Marian Munteanu

Educaţie sexuală în şcoală, obligativitatea vaccinării copiilor, legalizarea căsătoriei dintre homosexuali şi adopţia copiilor de către aceştia, atacurile vehemente împotriva Bisericii în mass-media, şi multe alte legi anti-familie, anti-normalitate, anti-creştine şi anti-româneşti, au devenit spaima de zi cu zi a milioane de români. Ce putem face? Desigur, să conştientizăm şi să luptăm continuu pentru a ne apăra valorile şi credinţa, dar, după cum spune şi psalmistul, „atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeniPsalm 11:8. Aşadar, acum că vine momentul unui nou plebiscit în România, ar trebui să fim poate mai atenţi să-i alegem pe cei care ne reprezintă ca popor român şi creştin. Am ales în acest sens să facem un interviu cu un om pe care l-am cunoscut acum douăzeci şi cinci de ani în Piaţa Universităţii, un om care reprezenta atunci năzuinţele tinerilor din noua generaţie tocmai pentru că se identifica ca şi experienţă de viaţă cu zbaterea românului, a creştinului de a supravieţui în faţa ofensivei atee şi comuniste. Nu spunem că acesta este omul, ci doar că aşa credem că ar trebui să fie, omeneşte vorbind, un român care să ne reprezinte – indiferent cine va fi acela…

- Eşti perceput ca un om apropiat de Biserică…

(Zâmbește)Speram să fiu perceput ca un om care face parte din Biserică. Eu cred că noi trebuie să ne afirmăm prezența în Biserică.

- Cum l-ai descoperit pe Dumnezeu?

– Ca multe alte milioane de români, şi eu m-am născut într-o familie creştină, ortodoxă. Nu pot să spun că am fost un practicant, dar asta nu din cauza opreliștilor din comunism, ci din cauza nevredniciei mele – eram un „practicant slab”. Bunica mă ducea des la biserică… Pe măsură, însă, ce am crescut, nu am mai avut o participare cum ar fi trebuit, dar nu am renunțat să merg la biserică.

Eu provin dintr-o familie de preoţi cu tradiție de sute de ani, din tată în fiu. Stră-stră-străbunicul a fost preot în Hotin, stră-străbunicul la fel, străbunicul a fost trimis în Chilia, în sudul Basarabiei, unde a fost protopop. Iar bunicul mamei a fost preot în zona Neamţului.

Acest mod de viaţă era normal pentru mine. Sigur, în comunism nu puteai să-ți manifești credinţa prea vizibil, așa cum este posibil astăzi, pentru că nu-ţi îngăduia sistemul. Dar am avut dintotdeauna crucea nu numai la piept, ci şi în suflet.