miercuri, 31 martie 2010

Michel Evdokimov : Reactie cu privire la apelul de unitate si demnitate romaneasca



Apelul la unitate si demnitate romaneasca a Bisericii Ortodoxe Romane nu va lipsi de a face ca cei care iubesc profund aceasta biserica sa cada in mahnire si consternare. Ea invita ortodocsii care traiesc in tari exterioare Bisericii-mame sa reflecteze asupra statutului lor de ortodocsi: Romanii in jurisdictia de la Bucuresti, rusii in cea de la Moscova, serbii in cea de la Belgrad. Nimic asupra francezilor, ca si cum ei ar fi inexisteniti, in timp ce ei vor reprezenta in anii ce vor veni marele potential al ortodoxiei in Franta, cu cresterea tinerelor generatii. Acest apel aduce mahnire deoarece el revine la o ecleziologie nascuta in secolul XIX odata cu considerarea nationalitatilor (Biserica Ortodoxa Romana a primit autocefalia in 1889). O astfel de ecleziologie instaureaza o confuizie intre Biserica si nationalitate, iar tendinta nationalista care rezulta, a fost cu severitate condamnata printr-un consiliu al patriarhilor orientali in 1872 sub numele de etnofiletism. Riscul etnofiletismului este de a pune jurisdictiile in concurenta unele cu altele. Concurenta datorata vechimii, bogatiei mostenite, a numarului mare de fideli etc. Aceste consideratii pur umane nu tin in fata Potirului unde Trupul Domnului este acelasi in cea mai umila parohie, precum si in cea mai mare catedrala din lume. Sa ne amintim ca in primul mileniu primele biserici crestine traiau in organizarea pentarhiei si unde patriarhii gerau vaste ansamble teritoriale ingloband popoare, culturi si limbi de o vasta diversitate.

Este normal sa ne amintim ca fiecare biserica autocefala are dreptul de a "pastori propria diaspora" dar sa nu ne incredem in acest termen, avand in vedere inradacinarea tinerelor generatii in tara, caci notiunea de diaspora poate sa se evapore, - la fel si ca, fiecare apartine unei eparhii - acceptand ca aceste poate sa o schimbe datorita demenajarilor! Daca cei care nu sunt romani si bat la usa, vor fi ei primiti? Si daca romanii nu au parohii romanesti apropiate vor fi ei primiti intr-o alta eparhie, sau se vor pierde in natura? Biserica Ortodoxa Romana se gandeste ea la ortodoxie in termeni de universalitate sau simpla "romanitate"? Este ea gata impreuna cu fratii sai de credinta sa caute sa traiasca Tainele Bisericii in conformitate cu canoanele [regulile n.t.] pe care si le-a dat, si pe care episcopul Kallistos Ware le descrie: " Multi dintre noi ar vrea sa vada in fiecare tara din Occident o singura Biserica locala ingloband toti ortodocsii intr-o organizatie unificata: parohiile ar putea prezerva calitatile lor etnice si dorite, dar toate sa recunoasca aceiasi ierarhie locala si toti ierarhii fiecarei tari sa fie alaturi unii langa altii intr-un singur sinod" (Ortodoxia, DDB, p. 227).

Este utopic sa credem ca o Biserica poate, ea singura sa se ocupe de toti cetatenii de origine straina. Universalitatea in ortodoxie n-ar putea fi traita in dimensiunea sa geografica ci, cum o indica etimologic "dupa un tot" sau acest "tot", care este dat in profunzime in sanul unei Biserici locale. Altfel, aceasta universalitate nu poate sa mentina juxtapunerea anticanonica a jurisdictiilor pe un acelasi teritoriu. Cu siguranta trebuie sa dam slava sinodului pentru organizarea parohiilor, care se creeaza in strainatate. Dar aici inca Biserica Romana, ca de altfel si celelalte Biserici din pacate, se ocupa doar de ea, neacordand prea multa atentie celorlalte. In loc de a crea micro-parohii, n-ar fi mai judicios sa ne gandim sa asamblam fortele ortodoxe intr-un oras, sau intr-o regiune, pentru a trai mai degraba in uniune decat in inchisoarea etnicitatii? Cu privire la acest fapt episcopul Kallistos Ware scria ca "este vital sa recrutam viitorul cler printre tinerii ortodocsi nascuti si formati in Occident, decat sa-i importam deja formati in tarile de origine. Este de asemenea important ca limba locala (franceza, engleza, germana ...) sa fie utilizata cu precadere in slujbe . Fara aceasta, tinerii vor pleca, se vor simti straini intr-o Biserica care pare sa se ocupe de a mentine limba si cultura tarii de origine, in loc sa transmita credinta crestina. Din pacate autoritatile ortodoxe in occident ingrijindu-se mai degraba sa pastreze mostenirea lor nationala, au fost lente in a stabili limba locala, timpuriu, in slujbe"(op. cit. , p. 239). Trebuie recunoscut ca este sub impulsul primilor emiganti rusi , in jurul PS Euloge, de pe strada Daru, sau din jurisdictia moscovita, ca slujbele in franceza, au putut fi oficiate in anii care au urmat razboiului.

Un vast program pastoral este deci propus aici. Dar de ce se face apel la "demnitate" romaneasca? Despre ce este vorba? Pe de alta parte cine vine aici sa faca aceste "cercetari de umbra canonica"?

Apelul face dovada unei absente de preocupare paterna fata de ortodocsi care, in diversitatea lor etnica, sunt adusi sa imparta viata spirituala la intalniri fratesti, grupuri de reflectie biblica sau altele. Pentru a coordona anumite dintre activitatile lor a fost creeat Comitetul Interepiscopal Ortodox, devenit mai apoit Adunarea Episcopilor Ortodocsi din Franta (AEOF). Aceasta AEOF trebuie sustinuta de toti cei care spera sa se nasca in Franta o Biserica Ortodoxa unificata. Libertatea sa de actiune este din pacate limitata, deoarece ea ii este acordata de Bisericile-mama cu parcimonie [economie asupra lucrurilor marunte n.t.]. Ori timpurile evolueaza, schimburile de populatie devenite inevitabil prin voiaje, comunicatii, deplasari profesionale, interzic unei anumite etnii de a trai inchsia aspura ei insisi, cum a fost cazul in trecut. Episcopul Kallistos Ware face astfel aluzie:"In aceste ultime zece secole nationalismul a otravit ortodoxia. Dar pe de alta parte, simbioza intre Biserica si popor a fost extrem de benefica si crestinismul a devenit la slavi religia intregului popor, o religie populara in sensul profund al termenului"(id. p. 102). Deschiderea spre universalitate trebuie doar luata in consideratie pentru a prezerva comoara traditiilor populare, acumulate de-a lungul secolelor, si la care face aluzie episcopul Kallistos. O etnie, redusa la ea insasi, nu este in masura sa reziste la globalizarea spiritelor.

Sa notam in incheiere ca apelul sinodului ramane mut in starea de dialog inter-ortodox, asupra dialogului inter-confesional, ca si cel al Bisericii in lumea actuala.

Evenimentele secolului XX, unele tragice, au constrans Bisericle-mama sa iasa din izolarea lor seculara. Aceasta dispersie nu este intamplatoare, nici dramatica, ea corespunde unui timp istoric care apartine lui Dumnezeu. Trebuie sa regasim si sa punem in practica sensul de colegialitate, sensul de colaborare, in serviciul Celui care este Stapanul unic al Bisericii si care ne aduce impreuna spre Imparatie.

Michel Evdokimov


************

RÉACTION À L’APPEL À L’UNITÉ ET À LA DIGNITÉ ROUMAINE

DE L’EGLISE ORTHODOXE DE ROUMANIE



L’Appel à l’unité et à la dignité roumaine de l’Eglise orthodoxe de Roumanie ne manquera pas de plonger ceux qui aiment profondément cette Eglise dans l’affliction, voire dans la consternation. Elle invite les orthodoxes vivant dans des pays extérieurs aux Eglises-mères à réfléchir sur leur statut d’orthodoxes : les Roumains dans la juridiction de Bucarest, les Russes dans celle de Moscou, les Serbes dans celle de Belgrade. Rien sur les Français, comme s’ils étaient inexistants, alors qu’ils représenteront dans les années à venir le gros potentiel de l’orthodoxie en France avec la montée des jeunes générations. Cet appel est affligeant, car il revient à une ecclésiologie née au XIXe siècle avec l’éveil des nationalités (l’Eglise roumaine a reçu son autocéphalie en 1885). Pareille ecclésiologie instaure une confusion entre l’Eglise et la nationalité, et la tendance nationaliste qui en découle fut sévèrement condamnée par un concile des patriarches orientaux en 1872 sous le nom d’ethno-phylétisme. Le risque de l’ethno-phylétisme est de mettre les juridictions en situation de concurrence les unes avec les autres. Concurrence due à l’ancienneté, à la richesse de son héritage, au nombre plus grand de fidèles, etc. Ces considérations, purement humaines, ne tiennent pas devant le calice où le corps du Christ est le même dans la plus humble paroisse comme dans la plus grande cathédrale au monde. Rappelons que pendant le premier millénaire, les Eglises chrétiennes vivaient dans l’organisation de la pentarchie, dont les patriarcats géraient de vastes ensembles de territoires englobant des peuples, des cultures, des langues, d’une grande diversité.
Il est normal de rappeler que chaque Eglise autocéphale a le droit de « paître sa propre diaspora » - méfions-nous toutefois de ce terme, avec l’enracinement des jeunes générations dans le pays, la notion de diaspora peut vite s’évaporer -, de même que chacun doit appartenir à un diocèse – en acceptant que celui-ci peut changer selon les aléas des déménagements ! Si des non- Roumains frappent à la porte, seront-ils accueillis ? Et si des Roumains n’ont pas de paroisse roumaine à proximité, vont-ils s’agréger à un autre diocèse, ou s’évanouir dans la nature ? L’Eglise roumaine pense-t-elle l’orthodoxie en termes d’universalité ou de simple roumanité ? Est-elle prête, avec ses frères dans la foi, à chercher des ouvertures pour vivre le mystère de l’Eglise en conformité avec les canons qu’elle s’est donné et que décrit ainsi l’évêque Kallistos Ware : « Beaucoup d’entre nous aimeraient voir dans chaque pays d’Occident une seule Eglise locale englobant tous les orthodoxes dans une organisation unifiée : les paroisses pourraient préserver leur caractère ethnique si elles le désiraient, mais toutes reconnaîtraient le même hiérarque local et tous les hiérarques de chaque pays siègeraient les uns aux côtés des autres en un seul synode » (L’orthodoxie, DDB, p. 227).

Il est utopique de croire qu’une Eglise peut, à elle seule, prendre en charge tous ses ressortissants à l’étranger. La catholicité, en orthodoxie, ne saurait être vécue dans sa dimension géographique mais, comme l’indique l’étymologie, « selon le tout », où ce « tout » est donné dans la profondeur au sein d’une Eglise locale. Sinon cet universalisme ne peut que maintenir la juxtaposition anti-canonique des juridictions sur un même territoire. Il faut certes rendre grâce au synode pour l’organisation de paroisses qui se créent à l’étranger. Mais ici encore l’Eglise roumaine, comme les autres Eglises malheureusement, fait cavalier seul. Plutôt que de créer des micro-paroisses, ne serait-il pas judicieux de réfléchir à la façon de rassembler les forces orthodoxes d’une ville, ou d’une région donnée, pour un vivre ensemble dans l’union plutôt que dans le cloisonnement ethnique ? A ce propos, l’évêque Kallistos Ware écrit qu’ « il est vital de recruter le futur clergé parmi les jeunes orthodoxes nés et formés en Occident, plutôt que de les importer déjà formés dans le pays d’origine. Il est encore plus important que la langue locale (français, anglais, allemand...) soit largement utilisée dans les offices. Sans cela les jeunes vont s’en aller, se sentant étrangers à une Eglise qui semble plus se préoccuper de maintenir la langue et la culture du pays d’origine que de prêcher la foi chrétienne. Malheureusement les autorités orthodoxes en Occident, soucieuses de préserver leur héritage national, ont été généralement lentes à établir la langue locale vernaculaire dans les offices » (op. cit., p. 239). Il faut reconnaître que c’est sous l’impulsion des premiers émigrés russes, autour de Mgr Euloge, de la rue Daru, ou de la juridiction de Moscou, que des offices en français ont pu être célébrés dans les années qui ont précédé la guerre.

Un vaste programme pastoral est donc ici proposé. Mais pourquoi faire appel à la « dignité » roumaine ? De quoi est-il question ? Par ailleurs que viennent faire ici ces « chercheurs d’ombres canoniques»?

L’appel fait preuve d’une absence de sollicitude paternelle envers les orthodoxes qui, dans leur diversité ethnique, sont amenés à un partage de la vie sacramentelle, à des rencontres fraternelles, à des groupes de réflexion biblique ou autres. Pour coordonner certaines de leurs activités a été créé le Comité interépiscopal orthodoxe, devenu ensuite Assemblée des évêques orthodoxes en France. Cette AEOF doit être soutenue par tous ceux qui espèrent voir naître en France une Eglise orthodoxe enfin unifiée. Sa liberté de manœuvre est malheureusement limitée, car elle lui est accordée par les Eglises-mères avec parcimonie. Or les temps évoluent, les brassages de populations rendus inévitables par les voyages, les communications, les mobilités professionnelles, interdisent à une quelconque ethnie de vivre repliée sur elle-même comme ce fut le cas dans le passé. L’évêque Kallistos Ware y fait allusion : « Ces dix derniers siècles, le nationalisme a empoisonné l’orthodoxie. Mais d’autre part, la symbiose de l’Eglise et du peuple a été extrêmement bénéfique, et le christianisme est devenu chez les Slaves la religion de tout le peuple, une religion populaire, au sens profond du terme.» (id., p. 102). L’ouverture à l’universel doit justement être prise en compte pour préserver les trésors des traditions populaires, accumulées au fil des siècles, auxquelles fait allusion l’évêque Kallistos. Une ethnie, réduite à elle-même, n’est pas en mesure de résister à la globalisation des esprits.

Notons pour terminer que l’appel du synode reste muet sur l’état du dialogue inter-orthodoxe, sur celui du dialogue inter-confessionnel, comme sur celui de l’Eglise dans le monde actuel.

Les événements du XXe siècle, parfois tragiques, ont contraint les Eglises-mères à sortir de leur isolement séculaire. Cette dispersion n’est pas fortuite, ni dramatique, elle correspond à un temps de l’histoire qui appartient à Dieu. Nous avons à retrouver et mettre en pratique le sens de la collégialité, le sens de la collaboration au service de Celui qui est le chef unique de l’Eglise une pour nous mener ensemble vers le Royaume.

Michel Evdokimov

Sursa: Orthodoxie.com

Sa ne rugam pentru P. Justin

UPLOAD: 1. http://atitudini.com/comunicat-cu-privire-la-starea-sanatatii-parintelui-arhimandrit-iustin-pirvu/ : P. Justin: "Nu cad!"
2. http://apologeticum.wordpress.com/2010/04/07/obstea-manastirii-petru-voda-apel-la-rugaciune-pentru-parintele-justin-parvu/


http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/03/31/sa-ne-rugam-pentru-sanatatea-parintelui-justin-si-pentru-unitatea-bisericii-noastre/

Este Saptamana Patimilor si in plan personal pentru marele duhovnic al Bisericii noastre, dar riscam, in acelasi timp, sa intram, ca Biserica, intr-o patimire neincetata ...
Parintele Justin Parvu este din nou grav bolnav si are nevoie de rugaciunile noastre. Mai bine zis noi toti am avea inca nevoie imensa de el, mai ales acum, pentru a ne ajuta sa rezistam fata de toate pericolele care se intrevad la orizont .

Sa se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe El.

*******************

Un fragment dintr-o relatare a lui Danion Vasile cand a fost la Petru Voda in Duminica Sfintei Maria Egipteanca:

La plecare, i-am cerut parintelui o cruce, sa o am ca binecuvantare de la sfintia sa. Cand am vazut ca mi-a daruit chiar crucea cu care binecuvanta credinciosii, emotionat l-am intrebat:

- Parinte, imi dati binecuvantare sa o tin in maini la conferinte, in timp ce vorbesc?

- Da, cu crucea inainte”, a spus, si mi-a dat binecuvantare de drum.

********
In legatura cu tulburara care s-a produs intre credinciosi la Sfarsitul acestui Mare Post, acum cateva zile, Parintele Justin a spus parintelui Eftimie Mitra de la Man. Mitra :

Nu am nici o partasie cu oamenii care vor sa dezbine Biserica. Niciodata nu mi-am amestecat limba si neamul, nici cu rusii si nici cu americanii. (…) Fiecare sa ramana in Biserica, asa cum a fost botezat”.

**********************

PSALMUL 27
Al lui David.



1. Catre Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte! Ca de nu ma vei auzi, ma voi asemana cu cei care se coboara in groapa.

2. Asculta glasul rugaciunii mele cand ma rog catre Tine, cand ridic mainile mele catre locasul Tau cel sfant.

3. Sa nu tragi cu cei pacatosi sufletul meu, si cu cei ce lucreaza nedreptate sa nu ma pierzi,

4. Cu cei ce graiesc pace catre aproapele lor, dar cele rele sunt in inimile lor.

5. Da-le lor dupa faptele lor si dupa viclesugul gandurilor lor.

6. Dupa lucrul mainilor lor, da-le lor; rasplateste-i dupa faptele lor,

7. Ca n-au inteles lucrurile Domnului si faptele mainilor Lui; ii vei darama si nu-i vei zidi.

8. Binecuvantat este Domnul ca a auzit glasul rugaciunii mele.

9. Domnul este ajutorul si aparatorul meu, in El a nadajduit inima mea si mi-a ajutat.

10. Si a inflorit trupul meu si de bunavoia mea Il voi lauda pe El.

11. Domnul este intarirea poporului Sau si aparator mantuirilor unsului Sau.

12. Mantuieste poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta; paste-i pe ei si-i ridica pana in veac.

marți, 30 martie 2010

"Iata Mirele" si "Camara Ta" - cantari psaltice din Saptamana Patimilor

IATA MIRELE









 

Iata, Mirele vine in miezul noptii

Si fericita e sluga pe care o va afla priveghind

Iar nevrednica-i aceea

Pe care o va afla lenevindu-se.

Vezi, dar, suflete al meu,

Cu somnul sa nu te ingreuiezi

Ca sa nu te dai mortii

Si afara de Imparatie sa te incui

Ci te desteapta, strigand:

Sfant, Sfant, Sfant

Esti Dumnezeul nostru,

Cu folosintele celor fara de trupuri

Miluieste-ne pe noi!

CAMARA TA



Camara Ta, Mantuitorul meu,

O vad impodobita

Si imbracaminte nu am

Ca sa intru intr-insa.

Lumineaza-mi haina sufletului meu,

Datatorule de Lumina

Si ma mantuieste!

luni, 29 martie 2010

Articole de citit

Duminica Floriilor
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/03/27/duminica-intrarii-in-ierusalim-a-imparatului-smereniei-daca-ai-fi-cunoscut-si-tu-in-ziua-aceasta-cele-ce-sunt-spre-pacea-ta/
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-floriilor-intrarea-domnului-ierusalim/explicarea-icoanei-intrarii-domnului-ierusalim-69642.html
http://patermihail.wordpress.com/2010/03/27/cuvinte-la-duminica-florilor-%E2%80

Buna Vestire
http://roncea.ro/2010/03/25/buna-vestire-%E2%80%93-inceputul-mantuirii-noastre-talcuirea-icoanei-buna-vestire/

Marturie despre minunea de la Timisoara
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/29/marturia-despre-minunea-de-la-timisoara-cu-moastele-sfintilor-marturisitori-din-temnitele-comuniste/

Despre acuzatiile lui Danion Vasile
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/30/danion-vasile-un-raspuns-la-atacurile-legate-de-asa-zisa-%E2%80%9Epropaganda-stilista%E2%80%9D/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/30/danion-vasile-un-raspuns-la-atacurile-legate-de-asa-zisa-%E2%80%9Epropaganda-stilista%E2%80%9D/
http://www.razbointrucuvant.ro/2007/09/07/cuviosul-paisie-aghioritul-si-cele-doua-rani-opuse-ale-bisericii-de-azi-ecumenismul-si-stilismul/#more-962
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/30/scopul-schimbarii-calendarului-scindarea-bisericii/
http://apologeticum.wordpress.com/2010/04/01/apel-la-liniste-si-unime-in-rugaciune-la-picioarele-crucii-mantuitorului/

Vaccinul rotarix
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/24/vaccinul-anti-rotavirus-produs-de-glaxo-a-fost-scos-din-uz-in-sua-deoarece-este-contaminat-cu-un-virus-porcin/
http://antena3.ro/stiri/romania/vaccinul-rotarix-folosit-si-in-romania-ar-putea-fi-interzis_95291.html

Casatoria cu un eterodox
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/24/casatoriile-cu-cei-neortodocsi-sunt-interzise-regulile-stabilite-de-mitropolia-moldovei/

Sanatate
http://think.hotnews.ro/peste-75-din-carnea-de-pui-din-ue-este-contaminata-cu-bacteria-campylobacter.html
http://www.agentia.org/anchete/Ne-mor-copiii-2130.html
http://www.agnos.ro/blog/2010/03/27/marturia-prof-dr-bernard-nathanson-raspunzator-pentru-75000-de-avorturi/#more-1078

Preot polonez verifica amprentele pentru a verifica prezenta la liturghie
http://mucenicul.wordpress.com/2010/03/29/un-preot-polonez-verifica-amprentele-pentru-a-confirma-prezenta-la-liturghie/

Mc Donald's blasfemiaza pe Hristos, biserica si familia:
http://fr.news.yahoo.com/63/20100322/tod-aprs-le-quick-hallal-mc-do-blasphme-366b5ef.html(fr)
http://www.lepost.fr/article/2010/03/21/1998317_apres-le-quick-hallal-mac-do-catho.html#xtor=AL-235(fr)


**************************************************************
O conferinta cu P. Arsenie Papacioc
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/03/25/ce-fel-de-crestini-suntem-de-fapt/
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/03/27/ora-pamantului-cand-ideologii-noii-religii-seculare-ne-sting-luminile-sau-despre-sarbatorile-noii-ere/
Sf. si Marele Mir se va prepara la Manastirea Antim
http://emilia-corbu.blogspot.com/2010/03/alti-sfinti-izvoratori-de-mir.html
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/03/cuvintele-sfintilor.html
http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/sfinti-parinti/despre-trezvie-lupta-cu-gandurile-si-rugaciune-%E2%80%93-p-6/
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/03/ce-dobandim-cand-ne-facem-semnul.html
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/03/mesaje-din-apocalipsa-i.html
http://luptapentruortodoxie.blogspot.com/2010/03/fetele-antihristului.html

vineri, 26 martie 2010

Sambata lui Lazar, anticiparea Invierii Domnului

Invierea lui Lazar este sarbatorita in Biserica Ortodoxa cu o zi inainte de Duminica Intrarii lui Hristos in Ierusalim. Cele doua zile alcatuiesc impreuna hotarul si puntea de legatura intre Postul Pastilor si Saptamana Patimilor: sunt doua zile de praznuire, o anticipare a bucuriei pe care o va aduce, peste o saptamana, Invierea lui Hristos - biruinta asupra mortii.

Informatiile pe care ni le ofera Sfintele Evanghelii despre Lazar sunt putine. Stim ca era din Betania, localitate identificata astazi cu satul palestinian Al-Eizariya ori Al-Izzariya, "locul lui Lazar". Era fratele Martei si al Mariei. Sfantul Evanghelist Ioan ne spune ca "Iisus iubea pe Marta, si pe sora ei, si pe Lazar". Din aceste cuvinte intelegem ca Lazar ocupa un loc aparte in inima Mantuitorului Hristos: se numara, asemenea Apostolului Ioan, printre cei foarte apropiati Lui, si, cu siguranta, aceasta se datora sinceritatii si deschiderii lor fata de Hristos.

Intrucat Betania era la numai trei kilometri departare de Ierusalim, Iisus venea deseori in casa celor trei frati pe care ii iubea. Traditia spune chiar ca Lazar ar fi fost fiul fariseului Simon, cel care i-a facut cina Mantuitorului in casa sa.

In zilele care au premers Patimii Sale, Hristos obisnuia sa se retraga cu ucenicii Sai in locuri pustii. Ura conducatorilor religiosi ai evreilor ajunsese foarte mare. Minunile mai mult decat evidente pe care le savarsise in ultimul timp (de exemplu, vindecarea orbului din nastere) si mustrarile adresate lor ii determinasera sa-I doreasca moartea. De aceea, cautau prilej pentru a-L prinde si a-L omori. Insa nu venise inca vremea, Hristos Insusi avea sa aleaga cand sa fie dat in mainile lor.

"Eu sunt invierea si viata"


Hristos se afla, asadar, dincolo de Iordan, in Pereea, intr-un tinut pustiu, unde Ioan botezase candva. Aici a primit mesageri de la cele doua surori, Marta si Maria: Il rugau sa vina cat mai repede la casa lor, deoarece Lazar era grav bolnav. Nu se spune ce boala avea, insa aceasta era fara vindecare si ducea spre moarte. Totusi, Iisus nu raspunde imediat rugamintii lor; ramane inca doua zile in locul in care se afla. Apoi, insotit de ucenici, porneste spre Betania. Ajunge in sat in cea de-a patra zi de la moartea acestuia. Doliul din casa Martei si Mariei era inca mare: multi prieteni si cunoscuti de-ai lor erau inca alaturi de ele pentru a le consola.

La marginea satului, Iisus o intalneste pe Marta, care, usor mustrator, Ii spune: "Doamne, daca ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Hristos ii raspunde: "Eu sunt invierea si viata!", adica El este Cel care a adus la viata toate, dar si Cel care are putere sa biruiasca moartea. O va dovedi, de altfel, peste putine zile, cand, prin moartea Sa, primita de bunavoie, va birui moartea.

O intalneste apoi pe cealalta sora, Maria, venita si ea in graba, intrucat auzise ca Invatatorul a sosit in satul lor. Vazand durerea celor doua surori si a prietenilor acestora, Iisus S-a intristat si El, si, in fata mormantului lui Lazar a plans. Hristos, Viata si datatorul vietii, se afla fata in fata cu moartea. Cel care crease omul pentru o viata vesnica vedea inaintea sa cum acesta este cuprins de putreziciune si descompunere. Cere atunci sa fie data la o parte piatra de la usa mormantului. Marta incearca sa se impotriveasca, spunand ca deja miroase urat, adica Lazar intrase in putrefactie. Hristos, indemnand-o sa aiba credinta, multumeste mai intai Tatalui pentru minunea ce avea sa se intample, apoi il cheama pe Lazar afara.


Acesta iese din mormant asa cum fusese ingropat: infasurat in giulgiu si cu mahrama pe fata. Bucurie, uimire, cutremurare... Vazand minunea, unii dintre cei prezenti au crezut in Hristos, altii insa, amintind de fratii bogatului nemilostiv, pentru care acesta cerea sa le fie trimis saracul Lazar inviat pentru a crede, au gasit cu cale sa mearga si sa-L parasca la farisei. Acum, sinedriul se intruneste si hotaraste uciderea lui Iisus, dar si a lui Lazar cel inviat.

Lazar cel inviat, episcop al Ciprului


Dupa Cincizecime, cand au inceput prigonirile impotriva crestinilor prin omorarea arhidiaconului Stefan, Lazar a fugit, impreuna cu surorile lui, in insula Cipru. Era si el cautat pentru a fi omorat, deoarece insasi existenta lui constituia dovada vie a dumnezeirii lui Iisus Hristos: fusese mort, iar acum era viu. Cand apostolii Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traditia spune ca, dupa ce a fost inviat de Hristos, a mai trait 30 de ani, apoi a murit. Avand totdeauna in fata ochilor imaginea iadului din cele patru zile cat a fost mort, Lazar nu a mai zambit niciodata.

A fost ingropat in localitatea Larnaca din Cipru. Peste mormantul lui s-a zidit o bisericuta. Pe la 890, imparatul Leon Inteleptul, care avea o mare pretuire fata de Sfantul Lazar si care a compus stihirile de la vecernia Sambetei lui Lazar, a mutat moastele la Constantinopol, capitala imperiului. In schimbul sfintelor moaste, a oferit bani si mesteri care au ridicat, in Larnaca, biserica "Sfantului Lazar", care se vede si astazi. In 1204, cand cruciatii au cucerit Constantinopolul, au dus in Occident, pe langa alte odoare, si moastele lui Lazar. Pastrate initial in Marsilia, au fost purtate apoi in alte locuri, incat astazi s-a pierdut urma lor. In anul 1972, in timpul lucrarilor de restaurare a bisericii "Sfantul Lazar" din Larnaca, s-a descoperit sub altar un sicriu din marmura cu un fragment din moastele sfantului. Pe sicriu scrie: "Lazar cel de a patra zi, prietenul lui Hristos".
La slujba inmormantarii crestinilor, dar si la fiecare pomenire a celor adormiti, Sfantul Lazar este chemat sa mijloceasca pe langa Hristos: "...pentru rugaciunile sfantului si dreptului Lazar cel inviat a patra zi din morti..."

Episcopul Ciprului, vizitat de Maica Domnului


Se spune ca Lazar voia sa o revada pe Maica Domnului, intrucat trecuse mult timp de cand plecase din Tara Sfanta. In acest scop, i-a trimis o corabioara. Maica Domnului, insotita de Sfantul Ioan Evanghelistul, a plecat cu aceasta corabioara spre Cipru. Pe mare s-a iscat o furtuna mare si, in loc sa ajunga la Larnaca, unde era Lazar, corabia a fost dusa la Muntele Athos. Pe vremea aceea, peninsula Muntelui Athos era plina de idoli si temple pagane. Maica Domnului si Sfantul Ioan le-au vorbit locuitorilor peninsulei despre Dumnezeul cel adevarat. Foarte multi au fost convertiti atunci la crestinism. Peste ani, Muntele Athos a devenit o tara a monahilor, numita pana astazi Gradina Maicii Domnului.

De la Muntele Athos, Maica Domnului a venit in Cipru si l-a intalnit pe episcopul Lazar. I-a oferit in dar doua manecute arhieresti si un omofor lucrate de ea. S-a intors apoi in Tara Sfanta.

Suntem chemati sa ne identificam cu Lazar


Slujbele Bisericii din aceasta perioada nu privesc insa minunea invierii lui Lazar ca pe un simplu eveniment petrecut candva, mai mult sau mai putin exterior noua, de care se face numai amintire in aceasta sambata; toata saptamana a sasea a Postului Mare ne invita sa devenim martorii celor intamplate in urma cu aproape doua mii de ani, raportand intamplarile de atunci la propria persoana.

Astfel, luni ni se spune: "Astazi, umbland Hristos pe langa Iordan, I S-a aratat boala lui Lazar...", marti: "Ieri si astazi a fost boala lui Lazar...", miercuri: "Astazi, Lazar, murind, este ingropat si il jelesc surorile...", joi: "Doua zile are astazi Lazar cel mort", iar vineri: "Maine, Domnul vine sa ridice pe fratele cel mort al Martei si al Mariei". 

Pe de alta parte, suntem chemati sa ne identificam cu Lazar: 
"Rastoarna, Hristoase, de pe smeritul meu suflet, piatra cea grea a trandaviei celei rele, si ma ridica din mormantul nesimtirii, spre lauda Ta, Cuvantule". 
Asadar, pe fiecare dintre noi il invie Hristos in Lazar si pe fiecare dintre noi il elibereaza din moarte.


BETANIA


Betania, cunoscuta in lumea araba sub denumirea de "al-Azariyya", este o localitate aflata in Tara Sfanta si asezata pe una din culmile pietroase din sud-estul Muntelui Maslinilor, Ierusalim.


Orasul Betania este certificat istoric inca din perioada civilizatiei romane. In imediata apropiere a acestuia s-au descoperit urmele unui asezamant mult mai vechi, datat in Epoca Fierului. Acesta se crede a fi fost orasul biblic "Anania" din tinuturile lui Veniamin, motiv pentru care in Noul Testament a ramas cu numele de "Betania" - (Beth Ananiah = Betania). Mentionarea biblica a cetatii lui Veniamin, stramoasa a Betaniei, se face in cartea vechi-testamentara Cartea lui Neemia sau II Ezdra: "Fiii lui Veniamin s-au asezat, incepand de la Gheba: in Micmas, in Aia, in Betel si in satele lui, in Anatot, in Nob, in Anania". (II Ezdra 11, 31-32).

Mentionarea asezarii Betania in Noul Testament este facuta cu certitudine in mai multe locuri ale acesteia. Astfel, Betania este mentionata in trei din cele patru Evanghelii. O gasim mentionata in Evanghelia Sfantului Marcu, a Sfantului Luca si a Sfantului Ioan Teologul.

Astfel, aflam ca in Betania Hristos a intrat in casa lui Simon Leprosul, a intrat in casa Mariei si a Martei, a inviat pe Lazar din mormant, tot in apropierea Betaniei a flamanzit si a uscat smochinul cel neroditor, si tot din apropierea Betaniei s-a si Inaltat la cer.

Invierea lui Lazar din Betania  
"Si era bolnav un oarecare Lazar din Betania, satul Mariei si al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul si I-a sters picioarele cu parul capului ei, al carei frate Lazar era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicand: Doamne, iata, cel pe care il iubesti este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Aceasta boala nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu sa Se slaveasca. Si iubea Iisus pe Marta si pe sora ei si pe Lazar. (...) Deci, venind, Iisus l-a gasit pus de patru zile in mormant. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. (...) Deci suspinand iarasi Iisus intru Sine, a mers la mormant.

Si era o pestera si o piatra era asezata pe ea. Iisus a zis: Ridicati piatra. Marta, sora celui raposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, ca este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ti-am spus ca daca vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra, iar Iisus Si-a ridicat ochii in sus si a zis: Parinte, Iti multumesc ca M-ai ascultat. Eu stiam ca intotdeauna Ma asculti, dar pentru multimea care sta imprejur am zis, ca sa creada ca Tu M-ai trimis. Si zicand acestea, a strigat cu glas mare: Lazare, vino afara! Si a iesit mortul, fiind legat la picioare si la maini cu fasii de panza si fata lui era infasurata cu mahrama. Iisus le-a zis: Dezlegati-l si lasati-l sa mearga. Deci multi dintre iudeii care venisera la Maria si vazusera ce a facut Iisus au crezut in El." (Ioan 11, 1-45)

Casa lui Simon Leprosul din Betania
 "Si fiind Hrisots in Betania, in casa lui Simon Leprosul, si sezand la masa, a venit o femeie avand un alabastru, cu mir de nard curat, de mare pret, si, spargand vasul, a varsat mirul pe capul lui Iisus". (Marcu 14, 3)

Smochinul cel neroditor de langa Betania  
 "Si a intrat Iisus in Ierusalim si in templu si, privind toate in jur si vremea fiind spre seara, a iesit spre Betania cu cei doisprezece ucenici. Si a doua zi, iesind ei din Betania, El a flamanzit. Si vazand de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va gasi ceva in el; si, ajungand la smochin, n-a gasit nimic decat frunze. Caci nu era timpul smochinelor". (Marcu 11, 11-12)

Inaltarea Domnului de langa Betania
 "Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare". (Luca 24, 50)


ALTE LEGATURI:

http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-sfantul-lazar-larnaca-67651.html
http://theologhia.wordpress.com/2009/04/10/icoana-invierii-lui-lazar/
http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-floriilor-intrarea-domnului-ierusalim/invierea-lazar-intrarea-ierusalim-71554.html

joi, 25 martie 2010

Predica la Buna Vestire de pr. Boris Raduleanu

 "Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac; fiul lui Dumnezeu se face Fiu al Fecioarei."

Acesta este troparul sarbatorii noastre de astazi. Dumnezeu se face Om, ca sa ridice pe om si omenirea la Dumnezeu. Si aceasta datorita Fecioarei Maria. Daca n-ar fi fost Buna Vestire, daca n-ar fi fost raspunsul Ei pozitiv, n-am fi avut nici Nasterea Mantuitorului, nici Schimbarea la Fata, nici Invierea Lui, nici toate celelalte; am fi dormit inca in paganismul cel vechi de destramare, dar mai ales departe de cunoasterea lui Dumnezeu si a vietii adevarate.

Evanghelia de astazi ne spune ca "în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, Către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria."(Luca I, 26-27). Trebuie sa ne amintim in primul rand ca evenimentul care marchiaza inceputul de la care s-au numarat cele 6 luni este zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul. Zamislirea lui a avut loc la 23 septembrie, la echinoctiul de toamna, pentru ca dupa 6 luni, dupa echinoctiul de primavara, odata cu renasterea vietii in intreaga natura, sa aiba loc Buna Vestie - Intruparea Domnului, sarbatoarea de astazi. Buna Vestire constituie esenta credintei noastre crestine. In masura in care o putem patrunde si intelege, in acea masura vom putea descifra cartea vietii nostre in Iisus Hristos.


La baza istoriei si a vietii fiecarui om, putem spune ca se afla doua dialoguri: dialogul purtat in paradis intre satana si femeia lui Adam numita - dupa cadere - Eva si dialogul dintre ingerul Gavriil si Fecioara Maria. Viata noastra personala si existenta noastra in general depind de aceste doua convorbiri si concluziile lor. Cu Creatorul sau in afara de El? Credinta in Dumnezeu sau credinta numai in mine, in noi? De-a lungul istoriei aceste intrebari persista. Dupa cum raspunde fiecare, isi faureste multumirea, bucuria si mantuirea pentru sufletul lui.


Cand deschidem Biblia, citim: "La inceput...". Nu inceputul masurat de noi in secole si milenii. Nu. Nu in timpul nostru, ci in timpul divin. In acest timp divin se spune ca Dumnezeu a creat cerul si pamantul, spiritul si materia. Si Dumnezeu a inoculat materiei anumite energii, in virtutea carora, atunci cand El a poruncit sa se faca s-au facut; a spus pamantului sa rodeasca, a rodit; a spus apei sa scoata pesti, si apa a scos. Cuvantul Creatorului persista si, pe baza lui, continua de atunci viata pe pamant; nu pe baza stiintei noastre. Ca o incoronare a intregii fapturi, Dumnezeu a creat pe om. L-a plamadit din pamant, din materie, din ceea ce au si animalele, dar l-a lucrat in mod deosebit, "cu Mainile Sale" si in om a suflat o putere din Sine, o putere dumnezeiasca, pe care noi o numim spirit sau duh. Prin duhul de natura divina, omul a fost creat un "chip" al lui Dumnezeu, inzestrat cu minte si libertate. Prin minte trebuie sa cunoasca cine este el, ce trebuie sa faca, cum sa stapaneasca pamantul. A fost creat totodata liber, ca sa-si aleaga singur calea vietii, sa-si dovedeasca astfel virtutea, pentru a fi vrednic de comuniunea cu Dumnezeu. Dorul nestavilit dupa adevar, bine, frumos, dupa absolut, intelepciune, iubire, provine din acelasi "chip" divin din noi. Fericitul Augustin spunea: "Sufletul meu nu se va potoli niciodata, pana nu se va regasi in Tine Doamne". Asa este. Noi nu vom putea afla linistire si intregire deplina, pana nu ne vom scufunda, pana nu vom intra in absolutul dumnezeiesc, in adevarul si Iubirea suprema. Ce mare Dar!

Si Dumnezeu a zis oamenilor: "Cresteti, inmultindu-va si stapaniti pamantul" (Fac. I, 28). Cresterea trebuie sa se faca in primul rand, pe plan moral si spiritual, agonisind harul dumnezeiesc, intrucat numai astfel puteau ajunge la asemanarea cu Dumnezeu. Inmultirea urma sa se faca in adevarul vietii, cum se inmultesc crengile in pom, ramanand in aceeasi tulpina, pastrand varietatea in unitate, in Dumnezeu. Dand omului stapanire asupra pamantului, inseamna ca i-a deschis calea de a face stiinta, de a cerceta, de a gandi, de a cunoaste. Nu poti stapani daca nu cunosti. Dar cercetarea trebuie sa fie facuta cu Dumnezeu si in Dumnezeu. Numai astfel puteau ramane in consens cu Creatorul lumii si cu legile Lui.

Apoi Dumnezeu a prevenit pe Om. Dupa cum un tata spune: Dragul tatii, asta sa o faci dar asta sa n-o faci, asa a indrumat si Creatorul pe om spunandu-i: Mananca din toti pomii raiului, dar din Pomul cunoasterii Binelui si raului sa nu mananci. Ratiunea ta inca nu este coapta, inca nu este fixata in Bine, in Adevar, in Iubire, in Dumnezeu. De aceea sa nu te hranesti din el, "caci in ziua in care vei manca din el, vei muri" (Fac. II, 16-17). Omul inzestrat cu libertate, a fost pus in fata acestei alternative. De el depinde sa aleaga.

Atunci a intervenit ispita. Satana voia sa-l rupa pe om de Dumnezeu si s-a adresat cu siretenie femeii. El voia sa o rupa astfel nu numai de Dumnezeu dar si de barbatul ei, pentru a o face un "ajutor" pentru sine:
-"Dumnezeu a zis El, oare, sa nu mancati roade din orice pom din rai?" V-a limitat El puterea, dreptul, libertatea voastra?
-"Roade din pomii raiului putem manca, numai din rodul Pomului din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: Sa nu mancati din el, nici sa va atingeti de el, ca sa nu muriti". Incercand sa cunoastem si raul, vom muri.
-"Nu, nu veti muri! Dar Dumnezeu stie ca, in ziua in care veti manca din el, vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Fac. III, 1-5)

Mare a fost obraznicia si viclenia satanei! A indraznit sa interverteasca si sa nege cuvantul lui Dumnezeu. A insinuat ca Dumnezeu limiteaza libertatea si impiedica sa ajunga la desavarsire. Indemnul lui era: de ce ascultati pe Dumnezeu? Tu singur poti fi Dumnezeu; poti cunoaste si binele si raul, poti cunoaste totul. Tu esti om, tu esti dumnezeu. Aceasta ispita - cea mai mare- s-a infiltrat in primii oameni, si prin ei in lume. Pana astazi, oamenii au aceasta psihiologie; eu, noi, suntem aceia care putem sa facem si sa refacem totul; sa schimbam raurile, oceanele, stelele etc. Aceasta psihologie a inceput de acolo, de la dialogul Eva-satana. Satana i-a mintit ca vor fi "ca Dumnezeu" tocmai cunoscand si raul, deci prin puterile lor proprii, prin "rodul" pomului, pe o cale materiala.

Ispita a patruns in mintea femeii. "Socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el",(Fac. III, 6) nesocotind cuvantul lui Dumnezeu.
Atunci intr-adevar "li s-au deschis ochii", si au cunoscut o alta realitate; ca nu mai sunt in Lumina, in sfintenia divina, ca sunt in afra de Dumnezeu, goi, asemenea altor animale. Si-au acoperit goliciunea cu frunze, s-au ascuns, si intrebati fiind nu si-au recunoscut pacatul.

In urma caderii, Dumnezeu a stabilit o noua cale de crestere, spunand fiecaruia in parte:

-Pe satana l-a blestemat si i-a prevestit o lupta intre el si femeie, intre samanta lui si samanta femeii, care il va birui, ii va zdrobi capul. Aceasta lupta o simtim pana in zia de astazi.

-Barbatului i-a vesti o cale de munca si suferinta; cu sudoare va lucra pamantul care ii va aduce cand seceta, cand ploaie, cand spini, cand palamida. Cu sudoare va scoate din el si grau si petrol si toate celelalte.

-"Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale" (Fac. III, 16), spune Domnul femeii, care dupa cadere a primit numele de Eva. In durere va trebuie sa nasca si sa-si creasca copii, luptandu-se in chip deosebit cu satana pentru a-l birui, caci prin Samanta ei va veni mantuirea.

Prin Eva si Adam omenirea a ales calea de a creste fara Dumnezeu, de a se inmulti fara Dumnezeu si de a stapani pamantul tot fara Dumnezeu. Dar Dumnezeu n-a parasit faptura Sa. El a pregatit omenirea prin poporul ales, prin popoarele pagane, care asteptau si ele o mantuire. Toti simteau ca viata nu este viata. Un timp traiesti, te zbati, te bucuri si pana la urma ajungi intre patru scandurele in pamant. O mare religie pagana chiar spunea ca este mai bine sa stingi in tine simtul de viata. Dar Dumnezeu nu a creat pe om pentru nimicire, pentru desfacere; l-a creat pentru viata, pentru bucurie si fericire, pentru o Imparatie a lui Dumnezeu.

Respectand libertatea omului, Dumnezeu n-a vrut sa forteze vointa si mintea nimanui. El a asteptat ca omul sa se trezeasca, pregatind prin patruzeci de generatii poporul ales, ca sa apara o alta Eva, care sa biruiasca orice ispita si sa spuna: "Da, Doamne, faca-se voia Ta, vino in faptura Ta".


Fecioara Maria este Eva cea Noua. Nascuta asemenea noua, Ea a fost educat in chip deosebit in Sfanta Sfintelor, crescand in sfintenie. In fecioria Ei, in Curatia si intelepciunea Ei deosebita, in smerenia Ei neintrecuta, a biruit inclinarea spre rau a naturii in care s-a nascut. Inclinarea spre rau o avem fiecare dintre noi, este o urmare a pacatului stramosesc, prin care cadem mai usor in ispita. Dar Fecioara Maria a biruit orice ispita si orice pacat personal. De aceia a agonisit har peste har si Dumnezeu s-a putut adresa Ei in vederea Intruparii. Cu acest prilej are loc cel de al doilea dialog de rascruce. Ingerul Gavriil venind la Ea ii spune:
"Bucura-te ceea ce esti plina de har, Domnul este cu Tine. Binecuvantata est Tu intre femeiIar Ea vazandu-l s-a tulburat de cuvantul lui si cugenta in Sine: Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta? (Luca I, 28-29).

Dumnezeu a vesti Evei suferinta, de ce ii vesteste ingerul bucurie? Lauda ingerului nu a induiosat-o. Ea stia ca omul a pierdut harul prin pacat. In smerenia Ei nu intelegea cum de ingerul ii acorda aceasta cinste. Se temea sa nu fie vreo inselaciune, vreo ispita si sa cada in pacat. Tulburarea Ei ne arata ca Ea avea "inima treaza", in stare de veghe, si se temea de a nu gresi. De aceea ingerul continua:
"Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata ca vei lua in pantece si vei naste Fiu si vei chema numele Lui, Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Prea Inalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imapratia Lui nu va avea sfarsit". (Luca I, 30-33)

Prin aceste cuvinte ingerul vesteste nasterea lui Mesia. Poporul ales stia ca o femeie aleasa trebuie sa vie, din care sa se nasca Mesia. De aceea fecioara nu era dorita, iar lipsa de copii era socotita blestem. Fiecare femeie nadajduia ca din ea se va naste Mesia. Spre deosebire de toate, Fecioara Maria nu se simtea vrednica de o cinste atat de mare. Ceea ce patruzeci de generatii nadajduiau, Ea nu s-a grabit sa primeasca. Ingerul a venit pe neasteptate. Reactia Ei spontana - de surpriza - dovedeste virtutea Ei. Fecioara Maria putea sa se mandreasca la vestea ca v-a naste pe Mesia. Daca ar fi aparut in Ea aceasta bucurie mandra, n-ar mai fi insistat sa inteleaga vestea tainica. Fecioara Maria putea sa se gandeasca la o nastere conform firii, era si logodita; putea sa se indoiasca, putea sa se teama de judecata lumii, care o va vedea insarcinata. Toate acestea puteau fi ispite ale firii, ale satanei. Cel care a ispitit pe Eva in paradis, ispiteste pe tot omul care vine in lume, putea oare, sa nesocoteasca tocmai pe Fecioara, Careia Dumnezeu Ii solicita colaborarea pentru mantuirea lumii? Dar Fecioara Maria nu s-a mandrit, nu s-a indoit, n-a cerut semn, "ca Zaharia", nu s-a temut de judecata lumii.

Ea dorea un singur lucru: sa nu cada in ispita, sa nu se rupa de Dumnezeu, caci pe El il iubea; sa ramana nestricata fiinta si fecioria Ei.
De aceia a intrebat un singur lucru:
"-Cum va fi aceasta, de vreme ce Eu nu stiu de barbat?"
Si raspunzand ingerul i-a zis:
"Duhul Sfant se va pogora peste Tine si Puterea Celui Prea Inalt Te va umbri; pentru aceea si Sfantul care se va naste din Tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia Ta, a zamislit si ea fiu la batranete si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputinta" (Luca I, 34-37).

Vestind lucrarea Sfintei Treimi, ingerul Ii cere incuviintarea. Prin inger Dumnezeu i-a spus: Eu vreau sa patrund in lume, in faptura Mea, dar nu pot decat daca vrei Tu. Ce spui Tu? Imi deschizi Tu usa ca Eu, Dumnezeu sa intru "prin Tine" in faptura Mea? Daca vointa lui Dumnezeu a fost singura prin care El a savarsit intreaga creatie, pentru Intrupare avea nevoie de asentimentul omului. Dumnezeu nu s-a intrupat, n-a intrat in aceasta lume fara aceasta incuviintare. Vedeti cat de mult respecta Dumnezeu vointa si libertatea noastra?
Cand a aflat Fecioara Maria lucrul cel mai greu de cuprins cu mintea -zamislirea fara samanta - abia atunci a inceput sa-l creada. Faptul ca nu I se cerea jertfirea starii de feciorie, de curatie in Domnul, a fost pentru Ea argumentul cautat ca nu este amagire, ca solul este de la Dumnezeu. Si in numele intregii omeniri care a fost, este si va fi, a spus:

"-Iata roaba Domnului, fie Mie dupa cuvantul tau" (Luca, I, 38).

Numai atunci, concomitent cu asentimentul Fecioarei Maria, a avut loc Intruparea. Nu Creatorul a fost Cel Care "a zis" si "s-a facut", ca la Creatie. La Buna Vestie Dumnezeu a savarsit impreuna cu Fecioara Maria lucrarea cea mai minunata, Intruparea Sa.

Dumnezeu Tatal a binevoit, Dumnezeu Duhul Sfant S-a pogorat asupra Ei, curatind-o de pacatul stramosesc, dandu-i putere sa zamisleasca si sa nasca pe Fiul Ei Dumnezeu, iar Dumnezeu Cuvantul s-a intrupat. 
Feciaora Maria a participat deci la Intrupare in mod activ, constienta de lucrarea ce se savarseste, biruind ispita si incredintandu-se lui Dumnezeu. Astfel Ea a devenit o Personalitate de valoare cosmica, o punte de legatura intre Dumnezeu si intreaga lume vazuta; tot omul v-a primi din nou prin Ea pe Dumnezeu. De aceea Biserica striga in ziua Bunei Vestiri:
"Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea Tainei celei din veac. Astazi Fiul lui Dumnezeu se face Fiu al Fecioarei".

Trebuie de asemenea, sa accentuam ca Buna Vestie reprezinta Cincizecimea Fecioarei. La Buna Vestie Dumnezeu Duhul Sfant - ca Persoana - a coborat asupra Ei, dupa cum a coborat asupra Apostolilor la Cincizecime. Prin lucrarea Sfintei Treimi, Fecioara Maria a devenit Trupul lui Hristos -Biserica Lui. Prin Hristos Ea cuprinde neamul omenesc in intregime, de aceea este numita Eva cea Noua.

Prin Fecioara Maria incepe renasterea omenirii, dupa cum prin Eva a inceput omenirea cazuta. Raspunsurile lor s-au rasfrant asupra tuturor. Ele au determinat doua cai de viata, doua omeniri. Daca Eva a devenit maica mortii -spirituale si materiale - Fecioara Maria a devenit Maica Vietii, Maica lui Dumnezeu si Maica omenirii noi. Eva a ales fructul oprit, sub influenta satanei, care a devenit "print" al lumii. Omenirea cazuta ce a urmat si-a cautat desavarsirea prin mijloace materiale, pentru ca prin masini, tehnica, bogatie sa stapaneasca pe pamant si sa intemeieze o imparatie fara Dumnezeu si chair vrasmasa Lui.

Fecioara Maria prin "fiat"-ul Ei, a deschis calea conrara. Prin Fiul Ei tot omul a fost eliberat din inrobirea materiei.

Fiecare poate deveni din nou colaborator al lui Dumnezeu, folosind aceleasi masini, aceeasi tehnica, dar subordonata duhului, pentru a fauri Imparatia lui Dumnezeu pe pamant. De aceea semnificatia istoriei, ca si sensul vietii fiecarui om, trebuie cautate in cele doua dialoguri. Ele stau la baza vietii noastre: cu Dumnezeu ori in afara de El. Ziua de astazi ne subliniaza aceasta alternativa. Ramanem fii ai Evei sau devenim fii ai Maicii Domnului, prin care ne-a venit mantuirea? De aceea noi, crestinii, cinstim atat de mult pe Maica Domnului. Prin Ea a venit Dumnezeu in lume, prin Ea a venit iertarea pacatelor noastre, prin Ea a venit lamurirea vietii noastre, Ea ne conduce la Domnul Hristos.

Frati crestini,
Sa stit ca intreaga teologie si intreg continutul credintei noastre se afla cuprins in icoana Maicii Domnului cu Pruncul in brate. Cine a inteles aceasta Unitate sfanta, a intels intreg continutul crestinismului. Pot fi scrise tratate intregi, sute de carti, dar daca prin inima, prin intuitie, prin credinta nu ai inteles pe Maica Domnului cu Pruncul ei, n-ai inteles crestinismul. Noi, in cele mai grele imprejurari si neajunsuri alergam la Maica Domnului. Prin Ea ajungem la Hristos. Ea ne sterge lacrimile, Ea ne alina suferintele, Ea este ocrotitoarea si pazitoarea noastra. La Judecata de Apoi, Ea va fi langa Hristos Domnul si cu mila Ei va interveni pentru noi, caci toti suntem pacatosi, toti am devenit nevrednici in viata noastra. Ea va interveni pe langa Fiul Ei pentru noi si pentru intreaga omenire, ca sa ne miluiasca si sa ne mantuiasca.

De aceea
"Catre Nascatoarea de Dumnezeu acum cu osardie sa alergam noi, pacatosii si smeritii, si sa cadem cu pocainta strigand din adancul noastru: Stapana, ajuta-ne, milostivindu-Te spre noi, sarguieste, ca pierim de multimea pacatelor, nu intoarce pe robii Tai deserti, ca pe Tine singura nadejde Te-am castigat",
acum si in vecii vecilor,

AMIN

Din cartea "Semnificatia Marilor Sarbatori Crestine" de Pr. Boris Raduleanu

duminică, 21 martie 2010

Minunea de pe 19 martie : moastele sfintilor de la Aiud izvorasc mir


Articole:
http://alleccssa.wordpress.com/2010/03/20/din-nou-moastele-marturisitorilor-de-la-aiud-au-izvorat-mir/
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2010/03/20/minune-moaste-aiud/
http://www.panteaclaudiu.ro/index.php/o-lume-in-imagini/sfinte-moaste.html
http://doarortodox.wordpress.com/2010/03/20/la-pomenirea-unui-an-de-la-minunea-de-la-ia%C8%99i-aceasta-se-repeta-in-acela%C8%99i-loc/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/20/audio-inregistrarea-conferintei-sustinuta-de-parintele-hrisostom-manolescu-si-scriitorul-danion-vasile-la-sfarsitul-careia-din-nou-moastele-marturisitorilor-de-la-aiud-au-izvorat-mir/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/20/marturii-ale-unora-dintre-cei-ce-au-vazut-minunea-izvorarii-de-mir-din-moastele-sfintilor-inchisorilor-iasi-19-03-2010/
http://apologeticum.wordpress.com/2010/03/21/sfintele-moaste-au-izvorat-din-nou-mir-la-manastirea-petru-voda/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/21/articolul-zilei-21-03-2010-moastele-sfintilor-inchisorilor-au-izvorat-din-nou-mir-mir-la-manastirea-petru-voda/
http://saccsiv.wordpress.com/2010/03/24/timisoara-moastele-sfintilor-inchisorilor-si-demonizatul/

**********

Conferinta din 19 martie 2010:
http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/c8f6583c0c6bb7
http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/ead128608c6fb1
http://www.trilulilu.ro/PustnicuDigital/0f0e1a664e1a8c

**********

Articolul scris de Alexandra Corbu:
Vineri, 19 martie 2010, începând de la ora 18.30, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa cu tema: „Despre învăţăturile şi minunile noilor mărturisitori”, susţinută de părintele Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile, organizată de Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale poporului român (A.S.T.R.A.D.R.O.M.). Totodată a fost lansată cartea „Biserica şi duşmanii ei”, volum care reuneşte o parte dintre articolele apologetice ale lui Danion Vasile.

În prima parte a conferinţei s-a vorbit despre jertfelnicia noilor mărturisitori români şi canonizarea lor, canonizare care întârzie în mod nejustificat, deşi pentru canonizarea unui mucenic nu este nevoie nici de minuni şi nici de sfinte moaşte, ci de îndeplinirea unui singur criteriu: dreapta credinţă în Hristos. Este greu să se înţeleagă de ce Valeriu Gafencu, supranumit „sfântul închisorilor”, cel care a murit pentru a salva viaţa unui pastor evreu, nu s-a învrednicit de atenţia forurilor competente ale Bisericii.

În partea a doua a conferinţei s-a răspuns întrebărilor venite din public. Cele mai multe au fost despre erezia ecumenistă, implicarea masoneriei în conducerea Bisericii, schimbarea calendarului bisericesc, tendinţele de catolicizare a Ortodoxiei, creştinismul românesc în contextul integrării în U.E., globalizarea, secularizarea şi modernismul în Biserică.

La sfârşitul conferinţei, în timp ce credincioşii se închinau la icoana celor trei noi mărturisitori (părintele Ilarion Felea, părintele stareţ Daniil de la Rarău şi Valeriu Gafencu) şi la sfintele moaşte ale unor mărturisitori necunoscuţi de la Aiud, s-a repetat minunea care avusese loc şi cu un an înainte, în aceeaşi sală, în aceeaşi zi – 19 martie (ziua trecerii la Domnul a lui Virgil Maxim, unul dintre cei mai cunoscuţi mărturisitori din temniţele comuniste). La un moment dat, în văzul tuturor celor prezenţi, din sfintele moaşte a început să izvorască bună-mireasmă. Încă din timpul conferinţei unii creştini au simţit această mireasmă, dar atunci nu s-au făcut publice astfel de mărturii, pentru a nu da loc interpretărilor nepotrivite.

Apoi, atunci când din raclă a început să izvorască mir, întreaga sală s-a umplut de bună-mireasmă. Ca şi anul trecut, ca mulţumire pentru această sfântă binecuvântare, la rugămintea credincioşilor, părintele Hrisostom a citit Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu, din volumul „Din temniţe spre Sinaxare”.

După conferinţă unii au considerat potrivit să întărească cele petrecute prin alcătuirea unei liste cu semnături şi date de contact. Văzând minunea, mulţi dintre cei prezenţi au făcut fotografii. Postul local Iaşi TV Life a realizat un material despre cele întâmplate.

Ulterior, pe diferite diferite site-uri ortodoxe, au apărut mărturiile impresionante ale unora dintre cei prezenţi.

Ar fi bine ca cei responsabili cu cercetarea dosarelor de canonizare a celor din închisori să înţeleagă că Dumnezeu binecuvântează această lucrare, mult-aşteptată de poporul credincios.



Apologeticum :Sfintele moaste au izvorat din nou mir la manastirea Petru Voda
Minunea s-a repetat din nou la Manastirea Petru Voda. Fratele Danion a ajuns cu moastele la manastire si ne-a dat sa ne inchinam si sa ne bucuram sufletele cu mireasma dumnezeiasca a mirului. In timp ce tineam raclita in mana am observat ceva stralucitor si umed pe suprafata sfintelor moaste; mireasma devenise mai puternica. Toti cei de fata am vazut ca sfintele moaste izvorasc din nou mir, apoi am sters mirul cu o panza curata, daruita tot de fratele Danion. Slava lui Dumnezeu si sa fie spre intarirea sufleteasca a tuturor pentru vremurile ce or sa vina.

**********





vineri, 19 martie 2010

Sf. Nicolae Velimirovici- Etica si tehnologie

La origini, religia a fost maica eticii si a tehnologiei. Mai inainte de toate, religia a fost un suvoi ce izvora din adancimi ascunse, etica un râu purtator de viata si tehnologia, cu ajutorul fagaselor artei, purta apa din acest rau prin toate arterele vietii omului.

Dumnezeu i-a vestit omului legea credintei, legea purtarii si cunoasterea tehnologiei.

Cu indrumarile lui Dumnezeu, Noe a ridicat o corabie care a savarsit una din cele mai lungi calatorii din istoria navigatiei.

Prin insuflarea lui Dumnezeu, Betaleel a fost umplut de intelepciune in intelegere, in cunoastere, la tot lucrul, sa savarseasca planuri artistice pentru lucrul in aur, in argint si in bronz, si in taierea pietrelor pentru monturi, si in sculptura lemnului, ca el sa poata lucra in toate soiurile de mestesuguri. (Iesirea 31:1-11)

Asemenea, Templul lui Solomon, una dintre cele mai mari minuni arhitectonice ale vechii lumii, a fost cladit de catre oameni invatati de catre Duhul lui Dumnezeu si condusi de mana Domnului. Astfel marturisesc Sfintele Scripturi.

Dumnezeu era motivul credintei adevarate, al bunei purtari si al cunoasterii tehnologice, printre oameni.

Atunci cand oamenii il simteau neincetat pe Dumnezeu deasupra lor, in fata lor si in jurul lor, in acelasi fel cum simteau aerul si lumina, ei atribuiau si daruiau toate lucrarile tehnologice si munca lor manuala Lui, Domnul si Ziditorul lor.
Cand simtirea prezentei lui Dumnezeu s-a atenuat si vederea duhovniceasca s-a intunecat, atunci a intrat mandria in mestesugari si tehnologi, iar ei au inceput sa dea doar lor insile slava, pentru cladirile lor, pentru lucrarea mainilor si mintilor lor, incepand sa foloseasca in mod gresit munca lor – atunci umbra pierzaniei a inceput sa cada asupra tehnologiei.

Multi se plang de tehnologie.

Multi acuza tehnologia moderna de toate relele din lume.
Este tehnologia intr-adevar de osanda, sau cei care creeaza tehnologia si o folosesc?

O cruce de lemn este de osandit daca cineva rastigneste pe altcineva pe ea?

Un ciocan este de osandit daca un vecin sparge cu el capul vecinului sau?
Tehnologia nu simte binele sau raul.

Aceleasi tevi pot fi folosite pentru apa potabila sau pentru canalizare.
Raul nu vine din tehnologia moarta, lipsita de simtire, ci din inimile moarte ale oamenilor.

Constient pe deplin de prezenta lui Dumnezeu si fara de mandrie, Noe a ridicat o nava uimitoare, pentru izbavirea sa si a noii omeniri ce urma sa se nasca.

Intr-o constiinta intunecata cu privire la prezenta lui Dumnezeu, oamenii plini de mandrie au cazut de acord unii cu altii "Haidem sa ne facem un oras si un turn al carui varf sa ajunga la cer si sa ne facem faima inainte de a ne imprastia pe fata a tot pamantul!" Aceasta a fost construirea turnului Babel.

Cand regele Solomon a terminat cladirea maretului Templu al Domnului, si-a ridicat mainile catre ceruri, si cu smerenie a strigat: „Cerul si cerul cerurilor nu Te incap, cu atat mai putin acest templu pe care l-am zidit numelui Tau.”

Acest templu minunat a dainuit vreme de 11 generatii. A fost facut praf si pulbere atunci cand urmasii fara de Dumnezeu ai regelui Solomon l-au preschimbat dintr-o „casa de rugaciune, intr-o casa de negot.

Nu datorita tehnologiei a ramas Templul in picioare vreme de secole, nici din pricina tehnologiei n-a disparut de pe fata pamantului.
Tehnologia este surda, muta si fara de raspuns. Este complet dependenta de etica, asa cum este si etica de credinta.

Este binecunoscuta povestea biblica a regelui Nabucodonosor. El a construit orasul Babilonului cu palate, si turnuri suspendate, cu o asemenea dibacie tehnologica si frumusete cum lumea nu mai vazuse. Regele a privit spre orasul pe care il cladise, stand pe acoperisul palatului sau si a grait plin de mandrie: "Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am cladit eu intru taria puterii mele si spre cinstirea stralucirii mele, ca resedinta a imparatului?" Pe cand glasuia el aceste vorbe increzute, Dumnezeu l-a lovit cu nebunia si si-a pierdut mintile, si in nebunie a trait vreme de sapte ani ca o fiara intre fiarele padurii.

Orasul lui, Babilonul cel mare, a devenit o gramada de daramaturi si loc de batjocura, a ajuns un pustiu fara de locuitori, intocmai cum a proorocit Ieremia proorocul (Ieremia 51:37)

Atunci cand frica lui Dumnezeu dispare si legea morala a lui Dumnezeu este incalcata, muntele tehnologiei omenesti se prabuseste in tarana din care a fost facut.

Astfel se vor prabusi in tarana cea fara de forma, si Turnul Eiffel si catedralele gotice germane si zgarie-norii americani, turnurile tehnologiei si arhitecturii omenesti, daca mandria omului, chiar si cea a crestinilor, lupta sfidator impotriva lui Dumnezeu, si depaseste toate masurile mandriei si pacatoseniei, si reuseste sa sfarseasca indelunga rabdare a lui Dumnezeu.

De ce sunt atat de multe civilizatii marete ingropate adanc in pamant, iar deasupra plugarii ara, fara nici cea mai mica idee ca turnurile si oasele lor zac sub pamantul arat?

Cum se face ca din toate maretele contructii din marmura ale grecilor nu a mai ramas altceva decat Acropolea?

Cum de a indraznit pamantul sa ascunda de la fata soarelui si de la ochii oamenilor templele titanice din Baalbek si Egipt, ca si maretele orase Egbata, Persepolis, Tir, Sidon si Troia, ca acum vacile sa pasca linistite deasupra lor, si porcii dedesubt, iar pastorii sa cladeasca grajduri din marmura imprastiata? De ce mandrele cetati si temple si castele ale regelui Montezuma au disparut fara de urma? La fel si imparatiile atat de cultilor incasi si peruvieni? Ce mana nemilostiva a rostogolit munti de noroi asupra tuturor acestor constructii omenesti, care prin taria, forma si frumusetea lor, puteau concura cu cele mai bune constructii moderne?

De ce exista intreruperi si nu este continuitate in civilizatia umana?

Deoarece nici una din acestea nu era placuta Unului Sfant Dumnezeu.

Nici una din aceste civilizatii ingropate nu a fost distrusa de timp ori din lipsa unei constructii tehnologice solide, ci de pacatul impotriva credintei sfinte si a eticii sfinte.

Instabilitatea etica si tehnologica le-a ingropat in adanca intunecime.

Si tu, Capernaume: N-ai fost inaltat pana la cer? Pana la iad te vei cobori.” Aceasta proorocie a lui Hristos, in zilele in care Capernaumul era plin de marire, ca o cetate de basm langa lac, s-a implinit. S-a implinit atat de teribil, incat atunci un calator se gaseste intre spini si serpi, pe locul unde odata se inalta bogata si mandra cetate a Capernaumului, se intreaba cu cutremur: „Este oare cu putinta ca acest loc dezgustator sa fi fost odata un loc unde vietuiau oameni?

Etica este nepieritoare si neschimbatoare, si anume, etica evanghelica, dar tehnologia este intotdeauna in schimbare. Etica este asemanatoare unei doamne, iar tehnologia cameristei ei. Din aceasta pricina, etica trebuie sa controleze tehnologia. Valorile vesnice sunt teritoriul eticii si nu al tehnologiei. Este distrugator pentru un neam intreg sa isi aseze ca scop al vietii tehnologia, si toate lucrarile si sudoarea lor sa si-o jertfeasca avansului tehnologic, tarand in urma lor etica, asa cum Ahile tara lesul lui Hector legat de carul sau. Un popor ca acesta poate reusi sa isi cladeasca orasele din fildes si din aur, dar daca oameni ca Ahab si Izabela locuiesc in ele, cainii vor avea ultimul cuvant, nu oamenii. Intre cinste si pricepere este usor de ales. Un om cinstit, chiar si fara pricepere, este mai respectat in vremea noastra, decat un om priceput dar necinstit.

Tehnologia schimba relatia omului cu natura, dar nu si relatia lui cu Dumnezeu.

Oricine gandeste altfel pretuieste mai mult lucrurile decat oamenii, si tarana mai mult decat duhul. O drama groaznica a vremurilor noastre este razboiul dintre oameni si Dumnezeu.

Dumnezeu vrea sa inalte si sa slaveasca identitatea omului deasupra materialitatii fara de minte si de viata, in timp ce oamenii vor sa isi ingroape identitatea si sa isi uite Ziditorul, facandu-si ca scop unic al vietii tehnologia si bogatia materiala.

Multi oameni ce sunt handicapati spiritual si moral de catre necredinta lor in Hristos, fac din tehnologia moderna idoli la care se inchina, si cheama pe toti oamenii si popoarele sa aduca jertfa acestor idoli.



Din Operele complete ale episcopului Nicolae [in lb. sarba], volumul 12, p. 23.

Traducere din limba engleza de Radu Hagiu.
Sursa:http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/etica_si_tehnologie.htm