sâmbătă, 6 septembrie 2014

Adunare de cuvinte despre dragoste si iertare, de Savatie Bastovoi


Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca și noi, fiecare la rândul nostru, să facem același lucru cu aproapele nostru... Dacă este sa ne asemănam cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui, și asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când iertam. Puterea de a ierta este însușire dumnezeiasca. Iertand celor ce ne greșesc ne facem părtași la dragostea cu care iubește Dumnezeu lumea.

*

Tot ce exista, exista din dragoste și pentru dragoste. In măsura în care iubim, ne umplem de rost și ne aflam locul în această lume făcută de Dumnezeu. Prin iubire cunoaștem și vedem pe celalalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să știe e înseamnă să fii văzător cu duhul, trebuie să știe că asta înseamnă să iubești.

Când iubești, până într-atât te dăruiești, până într-atât dorești să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici in gândurile lui, să-l retrăiești în propria ta inima, în propriul tău trup, în propria ta răsuflare, încât cel iubit dintr-o dată ți se descoperă în întregimea sa, în tine însuți, ca tine însuți.

*

A ierta înseamnă a renunța la tine însuți, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce ți-a greșit, înseamnă sa mori tu pentru a lasă pe altul sa trăiască. Cu alte cuvinte, a ierta înseamnă să reîntorci la viata, să dăruiești viată.

*

Niciodată nu m-am simțit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic și totodată mai cuminte si mai smerit decat atunci cand am fost iertat pentru gresalele mele.

*

Mi-am dat seama cât de greu îmi vine să iert, câtă durere și câtă renunțare trebuie să simt, durere care mă apropie de moarte, care mă omoară pe mine pentru a da celuilalt voie sa trăiască. A iubi înseamnă a ierta, a ierta nu o fapta care este sau ti se pare gresită, ci a ierta adanc si necontenit, a ierta o dată si pentru totdeauna răul ce se ridică împotriva ta.

*

Cred ca cele mai cumplite fapte în istorie n-au fost săvârșite de oamenii răi cu desăvârșire, ci de aceia care aveau în sine amestecat răul cu binele. Caci, nu-i asa, cine ar urma un om rău cu desăvarsire? Răul nu e atât de rău dacă nu are în el amestecat și puțin bine.

*

Plânsul e la fel de firesc ca și rasul. Cred că ar trebui să plângem cel puțin la fel de des precum radem. La un moment dat oamenii au început să considere plânsul ceva rușinos, o expresie a slăbiciunii. Dar e la fel de adevărat ca și rasul poate trăda o slăbiciune. Astăzi bărbații nu mai poartă războaie, nu mai străbat păduri în căutarea vânatului, nu mai sunt amenințați de animalele sălbatice, de stihii, în schimb nu mai plâng. Aceasta incapacitate de a plânge pare sa fie singura calitate a bărbaților de azi.

*

Sunt oameni care au plânsul în interior. Aceștia sunt cei mai frumoși oameni de pe pământ. Acest plâns lăuntric nu are în el nimic din tristețea și apăsarea oamenilor neîmpliniți sau loviți de vreo suferință. Acest plâns lăuntric este ca o lumina de dimineață care străbate prin ceată. Aceștia sunt oamenii pe care ii iubești fără să știi de ce, și revii la ei pentru ca amintirea lor nu te părăsește. Nu este o mai mare bucurie în viata decât aceea de a întâlni un astfel de om. Deși ei pot trece neobservați. Pentru a-i recunoaște trebuie ca și tu să fi plâns măcar o data în viată, să plângi de-adevăratelea.

*

Sunt atatea lacrimi in lume care se varsa necontenit! Lacrimile suferintei curg sub luminile reclamelor, in orasele mari, in bai, in asternuturi, in masini. Rasuna atatea racnete de durere, atatea suspine, dincolo de buletinele de stiri, dincolo de talk show-urile televizate, dincolo de vacarmul cluburior de noapte. Intreaga noasta civilizatie, cu noile ei tehnologii care se intrec una pe alta, este indreptata sa ascunda acest plans, sa ne faca sa credem ca plansul nu exista. Dar lacrimile se varsa necontenit si o gramada de oameni isi traiesc adevarata conditie, aflandu-se in cele mai sincere, cele mai sfasietoare momente ale vietii lor, in timp ce noi ne cufundam in nesimtire. Si doar atunci cand suferinta da buzna in viata noastra, doar atunci perdeaua indiferentei cade de pe fata lumii. Lumea apare asa cum e ea, cu raul si cu binele ei. Iar deasupra ei, abia atunci se vede Dumnezeu. Lumina iubirii lui Dumnezeu nu poate fi vazuta decat prin lacrimi, altfel ea ne-ar orbi.

*

Pana la urma, noi avem nevoie de o fiinta ca sa ne jertfim pentru ea, nu de o idee, ci de o fiinta vie. Si de aici putem porni. Abia de aici incolo omul caruia ii vorbim ne va intelege. Atunci cand vorbim despre crestinism trebuie sa vorbim in primul rans despre fiinta crestina, sa vorbim despre Hristos. Apostolii vorbeau despre Hristos, dar noi vorbim despre reguli morale, reguli pe care ei le stiu si asa foarte bine.

*

Iubeste pentru a fi iubit si iarta pentru a fi iertat.

*

Fara zdrobirea aspiratilor omenesti, fara risipirea inchipuirilor pe care oamenii isi zidesc de obicei viata, nu poate avea loc cunoasterea de sine, cunoastrea care il indreapta pe om spre adevar si iubire intr-un mod cu totul firesc, aidoma animalului insetat dupa o zi de munca. Setea si somnul sunt stari cu totul naturale, si totusi cei care dorm ori de cate ori li se face somn, si beau ori de cate ori li se face sete, nu inteleg ca aceste doua stihii umane nu au fost lasate doar pentru a fi satisfacute, ci au fost date omului mai ales ca o preinchipuire a lucrurilor viitoare, a cautarilor inalte, cand sufletul se zbate spre lumina ca si spre o apa, iar trupul se dezbraca de greutatea sa ca de un somn greu.

*

Toti suntem constienti de neputinta noastra de a iubii...

*

Dumnezeu, cand S-a pogorat in lume, mai inainte ne-a iertat pentru ca L-am tradat in Rai, ne-a iertat pentru ca ne-am indepartat de poruncile pe care ni le-a descoperit prin proroci, ne-a iertat pentru ca nu L-am primit pe Fiul Sau, ca L-am rastignit. Pentru toate ne-a iertat. Ne-a iertat - pentru ca ne-a iubit. Si noi suntem datori sa raspundem cu aceeasi dragoste.

*
A iubi inseamna a ierta.

*

Nimeni nu se bucura decat regasindu-se in altcineva. Numai in Duhul Sfant oamenii se pot cunoaste unul pe altul si pot trai bucuria deplinei regasiri, pentru ca in afara de aceasta intalnire totul este nedeplin si schimbator.
*

Pe pamant noi ne cunoastem in parte, si asta pentru ca sufletele noastre sunt dezbinate din pricina multelor dorinte. Oamenii au obiceiul sa se identifice cu propriile dorinte si din aceasta cauza se indeparteaza de ei insisi. Atunci cind doi oameni cu dorinte comune se intalnesc, ei se bucura si se imprietenesc. Vazand in celalalt doar propriile dorinte, ei ajung sa creada ca se cunosc unul pe altul si ca se inteleg. Viata insa ne schimba pe toti, pentru ca unele sunt dorintele copiilor, altele ale tinerilor, altele ale oamenilor cuprinsi de grijile familiei si altele ale batranilor.

*

Viata ne arata ca prieteniile se leaga la tinerete, dar arareori vei gasi un batran care sa poata spune despre cineva ca ii este prieten.

*

Oamenii se despart din cauza ca dorintele lor se schimba.

Singuratatea sufleteasca in care petrece majoritatea oamenilor ne descopera cat de putin ne cunoastem unul pe altul si cat de putin ne cunoastem pe noi insine.
*

Ca orice om, am cautat si eu sa ma inteleg pe mine insumi. In tot acest rastimp am inteles ca nu este pe pamant o bucurie mai mare decit aceea de a te regasi in altcineva, pentru ca atunci simti ca tot ce ai trait si ai acumulat in decursul vietii tale nu este o minciuna. Atunci cand te regasesti intr-un om, simti ca il iubesti. Il iubesti pentru ca te iubesti pe tine? Da. Dar oare eu ma iubesc pe mine? Cred ca nu. Dar noi insine nu putem sa ne iubim decat in celalalt si nu iubim atat ceea ce suntem, cat ceea ce am putea sa fim si ar trebui sa fim.

*

Cuvintele de dragoste ale oricaruia dintre noi sunt si raman cuvinte de dragoste numai in masura in care noi insine suntem prezenti in acele cuvinte.
*

Hristos ne-a aratat ca ne iubeste nu pentru ca ne-a vorbit frumos si, indraznesc sa spun, nici macar pentru ca a murit pentru noi, ci, mai ales, pentru ca ne-a incredintat ca El Insusi este cu noi pana la sfarsitul veacului.
*

Dragostea este mai intai de toate prezenta, poate nu atat fizica, cit duhovniceasca, prezenta atotcuprinzatoare, prezenta pana la identificare. Este o prezenta in care doar cel iubit mai exista, iar noi ne micsoram si ne golim pentru a lasa loc aceluia sa ne cuprinda si sa ne umple de prezenta sa.
*

A vorbi despre dragoste este la fel de greu ca si a vorbi despre Dumnezeu. Asa cum exista oameni care nu cred in Dumnezeu, tot asa exista oameni care nu mai cred in dragoste.

*

Orice om doreste sa fie iubit. In sinea sa, fiecare crede ca stie de ce are nevoie de la celalalt pentru a se simti iubit. Inca din copilarie, mintea fiecaruia dintre noi a fost ocupata de fantasme despre dragoste, despre o relatie ideala cu oamenii langa care ni s-a dat sa traim.

*

Trecutul este ca o prapastie in care, daca privesti prea mult, risit sa cazi.

*

Trecerea timpului se poate masura cu orice. O masuram cu hainele din care crestem, cu oamenii care mor sau se casatoresc. Nimic nu opreste trecerea timpului. Si cei indragostiti pot spune: iata, suntem cu o atingere mai aproape de moarte, suntem cu o imbratisare, cu un sarut mai aproape de moarte!

*

Dragostea pe care o revarsam asupra oamenilor este ca o lumina care descopera lucrurile aflate pina atunci in intuneric. Prin iubire cunoastem si vedem pe celalalat in adevarata lui lumina. Numai iubirea este vazatoare. Daca cineva vrea sa stie ce inseamna sa fii vazator cu duhul, trebuie sa stie ca asta inseamna sa iubesti.

Din Carte de despartire de Savatie Bastovoi


PAGINI WEB:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu