marți, 21 iulie 2015

Parintele Cezar Axinte: "Suntem ocupati, iar ocupat inseamna ca exista si un ocupant. Cel ocupat este robit..."

Omul nu are nevoie numai de o cercetare materiala. Omul are nevoie de dragoste. De aceea, atunci cand ne justificam si poate ca suntem foarte aproape, poate unul langa altul in acelasi pat, in aceeasi casa, suntem ca si straini pentru ca spunem: am fost ocupat
"De ce n-ai venit la ziua mea, de ce n-ai venit la praznicul meu, de ce n-ai venit ca m-a durut, de ce n-ai venit ca m-am bucurat, de ce n-ai venit ca am plans?"
"Am fost ocupat!"
Primii si cei mai apropiati noua ne sunt copiii. Si, deseori nu mai auzim chemarea lor, care este chemarea lui Dumnezeu, chemarea lor sa fim aproape de ei.
"Draga dar am plecat in Spania, sau in Franta, sau intr-o tara indepartata - care poate sa fie chiar in orasul tau - ca sa-ti fac tie un trai mai bun, pentru ca eu am umblat in opinici si am invatat la lampa". 
Nimic mai gresit! 

Suntem ocupati, iar ocupat inseamna ca exista si un ocupant. Cel ocupat este robit, este stapanit!


Predica in duminca a III-a dupa Rusalii

Parintele Cezar Axinte

despre grijile vietii


In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, amin!

Iubiti credinciosi, inatia de toate dam slava lui Dumnezeu ca si-a pastrat meteorologia pentru Sine, ca daca era dupa om, [el] ar fi manipulat-o si pe aceasta, dupa cum se spunea ca in dimineata aceasta vor fi averse, vant puternic, furtuna si toate celelalte. Iata ca Dumnezeu a ingaduit sa slujim aceasta Sfanta Liturghie, si dupa aceea ne va slobozi pe noi la casele noastre, si va porunci vremii sa faca cele pe care le are de facut. Deci multumim inca o data, si de fiecare data pentru toate minunile pe care le face Dumnezeu in fiecare clipa cu noi. Dar, fiindca suntem cu totul coplesiti de griji, cu totul coplesiti de gandurile noastre, de omul cel pamantesc si pamantiu, nu vedem cat de mult ne iubeste Dumnezeu si, mai ales, nu auzim glasul Lui care ne cheama neincetat. Asa dupa cum El ne cere sa-I chemam Preasfantul Nume in fiecare clipa, sa stiti ca in fiecare clipa, pe fiecare dintre noi, Dumnezeu ne striga pe nume, dar din pricina zgomotului pe care il facem noi, ca oameni, fiindca suntem cu totul supusi gandurilor noastre, lucrurilor noastre, nu-I auzim niciodata, sau foarte rar ii auzim chemarea.

Iubiti credinciosi, ati auzit astazi o evanghelie de la Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, o evanghelie atat de profunda incat de doua mii de ani Parintii nostrii cei duhovnicesti talmacesc si talcuiesc, aduc la suprafata margaritare de pret talcuind aceasta evanghelie, si cu toate acestea de fiecare data este proaspata, mai proaspata, mai satioasa, mai gustoasa, si de fiecare data iti doresti parca mai mult sa te infrupti din ea. 

Parintii duhovnicesti au spus ca aceasta evanghelie sa se numeasca - si duminica aceasta sa se numeasca-, despre grijile vietii. Ei, bine, ce poate fi mai actual si mai comun decat grijile vietii? Adesea vorbim, sau am auzit aceasta expresie: gandurile ma omoara. Cine n-a auzit, din cei care vorbesc limba romana aceasta expresie? Chiar si un om care la suprafata este linistit, este bland, este bun cu ceilalti, poate sa aibe in sine o furtuna de ganduri, o furtuna de stari. Chair daca stie cu ajutorul mestesugului celui duhovnicesc, sau pur si simplu ca stie sa se stapaneasca, in adancul lui poate fi furtuna. Chair daca iata, in afara soarele straluceste, cerul poate fi senin, in interiorul nostru, nori negrii se poate sa ne intunce inima, sa ne fure bucuria, sa ne ia pacea, si sa ne dea tulburare.

De cate ori nu auzim: Parinte, mi-am pierdut rugaciunea, am pierdut ravna, sunt uscat la rugaciune, am indoieli in credinta, nu mai am pace, nu mai am dragoste. Ei, bine, lucrurile acestea sunt din interiorul nostru cel mai adanc, din abisul nostru cel mai adanc. De unde vin acestea, fratilor? Ne spun Sfintii Parinti: de la omul cel launtric, cel care este parasit de noi, cel despre care nu nu ne mai amintim decat arareori, cel pe care nu-l mai cercetam, cel pe care il tinem in temnita flamand, dezbracat si toate celelalte pe care le-am auzit de la Hristos, Mantuitorul nostru

Despre grijile vietii vorbeste Mantuitorul si alta data, intr-un alt cuvant, catre ucenicii Sai si catre cei care ii ascultau dumnezeiestile cuvinte, atunci cand vorbeste despre samanta care este aruncata la marginea drumului, care creste, prinde putin pamant, putina umezeala, dar o coplesesc buruienile. Si acele buruieni, spun Sfintii Parinti in talcuirea lor, sunt grijile noastre.

Ei bine, iata ca suntem in epoca in care grijile ne-au coplesti cu totul. Cine dintre noi poate sa spuna ca nu a fost depasit de griji, ca nu a fost tranti la pamant, ca nu a fost ingenunchiat, ca nu a fost robit, ca nu a fost chinuit de grijile sale? Deseori spunem lucrul acesta atunci cand vrem sa justificam lipsa noastra de langa cei iubiti ai nostrii. Ori ca este un frate, ori ca este un copil, ori ca este sot, ori ca este mama, spunem: nu am avut timp sa te cercetez. Spune Mantuitorul:
de nu veti face acestor prea mici frati ai Mei ce v-am cerut, sa-i dati mancare, sa-i dati bautura, sa-i dati imbracaminte, sa-i cercetati in spitale, in temnite, si toate celelalte, va voi arunca pe voi ca pe unii pe care nu-i cunosc.
 Ei, bine, dar omul nu are nevoie numai de aceasta, de o cercetare materiala. Omul are nevoie de dragoste. De aceea, atunci cand ne justificam si poate ca suntem foarte aproape, poate unul langa altul in acelasi pat, in aceeasi casa, suntem ca si straini pentru ca spunem: am fost ocupat
"De ce n-ai venit la ziua mea, de ce n-ai venit la praznicul meu, de ce n-ai venit ca m-a durut, de ce n-ai venit ca m-am bucurat, de ce n-ai venit ca am plans?"
"Am fost ocupat!"
Primii si cei mai apropiati noua ne sunt copiii. Si, deseori nu mai auzim chemarea lor, care este chemarea lui Dumnezeu, chemarea lor sa fim aproape de ei.
"Draga dar am plecat in Spania, sau in Franta, sau intr-o tara indepartata - care poate sa fie chiar in orasul tau - ca sa-ti fac tie un trai mai bun, pentru ca eu am umblat in opinici si am invatat la lampa"
Nimic mai gresit! 

Suntem ocupati, iar ocupat inseamna ca exista si un ocupant. Cel ocupat este robit, este stapanit! Despre acesta stapanire, despre aceasta robie ne vorbeste astazi Mantuitorul. Spune:
nu va ingrijiti - in sensul de nu va ingrijorati - de ce veti manca, de ce veti bea, de ce veti lasa mostenire copiilor, ci, cercetati-i pe toti, cautati sa-i hraniti. 
Pentru ca hrana noastra, ca persoane, ca fii ai lui Dumnezeu, ca chipuri ale lui Dumnezeu este iubirea. Cercetati-i si hraniti-i pe cei care doresc aceasta pentru ca iubirea aceea vi se va intoarce voua si va va hrani sufletul.

Lumea este bolnava, fratilor, de lipsa de iubire. Niciodata lumea n-a fost si n-a avut mai multa abundenta ca azi. Regi si imparati ar fi dorit sa manace si sa traiasca cum traim noi, chair si cei medii dintre noi. In plina vara, la plus 40 de grade, noi avem in casa 20 de grade, in plina iarna la minus 20 de grade noi avem caldura, in plina iarna mancam rosii si iata, toate fructele pamantului si toate celelalte pe care le cunoastem cu totii, aduse de la o margine si de la alta a pamantului pentru pantece, si cu toate acestea, niciodata, parca, omul n-a suferit mai mult. De ce? Fiindca sufletul, omul launtric, este din ce in ce mai parasit de noi. 

Omul trupesc, iata, l-am pus pe un piedestal, l-am inconjurt de ziduri groase, ca iata, sa nu patrunda ceva din afara, ca sa aibe intimitate. Dar ce intimitate poate sa aibe un om care este golit, dezbracat de lumina, dezbracat de har? Asa cum Adam spune: m-am ascuns ca mi-era rusine. Unde te vei putea ascunde de la fata Domnului? Unde te vei putea ascunde si cine va putea sa-ti aline suferitna si durerea cand vei fi lipsit de haina cea duhovniceasca, care este harul? Si scotand acest om trupesc, tot timpul punandu-l pe piedestal si inchinandu-ne lui, ne-am facut idoli, macar ca idolul acesta se numese sine sau eu.

Parintii cei duhovnicesti de la Dumenzeu ne vorbesc si, iata, azi ne marturisesc despre cuvantul lui Dumnezeu cel viu, care incepe asa:
Luminatorul trupului este ochiul. Deci daca ochiul tau e curat, tot trupul tau va fi luminat; dar daca ochiul tau e rau, tot trupul tau va fi intunecat. Daci daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult? (Matei 6, 22-23)
 Ce vrea sa spuna oare acest cuvant atat de greu, atat de adanc?  Si ne talcuiesc Sfintii Parinti ca ochiul nostru exprima ceea ce este in interiorul nostru. Ne spun Sfintii Parinti: din inima ta vor iesi toti serpii, toate rautatile, invidia, desfranarea si toate celelalte. Iar daca ele colcaie acolo, rautatile, vor fi imprimate pe chip si se vor vedea in ochiul nostru. Cati dintre noi, uitandu-ne la un om sau altul, nu putem oarecum sa ne dam seama de ce patima sufera? Fiindca Sfintii Parinti ne spun asa, ca fiecare din patimile noastre, cea mai dominata, se imprima pe chipul nostru. Iata intunericul cel dinauntru se proiecteaza in afara, pe chipul nostru acesta, fizic, dar desfigureaza si chipul cel duhovnicesc.

Despre aceasta ne spun si Sfintii Parinti, ca trebuie sa nutrim si omul launtric: nu va ingrijiti de ce veti manca, de ce veti bea, cu ce va veti imbraca, nu va ingrijiti cum va veti plati dobanzile pe la banci, nu va impilati cu toate rautatile lumii, ci cautati la zidirea aceasta care va vorbeste despre Dumnezeu.

Cat de frumos a facut pasarile! Ca de exemplu vorbeste despre ele ca unele care nu semana, nu secera, nu aduna in jitnite, si cu toate acestea Dumnezeu le hraneste. Si ce fac tot timpul? Atunci cand vine primavara, poate ati vazut, cei care stau la case, si ati auzit, nu te mai saturi cat de gurese sunt pasarile. Si, dimineata la ora 5 parca fac o liturghie, tot timpul ciripesc si zboara, si dau de jur imprejur [rotocoale]. Ma uitam deunazi si vedeam pasari care zboara ore in sir, si mi-am zis:
ce sens poate sa aibe acest lucru, ce sens are sa zborare asa o pasare, ca consuma energie si dupa aia mamanca si daca oboseste prea mult chiar sa moara?
 In mintea mea o puneam deja pe o creanga, sa mance si sa ciuguleasca tot timpul, sa se faca obeza si sa pocneasca. Iata mintea rationala! Dar ele ce fac? Fac cele ale lui Dumnezeu, adica aduc slava lui Dumnezeu cum zboara ingerii in cer, si dau slava lui Dumnezeu. Acesta este lucrul ingerilor, Arhanghelilor, sau a sfintilor, sa aduca slava lui Dumnezeu. Si aceasta multumire si recunostinta se intoarce de la Dumnezeu si nutreste, si-i arunca si pe ei din slava in slava, ii face mai luminosi, si mai bucurosi si mai fericiti.

Si spune Dumnezeu:
da esti in trup, in trupul acesta din care ai cazut din neascultare si, cu toate acestea, sa stii ca te-am adus la fiinta nu din intamplare, iubite om, ci ca sa te faci asemenea Mie prin har, sa te unesti cu Mine, sa ai fericire vesnica, sa nu te mai chinui. Dar, daca vrei sa nu te chinui, renunta la viata aceasta atat de complicata, simplifica-ti viata omule, fa cele simple ale tale. 
Atat de frumos poporul nostru a stiut sa manace putin, sa duca vasele [de dulce] in pod cand venea postul, sa se chiverniseasca din putin. Munceau oamenii la camp si din munca lor faceau zestre pentru fetele care erau orfane de razboi. Si cat de frumos a fost poporul acesta! Si inca mai este! Cat de frumos stie poporul acesta sa traiasca.

Iata, sigur ca da, cu mila lui Dumnezeu este al doilea locas de cult, a doua bisericuta unde slujim cumva impreuna Sfanta Liturghie, prima Sfanta Liturghie. Iata ca nu-i trebuie lui Dumnezeu ziduri inalte, groase, pana la cer, ca sa-I aduci slava, sa-I aduci multumire si sa fim intr-o comuniune intreolalta si cu El. Nu se supara daca poti sa faci asta, dar iti spune:
Cu ce pret, omule? Cu ce pret, omule faci toate acestea? Daca pretul este ca te impilezi de griji, te inrobesti, nu vreau acestea, pentru ca nu ma satur cu sange de taur si de vitei. Nu ma intereseaza tamaia ta binemirositoare si cat mai sofisticata si rafinata, ma intereseaza rugaciunea ta, care se urca ca tamaia inaintea Mea, rugaciune curata si cea de cainta si de pocainta, Ma intereseaza sa intri in camara ta si acolo sa te rogi, si sa-mi ceri si Eu iti voi da
Daca pe crinii campului, care se usuca in cateva zile si se arunca in foc, daca pe crinii campului i-am imbracat asa, mai frumos decat pe Solomon cel vestit pentru eleganta sa si pentru stralucirea hainelor sale, pentru opuleta sa, atunci pe tine omule, care porti chipul Fiului Meu cel nascut in veci, si Cel nascut din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, tu care porti chipul celui iubit Fiu al Meu, Cel de care se bucura si Duhul Sfant, Cel de care se bucura toate puterile ceresti, cum nu  te voi ingriji omule?! 
Arunca spre Mine, omule, toate grija ta, ia jugul Meu si sarcina Mea, pentru ca sunt usoare. Nu-ti pune sarcini mai grele decat ti-am dat Eu, omule!
Ei bine, fratilor, ne spune Dumnezeu si in acesta evanghelie si prin toti Sfintii, sa traim simplu, sa gandim simplu, sa nu cercetam la adanc lucruri care sunt mai presus de noi. Sa cautam sa vedem ca  ceea ce asteapta aproapele de la noi, incepand de la  cel mai departe si pana la pruncii nostri, este iubirea; este sa intrebi in fiecare zi: cum te simti, ce probleme ai, ce apasari ai? Aceasta este ceea ce cere Dumnezeu de la noi, de la fiecare dintre noi, iar aceasta n-o poti face tu decat daca esti stapan pe omul cel launtric, pe omul cel duhovnicesc. Iar omul cel duhovnicesc este cel care a invatat si a primit darul acesta de la Dumnezeu de a pazi mintea, de a pazi gandurile si de a pazi inima, de a avea trezvie si rugaciune in toata clipa, de a nu te lasa coplesit de griji, de a nu-ti face griji in plus, de a nu te lipi de bunurile cele pamantesti. Tu sa te lipesti cu o iubire nesfarsita de un lucru marginit - de aceea vine toata suferinta noastra, pentru ca ne lipim cu o iubire nesfarsita; pentru ca omul este nesfarsit, omul este vesnic prin harul lui Dumnezeu si se lipeste de lucruri care nu aduc nici un fel de satisfactie, si satisfactia pe care o aduc lucrurile se transforma in amarala si in amaraciune, si trece timpul, si omul acesta cel lumesc se impietreste si mai tare, si stapaneste, si sugruma pe omul cel duhovnicesc.

De aceea fratilor, ne vorbeste Dumnezeu, spunandu-ne:
"cautati mai intai Imparaia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte - de care aveti nevoie - se vor adauga voua"
Adica tot ce vom avea nevoie, vom primi.

Stim ca Iov a fost bogat, foarte bogat si foarte credincios. Si ca sa se arate dreptatea lui si credinciosia lui pana in sfarsit, Dumnezeu a ingaduit ca rautatea diavolului sa-l copleseasca cu totul. Si a pierdut totul, si pe copiii sai, a pierdut si averea sa, a pierdut si dregatoria sa. Si statea pe un munte de gunoi, si avea bube cu puroi, si se scarpina cu un ciob fiindca nu suporta durerea si mancarimea, iar sotia lui venea si spunea:
"Blesteama-L pe Dumnezeu, si mori dupa aceea, nenorocitule, fiindca, iata, te-ai increzut in Cineva care, iata, te-a batjocorit". 
Si Iov a zis:
"O, femeie fara minte - adica slaba de minte - cum voi face acestea, cand eu in fiecare zi faceam praznic si dadeam slava lui Dumnezeu ca nu cumva fii mei sa greseasca inaintea Lui si sa atraga osanda?" 
Si pentru credinta lui, pentru simplitatea lui, si pentru ca peste masura fiind impliat de diavol, n-a cedat, Dumnezeu i-a dat frumusetea cea din urma mai mare decat cea dintai, la fel cum noua ne da frumusete mai mare decat avea Adam intai. Ei, bine, la aceasta ne cheama Hristos, iar pe noi nu ne va lasa Dumnezeu intr-o ispita mai mare decat putem duce. Daca la Iov, Dumnezeu a ingaduit ca sa putem intelege pana unde merge rautata diavolului, dupa intruparea Sa Dumnezeu a luat libertatea diavolului, ni l-a dat legat, sa calcam peste serpi si peste balauri.

Ei bine, fratilor, stiu ca de multe ori spunem in gandul nostru: "usor de zis si greu de facut". Cine va putea oare sa aibe cutia postala plinade facturi, si griji, si batai in usa, sau sa sune la telefon, sau  te caute - acuma am inteles ca bancile te cauta si acasa, si prin vecini - cine va putea, deci, oare, sa fie fara grija? Nimeni, dar spune Hristos asa:
"cine nu adun cu Mine, risipeste"
si, iarasi:
"fara Mine nu puteti face nimic"
"cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu..."
Si ce este Imparatia lui Dumnezeu, fratilor, ca tot auzim? Ei, bine, nu va voi face o lectie despre Imparatie, ci voi spune ca aici si acum este Imparatia lui Dumnezeu. Aici S-a pogorat Duhul Sfant si a prefacut materia in Trupul si Sangele Mantuitorului, cele duhovnicesti, si noi ne-am impartasit cu ele, si nu numai cu ele, ci cu Duhul Sfant prin participarea la Sfanta Liturghie, pentru ca Sfanta Litrughie, timpul acesta liturgic, spatiul acesta smerit este Imparatia lui Dumnezeu. Si, Imparatia lui Dumnezeu, spune din nou Mantuitorul nostru, este inlauntrul vostru. 

O, omule marginti si slab, care crezi ca esti mic, cat de mare poti sa fi prin aceea ca porti chipul lui Hristos! Coboara-te si intra in camara ta si vei vedea, si vei gasi acolo Imparatia lui Dumnezeu, care este abisul, este taina cea adanca, nesfarsita, suprainfinita. Cauta-L in interiorul tau pe Dumnezeu! Fiindca il vei gasi acolo, te vei impartasi de Dumnezeu prin har, prin participarea la intalnirea cu Dumnezeu.

Iata ca suntem aici o mana de oameni, iata ca Hristos se jertfeste in fiecare bisericuta, iata ca ne cheama pe toti sa ne despovareze,
omule ocupat, bolnav si inrobit de grijile pe care insuti ti le-ai facut, pentru ca Eu nu ti-am dat griji, ti-am spus doar atat, cand te-am pus in gradina Raiului, ca sa o pazesti si sa o lucrezi - adica sa pazesti mintea si sa lucrezi rugaciunea inimii-, te-am pus pe tine acolo sa fii fericit si tu ti-ai facut griji, pentru ca ai vrut sa descoperi ce este si raul, ai vrut sa fi dumnezeu - gandindu-se omul ca daca binele este atat de bun, atat de fericit este cu binele, raul care i-a fost interzis de al-l cunoaste poate fi si mai bun. 
Si multi dintre noi, de la copii la tineri si la adulti vrem sa cunoastem si raul, si-l incercam pe pielea noastra, pe buzele noaste, in mintea noastra si in interiorul nostru. Si atunci iesim din Imparatie, nu mai avem timp liturgic, nu mai pastram pacea, nu mai pastram legatura cu Dumnezeu. Si vedem toate nalucirile posibile, de la demonii cei negri pana la ingerii de lumina, ca macar pe unul dintre noi sa-l apuce, ca un leu, diavolul si sa-l duca in intunericul cel mai dinafara. Dar, ce spune Dumnezeu?
Imbracati-va cu lumina, fiti fii ai luminii.  
Nu te cunosc pe tine pentru ca nu ma recunosc pe Mine in tine, ai desfigurat chipul Meu
Impartaseste-te cu Mine intreg, Trup si Sange ca sa restaurezi, sa transfigurezi acest om trupesc intr-un om duhovnicesc, adu-l stapan pe omul tau launtric, mintea ta fa-o stapana peste trupul tau.
Intelege omule, ca te-am chemat de la nefiinta la fiinta sa fii fericit, sa fi bucuros, si de vei cadea ridica-te, si de cate ori vei cadea, ridica-te si vei fi viu, te vei mantui".

La aceasta ne cheama, fratilor, Dumnezeu in evanghelia de astazi:
 "cautati Imparatia lui Dumnezeu".
Iata, mai putin de 5% din fratii nostri, sunt astazi in Imparatie, sunt astazi la intalnirea cu Dumnezeu cel viu, si auzim ca gem spitalele, gem statisticile, de oameni care sunt rapusi de griji. Care este primul simptom al grijilor, fratilor? Depresia, stresul - cuvinte inventate in secolul nostru!

Parintii nostri, bunicii nostri care castigau painea din sudoare fruntii bagand plugul, calul, si bagand samata in pamant, muncind si dand slava lui Dumnezeu si cerand sa creasca samanta aceea, asteptau, si daca vedeau ca venea o calamitate, spuneau ca de la Domnul este: "Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului laudat si binecuvantat". Ei, bine, ei care mancau un pic de mamaliga cu ceapa si se duceau in izmene sa apere credinta, si bordeiul lor, si copiii lor, si pe semenii lor, erau fericiti, nu erau depresivi, nu erau in spitale de psihiatrie, nu erau stresati iar noi care le avem pe toate la buton, suntem din ce in ce mai stresati. Care este explicatia? Departarea de Dumnezeu, departarea de iubirea lui Dumnezeu; am intors spatele iubirii lui Dumnezeu! Si iubirea aceasta a lui Dumnezeu, care este o iubire libera, o iubire gingasa, delicata; nu ne cotropeste, nu ne sileste, nu ne poseda, ci ne elibereaza, cu conditia ca sa putem sa raspundem acestei iubiri. Cum putem sa raspundem acestei iubiri? Iubind pe aproapele nostru. Dar pentru aceasta e nevoie de inima, e nevoie de un om duhovnicesc, de un om eroic, de un eroism crestin, iar sangele eroului crestin este sangele Mantuitorului Celui inviat. Nu mai are grupa de sange din aceasta biologica, ci o grupa de sfant.

La aceasta ne cheama Dumnezeu, la Imparatie. Spuneti: "am auzit noi din acestea", spune in Evanghelie: "dar aceasta este numai pentru cer". Doamne, Dumnezeule! Oare Dumnezeu ne-a facut sa fim fericiti numai dupa moarte? Ce viata ar fi aceea in care ni s-ar proiecta fericirea, bucuria, iubirea numai dupa moarte, dupa trecerea noastra la cele vesnice? Ar fi o viata fara sens, ar fi un chin. Dumnezeu ne-a facut si ne-adus la viata ca sa fim fericiti si aici. Aceasta cere de la noi: fii fericit, omule! Este porunca nu optiune. Asa cum nu este o optune pentru un parinte ca fiul sau sa fie fericit. Care dintre noi ar putea spune: e optional daca vrei sa fi fericit sau sa suferi in viata. Cine ar fi nebunul acela? Si, cum zice Mantuitorul, caruia fiul sa-i ceara paine si el sa-i dea piatra, ori sarpe? Ei, bine, nimeni! Daca noi, oameni trupesti, neduhovnicesti stim aceasta, cu cat mai mult, fratilor, stie Dumnezeu de ce avem nevoie, si ne-a si spus sa fim fericiti.

Iata, acesta este mesajul pe care vrea sa ni-l dea Dumnezeu, pe care-l talcuiesc Parintii, si pe care noi am vrea sa-l primim dar nu stim cum, acela de a fi fericit, de a fi in pace intrelalta, cu sine, cu semenii si cu Dumnezeu. Cine oare dintre noi nu-si doreste aceasta? Ei, bine, fratilor, semnul ca suntem vindecati, sau pe cale de a ne vindeca, semnul ca cercetam omul cel duhovnicesc, semnul ca intram in Imparatia Cerurilor, cea dinlauntrul nostru este acela ca avem mila, compasiune pentru semenii nostri cazuti in nenorocire. Acesta este un semn ca inima noastra se largeste si ca in inima noastra poate incapea toata Imparatia, iar in toata Imparatia poate sa incapa tot Adamul, fiecare dintre oameni. Nu exista un om pe care Dumnezeu sa nu poata sa ne ceara sa-l iubim, cu pacatele lui, cu caderile lui, cu scaderile lui. Dumnezeu ne cere sa-l iubim, pentru ca aceasta iubire este vindecatoare, iubirea care vine de la Dumnezeu si se rasfrange prin har in semeni, este iubirea care bate moartea. Acesta este mesajul lui Dumnezeu catre noi si nu numai azi ci in fieare clipa.

Dumnezeu sa va binecuvinteze, sa va daruiasca puterea si intelegerea sa scapati de grijilevaestea asa cum spunem la Sfanta Liturghie, la Heruvic: "grija cea lumeasca acum sa o departam". Sa luam grijea cea buna, si de aceea sa nu pierdem nici noi si niciunul dintre noi, Imparatia si unirea cu Dumnezeu. Amin!                      

Emisiunea "Vestea cea buna" - Despre grijile vietii

cu Pr. Cezar Axinte si Prof. Mihail Chircor

     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu