sâmbătă, 26 iulie 2014

Savatie Bastovoi: "Omul ca să vorbească clar, omul ca să se curețe de orice cuvânt de prisos, de orice împodobire deșartă, trebuie să se poziționeze în ultima sa clipă"



Transcriere parțială din cuvântul ținut de Ierom. Savatie Bastovoi la lansarea Cărții de despărțire:

Poezia este o scriere foarte potrivita sufletului. Poezia este exprimarea cea mai aproape de rugăciune. In poezie s-au exprimat prooroci. Proorociile, Psalmii, nu sunt scrise în limba lui Aristotel, nu sunt scrise într-o limba logica cu subiect și predicat, cu început și sfârșit, cu dezvoltări și concluzii. Toate proorociile au fost scrise în pilde, cum spune și Proorocul David: "deschide-voi în pilde gura mea". Aceasta vorbire în pilde este proprie tuturor popoarelor dar, mai cu seama, ea a ajuns la noi prin Scripturi, în Vechiul Testament, în Noul Testament. Însuși Hristos a vorbit în pilde. Pildele sunt foarte aproape de poezie. Pildele sunt, de fapt, niște expresii poetice.
Hristos a fost întrebat odată de ucenici: "de ce nouă ne vorbești pe înțeles, iar celorlalți le vorbești în pilde?". Vorbitul în pilde poate spune mult mai mult. Vorbitul în pilde poate cuprinde și lucrurile care nu sunt imediat evidente. Vorbitul poetic ne duce dincolo de realitatea asta concretă. De pildă, în viata aceasta de toate zilele o găină nu poate cuprinde întreg Ierusalimul sub aripile ei, pe când Hristos, uitându-Se la necazurile evreilor, a oamenilor acestora necăjiți, care nu vad adevărul, le-a zis: "de cate ori am voit să vă adun cum își aduna găină puii sub aripile sale". Cum altfel ar fi putut să ne transmită aceasta dragoste, care iată, în viata de zi cu zi nu este cu putință - nu poate o găină sa cuprindă un popor. Dar, Dumnezeu, când S-a întrupat, a găsit cu cuviință sa grăiască cu noi în aceasta limba a pildelor și a poeziei, pentru că asa este făcut sufletul omenesc.

Vedeți, dumneavoastră, noi suntem chemați să triam lucruri dincolo de realitate, dincolo de ceea ce vedem. Din cauza asta, pentru sufletul nostru e normal ca orice sa fie cu putință, orice dorință, orice râvnă. Toate în sufletul nostru și în voință noastră, și în aspirațiile noastre sunt cu putință. De aceea doar într-o limba care trece dincolo de legile materiei, noi putem exprima dorurile, aspirațiile sufletului nostru.

Iată de ce m-am bucurat când am văzut că oamenii reacționează frumos la textele acestea, cumva încifrate. Nu sunt niște texte de gazete, nu sunt niște texte de știri, în care se spune clar: "autoturismul A a intrat în copacul B" - pentru că la asta s-a redus comunicarea noastră. Si ne transmitem niște informații, care, pe lângă altele trebuie să fie și foarte exacte, ca nu cumva sa ajungem în judecata. Să ne exprimam foarte exact. Iar întotdeauna exprimările exacte limitează mesajul. Ori, poezia este largă și fără limită, ca și căutarea largă a sufletelor noastre, căutare a lui Dumnezeu care este nesfârșită.

[...]

Am înțeles că toată poezia se scrire din poziția de despărțire. Toată poezia mare - pe care vi-o amintiți dumneavoastră vreodată, iar dacă nu ați citit-o încă, sa o citiți - veți vedea că este scrisă din poziția de despărțire.
Când m-am uitat și eu înapoi la tot ce am scris cândva - că eu am început cu poezie, încă din '96 am scos prima mea carte de poezie- mi-am dat seama că tot ceea ce am scris am scris din acest moment al despărțirii, și nu oricum, [ci] am scris de pe patul de moarte. Sufletul ca să vorbească, omul ca să vorbească clar, omul ca să se curețe de orice cuvânt de prisos, de orice împodobire deșartă, trebuie să se poziționeze în ultima sa clipă și să spună ca și cum ar spune ultimele cuvinte.

Încercați să reduceți acest puhoi de vorbe care iese din noi, pentru ca vremea în care trăim ne provoacă sa vărsăm pururea vorbe din noi. Uitați-vă la internet, uitați-vă la facebook-urile astea: vorbesc tot ce le vine la gura. Ori, astfel, noi niciodată nu putem ajunge la contemplație, noi niciodată nu vom putea ajunge acolo unde este începutul cuvintelor. Din cauza asta această carte este și un fel de arta poetica[ars poetica] despre ceea ce este poezia. Eu cred ca poezia este o mărturisire pe care o dai de pe patul de moarte.

Si acum îmi aduc aminte că eu eram în liceu la Iași prin '94 ['96 anul morții poetului n.n.] când a murit Marin Sorescu. Nu știam eu foarte multe despre el - văzusem un interviu cu el și mi se părea foarte banal. Si nimerise omul în spital și a scris omul câteva texte, vreo patru-cinci. Ultimile, de pe patul de moarte. Si țin minte că m-a marcat foarte mult acea simplitate a poeziilor lui și am înțeles de ce. Deoarece el nu le-a mai scris ca Marin Sorescu, el nu le-a mai scris ca un poet, ca un scriitor. El le-a scris ca omul care moare. El atuncea a fost adevărat poet. Iar această poziționare spun Sfinții Părinți ca este starea pe care trebuie sa o avem noi ca și creștini. Pentru că cugetarea asta la moarte este poziționarea în ultimul ceas al vieții noaste. Nu un ultim ceas disperat, ci un ultim ceas al concluziilor, al dăruirii. Nu este ceasul în care noi facem reproșuri celor din jurul nostru. Nu este ceasul în care ne plângem de neîmplinirile noastre. Este ceasul în care noi putem vedea binele pe care noi l-am primit, darurile pe care noi le-am trăit în viata aceasta, prin oamenii care sunt în jurul nostru. Si înțelegem cat de bogată poate fi clipa, cat de mult se poate întâmpla în inima unui om într-un moment de despărțire. Si atuncea înțelegem noi cum am trăit noi vremea asta zadarnică. Iată de ce, a sta într-un astfel de ceas al sfârșitului este un lucru de mare descoperire și taină. Iată de ce Sfinții Părinți ne spun că cea mai mare filozofie este cugetarea la ultimul ceas.

[...]

Uitați-vă la Cântarea Cântărilor: este un minunat poem de despărțire, dar o despărțire pentru o întâlnire într-o stare superioară.

[...]

Am învățat din viata aceasta că nu este de mare folos să găsești toate răspunsurile la o întrebare. E bine sa le mai lași asa, și cu nerăspuns, ca să poți să dai voie lui Dumnezeu să lucreze în viata ta.
Viata noastră, felul nostru creștin de a înțelege lucrurile este unul de taină, să știți. Din cauza asta Hristos a vorbit în pilde, pentru ca după darul pe care le au, după experientă și după mărimea dragostei lor, aceleași cuvinte lucrează sensuri nu diferite, dar mai adânci, nu de suprafață. Pentru că este nedemn să spun, cum spune lumea asta relativista: că fiecare înțelege ce vrea. Nu înțelege ce vrea, înțelege cat poate. Si dacă nu poți înțelege mai mult asta este măsura ta, nu este un lucru de mare virtute. Adică, această înțelegere a ta, nu poate fi condamnata, pentru că atâta ai primit tu, dar nici tu nu poți să fi o măsură a înțelegerii, numai pentru faptul ca atâta ai înțeles tu. Si da, unii au o înțelegere atât de scurtă, încât înțelegerea celorlalți, mai adâncă, le pare diferita, pare altceva decât au înțeles ei. Ori, asta este pur și simplu ceva mai departe. Si, cred eu, Dumnezeu ne-a chemat să înțelegem adâncimea lucrurilor. Din cauza asta nu va opriți niciodată la o înțelegere, la cat ați văzut din ceva. Si să va lăsați loc. Întotdeauna să va lăsați loc și să va lăsați ocazia, întotdeauna, de a privi orice lucru, și orice cuvânt, și orice om, mai ales.

De ce de despărțire? Pentru că dacă nu ne despărțim, nu vom înțelege nimica. Știți cum? Orice lucru, pentru a-l vedea bine trebuie să faci câțiva pași în urma. Eu când făceam pictură, știam o regula: din când în când trebuie să ieși cu nasul din tablou - pentru ca stai la distanta mâinii, nu poți picta de la zece metri-, și să te dai în spate pentru a vedea greșelile. Dar, pentru a înțelege dacă faci greșeli, trebuie să te dai câțiva pași în urmă și trebuie să te dai destul de des. Asa-i și cu orice lucru din viața asta. Dacă nu ne despărțim, dacă nu pășim în urmă pentru a contempla, pentru a înțelege, nu facem nimic, lucram fără știința, lucram fără rost. Si bine ar fi sa fie doar fără rost! Putem lucra greșit, putem face rău.

[...]

Orice jertfă dacă nu este întărită cu această pecete a veșniciei, ea poate fi pusa la îndoială. Ori, Hristos nu ne-a lăsat nici o îndoială, pentru că, după ce s-a jertfit, ne-a mai spus un lucru: iată, Sunt cu voi pană la sfârșitul veacurilor. Si să va mai spun un lucru. Simplu fapt că aceste cuvinte au fost spuse după Învierea Sa, ne arata faptul ca ele au fost spuse pentru ca trebuiau spuse. Si eu cred că au fost spuse tocmai pentru aceasta cauza, că jertfa, dacă nu-i dublata de pecetea iubirii veșnice, poate fi pusa la îndoială. Ori asa nu!

[...]

Eu asa cred: tot ceea ce se face din dragoste rămâne, iar tot ceea ce se face din alte motive dispare, moare, nu are viată.

[...]

Nu am publicat niciodată un text chinuit, pentru că am considerat nedrept să dau celorlalți ceva chinuit de mine. Deci, toate textele mele le-am dăruit din prisosul inimii. [...] Numai un lucru să țineți minte: să nu dăruiți ceea ce nu vă trebuie. Să dăruiți dragoste.
[..] Trebuie sa fiți adevărați, trebuie să simțiți că va exprimați în limba asta. Asta e felul în care să puteți da ceva frumos lumii. Si îndrăzniți, și Dumnezeu va da. Si după asta lumea judeca, dacă e frumos sau nu. Să știți ca nu mă pornesc cu păreri preconcepute. Iubește și fa ce vrei, dar să știți că toată lumea vorbește despre dragoste, reclame la televizor și toate filmele astea hollywoodiene despre dragoste. Dar cugetul nostru ne spune că acolo e o minciuna. Cugetul iți spune dacă este din dragoste și jertfă. [...] Asa că rugați-vă, iubiți, și veți face lucruri frumoase.


Vine vremea când sufletul caută să se ascundă


Vine vremea când sufletul caută să se ascundă
Ca o cerboaică în adâncul pădurii când își fata puiul
Sau ca un elefant abătut înainte de a se prăbuși pentru totdeauna
Atunci sufletul este subțire ca un strigat de pasăre.

Atunci pieptul se apasă ușor înăuntru
Ca o palmă de copil sprijinită în zăpadă
Si tot ce ai avut mai drag
Încape într-o strălucire de ochi spulberată de aerul rece.

Acolo unde ziua se împreunează cu noaptea
Si puiul de cerb își înalță botul umed spre lumină.
Acolo liniștea este ca o pasare mare
Așezată pe cuvintele care nu s-au spus încă.


Daca lumina s-ar stinge și dragostea s-ar împuțina


Daca lumina s-ar stinge și dragostea s-ar împuțina,
Noaptea ar cădea peste lume pentru totdeauna
Si frigul și-ar întinde pletele subțiri
Ca o văduvă tânără care-și plânge iubitul.

Nimic nu este mai rău decât minciuna
Când se așterne la picioare ca o pasare frumoasă,
Aripile și le întinde ca și cum ți s-ar spune
Pană când te îngroapă cu totul în penele-i colorate.

Ia seama ca mâna ta să nu se întindă spre ce nu e al tău
Si sufletul tău să nu tresalte ca o gheață care crapă,
Căci îndată va țâșni de acolo o pasare
Si te va duce în înalturi ca pe un miel beteag.

Există două feluri de tristețe care se abat asupra sufletului:
Una cu fața alba și alta cu fața întunecată.
Una vine ca o pasare rănită prăbușindu-se la picioare,
Cealaltă e ca lumina dimineții care te ridică la cer.

Cuvintele nespuse


Întotdeauna există o vorba nespusă,
Cuvintele pe care, atunci cînd se despart,
Oamenii nu îndrăznesc sau uită
Să și le spună.

Uneori vîntul de toamnă
Rostogolește cuvintele ca pe niște semințe,
Le duce pană la marginea inimii
Si le lasă uitate pană la alt anotimp.

Cuvintele nespuse sunt niște păsări albe
Care ciugulesc în zăpada sufletului.
Aripile nu și le desfac niciodată
Ca sa nu se prefacă în strigate și sa doară...

Poezii din: Carte de despărțire de Savatie Bastovoi


vineri, 25 iulie 2014

Marius Iordachioaia despre crestinismul de azi care adopta teologia lui Isav, cel ce si-a vandut binecuvantarea pe un blid de linte fiarta


Civilizaţia contemporană, este o slăbănogeală asistată tehnologic. Şi nu doar asistată, ci accentuată continuu până la moartea silenţioasă a sufletului, moartea survenită în clipa desăvârşirii sentimentului că paralizia este firescul, normalitatea... Paralizia sufletească nu este un accident al progresului tehnologic, ci chiar scopul acestuia. Pentru că nu poate vindeca paralizia, lumea a „vindecat” patul. I-a pus roţi şi computer, făcându-l să preia funcţiile inactive ale omului...

Pe de altă parte, iată cum arată episodul evanghelic în montare bisericească actuală: prietenii paraliticului nu sunt credincioși care îl duc la Iisus Cel Înălţat, ci infirmieri religioşi plătiţi de Stat pentru a acorda celor cu nevoi spirituale, asistenţă religioasă. Aşa cum mărturisea un episcop grec contemporan biserica a devenit tot mai mult, datorită cârdăşiei cu Statul, un apendice al sistemului de asistenţă socială. 

Modelul parohial a rămas bizantin, ca atunci când Biserica furniza cetăţeni Imperiului creştin. Paradoxul este că, nemaitrăind într-o societate creştină, Biserica furnizează cetăţeni Imperiului lui Mammona. Ca şi cum i-am spăla pe copiii noştri ca să poată plonja mai eficient, mai eficient din punct de vedere al murdăririi, în mocirlă. 

Ortodoxia contemporană e condamnată să fie una cât mai riguros monahală sau să dispară. Contextul o impune. Ca paraliticul de azi să ajungă la Iisus Cel Înălţat prietenii lui trebuie să fie monahi, să nu aparţină lumii, iar paraliticul să parcurgă un drum ascetic: trebuie să înceapă prin a renunţa la toate „protezele” sufleteşti cu care îl asistă Statul ca să nu-şi  simtă păcatele şi paralizia. Pe scurt, ca să ajungi la Iisus trebuie să ieşi din tine, cetăţeanul european. Nu în sens geografic, ci spiritual, cultural, politic şi social. Pentru că Ortodoxia este o altă lume şi o altă viaţă în cel mai concret înţeles.

În ciuda conservării sale structurale, modelul parohial de azi nu este cel al Bisericii primare. Aceea acoperea toate nevoile, inclusiv cele materiale, ale obştii. Astăzi, partea materială a vieţii a fost cedată Statului anti-hristic. Iar, odată cu ea s-a pervertit şi administraţia bisericească. Mereu, trădarea vine de la cei care ţin punga Bisericii. O pungă în care e trotilul spiritual al Mamonei şi al cărui fitil, Statul, e mereu pregătit să-l aprindă dacă Biserica mişcă în front. Şantajul politic din vremea dictaturii comuniste a fost înlocuit cu cel economic.

Şi, inevitabil, creştinul contemporan e scindat: cu sufletul în Biserică şi cu trupul în societatea antihristică. Trăim bisericeşte un bizantinism anacronic, într-o concordie Biserică-Stat bazată exclusiv pe interese pecuniare. Căci, duhovniceşte, nu se poate clădi nimic pe compromis.

Am auzit un ierarh care spunea poporului, „corect teologic”, să mulţumească lui Dumnezeu pentru că majoritatea românilor au totuşi un acoperiş şi ce mânca. DAR, CÂND PREŢUL ACESTORA ESTE COMPROMISUL, CÂND ACESTEA SUNT OBŢINUTE PRIN LAŞITATE ŞI OPORTUNISM, CÂND ELE ÎNSEAMNĂ CA PREŢ MORAL O DEROGARE nu doar DE LA EXIGENŢELE EVANGHELIEI, CI DE LA EVANGHELIA ÎNSĂŞI, A MULŢUMI LUI DUMNEZEU PENTRU ELE DEVINE UN ACT DE BATJOCURĂ. E teologia lui Isav, cel care şi-a vândut binecuvântarea de întâi născut pe un blid de linte fiartă. Şi la acestă teologie nu se ajunge prin pervertirea învăţăturii, ci prin inadecvarea iconomisirii ei în context. Creştinul contemporan merge la biserică să ia iertarea de păcate ca să-şi poată conduce patul motorizat pe căile lumii. Inevitabil în felul lumii, pentru că altfel nu are acoperiş şi hrană. În aceste vremuri între IERTAREA PĂCATELOR ŞI VINDECAREA TRUPEASCĂ s-a produs în ecuaţia evanghelică o schismă: Biserica iartă, dar nu poate continua cu vindecarea unui trup pe care-l abandonează lumii, prin modul parohial de chivernisire duhovnicească. De aceea repet: numai modelul monahal poate funcţiona, căci acesta îşi asumă fiinţa umană cum şi-l asuma biserica primară, adică integral

De această dureroasă schismă între suflet şi trup, biserică şi societate, au fugit cei ce au devenit primii monahi. Monahismul nu este o excepţie, ci întoarcerea la normalitate, la viaţa Bisericii primare, singurul model viu şi autentic al trăirii creştine. MONAHUL NU ESTE CAZUL EXCEPŢIONAL, CI MARTORUL FAPTULUI CĂ CREŞTINISMUL ÎNSUŞI ESTE EXCEPŢIONAL! Iată câteva cuvinte importante şi, sper, lămuritoare, ale unui mare teolog ortodox, Gheorghe Florovsky, în care veţi găsi argumente pentru cele scrise mai sus:
 „Monahismul este înainte de toate o mişcare socială şi o încercare de soluţie pentru problema socială. Renunţarea ascetică nu înseamnă doar „abstinenţă” sau refuzul bunurilor acestei lumi şi a exceselor sale, nici vreo nevoinţă extraordinară. Este renunţarea la lumea profană în general şi la tot ce este în lume. Şi, mai întâi, la ordinea stabilită, la legăturile sociale, nu la nivelul Cosmosului, cât la nivelul Imperiului. Deja Origen remarca foarte corect despre creştini că trăiesc „dispreţuind legile oraşului laic”. Acest lucru este adevărat mai ales pentru călugări. Monahismul este „un alt mod de viaţă”, ”în afara cetăţii existente”. Am putea spune că este o cetate nouă şi deosebită. Cetatea seculară a devenit creştină, dar antiteza rămâne. Şi chiar şi în lumea creştină, monahii sunt „altceva, un fel de anti-cetate” un fel de antipolis. O anti-cetate, fiindcă sunt o altă cetate. Monahismul înseamnă întotdeauna o ieşire din lume, rupere de ordinea socială stabilită, refuzul şi renunţarea la toate legăturile civile, precum şi la familie, la cei apropiaţi, la patrie.(...) Totuşi, acest lucru nu înseamnă intrarea într-o lume anarhică. Vechii călugări erau sociabili. Chiar şi eremiţii trăiau împreună în colonii speciale sau în aşezăminte monastice. Dar cea care împlinea cel mai bine aspiraţia lor era viaţa în comunitate, viaţa cenobitică. Cenobitismul este, înainte de toate un organism social, o frăţie, o colegialitate. RETRAGEREA ÎN PUSTIE AVEA CA SCOP CONSTRUIREA UNEI NOI SOCIETĂŢI: LA MARGINEA IMPERIULUI SE NAŞTE O SOCIETATE NOUĂ, AUTONOMĂ. Citind vechile descrieri ale vieţii monahale ai impresia că păşeşti într-un domeniu nou şi extraordinar. Acest tip de viaţă socială radical diferit constituie originalitatea vieţii monahale şi este ceea ce îi dă sensul istoric. MONAHISMUL ESTE BISERICA, AŞA CUM SE PREZINTĂ ÎN MODUL EI DE VIAŢĂ SOCIAL DIFERIT, CA O CETATE NOUĂ CARE NU ESTE DIN LUMEA ACEASTA. Lumea creştină se polarizează. Istoria creştinătăţii se derulează într-o atmosferă tensionată antinomică, între Imperiu şi Pustie.” ( Sensul ascezei creştine)
Şi dacă, aşa cum spune acest mare istoric al Bisericii, era o atmosferă tensionată între Imperiul Bizantin, adică creştin, şi Pustie, oare cât de mare trebuie să fi devenit acestă tensiune între Pustie şi Imperiul antihristic de azi? Dacă bunăstarea creştină, adică obţinută prin hărnicie şi onestitate într-o societate care legiferase virtuţile creştine ca norme sociale, era aşa un serios impediment pentru Cale încât creştinii care voiau Cerul fugeau în pustie, atunci ce să mai spunem despre bunăstarea păgână de azi, bunăstarea unei societăţi care legiferează perversiunea cea mai demonică, CE REACŢIE AR TREBUI SĂ NASCĂ EA ÎN INIMILE CREŞTINILOR ONEŞTI?

Datorită dorinţei de a împăca Imperiul cu Pustia, bunăstarea păgână cu evlavia dreptmăritoare, s-a ajuns la pietismul „ortodox”, la ortodoxia psihologică de azi; care, da, păstrează puterea de a ierta păcatele, dar căruia îi lipseşte puterea de a-l pune pe cel iertat pe Calea Cerului, pentru că aceasta e o Cale a Pustiei. Îi iartă păcatele, începe duhovniceşte, dar apoi, vindecarea trupului continuă psihologic pentru că biserica trebuie să-l livreze Imperiului, nu Cerului; iar, Imperiul nu are nevoie de oameni duhovniceşti, azi nici măcar morali, ci de sclavi împăcaţi de religie cu soarta lor umilă! Nici Cer, nici demnitate morală! 

În măsura în care, fie şi doar prin tăcere, participăm la acestă batjocorire şi ucidere sufletească a oamenilor, printr-o Ortodoxie parţială, suntem cozile de topor ale Bisericii lui Hristos.
Iar de pericolul acestei trădări putem scăpa doar printr-o viaţă de inspiraţie monahală. Pentru că, merită repetat de milioane de ori: MONAHISMUL, adică paraliticul care ia iertarea de păcate PENTRU A IEŞI DIN LUME reprezintă NORMALITATEA, nu viaţa parohială a celor care iau iertarea de păcate pentru a-şi putea continua integrarea în noua orânduire globală. 

La urma urmei, cei care L-au răstignit pe Domnul Hristos au făcut-o nu pentru minunile si predicile Sale; ci pentru că Iisus nu le-a pus în slujba Imperiului, ci a Pustiei....

Creştinul de azi, în primul rând în inima lui, a cedat lumea diavolului, acceptând existenţa unei lumi profane... Dar tocmai acesta este sursa paraliziei sale lăuntrice: bucata de inimă care a acceptat existenţa lumii profane, secularizate, a devenit ea însăşi parte a acelei lumi, a devenit profană, un teritoriu al diavolului....


o mică schimbare

sunt un cetăţean ceresc.

avioanele pentru cetatea cerească
pleacă mereu
dar
eu mă tot învârt prin aeroport
între restaurant sala de aşteptare librării
şi magazine:
cred că am rău de înălţare....

am paşaport şi bilet pentru cer
şi pentru că devine jenant să
mă tot plimb peste tot fără să plec
am început să fac asta imitând din buze motorul unui avion în zbor
ca un copil
şi m-am trezit că şi alţii tot mai mulţi
se desprind din mulţime
şi mi se alătură
oameni care păreau să-şi aştepte serioşi şi
nerăbdători plecarea...

iată a trecut ceva vreme
nu mai pleacă nici un avion către cer
toate le-am transformat în locuri de joacă
unde cetăţenii cereşti zboară fericiţi
alergând pe culoare bâzâind din buze cu ochii închişi
şi cu braţele deschise ca nişte aripi
până când obosind se aşează şi povestesc
ce minunat este să ajungi acasă...

joi, 24 iulie 2014

Comunicatul Bisericii Ortodoxe Ruse cu privire la decizia Biserici Anglicane de a hirotoni femei ca episcop



In timpul ședinței care a avut loc pe 14 iulie, Sinodul General al Bisericii Anglicane a luat o decizie permițând femeilor sa fie hirotonisite ca episcop. Serviciul de comunicări al departamentului relațiilor ecleziale exterioare al Patriarhiei Moscovei, pentru relațiile exterioare Bisericii, este autorizat sa facă declarația următoare: 

Biserica Ortodoxă Rusă a aflat cu îngrijorare și dezamăgire decizia Bisericii Anglicane de a admite femeile la episcopat, în timp ce relațiile, care durează de mai multe secole intre cele două Biserici ale noastre, au demonstrat posibilitatea ca ortodocșii să recunoască existența succesiunii apostolice la anglicani. Din secolul al 19-lea anglicanii, membri ai Asociației Bisericilor orientale, au căutat "recunoașterea reciprocă" a ierarhiei Bisericii Ortodoxe și a Bisericii Anglicane, crezând "cele două Biserici au păstrat continuitatea și adevărata credință apostolică în Mântuitorul și trebuind să sa accepte reciproc în deplina comuniune de rugăciune și [recunoaștere] a tainelor".
 
Decizia de a hirotoni femei, pe care a luat-o Biserica Anglicana în 1992, a fost o lovitură in relațiile dintre cele doua Biserici ale noastre, și introducerea femeilor ca episcop a eliminat posibilitatea teoretică pentru ortodocși de a recunoaște existența succesiunii apostolice a ierarhiei anglicane.  

Această practică este în contradicție cu tradiția Bisericii, veche de mai multe secole, și datând din timpul primei comunități creștine. În tradiția creștină, episcopii au fost întotdeauna considerați ca fiind succesorii spirituali direcți ai Apostolilor, de la care au primit un har special pentru a ghida poporul lui Dumnezeu și având responsabilitatea particulară de a proteja puritatea credinței, de a fi simboluri, și de a garanta unitatea Bisericii. Hirotonirea femeilor ca episcop merge împotriva modului de viață a Mântuitorului însuși și a Sfinților Apostoli, cât și a practicii Bisericii primare

În opinia noastră, decizia Sinodului General al Bisericii Anglicane nu a fost dictată de o necesitate teologică sau o practică eclezială, ci de dorința de a se conforma ideii laice de egalitate de gen [a femeii cu bărbatul] în toate sferele vieții și a rolului crescânda a femeilor în societate britanică. Secularizarea creștinismului a condus la tendința ca mulți credincioși, în lumea instabilă de astăzi, sa caute un sprijin spiritual în tradițiile imuabile evanghelice și apostolice stabilite de Dumnezeul cel veșnic și neschimbat.  

Biserica Ortodoxă Rusă constata cu regret ca decizia, care permite ridicarea femeilor la demnitatea episcopală, obstrucționează în mod semnificativ dialogul dintre ortodocși și anglicani care s-a dezvoltat de-a lungul a numeroase decenii, și contribuie la întărirea diviziunilor în lumea creștină, în întregul ei. 

PAGINI WEB:

marți, 22 iulie 2014

Pr. Constantin Coman: "Nimic nu face pace intre doua persoane decât iertarea mijlocita de mărturisire". "Nu te poți împărtăși, îmbrățișa cu cineva dacă ești certat"

[...]
- Părinte Profesor, unii se spovedesc o data pe an, alții mai des. Ca și duhovnic, spuneați că veniți la emisiunea noastră, direct din biserica unde ați spovedit, câteva ore bănuiesc. Cum recomandați celor care vin la dumneavoastră sa se spovedească? Cat de des sa o facă?

Exista nevoia ca în preajma sărbătorilor mari sa ne spovedim, sa ne curățim, sa fim pregătiți, pentru ca "agonisirea" de păcate, de eșecuri existențiale, de căderi, de alunecări, de răutăți ne asfixiază pur și simplu ființa, ne limitează sufletul, ne împietrește, ne face mai puțin simțitori și, asa cum ne spălam fizic, are și sufletul nevoie de o spălare, de o primenire periodica. Trebuie sa probeze cineva lucrul acesta, ca sa creadă ce spun eu. Sa se spovedească și va vedea cum devine mai ușor, mai limpede după o spovedanie. Este o foarte mare șansă pentru om spovedania. Sa ne amintim ce ușurare simțim când ne biruim rușinea și mărturisim unui cunoscut sau prieten o greșeală fata de el care ne apasă conștiința. Omul agonisește foarte multe căderi, neputințe, foarte multe eșecuri. Evit sa folosesc cuvântul păcat, deși este un termen tehnic, ca sa nu rămânem într-un limbaj care nu spune nimic, pentru ca uneori este prea des folosit. Merg în direcția aceasta pentru ca omul sa înțeleagă ca păcatul este un eșec, o cădere, o neputință, o alunecare, un insucces, o greșeală etc., care se înregistrează în banda lui de înregistrare sufleteasca si-i apasă sufletul. Ne mărturisim și păcatul se șterge prin mărturisire și prin iertare. Lucrul acesta îl facem și intre noi. Nimic nu face pace intre doua persoane decât iertarea, iertarea mijlocita de mărturisire. Mărturisirea celuilalt ca a greșit, a suspectat, nu avut încredere în tine, te-a înșelat, te-a mințit si-i pare rău, te determina sa-l ierți. Este o foarte mare taina aceasta, din perspectiva duhovniceasca, nemateriala a lucrurilor. Exista în noi un mecanism foarte complex unde se desfășoară, de altfel, aspirația noastră esențială, aceea de a iubi. In cele din urma, păcatul este un obstacol în calea iubirii, este o cădere, o alunecare de la șansa noastră și de la elanul nostru de a iubi semenii, de a-L iubi pe Dumnezeu, lumea, natura, creația. A iubi este sensul propriei noastre existente, este ceea ce ne umple. A greși este omenește, dar tot în firea omului este așezată șansa de a lua drumul de la capăt. Am greșit, spunem, nu trebuia să fac aceasta, am sa încerc să nu mai greșesc. 

[...]

- Spovedania este legata de Împărtășanie, Părinte Profesor?

Sigur ca da! Mai concret spus, Împărtășania este legată de Spovedanie. Nu te poți împărtăși, îmbrățișa cu cineva dacă ești certat. Cu Dumnezeu nu te poți împărtăși dacă ești certat. Trebuie sa te împaci cu El, iar împăcarea se face prin spovedanie, adică Ii ceri iertare: "Doamne, am greșit, iată ce am făcut cu trupul pe care mi l-ai dat Tu, iată în ce mizerie am intrat! Iartă-mă, Doamne, n-am să mai cad, încerc să nu mai fac. Poate de o mie de ori am să mai cad, dar eu o sa mă zbat sa nu mai cad!" Aceasta este o împăcare și primești de la Dumnezeu dezlegare și te poți împărtăși. Nu te poți împărtăși în orice stare, asa cum nu te poți îmbrățișa cu cineva mincinos și ipocrit, nici când ești certat, nici când i-ai făcut un rău. Aceea nu este îmbrățișare, ci este trădare, ca sărutul lui Iuda. Nu putem înțelege spovedania decât în acest context, în relație cu Dumnezeu. Cel care are nevoie de Dumnezeu, trăiește cu Dumnezeu, se raportează la Dumnezeu, se roagă lui Dumnezeu, Il crede pe Dumnezeu ca fiind lucrător în viata lui, acela simte nevoie de Spovedanie și înțelege rostul foarte firesc al acesteia. Ii îndemnam pe cei care sunt neinformați sau needificați, să facă pasul, să încerce. Iar cei care stau într-o nepăsare, deși aud și știu și se întreabă, își pun probleme, dar stau 30 de ani, 40 de ani fără sa se spovedească, sunt foarte vinovați fata de ei înșiși. Nu știu ce înseamnă sa se spele sufletește, măcar o data. Sa facă experienta sa stea nespălați 30 de ani trupește. Putem sta nespălați? Ne putem suporta? Cum nu suportam pojgita de necurăție de pe parul nostru, de pe ochii noștri, nici sufletul nu poate suporta zgura care se așează pe el de-a lungul anilor!

Sursa: Pr. Constantin Coman,  Intre iluzia împlinirii și certitudinea eșecului sau dintr-un interviu la Radio Romania Actualitati cu Remus Radulescu, 2013, Despre Spovedanie

vineri, 18 iulie 2014

Cuviosul Paisie Aghioritul despre curatia inimii si dragostea pentru Dumnezeu


Pentru curățirea inimii este trebuință de rugăciune și nevoință


- Gheronda, cum se curăță inima?

- Cu smerenia, neținerea de minte a răului, jertfirea de sine, purtarea dezinteresata, spovedania gândurilor, nevoință, rugăciunea, și mai ales cu Rugăciunea lui Iisus se curata inima. Rugăciunea "Doamne Iisuse ..." arunca afară tot balastul pe care-l are inima.

- Gheronda, se poate curăți inima numai cu "Doamne Iisuse..."?

- Nu, nu se poate face curățirea numai cu "Doamne Iisuse..." dacă nu exista împreună cu ea și smerenie și nu se face nevoință corespunzătoare. Daca te rogi și nu te străduiești sa le faci și pe celelalte despre care ți-am spus, atunci osteneala este zadarnica. Sau dacă le faci pe acelea și treci cu vederea rugăciunea, iarăși osteneala este zadarnica. Nevoiește-te și roagă-te totodată, cere ajutorul lui Dumnezeu cu rugăciunea si astfel, încet-încet, ți se va curăți inima. Nevoință și rugăciunea merg împreună.

Dragostea pentru Dumnezeu aduna mintea în inima


- Gheronda, uneori, atunci când rostesc rugăciunea, ca sa nu-mi fuga mintea, spun: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Te iubesc".

- Cum se poate sa-L iubești pe Hristos și să-ți fuga mintea atunci când rostești Rugăciunea? Daca spui rugăciunea asa o data, nu-i nimic, dar dacă o spui continuu, este minciună. Adică să nu avem ceva în inima, altceva în minte și altceva să spunem cu buzele. Caci atunci ni se potrivește cuvântul: "Poporul acesta Ma cinstește cu buzele, iar inima lor este departe de Mine"(Isaia 29, 13; Matei 15, 8).

 - Gheronda, de ce rostesc Rugăciunea lui Iisus fără căldură?

- Deoarece te împrăștii în cele din afară, inima ta este în altă parte. Lipsește tresăltarea, dragostea pentru Dumnezeu și din aceasta pricina și rugăciunea este fără putere. Dragostea pentru Dumnezeu aduna mintea în inima și apoi omul "înnebunește".

- Gheronda, cum izbutește cineva sa aibă neîncetată dorirea către Dumnezeu și să rostească rugăciunea din inima?

- Dacă are mereu în minte sa binefacerile lui Dumnezeu și propria sa nerecunoștință, inima ii este străpunsă și începe sa lucreze. Inima singura este împunsă de mărinimie, după care urmează rugăciunea. De aceea să ia întotdeauna gânduri pline de mărinimie și de smerenie. Astfel va veni înlăuntrul tău Harul lui Dumnezeu, pentru ca Domnul în inima celor smeriți locuiește, (Cf. Isaia 66, 1-2), și atunci inima ți se va îndulci, iar rugăciunea se va face din inima.

- Dar atunci nu poate veni vreun gând rău, Gheronda?

- Nu, nu poate. Ca sa vina un gând rău, trebuie sa încetezi rugăciunea. Dar chiar dacă vei înceta să rostești rugăciunea cu mintea și o vei rosti cu inima, tot nu poate veni, pentru că se roagă inima.

- Gheronda, dați-mi binecuvântare ca sa-mi adun mintea.

- Ma rog să ți se adune mintea în inima. Dar ce înțelegem când spunem "inima"? Inima nu este un urcior, înlăuntrul căruia vom baga mintea, ci inima este ceea ce simțim. Prin urmare, atunci când spunem "sa se adune mintea în inima", înțelegem să se adune în dragoste, în bunătate, în dorința arzătoare, în acea tresăltare, în acel ceva dulce... De vreme ce Dumnezeu este Dragoste și inima are dragoste, dacă este curățită, atunci omul are înlăuntrul sau pe Dumnezeu. "Sa iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toate inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău...(Matei 22, 37; Marcu 12, 30; Luca 10, 27). Sa-L iubești cu toată ființa ta. Daca mintea se va îndulci de dragostea și bunătatea inimii, când va rosti "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă", se va cutremura în întregime.

In viata duhovnicească lucrul cel mai important este ca omul să-și curețe inima, astfel încât sa-L primească pe Hristos, și să-și tina mintea în frâu ca s-o îndulcească înlăuntrul inimii. Daca mintea se va îndulci înlăuntrul inimii, nu va mai voi sa plece; așa cum pe un copilaș, de-l vei lăsa liber într-o cofetărie, nu va mai voi sa iasă de acolo.



joi, 17 iulie 2014

Noaptea la schit - poezii de Pr. Trandafir Vid


Schit


Schit;
miezonoptici şi lilieci,
întuneric şi clopote reci.
Mă iartă Tu Doamne. Plâng…
plâng cu lacrimi din veci.
Mi-e teamă să privesc la icoane.
Mi-e greu.
O văd peste tot sfinte Doamne,
iar eu
plâng după pruncul ce-L ţine în braţe.
Albeşte-mi amintirea fecioarei
căci ştiu:
nicicând n-oi fi vrednic
de-a-i fi şi eu fiu.
Scrisa de Pr. Trandafir Vid
in manuscrisul Sine Deo Nihil

Apus la schit


Seara târziu
tăcerea se cunună cu frunzele.
Întunericul mângâie încet
amintirile.
Răstignirile
îşi preling urmele tremurând
pe pământ.
Sfântul vânt
mişcă smerit toaca din altarul de vară.
Afară
Sunt toate plecate ca într-un vis.
În paraclis
preotul tămâiază de “lumină de seară”
iară
pădurea şopteşte otpustu-n suspin:
“Dă-ne-o noapte cu stele Stăpâne”.
Şi mormintele răspund fericite:
“Amin”.
Scrisa de Pr. Trandafir Vid
in manuscrisul Sine Deo Nihil

De acelasi autor:
Miresme de trandafir din intelepciunea Parintilor pustiei

miercuri, 16 iulie 2014

Rugaciunea cu intrebuintarea Psalmilor, pentru diferite "cazuri", notate de Sfântul Arsenie Capadocianul


Rugaciunea cu "cazurile" Sfântului Arsenie


- Gheronda, cum ati inceput sa va rugati cu Psaltirea folosind "cazurile" Sfântului Arsenie?

- Sfantul Arsenie, deoarece nu avea in Molitfelnic rugaciunile corespunzatoare pentru toate cazurile în care oamenii ii cereau ajutor, folosea și Psalmii. A scris într-un caiet împrejurarea pentru care folosea fiecare psalm. Când acest caiet a ajuns în mâinile mele, am început sa citesc Psaltirea, făcând rugăciune pentru situația în care se citea fiecare psalm. Imi spune gândul ca în rugăciunea cu Psaltirea mult ajuta și Sfântul Arsenie.

- Gheronda, Sfântul Arsenie mijlocește mai mult la Dumnezeu, deoarece vede ca ne rugam în felul în care se ruga și el?

- Da, desigur. Am in vedere niste imprejurari.

- Gheronda, cum sa citesc Psalmii și sa ma rog pentru o anumita problema?

- Tu cum ii citesti?

- Eu citesc mai întâi împrejurarea și după aceea Psalmul.

- Nu! La început trebuie sa faci o buna expunere. Sfântul Arsenie era Sfânt și pentru el era suficient să citească numai Psalmul. Noi sa nu spunem la început un "Miluiește-mă, Dumnezeule"? Si, după ce citim Psalmul, sa nu rostim Doxologia? Sa nu facem și câteva metanii? Așadar, mai întâi sa spui Psalmul 50 și sa ceri cu smerenie mila lui Dumnezeu. Apoi sa spui troparul: "Sub milostivirea ta scăpam Născătoare de Dumnezeu" și troparul Sfântului Arsenie, ca sa invoci milostivirea Maicii Domnului si a Sfântului. Apoi sa citești împrejurarea pentru care se rostește Psalmul si in continuare Psalmul. La sfarsit sa spui: "Slava... Si acum...", "Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeule" de trei ori, iar la sfarsit Doxologia ca mulțumire lui Hristos și "Cuvine-se cu adevarat", ca multumire Maicii Domnului. Sa faci și metanii cate poți.

- Gheronda, uneori ma străduiesc sa aflu dacă Psalmul are legătură cu împrejurarea pentru care îl folosea Sfântul.

- Împrejurările au mai multă sau mai putină legătură cu noima Psalmului. Însa pe Sfântul Arsenie îl interesa mai mult să se roage, iar nu dacă conținutul Psalmului avea vreo legătură cu împrejurarea pentru care se ruga.

- Gheronda, pot sa citesc la început mai multe situații și după aceea sa citesc și Psalmii care se rostesc pentru situațiile respective?

- Daca citești mai multe împrejurări deodată, le vei uita. Mai bine să citești fiecare împrejurare înainte de Psalm, pentru a-ți mișca inima. Atunci cand se roaga cineva pentru o anumita problema, aceasta ajuta mai mult la rugaciunea facuta din inima.

- Gheronda, la slujba îmi vine greu sa urmăresc Psaltirea.

- Poti vedea la chilie care sunt situațiile care corespund Psalmilor care se vor citi la slujba bisericii, iar când auzi Psalmii, sa te rogi pentru ele. Iar dacă în biserica nu-ți aduci aminte situațiile, atunci sa spui "Dumnezeul meu, ajuta în situația la care se refera Psalmul", iar apoi sa rostești "Doamne Iisuse".

Să ne rugam și pentru alte situații


- Gheronda, cand merg la chilie, dupa ascultare, de obicei fac rugaciune pentru diferite imprejurari. Oare ma va ajuta sa citesc si unii Psalmi care se rostesc pentru împrejurări asemănătoare?

- Dacă vrei, incearcă! Te va ajuta. Mai întâi să citești împrejurarea pentru care se rostește Psalmul, apoi sa faci rugăciune pentru împrejurarea concretă si dupa aceea sa citesti Psalmul. Psaltirea ajută mult la rugăciunea inimii. Tu singura iti vei da seama mai târziu. Eu, dupa ce citesc cazul respectiv, fac rugăciunea inimii și nu menționez numai un caz, ci multe. Adică, pornind de la "cazurile" Sfântului Arsenie ma rog și pentru alte cazuri. Si pe toate le abordez și duhovnicește și material. La Psalmul 1, pe care Sfântul Arsenie il citea pentru rodirea pomilor sau a vitei-de-vie ce se plantau, eu mai întâi spun: "Tot ceea ce se plantează, sa se prindă". Apoi ma rog și pentru fiecare început. Si spun: "Copilașii care se nasc, să fie binecuvântați, să facă pricopseala. Orice cuvânt duhovnicesc care se seamănă și orice lucru duhovnicesc care se începe, să rodească". La Psalmul 105, care este pentru luminarea dumnezeiasca, ma rog și pentru cei orbi. La Psalmul 122, care este pentru cei orbi, ma rog și pentru ca Dumnezeu sa lumineze toată lumea. Fiecare, pornind de la cazul pe care îl menționează Sfantul Arsenie, poate afla și alte cazuri și sa se roage. Si tu, dacă vrei să începi o lucrare duhovniceasca, sa iei Psaltirea la rand si toate "cazurile" Sfântului Arsenie sa le tâlcuiești și duhovnicește și să te rogi cu inima. Pornind de la un caz al Sfântului Arsenie, poti sa-mi spui si pentru ce altceva te-ai ruga?

- Cu ceva vreme mai înainte, Gheronda, am avut probleme cu urechile și am citit Psalmul 95, pe care Sfantul Arsenie îl citea ca Dumnezeu sa dea auzire surzilor. Ma rugam și pentru toți surzii, dar și pentru copii, ca sa-i asculte pe părintii lor, precum și pentru ucenicim ca sa facă ascultare.

- Vezi, deoarece ai trecut prin această situație și ai suferit, lesne ai putut sa te gândești și la ceilalți care suferă. Sa te străduiești să te doară pentru toată lumea, chiar dacă tu nu treci prin stările grele prin care trec oamenii. Si astfel, încet-încet, te va durea pentru toți oamenii de pretutindeni și vei face pentru ei rugăciune din inima. Te va durea inima și din durere va țâșni rugăciunea.

- Gheronda, se scurge mult timp și atunci când citesc cazul pentru care se rostește un Psalm și încerc sa mă gândesc și la alte cazuri asemănătoare.

- Nu este nevoie să te gândești să găsești un caz nou, caci aceste cazuri se ivesc dintr-o data în inima, într-o clipeala de ochi. In situația aceasta eu sunt avantajat pentru ca am în vedere durerea lumii, starea în care se afla ea, și de aceea mă doare. De fiecare dată, potrivit cu situațiile, găsesc altele noi. De la cazul unui Psalm mă duc la o persoană cunoscută și apoi la toți cei necunoscuți care au aceeași problemă. Dar nici voi sa nu trăiți cu indiferentă, ci să vă gândiți cât de mult suferă lumea, ca să vă rugați din inimă. Totul este ca inima să lucreze.   


Randuiala de rugăciune folosind cazurile Psalmilor Sfântului Arsenie


PSALMUL 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

A PREASFINTEI NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU


Sub milostivirea ta scăpând, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci din primejdii ne slobozește pe noi, una Curata, una binecuvântată.

TROPARUL Sfântului Arsenie Capadocianul


Viata placuta lui Dumnezeu petrecand si vas cinstit Mangaietorului facandu-te, purtatorule de Dumnezeu Arsenie, te-ai aratat si primitor al darului facerii de minuni, tuturor dandu-le grabnic ajutor; Parinte Cuvioase, pe Hristos Dumnezeu roaga-L sa ne daruiasca noua mare mila.

Citim cazul pentru care voim sa ne rugam si in continuare Psalmul corespunzator.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slava Tie, Dumnezeule (X3).
Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește.
Slava Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Si acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

DOXOLOGIA


Tie slava se cuvine, Doamne Dumnezeul nostru, și Tie slava înălțăm Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum și pururea si in vecii vecilor. Amin.
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. 
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, închinămu-ne Ţie, slăvimu-Te, mulţumim Ţie pentru slava Ta cea mare.
Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte Atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Iisuse Hristoase şi Duhule Sfinte. 
Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii. 
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi ne miluieşte pe noi. 
Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Iisus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. 
În toate zilele bine Te voi cuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. 
Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie. 
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. 
Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. 
Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi. 
Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaslăvit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. 
Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale. (de 3 ori)
Doamne, mila Ta este in veac, lucrurile mainilor Tale nu le trece cu vederea.
Tie se cuvine lauda, Tie se cuvine cantare, Tie slava se cuvine, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevarat


Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. 

 DIFERITE CAZURI IN CARE SE CITESC PSALMII


Psalmul 1: Atunci cand se planteaza pomi sau vita-de-vie, ca sa rodeasca.
Psalmul 2: Pentru ca Dumnezeu sa-i lumineze pe cei care merg la congrese.
Psalmul 3: Pentru ca sa se depărteze răutatea de la oameni; pentru ca sa nu-i chinuiască si sa-i mâhnească pe nedrept pe semenii lor.
Psalmul 4: Pentru ca Dumnezeu sa-i vindece pe oamenii sensibili, care s-au imbolnavit de melancolie din pricina purtarii oamenilor nemilosi.
Psalmul 5: Pentru ca Dumnezeu sa vindece ochii răniți, loviți de omul rau.
Psalmul 6: Pentru ca Dumnezeu sa-l slobozească pe omul căruia i s-au făcut farmece.
Psalmul 7: Pentru cei care au pătimit de frica, de înfricoșările si de amenințările oamenilor rai.
Psalmul 8: Pentru cei care au pătimit rău de la demoni sau de la oamenii vicleni.
Psalmul 9: Pentru ca sa înceteze sa te mai înfricoșeze demonii în somn sau cu închipuiri in timpul zilei.
Psalmul 10: Pentru sotii cu inima împietrită care se cearta și se despart. (Cand il chinuieste pe nedrept cel aspru sau cea aspra pe cel sensibil)

Psalmul 11: Pentru cei nebuni care au și răutate și fac rău oamenilor.
Psalmul 12: Pentru cei care suferă de ficat.
Psalmul 13: Pentru (izgonirea) demonului înfricoșător (De trei ori pe zi, trei zile)
Psalmul 14: Pentru ca hoții să-și schimbe gândul și sa se întoarcă fără izbândă si pocaiti.
Psalmul 15: Ca sa se afle cheia când s-a pierdut.
Psalmul 16: Pentru mare clevetire (De trei ori pe zi, trei zile)
Psalmul 17: Atunci cand se face cutremur sau calamitate, potop de ape și trăsnete.
Psalmul 18: Pentru ca mamele sa se slobozească la nașterea lor.
Psalmul 19: Pentru sotii care nu fac copii datorita unei infirmitati, pentru ca sa-i vindece Dumnezeu și sa nu se despartă.
Psalmul 20: Pentru ca Dumnezeu să înmoaie inimile bogaților, pentru a face milostenie celor săraci.

Psalmul 21: Pentru ca Dumnezeu să împiedice incendiile, pentru ca sa nu se facă rău.
Psalmul 22: Pentru ca Dumnezeu sa îmblânzească copiii neastâmpărați și neascultători, care ii mâhnesc pe părintii lor.
Psalmul 23: Pentru ca să se deschidă ușa, atunci când se pierde cheia.
Psalmul 24: Pentru oamenii pe care ii pizmuiește mult diavolul și le aduce mereu piedici în viata lor, ca sa cârtească.
Psalmul 25: Atunci cand cere cineva ceva bun de la Dumnezeu, pentru ca sa i-l dea fără sa-l vatăme.
Psalmul 26: Pentru ca Dumnezeu sa-i păzească pe săteni de oștirile vrăjmașe, ca să nu facă rău oamenilor și jafuri în gospodăriile lor.
Psalmul 27: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe cei bolnavi de neurastenie și pe toți cei care suferă de nervi.
Psalmul 28: Pentru cei care suferă de rău de mare și se tem când este furtuna mare.
Psalmul 29: Pentru cei care se primejduiesc departe, printre popoarele barbare si necredincioase, ca sa-i păzească Dumnezeu pe ei, iar pe aceia sa-i lumineze si sa-i îmblânzească ca sa-L cunoască pe Dumnezeu.
Psalmul 30: Pentru ca Dumnezeu sa dea belșug semănaturilor și roadelor din pomi, atunci când vremea nu este prielnica.

Psalmul 31: Pentru ca sa afle călătorii drumul, atunci când se rătăcesc și se chinuie.
Psalmul 32: Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevărul în privința celor închiși pe nedrept, ca sa fie eliberați.
Psalmul 33: Pentru cei care se afla în agonia morții, când sunt chinuiți de demoni în ceasul morții sau pentru oștirile vrăjmașe, atunci când amenință să calce hotarele ca să facă rău.
Psalmul 34: Pentru ca Dumnezeu sa-i slobozească pe oamenii plini de bunătate de cursele oamenilor vicleni, care își bat joc de oamenii lui Dumnezeu.
Psalmul 35: Pentru a se șterge cu desăvârșire vrăjmășia de după certuri sau neînțelegeri.
Psalmul 36: Pentru oamenii răniți profund de crimele făcătorilor de rele.
Psalmul 37: Când te dor maxilarele din pricina dinților stricați.
Psalmul 38: Pentru ca oamenii cei părăsiți și nefericiți sa găsească de lucru, ca sa nu se întristeze.
Psalmul 39: Pentru ca sa revină dragostea intre șefi și funcționări, atunci când se creează neînțelegeri.
Psalmul 40: Pentru ca mamele sa se slobozească la naștere, când au naștere prematură.

Psalmul 41: Pentru tineri când se îmbolnăvesc de dragoste, când este rănită o persoană și se întristează.
Psalmul 42: Pentru ca sa fie sloboziți cei robiți din temnițele neamului vrăjmaș.
Psalmul 43: Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevărul soților care nu se înțeleg, ca să se împace.
Psalmul 44: Pentru oamenii care suferă de inima sau de rinichi.
Psalmul 45: Pentru tinerii pe care vrăjmașul ii împiedică sa facă familie (sa se căsătorească).
Psalmul 46: Pentru a se liniști slujitorul sau robul când fuge rănit sufletește de la stăpânul său și să afle de lucru.
Psalmul 47: Atunci cand se fac mari catastrofe și jafuri de către cete de pirați barbari. (Sa se citească continuu 40 de zile)
Psalmul 48: Pentru cei care fac munci primejdioase.
Psalmul 49: Pentru ca oamenii rătăciți să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu, ca să se mântuiască.
Psalmul 50: Atunci cand din pricina păcatelor noastre vine mania pedagogica a lui Dumnezeu (epidemie de boala și de moarte la oameni sau la animale).

Psalmul 51: Pentru ca stăpânitorii împietriți la inima sa se pocăiască și sa se facă milostivi, ca sa nu chinuiască poporul.
Psalmul 52: Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze mrejele ca sa se umple de peste.
Psalmul 53: Pentru ca Dumnezeu sa-i lumineze pe cei bogați care au robi cumpărați, ca sa-i slobozească.
Psalmul 54: Pentru ca sa se restabilească numele cel bun al familiei care a fost clevetita.
Psalmul 55: Pentru cei sensibili care au fost răniți sufletește de semenii lor.
Psalmul 56: Pentru oamenii care suferă de durere de cap din pricina multei mâhniri.
Psalmul 57: Pentru ca sa se îndrepte spre bine lucrurile cele care lucrează pentru bine, să împiedice Dumnezeu orice lucrare vicleană a demonilor sau a oamenilor pizmași.
Psalmul 58: Pentru muti, ca Dumnezeu sa le dea grai.
Psalmul 59: Pentru ca Dumnezeu sa descopere adevărul, când este clevetita o mulțime de oameni.
Psalmul 60: Pentru cei care se îngreuiază la lucru, fie din trândăvie, fie din frica.

Psalmul 61: Pentru ca Dumnezeu sa slobozească din încercări pe omul slab la suflet, care nu are răbdare si cârtește.
Psalmul 62: Pentru a rodi ogoarele și pomii, când este lipsa de apa.
Psalmul 63: Când este muscat omul de lup sau de câine turbat. ( Sfântul le dădea sa bea și din apa binecuvântată)
Psalmul 64: Pentru ca negustorii sa aibă binecuvântare, ca sa nu palavragească și să nedreptățească pe oamenii simpli.
Psalmul 65: Pentru ca cel viclean să nu aducă ghinioane în case și  să mâhnească familiile.
Psalmul 66: Pentru ca sa se binecuvinteze pasările (crescătoriile de pasări)
Psalmul 67: Sa se slobozească maicile care se îngreuiază sa lepede, atunci când pătimesc ceva rău.
Psalmul 68: Atunci când se fac catastrofe iar râurile se revarsă luând case și oameni.
Psalmul 69: Pentru oamenii sensibili care se mâhnesc pentru cel mai mic lucru și se deznădăjduiesc, ca sa-i întărească Dumnezeu.
Psalmul 70: Pentru oamenii părăsiți care devin împovărați din invidia diavolului și ajung la deznădejde, ca sa afle ajutor și ocrotire de la Dumnezeu.

Psalmul 71: Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze noua recolta, pe care țăranii au adus-o în casele lor.
Psalmul 72: Pentru ca să se pocăiască oamenii făcători de rele.
Psalmul 73: Pentru ca Dumnezeu sa-i păzească pe țăranii care lucrează pe ogoarele lor, atunci când vrăjmașii au înconjurat satul.
Psalmul 74: Pentru ca să se îmblânzească stăpânul barbar, și sa nu-i chinuiască pe semenii lui, pe lucrători.
Psalmul 75: Pentru mama care se teme la naștere, ca s-o întărească și s-o păzească Dumnezeu.
Psalmul 76: Atunci când nu exista înțelegere intre părinti și copii, pentru a-i lumina Dumnezeu, ca sa asculte copiii pe părinti, iar părinții sa arate dragoste.
Psalmul 77: Pentru ca Dumnezeu sa-i lumineze pe cei care împrumută, ca sa nu-i silească pe semenii lor pentru datoria lor și sa fie milostivi.
Psalmul 78: Pentru ca să păzească Dumnezeu satele de jafuri și catastrofe din partea armatelor vrăjmașe.
Psalmul 79: Pentru ca să-l vindece Dumnezeu pe om, atunci când i se umfla fata și-l doare tot capul.
Psalmul 80: Pentru ca Dumnezeu să aibă grija de cei săraci, care sunt lipsiți și se mâhnesc din pricina lipsei și se amărăsc.

Psalmul 81: Pentru ca oamenii să cumpere produsele țăranilor, pentru ca aceștia sa nu se întristeze și amărască.
Psalmul 82: Pentru ca Dumnezeu să-i împiedice pe oamenii rai care vor sa facă ucideri.
Psalmul 83: Pentru ca Dumnezeu să păstreze bine toate bunurile casei, animalele și produsele producătorilor.
Psalmul 84: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care au fost răniți de tălhari și au pătimit și din pricina fricii.
Psalmul 85: Pentru ca Dumnezeu să izbăvească lumea atunci când vine holera și mor oameni.
Psalmul 86: Pentru ca Dumnezeu să prelungească viata familiștilor care mai au obligații familiale.
Psalmul 87: Pentru ca Dumnezeu să ocrotească pe toți oamenii fără ocrotire, care sunt chinuiți de semenii lor nemilostivi.
Psalmul 88: Pentru ca Dumnezeu să-i întărească pe oamenii cei bolnăvicioși și neputincioși pentru a putea lucra, fără să se obosească și să se mâhnească.
Psalmul 89: Pentru ca Dumnezeu să dea ploaie atunci când este seceta sau seaca fântânile, sa scoată apa.
Psalmul 90: Pentru ca să piară diavolul atunci când se arată omului și-l înfricoșează.

Psalmul 91: Pentru ca Dumnezeu să dea ințelepciune oamenilor ca sa sporească duhovnicește.
Psalmul 92: Pentru ca Dumnezeu să păzească corabia când se primejduiește de furtuna puternica pe mare (Aruncă și apa sfințită în cele patru parți ale corabiei)
Psalmul 93: Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe oamenii cei fără rânduiala, care pricinuiesc probleme neamului și tulbura poporul, chinuindu-l cu neorânduieli și vrăjmașii.
Psalmul 94: Pentru a nu se apropia vrăjile de cei căsătoriți și a crea probleme și neînțelegeri.
Psalmul 95: Pentru ca Dumnezeu sa dea auz celor surzi.
Psalmul 96: Pentru a se depărta vrăjile de la oameni.
Psalmul 97: Pentru ca Dumnezeu să dea mângâiere oamenilor întristați, ca sa nu se mâhnească peste măsură.
Psalmul 98: Pentru ca Dumnezeu să-i binecuvinteze și sa-i umple de Har pe tinerii care vor sa se afierosească Lui.
Psalmul 99: Pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze și sa împlinească dorințele dumnezeiești ale oamenilor.
Psalmul 100: Pentru ca Dumnezeu să dea harisme oamenilor făcători de bine, ca să-i ajute pe semenii lor.

Psalmul 101: Pentru ca Dumnezeu să-i binecuvinteze pe oamenii cu funcții înalte, ca sa ajute lumea cu bunătate și înțelegere.
Psalmul 102: Pentru a veni ciclul (la femei) când întârzie.
Psalmul 103: Pentru ca Dumnezeu sa binecuvinteze bunurile oamenilor, ca sa nu fie lipsiți și sa se mâhnească, ci sa slăvească pe Dumnezeu.
Psalmul 104: Pentru ca oamenii sa se pocăiască și să-și mărturisească păcatele
Psalmul 105: Pentru ca Dumnezeu sa-i lumineze pe oameni, ca sa nu se abata din calea mântuirii.
Psalmul 106: Pentru ca Dumnezeu sa ridice sterpăciunea femeilor.
Psalmul 107: Pentru ca Dumnezeu sa-i smerească pe vrăjmași, ca să-și schimbe intențiile lor cele rele (De 7 ori pe zi, 7 zile)
Psalmul 108: Pentru ca Dumnezeu sa-i vindece pe lunateci sau sa-i miluiască pe martorii mincinoși, ca sa se pocăiască.
Psalmul 109: Pentru ca cei mai tineri sa aibă respect fata de cei mai mari.
Psalmul 110: Pentru ca să se pocăiască judecătorii cei nedrepți și sa judece cu dreptate poporul lui Dumnezeu.

Psalmul 111: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe soldați, atunci când merg la război.
Psalmul 112: Pentru ca Dumnezeu sa dea binecuvântare văduvei sărace, ca să-și plătească datoriile și sa scape de închisoare (De 3 ori pe zi, 3 zile)
Psalmul 113: Pentru ca Dumnezeu sa vindece copii întârziați mintal și cu mongolism.
Psalmul 114: Pentru ca Dumnezeu sa dea binecuvântare și mângâiere nefericiților copii săraci, ca sa nu fie disprețuiți de copiii celor bogați și sa se mâhnească.
Psalmul 115: Pentru ca Dumnezeu sa vindece înfricoșătoarea patima a minciunii.
Psalmul 116: Pentru ca familiile sa păstreze dragostea și armonia intre ele și sa-L slăvească pe Dumnezeu.
Psalmul 117: Pentru ca Dumnezeu sa-i smerească pe barbari când înconjoară satul și-l amenință, și sa întoarcă intențiile lor cele rele (De 3 ori pe zi, șapte zile)
Psalmul 118: Pentru ca Dumnezeu sa-i lovească pe barbari și sa smerească mândria lor, atunci când junghie femeile și copiii nevinovați (De 3 ori pe zi, 7 zile)
Psalmul 119: Pentru ca Dumnezeu sa dea răbdare și îngăduință oamenilor care sunt nevoiți sa fie împreună cu oameni vicleni și nedrepți.
Psalmul 120: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe robi de mâini vrăjmașe, ca să nu le facă rău pană ce se vor slobozi.

Psalmul 121: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii ce suferă de deochi.
Psalmul 122: Pentru ca Dumnezeu să dea lumina orbilor și sa vindece ochii bolnavi.
Psalmul 123: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe oameni de șerpi, ca sa nu-i muște.
Psalmul 124: Pentru ca Dumnezeu să păzească proprietățile oamenilor drepți de oameni rai.
Psalmul 125: Pentru ca Dumnezeu să vindece pe oamenii care suferă mereu de dureri de cap.
Psalmul 126: Pentru ca Dumnezeu să liniștească familia, atunci când se cerata.
Psalmul 127: Pentru ca să nu se apropie răutatea vrăjmașului niciodată de case și să se mențină pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu în familie
Psalmul 128: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care suferă de migrena, de dureri de cap și sa-i miluiască pe oamenii cei împietriți la inima și lipsiți de discernământ, care ii mâhnesc pe cei sensibili.
Psalmul 129: Pentru ca Dumnezeu să dea curaj și nădejde începătorilor, ca să nu se îngreuieze în munca lor.
Psalmul 130: Pentru ca Dumnezeu să dea oamenilor pocăință și mângâiere cu nădejde, ca să se mântuiască.
Psalmul 131: Pentru ca sa I se facă mila lui Dumnezeu de lume, atunci când din pricina păcatelor noastre se fac mereu războaie.
Psalmul 132: Pentru ca Dumnezeu să lumineze neamurile să se împrietenească și sa se liniștească oamenii.
Psalmul 133: Pentru ca Dumnezeu să-i păzească pe oameni de orice primejdie.
Psalmul 134: Pentru ca oamenii să se adune în vremea rugăciunii și sa se unească mintea lor cu Dumnezeu.
Psalmul 135: Pentru ca Dumnezeu să-i ocrotească pe refugiați, când își părăsesc casele lor și pleacă sa se izbaveasca de barbari.
Psalmul 136: Pentru ca Dumnezeu să-l întărească pe omul care are un caracter nestatornic.
Psalmul 137: Pentru ca Dumnezeu să-i lumineze pe mai-marii locului, ca oamenii să afle înțelegere pentru cererile lor.
Psalmul 138: Pentru ca diavolul să înceteze sa-i mai ispitească pe oamenii sensibil cu gânduri hulitoare.
Psalmul 139: Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească pe familistul certăreț, care chinuiește toată familia.
Psalmul 140: Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească pe conducătorul barbar al locului, care ii chinuiește pe semenii lui.

Psalmul 141: Pentru ca Dumnezeu să-l îmblânzească pe răzvrătitul care face rău. Si kurd de ar fi se face miel.
Psalmul 142: Pentru ca Dumnezeu s-o păzească pe mama în vremea sarcinii, ca sa nu lepede.
Psalmul 143: Pentru ca Dumnezeu să liniștească pe poporul tulburat, ca sa nu se facă război civil.
Psalmul 144: Pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze lucrările oamenilor, ca sa fie bineplăcute lui Dumnezeu.
Psalmul 145: Pentru ca Dumnezeu să oprească hemoragiile oamenilor.
Psalmul 146: Pentru ca Dumnezeu să-i vindece pe oamenii care au fost loviți și răniți la maxilare de către oameni rai.
Psalmul 147: Pentru ca Dumnezeu să îmblânzească animalele sălbatice din munte, ca sa nu facă rău oamenilor și pagube în semănaturi.
Psalmul 148: Pentru ca Dumnezeu să facă vreme prielnică, ca oamenii sa aibă belșug de roade și sa-L slăvească pe Dumnezeu.

Sfarsitul cazurilor Sfântului Arsenie

Psalmul 149: Ca recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu pentru marile lui faceri de bine și pentru multa Sa dragoste, care nu are hotare și ne rabdă (Starețul Paisie Aghioritul)
Psalmul 150: Pentru ca Dumnezeu sa dea bucurie și mângâiere fraților noștri înstrăinați, care se afla în străinătate, și fraților noștri adormiți, care se afla într-o străinătate mai îndepărtată. Amin. (Starețul Paisie Aghioritul)