sâmbătă, 31 decembrie 2011

Parintele Paisie despre ispitele in sarbatori si legaturile cu rudele si prietenii

Ispitele in sarbatori


- Părinte, de ce mai ales în sărbători se întâmplă ispite?

- Nu ştii de ce? În sărbători Hristos, Maica Domnu­lui şi toţi Sfinţii se bucură şi dăruiesc oamenilor binecuvântări, daruri duhovniceşti. Dacă părinţii împart daruri atunci când sărbătoresc copiii lor şi împăraţii fac graţieri atunci când li se naşte vreun fiu, sfinţii de ce să nu împartă şi ei daruri? Mai ales că bucuria pe care ei o dăruiesc ţine multă vreme şi ajută mult sufletele. De aceea diavolul, care ştie lucrul aces­ta, creează ispite pentru ca oamenii să fie lipsiţi de darurile dumnezeieşti şi să nu se bucure, nici să primească folos duhovnicesc din sărbătoare. Şi poţi vedea uneori cum într-o familie, atunci când toţi se pregătesc să se împărtăşească la vreo sărbătoare, diavolul îi face să se certe şi nu numai că nu se împărtăşesc, dar nici la biserică nu mai merg. Aghiuţă brodează astfel lucrurile, încât aceia să se lipsească cu totul de ajutorul dumnezeiesc.

Aceasta se poate vedea şi în viaţa noastră călugărească. De multe ori aghiuţă, deoarece cunoaşte din experienţă că ne vom folosi duhovniceşte la sărbători, în ziua praznicului sau în ajun creează - ca un ispititor ce este – o ispită şi ne strică toată dis­poziţia. Se poate, de pildă, să ne facă să ne certăm cu vreun frate, după care ne aduce întristare, zdrobindu-ne sufleteşte şi trupeşte. Şi astfel nu ne lasă să ne folosim de sărbătoare prin doxologia dătătoare de bucurie. Insă Bunul Dumnezeu ne ajută atunci când vede că nu am fost noi pricina ispitei, ci ea s-a făcut numai din invidia celui viclean. Şi ne va ajuta încă şi mai mult atunci când vom lua cu smerenie greşeala asupra noastră şi nu numai pe fratele nostru, dar nici măcar pe diavolul, urătorul de bine, nu-l vom judeca, deoarece treaba lui este să pricinuiască sminteli şi să împrăştie răutate, iar a omului, ca chip al lui Dum­nezeu, să răspândească pace şi bunătate”.

Legaturile cu rudele si prietenii


- Părinte, o doamnă întreabă ce să facă cu două verişoare ale ei care de mulţi ani trăiesc în chip para­zitar din osteneala sa.

- Ce vrea? Să facem acum o Evanghelie nouă? Dumnezeu cere de la ea să le ajute trupeşte, iar sufleteşte va rândui El cele care le sunt de folos.

- Părinte, dacă între rude se creează o neînţelegere, trebuie să le spună cineva ceva pentru a le ajuta?

- Da, trebuie să le spună ceva, dar cu discernământ, pentru că de va tăcea se poate să se pricinuiască ceva rău. Dacă rudele se supără pe el, să meargă din nou şi să le spună: “Iertaţi-mă că v-am mâh­nit”. Apoi să-i lase în pace şi să se roage pentru ei.

Cel care vrea să trăiască paşnic trebuie să ia aminte mai ales la legăturile sale cu rudele şi prietenii. Să nu fie înşelat de politeţea pe care se poate să o întâlnească la ei. Politeţea lumească poate face un mare rău, pentru că are în ea făţărnicie. Comporta­mentul exterior poate prezenta un sfânt desăvârşit, dar în realitate să fie exact invers atunci când i se desco­peră lumea lui lăuntrică.

- Părinte, atunci când cineva simte bunătatea celuilalt, este bine să-şi exprime recunoştinţa?

- Dacă acela este foarte apropiat de el, nu este nevoie să facă aceasta, pentru că şi el la rândul său îl va fi ajutat cândva, căci acela simte recunoştinţa lui lăuntrică. Iar dacă nu este o persoană apropiată, atunci să-şi exprime recunoştinţa sa cum va putea el mai bine. Străinilor să le spunem “mulţumesc”. Iar dacă, de pildă, un copil vrea să-şi exprime recunoştinţa sa faţă de părinţi, nu trebuie să facă altceva decât numai să spună zi şi noapte “mulţumesc” pen­tru tot ce fac aceia pentru el.

Pentru ca cineva să fie neprefăcut în relaţiile sale cu ceilalţi, foarte mult îl ajută să aibă pentru ei întot­deauna gândul cel bun şi să nu ia în serios pe toate cele spuse de ei. Să evite discuţiile care se fac, chipurile, pentru folos duhovnicesc, dar care aduc mai degrabă durere de cap. Să nu aştepte înţelegere duhovnicească de la oamenii care nu cred în Dumnezeu, ci mai bine să se roage pentru ei, pentru ca Acela să-i ierte şi să-i lumineze. Să vorbească fiecăruia în limba sa şi să nu descopere marile adevăruri în care crede şi pe care le trăieşte, pentru că nu-l vor înţelege, deoarece vorbeşte în altă frecvenţă şi într-o altă lungime de undă.

Unii spun: “Vreau să-L cunoască şi alţii pe Hristos, aşa cum L-am cunoscut şi eu” şi fac pe dascălul cu alţii. Dar trebuie ca viaţa lor să fie conformă cu ceea ce învaţă. Dacă prin viaţa lor învaţă despre un alt Hris­tos şi nu corespunde cu ceea ce spun, atunci nu pot spune că L-au cunoscut pe Hristos. Şi dacă cineva nu va avea trăire, va fi în afară de realitate şi, mai devreme sau mai târziu, îl va trăda starea sa lăuntrică. Când ne apropiem de cineva cu durere şi dragoste adevărată, atunci această dragoste adevărată a lui Hristos îl schimbă pe aproapele nostru. Omul care are sfinţenie, oriunde s-ar afla, creează în jurul său un fel de câmp electromagnetic duhovnicesc şi îi influen­ţează pe toţi cei care se află în jurul lui. Desigur, tre­buie să luăm aminte să nu ne risipim dragostea şi să nu ne dăm uşor inima noastră, pentru că de multe ori unii ne-o exploatează şi ne-o fac “tocătură”, sau alteori nu ne pot înţelege şi ne interpretează greşit.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicesti IV, Viaţa de familie

luni, 19 decembrie 2011

De Craciun, sa nu renuntam la vis. Versuri de Radu Gyr

Îndemn la luptă



Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.

Cat inima în piept iti canta
ce-nseamna-n lupta-un brat rapus?
Ce-ti pasa-n colb de-o spada franta
când te ridici cu-n steag, mai sus?

Infrant nu esti atunci când sangeri,
nici ochii când în lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.

miercuri, 14 decembrie 2011

'Nalt ii cerul si adanc


 
'Nalt ii cerul si adanc,
Maica leagana un prunc,
Jos in ieslea somnului
Fiul Domnului.

Si tot canta pana-n zori,
Cand coboara peste flori,
Si pe fata straiului
Roua Raiului.

-Dormi pruncut pana-ti va fi
Rastignire-n plina zi,
S-apoi trista-ngropaciune,
Floare de taciune.


Doar asa Cerescul Tata,
Cu-nvierea asteptata,
Te va zmulge relelor,
Steaua stelelor.(X3)





luni, 12 decembrie 2011

Spiridon, "sfantul calator"

Spiridon este sfantul care pleaca periodic din racla, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste. Astfel, precum se cunoaste indeobste, Sfantul Ierarh Spiridon al Trimitundei, ale carui Sfinte Moaste se pastreaza in catedrala cea mare din insula Corfu, Grecia, este un mare facator de minuni.

Despre Sfantul Spiridon


Sfantul Ierarh Spiridon s-a nascut in jurul anului 270, in localitatea Askia, insula Cipru, in vremea Sfantului Imparat Constantin cel Mare. Numele sau se trage din cuvantul grecesc "σπυρις", care inseamna "cosulet impletit".

Mai inainte de a fi hirotonit episcop, fiind casatorit si avand o fiica, Spiridon s-a indeletnicit cu pasterea oilor. Ramanand vaduv inca de tanar, sfantul a continuat sa-si creasca fiica de unul singur. Mai tarziu, fiica sfantului, Irina, va trece si ea la cele vesnice. Fiind plin de dragoste dumnezeiasca, sfantul va imbratisa o viata ascetica, cheltuindu-si intreaga avere cu ingrijirea bolnavilor si gazduirea strainilor.

Pentru viata sa curata, Spiridon a fost ales episcop al cetatii Trimitunda, aflata aproape de orasul Pafos, in aceasta calitate el participand si la Sinodul intai Ecumenic (Niceea, 325). Fiind ales episcop in cetatea Trimitunda, sfantul a trecut de la pasterea oilor celor cuvantatoare, la ingrijirea cu ravna a celor cuvantatoare, nelasandu-le insa nici pe primele. Astfel, smeritul Spiridon a continuat sa pasca oile si dupa randuirea lui ca episcop.

In jurul anului 295, in vremea persecutiilor imparatului pagan Maximian, sfantul din Trimitunda este arestat si exilat pentru o vreme. In cadrul sedintelor Sinodului Ecumenic de la Niceea, convocat de Sfantul Imparat Constantin cel Mare impotriva ereziei lui Arie, in anul 325, sfantul din Trimitunda se va arata inaintea tuturor ca un strasnic aparator al dreptei credinte si facator de minuni.

Pentru a inchide gura ereticilor lui Arie, care luptau impotriva Sfintei Treimi, sfantul va lua in mana o caramida, va face deasupra ei semnul Crucii si se va ruga, zicand: "In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh". Apoi, stangandu-o in mana, caramida se descompune in cele trei parti din care fusese compusa: focul se inalta in sus, pamantul ii ramane in palma, iar apa curge pe podea. Asa a aratat sfantul cum trei lucruri pot exista simultan intr-unul: precum intr-o caramida se afla simultan si foc si apa si pamant, tot asa, Tatal, Fiul si Duhul Sfant sunt Trei si Unul in acelasi timp.

Sfantul Ierarh Spiridon a trecut la cele vesnice in anul 348, la varsta de 78 de ani, fiind ingropat dupa cuviinta in Biserica Sfintii Apostoli, din cetatea Trimitunda. Pentru a le pazi de pericolul saracin, cipriotii au hotarat mutarea cinstitelor sale Moaste in capitala bizantina, Constantinopol. In anul 1453, cu putin mai inainte de cucerirea capitalei bizantine de catre turci, Moastele Sfantului Spiridon sunt duse in Serbia, iar mai apoi in insula Corfu, Grecia, unde acestea se afla si astazi. In insula greceasca, cinstitele Moaste au fost aduse de catre parintele Georgios Kalohairetis. Sfantul Spiridon este praznuit de Biserica Ortodoxa in data de 12 decembrie.

Spiridon, sfantul care isi paraseste racla


Sfantul Spiridon pleaca periodic din racla sa, pentru a-i ajuta pe oamenii care il cheama in rugaciune, cu credinta si cu dragoste, pretutindeni in lume. Alergand prin lume sa faca bine tuturor celor care au nevoie de ajutorul sau, sfantul cel milostiv isi toceste periodic incaltamintea (papuci din matase).

Pentru minunatele "plecari" din racla ale Sfantului Spiridon, parintii slujitori la catedrala din Corfu ii schimba anual vesmintele si incaltamintea tocita. Innoirea vesmintelor sfantului are loc in ziua de 12 decembrie, cand Biserica Ortodoxa il praznuieste cu mare bucurie. Cu binecuvantarea episcopului grec din Pafos, aceste daruri duhovnicesti (hainele si incaltamintea) sunt daruite parohiilor si manastirilor ortodoxe din intreaga lume.

Datorita minunilor savarsite in intreaga lume, Sfantul Spiridon a fost numit "sfantul calator". Potrivit unor evlaviosi parinti ai locului, pentru perioade scurte de timp, cinstitele Moaste ale sfantului nu mai sunt prezente in racla din catedrala, iar atunci cand acestea revin, in chip minunat, ele sunt calde si prafuite; la randul lor, incaltarile noi ale sfantului apar tocite, pastrand pe ele pamant si fire de iarba.

In amintirea acestei minuni periodice, in Acatistul Sfantului Spiridon, in icosul al saselea, ne rugam acestuia, zicand:

"Bucura-te, cel ce esti cu ingerii slujitor; Bucura-te, ca esti si cu oamenii cu trupul petrecator; Bucura-te, al carui trup astazi savarseste minuni; Bucura-te, ca incaltamintele tale slujesc drept dovada."


***






PAGINI WEB:

# Razboi intru Cuvant: SFANTUL SPIRIDON. Minunile sfantului calator, cu papucii uzati, care se schimba in fiecare an. MARTURII ALE CITITORILOR. Tropar, acatist, vecernie

# Doar Ortodox: Troparul Sfantului Ierarh Spiridon

# Cresin Ortodox: Icoana Sfantului Spiridon

# Calauza Ortodoxa: Sfântul Ierarh Spiridon, făcător de minuni şi în zilele noastre

# Ortodoxia.md: Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, mare făcător de minuni

marți, 6 decembrie 2011

Comemorarea Parintelui Gheorghe Calciu la Paris


Prezentarea evenimentului


Sâmbătă 19 noiembrie 2011 la Catedrala Mitropolitană a Sfinţilor Arhangheli din Paris (rue Jean de Beauvais) a avut loc parastasul şi comemorarea Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Iosif Pop, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, în cadrul ciclului de evocări “Martor”, închinat figurilor martirice ale rezistenţei şi luptei creştine anticomuniste din România secolului XX. 

Inaugurat în vară, prin evocarea lui Mircea Vulcănescu, acest ciclu de conferinte si comemorari a ajuns ca in acest noiembrie, cu ocazia implinirii a cinci ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Gheorghe Calciu, sa fie amintiti anul acesta doi dintre cei mai de seama marturisitori si martiri ai neamului nostru, care au trecut prin temnitile comuniste, urmand ca la anul sa fie  pomeniti Valeriu Gafencu şi Nicolae Steinhardt. 

Pr. Emilian Marinescu, consilier cultural
Evenimentul a fost organizat prin bunavointa si sarguinta tanarului preot si consilier cultural   Emilian Marinescu, cat si a părintelui Constantin Târziu,  care a venit in final cu marturia personala despre Parintele Calciu si a gazduit manifestarea in biserica ce poarte hramul Sfintilor Arhangheli.

Comemorarea a inceput prin proiectarea video-interviului realizat de monahul Moise de la Oaşa (2005), urmand mai apoi marturiile unor fosti detinuti politici, apropiati ai Parintelui Calciu, Marcel Petrisor si Demostene Andronescu

Slujba parastasului a fost condusa de catre IPS Iosif care a tinut si un cuvant consistent duhovniceste, urmand ca dupa-amiaza sa fie pusa in lumina evocarilor lui Lucian Popescu, jurist si teolog si a lui Razvan Codrescu, scriitor si jurnalist, ambii avand ocazia sa-l cunoasca indeaporape pe Parintele Calciu. 

Cateva idei extrase din filmul-interviu realizat de monahul Moise de la Oasa, in 2005


Parintele Calciu spune cum prima data a fost arestat deoarece a facut parte din Fratiile de Cruce, in liceu, cu care a luat prima data contact cand a ajus la oras. Din cadrul Fratiilor de Cruce faceau parte "elevii cei mai buni, nu numai la carte, ci si cei care aveau o morala si o disciplina buna". "Erau copii buni, oameni sinceri, morali, nu se aruncau in aventuri si erau intariti de credinta".

In Fratie se vorbea despre pericolul ce-l reprezinta comunismul, ce inseamna patriotismul si dragostea de tara. Se organizau intalniri o data pe luna cand se faceau rugaciuni, se facea apelul, se invatau cantece legionare, se citea, se lua hotarari: "ce fapte bune puteam face", incercandu-se a se "constitui o unitate de dragoste crestina".

Fratia de Cruce era intr-adevar o elita, avand ca principii de baza moralitatea si credinta crestina, si spune, Parintele Calciu, ca "eram niste oameni hotarati pentru sacrificiu, dar nu ne-am imaginat ceea ce insemna acest sacrificiu in viitor". 

Intrebat fiind daca aceasta Miscare "a fost inspirata de Dumnezeu sau daca a fost o incercare omeneasca", Parintele afirma cu convingere ca: "nu a fost omeneasca, pentru ca din moment ce s-a axat pe valorile ortodoxe, ea a fost inspirata".