Prezentarea evenimentului
Sâmbătă 19 noiembrie 2011 la Catedrala Mitropolitană a Sfinţilor Arhangheli din Paris (rue Jean de Beauvais) a avut loc parastasul şi comemorarea Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Iosif Pop, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, în cadrul ciclului de evocări “Martor”, închinat figurilor martirice ale rezistenţei şi luptei creştine anticomuniste din România secolului XX.
Inaugurat în vară, prin evocarea lui Mircea Vulcănescu, acest ciclu de conferinte si comemorari a ajuns ca in acest noiembrie, cu ocazia implinirii a cinci ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Gheorghe Calciu, sa fie amintiti anul acesta doi dintre cei mai de seama marturisitori si martiri ai neamului nostru, care au trecut prin temnitile comuniste,
urmand ca la anul sa fie pomeniti Valeriu Gafencu şi Nicolae Steinhardt.
 |
| Pr. Emilian Marinescu, consilier cultural |
Evenimentul a fost organizat prin bunavointa si sarguinta tanarului preot si consilier cultural
Emilian Marinescu, cat si a părintelui
Constantin Târziu, care a venit in final cu marturia personala despre Parintele Calciu si a gazduit manifestarea in biserica ce poarte hramul Sfintilor Arhangheli.
Comemorarea a inceput prin proiectarea video-interviului realizat de monahul Moise de la Oaşa (2005), urmand mai apoi marturiile unor fosti detinuti politici, apropiati ai Parintelui Calciu,
Marcel Petrisor si
Demostene Andronescu.
Slujba parastasului a fost condusa de catre
IPS Iosif care a tinut si un cuvant consistent duhovniceste, urmand ca dupa-amiaza sa fie pusa in lumina evocarilor lui
Lucian Popescu, jurist si teolog si a lui
Razvan Codrescu, scriitor si jurnalist, ambii avand ocazia sa-l cunoasca indeaporape pe Parintele Calciu.
Cateva idei extrase din filmul-interviu realizat de monahul Moise de la Oasa, in 2005
Parintele Calciu spune cum prima data a fost arestat deoarece a facut parte din Fratiile de Cruce, in liceu, cu care a luat prima data contact cand a ajus la oras. Din cadrul Fratiilor de Cruce faceau parte "elevii cei mai buni, nu numai la carte, ci si cei care aveau o morala si o disciplina buna". "Erau copii buni, oameni sinceri, morali, nu se aruncau in aventuri si erau intariti de credinta".
In Fratie se vorbea despre pericolul ce-l reprezinta comunismul, ce inseamna patriotismul si dragostea de tara. Se organizau intalniri o data pe luna cand se faceau rugaciuni, se facea apelul, se invatau cantece legionare, se citea, se lua hotarari: "ce fapte bune puteam face", incercandu-se a se "constitui o unitate de dragoste crestina".
Fratia de Cruce era intr-adevar o elita, avand ca principii de baza moralitatea si credinta crestina, si spune, Parintele Calciu, ca "eram niste oameni hotarati pentru sacrificiu, dar nu ne-am imaginat ceea ce insemna acest sacrificiu in viitor".
Intrebat fiind daca aceasta Miscare "a fost inspirata de Dumnezeu sau daca a fost o incercare omeneasca", Parintele afirma cu convingere ca: "nu a fost omeneasca, pentru ca din moment ce s-a axat pe valorile ortodoxe, ea a fost inspirata".
Miscarea insa a fost nedorita de unii, care ajungeau la acte reprobabile, spunand Parintele ca: "un preot in satul meu a fost impuiscat, si a fost lasat acolo ca sa-l vada lumea".
Vorbind despre existenta natiilor, Parintele Calciu ne intareste in credinta ca: "
Dumnezeu a creat popoarele si neamurile pentru a face aceasta lume cat mai complexa si mai echilibrata".
Intrebat despre "Mota si Marin, de ce au murit, pentru cine au murit?", raspunsul este ca: "pentru Hristos, caci ei nu s-au dus sa cucereasca Spania. Sunt martiri, absolut!" Parintele Moise spune ca "in primele secole martirajul implica nonviolenta, a nu te opune", si Parintele Calciu ne aminteste aici ca "Biserica a sfintit niste ostasi, care au participat la razboaie". Concluzia ar fi ca: "acestia ar putea fi canonizati ca martiri", iar Parintele Calciu confirma: "sigur ca da. Biserica noastra nu are insa curajul sa ia atitudine fata de elementele din trecut."
Trecand mai departe la Codreanu, se spune ca "pentru multi el e un personaj controversat, prin imaginea aceasta negativa a legionarilor", insa Parintele Calciu ne spune ca "el si-a ispasit greselile intr-un mod foarte sfant"[...]. "Codreanu era o personalitate nu era un om oarecare". "Jandarmii, politistii erau pusi sa spuna ca era polonez, ca nu era roman".
Intrebat fiind "care sunt greselile Miscarii Legionare?", Parintele crede ca "implicarea in politica, asta a fost cel mai mare dezavantaj, si mai apoi a fost deschidera pentru oricine, n-a mai existat o selectie".
In temnite "Gafencu, Ianolide venisera cu misticismul si au introdus o atitudine diferita de ce stiam noi", astfel ca "incetul cu incetul ne-am obisnuit cu atmosfera de acolo si am instituit o rugaciune continua. Ne rugam impreuna in celula. Stateam culcati in timpul noptii si spuneam rugaciunile pe care le stiam noi, si dupa aceea se trecea la celula urmatoare, si era o rugaciune continua". "Aveam o incredere in Dumnezeu, ca Dumnezeu ne va salva".
Monahul Moise intreaba: "
Din punct de vedere al credintei cum v-ati caracteriza in momentul intrarii in inchisoare?" si Parintele spune ca: "
nu aveam o baza teologica. Am intrat in contact cu cei care aveau timp de meditatie, de citire, grupul care a devenit mai tarziu Rugul Aprins, si care tineau niste conferinte. Mai apoi erau fragmente din Biblie pe care le detineau la ei si le schimbam intre noi ca sa citim o Evanghelie intreaga. Invatam versete pe de rost si aceste ne-au ajutat foarte mult". "
Comunicam prin morse, inclusiv textele biblice, dar singurul lucru pe care il faceam in sensul cresterii duhovnicesti era rugaciunea".
Despre regimul din inchisoare Parintele ne spune ca "atunci, ca in orice celula, te mai bateau, te mai bagau la neagra". Insa "Reeducarea a fost sa scoata de la noi ceea ce vroiau, ei te bateau pana cand spuneai ceea ce presupuneau ei. Te bateau ca sa mai spui si pe altii, si pe altii, si atunci trebuia sa inventezi". "In camera 4 spital auzeam bataile, auzeam urletele si atuncea spuneam asa: pe mine nu ma sperie ce se intampla acolo, pe mine ma sperie ce va fi dupa aceea. Am avut o intuitie a ceea ce se intampla dupa, pentru ca urma o distrugere sufleteasca. Orice faceai erai pierdut".
Parintele Moise Iorgovan intreaba: "in cadrul sfintiei voastre cum a inceput reeducarea?", si Parintele isi aminteste: "Eu am intrat in prima serie, am intrat de Sfantul Nicolae. Dominanta sufleteasca era teroarea. In momente de singuratate cumplita il strigam pe Dumnezeu".
Pentru a intelege mai bine putinta existentei acestei reeducari, monahul intreaba:
"De ce credeti ca a fost posibil acest experiment dracesc?", iar raspunsul Parintelui este: "Poate ca am cazut in aceea mandrie, ne consideram mai buni, ne consideram salvatori ai neamului, si Dumnezeu ne-a aratat cine suntem".
Supus unor presiuni inimaginabile, parintele ajunsese intr-o stare de cadre cand s-a facut Reeducarea. Intrebat fiind: "Cat a durata strea de intunecare pt sfintia voastra?", ne raspunde ca: "Doi ani. Memoria mea nu mai poate reface ceea ce s-a intamplat in perioada aceasta de noapte." In mod evident intrebarea care apare este: "Cum a avut loc refacerea legaturii cu Dumnezeu?", si Parintele ne raspunde ca: "Adevarata refacere a mea a fost o refacerea de credinta, adica nu o intoarcere la Dumnezeu de-o data, adica a fost mai intai o revenire a demnitatii inainte de intoarcerea la Dumnezeu".
Pentru a deveni reeducat a trebuit sa fie instruit. Aceasta pregatire a durat "Cam o jumatate de an. A fost o perioada, nu cu batai, ci cu tortura psihica. Se rotau si iti spuneau tot felul de lucruri: te impuscam, etc. Stateam 48 de ore cu ochii nemiscati in lumina". In aceasta perioada rezistenta s-a bazat "Numai pe demnitate si pe ideea de dreptate, dar tot de la Dumnezeu a fost si asta, numai ca eu nu constientizam".
(Pentru completari puteti sa urmariti pe blogul lui Claudiu Tarziu articolul:
Apostolia Tv - o zi dedicată părintelui Gheorghe Calciu )
In continuare sunt invitaţi să vorbească domnii Marcel Petrişor şi Demostene Andronescu.
Marcel Petrişor detaliază fazele "reeducării" şi procesul celor consideraţi vinovaţi.
Din cele spuse am notat:
Se spunea asa, ca: reeducarea aceasta a fost un proces in incercarea de denigrare a partidului si a denigrarii de stat datorita faptului ca legionarii vroiau sa iasa din inchisoare, si, ca sa induca in eroare conducerea, au recurs la niste acte de terorism realizate cu cate unii impotriva celorlalti, pentru a duce in eroare autoritatea de stat ca sa-si conduca in afara, in tara, activitatea legionara. Ei lucrurile nu au stat asa!
Ceea ce a facut Calciu este ca a rasturnat [aceste acuzatii] la acest proces teribil, care s-a tinut cu usile inchise si luandu-se toate masurile ca sa nu se cunoasca in afara, asa cum au decurs ele inauntru. Calciu, cu voce tare, in fata presedintelui, a demascat tot procesul de ancheta in care ei au fost siliti ca sa spuna ceea ce de fapt nu era adevarat. Nu ei s-au automutilat, ci au fost pusi in situatia respectiva datorita autoritatilor penitenciare, si in sfarsit, supraveghetoare a Ministerului de Interne din acea perioada.
Reeducarea, in prima faza urmarea cunoasterea relatiilor a tuturor celor care erau acolo, implicati in Fratiile de Cruce si a studentilor. Mai ales vroiau un fel de completare a declaratiilor facute la securitate, ceea ce de fapt nu se spusese in ancheta de la securitate. Demascarile au fost prima parte.
In a doua parte se urmarea distrugerea relatiilor pe care oamenii le-au avut in perioada respectiva, cu cei care actionasera impreuna in cadrul Fratiilor de Cruce sau a activitatilor studentesti.
Partea a treia urmarea distrugerea ideilor care le-au sustinut moralitatea si relatiile pe care le-au avut intre ei. Astfel scoala, parintii si Biserica, care ii determinasera sa fie asa cum erau inainte sa intre in inchisoare, sa fie renegate, si prin aceasta se vroia demonstrarea falsitatii educatiei burghezo-mosieresti..
Faza ultima in acest proces de batjocoriere culmina cu scuiparea creditnei crestine. [Inchipuiti-va] acest lucru groaznic, sa fi pus in situatia sa scuipi pe Sfintele Taine. In sensul asta imi aduc aminte de doi tarani, mai simpli, supusi faptului ca trebuie sa denigreze crestinismul, pe Hristos. Si ei vorbeau sub pat: "Mai Gheorghe, zicem noi ca nu e Dumnezeu acuma, ca n-avem ce face, dar daca o fi, ce-om pati noi dupa aceia?!". Deci vedeti ca oamenii erau interesati, si spunea si Calciu, ce se va intampla cu cei a caror constiinta a fost siluita in felul acesta?! Spaima, metafizica aproape, de ceea ce urma sa se intample dupa trecerea fenomenului respectiv. Ce se va intampla dupa moarte, sau in situatia in care fiecare va fi pus fata in fata cu Dumnezeu, Care i-ar fi judecat, sau in orice caz ar fi ascultat marturiile lor?!
Acest proces - descris asa cum s-a petrecut el in aceasta ultima ancheta si de Ghita Calciu - pentru a putea incrimina intereaga Miscare si pe respectivii implicati acolo, - s-a sfarsit cu condamnarea la moarte a vre-o 40 de insi care au fost impuscati si cativa au ramas ca sa depuna martuire intr-un al doilea proces in care urmau sa fie judecati comandantii legionari, care erau acuzati ca au transmis ordinele lui Horia Sima din strainate in inchisoare, intr-un mod asa, de multe ori foarte grotesc si hazliu in acelasi timp. Acesti comandanti care au fost Patrascu si Vica Negulescu, urmau sa fie acuzati pe baza marturiilor pe care le-ar fi dat Calciu si cativa dintre cei care au fost impricinati in procesul respectiv. Ori Calciu a spus: "Stop! nu noi am fost cei care..., nu comandantii legionari si nici Horia Sima au fost cei care au determinat procesul respectiv. Asta a fost un lucru la care am fost siliti sa declaram ceea ce am declarat, respectiv dovezile de care se foloseau judecatorii. Noi am fost siliti, torturati sa facem declaratiile respective, tocmai pentru a ne autodesfiita in tot ceea ce am fost si ca oameni politici si ca Frati de Cruce, si ca legionari, si ca insi, si in ultima instanta ca crestini.
Dupa acest proces Calciu a fost bagat la Jilava, intr-un cotlon, in niste celule. Si s-a intamplat ca eu sa fiu martor a acestor descarcari de constiinta, a celor care au fost in celula: Oprisan, Vica Negulescu, Patrascu si ceilalti implicati in procesul respectiv. Aceasta o am descrisa in aceste carti.
Ne-am dat seama ca fiecare om este o cantitate finita de disponibilitati adica de posibilitati de a reactiona la ceea ce actioneaza asupra noastra.
[...]
Demostene Andronescu istoriseşte cum l-a cunoscut pe Parintele Calciu şi ce reprezintă părintele pentru conştiinţa românească.
Mai jos cateva note sumare:
Experimentul Pitesti a esuat datorita unor oameni ca Ghita Calciu, el fiind primul care a sesizat pericolul care-i pastea pe cei care au trecut prin Pitesti, si al doilea pericol acela de a nu fi stigmatizati ca initiatori ai cumplitului experiment.
La Pitesti firea omenescului a iesit de sub tâtâni, in sensul ca suferintele omenesti au fost impinse mult peste limita celor care puteau fi suportate.
Cei care nu am trecut prin Pitesti nu avem dreptul sa-i judecam nici pe cei care au cazut, nici pe cei care s-au sinucis, si nici pe tortionari, care in ultima instanta erau si ei tot victime.
Calciu are meritul de a se fi trezit printre primii. Eu cred ca exista o legatura intre caderea lui Ana Pauker si incetarea experimentului Pitesti.
Ghita Calciu a avut taria sa spuna: "Nu!". Iar cei care au pus la cale acest experiment s-au temut ca glasul lui Calciu sa fie auzit, si l-au demis din primul lot si l-au pastrat pentru al doilea lot, care a fost judecat dupa executarea celor care faceau parte din primul lot.
[...]
Razvan Codrescu incepe prin a remarca faptul ca IPS Iosif prin binecuvantarea pe care o da pentru realizarea acestui ciclu de conferinte "Martor" se invredniceste de "
un gest de noblete marturisitoare, de care, din pacate, niciun ierarh din tara nu s-a invrednicit".
"Nu am auzit, plecand din tara inspre Paris, ca acolo s-ar fi uneltit ceva in privinta aceasta. Ca sunt doi, trei, sapte, cinci ani de la moartea unui om de talia Parintelui Calciu, acolo se pare ca lumea e total insensibila la subiect. Ma rog, acuma sa ne punem bune nadejdi, si poate ca pilda de aici va rodi si acolo, si poate ca la sapte ani de la moartea Parintelui va avea loc o evocare cum se cuvine la el acasa.
"La el acasa" e un fel de a spune, pentru ca Parintele avea talentul sa prefaca in "la el acasa" toate locurile in care mergea. A fost "la el acasa" si aici la Paris, chiar daca nu a zabovit foarte multa vreme. A reusit sa fie acasa si peste ocean in Statele Uninte. E o carte pe care am scos-o acum cativa ani la Editura Christiana si care detaliaza toate aceste experimente, si care se numeste "Homo americanus", in care sunt adunate texte ale Parintelui Calciu privitoare la aceste experimente ale Sfintiei Sale.
In ciuda faptului ca era un ortodox convins, si pe alocuri as zice chiar radical, Parintele avea o mare deschidere si catre alte confesiuni crestine si a reusit sa creeze o efervescenta in America pentru ortodoxie. Exista o carte in care sunt relatate o serie de converitiri la ortodoxie in care Parintele Calciu a fost factorul detrminant.
Parintele Calciu este din puncitul acesta de vedere modelul cel mai bun, un om care nu s-a lasat toata viata lui, care a urmarit o idee, care a experimentat pentru ea adancurile iadului, despre care a a vorbit de dimineata aici, despre ce-a insemnat experimentul Pitesti, si care, chiar atunci cand intreaga lume era impotriva lui, a stiut sa-si duca crucea mai departe.
Parintele Calciu avea o idee foarte precisa: "Ierarhii trec, Biserica ramane". Si singura noastra sansa, dupa experienta groaznica pe care am facut-o in cei aproape 50 de ani de comunism, dupa aceasta uriasa dezbinare, pe care comunismul, si mai ales securitatea a inoculat-o intre romani, si in tara si in strainatate, singura noastra sansa este sa ne readunam incetul cu incetul in jurul Bisericii, sa fim una pornind de aici. Dar, a nu intelege un asemenea adevar elementar, si a-l banui de ganduri necurate si de cardasii necurate pe omul care-l propovaduieste, este o dovada de neintelegere care te cutremura. Sigur, Parintele Calciu toata viata s-a lovit de astfel de neintelegeri. Asupara Parintelui Calciu s-au spus o serie intreaga de lucruri fara acoperire, dar care au prins imediat la publicul larg, pentru ca romanul are aceasta aplecare, abia asteapta sa auda ceva de rau de unul, isi fraca mainile, spune: "Aha!".
Parintele Calciu, s-a spus - mi-aduc aminte ca atuncea cand a fost scandalul cu "cele sapte cuvinte", si cand securitatea nu mai stia cum sa-i mai sifoneze imaginea - ca a fost homosexual. Pe urma, dupa ce a plecat in America, ca s-a dus acolo ca mesager al securitatii, ca sa monitorizeze exilul. Deci, un om care a facut 21 de ani inchisoare sub comunism, care a fost in inchisoare cand nimeni nu mai era in comunism, in perioada 78-84. Nu? Iata cu ce ganduri marsave putea sa fie intampinat de niste romani care se credeau drepti, curati, cinstiti. Sigur, sunt numai cateva exemple, dar toata viata lui a fost urmarit de nerecunostinta, si totusi nu s-a lasat disperat niciodata.
Sigur, acuma, s-a spus: "Parintele Calciu a facut parte din Fratiile de Cruce". "Parintele Calciu a fost tortionar la Pitesti", "Parintele Calciu a facut ani grei de inchisoare pana in '64". "Parintele Calciu, asa si pe dincolo...". Toate lucrurile astea le-au mai facut si altii. Ar fi interesant sa punctam in ce este unic Parintele Calciu raportat la toti ceilalti.
In primul rand, Parintele Calciu a facut Pitestiul, a experimentat pe pielea lui la Pitesti ce inseamna caderea si n-a ascuns-o niciodata. Toata viata lui dupa aceea a fost o viata de ispasiri. Cand am scris prima prefata la "cele sapte cuvinte catre tineri" in 1996 la Anastasia, cand aparusera prima oara in Romania - mai aparusera si in exil inainte de '90 - o intitulasem asa: "Un destin Paulinic", pentru ca asta a fost.
E adevarat ca episodul Pitesti a marcat caderea, dar si ridicarea Parintelui Calciu, - asa cum spunea domnul Marcel Petrisor de dimineata-, a fost la fel de spectaculoasa. Si, din cat am eu cunostinta, si am citit destula literatura despre Pitesti, nu exista un caz care sa semene, nu exista nimeni care sa fi avut o rederesare morala atat de categorica, de impunatoare, de fascinanta, asa cum a fost cea a Parintelui Calciu. De aceea, asa cum spunea si domnul Demostene Andronescu, pentru faptul ca a existat Calciu, cred eu ca experimentul Pitesti se dovedeste ca a esuat. El a reusit sa distruga oameni, dar n-a reusit sa distruga omul. Pentru ca Parintele Calciu nu s-a salvat numai pe sine, a salvat imaginea omului crestin in fata "terorii istoriei" - cum spunea Mircea Eliade -, si a dovedint ca se poate. Sigur, nu suntem impecabili, se poate cu caderi, se poate cu rani sangeranda pana la moarte, dar se poate.
Dupa experienta groaznica a Pitestiului au urmat alti ani de inchisoare, in total 21, dar Parintele Calciu n-a fost numai atunci cand a fost mucenicit de toata generatia lui, deci intre 1948 si 1964 - cand a fost gratierea data de comunisti, nu dintr-un act de cine stie ce marinimie, ci pentru ca existau presiunile internationale ce obiligau sa se faca acest lucru. Dar Parintele Calciu a intrat in inchisoare in 1978, atunci cand nu mai existau detinuti politici in Romania, si a facut inchisoare 5 ani, desi fusese comandat la 10. Tot asa fuse presiuni internationale, si s-a discutat cazul Parintelui Calciu, cand s-a negociat c"lauza natiunii celei mai favorizate". A trebuit sa-i dea drumul, sigur ca statea ca un cui in talpa regimului, si pana la urma a trebuit sa-i faca vant "dincolo", pentru ca Parintel Calciu daca a parasit tara in 1985, la aproximativ un an de la a doua sa eliberare - a facut-o pentru ca asupra familiei lui se instaurase un infern groaznic, erau urmariti peste tot, boicotati, viitorul baiatului era compromis, deci nu mai puteau rezista nervos - a plecat mai mult ca sa poata sa-si salveze familia, de aceasta hidra uriasa care se dezlantuise impotriva lor.
[...]
In ciuda faptului ca au facut toate eforturile sa-l opreasca, erau inchisi elevi in Seminar, i s-au inchis usile in biserica - bun a predicat pe trepte -, a inceput teroarea asupra familiei, - nu s-a lasat. Iar, intr-una dintre predici spune foarte clar: Domn'ne, incearca sa ma santajeze cu faptul ca am familie, am copii. Ierarhii mei incerca la randul lor sa scalde lucrurile pentru ca au anumite interese. Dar acest argument: Domn'ne am nevasta, am copil, si deci nu ma bag in nimic, nu pot sa fac nimic, inseamna ca sunt un om mort. El a inteles sa sacrifice chiar si familia de dragul lui Hristos, adica a mers cu plinirea pana la capat, pana la ultima consecina a chemarii Mantuitorului. Deci este de o exemplaritate extraordinar gestul. Si nimeni in toata durata asta cat au durat tensiunile - Calciu era destul de mult mediatizat la Europa Libera si in toata lumea; nu era in Romania cineva care sa nu stie cine e Calciu - totusi nimeni nu l-a mai sprijinit, nimeni nu a mai avut curajul sa ridice crucea langa el. Si a ramas un caz izolat, care s-a rezolvat prin aruncarea lui peste granita - din punctul de vedere a lui Ceausescu si al securitatii.
Pe aeroport prima intrebare care i s-a pus de ziaristi era: "Sunteti manipulat?". "Da", zice Parintele Calciu. "Cine va manipuleaza?", "Iisus Hristos".
Singura fata bisericeasca care s-a dus sa-l intampine la aeroport, a fost Parintele Constantin Galeriu. Nicio oficialitate nu s-a deplasat, n-a vrut sa-l bage in seama. Incet, incet, insa, a intrat intr-o buna relatie cu Patriarhul Teoctist, si incet, incet situatia lui s-a normalizat. Ceea ce e interesant, nu numai ca venea in tara, pentru o nevoie interioara foarte mare - pentru ca el nicodata n-a fost impacat ca a parasit tara. S-ar fi intors dupa '90 si tot din cauza familiei a plecat, si tot din cauza familiei nu s-a putut intoarce. Oamenii s-asezasera acolo, fiu-sau avea slujba, doamna preoteasa era bolnava si avea nevoie de asistenta acolo, si asa mai departe. Isi visa saracu' sa vina la un moment dat si sa-si ridice o mica casuta langa biserica Petru Voda. Nu i-a fost dat in timpul vietii, i-a fost dat sa se odihneasca acolo, pentru ca este ingropat in cimitirul manastirii Petru Voda.
Ceeea ce este exemplar in aceasta venire a parintelui in tara, este ca el tot timpul a pastrat vie aceasta relatie cu tinerii. Deci el, care se apropia de 80 de ani avea o vioiciune extraordinara, o disponibilitate, o bucurie in voce, in priviri, care-i fascina pe tineri. De altfel i-au si solicitat un nou cuvant, pe care l-a si scris, si care se adauga celor rostite in 1978. Tot timpul se ducea sa vorbeasca invitat la diferite facultati, ASCOR-ul il solicita aproape de fiecare data. Erau programarile facute cu mult inainte de a sosi in tara, si nu erau numai intr-o simpla localitate. Toate venirile lui in tara erau turnee de-a lungul si de-a latul tarii, ca sa raspunda acestei dorinte a tinerilor de a-l vedea, de a-l auzi.
Din cuvintele IPS Iosif am retinut urmatoarele:
- In aceste timpuri "
suntem incurajati sa nu spunem ca suntem crestini"."
Suntem invitati sa trecem, sa lasam in domeniul privatului, si sa nu spunem ca suntem crestini, si poate ca este bine, pentru ca trebuie sa se lase sa se vada credinta din faptele noastre".
- Dar noi cautam modele. Si vedeti, invatam din marturiile aduse, ca sunt distorsionate pana la a fi deformate si transmise ca atare.
- Cu totii suntem slabi: episcopi, preoti, credinciosi, toti. Biserica nu e numai raiul pe pamant la Sfanta Liturghie, ci si spitalul si razboiul unui om de la nastere pana la moarte. Este ceva foarte personal, este unic si Dumnezeu ma primeste ca atare, dar acest razboi trebuie dus pentru El, pentru Dumnezeu.
- Oricat am trai viata noastra este foarte scurta. Am vazut ca celor care au suferit in puscarii Dumnezeu le-a dat inapoi, le-a dat ani sa martuiseasca.
- Ce m-a impresionat cand l-am intalnit prima data pe Parintele Calciu, pentru ca a avut o legatura cu catedrala noastra in ultimii ani ai vietii sale, mi-a spus, precum Mircea Vulcanescu, sa nu ne razbunati si ca Dumnezeu sa aibe grija dar nu in sensul rau ci in sensul bun.
[...]
Bucuresti
Paris