Roman Ortodox in Franta

Sa ducem la altar darul iertarii si al dragostei de frate

2012-01-27T17:30:00.001+01:00

Religia creştină este o religie a iubirii şi a iertării. Ne învaţă Sfânta Scriptură: „Să ne iubim unul pe altul pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire”.(I Ioan 4, 7-8). Cât de mare preț a pus Mântuitorul pe iubirea aproapelui, se vede și din cele petrecute la Cina cea de Taină, când Mântuitorul le spune ucenicilor:

„Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi, să vă iubiţi unul pe altul”. (Ioan 13, 34). Această poruncă o reia iarăşi după puţin timp: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu”(Ioan 15, 12), pentru ca apoi să spună aceleași cu şi mai multă tărie: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul”. (Ioan 15, 17). Asupra nici uneia dintre porunci nu a stăruit Mântuitorul aşa de mult şi nici una din ele nu este mai insistent reluată şi tratată atât de amplu și de amănunțit.

Să ne amintim că Mântuitorul pune o singură condiţie în rugăciunea domnească Tatăl nostru: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. (Matei 6, 12). Dacă totuși rostim „și ne iartă nouă, precum și noi iertăm”, și noi nu exonerăm imperfecțiunile și metehnele sufletești ale aproapelui, singuri ne cerem osânda. Neiertând desăvârşit pe alţii, ar trebui să fim cinstiţi şi să spunem: „nu ne ierta, căci nici noi nu iertăm”. Dar putem aspune astfel? Nu putem. Tertium non datur. E de trebuință atunci să ne stăruim să iertăm.

Creștini fiind, suntem îndemnați să ne rugăm pentru cei ce ne defaimă și ne ocărăsc și să nu ne răzbunăm când sunt aruncate asupra noastră afirmații vitriolante și necinstiri de tot felul, căci numai așa avem noi și noi momente prielnice de dobândire a smereniei celei mântuitoare și a dragostei fiind astfel următori lui Hristos și sfinților Lui. Dacă nu iertăm, nu va fi numai un om rău, ci doi.

Vom spune că nu putem ierta din inimă, însă nici n-am încercat, n-am stăruit sau nici măcar n-am făcut primii pași pe drumul iertării. De vom voi, putem începe prin stăruința în a nu urî, a nu ne bucura de nenorocirile duşmanilor, și apoi, încet-încet, cu bărbăție și rugăciune, cu efort personal și ajutor ceresc vom ierta mai lesne, vom învăţa să ne rugăm pentru duşmani, vom deveni îndelung răbdători, cu bunătate unii față de alţii, precum este şi Dumnezeu cu noi și vom progresa în iubirea aproapelui și chiar în iubirea de vrăjmași.

Atunci când inima noastră tot nu este dispusă să ierte ușor, Sfinții Părinți ne îndeamnă să cugetăm la câte binefaceri ne suntem nouă înşine pricinuitori dacă-i iertăm și-i iubim pe duşmanii noştri şi câtă îndrăznire dobândim înaintea Stăpânului, dar mai înainte de toate gândindu-ne că împăcarea cu cei cu care suntem certaţi şterge păcatele și fărădelegile noastre. Gândindu-ne, așadar, la câştigul ce-l avem, suntem încurajați să arătăm celor ce ne urăsc tot atât de mare dragoste ca şi cum ne-ar fi cu adevărat prieteni, căci nu ne pot fi de atât folos prietenii și apropiații noștri, pe cât ne poate fi de folos dragostea pe care o arătăm celor ce ne duşmănesc şi ne fac rău pe nedrept. Căci această dragoste ne face vrednici de bunăvoinţa cea de sus, ne aduce îndrăznirea cea bună către Dumnezeu și ne uşurează povara păcatelor. Toată datoria ce o avem noi faţă de Dumnezeu n-o putem plăti oricât ne-am strădui. De aceea El ne-a lăsat o cale lesnicioasă pentru plata datoriei, prin care să se şteargă toate datoriile noastre, iar această cale este aceea a iertării din toată inima a celor ce ne greşesc, a neţinerii de minte a răului ce ni l-au pricinuit alţii.

Mântuitorul, cunoscând neputința firii omenești, a lansat exortația al cărei mesaj este înțeles de către toți, căci El mereu a vorbit la nivelul savantului, pe înțelesul necărturarului: „Precum voiți a vă face vouă oamenii, faceți și voi asemenea” (Luca 6, 31). Cu alte cuvinte, îi îndeamnă nu numai să nu săvârșească răul, ci să înfăptuiască cele ce doresc să primească de la semeni, adică binele ce le stă în putere să-l îndeplinească. Cu siguranță, cel nu vrea să fie clevetit, nu trebuie să fie atins de clevetire; nimeni nu dorește să fie necinstit, umilit, ocărât, judecat cu asprime și neiertat de către alții, astfel, trebuie la rându-i să stăruiască să nu arunce veninul răutății asupra nimănui și să ierte greșelile, neputințele și nedreptățile aproapelui.

În alt loc Mântuitorul ne mai învaţă: „Să nu staţi împotriva celui rău, ci celui ce te va lovi peste obrazul drept întoarce-i şi pe celălalt; şi celui ce vrea să se judece cu tine ca să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa; şi celui ce te sileşte să mergi cu el un stadiu, mergi cu el două”(Matei 5, 39-41). Părinții Bisericii susțin că Mântuitorul grăiește aceste cuvinte, pentru ca pe cel asupra căruia s-au slobozit arcurile și săgețile răutății să-l păzească nemânios, netulburat şi neîntristat, iar pe cel maculat la suflet și pricinuitor al răului să-l îndrepte prin răbdarea celui dintâi, şi, astfel, să-i aducă pe amândoi, ca un bun, sub jugul dragostei.

Hristos Domnul pe cruce fiind, i-a iertat pe chinuitori, apoi exemplul Său a fost urmat de Sfântul arhidiacon Ştefan şi de numărul mare de martiri care s-au jertfit rugându-se, binecuvântându-i şi iertându-i pe acei care-i ucideau. Ne amintim şi de Sfântul Pavel, care ştia că diavolii au pus la cale ocărârea, hulirea şi prigonirea lui, ca să-l mişte împotriva acelora care-l ocărăsc, hulesc şi prigonesc, ca să-i urască şi să calce porunca iubirii. Dar el cunoscând gândurile dracilor, răbda, mângâia şi binecuvânta pe cei ce-l prigoneau, ca să biruiască pe draci şi să se unească cu Dumnezeu, biruind răul prin bine, după asemănarea lui Dumnezeu (vezi pe larg Sf. Maxim, Cuvânt ascetic,15). Toţi Sfinţii Părinţi, despre care pe bună dreptate s-a spus că de-atâta bunătate nu mai ştiau ce-i răutatea, ne dau o mulţime de amănunte şi de argumente în favoarea iertării, pentru că au înţeles cât de mult o preţuieşte Dumnezeu şi cât de folositoare ne este nouă.

Fiecare om când iartă, imită pe Dumnezeu, scopul providenţei dumnezeieşti fiind acela de a uni pe cei pe care i-a dezbinat răutatea în tot felul, prin dreaptă credinţă şi dragoste duhovnicească. Căci pentru aceasta a pătimit Mântuitorul, ca pe copiii lui Dumnezeu cei împrăştiaţi să-i adune spre a fi una (I Ioan 11, 52). Prin urmare – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul – cel ce nu rabdă lucrurile supărătoare, nu suferă pe cele întristătoare şi nu le îndură pe cele dureroase, umblă în afară de dragostea dumnezeiască şi de scopul providenţeidivine (Capete despre dragoste, IV, 17).Trebuie să iertăm pe cel ce ne greşeşte, aşa cum am vrea să ne ierte şi pe noi Dumnezeu, adică desăvârşit, din toată inima. Să iertăm cum iartă Dumnezeu şi ne vom îndumnezei. Pe cel ce ne-a greşit trebuie să-l privim după ce l-am iertat, ca şi cum nu ne-ar fi greşit. Sfinţii Părinţi ne arată că atunci dovedim că iubim nefăţarnic, când iertăm nedreptăţile. Nu e suficientă numai răbdarea ofenselor venite de la alţii, căci uneori poate nu răspundem la ele, dar în inima noastră le adunăm şi le păstrăm. Cât ne costă un zâmbet, o vorbă bună, o privire caldă de iertare? Dacă nu iertăm şi răspundem cu aceeaşi monedă, simţim o clipă satisfacţia egoistă, pătimaşă, dar dacă iertăm, simţim o bucurie şi o fericire în întreaga viaţă, acestea prelungindu-se mult mai intens şi după moarte. Noi nu trebuie să luptăm unul contra altuia, ci unul împreună cu altul, în comuniune de iubire, împotriva adevăratului vrăjmaş al vieţii: diavolul, care caută să-i dezbine pe oameni, să-i despartă, semănând ură între ei. Dacă nu iertăm pe aproapele, înseamnă că nici n-am început o lucrare duhovnicească. Atât vom fi iertaţi, cât am iertat şi noi altora. Ce frumos ne îndeamnă Sfântul Isaac Sirul: „Lasă-te prigonit şi nu prigoni. Lasă-te răstignit şi nu răstigni. Lasă-te nedreptăţit şi nu nedreptăţi. Lasă-te bârfit şi nu bârfi. Fii blând şi nu zelos în rău” (Cuvinte despre nevoinţe, 58). Sfinţii Părinţi ne mai îndeamnă să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea putere să-l iertăm şi să-l iubim pe cel ce ne-a greşit, căci dragostea e din rugăciune, aceasta din urmă fiind un izvor de iubire curată. Iertarea este un vlăstar care odrăsleşte din rădăcina iubirii, fiind deci o roadă a dragostei de Dumnezeu şi de semeni.

Creștini fiind, ni se lansează exortații să iertăm şi să cerem iertare, chiar dacă nu ne ştim vinovaţi. În sensul acesta, Mântuitorul ne spune: „… dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împoriva ta,(deci nu numai dacă ai tu ceva împotriva lui, ci şi el dacă are ceva împotriva ta – n. n.), lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24), adică darul dragostei.

Domnul nu primește rugăciunile, postul, milostenia, nevoințele ascetice de tot felul și nici jertfa sau darul nostru adus la altar. Prin aceasta, pe de o parte, Domnul vrea să ne arate cât de mult preţuieşte dragostea dintre oameni, socotind-o a fi cea mai mare jertfă, iar pe de altă parte, dorește să convingă să ne împăcăm cu fratele nostru. Pentru că şi împăcarea cu aproapele este tot o jertfă. O jertfă care primează, este prioritară, trebuie adusă grabnic. Nu trebuie așteptat un anumit prilej pentru a dobândi și a oferi iertarea, nu trebuie ca soarele să apună peste mânia fratelui (Efes. 4, 26), ca nu cumva să vină noaptea zilei și noaptea vieții, căci nu suntem siguri pe ziua de mâine, întrucât mulți din cei ce-și făcuseră planuri n-au mai trăit până a doua zi și au murit în păcat și neîmpăcați cu Dumnezeu și aproapele lor.

Mântuitorul obișnuiește să ierte mai ușor păcatele săvârșite împotriva Sa Însuși, decât pe cele împotriva aproapelui. În concepția Părinților Bisericii, pentru Dumnezeu darul cel mai mare îl constituie pacea noastră, armonia frăţească şi poporul unit după unitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, aducându-ne aminte că la jertfele pe care Abel şi Cain le-au adus, Dumnezeu n-a privit mai întâi la darurile lor, ci în inimile lor, pentru ca să-i placă nu numai darurile, ci mai ales inimile lor.

Cei ce își lansează săgețile răutății lor asupra noastră pe nedrept, cu riscul pierderii mântuirii lor, ne pregătesc veșnica noastră mântuire, curățindu-ne păcatele noastre, prin necazurile și prigoanele lor, înălțându-ne astfel spre Împărăția cerurilor, cu riscul de a se prăbuși ei în adâncurile gheenei. Cum dar să nu le mulțumim, cum dar să nu ne rugăm, pentru ca și pe ei Domnul să-i păzească, să-i ierte și să-i miluiască, când ei ne sunt astfel de binefăcători?

Sfinţii Părinţi ne mai supun atenţiei următorul lucru: atunci când ne vine gând de supărare pe fratele nostru, să ne aducem aminte de porunca Mântuitorului către Petru, anume să iertăm de şaptezeci de câte şapte (Matei 18, 22), să ne cercetăm în fiecare zi inima, ca nu cumva să avem vreun gând rău împotriva aproapelui nostru şi să nu ne culcăm scârbiţi împotriva cuiva, iar de trebuie să mustrăm pe cineva, să facem aceasta fără mânie şi agitaţie, nu ca şi cum l-am mustra, ci amintindu-i cu smerenie ceea ce a spus. Ce frumos spun monahii în mănăstirile noastre: Iertaţi şi Dumnezeu să vă ierte! punând metanie unii altora, agonisindu-şi astfel o conştiinţă curată, dragoste şi smerenie.

Să ne rugăm pentru cel ce ne-a greşit, ca să-l ierte şi Dumnezeu, pentru că el a greşit şi faţă de Dumnezeu. De pildă, Mântuitorul când era pe cruce, i-a iertat pe cei ce-L chinuiau, dar nu le-a zis: Vă iert, ci s-a rugat ca Tatăl să-i ierte, ca să ne înveţe şi pe noi să facem la fel. Poporul nostru a înţeles foarte bine acest lucru când a spus vorba înţeleptă: Dumnezeu să te ierte! sau Dumnezeu să-l ierte!

Iar când iertăm pe cineva, să nu credem că am făcut un lucru mare.Doamne, fă cu mine ceea ce fac eu. Eu aș putea să mă răzbun pentru mine, dar nu mă răzbun; nu te răzbuna nici Tu. Eu am uitat răul pe care mi l-a făcut; uită și Tu păcatele mele; eu îl iubesc așa cum îl iubeam mai înainte când nu mă ocăra; iubește-mă și Tu, Doamne, chiar dacă Te-am scârbit cândva pe Tine; poartă-te cu mine așa cum m-a purtat eu cu el; eu am făcut ceea ce mi-ai porunci Tu, fă și Tu ceea ce ai făgăduit: iertați și vi se vor ierta Fericit este acela care poate mărturisi împreună cu Sfântul Grigorie al Nyssei: „ (Luca 6, 37)” (Despre rugăciunea domnească,Cuvântul V).

Oare nu-l iubim noi pe cel ce ne-a iertat cu generozitate? Să facem şi noi astfel, căci Dumnezeu se bucură în cel ce suferă răul altora şi nu se mânie pe ei. Să-i iertăm pe ceilalţi măcar de dragul Lui.

Sursa: Doxologia - Indemn la iertare, Diacon dr. Liviu Petcu

Retrospectiva de la Bucuresti a "Saptamanii de rugaciune pentru unitatea crestinilor" din 2012

2012-01-27T11:17:00.000+01:00

* Basilica: Rugaciuni pentru unitate si cooperare practica intre Bisericile crestine

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:

În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 - 25 ianuarie), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2012 este textul scripturistic „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba” (I Corinteni 15, 51).

În Bucureşti, Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştină (18-25 ianuarie 2012) se va desfăşura după următorul program:

- Miercuri, 18 ianuarie 2012, orele 17.00, la Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din strada General Berthelot 19.

[Deschiderea SRUC 2012 în Catedrala „Sf. Iosif”, Bucureşti]

- Joi, 19 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica greco-catolică Maica Domnului din stradaSirenelor 39;

[A II-a zi a SRUC 2012 în biserica greco-catolică „Maica Domnului”, Bucureşti]

- Vineri, 20 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica reformată Calvineum din strada Luterană 13 bis;

[A III-a zi a SRUC 2012 în biserica reformată calvină „Calvineum” din Bucureşti]

- Sâmbătă, 21 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica armeană Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din bulevardul Carol I, 43;

[A IV-a zi a SRUC 2012 în biserica armenească din Bucureşti]

- Duminică, 22 ianuarie 2012, fiecare Biserică va face rugăciuni pentru unitatea creştină în cadrul slujbelor obişnuite;

- Luni, 23 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica evanghelică din strada Luterană 2;

[A VI-a zi a SRUC 2012 în biserica luterană germană din Bucureşti]

- Marţi, 24 ianuarie 2012, orele 17.00, la biserica anglicană din strada Arthur Verona 3;

[A VII-a zi a SRUC 2012 în biserica anglicană a Învierii din Bucureşti]

- Miercuri, 25 ianuarie, orele 16.00, la Catedrala patriarhală din Dealul Mitropoliei.

[A VIII-a zi a SRUC 2012 în Catedrala Patriarhală Ortodoxă din Bucureşti]

* Basilica: Saptamana de rugaciune la Patriarhie

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor s-a încheiat pe 25 ianuarie 2012, în Bucureşti, cu slujba de la Catedrala Patriarhală. Alături de credincioşii din Capitală au participat la Vecernie reprezentanţi ai mai multor biserici şi confesiuni creştine şi delegaţi ai instituţiilor Statului.

Slujba a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal, Ciprian Câmpineanul înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Prezent în Catedrală Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel a ţinut un cuvânt de învăţătură.

„Legând taina învierii sufletului din moartea păcatului cu taina aşteptării învierii universale avem speranţa că vom întâlni pe cale pe Mântuitorul Iisus Hristos Care a spus atât de frumos ‘Eu stau la uşă şi bat. Şi dacă cineva deschide şi Mă primeşte va sta împreună cu Mine pe tron’, ceea ce înseamnă bucuria comuniunii şi pacea statorniciei în relaţia noastră cu Dumnezeu”, a explicat Preafericirea Sa, după cum ne informează TRINITAS TV.

Meditaţia serii a fost susţinută de pastorul Bela Zolt de la Biserica Reformată Calvină. (VIDEO)

["Unitatea nu înseamnă pierderea identităţii".]„Trebuie să ştim cine suntem, fete sau băieţi, ortodocşi, romano-catolici sau protestanţi. Dar cunoscându-ne pe noi înşine îi putem respecta şi iubi pe aproapele nostru, pe fratele nostru în credinţă. ["Ceea ce cred că este important de reţinut este faptul că soliile adresate celor şapte Biserici din Asia Mică, pe care le citim în Apocalips, se adresează deopotrivă Bisericii creştine din toate timpurile, deci, şi Bisericilor de astăzi."]În Biserică vor exista biruitori şi anume cei pe care Fiul lui Dumnezeu îi va strânge din tot neamul omenesc în oastea celor angajaţi în dreapta credinţă şi îi va aşeza pe scaunul său de domnitor”, a spus Bela Zolt.

Anul acesta, pasajul scripturistic ales ca temă de meditaţie a Săptămânii de rugăciune a fost din Epistola I Corinteni, capitolul 15, versetul 51: „Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba!”

* ARCB: PF Daniel: Deşi azi ruga pentru unitate nu e entuziastă, importantă este statornicia

PF Daniel: Deşi azi ruga pentru unitate nu e... par arcbro

Înaltpreasfinţia Voastră, Preasfinţiile Voastre, domnule Secretar de Stat pentru Culte, iubiţi credincioşi şi credincioase, suntem la sfârşitul Săptămânii sau Octavei de Rugăciune pentru Unitate şi, desigur, tema de anul acesta este în centrul credinţei noastre şi, anume, credinţa în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Creştinismul stă în picioare sau cade prin mărturisirea dumnezeirii lui Hristos şi prin mărturisirea Învierii lui din morţi, care este începutul învierii tuturor oamenilor din moarte. Deci, aceasta este noutatea radicală a creştinismului: Întruparea lui Dumnezeu în omenirea lui pentru ca oamenii să se îndumnezeiască prin har, şi Învierea lui Hristos pentru ca omul să nu mai rămână în mormânt, ci să fie eliberat din stricăciuni.

În Noul Testament învierea are două înţelesuri, aşa cum se vede din Evanghelia după Sfântul Ioan când Mântuitorul vorbeşte despre învierea morţilor, text pe care noi îl citim în fiecare sâmbătă, când se face, în special, pomenirea morţilor. Şi, anume, prima înviere este învierea sufletului din moartea păcatului. Aceasta este pocăinţa şi primirea iertării păcatelor. Deci, pocăinţa şi iertarea păcatelor este înviere pentru orice om şi, în mod special, pentru creştinii care doresc şi aşteaptă învierea de obşte sau universală. Deci, morţii care aud glasul Lui vor învia; sunt cei care, ascultând Evanghelia lui Iisus Hristos, răspund chemării Mântuitorului Iisus Hristos. Iar la glasul arhanghelului, când morţii din morminte, cei care se află cu trupul în mormânt sau cu trupul descompus în mormânt, atuncea ei vor învia împreună cu toate popoarele şi cu toate generaţiile.

Viaţa în Biserică, deci, are ca punct principal, mai întâi, învierea sufletului din moartea păcatului. Aceasta este premisă şi pregătire pentru învierea din morţi a trupului. Toţi oamenii vor învia, ceea ce înseamnă că învierea este în exclusivitate un dar al lui Dumnezeu, dar nu toţi cei înviaţi vor avea aceeaşi stare. Vor avea stare de fericire cei care s-au pregătit pentru învierea universală încă din timpul vieţii de pe pământ prin învierea sufletului din moartea păcatului. De aceea, noi când ne reunim, când ne întâlnim, când avem o atitudine amicală, dacă nu se poate întrutotul frăţească, simţim darul învierii sufletului din păcatului dezbinării, al izolării, al necomunicării. Păcatul, ca formă multiplă de egoism, aşează un zid nevăzut în jurul eu-lui uman, astfel încât egoismul şi individualismul sunt începutul morţii sufletului prin autoizolare.

De aceea, comuniunea, deschiderea, reconcilierea, împăcarea omului cu Dumnezeu şi a oamenilor întraolaltă sunt început al învierii. Taina Pocăinţei este cea mai profundă experienţă a darului învierii duhovniceşti şi, din acest punct de vedere, mişcarea ecumenică la început a fost o mişcare de pocăinţă. Începând cu anul 1910, cu Congresul Misiunilor, ea a fost o mişcare de pocăinţă şi, anume, dezbinările multe dintre creştini au împiedicat credibilitatea misiunii creştinilor în Africa şi în Asia. Multe certuri dintre creştini au fost o contra-mărturie atunci când era predicată Evanghelia iubirii lui Cristos: Prin aceasta va cunoaşte lumea că sunteţi ucenicii sau discipolii mei, dacă vă iubiţi unii pe alţii (). Ei bine, spaţiul misiunii creştine era un spaţiu de confruntare între diferite confesiuni creştine europene care făceau misiuni în alte continente. De aicea, o anumită culpabilitate a dezbinărilor, a certurilor, a polemicilor, a fost punctul de plecare al dorinţei de refacere a unităţii creştine. Apoi, Primul Război Mondial în care s-au angajat popoare majoritar creştine unele împotriva altora şi Al doilea Război Mondial au fost momente care chemau, de asemenea, pe creştini la pocăinţă, şi deodată cu pocăinţa, cu recunoaşterea greşelilor, s-a dezvoltat şi dorinţa de a reface unitatea sau, cel puţin, de a înlocui disputa cu dialogul, concurenţa cu cooperarea şi vrajba cu o atitudine prietenească.

Ca şi în viaţa duhovnicească şi în viaţa de familie, căutarea aceasta a comuniunii sau refacerea comuniunii creştine sau unităţii creştine vizibile au avut perioade de entuziasm şi perioade de uscăciune. Au fost perioade în care rugăciunea era foarte entuziastă, perioade în care abia se mai zărea ca o practică în viaţa comunităţilor din diferite zone ale pământului. Învăţăm de la Sfinţii Părinţi că dacă nu putem să avem totdeauna în viaţa noastră de familie, de prietenie şi în căutarea unei stări duhovniceşti mai bune, dacă nu putem să avem aceeaşi intensitate, cel puţin să rămânem statornici în căutare. Deci, rugăciunea pentru refacerea unităţii vizibile a creştinilor astăzi nu înregistrează un entuziasm ca în anii ’20-’30, sau ca în anii ’50-’70, însă importantă este statornicia, fidelitatea faţă de ideal.

De aceea, noi vă mulţumim că sunteţi aicea ca martori ai statorniciei în căutarea unui ideal şi mulţumim domnului pastor Zsold Bela pentru frumoasele cuvinte pe care le-a spus despre laodiceeni şi despre actualitatea lor printre noi. Sfânta Scriptură ne arată că, în general, se schimbă generaţiile, dar rămân de-a lungul generaţiilor aceleaşi înclinaţii spre păcat sau spre virtute, exprimate altfel. Aşadar, trebuie să ne luptăm tot timpul, să simţim şi bucuria învierii sufletului din starea de dezbinare, de ceartă, de egoism, de neomenie, de ură şi de răutate pentru că acestea sunt moartea sufletului, după cum ne spun Părinţii din Filocalie, înaintea morţii trupului; răutatea sufletului este o moarte a lui înaintea morţii trupului. Prin urmare, legând taina învierii sufletului din moartea păcatului taina aşteptării învierii universale, avem speranţa că vom întâlni pe cale pe Mântuitorul Iisus Hristos care a spus atât de frumos: „Eu stau la uşă şi bat” (Apocalips 3,20). Şi dacă cineva deschide şi mă primeşte, va sta împreună cu mine pe tron, ceea ce înseamnă bucuria comuniunii şi pacea statorniciei în relaţia noastră cu Dumnezeu.

* ARCB: ÎPS I. Robu: Îndrăznim să cerem ceea ce uneori pare imposibil: unitatea noastră

ÎPS I. Robu: Îndrăznim să cerem ceea ce uneori... par arcbro

Excelenţele Voastre, preacucernici părinţi, persoane consacrate, iubiţi credincioşi. Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor. Aşa cum amintea şi Preasfinţitul Arhiepiscop armean cuvântul lui Isus, noi credem că Mântuitorul nostru este prezent între noi, căci nu din alte motive ne-am adunat aici, şi am venit în numele Lui nu pentru altceva decât ca să înălţăm lui Dumnezeu rugăciunea noastră şi să implorăm cu speranţă darul unităţii tuturor creştinilor. Sigur, ştim că multe ne deosebesc; aproape că suntem descurajaţi să credem şi să ne imaginăm cum am fi împreună.

Totuşi, îndrăznim, da, îndrăznim să cerem ceea ce, poate uneori, ne imaginăm imposibilul: unitatea noastră, a tuturor creştinilor. Deşi avem tradiţii diferite, deşi suntem parcă statorniciţi pe o anumită cale, totuşi, rugăciunea ne ridică din ceea ce suntem şi cum suntem, pentru a nădăjdui altfel, pentru a spera altfel şi, încă o dată, pentru a îndrăzni să ne vedem altcum prin darul Duhului Sfânt, nu prin puterile noastre. De aceea, spuneam că nici nu ne imaginăm ceea ce cerem, nu putem descrie exact ceea ce vrem decât, prin sărmane cuvinte, cerem darul unităţii: Ca toţi să fie una. Aceasta este rugăciunea noastră, acesta este cuvântul care ne adună şi ne animă acum şi în zilele care vin. Şi nu numai cele care vin cu programul pe care îl cunoaştem, dar în toate zilele prin ceea ce noi facem în bisericile noastre de fiecare dată punem o cărămidă la această zidire invizibilă a unităţii noastre.

Ca episcop catolic, trebuie să mă refer, cu bunăvoinţa şi cu îngăduinţa Voastră, la un document al Conciliului Vatican. Iată, se împlinesc anul acesta 50 de ani de la începerea lui, 50 de ani în care Biserica noastră, răspândită la mai toate popoarele din lume, a căutat reînnoirea ei. Iată, când vorbeşte în Documentul pentru refacerea unităţii Unitatis redintegratio, primul punct pe care îl pun Părinţii conciliari în faţă este acesta al reînnoirii Bisericii. Şi la fiecare rugăciune a Liturghiilor noastre, la fiecare moment la care ne plecăm în faţa lui Dumnezeu adorându-l şi recunoscând nimicnicia şi păcatul nostru, de fiecare dată noi, iată, participăm la această zidire a unităţii, la această căutare a unităţii noastre. Conciliul recomandă tuturor membrilor din Biserică, din Biserici, că se adresează tuturor de bunăvoinţă, să se reînnoiască, să se reformeze, să se primenească, căci aceasta este o cale privilegiată de căutare şi de realizare a unităţii.

Mai recomandă acelaşi document al Conciliului, Unitatis redintegratio, şi rugăciunea, la fel, mijloc privilegiat de apropiere, de Dumnezeu în primul rând. Dar, această apropiere de Dumnezeu, uşurează apropierea de ceilalţi, de ceilalţi semeni ai noştri din diferite familii de credinţă, uşurează şi gândirea noastră spre o libertate, de care vorbea Preasfinţitul Arhiepiscop armean, acea libertate şi acea legătură tainică cu Dumnezeu care adânceşte adevărata smerenie şi adevărata pace. Acestea sunt trăsături ale vieţii noastre interioare atunci când rugăciunea este cu adevărat rugăciune, rugăciunea care se transformă în braţe ce cuprind lumea întreagă, lumea tuturor confesiunilor creştine, sperând prin cuvintele lui Isus - Ca toţi să fie una - să vedem acest dar extraordinar al unităţii tuturor.

Iată, mă opresc la aceste două puncte pe care ni le recomandă Conciliul, pe care le înţelegem noi ca fiind fireşti, lucruri fireşti, reînnoirea continuă, primenirea noastră interioară zilnică şi rugăciunea zilnică. Acestea sunt căi ale noastre, căi de fiecare zi, dar mijloace, spun încă o dată, privilegiate de a contribui la zidirea aceasta invizibilă, dar care sperăm să devină şi vizibilă, a unităţii noastre.

Multe ne leagă în comun. Şi mă gândesc la Bisericile reprezentate aici de faţă. Multe ne leagă. Şi, în primul rând, această credinţă, această legătură de bază, intimă, cu Dumnezeu. Suntem mult uniţi. Trebuie să desăvârşim această unitate. Şi, iată, Săptămâna Mondială de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor ne cheamă la o conştiinţă reînnoită, la o rugăciune reînnoită, la o smerenie adevărată, pentru a dobândi pacea pe care doar Dumnezeu ne-o poate da.

Cu această întâlnire în Catedrala „Sf. Iosif” începem, aşadar Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea tuturor Creştinilor. Vom merge, ne vom întâlni în diferite biserici, implorând acelaşi dar al unităţii. Dumnezeu să primească rugăciunile noastre, şi vă mulţumesc, încă o dată, tuturor pentru participare. Lăudat să fie Isus Cristos!

PAGINI WEB:

* Reprezentantii BOR, pot fi pusi in fata faptului de a semna Charta Ecumenica impreuna cu alte confesiuni

*In "Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor" se indeamna la partajarea "oplatek"-ului
Razboi intru Cuvant:
- Trist: SI PS TIMOTEI, EPISCOPUL SPANIEI SI PORTUGALIEI, impreuna cu alti clerici zelosi a participat la SAPTAMANA DE RUGACIUNE ECUMENISTA cu catolicii si protestantii

-SAPTAMANA UNITATII ANTIHRISTICE: rugaciuni tematice pentru unitatea “bisericilor” crestine (18-25 ianuarie 2012)

ARCB:
- SRUC 2012: „Uniţi în Împărăţia lui Cristos Biruitorul”

Reprezentantii BOR pot fi pusi in fata faptului de a semna Charta Ecumenica impreuna cu alte confesiuni

2012-01-27T07:57:00.005+01:00

CONTEXT

"Saptamana de rugaciune pentru unitatea cresinilor" este, incepand cu 1968, pregatita de o comisie apartinand Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB/COE/WCC) impreuna cu Consiliul Pontifical pentru Unitatea Crestinilor (CPPUC). Ea se inscrie intr-un program mai amplu prevazut de Conferinţa Bisericilor Europene (CBE/CEC/KEK) şi Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE), care in 2001 au semnat la Strasbourg asa numita Charta Ecumenica, ce presupune o serie de actiuni ecumeniste in care se angajeaza Bisericile membre ale acestor organizatii. In articolul 5 al Chartei se spune ca "există astăzi diverse străduinţe ca, prin rugăciuni şi servicii religioase, să se aprofundeze comuniunea spirituală dintre Biserici şi să se promoveze rugăciunea pentru unitatea văzută a Bisericii lui Hristos."

In continuare, prevazandu-se "obligatiile:

♦ să ne rugăm unii pentru alţii şi pentru unitatea creştină;

♦ să cunoaştem şi să preţuim slujbele religioase şi celelalte forme ale vieţii spirituale ale altor Biserici;

♦ să ne îndreptăm spre scopul comuniunii euharistice."

STRUCTURA SI MECANISMUL INSTITUTIONAL

Consiliul Ecumenic al Bisericilor (COE) este organizat in consilii regionale care reunesc Bisericile memebre si altele care nu sunt membre, notandu-se aici, in special, Biserica Romano-Catolica. Pentru Europa, el este reprezentat de Conferinta Bisericilor Europene (CEC).

Conferinţa Bisericilor Europene este o organizaţie ecumenică înfiinţată în anul 1959. Membrii ei sunt 126 de Biserici ortodoxe, protestante, anglicane şi vechi-catolice, precum şi 43 de organizaţii asociate din toate ţările Europei. Biserica Romano-Catolică nu ii este membră, însă colaborează cu aceasta prin intermediul Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (CCEE). BISERICA ORTODOXA ROMANA este membră a Conferintei Bisericilor Europene din anul 1959. De asemeni, putem nota ca in prezent Patriarhia Ecumenica si Biserica Ortodoxa Rusa sunt si ele prezente (a se vedea harta).

SEMNAREA CHARTEI ECUMENICE

Conform unui articol al Arhiepiscopiei Catolice din Iasi putem nota urmatoarele:

În perioada 17-22 aprilie 2001 s-a desfăşurat la Strasbourg, Franţa, Cea de-a VII-a Întâlnire Ecumenică Europeană [care a fost] convocată de cele două organizaţii bisericeşti creştine continentale, Conferinţa Bisericilor Europene (CBE/CEC/KEK) şi Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa (CCEE).

Întâlnirea propriu-zisă a început în după-amiaza de 19 aprilie şi s-a aflat sub conducerea preşedinţilor celor două organizaţii, cardinalul Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Praga, şi Mitropolitul Ieremia Calligiorgis al Franţei, Spaniei şi Portugaliei pentru ortodocşii ţinând de Patriarhia Ecumenca a Constantinopolului. [...]

Viorel Ionita, reprezentant BOR

România a fost reprezentată la EEE 2001 de mitropolitul ortodox Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei, mitropolitul romano-catolic de Bucureşti Ioan Robu, mitropolitul greco-catolic Lucian Mureşan, episcopul greco-catolic de Oradea Virgil Bercea, d-na pastor Elfriede Dörr - Sibiu (reprezentantă a Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană), preotul Daniel Benga - cu parohie la Erlangen (Germania) şi teologul Vasile Adrian Caraba, amândoi ortodocşi, pastorul baptist Ioan Peia (reprezentând şi Alianţa Evanghelică Europeană), Vlad Naumescu, din partea Vicariatului Greco-Catolic de Bucureşti, ca delegat la Întrunirea pregătitoare a tinerilor. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la KEK de pr. Viorel Ioniţă, care a făcut parte atât din comitetul pregătitor al reuniunii cât şi din comitetul de redactare a Chartei.

[...]

Duminică, 22 aprilie, la biserica "Sf. Thomas" a avut loc ceremonia de prezentare şi semnarea documentului de bază al EEE 2001, Charta oecumenica. Charta a fost semnată de către preşedintele CCEE, cardinalul Miloslav Vlk, şi de către preşedintele KEK, Mitropolitul Ieremia Calligiorgis.

Cardinalul Vlk si Mitropolitul Ieremia semneaza Charte Œcuménique la Strasbourg.

Prin acest act, cele două organizaţii bisericeşti europene reafirmă demersul inerent Chartei şi RECOMANDA conferinţelor episcopale (catolice) şi Bisericilor (ortodoxe, anglicane şi protestante) să o primească şi să o ADAPTEZE propriului lor context.

Charta trebuie să promoveze la toate nivelurile vieţii Bisericii o cultură ecumenică de dialog şi colaborare şi să creeze pentru aceasta o normă obligatorie.

Preşedinţii KEK şi CCEE au subliniat că semnarea Chartei nu înseamnă în nici un caz încheierea, ci începutul unui nou proces, în care diferitele Biserici îşi însuşesc şi realizează liniile directoare ale Chartei.

***

Articolul site-ului Ortodoxie.com, din martie 2007, ne releva faptul ca elementele Chartei ecumenice sunt inacceptabile pentru Biserica Ortodoxa Rusa:

Parintele Igor Vyjanov, secretarul Departamentului de Relatii Bisericesti Externe a Patriarhiei Moscovei subliniind ca Biserica Rusa nu poate aproba contradicitiile care apar in aceasta Charta, a declarat:

- "Charta ecumenica este produsul unui complex de inferioritate a Bisericilor crestine din Europa si capitularea lor in fata provocarilor unei lumi secularizate".

- "Acest document acceptat in 2001 de Bisericile europene, cu toate ca el caracterizeaza diviziunile crestinilor precum un lucru anormal, afirma ca chiar aceste diviziuni reflecta o diversitate de obiective".

- "Duhul "corectitudinii politice" se revela in acest document. Charta proclama crestinismul ca un fundament spiritual al Europei, dar incurajeaza in acelasi timp pluralismul cultural si religios"

-"Printre altele Charta contine multe afirmatii contradictorii, de exemplu, asupra relatiilor cu iudaismul, propunand crestinilor sa se pocaiasca pentru persecutarea evreilor"

- "Biserica Ortodoxa Rusa a criticat in mod public Charta in mai multe randuri prin instructiuni speciale, dar acestea nu au avut, in mod evident niciun impact asupra crestinilor europeni"

***

DE ATUNCI, CINE SEMNEAZA CHARTA?

Dupa semnarea, in 2001, a Chartei ecumenice europene de catre reprezentantii KEK/CEC si CCEE, prin obligativitatea adoptarii ei la toate nivelele de viata ecleziala de catre membrii acestor organisme si cu posibilitatea adaptarii propiului context, se trece la semnarea Chartei ecumenice de catre reprezentantii substructurilor organismelor respective.

Asa cum se poate vedea in Charta ecumencia semnatarii acesteia specifica:

"Ca preşedinţi ai Conferinţei Bisericilor Europene şi ai Consiliului Conferinţelor Episcopilor Europeni, recomandăm această Charta Ecumenica ca TEXT DE BAZA TUTUROR Bisericilor şi Conferinţelor Episcopale din Europa SPRE ACCEPTARE SI IMPLEMENTARE în propriul lor context."

Astfel, in data de 14 mai 2008, sarbatorind 20 de ani de existenta a Consiliul Bisericilor Crestine din Franta (CECEF*), in cursul unei slujiri la catedrala Saint Stephan din Paris - sediu al Adunarii Episcopilor Ortodocsi din Franta (AEOF)-, copresedintii, respectiv: Cardinalul André Vingt-Trois, din partea Conferintei Episcopilor din Franta, Mitropolitul Emmanuel, din partea AEOF, si Pastorul Claude Baty din partea Federatiei Protestante din Franta, au semnat Charta ecumenica europeana.

(*)Consiliul Bisericilor Crestine in Franta (CECEF) fondat in decembrie 1987 este compus din reprezentantii desemnati din partea Federatiei Protestanta din Franta, Consiliuli permanent al Conferintei Episcopilor (Catolici) din Franta, a Adunarii Episcopilor Ortodocsi din Franta (AEOF).

Signature de la charte oecuménique par orthodoxie

Urmand unei structuri piramidale impartita pe regiuni, Comisiile Bisericilor Crestine din diferite regiuni ale Frantei sunt indemnate sa semneze Charta. Componentii unei astfel de Comisii regionale, apartinand Bisericilor memebre CEC / KEK pot fi, in functie de prezenta lor intr-o anumita regiune, dupa cum urmeaza: Biserica Adventista de ziua a 7-a, Biserica Anglicana, Biserica Apostoloca Armeniana, Biserica Romano-Catolica, Biserica Ortodoxa Romana, Biserica Ortodoxa Greaca, Biserica Reformata, Biserica Protestanta Malgasa, etc. prin reprezentantii lor locali. Aceasta inseamna ca un preot ortodox roman poate fi supus presiunilor de a semna aceasta Charta, luandu-si angajamentul si fiind obligat prin aceasta, sa participe in toate actiunile ecumeniste prevazute sau nuantate in Charta. Lucrul acesta este posibil deoarece Biserica Ortodoxa Romana este memebra a Conferintei Bisericilor Europene.

CARE ESTE OBILGATIVITATEA SEMNARII CHARTEI?
Asa cum este precizat in Chata putem nota:

"Considerăm această Charta ca un ANGAJAMENT COMUN pentru dialog şi cooperare. Ea descrie sarcinile ecumenice de bază şi, din acestea, trasează o serie de linii directoare şi angajamente. Ea TINDE să promoveze LA TOATE NIVELURILE vieţii bisericeşti o cultură ecumenică a dialogului şi conlucrării şi pentru aceasta SA CREEZE O NORMA OBLIGATORIE. Ea NU ARE totuşi UN CARACTER DOCTRINAR-DOGMATIC sau JURIDIC-BISERICESC. Autoritatea ei constă mai degrabă în angajarea de sine a Bisericilor europene şi a organizaţiilor ecumenice. Acestea pot sa-si formuleze pentru domeniul lor, pornind de la acest text de bază, adaosuri proprii şi perspective comune care se referă concret la provocările lor specifice şi la angajamentele ce decurg din acestea. "

De asemeni, conform Constitutiei CEC, fiecare membru al ei are libertatea si responsabilitatea sa puna in aplicare in viata sa si in marturia pe care o da, recomandarile si declaratiile conferintei (Articol 1,3) dar trebuie sa isi "asume toate obligatiile legate de calitatea de membru".(Articol 3,3)

***

CHARTA OECUMENICA

Liniile directoare pentru cooperarea crescândă
între Bisericile din Europa

„Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”

Ca membri ai Conferinţei Bisericilor Europene şi ai Consiliului Conferinţelor Episcopilor Europeni (1), în duhul mesajului celor două Adunări Ecumenice Europene de la Basel (1989) şi Graz (1997), suntem foarte hotărâţi de a păstra şi continua comuniunea la care am ajuns împreună. Mulţumim Dumnezeului nostru Cel Întreit în Persoane că, prin Duhul Său cel Sfânt, ne conduce paşii spre o comuniune tot mai intensă.

Diferitele forme ale cooperării ecumenice au corespuns aşteptărilor. Încredinţaţi de rugăciunea lui Hristos: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21), nu avem voie să rămânem la situaţia actuală. În conştiinţa vinei noastre şi pregătiţi pentru pocăinţă, trebuie să ne străduim să depăşim diviziunile care există încă între noi, ca astfel, să putem propovădui împreună în mod credibil mesajul Evangheliei între popoare.

În ascultarea comună a Cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură şi chemaţi spre mărturisirea credinţei noastre comune, precum şi în acţiune comună, conform Adevărului recunoscut, vrem să dăm mărturie despre dragoste şi speranţă pentru toţi oamenii.

Pe continentul nostru european, între Atlantic şi Urali, între Capul Nordului şi Marea Mediterană, care astăzi, mai mult decât oricând, poartă amprentele unei culturi pluraliste, vrem să ne angajam pe baza Evanghelia pentru demnitatea persoanei umane ca chip al lui Dumnezeu, iar ca Biserici să aducem o contribuţie comună la împăcarea dintre popoare şi culturi.

În acest sens, considerăm această Charta ca un angajament comun pentru dialog şi cooperare. Ea descrie sarcinile ecumenice de bază şi, din acestea, trasează o serie de linii directoare şi angajamente. Ea TINDE să promoveze LA TOATE NIVELURILE VIETII BISERICESTI o cultură ecumenică a dialogului şi conlucrării şi pentru aceasta SA CREEZE O NORMA OBLIGATORIE. Ea NU ARE totuşi UN CARACATER DOCTRINAR-DOGMATIC sau JURIDIC-BISERICESC. AUTORITATEA ei constă mai degrabă în ANGAJAREA DE SINE A BISERICILOR europene şi a organizaţiilor ecumenice. Acestea pot să-şi formuleze pentru domeniul lor, PORNIND DE LA ACEST TEXT DE BAZA, ADAOSURI PROPRII şi PERSPECTIVE COMUNE care se referă concret la PROVOCARILE lor specifice şi la ANGAJAMENTELE ce decurg din acestea.

(1) Din Conferinţa Bisericilor Europene (CBE) fac parte cele mai multe Biserici ortodoxe, reformate, anglicane, libere şi vechi-catolice din Europa.

În Consiliul Conferinţelor Episcopilor Europeni (CCEE) sunt reunite Conferinţele Episcopilor romano-catolici din Europa.

I.CREDEM

„ÎNTR-UNA, SFÂNTĂ, CATOLICĂ(2) ŞI APOSTOLICĂ BISERICĂ”

(2) Aici cu sensul de universal.

„Silindu-vă să păziţi unitatea Duhului, întru legătura păcii. Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinţă, un botez, un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi”(Efeseni 4, 3-6).

1. Chemaţi împreună la unitatea în credinţă

Conform Evangheliei lui Iisus Hristos, aşa cum ea este mărturisită în Sfânta Scriptură şi cum este exprimată în Mărturisirea Ecumenică de Credinţă niceo-constantinopolitană (381), noi credem în Dumnezeul Cel Întreit în Persoane: în Tatăl, în Fiul şi în Sfântul Duh. Deoarece prin acest Credo mărturisim „Biserica cea una, sfântă, catolică şi apostolică”, misiunea noastră ecumenică obligatorie este de a face vizibilă această unitate, care, totdeauna, este un dar al lui Dumnezeu.

Deosebirile fundamentale din credinţă încă împiedică această unitate vizibilă. Există diferite concepţii, mai ales despre Biserică şi unitatea ei, despre Taine şi Slujiri (preoţie). Noi nu trebuie să fim de acord cu această situaţie. Iisus Hristos, pe cruce, ne-a descoperit iubirea Sa şi taina împăcării; urmând Lui, vrem să facem tot posibilul de a depăşi barierele şi problemele existente ce despart Bisericile.

Ne obligăm:

♦ să urmăm îndemnului apostolic din Epistola către Efeseni şi să ne străduim, stăruitor, să ajungem la o înţelegere comună a mesajului mântuitor al lui Hristos din Evanghelie;

♦ să acţionăm prin puterea Duhului Sfânt spre unitatea văzută a Bisericii lui Iisus Hristos într-o credinţă, unitate care îşi găseşte expresia în recunoaşterea reciprocă a botezului şi în comuniunea euharistică, precum şi în mărturisire şi slujire comune.

II. PE DRUMUL COMUNIUNII VĂZUTE A BISERICILOR ÎN EUROPA

„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13, 25)

2. Vestind împreună Evanghelia

Cea mai importantă misiune a Bisericilor în Europa este de a vesti împreună Evanghelia, prin cuvânt şi faptă, pentru mântuirea tuturor oamenilor. Faţă de complexa dezorientare, de îndepărtarea de valorile creştine, dar şi diversele căutări după sens în viaţă, creştinele şi creştinii sunt chemaţi în mod deosebit să-şi mărturisească credinţa lor. În acest sens e nevoie de o angajare puternică şi de un schimb de experienţă în domeniul catehetic şi pastoral la nivelul comunităţilor locale. De asemenea, foarte important este ca tot poporul lui Dumnezeu să mijlocească în comun Evanghelia în societatea publică şi să o pună în valoare prin angajare socială şi prin îndeplinirea de responsabilităţi politice.

Ne obligăm:

♦ să discutăm despre iniţiativele noastre de evanghelizare cu celelalte Biserici, să cădem de acord în acest sens şi astfel, să evităm concurenţa dăunătoare, ca şi pericolul de noi sciziuni;

♦ să recunoaştem că fiecare om poate să-şi aleagă, în libertatea de conştiinţă, afilierea religioasă şi bisericească. Nimeni nu trebuie să fie constrâns să se convertească prin presiuni morale sau ispite materiale; tot astfel, nimeni nu trebuie împiedicat de la o convertire care rezultă din consimţământ liber.

3. Să ne îndreptăm unii către alţii

În duhul Evangheliei noi trebuie să reconsiderăm istoria Bisericilor creştine care este marcată de multe experienţe bune, dar şi de schisme, ostilităţi şi chiar de confruntări armate. Greşelile oamenilor, lipsa iubirii şi frecventa manipulare a credinţei şi Bisericilor în interes politic au afectat puternic credibilitatea mărturisirii creştine.

De aceea, ecumenismul începe pentru creştine şi creştini cu înnoirea inimii şi disponibilitatea pentru căinţă şi îndreptare. Împăcarea a progresat deja în Mişcarea Ecumenică.

Este important să recunoaşte darurile spirituale ale diferitelor tradiţii creştine, să învăţăm unii de la alţii, dăruind astfel unii altora. Pentru desfăşurarea viitoare a ecumenismului este stringent necesar să integrăm experienţele şi aşteptările tinerilor şi să încurajăm participarea lor după puteri.

Ne obligăm:

♦ să depăşim autosuficienţa şi să îndepărtăm prejudecăţile, să căutăm întâlnirea împreună şi să ne ajutăm unul pe celălalt;

♦ să încurajăm deschiderea şi cooperarea ecumenică în educaţia creştină, în formarea, desăvârşirea precum şi cercetarea teologică.

4. Să acţionăm împreună

Ecumenismul se desfăşoară deja în forme variate de acţiune comună. Multe creştine şi creştini din diferite Biserici trăiesc şi lucrează împreună în prietenie, în vecinătate, la serviciu şi în familiile lor. În mod special căsătoriile interconfesionale trebuie susţinute ca să trăiască ecumenismul în viaţa lor de zi cu zi.

Recomandăm şi susţinem la toate nivelurile locale, regionale, naţionale şi internaţionale organizarea de comisii ecumenice bi şi multilaterale pentru cooperare. La nivel european este necesar să se întărească cooperarea dintre Conferinţa Bisericilor Europene şi Consiliul Conferinţelor Episcopilor Europeni şi să se organizeze pe mai departe reuniuni ecumenice europene.

În conflictele dintre Biserici trebuie să fie iniţiate, respectiv susţinute în continuare, eforturile de mediere şi pace.

Ne obligăm:

♦ să acţionăm împreună la toate nivelurile vieţii bisericeşti unde există premizele pentru aceasta şi nu se opun motive de credinţă sau de forţă majoră;

♦ Să apărăm drepturile minorităţilor şi să ajutăm la înlăturarea neînţelegerile şi a prejudecăţilor dintre Bisericile majoritare şi minoritare din ţările noastre.

5. Să ne rugăm împreună

Ecumenismul trăieşte din ascultarea împreună a Cuvântului lui Dumnezeu şi din lucrarea Duhului Sfânt în noi şi prin noi. Pe baza harului primit prin aceasta, există astăzi diverse străduinţe ca, prin rugăciuni şi servicii religioase, să se aprofundeze comuniunea spirituală dintre Biserici şi să se promoveze rugăciunea pentru unitatea văzută a Bisericii lui Hristos. Un semn deosebit de dureros al separării dintre multe Biserici creştine este lipsa comuniunii euharistice.

În unele Biserici există rezerve faţă de rugăciunile ecumenice în comun. Dar multele slujbe ecumenice, imnurile şi rugăciunile în comun, în special Tatăl Nostru, marchează spiritualitatea noastră creştină.

Ne obligăm:

♦ să ne rugăm unii pentru alţii şi pentru unitatea creştină;

♦ să cunoaştem şi să preţuim slujbele religioase şi celelalte forme ale vieţii spirituale ale altor Biserici;

♦ să ne îndreptăm spre scopul comuniunii euharistice.

6. Să continuăm dialogurile

Apartenenţa noastră comună în Hristos este de importanţă fundamentală faţă de poziţiile noastre teologice şi etice diferite. Altfel decât pluralitatea dăruită nouă şi care ne îmbogăţeşte şi diferenţele în doctrină, în problemele etice şi în stipulările de drept bisericesc au dus la despărţiri între Biserici; adesea, la acestea au jucat un rol decisiv circumstanţele istorice deosebite şi structurile culturale diferite.

Pentru a aprofunda comuniunea ecumenică, eforturile pentru un consens în credinţă, trebuie neapărat continuate. Fără unitatea de credinţă nu există nici o comuniune bisericească. Nu există nici o alternativă la dialog.

Ne obligăm:

♦ să continuăm, conştiincios şi intensiv, dialogul dintre Bisericile noastre la toate nivelurile şi SA EXAMINAM CEEA CE SE POATE şi TREBUIE SA FIE DECLARATE CA OBLIGATORII DE AUTORITATEA BISERICEASCA în ceea ce priveşte rezultatele dialogului;

♦ în controverse, în special dacă o sciziune ameninţă în problemele de credinţă şi etică, să căutăm dialogul şi să dezbatem împreună problemele respective, în lumina Evangheliei.

III. RESPONSABILITATEA NOASTRĂ COMUNĂ ÎN EUROPA

„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”(Matei 5, 9)

7. Să participăm la construcţia Europei

În decursul veacurilor s-a dezvoltat o Europă caracterizată religios şi cultural predominant de Creştinism. În acelaşi timp, prin eşecul creştinilor în Europa şi în afara graniţelor ei, au fost cauzate multe nenorociri. Noi ne recunoaştem responsabilitatea pentru această vină şi-L rugăm pe Dumnezeu şi pe oameni să ne ierte.

Credinţa noastră ne ajută să învăţăm din trecut şi să ne angajăm, ca astfel, credinţa creştină şi dragostea pentru aproapele să strălucească speranţă pentru morală şi etică, pentru educaţie şi cultură, pentru politică şi economie în Europa şi în întreaga lume.

Bisericile promovează o unire a continentului european. Fără valorile comune unitatea nu poate fi durabilă. Noi suntem convinşi, că moştenirea spirituală a creştinismului reprezintă o putere inspiratoare pentru îmbogăţirea Europei. Pe baza credinţei noastre creştine noi ne angajăm pentru o Europă umană şi socială, în care sunt respectate drepturile omului şi valorile fundamentale ale păcii, ale dreptăţii, libertăţii, toleranţei, participării şi solidarităţii. Noi accentuăm respectul profund pentru viaţă, pentru valorile căsătoriei şi familiei, pentru angajamentul preferenţial în favoarea celor săraci, pentru disponibilitatea de a ierta şi în toate pentru milostivire.

Ca Biserici şi comunităţi internaţionale trebuie să prevenim pericolul ca Europa să se dezvolte într-un Vest integrat şi un Est neintegrat. De asemenea, trebuie să fim atenţi la confruntările dintre Nord şi Sud. În acelaşi timp, trebuie evitat orice eurocentrism şi trebuie întărită responsabilitatea Europei pentru întreaga umanitate, în special pentru săracii din întreaga lume.

Ne obligăm:

♦ să ne înţelegem unii cu alţii cu privire la conţinutul şi scopurile responsabilităţii noastre sociale şi să reprezentăm, pe cât posibil, împreună preocupările şi viziunile Bisericilor faţă de instituţiile europene secularizate;

♦ Să apărăm valorile fundamentale de orice atac împotriva lor;

♦ Să ne opunem abuzării de religie şi Biserică în scopuri etnice sau naţionaliste.

8. Să împăcăm popoarele şi culturile

Pluralitatea tradiţiilor regionale, culturale şi religioase o considerăm ca bogăţie a Europei. Faţă de nenumăratele conflicte, misiunea Bisericilor este de a împlini împreună slujirea împăcării chiar şi pentru popoare şi culturi. Ştim că în acest sens pacea între Biserici este o premisă tot atât de importantă.

Eforturile noastre comune se îndreaptă către evaluarea şi rezolvarea problemelor politice şi sociale în duhul Evangheliei. Deoarece noi respectăm persoana şi demnitatea oricărui om ca chip al lui Dumnezeu, ne pronunţăm pentru absoluta egalitate valorică a tuturor oamenilor.

Ca Biserici vrem să promovăm procesul de democratizare în Europa. Noi ne angajăm pentru o ordine a păcii bazată pe rezolvările nonviolente a conflictelor. Condamnăm orice formă de violenţă împotriva oamenilor, în special împotriva femeilor şi a copiilor.

A ne angaja pentru împăcare, înseamnă să promovăm dreptatea în sânul unui popor, ca şi între popoare şi să înlăturăm prăpastia dintre săraci şi bogaţi, precum şi şomajul. Împreună dorim să contribuim ca emigranţii şi emigrantele, refugiaţii şi azilanţii să fie primiţi corespunzător demnităţii lor umane în Europa.

Ne obligăm:

♦ Să ne opunem oricărei forme de naţionalism care duce la asuprirea altor popoare sau minorităţi naţionale şi să ne angajăm pentru rezolvări non-violente;

♦ Să întărim locul şi egalitatea în drepturi a femeilor în toate domeniile vieţii şi să promovăm dreapta comuniune dintre femei şi bărbaţi în Biserică şi societate.

9. Să salvăm creaţia

Prin credinţa în dragostea lui Dumnezeu, a Creatorului, noi recunoaştem, plini de recunoştinţă, darul Creaţiei, valoarea şi frumuseţea naturii. Dar privim cu spaimă cum bunurile pământului sunt exploatate fără a se ţine cont de valoarea lor proprie, de numărul lor limitat şi de bunăstarea generaţiilor viitoare.

Dorim să ne implicăm împreună pentru condiţii durabile de viaţă pentru întreaga creaţie. În responsabilitatea noastră faţă de Dumnezeu trebuie să afirmăm şi să dezvoltăm în continuare criterii comune, pentru a distinge între ceea ce oamenii sunt capabili să facă, ştiinţific şi tehnologic, dar din punct de vedere etic nu le este permis. În orice caz demnitatea unică a fiecărui om trebuie să aibă întâietate faţă de ceea ce este posibil din punct de vedere tehnic.

Recomandăm introducerea în Bisericile europene a unei zile de rugăciune pentru salvarea creaţiei.

Ne îndatorăm:

♦ Să dezvoltăm pe mai departe un stil de viaţă în care valoarea să fie pusă pe calitatea permanentă şi plină de responsabilitate a vieţii împotriva dominaţiei constrângerilor economice şi de consum;

♦ Să susţinem organizaţiile bisericeşti cu privire la mediu şi reţelele ecumenice în responsabilitatea lor pentru salvarea creaţiei.

10. Să aprofundăm comuniunea cu Iudaismul

De poporul lui Israel, cu care Dumnezeu a încheiat un legământ veşnic, ne leagă o comuniune unică în felul ei. Din Credinţă noi ştim că surorile şi fraţii noştri iudei „sunt iubiţi, din cauza părinţilor. Căci darurile şi chemarea lui Dumnezeu nu se pot lua înapoi” (Rom. 11, 28-29). Ei au „înfierea şi slava şi legămintele şi legile şi închinarea şi făgăduinţele, ai cărora sunt părinţii şi din care după trup este Hristos” (Rom. 9, 4-5).

Deplângem şi condamnăm toate manifestările antisemite, precum şi răbufnirile de ură şi persecuţiile. Pentru antiiudaismul creştin cerem iertare de la Dumnezeu, iar de la fraţii şi surorile noastre iudei împăcare.

Este imperios necesar ca prin propovăduire şi învăţământ, prin doctrina şi viaţa Bisericilor noastre, să conştientizăm profunda legătură a credinţei noastre cu iudaismul şi să susţinem cooperarea creştino-iudaică.

Ne obligăm:

♦ Să ne opunem tuturor formelor de antisemitism şi antiiudaism în Biserică şi societate;

♦ Să căutăm şi să intensificăm, la toate nivelurile, dialogul cu surorile şi fraţii noştri evrei.

11. Să cultivăm relaţiile cu Islamul

Musulmanii trăiesc de secole în Europa. Ei formează în anumite ţări europene minorităţi puternice. În acest sens au existat şi există multe contacte şi relaţii de bună vecinătate între musulmani şi creştini, dar şi masive rezerve şi prejudecăţi de ambele părţi. Acestea se bazează pe experienţele pline de suferinţă din istorie şi din trecutul foarte apropiat.

Dorim să intensificăm la toate nivelurile întâlnirea dintre creştini şi musulmani, precum şi dialogul creştino-islamic. Recomandăm în special să se discute împreună despre credinţa într-un singur Dumnezeu şi să se clarifice înţelesul drepturilor omului.

Ne obligăm:

♦ Să-i întâmpinăm pe musulmani cu preţuire;

♦ Să colaborăm în chestiunile comune cu musulmanii.

12. Întâlnirea cu alte religii şi concepţii despre lume

Pluralitatea convingerilor şi formelor de viaţă religioase precum şi a diferitelor concepţii specifice despre lume, a devenit o calitate marcantă a Europei. Religiile răsăritene şi noile comunităţi religioase se răspândesc şi găsesc interes la multe creştine şi creştini. Există tot mai mulţi oameni care refuză credinţa creştină, se comportă faţă de ea în mod indiferent sau împărtăşesc alte concepţii despre lume.

Dorim să luăm în serios întrebările critice care ne sunt adresate şi să ne străduim împreună să avem o dezbatere corectă. În acest sens, trebuie să facem distincţie cu ce comunităţi să fie căutate dialoguri şi întâlniri şi faţă de cine, din punct de vedere creştin, să avem rezerve.

Ne obligăm:

♦ Să recunoaştem libertatea religioasă şi de conştiinţă a oamenilor şi comunităţilor şi în acest sens să promovăm ca ei să-şi poată practica individual şi în comunitate, privat şi public, religia sau concepţiile lor despre lume în cadrul drepturilor acceptate.

♦ Să fim deschişi pentru dialog cu toţi oamenii de bună credinţă, să urmărim preocupări comune cu ei şi să le mărturisim credinţa creştină.

●●●●●●●●●

Iisus Hristos, ca Domn al Bisericii celei una, este cea mai mare speranţă a noastră pentru împăcare şi pace.

În numele Său noi vrem să mergem mai departe pe drumul comun în Europa. Îl rugăm pe Dumnezeu pentru sprijinul Duhului Său cel Sfânt.

„Iar Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca să prisosească nădejdea voastră, prin puterea Duhului Sfânt”(Rom. 15, 13)

Ca preşedinţi ai Conferinţei Bisericilor Europene şi ai Consiliului Conferinţelor Episcopilor Europeni, RECOMANDAM această CHARTA Oecumenica ca TEXT DE BAZA TUTUROR Bisericilor şi Conferinţelor Episcopale din Europa spre ACCEPTARE şi IMPLEMENTARE în propriul lor context.

Cu această recomandare semnăm Charta Oecumenica în cadrul Întâlnirii Ecumenice Europene, în prima duminică după Paştile comun din anul 2001.

Strasbourg, 22 aprilie 2001

Mitropolit Jéremie, Preşedintele Conferinţei Bisericilor Europene

Cardinal Vlk, Preşedintele Consiliului Conferinţelor Episcopilor Europeni

Traducere după textul oficial german de drd. Vasile Adrian Carabă,

revizuită de Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniţă

PAGINI WEB:

- CHARTA IN LIMBA ROMANA AICI

In "Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor" se indeamna la partajarea "oplatek"-ului

2012-01-20T11:10:00.018+01:00

CAND ESTE SAPTAMA DE RUGACIUNE PENTRU UNITATEA CRESTINILOR?

Cum deja ne-am obisnuit, si anul acesta, intre 18 si 25 ianuarie, are loc "Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor", cand, peste tot, vor avea loc diferite manifestari in acest sens.

Mai precis, pentru Emisfera nordica, cea de-a treia saptamana din ianuarie a fost propusa "in 1908 de catre Paul Wattson de asa maniera, pentru a acoperi perioada intre sarbatorile Sfantului Apostol Petru si a Sfantului Apostol Paul. Aceasta alegere, avand, deci o semnificatie simbolica. In Emisfera de Sud, unde luna ianuarie este o perioada de vacanta de vara, s-a preferat adoptarea unei alte date, in jurul Cincizecimii, ceea ce este, de asemenea, o alta data simbolica pentru unitatea Bisericii".

De remarcat aici ca, in Biserica Ortodoxa, sarbatorirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel are loc in aceeasi zi, in data de 29 iunie, si prin urmare, nu tinand cont de calendarul ortodox, s-a propus aceasta saptamana. Alegerea este, in mod evident, conforma cu calendarul catolic, cand pe 18 ianuarie este sărbătoarea catedralei Sfântului Petru din Roma, iar pe 25 ianuarie, sărbătoarea convertirii Sfantului Pavel.

Pe de alta parte, alegerea unei date in perioada Cincizecimii, pentru Emisfera sudica, nu este nici ea fara o anume semnificatie, fiind in consens cu duhul renasterii harismatice al acestor vremuri.

ELABORAREA PROIECTULUI DE TEXT PENTRU "SAPTAMNA DE RUGACIUNE"

1.Mecanismul institutional

"Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor" are o tema specifica pentru fiecare an, care este pregatita de o comisie. Aceasta se constituie incepand cu anul 1968, cand debuteaza in mod oficial colaborarea intre "Comisia de Credinta si Constitutie" a Consiliului Ecumenic al Bisericilor si Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor.

"Comisia de Credinta si Constitutie", al carui sediu este la Geneva, este compusa din 120 de membri si este formata din responsabili ai Bisericilor, clerici, laici, profesori universitari teologi, care vin din lumea intreaga, fiind desemnati de Bisericile din care fac parte. Treizeci dintre acesti membrii formeaza "Comisia permanenta de Credinta si Constitutie", care se reuneste cel putin la fiecare 18 luni, si indica orientarile si programul de studiu pentru Comisia de Credinta si Constitutie. Asa cum se vede din lista membrilor acestei comisii, putem nota ca fac parte din ea si IPS Hilarion Alfeyev (Biserica Ortodoxa Rusa), Pr. Prof. Dr. Viorel Ionita si Pr. Dr. Michael Tita (Biserica Ortodoxa Romana), Prof. Paul Meyendorff (Biserica Ortodoxa din America).

Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor este in mod strans legat de Conciliul Vatican II cand Sfantul Scaun creaza o structura consacrata in mod unic problemelor ecumenice. Acest Consiliu vrea "sa dezvolte dialogul si colaborarea cu celelalte Biserici si Comunitati ecleziale", colaborand in special cu Comisia Credinta si Constitutie, implicandu-se in angajamente cu Biserica Ortodoxa; Biserica Copta Ortodoxa; Comunitatea Anglicana; Federatia Luteriana mondiala; Alianta Reformata mondiala; Consiliul Metodist mondial; Biserici crestine (Discipolii lui Hristos); responsabili ai Bisericilor penticostale.

Asadar din 1968, in fiecare an, o comisie interconfesionala, ce apartine acestor organisme, se reuneste in diferite locuri din lume pregatind un text si un program, de la care se pleaca, pentru a organiza diferite manifestari in lumea intreaga. Versiunea definitiva a acestui text este trimisa Bisericilor membre si diocezelor romano-catolice, care sunt invitate sa-l traduca si sa-l adapteze contextului specific pentru a putea fi folosit.

Organizatorii "Saptamanii de rugaciune pentru unitatea crestiilor" din fiecare oras se reunesc astfel, pregatind, inainte, manifestarile care vor avea loc. Fiecare Biserica membra sau comunitate ecleziala trebuie sa trimita reprezentantii sai pentru alcatuirea programului. Astfel o echipa interconfesionala poate cuprinde: un preot ortodox grec, un reverend anglican, un reprezentant al ecumenismului catolic, un credincios ortodox roman, un protestant malgas, un adventist de ziua a 7-a, etc. Asadar depinde de abilitatea acestor membrii de a accepta sau nu anumite lucruri care vor face parte din program, si de a propune lucruri specifice credintei sale sau care sunt de natura simbolica pentru unitatea crestinilor. De exemplu, propuneri care se pot face pentru a face parte din program pot fi: invocarea Duhului Sfant spunand rugaciunea Imparate Ceresc; plantarea unui arbore de catre toti reprezentantii Bisericilor; depunerea unei bucati de tesut cu mai multe culori pe altar, in semn de avansare in slujirea ecumenica; cantarea la trompeta sau la chitara a unor cantece-rugaciuni; toata lumea se inlantuie pentru a spune rugaciunea Tatal nostru; partajarea unei paini azime etc.

Dupa alcatuirea programului are loc, in timpul "Saptamanii de rugaciune pentru unitatea crestinilor", acest spectacol religios la care sunt invitati toti membrii parohiilor sau comunitatilor respective. Cu aceasta ocazie oamenii de rand pot vedea cat de mult s-a avansat in unirea "tuturor crestinilor" si sunt coparticipanti la aceste evenimente.

In mod general ortodocsii evita sa participe la astfel de manifestatii, dar cateodata sunt siliti de imprejurari. Implicarea insa este de la vladica la opinca si vrand-nevrand ne trezim ca suntem roti de caruta ce trec prin hartoape si noroi, sau chiar precum niste animale necuvantatoare si nestiutoare care trag sau imping la caruta ecumenismului, in timp ce "vizitiul" care o mana sta bine mersi si imprima directia.

2. Tema proiectului care este propusa in fiecare an

In 2001 proiectul de texte a fost elaborat in Romania, in urma reuniunii pregatitoare de la Casa de Odihna, avand ca tema: "Eu sunt calea, adevarul si viata" (In. 14, 1-6).

Anul acesta, propunerea pentru organizarea "Saptamanii de rugaciune" a fost pregatit inca din 2010 de o echipa pluriconfesionala din Polonia, formata din romano-catolici, vetero-catolici, ortodocsi si protestanti, si care a stabilit un program ce poate fi adaptat "realitatilor diferitelor locuri si tari. Aceasta, tinand cont de practicile liturgice si devotionale locale, cat si de contextul socio-cultural. O astfel de adaptare trebuie sa fie rodul unei colaborari ecumenice", asa cum se vede ca este specificat in documentul ce se poate gasi pe site-ul Consiliului Mondial al Bisericilor, din care am citat pana acum, si din care vom cita si in continuare. Textul programului a fost adoptat la reuniunea Comitetului international numit de catre Comisia pentru Credinta si Constituite a Consiliului Ecumenic al Bisericilor si a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unitatii Crestinilor.

Tema propusa pentru 2012 este: "Toti vom fi transformati prin biruinta Domnului nostru Iisus Hristos" ("Tous, nous serons transformés par la Victoire de notre Seigneur Jésus Christ"), pornind de la textul din 1 Cor. 15, 51-58.

Acest text biblic ce vorbeste despre transformarea omului in Iisus Hristos, prin care se biruie pacatul si moartea, este utilizat de aceasta data, in context ecumenist pentru a sugera alte transformari de ordin confesional, caci asa cum se specifica in introducerea facuta pentru Slujirea ecumenica: "Unitatea pentru care noi ne rugam cere poate reinnoirea anumitor forme de viata ecleziala cu care noi suntem familiali. Aceasta unitate este mai mult decat un "confort" al unei relatii de prietenie si colaborare".

Papa Benedict al XVI-lea a afirmat că pentru a se ajunge la unitatea creştinilor este nevoie de mai mult decât “cordialitate şi cooperare”, iar aceasta trebuie să fie însoţită de convertirea interioară. “Unitatea pentru care ne rugăm cere o convertire interioară, atât comună cât şi personală… Este nevoie mai ales să întărim credinţa noastră în Dumnezeu”, a afirmat Papa in fata celor peste 8.000 de pelerini adunaţi în Aula Paul al VI-lea din Vatican, pentru audienţa generală din 18 ianuarie 2012. De asemeni el a mai adugat ca: "Această întâlnire spirituală, care uneşte creştini din toate tradiţiile, măreşte în noi conştiinţa faptului că unitatea spre care tindem nu va putea să fie numai rezultatul eforturilor noastre, ci va fi mai degrabă un dar primit de sus, care trebuie invocat mereu".

Papa Benedict al XVI-lea a subliniat faptul că ecumenismul este “o responsabilitate a întregii Biserici şi a tuturor celor botezaţi, care trebuie să facă să crească comuniunea parţială existentă deja între creştini până la comuniunea deplină în adevăr şi în caritate. De aceea, rugăciunea pentru unitate nu este circumscrisă la această Săptămână de Rugăciune, ci trebuie să devină parte integrantă a rugăciunii noastre, a vieţii de rugăciune a tuturor creştinilor, în orice loc şi în orice timp, mai ales atunci când persoane de tradiţii diferite se întâlnesc şi lucrează împreună pentru victoria, în Hristos, asupra a tot ceea ce este păcat, rău, nedreptate, încălcare a demnităţii omului”.

3.Propuneri ce simbolizeaza avansarea in slujirea ecumenista

In timpul slujirilor ecumeniste sunt propuse anumite gesturi care sa vorbeasca lumii despre transformarile ce au loc, unele fiind deja citate mai sus.

De exemplu, anul acesta la Lyon, Régine Mairie delegata pentru ecumenism pentru dioceza catolica, a propus ca vineri, 20 ianuarie 2012 - cand este prevazuta "slujirea comuna", inregistrata si retransmisa pe France 2, duminica 22 ianuarie la ora 11 (ora Frantei) -, doua persoane sa vina si sa depuna pe altarul bisericii catolice, o banda de tesatura colorata, "simbol al unei avansari in slujirea" ecumenista.

Propunerile, in schimb nu se opresc aici, si, asa cum vom vedea in continuare, echipa poloneza care s-a ocupat de construirea proiectului pentru "Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor" indeamna la partajarea unei paini azime, numita "oplatek" adusa in timpul rostirii unui Crez. Desi in textul propus se precizeaza ca nu este Euharistia (Bien que ce ne soit pas l’Eucharistie, cela y ressemble tout de même et symbolise la présence de Celui qui est né dans une Maison du Pain (à Bethléem) et qui s’est fait le Pain de la Vie - pag.14) totusi, se precizeaza si ca seamana si ca "in acelalsi mod simbolizeaza prezenta Celui care S-a nascut intr-o Casa a Painii (Bethleem) si S-a facut Paine a vietii".

Uitandu-ne peste programul de rugaciune pe care il propun ar fi de remarcat ca nu degeaba in aceasta liturghie, asa cum chiar ei o numesc (pag. 13), regasim acelasi cadru al unei messa catolice. Si chiar daca ea poate fi adaptata "realitatilor diferitelor locuri si tari"- presupunand, de exemplu, ca in loc de oplatek intr-un oras s-ar putea aduce cozonac, sau sa fie citite alte texte de rugaciune decat cele propuse de ei - se vede foarte clar cum se tinde spre gasirea unui cadru liturgic ecumenist, a unei slujbe liturgice interconfesionale.

Intr-un final se va putea concluziona cine a participat la astfel de intalniri (catolici, protestanti, ortodocsi, etc), care a fost raspunsul lor si in ce fel, pentru a se putea sti in ce stadiu de slujire ecumenista ne aflam, si la ce etapa se va trece in viitorul apropiat. Aceste date raportate de responsabilii cu ecumenismul, Consiliului Mondial al Bisericilor, va permite inscrierea unor noi etape pe agenda ecumenista, iar "Saptamana de rugaciune pentru unitatea cresitnilor" poate fi vazuta ca un pilot de incercare pentru o conslujire sincretista.

***

In cele ce urmeaza va fi prezentata traducerea, din franceza, a textului propus de echipa poloneza, pentru slujirea ecumenista. Textul in intregime se poate vedea si in limba romana, in traducerea facuta de catre catolici, aici.

INTRODUCERE

Slujirea ecumenista pentru Saptamana de rugaciune pentru unitatea crestinilor 2012 vine din Polonia unde, un grup ecumenist a compus o liturghie plecand de la experienta crestinilor polonezi care au cunoscut atat perioade de bucurie cat si momente de adversitate. Istoria Poloniei a fost marcata de o serie de infrangeri, victorii, invazii, de impartiri si opresiuni ale puterilor straine si a fortelor ostile. Lupta permanenta pentru a ajunge la sfarsitul oricarei forme de inrobire si dorinta de libertate constitue o trasatura particulara a istoriei poloneze.

Slujirea are ca tema 1 Corinteni 15, 51-58, unde este vorba de puterea transformatoare a credintei in Hristos, aceasta fiind pusa in mod special in raport cu rugaciunea noastra pentru unitatea vizibila a Bisericii, Trupul lui Hristos. Rugandu-ne si lucrand pentru deplina unitate vizibila in Biserica vom fi noi-insine - ca de altfel si traditiile carora apartinem - schimbati, transformati si ajungand asemenea lui Hristos. Este o perspectiva entuziasta dar aceasta poate totusi sa ne sperie! Unitatea pentru care noi ne rugam cere poate reinnoirea anumitor forme de viata ecleziala cu care noi suntem familiali. Aceasta unitate este mai mult decat un "confort" al unei relatii de prietenie si colaborare. Ea cere din partea noastra vointa de a renunta la concurenta noastra mutuala. Trebuie ca sa ne deschidem unii catre altii, daruind si acceptand de a primi in schimb, pentru a putea intra cu adevarat in noua viata in Hristos, care este singura adevarata victorie.

DERULAREA SLUJIRII (prezentare pe scurt)

A Deschidere

Dupa obiceiul local poate avea loc un imn de intrare, urmat de o rugaciune de deschidere si un act de pocainta.

B. Cuvantul lui Dumnezeu

Sunt 3 lecturi biblice. Citirea din 1 Corinteni 15 este fundamentala, tinand cont de tema. Acest moment va fi urmat de o predica sau de un alt tip de comentariu. Crezul, de asemenea poate sa urmeze.

C. Rugaciune pentru unitate si transformare

Intentiile de rugaciune de mijlocire sunt orientate asupra unitatii si transformarii situatiilor diverse. Aceste rugaciuni sunt urmate de "semnul pacii".

Semnul pacii si partajarea de oplatek

In Polonia, exista obiceiul de a partaja o paine azima numita "oplatek" (la plural "oplatki"), acasa, incainte de masa din Ajunul Craciunului, la biserica in ziua de Craciun, si chiar si la locul de munca. Acest obicei este foarte drag polonezilor - fie ca au ramas in Polonia sau au plecat in strainatate - astfel incat este practicat chiar printre membrii diferitelor confesiuni crestine si chiar necredinciosi. Fiecare primeste un "oplatek". Se partajaja pe urma, rupandu-se o bucata din cel pe care il tine altcineva (in mana) si se mananca. Facand aceasta se adreseaza urari. Aceasta partajare a "oplatek"-ului exprima unitatea, dragostea si iertarea intre cei la care Mantuitorul a venit. Cu toate ca nu este Euharistia, aceasta se aseamana si simbolizeaza prezenta Celui care S-a nascut intr-o Casa a Painii (ceea ce semnifica Bethleem) si care S-a facut Paine a Vietii.

Daca nu dispunem de oplatek, nici de paine azima se poate lua paine ordinara.

Acest schimb al "semnului pacii" se poate face dupa obiceiul local, daca este preferabil.

D. Incheiere

Aceasta cuprinde o Rugaciune de angajare, bazata pe tema respectiva a celor 8 zile. Slujirea poate sa se termine printr-o binecuvantare care se poate da dupa obiceiul local.

DERULAREA SLUJIRII (detaliat)

(P: Cel ce prezideaza slujirea; L: Cel ce citeste; A: Adunarea)

A Deschidere

Imn de intrare

(In acest timp, membrii clerului si persoanele care intervin in timpul slujirii pot sa intre in procesiune)

P: Slava Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu si comuniunea Sfantului Duh sa fie totdeauna cu voi cu toti.

A: Si cu duhul tau.

Introducere

Dupa aceasta deschidere sau prezentarea persoanelor prezente, poate sa aibe loc o scurta introducere ce permite prezentarea temei. Cel ce prezideaza poate spune, de exemplu:

P: Va voi anunta o taina. Noi nu vom muri toti, dar toti vom fi transformati.

A: Slava Domnului care ne-a dat biruinta prin Domnul nostru Iisus Hristos.

P: In Hristos, Dumnezeu este Biruitor.

Biruinta trece prin efort si lupta. Rugandu-ne si luptand pentru deplina unitate a Bisericii, noi vom fi noi-insine - ca de altfel si traditiile carora apartinem - schimbati, transformati si asemenea lui Hristos. Crestinii vor sa faca acest efort impreuna, fara triumfalism, in smerenie, servind pe Dumnezeu si aproapele dupa exemplul lui Iisus Hristos. Pentru ca noi lucram pentru unitate, atitudinea pe care o vrem este sa cerem lui Dumnezeu sa fim impreuna.

Rugaciunea de deschidere

P: Dumnezeule Atotputernic, prin Hristos, Tu ne-ai spus ca cel care vrea sa fie primul sa se faca ultimul, si servitorul tuturor. Ne punem in prezenta ta, stiind bine ca prin puterea crucii ai castigat. Te rugam pentru ca Biserica Ta sa fie una. Invata-ne sa acceptam cu smerenie ca aceasta unitate sa fie un dar al Duhului Tau. Prin el sa ne schimbam, sa ne transformam si sa fim asemenea Fiului Tau, Iisus Hristos.

A: Amin.

Rugaciune de pocainta

P: Dumnezeule Atotputernic, cu toate ca unitatea ne-a fost data in Hristos, noi persistam in dezbinarea noastra.

A: Doamne miluieste!

P: Ne impietrim inimile cand auzim Evanghelia. Miluieste-ne pe noi!

A: Doamne miluieste!

P: Nu te servim in fratii si surorile noastre. Miluieste-ne pe noi!

A: Doamne miluieste!

P: Neascultarea lui Adam si a Evei ne-a adus suferinta si moartea, si creatia s-a vatamat si dezbinat. Miluieste-ne pe noi!

A: Doamne miluieste!

(Pastram un timp de tacere)

P: Dumnezeu Atotputernic sa ne miluiasca si sa ierte pacatele noastre si sa ne conduca la viata eterna.

A: Amin

B. Cuvantul lui Dumnezeu
Lecturi biblice: Habacuc 3, 17-19; 1 Corinteni 15, 51-58; Ioan 12, 23-26.
Imn/Cantare
Predica
timp de liniste sau muzica instrumentala

Crezul

(de exp. Simbolul Apostolilor sau cel de la Nicea-Constantinopol)

Imn/Cantare

In acest moment se aduce "oplatki" si se plaseaza pe o masa centrala.

C. Rugaciuni pentru unitate si transformare

P: Uniti in Hristos care ne da biruinta, sa ne rugam Domnului:

Pentru Biserica, Trupul lui Hristos: pentru ca sa traim cu adevarat aceata unitate, ca sa primim Sfantul Duh. O Dumnezeule, forta noastra: