Arhim. Zaharia Zaharou: "Iertarea este cea care face loc fratelui nostru în inima noastră, astfel încât să-l putem primi într-însa ca pe propria noastră viață"

Duminica izgonirii lui Adam din Rai

Astăzi Biserica ne aduce aminte de raiul lui Dumnezeu pe care l-am pierdut și de cinstea de a fi plăsmuiți după chipul și asemănarea Ziditorului nostru. Domnul ne-a înzestrat cu o inimă adâncă, în stare să poarte într-însa simțirea vie și minunată a prezenței Sale, iar pentru noi, desfătarea raiului este comuniunea cu adevăratul Dumnezeu.

Sfânta noastră Biserică ne îndeamnă, încă din cântările Vecerniei, să căutăm cu osârdie calea de întoarcere la raiul lui Dumnezeu, ca să ne împlinim menirea pe care Domnul ne-a hărăzit-o mai înainte de veci. De asemenea, Biserica ne reamintește că din pricina căderii în păcat am fost izgoniți din rai și pribegim pe acest pământ, tânguindu-ne amarnic pentru că ne-am lipsit de odihna și desfătarea raiului. Din scrierile Sfântului Siluan, învățăm că Adam și toți sfinții lui Dumnezeu au cătat raiul cel pierdut cu nemângâiat plânset de pocăință, strigând către Domnul, dintr-o inimă simțitoare și curată:

"O raiul meu, minunatul meu rai!

Unde ești, Doamne? 

De ce Ti-ai ascuns frumusețea feței de la mine? 

Ce Te oprește să viezi întru mine?

Pentru ce am întristat pe Domnul meu cel iubit? 

Sufletul meu tânjește după tine și Te caut cu lacrimi."

(din Scrierile Sf. Siluan Athonitul)

Si astfel, Însuși Domnul și Împăratul raiului a venit pe pământ și ne-a încredințat că Împărătița Lui este înlăuntrul nostru (cf. Luca 17, 21), în inimile noastre, și că fără harul Său nu putem face nimic. Potrivit cuvântului lui Hristos, viața noastră pe acest pământ are un singur scop - să aflăm calea întoarcerii la Dumnezeu și să dobândim harul Său, pentru a recâștiga raiul cel pierdut, comuniunea de-viață-dătătoare cu Ziditorul nostru cel iubit. 

Primul pas pe calea întoarcerii la Dumnezeu ni-l dezvăluie Evanghelia ce se citește în această duminică: trebuie să începem prin a-i ierta pe toți semenii noștri din inimă. Sfântul Siluan ne spune că îi iertăm cu adevărat pe frații noștri atunci când ne rugăm pentru ei ca pentru noi înșine. O astfel de iertare ne deschide inima harului dumnezeiesc. Domnul ne iubește atât de mult, încât a statornicit ca singură condiție a vieții noastre a-i ierta pe frații noștri precum și El ne iartă pe noi. Astfel, dacă iertăm micile și neînsemnatele greșeli ale semenilor noștri, atunci Domnul ne va dărui, la rândul Său, iertarea desăvârșită și absolută, ca să putem fi împreună cu El în veci. Iertarea este cea care face loc fratelui nostru în inima noastră, astfel încât să-l putem primi într-însa ca pe propria noastră viață.

Ion și Doina Aldea-Teodorovici - Când în lumina viselor ude, rană pe rană în taină se vindecă... răsai, răsai, răsai, ca grâul cel verde, ca lacrima, și nu te mai pierde, Iubirea mea

IPS Athanasie de Limassol: "N-o să fie nimic mai mult și nimic mai puțin decât ceea ce va îngădui Dumnezeu"

Sf Paisie: "După furtuna demonică va veni lumina soarelui dumnezeiesc."

Voi încerca să spun câteva cuvinte despre cum poate un om botezat în numele Sfintei Treimi, care este fiu al Bisericii, și care vrea, sau care trebuie să lucreze conform poruncilor Evangheliei, să înfrunte realitatea acestei lumi în care trăim. 

Dau viața mea pentru-o iubire - cântecul fiului rătăcitor

E-un joc ciudat,
Greu de-nţeles,
Dar vreau să-l ştiu şi eu,
Să uit cum trece vremea tulbure şi grea,
Şi să găsesc motiv de-a exista. 

Dau viaţa mea pentr-o iubire,
Supremul preţ pe care-l poate-un om plăti.
Dau viaţa mea pentr-o iubire,
Să mor iubind şi să mă nasc pentru-a iubi,
Să ard de dor aşa cum n-am putut trăi. 

Să uit, nu ştiu,
Să fur, nu pot,
Dar mă trezesc dorind.
E visul meu departe,
Să-l ajung aş vrea,
Dar nu-i de-ajuns să vrei,
Făr-a putea. 

Dau viaţa mea pentr-o iubire,
Supremul preţ pe care-l poate-un om plăti.
Dau viaţa mea pentr-o iubire,
Să mor iubind şi să mă nasc pentru-a iubi,
Să ard de dor aşa cum n-am putut trăi. 

Iubind,
Iubind vreau tot ce am să dau. 

Dau viaţa mea pentr-o iubire,
Supremul preţ pe care-l poate-un om plăti.
Dau viaţa mea pentr-o iubire,
Să mor iubind şi să mă nasc pentru-a iubi,
Să ard de dor aşa cum n-am putut trăi.

"Dau viața mea pentru-o iubire", ar putea fi cuvintele fiului risipitor, care și-a dat viața pe care o avea lângă tatăl și a plecat iubind, așa cum înțelegea el. Dar, din perspectivă inversă, iconică, "dau viața mea pentru-o iubire", sunt și cuvintele lui Hristos, Care, da!, a plecat și El din sânurile părintești, pentru a-Si da viața din iubire pentru oameni, "supremul preț pe care-l poate-un om plăti"...

Sfântul Nicolae Velimirovici: "În pilda Fiului Risipitor Domnul ne arată imaginea adevăratei iubiri, dumnezeiești"

Iubirea nemărginită a lui Dumnezeu faţă de oameni se manifestă prin îndelunga Sa răbdare, prin nemăsurata Lui iertare, prin bucuria Lui nestăvilită. O asemenea iubire nu se poate compara pe pământ decât cu dragostea de mamă. Cine are mai multă răbdare decât o mamă? Cine iartă mai mult decât o mamă? Ce ochi pot plânge de atâta bucurie pentru întoarcerea unui păcătos, precum cei ai unei mame în faţa copilului care îşi cere iertare? De când există pământul, dragostea de mamă a fost întrecută numai de dragostea Domnului pentru neamul omenesc. Răbdarea Lui s-a întins până la teribila pătimire pe cruce. De acolo, iertarea Lui s-a revărsat din inima Sa și de pe buzele Lui. Bucuria pentru cei ce s-au pocăit, de-a lungul vieții Sale pe pământ, a fost  singura bucurie ce i-a luminat sufletul multpătimitor. Numai dragostea dumnezeiască o întrece pe cea de mamă. Numai Dumnezeu ne iubește mai mult decât ne iubește mama. Doar El are mai multă răbdare decât mama. El singur ne iartă mai mult ca ea, El singur se bucură mai mult decât ea când ne schimbăm în bine.

Cel ce nu are răbdare cu noi când păcătuim, acela nu ne iubește. Nu ne iu­beşte nici cel care nu ne iartă atunci când ne pocăim de greşelile noastre. Dar, cel mai puţin ne iubeşte cel  care nu se bucură de ridicarea noastră din păcat.

Răbdarea, iertarea şi bucuria sunt trei caracteristici fundamentale ale iubi­rii dumnezeieşti. Sunt, de asemeni, caracteristicile oricărei iubiri adevărate - dacă se poate vorbi de adevărată iubire în afară de iubirea dumnezeiască. Fără acestea trei, dragostea nu e dragoste. Si dacă ar fi să numim altceva cu numele de dragoste, ar fi ca şi cum am numi capră sau purcel în loc de oaie.

Arhim. Zaharia Zaharou despre aflarea inimii adânci prin nevoința Postului Mare. "Numai lucrarea pe care am săvârșit-o în inima noastră ne va însoți în veșnicie"

Aflarea inimii adânci prin nevoința Postului Mare

Harul lui Dumnezeu ne adună pe toți în Biserică la începutul Postului Mare, ca să-I mărturisim Domnului dorința noastră arzătoare de a dobândi duhul înțelepciunii și al priceperii poruncilor Sale.

Totuși, Sfânta Scriptură ne previne: "Un om lipsit de inimă nu poate dobândi înțelepciune" (cf. Pilde 17, 16). Ce este, așadar, "inima" pentru noi, creștinii, și cine poate fi numit "lipsit de inimă"? Inima fiecărui om a fost plăsmuită de Dumnezeu într-un chip aparte și unic (cf. Ps. 32, 15). Ea este de nerepetat și constituie centrul persoanei-ipostas. Omul devine cu adevărat mare atunci când se apropie de Dumnezeu cu "inima adâncă" (cf. Ps. 63, 7), pentru că acolo, înlăuntrul lui, este "locul rugăciunii duhovnicești" și "câmpul de luptă duhovnicească". Adevărata teologie și cunoaștere a lui Dumnezeu nu poate fi despărțită de simțirea inimii adânci. De aceea, cuvântul lui Dumnezeu ne încredințează că "omul cel tainic al inimii" este "de mare preț înaintea lui Dumnezeu" (1 Petru 3, 4).

Chemarea lui Dumnezeu se adresează inimii omului, "centrul duhovnicesc al persoanei", care are putința să atingă veșnicia și să "recunoască Chipul cel Dintâi - Dumnezeu cel Viu".

Din crezul partizanilor carpatini: " Exişti în măsura în care iubeşti, şi te înalţi în măsura în care te jertfeşti pentru această iubire". Portretul luptătorului la tinereţe. ION GAVRILĂ OGORANU, omul cu trei vieţi, trăgând după el o căruţă de dosare

Portretul luptătorului la tinereţe 

- Răul cel mai mare de care am suferit în aceşti ani nu vine de la duşmani, ci de la trădătorii care au stat mai mult sau mai puţin în rândurile noastre.

- Se ajunsese să se vândă frate pe frate.

- Nu ne-am făcut nici o iluzie cu intervenţia străină şi de aceea moralul îl avem ca la început şi astăzi. Orice soartă ne va da Dumnezeu, suntem siguri că din jertfa şi truda noastră va ieşi un viitor mai bun pentru acest neam.

- Sfârşitul anului, lovitura de stat, l-au prins pe Ion Gavrilă prezent în faţa Televiziunii, trăgând căruţa cu dosarele de urmărire după el, încercând să spună că s-a putut apăra fiinţa şi demnitatea neamului românesc. Dar aceleaşi cozi de topor i-au blocat intrarea în Televiziune, continuând să-i oprească drumul spre libertate. 

 ***

ION GAVRILĂ OGORANU Omul cu trei vieţi trăgând după el o căruţă de dosare

După circa 45 de ani, Ion Gavrilă din comuna Gura Văii, Făgăraş, şi-a cercetat la C.N.S.A.S. cele 140 de dosare, din care 30 erau ale Miliţiei, restul întocmite de Securitate. El, numit „Moşu" de cei care l-au urmat, scrie în Testamentul din 1952, după prima sa condamnare la moarte:

„...Am pornit pe un asemenea drum având credinţa că aceasta ne era datoria, altfel nu puteam. Orice soartă ne va da Dumnezeu, suntem siguri că din jertfa noastră va ieşi un viitor mai bun pentru neamul românesc".

Părintele Filimon, Starețul Măn. Stavronikita despre "Învățătura Sfântului Grigorie Palama despre Sfânta Împărtășanie"

Învățătura Sfântului Grigorie Palama despre Sfânta Împărtășanie

Predică  a Părintelui stareț Filimon 

de la Mănăstirea Stavronikita, din Sfântul Munte Athos

- "Dumnezeu, prin energiile dumnezeiești necreate, este prezent în istorie și în om, și se descoperă în lume, nu doar prin intermediul făpturilor Sale, ci și în mod direct, prin Iisus Hristos"

- "Sfânta Euharistie reprezintă experiența veșniciei, aici și acum".

- "Viața veșnică nu începe după această viață trecătoare, nu este tăgăduirea timpului, ci este cunoașterea Dumnezeului adevărat și a Trimisului Său, Iisus Hristos"

- "Fiul lui Dumnezeu [...] S-a unit cu însele firile omenești, nedespărțit fiind de fiecare credincios care se împărtășește din Însuși Trupul Său, și se face una cu noi, arătându-ne întregi, Biserică a dumnezeirii Sale" (Sf. Grigorie Palama)

- Hristos [...] pe copii născuți din El, cărora le-a dăruit harul Său și S-a făcut asemenea lor, îi îngrijește cu mâncare și băutură deosebită față de ceilalți oameni. Le dăruiește o odihnă specială și rămân împreună cu Tatăl lor, în Iisus, după cum spune Domnul: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el" (In. 6, 56)." (Sf. Grigorie Palama)

- "Prin Sfânta Împărtășanie ne unim deplin cu Hristos. Dar această plinătate trebuie să se înnoiască și să se adâncească permanent, așa cum se întâmplă în cazul în care, cu cât ești mai unit prin iubire cu o altă persoană, tot atât de mult însetezi să te adâncești în această unire."

- "Primii creștini [...] după Sfânta Liturghie se întorceau în lume, iar fețele lor străluceau de lumină, de bucurie și de pacea Împărăției lui Dumnezeu. Nu duceau cu ei nici planuri sau teorii, ci, oriunde mergeau, sădeau cetăți ale Împărăției: credința creștea, viața se schimba, cele cu neputință deveneau posibile. Iar, atunci când îi întrebau de unde strălucește această lumină, unde se află izvorul acestei puteri, știau răspunsul și spre ce să-i îndrume pe oameni".

- "Cred că rezolvarea crizei contemporane nu constă în faptul de a o cerceta pe toate părțile, ci să ne întoarcem spre Taina Sfintei Împărtășanii și spre Biserică, a cărei viață țâșnește din această Taină."

P. Andrei Lemeșonok despre puterea cuvântului. "Învățăm să vorbim cu Dumnezeu, învățăm să-L auzim pe Dumnezeu printr-o atitudine smerită față de aproapele nostru"

"Dacă nu există dragoste în noi, atunci cuvintele noastre vor fi greșite și nu va exista viață în ele, nu va exista Dumnezeu în ele."

"Omul, atingându-se de iubirea lui Dumnezeu, se transfigurează, se schimbă. El simte că, atunci când în inima lui se află dragostea lui Hristos, în cuvintele pe care le rostește există viață."

Puterea cuvântului

Un frate a întrebat pe avva Ierax, zicând: Spune-mi cuvânt, ca să mă mântuiesc. I-a zis lui bătrânul: "Șezi în chilia ta și de îți este foame, mănâncă, iar de îti este sete, bea și nu vorbi de rău pe cineva și te mânuiești! 

Avva Isaia a fost întrebat: Ce este vorbirea de rău? El a răspuns: Necunoașterea slavei lui Dumnezeu și ura față de aproapele. 

 "Gura mea va grăi înțelepciune și cugetul inimii mele pricepere" (Psalmi 48, 3). "Din prisosul inimii grăiește gura" (Matei 12, 34; Luca 6, 45). Un cuvânt poate lovi, poate răni și chiar ucide o persoană. Iar același cuvânt, spus cu dragoste, îl poate sprijini, îl poate încuraja, îl poate vindeca pe aproapele. 

Cât de important este să ne controlăm vorbele, pentru că nu întotdeauna avem înlăuntrul nostru o stare de pace. Sunt stări de tulburare, de neliniște lăuntrică, de descurajare! Dacă vom spune ceva în astfel de momente, atunci, bineînțeles, cuvintele noastre vor fi bolnave, îl vor răni pe aproapele, în loc să-i fie spre ajutor și mângâiere. 

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "cine produce aproapelui său cea mai mică problemă, chiar dacă izvorăște din cea mai bună intenție, este cu inima uscată"

Împacă-te cu toți, ca să ai îndrăznire la rugăciune. (Avva Isaia)

Eu azi, de exemplu, vreau zâmbetul tău, iubirea ta, dar tu poate că ai tras o minciună de dimineață și ești tulburat, sau poate că ai dat-o în bară cu ceva sau ai altă problemă. Cum să știu eu ce-i în viața fiecăruia? 

***

Fii cu trezvie, frate, la duhul care aduce întristare omului. Căci multe sunt prăzile lui până ce te face neputincios. (Avva Isaia)

Sf. Nectarie de Eghina: "Atunci când inima nu este încălzită cu rugăciunea, iubirea se poate transforma ușor în una trupească"

"Căutați să vânați iubirea. Cereți în fiecare zi iubire de la Dumnezeu. Iubirea aduce cu sine mulțime de binecuvântări și virtuți. Iubiți, ca să fiți iubiți și voi la rândul vostru. Dați lui Dumnezeu toată inima voastră ca să rămâneți în iubire. (cf. I Ioan 4, 16).

Dragostea în care cred

Încrederea este parte din iubire. Încrederea este iubire. (IPS Neofit de Morfu)

De ce avem "harți" în prima săptămână a Triodului?

Calendarul ortodox are prevăzut în prima săptămână a Triodului, după Duminica Vameșului și a Fariseului, zilele de miercuri și vineri care sunt însemnate cu "harți". Dar, cum se face că, după o duminică în care ne este adusă în atenție pocăința, să urmeze zile de dezlegare la bucate? Pornind de la etimologia și istoricul cuvântului "harți", vom încerca să deslușim această rânduială a Bisericii din prima săptămână a Triodului.

Sf. Nectarie de Eghina: "Toate se biruiesc, nimic să nu vă deznădăjduiască!

"Scopul vieții noastre este să devenim desăvârșiți și sfinți. Să luăm aminte, ca nu cumva de dragul vieții de acum, să ne lipsim de cea viitoare. Nu cumva grijile lumești și feluritele împrăștieri să ne facă să uităm de scopul vieții nostre. Postul, privegherea și rugăciunea, prin ele însele, nu aduc roadele dorite, pentru că ele nu reprezintă scopul vieții nostre, ci sunt mijloacele care ne ajută să ne împlinim scopul. Împodobiți-va candelele cu virtuți. Luptați-vă să scăpați de patimile sufletești. Curățați-vă inima de orice întinăciune și păstrați-o curată, că să vină să locuiască în ea Domnul, să o umple de Duhul Sfânt și de daruri dumnezeiești.

Copiii mei iubiți, toată grija voastră doar spre acestea să fie. Acestea să reprezinte scopul și dorința voastră permanentă. Pe acestea să le cereți zilnic în rugăciune de la Dumnezeu în inima voastră, nu în afara ei. Și, când Îl veți găsi, să stați cu frică și cu cutremur, precum serafimii și heruvimii, pentru că inima voastră s-a făcut tron al lui Dumnezeu! Dar, ca să-L aflați pe Dumnezeu, să vă smeriți până la pământ, pentru că Domnul se scârbește de cei mândri, iar pe cei smeriți îi iubește și le cercetează inima.

Dacă te lupți cu lupta cea buna, Dumnezeu te va întări. În luptă apar neputințele, scăderile și greșelile noastre. Acolo este oglinda stării nostre duhovnicești. Cine nu se luptă, nu se cunoaște pe sine. Fiți cu luare-aminte și la greșelile mai mici. Dacă veți cădea într-un păcat din nepurtare de grijă, nu deznădăjduiți. Să mergeți degrabă și să cădeți înaintea lui Dumnezeu, Care are puterea de a vă ridica. În noi există neputințe, patimi și greșeli adânc înrădăcinate, multe sunt chiar și moșteniri. Toate acestea nu se taie dintr-o lovitură, nici prin nerăbdare, nici printr-o întristare fără măsură. Este nevoie de răbdare și stăruință cu îndelungă răbdare, cu grijă și atenție. Întristarea peste măsură ascunde în ea mândrie.

Drumul care duce către desăvârșire este lung. Rugați-vă Domnului să vă dea putere. Să înfruntați cu răbdare căderile voastre, să vă ridicați repede și să fugiți din locul în care ați căzut, nu așa cum fac copiii, care, după ce se lovesc, stau în același loc, plâng și se tânguiesc fără de mângâiere. Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită. Nu deznădăjduiți! Chiar dacă cădeți mereu în păcatele mai vechi. Multe dintre ele sunt puternice, atât prin firea lor, cât și prin obișnuință. Însă, cu timpul și cu perseverență se vor birui. Nimic să nu vă deznădăjduiască!"

Traducere de M. A. după : Όλα νικιούνται – Τίποτα να μην σας απελπίζει ( Αγιος Νεκτάριος )