva ca o perdea de ceaţă. M-am speriat foarte tare. Am simţit că va muri şi voi fi singur în celula lui. Mi-am pus mâinile pe ale sale şi i-am zis: «Constantine, nu muri! Nu muri! Vino înapoi! Vino înapoi!». (...) Am avut sentimentul că fusese pregătit să păşească în lumea de dincolo, iar eu îi cerusem să se întoarcă în celulă. Aceasta îl înspăimânta şi de aceea a început să plângă. (...) Constantin Oprişan plângea fiindcă eu îl silisem să se întoarcă. După câteva minute a murit".
Gardienii au luat trupul numai piele şi os şi l-au dus. Unul dintre colegii de celulă i-a pus o floare albastră pe pieptul gol sub care bătuse inima plină de Hristos a lui Constantin Oprişan. Înainte de a muri, rostise cuvintele: "Voi muri, dar după moarte mă voi ruga lui Dumnezeu pentru voi!".
AUGUST
DUMITRU BORDEEANU, 16 august 2002http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1042740-serial-sfintii-inchisorilor-dumitru-bordeianu-lepadarea-dumnezeu-inviere.htm
"Eu cred nelimitat in Dumnezeu. Orice fac, gandesc si vorbesc eu raportez la Adevarul absolut care este Dumnezeu... Ceea ce este important este ca noi am fost torturati luni intregi ca sa recunoastem ce nu am facut. Punctul culminant al acestei torturi morale a fost lepadarea de Dumnezeu. Dar a ingaduit Dunezeu sa se vada adevarata fata a comunismului."
A murit la 16 august 2002; trupul i-a fost inmormantat in Australia, departe de tara, dar intr-un pamant primitor, acolo unde si-a putut depana amintirile si intocmi marturisirea, iar sufletul i s-a inaltat in randurile mucenicilor si sfintilor neamului romanesc.
SEPTEMBRIE
OCTOMBRIE
CONSTANTIN SARBU, 18 octombrie 1975http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/23/pomenirea-unui-preot-martir-pilda-de-slujire-desavarsita-pr-constantin-sarbu/
Figura părintelui Constantin Sârbu (1905-1975) se adaugă la icoanele preoţilor-martiri din vremea comunismului.Constructor de biserici şi ziditor de suflete. Aşa-zisul om nou al comuniştilor trebuia să aibă creierul şters de credinţa în Dumnezeu pentru a se putea scrie pe el supunerea oarbă faţă de noua stăpânire lumească, prin urmare, un astfel de preot nu era de dorit.
În 1975, i-au sugerat că ar fi bine să se opereze şi i-au “recomandat” medicul chirurg care să facă aceasta. Înţelegând că este chemat la împlinirea unei ultime datorii, s-a lăsat “tratat”. A pus în ordine totul la biserică şi, într-adevăr, internarea i-a fost fatală. După operaţie, chirurgul a intrat în salon şi l-a întrebat: “Cum, n-ai murit încă?”. A venit în grabă părintele Argatu de la Antim să-l spovedească şi împărtăşească. A fost atunci un moment care poate fi trecut în rândul minunilor. Părintele Argatu credea că perna este colorată şi tot punea mâna lângă capul părintelui Sârbu, dar de fapt şi-a dat seama că era o aureolă în jurul acestuia. Le-a povestit credincioşilor de la Sapienţei minunea şi ei, deşi îndureraţi de plecarea părintelui lor, s-au bucurat că Domnul le-a arătat un semn al vredniciei lui.
MIRCEA VULCANESCU, 28 octombrie 1952 http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu
http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1045085-serial-sfintii-inchisorilor-mircea-vulcanescu-nu-razbunati.htm
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/28/taina-mucenicului-mircea-vulcanescu-crampeie-din-viata-unui-martir-i/#more-9296
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/06/13/mircea-vulcanescu-crestinul-in-lumea-moderna/
http://daniela-sontica.blogspot.com/2009/08/mircea-vulcanescu-sau-viata-data-pentru.html
http://vlad-mihai.blogspot.com/2009/10/isabela-vasiliu-scraba-de-unde-vine.html
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/29/taina-mucenicului-mircea-vulcanescu-chipul-hristic-al-un-alt-iov-al-romaniei-secolului-al-xx-lea-ii/
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/10/30/sa-nu-ne-razbunati-memorialul-durerii-sfintitoare-al-lui-mircea-vulcanescu/
http://victor-roncea.blogspot.com/2009/11/in-memoria-lui-mircea-vulcanescu-bust.html
Mircea Vulcanescu, una din cele mai stralucite inteligente ale generatiei dintre cele doua razboaie, fost Subsecretar de Stat la Finante, fusese condamnat la 8 ani de munca silnica, pentru "aservirea economica a Romaniei, Reichului nazist".
"...Mai tarziu - imi este greu sa-mi amintesc anul - am stat de vorba cu un fost secretar de la YMCA - filiala Bucuresti - Zahiernic, in bratele caruia a murit Mircea Vulcanescu. Zahiernic mi-a marturisit urmatoarele :" Mircea Vulcanescu avea o caverna la plamanul stang."
Mircea Vulcanescu aflase de la alti detinuti ca cei cu caverna la plamanul stang mor in timpul somnului. Voinata de a avea constiinta a tot ce se petrece cu el era atat de mare, incat facea eforturi supraomenesti sa nu doarma - ceea ce ii slabea mult rezistenta.
Ingrijirea medicala ii era redusa la cateva aspirine pe zi si nici acestea in fiecare zi . Cu toate ca fusese internat in ultima faza a bolii in infirmeria penitenciarului, n-a primit nici o medicatie specifica.
-Si-a dat duhul, mi-a marturisit Zahiernic, in bratele mele, cu ultimele cuvinte : "Spuneti-i Aninii sa ma ierte !" (Este vorba de Anina Radulescu-Pogoneanu, care a fost prima lui sotie.)
Printre ultimele cuvinte înaintea morţii, Vulcănescu a mai spus colegilor de celulă: "Să nu ne răzbunaţi!", asa cum Hristos pe cruce a spus "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!".
NOIEMBRIE
17 noiembrie 1962 DANIIL SANDU TUDORhttp://www.rugulaprins.ro/daniil_biografie.htm
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/09/15/tulburatoarea-minune-a-unui-sfant-rastignit-al-aiudului-cuviosul-daniil-sandu-tudor/
www.razbointrucuvant.ro/2008/11/17/parintele-daniil-sandu-tudor-un-sfant-al-gulagului-romanesc-46-de-ani-de-la-trecerea-la-cer/
http://www.crestinortodox.ro/diverse/69653-parintele-daniil-sandu-tudor
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sandu_Tudor
http://ro.altermedia.info/religietraditii/daniil-tudor-floarea-de-foc-a-ortodoxiei_2471.html
http://vlad-mihai.blogspot.com/2009/11/parintele-ieroschimonah-daniil-sandu.html
Trecut în actele de stare civila sub numele de Alexandru Teodorescu, când s-a apucat de gazetarie si-a ales pseudonimul Sandu Tudor, pentru ca la tunderea sa în monahism sa devina monahul Agaton, iar la îmbracarea schimei celei mari sa se numeasca Daniil.
Decesul a survenit în închisoarea Aiud, după ce părintele fusese, din nou, zdrobit în bătăi cu pumnii, bocancii şi bastoanele de către „omul nou” al orânduirii socialiste. Fişa medicală a spitalului închisorii consemnează, cu toate erorile şi omisiunile, starea bolnavului, diagnosticul şi cauza morţii – hemoragie cerebrală. Nu şi cauza reală a morţii: documentul în cauză nu consemnează ca hemoragia să fi fost provocată de vreo agresiune, însă având în vedere antecedentele Securităţii, nu e greu de înteles că părintele Daniil, bătut în repetate rânduri, s-a învrednicit de moarte mucenicească, mărturisindu-L până în ultima clipă pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Părintele Roman Braga, condamnat şi el în lotul Rugul Aprins, mărturisea undeva că "părintele Daniil a murit la Zarca de la Aiud după patru ani de torturi şi bătăi, fiind printre puţinii deţinuti care au purtat lanţuri pe toată durata detenţiei". Oficial, vina era "activitate mistică duşmănoasă" împotriva clasei muncitoare. Iar vina nescrisă a fost credinţa în Dumnezeu.
In ciuda detenţiei, torturilor şi sălbăticiei sistemului concentraţionar românesc părintele Daniil – Sandu Tudor a rămas un model de verticalitate morală şi duhovnicească, lucrând, atât în libertate, cât şi în închisoare la Imnul Acatist al Rugului Aprins al Maicii Domnului, ca armă de foc pentru înduhovnicire şi alungarea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Avea inima atât de trează, încât se cutremura la gândul că ar putea ceda, câtuşi de puţin, din slăbiciune. Prin mărturisirea credinţei – cu refuzul oricărui compromis – s-a învrednicit de moarte mucenicească.
*******
Parintele GHEORGHE CALCIU DUMITREASA, 21 noiembrie 2006http://www.razbointrucuvant.ro/2007/11/24/file-de-pateric-cu-parintele-calciu/
http://parintelecalciu.wordpress.com/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Calciu-Dumitreasa
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/09/28/parintele-calciu-despre-dorul-de-aiud-rugaciunea-din-inchisoare-si-despre-pitesti/
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/11/23/parintele-calciu-planul-masoneriei-este-sa-subjuge-intreaga-omenire-si-sa-distruga-credinta-crestina/
Alaturi de Parintele am inteles inca o data ca dragostea e pecetea prin care oamenii ii pot recunoaste pe adevaratii ucenici ai lui Hristos, pe adevaratii pastori de suflete. “Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste intre voi.”
Nu stim a spune altceva decat ca am vazut un om care in mod real se bucura si suferea cu cei indurerati. Sute de oameni s-au perindat in acea luna pe la patul Parintelui. Ii primea pe toti, pentru ca , spunea, “nu vreau sa plece nimeni mahnit“. Era ca o mama ce se bucura de fii. Veneau zilnic zeci si zeci de oameni, adeseori aducand cu ei durerea unei vieti intregi, poveri ori bucurii sufletesti. Si fiecare a plecat de acolo cu sufletul usurat.
Parintele nu ne spunea lucruri iesite din comun, dar cuvintele sale erau cu putere multa. Vorbea simplu, masurat, folosind cuvintele rugaciunilor, ale psalmilor. Pentru fiecare in parte, acele cuvinte au ramas de neuitat: “Dumnezeu sa te ocroteasca!”, ori “Ingerul Domnului sa te conduca!”, sau “Sa te binecuvinteze Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul!”… Cu totii am simtit ca Parintele nu participa din exterior la durerea ori bucuria noastra, ci dinauntru.
Eram langa Sfintia sa cand o maica rasofora din obstea noastra a venit sa-i ceara binecuvantarea si, aplecandu-se cu sfiala, i-a spus: “Parinte, cu ajutorul lui Dumnezeu, peste cateva zile, de praznicul Intrarii Maicii Domnului in Biserica, am sa fiu si eu calugarita!”. Parintele nu a raspuns imediat, nici nu i-a facut o urare conventionala, cum se procedeaza de obicei. Pur si simplu chipul i s-a luminat si fata i-a stralucit de o bucurie nepamanteasca. Pe urma i-a zis cu putere: “Maica Domnului sa te binecuvinteze!” si a adaugat cu darnicie binecuvantari peste binecuvantari. Maica nu a mai fost in stare sa spuna nimic si a plecat zburand parca… Peste mai multa vreme mi-a marturisit ca nu a mai vazut si nu a mai simtit pe nimeni vreodata cu o inima asa de mare, incat sa se bucure de bucuria celuilalt ca si cum ar fi fost a sa. Parca Parintele era cel ce urma sa fie calugarit! Seara tarziu, dupa ce maica plecase de mult si alte zeci de persoane venisera intre timp, fiecare impartasindu-i framantarile si durerile, Parintele a stat putin si, foarte multumit, a exclamat: “Maica se pregateste de calugarie!”. Cand vei simti bucuria aproapelui ca pe insasi bucuria ta, atunci ai ajuns la masura retragerii in zavorare, spune Parintii…. Domnul a randuit ca de Praznicul Intrarii Maicii Domnului in Biserica, in timp ce maica primea tunderea in calugarie, logodindu-se cu Hristos, sufletul Parintelui sa treaca la cele vesnice, unindu-se si el cu Mirele Ceresc.
DECEMBRIE
Parintele GHERASIM ISCU (n. 21 ianuarie 1912, com. Poduri, Jud. Bacau; d. 25 decembrie 1951)http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1044142-serial-sfintii-inchisorilor-parintele-gherasim-iscu-duhovnicul-care-spovedit-calaul.htm
Parintele Gherasim Iscu, in care stralucea harul lui Dumnezeu, si-a cunoscut mai dinainte ziua mortii, anuntandu-i pe cei apropiati data, si rugand sa-i fie spalat trupul (dupa randuiala). Inainte de a parasi aceasta lume, Parintele Iscu a facut un gest care le-a aratat celor prezenti masura sfinteniei sale.
Acel detinut, Vasilescu, tortionarul de la Poarta Alba ajunsese si el la Targu Ocna cu plamanii mancati de cavernele tuberculozei. In 25 decembrie 1951 Parintele Iscu a cerut sa fie ridicat din pat si dus la capataiul lui Vasilescu - aflat in aceeasi camera. Cu cea mai mare dragoste crestina i-a spalat fata, l-a sarutat si i-a daruit iertarea pacatelor.
Vasilescu s-a spovedit atunci victimei sale de la Canal si, primindu-L pe Hristos in trup si in suflet, a capatat linistea de care avea nevoie. Parintele Iscu a fost asezat apoi in pat si, la rugamintea sa, au fost citite rugaciunile, apoi a plecat la Domnul auzind cantari ingeresti.
In aceeasi noapte - a Sarbatorii Nasterii Domnului - Parintele Iscu si Vasilescu au plecat impreuna la Domnul impacati. Asemeni talharului care pe Cruce Il cunoaste pe Dumnezeu si se caieste pentru faptele sale, asa pleaca si Vasilescu din lumea aceasta - de mana cu Sfantul Gherasim Iscu.
Trupurile lor au fost aruncate noaptea, cum obisnuiau comunistii sa-si ascunda crimele, in gropile comune de langa Penitenciarul Targu Ocna.
Mai jos voi reda cateva fragmente din cartea "Intoarcerea la Hristos" a lui Ioan Ianolide:
"Cu sfiala deci m-am apropiat de el, ca sa vad cum ii este. M-a simtit si a deschis ochii mari, negri, adanci:
-Ai venit? ...Ma bucur...Eram departe, in locuri de verdeata, de cantec si mireasma, faurite din lumini. Acolo e minunat. E pace. De fapt, nu se poate exprima ce e acolo. E atata fericire, incat chiar bucuria de a te vedea e o suferinta prin contrastul dintre cele doua lumi. Voi pleca in curand, poate chiar acum, in noaptea de Craciun. Si acesta e un dar al Domnului. Nu stiu cum sa-ti multumesc...Nu stiu cum sa-i fac pe oameni sa-L traiasca pe Dumnezeu, deplina bucurie... Am certitudinea vietii vesnice, particip la ea deja. Nu ma sperie nici Judecata, caci merg cu cuget smerit si cu nadejde numai in mila si darul Domnului... Duhurile intunericului stapanesc acum pe oameni, dar sa nu va temeti, Hristos este aproape, cerceteaza lumea; iar lumea are nevoie de multa suferinta...Dusmanii cred ca am fost invinsi, dar ei neaga lucrarea lui Dumnezeu in istorie si nu cunosc caile Lui...
S-a oprit putin, a respirat adanc, apoi a reluat:
-Aici va fi intr-o zi pelerinaj (penitenciarul Targu Ocna, n.n.)...Azi suntem putini dar inca mai exista credinta in lume, incat lumea va fi izbavita. Acum pare cu neputinta, dar dincolo de mijloacele omenesti exista o iconomie divina si ea va renaste omenirea. Fiti deci binecuvantati!...Am cunoscut aici oameni in fata carora cugetul meu se smereste. Spune-i lui Valeriu sa se roage pentru mine ...Rugati-va si voi! Sunt fericit ca am ajuns in ceasul acesta...
Vorbise stins, dar cu mare putere, incat eram profund impresionat. A inchis din nou ochii si s-a retras in pragul vietii vesnice.
[...]
Abia terminasem cu Ion, cand am fost la parintele Gherasim. A deschis iarasi ochii adanci, dusi in fundul orbitelor.
-Sa va mai privesc o data, dragii mei, copii mei, fratii mei, parintii mei! a spus el stins.
Apoi a tusit si, in fine, a adaugat:
-Plec Dumnezeu sa va binecuvinteze!
A respirat adanc, scurt, s-a contractat un pic si si-a dat sufletul. I-am inchis ochii."
*************************
GHEORGHE JIMBOIU, 1963http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1025939-serial-sfintii-inchisorilor-gheorghe-jimboiu-inger-trup.htm
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/20/duminica-sfintilor-romani-ucenicii-sfinti-ai-sfantului-inchisorilor-valeriu-gafencu/#more-5931
Moare în 1963 la Aiud unde, deşi grav bolnav de ficat şi de tuberculoză, nu a primit nici un fel de îngrijiri medicale, pentru că a refuzat reeducarea comandantului Crăciun.
Iata ce spune Pr.Liviu Brânzaş, in cartea "Raza din catacombă", Ed. Scara, Bucuresti, 2001, despre Gheorghe Jimboiu:
"Sunt convins că acest trăitor profund al lui Hristos a fost trimis de Pronie ca să văd cum se apropie de moarte un om care a păşit pragul sfinţeniei. Călătoreşte într-o zonă unde nu-l mai tulbură îndoiala sau patimile. Privindu-l, simt ca Jimboiu este omul de care m-aş ruşina cel mai mult dacă mi-ar cunoaşte păcatele. Nu pentru că m-ar judeca cu asprime, deoarece el este omul pe care l-am simţit trăind dragostea frăţească în modul cel mai pur, ci pentru că în timp ce el zboară prin sfere celeste, eu zac neputincios şi ticălos în genune. (…)
Peste ani şi ani, după ce am devenit preot, în Jurnalul meu pastoral am notat, într-o zi, dintr-un impuls tainic, următorul gând: «Gheorghe Jimboiu a murit în stare de sfinţenie». De ce mi-am notat, oare, acest gând răsărit în suflet când eram la sfântul altar? Fără nici o îndoială pentru ca privindu-l, să-mi aduc aminte de datoria mea. Căci nu-mi mai puteam petrece restul vieţii benchetuind sau lenevind, când ştiam că acest tânăr cu suflet de crin şi alţii ca el, au murit pentru Hristos în catacombele temniţei.
Viaţa lui Gheorghe Jimboiu a fost o ardere de tot, bine plăcută lui Dumnezeu. El trebuie să intre, alături de Valeriu Gafencu şi alţi tineri români morţi în închisoare, în galeria sfinţilor români, care au trăit o tinereţe sfântă, încununata cu jertfa supremă pentru învierea neamului românesc, constituind înălţătoare pildă pentru generaţiile viitoare”
Trupul lui Gheorghe Jimboiu a fost aruncat noaptea de gardieni in Rapa Robilor: imensa groapa comuna a detinutilor de la Aiud - pentru a-i pierde urma.
In ultimii ani, insa, dupa construirea Schitului Aiud, pamantul din Rapa Robilor a inceput sa scoata la suprafata moastele sfintilor Aiudului: oase curate, frumos mirositoare; oase inca acoperite de piele; cranii pe care parul si barba nu au putrezit - toate purtand amprenta torturilor. Aceste sfinte oase alcatuiesc Osuarul Aiudului, loc de pelerinaj si izvor nesecat de minuni.
Gheorghe Jimboiu fie se odihneste astazi sub icoana Maicii Domnului din Osuar, fie asteapta in curtea Schitului momentul in care Dumnezeu va descoperi oamenilor moastele sale.
Bucuresti
Paris
Foarte buna initiativa intocmirii unui Calendar al Sfintilor Inchisorilor.
RăspundeţiŞtergereUtandu-te la ei, la pozele lor, stai si te intrebi: Oare cat de degenerat trebuie sa fii ca sa intemnitezi astfel de oameni ?