vineri, 28 martie 2014

Poeme din Epifania lui Daniel Turcea


Pe acela sa-L iubesti, Care nu te va parasi
cand vei fi parasit de toate.
Cand pier toate, nu te va lasa sa pieri.
Vino, Iubitule,
sfarama ultimile legaturi pamantesti, nu intarzia
clipa cand nu mai traiesc
decat pentru Tine,
uitandu-ma pe mine,
sa nu vad, sa nu doresc nimic!
In acea pace dulce, pe care lumea n-o da omului,
cand Glasul Lui se-aude in tine,
minunat mangaiere aduce.




I

Rugați-vă
pentru mine, rugați-vă,
biruitorilor, fericiților.

rugați-vă în lumină

în har
și în adevăr

să-ncep
eternitatea
ascultării lui Dumnezeu
a vieții în Dumnezeu
a rugăciunii

iartă-mă,
Te-am căutat în petale, în chipul
cel mai frumos, am crezut
că erai
în clipa cea scrisă

Te iubesc dar prea puțin,
Dă-mi să Te iubesc
cu întreaga-mi ființă!

II

Tu
cel care, întreg
locuiești în mine,
acum
străin mie,
lasă doar
razele Tale
să strălucească în inima mea,
învie sufletul meu
cel pustiit
cum din piatră ai izvorît apa cea vie.

Doamne,
eu sunt orbul, deschide
ochii cei de taină ai inimii,
sunt cel mai ticălos dintre oameni
-lepra păcatului acoperă sufletul meu-


Curățește-mă!
Ajută necredinței mele...


Epifania



mai mult decât viaţa 
decât lumina 
Mângâietor 
mai sus 
mai adânc 
mai aproape 
cuvintele precum o torţă
într-o mantie de flăcări, arzând 

II 

apă 
şi duh 
sânge
şi apă
cuvânt
şi viaţă
Cuvânt 
văz-duh

III 

sunt pulberea drumului 
pleopapă
aproape mormânt 
fie 
Iubirea 
în noi să înceapă
sfânt, sfânt, sfânt





ce ușurare în suflet se lasă, cum
tainic lucrează nepătruns
Adevărul,
Fără să știu, fără să înțeleg
iată, acum,
mai presus de fire,
în inimă-mi
grăiește Tăcerea.

Tăcerea,
Logos în Euharistie, izvor
al negrăitei liniști
căruia eu nicicând nu i-am fost vrednic
dar cum, din ce cuvinte vei zidi
vase pentru eternitatea harului?
Există
în mine-acum, și trupul meu îl simte,
haloul netrupesc unit cu trupul
într-o iubire cum doar în altar
Cel ce, jerfindu-Se, iubește
pe cel de care Se jertfește, omul,
pentru ca vieții să-i dea astfel
Zborul.


Tu


lasă, dacă nu iubeşti
cuvintele să-ngheţe nerostite

chiar dacă nu vei înţelege pînă la moarte, crede-mă
oricine ai fi, eşti nepreţuit
o iubire de peste moarte, neomenească dragoste,
îndumnezeind
a deschis cerurile pînă la ultima suflare
ca tu să primeşti în potirul
inimii tale - cum cerul
nu poate cuprinde, nici spune
ca tu să înveţi să nu mai
mori, niciodată




Cerul pogorât pe pământ



 Hristos este cu noi,
Hristos Cel înviat,
la fiecare Liturghie este aici, în altar,
în toată lumina
Dumnezeirii Sale
Cutremurați-vă!

Nu este gând,
nu este dor,
este cerul pogorât pe pământ,
cu îngerii mai mulți decât stelele
înconjurîndu-L
o, cristale
prin care inundă
o, vuiet de aripi
neauzit!

Iată, suntem orbi, suntem surzi,
inimile s-au făcut cum e smoala
-piatra Bisericii este sfântă și cântă văzându-L
masa, mormânt Îi cuprinde
înfricoșată vedere.

Iar noi nu știm, noi ne amintim
de zilele noastre ca de sticla pisată,
de spaimele noastre
și nu știm.

Mirul este Numele Lui revărsat,
inundând universul
și noi
nu știm.

Fiți teofori
fiți hristofori
purtați-L, purtați-L în inimă
cum porți lumânarea de Paști
între
palme!

El este Aerul,
El este Viața,
El este Sângele,
îndumnezeindu-ne.
El ne vrea
pe toți
asemenea Lui.

Înfricoșați-vă, inimi de oameni,
cutremurați-vă, inimi de îngeri,
pe noi ne cheamă,
pe noi,
cei ce L-am răstignit!

În fiecare Duminică este Paști
o, de L-am duce acasă
Lumină aprinsă,
în inima inimii,
peste adânc!
Cum nu vom fi vrednici de iad,
când sângele Lui a curs pentru noi,
iar, și iar răstignindu-Se,
în toate Liturghiile anului...
și nu L-am vrut
și nu L-am crezut
și nu L-am urmat
și n-am vrut să fim
fără moarte?
Cerurile se deschid înaintea noastră
și vine potopul de raze
și vine
Dumnezeu, ca roua
                          în potir!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu