luni, 22 mai 2017

Moaștele Sfântului Nicolae port-stindardul apropierii dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Vatican




 Stire prezentata la Antana 1


O ceremonie impresionanta a fost celebrata in Catedrala Mantuitorului din Moscova unde au fost depuse moastele Sfantului Nicolae. Racla Sfantului, adapostita de o biserica din Italia se va afla timp de aproape 2 luni in Rusia, dupa un acord incheiat de Papa cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Sfantul Nicolae se numara printre cei mai venerati de catre credinciosii Bisericii Ortodoxe Ruse. Acestia sunt convinsi ca rugaciunile adrestate Sfantului sunt mai bine auzite in ceruri. Racala cu moastele sale este, insa, pastrata in Sudul Italiei, in catedrala ce-i poarta numele in Bari. Acum, insa, racla a fost adusa la Moscova, iar in luna viitoare va ajunge la Sankt Petersburg, spre bucuria credinciosilor rusi.

Moastele Sfantului Nicolae au ajuns in Rusia dupa prima intalnire dintre un suveran pontif si un Patriarh al Moscoviei, cea de anul trecut,  de la Havana. Papa Francisc a implinit cu bucurie dorinta inaltului ierarh rus, ca o expresie de apropiere intre cele doua mari ramuri ale crestinismului, catolicii si ortodocsii, iar Patriahul spera ca se va ajunge chiar la uniunea celor doua Biserici, despartite de aproape o mie de ani:
Patriarhul Kirill: "Noi credem ca Sfantul Nicolae, cel care asculta rugaciunile crestinilor din Apus si Rasarti, va iesi inaintea Domnului si va cere unirea celor doua biserici intr-una singura".
Sfantul Nicolae a fost, potrivit istoricilor episcopul unui oras de cultura greaca de pe actualul teritoriu al Turciei in secolul al IV-lea. Moastele sale au fost duse la Bari in 1087, pentru a le proteja in timpul luptelor dintre bizantini si otomani. 

Sfantului i se atribuie numeroase minuni. Se crede ca legenda sa a inspirat in Occident figura lui Mos Craciun, in timp ce in Est se crede ca Sfantul le aduce si el copiilor daruri sau nuiele.    

Apostolii ateismului modern


Lumea credintei: APOSTOLII ATEISMUL MODERN


Pare că sunt peste tot şi atacă orice. De la ierarhie până la mirenii care comentează pe bloguri în favoarea credinţei, de la susţinerea financiară a Bisericii până la proiectele legislative promovate de laicatul creştin, nimeni şi nimic nu poate să treacă de „cenzura” lor furioasă. Uneori sunt decenţi, alteori, parcă de cele mai multe ori, ne umplu de zoaie. Troglodiţi, babe cu batic, bărboşi, oameni de cavernă, creştinopaţi, pupători – sau, mai tare, lingători! – de moaşte, o întreagă panoplie de invective se poate aplica credincioşilor, plus catalogul extrem de bogat al înjurăturilor neaoşe, româneşti, care se pot posta în subsolul imund al articolelor. Se ştia în trecut că hârtia suportă orice, dar ecranul de azi al computerelor este infinit mai răbdător!

vineri, 19 mai 2017

Arhim. Varnava Iankos: "Nu mântuim omul dacă necontenit descoperim răul din lăuntrul lui"


Ca să poată omul să se apropie de adevărul pe care-l caută, ca să poată câştiga mântuirea pe care şi-o doreşte, trebuie să nu-şi piardă nădejdile sale. Să simtă că este vrednic pentru Adevăr, că e vrednic pentru Rai. Aşadar, să aibă nădejdea, care există împreună cu căutarea.
Aşadar, vrei să mântuiești un alt om care trăieşte în păcat? Oferă-i un mod de a nădăjdui. Ce înseamnă nădejde? Să creadă că poate să facă ceva bun şi că are ceva bun înlăuntrul său, că o oarecare vrednicie are întru sine. Ceva frumos posedă omul înlăuntrul său. Nu mântuim omul dacă necontenit descoperim răul din lăuntrul lui.

joi, 18 mai 2017

IPS Ierotheos Vlachos: "mă bucur de evlavia, cucernicia și bunătatea românilor, dar va trebui să fie atenți să aibă discernământ și echilibru"


Nici să ne ocupam de dogme și subiectele bisericești, doar prin speculație și rațiune, dar nici cu mânie, cu patimă, pentru că nici într-un caz, nici în celalalt nu va domni Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, Care este un Duh al păcii.



miercuri, 17 mai 2017

Culmea democrației atinge familia. Dezbatere despre revizuirea articolului din Constituție care privește familia – emisiunea „Realitatea Românească"


Dezbatere despre revizuirea articolului din Constituție care privește familia – emisiunea „Realitatea Românească”, Realitatea TV, 13 mai 2017



Dezbatere despre modificarea Constituției cu Mihai Gheorghiu, Florian Bichir, Radu Preda, Remus Cernea

  • O minoritate nu poate rescrie legi majorității, nu poate rescrie istoria umanității și nu poate rescrie viețile noastre, dintr-un punct de vedere ideologic.”(Mihai Gheorghiu)
  • Nu trebuie să privim cu atâta superioritate de parcă ar fi o minoritate iluminată și o majoritate bătută în cap. (Radu Preda)

Marius Iordăchioaia: "Dacă ne-am simțit iertați, ne-am simțit iubiți". "Cei iertați, se vor opri și vor împărți cu cel însetat, iertarea pe care au primit-o..."


Oameni și demoni:  IERTAREA și IUBIREA


Există ispita unei vieți creștine mecanice.

Mă gândesc, în primul rând, la Spovedanie. Intri la Duhovnic, îți spui păcatele și greșelile, ți se citește rugăciunea de dezlegare, săruți Crucea și mâna care o ține... și pleci.

Faci asta de zeci, sute și mii de ori. Mai mult sau mai puțin, începe să aibă aerul unei rutine.

Simțim dezlegarea dar, parcă nu mai simțim iertarea.... 

Iar din dezlegare, ieșim cu graba de a merge mai departe. Poate și cu un gând sau sentiment de mulțumire. Dar, numai din IERTARE, ieșim cu IUBIRE. Dacă ne-am simțit iertați, ne-am simțit iubiți. Iertarea este numele unei iubiri care intră într-o rană și o închide cu ”carnea” ei... Un suflet iertat, e un suflet atins și vindecat de iubire... 

Mi-am amintit acestea, recitind din Evanghelie, despre femeia păcătoasă din casa lui Simon Fariseul, căruia i s-a iertat mult și, de aceea, a iubit mult. Care, pentru că i s-a iertat, a iubit... 

Poate nu mai simțim, de la o vreme, cât de mult ni se iartă, de fapt, la fiecare păcat. Sau nu mai simțim fiecare păcat, ca o lovitură dată lui Iisus, cărnii și duhului Lui, căci e un Trup și un Duh cu noi. Și poate, mai adânc, mai tainic: dacă n-am greși, nici n-am mai avea nevoie de iubirea Lui.... 

Ceea ce s-a întâmplat atunci în casa lui Simon, se întâmplă acum în Biserică, adică în Trupul lui Hristos; adică, ce s-a întâmplat în afara lui Hristos, acum se întâmplă în lăuntrul Lui. E ca și cum aș spune că un accident care a avut loc pe stradă, cu carnea, sângele și nervii altuia, are acum loc în mine, cu carnea, sângele și nervii mei: ca și cum camionul care l-a izbit pe acela pe șosea, m-ar lovi acum pe mine, venind cu viteză, din lăuntrul meu...

Sărutăm Crucea și mâna duhovnicului, dar nu sărutăm, cu inima, rana pe care i-am făcut-o lui Iisus. Plecăm și umblăm dezlegați.... 

Poate, dacă am pleca și umbla iertați, am avea cu ce iubi; căci rănile păcatelor iertate de Iisus, cu cât au fost mai mari și mai adânci, cu atât sunt pline cu mai multă iubire (ca niște gropi pe care dracii le-au săpat în noi ca să cădem și să ne pierdem sufletele în ele, iar Iisus, iertându-ne, le-a umplut cu dragostea Lui, transformându-le în fântâni)...
Căci inima fiecărui om pe care îl întâlnești, dacă îi traduci bătăile, vei auzi că-ți spune, repetat, cu glasul lui Iisus: Dă-mi să beau! Dă-mi să beau!... 

Cei dezlegați vor trece mai departe, spre desăvârșirea vieții lor duhovnicești. 

Cei iertați, se vor opri și vor împărți cu cel însetat, iertarea pe care au primit-o...


P.S. Iertați generalizarea. Poate cele scrise mai sus sunt doar boala mea.

 ***

luciditate

În mine totul e rănit
batjocorit spurcat.
Eu n-am o viață
ci o vină.

Trăiesc doar
pentru-a fi
iertat. 

marți, 16 mai 2017

miercuri, 10 mai 2017

Vrednic și următor al lui Hristos, PS Macarie Dragoi - îndemn si exemplu de a fi om pentru aproapele nostru care este copleșit de suferință și uitare



Mulțumesc Mântuitorului Hristos pentru cel mai mare dar pe care Mi l-a făcut de ziua mea: să petreacă alături de mine, nevrednicul Său slujitor. Căci pe El l-am găsit în cei bolnavi pe care i-am cercetat în ziua aniversării nașterii mele, după însuși cuvântul Său: bolnav am fost şi M-aţi cercetat (Matei 25, 36). 

Am trăit, în Liturghie, dis de dimineață, în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm, sub fulgii de nea care s-au pogorât din ceruri, alături de fratele RADU-ADRIAN care a trecut, în orele în care slujeam la altar, printr-o grea operație, pe creier, în spitalul din Tromsø, Norvegia, pentru extirparea unei tumori maligne, și care are mare nevoie, în continuare, de rugăciunile noastre. După Liturghia Euharistică, în Liturghia de după Liturghie, a Fratelui, am suspinat, surâs și plâns, alături de bolnavii din Stockholm pe care i-am vizitat, fiecare cu Golgota sa personală, fiecare cu crucea lui grea, pe care am încercat să o ușurez măcar puțin, ca altădată Simon din Cirene. L-am rugat pe Preamilostivul Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, să ne cerceteze cu harul Său vindecător, tămăduindu-ne rănile cele netămăduite

Mulțumesc, de asemenea, și fratiilor voastre celor care v-ați adus aminte de mine, Părintele, Fratele și Prietenul Vostru, împărtășindu-mi bune și alese urări în comuniune de rugăciune frățească. Dumnezeu să ne mântuiască pe noi toți! 

+Părintele Episcop Macarie 

luni, 8 mai 2017

8 mai: Pomenirea Sf. Ap. şi Evanghelist Ioan Teologul si a Sf. Cuv. Arsenie cel Mare


Doxologia: Viaţa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan


Cinstita mutare a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, cel ce s-a rezemat pe pieptul Mântuitorului, a iubitorului de feciorie şi ucenicului iubit al lui Hristos, se prăznuieşte în 26 ale lunii septembrie, unde s-a scris pe larg viaţa lui cea sfântă. Iar în această zi se cinsteşte numai pomenirea prafului tămăduitor, care cu minune iese în fiecare an din mormântul lui, în ziua a opta a lunii mai şi pe care creştinii cei de acolo îl numesc mană. Pentru că Sfântul Ioan, trăind mai mult de o sută de ani şi ostenindu-se în bunăvestirea lui Hristos, a ieşit împreună cu şapte ucenici ai săi din cetatea Efesului şi le-a poruncit să-i sape un mormânt în chipul Crucii şi într-însul - precum scrie în viaţa lui - să fie îngropat de viu. Auzind fraţii cei din cetate de aceasta, au mers şi au săpat mormântul lui, dar n-au aflat trupul apostolului şi s-au întors, plângându-l mult. După aceea, mergeau adeseori la mormântul lui şi acolo îşi săvârşeau rugăciunile către Dumnezeu, chemând în ajutor şi spre mijlocire pe Sfântul Ioan.

Apoi a început în fiecare an, în această lună şi zi, a ieşi din mormântul lui un praf subţire făcător de minuni, pe care credincioşii luându-l, tămăduiau neputinţele şi patimile ce erau în popor. Pentru aceea s-a aşezat într-această zi, precum şi în luna lui septembrie, să-l lăudăm cu bisericeşti cântări de laude şi să-l fericim pe acest plăcut al lui Dumnezeu, care mai mult decât alţii a fost iubit lui Dumnezeu. Cu rugăciunile aceluia să câştigăm şi noi tămăduire de bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti şi să ne învrednicim a fi plăcuţi şi iubiţi lui Hristos Dumnezeul nostru.


PF Teofil al III-lea la hramul Așezământului Românesc de la Ierusalim (video)



Basilica: Hramul Așezământului Românesc de la Ierusalim | PF Teofil al III-lea a oficiat Sfânta Liturghie


Biserica Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim şi-a sărbătorit hramul în ziua de 7 mai 2017. Cu prilejul sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (calendarul iulian neîndreptat), Sfânta Liturghie a fost oficiată de Patriarhul Ierusalimului, informează site-ul oficial al Reprezentanţei Patriarhiei noastre.

Alături de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea au liturghisit:
  • IPS Părinte Aristarh, Arhiepiscop de Constantiani şi Secretar Patriarhal,
  • IPS Părinte Ioachim, Mitropolit de Elenopolis.
Din soborul slujitor au făcut parte: Arhim. Matheos, Teletarhul Patriarhiei Ierusalimului, Arhim. Teofil Anastăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi Superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, Ierihon şi Iordan, Arhid. Marcu şi Diac. Agapios.

La eveniment au participat: reprezentantul din partea Misiunii Patriarhiei Rusiei în Ierusalim,  Protos. Dometian, Consulul României la Tel Aviv, dl Traian Pleşcan, şi patru grupuri de pelerini români din mai multe regiuni ale ţării.

Așezământul Românesc din Ierusalim se află în apropierea Sfintei Cetăți a Ierusalimului și are rolul de Reprezentanță a Patriarhiei Române la Locurile Sfinte.



joi, 4 mai 2017

Conferința IPS Ierotheos Vlachos: "Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală" (text, video). "Lumea de astăzi are nevoie de creștini insuflați și îndrăgostiți de Hristos, altfel vom fi niște creștini secularizați"


Conferința IPS Ierotheos Vlachos

"Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală"

(prima parte: Cuvântul Mitropolitului) 



Viața duhovnicească este viața Duhului Sfânt care este legată de viața creștină. Viața creștină este unirea și comuniunea noastră cu Hristos. Viața duhovnicească înseamnă să simtă cineva în lăuntrul său lucrarea Duhului Sfânt. Aceste lucruri nu diferă între ele. Hristos este Cel care trimite pe Duhul Sfânt în inimile noastre, iar Duhul Sfânt îl plăsmuiește pe Hristos în lăuntrul nostru.

Sfântul Simeon Noul Teolog vorbește despre botezul apei și botezul Duhului Sfânt. Botezul apei este cel pe care l-am primit la o vârstă frageda, atunci când nu puteam conștientiza lucrul acesta, iar botezul Duhului Sfânt este lucrarea Duhului Sfânt pe care începem să o simțim prin pocăință

Mitropolitul Pavel Boulos Yazigi de Alep
Ce înseamnă epoca contemporană? Este mediul în care trăim noi, toți. Cum este acest mediu în care trăiesc teologii contemporani? Este un mediu dificil și tragic. In Orientul Mijlociu creștinii ortodocși suferă războiul și prigoanele. Am petrecut 3 ani în Liban și în Siria, și mai cu seamă în 1998, când avea loc războiul civil în Liban. Am fost de multe ori în Damasc și în Alep, care astazii este într-o situație foarte grea. Am legat foarte multe prietenii duhovnicești cu creștinii de acolo. Un prieten de al meu este Mitropolitul de Alep care a fost răpit. Si cunosc condițiile în care trăiesc acești creștini ortodocși. Ei nu știu dacă se mai pot trezi a doua zi, dacă mai ajung să se culce din nou seara. In Africa creștinii suferă din pricina războiului, a foametei si a vrăjitoriei. Iar în Apus creștinii suferă din cauza secularizării. Dacă m-ați întreba care dintre acestea sunt ispitele cele mai periculoase, aș spune că cele din Apus, adică secularizarea. Ce înseamnă secularizare? Secularizare înseamnă să trăiască cineva după duhul lumesc iar nu după Duhul lui Dumnezeu, să se adapteze cineva legilor lumii și să uite poruncile lui Dumnezeu, să aibă doar botezul apei și să nu aibă știință de botezul Duhului Sfânt.

miercuri, 3 mai 2017

Oamenii ce vin la Sfânta Matrona cu pietrele necazurilor, tristeților și tainelor fiecăruia primesc în schimb, prin rugăciune, bucurie și ușurare. Acatistul Sfintei Matrona, una dintre sfintele secolului al XX-lea purtătoare de harisme deosebite

Icoana a Sfintei Matrona din Moscova, izvorand mir, martie 2017
Viata Sfintei Matrona il ajuta pe omul credincios, nu atat pe cale intelectuala cat pe calea inimii, prin experienta, sa inteleaga ce semnifica crucea lui Hristos pe care o poarta fiecare om. Domnul i-a destinat Matronei o cruce particulara, de o greutate imensa. Ea a fost oarba, deplasandu-se dificil si, cu siguranta, din punctul de vedere al celor care circulau atunci pe strazile Moscovei si aspirau la obiectivele lumii acesteia, viata sa era de neinteles, obscura si grea. Erau probabil oameni care nu vroiau sa vada suferintele Matronei, pentru ca puternicele suferinte puteau sa atenteze la linistea interioara a omului obisnuit cu o alta viata, aruncandu-i o provocare, punandu-l in fata intrebarilor celor mai dificile asupra sensului vietii umane. Si cei care nu sunt gata sa primeasca aceste provocari evita, in cea mai mare parte a timpului, sa priveasca suferintele penibile ale celorlalti oameni"

Doxologia: 2 mai, pomenirea Sfintei Matrona de la Moscova


Atunci când pășești dincolo de pragul Mănăstirii Pocrov din Moscova te întâmpină, așa cum știe mai frumos, ocrotitoarea acestui așezământ, Sfânta Matrona. Fiorul sfânt, suspinul scăpat printre porțile deschise ale inimii te fac să te simți cel mai important oaspete al sfintei care adună zi de zi nenumărați pelerini la racla cu moaștele sale. Un lung șir de oameni purtători de flori care își suprimă și cea mai mică șoaptă, oameni care stau cuminți, cufundați în rugăciune, la un rând ce poate dura și nouă ore. Fiecare are felul lui de a vorbi cu sfinții, dar acolo vezi lacrimi de bucurie care îi scaldă pe toți cei care o întâlnesc pe Matrona.

Prăznuită în ziua de 2 mai, Sfânta Matrona este, alături de Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul și Sfântul Paisie Aghioritul una dintre sfintele secolului al XX-lea purtătoare de harisme deosebite. Matrona Dimitrievna Nikonova s-a născut în anul 1881, în satul Sebino, gubernia Tula din Rusia, într-o familie de țărani săraci, cu patru copii. Din cauza sărăciei în care trăiau, părinții s-au gândit ca după naștere să abandoneze copilul într-un orfelinat. Însă un vis prevestitor i-au făcut să-și schimbe planul, căci mama și-a visat copilul sub forma unei păsări albe, cu chip omenesc, având ochii închiși. Născută oarbă, Matrona, încă din copilărie, a fost purtătoare de darurile duhovnicești ale înainte-vederii și tămăduirii. Infirmă și respinsă, nu a avut bucuria de a se juca cu ceilalți copii de vârsta ei. Școala tinereții i-a fost rugăciunea şi cugetarea la cele duhovnicești. Locuind în apropierea bisericii din sat, mergea tot timpul la slujbe cântând și învăţând toate rugăciunile. Avea o mare sensibilitate pentru sfintele icoane pe care le iubea foarte mult, chiar dacă era lipsită de vederea trupească. Îi plăcea să aibă o candelă aprinsă înaintea lor și să petreacă ceasuri îndelungate în rugăciune, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.

La vârsta de 14 ani, mergând într-un pelerinaj, ajunge și la biserica în care slujea Sfântul Ioan de Kronstadt. După încheierea slujbei, Sfântul Ioan a rugat credincioșii din biserică să îi facă loc Matronei, adresându-i acesteia chemarea: „Matronușka, vino-vino la mine! Iată, vine schimbul meu – al optulea stâlp al Rusiei”. Puțin mai târziu, la vârsta de 17 ani, are să mai poarte o cruce, pierzându-și mobilitatea picioarelor, rămânând țintuită la pat pentru toată viața.

luni, 1 mai 2017

IPS Ierótheos Vlachos: La Sfânta Liturghie găsim răspunsul la întrebările: "Cine ne va depărta nouă piatra?", "De ce îl căutați pe Cel viu între cei morți?", "Cine ne-a furat nădejdea?"


IPS Ierótheos Vlachos, predică la Duminica Mironosițelor. 

"Toți suntem invitați să devenim bărbați mirofori și femei mironosițe și vom dobândi experiența personală a faptului ca Hristos a înviat"



Astăzi este Duminica femeilor mironosițe și le cinstim și le sărbătorim pe acestea și, de asemenea, pe Iosif din Arimateea și pe Nicodim. Este foarte important faptul că femeile mironosițe au arătat o foarte mare dragoste față de Mântuitorul Hristos. Se mișcau și trăiau mai mult prin inima lor decât prin mintea lor. Sfântul Paisie Aghioritul spunea faptul că Apostolii, lucrând mai mult rațional, s-au închis în locașurile lor de frica iudeilor. Iar, femeile mironosițe, lucrând mai mult cu inima lor nu s-au înspăimântat și, cumpărând mir, de dimineață, au mers spre mormântul Domnului. Acest lucru înseamnă că atunci când ne îndreptăm către Hristos trebuie să ne îndreptăm mai mult cu inima decât cu mintea.   

Citind Sfânta Evanghelie de astăzi, dar și ascultând troparele de aseară, extragem trei întrebări mai importante. Prima dintre ele este legată de faptul că femeile mironosițe au cumpărat mir și, dis-de-dimineață, s-au dus să ungă trupul lui Hristos. Si, se întrebau între ele: cine ne va prăvăli nouă piatra de la ușa mormântului? Era o întrebare foarte importantă pentru că la intrarea mormântului era o piatră foarte voluminoasă pe care nu o puteau mișca. Cu toate acestea nu s-au înspăimântat și mergeau către mormânt. Așadar aveau o problemă, dar aceasta nu le-a oprit să-și continue drumul lor. Si, când s-au apropiat de mormânt au văzut că piatra fusese dată la o parte de la intrarea mormântului. Acest lucru înseamnă că trebuie să avem o dragoste foarte mare față de Dumnezeu, dincolo de diferitele probleme pe care le vom întâmpina în viața noastră. Există diferite pietre mari și voluminoase care stau stavilă în calea întâlnirii noastre cu Dumnezeu, dar noi trebuie să înaintam cu foarte mare tărie de caracter și dragoste, încercând să ne întâlnim cu El. Omul a fost creat de Dumnezeu având în el avânt și dragoste de întâlnire cu Dumnezeu. Nimic nu ar trebui să ne oprească în drumul nostru de a-L întâlni pe Hristos cel înviat. Si, atunci, Mântuitorul Hristos văzând dragostea pe care noi I-o arătam intervine și dizlocă toate pietrele și toate problemele pe care le întâlnim. Nici un element și nici un lucru omenesc nu ne poate opri să ne întâlnim cu Hristos cel înviat. In cel mai critic moment intervine Mântuitorul însuși prin îngerii Săi și dă la o parte toate stavilele

A doua întrebare pe care o extragem din Evanghelia de astăzi este ceea ce a spus îngerul - când femeile mironosițe au intrat în mormântul Domnului au văzut acolo un înger de lumină. Si, ele mergând să ungă trupul lui Hristos cel răstignit și așezat în mormânt, îngerul le-a întrebat: ce căutați pe Cel viu între cei morți? De ce Îl căutați pe Dumnezeu Cel viu între cei care sunt morți? - pentru că a înviat, nu nu există aici trupul Lui. Ceea ce înseamnă că Hristos în care credem este viu, nu este mort. Nu este un Dumnezeu idee sau valoare din aceasta lume. Noi nu credem într-un Dumnezeu care o dată, într-un moment al istoriei, a trăit și apoi a murit. Credem în Hristos Cel viu, Cel înviat. Același Hristos ne-a mărturisit în cartea Apocalipsei că: "Eu, iată, M-am făcut mort, dar trăiesc în vecii vecilor"(Apocalipsa 1, 18), "Eu sunt începutul și sfârșitul, alfa și omega"(Apocalipsa 22, 13).

Nu credem într-un Dumnezeu mort. Si, cum înțelegem acest lucru? Pentru că, atunci când trăim cu adevărat în credința Ortodoxă, dobândim experiența Mântuitorului Hristos înviat, în inimile noastre. Așadar Dumnezeu este viu, Dumnezeu este cel ce viețuiește dar, în același timp, este și Dumnezeul celor vii, este Dumnezeul oamenilor ce sunt vii. Hristos a spus că: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov. Nu sunt Dumnezeul celor morți, ci sunt Dumnezeul celor vii. (Marcu 12, 26-27). Ceea ce înseamnă că Dumnezeu locuiește și se așează în inimile oamenilor celor vii, a prietenilor Săi. Si noi cunoaștem faptul că Hristos a înviat nu pentru că ne-au spus acest lucru și ne-a împărtășit acest adevăr anumiți oameni, și nu pentru faptul că există diferitele tradiții și obiceiuri, ci pentru că întâlnim oameni care sunt prieteni ai lui Dumnezeu, oameni în care locuiește Hristos Cel înviat. Si, atunci când Dumnezeu îngăduie și ne binecuvântează, și noi putem dobândi experiența Dumnezeului celui viu în inimile noastre. Nu credem în ceva care a existat cândva și acum nu mai există, nici nu așteptăm pasivi să ne întâlnim cu Mântuitorul Hristos la cea de-a Doua Sa venire, ci trăim plenar, de acum, viața Mântuitorului Hristos în Biserica Sa. Biserica este un locaș de închinăciune mare, în care se săvârșește Sfânta Liturghie dar, de asemenea, și trupul nostru este locaș al Duhului Sfânt, al lui Dumnezeu, și în inimile noastre are loc rugăciunea în chip neîncetat, și astfel putem avea experiența Mântuitorului Hristos înviat în inimile noastre.

A treia întrebare, pe care am auzit-o la troparele Stihirilor de la slava Vecerniei de ieri, este o creație a Sfântului Cosma, care adresează următoarea întrebare Sfintei Maria Magdalena. Când Maria Magdalena a mers la mormânt și a crezut ca a fost furat trupul lui Hristos, scrie acest tropar: cine ne-a furat nădejdea noastră? Hristos a fost și atunci, dar și astăzi în vremea noastră, nădejdea oamenilor. Atunci oamenii erau dezamăgiți din pricina tuturor evenimentelor care se întâmplau în viața lor. Erau dezamăgiți și de puterea politică lumească, dar și de puterea bisericească a vremii. Si, auzindu-L pe Mântuitorul Hristos vorbind și făcând minuni, spuneau că: Acesta este nădejdea noastră. Si, când au văzut că a fost răstignit Hristos, atunci au fost dezamăgiți. Si au spus, așadar: cine ne-a furat nădejdea? Iar cei doi ucenici care mergeau spre Emaus spuneau Mântuitorului Însuși: iar noi, credeam că Acesta va fi cel care va izbăvi pe Israel. Dar, imediat ce au adresat aceste întrebări, atât Maria Magdalena, cât și cei doi ucenici... celei dintâi Mântuitorul i-a spus pe nume: Maria. și ea atuncea a răspuns: Învățătorule! Nu poate nimeni să ne fure nădejdea oricâte probleme am avea în viața noastră, oricâți potrivnici am avea. Si toate cele ce există în această lume să fie nimicite, și toată puterea acestei lumi să cadă asupra noastră, nimeni nu ne poate fura nădejdea. Iar această nădejde este Mântuitorul Hristos înviat. In Acesta credem și pe Acesta îl avem în inimile noastre.

Așadar de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie  - așa cum suntem astăzi adunați aici, în Duminica femeilor mironosițe dar și a bărbaților mirofori, purtători de mir, cum sunt Iosif și Nicodim; acest lucru arată unitatea și unirea care există între femeile și bărbații purtători de mir în Domnul Hristos cel înviat- de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie ne întâlnim cu aceste trei întrebări: cine ne va depărta nouă piatra? Venim în biserică mâhniți și suparăți din pricina diferitelor probleme, din pricina diferitelor boli și dezamăgiri dar, când venim și participăm la Sfânta Liturghie vedem cum toate acestea sunt înlăturate, pentru că ne întâlnim cu Domnul Hristos Însuși. Si, atunci când ne întâlnim cu Domnul nostru Iisus Hristos, toate celelalte se preschimbă și trec în marginea vieții noastre de zi cu zi.

De asemenea, în Sfânta Liturghie primim răspunsul la întrebarea: de ce îl căutați pe Cel viu între cei morți? Venim și ne întâlnim cu Hristos cel înviat și viu, prin rugăciune și prin Sfânta Împărtășanie, dar ne întâlnim în locașul cel sfânt, în biserică, cu oamenii în care locuiește Hristos cel înviat. Sfânta Liturghie este o stare harismatică a Duhului Sfânt, pentru că toți cei care participă la Sfânta Liturghie participă și primesc harul Duhului Sfânt. Si, în același timp, au loc două sfinte liturghii. O liturghie în Sfântul Altar, pe Sfânta Masă, unde se jertfește mielul lui Dumnezeu și cealaltă liturghie în jertfelnicul lăuntric al inimii noastre, a fiecăruia dintre noi. Si astfel înțelegem și trăim faptul că Hristos este Dumnezeu cel Viu și Dumnezeul celor vii.

Si, spre sfârșitul Sfintei Liturghii, primim și răspunsul la întrebarea: cine ne-a furat nădejdea? Se termină Sfânta Liturghie spunându-se: nimeni nu poate să fure nădejdea noastră, adică pe Hristos. Poate putem avea foarte multe probleme, putem avea foarte multe mâhniri și tristeți în interiorul nostru dar nădejdea noastră este Hristos. Nimeni nu ne poate priva și lipsi de aceasta nădejde. Si, acest lucru îl vedem în viața sfinților martiri, și cum vedem în viața Sfintei Parascheva, și a altor cuvioși și asceți. Au trăit totdeauna împreună cu Hristos. Prin urmare, toți suntem invitați să devenim [bărbați mirofori] și femei mironosițe, să mergem împreună spre biserică - care este de o potrivă și locașul de închinăciune dar și inimile noastre-, și să aducem la această biserică și locaș, la acest mormânt, prinosul nostru de mir - adică rugăciunile și pocăința noastră-, și atunci va ieși în întâmpinarea noastră Hristos însuși. Si vom dobândi experiența personală a faptului ca Hristos a înviat. Nu pentru că acest lucru ne-au spus alți frați ai noștri, nu pentru că acest lucru este cântat în troparele Bisericii, ci pentru că avem această încredințare și o trăim în inimile noastre. Si, atunci, după fiecare Sfântă Liturghie, putem mărturisi ceea ce a spus și a mărturisit Sfântul Serafim de Sarov: Hristos a inviat, bucuria mea! Amin!


IPS Ierótheos Vlachos la Catedrala Mitropolitană din Iași