marți, 29 martie 2016

Marius Iordachioaia la Marșul pentru Viață: "Avortul face parte dintr-o întreagă mentalitate avortivă. Dacă pruncul a scapăt de ruperea cu forcepsul, atunci trebuie să fie victima ruperii cu forcepsul educational"


In Pildele lui Solomon scrie: "deschide gura ta pentru cel mut, pentru pricina celor năpăstuiți"( cf. Pilde 31, 8). E vorba de năpăstuiții nenăscuți cărora nimeni în afara de mișcarea Pro-Life, în frunte cu Biserica, nu le apară pricina. Suntem aici ca să dam glas acelui strigat mut, al copiilor avortați. Dar, vreau să subliniez acest lucru: avortul face parte dintr-o întreagă mentalitate avortivă, nu este vorba doar de uciderea unui prunc în pântecele maicii lui. E vorba de o mentalitate generală. Dacă acel prunc scapă de uciderea din uter, este urmărit prin educația sexuală pentru a fi avortat din familie, apoi să fie avortat din societate, să fie rupt, dislocat din toate formele iubirii. Pentru că dacă a scapăt de ruperea cu forcepsul, atunci trebuie să fie victimă ruperii cu forcepsul educational, educația sexuală.




[Un profesor de religie a încercat] să vizioneze împreună cu copiii filmul "Strigatul mut", al lui Bernard Nathanson[1]. Si, unul din copii, pe 24 februarie anul acesta, a leșinat la această oră, vizionând acest film. De ce? Pentru că acest film înfățișează realitatea avortului. O dată cu Nathanson și cu acest film s-a rupt o minciună, s-a făcut o breșă într-o minciună care, zeci de ani înmulțise la milioane, și miliarde la nivel global, crimele ascunse, cele mai ascunse, ale umanității.

Când am auzit această știre, mi-am zis: iată, în sfârșit, și în România există o reacție normală la ceea ce reprezinta avortul. Eu însumi, atunci când am vizionat acest film, am fost în pragul leșinului.  Si mi se pare nu reacția unui om ultrasensibil, sau prea sensibil, ci o reacție normală la atrocitatea, la josnicia, și la lașitatea pe care le incumbă avortul.

Suntem aici pentru realitatea avortului și nu numai pentru realitatea avortului. Suntem, în general, pentru dreptul nostru la realitate și pentru dreptul nostru de a nu ni se ascunde adevărul. Suntem aici pentru adevăr! Putem fi pentru adevăr și în scaunul sau în fotoliul nostru de acasă, din fata televizorului sau a calculatorului. Sunt oameni care, în fața unor astfel de filme fac doar comentarii la un pahar de bere sau o cafea, și spun că viața pe lume e tristă. Lucrul cel mai important este că suntem aici pentru una din cutumele societății noastre - poate cea mai importantă-, lipsa de solidaritate, lipsa de caracter.  Ce este caracterul? Caracterul este predispoziția unei persoane de a jertfi totul pentru adevăr, atunci când îl cunoaște. Pentru adevărul, pentru realitatea cumplită a avortului, foarte puțini oameni și-au asumat să aibe caracter și să facă ceva, să acționeze. Măcar să se solidarizeze public cu victimele acestei minciuni despre avort. 

Pentru că filmul lui Nathanson ne arată că avortul nu este eliminarea unui conglomerat de "țesuturi" sau "înlăturarea unui nedorit produs al concepției" - de parcă am vorbi în termeni de economie politică despre realitatea cea mai intimă a persoanei umane. Nu! Avortul este ceea ce a înfățișat, începând cu Nathanson, mișcarea Pro-Viață: este crimă. Înseamnă ruperea în bucăți a unui prunc în pântecele mamei lui, zdrobirea lui pe bucăți și eliminarea lui. Este o crimă împotriva celei mai fragile persoane, celei mai lipsite de apărare. Cum s-a ajuns acolo?

Si noi, cu acest marș, încercăm să facem drumul invers, în sens contrar minciunii care a dus la realitatea avortului. Si nu este o minciună, doar despre avort, este o minciună structurală a unui tip de societate și a unui model de viață. Pentru că minciuna care a acoperit avortul pană la filmul lui Nathanson, și care continuă să acopere pentru foarte mulți oameni această relatate, se întinde și peste celelalte aspecte ale vieții noastre intime. Ni se oferă ca soluție la această crimă educația sexuală, sau educația pentru sănătate. Educația pentru sănătate este o sintagmă din același tip de limbaj cu care se acoperea crima avortului. 

Atunci când, în timpul operației acesteia, doctorul anestezist vorbea cu doctorul ginecolog despre eliminarea ultimului fragment al fetusului, respectiv craniul lui, care trebuia zdrobit cu forcepsul și apoi eliminat bucată cu bucată, lucru cu care se termina operația, anestezistul îl întreabă pe medicul ginecolog: "ai eliminat numărul unu?" - deci un limbaj impersonal, matematic, dar era vorba despre ultima bucată din fetus. Același tip de limbaj impersonal și de depersonalizare a realității se folosește în continuare pentru ceea ce acuma ne paște - pentru că sunt discuțiile, au loc așa-zisele consultări populare în vederea acceptării așa-zisei educații pentru sănătate, o altă minciună, o altă crimă. De ce? Educația pentru sănătate, de fapt educația sexuală, pentru oricine apasă o tastă sau mouse-ul, și vrea să se intereseze despre adevăratul conținut  al acestei sintagme, va descoperi că în toate țările în care de 30-40 de ani se face educație sexuală, de fapt se face pornografie legalizată. Educația sexuală este următorul gen de soluție: e ca și cum un copil ar fi fugărit de un agresor, iar poliția în loc să oprească agresorul, s-ar duce la copil și i-ar da lecții de atletism. Iar asta este o crimă morală, este o anormalitate. Asta face educația sexuală care se justifică drept soluție la crima avortului. Nu era așa până la filmul lui Nathanson, să dea pe față realitatea nevăzută - acum văzută - a acestei crime oribile. Si atunci, bineînțeles, că toată mișcarea pro-avort a devenit o mișcare pro-educație sexuală, pro mijloace de contracepție, etc - toate acestea date nouă în nobila justificare a neajungerii la avorturi. Despre ce este vorba?

Copiii noștri vor fi expuși în numele educației sexuale la pornografie. V-am spus: puteți viziona orice materiale din țările civilizate, să vedeți în ce constă educația sexuală la ei, în 30-40 de ani de practică. Vreau să vă dau un singur exemplu. O doamnă din Anglia a luat un filmuleț care era folosit la ora de educație sexuală unde învață fetița ei, și s-a dus la o televiziune, la o dezbatere despre educația sexuală. Televiziunea cu pricina a refuzat să difuzeze acel film care era folosit ca material didactic la ora de educație sexuală pentru că legea ii interzicea să difuzeze materiale cu caracter pornografic. Deci urma să plătească o amenda sau să fie sancționată prin suspendare pentru acel film dacă-l difuza pe rețeaua sa. In schimb, acel film era folosit ca material didactic la ora de sexualitate pentru copii cu vârste între 6 și 9 ani.

Despre ce vorbim, în ceea ce privește avortul cât și educația așa-zisă anti-avort sau educația sexuală, educația care să-i ferească pe copiii noștri de bolile cu transmitere sexuală, de avort? Dar toate au la baza o crima ascunsă! Așa cum în cazul avortului era vorba de o oribilă ucidere, distrugerea unui copil, nu a unui țesut, și în cazul educației sexuale lucrul ascuns este imoralitatea sexuală. Nu se abordează cauza profundă, nu se abordează crima morală. Ea este acoperită, peste ea se sare, este premiza de neacceptat pentru societatea civilizată - această premiză, că se poate, că există, că e posibilă o moralitate în ceea ce privește intimitatea noastră, și sexualitatea nostră. Deja se merge pe premiza în discuția cu așa-zișii specialiști, care ne spun: "haideți să fim serioși! Acești copii oricum sunt consumatori de pornografie, oricum sunt erotizați!" - de la această premiză [se pleacă]. Dar, cei care au lansat pornografia, cei care câștigă bani din pornografie și toată clasa politică și toți cei care sunt într-un fel sau altul implicați în acest fenomen, tot ei vor să facă educație sexuală. Nu le este de ajuns profitul care se scoate din pornografie. De ce nu se interzice totalmente pornografia? De ce nu se dau legi foarte categorice, de ce nu se iau atitudini foarte categorice împotriva pornografiei și a erotizării copiilor, în loc de a accepta pornografia, erotizarea, pe principiul dreptului la exprimare? Să ajungem să tratam - e o pseudo-abordare, e o falsă abordare -  așa-zisele cauze tot printr-un rău. 

In Pildele lui Solomon scrie: "deschide gura ta pentru cel mut, pentru pricina celor năpăstuiți"( cf. Pilde 31, 8). E vorba de năpăstuiții nenăscuți cărora nimeni în afara de mișcarea Pro-Life, în frunte cu Biserica, nu le apară pricina. Suntem aici ca să dam glas acelui strigat mut, al copiilor avortați. Dar, vreau să subliniez acest lucru: avortul face parte dintr-o întreagă mentalitate avortivă, nu este vorba doar de uciderea unui prunc în pântecele maicii lui. E vorba de o mentalitate generală. Dacă acel prunc scapă de uciderea din uter, este urmărit prin educația sexuală pentru a fi avortat din familie, apoi să fie avortat din societate, să fie rupt, dislocat din toate formele iubirii. Pentru că dacă a scapăt de ruperea cu forcepsul, atunci trebuie să fie victima ruperii cu forcepsul educational, educația sexuală.

Exista un concept unanim în această privință, că expunerea copiilor la un limbaj explicit despre sexualitate duce la cinism. Nu numai eu cred ca am văzut acest fenomen. E de ajuns să mergi în spatele unui grup de liceeni astăzi, să-i asculți cum vorbesc, și poți să recunoști produsul acestui fenomen. Si specialiștii spun acest lucru, și nimeni nu-i aude. E vorba și de strigatul lor mut, nu-i asa?! Dar, înainte și de strigatul lor mut care spune adevărul, e vorba de strigatul mut al mamelor.

Pentru că noi suntem aici la o întrunire sub genericul: "pentru viață, pentru femeie, pentru familie". Viața, femeia, familia. Este atacată viața, pentru că este atacată femeia și atacată fiind femeia este atacată familia. Vorbim despre un avort ca gândire structurată! Vorbim despre un avort care înseamnă oprirea vieții în pântecul mamei, apoi despre oprirea vieții în inima mamei - pentru că scopul practic al acestor întruniri este realizarea cat mai multor centre de sprijin pentru femeia în criza de sarcină, adică criza pe care o are femeia atunci când este însărcinată. Ca om tânăr am văzut ce se întâmplă când una din prietenele sau colegele noastre, se întâmplă să rămână însărcinată. Exista aproape un consens unanim al tovarășelor ei care veneau si-i spuneau: "și eu am făcut unul-doua-trei avorturi până acum. Nu faci decât să intri în gașca noastră". Ii ofereau sprijin în favoarea crimei, pentru că făcuseră lucrul acesta și, deja, din punct de vedere moral fuseseră descalificate. E mai ușor să convertești pe cineva la starea ta căzută, decât, acceptând realitatea a ceea ce ai făcut, să te ridici din starea ta și să iei apărarea vieții.  Această ridicare dintr-o stare căzută, această întoarcere din ceea ce este avortul, această întoarcere din ceea ce înseamnă femeia, traumele ei în urma avortului, în ceea ce înseamnă toată aceasta nouă mentalitate sexuală, în ceea ce privește distrugerea familiei - pentru că toate lucrurile despre care am vorbit aici succint, reprezinta împreună un asediu împotriva familiei. Toate aceste lucruri sunt posibile și datorită lipsei noastre de solidaritate.

Exista un land în Germania unde nu se predă educata sexuală, pentru că oamenii au fost solidari și au interzis acest lucru. Cred că solidaritatea oamenilor poate obține mai mult decât un marș o data pe an, sau câteva activități și materiale scrise, sau video. Cred că o solidaritate a noastră reală și extinsă poate să obțină mai mult decât atât. Dar, pentru asta nu e de ajuns să compătimim, nu e de ajuns doar să spunem adevărul. Trebuie să trăim pentru el, trebuie să fim oameni de caracter, trebuie ca adevărul să devină motorul vieții noastre și scopul vieții noastre.

Ultimul lucru, dar cel mai important: n-am găsit nicio alta ușă, din foarte multele care există, prin care să scap de fuga de realitate decât Hristos. Am văzut un interviu cu Jeremy Irons, un foarte cunoscut actor american. Printre altele, vorbind despre femeie și despre avort, spune: "în Occident, dacă Biserica Catolică nu ar fi spus că avortul este un păcat, nimeni astăzi nu ar avea curajul să spună că este o crimă".

Baza pe care vocile adevărului se pot auzi, este Biserica. Adevărul pe care stau, pot sta, toate adevărurile acestei vieți este adevărul Hristos. De ce spun asta? Pentru că în privința avortului, în privința educației sexuale și în privința tuturor amăgirilor prin care suntem târâți fiecare departe, cât mai departe de realitate, o întâlnim într-o relatare structurală pentru umanitate. Este vorba de Cain și de Abel. Cain îl ucide pe Abel din invidie, pentru că jertfa pe care o adusese Abel era primită de Dumnezeu, pentru că era adusă conform voii lui Dumnezeu, iar jertfa lui nu. Cain îl ucide pe Abel, și interpelat de Dumnezeu își ascunde crima. Avem o societate de tip Cain, o societate care își ascunde crima. Iar, atunci când Dumnezeu ii spune lui Cain că a ucis, că sângele lui strigă la Dumnezeu din țărână, nici atunci Cain nu recunoaște vina; spune: "pedeapsa mea este prea mare". Si Dumnezeu ii spune: "de acum orice animal te va întâlni, te va ucide". De ce? Pentru că deja Cain mirosea a moarte, mirosea a crimă, și orice animal care simte un criminal, se apară, ucigând primul. Dumnezeu îi spune care sunt consecințele crimei lui, și Cain nu le acceptă. Cain fuge de la fața lui Dumnezeu, își construiește o cetate care este începutul civilizației. Ce face Cain? Refuză în mod sistematic realitatea. Ce face societatea de tipul acesta al civilizației occidentale, care nu-i decât o altă forma de terorism? Refuză și ne obligă și pe noi, ne convertește la acest refuz al realității. Si nimeni nu are puterea să iasă și să asume realitatea avortului, să asume realitatea traumei sau a asediului psihologic și moral al femeii în criză de sarcină, refuză să își asume asediul și decimarea sistematică a familiei, refuză să-și asume crima împotriva umanității. De ce? Pentru că nici unul dintre noi nu are puterea să își asume asta singur. A-ți asuma o crimă înseamnă a intra în iad. Orice om care își ascultă conștiința este un om care intră în iadul vinovăției lui. Si, din iadul vinovăției lui, cine îl poate ajuta să iasă? Cel care a încercat nu să-l pedepsească, ci să-l aducă la realitate. Spune-mi ce ai făcut? - îl întreba Dumnezeu pe Cain. Recunoaște! Nici o clipă, dacă citit Cartea Facerii, o să vedeți că el nu acceptă nici ce a făcut, nici responsabilitatea pentru ce a făcut. Avortul este o crima și nimeni nu-și asumă responsabilitatea. Presiunile psihologice pro-avort, sistematic organizate, aproape instituționalizate, nu sunt asumate de nimeni. Distrugerea familiei prin educație sexuală și tot felul de educații aberante nu și-o asumă nimeni. Aici se afla un grup de oameni care își asuma asta. De ce aici? De ce nu în centrul orașului? De ce nu la Centrul Administrativ? De ce la Biserică? Pentru că numai prin ea iți poți asuma, pentru că Hristos intră în iadul vinovăției tale, ia asupra-Si vinovăția ta, și te face capabil să recunoști. 

Reversul a ceea ce face Cain, este tălharul de pe cruce. Unul care este urmașul lui Cain ii spune lui Hristos: "dacă Tu ești Hristos, fa o minune, scoate-mă, de aici, de pe cruce, ca să mă întorc la tălharul care am fost, și la modul de viată pe care l-am trăit". El vrea doar un act de magie, de eliberare ca să se întoarcă la ceea ce este. Celalalt spune: "nu! Suntem aici pentru că suntem niște tălhari și pentru că asta este plata corectă pentru ceea ce am făcut". Dar, din cauza lui Hristos, nu se oprește aici. Nu e doar iad. Există o eliberare din acest iad. Si faptul că acest tălhar îl recunoaște pe Hristos drept eliberatorul lui, este rugăciunea pe care noi o facem. "Sunt pe drept aici, pedeapsa este binemeritată, dar, te rog, pomenește-mă în Împărăția Ta. Nu ma scoate din vinovăția mea, nu-mi eluda vinovăția, ci vino împreună cu mine și scoate-mă din aceasta moarte".

Biserica este singura instituție care apară în mod consecvent adevărul, singura instituție care deschide în continuare ochii orbilor, care ii face pe ologii morali să poată umbla iar, de partea cealaltă avem un tip de civilizație care elimină ologeala, paralizia, lepra sau orbirea doar printr-un decret, spunându-le tuturor acestor oameni că: este normal să fie ologi. De astăzi înainte, începând cu aceasta hotărâre de guvern, nimeni nu mai are voie ologului sa-i spună că e olog, orbului să-i spună că e orb, celui care face avorturi ca e ucigaș, celui care trăiește în desfrâu, în curvie, că trăiește în  imoralitate sexuală... Si că ceilalți nu mai au voie să spună ologului că e olog, orbului că este orb. Nu mai este corect politic. 

Să vedem pană unde și cum vom continua acest marș. Este o chestiune de credință și de caracter. Mulțumesc pentru răbdare!

                                                                      
__________________

[1] "Strigătul mut" ("The Silent Scream") este un documentar care arată că avortul nu "îndepărtează un ghem de ţesuturi", aşa cum afirmă susţinătorii acestuia, ci ucide o ființă vie. Filmul prezintă şi explică înregistrarea cu ultrasunete a unui avort prin aspiraţie, în primul trimestru de sarcină.

Imaginea copilului nenăscut, ferindu-se de chiuretă şi căscând gura într-un "strigăt mut" în încercarea de a scăpa de instrumentul ucigaş, este una din cele mai dramatice scene captate vreodată.

Filmul este realizat şi prezentat de dr. Bernard Nathanson, pe care "Strigătul mut" l-a schimbat total. Din director al uneia din cele mai mari clinici de avorturi din New York şi fondator al organizaţiei care a legalizat avortul în SUA (NARAL), dr. Nathanson a devenit un mare luptător pentru cauza vieţii.

Acest film nu are nimic a face cu religia. Dr. Nathanson s-a declarat ateu. Nu are nimic a face cu "convingerile personale". Este doar crudul adevăr: avortul nu înseamnă "dreptul femeii de a alege", ci o crimă comisă "legal" împotriva unei fiinţe umane.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu