vineri, 14 decembrie 2018

P. Arhim. Emilianos Simonopetritul - "Ce trebuie să căutăm? O stare creată de Iisus Hristos"


Starea de pace lăuntrică "pe care o trezește Hristos"

Predica Arhim. Emilianos Simonopetritul în biserica Sfântul Andre din Patisia (cartier din Atena), pe 21 februarie 1975


O, copiii mei preaiubiți, ce minunată este Evanghelia de astăzi! Am ascultat-o de nenumărate ori dar, mai mult decât atât, o trăim în mod continuu, mai ales în timpul slujirii fiecărei Liturghii, căci în seceta acestei vieți nu aspirăm decât la un lucru: să priveghem. Da, cu adevărat, Sfânta Liturghie nu este nici mai mult nici mai puțin decât o masă întinsă în aer liber, ca cea pe care ne-o înfățișează Domnul astăzi. 

Ați auzit ce-a spus Evanghelia? "El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi cete, cete, pe iarbă verde" (Marcu 6, 39). De ce? Pentru că Apostolii I-au spus: "N-au nimic de mâncare". Aceste mii de oameni, care au ieșit de la ei să-L urmeze pe Iisus, ar fi ajunat dacă Domnul nu i-ar fi așezat "cete, cete, câte o sută şi câte cincizeci."(Marcu 6, 40) pentru a sătura sufletele lor. 

Sfânta Liturghie este această ieșire pe care o facem mereu și în cursul căreia, în mod asemănător, stăm în aer liber pentru a mânca. O ieșire? Dar de unde ieșim noi? Acești oameni au plecat de unde locuiau, din satele și orașele lor. Noi ieșim din noi înșine și din locul unde trăim. Cine dintre noi nu simte că intrând în biserică acesta este un loc particular și pentru a ajunge aici trebuie să părăsești tot? Dovada este că dacă ne vine un gând oarecare vrem să-l alungăm. Si dacă nu reușim, simțim că ceva străin a intrat clandestin în noi. Dar ieșim înainte de toate din noi înșine cu putere, ființial și în adevăr, părăsim deci păcatele noastre, înclinațiile noastre, aspirațiile noastre. Lăsam totul la exterior; tot ceea ce constituie de fapt viața noastră. Ceea ce există de acum este Dumnezeu. Ceea ce ne aparține sunt păcatele noastre, vrerile noastre, dorințele noastre, care formează sinele nostru inexistent, căci sinele nostru real este creația mâinilor lui Dumnezeu, suflarea primului Său dar. 

Ieșim din speranțele noastre, care ocupă cel mai mare loc în noi. Nu le strângem în mână și totuși le trăim atât de intens încât ni se pare că le atingem cu adevărat, că le ținem, avem chiar impresia că le stăpânim. In general trăim speranțele noastre ca pe niște experiențe, și trebuie să ieșim din asta.

Care sunt ele? Este ceea ce este văzut de ochii trupești și de cei, încă și mai sensibili, ai sufletului. Este tot ceea ce ne cutremură, ne face să vibrăm, ne preocupă, ne face plăcere, ne ridică, dar în lumea vizibilă, nu în afara acestei lumi.

Părăsim deci tot ceea ce vedem, ieșim din ceea ce constituie locul nostru de exil. Este un exod eroic pe care-l fac copiii lui Dumnezeu de fiecare dată când se adună pentru a se uni cu Domnul în acest sfânt loc, care este biserica.

Dan Puric - Despre răceala sufletului



duminică, 9 decembrie 2018

P. Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Ați văzut cât se schimbă o persoană care își deschide inima altei persoane?". "Singurul adevăr este că se stabilește în noi un dialog cu Dumnezeu, adică se creează o comuniune"


Cateheză ținută maicilor de la Ormylia, 10 mai 1979


Omul n-a fost chemat să trăiască în patimi, în interese triviale, în suferință sau în lacrimile care sunt urmările slăbiciunii și voinței lui. Si, nu numai că omul nu a fost creat pentru a trăi în patimile sale, care îl lipsesc de o relație cu Dumnezeu, ci a fost creat să devină dumnezeu, adică să atingă desăvârșita asemănare cu Dumnezeul cel Treimic. Omul a fost creat pentru a deveni templul Duhului Sfânt. 

Sfântul Macarie ne-a învățat, în cursul întâlnirii trecute, că omul trebuie să renască, și această nouă naștere va fi o intrare în Împărăția Cerurilor care va veni. Cum se va întâmpla această nouă naștere?

Dumnezeu pe toate le-a făcut în rânduială cu viața omului. Așa cum părinții transmit copiilor prin sămânța lor trupească propriul lor chip, Dumnezeu, Care-l renaște duhovnicește pe om, îi dă propriul Lui chip ce provine din sămânța Lui duhovnicească, adică din Duhul Sfânt. Si așa cum trupul nu poate trăi fără suflet, sufletul este mort în fața lui Dumnezeu dacă nu Îl are pe Duhul Sfânt, dacă nu este înviat de El.

Deci, cineva poate să trăiască în timp ce sufletul său este mort, poate să trăiască sufletește și poate să trăiască în Duhul Sfânt - dar, doar acest om va avea o adevărată comuniune cu Dumnezeu. Duhul este ființă duhovnicească, lumină de nedescris și de nespus, Care purcede de la Tatăl Ceresc. Această lumină pătrunde omul întreg, îl luminează și devine el însuși o lumină. Acest om are de acum drepturi în fața lui Dumnezeu. 

În continuare, Sfântul Macarie ne-a dezvăluit motivul pentru care Hristos S-a întrupat, a fost îngropat și a înviat: doar pentru a putea, din poziția Sa neschimbată de Arhiereu, Împărat și Profet să bată la ușa noastră. Dar Dumnezeu nu intră dacă noi nu vrem. Hristos bate la ușă, se smerește și creează în noi simțirea și experiența chenozei lui Dumnezeu.

Bătând la ușa noastră, Hristos ne arată cât are nevoie de noi, așa cum o mireasă nu poate trai fără mirele său, sau un mire fără mireasa lui căci, altfel, n-ar mai forma un cuplu. Hristos bate la ușa inimii noastre pentru a intra în sufletele noastre, pentru a acoperi goliciunea lor, pentru a potoli foamea și setea lor. El vrea să se odihnească în sufletele noastre. El intră în sufletele noastre și noi prindem viață; și atunci suntem în întregime ai Lui.

Când Domnul bate la ușă nu pot să-I spun: "Ce dorești? Ce vrei de la mine?", căci El nu vrea decât un lucru: să-I deschid ușa inimii mele pentru ca Duhul Sfânt să intre și să înflăcăreze totul. 

Putem să înțelegem că atâta timp cât omul nu este purtător de Duhul Sfânt, atâta timp cât nu este feștilă aprinsă, inima lui rămâne închisă. Inimile noastre sunt închise și nimeni nu poate să le deschidă din exterior. Inima noastră este închisă în sine și aceasta este, din păcate, important. 

joi, 6 decembrie 2018

Arcul de Triumf - centenar 2018 (imagini, video). A cui biruința?

Arcul de triumf: București (stânga) și Paris (dreapta)

"Pentru prima dată în istoria acestui Arc de triumf, prin definiție laic, agnostic și apolitic, s-a cântat «HRISTOS A ÎNVIAT» și «MÂNTUIESTE DOAMNE POPORUL TĂU»"

sâmbătă, 1 decembrie 2018

Să fim prezenți la Marea Unire!


Dragostea în care cred:  100 de ani de Dragoste


Binecuvântat să fie Tatăl Ceresc, care este și Tatăl neamului românesc!
Binecuvântat să fie Hristos Dumnezeu, singurul Mântuitor, Prieten și Binefăcător al neamului românesc, adevăratul lui Rege!
Binecuvântat să fie Duhul Sfânt, Cel ce dă pururea suflare de viață iubirii de neam!
Binecuvântată să fie Sfânta Treime, Dumnezeul românilor, a Cărei dragoste ne ține, de un secol, împreună! În ciuda păcatelor noastre și a urii străinilor!

La 1 decembrie 2018 sărbătorim un secol de dragoste a lui Dumnezeu pentru neamul românesc!
Căci numai dragostea Lui ne-a ținut și ne ține!
Singura Românie adevărată și singura care va rămâne, e România lui Hristos!

***

Sfântul Munte Athos: Gânduri athonite la Centenarul Marii Uniri


Doamne ajută!

Dragii mei,

M-am sfătuit cu duhovnicul meu și am spus că ar fi bine să vă scriu câteva rânduri în aceste zile în care purtarea de grijă a bunului Dumnezeu a adunat atâtea momente înălțătoare legate de adâncirea unității de neam.

Mulți au vorbit foarte bine despre Catedrala Mântuirii Neamului, despre Sfântul Apostol Andrei și despre Ziua Națională – Ziua Marii Uniri – și deci nu voi mai încerca și eu.

Aș dori însă să mă opresc puțin asupra marii uniri:

Trebuie să știm că de fapt marea unire a existat dintotdeauna pentru că de fapt Dumnezeu nu a creat mai mulți oameni – la Facere scrie „Sa facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră” – om, iar nu oameni. După care în clipa în care creează femeia nu ia altă materie, ci a creat-o din Adam astfel încât să nu se strice unitatea.

Dincolo de asta, Sfânta Scriptură spune că Dumnezeu „bărbat și femeie L-a făcut” (singular) și nu „i-a făcut” (plural), accentuând încă o dată faptul că este vorba despre un singur Adam.

De fapt ce știm noi despre Dumnezeu?

Știm că este un singur Dumnezeu în trei persoane – Sfânta Treime. La fel, Dumnezeu a creat un singur Adam în multe persoane de două genuri: masculin și feminin.

Din păcate, însă, astăzi datorită păcatului noi nu mai avem conștiința acestei unități originale pentru că firea noastră este spartă, îmbucățită de căderea lui Adam.

Hristos, noul Adam, a venit să refacă această unitate și oferă posibilitatea cui dorește să se unească cu El și prin El cu ceilalți.