joi, 13 august 2020

Sinaxă online din Sfântul Munte Athos cu Starețul Efrem Vatopedinul. "Când omul primește har în inima lui, acesta are atâta putere încât restul lucrurilor care sunt în afara lui Hristos le aruncă la coșul de gunoit"


Starețul Efrem Vatopedinul - Sinaxă online din Sfântul Munte Athos 

Despre HAR

Spicuiri din cuvântul ținut:

 
- Cheia care tâlcuiește Evanghelia, după Sfinții Părinți, este sfințenia.

- Harul este energia dumnezeiască necreată. Harul este acea energie care intră în inima omului, îl schimbă la față, îl preface sufletește, îl face să se simtă diferit și fugărește patimile, care sunt părți ale omului celui vechi.
 
-  Harul se cheamă har fiindcă se dă în dar.
 
Când omul primește har în inima lui, acesta are atâta putere încât restul lucrurilor care sunt în afara lui Hristos le aruncă la coșul de gunoi. Si, după cum spune Sf. Ap. Pavel, le socotesc pe toate gunoaie ca să Îl câștig pe Hristos.

- Când împlinim toate poruncile lui Hristos suntem slugi nevrednice. Harul vine nu la cel care păzește poruncile ca să dobândească harul, ci la cel care se dăruiește pe sine însuși lui Dumnezeu și Îi slujește cu toată ființa lui pe Dumnezeu, și păzește cu tot sufletul lui cea dintâi poruncă: "să îl iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din toată puterea ta, din toată cugetarea ta și, în general din toată ființa ta". Si cel care Îl iubește pe Hristos și încearcă să-L iubească, ca cel care încearcă să-și dăruiască dragostea lui Hristos, într-un chip minunat se face părtaș dragostei lui Dumnezeu. Și această părtășie a dragostei lui Dumnezeu este harul Duhului Sfânt.

- Harul nu este ceva care are legătură cu ceva psihologic, nu are legătură cu o stare închipuită, nu este ceva care are legătură cu o stare idilică ci are legătură cu o stare existențială, cu prezența lui Dumnezeu în inima noastră.

- Sf. Ap Pavel, pe care Sf. Ioan Gură de Aur îl numește gura lui Hristos, ne spune că Îl căutăm pe Hristos pentru că El ne-a căutat întâi și fiindcă El ne-a iubit întâi. Lucrul acesta are însemnătate. De aceea noi suntem primitori ai dragostei lui Dumnezeu. Si atunci Sf. Ap. Pavel subliniază si amintește care sunt roadele Sf. Duh: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdarea, facerea de bine, credința, bunătatea, blândețea și înfrânarea. Toate aceste dovezi dacă le avem sunt roade ale Duhului Sfânt. Si omul, când începe să guste din aceste lucruri, neîncetat este dăruit harului.

- Pentru că, după cum spune Sf. Grigore Palama, nu ne putem apropia de ființa dumnezeiască, ci ne apropiem de lucrarea dumnezeiască. De Dumnezeu ne putem face părtași prin energia dumnezeiască. Noi, oamenii, ajungem dumnezei după har când suntem mădulare ale Bisericii - și prin Biserică înțeleg Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserica Ortodoxă și nu altă confesiune. Si atunci ne îmbrăcăm în această putere și înaintăm - pentru că această putere este o stare atât de harismatică încât, pe cât de mult o gustăm, pe atât de mult o și dorim. De aceea și în Vechiul Testament se spune: "cei care mănâncă din Mine și mai mult vor flămânzi și cei care beau și mai mult vor înseta".
 
- Unde găsim harul? Harul îl găsim în Biserică. Dar cum? Făcându-ne părtași Tainelor Bisericii - făcându-ne părtași Tainei Sfintei Spovedaniei, a Sfintei Împărtășanii, a Sfântului Maslu și, îndeobște, a tot cultului Bisericii. Când mergem la o slujbă, de ce mergem, de ce ne rugăm? Si Biserica Ortodoxă are slujbe lungi. Slujbele de zi cu zi din Sf. Munte împreună cu Sf. Liturghie sunt de 4 ore dimineață. Ce facem noi în aceste 4 ore? Neîncetat Îl chemăm pe Hristos, ca să vină harul Duhului Sfânt în inimile noastre. 
 
De aceea fiecare slujbă care are loc este diferită fată de cea din ziua precedentă. Fiecare Doamne miluiește pe care îl spunem e diferit unul de altul. Cel dintâi pe care îl spunem e diferit de cel de-al 30-lea sau de cel de-al 39-lea... Sf. Liturghie niciodată nu este aceeași.  Cea de ieri e diferită față de azi. Mâine va fi diferită. De ce e diferită Liturghia, deși pare la fel? Fiindcă depinde de dispoziția noastră cu cu care participăm la Sf. Liturghie. 
 
Harul vine în inima noastră și, încet-încet, crește, și atunci ne deschidem mintea ca să înțelegem Scripturile. Si, prin această deschidere a minții către har, ne facem părtași tainelor sfântului har, ne împărtășim din toată viața Bisericii care e plină de har, și atunci ne facem și noi oameni plini de har.
 
- Când eram mic mama mea spunea: "acest copil e plin de har". Dar când am venit în Sfâtul Munte, auzeam că sunt Părinti plini de har. Si îmi spunea: Bătrânii aceștia, oare, ce au de sunt așa de frumoși?  Fiindcă eu credeam că cel care e plin de har e frumos. Cel care e plin de har este vas al harului. De aceea vârsta nu are legătură cu harul. Acești copii mici, fiindcă sunt nevinovați prin fire,... pe chipul lor se vede harul dumnezeiesc. Însă omul, pe măsură ce înaintează, începe să se facă mai viclean și atunci, ca să aibe har, omul acesta trebuie să se lupte, să ducă o luptă mare. Pentru că atunci când nu păzim poruncile lui Hristos, nu suntem vinovați numai pentru că nu-I păzim poruncile, că suntem în afara Legii, ci mai avem un lucru în plus care este negativ: inevitabil ne facem părtași energiilor drăcești. Si din păcate, omul uită că această încălcare a oricăruia dintre poruncile lui Hristos este o împărtășire de energiile drăcești. Pentru că omul, ca să ajungă plin de har, trebuie să se ocupe de lovirea patimilor din care este alcătuit omul cel vechi, și, astfel, lovind patimile omului celui vechi, izgonește și aceste energiile drăcești. Pentru că trebuie să știm foarte bine, după cum spune Sf. Marcu Ascetul, chiar și o încuviințare păcătoasă a minții, dă dreptul diavolul ca să ne lupte. De aceea trebuie să facem neapărat ceea ce ne-a învățat Părintele nostru, Sf. Iosif Isihastul. Spunea: mintea omului trebuie să fie întotdeauna la locul ei. Când este la locul ei, mintea? Când se împărtășește din Dumnezeu, când are comuniune cu Dumnezeu. Si, când are comuniune cu Dumnezeu? Atunci când spune Rugăciunea lui Iisus. De aceea Sf. Sofronie Athonitul, pe care îl iubiți în România, ne spunea P. Zaharia:  Părintele nostru nu ne-a dat un canon concret să facem, ci să spunem neîncetat rugăciunea lui Iisus. Deci, si călugărul, si mireanul, și preotul poate, atunci când se spovedește cineva, să spună Rugăciunea. Atunci mintea dobândește har. Si mintea care are har, nu vrea să se lipească de gândurile cele rele și nici de faptele cele rele, ci întotdeauna se scârbește de aceste gânduri rele care o îndepărtează de la Dumnezeu.

- Hristos ni S-a dat pe Sine Însuși, pe Care Îl găsim și de Care ne împărtășim în Sfânta Liturghie, și ne-a dat Numele Său, pe care îl chemăm și care are energie dumnezeiască. Si această energie dumnezeiască vine în inimă noastră, ne dă lumina sa, și ne dă această dumnezeiască dragoste încât vrem să-L iubim pe Hristos din toată ființa noastră și, dacă va fi nevoie, să ne dăm și sângele pentru El.

- Eu cred că totdeauna trebuie să avem un dialog cu mădularele Bisericii.

Câteva notițe din întrebări și răspunsuri


- De patima comodității scăpăm când lovim în iubirea de sine. Prin tăierea voii proprii lovim în iubirea de sine.

- Cel care îl urmează întocmai pe Hristos este purtător de unitate într-o comunitate.

- Curățirea inimii este o lucrare foarte obositoare, ostenitoare și de lungă durată. E nevoie de o luptă metodică și să ne supraveghem pe noi înșine, să avem Spovedanie deasă, Împărtășanie deasă, să citim, să studiem Evanghelia și să ne străduim să nu întristam niciun om. Atuncea suntem pe drumul cel bun să dobândim harul și să ajungem la curăția inimii.

- Discernământul este o roadă și un rezultat al luptei duhovnicești pe care o ducem. De aceea discernământul este mai mare decât toate virtuțile și este un dar al harului.

- Un bărbat adevărat e cel care merge spre sfințenie. Sfântul Paisie a spus că omul împlinit este sfântul.

- Rugăciunea neîncetată reușim să o facem când o spunem cu glas tare. Harul dă rugăciunea celui ce se roagă.

- Când îl iubim pe Hristos, dobândim și dragoste.

Sf. Sofronie despre ierarhie și Împărăție în două scrisori adresate Părintelui Gheorghe Florovsky

 

Scrisoarea a 18-a

 

[...] Gândul mi s-a oprit iarăși la problema structurii ierarhice a Bisericii. Toți înțelegem că nu se poate evita nici îndepărta ierarhia. Nu cred că este cineva între ortodocși care să se fi ridicat împotriva acestei "instituții", acestei "orânduiri". Însă experiența istorică a dovedit că atunci când inegalitatea, neapărat legată de ideea oricărei ierarhii, depășește anumite limite, dispare putința legăturilor normale între treptele ierarhice. Ajungând în "clasa" ierarhică cea mai înaltă, din nefericire majoritatea episcopilor își pierd considerația de rigoare față de cei aflați pe treptele mai prejos de ei, adică preoții. În viata bisericească, cea una, se introduce elementul străin de ea al "relațiilor de clasă". Episcopii prea adesea încetează a mai fi frați, darămite părinți. Ei se simt a fi mai întâi de toate stăpâni ("despoți"), și chiar prea adesea înclină către "despotism". Dacă în trecut o asemenea "inegalitate" evidentă între episcopi și preoți (de monahism nici nu mai vorbesc) corespundea cumva cu structura "socială" și cu realitatea situației (raritatea educației, de pildă), acum însă a păstra aceeași distanță între preoți și episcopi a devenit total dăunător vieții Bisericii. Sunt adânc convins că, la începutul revoluției (din Oct. 1917), astfel de fenomene precum "Biserica vie" (precum și alte mișcări "prezbiteriale", în alte vremi și în alte împrejurări) au fost provocate tocmai de faptul că înșiși episcopii, în ceea ce-i privea, prea mult scoteau în relief "inegalitatea". În momentul de față urmăresc cu adâncă durere cum tot mai mult apare tendința episcopului de a "delimita" între ei și tot restul Trupului Bisericii. Față de lupta împotriva ideii "împărăteștii preoții" (cf. 1 Pt. 2, 9) a tuturor creștinilor, lupta împotriva ideii sobornicității ce include, pe lângă episcopi, și pe preoți, și pe monahi, și pe mireni, față de năzuința de a vedea episcopatul în întregul său ca purtător al infailibilității și al dreptului exclusiv de a povățui, și altele asemenea, eu observ o reacție violentă care se va putea răsfrânge în mod dezastruos asupra soartei Bisericii în viitor. 

După părerea mea, aceasta poate fi privită ca datorându-se masivei decăderi a nivelului teologic în conștiința bisericească a zilelor noastre. Si teamă mi-e că de acum va fi greu a lupta împotriva acestei decăderi.

Nu pot spune că nu am întâlnit vreodată episcopi care să nu încerce a îndepărta prăpastia de netrecut dintre treptele ierarhice și să rămână, personal, frați, prieteni, împreună-truditori și împreună-slujitori la prestolul lui Dumnezeu. Din nefericire însă, acest fenomen nu se observă adesea. Este uimitor ce influență pot avea formele sociale ale vieții fiecărui moment istoric asupra vieții bisericești. Este uimitor cât de rar întâlnim conștientizarea creștinismului nostru ca fiind religia absolută și, deci că trebuie a se ajunge la conștiința neatârnării lui de tot restul lumii, unde fiecare "formă de guvernare", "fiecare "regim", fiecare "rânduială" poate fi "prost folosită", denaturată, folosită spre a exploata, cu consecința deplinei degenerări.

Dacă ne întoarcem către tema Bisericii, către ceea ce vedem în viața ei în ultimele două veacuri, nu este cu putință a rămâne indiferent față de faptul că episcopii care au apărat principiile duhovnicești (din gr. esoterice = lăuntrice, tainice) și teologice ale Bisericii au fost aproape niște excepții. Si în trecut, luptători precum cuv. Maxim Mărturisitorul, sau Cuv. Simeon Noul Teolog, sau sfințitul Grigorie Palama (înainte să devină episcop) au fost nevoiți să biruiască influența duhovnicească și teologică decăzândă a episcopilor. Apogeul înțelegerii denaturate a "ierarhiei bisericești", esoterică în esența ei, este, bineînțeles, Vaticanul. Slavă Domnului, aceasta la noi nu există. Dar tendințele de a înfăptui autoritatea exterioară se întâlnesc la noi într-o măsură mai mare decât s-ar cuveni. [...]

Domnul să vă păzească sănătos, binecuvântându-vă trudele cu belșug de roade nestricăcioase asupra-vă și asupra celor care vă ascultă și pe care îi învățați. 

Cu dăruire, Arhim. Sofronie

***

Scrisoarea a 19-a

 

Iubite și adânc cinstite părinte Gheorghe!

Aceste sfinte zile îmi oferă bunul pretext de a vă scrie, de a vă trimite cele mai bune urări. Trăind din nou acum într-un loc pustiu, liniștit mai mult decât în pustia Athonului, am putința să închin mai multă vreme "celei una de trebuință" (cf. Lc. 10, 42). Binecuvântată fie pronia lui Dumnezeu pentru mine. Aici, într-o liniște neasemuită, pot săvârși dumnezeiasca liturghie și, săvârșind-o, întotdeauna vă pomenesc.

Trăind de-a lungul multor ani marea nevoie de a fi cuprins de mâna lui Dumnezeu Însuși, pentru ca ființa să nu fie spulberată de groaza înaintea tainei Ființei Sale și a neajunselor Sale pronii în existența noastră, îmi pot îngădui a "judeca" întrucâtva în privința celor care și-au dat mintea slujirii Lui, care și-au adâncit mintea în Dumnezeiasca Sa Ființă. Groaza, în slavonă, corespunde extazului, uimirii sau "ieșirii în afară" a tot ceea ce vine "după Dumnezeu". Si totuși - este groază. Este dureros pentru întreaga noastră făptură a se afla înaintea necuprinsului - nu numai ceea ce oamenii în graiul lor, întotdeauna neputincios, numesc "esența", ci si necuprinsul iubirii Sale și al judecăților Sale. Astfel, zdrobindu-ne "oasele", El ne silește la neîncetată căutarea Lui. "Si aceasta osteneală este înaintea noastră" (Cf. Ps. 41, 11; 72, 16-17).

Faptul nașterii Celui pe care îl prăznuim acum a adus Foc pe pământ (Cf. Lc. 12, 49); dar vedem că încă nu deplin s-a arătat acest Dumnezeiesc Foc în atotmistuitoarea Sa putere. Iar acolo, după această "mistuire", și nu înainte, vom vedea Lumina Nezidită. La Macarie cel Mare este o expresie care mă izbește, cum că cei care nu au trecut printr-o mulțime de încercări dintre cele mai grele sunt neîndestulați pentru Împărăție. (Omilia a 4-a). Si, firește, așa și este. Căci Împărăția nu este un oarecare colțișor liniștit, cu o grădină minunată unde glăsuiește o muzică "cerească", îngrădită cu un zid prin care nu vor putea trece "cei necurați" și care să ascundă de la ochii sfinților flacăra iadului. Iar dacă a împărăți înseamnă a primi de la Dumnezeu puterea de a cuprinde în duh întreaga zidire, întregul cosmos, tot ce ființează prin puterea Atotțiitorului Duh Sfânt, atunci, fără îndoială, noi toți neapărat trebuie să creștem, să devenim "întru bărbat desăvârșit" până la plinirea vârstei lui Hristos. (cf. Ef. 4, 13). Si spinoasă este calea către această bărbăție; multe suspinuri negrăite se vor smulge dintr-un piept strâmtorat; nu va înceta "a se stinge suflarea" și, împreună cu ea, "a înceta mintea", în neputința sa de a se "înălța" și de "a îmbrățișa pe Cel Iubit"... Fie numele Domnului binecuvântat...

Iertați-mă.

Cu neschimbată dragoste dăruit, 

Arhim. Sofronie 

 Sursa: Arhim. Sofronie (Saharov) "Corespondență cu Protoiereul Gheorghe Florovski"


 

 

Interviu cu Părintele Youil Nassif din Beirut despre lumina care ramâne aprinsă în mijlocul iadului - semn că Dumnezeu ne iubește...




luni, 10 august 2020

P. Savatie Bastovoi - Am înțeles mai bine oamenii...

Ce am înțeles la 44 de ani? Am înțeles mai bine oamenii. Oamenii nu sînt o specie separată cu trăsături distincte și clare. Pentru a-i înțelege, trebuie să le vezi natura. Unii sînt flori, alții lei, alții legume, alții îngeri. Unii sînt ca o adiere de vînt. Nu poți schimba natura omului, se poate schimba doar atitudinea. În lumea lor, oamenii nu se schimbă. Singurul care poate schimba omul este Dumnezeu. În rest, oamenii sînt trași de natura lor: florile trag la apă pentru a înflori și se usucă la secetă, leii strălucesc dacă au pradă, legumele ajung pe masă împotriva voii lor, îngerii se retrag în înălțimi și numai cei ca o adiere de vînt suflu unde voiesc, parfumînd această lume muritoare

Nimic nu este mai ușor de cucerit și mai ușor de pierdut decît un om. Oamenii pe care îi pierdem iau cu ei o parte din noi. 

Nu țineți florile la soare, nici leii în cușcă. Dacă întîlniți un înger, întrebați-l cît mai multe, căci mîine ar putea zbura de unde a venit. Trageți în piept adierea oamenilor smeriți ca vîntul de seară pentru a putea zbura împreună cu ei. Feriți-vă de bolovani ca să nu creșteți în jurul vostru un mormînt. Întrebați-vă mereu cine sînteți. 

Într-o zi vom pleca și noi. Ca o floare, ca un leu sau ca un înger. Sau ca o adiere de vînt care a trecut, lăsînd o răcoare proaspătă în urmă...


Părintele Arsenie Papacioc despre suferință - "Tot ce întâmpinăm, tot ce ni se întâmplă e ca noi să ne trezim mai mult, să ne formăm mai mult, să înțelegem sensurile cele mai frumoase și cele mai adevărate ale iubirii"

 
Părintele Arsenie Papacioc:

Mulțumesc lui Dumnezeu de suferințele acestea! O mare binecuvântare mi-a dat Dumnezeu!

 

Vă rog să mă credeți, am gândit, am fost un băiat de simțire, am făcut și sport, am fost vedetă - pantera blondă mă numeau gazetele - ei, nu m-am folosit ca în suferință. Crucea! M-a îndemnat spre a mă cunoaște, m-a îndemnat mai mult spre forțele forțelor. Pentru ca să pot să rezist, să văd că Dumnezeu este Cel ce este în fiecare clipă a mișcării noastre. 

***

Dumneavoastră știți că nu se mișcă fir de păr fără voia Lui? - Nu-i cuvântul meu, e al Lui! Si perii capului sunt numărați. Si tot ce întâmpinăm, tot ce ni se întâmplă e ca noi să ne trezim mai mult, să ne formăm mai mult, să înțelegem sensurile cele mai frumoase și cele mai adevărate ale iubirii, cu orice chip.

***

O suferință nu și-a atins scopul dacă este dată ca o terapie, să zic asa, dacă tu nu ai ieșit cu un folos din ea

Să nu credeți că Dumnezeu stă cu satârul în mână să ne pândească și, ai greșit, țac! Nu! Mai întâi mult s-ar ușura oamenii în viața sufletească, în viața duhovnicească, dacă ar ști cât de mult ne iubește Dumnezeu! Si ne atrage atenția printr-o boală, prin te miri ce, ca să fim mai buni. Pentru că oricât ai fi de bun, nu ești destul de bun. Pentru că în afară de păcatele pe care le cunoaștem și sunt consemnate, în sfârșit, le dibuim, mai sunt o serie  de păcate care nu se știu de lume și se numesc păcatele lipsirii - adică binele pe care îl poți face si nu-l faci. Atâtea ocazii ai avut să faci binele și nu l-ai făcut. Ei, aceasta este deja o stare care te încarcă, adică de păcat, lipsă de perfecțiune.

 Prin suferință, să știți dumneavoastră că omul reușește să stea de vorbă cu sine mai precis decât în orice altă situație, să se cunoască pe sine, să se compare. Si atunci, vedeți, suferința îți dă ocazia aceasta de dezinfectare cu orice chip, să te cunoști pe tine, să te poți birui pe tine - care înseamnă uriașă biruință!

sâmbătă, 1 august 2020

P. Savatie Bastovoi - cuvânt balsam pe rană...



Atunci cînd cineva află iubirea, toate rănile se vindecă. Atunci cînd iubirea dispare, toate rănile sîngerează din nou. Pentru că nu putem fi iubiți mereu, singura cale de a ne tămădui este să învățăm să iubim. Starea de iubire este starea în care rănile sîngerează lumină.

luni, 27 iulie 2020

Părintele Efrem Filotheitul despre dragoste, mărgăritarul din cununa credinței


Părintele Efrem Filoteitul:
"Testamentul pe care vi-l las este să-L cunoaşteţi pe Duhul Sfânt. 
Să lucraţi şi să zidiţi înlăuntrul vostru acest testament, 
ţinând poruncile Evangheliei şi având pace în sufletele voastre. 
Să aveţi dragoste, 
să fiţi în acelaşi gând 
şi să chemaţi Numele lui Hristos şi al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. 
Îngerii să vă însoţească." (Sursa)



Dragostea
Este cea mai frumoasă floare din gradina virtuților care alcătuiesc discernământul.
Este cea mai intensă culoare din curcubeul cerului evanghelic.
Cel mai prețuit mărgăritar din cununa credinței.
Este cheia care deschide toate ușile purtării omenești. 
Doctoria care tămăduiește toate bolile sufletului și ale trupului. 
Oglinda cu miile de reflexii ale lui Dumnezeu.
Zâmbetul bucuros al primăverii.
Cea mai melodioasă notă a vieții.
Imnul evanghelic și îngeresc al raiului.



Un sfânt spunea:
"Doamne, fă-mă să ajut, iar nu să fiu ajutat!
Fă-mă să iubesc, iar nu să fiu iubit!
Fă-mă să înțeleg, iar nu să mă înțeleagă!"

Dragostea, așa cum ne-a învățat despre ea Domnul, nu cea prost înțeleasă și fabricată de oameni,
este o expresie a jertfei.
Este ca o mireasmă duhovnicească.
Este al inimii rod și ofrandă a dispoziției.

Dragostea nu înseamnă ceea ce oferi, ci cum oferi. Dragostea nu înseamnă să întinzi mâna și cu asta s-a terminat povestea. Ci însemnătate are să oferi inima. Dacă ști să te împarți pe tine însuti, atunci ști să iubești. "Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună" (2 Cor. 9, 7) spune Pavel către Corinteni. Dumnezeu iubește pe cel milostiv, care dă cu voie bună și chip bucuros, dar și cu voință liberă.

Părintele Efrem Filoteitul:
Iubirea trebuie să fie puternică față de frați, sinceră, lipsită de viclenie. Ea se arată doar din faptul că-i răbdăm, că-i ajutăm pe frați, că le arătăm milă. Dacă avem iubire față de Dumnezeu, am împlinit toată legea. Domnul a grăit: orice dăruiți celui mai neînsemnat dintre oameni, Mie îmi dăruiți.

marți, 14 iulie 2020

P. Gheorghe Calciu: "dacă apocalipsa începe din partea răului în duh, rezistența si restaurarea noastră spirituală începe tot în duh" - Un interviu din 1985 la radio Europa Liberă





Cunoscut pentru rezistența sa din anii 70 și 80 împotriva regimului comunist, preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa a făcut 21 de ani de închisoare, între 1948 și 1964, la care se adaugă cei din 1979-1984. Cel care avea să devină mai târziu preotul Calciu-Dumitreasa a fost parte a experimentului Pitești, care transforma victimele în călăi și călăii în victime.

Un interviu cu preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa realizat de istoricul Vlad Georgescu, directorul departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, difuzat în 28 august 1985.

Cei mai mulți dintre cei care au trecut pe la Pitești au devenit torționari pentru colegii lor de suferință. Victima devenea mai fragilă, mai singură, mai lipsită de apărare și deci mai vulnerabilă.

Sistemul de la Pitești se baza pe universalizarea torturii în penitenciar și pe suspendarea voinței deținuților.

sâmbătă, 11 iulie 2020

Sfântul Sofronie Saharov - chip și cuvinte de lumină


TROPAR


Fiu preadorit te-ai arătat, Preafericite, lui Siluan, Preacuviosului Părinte, dascăl fiind, Sofronie, de cele cereşti,' în Apus ai strălucit cu a ta înţelepciune' şi prin sfântă viaţa ta' la lumină mânat-ai pe cei ce Tată Îl numesc pe Dumnezeu,' pe Care cândva vedea-L-vom, prin ruga Ta.

vineri, 26 iunie 2020

Teroristul ești chiar tu... dar există un Salvator!


Cine a trecut prin Revoluția din decembrie '89 își amintește că teroriștii erau peste tot, trăgeau în oameni, dar, de atunci și până acum, nu-mi amintesc să se fi găsit vreun terorist... Încă de atunci, din zorii acelei noi ere, am fost învățați că există teroriști, că "teroriștii sunt printre noi"...

miercuri, 24 iunie 2020

Mitropolitul Calinic al Edessei va fi canonizat de Patriarhia Ecumenică. IPS Ierotheos Vlachos: "Pot fara inconjur sa sustin ca neuitatul Mitropolit al Edessei, Calinic, al carui fiu duhovnicesc am fost invrednicit sa fiu, a trait in fapta depasirea mortii"


Pe 23 iunie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a hotărât canonizarea Mitropolitului Calinic al Edessei. El s-a născut pe 26 ianuarie 1919, într-o familie săracă, primind numele Dimitrie.
Pe 25 iunie 1967 a fost hirotonit episcop, "având multă dragoste de Dumnezeu și multă smerenie". IPS Ierotheos Vlachos l-a avut ca duhovnic, cunoscând alături de el că moștenirea episcopului nu este tronul, ci crucea, și "fericit este acela care păstorește creștinii, trăind moartea făcătoare de viață. Atunci nu se va fi epuizat în argumente și mijloace omenești, ci va oferi viață".

Mitropolitul Calinic al Edessei a trecut la cele veșnice în Atena, pe 7 august 1984, iar ziua de prăznuire va fi pe 8 august.

În cele ce urmează, IPS Ierotheos Vlachos d
ă mărturie despre Părintele lui, conturându-i câteva dintre trăsăturile care l-au făcut vrednic de a fi pomenit alături de cei bineplăcuți lui Dumnezeu, fiind unul dintre cei "care are puterea şi tăria să fie răstignit, să se crucifice continuu şi să trăiască taina Crucii lui Hristos".

luni, 15 iunie 2020

Pomenirea de 7 ani a Părintelui Iustin Pârvu. PS Ignatie: "Părintele Iustin a reuşit, prin trăirea şi smerenia sa, să adune poporul risipit, împrăştiat şi mânat de alte gânduri, străine de Evanghelie şi de neam"



În seara zilei de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, trecea la cele veșnice renumitul duhovnic Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț. Astăzi a fost săvârșită la mormântul părintelui slujba Parastasului de 7 ani, de către PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

vineri, 12 iunie 2020

Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, cu privire la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii, și răspunsul Bisericii Greciei


Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, cu privire la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii


Preafericirea Sa, Patriarhul Ecumenic, urmând dorința Bisericii Mame de a exista o coordonare și, pe cât posibil, uniformitate în Bisericile Ortodoxe locale cu privire la chestiunea extrem de importantă a Sfintei Împărtășanii și a modalității de a o distribui credincioșilor, a trimis tuturor fraților săi, Preafericiții Întâistătători, scrisoarea de mai jos, din data de 17 mai:

„Preafericirea Voastră, Hristos a înviat!

Am trăit în mod dureros circumstanțele care au apărut în viața Bisericii din cauza gravei pandemiei a noului coronavirus și, de pretutindeni, ne-au parvenit noi date locale și diverse schimbari, prin scrisori, sau sub formă de întrebări și preocupări. Noi înșine, animați de un spirit de solidaritate și cooperare, în vederea protejării sănătății credincioșilor și a binelui comun, am acceptat oficierea slujbelor liturgice, pentru o anumită perioadă de timp, fără prezența credincioșilor în biserici, având însă ca primă preocupare păstrarea credinței Părinților noștri, care de-a pururi luminează întreaga lume.
Întrucât, cu toate acestea, după interesul lăudabil al autorităților și stimabila prevenire din partea conducătorilor în timpul pandemiei COVID-19, s-au auzit anumite păreri profund străine cu privire la abordarea Preasfintelor Taine, ne este imposibil să rămânem tăcuți și absenți față de o astfel de situație, atât de ambiguă, și inactivi în fața dezvoltării, reglementărilor și interdicțiilor guvernamentale aferente.

Ne-am supus îndemnurilor autorităților de sănătate și politice și, așa cum este firesc, ne supunem până în punctul în care, totuși, nu este atins miezul și esența credinței noastre. Pogorământul Bisericii merge până la cruce, dar totuși refuză să se coboare de pe ea, ascultând de magistrații și autoritățile acestei lumi, atunci când se pune la îndoială taina tainelor vieții ei, Sfânta Împărtășanie.

miercuri, 10 iunie 2020

Pr. Elpidie Vaianakis: Astăzi ți se cere să nu crezi că Hristos este mântuirea ta și curățirea sufletului tău de orice boală și păcat


Diavolul duce mare război împotriva Sfintei Împărtășanii




- Părinte, în ultima vreme observăm că Satana duce un război aprig împotriva Sfintei Împărtășanii. De ce credeți că se întâmplă aceasta?

- Copilul meu, Satana se teme foarte tare de Hristos. De aceea vrea să vină într-o zi ca să conducă lumea în locul lui Hristos, ca Antihrist. Însă Sfânta Împărtășanie este Însuși Hristos! Atunci când preotul îi împărtășește pe oameni, ce le dăruiește? Trupul și Sângele lui Hristos sub forma pâinii și a vinului! Satana se teme de aceasta. De Trupul și Sângele lui Hristos, de Însuși Hristos! De altfel, ca să vină Antihrist, fiul lui Lucifer, să conducă lumea, va trebui să nu mai fie Sfânta Împărtășanie. Pentru că, atâta vreme cât se face Liturghie și creștinii se vor împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, Satana nu poate să pună în practică lucrările lui, nu poate să predomine, nu poate să conducă. De aceea spunea odată un mare părinte duhovnicesc: „Atunci când vedeți că vor începe lupta împotriva Sfintei Împărtășanii, să știți că Antihrist se află pe drum.” Am întrebat însă, de ce se va lupta așa de mult împotriva Sfintei Împărtășanii. Pentru că Sfânta Împărtășanie nu îl lasă pe Satana să-și exercite puterile demonice asupra oamenilor

Mai este vorba încă de un lucru, pe care atunci nu am putut să-l înțeleg. Dar acum pricep! Va veni vremea în care, în lupta lui împotriva Sfintei Împărtășanii, Satana va găsi o modalitate prin care nu se va mai găsi nici măcar vin. Nu știu ce se va întâmpla, și dacă se va petrece asta - pot să dea o lege să se oprească producția vinului. Asta a spus acel părinte duhovnicesc, că: "la sfârșitul veacurilor, la venirea lui Antihrist, nu va mai exista Sfânta Împărtășanie. Nu va mai exista nici vin pentru Sfânta Împărtășanie". Pricepeți ce se întâmplă?

Copilul meu, Hristos, Sfânta Împărtășanie, este viața noastră. Însuși Hristos este Împăratul nostru, este Împăratul inimii noastre. Însă, inima Bisericii este Sfânta Împărtășanie. Însuși Hristos unește pe toți oamenii. Dacă nu există Sfânta Împărtășanie, nu există unire.

De aceea este un lucru lipsit de minte atunci când conducătorii Bisericii spun că unitatea se face doar în Sfântul Potir, și acum [vin] să spună că nu trebuie să ne împărtășim. Sau să se împărtășească unii preoți, până va trece pandemia, așa cum s-a spus de unii mitropoliți. Care pandemie? Hristos a venit să ne curețe de greșeli, de păcate, de orice rău, de fiecare boală și păcat. Iar acum Îl au pe Hristos ca pricină de molipsire! Este posibil așa ceva? Dar, dacă crezi că Hristos te va molipsi, că Hristos nu te va binecuvânta și nu te va mântui, atunci de ce te împărtășești? Bine ar fi să nu te împărtășești! 

Copilul meu, dacă în vremurile vechi martirii Îl mărturiseau pe Hristos - Și ce le spuneau eparhii, împărații, toți cei care stăpâneau? „Jertfiți idolilor, aruncați puțină tămâie, iar apoi vă vom elibera îndată. Nu vă vom omorî!” Iar ei, considerând acel lucru ca pe o trădare satanicească, spuneau: „Noi în Hristos credem, pe Hristos Îl iubim și nu vom aduce în niciun chip tămâie drept jerfă dumnezeilor mincinoși. Dar astăzi, ce ni se cere? Ceva cu mult mai rău! Îți cer să nu crezi că Hristos este mântuirea ta și curățirea sufletului tău de orice boală și păcat. Și numai acest lucru pe care îl spun, fie mireni, fie preoți, reprezintă o mare greșeală și un mare păcat!

- Și toate aceste măsuri pe care le iau în anumite Biserici pentru împărtășire, nu aduc ofensă Sfintei Împărtășanii? Adică să ne temem, să folosim lingurițe de unică folosință, procovețe de unică folosință - nu contestăm Taina în acest fel?

- Mai bine să nu se împărtășească, căci fac un păcat îndoit! Pe de o parte nu cred, iar pe de altă parte merg cu obrăznicie să se împărtășească cu Acela - despre care spun că este iubirea lor, credința lor, Împăratul lor-, iar Acesta acum îi va molipsi. E posibil așa ceva? Nu mergem bine! 

Din păcate astăzi stăpânesc în lume cele trei arme înfricoșătoare ale lui Satana (toate încep cu litera a).

- Si care sunt acestea, Părinte?

- 1. Lipsa de respect (Ασέβεια), față de cele sfinte, a politicienilor. Nu începe cu a?

2. Apatia (Απάθεια) conducătorilor bisericești. Ați văzut luare de poziție a Bisericii oficiale?

- Din păcate, nu.

- Din contră, îi sfătuiesc pe oameni să asculte de legi anticreștine!

3. Indiferența (Αδιαφορία) multor creștini.

Lipsa de evlavie, apatia și indiferența sunt cele trei arme prin care Satana va stăpâni. Doresc ca noi să nu le primim pe acestea, să le lepădăm de la noi.

- Așadar, o prigoană sub acoperire!

- Da, copilul meu, este o prigoană mușamalizată!

Eu doresc să-L iubim pe Hristos din toată inima noastră și să credem că în Sfânta Împărtășanie este Însuși Hristos, Însuși Împăratul inimii noastre. Hristos este inima Bisericii! Iar atunci când scoatem inima, nu mai există viață. Nu-i așa?

– Da! Urez tuturor ca Iisus al nostru, inima noastră, să fie permanent credința noastră, dragostea noastră, adorarea noastră! Și acest lucru ne va dărui putere și credință să putem răbda tot ce va veni acum. V-am mai spus și altă dată că acum începe ultima prigoană a Bisericii. Vom reintra în catacombe, dar de altă natură. Iubirea noastră pentru Hristos să nu ne părăsească nicicând, iar credința noastră să fie puternică, așa încât Hristos să se bucure și să spună: „ Acești copii ai Mei Mă adoră și Mă iubesc!

- Amin!

- Amin!

Sfânta Împărtășanie este Însuși Hristos, Cel care nu molipsește pe nimeni, ci doar mântuiește.


vineri, 5 iunie 2020

Pr. Elpidie Vaianakis: "Să lăsăm toate fricile în urmă și să îmbrățișăm Lumina adevărului, care este Însuși Hristos, Lumina Iubirii"

Frica este cea mai puternică armă în mâinile Satanei, ca să subjuge un suflet creștin. Iar iubirea este cea mai mare putere duhovnicească a noastră, ca să ne luptăm cu frica și să-l alungăm pe Satana.
 

Pr. Elpidie Vaianakis - Frica este cea mai mare armă a diavolului



- Părinte, care credeți că este cea mai mare armă a diavolului? Prin ce armă va putea să-i înrobească pe oameni în această prigoană?

- Cred că este frica. Frica este cel mai cumplit lucru pentru suflet, îl face să se predea ușor vrăjmașului. Frica! Aș vrea să mă întrebi care este și antidotul fricii.

- Care este, așadar, antidotul fricii?

- Antidotul fricii este iubirea! Frica este arma Satanei ca să-i subjuge pe creștini, iar iubirea este puterea lui Hristos care dăruiește bucurie și fericire creștinilor.

- Pe de altă parte, Dumnezeu este Iubirea prin excelență.


- Desigur! Opusul iubirii nu este ura, ci frica! De aceea spune că "iubirea desăvârșită alungă frica" (I Ioan 4, 18). Toți vom cunoaște venirea lui Antihrist din cauza fricii pe care o va împrăștia în inimile noastre. Va face lucrurile în așa fel încât vor părea înfricoșătoare, negre și întunecoase. Și prin conducătorii noștri ne va aduce multă, multă frică.

- Așadar, o frică plăsmuită?

- Firește! Frică! Frică pentru tot! Frică să nu faci asta, frică să nu te îmbolnăvești, frică să nu săruți icoana pentru că te vei molipsi, frică să nu te împărtășești. De ce? Pentru că te vei îmbolnăvi. Și acestea le spun politicienii, miniștri și alții... Însă, să știți că frica este cea mai mare putere în mâinile Satanei, ca să-i subjuge pe oameni.

Noi trebuie să ne aducem aminte de un lucru practic. Atunci când într-o familie - care este cel mai important component a societății noastre - intră frica între bărbat și femeie, mai este loc pentru iubire?

- Nu. Foarte greu! Se poate dezbina familia. Cu toată iubirea care a existat, se poate distruge căsnicia.


- Vezi tineri căsătorindu-se din dragoste și sunt fericiți. Dar, deodată, din cauza unei probleme sau neglijențe, unul începe să se teamă de celălalt. Din acel moment a luat sfârșit dragostea, bucuria și fericirea. Înțelegeți? Acolo unde pătrunde frica, nu vor să se mai vadă unul pe altul. Este posibil să se întâmple și acest lucru provocat de Satana, ca să ne fie frică să ne apropiem de celălalt, ca nu cumva să ne molipsim, să ne îmbolnăvim. Ce sunt toate acestea? Meșteșugirile Satanei!

Mai târziu ne va înfricoșa cu alte lucruri. Îți faci cruce în văzul lumii? Vei fi prigonit. Săruți icoana? Vei fi prigonit. Vei merge la biserică? Vei fi prigonit. Pricepi? Prin intermediul fricii vor face pe oameni apoi să se ferească de izvoarele bucuriei, fericirii și mântuirii, care sunt Sfintele Taine, Biserica.

Nu aș vrea să mai insist asupra acestor lucruri. Vreau doar să țineți minte că frica este cea mai puternică armă în mâinile Satanei, ca să subjuge un suflet creștin. Iar iubirea este cea mai mare putere duhovnicească a noastră, ca să ne luptăm cu frica și să-l alungăm pe Satana.

Așadar, trebuie să ne pregătim încă de pe acum, ca să vedem ce vom alege. Vom trăi cu frica, sau vom trăi cu iubirea?

Copilul meu, iubirea este precum soarele. Atunci când răsare soarele, se risipește tot întunericul. Dar, dacă va pleca soarele, atunci ce se întâmplă? Stăpânește frica, ne închidem în casele noastre. Acest lucru se va întâmpla la nivel duhovnicesc, în sufletele noastre.

Eu doresc să lăsăm toate fricile în urmă și să îmbrățișăm Lumina adevărului, care este Însuși Hristos, Lumina Iubirii. Să fim oameni ai iubirii, ai luminii! Atunci vom avea bucurie și fericire, și nu ne vom mai teme de nimic altceva!

- Să facem loc, așadar, în inima noastră Iubirii, care este Hristos, ca să fugă frică, care este Satana.

- Să vă temeți de frică! Aș vrea să aveți doar această frică: să vă temeți de frică! Și să adorați Iubirea și Lumina. Domnul să fie cu voi!

Să ne temem de frica pe care o împrăștie Satana și să căutăm iubirea, care este Dumnezeu!


joi, 4 iunie 2020

Arhim. Zaharia Zaharou - Conferința "Acum este judecata acestei lumi". "În vremurile în care trăim, de suferință, sărăcie, deznădejde și mari dureri, oamenii au nevoie de mângâiere"


Pemptousia : Acum este judecata acestei lumi (Ioan 12:31)

  Video: Pemptousia

Cuvânt ținut la St. Tikhon's Orthodox Theological Seminary pe 29 mai 2020
tradus din limba greacă

În ultimele capitole din Evangheliile după Matei și după Luca, Domnul ne înștiințează prin cuvinte grele și înspăimântătoare despre judecata ce va avea loc înaintea venirii Sale. El ne spune că răul va fi de nestăvilit (Vezi Apoc. 22:11), că necazurile oamenilor vor fi de nepurtat încât se vor ruga ca munții să îi acopere (Cf. Lc. 23:30) ca să nu vadă înfricoșata zi a venirii Domnului: „Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor și vor cădea de ascuţişul sabiei” (Lc. 21:23), „iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume”(Lc. 21:26). Chiar și pentru aleșii lui Dumnezeu chinul va fi copleșitor, iar durerea pentru starea lumii care îi înconjoară, de nesuferit. Însă, cu toate că aceste cuvinte ale Domnului sunt atât de tragice, Atotputernicul Iisus adaugă deodată: „Și când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”(Lc. 21:28), iar prin Apostolul Său adeverește că Dumnezeu nu va îngădui să fim ispitiți peste puteri, ci împreună cu ispita va aduce și scăparea din ea (1 Cor. 10:13).

Chiar și la Apocalipsă, care multora le stârnește spaimă, se vorbește în esență despre biruința de pe urmă a Mielului Hristos și a aleșilor Săi, care „nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte”(Apoc. 12:11) „și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului”(Apoc. 7:14). Semnele înfricoșătoare și nenorocirile apocaliptice au devenit deja un fapt din clipa Răstignirii lui Hristos: soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, morții s-au sculat, ș.a.m.d. Acest eveniment proorocesc s-a repetat de multe ori de-a lungul istoriei.De câte ori, din primele veacuri creștinești și până în zilele noastre, ura „ucigătorului de oameni”(Ioan 8:44) nu a încercat cu nemăsurată cruzime și răutate să nimicească orice urmă a sămânței lui Hristos?De câte ori călăii, acești diavoli în trupuri omenești, nu au supus pe creștini la crâncene chinuri? Și câți nevoitori de-a lungul veacurilor, așa cum mărturisește și pilda mai recentă a Părinților noștri Siluan și Sofronie, nu s-au osândit pe sine să fie aruncați acolo unde este satana și să fie arși în focul cel din afară? Însă cu toate acestea, Sângele lui Hristos de pe Cruce, sângele mucenicilor și nesfârșitele lacrimi ale cuvioșilor s-au făcut în Biserică putere a biruinței.

În lume, oamenii care nu Îl cunosc pe Hristos încremenesc de spaimă înaintea semnelor vremurilor. Este neîndoielnic faptul că această dinamică a căderii s-a înverșunat în lumea întreagă, iar șuvoiul uciderii de frate a lui Cain caută răcirea și nimicirea cu desăvârșire a dragostei evanghelice, dar și a duhului smereniei, care au puterea de a mântui. Patimile necinstei au fost ridicate la nivel de artă, străduindu-se să zădărnicească până și viața aleșilor lui Dumnezeu. Lumea pătimește „foamete de auzit cuvintele Domnului”(Cf. Amos 8:11-14; )[1], nu pentru că acest cuvânt nu mai este, ci pentru că oamenii nu se mai întorc către el pentru a-și afla pacea. Preferă mai degrabă să alunge impasurile și încercările vremii cu „pâine și circ”.

marți, 2 iunie 2020

Sfinți și Părinți despre Sfânta Împărtășanie


Starețul Efrem din Arizona

Fără Sfânta Împărtășanie continuă creștinul se prăbușește sufletește



Haideți să ne gândim puțin, și să vedem ce Hrană este aceea pe care o luăm de fiecare dată, atunci când primim Sfânta Împărtășanie. Dacă încetăm să mâncăm hrana cea materială, organismul nostru va începe să slăbească, să piardă din puteri și să se prăbușească. Va deveni un teren fertil pentru microbi și boală. 

Omul, creștinul ortodox, care nu primește Hrana cea Sfântă din Sfântul Potir, dacă nu se hrănește cu acesta în mod regulat, atunci va începe să i se prăbușească lumea sufletească și, astfel, să se întărească microbii păcatelor, care amenință sănătatea duhovnicească a sufletului, ce continuă veșnic după moarte, spre slava lui Dumnezeu.

miercuri, 27 mai 2020

Cuvant de Înălţare de la P. Rafail Noica - cuvântul final, cuvântul de pe urmă...


Părintele Rafail Noica – Fragment din conferința  „Întâlnirea cu duhovnicul



Pe părintele Sofronie îl durea acum că, după ce trăise tot ce ne spunea şi ÎPS Ierotheos, îl durea acuma că nu avea nici putere fizică, nici timp. Ar fi voit să citească pe Sfinţii Părinţi, să îşi adâncească mintea în teologie, cum zicea el, nu teologie scolastică, ci Sfinţii Părinţi, să citească, să caute, gândindu-se la ce a însemnat gândirea asta pentru întreaga istorie a Bisericii. Şi spune părintele:Mă doare că nu am nici timp, nici forţă să mă adâncesc aşa, în teologia asta.” Şi Sfântul Siluan zice: “Socoteşti că ăsta e lucru mare?. Şi ne povestea Părintele Sofronie: “Am rămas atunci ruşinat“, îşi dădea seama că avea să primească ceva şi mai mare şi a tăcut şi, după o clipită de tăcere, Sf. Siluan zice:Mare singură este smerenia! Pentru că mândria împiedică dragostea.

Pr. Cezar Axinte și Prof. Mihail Chircor despre cultul fricii. "Ca sa nu cad in cultul fricii, eu nu mai pot vedea altfel moartea decat ca un Paste"


Emisiunea “Vestea cea bună” – Despre frică - 19 mai 2020.

Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.



Câteva spicuiri din cuvânt:


Pr. Cezar Axinte:

- Frica devine un cult. Are toate componentele unui cult, ale unei religii. Daca putem intelege ca cuvantul inseamna a te lega, a te loga, a te re-lega cu toata fiinta ta, cu tot efortul tau de un lucru, fie el si ireal, este o religie.

Practic vad ca acest cult al fricii nu face niciun fel de moft si primește pe oricine sa devina apostol, de la academicieni pana la preoti crestini, chiar si ortodocsi, si nu cred ca ar face mofturi sa primeasca si un ierarh, sau mai multi ierarhi. Adica se contureaza faptul ca, desi te numesti crestin ortodox, dar tu practici acest cult al fricii, mi-e teama ca trebuie sa spun ca,  usor-usor, te dezlegi sau te lepezi de Hristos, de credinta ta si te loghezi, te relockezi - sa spunem asa - de un alt cult, cu apostolii lui, cu dumnezeii lui. Dumnezeul acestui cult este moartea, pentru ca este singura realitate, ultima realitate inteleasa, cu stapanire abosoluta. Ori, iata ca avem aici un cult generalizat, sau denominatia unui cult generalizat care este nihilismul, este cultul mortii.

marți, 26 mai 2020

P. Savatie Baștovoi - cugetări la o ceașcă de cafea...


Pînă acum cîteva luni ni se spunea că a scrie despre moarte este un lucru trist. Acum, tot ei, ne conving că a informa doar despre morți este o nevoie imperios salvatoare. Dar este o diferență între a cugeta la moarte și nu la morți. Prima ne înalță, a doua ne sperie și ne zdrobește duhul. A cugeta este omenește, a te speria este animalic. Noi nu sîntem animale ca să murim. Noi vom învia.

Atunci cînd sînteți doborîți de tristețe, scrieți-vă testamentul. Ce aveți de lăsat și cui ați lăsa puținul vostru? Cine sînt acei cîțiva oameni cui ați vrea să le lăsați cărțile, ceașca din care vă beți cafeaua? Credeți că este cineva pe lumea aceasta care s-ar bucura să vă moștenească ceașca de cafea, cămașa de la H&M și le-ar păstra cu sfințenie? Gîndiți-vă la asta. Cît de iubiți sînteți? Pe cine iubiți? Iubiți destul încît pînă și cămașa de pe voi să fie un dar neprețuit pentru cel iubit?

Bună dimineața. Vrea cineva ceașca mea de cafea?

joi, 14 mai 2020

P. Savatie Baștovoi despre Sfânta Împărtășanie. "Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir"


Dragii mei,

Lucrurile sînt mult mai serioase decît par. Biserica și statul s-au lovit la nivel instituțional, adică la nivel de cancelarii și coridoare. Dacă vreți cu adevărat să avem biserica așa cum am moștenit-o, lăsați feisbucăreala și faceți corp comun cu Patriarhul și Sinodul în lupta pentru Liturghie.

Presiunea este foarte mare și brutală, iar lumea este proastă. Aveți răbdare și înțelepciune. Nu rupeți cămașa pe voi ca Petru, strigînd: "Doamne, dacă toți Te vor părăsi, eu nu!"

Uniți-vă într-un corp comun mare și greu ca o piatră de care se vor sfărîma toți cei care ne lovesc.

Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir. Pînă acum Biserica era văzută de statele ateiste doar ca o mare adunare de oameni cu aceleași idei, dar acum cineva acolo "sus" a înțeles că Biserica este Hristos și că Hristos este în Potir.

Aveți răbdare și dragoste. Lupta noastră nu este împotriva trupurilor acestor trecătoare, ci împotriva duhurilor răutății care sînt în văzduhuri și care le insuflă unor conducători atei ideile prin care să ne risipească.

Fiți tari și smeriți.

Nu este adevărat că războiul e pe sfîrșite, războiul abia începe. Ce ați văzut pînă acum a fost doar alinierea taberelor de luptă.

Așteptați-vă rîndul, toți veți fi chemați, fiecare în slujirea în care se află: arcași la arcași, călăreți la călăreți, pedestrași la pedestrași.

Iubiți-vă unii pe alții, primiți sfaturile și învățătura în duhul smereniei și al blîndeții, căci celor smeriți Dumnezeu le dă har, iar celor mîndri le stă împotrivă.

Hristos a înviat!

miercuri, 13 mai 2020

Comunicat al Sfintei Chinotite din Sfântul Munte Athos cu privire la coronavirus. "Această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe"


Comunicat al Sfintei Chinotite din Sfântul Munte Athos

 cu privire la coronavirus


„Cu prilejul pandemiei coronavirusului, Sfânta Chinotită a Sfântului Muntelui Athos părtașă setei duhovnicești a tuturor celor care doreau să meargă la biserică să se închine patimilor dătătoare de viață și Învierii Domnului și să se împărtășească, cu pregătirea duhovnicească cuvenită, cu Preacuratele Taine, însă au fost constrânși să stea în carantină, simte nevoia să ia o poziție publică în această privință.

Sfânta Împărtășanie este izvorul sfințirii, al mântuirii, al nădejdii, al luminii și al participării la viața în Hristos și în niciun chip nu este cauză de transmitere a bolilor infecțioase sau a oricărui alt rău. Acest lucru îl mărturisește experiența de veacuri a Bisericii, este ceea ce învață întru cunoștință Biserica noastră, este ceea ce credem cu tărie, ca și creștini și mădulare credincioase ale Acesteia. Biserica a fost și va rămâne dătătoarea bunătăților veșnice, a Trupului și a Sângelui lui Hristos, prin care este posibil să ne unim cu Hristos Cel răstignit și înviat, biruind moartea.

Ne exprimăm întristarea pentru declarațiile publice care pledează pentru abținerea de la Sfânta Împărtășanie, subliniind că această Taină a Bisericii Ortodoxe, care este cea mai mare, este absolut de trebuință pentru viața duhovnicească și nu este cu putință să fie obligați credincioșii să fie lipsiți de ea.

Sfânta Chinotită nu este împotrivitoare măsurilor de prevenire împotriva coronavirusului și respectă eforturile autorităților de Stat, ale oamenilor de știință și ale celor ce lucrează în domeniul medical, pentru a face față pandemiei. Facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce este omenește posibil, iar măsurile de protecție au fost luate și sunt respectate până în ziua de azi, cu grijă și discernământ, și în Sfântul Munte. Totuși, această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, având ca rezultat îngrădirea libertății religioase și a cultului creștin.

În circumstanțele actuale, dificile, ale pandemiei, există o nevoie crescută de a recurge la ajutorul lui Dumnezeu, de a participa la tainele mântuitoare ale Bisericii, de a chema ajutorul dumnezeiesc și mijlocirea sfinților prin diferitele mijloace pe care le cunoaștem din experiența eclezială de-a lungul secolelor, adică săvârșirea procesiunilor cu sfintele icoane și prascumpele moaște, citirea rugăciunilor speciale, săvârșirea slujbelor speciale.

Timpul încercărilor va trece, măsurile restrictive vor fi ridicate treptat, dar acestă încercare, pe care Domnul a permis-o pentru păcatele noastre, să fie o ocazie pentru pocăință sinceră și de reîntoarcere la învățătura Sfintei Evanghelii, a lui Hristos cel Înviat, care este nădejde, nu doar pentru fiecare în mod personal ci pentru lumea întreagă, a lui Hristos Care alungă toată frica, căci El este Biruitorul morții.

În perioada liturgică a Sfintelor Paști pe care o traversăm, să ne unim cu Domnul prin pocăință, dragoste, milostenie, compătimire față de slăbiciunea aproapelui nostru, răbdare, credință neclintită și „toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Hristos a înviat! "


marți, 12 mai 2020

Sfântul Iacov Tsalikis, un om în care încăpea toată smerenia din lume, nedorind nicicând să rănească nici om, nici înger...


Sfântul Iacov Tsalikis, Sfântul care s-a asemuit lui Hristos prin iubirea și mila pe care a arătat-o aproapelui


Sfântul Iacov Tsalikis a fost un adevărat păstor de suflete. Avea foarte multă înțelegere și răbdare cu oamenii în spovedanie. De fiecare dată îi sfătuia: "să nu vă fie rușine, să nu ezitați, veniți la spovedanie orice ați face! Chiar și pentru cel mai mare păcat duhovnicul are putere de la Stăpânul Hristos și de la Sfinții Apostoli să vă ierte toate păcatele".

Sfântul vedea întotdeauna stările noastre, păcatele noastre, problemele noastre și rușinea noastră de a-i spune anumite lucruri. Era ajutat și de harisma prorocească pe care o avea, și ne spunea anumite lucruri înainte ca noi să le facem. Avea un fel atât de nobil de a se comporta, nedorind nicicând să rănească. Din contră, ne dădea curaj, ne îndreptățea și îți dădeai seama că înaintea ta ai un om înțelegător, cu duh adevărat de părinte, care te poate înțelege și știe ce se întâmplă în planul luptei duhovnicești.

Dragostea pe care o arăta credincioșilor în spovedanie era nemărginită. Dar și smerenia lui! Smerenia și inima lui înfrântă te ajutau să-ți deschizi inima și să-i vorbești. Simțeai că ai înaintea ta un om în care încape toată smerenia din lume, încât puteai să-ți deschizi sufletul și să-ți arăți cu multă ușurință cele mai întunecate aspecte ale tale. De multe ori el cădea în genunchi înaintea ta, atunci când te spovedea, și-și atingea fruntea de pământ, iar acolo, îngenunchiat, aștepta să te asculte.

Nu exista situație să spovedești ceva Părintelui Iacov și să te rușinezi de cele ce i-ai spus. Si acest lucru se arata din modul în care continua relația pe care o avea cu ucenicii lui. Te primea cu aceeași bunătate și dragoste, care le avea pentru tine dintotdeauna. Tu mergeai rușinat din pricina celor pe care le aveai de spus, iar el te îmbrățișa de fiecare dată, și nu dădea loc vreunei bănuieli, să simți oricât de puțin că ar fi influențat de ceea ce i-ai spus.

Starea lui era una de bucurie. Întotdeauna avea bucurie înlăuntrul lui, pentru faptul că tu te-ai spovedit și ai scos din tine ceea ce te ținea departe de Dumnezeu, ceea ce era murdar și păcătos. Niciodată nu folosea o voce aspră pentru nimeni din cei pe care îi spovedea. Nu respingea pe nimeni. Știa totdeauna să iconomisească pe oameni, să le găsească mijloacele potrivite de vindecare, fără să rănească și fără să obosească peste măsură pe nimeni.

Mai spunea așa: "În Biserica ne găsim sănătatea, mângâierea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre".


În timpul Sfintei Liturghii strălucea cu totul, ca un înger pământesc. Spunea Ecteniile și simțea cum cuvintele ieșeau din inimă și le transmitea celorlalți credincioși care, asemenea, le simțeau și le trăiau și aceștia. Slujea cu desăvârșită dăruire lui Dumnezeu, trăind fiecare eveniment al Sfintei Liturghii.

În timpul Sfintei Liturghii nu era singur în Sfântul Altar, ci mulțime de îngeri erau cu el, slăvindu-L pe Dumnezeu. Le atingea aripile și foșnetul lor le simțea în urechi. De multe ori vedea pe Sfinții Îngeri venind la Sfânta Masă și nu putea să iasă la Vohodul Mare. Psaltul continua: "Ca pe Împăratul Tuturor să-L primim...". Iar atunci Arhanghelul, cu aripa sa îi atingea umărul și îl împingea ușor, conducându-l astfel spre ieșirea din Sfântul Altar. De altfel, erau mulți îngeri în Sfântul Altar, pe care el însuși îi vedea și le spunea: "iertați-mă, Sfinților Îngeri, dați-vă puțin la o parte, ca să trec"...


Sursa: traducere de
Ελευθερία-Χαρά din : Ένας Σύγχρονος Αγιος, Ο Όσιος Ιάκωβος Τσαλικης, Έκδοση των Πατέρων της Ιεράς Μονής του Οσίου Δαβίδ Γέροντος, Λίμνη Εύβοιας 2018
și
Παύλου Μητρολίτου Σισανίου, Άνθρωπος που δεν είναι ταπεινός δεν μπορεί να αγαπήσει - Ο Άγιος Ιάκωβος Τσαλίκης όπως τον έζησα, Εν πλώ, Αθήνα 2019