luni, 29 septembrie 2014

IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, a plecat pe drumul vesniciei. Dumnezeu sa-l ierte!


Mitropolitul Banatului, IPS Nicolae Corneanu, a murit, în cursul nopții de duminică spre luni, cu trei săptămâni înainte de a împlini 91 de ani. În urmă cu două săptămâni fusese externat, la dorinţa sa, de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara. Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului din februarie 1962, IPS Nicolae Corneanu suferea de mai multe afecțiuni în afara celor cardiace, printre care și diabet.

vineri, 26 septembrie 2014

Parintele Roger Coresciuc: "Sfantul Ioan Evanghelistul trebuie receptat în primul rând ca trimis al lui Dumnezeu pentru propovăduirea dragostei celei nepieritoare"

Sursa: Pictura religioasa

Sfântul Ioan Evanghelistul ocupă un loc aparte în opera omiletică a Sfântului Grigorie Palama. Deşi nu este foarte întinsă, Omilia a 44-a, rostită în cinstea evanghelistului, este un exemplu strălucit de artă panegirică. Sfântul Ioan este prezentat capatriarh al tuturor celor care nu din sânge, nici din pofta trupului, ci de la Dumnezeu au ieşit”.

Ales de Dumnezeu spre a fi teologul dragostei dumnezeieşti, Sfântul Ioan Evanghelistul trebuie receptat în primul rând ca trimis al lui Dumnezeu pentru propovăduirea dragostei celei nepieritoare, pricinuitoare de viaţă veşnică. Aşadar, cinstirea lui nu se poate limita la o simplă recunoaştere cu valenţe statice, ci ea trebuie să se exprime prin făptuire:
Hristos, Fiu iubit este numit, iar Ioan ucenic iubit. Acela sălăşluit în sânul Tatălui, iar acesta – prieten apropiat, rezemat de pieptul lui Iisus. Feciorelnic Acela, la fel şi acesta prin harul Aceluia. Fiul Fecioarei Acela, iar acesta şi el fiu al aceleiaşi. “A tunat Domnul din cer” şi tunet s-a numit şi acesta. De aceea aşa este numit, mai presus decât altii: tunet şi fiul tunetului, ba mai mult, tunetul cel mai înalt teologhisitor, care răsună în toate marginile pământului şi care a teologhisit despre Cuvântul cel din Tatăl, Cuvântul Care este dintru început la Dumnezeu, fiind Dumnezeu, Care are viaţă în Sine Însuşi, Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume, şi prin Care la început s-au făcut toate.

Aşadar, cum să-l iubim şi să-l cinstim pe Ioan, fraţilor? Oare nu ca pe unul care ne-a descoperit adevărul întreg? Să nu săvârşim deci ceva contrar cuvintelor aceluia, şi nici cumva, arătând dragoste sau credinţă numai de formă sau numai cu buzele, să ne facem necredincioşi lui prin faptele noastre, ceea ce el însuşi ne opreşte, zicând: “Să nu iubim cu vorbe numai din gură, ci cu fapta şi cu adevărul. Asumarea acestei căi nu presupune numaidecât posesia unor calităţi, ci obligă la dăruire: “Nu ai cuvânt de învăţătură, sfătuire pentru virtute, puterea de a combate argumente, elocvenţă în a întoarce pe cineva de la răutate şi a-l îndrepta spre virtute. Dar fii învăţător prin fapte, fii un bun făptuitor pentru tine însuţi şi pentru aproapele“.

Patriarhat ioaneic


Universul în care ne introduce această Omilie revelează o lume a ierarhiilor bine stabilite, cu o ridicată probabilitate a oferirii unor repere profund axiologice. Patriarhatul ioaneic de care vorbeşte Sfântul Grigorie Palama este unul constitutiv şi cu valenţe tradiţionale. Această lume tradiţională nu impune nimic, ci doar sugerează şi vrăjeşte, pozitiv, inimile celor care sunt gata să îşi asume coordonatele ei. Ne întrebăm însă: în ce măsură, în lumea contemporană, un astfel de univers mai poate fi perceput şi receptat ca atare de “omul căutărilor”. Ne impunem sau ne sunt impuse oare universuri paralele, mult mai acide şi umplute până la refuz de tot soiul de obligativităţi? Nu pot răspunde decât oferind un mic fragment al unui articol mai amplu redactat de Răzvan Codrescu:
Aleşii oamenilor i-au înlocuit pe unşii lui Dumnezeu, spre gloria unui sistem – democraţia – care este la fel de intolerant cu opozanţii pe cât fuseseră societăţile teocentrice ale Evului Mediu în relaţia cu ereziile”.
Lipsa autorităţii de tip tradiţional duce întotdeauna la un pseudoautoritarism conjunctural, pe alocuri făţiş, dar cel mai adesea camuflat, care se manifestă în diferite forme de terorism: politic, social, economic, ideologic. Se instaurează, pe acest fond, un fel de “gândire oficială”, cu pretenţii de unicitate şi infailibilitate, în raport cu care funcţionează “delictul de opinie”! Cine îşi permite să gândească altfel – şi mai ales să-şi facă publice ideile – devine, după caz, “duşman al poporului sau al umanităţii”, “extremist”, “reacţionar”, “fundamentalist” etc. Stângismul democratic mondialist (sans frontieres), cu exaltarea “noii ordini mondiale”, “comunitarismului” antinaţional şi suprastatal, “dreptului minorităţilor”, “laicismului” (un fel de “ateism ştiinţific” cosmetizat), “multiculturalismului”, “politicii corecte” ş.a.m.d., reprezintă astăzi forma curentă a gândirii oficiale unice, în slujba căreia funcţionează o uriaşă armată de “politruci, formaţi fie prin mimetism (sub o anume presiune mediatică), fie chiar în institute occidentale de politologie standardizată (aşa cum deunăzi se formau la Moscova sau la “Ştefan Gheorghiu”)”.

Iubirea, culmea virtuţilor

 Să fie oare adevărat că omul începe să îşi piardă “reperele absolute”, căutând satisfacţii sau reglementări în aceste pseudoautorităţi, care de multe ori se transformă în pseudorealităţi? Mersul lumii, incert, nu ne poate oferi în fond un răspuns precis. Cert e că auzim tot mai puţin sau chiar deloc vorbindu-se în ultima vreme despre prefacerea interioară. Axarea obsesivă pe problematica economică şi chiar grija orientată spre aspectele sociologice ignoră aproape total această realitate: prefacerea interioară. Ne spune Sfântul Grigorie Palama, parcă vrând să ne trezească şi pe noi, şi pe toţi cei care din veac au fost slujbaşi mărunţi ai unei umbre numite bunăstare economică:
“Şi fiind printre Apostolii cei mai aleşi şi în chip deosebit fiind numit cel iubit, Ioan ne învaţă despre culmea virtuţilor, adică despre iubire, zicând că Însuşi Dumnezeu este iubire, fiindcă Dumnezeu îl are pe cel ce are iubire şi cel care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în acela în care rămâne iubirea. Însă arată şi că lucrarea iubirii în noi este îndoită, împărţind-o pe aceasta în chip nedespărţit, adică în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, învăţând că acestea două stau împreună una prin cealaltă şi numind mincinos pe cel care crede că poate avea numai una din ele. Căci zice că semnul iubirii faţă de Dumnezeu este păzirea cuvântului Său şi a poruncilor Sale, după cum Însuşi Domnul a învăţat zicând:Cel ce Mă iubeşte va păzi poruncile Mele” şi “Aceasta este porunca Mea, să vă iubiţi unul pe altul, căci întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”.“

Un cuvânt care cu certitudine este departe de lumea rece şi prea inumană a progreselor şi regreselor, fie ele la nivel conceptual autoritar, fie ele la nivel economic sau social.

Hristos, Fiu iubit este numit, iar Ioan ucenic iubit. Acela sălăşluit în sânul Tatălui, iar acesta – prieten apropiat, rezemat de pieptul lui Iisus. Feciorelnic Acela, la fel şi acesta prin harul Aceluia. Fiul Fecioarei Acela, iar acesta şi el fiu al aceleiaşi.” (Sf. Grigorie Palama)

 Sursa: Ziarul Lumina via Cuvantul Ortodox,"Fiul tunetului" de Pr. Roger Coresciuc



PAGINI WEB:

Cuvantul Ortodox:

joi, 25 septembrie 2014

Cuviosul Sofronie Saharov:"Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină". Rugaciuni ale Sfantului Siluan Athonitul si ale ucenicului sau, Arhimandritul Sofronie

Cuviosul Sofronie Saharov. Sursa foto: Vasile Calin Dragan

Dacă ne rugăm din inimă, cu toată atenţia, ziua va fi imprimată de rugăciunea noastră şi tot ceea ce se întâmplă va îmbrăca un caracter diferit. Binecuvântarea pe care am cerut-o de la Preaînaltul Dumnezeu va face să se nască o pace în sufletul nostru ce va avea un efect minunat asupra felului în care vedem şi înţelegem lumea. Omul de rugăciune priveşte mediul înconjurător într-o altă lumină. Calitatea intrinsecă a vieţii sporeşte.

Cu timpul, rugăciunea va pătrunde firea noastră până ce treptat un om nou se naşte în Dumnezeu. Iubirea de Dumnezeu, Care îşi trimite cu adevărat binecuvântarea Sa asupra noastră, slobozeşte sufletul nostru de presiunile din afară. Singurul imperativ este acela de a păstra această legătură iubitoare cu Dumnezeu. Nu ne va păsa de ceea ce cred despre noi oamenii sau de felul în care ei ne tratează. Vom înceta să ne mai temem că le pierdem favoarea. Îi vom iubi pe semenii noştri fără să ne mai întrebăm dacă şi ei ne iubesc pe noi.

Hristos ne-a dat porunca de a ne iubi unii pe alţii, dar n-a făcut o condiţie a mântuirii din faptul ca şi ei să ne iubească, într-adevăr, se poate foarte bine să nu fim agreaţi pentru independenţa noastră de spirit. În aceste zile e esenţial să fim în stare să ne protejăm pe noi înşine de influenţa celor cu care venim în contact. Altfel, riscăm să pierdem atât credinţa, cât şi rugăciunea. Toată lumea poate să ne socotească nedemni de atenţie, de încredere sau respect - nu va însemna nimic dacă Domnul ne primeşte. Dimpotrivă, nu ne va fi de nici un folos daca întreaga lume gândeşte bine despre noi şi ne cântă osanale, dacă Domnul nu vrea să Se sălăşluiască întru noi.

Acesta e doar un fragment al libertăţii la care se referea Hristos atunci când a spus: „Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” ( In 8,32). Singura noastră grijă va fi aceea de a stărui în cuvântul lui Hristos, de a ne face ucenici ai Săi şi de a înceta de a mai fi slujitori ai păcatului. Căci „tot cel ce face păcatul, păcatului îi este rob. Iar robul nu rămâne-n casă pe veci; Fiul însă rămâne pe veci. Aşadar, dacă Fiul vă va face liberi, cu adevărat liberi veţi fi” (In 8, 34-36). Rezultatul final al rugăciunii e acela de a ne face fii ai lui Dumnezeu, şi ca fii vom locui pururea în casa Tatălui nostru. „Tatăl nostru Care eşti în ceruri...

Desigur, adevărata rugăciune nu vine dintr-odată. Nu e lucru simplu să menţinem inspiraţia fiind înconjuraţi de apele îngheţate ale lumii care nu se roagă. Hristos aruncă Focul Dumnezeiesc pe pământ, şi noi ne rugăm Lui ca El să aprindă inimile noastre astfel ca să nu fim biruiţi de frigul cosmic, ca nici un nor negru să nu stingă flacăra strălucitoare.

Dintre toate apropierile de Dumnezeu, rugăciunea este cea mai bună şi nu în ultimă instanţă este singurul mijloc autentic în acest scop. În actul rugăciunii mintea omenească îşi găseşte expresia ei cea mai nobilă. Starea mentală a unui om de ştiinţă angajat în cercetare, a artistului ce creează opere de artă, a gânditorului cufundat în filozofie - chiar şi a teologilor de profesie ce-şi propun învăţăturile lor - nu poate fi comparată cu cea a omului de rugăciune ajuns faţă în Faţă cu Dumnezeul Cel Viu. Oricare gen de activitate mentală cere mult mai puţină încordare decât rugăciunea. Putem fi în stare să lucrăm zece sau douăsprezece ore, dar sunt suficiente numai câteva clipe de rugăciune şi, iată, suntem deja epuizaţi.

Rugăciunea poate împlini toate lucrurile. Chiar dacă suntem lipsiţi de daruri naturale, oricare dintre noi poate să obţină şi obţine prin rugăciune daruri suprafireşti.

Acolo unde cunoaşterea raţională lipseşte, am face bine să ne aducem aminte de faptul că, independent de capacitatea intelectuală a omului, rugăciunea poate aduce o formă mai înaltă de cunoaştere. Există tărâmul conştiinţei reflexive, al argumentului demonstrativ; şi există tărâmul în care rugăciunea este trecerea care duce spre contemplarea nemijlocită a lucrurilor dumnezeieşti.

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Rugăciunea - experiență a Vieții Veșnice, Editura Deisis, 2001, p. 63)


 ***
 

Rugăciuni ale fericitului Arhimandrit  SOFRONIE către  

Sfanta Treime

Sfanta Treime, Tata, Fiule si Duhule; Preainalte Dumnezeule, Imparate si Facatorule a toata vesnicia, Care ne-ai cinstit pe noi cu chipul Tau, si ai scris imprejur, in chipul vazut al firii noastre, asemanarea Fiintei Tale nevazute, fa-ne sa aflam mila si har in ochii Tai, ca sa Te putem slavi in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale, impreuna cu toti sfinti care din veac au bineplacut Tie.
*
Tata, Fiule si Duhule; Dumnezeire Treimica, O Fiinta in Trei Ipostase; Lumina neapropiata, Taina preaascunsa! Ridica mintile noastre spre contemplarea judecatilor Tale nepatrunse si umple inimile noastre cu lumina Iubirii Tale dumnezeiesti, ca sa putem sluji Tie in Duh si in Adevar pana la cea mai de pe urma suflare a noastra. Rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste!
*

Sfanta Treime, Parinte, Fiule si Duhule, Singurul Adevaratul Dumnezeul nostru, Pururea viu si Atotputernic, Care singur dai tarie celor necajiti si sprijin celor slabi; Tu, fara de Care cei puternici slabesc si cei tari devin neputinciosi, cei satuli flamanzesc si cei tineri se incovoaie, asculta-ne intru necazul nostru si ridica-ne la o slujire vrednica de Tine. Rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste! 

***

Rugăciuni ale fericitului Arhimandrit SOFRONIE către  

Dumnezeu  Tatăl

Cel ce ești, Dumnezeule Tată, Stăpâne Atotțiitorului, Care ne-ai facut si ne-ai adus pe noi întru această viață, dă-ne să Te cunoaștem pe Tine, Singurul Dumnezeu adevărat.
*
Dumnezeule Tata, Cel vesnic binecuvantat; Care ne-ai chemat la slava vesnica in Iisus Hristos, Care, fara de pacat fiind, a purtat pacatele lumii, si S-a urcat pe cruce ca noi sa fim vii in veci; Care in slabiciunea trupului omenesc a aratat chipul desavarsirii Tale - pe Tine, Tata Preasfant, Te rugam umple-ne de sus cu taria Ta, ca sa putem calca pe urma pasilor Sai. Fa-ne asemenea bunatatii Fiului Tau in aceasta vreme trufasa si nestatornica, ca nu cumva din pricina neadevarului nostru calea Adevarului Tau sa sufere defaimare, nici sa nu fie intinata de fiii celui potrivnic. 
*
Dumnezeule si Tata fara de inceput, Cel binecuvantat in veci, Care ne-ai descoperit noua taina caii mantuirii tale, innoieste firea noastra, prin salasluirea in noi a Cuvantului Tau, si fa-ne temple ale Duhului Tau Sfant, ca totdeauna fiind paziti de Tine sa Te slavim dupa cuviinta, acum si pururea! 
*

Atotputernice Dumnezeule si Tata al nostru, Izvorule al timpului si al vesniciei, Care prin puterea Ta ai pus hotar vieti noastre pe pamant, si prin Fiul Tau Cel Unul-Nascut ne dai prin inviere viata vesnica si imparatie neclintita, primeste-ne pe noi care ne rugam Tie si intareste-ne prin Duhul Tau Cel Sfant!
***

Rugăciuni ale fericitului Arhimandrit  SOFRONIE către   

Mântuitorul Hristos Dumnezeu

Doamne, Iisuse, Tu ești lumina venită pentru a mântui lumea. Luminează ochii cei duhovnicești ai inimii mele și mă învrednicește ca să umblu înaintea Feței Tale ca la lumina zilei, fără a face pași greșiți.
*

Doamne, Iisuse Hristoase, Lumina vesnica, Care ai stralucit din Tatal mai inainte de a fi lumea, Care ai deschis ochii orbului din nastere, deschide si ochii inimilor noastre si da-ne sa Te vedem pe tine, Ziditorul si Dumnezeul nostru!
*

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Dumnezeului Celui Viu, Te rugam si Te imploram, nu ne lepada de la fata Ta si nu Te mania de faradelegile noastre. Arata-Te noua, Lumina a lumii, ca sa ne descoperi taina cailor mantuirii Tale, ca sa ne facem fii si fiice ale luminii Tale!
*
Doamne, Iisuse Hristoase, Care esti stralucirea Tatalui, Chipul Ipostasei Sale, Icoana atotdesavarsita a Fiintei si a Firii Sale, deschide inimile noastre si opreste mintile noastre ca sa Te putem cunoaste pe Tine, Fiule Cel Unul-Nascut si iubit al Tatalui. Cu frica si credinta stam inaintea Ta, lepadand deznadejdea noastra pentru adanca mila Ta. Prin puterea duhului Tau, ridica-ne ca sa urmam pasilor Tai!
*

Doamne, Iisuse Hristoase, Vesnicule Imparat Singurul Arhiereu adevarat, Care pe cruce Te-ai adus pe Tine Insuti lui Dumnezeu Tatal spre ispasire pentru pacatele lumii, si in aceasta slujire jertfelnica ne-ai dat ca sfanta hrana Trupul Tau cel nestricacios si Preascumpul Tau Sange ca bautura de-viata-datatoare, fa-ne vrednici de aceste negraite Taine, ca sa ne facem partasi ai Firii Dumnezeiesti, scapand de stricaciunea ce domneste in lume prin placere. Rugamu-ne Tie, Doamne, auzi-ne si ne miluieste! 
***

Rugăciuni ale fericitului Arhimandrit  SOFRONIE către   

Sfântul Duh

Vino, Cela Ce Singur ești Sfânt, Sfințește-mă și curățeste-mă de toată întinăciunea. Vino, Cela Ce Singur ești Viu cu adevarat și vindecă-mă de moartea care m-a lovit. Vino, Lumina adevărată și fă lăcașul Tău în mine, pentru toată veșnicia.
*
Duhule Sfinte, Atotputernice Dumnezeule, Mangaietorule Milostive si Aparatorule Atotputernic, datatorule de  Intelepciune si Lumina a Descoperirii, Care prin pogorarea Ta ai adus marginile lumii la singura cunostinta adevarata a lui Dumnezeu, vino si Te pogoara peste noi, care plangem dupa Tine pururea, luminandu-ne si sfintindu-ne, tamaduindu-ne si mangaindu-ne cu mangaierea Ta!

*
Duhule Sfinte, Imparate Vesnic si Datatorule al vietii nestricacioase, priveste in nesfarsita Ta mila asupra neputintelor firii noastre. Lumineaza-ne si sfinteste-ne. Fa ca lumina cunostintei Tale sa straluceasca in inimile noastre intunecate. Si in vasele de lut ale firii noastre arata puterea Ta nebiruita!
*

Duhule Sfinte, tainica Lumina, Lumina nepatrunsa, Lumina mai presus de orice nume, vino si te salasluieste in noi. Izbaveste-ne de intunericul necunostintei si umple-ne cu noianul cunostintei Tale!

Rugaciuni culese din cartea: Rugăciunea - experiența Vieții Veșnice de Arhim. Sofronie

***



Rugăciunea părintelui SOFRONIE pentru 

unire


„Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridici păcatul lumii, Carele suindu-Te pe muntele Golgothei răscumpărat-ai pe noi din blestemul legii şi ai preînnoit chipul Tău cel căzut, pe Cruce preacinstite mâinile Tale întinzând, ca pe fiii lui Dumnezeu cei risipiţi întru una să aduni şi, trimiţând pe Preasfântul Duh, la unime pe toţi ai chemat; Tu dar, fiind a Tatălui strălucire, înainte de a ieşi la această mare lucrare de sfinţenie a lumii răscumpărăre, rugatu-Te-ai Părintelui Tău ca toţi una să fim, precum Tu eşti cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Însuţi dăruieşte nouă har şi înţelepciune, spre a împlini această poruncă în fiece zi, şi ne întăreşte în nevoinţa acelei iubiri care ai poruncit-o nouă, zicând: “Să vă iubiţi unul pe altul, precum Eu am iubit pe voi”.
Prin Duhul Tău Cel Sfânt dăruieşte nouă puterea de a ne smeri unul altuia, amintindu-ne că cel ce iubeşte mai mult, acela mai mult se şi smereşte; învaţă-ne unul pentru altul a ne ruga, poverile unul altuia cu răbdare a purta şi uneste-ne pe noi, pentru numele Tău cel Sfânt,  întru cea a dragostei nedespărţitei legături,  ca într-o turmă de oi ascultătoare împrejurul Părintelui şi Povăţuitorului nostru iubit, dând nouă şi a vedea în fieştecare frate şi soră – chipul slavei Tale celei negrăite; şi a nu uita că fratele nostru este viaţa noastră.
Aşa, Doamne, Cela ce pentru bunăvoirea Ta ne-ai adunat întruolaltă de la marginile lumii, fă-ne a fi cu adevărat într-o frăţie, vieţuind într-o inimă, într-o voie, într-o dragoste, ca un om, după cel mai nainte de veci sfatul Tău pentru Adam, cel întâiu născut.

Întăreşte, apără şi acoperă sălaşul acesta cel sfânt pe care l-a sădit dreapta ta, şi umbrează-l pe el sub acoperământul Preacuratei Maicii Tale şi a Cuviosului Părintelui nostru Siluan, ocrotitorul nostru; pe fiecare binecuvântând şi ocrotind, care aici vieţuiesc, păzindu-ne de gânduri de stricăciune făcătoare, de cuvinte sau de porniri potrivnice ale inimii, care prăpăstuiesc sfântă lucrare a slujirii noastre; spre a se zidi sălaşul acesta pe piatra Evanghelicelor Tale porunci, întru loc de tămăduire, loc de sfinţire şi de mântuire nouă înşine precum şi tuturor celor ce aleargă către dânsul, cei osteniţi şi împovăraţi fraţii şi surorile noastre, şi ca să aflăm toţi odihnă întru Tine, Cel blând şi smerit Împăratul nostru, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

(Arhimandritul Sofronie, Cuvântări Duhovnicești Vol.1, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pp. 381-382)


***

Rugăciunea fericitului Arhimandrit  SOFRONIE pentru  

smerenie

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule Sfânt și mare, Tu Însuți învață-mă smerenia Ta. Ascultă-mi rugăciunea și miluiește-mă pe mine, păcatosul!

***


Rugăciunea  Sfântului   SILUAN  ATHONITUL pentru

 smerenie

Rugaţi-vă pentru mine, toţi Sfinţii, ca sufletul meu să înveţe smerenia lui Hristos. Sufletul meu însetează dupa ea, dar nu o poate atinge şi o caut plângand, ca un copil ce s-a pierdut de mama lui:
Unde eşti Tu, Domnul meu? Te-ai ascuns de sufletul meu şi te caut cu lacrimi”.

Doamne, dă-mi puterea de a mă smeri înaintea măreţiei Tale”.

Doamne, a Ta este Slava în Cer şi pe pămant. Dă-mi mie, zidirii tale firave şi smerite, Duhul Tău cel Sfant”.
Mă rog bunatăţii Tale, Doamne, priveşte asupra mea din înălţimea Slavei Tale şi dă-mi puterea de a Te lauda zi şi noapte, căci sufletul meu Te-a iubit prin Duhul Sfânt. Tânjesc după Tine şi Te caut cu lacrimi”.
Doamne, dă-ne Duhul Sfânt. Prin El Te vom slăvi zi şi noapte, căci dacă trupul nostru e slab, Duhul Tău e viu şi dă sufletului puterea de a Te sluji cu râvnă. El întareşte în sufletul nostru iubirea Ta, îl linişteste întru Tine cu o odihnă desavârşită şi nu mai vrea să se gândească decât la iubirea Ta”. 
“Doamne, mintea mea lipsită de putere nu poate ajunge la Tine. Ca şi regele Avgar Te chem:
Vino, şi tămăduieşte-mi rănile gândurilor mele cele rele şi Te voi lăuda ziua şi noaptea, Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile să ştie ca Tu Doamne, săvârşeşti minuni ca şi altădată, ierţi păcatele, sfinţeşti şi dai viaţă”.

***

Rugaciunea Sfântului  SILUAN  ATHONITUL pentru 

lume

Doamne, îndreptează-ne, precum o mamă duioasă îşi îndreptează copiii săi mici.
Dă fiecarui suflet să cunoască bucuria mântuirii Tale şi puterea ajutorului Tău.
Dă uşurare sufletelor chinuite ale poporului Tău şi pe noi, pe toţi, ne învaţă prin Duhul Sfânt, să Te cunoaştem pe Tine.
Se chinuieşte sufletul omenesc pe pământ, Doamne, şi nu poate să se întărească cu mintea întru Tine, pentru că nu Te cunoaşte pe Tine, nici bunatatea Ta.

Mintea noastra este întunecată de grijile lumeşti şi nu putem pricepe bunătatea dragostei Tale. Tu ne luminează.
Milostivirii Tale toate îî sunt cu putinţă.
Tu ai spus în Sfânta Evanghelie, că morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi vor învia. Aşa fă acum: ca sufletele noastre moarte să audă glasul Tău şi să învie, întru bucurie.

PAGINI WEB:
 

vineri, 19 septembrie 2014

Stiri ecumeniste din luna septembrie: Intalnirea Comisiei Mixte de dialog intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica si Intalnirea a peste 300 de lideri religiosi la Anvers, Belgia, reuniti de comunitatea Sant'Egidio


Intalnirea Comisiei Mixte de Dialog intre Biserica Ortodoxa si Biserica Romano-Catolica


Cea de-a XIII-a sesiune plenară a Comisiei Mixte de Dialog Teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică s-a întâlnit pe 15 septembrie în Amman [Iordania] și isi va finaliza activitatea la data de 23 septembrie. 

Întâlnirea respectivă a avut loc la invitația Patriarhului Ierusalimului, Teofil. Ea urmeaza celei care a avut loc recent, în Cipru, în care a fost studiat "rolul Episcopului Romei în primul mileniu", si în timpul caruia nu a fost produs nici un document oficial. 

Comisia va revizui proiectul documentului intitulat "Sinodalitate și Primat", redactat de către Comisia de Coordonare care s-a reunit la Roma în 2011 și la Paris în 2012. In plus, un dialog va avea loc cu privire la textul de Ravenna 2007, intitulat "Consecintele ecleziologice ale naturii mistice a Bisericii. Comuniune eclezială. Conciliere și Primat", de la care Biserica Ortodoxă Rusă s-a retras [1].

Biserica Ortodoxa din Ucraina introduce in sinaxarele sale pe Sfântul Ștefan cel Mare


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Ucraina în cadrul ședintei sale din 16 septembrie 2014, sub conducerea Mitropolitului de Kiev, Onufrie, a inclus în sinaxarele sale pe Sfântul Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a carui pomenire se face pe 2/15 iunie.

Sfântul Stefan cel Mare a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992. Astăzi, în unele regiuni, unde este Biserica Ortodoxă Ucrainiană, Sfântul Ștefan cel Mare este foarte slăvait de către credincioși iar în cinstea lui sunt construite și ii sunt dedicate biserici.

Sfântul Ștefan a domnit între 1457 și 1504 și este cunoscut pentru că a construit și a incurajat construirea a zeci de biserici și mănăstiri pe întreg teritoriul Moldovei. În plus, el a câștigat o victorie împotriva tătarilor și a rezistat Imperiului Otoman. Sfintele sale moaște sunt la loc de închinare în Mănăstirea Putna, România.

de mana Elenei Murariu

miercuri, 17 septembrie 2014

Cuvinte memorabile despre Cruce si Inviere ale poetului Ioan Alexandru, la trecerea a 14 ani de la adormire

Note din viata poetului crestin Ioan Alexandru


Ioan Alexandru s-a nascut in ziua de 25 decembrie 1941, cand in Biserica era praznuita Nasterea Domnului, in localitatea Topa Mica, judetul Cluj. In anul 1962, terminand liceul George Baritiu, din Cluj, se va inscrie la Facultatea de Filologie, din acelasi oras. Transferandu-se la Facultatea de Filologie, din Bucuresti, tanarul Ion Sandor va absolvi studiile in anul 1968.

In urma unei burse recomandate de filosoful Heidegger, tanarul Ioan Alexandru va merge in Germania, spre a-si continua studiile. Odata plecat, el isi va aprofunda studiile in filosofie, teologie, limbi clasice (greaca si ebraica) si arta, in orase precum Freiburg, Basel, Aachen si Munchen.

In cele din urma, in anul 1973, dupa mai multe calatorii culturale, efectuate in tari precum Italia, Spania, Grecia si Israel, tanarul Ioan Alexandru isi va sustine teza de doctorat, avand titlul "Patria, la Pindar si Eminescu".

Intors din Apus, el va tine unele seminarii de poezie comparata si cursuri de ebraica veche, la Universitatea din Bucuresti. Pe langa acestea, el va organiza si unele cursuri de spiritualitate bizantina, la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", tot din Bucuresti. Daca la inceput el a fost lasat de comunisti sa isi tina cursurile in liniste, mai apoi, cand sala cu pricina a ajuns neincapatoare, conducerea a inceput sa-i aprobe din ce in ce mai rar prezenta in sala de curs. Pentru aceasta, in vara anului 1989, poetul Ioan Alexandru va si fi anchetat de Securitate.

Iubea nespus de mult Sfanta Scriptura, mergand sa ii caute sensurile cat mai la radacina. Pentru aceasta, el ii indemna adesea pe studentii sai, zicand:
"Folositi acesti ani de foc din viata dumneavoastra, invatati limbile ce pastreaza cuvintele Domnului in Evanghelii si Scripturi: greaca veche si ebraica proorocilor, apoi latina sfintilor stramosi fara de care nu se poate lucra cum se cuvine in ogorul mantuirii."
Prima sa poezie va fi publicata in anul 1960, in revista "Tribuna". Mai apoi, student fiind, el va lucra ca redactor, la revista "Amfiteatru". In anul 1964, profesorul si poetul crestin Ioan Alexandru este numit membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, iar in anul 1979 este ales membru al Uniunii Internationale de Scriitori "Die Kogge".

In ziua de 21 decembrie 1989, in plina Revolutie, curajosul Ioan Alexandru va defila pe strazile din centrul capitalei, printre soldati, raniti si revolutionari, tinand in mana o cruce de lemn si incurajand.

Dupa anul 1989, poetul Ioan Alexandru va intra in randul oamenilor politici, pentru binele tarii, in cadrul Partidului PNTCD, unde va fi membru fondator si vicepresedinte. Intre anii 1990-1992, va fi deputat in cadrul partidului amintit, iar intre anii 1992-1996, el va fi senator de Arad. De asemenea, poetul crestin Ioan Alexandru este co-fondator al "Grupului de Rugaciune din Parlamentul Romaniei" si fondator al "Miscarii Pro-Vita".

Ioan Alexandru, marele patriot si poet crestin national, a trecut la cele vesnice in ziua de 16 septembrie 2000, departe de tara, pe care atat de mult a iubit-o, in orasul Bonn, Germania. [A fost inmormantat la Manastirea Nicula aproape de satul sau natal Topa Mica].

Dintre cartile semnate de marele poet, le amintim aici pe urmatoarele: "Cum sa va spun" (1964), "Viata, deocamdata" (1965), "Infernul discutabil" (1967), "Vamile pustiei" (1969), "Vina" (1967), Poeme (1970), "Imnele bucuriei" (1973), "Imnele Transilvaniei" (1976), "Imnele Transilvaniei II" (1985), "Imnele Moldovei" (1980), "Poezii-Poesie" (1981), "Imnele Tarii Romanesti" (1981), "Imnele iubirii" (1983), "Imnele Putnei" (1985), "Imnele Maramuresului" (1988), "Bat clopotele in Ardeal" (roman, 1991), "Caderea zidurilor Ierihonului sau Adevarul despre Revolutie (publicistica, 1993), "Amintirea poetului" (2003), "Lumina lina: Imne" (2004) si "Iubirea de Patrie" (eseuri, 1978).

Sursa:  Crestin Ortodox, Ioan Alexandru, poet crestin

 Ioan Alexandru - Cruce si inviere



Parlamentul Romaniei, unul din cele mai intunecoase momente ale sale, invazia "minerilor", 1991


Noi vrem sa fim un neam sfant intre toate neamurile pamantului. Sunt aici de la Revolutie intre voi. Sunt deputat de Hunedoara, sunt poetul Ioan Alexandru cu "Imnele Maramuresului" si cu "Imnele Transilvaniei". Va rog sa credeti, fratilor, ca m-am batut pentru ca copii vostri sa aibe religia in scoali, sa aveti fiecare Biblia in casele voastre.

Iubitilor fiti linistiti si linistiti-va, pentru ca tara se duce de rapa [altfel]. Nu vedeti ca ardem in jur? Nu vedeti ca ne ducem de rapa? Vreti sa ingropam, noi, cu mainile noastre, tara? Nu ne-au ingropat strainii destul? Vrem sa ne ingropam noi, unii pe altii? Ne-au ingropat destul altii! Nu avem voie sa facem acest genocid national!

Dumnezeu sa ne ajute! Iubiti frati, stau in fata voastra ca poet al Transilvaniei, si va rog pe mine primul sa ma omorati. Veniti la mine si ma omorati.

Bonn 1998


Am fost pe strada in noapte istorica de 22 decembrie. Am fost cu curcea asta, cu care am fost in Parlament. Si am vazut sangele curgand pe jos, si am scris cu degetele mele pe ecranul zarii: "sangele martirilor, samanta crestinilor" - ca lucram, tocmai, la imnele martirilor din Dobrogea si ale lui Constantin Brancoveanu.

Si acuma spun: ce rost are suferinta? Daca e legata de suferinta lui Hristos are un sens. Daca o privim in sine nu are nicio semnificatie decat ca o bestialitate. Dusa la suferinta suprema are un rost: reactualizeaza suferinta lui Hristos. Dar, de sine, suferinta nu are nicio valoare.

Bucuresti, Institutul de Arte Plastice, 1991


Eu nu stiu exact cine sunt si ce sunt, dar certitudinea ca Iisus Hristos a inviat din morti e mai mare decat propria mea existenta. Cunosc acest lucru; toata carnea mea este patrunsa de Invierea lui Iisus Hristos prin insusi faptul ca a inviat. El, inviind, a absorbit carnea si modul nostru de a vedea, si sufletul nostru, si gandurile noastre, a absorbit in felul de a vedea lumea.

Noi nu avem un merit ca apartinem Lui prin credinta, ci noi nu avem decat aceasta chenoza de a-L recunoaste in carnea noastra ca El este. Si, intr-o buna zi devine evident pentru fiecare dintre noi care cautam, [acest lucru]. Trebuie insa sa ai o onestitate, sa nu te joci si sa fii teatral.

Trebuie sa ai onsestitatea sa te recunosti ca om al pacatului. Lucrul de capetenie pentru a participa la Taina mortii si Invierii lui Iisus Hristos este sa-ti recunosti pacatul. Cine spune ca este om fara pacat si se socoate crestin, dupa parerea mea, nu are nimic cu  crestinismului. Cand Iisus a aparut lui Petru, [acesta din urma] i-a spus: "iesi de la mine ca sunt om pacatos". Fiecare dintre noi in prezenta lui Iisus Hristos ne simtim pacatul. Simtindu-ne pacatul, acest pacat este luat de Iisus Hristos de asupra noastra si putem participa la invierea lui Iisus Hristos.

Sa ajute Dumnezeu poporul acesta care traieste de doua mii de ani in Taina aceasta, si a trait printre cei mai buni fii ai lui pana astazi, si prin cei mai smeriti stiuti si nestiuti, sa descoperim ce este Alfa si Omega si pentru poporul roman. Credeti-ma, in afara de Iisus Hristos nu exista nimic plauzibil, nu exista axa pe care sa ne cladim ca persoana, ca familie, ca neam si ca semintii - nu numai noi, ci toate popoarele Europei si toata lumea.

Bonn 1998


Sangele lui Hristos se leaga cu sangele nostru, si-l impulsioneaza cu puterea Invierii. Hristos dupa invere a primit toata puterea in cer si pe pamant, si aceasta putere se actualizeaza si in viata noastra, prin sangele Lui care se revarsa si in suferinta noastra. Suferinta Lui actualizeaza invierea Lui in viata noastra.

 Fara suferinta nu este inviere. Oricata fericire privind eu anii astia in urma, dupa ce am trecut prin suferinta in acesti patru ani, pot sa privesc in urma, nu ca un erou, ci ca un om care a avut prilejul sa se apropie de crucea lui Hristos, si in acest fel de inviera Lui. De aceea vorbesc eu atat de des despre Inviere.  

Bucuresti, sala Dacian 1993


In Hristos avem singura dovada, singura dovada vie in carne si oase, ca Dumnezeu exista si ca-i adevarata existenta Lui. Fara Iisus Hristos noi nu stim absolut nimic despre Dumnezeu, nu stim decat lucruri vagi si nu misca.

***

 Sa ridice mana unul sus de acolo. Unul! Niciunul! Nici intr-o scriere de-a lor, nici intr-un prozelit de-al lor, niciunul: Mahomed, Confucius, Buddha, Socrate, Moise si cat ne-a dat Dumnezeu pana la sfarsitul veacurilor, toti sunt sub pamant. Aleluia!

***

Ce va spun aicea o spun de la catedra, cu frica lui Dumnezeu, ca profesor si doctor in filologie si in limbile astea vechi. Deci, ce va spun, va rog sa credeti ca est asa! Nu vin aici sa fac dilentantism si sa va spun ca asta a spus asa, si ca se poate altfel. Nu e altfel! Asta e adevarul: toti sunt morti, toti sunt sub pamant. Sa zica unul ca nu e asa, sa aduca argumente. Nu exista niciun argument. Ei insisi, toti acestia, nu au avut pretentia aceasta.

Scandalul scandalurilor, problema problemelor pana la sfarsitul veacurilor este ca Unul nu mai este acolo, si-L cheama Iisus Hristos. Piatra de capatai a omenirii, scandalul scandalurilor, Omul care ne strange, Faptura aceasta si Numele acesta care ne strange, si v-a strans si pe voi aici.

***

Nu este o mitologie, nu este o filozofie, nu este o speculatie, este un fapt isotic. Nu L-au gasit acolo. Mormantul este gol. Femeile L-au cautat si nu L-au gasit. Au venit marturisirile ingerilor si dintr-o data a aparut El. Uitati-va, dumneavoastra pe drumul Emausului, in aceeasi zi, la frangerea painii, incercand sa explice Evanghelia si Psalmii unde a patimit, cap. 53 din Isaia, si dintr-o data a fost vizibil.

Cu cat ne apropiem, prin credinta, mai puternic... Vedeti dumneavoastra, sunt doua straturi de existenta, si noi avem capacitatea de a sesiza lumea in doua feluri: la modul acesta obiectiv si terestru si linear; si la modul acesta pe verticala, al invierii, care este un mister, si care nu-l putem vedea decat cu ochiul credintei; ochiul acesta al credintei care-l avem, si care este cel mai puternic in fiinta omeneasca, dar care doarme. Dar trebuie sa apara oameni, cum a aparut Hristos pe drumul Emausului, si sa ne dea praful si pulberea secolului de pe ochi si sa vedem cu ochiul credintei Invierea Lui.    

Bonn, ajunul anului 2000


 Crestinismul nu este o religie. Este sfarsitul tuturor religiilor lumii, cum a spus Mircea Eliade. Daca ne legam de Hristos ca de o religie, e ca si cum te-ai lega de un caine mort. Prin Iisus Hristos inceteaza toate religiile sa mai existe. Cum au incetat toate jertfele sangeroase prin Sangele cel Sfant al lui Hristos, curs pe dealul Capatanii [Golgota], asa au incetat toate religiile. Si aicea la mine sunt surori de la Caritas si de la Crucea Rosie care vin cu buddismul, si cu musulmanismul, si cu fel de fel de religii si de experiente. Si mi-e groaza sa intru in discutie cu ei. Imi plang sufletul ca am ajuns in tara asta atat de dezvoltata si atat de primitiva sufleteste.

Iisus Hristos este sfarsitul si incoronarea tuturor religiilor. Si, mai mult decat asta, este primul cuvant al lui Dumnezeu si ultimul, in ce priveste distractia omului. Asta o spun eu, in anul 2000.

Senatul Romaniei, 1993


Romania sufera cel mai mult ca a fost ofensata si calcata in picioare. Romania este batjocorita si a fost calcata in picioare, si ofensata, ca este carpa, ca nu este nimic. Suntem unii dintre cei mai ofensati, cele mai batjocorite semintii de pe fata pamantului, suntem niste carpe. "Nu sunteti nimic! Voi, romanii? Ce sunteti voi?".

A redestepta demnitatea de fii ai lui Dumnezeu semintia aceasta... nimic! Nici ziua, nici noaptea, nici lacrimile, nici plansul, nici carnea de pe noi, nici mormintele, nici viitorul nu poate sa fie suficiente ca sa desteptam demnitatea fiintei umane calcate in picioare de atata vreme de ateism si de bolirea aceasta de nedumnezeire care zace pe carnea si pe matele noastre, de atata vreme asezata aici, peste noi. Iar fara desteptarea acestei demnitati, acestei cinste pe care ne-a chemat Dumnezeu... Aicea trebuie sa se concentreze scolile, armata inclusiv, sa se concentreze mai ales bisericile cu toata slujirea lor. 

Destetati-va mai fratilor! Faceti dreptatea lui Dumnezeu! De ce nu ne putem noi  incepe emisiunile cu un "Tatal nostru", cum incep alte tari din lumea aceasta? De ce nu putem face o ora de religie in scoli, ca n-avem profesori la televiziune? Cine incurca matele acestui popor care se declara 99% crestin, sarmanul de el, si nu se face nimic pentru el, ca si cum ar fi pagan!

New York 1993


Aceasta bolire de nedumnezeire - pe care am fulgerat-o la televiziune chiar dupa dupa Revolutie imediat, am spus-o si in noaptea aceea-, asta este dezastru in care se afla Romania. Romania este demonizata. Dovada? Va spun ce facem, va spun ce face romanul acasa!

Suntem pe primul loc la inteligenta si ne-am declarat 99, 4% crestini, la recensamantul recent, dar suntem pe primul loc la declaratii formale, dar suntem pe primul loc la omorarea copiilor. 3350 000 de copii, numai dupa Revolutie i-am omorat. Suntem pe primul loc in lume, suntem un neam criminal, suntem ticalosi! Din patru copii care sunt in pantecul mamelor lor, trei sunt junghiati. Asta facem! Evreii scoteau pe ziduri rugaciunea pustiirii si d-aia au ramas in viata in istorie, iar grecii ii ascundeau: sa nu stie strainul ca avem necazuri pe acasa, cum faceau si comunistii. Tara murea si se prabusea, iar ei faceau cincinale si triumfalism si optimism si toate astea.

A venit vremea sa spunem adevarul in Romania. Suntem un neam sfant si demonizat, suntem un neam cel mai bun si cel mai ticalos. Suntem ca si evreii Vechiului Testament - Dumnezeu sa ma ierte, ca vorbesc despre semintia mea!- dar sunt sfintii nostri alaturi de marii Sfinti ai lui Israel, si sunt ticalosii nostrii alaturi de cei mai ticalosi de pe fata pamantului.

La ora de fata, cum spune Ieremia, mamele noastre sunt ingreuiate cu sicriele propiilor lor copii. Pantecele mamelor alea a devenit sicriul meu propiu, si nu se va scapa in veci de el. Spune Ieremia ca cea mai groazncia inmormantare este sa te ingroape in pantecul mamei tale. Vesnica pomenire fiului meu care e ingropat in pantecul meu. Eu sunt mama si mormantul fiului meu.    

[...]    
Fa Doamne, ca tara aceasta sa aibe conducatori crestini - ii biecuvinteaza-, Senat crestin, armata crestina, scoli si universitati crestine. Fa, Doamne, ca pruncii nostri sa fie fericiti, in  case crestine! Fa, Doamne, ca sotiile noastre sa fie cuvioase crestine! Fa, Doamne, ca sotii sa imbratiseze cu iubirea lui Hristos sotioarele lor si pruncutii lor! Fa, Doamne, ca batranii sa simta Invierea lui Hristos prin pruncii si nepotii lor! Fa, Doamne, ca sotiile si femeile care iau in pantece sa nu-si lepede copilul, Doamne! Fa, Doamne, ca sa inceteze acest masacru si acest teocid care intuneca slava poporului roman inaintea lui Dumnezeu prin uciderea de prunci ce se savarseste zilnic, Doamne!
***


 

Din Imnul lui Constantin Brancoveanu de Ioan Alexandru cu cateva comentarii ale autorului


Nu-i patrie acolo unde nu e schit,
plamanul de aducere aminte
in care focul poate destepta
licarul milei printre oseminte.
Cenusa-n raie se preface-n stol
cand ea in fruntea jarului ramane
de nu e vultur oul mai intai,
coaja alege clostele de maine.

Brancoveanu incearca sa patrunda cu fii sai la miezul neamului. Ce ne tine? Cine ne da putere? Asta este Iisus Hristos. Nu ne tinem de Iisus Hristos, pierim! Ne tinem de Hristos, moartea este numai trecere la inviere.

Deci, ne spune, patria nu este o adunatura de iarba si de buruieni si de sentimentalisme, si de mamaliga cu branza si de tuica, s.a.m.d. Patria [si neamul n.n.] este exercitiu pentru mantuire.

E simbolul in sange mai intai
aurele dureaza din faclie
cum in fantana ochiul albastrui
lasa pe cer icoana sa invie.
Frangerea de sine intre noi
e faptura cea mai ziditoare
gustu-i, daru-i, focul e apoi,
ce preface graiul in ardoare.
Nu cu sceptru...

Asa a crezut Ceausescu, ca daca are puterea in mana, poate sa faca orice, si tara merge s.a.m.d. A crezut ca daca tine sceptrul de conducator al tarii, totul e rezolvat. Daca n-a rezolvat problemele spirituale, daca a dat in Biserica lui Hristos cu puterea lui ... s-a facut. Cine se ia - spune Iuliu Maniu-, cu evreii si cu crestinii la harta o incurca in istorie.     

De mana Elenei Murariu

***

Senatul Romaniei, 1993


Noi avem dreptul la un fanatism care este fanatismul iubirii. Nici un fanatism nu este ingaduit in afara de fanatismul iubirii, care iarta, mantuie,si izbaveste. Sfantul Pavel zice cand certati, sa se invenineze haina pe voi, asa sa se sperie celalalt, dar spre manturie nu spre osanda. Daca eu il blestem pe celalalt... Iertati-ma, m-am ocupat in oratoriul lui Constantin Brancoveanu, cuvant cu cuvant pana cand a disparut toata ura impotriva sultanului din inima copiilor si atuncea a putut sa moara. Cand a inceput sa binecuvinteze pe turcii care-i omoara si sa-i iubeasca, atunci a putut muri Brancoveanu!

Orice alta forma e fanatism! Comunisti, n-au murit si au zis: trageti in noi! Dar erau plini de ura, iar daca le dadeai o mitraliera ii omoarau ei pe toti, si pe urma poti sa-i omori si pe ei. Nu vedeti in custi tot felul de fanatici, care daca le dai o arma omoara intreaga omenire? Noi nu suntem asa ceva! Fereasca Dumnezeu! Nu cautam martiriul. Martiriul inseamna a fi omul iubirii. A fi omul iubirii, sigur, cu langajul tau. Sigur, ce sa fac daca sunt poet si ma inflacarez cateodata?! Dar nu-i nici o forma de ura in sufletul meu. Am prieteni cu care ma contrazic chiar in Parlament, si acuma sunt in Senat cu ei, si unii s-au declarat atei si sunt prieten foarte bun cu ei. Ei inteleg ca nu am nimic cu persoana lor, dar cu ideile lor gresite, da! Si cu alea ma bat, nu cu persoanele! Oamenii mi-s dragi, si mor de dragostea lor, si ma feresc sa nu creada altceva decat este in realitate. Este o dragoste reala pentru mantuire. Si este o ravna extraordinara, doar-doar se va indrepta omul celalalt, ca sa se intoarca la izvorul vietii. Si ma intereseaza camasa de nunta a fiecaruia si vreau ca fiecare sa fie fericit. Dece sa nu fie fericit? In fond asta ma intereseaza, sa-i vad pe oameni fericiti! M-apuca groaza ca sufera degeaba din prostie, se cearta, se ucid, se violeaza din prostie, ca nu-L cunosc pe Hristos.    

Braila, Festivalul de Poezie Crestina, 1991


Nu exista alta forta care ne poate renaste, care ne poate da viata din mortaciunea aceasta in care ne aflam cu totii. Suntem morti, suntem impietriti, suntem deznadajduiti, suntem legati de lumea aceasta, fara Iisus Hristos.

Nu exista alta speranta pentru omenire. Omenira se indreapta absolut sigur spre Iisus Hristos. Iisus Hristos este centrul omenirii, este inima lumi. El este centrul istoric, este Cel care coaguleaza cosmosul si care salveaza omenirea permanent, pe masura venirii din libertate la Sinele Lui. Nu putem sa fim constransi, si cum am spus, si cum stiti cu totii, Dumnezeu este Atotputernic, dar are o singura slabiciune: nu vrea sa ne constranga sa venim la El, pentru ca iubeste, vrea relatie de iubire intre noi. Nu poti face nunta cu sila. Si de aceea Dumnezue e atat de bland si atat de bun si de ingaduitor, cu noi toti, [pentru ca] nu vra sa venim de-a sila.

Bonn, ajunul anului 2000


Tineti-va de Hristos cu toate necazurile si suferintele dumneavoastra. Aveti curajul, ca El va aude rugaciunile. Cat de obscuri ati fi si de slaba limba cu care vorbiti, Atotputernicul va asculta pe fiecare. Nu va indoiti, ca veti primi raspunsul.

Toti care au crezut, din istoria omenirii pana astazi, nimanui nu i-a parut rau ca au crezut in El. Mi-aduc aminte de Sfantul Policarp, batranul martirizat la 83 de ani, [caruia] i s-a cerut sa se lepede de Hristos. Si a spus: 83 de ani numai bine mi-a facut. Cum sa ma lepad de El?! Asa si dumneavoastra: incepeti sa invatati sa traiti cu Hristos si o sa fiti fericiti. Fericirea inainte de Hristos si in afara de Hristos nu mai exista, dar cu Hristos o sa aveti patrie fericita, loc de munca fericit, familii fericite, copii fericiti, si dumneavoastra insiva veti fi niste oameni fericiti. Va spun in incheiere: Hristos a inviat! Fericit fii popor iubit al inimii mele!  Amin!  

Iisus Hristos a avut o singura camasa pe El si era pe cruce si soldatii au vrut sa o sfartece, si n-au putut. Daca camasa lui Hristos n-a putut fi sfartecata cand El era pe cruce, dupa ce a inviat din morti, credeti ca putem noi sfarteca aceasta camasa scumpa a lui Hristos, zidita dintr-un fir, care este Biserica? Sa nu va inchipuiti ca oamenii au aceata putere. Ce a unit Dumnezeu, ce-a tesut, ce a intretesut intre noi, in lacrimile Maicii Domnului, in lacrimile Bisericii, in lacrimile unui neam, - camasa lui Hristos - nici portile iadului nu o pot sfarama. Biserica lui Iisus Hristos, ca si camasa lui Iisus Hristos, una este. Suntem un neam si o Biserica, in confesiuni diferite, mergem pe cale fiecare: unul s-a sculat mai devreme de dimineata, unul se simte mai bine cu un fluier, altul cu un cor, altul in genunchi, altul neingenunchiat, altul isi face cruce, altul nu-si face cruce, altul saruta icoana, alta saruta pruncul. Toti mergem in camasa lui Hristos spre Ierusalimul ceresc spre Cetatea Dumnezeului celui viu Care este mantuirea noastra, si care este manturiea neamurilor. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Aliluia! Amin!

Biblioteca Parlamentului Romaneii 1992


Crestinismul exista prin fapta istorica a mortii ca Jertfa si a Invierii reala, in carne si oase, a lui Iisus Hristos. Acestea nu sunt mitologii, acestea nu sunt filosofii, acestea sunt fapte istorice care au zguduit lumea si care se tin prin credinta, si prin credinta cinstita, curata si onesta. Si nu se pot face speculatii aici si nu se pot pune indoieli s.a.m.d. 

Iar, crestinismul nu este o cultura, este tot ce are mai sfant omenriea. Cultura s-a nascut de aici. Nu este o cultura, nu facem asta pentru cultura omului, desi cea mai mare cultura s-a nascut in virtutea crestinismului. Cele mai mari capodopere in muzica, in pictura sau in poezie s-au nascut in virtutea nasterii lui Iisus Hristos si mai ales a Invierii Lui. Daca Hristos nu ar fi inviat noi n-am fi avut parte de nicio Gioconda, de niciun Michelangelo, de niciun Leonardo [da Vinci], de nicio biserica, de nicio catedrala. N-ar fi aparut nimic in istorie. Toate s-au nascut in puterea Duhului Sfant, datorita acestui fapt istoric pe care noi trebuie sa-l comunicam copiilor nostri, ca niste martori ai invierii, ca suntem fieare dintre noi. Ori suntem martori ai invierii lui Hristos ori nu suntem nimic. Avem de comunicat acest fapt zguduitor, simplu ca buna ziua si tare ca taria cerurilor, acesta, al faptului istoric al mortii si invierii lui Iisus Hristos, Care ne-a facut si care ne-a vestit ca suntem copiii lui Dumnezeu, si suntem meniti vietii vesnice si invierii de obste. Asa sa ne ajute Dumnezeu!  

***

M-am luptat Lupta cea buna,
mi-am ispravit ALERGAREA
am pazit CREDINTA
De acum ma asteapta cununa
neprihanirii pe care mi-o va da
in ZIUA ACEEA, Domnul, Judecatorul
cel drept.
Si nu numai mie ci si tuturor
acelora care vor fi iubit venirea Lui.
Biblia, II Timotei 4: 7,9


POEZII


 

Lumină lină, lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de ceară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de lumi venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină.

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor venii să-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Si lumile au pierit din zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină, nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi sărăcit
Cel plâns şi cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înnoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.


Partasi suntem multor iubiri
Una singura e implinire
Celelalte numai presimtiri
Pana dam in inima de Mire

Impodobit cu-nfatisarea Lui
Dinspre inviere rasarinda
Pe cat in lacrimile orisicui
Voi ravni iubirea sa-si aprinda

Ce exista sa iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Sa rodeasca-n cele care nu-s
Rasaritul ce le apartine


Izvorului asemeni sunt si eu
Cutremurat sub stelele de vara
Cu cat e cerul mai fara de vant
Cu-atat launtrurile mele se-nfioara

Nu dinafara-i zvon ce ma framanta
Nici din adancuri nici de sus
O umbra s-a desprins din slava
Icoana ei in mine a apus

Din ce in ce sunt cercuri mai adanci
Si mai departe horele pe ape
S-a desteptat in mine un izvor
Ce nu-l mai pot cuprinde si incape.

PAGINI WEB:

Martirii Brâncoveni, mlădiţe ale Crucii lui Hristos / Ioan Alexandru, despre martiriul Sfinților Brâncoveni / „În sufletul poporului s-a zidit icoana lor cu chip luminat, model al jertfelniciei”

Poetul Ioan Alexandru - Fondatorul Pro-Vita

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Parintele Arsenie de la Malvialle despre Taina Crucii, care se situează tocmai între moarte şi înviere, ca leac împotriva morţii duhovniceşti

Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie (Marcu 8,34).

 Părintele Arsenie de la Manastirea "Inaltarea Sfintei Cruci" de la Malvialle, Franta, a poposit in timpul Postului Mare din anul 2012 la Parohia "Toti Sfintii" din Vedrin, Namur, Belgia, unde le-a vorbit celor prezenti despre luarea crucii.

Parintele a pornit de la o apoftegmă rostită în Athos: „Dacă vei muri înainte de a muri, nu vei mai muri când vei muri”, de la care a arătat existenţa a două morţi: moartea trupească, sfârşitul vieţii noastre pământeşti şi moartea duhovnicească. O exemplifică pe cea de-a doua cu căderea lui Adam şi a Evei din Rai: „în ziua în care vei mânca, vei muri” – o moarte care a culminat cu scoaterea din Rai, cu pierderea ambianţei comuniunii cu Dumnezeu. Însă, dacă există două morţi, există şi două învieri: o înviere trupească şi o înviere sufletească.  

Importanţa acestei înţelegeri este dată de Taina Crucii, care se situează tocmai între moarte şi înviere, ca leac împotriva morţii duhovniceşti.

Ce înseamnă ca omul să se lepede de sine?

Sinele este înţeles ca egoismul, trufia, tot ceea ce ţine de moartea în care omul a intrat în ziua în care n-a ascultat, prăpastia morţii în care s-a prăvălit. Crucea aici intervine: ne opreşte din moartea duhovnicească, este lucrul de care ne agăţăm căzând în prăpastie. A se lepăda de sine înseamnă a se agăţa de cruce, a se lepăda de ideea de a putea avea o viaţă în sine fără Dumnezeu, a renunţa la sinele care îmi spune că pot trăi prin mine însumi. Este momentul realismului, al înţelegerii faptului că nu putem trăi prin noi înşine. Lepădarea de sine echivalează cu unirea cu Hristos.

Ce înseamnă ca omul să-şi ia crucea sa?

A dori ca Dumnezeu să te scoată din prăpastie înseamnă a-ţi lua crucea ta. Crucea este leac, iar leacul este arătat drept cruce. Îmi doresc să sufăr (în trup şi în duh) pentru că înţeleg că altfel merg spre moarte. Unirea cu Hristos, realizată prin lepădarea de sine, trezeşte trupul şi duhul, le face să fie altfel.

Cum înţelegem atunci suferinţa?

 Ea poate fi văzută ca prăpastie care duce spre moarte (trupească şi duhovnicească), însă sensul ei adevărat este acela de leac prin care Hristos te ajută să treci de la moarte (duhovnicească) la înviere. Suferinţa devine leac când te bucuri de tot ceea ce îţi trimite Dumnezeu, căci El ştie mai bine de ce ai nevoie, şi atunci când ieşi din „de ce?-uri”... Adesea necazul e trăit ca bucurie, căci Dumnezeu e acolo; în suferinţă luăm putere de la Hristos. Moartea se va termina şi se va vedea învierea.

Ce înseamnă să urmezi lui Hristos?

Hristos Şi-a luat crucea, a murit şi a înviat. Cuvintele „să urmeze Mie” sunt o făgăduinţă: acela care îşi va lua crucea sa, va ajunge la nişte morţi, dar cu certitudine va şi învia.

[...] 
Prin „de ce?-uri” se alungă harul. Cum să ne înţelegem crucea? Cum să o acceptăm?

Dacă întrebăm „de ce?” înseamnă că n-am înţeles în ce constă taina unirii lui Dumnezu cu omul. Ce înseamnă a te atinge de Dumnezeu? Înainte de Înălţarea Sa, El Însuşi spune: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu m-am suit la Tatăl Meu”. Le-a cerut apostolilor stăruirea în rugăciune, însă, după Înălţare şi trimiterea Sfântului Duh, Hristos Se atinge de noi într-un alt mod: prin Sfânta Împărtăşanie, prin care primim o Persoană. E o Persoană care intră în noi, ne unim cu Hristos. Întâlnirea este serioasă, Hristos devine manifestat în mine, îmi dă puterea să fac ce a făcut El. Sfinţii se supun pe ei înşişi la nevoinţe tocmai pentru a-L lăsa pe Hristos să lucreze mai mult în ei. Cu cât suferinţele sunt din nevoinţă (liber asumate), cele de nevoie sunt mai puţine. Însă pentru asumarea de nevoinţe, când vrem să facem ceva, când avem o dorinţă de nevoinţă trebuie să ne sfătuim cu duhovnicul.

Cum să ne iubim vrăjmaşii?

Să ne dam seama că răul nu omul îl face, ci că în spatele lui se află un duh rău, necurat; nu omul e de vină în primul rând, ci cel rău. Să ne hrănim conştiinţa cu aceasta.

Cum combatem răul?

Nu îl combatem, ne ferim de el – Hristos a plecat în pustie. Să ne concentrăm pe bine. De oprit, îl putem opri numai prin rugăciune.

Cum cunoaştem voia lui Dumnezeu?

Voia lui Dumnezeu vine întotdeauna cu pace, cu o împlinire dinăuntru. Când întrebi întotdeauna, chiar dacă ţi se pare că e bine. Risipirea duce la pierderea stării de întrebare.

Cum să ne smerim?

Oglinda este Hristos. Când te uiţi în oglindă ştii cum eşti. Pentru ferirea de mândrie, te uiţi în oglindă. E normal ca virtuţile să se dezvolte, să ne dorim asta. Cu Hristos sporim multilateral, trebuie să se vadă în toate laturile şi dimensiunile. Cu cât devii mai bun, cu atât îl vezi mai bine pe Hristos şi esti smerit deoarece Hristos este cu atât mai mult (încă de neajuns la măsura Lui). Prima virtute a celui ce se apropie de Dumnezeu (aici stă raportarea!) e că nu ştie „măsura” la care este.  

Un cuvânt pentru sporirea obştii?

A-şi vedea lipsurile. A fi realist. Nu există obşte desăvârşită aici pe pământ.



joi, 11 septembrie 2014

Marius Iordachioaia: "Cine priveşte Crucea poate vedea Calea"


Acceptarea unei nedreptăţi pentru Hristos este lepădare de sine şi curăţire de patimi. Simţământul că toată dreptatea omenească este profund nedreaptă şi murdară, rod al patimilor şi al instinctului de conservare, ar trebui să umple inima fiecărui ucenic al lui Hristos. Dreptatea omenească este tocmai încercarea de a-ţi salva viaţa ta pământească, şi Domnul Hristos ne-a prevenit cu putere că astfel o vom pierde pe cea veşnică. Căci dreptatea omenească ce e altceva decât expresia autoconducerii şi autoadministrării proprii existenţe? Adică, exact opusul creştinismului care devine o infinită minciună fără dăruirea noastră totală voii lui Hristos, fără acceptarea Evangheliei Sale ca dreptate a lui Dumnezeu şi a noastră.

Nu mi-e frică de necazuri cât de faptul că le voi primi necreştineşte. Democraţia, cu demagogia ei privind dreptul la reacţie, protest, într-un cuvânt la "dreptate", nu este decât o foarte mare ispită la adresa Ortodoxiei, DE A PĂRĂSI CALEA DREPTĂŢII LUI DUMNEZEU. Mereu ni s-a reproşat de către seculariştii umanişti neimplicarea civică, indicându-se modelul catolic sau protestant. E deja mai mult decât suspect, nu-i aşa?

Totul se tranşează în conştiinţa omului: rabzi o nedreptate pentru a te curăţi sau pentru că eşti laş? Poate că aici este un loc de rătăcire. Căci cel ce-şi simte laşitatea poate, din frustrare, să şi-o înfrunte acţionând civic, nu ortodox. Dar laşitatea, ca orice patimă, se poate vindeca doar prin Hristos, nu prin curaj civic. A nu se confunda soluţia psihologică cu cea duhovnicească. Soluţia psihologică este pentru deblocarea vieţii pământeşti, cea duhovnicească pentru deblocarea căii către Cer. Este o diferenţă de nedescris între acestea.

Sursa tuturor bolilor sufleteşti este dorinţa neîmplinită a patimilor, adică dorirea celor de aici, celor lumeşti. Sau dorirea eretică a celor cereşti. Pe una din aceste două căi, a psihologiei sau ereziei doreşte satana să tragă Ortodoxia în cadrul existenţial specific democraţiei.

Pentru ortodox toate relele acestei vieţi se transformă în unelte de curăţire în Numele lui Hristos şi cu scopul intrării în cetatea Sa. La urma urmei, duhovniceşte vorbind, nu comunismul a fost rău pentru creştini, ci felul în care s-au folosit de el pentru mântuire! Asemenea, dictatura roz de azi. Căci principiul rămâne acelaşi:
Cine e nedrept să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat să se spurce încă. Cine este drept să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt să se sfinţească încă. Iată, Eu vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui.(Apocalipsa 22, 11-12)

Aceasta e calea Lui, se poate vedea limpede în toată învăţătura Sa, care, înfăptuită, e în întregime răstignire a omului vechi, lumesc, din noi! Sf. Ap. Pavel tocmai de aceea nu vroia să ştie şi să predice decât pe Hristos cel Răstignit, pentru că e icoana cea mai limpede a Căii pe care a propovăduit-o Hristos. De aceea un creştin se poate lepăda de Hristos în două moduri: vădit, declarativ sau tacit, prin neluarea crucii.

Patimile  noastre, multe şi diverse foarte, nu ne lasă să acceptăm acest adevăr fundamental al vieţii creştine autentice: că pentru un ortodox viaţa acesta este în întregime un instrument de curăţire şi atât! Că e o cale îngustă tocmai ca să fie curăţitoare. Că e tot mai îngustă pe măsură ce înaintezi, tocmai ca să fie tot mai curăţitoare. Căci nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor!

Un prieten m-a sunat să mă întrebe despre tâlcuirea unui stih din Psalmi. I-am spus că atunci când va fi curat, va înţelege. Că acesta este calea ortodoxă: înţelegere pe măsura curăţiei, nu a studiului  intelectual.

Ortodoxia este o viaţă de continuă şi îndârjită curăţire. Şi din curăţire, toate celelalte. A te folosi de toate cele ale acestei vieţi pentru a te mai curăţi puţin, îmi pare, ca unui îmbătrânit în rele ce sunt, calea cea ortodoxă.

Sfântul Iustin Popovici spunea că singura trezire duhovnicească autentică este cea ascetică. Când omul începe să înseteze de curăţie.

Cine priveşte Crucea poate vedea Calea. Poate vedea Stânca ce iertând şi răbdând loviturile a ivit apă vie. Căci a refuzat viaţa şi dreptatea pământească, făcând astfel răul şi moartea să aducă în lume, viaţa şi dreptatea lui Dumnezeu.

Iarăşi spun: nu mi-e teamă de necazuri şi încercări, ci că datorită necurăţiei mele, le voi primi necreştinieşte. Doamne, ai milă!

Nu mă interesează cât de neliterar este scris acest articol. Este doar un adevăr pe care n-aş vrea să-l uit. Şi poate nu sunt singurul...

Iată un stih din cartea Apocalipsei care descrie sintetic Calea ortodoxă:
Fericiţi cei ce spală veşmintele lor, ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate!(22,14) Este vorba despre Cetatea Cerească.

Crucea nu elimină răul din lume, ci îl pune în slujba curăţirii şi sfinţirii.

Sursa: Oameni si demoni, CALEA ORTODOXĂ