duminică, 30 aprilie 2017

ÎPS Ierotheos Vlachos la Iași, cu ocazia lansării a 2 dintre cărțile sale, și la Pentru Vodă în pelerinaj la mormântul P. Iustin Pârvu si pentru a se întâlni cu Părintele Stareţ Hariton Negrea



Înregistrarea integrală a Lansării cărților în traducere în limba română ale 

Înaltpreasfințitului Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie


Eveniment desfășurat în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași.

Au luat cuvântul, pe rând,
  • IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei; 
  • Pr. Roger Coresciuc, asist. univ. al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași; 
  • Tatiana Petrache, traducător „Dogmatica empirică... Vol. 2” și 
  • IPS Ierotheos Vlachos, autorul cărților lansate. 

Moderatorul evenimentului a fost domnul Cătălin Jeckel, director al Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

***


Ziaristi Online: Înaltpreasfințitului Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, în pelerinaj la Mănăstirea Petru Vodă şi mormântul Părintelui Justin Pârvu. VIDEO cu Părintele Stareţ Arhimandrit Hariton Negrea

 
Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a lansat vineri, 28 aprilie 2017, în Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan – Iași, cărțile „Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis. Vol. II” și „Vechea și Noua Romă. De la Tradiția ortodoxă la tradițiile Apusului” ale Înaltpreasfințitului Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului. La eveniment a fost prezent și Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, venit special din Grecia pentru lansarea celor două volume apărute la Editura Doxologia.

Sâmbătă, Părintele Mitropolit Ierotheos Vlahos a mers în pelerinaj la mormântul Părintelui Justin de la Mănastirea Petru Vodă şi pentru a se întâlni cu Părintele Stareţ Arhimandrit Hariton Negrea. Mănăstirea a publicat pe site-ul oficial un cuvânt al celor doi înalţi slujitori ai Domnului, pe care îl redăm în înregistrarea video de mai jos:


Duminică, 30 aprilie, Înaltpreasfințitul Ierótheos va sluji Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. De asemenea, în seara zilei de duminică Mitropolitul Nafpaktosului va susține, în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, conferința cu titlul „Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală.

LEGATURI:

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Rugaciune ecumenista in Cairo cu Papa Francisc, Papa Tawadros II, Patriarhul Bartolomeu și Patriarhul Alexandriei (video)


  Rugăciunea ecumenistă din 28 aprilie 2017, 

  în complexul catedralei ortodoxe copte din Cairo, Egipt


condusa de:
Papa Francisc, al Bisericii Romano-Catolice
Papa Tawadros II, al Bisericii Copte-Ortodoxe,
Patriarhul Sidrak, al Bisericii Copte-Catolice
Patriarhul Laham, al Bisericii Greco-Catolice Melchite
Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu
Patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei și al întregii Africi




Corina Negreanu despre rolul culorii în icoană și noile ispite cromatice. "Pictorii iconari de odinioară, stăpâneau o incredibilă artă de formă și culoare laolaltă"

Sfintele Împărătese care au apărat icoanele, Irina(787) și Teodora(843)
În fapt, icoana reprezintă trei împărătese, incluzând-o central pe Maica Domnului Hodighitria(Povățuitoarea) cinstită de fericitele basilee ,,care L-au iubit pe Hristos”. Sus, centrat, Sf. Mahramă sau Năframa Regelui Abgar- izvorul și temelia icoanelor. Jos, centrat, o emblemă ce se referă la Anul Omagial 2017 închinat icoanelor și iconarilor.
icoană pe lemm (31x42 cm) de Corina Negreanu/2017

Corina Negreanu: Noile ispite ale icoanei; laconismul cromatic


Iisus Hristos-Mântuitorul și Biserica Universală prin cele Șapte Sinoade Ecumenice ale sale nu a disprețuit, trupul sau materia(natură) stricăcioasă și derizorie. Din contră. Nu le-a negat rostul ci le-a arătat /reconsiderat  deplin slava. Căci Mântuitorul Iisus Hristos  la întruparea Lui- momentul zero de re-creere a lumii- nu a anulat ori a distrus materia și firea omenească, ci le-a asumat și recalibrat

Icoana are și această  funcție, pe lângă altele,  de a arăta, de a oglindi, de a sugera partea nevăzută/cerească, însă fără a minimaliza/ignora  partea pământească (trup și psihic) înduhovnicită ce a atins cotele sfințeniei persoanei reprezentate în ea -mucenic, cuvios s.a.

De-a lungul timpului, sub conul de lumină al conștiinței ecleziale, reprezentările iconografice au cunoscut o dezvoltare și un apogeu artistico-liturgic ce a atins cea mai înaltă limpezime dogmatică, artistică și stilistică, în epoca de renaștere bizantină a Paleologilor, după crizele iconoclaste. În Rusia, sec. XIV-XV. La noi, mai ales prin arta brâncovenească din sec. XVII. Culorile icoanei sigur că erau naturale și vii în epoca Paleologilor. O gamă sofisticată spre deosebire de pictura  și arta sacră a veacurilor trecute.

În icoană, atât desenul cât și culoarea-subordonată lui rămân în tandem ca importanță, deși nu acest raport reprezintă întregul ei. Există azi tendința de a disprețui culoarea în raport cu desenul pe terenul  ,,noii” artei sacre. Au fost și sunt evident greșeli de prost gust, neștiință și lipsă de măsură care au alimentat pe bună dreptate acest refuz de a se opta pentru o paletă cromatică vie și  curajoasă. Desenul obligă spre rațional și spirit. Culoarea, e adevărat, se adresează impresiei vizuale, inspiră mai mult latura emoțională, psihică. Simbolică. Dar și duhovnicească. De aici căderea/păcatul în abstracționism versus senzualitatea degradantă a stridenței polifoniei culorilor în stilul (neo)bizantin de pictură. De aici panica estetică, laconismul cromatic și o zgârcită gestiune a culorilor redusă la câteva tonuri, a două-trei culori, pentru a controla mai bine un așa-zis echilibru compozițional ce sintetizează și  definește  ,,onest” imaginea sacră și trasăturile duhovnicești ale sfințeniei. Uneori se forțează tertipuri, patine, ceața  ca icoana nouă, astfel ,,învăluită”, să sugereze mai bine prezența  harului...   Alteori,  icoana prea e privită (doar) ca execuție și tehnică artistică.  Sigur, lucrurile sunt mult mai complicate și pot fi argumentate pe măsură.

Dumnezeu a creat diversitatea. Creația întreagă, lumea materială, întreg cosmosul e inundat de bogăția și armonia culorilor revărsate fără rest  într-o spontaneitate desăvârșită, fie ea și numai din/în lumea aceasta. Un crâmpei din această strălucire a armoniei culorilor au descoperit-o restauratorii ruși  la începutul sec. al XX-lea, când au încercat, printr-o mișcare națională de reconsiderare a folclorului rus, să recupereze icoana  veche (pretextată  ca ,,piesă folclorică uitată”) - secole de-a rândul după epoca de tristă amintire a țarului Petru I. La îndepărtarea  stratului de olifă înnegrită și  a acoperămintelor metalice ale vechilor icoane rusești, spre uimirea  artiștilor restauratori, a înviat frumusețea și bogăția strălucitoare a culorilor icoanelor de altădată. Viața din ele, smerita bucurie. Era incontestabilă măestria și știința armonizării culorilor spiritualizate ale acelor pictori iconari de odinioară, care stăpâneau o incredibilă artă de formă și culoare laolaltă! Viul vieții și al armoniei depline întru Frumusețea Duhul Sfânt.

A reduce, a minimaliza, a omite și a exclude rostul și rolul ermeneuric al culorii în icoană este o opțiune plastică ce poate devia imaginea liturgică-icoana, spre dualism maniheist, spre monofizitism mascat. O poziție dochetistă față de adevărul Întrupării Mântuitorului Iisus Hristos (istoric), față de Duhul Sfânt și  de har. O părută părelnicie forțată despre sfințire și sfințenie trădată de căutarea unei expresivități plastice de impact vizual  prin laconismul cromatic, născută din ,,slăbiciunile credinței înseși”. Nu o spun eu, o spune Leonid Uspenky, în tratatul său de Teologia icoanei, printre rânduri.

Nu e de lepădat nici ce spune Paul Evdochimov:
,,Monofizitismul nu a fost niciodată depășit în anumite probleme de credință: a luat forma  ,,egoismului transcendent” al mântuiri individuale. E disprețul monofizit față de carne și materie, fuga spre cerul spiritelor pure, ignorarea culturii și a vocației omului în lume, ostilitate și chiar ură față de femeie și frumusețe.(...) Or, adevărata Tradiție predică tensiunea autentic dialectică, atât de puternic subliniată de  Sfântul Grigorie de Palama: nu un lucru sau altul, ci amândouă deodată. Aceasta este tensiunea între smerenia subiectivă și  faptul obiectiv de a fi co-liturghisitor, împreună-făcător,  co-poiet cu Dumnezeu.  
Antinomiile odinioară atît de familiare Sfinților Părinți, trebuie învățate din nou. Omul spune: ,,nu sunt desăvârșit” și Dumnezeu îi răspunde  ,,Fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru din ceruri desăvârșit este”. Omul spune: ,,Deșertăciune sunt și pulbere”, iar Hristos îi răspunde: ,,Voi sunteți dumnezei și-Mi sunteți prieteni”(...) iar Sfântul Ioan zice: ,,Sunteți unși ai Celui Sfânt și pe toate le știți”. ,,Chipul slavei celei negrăite sunt deși port rănile păcatelor”, spune, într-o sinteză plină de forță, un tropar al slujbei de înmormântare. (Arta icoanei - O teologie a frumuseții)
Omul este creat și în același timp nu este creat, ci ,,născut din apă și din Duhul Sfânt”, pământesc și ceresc, făptură și dumnezeu în devenire. Un ,,dumnezeu creat” este o noțiune dintre cele mai paradoxale, ca și ,,persoana creată” și libertatea creată”. Îndrăzneala Sfinților Părinți întărește aceste maxime, aceste sentințe pentru ,,a nu se lăsa pradă tristeții”  și pentru ,,a nu stinge flacăra Duhului Sfânt”.”

*
Rolul culorii în icoană se aseamănă  în viață cu cel al femeii. Nuanțe și nunțe. Tonuri calde, reci. De dragul Mironosițelor Femei, ,,La mulți ani!”  tuturor femeilor creștine, reflexii translucide de smerenie și dragoste în care să-și lase amprenta harul Duhului Sfânt.

miercuri, 26 aprilie 2017

Ce duh moștenim, ce duh ducem mai departe?


Oameni și demoni: Al cărui duh sunt?



Pentru mine Sfinții Închisorilor sunt eroiii războiului duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Române cu duhul comunismului.

Ei au început acest război la periferia lui, la nivel trupesc și intelectual, cultural și politic, și au fost duși de Dumnezeu până în miezul lui, în Casa Răului, în inima vârtejului malefic ce avea să-i împrăștie semințele în inimile oamenilor....

Sfinții Închisorilor au înfruntat duhul comunismului în starea lui pură, înainte de a se disemina în poporul român. De aceea, oricine vrea să vadă chipul descoperit, fără nici o mască ideologică sau instituțională, al duhului comunismului trebuie să cunoască Fenomenul Reeducării din pușcăriile comuniste, Fenomen care și-a avut capitala la Pitești.

Detaliu din Icoana mărturisitorilor din temnițele comuniste
După 1989 duhul comunismului n-a părăsit România. Dimpotrivă, și-a continuat lucrarea. Lupta începută cu elita duhovnicească a României în tenebrele Piteștiului a devenit acum lupta cu amintirea, cu Duhul acestora, în sufletele noilor generații.  

Reeducarea nu e un succes deplin decât atunci când poporul se leapădă de eroiii lui duhovnicești, ca de niște pericole supreme pentru pacea și bunăstarea lor, așa cum s-au lepădat evreii de Hristos; atunci abia primește el în chip desăvârșit, pentru totdeauna, pecetea comunismului. Căci vrăjmașul sufletului omenesc știe că Biserica e vie într-un neam atâta timp cât naște eroi duhovnicești, luptători cu duhurile rele, că Liturghia își împlinește rostul atâta vreme cât hrănește acest eroism.

În comunismul de dinainte de 1989 pușcăriile au fost adevăratele mănăstiri și schituri ale țării: acolo a bătut inima Ortodoxiei. Căci acolo a fost prima linie a războiului duhovnicesc. Acolo, elita culturală și politică a țării a devenit elită duhovnicească; acesta a fost motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit să fie duși în tenebrele cele mai profunde ale comunismului, ca să înfrunte însuși duhul acestuia.

În măsura în care a rămas ceva necomunizat în Biserica și țara noastră, aceasta se datorează Sfinților din închisorilor comuniste. Prin compromis s-a salvat instituția eclezială, dar prețul ascuns, duhovnicesc, al acestui târg, a fost pătrunderea duhului comunist în administrația bisericească și mentalul colectiv al credincioșilor. De aici ni se trag toate bolile care macină azi Ortodoxia românească, de la cultul consumismului ”cu binecuvântare” și până la înlocuirea războiului duhovnicesc cu psihoterapia ortodoxă, training-uri de dezvoltare personală.

Cum tindem să înțelegem și să abordăm Biserica din România azi? Ca pe o clinică de recuperare pentru cei ce nu se mai pot integra în societatea de consum sau ca spital de campanie pentru cei răniți în războiul duhovnicesc?

Poate că fără Sfinții Închisorilor, fără istoria scrisă cu sângele lor în temnițele comunismului, nici măcar nu ne-am mai pune o astfel de întrebare.

***

El, întorcându-Se, i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi, oare, fiii cărui duh sunteţi? Căci Fiul Omului n-a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască.(Luca 9, 54-55)

Vizita Patriarhului Ecumenic Bartolomeu la Taize și discursul său la Consiliul Mondial al Bisericilor (în franceză). "Sfântul și Marele Sinod a recunoscut că „unul din principalele organisme ale Mişcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor“

Pe 25 aprilie 2017, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a vizitat pentru prima dată comunitatea de la Taize. In această vizită Patriarhul a participat la rugăciunea comună în biserica "Reconcilierii", în prezența fraților și a reprezentaților diferitelor comunități creștine și a tinerilor reuniți la Taize. De asemenea, el a binecuvântat 2 icoane și s-a recules la mormântul fratelui Roger, fondatorul comunității de la Taize, după cum ne informează Radio Vatican.
Cu o zi înainte, pe 24 aprilie 2017, Patriarhul Bartolomeu a ținut un discurs la Centrul Ecumenic de la Consiliul Mondial al Bisericilor, la Geneva, în care face și niște reflecții legate de Sinodul din Creta. Din acestă alocuțiune redăm mai jos următorul fragment: 
În cele din urmă, participarea ortodoxă în eforturile de reconciliere și unitate a creștinilor în sânul a ceea ce se numește „Mișcarea Ecumenică“, care până acum s-a bazat pe deciziile luate fie în mod individual de către Bisericile Autocefale, fie în cadrul Conferințelor pan-ortodoxe, a trebuit să fie ratificată pe cale sinodală, care este metoda autentică pentru a formula o poziție uniformă a Bisericii Ortodoxe.

Noi, ortodocșii, suntem ferm convinși că mișcarea ecumenică și Consiliul Mondial al Bisericilor au ca scop și ca motiv de existență îndeplinirea ultimei rugăciuni a Domnului, „ca toți să fie una(In. 17, 21) care este înscrisă pe frumoasa tapiserie ce împodobește peretele acestei sălii. Pentru acesta, Sfântul și Marele Sinod a insistat pe faptul că „participarea ortodoxă la mişcarea  pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu este deloc împotriva naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei apostolice în condiţii istorice noi."(Relații, 4) De asemenea, Sfântul și Marele Sinod a recunoscut că „unul din principalele organisme ale Mişcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (Relații 16). Printre diversele activități ale acesteia din urmă, Sfântul și Marele Sinod a susținut că "Biserica Ortodoxă doreşte să întărească lucrarea Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie şi urmăreşte cu viu interes contribuţia teologică a acesteia adusă până în prezent. Ea evaluează pozitiv textele teologice editate de aceasta, prin contribuţia valoroasă a teologilor ortodocşi, ceea ce reprezintă o etapă importantă în Mişcarea Ecumenică pentru apropierea dintre creştini (cf. Basilica) Biserici" (Relații, 21). Această evaluare sinodală a contribuției CMB la căutarea unității creștine, pe care o găsim foarte pozitivă, în opinia noastră ar trebui să servească drept sursă de inspirație pentru desfășurarea lucrărilor CMB, la apropierea împlinirii a 70 de ani de existență.

Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă a reiterat prin vocea sinodală a Sfântului și Marelui său Sinod că „acordă o mare importanță dialogului, în mod special cu creștinii eterodocși“ (Enciclica, 20), motiv pentru care ea „condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării [...] unei Ortodoxii autentice" (Relații, 22).
 ***

Vizita Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, la Taize




Fratele Benoît: Este o vizita istorica, pentru ca legaturile sunt vechi cu Patriarhia Constantinopolului. Sunt frati si calugari care au trait [aici] in anii '60, dar n-a fost niciodata o astfel de vizita, a celui mai inalt reprezentant al acestei Patriarhii si, deci, ne bucuram ca el vine si este partas rugaciunii comune cu toti fratii si credinciosii care sunt prezenti aceasta saptamana.

Patriarhul Ecumenic: In moartea si in Invierea Sa, Hristos ne-a impacat cu Dumnezeu. In momentul in care cantam imnurile pascale, Orient si Occident crestini impreuna, continuam sa ne rugam pentru ca lumina Invierii sa ne conduca pe calea unitatii si a comuniunii.

Fratele Alois: Este un simbol pe care vrem sa-l partajam, reconcilierea care ne-a fost adusa de Hristos. Si faptul de a ne ruga impreuna, ca Patriarhul vine sa se roage aici, impreuna cu noi, este ca o anticipare  a acestei reconcilieri pe care Hristos a dat-o deja umanitatii, dar pe care nu o traim destul de deplin.

Reporter: Il vom intalni pe Patriarhul Bartolomeu alaturi de Papa Francisc, in vizita sa la Cairo, vinerea si sambata viitoare...

UPDATE:

***

Fotografii de pe Pagina Patriarhiei Ecumenice



vineri, 21 aprilie 2017

De praznicul Izvorul Tamaduirii: rugaciuni, predici, reportaje


 TROPAR, glasul al 3-lea


Fecioară Curată, ca un izvor de viață făcător ai zămislit Roua cea după fire necuprinsă și ai izvorât pentru noi nectar de neîncetată bucurie, ce dimpreună cu apa vieții veșnice, din izvorul tău se revarsă în bogate râuri și nesfârșite; pentru care, cu toți bucurându-ne, strigăm: Bucură-te, Izvor al vieții tuturor.


Canon de rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu la Praznicul Izvorului Tămăduirii


Cântarea 1, glasul 1. Irmosul:


Izvorăşte-mi acum, Izvorule, Fecioară de Dumnezeu Născă­toare, dându-mi darul cuvântu­lui, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi har credincioşilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Locaş de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară! Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioşii care aleargă la dânsa şi izvorăşte tuturor mângâierea cea din belşug.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Din ceruri reverşi nouă daruri fără împuţinare, ceea ce eşti cu adevărat una; căci pe cel orb îl faci să vadă lumina, prin tina cea nouă, strigând tu de sus către Leon, mai presus de gând.

Stih: Hristos a Înviat din morţi!

Bucură-te, Mărie, bucură-te, ceea ce eşti lauda de obşte şi cin­stită a neamului omenesc! Că Ziditorul tuturor peste tine S-a pogorât vădit, ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă.

joi, 20 aprilie 2017

Emisiunea "Oamenii sunt lumina". Cuvinte pline de lumina, adusa pe cararea nevointei de Parintelui Valerian, fostul actor Dragos Paslaru

Cine sa-L biruie taicutele pe Hristos daca eu fac biserica din mine? Daca eu, asa, neputincios si ticalaos, aspir la lucrul asta?!

 Emisiunea "Oamenii sunt lumina" din 16 aprilie 2017


Transcrierea integrala a emisiunii:

OAMENII SUNT LUMINA, partea I. 


E Duminica Invierii si, ca in fiecare an, acum va aducem in case oameni si locuri speciale. Am batut muntii Builei de la un capat la altul si am aflat oameni care traiesc invierea lui Dumnezeu clipa de clipa.

De 26 de ani, fostul actor Dragos Paslaru a renuntat la tot si s-a calugarit. Acum e parintele Valerian, un om care vorbeste cu credinta despre intalnirea cu Hristos. A trait si in pustie, in grotele din muntii Builei. Ne-a avertizat insa ca pe calugar nu trebuie sa-l lauzi niciodata pentru alegerile lui. Urmeaza o adevarata marturie de credinta.

marți, 18 aprilie 2017

Mitropolitul Hierotheos Vlachos: "Unitatea este roada Duhului Sfânt, împărtășirea Duhului Sfânt, unitatea de credință"

Unitatea este o unitate de credință, așa cum Dumnezeu și sfinții au revelat-o, o unitate legată de „împărtăşirea Sfântului Duh“ și care, fără îndoială, cere ca "viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm"

"Atingem unitatea duhovnicească prin respectarea poruncilor lui Hristos"

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Părintele Andrei Lemeshonok: De ce nu simțim Paștele?


De ce nu simțim Paștele?


Părintele Andrei Lemeshonok, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Elisabeta din Minsk, Belarus



Pentru subtitrarea în limba română, dați click în bara de jos pe Subtitles/CC

Uneori se întâmplă ispite de Paști. Cum spunea Părintele Sofronie, a plânge în post pentru noi, pentru păcatele noastre, este mai mult sau mai puțin caracteristic firii noastre, iar a ne bucura, a ne învinge sinele nostru, firea noastră infectată de păcat și a ne bucura este, desigur, mult mai complicat. De aceea de Paști trebuie, nu așa cum s-a format stereotipul să te relaxezi, să-ți permiți ceva, ci, dimpotrivă, trebuie să priveghezi mai mult. Iată care-i cheia. Căci pentru bucurie trebuie să lupți. Cum? Să nu crezi păcatului. De exemplu te simți rău, n-ai dispoziție, iar toți se bucură. Dar tu să n-ai încredere în ce-ți spune gândul. Biserica binecuvintează să te bucuri. Asa că ia și te bucură. Nu vrei? Silește-te. Înțelege că în tine locuiește păcatul care ție și apropiaților tăi vrea să vă otrăvească sărbătoarea. De ce să crezi păcatul? Caci avem binecuvântarea să ne bucurăm, pentru că avem motiv să ne bucurăm: biruința asupra morții. Iar faptul că în sufletul tău este acuma bezna, întuneric... Dar trebuie sa ne silim. Împărăția lui Dumnezeu se ia prin silință. Când trăim în general după simțămintele noastre, după anumite stări temporale, atunci, desigur, când va trebui să ne bucurăm, vom plânge, iar când va trebui să plângem ne vom bucura. Vrăjmașul le va amesteca pe toate. Însă noi știm că oricât mi-ar fi mai greu acum, dar Hristos a înviat! Slavă lui Dumnezeu! Îmi curge lacrimi. Îmi este atât de greu, totul ma doare, dar Hristos a înviat! Şi trebuie să depășesc această amărăciune, durere, compătimire de sine și să mă alătur acestei bucurii comun care astăzi ne este dată de Dumnezeu. 

 Totuși, această bucurie îi atinge pe acei oameni care măcar puțin s-au nevoit în timpul postului. Desigur, atunci când acestea toate date ale calendarului  bisericesc sunt pur exterioare: "Acum vom vopsi ouăle, vom coace Pască, vom sta jos, vom bea, vom mânca" - aceasta este un lucru. Şi, totuși, este altceva când omul în post s-a împărtășit, a venit la canoanele Sf. Andrei Criteanul, a retrăit Săptămâna Patimilor, când s-a spovedit, s-a împărtășit - atunci când s-a nevoit. Desigur, Domnul îl va mângâia pe acel om care totuși s-a nevoit într-un fel pentru Dumnezeu.

Îmi amintesc și de mine că munceam de mulți ani în biserică - n-am fost numai preot, am fost și paznic. Si când se apropie sărbătoarea simți așa o beznă în sufletul tău, crezi ca e sfârșitul - o astfel de beznă simți. Şi totuși, dacă vei răbda, te vei smeri, vine bucuria. Vine bucuria! Poate că nu va rămâne prea mult timp în tine, dar va veni.  Știți, când timpul e posomorât, cerul este acoperit de nori... Îmi amintesc ca într-un an, vara, tot timpul erau nori, tot timpul ploua. Odată, o lună întreagă am stat în corturi în pădure. Ud, frig, tremuram deja din cauza ploii. Si, dintr-o dată, într-o zi... soare! Știți, acest moment cu soarele a compensat totul. A fost o minune! Totul a început să lucească, să strălucească. La fel este și în viata omului. Înțelegeți? Ești mohorât, ți-e greu, de nesuportat. Nu mai vrei nimic. Deja ți se pare ca totul în jur este rău și bine nu va mai fi. Și, dintr-o dată, Dumnezeu te mângăie! În tine vine aceasta picătură a dragostei lui Dumnezeu și tu înviezi, revii la viată!

Mulțumesc comentatorului care mi-a făcut cunoscut această înregistrare și persoanei care m-a ajutat cu transcrierea


Hristos a înviat!



UPDATE:




vineri, 14 aprilie 2017

Rânduiala spălării picioarelor din Joia Mare săvârșită de slujitori ai lui Dumnezeu


„Cel ce Te-ai încins cu ștergarul și ai spălat picioarele ucenicilor, Hristoase Dumnezeule, spală gândirea sufletului nostru, și ne încinge pe noi cu legătura duhovnicească, spre a face poruncile Tale și a cânta bunătatea Ta.” (Stihiră din Slujba spălării picioarelor din Joia Mare).

Rânduiala spălării picioarelor din Joia Mare săvârșită de PS Macarie 







***

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, a săvârșit rânduiala spălării picioarelor în Joia Mare

***

Rânduiala spălării picioarelor la Mănăstirea Putna



LEGATURI:

miercuri, 12 aprilie 2017

Slujbă ecumenistă în memoria "mărturisitorilor credinței din sec. XX și XXI".


În Sfânta și Marea Luni, 10 aprilie, IPS Arhiepiscopul Ioan Charioupolis a participat la rugăciunea de Priveghere pentru mărturisitorii credinței din sec. XX și XXI, în memoria celor care și-au dat viața pentru Evanghelie în ultimii ani, care este organizată în fiecare an de Comunitatea Sant'Egidio la capela Sf. Bernard din Montparnasse. De mulți ani participă în mod regulat. 

Slujba de rugăciune a fost prezidată de către Monseignorul Pascal Delannoy, vicepreședinte al Conferinței Episcopilor din Franța, în prezența pastorului doamna Jane Strantz, reprezentanta Federației Protestante din Franța, a părintelui Jérome Thuault, din clerul capelei și mulți credincioși.

Găsiți aici livretul de rugăciune (în franceză n.tr.) cu numele mărturisitorilor credinței.

vineri, 7 aprilie 2017

Concertul bizantin „Raze prin zăbrele” susţinut de maicile de la Mănăstirea Diaconeşti la București


Concertul bizantin „Raze prin zăbrele”



Basilica: Bucureşti | Concert bizantin în Catedrala Sf. Spiridon: „Raze prin zăbrele” (Video)


Maicile de la Mănăstirea Diaconeşti au concertat în aceasta seară la Catedrala Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti. Evenimentul intitulat „Raze prin zăbrele” a avut loc cu binecuvântarea Patriarhului Daniel.

Începând cu ora 19:00, monahiile de la mănăstirea băcăuană au încântat auditoriul cu piese muzicale din Vinerea Mare, cântări dedicate celor din temniţa comunistă şi imne pascale.

Evenimentul a fost moderat de părintele Teodor Gradinaciuc, Director Radio Trinitas.

Mănăstirea Diaconești este o mănăstire de maici din județul Bacău, înființată în 1998. Stareța asăzământului monahal este fiind monahia Evloghia Chirvase. Maicile de la Diaconești formează unul dintre cele mai cunoscute grupuri psaltice din țara noastră.




vineri, 31 martie 2017

P. Amfilohie Branza despre realitate si adevar. "Diavolul muta mereu accentul pe realitate. Realitatea este dureroasa. Dar altul e Adevarul"

- Adevarul nu se ascunde in planurile sentimental si nici rational, ci e in planul duhovnicesc.

- Pocainta ne ajuta sa plecam de la realitatea aceasta, pacatoasa, spre cunoasterea Adevarului, si asta este si cel mai greu lucru de realizat. Pocainta te scoate…, nu face abstractie, dar te ridica de la realitatea aceasta, spre Adevar.
- Tot ce nu se desfasoara sub har nu are valoare mantuitoare

- Tehnologia, si alte mijloace care sunt la indemana acestei civilizatii, il fac pe om sa ia mai mult realitatea din jurul lui, mai mult decat Adevarul, si traieste o mare inselare. Zice ca realitatea, asta este adevarul. Adevarul insa este Hristos!
- Diavolul va folosi extraordinar tehnologia ca sa manipuleze constiinta omului.
- Realitatea… asta este. Nu zic sa facem abstractie de ea, ci sa nu ramanem intepeniti in ea, sa nu ne sperie realitatea in ultimul hal, sa nu ne ia nadejdea! […]. Realitatea este cel mai mare pericol, si diavolul ne fixeaza pe realitate, pe simturi, pe tot, pe numere, pe crotale, pe interviuri, pe coduri.. [sa fie] cat mai sigur, cat mai precis. Nu, nu, nu, adevarul nu poate fi circumscris aici! 
- Daca noi avem o pocainta, ne ducem la o revigorare si omul se regenereaza, harul lucreaza o reasezare a puterilor sufletesti pe calea adevarului, si a puterii, si a biruintei luminii in om.
- Pocainta inseamna sinceritate. Pocainta iti da curaj, iti da ravna. Lupta cu tine insuti inseamna pocainta, de aceea e un act de mare curaj actul de pocainta.

- Te vei regasi pe calea pocaintei cu toti cei care s-au pocait in duh si-n adevar. Exista si o comuniune!

marți, 28 martie 2017

Mitropolitul Athanasie de Limassol despre Maica Domnului, sfinții contemporani și oamenii virtuoși din lume. Sfinții trăiesc toată înstrăinarea omului de Dumnezeu; nu sunt nesimțitori față de durerea aproapelui, dar pentru că sunt sănătoși sufletește, trăiesc totul așa cum trăiește Dumnezeu


Mitropolitul Athanasie de Limassol 

despre Maica Domnului, Poarta Cerului



- Asa cum ati spus, este o harisma cu adevarat a fi omul tacut, insa sa se afle in continua convorbire si cu Dumnezeu. Si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, desigur, nu era tacuta pentru ca nu avea ce sa spuna, sau pentru ca nu vorbea cu nimeni, ci pentru ca se afla intr-o continua vedere a luminii necreate a lui Dumnezeu, intr-o continua impartasire de dumnezeiescul har. Asadar, si putinele ei cuvinte, erau cuvinte pline de Duhul Sfant, pline de viata vesnica, cuvinte care odihnesc si linistesc pe om.

Desigur, intelegeti ca un om indepartat de Dumnezeu este limbut si nestatornic, pentru ca nu are inlauntrul lui ceva sa ofere, si care sa zideasca, pe sine insusi sau pe alti oameni. Vorbirea in desert si palavrageala sunt simptome ale lipsei si superficialitatii duhovnicesti. De aceea, si un mare ascet al Bisericii noastre, Avva Isaac, ii indeamna pe monahii care se lupta cu patimile ca "mai presus de toate sa iubeasca tacerea", care naste rugaciunea, si este mama tuturor celorlalte bunatati si harisme duhovnicesti. Tacerea este numita de catre parinti "pazitoare a vistieriei duhului".

Prin urmare, si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care era plina de tot harul Duhului Sfant, cu siguranta pentru tacerea ei, ne-a invatat intelepciunea si cumintenia si ne-a dat exemplu de viata tuturor.  

Ascultarea, precum toate celelalte virtuti si porunci ale Domnului, ne calauzesc catre adevarata libertate, are scopul de a ne elibera. Nu de a ne elibera de alti oameni, de fratele nostru, insa de a ne elibera de pacatul si de patimile noastre, pentru a putea fi in comuniune de iubire adevarata cu fratele nostru. Suntem robi ai pacatului si ai impatimirilor noastre si ai patimilor noastre. Nu ne robesc oamenii sau imprejurarile, pacatul este robia si dictatura care ne desfiinteaza libertatea. Asadar ascultarea in Hristos este calea catre libertate, este cu adevarat libertatea. Nu ne supunem pentru a fi robi, ne supunem pentru a deveni liberi. Precum un oarecare om ce urmeaza cu acrivie sfaturile medicale si indicatiile terapeutice, nu este rob al doctorului, dar devenind "rob" ascultator al doctorului dobandeste insasi libertatea sa, sanatatea sa. Si omul, supunandu-se poruncilor lui Dumnezeu, nu o face din robie, insa o face din dragoste si cu acrivie, si asa devine cu adevarat liber, devine intr-adevar fiu al lui Dumnezeu dupa har.

luni, 27 martie 2017

Protos. Hrisostom de la Putna: Maica Domnului este palatul in care s-a asternut Cina


Protos. Hrisostom: 

Maica Domnului, locaș de întâlnire între Dumnezeu și om



 Preacuviosi Parinti, iubiti frati si credinciosi,

N-am trecut de mult timp de mijlocul Postului Mare si iata, suntem in Biserica lui Dumnezeu sarbatorind impreuna poate praznicul cel mai adanc, cel mai bogat din punct de vedere duhovnciesc si teologic, sarbatoarea care lumineaza acest Post al Pastilor, acest post al pocaintei. Sarbatoarea de astazi, Bunavestiea, dupa cum si in tropar ati auzit: „astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac… ”. Bunavestire este tot acelasi lucru si cu Evanghelia. Acelasi termen se foloseste, evanghelos, Evanghelie inseamna vestea cea buna. Evanghelismos inseamna ducerea acestei vesti, buna vestire. In Maica Domnului se implineste si se cuprinde toata Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, in Maica Domnului se cuprinde si se explica toata taina cea din veac.

miercuri, 22 martie 2017

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Dreptatea lui Dumnezeu este deopotriva mila si discernamant, si este o aspiratie fireasca a omului in cautarea mantuirii sale

[Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. (Matei 23, 23); vai vouă, fariseilor! Că daţi zeciuială din izmă şi din untariţă şi din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi.(Luca, 11, 42)]
Dreptatea lui Dumnezeu este deopotriva mila, discernamant si justitie. Deopotriva! La om a inceput specializarea...

 *

Emisiunea “Vestea cea bună” – 21 mar. 2017

Dreptatea lui Dumnezeu și dreptatea omului

Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor




Cateva spicuiri din inregistrare:


Pr. Mircea-Cristian Pricop: La inceput dreptatea Domnului si dreptatea omului erau unul si acelasi lucru, de aceea trebuie sa ne gandim foarte serios de ce s-au despartit ele si cand. Pai, atunci cand dreptatea omului n-a mai fost in corelatie cu dreptatea Domnului, atunci ea a fost subordonata intereselor individuale, intereselor materiale de regula, si fiind subordonata acestora n-a mai vazut obiectivul in sine, a vazut cumva prin prisma unei site, a unei zguri puse pe ochiul menit sa fie drept, al sufletului nostru.

sâmbătă, 18 martie 2017

Pr. Mircea-Cristian Pricop despre Calea înțelepciunii și cum n-a fost lăsat Cioran să se împărtășească de către ucenicii săi

Emisiunea “Vestea cea bună” – Calea înțelepciunii - 14 mar. 2017

Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor



Pr. Mircea-Cristian Pricop: Sfânta Scriptura aloca 4 carti, din totalul de 66 de carti sfinte, intelepciunii. Vorbim despre Pildele lui Solomon, vorbim despre Intelepciunea lui SolomonEcclesiastul si Intelepciunea lui Isus Sirah. Deci, carti dedicate exclusiv intelepciunii si caii intelepte, caii dobandirii intelepciunii. Interesul pe care Sfanta Scriptura, cuvantul lui Dumnezeu - Dumnezeu Insusi ca Dumnezeu e nedezlipit de cuvantul Sau -, il aloca acestei mari virtuti este determinat de un lucru foarte important, care se gaseste tot in cuvantul scripturistic, definind pe cea de a doua Persoana a Sfintei Treimi, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Acestuia i se spune Intelepciunea si Puterea și Cuvantul lui Dumnezeu. Prin urmare cele patru carti destinate obtinerii intelepciunii, sunt de fapt "manuale" pe care noi le putem parcurge pentru a ajunge la intelepciune, dar nu la o intelepciune de tip ideatic, de tip ca o stiinta de manual, ci la o intelepciune vie si activa, la o intelepciune personala, vie si constienta si comunicativa, care se numeste Domnul nostru Iisus Hristos.

joi, 16 martie 2017

Postul Mare ne dezvaluie... "scheletul din inimă". S-a copt vremea pentru o întoarcere la leagănul dragostei răstignite


Omul de azi nu vrea să dea şi el ceva, vrea doar să primească, fără osteneală şi fără nici o jertfă personală. Se teme să se privească pe sine în ochi. Sistematic fuge de sine însuşi. Se zbate în golul său lăuntric...
Viața nu are sens în idee, ci în dragoste. Nu este structurată ideatic, ci liturgic.
Fără iubire, lumea se golește de sens.

Psalmul 135 (Mărturisiți-vă Domnului) în diferite interpretări si limbi



Psalmul 135 în română

Archd. Mihail Buca și TRoNoS 





miercuri, 8 martie 2017

9 martie - Ziua Deținuților Politici Anticomuniști


Basilica: 9 martie – Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989


Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat Legea nr. 247/2011 pentru declararea zilei de 9 martie Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 864 din 8 decembrie 2011, precizând că data de pomenire a celor care au decedat ca luptători împotriva comunismului să fie 9 martie a fiecărui an, ziua pomenirii celor 40 de mucenici, Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.

Momentul liturgic va cuprinde ectenia pentru pomenirea eroilor, ostaşilor şi luptătorilor români, din Liturghier (ed. 2012) şi din Slujba Parastasului pentru eroi (ed. 2016).

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

***

Părintele arhimandrit Mihail Stanciu despre Ziua Deținuților Politici Anticomuniști (9 martie)


 ***

Emisiunea “Vestea cea bună” – Curajul mărturisirii - 7 mar. 2017.
Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor.



E suficientă o masă critică formată din „dezvirginaţi” de Internet pentru a manipula


Drumul către ceea ce ne-am dori să fie nu poate trece de­cât prin inimile noastre, prin conştientizare şi pocăinţă, printr-o cât mai mare fugă de lume şi de amăgirile ei.


Familia ortodoxa, nr. 3(98)/2017:

Se vrea o „primăvară” a Ortodoxiei?


Oameni care se cunosc de o viaţă au ajuns să nu-şi mai dea „bună ziua”. Fraţi întru credinţă, care ani de zile au împărtăşit aceleaşi gân­duri şi năzuinţe, îşi spun astăzi cuvinte dintre cele mai grele şi se raportează unii la alţii ca la cei mai mari duşmani. Dar şi tinerii care până mai ieri umpleau localurile şi nu puteau spune care este ziua votului sau care sunt candidaţii la preşedinţie au ajuns, iată, mari revoluţionari, care manifestă şi cer imperios căderea guvernului. Ceva pare că se întâmplă în lume – oala cu aburi s-a încins, iar Ro­mânia este transformată în câteva săptămâni în teatrul unui expe­riment politico-social sau cultural-religios cu rezonanţe majore la nivel global. „Experimentului Piteşti” de acum 65 de ani îi urmează un altul, mai soft în aparenţă: experimentul revoluţiei stradale, al anarhiei iniţiate şi controlate prin Internet.

marți, 7 martie 2017

IPS Teofan: "Ortodoxia este impartasirea cea adevarata cu Domnul Hristos"


IPS Teofan - Să cunoaștem ortodoxia, să trăim ortodoxia și să marturisim ortodoxia



Ne-am bucurat ca ne-am impartasit multi cu Sfintele Taine si, pana la urma, aceasta este Ortodoxia. Daca i-am da un nume, acest nume ar fi impartasirea noastra cu Hristos. Aceasta este denumirea, si continutul, si mesajul Sfintei Ortodoxii. Pentru ca ne numim crestini ortodocsi - slava Domnului pentru aceasta -, dar se cuvine sa intelegem mai mult, si ce inseamna lucrul acesta. Ce-i drept, e mai bine sa traim lucrul acesta decat sa-l intelegem, dar si intelegerea are rostul ei, ca am putea sa ne intrebam ce este Ortodoxia, sau, mai intai ce nu este Ortodoxia.

Si anume, Ortodoxia nu este o filozofie printre multe altele. Ortodoxia nu este o religie, printre multele religii ale lumii. Ortodoxia nu este nici macar una dintre confesiunile crestine. Ortodoxia nu este doar o eticheta, un titlu, un nume, o denumire. Ci, Ortodoxia este impartasirea cea adevarata cu Domnul Hristos. Ortodoxia este, dupa cuvantul acesta in limba greaca, inchinarea cea dreapta, spre deosebire de foarte multe inchinari strambe. Ortodoxia este intelegerea cea dreapta fata de foarte multe intelegeri nedrepte. Ortodoxia este vietuirea cea dreapta, fata in fata cu foarte multe feluri de vietuire care nu sunt drepte. Mai mult si mai putin pretentios, spunea marele Parinte Rafail Noica: "Ortodoxia este firea cea adevarata a omului". Daca vrei sa fi om cu adevarat, in sensul cel mai deplin al cuvantului, trebuie sa fie crestin ortodox. Aceasta nu inseamna dispret pentru altii, dar inseamna marturisirea a ceea ce este, cum spunea tot Parintele, "devenirea intru fiinta a ceea ce inseamna om adevarat". Iar aceasta lucrare, mai bine zis aceasta stare, nu se poate implini adevarat, deplin, adanc, inaltator si cuprinzator decat in Sfanta Biserica Ortodoxa, Trupul lui Hristos.

duminică, 5 martie 2017

Marius Iordachioaia - Aproapele


Aproapele: Aproapele


eu te rănesc cu fiecare gând
iar rănile tale îmi spală păcatele
chipul tău scuipat de mintea mea
dă feței mele lumina și lacrimile...

cu fiecare bătaie lovește în tine
carnea inimii mele ca o palmă grea
viața mea te ucide și tu cobori în iad
cerând să iei cu tine vina mea...

eu te rănesc mereu și te gonesc
iar tu pleci tăcut cu tot ce mi-e greu
când viața mea te alungă, dragostea ta
rămâne aproapele, tot mai aproapele meu...

joi, 2 martie 2017

Pr. Mircea-Cristian Pricop: "Adevărul sincer nu poate izvorî decât din dragoste, pentru că dragostea învelește, încălzește și orientează corect toate celelalte virtuți". Doar când virtutea cu acțiunea de jertfă sunt conlucrătoare au valoare și aduc pacea.


Emisiunea “Vestea cea bună” – Virtuțile creștine - 28 feb. 2017. 

Realizatori: Pr. Mircea-Cristian Pricop şi Prof. Mihail Chircor.



Prof. Mihail Chircor: Astazi va propunem ca tema virtutile crestine, si o sa-l rugam pe Parinte sa ne spuna ce este virtutea, de unde vine virtutea si cum se manifesta virtutea. Deci, Parinte, sa incercam sa explicam ce inseamna virtute crestina, sau daca exista si o virtute necrestina.   

Pr. Mircea-Cristian Pricop: Inainte de venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pamant existau diferite coduri morale care aveau principii si includeau in corpul lor si practicarea anumitor virtuti. Acest lucru nu stirbeste cu nimic valoarea adevarului descoperit de Domnul nostru Iisus Hristos, ci, dimpotriva, il pune in valoarea ca presentiment, ca profetie a ceea ce Hristos a implinit. Bineitneles ca au existat si virtuti mai inainte de crestinism. Ma gandesc la ceea ce spunea Platon odinioara, ca "tot aurul de pe pamant si tot aurul de sub pamant nu inseamna nimic fata de omul virtuos" - spunea in tratatul sau despre legi. Si, la fel, in tratatul sau despre repubilca aminteste ca virtutea reprezinta absolulul de devenire pentru om. Sunt anticipari ale actelor mantuitoare pe care Domnul nostru Iisus Hristos avea sa le ofere in dar lumii pe cale de mantuire.

Nu ne deranjeaza sub nici o forma faptul ca Platon, Aristotel, Plutarh, Herodot - pe care de altfel noi ii respectam si ii cinstim, si care in anumite biserici sunt chiar pictati, ca fiind din partea neamurilor neiudaice. Cum au evreii pe profetii, mari si mici, asa si neamurile pagane, neiudaice, au avut pe filozofi, pe marii intelepti, care au virtutea legaturii lor, chiar si asa, "in ghicitura", cum spunea Sfantul Apostol Pavel, cu Duhul Sfant, si au emis niste profetii, niste aniticipatii care in cele din urma s-a dovedit corecte. [...] Prin aceasta intelegandu-se o continuitate, nu o zbatere violenta intre nou si vechi. Domnul Iisus Hristos a spuns: "n-am venit sa stric legea, n-am venit sa stric, ci s-o implinesc", adica sa o desavarsesc. Si, ca sa o desavarsesc, ea trebuia ca mai inainte sa ma anticipeze pe Mine, ca Fiu al lui Dumnezeu. Trebuia sa preagateasca lumea pentru asteptarea Mea. Pana la urma intreaga lege morala de dinainte de Hristos, o preagatea pe lumea aceasta pentru venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant, chiar si cu limitele de rigoare ale mintii omenesti de atunci, ale epocilor, pline de cruzime si de sange. Trebuie sa intelegem ca Dumnezeu n-a parasit niciodata lumea Lui, complet, izoland-o ca intr-un fel de penitenciar, ci intotdeauna a interveit in viata ei, a pregatit-o prin fagaduinte, prin coduri date de mari intelepti, s.a.m.d.

luni, 27 februarie 2017

Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, despre cazul Protopopului Gheorghe Mamaladze: "Această problemă nu este numai a Bisericii ci, de asemenea, este problema poporului și a Statului."



Catholicos-Patriarhul Georgiei, Ilia al II-lea, consideră că situația complexă creată în jurul Patriarhatul nu este doar o problemă a Bisericii ci și a Statului. Chestiunea confruntării care a apărut în sânul Patriarhiei a început să fie discutată deja la sfârșitul anului trecut. Pentru a rezolva conflictul din sânul Bisericii, în decembrie 2016, a fost convocată ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene, dar nu s-a ajuns la un consens.

Arestarea Protopopului Gheorghe Mamaladze a provocat un nou val de confruntări și de acuzații reciproce în sânul clerului georgian și a personalităților înalt poziționate din Patriarhia Georgiei. Observatorii menționează că scandalul din jurul Patriarhiei câștigă teren și se poate transforma într-o serioasă criză politică în Georgia.

După un tratament medical și o operație în Germania, Patriarhul Ilia al II-lea a revenit la Tbilisi. El a spus că Patriarhia va studiat cazul Mamaladze cu autoritățile georgiene. Parchetul georgian a promis anterior că, după revenirea Patriarhului, dovada vinei clericului arestat va fi publicată. Cu toate acestea, Parchetul s-a abținut până acum să dezvăluie detaliile.
"În aceste ultime două săptămâni, starea sănătății mele a rămas încă foarte complexă. Am fost nevoit să merg în Germania și să mă tratez. Am suferit o operație destul de complicată. În acest moment s-a creat o situație foarte bizară și Biserica georgiană nu-și amintește un caz similar. Această problemă nu este numai a Bisericii ci, de asemenea, este problema poporului și a Statului. De asemenea, autoritățile trebuie să se implice activ în examinarea acestei chestiuni",
a spus Patriarhul Georgiei.

sâmbătă, 25 februarie 2017

Protos. Hrisostom de la Manastirea Putna: "Iadul si Raiul sunt inca in facere. Cine este cel care le face? Eu, si tu, si el, si mai ales noi. Omul a fost pus in Rai, ca pe Rai sa-l desavarseasca, ca pe Rai sa-l transforme in Imparatia cerului, prin comuniune cu ceilalti, prin iubire intrelaolata si iubire fata de Dumnezeu, nu iubire de sine"


Protos. Hrisostom - Cuvânt după Taina Sfântului Maslu despre rai și iad, Mănăstirea Putna, 2 aprilie 2016 




Astazi a venit timpul sa vorbim despre ceea ce nazuim mai mult, sau de ceea ce ne temem mai mult, pentru ca omul este o fiinta dihotonica, adica alcatuita din doua parti foarte intim intrepatrunse intre ele: trup si suflet, vazut si nevazut. Si, daca Sfintii Parinti au zis despre patimi ca intotdeauna in spatele lor ai sa gasesti una dintre aceste doua lucruri, dorinta sau frica, am putea spune ca, mai mult, in spatele fiecarei opere de arta putm gasi dorinta de frumos si teama de a nu cadea din el, sau de a nu-l face pe deplin.

Raiu si iadul, iubiti credinciosi, sunt doi termeni care astazi au devenit atat de indepartati, atat de confuzi. Daca incercam sa cautam cate ceva despre Rai si despre iad, gasim niste lucruri care ni se par copilaresti, ori care ni se par absurde, ori care ni se pare de neinteles. Si, asta pentru ca ne lasam amagiti de ceea ce cade sub simturi, de ceea ce vedem in jurul nostru. 

Auzim pe Mantuitorul ca spune in Evannghelia dupa Matei, cap. 25 - cand este vorba despre Infricosata Judecata-, spune despre iad ca a fost gatit diavolului si slujitorilor lui, iar de bunatatile Raiului spune ca au fost gatite fiilor lui Dumnezeu, "binecuvantatilor Tatalui Meu". Si, spune Mantuitorul: " veniti si moşteniţi bunătățile cele făgăduite vouă de la întemeierea lumii."(cf. Matei, 25, 34). Iadul evident ca a fost si mai inainte gatit, pentru ca diavolul a cazut inainte de creerea omului. Dar, iadul a fost creat pentru diavol, diavolul nefiind si trup si suflet, avand asadar o singura dimensiune, iadul are aceasta dimensiune spirituala, cel putin acum, pana la Infrucosata Judecata

Raiul a fost creat pentru om, si omul este si vazut si nevazut. Asadar Raiul are frumusete care se pot admira cu ochii acestia trupesti, care se pot intelege cu mintea aceasta rationala, insa are frumuseti nebanuite care se pot intelege, intrevede cu ochii cei duhovnicesti. Doar inima poate intelege ce se poate ascunde in spatele unei astfel de furmuseti vazute. 

Cand a facut Raiul, Dumnezeu l-a chemat pe Adam si i-a spus: "toate acestea sunt ale tale" si "am pus in el doi pomi". Unii Sfinti Parinti spun ca pomul vietii si pomul cunostintei binelui si al raului, pot sa simbolizeze, de fapt, pe Dumnezeu si pe om. Este o interpretare alegorica, o interpretare simbolica, insa nu este departe de adevarul revelat, pentru ca Dumnezeu insusi este Viata. Si, i-a spus lui Adam care era singur, ca pe Eva inca n-o scosese din coasta lui: "din toţi pomii din rai poţi să mănânci" - adica sa te hranesti, sa te zidesti, sa cresti din ei -, "afara de pomul cunoştinţei binelui şi răului" - adica din toti pomii, inclusiv din pomul vietii. Doar de pomul cunoştinţei binelui şi răului i-a fost interzis. I-a fost dat, asadar, lui Adam spre lucrare si spre paza, acest Rai. Insa, cand i s-a adresat, i-a spus asa, la singular: "să mănânci din toti pomii" si "sa nu mancati din pomul cunoştinţei binelui şi răului". Asadar: "apropie-te de viata, hraneste-te din ea, caci este tie cel mai la indemana, pentru ca tu esti primul dintre fii Mei care a primit acest dar", insa, "nu uita ca dupa tine vor veni si altii, si aveti grija sa nu va indepartati". "Tu sa nu te indepartezi de ei, si ai grija ca impreuna cu ei sa ramaneti in Mine si langa Mine".

De multe ori mi-am pus problema: ce s-a intamplat cu Eva, cand a fost gasita de diavol, aflat acum in chipul sarpelui, ce s-a intamplat cu ea, de ce a cazut asa de usor? Dar, nu m-am intrebat ce slabiciune a avut, ci ce cauta Eva singura acolo? Cei doi, nu erau meniti sa fie una? Cei doi nu se aflau in Rai? Cei doi nu se hraneau din pomul vietii, din iubirea care scalda tot, din lumina care dezvaluia taine peste taine si dincolo de taine? De ce era Eva singura, de ce a scapat-o Adam din ochi? Ii vedeti pe cei indragostiti nu numai ca nu se pierd din priviri, se manaca din priviri, se impartasesc din priviri. Nu se pierd unul de celalalt. De ce era Eva singura si Adam nu se stie unde, cand Dumnezeu a zis foarte clar ca "nu este bine sa fie omul singur". De ce? De ce? De ce? Realitatea este ca, gasind-o singura, a inselat-o. A inselat-o pentru ca ea nu avea cuvantul direct de la Dumnezeu, ci indirect prin Adam. Adam i-a povestit si, fiind indirect, si Adam avea nevoie de ea, si ea nu era acolo sa-l sustina, si Eva avea nevoie numaidecat de Adam. Fara Adam Eva nu avea sens. Sensul Evei a fost sa-l sustina pe barbat. Pentru barbat a fost facuta femeia. Fara el, ea n-are sens. De ce, si ce cauta fara sens prin Rai? Isi cauta sensul? Nicidecum! Sensul ei era langa barbat, sensul ei era in unire. Si astfel, singura fiind, i-a fost foarte usor diavolului sa o amageasca. Si i-a promis bunatati viitoare si, in felul acesta, i-a furat bunatatile pe care le avea in mana. 

Si, Adam, dupa aceea, cand a vazut-o pe Eva cu marul in mana -mar din care muscase Eva-, el s-a smintit prin faptul ca a vazut ca Eva a mancat si n-a murit. Si atunci, s-a intors impotriva lui Dumnezeu, si a zis: "deci m-ai mintit, mi-ai ascuns unele lucruri". Dumnezeu ii lasase o vorba invaluita intr-o taina cand i-a spus: "cu moarte vei muri". Adam putea sa inteleaga ca este un fel de moarte, poate nu cea de care crede el. Adam ar fi trebuit sa sape, sa caute sa-si doreasca sa inteleaga mai mult. Dar, ca sa intelegi mai mult, sa vezi mai mult, trebuie sa ramai in lumina!  
Adam s-a alaturat Evei in egocentrismul lor. In egocentrismul lor, ei mancand din acest pom al cunostintei binelui si raului, gustand asadar un rau, intelegand raul prin fapta, in loc sa-l inteleaga prin cuvant, ei s-au trezit la un moment dat cu ochii deschisi. Li s-au deschis ochii abia dupa ce a muscat Adam din mar. Ce ochi i s-au deschis lui Adam? Adam care fusese cuprins de un somn foarte adanc, si nestiind ce facuse Dumnezeu, si de unde a aparut femeia langa el, a zis: "Aceasta este femeie, pentru ca este luata din trupul meu, si numele ei este Eva, pentru ca este mama celor vii". A pus nume animalelor, aratand ca are si cunostinta trupeasca. A aratat ca are cunostinta duhovniceasca prin faptul ca a prorocit modul in care lumea se va inmulti prin femeie. Ce ochi, atuncea i s-au deschis? Ochii vicleniei, care desosebeste binele de rau intr-un mod sucit, stramb, dizarmonios. Ochiul vicleniei care face diferenta intre lucrurile bune si cele rele, doar distingand ceea ce este rupt in el. Ochiul vicleniei care intelege doar dizarmonia, caruia doar i se pare, intr-o mandrie iarasi, sucit, care isi avea radacina in Satan, caruia i se pare ca poate sa inteleaga binele prin studierea raului. Vai, amara inselare! Amara inselare! Si, de atunci omul a vazut ca goliciunea lui poate fi obiect de rusine. Si, rusinea, obisnuindu-se cu ea, omul a trasformat-o in pacat, in loc sa o transforme in teama sfanta. Si, asa mai departe.