miercuri, 11 octombrie 2017

Grecia autorizează schimbarea de sex de la 15 ani. Sinodul Bisericii Ortodoxe din Grecia: "Proiectul de lege propus are ca scop distrugerea coeziunii sociale și moartea spirituală a omului". Mitropolitul Ieremia de Gortina: "Suntem, frații mei, în vremurile în care păcatul a fost ridicat pe tron și guvernează"

Publicul care aplauda votarea legii în Parlament, pe 10 oct. la Atena

LCI: REVOLUȚIE - Legea permite schimbarea sexului în starea civila, fără să se treacă în mod obligatoriu printr-o operație chirurgicală


Este vorba de una dintre legile cele mai progresiste în Uniunea Europeană. Parlamentul grec a autorizat marți, 10 octombrie, prin vot, schimbarea sexului începând cu vârsta de 15 ani. Un amendament permite, printre altele, schimbarea sexului fără obligația de a trece printr-o operație chirurgicală, contrar a ceea ce era în vigoare până acum.

Măsura luată, în această țară conservatoare, a provocat o polemică pe de-o parte între guvernul de stânga de la putere, și opoziția de dreapta și Biserica Ortodoxă Greacă pe de altă parteTextul a fost votat de 148 din 285 de deputați prezenți, grație mai ales deputaților de stânga Syriza, de la putere, și cei ai partidului de centru-stânga Potami, din opoziție.

Noua lege permite persoanelor schimbarea sexului doar printr-o simplă declarație în fața instantei, ceea ce obligă autoritățile publice să modifice mențiunea cu privire la sex și să emită un nou act de stare civilă. 

Textul a fost salutat de asociațiile de trans-sexuali și de cele apărând drepturile omului, în special Amnesty International care l-a calificat de "pas istoric" ce pune capăt "operațiilor (chirurgicale) nedemne"

 ***


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia: legea pentru schimbarea sexului "contrazice morala și bunul simt, și mai presus de toate distruge persoana"


Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia s-a reunit pe 7 octombrie, fiind prezidat de Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, Ieronim, și a examinat, printre altele, legea pentru schimbarea sexului, adoptată recent în primă lectură de Parlamentul elen. Episcopii greci urmăresc îndeaproape dezbaterea intensă în jurul proiectul de lege, care cauzează bulversare în societate și în Biserică.
În timpul unei consultări deschise cu reprezentanții comisiei parlamentare ad-hoc, Biserica și-a exprimat opinia cu privire la această problemă. După cum s-a raportat anterior, potrivit noului proiect de lege „cu privire la schimbarea liberă de sex“, este suficientă doar o declarație scrisă pentru a obține o schimbare legală de gen.
In vederea următoarei dezbateri din Parlament [care a avut deja loc pe 10 oct. n.n.], Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia a exprimat pozițiile sale fundamentale cu privire la acest subiect:
1. Sexul este o moștenire sacră dată omului și contribuie la baza complementarității psihosomatice în taina vieții și a iubirii. In acest sens, nu poate fi supus schimbării, fiind un dar divin dat omului, pe care acesta trebuie să-l valorizeze pentru sfințirea sa.

2. Sinodul consideră că jurisprudența tribunalelor elene acoperă, acolo unde este cazul, problemele existente, dat fiindcă sexul nu este ales în mod liber sau schimbat la cerere, ci este determinat pe baza caracteristicilor anatomice, fiziologice, și biologice care definesc identitatea unui om, așa cum este stabilit de raporturile medicale pentru instanțele de judecată. Legea nu poate să se mulțumească cu o declarație a cetățeanului, nedovedită științific, care poate să fie schimbată mai târziu.

3. Proiectul de lege propus stârnește emoții în societate, atacă instituția sfântă a familiei, contrazice morala și bunul simt, și mai presus de toate distruge persoana. In loc de a diminua confuzia și tulburările mintale, ea le accentuează și dă naștere unui fenomen social periculos, în mod particular când va crea, de asemeni, o situație explozivă în școli.

4. Sinodul nu vede, în urma acestor tentative, un interes pentru aproapele neînțeles și necăjit, ci existența unor grupuri de putere, care au ca scop distrugerea coeziunii sociale și moartea spirituală a omului.

5. Sinodul face un ultim apel lumii politice în integralitatea ei, pentru a ridica responsabilitatea și misiunea deasupra idealurilor politice, a prejudecăților și referirilor nelimitate la drepturi, și pentru a retrage proiectul de lege, arătând totodată un interes pe măsură pentru rezolvarea problemelor celor mai grave care lovesc societatea noastră, națiunea și poporul nostru. Ori, altfel nu facem decât să întărim tensiunile, diviziunile și absurditatea, în loc să contribuim la edificarea spirituală a cetățenilor noștri. 

Biserica cuprinde pe toți oamenii cu dragoste și înțelegere, fără a face diferențe, dar, pentru că ea dorește mântuirea tuturor, trebuie să demonstreze eșecul alegerilor lor decisive".
Sfânta Chinotita a Muntelui Athos a ridicat, de asemenea, vocea, într-o scrisoare adresată Miniștrilor Justiției și Cultelor, respectiv Stavros Kontonis și Konstantinos Gavroglou, cât și membrilor Parlamentului elen. Reprezentanții celor douăzeci de mănăstiri athonite au spus că resimt anxietate și îngrijorare pentru credința ortodoxă în Grecia prin dezvoltarea proiectului de lege privind „schimbare de sex“. Călugării athoniți au declarat că acesta constituie o luptă împotriva lui Dumnezeu și o provocare lansată Creatorului Însuși și a poruncilor Sale divine. Citând cuvintele biblice „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.“ (Geneza 1:27), membrii Sfintei Chinotite au cerut celor doi miniștrii și tuturor parlamentarilor greci să nu permită o astfel de blasfemie „în țara noastră ortodoxă, în care se lansează o provocare legislativă fără ocolișuri poruncii divine
Pe de alta parte, Mitropolitul Cosma al Etoliei a declarat cu indignare într-o scrisoare deschisă, deputaților din Parlamentul elen:

"Voi promovați o lege care neagă  pe Dumnezeul Treimic și Creator și lansează hule la adresa Lui. Această nouă lege este nenaturală și încalcă identitatea psihosomatică a persoanei, favorizând depravarea, iar scopul ei este să împiedice persoana în calea sa spre sfințire și îndumnezeire. Oasele sfinților și eroilor noștri, care au luptat pentru eliberarea Greciei, se cutremură! Marele eliberator al Greciei, întocmai cu Apostolii, Sfântul Cosma Etolianul, precum și ceilalți sfinți ai noștri plâng..." a concluzionat el.


***

Iubiții mei creștini din Sfânta Mitropolie de Gortina și Megalopole,

Mi-e rușine ca elen și sunt indignat ca ierarh al poporului evlavios și desigur eroic, al Arcadiei, și sufăr ca fiu de erou din Munții Albaniei, deoarece în slăvita și sfințita noastră patrie, Elada, a fost votată deja o lege despre schimbarea de sex, o lege a destrăbălării și rușinii.

Ne-am luptat cât am putut, am strigat, am răgușit strigând, dar nimic nu s-a întâmplat. Însă poporul nostru, în ciuda păcatelor sale, este pur și nobil și îi e silă de depravare și imoralitate.

Așadar, cum conducătorii noștri vin și impun o lege murdară, din moment ce poporul nostru și-a declarat aversiunea față de aceasta? Nu este acest lucru dictatură?

Pentru o astfel de lege, lege care ofensează personalitatea înaltă a omului și însăși natura sa, ar trebui să aibă loc un referendum.

Și din referendumul acesta se va vedea moralitatea cetățenilor eleni, cărora acum anumiţi şefuleţi le-au impus arbitrar o lege josnică.

Răul, creștinii mei, s-a produs, legea a fost votată și cu astfel de legi se pare că și statul elen se alătură și el depravării altor națiuni.

Așa se pare, dar nu va fi așa. Deoarece noi, aici, cei din Arcadia, dar și aproape toți patrioții noștri eleni, vom merge ca creștini pe calea pe care ne-a trasat-o Hristos cu Sfânta Sa Evanghelie.

Și vom merge încă și cu moravurile, cu care s-a mărit și s-a slăvit neamul nostru.

De aceea, nu doar că nu va fi aplicată legea aceasta în colțul binecuvântat al Arcadiei noastre și în întreaga noastră patrie, dar noi, preoții voștri, și voi toți vom continua împreună să strigăm și să protestăm și să ne revoltăm împotriva acestei legi deja existente.

Și eu, episcopul vostru, creștinii mei, voi rămâne credincios promisiunii pe care v-am făcut-o că nu voi da cinstea cuvenită conducătorului politic, celor care au votat legea și care vor vizita regiunea noastră.

Suntem, frații mei, în vremurile în care păcatul este în stadiul lui avansat și a fost ridicat pe tron și guvernează.

Să nu ne mire, așadar, fenomenul satanic că a fost votată de către guvernanți legea despre schimbarea de sex. Se întâmplă ceea ce îmi spun bunicii și bunicile din țara noastră, că suntem în vremurile Antihristului.

Da, trăim, dacă nu exact în vremurile Antihristului, trăim în vremurile premergătoare fiarei din cartea Apocalipsei, cea cu zece coarne și cu șapte capete. Dar să nu vă temeți, creștini!

Însăși Apocalipsa ne spune că biruința în luptă nu o va avea fiara cea cu șapte capete, ci Mielul, Domnul nostru Iisus Hristos și Sfânta Lui Biserică.
Așadar, noi să fim statornici în credința noastră și în iubirea noastră față de Iisus Hristos, față de „Paraclisele” noastre și față de „Acatistele” către Preasfânta Stăpâna noastră și în cultul nostru faţă de toţi sfinţii.

Lasă, creștine, lumea cu legile ei murdare şi decretele ei nelegiuite. Cât priveşte pe cei care au votat legea acestea despre schimbarea de sex, despre care vorbim, eu, ca episcop al acestei regiuni le spun „să le fie ruşine” şi „ruşine lor”! De multe ori ruşine lor!….

Dar, pentru că la urma urmelor „i-a mâncat” să o voteze, să o aplice ei înşişi cei dintâi în familia lor şi asupra propriilor lor copii! Noi, creştini eleni, în propria noastră familie care se numeşte Elada nu o vom aplica.


Cu cinste şi iubire faţă de toţi,
Mitropolitul Ieremia de Gortina şi Megalopole

***

Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. (Apocalipsa 22, 11)

UPDATE: 


Sfântul Munte Athos: Sfântul Munte Athos se opune oficial noului proiect de lege privind „schimbarea liberă a sexului”

[...] Deputatul Kostas Katsikis, membru "Grecii Independenți", de asemenea, s-a opus proiectului de lege, în contrast cu ceilalți colegi ai săi. Acesta a subliniat că noua lege este o amenințare la Avathonul Sfântului Munte, o interdicție care a fost impusa din vremuri străvechi ca femeile sa nu viziteze Athosul. Deputatul de asemenea, a cerut să se impună o interdicție celor care au trecut printr-o schimbare de sex în copilărie.

Într-o recentă predică, Mitropolitul Nicolae al Phthiotis a declarat că normalizarea adopțiilor de către cuplurile homosexuale este de fapt scopul acestui proiect de lege:  
Astăzi ne spun că nu Dumnezeu a creat bărbatul și femeia, excluzând această idee din mințile copiilor noștri. Orice bărbat poate deveni ușor femeie, și orice femeie un bărbat. Știți de ce fac asta?” Eminenta Sa se întreabă retoric și răspunde: “Vor să se asigure, cu orice preț că homosexualii vor fi capabili să adopte copii”.
[...] Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei, Arhiepiscopul Ieronim al Atenei, de asemenea a vorbit împotriva proiectului de lege, spunând: 
“Toate acestea sunt un joc. Biserica are propriile ei viziuni. Patria noastră are tradițiile ei, are familia, orice altceva sunt născociri ca să ne pierdem timpul.” 
În plus, față de mai mulți parlamentari, scandalosul proiect de lege este susținut de primul ministru Alexis Tsipras, care de curând a fost ținta unui protest athonit. Steaguri negre (v. foto) cu inscripția “Țineți departe pe antihriști de Sfântul Munte”, au fost arborate în mănăstirea athonită Dohiariu, ca protest împotriva unei vizite anterior planificate a primului ministru în Sfântul Munte.
***

Proteste ale Bisericii Ortodoxe din Grecia împotriva legii "privind schimbarea liberă a sexului" provoacă reacții dure ale primului-ministru grec și a membrilor din Parlamentul Greciei


Protestele Bisericii împotriva legii "privind schimbarea liberă a sexului" au provocat reacții de nemulțumire în rândul oficialilor guvernamentali. Din tribuna Parlamentului, Nikos Filis, fost ministru al educației publice, în prezent membru al partidului de guvernământ, a acuzat Biserica că a intervenit în politică și a încălcat drepturile omului

Primul Ministru Alexis Tsipras a cerut deputaților să demonstreze "eroismul politic" și să sprijine proiectul de lege în cauză
"Trăim în Europa - aceasta înseamnă că aspirăm la progres și să nu rămânem în obscurantism. Dezvoltăm drepturile omului și modernizăm țara ... Nici o tradiție, nici o religie nu poate fi mai presus de drepturile omului"
a spus el. 

La rândul ei, ierarhia Bisericii Greciei a declarat că 
"așa-numita elită, care demonstrează îngustimea spiritului și provincialismul său, precum maimuțele copiază totul, succesiv, din țările care au o altă istorie, alte tradiții și obiceiuri"
Refuzând în mod constant Bisericii dreptul de a se exprima asupra problemelor de actualitate, reprezentanții elitei răspândesc tot felul de insinuări: 
"Când cineva își bate joc, insultă și calomniază Biserica și clerul ei, libertatea sa de exprimare devine nelimitată și "sacră". Iar când Biserica se exprimă, îi este refuzat dreptul de a vorbi"
a subliniat ierarhia. 



2 comentarii:

  1. http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/guvernul-tsipras-scufunda-grecia-in-nebunia-teoriei-genului-adolescentii-isi-pot-schimba-identitatea-de-gen-printr-o-simpla-declaratie-biserica-greciei-a-denuntat-legea-monstruoasa-ips-ieremia/

    https://www.activenews.ro/externe/Grecia-Guvernul-Tsipras-a-adoptat-o-lege-care-le-permite-adolescentilor-sa-si-schimbe-genul-doar-printr-o-simpla-declaratie.-Mitropolitul-Nicolae-Suntem-in-vremurile-Antihristului-146746

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt duh invelit naluca de huma.Sunt om odraslit dintr-un tatata si-o muma,dar sunt neraspunsa-intrebare. ( din LAUDA de Nichifor Crainic)

    RăspundețiȘtergere