joi, 30 august 2018

marți, 21 august 2018

Cântecul edecarilor. Cântec despre rugăciunea inimii


Dragostea în care cred: cântecul edecarilor


Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine...(MATEI 11,29)

Liturghia curge și în lăuntrul tău
când începi să auzi în inimă
cântecul edecarilor

cu care Hristos trage
biserica
de pe pământ în Cer....

Sfânta Împărtășanie
e
hrana lor

împărțită cu noi
ca să trezească și-n sufletele noastre
foamea
de
jug...


Cântec despre rugăciunea inimii



Am ieșit de sub Faraon, 
din robia Egiptului,
Sub călăuzirea lui Moise, 
am ajuns la Sinai.

Oh! Cât aș vrea [ca] să urc 
pe Muntele Sinai!
Pe vârful cel sfânt s-ajung 
și să rostesc Rugăciunea [inimii]!

Urcușul este greu! Dumnezeul meu,
dă-mi răbdare, îndurare și putere,
să dobândesc și eu Sfânta Rugăciune.

Întâi, supunerea și ascultare,
Scriptura, chilia și Sfânta Tăcere,
toate întăresc Rugăciunea [inimii].

Ca s-ajungi să spui rugăciunea
e nevoie să alungi
toată grija cea lumească
din mintea și inima ta.

La început, rostește
rugăciunea cu gura,
și după o vreme
va coborî singură în inimă.

Să lăsați atenția asupra cuvintelor rugăciunii,
căci dacă îți imaginezi ceva,
apare pericolul înșelării.

Rugăciunea tare îl mânie pe vrăjmaș,
astfel că nu te teme  și nu fi surprins
dacă te va ataca.

Și când pomul Rugăciunii,
Va rodi fructele cele dulci,
Nici nu-ți poți închipui
ce miere dumnezeiască este aceasta!

Nu-mi cere să-ți spun
cum lucrează rugăciunea,
Nu pot spune în cuvinte,
este o taină dumnezeiască.

Când vezi că rugăciunea
lucrează în lăuntrul tău,
păzește-o cu multă smerenie!

Preacuvioase Părintele meu,
Moise al inimii mele,
Veniți și blagosloviți
să dobândesc rugăciunea!

Maica Domnului,
Stareța noastră cea tainică,
Blagoslovește pe monahi,
și dăruiește-le rugăciunea neîncetată!

Să urc Sinaiul,  ce mult mi-aș dori!
pe vârful cel sfânt s-ajung,
și să dobândesc
Rugăciunea inimii!


joi, 16 august 2018

"Părintele Arsenie, omul lui Dumnezeu!" - Interviu cu Părintele Ieremia de la Putna despre duhovnicul a carui inimă s-a făcut locaș al lui Dumnezeu


Basilica: Duhovnicul Arsenie Papacioc prin ochii Părintelui Ieremia de la Putna | INTERVIU


Basilica.ro: Este ziua de naștere a părintelui Arsenie Papacioc. Ar fi împlinit 104 ani. Prin ce era deosebit ca părinte duhovnicesc?

Protos. Ieremia: Părintele Arsenie era un suflet tânăr, un suflet viu.

La o aniversare de-a lui, de Adormirea Maicii Domnului, când era felicitat la sfârșitul slujbei, spunea „Eu acum am 88 ani, dar cu sufletul tot tânăr sunt”. Și avea el vorba asta „Să fim puțin bătrâni la tinerețe ca să fim tineri la bătrânețe!”.

Exemplifica pe deplin aceste cuvinte. Era un suflet tânăr, un suflet viu, atrăgea, avea un magnet interior. Nu prea poate fi pusă în cuvinte, ca să înțelegi atracția aceasta. Era trăită, era simțită.

Basilica.ro: L-ați cunoscut pe Părintele Arsenie când erați în clasa a 9-a. Sfinția Sa era foarte iubit de tineri. De ce îi fascina? Ce sfaturi le oferea?

Protos. Ieremia: Venea foarte multă lume la el, mulți tineri. Își plângeau problemele acolo și, firește, erau mângâiați. Părintele era un mare mângâietor, asta făcea el: mângâia suflete și dădea nădejde, dar toate prin harul lui Dumnezeu.

Părintele Arsenie Papacioc l-a cunoscut pe Mântuitorul în timpul vieții. L-a văzut în duh pe când era în închisoare și s-au imprimat trăsăturile Mântuitorului, de asta emana harul acesta.

Atrăgea fără cuvinte. Prezența lui era o căldură, te simțeai foarte bine chiar dacă îl vedeai pentru scurt timp, că așa erau condițiile. Erau întotdeauna mulți oameni la el și mai era și bolnav din când în când..

Inima lui a știut să se facă locaș al lui Dumnezeu, să-l aibă pe Mântuitorul ca oaspete și să cineze cu El.

Basilica.ro: Arhim. Arsenie Papacioc a fost unul dintre cei mai iubiți duhovnici. Din alte relatări ale sfinției voastre am aflat că părintele era foarte deschis și înțelegător ca duhovnic. Era uneori și aspru, autoritar?

Protos. Ieremia: Părintele nu se arăta a fi sfânt. Zicea sincer, nu făcea caz de nimic. Vorbea firesc cu tine despre problema ta. În dialog se așeza întotdeauna la nivelul celui cu care discuta. Nu a avut niciodată vreo pretenție.

Când ne oferea sfaturi, de multe ori spunea: „Îți vorbesc frăției tale ca să aud și eu”. Zicea sincer, nu făcea caz de nimic.

Pentru că nu se impunea prin semne mai vizibile, puteai ușor să-l desconsideri, așa cum Mântuitorul se lasă desconsiderat cu toate că e Atotputernic și Atotștiutor.

Autoritatea oamenilor sfinți nu se impune. Autoritatea lor emană, se face înțeleasă, dar nu obligă. La noi, fiind mai grosieri, îndărătnici, până învățăm acest limbaj al delicateții și implicit voia lui Dumnezeu, durează puțin.

Basilica.ro: Deși nu se impunea prin autoritate, părintele Arsenie era totuși cunoscut ca un om sfânt?

Protos. Ieremia: Da. Odată când am fost în Sfântul Munte la Părintele Dionisiu Ignat, a vorbit cu mare respect despre el.

Știți că de 70 ani nu ieșise din Sfântul Munte. Asta se întâmpla în vara anului 2002. Am mers la el și când să mă recomand, i-am spus cu oarecare mândrie: Părinte eu mă spovedesc la Părintele Arsenie. Părintele Dionisiu s-a oprit și a zis: „O, părintele Arsenie! Omul lui Dumnezeu!”
A vorbit despre el cu foarte mare respect. Faptul acesta m-a rușinat: acest părinte sfânt mi-a arătat că vin de la un alt sfânt pe care nu-l apreciam la cuvenita valoare. Tocmai pentru că nu se impunea; oferea, dar nu se impunea. Trebuia să-l descoperi ca să-l apreciezi.

Basilica.ro: Probabil că Arhim. Arsenie a fost unic între duhovnicii români. Totuși l-ați putea asemăna cu vreunul dintre marii trăitori ortodocși?

Protos. Ieremia: Pe Părintele Arsenie îl găsesc foarte apropiat ca trăire și ca duh cu Sf. Porfirie Cavsocalivitul. Punea același accent pe relația vie, personală cu Mântuitorul, Maica Domnului și sfinții.

Dar și cu Părintele Sofronie Saharov, îl găsesc asemănător în mai multe aspecte.

Basilica.ro: Părintele Arsenie Papacioc vorbea mereu despre pace și iubire. În perioada actuală, deși împlinim un secol de la Marea Unire ca țară suntem cam dezbinați și tulburați. Vă mai amintiți ce recomandări făcea părintele referitoare la liniștea sufletească, la înțelegerea dintre oameni?

Protos. Ieremia: Părintele Arsenie avea foarte multă încredere în poporul român, în destinul lui, în felul cum a știut să întrupeze Evanghelia, să întrupeze răbdarea, purtarea crucii, suferințele.

Părintele prețuia spiritualitatea românească care nu iese foarte mult în evidență, nu este stridentă, în schimb nu e neapărat mai departe, ci poate chiar mai aproape de Mântuitorul.

E bine să știm că suntem un popor cu mari resurse de înțelepciune și de cumpătare și anumite reacții mai stridente ar fi bine să ne dea de gândit, să le reanalizăm.

Basilica.ro: Spuneați într-un interviu că Părintele Arsenie v-a schimbat personal prin modul lui de a fi. Cum era Părintele?

Protos. Ieremia: Părintele Arsenie avea un suflet bine-mirositor și o noblețe extraordinară.

Nu se poate spune în cuvinte noblețea care emana din sufletul lui. Respecta foarte mult persoana celuilalt. Era un om foarte delicat, așa l-am simțit, așa îl păstrez eu în inimă. Și această noblețe venea din smerenie. Smerenia îl respectă pe celălalt, îi vede valoarea lui.

Asta cucerea, știa cum să se poarte cu oamenii.

Iar pe lângă faptul că avea o foarte mare dragoste, avea și un mare discernământ. Detecta imediat problemele tale apăsătoare, știa să puncteze ce e mai grav și să te ajute.

Din păcate, oricât am vorbi despre un asemenea om e foarte greu de înțeles. Dacă nu îl întâlnești nu prea poți să știi și întâlnirea cu el este un dar de la Dumnezeu, e o minune.

Sfântul este „cea mai rară minune” așa cum îi plăcea lui să spună când făcea referire la monahism. E o experiență unică care se percepe prin multe canale și nu se poate spune doar în cuvinte. E greu.

Surprindem anumite lucruri, dar întâlnirea cu astfel de persoane este un eveniment, practic. Prin tot ceea ce era el ca om, era un locaș al Duhului Sfânt.



Protos. Ieremia Berbec, născut în 6 noiembrie 1978, este doctor în matematică al Universității Berkeley din California, SUA.

A fost fiu duhovnicesc al Părintelui Arsenie Papacioc. Din septembrie 2007 s-a alăturat obștii de la Mănăstirea Putna. Este licențiat în teologie și urmează în prezent un master la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași.

În anul 2015, Părintele Ieremia a participat ca delegat al Mănăstirii Putna la Prima conferinţă internaţională privind media digitală şi pastoraţia ortodoxă, care a avut loc la Atena, Grecia.

luni, 13 august 2018

Varnava Iankos: "Cel mai frumos lucru care există în Biserica este să ne simțim neputincioși și zdrobiți cu inima. Dumnezeu este "nedrept" pentru că ne iubește!"



Interviu cu Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei și Ieromonahul Varnava Iankos



Bucuria erosului dumnezeiesc


Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Ați spus că Biserica este eros? Ce înseamnă acest lucru?

Varnava Iankos: Cred că în zilele noastre, din acest motiv Biserica nu îi atrage pe oameni, pentru că propune o Biserică lipsită de eros, împământenită în canoanele și convingerile ei, netrăind relația vie cu Dumnezeu. Relația vie înseamnă viața prin Sfintele Taine, care reprezintă jertfa lui Dumnezeu adusă lumii. Consider că aceasta este problema noastră: nu trăim în esență aceste realități și îi îngrădim pe oameni, fără să le dăm această posibilitate. 

Să spunem lucrurile mai simplu. Scrie undeva Sfântul Ioan Hrisostom, referindu-se la Hristos, că este iubitul care a venit în lume, s-a logodit cu desfrânată, s-a unit cu ea și a făcut din ea fecioară. Desfrânată este firea noastră. Fecioria se restaurează nu pentru virtutea noastră, ci datorită iubirii lui Dumnezeu.

Ce este în esență erosul? Este în esență atunci când mă simt atras de cineva, mă entuziasmez, mă simt important. Întrucât îmi trăiesc neputințele, patimile, iar Dumnezeu nu mă judecă, ci mă iubește, mă entuziasmez și mă simt atras de iubirea Lui, pentru că El ne-a iubit Cel dintâi.  

Se pare că oamenii din lume, nu din răutate, ci pentru că se tem și au sentimentul nesiguranței, consideră erosul ca pe o capacitate de a-l stăpâni pe celalalt, iar în acest fel erosul se îndepărtează, se transformă și se înstrăinează, devenind în contact trupesc, diferit de relația interpersonală, astfel încât pot să-l controlez, să îl stăpânesc și să îl cuceresc pe celalalt.

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: V-ați referit la un Părinte al Bisericii. Înainte să intrăm în discuție, vreau să vă întreb dacă Părinții Bisericii au vorbit deschis despre aceste subiecte, așa cum vorbim noi în acest moment.

Varnava Iankos: Au vorbit atât de deschis, încât astăzi noi nu mai putem face același lucru. Au vorbit întotdeauna despre eros. Acest cuvânt îi surprinde pe oameni. Din răspunsurile tinerilor reiese că Biserica este ceva străin erosului sau relațiilor trupești. Oare acestea nu sunt daruri de la Dumnezeu? Biserica trebuie să îi învețe pe oameni cum să trăiască această relație, pentru a nu fi înțeleasă ca un produs de consum, ci să fie de durată, să fie veșnică.    

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Ati vorbit despre duhul de stăpânire. Să revenim la acest subiect! Exista pericolul ca erosul să conducă la o relație de dominație, în locul unei relații de dragoste? 

Varnava Iankos: Desigur![In mod lumesc] Imi socotesc valoarea în măsura în care îl domin pe celalalt; cât de mult îl exploatez, cât de mult devine "al meu"... și nu în ce măsură mă voi putea dărui celuilalt Acest lucru ni-l sugerează lucrarea principală a erosului dumnezeiesc, care este, prin excelență, Sfânta Liturghie. Pentru că vocea lumii, în incapacitatea, în lipsa și nesiguranța ei existențială, vrea să fie stăpână pe situație, pentru a-l domina pe celalalt, spunând: "Il voi stăpâni pe celalalt pentru a trai, îl voi mânca pentru a trăi!". Sfânta Liturghie spune altceva: "Vino să Mă mănânci, ca să trăiești... Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu...". Considerăm că omul care merge la biserică regulat și se împărtășește trăiește erosul dumnezeiesc în cea mai mare măsură. De ce spunem acest lucru? Pentru că dobândește un simț și înțelege nevoia celuilalt, vrând să-l slujească, să-l odihnească. Nu pentru că este puternic, ci pentru că este neputincios. Neputința devine putere în cadrul bogăției iubirii lui Dumnezeu. Cel mai frumos lucru care există în Biserica este să ne simțim neputincioși și zdrobiți cu inima. Cel mai puternic om este acela care alege să aibă inima zdrobită. Numai cel care are inima zdrobită se poate pune în locul celuilalt și poate să pătimească împreună cu el.

Dacă nu Il gustăm pe Hristos ce sens are să spunem ce este păcatul?


Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Ati vorbit despre Sfânta Împărtășanie ca fiind lucrarea erosului dumnezeiesc prin excelentă. Ce se întâmplă atunci când sunt convins că nu sunt vrednic să mă împărtășesc? Să merg la biserică, să urmăresc și să ascult slujba, iar atunci când se rostește: "luați, mâncați...", să stau pe loc și să nu înaintez. Acest lucru se întâmplă credincioșilor noștri.   

Varnava Iankos: Să stau pe loc și să nu înaintez pentru a mă împărtăși?

Se întâmplă acest lucru deoarece modul de gândire și de trăire pe care l-am moștenit ne face să credem că suntem vrednici, dar înaintea lui Dumnezeu nimeni nu este vrednic! Prin urmare, în cazul în care considerăm, prin prisma abordării noastre morale și psihologice, că suntem vrednici de a primi un dar, și ni se oferă, atunci relația noastră este una de competiție și de comparație. Nu mă dăruiesc într-o relație și nu învăț îngăduința, alergând dreptatea în locul dragostei. Insă Dumnezeu a zdrobit dreptatea, aducând iubirea ca pe o nouă dreptate. In realitate, iubirea Lui este o nedreptate! Așadar Dumnezeu este "nedrept" pentru că ne iubește! Vrea să fie "nedrept", căci altfel nu am putea exista. Insa El vrea să dăinuim!     

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: Revenind la faptul că trebuie să practicăm dragostea ca mod de viată, se pare că aceasta trebuie să pecetluiască toată viata noastră. Stiti, uneori separam lucrurile: "astăzi este duminica, voi merge la biserica; mâine este luni pot face alte lucruri". Atunci când am o relație cu un om, acesta este un fapt cu totul aparte. In această relație voi domina și mă voi supune, vom aparține doar unul altuia, și asa începe denaturarea lucrurilor. 

Varnava Iankos: Frumusețea Bisericii este că ne asumă pe viață! Hristos este pâinea și vinul care ne reprezintă pe tot parcursul vieții noastre. Întrebarea este: cum se va putea hristifica toată viața mea? Se va pătrunde de Hristos, nu doar prin rugăciunea mea în biserică, ci toată viața mea trebuie să fie o stare de rugăciune. Prin urmare, trebuie să aflam modul prin care erosul va fi pus în relație directă cu Hristos și cu Biserica.

Lumea consideră că găsești un om pentru a avea un sprijin. Biserica susține că afli un om pentru a învață să îi iubești pe toți oamenii. Iubitul meu, partenerul meu, este dascălul meu, cel care mă învață să mă bucur de viață. Sensul libertății, al bucuriei și al relaționării își au bazele în Biserică. Pentru ca omul să le poată trăi, mai înainte trebuie să le vadă în Biserică. Biserica trebuie să îl elibereze pe om!

Noi vrem să știm ce este păcat și ce nu este păcat. Această întrebare nu îl ajută pe om să înainteze și să-L afle pe Dumnezeu. Dilema noastră nu ține de morală: sunt bun sau rău, moral sau imoral... Biserica pune problema în felul acesta: "sunt viu sau mort sufletește?". Pe Dumnezeu nu-l interesează păcatul nostru, pe El îl interesează să trăim! De multe ori îl blocăm pe celalalt invocând păcatul. Lume are nevoie de altceva. Să simtă viața și iubirea lui Dumnezeu, iar atunci va înțelege! Va spune: "acest lucru este o comoară, de ce sa o pierd". Aleg însă alt mod de viață, fără condițiile prealabile ale experienței iubirii lui Dumnezeu...

Dragostea este adevărată atunci când încalcă și destramă legile! Dumnezeu nu stă să vadă cat de păcătos este un om... Vom vedea, în experiența Bisericii noastre, că Dumnezeu este surprinzător. Vedem oameni în ultimul hal, se târăsc în noroi, devenind Sfinți. Pe de altă parte, observăm oameni care sunt "așa cum trebuie", dar care nu Il pot gusta pe Dumnezeu! Așadar, trebuie să se destrame toate aceste idei preconcepute, astfel încât omul să se elibereze!

Este cu adevărat dureros să vezi cum ne rabdă pe noi Dumnezeu și să spui cuiva: "Lucrul acesta este păcat!". Îți va răspunde: "De ce este păcat?" Vei spune: "Pentru că Il superi pe Dumnezeu". "Unde este Dumnezeu? Arata-mi-L pe Dumnezeu!", va spune. Noi L-am aflat, oare pe Dumnezeu? Consider că oamenii Il vor afla pe Dumnezeu dacă vor vedea că avem bucuria adevărată!  

Să-L vad în cel mai păcătos om pe Dumnezeu, Care se ascunde înlăuntrul lui!


Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: De ce există în rândul tinerilor o părere atât de denaturată asupra Bisericii, în special în ceea ce privește erosul și iubirea?

Varnava Iankos: Înaltpreasfințite, în primul rand, iertai-mă pe mine pentru ceea ce voi spune! Suntem blocați! Si pentru că nu avem o relație vie cu Dumnezeu, ci  ne creăm o relație mincinoasă, care ne îndreptățește. Nu am învățat să îngenunchem, să ne deschidem către Dumnezeu! Un semn lăuntric al inimii noastre, care arată că a început să lucreze ceva, este că vrem ca toți oamenii să se mântuiască. Pentru că nu trăim erosul dumnezeiesc și avem frustrările noastre, trăim în mod justițiar. Vrem ca unii oameni să meargă în iad, considerând că noi trăim raiul. Dar nu îl trăim!

Mitropolitul Ignatie al Dimitriadei: În acest fel ii și judecam pe oameni!   

Varnava Iankos: Exact! Biserica se adresează tuturor oamenilor. Nu există vreun lucru mai plin de dragoste decât acesta! Să vină cineva și să ne spună ca Sfinții Părinți au afirmat alte lucruri! Prin urmare, această gândire se datorează faptului că avem o tendință spre sadism și răzbunare, deoarece simțim că viața pe care o trăim nu ne îndreptățește! Dar pentru asta este de vină celălalt, care păcătuiește! Eu sunt vinovat deoarece mă prefac că Il trăiesc pe Dumnezeu, și nu o fac!

Dacă L-aș trăi pe Dumnezeu cu adevărat, atunci aș deveni lumină pentru fiecare om! In ce sens aș deveni lumină? Prin acest lucru care vindecă: să dăruiești celui mai păcătos om comoara pe care o ascunde în el! Ii judecăm cu ușurință pe tineri: "Acesta nu știe ce este Biserica! Acesta ia în ras Biserica!" Dacă ar privi cineva cu ochii dragostei, ai iubirii lui Dumnezeu, am vedea câtă iubire au acești tineri în inima lor și câtă nevoie au de ea! Dacă luăm de la tinerii care ignoră Biserica ceea ce numim noi păcat - și este păcat ceea ce nu se trăiește în cadrul tainei-, ce le va rămâne? Cum vor trăi? Izolați, în indiferență și cu inima de gheată? Până se va trezi Dumnezeu în ei, au măcar un motiv de bucurie. Pană când vor fi dezamăgiți. Pentru că doar omul dezamăgit de toate lucrurile lumii poate să fie atras de Dumnezeu și să vadă lumea cu alți ochi. Cu care ochi? Cu aceia care îmbrățișează pe toți oamenii!

DUMNEZEU ESTE IUBIRE! ( I Ioan 4, 16) 



sâmbătă, 11 august 2018

Marius Iordăchioaia: "Nu cunoaștem pe nimeni decât când îl aducem în inima noastră. Ați făcut asta cu Hristos?"



Despre Hristos se poate vorbi la nesfârșit foarte simplu. Il cunoști? Il simți? Il ști? Faci ceva fără El? Poți trăi fără El? Cum vorbesc îndrăgostiții? Cum simt? Cum gândesc?

Cine stabilește legătura asta între noi și Hristos? Duhul Sfânt! Cum? Prin deschiderea aceasta a inimii: vreau această legătură, Il doresc. Cum începe această dorire? Începe cu dorința de a-L cunoaște pe El, personal. Cum stabilesc această conexiune? Vorbind cu El, apoi făcând ceea ce vă spune: faceți acestea, și veți cunoaște Cine sunt.

Merg și mă spovedesc pentru că este porunca lui Hristos. Merg la Liturghie, este porunca lui Hristos. Mă împac cu cei cu care m-am certat pentru că este porunca lui Hristos. Merg și mă împărtășesc pentru că este porunca lui Hristos. Dar, iertați-mă, cunosc atâția oameni care fac lucrurile astea și nu pentru că este porunca lui Hristos. Înțelegeți ce vreau să va spun? Este foarte dureros pentru mine. E ca și cum aș merge cu copilul meu la cofetărie, ca să mănânc prăjituri, nu ca să stau cu el, nu ca să am un moment în care îmi exprim afecțiunea și în care încerc să-l ascult și să avem un moment în care ne simțim bine. Merg să mănânc prăjituri; el e pretextul. Așa și eu! De ce? Că așa e bine pentru mine, să mă împărtășesc. Nu pentru că așa a zis Hristos și pentru că ăsta e răspunsul meu la dragostea Lui. Nu pentru ca să ne simțim bine împreună. Merg și mănânc prăjitura! De ce, de ce? Pentru că n-am ajuns la împărtășanie cunoscând pe Hristos. Am o viață bisericească care eschivă de la un răspuns al conștiinței la întrebarea: Il cunoști sau nu-L cunoști? Il vrei sau nu-L vrei pe El în așa fel încât să devii robul Lui? 

Cum să nu devii robul lui Hristos?! Dar uitați-vă un pic la El! Cum puteți să vă uitați la El? Citiți Evanghelia! Vedeți portretul evanghelic al lui Hristos? Ce-i puteți reproșa? Nimeni nu-i poate să reproșeze nimic, nici dușmanii Lui. "Să Mă vădească cineva de păcat, dacă poate". N-o putut nimeni în două mii de ani. L-au scuipat, dar flegmele n-au făcut niciodată parte din El. Răul L-a lovit în toate felurile, și-L batjocorește și astăzi, dar rău nu are nimic în El, nu pătrunde nimic rău în El, nu devine parte din El niciodată. Se vede asta dacă ai citit Evanghelia. 

Il știți pe Hristos din Evanghelie? Ii știți povestea? A trecut povestea Lui prin inima dumneavoastră? Si ce s-a întâmplat dacă a trecut prin inima dumneavoastră? Sau ați citit-o cu capul? Dar, dacă ați citit-o cu capul, ați primit anumite informații, le-ați coborât în inimă? Că ăsta este organul cunoașterii, inima. Al cunoașterii personale! Nu vedeți că nu cunoaștem pe nimeni decât cu inima? Nu-l cunoaștem decât când îl iubim. Nu cunoaștem pe nimeni decât când îl aducem în inima noastră. Ați făcut asta cu Hristos? Ii știți gustul? Când îl aduci pe cineva în lăuntrul inimii tale, interiorul inimii tale e organul de simț, îl pipăie, îl gustă pe acel cineva. Il cunoașteți pe Hristos? Dacă ați trecut prin această experiență și-L cunoașteți, și-L cunoașteți și din împlinirea poruncilor Lui - să vedeți ce dulce sunt, că El și acolo se face cunoscut - nu puteți să nu deveniți robii Lui, nu puteți să nu vă îndrăgostiți de El, nu puteți să mai aveți alte idealuri în viață. 

miercuri, 8 august 2018

Mitropolitul Athanasie de Limassol: "Dumnezeu să te păzească de oamenii pietiști, pentru că omul pietist înseamnă o personalitate deformată, care niciodată nu va avea o legătură personală cu Dumnezeu"


Marturie athonita:Vindecare de boala fariseismului


Dragostea nu intră în cadrul șabloanelor rațiunii. Dragostea este mai presus de rațiune. Așa este și dragostea lui Dumnezeu. Ea depășește rațiunea oamenilor. Din această pricină nu putem judeca cu criterii raționale pe oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu. Pentru aceasta Sfinții lui Dumnezeu [nu] s-au mișcat după propria lor rațiune. Au avut o altă rațiune, nu rațiunea omenească. Și aceasta pentru că rațiunea lor a fost rațiunea dragostei.

Biserica nu ne învață să devenim oameni buni. Nu. Aceasta este ceva firesc, trebuie să se facă. Dacă nu devenim oameni buni, atunci ce am făcut? Acestea sunt lucrurile grădiniței. Biserica ne învață să-L iubim pe Hristos, adică să iubim însăși persoana Domnului nostru Iisus Hristos.

În Biserică se dezvoltă o relație, o relație personală a omului cu Hristos, nu cu învățătura lui Hristos, nu cu Evanghelia. Evanghelia este ceea ce ne ajută să ajungem la dragostea lui Hristos. Când vom ajunge la dragostea lui Hristos, nu va mai trebui Evanghelia. Nimic nu ne va mai trebui. Aceasta le oprește pe toate. Rămâne numai legătura omului cu Dumnezeu. Aceasta este diferența Bisericii de religie. Religia te învață să-ți faci îndatoririle tale, așa cum erau închinătorii la idoli.

Un exemplu: Am mers la locurile de închinare, ne-am închinat, am pus niște bani în cutie, am lăsat lumânări, untdelemn, pomelnice cu nume, prescuri, totul. Acestea constituie îndatoriri religioase. Cu toate acestea inima noastră nu s-a schimbat deloc. S-a sfârșit vremea îndatoririlor noastre, însă am rămas la fel cum am fost mai înainte. Gata să-i atacăm pe ceilalți, gata să protestăm, gata să ne oțărâm ca și mai înainte. Nu se schimbă inima noastră. Nu dobândim legătura cu Hristos. Și aceasta pentru că ne rezumăm numai la îndatoriri, la îndatoririle religioase.

Și să știți că acești oameni, oamenii pietiști, sunt cei mai periculoși în Biserică. Dumnezeu să ne păzească de ei! Odată, când am săvârșit o Liturghie în Sfântul Munte, și spuneam: „Doamne, mântuiește pe cei binecredincioși”, un aghiorit spunea în glumă: „Doamne, mântuiește-ne de cei binecredincioși”. Adică, Dumnezeu să te păzească de oamenii pietiști, pentru că omul pietist înseamnă o personalitate deformată, care niciodată nu va avea o legătură personală cu Dumnezeu. Ci își face numai îndatoririle sale față de Dumnezeu, însă nici o legătură serioasă nu are cu El, iar Dumnezeu nu spune nimic acestui om. Și vă mărturisesc din experiența mea că nu am văzut vrăjmașii mai răi a Bisericii ca oamenii pietiști.

duminică, 5 august 2018

Arhim. Emilianos Simonopetritul - răspunsuri esențiale pentru veacul de acum


De ce un creștin nu are prea multe izbânzi de reușită la masa dialogului?



"Mintea, în starea ei naturală, este atentă concentrată, fixată în Dumnezeu, dar când este slabă, atunci are un complex de inferioritate și vrea să pară că ea conduce. Prin urmare, omul care nu are mintea concentrată în Hristos, de îndată ce-i spui o vorbă, se pornește și-ți spune părerea lui. Dacă ii dovedești că părerea lui nu este corectă, îți va spune că nu-l iubești, că nu-l cinstești, că nu-l înțelegi. Adică precum este mintea noastră inferioară, așa devine și inima noastră și viața noastră."

Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie, Sf. Isihie, cuvânt despre trezvie



***

De ce un creștin nu poate fi indiferent sau "tolerant" 

în fața încercărilor de a legaliza unele păcate?


"Păcătuind unul, va nimici multă bunătate" (Ecc. 9, 18). Vrea să arate că cel ce păcătuiește nu numai că va cădea el însuși și se pierde și nu se mai află, dar strivește și ce se afla în fața lui: slava lui Dumnezeu și putința oamenilor de a se sfinți. Propria lui nereușită devine pricină de nereușită a celorlalți. Dimpotrivă, dreptatea unuia este și dreptatea celorlalți, viața lui virtuoasă devine pildă, model de urmat al lui Hristos pentru suirea la înălțimea slavei lui Dumnezeu".

Sursa: Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la Filocalie, Sf. Isihie, cuvânt despre trezvie


sâmbătă, 4 august 2018

orbire

Vraja ecranului
mreaja satanei, 

magnetul care scoate afara 
ochiul 
ce-L poate vedea pe Dumnezeu.


LEGATURI:

Dragostea în care cred: Evanghelia


Evanghelia ne vorbește despre

un ochi căzut
în
adâncul inimii

pe care Iisus îl ridică 
înapoi în orbită 

cu tot cu

adâncul inimii....