"Parisu-și urlă vasta nehodină". Catedrala Notre Dame cuprinsă de flăcari (video, foto) va trebui să fie supusă lucrărilor de masonerie

Catedrala Notre Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări în ziua de 15 aprilie 2019, în Lunea Mare, după calendarul ținut de catolici și puțin înainte ca  Emmanuel Macron să țină un discurs în fața publicului larg cu privirile la protestele "Gilets Jaunes" - Vestele Galbene-, care au ieșit în stradă în fiecare week-end, timp de 22 de săptămâni. Așadar, această situație a făcut ca Președintele francez să se deplaseze la fața locului și să amâne alocuțiunea sa.

Prima alertă a fost dată în jurul orei 18.20, iar a doua, la 18.43, a permis constatarea incendiului. Peste 400 de pompierii s-au deplasat la fața locului și s-au luptat cu flăcările ore întregi până spre dimineață. Acoperișul, vechi de 8 secole, a ars în întregime iar turla-săgeată de 93 de metri s-a prăbușit. Coroana de spini a Mântuitorului precum și alte odoare creștine, care se aflau în catedrală, au fost salvate din incendiu.

Reconstruirea va dura ani de zile și va angaja nu numai fonduri pe care statul francez trebuie să le pună la dispoziție ci și donații din lumea întreagă.

UPDATE: Catedrala Notre Dame va fi văzută, de acum, nu un simbol al creștinătății ci un simbol al reconstrucției. Acest lucru se poate înțelege din discursul Președintelui Macron, care a fost ținut a doua zi, pe 16 aprilie, când a spus francezilor: "suntem acest popor de constructori. Avem atâta de construit [...] Cred, în mod profund, că ne revine să schimbăm această catastrofă în ocazia de a deveni toți împreună, gândindu-ne în mod profund la ce am fost și la ce vom fi, să devenim mai buni decât am fost, găsind firul proiectului nostru național, cel care ne-a făcut, cel care ne unește, un proiect uman, pasional francez"...

Așadar va trebui să se facă lucrări de masonerie pentru reconstruirea Catedralei Notre Dame, la care va contribui lumea întreagă...

Μοnahul Moise Aghioritul despre eriminia cuvântului "monah" - "cel care și-a dăruit întreaga inimă lui Dumnezeu"

Anumiți cercetători spun că cuvântul monah conține sensul din Vechiul Testament de: "cel neîmpărțit, cel cu inima întreagă, care este ațintită permanent către Dumnezeu".

Credinciosul poate răspunde cunoașterii profunde a unicității singurului Dumnezeu doar prin punerea în lucrare a tuturor puterilor lui, a posibilităților și chemării la deplinătatea iubirii lui.

Orientarea continuă și permanentă a ființei umane către Dumnezeu este caracterizată drept simplitate. Viețuirea ascetică și înfrânarea dăruiesc unitate lăuntrică și caracterizează prietenii adevărați ai lui Dumnezeu, ca fiind oameni simpli, nu simpliști.

În alt sens, monah este cel care are atenția totală la Dumnezeu: „sunt unul, unic, singuratic, dăruit întreg lui Dumnezeu”.

În aramaică, siriacă și coptă, monah este „cel ales, unul, ascet, luptător”.

Sfântul Dionisie Areopagitul numește monahi pe cei care au o viață deplină și unitară în sfintele slujbe, uniți fiind într-o dumnezeiască monadă și iubitoare de Dumnezeu desăvârșire.

Monahul își îndreaptă permanent viață spre Dumnezeu. Chemarea monahului este să se unească cu Dumnezeu, să se îndumnezeiască.

Avva Alona spune:

„dacă omul nu spune în inima lui că numai el și Dumnezeu există în această lume, nu va afla odihnă". 

Este vorba despre o sfântă singurătate, și nu o înstrăinare bolnăvicioasă.

Nicidecum nu există elementele neprieteniei și neiubirii de oameni, ci conține cunoașterea de sine și iubirea de Dumnezeu. Monahul se roagă pentru toți frații și este cu neputință să nu îi iubească pe toți oamenii.

Așadar, cu toate că monahul adevărat este singur, el nu suferă de singurătate. În timp ce omul contemporan, al marilor orașe cosmopolite, care se întâlnește zilnic cu o mulțime de oameni, suferă groaznic de o singurătate cumplită.

Un alt sens din lumea antică greacă pentru cuvântul monah este acela de „independent, liber, cel retras, cel singuratic”. Mai târziu a căpătat sensul de „cel necăsătorit”, dar și al celui cu o singură haină: „monahiton”.

Personal, îmi place erminia cuvântului monah ca fiind cel care și-a dăruit întreaga inimă lui Dumnezeu, având unitate lăuntrică și deplină dăruire lui Dumnezeu, fără a fi împărțit.

În altă interpretare, siriacă, monahul este cel care alege de bunăvoie să nu se căsătorească, având un mod de viață diferit și o relație specială cu Unul Născut și Cuvântul lui Dumnezeu.

În textele ebraice monah înseamnă și unic, cel pe care l-a ales Dumnezeu, cel dăruit în întregime împlinirii voii dumnezeiești, cu care de multe ori logica omenească intră în contradicție.

Dumnezeu este Unul și omul lui Dumnezeu este unul, unul există pentru celălalt, unul se exprimă în funcție de celălalt. Este vorba de o imagine minunată, măreață și impresionantă.

În cele din urmă, „monah” înseamnă „singur”? Singur, dar nu autonom și despărțit de frații săi. Viața monahală lăuntrică trebuie să relaționeze cu însingurarea lăuntrică.

Sfântul Macarie Egipteanul spune că :

„monah este cel singur, care nu are însoțire cu femeie, cel ce a lăsat toate ale lumii, adică și lucrurile lumești, dar și grija lumească. Monah este cel care Îl cheamă pe Dumnezeu neîncetat, luptându-se să aibă un singur gând, permanent întors spre Dumnezeu, neprimind gândurile răutății...”

Sursa: Traducere de către Monahia Agatha, Mânăstirea Dragomirna, după Diakonima,  Τι σημαίνει μοναχός;

Protos Hrisostom de la Putna: "În Maica Domnului se împletesc cel mai bine înțelegerile pocăinței". Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Putna (video)

 Predica Părintelui Hrisostom Ciuciu la Denia Acatistului Bunei Vestiri

Frați și iubiți credincioși,

In săptămâna a cincea din Sfântul și Marele Post avem două Denii deosebite: Denia de pocăință a Sfântului Andrei Criteanul și Denia, la care tocmai am luat parte, a Acatistului Maicii Domnului.

Maica Domnului este punctul de întâlnire dintre iubirea lui Dumnezeu față de oameni și iubirea oamenilor față de Dumnezeu. În Maica Domnului se împletesc cel mai bine înțelegerile pocăinței - pentru că pocăința are două aspecte: aspectul ascetic, acela în care noi ne nevoim pentru a câștigă iertarea lui Dumnezeu, ne cerem iertare pentru toate relele pe care le-am făcut și, mai ales, ne pocăim pentru depărtarea de Dumnezeu; depărtare care se adâncește, din păcate, din ce în ce mai tare.  Însă, în pocăință mai este un alt aspect, acela de bucurie. Pocăința cu adevărat dumnezeiască este cea care mângăie în mod neștiut, în mod ascuns, inimile celor care se pocăiesc.

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că Hristos ne-a adus pocăința dar nu numai că ne-a adus-o, ci o și face pentru noi! Hristos se pocăiește în noi, Hristos este cel care ne mișcă inimile către pocăință, pentru că pocăința este, cum spunea tot Sf. Ioan Gură de Aur, întoarcerea în inima lui Dumnezeu. Numai față către față putem să ne pocăim. Pocăința, cum spunea Arhim. Sofronie, este invitația la dialog din partea lui Dumnezeu. Si, oare cine este cel care exemplifică în mod desăvârșit aceasta întâlnire a omului cu Dumnezeu, decât Maica Domnului? 

Așa încât, în această Săptămână, a cincea, Denia Acatistului s-a pus către sfârșitul ei pentru că Maica Domnului este cea care vine să ne mângăie inimile, Maica Domnului este cea care ne întărește inimile în încrederea că Dumnezeu este Cel care duce greul pocăinței noastre, Dumnezeu este Acela care ne poartă pașii către Casa Tatălui.

Această întoarcere către inima lui Dumnezeu nu este un efort numai din partea oamenilor sau doar din partea lui Dumnezeu, este o aducere aminte a dragostei celei dintâi, este dorul acela care se naște în cele două persoane care se iubesc. Pentru că atunci când îți este dor de cineva îți este dor pentru că acea persoană îți mișcă inima de la distanță și ți-o mișcă spre a te apropia de ea. Dumnezeu este cel care mișcă inimile noastre și le înfierbântă cu dragostea față de El, iar noi, răspunzând la această chemare, facem bucurie lui Dumnezeu. Nu te poți întoarce în inima lui Dumnezeu decât dacă îți dorești să fi acolo. Nu poți să-ți dorești să fi în inima lui Dumnezeu dacă Dumnezeu nu te-a mișcat spre aceasta.

Grupul psaltic Tronos în concert la Parlamentul European

• Basilica: VIDEO: Grupul psaltic Tronos în concert la Parlamentul European

Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române a concertat joi seară la Parlamentul European în cadrul evenimentului ExpoRomânia Bruxelles.

Grupul Tronos a interpretat la Parlamentul European muzică bisericească, dar și cântece patriotice românești.

Evenimentul ExpoRomânia Bruxelles, organizat în contextul președinției României la Consiliul Europei, se desfăşoară pe parcursul a trei zile, 10 – 12 aprilie 2019.

ExpoRomânia Bruxelles cuprinde o serie de manifestări culturale: expoziție de pictură a marelui Horia Bernea, expoziție de costume populare, de produse artizanale, de carte, lansare de carte, conferințe, momente muzicale etc. 

Cu noi este Dumnezeu

Părintele Jean Boboc a pășit la mai deplină viață... Veșnică să-i fie pomenirea!

Basilica: Părintele Jean Boboc, Decanul CDS Paris, a trecut la cele veșnice

Părintele Jean Boboc, decanul Centrului Ortodox de Studii și Cercetări „Dumitru Stăniloae” (CDS) din Paris, a trecut la cele veșnice joi, 4 aprilie 2019.

„La capătul unei lupte lungi, pe care a dus-o însă cu mult curaj și cu nădejde în Dumnezeu, Părintele Jean Boboc, Decanul C.D.S. Paris, a trecut, astă seară, la cele veșnice. Domnul să-i odihnească sufletul în ceata prietenilor Săi, mângâind totodată pe cei dragi din familie, parohie și colaboratori”,

Un pachețel de la Gheron Iosif. Părintele Iosif Vatopedinul: "am avut încredințarea lăuntrică că acesta este Harul Sfântului Duh și aceasta este Împărăția Cerurilor"

În mijloc: jos: Gheron Iosif, sus: Părintele Iosif Vatopedinul;
Primul din dreapta: P. Efrem Filotheitul

Era în luna august a anului 1949. Seceratul se terminase și părintele Iosif [Vatopedinul] se întorsese la Sfânta Ana Mica pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului. In sfârșit, putea acum să se desfăteze din nou de rânduială după care tânjea inima sa.

Într-o zi, pe 19 august, la amiază, după trapeză, s-a pregătit să meargă la chilia sa, potrivit tipicului. Starețul [Gheron Iosif] însă l-a oprit, i-a strâns mâna și i-a spus zâmbind:

- Diseară o să-ți trimit un pachețel. Ia aminte să nu-l pierzi!  

Părintele Iosif n-a înțeles la ce se referă. De altfel, cine ar fi înțeles o astfel de ghicitoare, știind că Starețul nu pierdea nici un prilej de a te smeri? "Cine știe ce surpriză de noapte îmi mai pregătește!, se gândea el. Vreo ocară... sau ceva asemenea". Astfel, nu a dat prea multă importanță vorbelor Starețului, iar atunci când s-a trezit pentru a-și începe privegherea, uitase cu desăvârșire de ceea ce-i spusese.

"Nu-mi amintesc, povestește el, cum am început privegherea, dar știu bine că nu am apucat bine să rostesc de câteva ori Numele lui Hristos și inima mi s-a umplut de dragoste pentru Dumnezeu. Si aceasta dragoste s-a mărit atât de mult, încât nu am mai putut continua rugăciunea, ci mă minunam de revărsarea ei. Voiam să-i îmbrățișez și să-i sărut pe toți oamenii și întreaga zidire. In același timp cugetam atât de smerit încât simțeam că sunt mai prejos decât toată zidirea. Însă plinătatea și flacăra dragostei mele erau îndreptate către Hristos, pe Care Îl simțeam că este prezent, dar nu puteam să-L vad și să cad la preacuratele Sale picioare și să-L întreb cum de învăpăiază atât de mult inimile și totuși rămâne ascuns și necunoscut?

Atunci am avut încredințarea lăuntrică că acesta este Harul Sfântului Duh și aceasta este Împărăția Cerurilor, despre care Domnul nostru spune că se află înlăuntrul nostru. "Să rămân așa, Doamne, îmi spuneam în sinea mea, și nu-mi mai trebuie nimic altceva". Aceasta a durat ceva timp, după care, încet-încet, am revenit la starea mea de mai înainte. Așteptăm cu nerăbdare să merg la Stareț ca să-l întreb ce fusese ceea ce trăisem și cum de se petrecuse.

Cred că era 20 august, într-o noapte cu lună plină, atunci când am alergat și l-am găsit în afara chiliei sale, plimbându-se prin micuța curte a chiliei sale. De îndată ce m-a văzut, a început să zâmbească și, înainte de a-i pune eu metanie, mi-a spus:

- Ai văzut ce dulce este Hristos? Ai înțeles din practică ce este ceea ce întrebai cu stăruință? Acum, silește-te să dobândești acest Har și să nu ți-l fure nepăsarea.

Auzind acestea, am căzut îndată la picioarele lui și cu lacrimi i-am spus:

- Am văzut, Gheronda, am văzut eu, cel nevrednic de toată zidirea, și Harul și dragostea lui Hristos și am înțeles acum îndrăzneala Părinților și puterea rugăciunilor. 

Când i-am povestit exact ce mi s-a întâmplat și i-am cerut amănunte despre felul în care se întâmplă aceasta, el a evitat din smerenie sa-mi răspundă.

- Dumnezeu, mi-a spus el, S-a milostivit de tine și te-a miluit, arătându-ți de mai înainte Harul Său, pentru a nu te îndoi de cele ce spun Părinții și pentru a nu te împuțina cu sufletul.

Abia atunci am înțeles sensul obiceiului de a cere cu deplină credință altora să se roage pentru noi: "Roagă-te, părinte, și pentru mine!", "Fă și pentru mine o rugăciune!", "Pomenește-mă, părinte, în rugăciunea ta!".

Din cele de mai sus ne dăm seama că altceva este să spunem: "Pentru rugăciunile sfântului meu stareț" și să înfruntăm greutățile și ispitele vieții cu rugăciunile lui, și altceva să ne trimită Har, binecuvântare și stări duhovnicești înalte însuși Starețul nostru, "ca unul ce are stăpânire", oricât și oricând dorește el aceasta, cu înștiințare în rugăciune. Așa ceva este propriu numai Stareților harismatici și purtători de Dumnezeu.

Din 1953, când a încetat instabilitatea politică și sărăcia, părintele Iosif [Vatopedinul] a putut să rămână definitiv împreună cu Starețul Iosif, așa cum tânjea inima lui. 

La început a stat în chilia pe care o făcuseră pentru părintele Efrem de la Katunakia, care venea la noi să liturghisească. De aceea, de două ori pe săptămână și uneori chiar și mai des nu avea unde să doarmă. Dar această problemă s-a rezolvat atunci când Starețul i-a lăsat chilia sa, după ce mai întâi și-a zidit o colibă mică la o distanță de vreo 200 de metri mai departe. Numai Dumnezeu știe ce stări de Har va fi gustat ascultătorul părinte Iosif în acea chilie de trei ori binecuvântată, adăpată cu lacrimile și cu sudorile Starețului Iosif.

Sursa: Arhim. Efrem Filoteitul, Starețul Meu Iosif Isihastul, Ed. Evanghelismos 2010

Sorin Focuță împrietenit cu boala oaselor de sticlă, slăvindu-L pe Dumnezeu și binecuvântându-și prietenii, a plecat în Lumina cea neînserată, lăsându-ne un exemplu de credință ce dă sens vieții tuturor

Sorin Focuță:

“Cum să urăsc boala asta? Este ca și cum aș urî un prieten. Un prieten are și bune și rele, dar este acolo cu tine, mereu. Eu și boala asta, ne știm dintotdeauna. Am învățat să trăim împreună și sunt convins că datorită ei sunt un om mai bun. Deci nu am cum să o urăsc.”

"Dumnezeu ne bucură prin celălalt pentru a trăi o dragoste ca în Rai. Că de ne-am bucura de noi înşine, egoist, n-ar mai fi dragoste plăcută lui Dumnezeu”.

"Dragii mei, după ce am dat slavă Domnului pentru o nouă zi în care am văzut lumina soarelui, cred că se cuvine să va zic și vouă bună dimineața!, să vă salut cu drag, să vă spun că vă iubesc și, Doamne, ajută, să aveți o zi bună, cât mai bună, binecuvântată cu tot ce-i mai bun și mai frumos. Doamne, ajută!"

"Când iubim pe cineva îi devenim casă"

Nu mă uita: Nu uita!

Avem cu toții un „acasă” mai departe sau mai aproape. Dar sunt foarte mulți oameni fără casă, în sens spiritual, și foarte mulți oameni care, pentru că n-au casă, n-au un loc unde să se odihnească, pentru că nu există niciun suflet care să-i cuprindă în interiorul lui.

De multe ori uităm de adevărata noastră casă și uităm să fim noi înșine casă pentru cei din jurul nostru. Emigrăm în înstrăinare, această înstrăinare departe de propriul suflet, în exilul simțurilor, în exterioritatea noastră, într-un exil departe de casa părintească, care este Biserica, și departe de noi, departe de Părintele iubitor.

Dumnezeu ne vrea pe toți dumnezei. Vrea ca toți să fim dumnezeu pentru celălalt, vrea ca prin fiecare dintre noi să lucreze în viața celuilalt. Iadul este al celor care n-au făcut nimic pentru aproapele lor. A nu putea să dai, a nu putea să te dăruiești, a nu putea să te deschizi, a nu putea să oferi loc de popas în sufletul tău, loc de odihnă în sufletul tău, în casa ta, deoarece casa ta este plină de tine și nu mai este loc și pentru altul, acesta este deja iadul. A dărui, a te dărui este începutul raiului pe care îl trăiești încă din viața aceasta.

Iubirea ne face casă a celuilalt. Când iubim pe cineva îi devenim casă. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii. Oamenii cu adevărat fericiți nu știu că sunt fericiți, fiindcă își măsoară fericirea în fericirea celorlalți. Ei uită de sine, sunt ieșiți din sine și trăiesc prin ceilalți.

Povestea florii de nu-mă-uita ne învață uitarea de sine, uitarea cea bună:

„S-ar fi întâmplat demult, în primele zile ale lumii. De-abia fusese făcut raiul, și florile minunate, bineînmiresmate, înfloriseră pentru prima oară. Însuși Domnul mergea prin rai și dădea nume florilor. Însă o floare mică, albastră, năzuind cu inimioara sa de aur către Dumnezeu, nu s-a gândit la nimic altceva, ci doar la El, și-a uitat numele și s-a tulburat. De rușine i s-au înroșit vârfurile petalelor, dar Domnul a privit spre ea mângâietor și a grăit: Pentru că ai uitat de tine însăți pentru Mine, Eu nu te voi uita. De acum înainte numele tău să fie NU-MĂ-UITA, iar oamenii, privind la tine, să învețe și ei să uite de ei înșiși pentru Mine”.

Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relație, o treime, iar noi suntem făcuți după asemănarea Lui. Orice suflet are această memorie a casei părintești, are această memorie și această simțire a demnității de fiu al lui Dumnezeu. Raiul nu e doar un loc. Raiul e relația cu Dumnezeu, care se trăiește încă de aici, de pe pământ. Dumnezeu S-a făcut om ca să ne învețe că Îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Și mereu ne oferă prilejuri de a ne aduce aminte de cine suntem și de a ne întoarce în casa părintească.[...]

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "În timp ce patimile leagă mintea de lucrurile materiale, iubirea lui Dumnezeu dezleagă mintea de această legătură". "Omul care nu a fost lovit în viața sa duhovnicească este un imatur, un om neformat"

Patimile care stăpânesc mintea o leagă de lucrurile materiale și, după ce au despărțit-o de Dumnezeu, o fac să se îndeletnicească cu ele.

În acest cap, Sfântul Maxim [Mărturisitorul] continuă ideea, spunând că trebuie să-ți descoperi patimile, pentru că, altfel, îți vor lega mintea de lucrurile materiale. De exemplu, cândva ai căzut la examene, și îți aduci aminte de asta în tot felul de momente, și te întristezi. Trebuie să înțelegi că înlăuntrul tău există o patimă. Dacă n-o găsești, n-o să ți se șteargă amintirea eșecului, și după cincizeci de ani, dacă ți se va mai întâmpla ceva, dacă te va mai întrista sau răni cineva, îți vei aminti că ai căzut cândva la examene. Te vei gândi: "Dacă aș fi reușit atunci, nu m-aș întrista acum". Din această stare se va naște înlăuntrul tău un întreg șir de gânduri care te vor depărta de Dumnezeu.

Ca să te izbăvești de toate acestea, trebuie ca patima să fie ștearsă, fiindcă patima este materia care nu lasă mintea liberă, o ține legată. Fii însă atent: patimile nu leagă mintea de ele însele, pentru că mintea este înrudită cu Dumnezeu, în timp ce ele sunt o răutate pătrunsă în sufletul tău, o inclinație vinovată, iar dacă mintea ta se îndreaptă către patimă, încet-încet îți dai seama de ea și o vei război.

Papa Francisc "en marche!" în România, "se poate opri oricând să atingă, să ia în brațe și să mângăie" oamenii care au primit pentru asta un cod de bare, cu două luni înainte de vizita sa

 Antena 3: Măsuri extraordinare de securitate în țară pentru vizita Papei

Informații legate de vizita Papei în România de la sfârșitul lunii mai. Vor fi măsuri extraordinare de securitate în toate cele patru zile în care Papa se va afla la București. 

E unul dintre cele mai importante momente pentru România și din punct de vedere organizatoric și, în plus, e o vizită care presupune multe puncte și momente complicate, mai ales că Papa Francisc e cunoscut ca fiind un iubitor de oameni. 

Pentru astfel de momente, cele cu oameni, de la Iași, de la Blaj, de la București, înscrierile se fac online, cu două luni înainte de vizită. 

Preot, reprezentant al Bisericii Catolice:

"Papamobilul va fi folosti tocmai in acele momente in care se apropie de oameni, ca sa existe acest contact cu oamenii, ca Papa sa nu fie tinut departe de oameni. Dar, in acelasi timp, sa existe toate masurile de siguranta. Dar, tinand cont de predilectia Papei pentru oameni, pentru copii, pentru oameni bolnavi, oricand poate opri papamobilul sa-i intalneasca, sa-i binecuvinteze, sa ii ia in brate, sa atinga, sa mangiaie.

Foarte, foarte multi romani vor dori sa simta, sa traiasca, sa aibe perceptia emotiei acestui moment. Este un mare dar!"   

Cei care vor dori sa participe la momentele publice se vor putea inscrie online. Pentru Sumleu Ciuc, site-ul este pontifex.ro iar oamenii se pot inregistra pana la sfarsitul acestei luni. Ulterior vor primi un cod de bare care le va permite accesul in zona protejata. Vor fi instalate si ecrane pentru cei care vor dori sa priveasca slujbele cat mai de aproape, dar care nu s-au inscris. 

Mottoul vizitei Papei in Romania este "sa mergem impreuna!".

Părintele Răzvan Ionescu: "Problema e la noi, în viața Bisericii, că nu avem suficienți oameni duhovnicești și oameni care să trăiască sfințenia"

Cuvântul lui Dumnezeu și misiunea Bisericii în societate (17. 03. 2019) 

Arh. Ioan Mavrichi:   Spuneati dumneavoastra, intr-o emisiune anterioara, ca Biserica trebuie sa nasca oameni duhovnicesti, si ca misiunea ei prinicipala este aceasta, si intr-un plan secund este aspectul social filantropic. Pentru ca oamenii duhovnicesti sunt puncte de unde Duhul Sfânt iradiaza si schimba vietile oamenilor din jurul lor. La ce v-ati referit? Ce aveti in minte cand spuneti "om duhovnicesc"?

Pr. Dr. Răzvan Andrei Ionescu: Sigur ca este o notiune misterioasa si pentru noi, cei care vrem sa devenim oameni duhovnicesti, pentru ca nu stim ce vom deveni, cum randueiste Dumnezeu. De exp. Arhim Sofronie Saharov,  dialogand cu cineva, asa, "socratic", mergand pe aleile manastirii, izbucneste in ras la un moment dat si spune: "Dumnezeu e cam nebun, nu-i asa? Uite ce a putut face din mine!". Si el era realitatea aceea de om impregnat de Domnul si de prezenta Duhului Sfant, dupa o viata intreaga de marturisire.

Tot Arhim. Sofronie spune intr-un dialog cu IPS Hierotheos Vlachos ca pentru a face misiune ortodoxa exista doua lucruri fundamentale pe care trebuie sa le ai in vedere: 1: Sa ai prezenta Duhului Sfânt si 2: Sa vorbesti, sa intelegi, sa te exprimi in cultura locului oamenilor unde adresezi tu misiunea ta. Deci, sunt doua ingrediente fundamentale. Unu: fara Duhul Sfant s-a terminat. Asta o spunem de la inceput. Puterea multa de care vorbim in Faptele Apostolilor este asta. Si doi: de ce sa vorbesti in cultura locului? Pentru ca oamenii prin cultura exprima niste preocupari, vezi pe unde sunt, vezi ce-i preocupa pe ei, ce constituie atentia lor. Si vin in intampinarea atentie lor, inspirat de Duhul Sfant.   

Chipul Ortodoxei în Duminica Ortodoxiei... (video)

Mănăstirea Vatoped unde s-a întors Staretul Efrem Vatopedinul după atacul suferit la cord

Să ne curățim pe noi...

Să ne curățim mai înainte pe noi, fraților, cu împărăteasa virtuților;

că iată a venit, aducându-ne nouă bogăție nepieritoare;

potolește umflarea poftelor și împacă cu Stăpânul pe cei ce au greșit.

Pentru aceasta cu veselie să o primim pe dânsa,

strigând lui Hristos Dumnezeu:

Cel ce ai înviat din morți păzește-ne neosândiți pe noi cei ce Te preamărim pe Tine, Cel ce singur ești fără de păcat.

Să ne curățim mai-nainte pre noi, fraților, cu împărăteasa bunătăților; că iată a venit, aducându-ne nouă mulțime de bunătăți! Potolește umflarea poftelor și împacă cu Stăpânul pe cei ce au greșit.

Pentru aceasta cu veselie să o primim pre dânsa, strigând lui Hristos Dumnezeu: Cel ce ai înviat din morți, neosândiți pazeste-ne pre noi!

Marius Iordăchioaia în conferința despre "Judecata particulară și Judecata universală": Judecata de Apoi are efect acum! Judecata este in fiecare zi și criteriul judecătii este Hristos

Judecata particulară și Judecata universală

Conferința a fost organizată de ASCOR filiala Iași, pe 3 Martie 2016,
la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași

Judecata daca chiar te intereseaza, te face sa tremuri, nu te face sa tii conferinte. Te face sa-ti pui foarte serios problema vietii tale, sa-ti iei viata in serios. Nu se poate tine, din punctul meu de vedere, o conferinta despre Judecata de Apoi. Eu as fi primul care nu as frecventa asa ceva.

Noi toti de aicea vom fi judecati. Nici unul dintre noi nu va fi judecator. Si aicea suntem toti pacatosi, si toti vom fi judecati de Dumnezeu. Va spun asta sa nu aveti emotii, sa nu aveti trac. Vorba lui Steinhard: care este diferenta intre curaj si lasitate? Lasul consimte fricii pe care o simte, curajosul nu consimte fricii pe care o simte.

Daca nu suntem dezinhibati, daca nu suntem noi insine, ramanem la o discutie teoretica, nu putem avea partasie, Duhul Sfant pe care L-am chemat noi in rugaciune nu poate lucra. Iar noi trebuie sa plecam de aici un pic mai vii, nu un pic mai informati. Ca un pic mai informati sunteti la facultate, destul.

Primul meu reflex de om care se informeaza, nu traieste, a fost - cand aflu, in general, o tema-, sa ma duc la biblioteca. Dar, langa biblioteca sunt si icoane si icoana ma face sa ma opresc. Si imi dau seama ca niciodata viata nu se poate trai dupa o teorie. O viata traita dupa o teorie se numeste ideologie. Si ideologiile au fost reteta tragediei si nefericirii omenesti. Biblia, ceea ce discutam noi aici, ceea ce este in icoana nu este o ideologie. Dumnezeu nu ne invata cum ne invata domn' profesor sa traim. El ne da viata si noi o primim. Noi invatam eventual sa ne deschidem si sa primim viata. Dar nu invatam sa traim.

Judecata, in mod sincer, onest, pentru mine este ceea ce este, fara sa ma duc sa fac o bibliografie sau un referat. Eu, ca sa vad ce este Judecata particulara si universala, trebuie sa ma uit inlauntrul meu, nu trebuie sa ma uit in biblioteca. Informatia poate fi redusa la cateva fraze, din Catehism, din Parintele Staniloae....

Cred ca toti suntem de acord ca judecata inseamna o despartire, o separare intre bine si rau, intre urat si frumos. Presupune o dihotomie. E clar: cine judeca deja imparte. Hristos, ca Mantuitor, ne spune: "Eu n-am venit sa judec, am venit sa mantuiesc", iar ca Judecator nu va imparti, ci va invesnici ceea ce noi am ales sa facem, sa fim.

Părintele Iosif Vatopedinul: "să nu uiţi cine eşti cu adevărat!", " Vă rog, aprofundaţi-vă legătura cu Dumnezeu!"

Fraților, rugaţi-vă pentru iubire câtă vreme sunteţi încă în trup! Deci nu abandonaţi! Câtă vreme sunteţi vii, străduiţi-vă constant să vă agăţaţi de Harul Divin. Vă rog, ștergeți de tot imoralitatea voinţei voastre. Datoria noastră este să Îl iubim pe Dumnezeu. Nimic altceva!

Nu uita niciodată cine ești cu adevărat

Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, pentru că memoria mi-a slăbit. Nu renunţ la rugăciune, vă promit. Pentru că nu pot să vă mai ofer altceva. Cu prima ocazie mă voi ruga pentru voi. Nu este egocentrism. Încerc să mă rog, dar uneori nu reuşesc. Insist să mă concentrez asupra voastră, dar neruşinarea mă copleşeşte acum. Te rog, Doamne, Tu m-ai chemat, Tu m-ai îmbrăcat aşa. Te rog, Doamne, nu mă părăsi, ajută-mă!

Noi încă mai avem Moși!

Jurnal de migrant: Țara făr’ de Moși

Londra celebrează tinerețea. Unde întorci capul, doar oameni tineri întâlnești. În puterea și floarea vârstei, un adevărat furnicar ți se dezvăluie zi de zi, în fața ochilor. Doar faceți experiența unei stații centrale de metrou! Tineri, tineri, tineri, alergând. Dacă nu păstrezi regula de mers, riști să fii călcat, vinovat fiind. Îți este dor de a vedea un bătrân. Îi vezi rar, chiar foarte rar, așa ca o floare de cireș, într-o pădure de pini. Am stat și m-am întrebat: unde sunt bătrânii acestui oraș? Nu ai cum să nu te întrebi, unde le sunt bunicii și bunicele? Le este oare rușine cu bătrânii lor…?

Răspunsul îl aflați de la doamnele românce care lucrează în „care”. – Bătrânii nu umblă de capul lor, liberi. Toți, majoritatea sunt internați în „hospice”. Li se oferă totul acolo, iar când ața se sfârșește, vine firma, îl pune în pătură, apoi în scriu, și neștiuți de nimeni astupă o groapă, de cele mai multe ori, o urnă ceramică…Ei nu mai au Moși!

Acasă. În săptămâna de dinaintea lăsatului sec de carne. Pomenirea celor din veac adormiți. A Moșilor și a Strămoșilor. Totul freamătă. Undeva, marți sau miercuri, mama mergea la oraș să cumpere castroanele și ulcelele de lut. Vineri era ziua specială. Să va spun de bunătăți? Nu îmi fac rău singur…

Mămăliga o făcea dimineață la ora 5. O tăia cu ața, în ștergar curat, fiind pusă, călătorea la casele cu mulți copii, însoțită de sarmale și alte scofeturi. Și la cei bătrâni ai satului. Îmi amintesc că am însoțit-o și eu. La șase dimineața la bătrâna Ioana. Avea patul făcut și candela aprinsă. Știa că vor veni vecinii cu Moși.

Apoi, toată lumea se aduna la biserică. Liturghia încununa totul. V-ați întrebat de ce biserica este plasată în mijlocul satului, ori al orașului, înconjurată de cele mai multe ori de către cimitir – locul odihnei celor dragi nouă? Tocmai pentru a sublinia că viața noastră este în jurul lui Hristos, vii și adormiți, toți suntem ai lui Dumnezeu, Liturghia unindu-ne pe toți, așa ca într-o horă.

La biserică simți că ai rădăcini. Că ai Moși. Că vii dintr-un neam. Că ești al cuiva. Moșii ce mi-au bucurat diminețile de sâmbătă din copilărie, sunt de fapt firele nevăzute ce mă leagă de neam și de Biserica mea. Rugăciunea pentru cei adormiți este modul nostru de a-i iubi în continuare pe cei pe care i-am iubit.

Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragostea răstignită. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţă şi această Viaţă este lumina omului.

Rugăciunea pentru cei morţi este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. Toți suntem ai Lui, din neam în neam. Din Moși la Strămoși, toți ne-am rugat în biserica de pe deal, tămâia și Epicleza, unindu-ne într-un singur Trup. Noi încă mai avem Moși! 

Acatistul de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Doamne, "cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii!"

Icosul al 3-lea

Cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi de prin mii de părţi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii! Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor, stau văile şi codrii în veşminte de nuntă, întreaga lume este mireasa Ta, ea îl aşteaptă pe Mirele nestricăcios. Dacă astfel îmbraci Tu iarba câmpului, cum oare ne vei preschimba în veacul învierii ce va să fie, cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci?

Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pământului felurite culori şi gusturi şi miresme,
Slavă Ţie, pentru zidirea cea primitoare şi bogată în mângâiere,
Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii de făpturi,
Slavă Ţie, pentru adâncul înţelepciunii Tale, care şi-a pus pecetea peste întreaga lume,
Slavă Ţie, cu evlavie sărut urmele paşilor Tăi nevăzuţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins înaintea noastră lumina cea strălucitoare a vieţii veşnice,
Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase, nepieritoare, desăvârşite,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

De ce schisma din Ucraina are potențialul Marii Schisme din 1054? Biserica Ortodoxă Română se află pe linia de fractură. Ce poate face Patriarhul Daniel?

Teritoriile canonice ale Bisericilor ortodoxe autocefale

 

ActiveNewis: De ce schisma din Ucraina are potențialul Marii Schisme din 1054 și ce poate face Patriarhul Daniel?

Deși suntem vecini cu Ucraina și acolo trăiesc o jumătate de milion de români, schisma bisericească din țara de la nordul României pare ceva depărtat și neimportant. În mass-media românească, laică și bisericească, doar câteva știri și-au găsit loc despre conflictul început între Kiev și Moscova în anii 1991–1992, în care s-a implicat în 2018 Patriarhia de Constantinopol.

Pe lângă faptul că lucrurile se întâmplă în altă țară, greutatea de a înțelege cât de gravă este schisma din Ucraina vine și din aceea că problemele generate de secularism în România sunt foarte acute: presiunea pentru introducerea educației sexuale comprehensive (pro-avort și pro-homosexualitate) și eliminarea religiei din școli, eșecul Referendumului pentru căsătorie și inițiativele de legalizare a parteneriatului civil, presiunea pentru retragerea finanțării cultelor de către stat etc.

Dar potențialul acestei schisme este mult mai mare decât cel al secularismului, pentru că acesta atacă Biserica din exterior, dar schisma o atacă din interior. Astăzi nu mai au importanță multele probleme care au existat în perioada Marii Schisme din 1054, dar Marea Schismă a transformat lumea creștină pentru 1000 de ani și continuă să o facă.

Schisma din Ucraina a apărut din dorința unei părți a episcopilor din Ucraina de a fi independenți de Biserica Rusă, din care făceau parte, și care au creat în 1992 Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană. Din aceasta s-a rupt o parte, care s-a intitulat Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului. Liderii lor au fost caterisiți și apoi anatemizați de BO Rusă, iar aceste pedepse au fost aprobate de toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Situația s-a schimbat în 2018, când Patriarhia de Constantinopol a emis un set de hotărâri prin care a anulat actul din 1686 prin care episcopii din Ucraina erau puși sub jurisdicția Patriarhiei Ruse, a anulat caterisirile pronunțate față de conducătorii schismei (fără a le recunoaște titlurile de patriarhi pe care ei și le luaseră), a validat hirotoniile făcute de ei, a unificat cele două biserici schismatice într-una, invitând și episcopii din Ucraina aflați în jurisdicția Patriarhiei Moscovei să li se alăture, a dat noii biserici un Tomos de autocefalie limitată și a recunoscut-o ca singura canonică pe teritoriul Ucrainei. BO Rusă a întrerupt comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol și a anunțat că va întrerupe comuniunea cu oricine va recunoaște noua structură. În 2019, la întronizarea primatului noii biserici, Mitropolitul Epifanie, nu a participat niciun reprezentant al unei Biserici autocefale, în afară de cei de la Constantinopol.
 

La o primă vedere, sensibilitatea de creștini atenți la binele semenilor ne face să gândim rapid: orice țară, orice popor are dreptul să aibă o biserică autocefală, cum avem și noi, românii, și atunci de ce să nu aibă și ucrainenii o biserică autocefală a lor? De altfel, tradiția canonică spune că organizarea bisericească trebuie să urmeze organizarea statului (canoanele 17 Sinodul IV Ecumenic și 38 Trulan).
 

Dacă lucrurile ar fi așa de clare, ar fi fost clare și pentru cei 95 de episcopi ucraineni care țin de BO Rusă și ei s-ar fi alăturat noii Biserici – dar numai doi dintre ei au făcut-o!
 

În plus, dintre Bisericile Ortodoxe autocefale, câteva s-au pronunțat clar pentru nerecunoașterea noii biserici: Patriarhia Antiohiei, Biserica Sârbă, Biserica Poloneză și Biserica Cehiei și Slovaciei. Unele Biserici au chemat la organizarea unui Sinod Pan-Ortodox sau la o adunare a conducătorilor bisericilor autocefale care să rezolve problemele.

Sinodul BOR a luat în discuție problema la ședința din 21 februarie. În Comunicatul emis, cere dialog între Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și, dacă acesta va eșua, cere întrunirea unei adunări a tuturor conducătorilor de biserici ortodoxe locale autocefale pentru a soluționa problema din Ucraina.
 

Iată câteva motive pentru care schisma din Ucraina are potențialul de a împărți întreaga lume ortodoxă în două, așa cum s-a întâmplat în 1054.

Părintele Haralambos Papadopoulos - Încercările ne zdrobesc coaja groasă a egoismului

Căderea omului este un fapt lăuntric foarte profund. Purtăm căderea ca pe neputința de a fi desăvârșiți. "Sunt distrus, sunt o epavă!", "Sunt sfâșiat lăuntric și nu pot să mă adun!".  Prin urmare, această cădere profundă nu mă lasă să mă văd așa cum sunt în realitate. Îmi văd sinele parțial, fragmentat, nu ca pe întreg. Ca urmare, nu pot avea o imagine reală asupra persoanei mele. Această situație îmi provocă foarte multă neliniște, tulburare, frică, nesiguranță și amenințare.

Strigare de la râul Babilonului: "Doamne, te rog, călătoreşte cu mine în Taina Întoarcerii!"

Jurnal de migrant: O, „râu al Babilonului” vieții mele…

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion.

În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.

Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: „Cântați-ne nouă din cântările Sionului!”

Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?

De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!

Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.

Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: „Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!”

Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta, pe care ai făcut-o nouă.

Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră.

Eram prea prunc când am auzit acestă cântare. De la un dascăl schelălăit, ce-și bucura bătrânețea din plânsul de bucurie făcător al Bisericii. Atâta jale era în cântarea bătrânului, încât, te și vedeai într-un film cu evrei, la mal de Eufrat, plângând absența rugăciunii de la Templul din Ierusalim.

M-am întrebat. Și încă mă întreb. De unde plângerea sfâșietoare a evreilor asupra absenței unui Dumnezeu prezent și într-un zâmbet nevinovat? Și nu am înțeles, până ce nu am gustat și eu din pâinea de lacrimi a Babilonului vieții mele…

Doriţi să vă spun o poveste? Una adevărată, mai adevărată decât altele pe care le-aţi citit în paginile Jurnalului… O poveste a căderii şi a căutării căii spre Taina Întoarcerii…

„Aveam totul. Dar totul! …Tot ce îşi putea dori un bărbat, la un pic peste 30 de ani. O familie frumoasă şi binecuvântată, o minune de copilă, cu ochii mari şi negri. Cele materiale, slavă Domnului, erau suficiente.

Cariera îmi începuse a străluci, cum mulţi tineri şi-ar dori. Adevăr vă zic, eram de invidiat. Pe propriile puteri să te ridici… studiile erau finalizate la cel mai înalt mod posibil în ţara noastră. Mai mult, le făceam toate din pasiune. Munca, îmi era a doua dragoste! Mă simţeam acasă la locul de muncă, lucram ca pentru propria casă. Eram dedicat, mai mult decât pot unii să înţeleagă…

Într-o dimineaţă de octombrie, mă îndreptam spre unul din locurile de muncă ce curgeau pe timpul unei zile. Bruma stătea pe trandafirii maxim înfloriți. Roşu argintat. Mi-au dat lacrimile… Cât de mult m-ai binecuvantat Doamne, am spus printre lacrimile fierbinți ce se rostogoleau spre slava lui Dumnezeu. Da, eram şi mă simțeam fericit…

Am căzut în genunchi, în plin oraş, în faţa grădinii de trandafiri… în spate strălucea silueta unei biserici istorice…

Am căzut. De tot. Din tot. Din slava lui Dumnezeu. Din familie. Din mâna strânsă a copilei cu ochi de abanos. Din carieră. Aproape şi din viaţă.

Parcă nu mă mai opresc din cădere… Mai jos şi tot mai jos. Nu credeam ca eu, om cu toate în regulă, să cad atât de jos. Şi parcă tot nu mă opresc… Să te vezi în hăul vieţii tale, iar hăul şi râpa să se adâncească de la clipă la clipă. Ai vrea să te agăţi de ceva, însă nicio rădăcină, niciun ciot, nu îţi iese în cale…

Ce ai ajuns, suflete? Spre ce te îndrepţi, scânteie de dumnezeire…?

Drama căderii şi minunea întoarcerii

„O, de cât bine, m-am lipsit eu, pătimaşul. Avuţia care am luat-o, am cheltuit-o. Porunca am călcat. Vai mie, ticăloase suflete, că în focul cel veşnic, va să te osândești. Pentru acesta, mai înainte de sfârșit, strigă către Hristos Dumnezeu: Primește-mă Dumnezeule ca pre fiul cel desfrânat şi mă mântuieşte.”(Slava la vecernia Duminicii Întoarcerii Fiului Risipitor)

Este povestea mea. Proprie şi personală! Da, a stăpânului tastelor, ce scriu Jurnal de Migrant. Este căderea mea. Proprie şi personală.

Da, încă mă hrănesc cu roșcovele străinătăţii în pământ londonez. Şi trăiesc din amintirile a doi ochi mari şi negri, fericirea vieţii mele…

Ştiţi ce este cel mai greu? Atunci când, în teorie, ştii calea care te poate scoate din ţara roşcovelor, dar nu găseşti puterea a face primul pas. Taina Întoacerii, căci despre ea este vorba, este una din minunile fundamentale ce le putem gusta într-o viaţă.

Am cunoscut mulţi oameni care s-au întors. Căci fiul din Evanghelie trebuie văzut ca omul care s-a întors şi nu precum omul care a păcătuit. Pentru că taina întoarcerii este mai mare şi o copleșește pe cea a căderii.

„Dă-mi partea mea de avere”. Eu am fost acela. Dumnezeu mă dăruise deja. Şi totuşi eu am vrut mai mult, mai mult decât averea pe care deja o aveam din belşug.

Vedeţi, şi în textul scripturistic, accentul cade pe „a mea”. Am vorbit şi încă vorbesc prea mult despre „viaţa mea”, „casa mea”, „maşina mea”… Trăiesc în lumea lui „a mea, al meu”. Dar lui Dumnezeu ce îi mai rămâne?

Iar Dumnezeu drăguţul, nu a cârtit şi a dăruit boireşte. Har peste har şi dar peste dar..

Dar cine să asculte? „Este viaţa mea, fac ce doresc cu ea…” Tu, suflete, ţii morțiș să pleci în ţara plăcerii? Să pleci din Raiul pe care ţi l-a dăruit Dumnezeu, în ţara necunoscută şi prea fardată a plăcerii…

Şi pleci! Sec şi simplu. Nu mai ţii cont de nimeni şi de nimic, doar „tu decizi!”, nu?

Ne amagim cu lucruri mari…carieră, casă, vacanțe, împlinirea plăcerii. Când simți că ai totul… de fapt ai pierdut TOTUL. Înșelare şi iluzie. Vânare de vânt. Dar este prea târziu, averea Tatălui este deja risipită…Îţi vine să urli, dar ce mai contează. Cine să te mai audă…porcii? Nu te înțeleg, pentru că vorbesc cu totul şi cu totul altă limbă.

Sluga porcilor vs. fiul Tatălui

„S-a meritat?” Mă întreb, după cădere…Nu, normal că nu s-a meritat.

Întrebați-l pe strămoșul Adam, dacă l-a mulțumit mușcarea din mărul cel tămâios?

Izvorul şi cauza dramei tuturor oamenilor este în îndepărtarea lor de Dumnezeu. Răul constă în faptul că nu vrem să ne acceptăm greșeala. Orice alt lucru nu se pare prea greu să-l facem, dar să ne pocăim ne este cel mai greu. Nu vrem. Pur şi simplu. Facem metanii, rugăciuni, psaltire, Liturghie, milostenii, ne şi jertfim, dacă este nevoie. Dar când este vorba de pocăinţa cea adevărată, de „metanoia” – schimbarea minţii, şovăim tare. Oare de ce?

„Nu îmi mai doresc să trăiesc aşa! Refuz. Trebuie să mă întorc!”, îţi spune sufletul într-o bună zi. Simplu de zis. Pentru că Taina Întoarcerii este una dumnezeiască şi îndumnezeitoare. Mai întâi ai nevoie de o altă taină – cea a sfărâmării. „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâma şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc, îi sfințește”.

Hristos, modelul nostru, s-a sfărâmat pe Sine, ca să ne salveze pe toţi. La propriu. Şi o face Liturghie de Liturghie… Hristos, creatorul a tot ce vedem, se face Firimituri, ca noi să putem să devenim pâine lui Dumnezeu. Nu vom înțelege taina Euharistiei, până nu vom simţi cu adevărat că totul s-a sfărâmat prin suferinţă în noi. Cu cât mai mult tace Dumnezeu, cu atât este mai prezent. Pentru a putea să trăieşti, să respiri din nou liber, totul trebuie să se sfărâme în tine. Da, Hristos va intra doar acolo unde totul, dar totul este sfărâmat. Să nu mai fie minciună, orgoliu, mândrie, să nu mai fie funinginea păcatului…Sigur că doare. Şi în ce fel doare…!

„Doamne, te rog, călătorește cu mine în Taina Întoarcerii!”

Un SMS ar fi de ajuns. „Tată, sunt bine!” Dar din ţara căderii nu reușești să scrii nici măcar un mesaj. Cum zice românul „te doare nasul”… să recunoști că ai făcut greșeala vieţii tale.

A rosti cuvântul „Tată” este egal cu „iartă-mă, vreau să mă întorc”.

Această schimbare de atitudine, de trezire a conștiinței şi de recunoaștere a stării nefirești în care ne aflăm, este începutul pocăinţei. De acum abia începe Taina Întoarcerii. Căci doar întoarcerea la Dumnezeu ne dăruieşte haina începutului bun, inelul de aur – reînfierea prin har şi viţelul cel îngrăşat – Taina cea mare a Sfintei Euharistii.

Am plâns. Şi încă plâng. Precum Adam dincolo de gardul viu al Edenului. Precum fiul în ţara porcilor. Însă am îndrăznit: „Nu se poate ca Dumnezeu să nu-Și ofere ajutorul, însă la vremea pe care o știe doar El".

„-Uite, te înțeleg, îmi dau seama ce este în sufletul tău”, zice Domnul.

„- Dar, Doamne, nu mai pot suferi! Mi-a ajuns…” Iar Hristos tace din nou.

„- Doamne, nu îți cer miracole sau minuni ci doar să-mi dai putere să accept. Să respir. Ajută-mă să fiu aici, să accept că acest moment este cel mai important al vieții mele. Dă-mi conștiința că înfrângerea, căderea sau eșecul, sunt doar o parte firească a vieții. Doamne, te rog, călătoreşte cu mine în Taina Întoarcerii!”

Arhim. Emilianos Simonopetritul - Tâlcuire la un Psalm al lui Asaf (Ps. 76), ce exprimă căutarea stăruitoare și prezența lui Dumnezeu

Psalmul 76

Întru Sfârșit, pentru Idithun. Psalm al lui Asaf.

2. Cu glasul meu către Domnul am strigat, 

cu glasul meu către Dumnezeu, şi a luat aminte la mine. 

3. În ziua necazului meu L-am căutat pe Dumnezeu 

cu mâinile mele noaptea  înaintea Lui şi n-am fost amăgit; 

sufletul meu n-a vrut să se mângâie. 

4. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am veselit; 

cugetat-am şi s-a împuținat duhul meu. 

Oprire.

5. Apucat-au înaintea străjilor ochii mei, 

tulburatu-m-am şi n-am grăit. 

6. Cugetat-am la zilele cele de demult 

şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi chibzuiam.

7. Noaptea cu inima mea stăteam la sfat 

şi duhul meu răscolea: 

8. Au doară, în veci va lepăda Domnul 

şi nu va mai binevoi nicicând? 

9. Au până în sfârşit Își va opri mila Sa? 

Sfârșitu-s-a cuvântul din neam în neam? 

10.Au doară va uita să Se îndure Dumnezeu? 

Sau va aduna întru mânia Sa îndurările Lui? 

Oprire.

11. Şi am zis: Acum am început, 

aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt. 

12. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului 

ca voi pomeni dintru început minunile Tale. 

13. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale 

şi la înfăptuirile Tale voi cugeta întru sinemi. 

14. Dumnezeule, întru cel sfânt este calea Ta. 

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? 

15. Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni,

cunoscută ai făcut între noroade puterea Ta. 

16. Răscumpărat-ai cu braţul Tău norodul Tău, 

pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif. 

Oprire.

17. Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, 

văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat,

Tulburatu-s-au adâncurile. 

18. Mulțimea sunetului apelor, glas au dat norii,

 că săgeţile Tale trec. 

19. Glasul tunetului Tău în roată, 

luminat-au fulgerele Tale lumea, 

clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul. 

20. În mare căile Tale,

 şi cărările Tale în ape multe,

 şi urmele Tale nu se vor cunoaşte. 

21. Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe norodul Tău, 

prin mâna lui Moise şi a lui Aaron. 

[...] Faptul că psalmul este scris de Asaf și e pus pe muzică de Idithun ne dă imediat un simțământ de siguranță, ne încredințează că este vorba despre un psalm cu totul aparte, pentru că lui Idithun i-au fost dați psalmii cu cel mai important conținut și care cutremurau sufletele israeliților. De asemenea, el produce un simțământ de răspundere față de psalm, câtă vreme Asaf este omul care și-a dat seama că centrul adunării de slujbă este Dumnezeu. Psalmii lui nu sunt nici istorici și nici nu exprimă felurime de înțelesuri, ci doar acestea: căutarea stăruitoare și prezența lui Dumnezeu. Este unul dintre psalmii cei mai plini de iubire, mai expresivi și duhovnicești din întreg Vechiul Legământ.[...]

Valeriu Gafencu și Ioan Ianolide, doi prieteni înfrățiți în viața pentru Hristos și în Hristos

Valeriu Gafencu și Ioan Ianolide, doi prieteni înfrățiți 

în viața pentru Hristos și în Hristos

Valeriu Gafencu, cunoscut drept ”sfântul închisorilor”, și Ioan Ianolide supranumit, mai nou, ”deținutul profet”, au fost lămuriți ca aurul în topitoarele temnițelor comuniste, lăsându-ne moștenire un "Document pentru o lume nouă", un mare dar de la Dumnezeu care a fost făcut generațiilor viitoare, pentru rugăciunile şi suferinţa lor.

Claudiu Târziu mărturisindu-i pe mărturisitori. Repere ale demnității românești. "Cei 13 care m-au salvat" - lansare de carte în București, Iași, Bacău și Piatra Neamț

Credință și Cultură. Repere ale demnității românești (20 01 2019)

 Invitat, alături de Vasile Bănescu, jurnalistul Claudiu Târziu

Claudiu Târziu: Există un efort de recuperare a istoriei noastre recente sub aspectul adevărului. Pe de altă parte există o campanie mult mai puternică, susținută și financiar și logistic și intelectual, dacă putem spune așa, de dărâmare a simbolurilor nostre naționale, de pervertire a valorilor, de răsturnare a lor, de aneantizare, de mocirlire a întregii societăți românești, sub cuvântul că noi nu am avut elite, noi nu am avut vârfuri, noi nu am avut sfinți, noi nu am avut eroi, noi nu am avut martiri. Toți cei care sunt prezentați la un moment dat de către cineva ca eroi, ca intelectuali de vârf, ca martiri sau sfinți ai noștri sunt după aceea loviți, cu program, pentru a fi reduși la zero sau în orice caz marginalizați sau excluși din circuitul valorilor noastre. Si cred că această strategie nu este nici întâmplatoare - și, desigur, nu este nici nevinovată-, ci este o strategie, practic, de castrare a poporului roman, de descurajare, de lovire în fibra lui morală. Pentru că atunci el nu mai are de ce să se lege, nu mai are reperele care să-l conducă pe un anumit drum și se va lăsat influențat de o modă sau alta, de o ideologie sau alta, de o manipulare sau alta.    

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”. Partea a II-a, întrebări și răspunsuri (video, text). "Caderea omului a fost cadere din relatie"

-Pocainta noastra asta trebuie sa vizeze: repunerea in relatie cu Dumnezeu! Noi nu trebuie sa devenim pur si simplu mai buni, trebuie sa devenim mai aproape, sa ne apropiem de Dumnezeu, sa devenim niste fii mai buni.

- Noua nu ne este de ajuns sa zicem doar "am gresit". Noi trebuie sa zicem: "am gresit, Tata!"

- Adevarata persoana se distinge si se desavarseste doar in relatie. Vezi cu cine vrei sa fi!

- Parintele duhovnicesc este acela care reuseste sa-ti redea mireasma familiei, ti-L aduce pe Dumnezeu si ti-L da sa-L gusit, ca pe Tata!  

***

Vedeti prima parte aici: Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii” (video, text). "Pământ vei fi dacă iubești pământul, lumină vei fi dacă iubești lumina"

***

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”

Întrebări și răspunsuri