vineri, 30 aprilie 2010

Sfantul Justin (Popovici) de Celije, si Sfantul Simeon de Dajbabe

Printr-un comunicat al Bisericii Ortodoxe din Serbia aflam ca pe 29 aprilie 2010 au fost canonizati doi sfinti. Arhimandritul Justin Popovici (1894-1979) - parintele spiritual al Manastirii din Celije de langa Valjevo, si care de aici inainte va fi pomenit ca fiind Sfantul Justin de Celije, precum si cea a parintelui Simeon Popovic (1854-1941), staretul manastirii Dajbabe de langa Podgorica pe care il vom pomeni ca Sfantul Simeon de Dajbabe.

Sfantul Justin va fi pomenit in ziua de 1 iunie, dupa calendarul iulian, sau pe 14 iunie dupa cel gregorian, iar Sfantul Simeon pe 19 martie dupa cel iulian, sau pe 1 aprilie dupa cel gregorian.

Sarbatorirea in mod solemn a noilor sfinti canonizati va avea loc duminica pe 2 mai in biserica Sfantul Sava la Belgrad, incepand cu ora 9.

Slava lui Dumnezeu pentru aceasta canonizare, pe care o vedem si ca o biruinta a Bisericii lui Hristos in aceste veacuri. Prin canonizarea acestor sfinti se va da greutate si autoritate celor spuse de ei, insuflati de Duhul Sfant. Pentru rugaciunile lor si ale tuturor sfintilor miluieste Doamne poporul tau si binecuvinteaza mostenirea Ta!


LEGATURI WEB:
Comunicatul Bisericii Ortodoxe Sarbe (en)
Comunicatul Bisericii Sarbe (fr)

Wikipedia:Justin Popovici (en)
Viata unui sfant: avva Justin Popovici

UPDATE
2 mai 2010 :

Sfantul Iustin Popovici a fost canonizat deBiserica Sarba, al carei sinod ii prigoneste cel mai fidel ucenic(Vladica Artemie)
Sfantul Justin Popovici si Sfantul Simeon Popovic
3 mai 2010:
http://thriskeftika.blogspot.com/2010/05/blog-post_1387.html
http://acvila30.wordpress.com/2010/05/03/video-de-la-proclamarea-canonizarii-cuviosilor-parinti-iustin-si-simeon-popovici/
10 mai 2010:
http://www.spc.rs/sr/njihova_imena_zapisana_su_u_knjizi_zivota
http://acvila30.wordpress.com/2010/05/09/secvente-video-de-la-canonizarea-cuviosilor-iustin-si-simeon-popovici/
http://calindragan.wordpress.com/2010/05/05/fotografii-de-la-canonizarea-sf-iustin-popovici/
http://www.orthodoxie.com/2010/05/compte-rendu-de-lassembl%C3%A9e-des-%C3%A9v%C3%AAques-de-leglise-orthodoxe-serbe.html

Carti:
Sfantul Justin Popovici: Omul si Dumnezeul-Om. Abisurile si culmile filozofiei
Sf. Justin Popovici:Biserica Ortodoxa si Ecumenismul
Credinta ortodoxa si viata in Hristos

Razboi intru Cuvant:
Cinstitul Paraclis al celui intre sfinti preacuviosului parintelui nostru Justin Popovici

Cuviosul Justin Popovici Constiinta vie a ortodoxiei patimitoare. 31 de ani de la mutarea in cer
Sfantul Justin Popovici noul sfant filosof si martir al lui Hristos in vremurile noastre
Cuv Justin Popovici 30 de ani de la plecarea la Domnul. Imagini inedite
Trebuie sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni
Cum sa dobandim launtric marturisirea bisericii 1
Cum sa dobandim launtric marturisirea bisericii 2
Sf Justin Popovici despre ecumenismul ca dialog al minciunii


In franceza:
http://orthodoxologie.blogspot.com/2009/01/saint-pre-justin-popovitch-prire-au.html
http://www.orthodoxie.com/2005/11/recension_pre_j.html
http://www.orthodoxie.com/2005/11/recension_pre_j_1.html

miercuri, 28 aprilie 2010

Din Athos, ortodoxia in Franta

Manastirea Simonos Petra din Athos

Arhimandritul Emilianos
In 1978 comunitatea manastirii atonite Simonos Petra, numara printre membrii ei 3 calugari de origine franceza: Parintele Serafim, Parintele Elie si Parintele Placide. Ei erau dispusi fie sa ramana in Sfanul Munte, fie sa se reintoarca in Franta, dupa cum urma sa decida staretul manastirii de la acea vreme, Arhimandritul Emilianos. Acesta s-a gandit ca este preferabil ca ei sa se intoarca in Franta si sa creeze metocuri (dependente) ale manastirii Simonos Petra.

Mitropolitul Meletie, arhiepiscop al Bisericii grecesti la Paris a fost de acord si a sprijinit acest proiect.

Astfel se nasc doua metocuri frantuzesti situate una la Martel in Causse du Quercy, si cealalta in Dauphiné, intr-o vale profunda a masivului Vercors din Alpii francezi.

Manastirea Schimbarii la Fata (Monastère de la Transfiguration)


Fondata de catre parintele Elie Ragot, metocul din Martel a luat numele de Manastirea Schimbarii la Fata , prima liturghie savarsinsu-se la data de 24 iunie 1978. In 1990 comunitatea s-a instalat in comuna Lavilledieu, aproape de orasul Terrasson, in Dordogne.

Manastirea de dimensiuni mici a fost construita in lemn, evocand bisericile din Romania, pline de sarm, si asigurand o prezenta stralucitoare a Bisericii ortodoxe intr-o regiune a Frantei unde este foarte putin reprezentata.

Manastirea Schimbarii la Fata si-a ales ca protectori pe Sfantul Nectarie de Eghina, pe Sfantul Simeon Mirobitul si pe Sfanta Maria Magdalena. Inca de la inceput a fost un metoc de maici, primul in Europa Occidentala. Astazi numara in jur de 6 vietuitoare care se ocupa, pe langa manasire, si de cresterea oilor, de o livada cu nuci, si de prepararea dulceturilor .

Manastirea Sfantul Antonie cel Mare (Monastère Saint Antoine le Grand)


Manastire Sfantul Antonie cel Mare din Vercors a fost infiintata pe 14 septembrie 1978 de catre Parintele Placide Deseille si Parintele Serafim Pyotte, trimisi pe atunci de catre Arhimandritul Emilianos, staretul manastirii atonite Simonos Petras.

Metocul din Vercors a fost dedicat Sfantului Antonie cel Mare (251-356), pentru motivul ca era in apropierea abatiei Saint Antoine en Dauphiné, unde se gasesc o parte din moastele sfantului, care au fost aduse aici in secolul al XI-lea, de la Constantinopol.

In 1978 cand cei doi calugari au venit sa se instaleze in Franta, au gasit in Vercors, la Saint Laurent en Royans o casuta darapanata si un hambar. A trebuit ca acestea sa fie restaurate pentru a le putea face locuibile. Lipsa toatala de resurse financiare obliga calugarii sa realizeze ei insusi aceasta munca. Un paraclis provizoriu a fost amenajat reunind doua camere ale casei. Dar, zece ani mai tarziu, aceasta a devenit neincapator pentru numarul de calugari care crestea mereu, precum si a numarului de fideli ortodocsi stabiliti in satele apropiate. Trebuia astfel sa se construiasca o adevarata biserica.

Parintele Placide si Parintele Elie au decis construirea bisericii in momentul in care se implinea un mileniu de crestinatate in Rusia. Acesta a fost si un motiv ca rugaciunile calugarilor sa fie indreptate pentru eliberarea acestei tari de jugul comunist, iar noua biserica sa fie dedicata Sfantului Siluan Atonitul, de origine rusa, care fuse recent canonizat, si care era vazut ca o legatura de unire intre Muntele Athos si Rusia, tara lui de origine.

Finantarea intregii constructii a fost asigurata in mod exclusiv de catre donatiile fidelilor ortodocsi din regiune, si de catre prieteni ai manastirii. Unii dintre ei nu ezitau sa consacre toate economiile lor.

Schitele de arhitectura au fost desinate de catre Parintele Gildas, calugar al manastirii si diplomat in arhitectura bizantina. El a fost si cel care a dirijat toate muncile legate de constructie, asistat si de sfaturile unor arhitecti prieteni ai manastirii. In 1988 incepe ridicarea noii manastiri. Partea de constructie efectiva si acoperisul a fost realizata cu ajutorul unei inteprinderi locale. Tot restul, zidarie, varuire, gresie, vitralii, tamplarie, sculptura in piatra si lemn, a fost opera calugarilor care erau excelenti artizani si in special parintele Serafim.

Dupa terminarea constructiei, doi ani si jumatate mai tarziu, frontierele Rusiei fiind deschise, un excelent pictor de icoane de la Moscova, Iaroslav Dobrynine viziteaza manastirea. Apreciind mult arhitectura bisericii a propus sa realizeze in mod benevol decoratia iconografica , vrand sa manifeste astfel si ajutorul Rusiei la dezvoltarea ortodoxiei in Franta. Timp de cinci ani , el vine in mod regulat in Franta petrecand cate sase luni la manastire pentru a executa aceasta munca, ajutat de sotia sa Galina. Astfel impreuna au realizat 600 de meti patrati de pictura murala al carui stil de traditie bizantina pastra ceva din dulceata si luminozitatea vechilor icoane slave. Arhitect de formatie el a stiut sa integreze perfect compozitiile sale in arhitectura cladirii, facand astfel din biserica, o adevarata comoara a artei sacre.

O alta comoara a manastirii o constituie si sfintele moaste pe care le-a primit de-a lungul timpului. Astfel o parte importanta din moastele Sfantului Antonie cel Mare a fost donata manastirii de catre arhiepiscopul catolic din Aix-en-Provence, iar o parte din moastele Sfantului Siluan Atonitul a fost oferita de catre Arhimandritul Sofronie de la Essex, intarind prin aceasta prietenia care exista de mult timp intre manastirea din Vercors si Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul de la Maldon.

Biserica a fost consacrata sambata pe 20 mai 2000, de catre IPS Jérémie, Mitropolit ortodox grec in Franta, si in prezenta Parintelui Elisée, care il inlocuia pe parintele Emilianos, staretul manastirii Simonos Pertra, precum si a mai multor calugari a acestei manastiri.

Manastirea Sfanta Maria Egipteanca (Monastère Sainte Marie du Désert)


Un fericit concurs de circumstante il va aduce pe parintele Serafim sa descopere insula Porquerolles, unde au trait in secolul al V-lea patru calugari carora Sfantul Ioan Casian le dedica ultimile doua din cartile sale intitulate "Conferinte". Parintele Serafim care ducea de saizeci de ani o viata cenobitica (in comunitate) dorea de mult sa se retraga intr-un ermitaj. Astfel in 1996 regasind acest peisaj mediteraneean si orizonturi marine ce-i aduceau aminte de Muntele Athos, parintele Serfim a obtinut o parte dintr-un fort in ruine, construit la sfarsitul secolului XIX, Fortul de la Repentance, pe care, in ciuda varstei inaintate, a inceput sa-l restaureze si pe care l-a inchinat Sfintei Maria Egipteanca.

Manastirea de la Solan ("Monastère de la Protection de la Mère de Dieu")


Metocul Sfantul Antonie cel Mare a fost creeat pentru a fi o manastire de calugari. Totusi in 1981 s-au aratat si vocatii feminine, trebuind astfel sa se stabileasca si pentru ele un loc de inchinare. Astfel la inceput, la numai 3km de comunitatea calugarilor, o manastire de maici lua nastere, cu numele de "Acoperamantul Maicii Domnului". Cladirile unde au fost instalate au devenit cu timpul insuficiente si comunitatea a fost transferata in 1991 in regiunea Gard, la Solan, in apropiere de orasul Uzès.

In urma unor circumstante providentiale maicutele au intrat in posesiunea unui mare teren agricol. Astfel, puse in contact cu realitate din lumea rurala, foarte repede si-au dat seama de efectele nefaste ale metodelor de cultura industriale practicate astazi la o foarte mare scara in lume. Credinta lor ortodoxa si cunostintele Parintilor Bisericii le-a dat convingerea ca omul nu a fost plasat de Dumnezeu in lume pentru a o domina si a o expluata dupa bunul plac, in cautarea unui profit fara limite, si ca functia lui este de a fi ca un liturg si sef de cor a unei creatii facute pentru a canta slava Creatorului sau. Atitudinea fundamentala a omului catre restul creatiei nu trebuie sa fie doar dominarea si expluatarea, ci si binecuvantarea si actiunea de slava fata de darurile primite de la Dumnezeu.

Atat manastirea de la Solan cat si cea din Vercors sunt pastorite de catre parintele Placide Deseille, care este si Profesor de Patristica la facultatea de teologie ortodoxa Saint Serge din Paris. Parintele a tradus din greaca in franceza mai multe scrieri bisericesti, printre care Scara de Sfantul Ioan Scararul, Omiliile Sfantului Macarie cel Mare si a publicat mai multe carti.


Metocuri atonite si "diaspora" ortodoxa


Metocurile frantuzesti din Muntele Athos au adoptat maniera de a trai si tradita spirituala de la Simonos Petra. Viata este de tip cenobitic, adica in intregime comunitara. Slujbele sunt facute dupa tipicul de la Muntele Athos, dar in limba franceza, cu melodii traditionale bizantine, a caror adaptare cere o munca gigantica, si care a fost inceputa la Aubazine de catre parintele Serafim, urmata mai apoi la Manastirea Sfantul Antonie si la Solan, cu concursul unei remarcabile psaltiste, Andréa Atlanti, care isi consacra talentul acestei sarcini - departe de a fi terminata.
O mare importanta este data rugaciunii personale, in chilie, dupa un "canon" pe care fiecare calugar il primeste de la parintele staret, precum si legaturii interioare, pe cat posibila continua, cu Dumnezeu.

Situatia metocurilor frantuzesti este totusi destul de diferita fata de marile manastiri din Athos datorata prezentei lor intr-o tara unde ortodoxia este minoritara, si a implantarii relativ recente. Cu siguranta, aceste manastiri exista, inainte de toate, pentru calugari si maici, ortodocsi de la inceput sau convertiti, si care vor sa dea intreaga lor viata lui Dumnezeu. Dar ele au un rol important de jucat si fata de laicii ortodocsi, si chiar fata de eterodocsi, in mijlocul carora s-au stabilit.

Franta este o tara pe scara mare descrestinata, dar unde Biserica catolica ramane totusi majoritara. Ortodocsii nu reprezinta decat un procent destul de mic fata de populatia intregii tari. Situatia ortodoxiei este inca dificila si prin faptul ca ea s-a implantat datorata diverselor emigratii, in mod principal rusesti si grecesti.

Prezenta calugarilor din Athos in Franta, care tin de Patriarhia Ecumenica, le da avantajul de a fi plasati in afara antagonismelor jurisdictionale. Athosul de secole are o vocatie interortodoxa. Calugari de nationalitati diferite s-au intalnit, in sentimentul de a apartine cu totii "Gradinii Maicii Domnului". Astfel prin prezenta lor pe meleagurile frantuzesti se vrea a fi si un factor de unire si convergenta spirituala intre ortodocsii de diferite origini.



LEGATURI WEB:



Bibliografie

Manastirea Saint Antoine le Grand

Manastirea Schimbarea la Fata

Porquerol

luni, 26 aprilie 2010

Reactia a 28 de personalitati ortodoxe in Europa Occidentala la "Apelul de unitate si demnitate romaneasca"

Rezultat al diferitelor migratii ale secolului XX sau de origine occidentala, toti, am primit ortodoxia parintilor nostrii ca fiind "Biserica lui Hristos pe pamant", realitate care primeaza asupra oricarui inradacinari sociale, culturale, nationale. Oriunde se gaseste Biserica Ortodoxa este chemata sa se incarneze in culturile locale, caci fiind "Viata cea noua in Hristos" ea este universala. Dar aceasta universalitate nu este niciodata abstracta: ea este tangibila in fiecare loc, in fiecare comunitate euharistica unde se intalnesc intr-o unitate diversificata toti fidelii care impartasesc aceiasi credinta ortodoxa primita de la Apostoli si transmisa prin Sfintii Parinti.

In Europa occidentala, ne gasim de patru generatii intre ortodocsi de diferite origini, si am inteles ca trebuie sa marturisim impreuna Ortodoxia, in dialog fratesc cu ceilalti crestini intr-o lume caruia ii este foame de Dumnezeu. De 50 de ani, Fraternitatea ortodoxa, printre altele, cauta sa conlucreze pentru a strange toti ortodocsii intr-o unitate euharistica si o structura canonica care sa fie conforma ecleziologiei noastre. Este vorba de o ecleziologie teritoriala de unde este absenta orice forma de "nationalism" si de concurenta intre eparhii, fara negarea culturilor, limbilor sau natiilor. In acest sens, fondarea in 1997 a Adunarii Episcopilor Ortodocsi din Franta a constituit un progres semnificativ.

In acest context, noi am luat cunostinta cu mare tristete de mesajul Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 11 februarie 2010, intitulat "Apel la unitate si demnitate romaneasca". In acest mesaj - lipsit de orice referire la Dumnezeu, la Hristos si la Sfantul Duh -, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pretinzand a imita modelul rusesc si sarbesc, chiama toti clericii si fidelii ortodocsi romani din strainatate, care se gasesc "fara binecuvantare" in alte Biserici ortodoxe surori, sa restabileasca "comuniunea directa" cu Patriarhia Romaniei. Intelegem grija pastorala a Patriarhiei de la Bucuresti fata de fidelii romani care sunt izolati in strainatate. Totusi nu este socant sa fie prezentata aceasta solicitare ca o prerogativa ce se impune fidelilor de nationalitate romana, oricare ar fi locul lor de resedinta, contrar ecleziologiei ortodoxe? In aceasta privinta, trimiterea facuta la Consiliul de la Niceea nu este acceptabila, caci Parintii Consiliului au respins ideea de eparhie definita pe principii etnice, ramanand, precum Apostolii, doar la criteriu teritorial.

Din moment ce, in cadrul proceselor presinodale, toate Bisericile ortodoxe sunt angajate intr-o reflexie promitatoare asupra viitorului comunitatilor numite "din diaspora" (concept in mare parte depasit), noi suntem tulburati de acest apel, care lasa sa se inteleaga ca orice roman ortodox trebuie, peste hotare, sa prefere in mod natural comuniunea "directa", cu Biserica ortodoxa din Romania. Ori, nu este decat o Biserica, cea a lui Hristos, si noi suntem in comuniune toti direct, prin Sfantul Trup si Scump Sangele Sau. Bisericile surori ale Bisericii din Romania, la care anumiti fideli romani din Occident pot sa se alature prin diferite circumstante ale vietii lor si diferite intamplari din relatiile intre Biserici, nu partajeaza ele aceiasi plenitudinde a credintei ortodoxe? Nu sunt ele in sens strict aceiasi Biserica a lui Hristos? In numele carui criteriu ar trebui sa se dezmembreze in Occident comunitatile ortodoxe care sunt de facto multietnice, trimitand fiecare strain in Biserica lui de origine? Astfel de initiative destabilizeaza comunitatile noastre care trebuie sa marturiseasca Invierea lui Hristos intr-o lume divizata si indiferenta; ele sunt o sursa de suferinta, de tensiune si de propaganda nationala printre fideli.

Ne temem ca o astfel de practica atinge nu doar demnitatea Bisericilor care o promoveaza ci insasi unitatea si universalitatea Bisericii, tinand cont de ceea ce au spus in mod profetic Parintii in sinodul de la Constantinopol din 1872:"
"Noi respingem, dezaprobam şi condamnam ca fiind contrar invataturii Evangheliei şi Sfintelor Canoane ale Parinţilor noştri, etnofiletismul, adică discriminarea pe criterii etnice, precum si certurile şi disensiunile cu caracter national in cadrul Bisericii lui Hristos".

Biserica lui Hristos nu poate fi manipulata pentru a servi unitatii si demnitatii unei natiuni. Deschizand calea catre Imparatia lui Dumnezeu, Biserica fiind corabia mantuirii, nu apartine niciunei natiuni. Straduindu-ne, in ciuda nevredniciei noastre, sa marturisim realitatea acestei mantuiri, facem apel la unitatea tuturor crestinilor ortodocsi din Occident si de pretutindeni, in apărarea demnitatii Bisericii Ortodoxe care incepe cu respectul pentru eclesiologia apostolică: după Pogorârea Duhului Sfânt, "nu este elin şi iudeu, [...] nici scit, caci toti sunteti unul intru Iisus Hristos" (cf. Coloseni 3, 11)[1].

Hristos a înviat!

[1] "Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos. "(Coloseni 3, 11)

Semnaturi:
Nicolas Behr, pensionat, membru al Biroului Frăţiei Ortodoxe din Europa de Vest, Paris,
P. Boris Bobrinskoi, decan emerit al Institutului de Teologie Ortodoxă Sf. Serghie, Paris,
P. Hildo Bos, preot paroh Saint-Nicolas-de-Myre, Amsterdam,
P. Jean Breck, profesor la Institutul de Teologie Ortodoxă Sf. Serghie – Paris,
Denis Clement, membru al consiliului de administraţie al Frăţiei Ortodoxe din Europa de Vest, Franţa,
Sophie Clement Stavrou, lector la Institutul de Teologie Ortodoxă "Sf. Serge”, membru al consiliului de administraţie al Frăţiei Ortodoxe din Europa de Vest,
P. Christophe D'Aloisio, paroh al Bisericii Sfintei Treimi şi a sfinţilor Cosma şi Damian, Bruxelles, preşedinte al Syndesmos - Organizaţia Mondială a Tineretului Ortodox,
P. Michel Evdokimov, profesor emerit al Universităţii Poitiers, paroh al Bisericii Sfinţilor Petru şi Pavel, Châtenay-Malabry, Franţa,
P. Fostiropoulos Alexandru, paroh al Bisericii Sfinţilor Petru şi Pavel, Clapham, Londra,
P. Jean Gueit, protopop pentru parohiile din sud-estul Franţei (Arhiepiscopia Bisericilor Ruseşti din Europa de Vest), capelan al Frăţiei Ortodoxe din Europa Occidentală,
Jean-Marie Gourvil, profesor, membru al consiliului de administraţie al Frăţiei Ortodoxe din Occident, Franţa,
P. Claude Hiffler, rector al parohiei Sfinţilor Cosma şi Damian Avignon, Franţa,
Jean-Jacques Laham, co-organizator al Festivalului Tineretului Ortodox la Paris,
Daniel Lossky, profesor, membru al consiliului de administraţie al Frăţiei Ortodoxe din Europa De Vest, Belgia
P. Nicolas Lossky, profesor la Institutul de Teologie Ortodoxă Sf. Serghie, paroh al bisericii Maicii Domnului din Paris şi Sainte Genevieve
Ana Palanciuc, profesor la Universitatea Paris VII,
P. Ignatie Peckstadt, paroh al Parohiei Sf. Andrei, Gent, Belgia,
Jean-Claude Polet, profesor la Universitatea din Louvain-la-Neuve, Belgia,
Noel Ruffieux, responsabil de curs la Universitatea din Fribourg, Elveţia,
Chiril Sologub, profesor la Conservatorul Naţional de Arte şi Meserii, Paris, preşedintele Acţiunii Creştine a Studenţilor Ruşi,
Matei Sologub, profesor la Universitatea Paris VI, Membru al Consiliului Frăţiei Ortodoxe din Europa de Vest,
Michel Stavrou, profesor la Institutul Teologic Universitar din Saint Serge Paris,
P. Alexis Struve, paroh Sfânta Treime, Paris,
Daniel Struve, lector la Universitatea Paris VII-Diderot,
Anca Vasiliu, director de cercetare la CNRS (Centre Léon Robin, Paris-Sorbonne),
P. Dominique Verbecke, preot paroh al Sfântului Andrei, Gand, Inspector de Învăţământ Ortodox în Belgia,
Bertrand Vergely, lector la Institutul de Teologie Ortodoxă Sf. Serghie,
P. Vladimir Zelinsky, paroh al Notre-Dame-Joies des Affliges, Brescia, Italia.

Legaturi:


Raspunsul parintelui Vasile Ailioaei este in concordanta cu "binecuvantarile" Patriarhiei.


Réaction de vingt-huit personnalités orthodoxes en Europe occidentale à l'Appel à l'unité et à la dignité roumaine

Issus des différentes migrations du XXe siècle ou d’origine occidentale, tous, nous avons reçu de nos pères l’Orthodoxie comme « l’Église du Christ sur terre », réalité qui prime sur tout enracinement social, culturel, national. Partout où elle se trouve, l’Église orthodoxe est appelée à s’incarner dans les cultures locales car, étant « la vie nouvelle en Christ », elle est universelle. Mais cette universalité n’est jamais abstraite : elle est tangible en chaque lieu, en chaque communauté eucharistique où se rassemblent dans une unité diversifiée tous les fidèles partageant la même foi orthodoxe reçue des Apôtres et transmise par les Pères.

En Europe occidentale, nous nous trouvons depuis quatre générations entre orthodoxes de différentes origines, et nous avons compris qu’il nous revenait de témoigner ensemble de l’Orthodoxie, en dialogue fraternel avec les autres chrétiens dans un monde qui a faim de Dieu. Depuis cinquante ans, la Fraternité orthodoxe, entre autres, cherche à œuvrer pour un rassemblement de tous les orthodoxes dans l’unité eucharistique et dans une structure canonique qui soit conforme à notre ecclésiologie. Il s’agit d’une ecclésiologie territoriale d’où est absente toute forme de « nationalisme » et de concurrence entre diocèses, sans pour autant nier les cultures, les langues ni les nations. En ce sens la fondation, en 1997, de l’Assemblée des Évêques Orthodoxes de France a constitué une avancée significative.

Dans ce contexte, nous avons pris connaissance avec une grande tristesse du message du saint-synode de l’Église orthodoxe de Roumanie du 11 février 2010, intitulé « Appel à l’unité et à la dignité roumaine ». Dans ce message – privé de toute référence à Dieu, au Christ et au Saint-Esprit –, le saint-synode de l’Église de Roumanie, prétendant imiter les modèles russe et serbe, appelle tous les clercs et fidèles orthodoxes roumains de l'étranger, qui se trouveraient « sans bénédiction » dans d'autres Églises orthodoxes sœurs, à rétablir « leur communion directe » avec le Patriarcat de Roumanie. Nous comprenons le souci pastoral du Patriarcat de Bucarest envers la situation des fidèles roumains isolés à l’étranger. Pour autant, n’est-il pas choquant de présenter cette sollicitude comme une prérogative s’imposant aux fidèles de nationalité roumaine, quel que soit leur lieu de résidence, contrairement à l’ecclésiologie orthodoxe ? À cet égard, la référence faite au concile de Nicée n’est pas recevable, car les Pères conciliaires rejetaient l’idée de diocèses définis sur des principes ethniques, en s’en tenant, comme les Apôtres, au seul critère territorial.

Au moment où, dans le cadre du processus préconciliaire, l’ensemble des Églises orthodoxes est engagé dans une réflexion prometteuse sur l’avenir des communautés dites « de diaspora » (concept en grande partie dépassé), nous sommes troublés par cet appel qui laisse entendre que tout Roumain orthodoxe doit, à l’étranger, préférer naturellement la communion « directe » avec l’Église orthodoxe de Roumanie. Or, il n’y a qu’une Église, celle du Christ, et nous communions tous directement à Son corps et à Son sang. Les Églises-sœurs de l’Église de Roumanie, auxquelles certains fidèles roumains en Occident peuvent se trouver rattachés par
suite des circonstances de leur vie et des aléas des relations entre Églises, ne partagent-elles pas la même plénitude de foi orthodoxe ? ne sont-elles pas strictement la même Église du Christ ? Au nom de quel critère faudrait-il démembrer en Occident des communautés orthodoxes qui sont de facto multi-ethniques, en renvoyant chaque étranger dans son Église d’origine ? De telles initiatives déstabilisent nos communautés qui tentent de témoigner de la résurrection du Christ dans un monde éclaté et indifférent ; elles sont sources de souffrances, de tensions et de surenchères nationales parmi les fidèles.

Nous craignons qu’une telle pratique ne porte atteinte non seulement à la dignité des Églises qui s’y livrent, mais aussi à l’unité et à la catholicité de l’Église, attentifs à ce qu’ont dit prophétiquement les Pères du concile de Constantinople de 1872 : « Nous rejetons, blâmons et condamnons comme contraires à l’enseignement de l’Evangile et des saints canons de nos pères, l’ethnophylétisme, c’est-à-dire la discrimination sur des critères ethniques, ainsi que les querelles et dissensions de caractère national menées au sein de l’Église du Christ. »

L’Église du Christ ne saurait être instrumentalisée au service de l’unité et de la dignité d’une nation. Ouvrant l’accès au Royaume de Dieu, l’Église comme arche du salut n’appartient à aucune nation. Nous efforçant, malgré notre indignité, de témoigner de la réalité de ce salut, nous appelons à l’unité de tous les chrétiens orthodoxes en Occident comme ailleurs, et à la défense de la dignité de l’Église orthodoxe qui commence par le respect de l’ecclésiologie apostolique : depuis la Pentecôte, « il n’est plus question de Grec ou de Juif ... ni de Scythe, car tous vous êtes un en Jésus-Christ » (cf. Col 3,11).

Le Christ est ressuscité !

Paris, le dimanche 11 avril 2010, Dimanche de Thomas

Les vingt-huit signataires :
Nicolas Behr, retraité, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale, Paris,
P. Boris Bobrinskoy, doyen honoraire de l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge, Paris,
P. Hildo Bos, prêtre de la paroisse Saint-Nicolas-de-Myre, Amsterdam,
P. Jean Breck
, professeur à l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge, Paris,

Denys Clément, médecin, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe

occidentale, France,
Sophie Clément-Stavrou, maître de conférences à l’Institut de théologie orthodoxe Saint Serge, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale,
P. Christophe D’Aloisio
, recteur de la paroisse de la Sainte-Trinité et des saints-Côme-et-
Damien, Bruxelles, président de Syndesmos, organisation mondiale de la Jeunesse orthodoxe,
P. Michel Evdokimov, professeur émérite de l’Université de Poitiers, recteur de la paroisse Saints-Pierre-et-Paul, Châtenay-Malabry, France,
P. Alexandre Fostiropoulos, recteur de la paroisse Saints-Pierre-et-Paul, Clapham, Londres,
P. Jean Gueit, doyen pour les paroisses du sud-est de la France (Archevêché des églises russes en Europe occidentale), aumônier de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale,
Jean-Marie Gourvil, enseignant, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe de l’Ouest, France,
P. Claude Hiffler, médecin, recteur de la paroisse Saints-Côme-et-Damien d’Avignon, France,
Jean-Jacques Laham, coorganisateur du Festival de la jeunesse orthodoxe, Paris,
Daniel Lossky, enseignant, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale, Belgique,
P. Nicolas Lossky, professeur à l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge, archiprêtre de la paroisse Notre-Dame-Joie-des-Affligés-et-Sainte-Geneviève, Paris,
Ana Palanciuc, enseignante à l’Université de Paris VII,
P. Ignace Peckstadt, recteur de la paroisse Saint-André, Gand, Belgique,
Jean-Claude Polet, professeur à l’Université de Louvain-la-Neuve, Belgique,
Noël Ruffieux, chargé d'un cours à l’Université de Fribourg, Suisse,
Cyrille Sollogoub, enseignant-chercheur au Conservatoire National des Arts et Métiers,
Paris, président de l’Action Chrétienne des Etudiants Russes,
Matthieu Sollogoub, professeur à l’Université de Paris VI, membre du bureau de la Fraternité orthodoxe en Europe occidentale,
Michel Stavrou, professeur à l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge, Paris,
P. Alexis Struve, recteur de la paroisse de la Sainte-Trinité, Paris,
Daniel Struve, maître de conférences à l’Université de Paris VII-Diderot,
Anca Vasiliu, directeur de recherche au CNRS (Centre Léon-Robin, Paris-Sorbonne),
P. Dominique Verbecke, prêtre de la paroisse Saint-André, Gand, inspecteur de l’enseignement orthodoxe en Belgique,
Bertrand Vergely, maître de conférences à l’Institut de théologie orthodoxe Saint-Serge,
P. Vladimir Zelinsky, recteur de la paroisse Notre-Dame-Joie-des-Affligés, Brescia, Italie.

duminică, 25 aprilie 2010

Predici la "Vindecarea pararaliticului"

După acestea era o sărbătoare a iudeilor şi Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o scăldătoare, care pe evreieşte se numeşte Vitezda, având cinci pridvoare. În acestea zăceau mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi, aşteptând mişcarea apei. Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut. Şi era acolo un om, care era bolnav de treizeci şi opt de ani. Iisus, văzându-l pe acesta zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, i-a zis: Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul I-a răspuns: Doamne, nu am om, care să mă arunce în scăldătoare, când se tulbură apa; că, până când vin eu, altul se coboară înaintea mea. Iisus i-a zis: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă. Şi îndată omul s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Dar în ziua aceea era sâmbătă. Deci ziceau iudeii către cel vindecat: Este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul. El le-a răspuns: Cel ce m-a făcut sănătos, Acela mi-a zis: Ia-ţi patul şi umblă. Ei l-au întrebat: Cine este omul care ţi-a zis: Ia-ţi patul tău şi umblă? Iar cel vindecat nu ştia cine este, căci Iisus se dăduse la o parte din mulţimea care era în acel loc. După aceasta Iisus l-a aflat în templu şi i-a zis: Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău. Atunci omul a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos. (Ioan 5, 1-16)

Predici si cuvinte la Duminica Slabanogului de la Vitezda (Betezda)

*Duminica Slabanogului
*Biserica - scaldatoarea care vindeca singuratatea
Evanghelia aceasta este o Evanghelie a comuniunii. Ne învaţă să purtăm grijă unii faţă de alţii, să trăim ca fraţii, să nu lăsăm pe nimeni în izolare, în singurătate, să nu lăsăm pe nimeni aşa cum a fost lăsat acel slăbănog care, timp de 38 de ani, n-a găsit un om care să-l ajute.

Se plâng unii că nu sunt iubiţi. Dar oare s-au gândit să iubească şi ei? Iubirea se întoarce spre cel ce iubeşte. Ea îl bucură întâi pe acela, deşi ea se întoarce apoi şi dinspre cel iubit. „Cel ce-si iubeşte fraţii, spune Sf. Ciprian, e onorat la rândul său cu preţul iubirii” (Despre gelozie si invidie, 16).
[…]
...Biserica aceasta întemeiată de Iisus Hristos. Ea este chemată să răspundă la nevoile tuturor celor chinuiţi de singurătate, ale tuturor celor în nevoi. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, si Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28), voi da răspuns nevoilor si întrebărilor voastre. Veniţi la Mine! Veniţi aici, la Biserică! Biserica este trupul lui Hristos (Efeseni 1, 23), iar El este Capul ei (Ef. 1, 22). Este locul, este mâna care ne poate ajuta, care ne poate arunca în scăldătoarea salvatoare, în scăldătoarea vindecătoare nu numai de bolile trupeşti, ci şi de bolile sufleteşti.

*Predica Ierom. Timotei de la Man. Putna la Duminica Slabanogului de la Betezda – 25 aprilie 2010 (audio)
*Predica Protos. Damaschin de la Man. Sihastria Putnei - 25 aprilie 2010(audio)
*Parintele Calciu despre singuratate si unirea intru biserica:

Vindecarea paraliticului de 38 de ani si singuratatea omului contemporan

“Ceea ce e mai dramatic in toata aceasta pericopa evanghelica e singuratatea bolnavului.

Ati auzit? “Doamne, n-am pe nimeni care sa ma arunce in apa si pana sa ma cobor eu, altul intra inaintea mea”. Cea mai tragica postura a omului este singuratatea, izolarea lui totala. Sfantul Ciprian al Cartaginei spune ca fiecare cade singur, dar ne mantuim in comunitate, in comunitatea Bisericii. A fi singur inseamna a cadea, a te pierde. A fi singur inseamna a nu te gandi decat la tine, pentru ca esti coplesit de suferinta in care zaci. Esti coplesit de inutilitatea vietii. Pentru ca o viata traita singuratic, daca n-ai pe Dumnezeu cu tine, este o viata inutila, pierduta. O viata al carei sens a disparut in clipa in care te-ai insingurat.

Acest bolnav n-avea macar o ruda, un prieten care sa-l ia in clipa in care apa s-a tulburat sa-l arunce in apa, ca sa se vindece. De cate ori nu suntem noi in aceeasi situatie? De cate ori nu suntem singuri si bolnavi si nu putem, si nu avem pe nimeni sa ne ajute sa ne vindecam, sa ne scape de suferinta noastra? Sau in singuratatea si durerea noastra nu avem pe nimeni cu care sa facem partasie, caci, asa cum spune un proverb german, o durere impartasita este injumatatita, iar o durere neimpartasita e o durere dubla. Asa era cu omul acesta.

Dar cu multa milostivire, Hristos l-a intrebat: “Vrei sa te vindeci?”. O intrebare in acest sens, adresata unui bolnav, pare inutila. Fireste ca vrea sa se vindece. Dar aluzia Mantuitorului era la altceva. Omul acesta era bolnav pentru pacatele lui, si cand a fost intrebat: “Vrei sa te vindeci?”, Mantuitorul l-a intrebat in fond: “Vrei sa te vindeci de pacatele tale?”. Dovada ca asa este, vedem mai tarziu, cand Mantuitorul l-a intalnit in temple si i-a spus: “Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample tie ceva si mai rau!”.

Ceea ce este iarasi tulburator, si pentru noi si pentru altii, este ca, in clipa aceea cand Iisus a vindecat un bolnav de 38 de ani, in loc ca cei care-l vedeau sa se bucure ca un om si-a recapatat sanatatea, fariseii si carturarii s-au suparat si au spus: “De ce umbli, de ce iti ridici patul sambata?”. N-au spus: “Ne minunam ca esti vindecat! Da, mergi si Ii multumeste lui Dumnezeu!”. I-a interesat numai formalismul Legii, care zicea ca in zi de sambata sa nu lucrezi. Ei sacrificau fiinta umana pentru respectul acestei Legi.

Si l-au intrebat: “Cine te-a facut sanatos?”. Prima data cel vindecat n-a stiut ce sa spuna. Dar cand Iisus l-a intalnit in templu, el s-a dus la iudei si le-a spus: “Iata, Iisus este Cel care m-a facut sanatos!”. Nu era un denunt prin care ii punea pe iudei pe urmele lui Iisus, ci era numai dorinta cuiva de a spune in fata tuturor:Acest Om m-a ajutat! Acesta m-a vindecat! Acesta a stat langa mine in nenorocire!”. Simtim nevoia sa spunem lucrul acesta cand cineva ne-a ajutat. Simtim nevoia sa marturisim minunea. Nu pentru laude, ci pentru ca am scapat din singuratate, din boala si din durere! Simt nevoia sa spun cine m-a ajutat, cine m-a adus la credinta, cine m-a scapat din pacate si din ticalosia inimii mele. Un preot, un credincios, un prieten… Simt nevoia sa spun: “El m-a salvat!”. Asa a fost si cu acest bolnav.

Iubiti credinciosi, din ce in ce societatea contemporana ne izoleaza tot mai mult. Din ce in ce autoritatile, toate, nu numai cele comuniste, toate autoritatile incearca sa ne izoleze. Sa ne faca mai singuratici, sa fim mai putin legati unii de altii, sa nu comunicam, pentru ca toate autoritatile incearca sa fie totalitare, sa te poata conduce. Comunitatile se conduc mult mai greu decat indivizii izolati, de aceea autoritatile incearca sa ne izoleze.

Comunistii au facut-o prin violenta. Occidentalii nu o fac prin violenta, ci prin aceasta forma de a te declara pe tine unic, ca ai toate drepturile, ca esti independent. Sa fii izolat, sa nu fii legat de parintii tai, sa nu asculti de ei daca esti copil, sa nu te supui nimanui, pentru ca tu esti o fiinta libera. O libertate gresit inteleasa este o revolta impotriva lui Dumnezeu, este nihilism. De aceea s-a ajuns la formele la care s-a ajuns, la toate crimele care bantuie in lume. Sunt atatea orase in care copii de 14 ani si-au ucis profesorii, colegii, parintii. S-a rupt legatura umana cu cei langa care traim. S-a rupt relatia sufleteasca dintre mine si frate, dintre mine si parinti, dintre parinti si copil, dintre prieten si prieten. Suntem tot mai singuri in aceasta exacerbare a personalitatii, care are la baza demonizarea societatii.

Sa incercam sa ramanem uniti. Sa ramanem uniti prin credinta si prin dragostea unuia fata de altul, prin Iisus Hristos. Sa ramanem uniti in comunitatea Bisericii, pentru ca Biserica este singura grupare sociala pozitiva. Toate celelalte grupari duc la autodistrugere. Toate incearca sa distruga fiinta umana, sa faca din ea un instrument, un simplu surub in mecanismul acesta complicat al societatii umane”.
(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)

Comentariu:

"Vindecarea paraliticului de 38 de ani si singuratatea omului contemporan" este o predica nu numai pentru astazi, ci este o predica pentru timpul de astazi. Cu adevarat parintele Calciu ne spune cuvinte vii, cuvinte care ni se adreseaza, si care sunt un semnal de alarma pentru omul contemporan. Cine are urechi de auzit, sa auda.

Adevarata comunitate nu poate fi decat in sanul Bisericii. Celelalte, partide, asociatii, cluburi si poate chiar familia, atata timp cat nu se sprijina pe poruncile date de Hristos, nu pot sa aduca cu adevarat omului o implinire, ci, ele devin pentru om idoli.

Uitandu-ne la multitudinea "comunitatilor" din ziua de astazi, vedem ca prin ele s-au creat modele pentru omul contemporan, care devine insa din ce in ce mai singur. Aceste iluzii de comunitati nu fac decat sa intretina impresia ca omul are o tinta si ca nu este singur. Astazi copiii merg la cluburile de karate, dar cati dintre ei au gustat din bucuriile comunitatii in Biserca? Astazi vedem reclame care folosesc cuvintele : "De ce sa nu-ti oferi un sejur la...?","numai pentru tine...", "rasafata-te","cadoul tau" etc., toate acestea punandu-te in centru numai pe tine, si chemandu-te sa uiti de cei de langa tine. Astazi omul "se ajuta" aproape numai pe sine, si uita se-l ajute si pe cel de langa el.

Daca pentru multi este limpede cum comunismul ne-a izolat de cei de langa noi, si prin acea frica de a nu fi "turnati la securitate", astazi, cand se striga tare ca suntem liberi, nu ne mai dam seama ca ne izolam din ce in ce mai mult de cei apropiati. Dar tocmai "prin aceasta forma de a te declara pe tine unic, ca ai toate drepturile, ca esti independent", ti se vorbeste de o "libertate gresit inteleasa" deoarece ea exclude raporturile de iubire si te cufunda in singuratate.

Ori in sanul comunitatii crestine "ramanem uniti prin credinta si prin dragostea unuia fata de altul, prin Iisus Hristos". In sanul comunitatii crestine daca facem voia Tatalui nostru Celui din Ceruri, vom avea multi frati si surori, si inca pe Hristos, pe Maica Domnului si pe toti sfintii.

Matei 12, 46-50 :
"Şi încă vorbind El mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva I-a zis: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă."

joi, 15 aprilie 2010

Sf. Nicolae Velimirovici "Simboluri si semne" -Recenzie

Sfantul Nicolae Velimirovici, "Simboluri si semne", Colectia "Arhipeleagul slav, Varasta Omului", Lausanne, 2010, 110 pag.

Saint Nicolas Vélimirovitch, « Les symboles et les signes », coll. L’archipel slave, L’Age d’Homme, Lausanne, 2010, 110 p.

Aceasta carte micuta, unde textul are dimensiunea unui mare articol, a fost scrisa in 1932 de catre episcopul sarb Nicolae Velimirovici (viitorul Sfant Nicolae de Jitcha), pentru studentii de teologie de la Facultatea de Teologie din Belgrad, pentru a-i initia in principialele semne si simboluri folosite in Vechiul si Noul Testament.

Dupa un capitol introductiv asupra "realitatii si simbolurilor sale", scrierea trateaza mai intai pamantul, soarele, stelele, mineralele, vegetalele, animalele, obiecte, acte, fapte si activitati in calitate de simboluri, apoi vise, evenimente, ganduri, sentimente, circumstante ordinare, fenomene si cataclisme naturale, razboiul, foametea, si pierdera ca semne. Dupa un capitol asupra semnelor de la sfarsitul lumii si un capitol concluziv asupra "cunoasterii adevarului", autorul precizeaza astfel diferenta intre simboluri si semne:

"Simbolul este permanent, semnul este efemer."
De exemplu: moartea corporala este de maniera generala simbolul mortii spirituale. Dar moartea fiului lui David din cauza pacatului patern este un semn pentru tatal sau, de descoperire a pacatului si chemare la pocainta.
Soarele este cel mai mare simbol al lui Dumnezeu in natura, eclipsarea sa este un semn divin adresat oamenilor.
Piatra este simbolul lui Hristos, si a credintei in Hristos ca fundament al vietii spirituale. Piatra care se sfarama la moarte este un semn.
Fiara salbatica este simbolul unei patimi. Dar cand o fiara ataca un om pentru a-l sfasia ca in cazul adolescentilor care au ras de Elisei, sau de profet (IV Regi, 2, 23-24) aceasta este un semn.
Vantul este unul din simbolurile Sfantului Duh; dar cand vantul darama o casa, aceasta este un semn.
Crucea este simbolul suferintei si al matuirii, dar crucea care s-a aratat in cer imparatului Constantin cel Mare, sau cea care se va arata la a doua venire a lui Hristos, aceasta este un semn.
Apa este simbolul slavei lui Dumnezeu si al purificarii; potopul si inundatiile sunt semne.
Omul in relatia sa fata de natura este un simbol a lui Dumnezeu; dar acel om care, prin viata sa, prin menirea sa, prin cuvintele sale reprezinta un avertisment pentru altul, acest om este un semn.
A pieri fara vina asa cum si a pieri din cauza unei vine sunt semne.
Bolile trupului in genral simbolizeaza afectiunile spirituale, dar o boala subita in famile este un semn.
Un vis indubitabil, nu necesita nicio interpretare, este un semn. Dar un vis poate de asemenea fi simbioic, reprezentand imagini si evenimente, subiecte de interpretat.

Intr-un cuvant intreaga lume care apare este simbolul unei realitati invizibile, spirituale; dar serveste de semn in relatiile care se tes intre creaturile din sanul sau - raporturi, schimbari, perturbari, actiuni, evenimente, si stari.

Pentru cel care a patruns stiinta spirituala, si cel care are sub ochi Sfanta Scriptura a lui Dumnezeu, este usor sa distinga simbolurile de semne.

Din cauza scopului sau pedagogic si publicului caruia i se adreseaza in mod initial, aceasta carte nu poarta o gandire atat de profunda si nici un stil la fel de liric si poetic precum putem gasim in alte scrieri ale aceluiasi autor, si hermeteutica simpla a acesteia, din abundenta ilustrata cu citatii din Sfanta Scriptura, depaseste rareori sfera interpretarilor evidente sau deja binecunoscute. Gasim nu mai putin, in afara unui paragraf sau altul, cateva pretioase invataturi spirituale.

Recenzie facuta de Jean-Claude Larchet

Sursa : http://www.orthodoxie.com/2010/04/recension-saint-nicolas-v%C3%A9limirovitch-les-symboles-et-les-signes-.html

miercuri, 14 aprilie 2010

Danion Vasile si calendarul vechi

Intrebat intr-o emisiune, de catre un parinte, "de ce sufera ortodoxia in ziua de astazi?", Klaus Kenneth a raspuns ca: "de modele". Si se pare ca asa este, caci in contextul in care avem din ce in ce mai putini duhovnici care ne indruma pe calea adevarului, au incercat si altii sa se ridice dar din pacate au mai si cazut.

Tinerii cu o sete mare de spiritualitate au inceput sa umple salile de conferinta. Pe multi i-au captivat discursurile lui Dan Puric. Cu un fel de modestie Dan Puric spunea ca in timp ce unii se grabesc sa investeasca in Primaverii, el s-a hotarat sa stranga bani pentru Aiud. Aici s-a vazut ca a vrut sa se construiasca un Centru Martiriologic, si nu o manastire asa cum isi doreau si marii nostrii duhovnici, parintele Justin Parvu, si parintele Arsenie Papacioc. Acest Centru dar si alte lucruri, au fost poticneli pe calea marturisitoare a lui Dan Puric.

In Postul Sfintelor Pasti din acest an, o alta lovitura de gratie data Bisericii a venit din partea parintelui Lucian Grigore, care luase o pozitie ferma mai ales prin articolul sau "Biserica nu este doar Sinodul si nici Sinodul nu este in chip deplin Biserica". De data aceasta caderea s-a vadit prin aparitia unui articol in Evenimentul Zilei unde se sustinea distribuirea Sfintei Impartasanii cu lingurita personala.

Nici nu terminasem bine acest Mare si Sfant Post, cand, o alta ispita se devoaleaza, la cel pe care multi il numeau fratele si teologul nostru Danion Vasile. Astfel ASTRADROM, care sprijinea organizarea conferintelor sustinute de Danion, la Oradea si Beiusi, se dezice de unele afirmatii ale lui Danion remarcand totodata ca acesta face propaganda stilista. Ca raspuns pe blogul lui Saccsiv si a lui Apologeticum apare replica lui Danoion Vasile. Inca de la bun inceput vedem ca este gata sa se pocaiasca: "Cred însă că Dumnezeu va face dreptate, mai devreme sau mai târziu" ; "Îl iau martor pe Dumnezeu în ceea ce spun. Dacă eu mint, Dumnezeu să vădească aceasta, spre ruşinarea mea. Dacă nu mint, Dumnezeu să vădească minciunile celor ce mă prigonesc invocând în chip mincinos învăţătura ortodoxă". Si iata ca de atunci incepe sa se faca lumina, si aflam din ce in ce mai multe despre radacinile stiliste, care s-au extins cu timpul, si au cuprins sufletul tanarului teolog. Insusi Danion recunoaste ca aceste framantari le are de mai mult timp: "Eu nu dau cu piciorul în nimic, apăr aceleaşi lucruri de ani de zile." Si chiar imi amintesc ca am ascultat o conferinta acum un an de zile, sustinuta de Danion, in care spunea ca "exista riscul ca Biserica sa se scindeze". Atunci ma intrebam daca se va isca o dezbinare in Biserica, oare voi fi capabila sa aleg partea cea buna? Acum vad ca lucrurile au mai inaintat, si de frica sa nu se treaca la o pascalie comuna, asa cum se vorbeste in cadrul ecumenismului, s-a trecut la extrema cealalta, si se aduce in actualitate stilismul, sau asa cum se explica frumos: vechiul calendar.

Cercetand mai mult litera, teologul Danion Vasile a ajuns sa se intrebe daca nu cumva face parte dintr-o Biserica anatemnizata. Din pacate framantarile sale au trecut de stadiul gandurilor si au ajuns sa fie rostite public in cadrul conferintelor. Si in loc sa se lamureasca pe el insusi, s-a ajuns in schimb ca lumea sa fie dezorientata, si destul de neincrezatoare in orice model, care, pana la un punct, a aparat totusi ortodoxia - de unde si confuzia iscata.

Asa cum remarca parintele Justin Parvu intr-un articol aparut in revista Atitudini, omului "daca ii oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poti sa il tii legat de Bis­er­ica, dar daca mai mult ii tul­buri intelegerea, atunci el se inde­parteaza." Si prin urmare "noi tre­buie sa fim cu ure­chile ciulite acum si sa nu primim usor orice invatatura, tre­buie sa vedem de unde vine acea invatatura si incotro bate, de la cine si din ce impre­ju­rari vine".

Un raspuns la intrebarea: "Cum sa te sa te fer­esti de invata­turile strambe din Bis­er­ica si din societate?" il da batranul nostru duhovnic Justin Parvu, si pentru Danion Vasile, care ni l-a aratat cu degetul pe PS Sofronie Drincec, pe cei care il pomensc la slujba, dar si pe altii. Asadar parintele ne spune ca aceste invataturi strambe " tre­buie sa le cura­tim pe cat e posi­bil, sa le putem prezenta cat mai clare, dar fara prea multa rautate. Adica sa atragem aten­tia asupra rat­acir­ilor unora sau altora dar fara sa invinuiesti; sa nu arati cu dege­tul. Asa tre­buie sa mar­tur­isim: indrep­tand dege­tul spre noi, nu spre celalalt. Pen­tru ca, sa stiti, nu sun­tem fara de vina. Cu totii raspun­dem pen­tru rat­acir­ile din Bis­er­ica si din soci­etate – ori ca nu am actionat la timp, ori ca nu ne-am rugat cu duh de pocainta, cu totii pur­tam vina caderii celuilalt, chiar daca, intr-un anu­mit fel, el sin­gur se exclude din Trupul lui Hris­tos. Atunci cand vom reusi sa intoarcem degetul spre noi, atunci vom reusi sa facem orto­doxie curata si sa cura­tim invatatura Bis­ericii de zgura rat­acir­ilor. Deci nu zic sa taci, caci este ateism, dar vezi in ce duh mar­turis­esti, caci daca nu stii sa intorci dege­tul spre tine, te pozi­tionezi tot in afara orto­dox­iei, care este traire."

Mai departe Danion, punand in cumpana insasi biserica din care face parte, a ajuns sa afirma ca insusi marii nostrii duhovnici au mintit. Si daca spune asta despre Parintele Cleopa si Parintele Arsenie Boca, legandu-se cu dinti de lapte de anumite lucruri, a ajuns sa afirme si ca "Nu conteaza ce spune parintele X". Din context insa se poate deduce ca parintele X poate fi chiar Parintele Justin Parvu, cu care insa, se mandreste ca i-ar fi dat binecuvantarea pentru sustinerea conferintelor, si chiar crucea cu care binecuvanta credinciosii.

Tot in zelul de a marturisi cu orice pret, si voind sa apere biserica lui Hristos de orice ratacire, inca de la inceputurile ei si pana astazi, dar cu poticnire cam pe la 1923, Danion afirma ca insusi multele Athos a cazut, si s-a vandut ca o prostituata, cu exceptia Manastirii Esfigmenou care tine dreapta credinta si care este prigonita. Din aproape in aproape dupa ce ni se explica cum unul si altul au cazut, se constata de fapt ca el insusi poate sa se incadreze in exemplul pe care il dadea Dorotei de Gaza: „Cunosc un om, care a ajuns intr-o stare ticaloasa. Dintru inceput, daca vreunul din fratii sai ii graia ceva, obisnuia a-i raspunde: „Cine-i el? Doar nu-i [Sfantul] Zosima ori vreunul dintr-ai sai”. Apoi incepea a-i injosi, graind: „Dar cine-i Macarie [cel Mare], totusi? Niciunul nu este bun spre ceva, poata fara de Vasilie [cel Mare] sau Grigorie [Teologul]“. Iar apoi, la putina vreme, a inceput sa-i defaime si pe acestia, glasuind: „Cine-i Vasilie? Cine-i Grigorie? Nimeni nu e vrednic, fara numai [Apostolii] Petru si Pavel”. Si spusu-i-am: „Cu adevarat, frate, curand ii vei dispretui si pe acestia“. Si, credeti-ma, in putina vreme a inceput a grai: „Cine-i Pavel? Cine-i Petru? Nu-i nimeni, fara numai Treimea cea Sfanta!” Iar astfel, intru sfarsit, ridicatu-s-a impotriva lui Dumnezeu – si acolo s-a oprit!.

Speram insa ca Danion nu o sa ajunga asa departe, ca in exemplul citat, mai ales ca si-a luat angajamentul sa lamureasca lucrurile cu Parintele Justin: "Voi încerca să ajung la părintele Iustin, să vorbesc cu el faţă către faţă. [...] Aştept, oricum, ca părintele Iustin să lămurească lucrurile."

Si noi, de fapt suntem in aceiasi asteptare. Pana atunci, prin ostenelile fratilor de la Razboi intru Cuvant, prin niste articole exceptionale, am mai clarificat nintel lucrurie:

UPDATE:

Intr-un final nu pot sa trec cu vederea un comentariu al Emiliei Corbu care remarca faptul ca "Toţi care au lucrat mai mult sau mai puţin la tema Sfinţilor Inchisorilor au avut de suferit ispite.[...] Şi pentru că la acest subiect lucrează mai mult mireni, care nu sunt pe deplin maturizaţi duhovniceşte, aproape toţi au căzut, vizibil sau nu. [...] Însă ispita loveşte unde te crezi stăpân pe tine, exact în lucrul de care eşti mândru. Şi Danion e beton de teologie, aşa că şi-a propus să vorbească nu de un subiect ci de zece, care de care mai interesant. De parcă Sfinţii închisorilor nu ar fi fost o tematică destul de vastă. De aici, risipirea şi scandalul. Asta era urgenţa acum, calendarul schimbat în 1923. Insă subiectul, care este pur teologic şi nu poate fi dezbătut în public a produs sminteală. Şi de aici se vede că a fost ispită. După rezultate."

Nu este exclus ca, vazand cum la conferintele sale moastele sfintilor inchisorilor izvorasc mir, in raclita pe care o purta cu el, Danion sa fi primit in san mandria ca aceasta minune sa fie un semn prin care se confirma calea pe care vrea sa mearga, prin trecerea la vechiul calendar. Insa asa cum spune si Claudiu Tarziu: "Atitudinea lui Danion Vasile compromite şi campania pentru cunoaşterea şi canonizarea sfinţilor din temniţele comuniste, în care s-a implicat. Dacă BOR, din care fac parte aceşti sfinţi, este apostată, nici ei nu sînt sfinţi. Cum poate susţine Danion două idei care se anulează reciproc? "

In concluzie, asa cum multi au remarcat Danion Vasile trece in momentul de fata printr-o "ispita de drapta" si speram sa treaca de ea, nu sa se poticneasca. Este o incercare pentru el, prin care ar putea sa ne aduca insusi propiul exemplu, ca poate sa se pocaiasca in mod public, nu numai ii chiama pe altii sa o faca. Asadar ce raspuns ne va da? Biserica din care zice ca face parte este sau nu apostata? Este sau nu mai putin vie, daca tine noul calendar? Asteptam sa se mai linisteasca apele tulburi....

marți, 13 aprilie 2010

Avem atatia morti -Poezie de Radu Gyr

Astazi se implineste un an de cand un bun prieten, Ioan Cernatescu, a plecat dintre noi, maciant prematur de o boala nemiloasa. Domnul si Dumnezeul nostru sa-i daruiasca pacea cea vesnica si odihna sufletului alaturi de cei drepti.

In memoria lui voi scrie aceasta poezie a lui Radu Gyr:

Avem atatia morti


Avem atatia morti, atatea oseminte

Avem atatia morti, atatea oseminte,
Cu smirna lor pe frunte ne sfintim
Si de la noi la gropile lor sfinte
Intinde luna aurit chilim.

Atatia morti, atatea dragi morminte

Atatia morti, atatea dragi morminte,
Ca o catapeteasma cresc in noi,
Cum mucenicii slavei mai-nainte,
Prin gloante, prin furtuna, prin ploi.

Ne palpaie pe maini si in cuvinte

Ne palpaie pe maini si in cuvinte
Ca soarele ce arde pe obraz,
Atatia morti, atatea oseminte,
In somn se-aprind icoane de topaz.

Atatia morti ascut in noi otele

Atatia morti ascut in noi otele,
Se sparge veacul in tandari mari de fier.
Cu jertfele de ne izbim de stele,
Cu ranile noi ne-am atins de cer.

Zidim destin, Parang de ziduri sfinte

Zidim destin, Parang de ziduri sfinte
Dar nu din var si piatra ctitorim,
Ci tencuim cu albe oseminte,
Din caramida ranilor zidim.

Turnati in cremene si juraminte

Turnati in cremene si juraminte,
Cu ochi de foc aprinsi de-un sfant mister,
Privim cum zilnic alte noi morminte
Se inalta pajuri albe catre cer
Sa puna tarii temelii de fier.

Avem atatia morti, atatea oseminte…