vineri, 12 ianuarie 2018

Înmormântarea Arhim. Placide Deseille, comemorat împreună cu fondatorii Mănăstirii Simonos Petra. Mesaje de condoleanțe adresate de Patriarhul Bartolomeu si de Patriarhul Daniel (+foto)


Joi, 11 ianuarie 2018, la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Franța, metoc al Mănăstirii Simonos Petra din Athos, a avut loc înmormântarea Starețului, Arhim. Placide Deseille, care a plecat la Domnul în ziua de 7 ianuarie, zi de prăznuire a Sfântului Ioan Botezătorul, după noul calendar, și a Nașterii Domnului, după vechiul calendar - ținut și de athoniți.

La înmormântare au participat: IPS Emmanuel și PS Job de Telmessos din partea Patriarhiei Ecumenice, IPS Iosif și PS Marc, din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, Părintele Serafim și Părintele Elie, împreună cu care Părintele Placide a adus Ortodoxia din Athos în Franța, Părintele Macarie Simonopetritul și Părintele Theotokis de la Mănăstirea Simonos Petra din Athos, Părintele Protopop Marc Antoine Costa de Beauregard, precum și alți numeroși preoți, diaconi, monahi și monahii, credincioși fideli sau prieteni ai mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare din Vercors, aparținând diferitelor jurisdicții ortodoxe.
În zori de zi a fost oficiată Sfânta Liturghie, precedată de Utrenie și prezidată de PS Job de Telmessos. Mai apoi, slujba de înmormântare a ținut aproximativ trei ore iar la sfârșitul ei  Părintele Elisei, Starețul Mănăstirii Schimbarea la Față de la Terasson, a adresat un scurt și esențial cuvânt celor prezenți în numele comunității monahale Simonos Petras :
"Acum, când Părintele Placide pleacă dintre noi, dacă traducerile, tâlcuirile și predicile pe care le-a făcut ne rămân, putem spune că este pentru noi un exemplu de suflet filocalic. Lectura pe care Gheronda Placide o făcea din Sfinții Părintii și marii duhovnici făcea din el o adevărată filocalie vie și îl aduceau mereu, prin experiența intimă a vieții duhovnicești, prin rugăciune, asceză, contemplare, aproape de Părintii niptici, către care ne orienta. Este unul dintre aspectele pe care a vrut să ni le transmită, punându-ne la îndemână [traducând în franceză] Scara Sfântului Ioan Scărarul sau Opera Sfântului Isaac Sirul. In timp ce Părintele Placide era strict cu privire la toate punctele referitoare la doctrina teologică și spirituală a Bisericii, știa în același timp, precum Părinții duhovnici, să folosească iconomia în ceea ce ne privește dar, aceasta, tot timpul în slujba vieții cu Dumnezeu sau, mai exact, a vieții în Dumnezeu." [Întreg cuvântul se poate citi mai jos]
IPS Emmanuel a citit în greacă și în franceză scrisoarea adresată de către Patriarhul Bartolomeu :
Doresc să vă exprim cele mai sincere condoleanțe ale Bisericii-Mamă cât și ale noastre, personale, în urma decesului Starețului și fondatorul metocului nostru, Arhimandritul Placide Deseille, de fericită pomenire. Cu cea mai adâncă tristețe, ne rugam împreună cu întreaga noastră Biserică, ca sufletul lui să se odihnească cu drepții de partea celor vii, în nădejdea învierii de obște și a întâlnirii cu Preaslăvita Persoană a Dumnezeului și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos. Exprimând totodată regretul cel mai adânc al Bisericii-Mamă, dorim ca moartea învinsă prin moartea lui Iisus Hristos să-i aducă toate binecuvântările vieții care va veni. Ca sufletul celui plecat dintre noi să se bucure văzând toate eforturile voastre de bunătate, dragoste, pace, înțelepciune. Transmițându-vă binecuvântarea noastră patriarhală și părintească cerem slava și mila infinită a lui Dumnezeu, Stăpânul vieții și al morții.  (8 ianuarie).     
Mesajul IPS Bartolomeu a fost urmat de cuvântul IPS Emmanuel, care a prezentat cele mai importante caracteristici ale Părintelui Placide, în special contribuita sa la revitalizarea monahismului contemporan și a Ortodoxiei în Franța. Mai apoi PS Marc a citit mesajul Patriarhului Daniel, pe care îl redam în cele mai jos:

     
Bucureşti, 11 ianuarie 2018

Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului Părinte EMMANUEL,
Mitropolitul Franței

Înaltpreasfinția Voastră,
Am primit cu multă tristețe vestea trecerii din această viață a Părintelui Arhimandrit Placide Deseille, ctitorul și starețul Mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare din Franța.
Una dintre personalitățile marcante ale Ortodoxiei franceze, fondator de mănăstiri, autor şi traducător, părintele Placide Deseille a fost foarte apropiat de țara și Biserica noastră. El mărturisea că în România a descoperit pentru prima dată „un popor ortodox și o Biserică care, în ciuda unei persecuții dintre cele mai crude, nu au încetat să păstreze vie, prin sângele mucenicilor și jertfelnicia a numeroși mărturisitori, credința în Hristos și unde, în pofida dificultăților, viața monahală înflorea în jurul unor părinți duhovnici purtători ai focului Duhului Sfânt”.
Adesea făcea referire la momentele în care a vizitat mănăstirile din România şi a purtat discuţii duhovniceşti cu Părinţii Cleopa Ilie, Petroniu Tănase, Teofil Părăian, Dumitru Stăniloae și alți părinți ortodocși români cu trăire spirituală înaltă.
După primirea sa în Biserica Ortodoxă, părintele Placide a dus o viață mărturisitoare a valorilor ortodoxe într-o perioadă în care Franța se confrunta cu tendințe seculariste accentuate și cu provocări majore la adresa familiei şi culturii creştine.
În aceste momente îndoliate, ne rugăm Domnului Iisus Hristos cel botezat în Iordan pentru luminarea și mântuirea lumii să așeze sufletul slujitorului său Arhimandritul Placide în locașurile drepților care se bucură de lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântare pentru obștea îndoliată a Mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
***

Arhimandritul Placide Deseille s-a născut la Issy-les-Moulineaux (în regiunea Pariziană) în 1926, în sânul unei familii foarte diverse: de-o parte foarte catolică, aproape de comunitatea monahală și, pe de altă parte, anticlericală. Primul lui "contact" cu Ortodoxia a avut loc la vârsta de doisprezece ani, după ce a citit un reportaj despre mănăstirile din Meteora, Grecia. În 1942, la vârsta de șaisprezece ani, a intrat în mănăstirea cisterciană Bellefontaine. De atunci a studiat Părinții Bisericii, în special pe Sfântul Ioan Casian și pe Sfântul Benedict. Acest atașament față de Sfinții Părinți și viața conform învățăturilor lor nu l-au părăsit până la moartea sa. 

A primit apoi o pregătirea teologică superioară la Roma. În anii cincizeci, a făcut cunoștință, la Institutul Saint Serge din Paris, cu patrologul eminent, care a fost Arhimandritul Ciprian Kern, care l-a inițiat în  învățătura Sfântul Grigorie de Nyssa, a Sf. Maxim Mărturisitorul și a Sf. Grigore Palama. L-a întâlnit, de asemenea, pe Vladimir Lossky, a cărui carte "Teologia mistică a Bisericii Răsăritene" l-a marcat profund, până la a o numi o "carte explozivă". Continuând călătoria sa în monahismul catolic, se aștepta, la fel ca mulți alții, ca Conciliul Vatican II, să marcheze o adevărată întoarcere la teologia și liturghia Părinților. Dezamăgit de acesta, a crezut că prin alăturarea la ritul bizantin din cadrul Bisericii Romano Catolice, să găsească un răspuns la căutarea lui pentru o viață credincioasă învățăturilor Sfinților Părinți. Astfel, el a fondat, cu un alt călugăr care a împărtășit preocupările sale, un schit în Aubazine din Corrèze, trăind într-un ascetism foarte strict și slujind după ritul bizantin. 

În acea vreme, a făcut numeroase călătorii în lumea ortodoxă, în România, Serbia, Grecia și mai ales la Muntele Athos. A avut numeroase întâlniri cu marii duhovnici din acea vreme, în special  Părintele Cleopa (Ilie, +1998) în România, Părintele Iustin (Popović +1979) în Serbia, Părintele [Sfântul] Paisie (+1994) și Părintele Efrem de Katounakia (+1988) în Athos. A ajuns astfel la concluzia că Biserica Ortodoxă este Biserica Sfinților Părinți, și a fost primit de arhimandritul Emilianos din Simonos Petra pe 19 iunie 1977 în sânul Ortodoxiei. În luna februarie a anului următor, el a devenit călugăr al acelei comunități și, după cuvântul Părintelui Emilianos, s-a întors în Franța, unde a fondat mănăstirea Sf. Antonie cel Mare din Saint-Laurent-en-Royans iar mai târziu mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului la Solan. 

În afară de activitatea sa ca Părinte duhovnic al acestor mănăstiri, Părintele Placide a predat Patristica la Institutul Saint-Serge din Paris și a continuat să dezvolte activitatea sa de publicare și traducere. Fost membru al Secretariatului Executiv al prestigioasei colecții „Sources chrétiennes“, el a fost fondatorul colecției „Spiritualité orientale“ a abației Bellefontaine în 1966. De asemenea, este autorul a numeroase cărți și traduceri (consultați lista aici). Traducerile sale cele mai importante din Patristică sunt Scara Sfântului Ioan Scărarul, Omiliile Sf. Macarie Egipteanul, și Discursul ascetic al Sfântului Isaac Sirul. În domeniul liturgic, trebuie să menționăm traducerea Psalmilor din versiunea greacă a Septuagintei, care este folosită în majoritatea parohiilor ortodoxe francofone. A susținut, de asemenea, un mare număr de conferințe în toate domeniile vieții spirituale. 

Profund atașat față de Franța, față de Sfinții care au trăit aici, stăpânea admirabil limba și cultura franceză fiind în același timp în comuniune profundă cu întreaga lume ortodoxă, în special cu grecii, românii și sârbii, dar și cu rușii. Dacă nu a putut, cunoaște Rusia, din cauza regimului sovietic, a avut o admirație profundă pentru reînnoirea spirituală actuală, până a spune că cei care o neagă „păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt.“

În ajunul morții sale au apărut Omiliile sale publicate în două volume intitulate Coroana anului creștin (la editura Mănăstirii Sf. Antonie cel Mare) și De la Orient la Occident. Ortodoxia și catolicismul (Editura "des Syrtes"). Această ultimă carte conține autobiografia sa completă și o serie de articole despre diferențele și uneori anumite convergențe dintre Ortodoxie și catolicism. Putem spune că în ea găsim calea acestui mare Părinte duhovnic al timpului nostru. Părintele Placide a murit în ziua următoare Botezului Domnului, o sărbătoare pe care o iubea în mod deosebit, așa cum se descoperă în predicile care tocmai au fost publicate. 

Mănăstirea Simonos Petra sărbătorește, după ziua Nașterii Domnului pe binecuvântații săi fondatorii. [Este vorba, în special, de Sfântul Simon, izvorâtorul de mir, ctitorul Mănăstirii athonite ce îi poartă numele, și care este sărbătorit pe 28 decembrie (calendarul vechi)/ 10 ianuarie (calendarul nou)]. Preveniți cu puțin timp înainte de slujba înmormântării Părintelui Placide, călugării din Simonos Petra l-au comemorat astfel împreună cu fondatorii acestei mănăstiri. Veșnica lui pomenire!

Traducere (și adaptare) de ROF după Ortodoxie. com, Les funérailles du père Placide Deseille au monastère Saint-Antoine-le-Grand  [Source (dont photographie) : Afonit (complété par la rédaction)]

***

 "In Memoriam:  Părintele Placide Deseille" - cuvânt citit de Părintele Ilie Ragot


Pe 11 ianuarie, 2018, Arhimandritul Ilie, starețul Mănăstirii Schimbarea la Față din Terasson, a citit elogiul funerar pentru Părintele Placide, în numele comunității monahie Simonos Petra, după slujba de înmormântare. Vă invităm să-l citiți în cele ce urmează:

"Arhimandritul Placide Deseille a adormit în Domnul pe 7 ianuarie 2018 la vârsta de 91 de ani. A fost pentru el și pentru noi, a doua zi după Bobotează, sărbătoarea pe care a iubit-o mai presus de toate și, astfel, ziua sărbătoririi Înaintemergătorului Sfântului Ioan Botezătorul. În aceeași zi, dar după calendarul vechi, iulian, în vigoare la Muntele Athos, au avut loc solemnitățile de Crăciun. Starețul mănăstirii noastre Simonos Petra oficia slujba de pomenire a celor, din mănăstire, adormiți întru Domnul când călugării au primit mesajul ce anunța decesul Părintelui Placide. Ei au putut astfel să-l numească printre aceștia pe ieromonahul Placide, de binecuvântată pomenire.

În 1966 Părintele Placide, pe atunci călugăr cistercian, a fondat o mică mănăstire de rit bizantin într-o pădure din Aubazine, în Corrèze, cu ajutorul primului său însoțitor, Părintele Serafim. Acolo, în 1970, m-am dus să mă alătur lor.

În 1977 am intrat în mănăstirea Simonos Petra din Sfântul Munte  Athos, în Grecia. Ne-am atașat Bisericii Ortodoxe și am devenit călugări ai acestei comunități sub îndrumarea spirituală a Arhimandritului Emilianos, am fost făcuți ieromonahi (călugări preoți) și, în cele din urmă, cu binecuvântarea Starețului Emilianos, am revenit în Franța, unde aveam să fondăm două mănăstiri, dependențe de Simonos Petra (metocuri): pe 24 iunie 1978 cea a Schimbării la Față, la Martel, în Lot, unde a trebuit să pregătesc locul pentru monahii. Apoi, pe 14 septembrie același an, Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Saint Laurent en Royans, în Drôme, unde Părintele Placide a mutat, cu Părintele Serafim, fundația lor din Aubazine, unde nu mai puteau să rămână. Mănăstirea Schimbării la Față din Martel a trebuit să se mute 13 ani mai târziu, în Terrasson-Lavilledieu unde se găsește și acum, în timp ce Părintele Placide avea să mai fondeze o altă comunitate monahală, de monahii, la Saint Memorie lângă mănăstirea Sfântul Antonie. A trebuit, de asemenea, ca și ele să se mute la Solan, Gard, unde maicile se îngrijesc și de un domeniu viticol, producând vin "bio" și militând activ pentru protecția naturii cu domnul Pierre Rabhi.

Părintele Placide a marcat în mod profund Mănăstirea Schimbării la Față prin formarea și influența spirituală pe care a avut-o asupra mea în timpul vieții noastre comune la Aubazine dar, de asemenea, și de-a lungul numeroaselor noastre călătorii pe care le-am făcut în țările de tradiție ortodoxă și tot timpul prin reflecțiile noastre comune asupra oportunității de a alege Ortodoxia și, în particular, în timpul șederii noastre împreună la Muntele Athos.

Deci, Părintele Placide a plecat la Tatăl, dar fără să ne părăsească de tot: prezența sa, ca a tuturor defuncților, continuă dar într-o altă formă care nu este numai în memoria noastră, ci și prin trupul său duhovnicesc, așa cum spune Sfântul Paul în a doua Epistolă adresată Corintenilor (4,14; 5,1-4)[Ştiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia şi pe noi cu Iisus şi ne va înfăţişa împreună cu voi; Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri. Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer, Dacă totuşi vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi. Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.].

Părintele Ilie și Părintele Serafim
Îmi revine, cred, ca cel mai vechi prieten al Părintelui Placide, dimpreună cu Părintele Serafim, de a sublinia trei sau patru aspecte în mod deosebit marcante ale personalității lui Gheronda Placide. Acestea nu pot fi un bilanț al vieții, nici a operei sau a influenței sale; mulți alții, mai bine decât mine, vor ști cum să o facă, și mai înțelept.

După ce am citit prima sa carte „Evanghelia în deșert“ am avut binecuvântarea providențială de a-l întâlni pe Părintele Placide în timp ce eram în căutarea vocației mele. Acest lucru nu este un truism, faptul că tot ceea ce am primit de la el este în această primă carte și în ultima sa publicație, o colecție a omilii sale, selectate, care tocmai a fost publicată chiar înainte de moartea sa. În prima carte totul era spus deja: de-a lungul istoriei monahismului și a pericolelor sale indică firul căutării lui Dumnezeu, etapele și principiile vieții spirituale, dificultățile și efectele rugăciunii, scopul vieții creștine.
În ultima sa publicație, distilează învățătura sa de-a lungul duminicilor și a sărbătorilor anului liturgic, îndeamnă, încurajează, arată Calea, explică și comentează Scripturile conform învățăturilor Părinților, dar asimilate prin experiența personală și trăite ideal în marea Tradiție monahală universală și neîntreruptă.

Așa cum evocă el în scurta sa autobiografie, publicată recent în cartea sa „De la Orient la Occident, Ortodoxie și Catolicism“ (ed. Syrtes, 2017) Părintele Placide a fost un om al rugăciunii din copilăria sa, rugăciune care pentru un călugăr se prezintă sub două forme: rugăciunea comunitară, pe care el însuși a gustat-o, cântat-o, rumegat-o și care l-a hrănit mai întâi în slujbele cisterciene, în perioada care a precedat Conciliu catolic Vatican II și, mai apoi, de-a lungul slujbelor monahale ortodoxe. Prin acestea el a păstrat și a făcut să crească dragostea de-a lungul întregii sale vieți și a împărtășit această dragoste cu mulți dintre fiii săi spirituali.

În ceea ce privește rugăciunea sa personală, el nu ne-a dezvăluit, desigur, secretele ei intime. Dar, cei care l-au cunoscut, știu până în ce măsură era impregnat de psalmii și imnele Bisericii, imne unificate, integrate, personalizate, interiorizate în tăcerea Rugăciunii lui Iisus, și invocarea Numelui Său - această rugăciune isihastă pe care noi am descoperit-o cu uimire.

Îmi amintesc de entuziasmul lui atunci când, la Sfântul Munte Athos, Gheronda Emilianos ne-a arătat importanța rugăciunii personale de noapte, sau când a descoperit și tradus unele Acatiste sau Paraclise. Din anii '60, a tradus admirabilul și bogatul Acatist al Rugului Aprins, al Ieroschimonahului Daniil [Sandu Tudor] din România. La Aubazine, el ni-l comenta în comunitate sau în mașină, în timpul călătoriilor noastre. Cu mare smerenie el a adaptat aceste imnuri, și fiecare verset, fiecare frază, era o oportunitate pentru o prezentare amplă, dar concisă a Scripturilor din care ne-a revelat „armoniile“ și dezvoltările sau implicările în viața spirituală și în percepția "comuniunii sfinților" în Biserică. Prin acestea, ne-a inițiat să intrăm în "adâncul inimii" și să găsim acolo, în prezența divină a lui Iisus, toate mădularele Trupului Său. Prin aceste comentarii, ne-a învățat și ne-a invitat la rugăciunea continuă pe care și-a apropiat-o.

Gheronda Placide ne-a transmis, de asemenea, sensibilitatea cu privire la realitatea profundă a Bisericii, adică față de "Taina" Bisericii. Harisma lui nu se manifesta în dezvoltări ample ale teologiei speculative - deși ar fi fost destul de capabil - dar el vedea, simțea și apăra expresia unității Bisericii prin unitatea credinței și unitatea liturgică. El se lega mereu de ceea ce se crede întotdeauna și de către toți, de ceea ce s-a experimentat în Liturghie și slujirea lui Dumnezeu.

Putem remarca dorința lui de a ne transmite Psaltirea după traducerea Septantei și grija pe care a avut-o pentru a traduce și a perfecționa neobosit aceste traduceri, îmbogățite de interpretări bogate și multiple ale Părinților Bisericii. Trebuie să recitim introducerea sa la traducerea Psalmilor și referirile din notele la cuvintele sau expresiile însoțitoare pentru a înțelege până unde acestea sunt rodul propriei sale asimilări a Psalmilor și a Scripturii pe care ni le transmite și ni le dezvăluie.

După ce am menționat marea lui cultura patristică, aș dori să menționez și un alt aspect al Părintelui nostru care a adormit ​​acum: el avea un suflet filocalic. N-a planificat el în anii '70 să traducă în franceză și să publice, cu ajutorul ucenicilor săi Filocalia? Lectura sa din Sfinții Părinți și marii duhovnici nu era din erudiție, cu toate că era un bun cunoscător, dar făcea din el o adevărata filocalie vie. Ea l-a adus întotdeauna la experiența intimă a vieții spirituale, adică a vieții în Dumnezeu prin rugăciune, asceză și contemplare, fructele credinței, așa cum le descriu Părinții niptici și spre care ne conducea. Este ceea ce voia să ne transmită punând la îndemâna noastră, prin traduceri rafinate și clare, "Scara" Sfântului Ioan Scărarul și "Discursurile ascetice" ale lui Isaac Sirul.

În timp ce era strict cu privire la toate punctele referitoare la doctrina teologică și spirituală a Bisericii, Părintele Placide știa să alieze un sens profund al iconomiei în sfaturile sale duhovnicești pentru care era consultat, dar întotdeauna în serviciul căutării lui Dumnezeu.

Într-adevăr, atât pentru el, cât și pentru cei care se încredințau în el, totul era în slujba nu numai a unei vieți cu Dumnezeu, ci a unei vieți în Dumnezeu. Aceasta ne-a arătat atunci când a comentat cartea lui Nicolae Cabasila, "Viața mea în Hristos". Poate că am putea să spunem că în aceasta stă chiar motivul profund al convertirii sale la Ortodoxie, care i-a permis să treacă de la o viață cu Dumnezeu și în nădejdea - trăind în tradiția latină și catolică-, la o viață în Dumnezeu, către care aspiră pentru aici și acum ortodocșii - atât cât slăbiciunile lor le permite - și care o transmite conștient Biserica lor.

Pentru a încheia acest cuvânt, aș dori să adaug că, într-un anume fel, Părintele Placide a fost o punte de legătură între Răsărit și creștinii din Occident. El nu a negat niciodată nimic din Occident, dar întotdeauna a căutat, a găsit și scos la suprafață rădăcinile ortodoxe prezente în Occident, descoperind până astăzi și, în multe persoane, ceea ce este încă în viață, invitându-ne nu numai a le descoperi, ci și la a le dezvolta și a le transfigura prin experiența spirituală și liturgică a Ortodoxiei. Astfel a știut să ajute și să sfătuiască pe mulți catolici, atașați tradiției lor și nedorind să-i schimbe prin lecturi corespunzătoare tradiției lor. Părintele Placide a servit întotdeauna Biserica revelând lumii occidentale bogăția mistică a tradiției spirituale, teologice, literare, liturgice, artistice a Ortodoxiei, și arătând, de asemenea, lumii ortodoxe, adeseori ignorând aceste lucruri de la Marea Schismă din 1054, bogățiile marii Tradiții latine și a celor care încă o  trăiesc.

Cu ajutorul lui Dumnezeu și mijlocirea Părintelui Placide, membrii metocului și credincioșii beneficiari ai aceleiași moșteniri vor continua, cu smerenie, calea pe care el ne-a arătat-o și pe care odată a binecuvântat-o Gheronda Emilianos și acum demnul său succesor, Gheronda Elisei.

Nu, Părintele Placide nu vă va lăsa, nu, nu ne lasă orfani, el rămâne prezent, dar altfel, și nu numai prin scrierile sale sau prin amintirile noastre dragi; este ceea ce au resimțit mulți dintre cei care au privegheat cu credință, zi și noapte, citind Psalmii și resimțind multă pace, de la adormirea sa și până la înmormântarea sa.

Părinte Placide, mulțumesc! Veșnică pomenire, Ghronda!
Arhimandritul Ilie»



***

Fotografii de la înmormântare


























 LEGATURI:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu