Acatistul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

Doxologia: Acatistul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos

Troparul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, 

glasul al 7-lea:

Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătându-le ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Străluceşte şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

Condacul 1

Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă închinare de mulţumire, împreună cu Petru, din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

Icosul 1

Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;

Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;

Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;

Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în lăcaşurile raiului;

Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm în întuneric;

Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;

Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!

P Teologos din Athos despre rugăciunea lui Iisus...

*🕀🕀🕀*

 

Doamne, ajută!

Dragii mei, mi-ați cerut foarte mulți dintre voi să vă vorbesc despre rugăciunea lui Iisus: cum se face, ce este și stadiile acestei rugăciuni.

La început să vorbim puțin despre ce este rugăciunea lui Iisus. Foarte multă lume știe, dar nu știe destul despre rugăciunea lui Iisus. Se știe că este repetarea unei formule: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. Spune Sf. Ap. Pavel: „doresc să spun cinci cuvinte cu mintea mea, decât mii cu gura”. Și cele cinci cuvinte sunt: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”. În timp această formulă, care nu este o formulă magică, nu este ceva bătut în cuie, a căpătat diferite variante: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Și s-a mai adăugat: „pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi. Amin!”.

Ea provine de la rugăciunea vameșului: „Dumnezeule, milostiv fi mie, păcătosului” (Luca 18, 13). Însă, în Sfântul Munte și noi recomandăm să se folosească formula scurtă, clasică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”, și asta datorită faptului că este mai ușor de ținut minte, de ținut, mai degrabă, în minte. Pentru că astăzi mintea noastră este foarte bolnavă, este foarte spartă de o mulțime de gânduri, de o mulțime de centri de atenție - care îi distrag puterea de concentrare-, care atrag mintea. Deci, aceasta este formula, „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, însă nu insistăm și nu dăm poruncă cum că ar fi singura formulă primită de bunul Dumnezeu. Ceea ce este primit de bunul Dumnezeu, sau nu este primit de Dumnezeu, este atenția noastră - deci, dacă noi ne rugăm cu rugăciunea sau mintea noastră se împrăștie, mintea noastră se răspândește la diferiți centri de atenție, la diferite gânduri.

Rugăciunea lui Iisus: cea mai puternică rugăciune

Ultima vizită a Sfântului Iosif Vatopedinul la biserica Sf. Nicolae din Porto Lagos - metoc al Manastirii Vatoped. "Dacă nu putem face nimic fără Hristos, atunci Îl vom striga: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” "

Sursa

🕀 Am primit toată taina Revelației dumnezeiești: cum a fost creată lumea; cum a avut loc căderea omului; cum S-a deșertat pe Sine Fiul lui Dumnezeu; care va fi viitorul meu; noi, cei care suferim mereu schimbări și vătămări sufletești, cum vom putea face față diavolului care ne luptă aici, pe pământ; cum vom deosebi harul de înșelare. Toate acestea mi le-a descoperit Cincizecimea, Duhul Sfânt.

🕀 Vă rog, frații mei, străduiți-vă să aveți iubire între voi, să vă feriți de vrăji și de eretici! Rugați-vă neîncetat! Hristos spune: „Fără Mine nu puteți face nimic!” Dacă nu putem face nimic fără El, atunci Îl vom striga. Sunt doar câteva cuvinte: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”

🕀 Atunci când lucrați rugăciunea neîncetată, și apoi dragostea și unitatea dintre voi, veți spori duhovnicește. Aceasta v-o doresc din tot sufletul: să fim cu toții de-a dreapta lui Hristos în ceasul Judecății!

Părintele Teologos din Athos : "În clipa în care nu avem curaj, este o dovadă a faptului că nu știm adevărul, că nu cunoaștem realitatea, adică ne îneacă gândurile"

La începutul Evangheliei, la începutul "vestei celei bune", la începutul mântuirii noastre este pocăința.

 

Ați spus că vom vorbi despre curaj și gânduri. Trebuie să știți, înainte de toate, că curajul este forța motrice care împinge pe om înainte. Și, din cauza asta, diavolul totdeauna trage două gloanțe. Asasinii profesionali trag două gloanțe ca să fie siguri și așa și diavolul trage două gloanțe: primul gând este ca să te facă să păcătuiești și al doilea gând este ca să te facă să-ți pierzi curajul. Pentru că diavolul știe că dacă te face să păcătuiești a câștigat o bătălie, dacă te face să-ți pierzi curajul a câștigat războiul. Deci, este foarte, foarte important să nu ne pierdem curajul.

Acuma, dacă spui unui om: „să nu-ți pierzi curajul!” sau „să nu-ți fie frică!”, nu prea are mare valoare. Sigur, trebuie să spui de ce să nu-și piardă curajul și de ce să nu-i fie frică.

Curajul este folosirea corectă a părții mânietoare a sufletului. Sufletul are mai multe părți, puteri, aspecte – depinde ce limbaj folosim. În limbaj teologic se numesc aspecte sau puteri. În greacă δυνάμεις - dynamis, înseamnă putere. Acuma, de ce trebuie să avem curaj? Pentru că Dumnezeu este puternic, atotputernic și nu este neutru. Asta este capital: Dumnezeu nu este neutru! Noi spunem că este neutru – da, și nu prea! Cum spune Sfântul Isaac Sirul : „cum puteți voi să-L numiți pe Dumnezeu drept, când El a murit pentru noi, păcătoși fiind”. Unde e dreptatea aici? Nu e dreptate. Și, din cauza asta, asta ne dă un foarte mare curaj, pentru că este Tatăl nostru.

Au venit Apostolii la Mântuitorul ca niște copii la Tatăl lor: „Doamne, uite, ucenicii lui Ioan se roagă, fariseii se roagă, învață-ne și pe noi să ne rugăm”. Și primul lucru care le-a spus Mântuitoru a fost „Tatăl nostru”. Deci, noi nu avem o relație juridică cu Dumnezeu, avem o relație paternă - o relațiie fiiască din punctul nostru de vedere, și din punctul Lui de vedere o relație paternă. Și, deci, pe Dumnezeu nu-L interesează atât păcatul, nu este vorba de un Dumnezeu justițiar de genul lui Allah sau ca în alte denomiațiuni creștine în care există această latură juridică foarte accentuată. Nu e vorba de așa ceva! Pe Dumnezeu Îl interesează părăsirea păcatului, adică îmbunătățirea noastră, asta Îl interesază pe Dumnezeu.

Psaltul Ion Minoiu: "Ceea ce nu e „insuflat”, ceea ce nu are temeiul în nezidit, adică în Slava lui Dumnezeu, rămâne cantonat doar în partea aceasta stricăcioasă a vieții"

Neumele nu sunt note și nici sunete precis însemnate ci, mai degrabă negativul notației occidentale. Dacă notația pe portativ îți arată sunete precise iar intervalele dintre ele le calculezi singur, neuma bizantină îți arată mai degrabă ce să faci între note: să stai pe loc, să sui o treaptă, să sari două trepte în jos sau în sus, să cobori.

Arhim. Zaharia: Cuvântul Sfântului Sofronie deși era redat prin termeni omenești, purta pecetea puterii Nezidite

Așa cum artiștii sunt stăpâniți de obiectul artei lor și se străduiesc a afla o desăvârșită expresie pentru însuflarea lor, așa și creștinul trebuie să fie stăpânit de Hristos și să se străduiască a-și șlefui legătura cu El și a alerga „ca doar Îl va prinde, întrucât și el a fost prins de Hristos Iisus”

Starețul Haralambie de la Dionisu, ucenicul Sf. Iosif Isihastul, a fost descoperit având oseminte arămii

Starețul Haralambie este bine-cunoscut în întreaga lume ortodoxă ca ucenic al Sfântului Cuvios Iosif Isihatul, ca părinte duhovnicesc și stareț al Mănăstirii Dionisiu și dascăl al rugăciunii minții. A trecut la Domnul la sfârșitul lui decembrie 2000.

Descoperirea osemintelor sale a avut loc în prezența actualului stareț al Mănăstirii Dionisiu – Gheron Petros, a obștii mănăstirii, a pelerinilor și a Înaltpreasfințitului Mitropolit Pavlos de Drama.

Osemintele de culoare arămie, au fost spălate cu vin și untdelemn, apoi au fost duse în katholikon, unde s-a săvârșit o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului starețului Haralambrie.

Duminica Tuturor Sfinților - icoane cu cetele neamurilor

Ap. Romani 2, 10-16

Fraților, mărire, cinste și pace oricui face binele: iudeului mai întâi, și elinului. Căci nu este părtinire la Dumnezeu! Câți, deci, fără lege au păcătuit, fără lege vor și pieri; iar câți au păcătuit în lege, prin lege vor fi judecați. Fiindcă nu cei ce aud legea sunt drepți la Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea vor fi îndreptați. Pentru că, atunci când păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceștia, neavând lege, își sunt lor înșiși lege; ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conștiinței lor și prin judecățile lor, care îi învinovățesc, sau îi și apără, în ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor.

Ev. Matei 5,14-16; 10,32-33, 17-18,22

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Voi sunteți lumina lumii. Nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci o pun în sfeșnic și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, pentru ca ei să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, voi mărturisi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel care se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Feriți-vă de oameni, că vă vor da pe mâna soboarelor de judecată și în sinagogile lor vă vor bate cu biciul; la dregători și la împărați veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor; și veți fi urâți de toți pentru numele Meu, dar cel care va răbda până la sfârșit acela se va mântui.

 

Toti Sfinții Români

Merinde duhovniceşti despre veşnicie, rugaciune, împărtăşanie

Hristos a fost osândit din toate părţile: de către Imperiul Roman în zelul acestuia pentru legalitate şi ordine; de Biserica Vechiului Testament, întemeiată pe Legea lui Moise, primită pe Muntele Sinai; de mulţimea care primise atât de mult bine din mâinile Sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lăsat singur, condamnat şi pe cale de a Se pogorî la cei ce şedeau în întunericului iadului.

Hristos e o minune ce întrece înţelegerea. Este revelarea atotdesăvârşită a lui Dumnezeu. E de asemenea arătarea atotdesăvârşită a omului.

Fiecare dintre noi va fi adus cândva la hotarul nevăzut dintre timp şi veşnicie. Ajungând la acest hotar spiritual, va trebui să ne hotărâm viitorul în lumea ce se află înaintea noastră, şi să ne hotărâm dacă suntem sau nu împreună cu Hristos, întru asemănarea Lui, sau să ne depărtăm de El. Odată făcută pentru vecie, alegerea – de a ne identifica cu Hristos sau de a-L refuza –, prin voinţa noastră liberă, timpul nu va mai funcţiona pentru noi.

100 de ani de la nașterea Părintelui Iosif Vatopedinul și 12 ani de la trecerea sa la cele veşnice. Cuvinte lămurite în Duh ale ucenicului Sf. Iosif Isihastul

Au trecut 100 de ani de la nașterea Părintelui Iosif Vatopedinul și 12 ani de la moartea sa. Unul dintre cei mai iubiți duhovnici din Sfântul Munte, părintele Iosif a adormit întru Domnul, chiar de ziua lui, la 1 iulie 2009.

Un răspuns cu privire la VACCINAREA OBLIGATORIE a Ierom. EFTIMIE, Chilia Învierii, Sfântul Munte

Liturgică și misiologie ortodoxă: Gheronda Eftimie Aghioritul – DESPRE VACCINAREA OBLIGATORIE

Acest text este răspunsul dat unei stareţe din Grecia, de către părintele Eftimie din Capsala, ucenicul Sf. Paisie Aghioritul, cu ocazia Praznicului Cincizecimii (2021).

Preacuvioasă Maică Stareță, binecuvântați!

Am primit scrisoarea Dumneavoastră de ceva vreme și vă cer iertare că am întârziat să vă răspund din pricina lipsei de timp.

Într-adevăr, am dificultăți în a răspunde la scrisori, însă, fiindcă v-am văzut neliniștea cu privire la toate cele care se întâmplă în zilele noastre, precum și buna dispoziție de a lucra potrivit cu voia lui Dumnezeu, vă răspund.

Nu vă cunosc, și e greu să ne întâlnim, așa cum doriți. La întrebarea dumneavoastră, dacă puteți să îmi comunicați răspunsul și altora, nu am nicio împotrivire.

De altfel, părerile mele cu privire la virusul Corona și vaccin sunt cunoscute, și cam aceleași lucruri le spun și pelerinilor, atunci când mă întreabă.

Zilnic sosesc pelerini în Sfântul Munte, „ca valurile mării tălăzuite”, iar unii și la Chilia noastră. Toți aceștia, precum și toți cei care trimit scrisori, au o frământare și o întrebare: „Ce se va întâmpla cu vaccinarea obligatorie?” Toate celelalte probleme care îi sufocau până acum le-au pus pe plan secundar.

Dan Puric: ,,Să nu părăsiți crucea!" "Împărtășindu-ne din conștiința martircă, ne împărtășim de conștința lui Hristos"

Dan Puric: ,,Să nu părăsiți crucea!" 

Vineri 14 mai 2021, în Piața Revoluției, scuarul din jurul statuii lui Iuliu Maniu, a avut loc manifestarea memorială dedicată Zilei Naționale de Comemorare a Martirilor din Temnițele Comuniste (cf Legii 127/2017).

Evenimentul a fost organizat de Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”, Frăția Ortodoxă, Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, Noua Dreaptă, Fundația Redarea Istoriei – Târgoviște, Grupul NOI și alte organizații civice.

Aici este un tablou al lui Constantin Noica, care spunea că "suntem vinovați de două ori în fața lui Eminescu: o dată că nu-l cunoaștem îndeajuns, și, a doua oară, că nu-l facem cunoscut lumii". Iar eu mi-am permis să-l parafrazez și să spun că suntem vinovați a treia oară, pentru că nu ne lăsam contaminați de el. Același lucru îl putem spune față de martirii noștri: suntem vinovați că nu-i cunoaștem îndeajuns, că nu-i facem cunoscuți lumii și, mai ales, că nu ne contaminăm de la ei.

Eminescu a spus că istoria acestui neam este un șir neîntrerupt de martiri, martiri, martiri, neștiind că și el va ajunge martir și neștiind că o să treacă 60 de ani și o să fie cel mai cutremurător seism din istoria acestui popor, unde floarea țării a căzut. Dar nu a căzut ca să moară! Cel mai sfânt testament dat de Hristos este că în spatele oricărei cruci există înviere.

Părintele ieromonah Arsenie de la Pângărați - Cuvinte din Veșnicie. "Moartea a făcut un gard, așa, foarte, foarte înalt, dar iubirea este deasupra, trece în Veșnicie"

„Nu există dragoste adevărată fără Hristos, 

iar aceasta se vede în momentele de încercare”

Nu se poate dragoste fără Hristos! Nu se poate! 

De exemplu, sunt atâția tineri care s-au îndrăgostit. Da? Poate nici nu-L cunoșteau pe Hristos. Ei spun că se iubesc, și așa și este. Dar iubirea poate să fie un sentiment. Deci puțin dăm afară partea trupească... dar se amestecă astea, când suntem tineri se amestecă în iubire. Dar sentimentul acela, că pot fi legați sentimental, intelectual, poate să dispară în timp. În doi ani poți să urăști persoana aceea, să n-o mai suferi.

Hristos este iubirea cea adevărată, care este jertfelnică. Îl admiți pe om așa cum este el, îl iubești așa cum este el, și îl accepți, și te strădui cu ajutorul lui Dumnezeu să îl ajuți.  

În familie fiecare are slăbiciunea lui, și în mănăstire, toți avem slăbiciunile noastre, dar încercăm să ne acceptăm așa cum suntem și să ne ajutăm unul pe altul. Deci asta este Taina Cununiei, îți dă forța asta, puterea asta, să-l admiți așa cum este el. 

Si iubirea asta a lui Hristos nu se oprește pe pământ. Este deasupra morții. Moartea a făcut un gard, așa, foarte, foarte înalt, dar iubirea este deasupra, trece în Veșnicie. 

Nu există dragoste fără Hristos, iar asta se vede în momente de încercare!      

       

Arhim. Elie, de la Mănăstirea "Schimbarea la Față" din Franța : "Iov și Covid-19" - o radiografie duhovnicească a încercărilor în boală

Iov și Covid-19

Textul revizuit, corectat și completat al unui discurs spontan, la trapeza [mănăstirii "Schimbarea la Față" de la Terrasson], după Sfânta Liturghie, în prezența fizică a unui foarte mic număr de credincioși, în ziua de 18 aprilie 2021, Duminica Sfintei Maria Egipteanca, după ce nu s-a mai slujit timp de 21 de zile din cauza pandemiei Covid-19, toți membrii mănăstirii și majoritatea credincioșilor fiind încercați de boală.

Iată rezumatul mai multor mărturii care concordă, nu numai ale membrilor prezenți la această cafea de duminică, ci și a celor primite – și nu sunt puține – în timpul „crizei sanitare” prin telefon, e-mail sau SMS, care au fost încredințate părintelui Elie, care le redă aici, străduindu-se să respecte discreția, viața lăuntrică și anonimatul fiecăruia. Experiența este destul de generală pentru a fi prezentată aici. Concordanța mărturiilor relevă fără îndoială o intervenție providențială și o experiență nu individuală, ci „a Bisericii”, un eveniment spiritual în smerenia și simplitatea lui. 

Arhim. Elisei, Starețul Măn. Simonos Petra: "Viața și învățătura Preacuviosului Gheronda Emilianos Simonopetritul"

 Arhim. Elisei, Starețul Măn. Simonos Petra:

 "Viața și învățătura Preacuviosului Gheronda Emilianos Simonopetritul"

Omilie la Kalamaria, în Postul Mare din 2019

Vă prezentăm o minunată omilie a Arhim. Elisei Simonopetritul, în care ne înfățișează viața și învățătura plină de Har a lui Gheronda Emilianos Simonopetritul, la picioarele căruia a ucenicit din tinerețe.

00:00​ - INTRODUCERE

00:33​ - ''Ne apropiem de lucruri mai presus de noi...'' 

03:20​ - Biografia succintă a lui Gheronda Emilianos 

15:40​ - Chemarea lui Gheronda. Îmbrățișarea lui Hristos. Trăirea Luminii 

• Fragment tradus din franceza si transcris aici: Arhim. Emilianos Simonopetritul în îmbrățișarea lui Dumnezeu - Fragment dintr-o conferință a Arhim. Elisei Simonopetritul

26:19​ - Părintele dragostei. Liturghia lui Gheronda - o flacără vie, o prorocie 

31:08​ - Bucuria 

34:56​ - Cugetul bărbătesc

38:15​ - Libertatea 

42:05​ - Noblețea și subțirimea. Harisma străvederii 

44:45​ - Neprihănirea lui Gheronda 

47:36​ - Harisma cârmuirii 

50:51​ - Viața de noapte 

52:16​ - Adâncul cuget bisericesc al lui Gheronda 

54:54​ - Misticismul lui Gheronda. Care este cea mai mare erezie a zilelor noastre? 

58:06​ - Mărturia Patriarhului ecumenic 

59:25​ - Mărturia mamei sale 

1:00:47​ - Mărturia ÎPS Atanasie Jevtici și a unei cititoare 

1:02:04​ - Mărturia lui Gheron Moise 

1:03:40​ - ''Pătimirea, calea cea grea, este singurul drum care urcă către cer...'' 

Puteți și vă recomandăm să citiți întreaga omilie, ca text, aici : TEXTUL OMILIEI​

Sursa video: Ιερά Μητρόπολη Νέας Κρήνης και Καλαμαριάς 

Sursa foto: www.ormyliamonastery.com și www.pemptousia.gr 

Muzică: Troparul Sfinților Cuvioși, cântat de părinții simonopetriți

Cuvânt de pocăintă al Parintelui Nectarie Vitalis. "În fiecare zi mărturisesc, cu neliniște, că nu am răspuns marii Lui iubiri"

Părintele Nectarie s-a născut în 1930 din părinţi evlavioşi. În 1944, la vârsta de cincisprezece ani a vizitat împreună cu alţi închinători Mânăstirea „Sfânta Treime” din Eghina, unde a primit încredinţare de la Sfântul Nectarie ca avea să devină preot. Hirotonit preot în 1960, a slujit mai întâi la una dintre enoriile din cartierul Pireu al Atenei.

Începând cu anul 1965, din cauza problemelor de sănătate, a ajuns să slujească în Kamariza. La îndemnul Sfântului Nectarie, părintele i-a ridicat sfântului mai întâi un mic paraclis în cea mai frumoasă zonă a satului. Apoi a hotărât să construiască o nouă biserică mult mai mare, mai încăpătoare.

În 1980, părintele Nectarie a fost vindecat în chip minunat de cancer la plămâni de către Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina. După însănătoşire, părintele a plinit făgăduinţa sa zidind biserica.

Cuviosul Nectarie Vitalis a trecut la Domnul în ziua de 8 februarie 2018 şi a fost prohodit vineri, 9 februarie.

Sursa: Doxologia, Părintele Nectarie Vitalis

Vreau să mă întâlnesc cu Sfântul Nectarie, să-l îmbrățișez, să-l sărut din tot sufletul. Dar vreau să fie cu mine și acolo, Sus, pentru că mă tem de judecata Domnului. Vreau să fie Hristos acolo; să nu mă certe și să-l întrebe pe Sfântul Nectarie dacă mă cunoaște.... și să mă alunge. Ce cinste mare mi-a făcut Domnul! Cine sunt eu? Un nimic! Trupul meu este un gunoi pe pământ. De mic copil am îmbrăcat rasa pentru a mă lepăda de lume, dar în fiecare zi mărturisesc, cu neliniște, că nu am răspuns marii Lui iubiri. Cum de a căutat spre mine? Nimic nu am făcut! 

Vreau să spun lumii că există o altă viață, care este Domnul! Este nevoie de pocăință, rugăciune și spovedanie. Chiar de am trăi o sută de ani pe pământ și vom face voia noastră, va fi vai de noi dacă nu vom auzi glasul Domnului. "Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi." 

Să mărturisim pentru Ortodoxia noastră! Să mărturisim pentru Grecia noastră, care este lovită. Să auzim glasul Domnului: "Iubiți-vă unul pe altul!".

Acum că va veni Săptămâna Mare, Joia Mare, Sâmbăta Mare, Învierea Domnului, să ne primenim! Nu mergem la tavernă să bem vin și cafea! Mergem să primim Trupul și Sângele Domnului, iubiții mei frați! Da! Trup și Sânge! Ce ne spune preotul când iese cu Sfântul Potir? "Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați!" De ce cu frică de Dumnezeu? Vrea Dumnezeu să ne înfricoșeze? Nu! Dumnezeu este Iubire, ne așteaptă să ne ducă în Rai. Vai ție, Părinte Nectarie, dacă nu te-ai pocăit! Cum vei răsplăti Domnului pentru toate câte ți-a dat ție? De aceea, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să ne apropiem! 

Ce este dragostea? "Îl iubesc pe Hristos!", "Cum Îl iubești pe Hristos?", "Îl iubesc: aprind lumânarea și candela,...",  "Aaa, nu Îl iubești pe aproapele tău!". Asta vrea Hristos: să ne iubim aproapele! Hristos nu cere de la noi proprietăți și onoruri lumești, nu vrea bani, nu vrea nimic de la noi. Ne cere să ne iubim aproapele. Îl iubim? Cum îl iubești când îl duci la tribunal pentru o bucată de pământ? Ti-a luat trei metri de pământ... este al tău. Când vei muri, îl vei moșteni.  

Cu toții, și cel dintâi eu, păcătosul, să-L iubim pe Hristos, Care este atât de împăciutor!  Cum vom merge aproape de El, ca să-L vedem? Îmi va spune: "Părinte Nectarie, nu te cunosc!". Nu vreau să îmi spună acest lucru! Pentru că de mic copil știu că Hristos mă iubește! 

Traducere: Mănăstirea Dragomirna

 

Părintele Efrem din Arizona: "am văzut cu ochii mei cum numai cu iubire oamenii devin biruitori"

Fiecare știe povara pe care o poartă, însă moștenirea pe care v-o las este să ajungeți să cunoașteți Sfântul Duh. Lucrați și zidiți-L pe Domnul în voi înșivă, păzind poruncile Evangheliei și păstrând pacea în inimile voastre. Să aveți dragoste, bună înțelegere și să chemați mereu numele lui Hristos și al Maicii Domnului. Sfinții Îngeri să vă însoțească mereu!

Starețul Efrem din Arizona: "Ce lume nouă așteptăm să ne arate radiotelescoapele când ignorăm noua poruncă a iubirii lui Dumnezeu?"

"Dragostea" - Cuvânt al Gherondei Efrem de Arizona

Dragostea este cea mai frumoasă floare din grădina virtuților care alcătuiesc discernământul.
Este cea mai intensă culoare din curcubeul cerului evanghelic.
Cel mai de preț mărgăritar din cununa credinței.
Este cheia care descuie toate ușile comportamentului uman.
Doctoria care tămăduiește toate bolile sufletului și ale trupului.
Oglinda cu miile de reflexii ale lui Dumnezeu.
Zâmbetul bucuros al primăverii.
Cea mai melodioasă notă a vieții.
Imnul evanghelic și îngeresc al raiului.

PARACLISUL al doilea, al Cuviosului NICHIFOR cel LEPROS. "Sfinte Nichifor, tămăduiește sufletele și trupurile noastre."

 

Preotul binecuvântează: Binecuvântat este Dumnezeul nostru...

Iar dacă nu este preot se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri...

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sf. Ioan Botezătorul, Omul apei şi al focului, tot mai nedumerit pe măsură ce Mântuitorul Hristos propovăduia Evanghelia vieţii...

Părintele Ioan Istrati : Liturghia puiului de om care sălta în pântece pentru Dumnezeu

7 ianuarie : Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. 

Două milioane de români se cinstesc, se gratulează, Facebook-ul geme de urări şi de flori, prieteni care n-ar veni nici la mormântarea ta, admonestaţi de computer îţi urează te miri ce, câte în lună şi în stele. În lume sute de milioane de oameni sunt Juan, John, Jean, Ivan, Johann, Iuan etc.

De fapt singurul care trebuie cinstit cu adevărat este Omul Izvor care a simţit dumnezeieşte prezenţa şi iubirea lui Dumnezeu făcut Om. Ioan este numele lui. E atât de curat şi de preasfânt, că fiind o mână de bebeluş în pântecele mamei lui, Elisabeta, fără să-l fi învăţat cineva, a săltat de bucurie în pântece la întâlnirea cu Dumnezeu din pântecele Fecioarei doririlor.

Minunea este mai presus de fire. Fără să fi văzut vreo geană de lumină, puiul de om nenăscut priveşte în har pe Dumnezeul veacurilor cum încape în uterul feciorelnic al Mariei, mai desfătat decât tronul heruvimilor. Fără să fi rostit vreun cuvânt, îi face Liturghie Cuvântului din dansul său mai presus de săltările serafimilor. Fără să fi auzit cântecul de leagăn al mamei sale, îl îngână în pântece pe Cel slăvit în cântare de arhanghelii cerurilor. Acolo, înconjurat de apă şi de întuneric, Ioan clădeşte o lumină mai mare decât cerurile. Acolo în lichid amniotic, Ioan se pregăteşte să boteze cu apă pe Dumnezeul apelor celor de sub cer. Omul apei şi al focului, străfulgerarea de mânie a Dumnezeului părăsit, prigonit, izgonit din inima fiinţelor pe care le iubeşte infinit.

Ioan prooroceşte incandescenţa teribilă, focul cel netrupesc al judecăţii lui Dumnezeu, arderea de tot a celor învăpăiaţi de ură până la moartea cea veşnică: „Iată securea stă la rădăcina pomului şi tot pomul care nu dă roadă se taie şi se aruncă în foc”. În aceste cuvinte, Ioan rezumă dumnezeieşte în har judecata universală, alegerea valorilor, sfâşierea catapetesmei firilor şi tăierea în două a lumii la trâmbiţa cea de apoi. Furia lui cea preacurată, izvorâtă din rugăciune şi asceză necontenite, este semnul că răbdarea cea preacurată a lui Dumnezeu are un sfârşit. Îi face „pui de vipere” pe farisei, îl mustră cumplit pe Irod preadesfrânatul, o desfiinţează în cuvânt pe Irodiada, sfărâmă convenţiile sterile ale societăţii, destramă ţesătura de patimi fardate a sistemului politic. Ioan este sfârşitul iluziilor avortive, rana de moarte a iubirii false, tăvălugul peste pojghiţa de umanitate a foştilor robi ai lui Dumnezeu, acum robi ai satanei. Focul cuvântului lui arde cumplit toată pleava cea uscată a acestei lumi, toţi spinii slavei deşarte, toate convenţiile de mărire, toate funcţiile şi rangurile aducătoare de moarte.

În sânul pustiei, în adierea de taină a rugăciunii, pregătindu-se să pună mâna sa de ţărână pe creştetul lui Dumnezeu, Ioan a crezut că Hristosul veacurilor va veni să distrugă răutatea cu foc şi violenţă, să eradicheze putreziciunea acestei lumi cu sabia, să sfărâme orânduirile şi să proclame era mesianică a focului. Pe măsură ce Mântuitorul Hristos propovăduia Evanghelia vieţii, Ioan era tot mai nedumerit.

După câţiva ani de când arătase cu degetul către Hristos: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” şi toţi ucenicii săi plecaseră la Iisus, Ioan trimite câţiva ucenici întrebându-L: „Tu eşti Cel ce va să fie, sau să aşteptăm pe altul?”. Spera la o revoluţie care să însângereze temeliile putrede ale acestei lumi, la un război al valorilor împotriva nimicului stăpânitor, la un foc curăţitor care să ardă miasmele acestui pământ. În loc de asta, pace, blândeţe, mii de vindecări, cuvinte. Mesia cina cu vameşii, mângâia leproşii, lumina orbii, săruta lacrimile celor săraci, scotea morţii din morminte, mustra cu blândeţe pe desfrânate. Toate părerile lui Ioan rămăseseră fără rodire.

Şi atunci Hristos îi răspunde: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan: Orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază şi săracilor li se binevesteşte! Şi fericit este cel ce nu se va sminti întru Mine” (Luca 7,22). Adevăratul foc al judecăţii porneşte din interiorul firii. El este focul vindecării şi al iubirii fără de hotar al Dumnezeului răstignit. În aceste cuvinte dumnezeieşti stă ascunsă toată proorocia morţii lui Ioan pentru Mielul lui Dumnezeu. Ioan va vedea cu preţul sângelui şi al vieţii lui că violenţa nu aparţine lui Dumnezeu, că uciderea – chiar a răului – nu vine de la Făcătorul vieţii, că moartea este un accident nefericit al fiinţelor create şi că Ziditorul făpturii aduce întotdeauna viaţa. Ioan va muri de mâna irozilor nemernici pentru a afla adierea de viaţă adusă de Hristos. Va merge în iad să vestească venirea lui Mesia, care va zdrobi puterea iadului şi a morţii. Şi va fi smuls de mâna lui Dumnezeu din obezile morţii pentru a străjui umanitatea lângă Tronul cel preacurat al lui Hristos.

Ioan împreună cu Maica Fecioară, sunt cele mai sfinte mlădiţe ale umanităţii, plămădite din rugăciune şi curăţie, pentru a-şi dărui viaţa lor lui Hristos, Viaţa cea veşnică.

Sfântul Nichifor cel Lepros († 4 ianuarie )

VIATA ȘI MINUNILE SFÂNTULUI NICHIFOR CEL LEPROS

Sfântul Pahomie (1840-1905) ->Sfântul Antim (1869- 1960)-> Sfântul Nichifor (1890-1964) -> Gheronda Eumenie (1931-1999)...

• Viața și minunile Sfântului Nichifor cel Lepros, povestite de Părintele Simon, monah aghiorit

• Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat unui creștin și i-a spus: "Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus!". Viața celui ce durerea și stricăciunea cea trupească a nesocotit

•   Atitudini: SF. NICHIFOR LEPROSUL MULTPĂTIMITORUL, TĂMĂDUITORUL DE BOLI INCURABILE

RUGĂCIUNI

Parintele Zaharia Zaharu despre isihie: ardoarea duhului care pricinuiește schimbări în inima omului

Pemptousia: Arhim. Zaharia, Încordarea duhovnicească a isihiei

Perioada liturgică pe care o străbatem acum se caracterizează prin așteptarea celui mai mare eveniment ce a avut loc sub soare, venirea pe pământ în Trup a lui Dumnezeu Mântuitorul.

Toate evenimentele mari din istoria sfântă a legăturii lui Dumnezeu cu omul au fost precedate de o perioadă de sfântă isihie pe care robii lui Dumnezeu au petrecut-o în prezența Lui. La începutul zidirii, Duhul Sfânt Se purta în tăcere deasupra prăpastiei neființei și dintr-o dată a adus la viață întreaga făptură. Iacov s-a luptat toată noaptea în rugăciune ca să dobândească binecuvântarea lui Dumnezeu înainte de a-l întâlni pe nemilosul său frate Isav. Moise și israeliții au păstrat tăcerea vreme de patruzeci de zile în pustie și abia apoi a pătruns Prorocul în norul slavei lui Dumnezeu. Iosua, fiul lui Navi, a stăruit în isihie împreună cu tot poporul timp de șapte zile în jurul zidurilor Ierihonului și în cea de-a șaptea zi trâmbița a sunat și zidurile s-au surpat de la sine. Prorocul Ilie a mers vreme de patruzeci de zile din Galileea la Muntele Horeb, stăpânit de un singur gând, anume de dorința de a pătrunde în prezența lui Dumnezeu, și rugăciunea lui a făcut să se pogoare din cer vijelie, cutremur, foc și, în cele din urmă, adierea de vânt lin în care era Dumnezeu. Iov a păstrat tăcerea în prezența prietenilor săi vreme de șapte zile, cercetând judecățile lui Dumnezeu, și când și-a deschis gura, cuvântul său a răsunat precum tunetul.

În Noul Testament, Sfânta Fecioară a primit bunavestire a Arhanghelului după mulți ani de viețuire isihastă în Sfânta Sfintelor. Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu S-a născut din tăcerea Tatălui. Hristos împreună cu ucenicii Săi au rămas în isihie timp de o săptămână, înainte să înceapă urcușul „în tăcere plină de rugăciune” pe muntele cel sfânt al Taborului, unde Domnul Și-a arătat slava Sa. Învierea lui Hristos a avut loc după ce timp de trei zile a tăcut „tot trupul omenesc”. Duhul Sfânt S-a pogorât în lume atunci când ucenicii erau adunați împreună în tăcere și se rugau într-un cuget.

Vedem așadar că duhul acestei minunate și uimitoare liniștiri are o mare însemnătate în săvârșirea oricărei lucrări dumnezeiești, iar Biserica, în esența ei, este marcată de isihie. 

 

Ce este, însă, isihia? În limbajul obișnuit, oamenii înțeleg prin termenul isihie odihnă, repaus, însă în limbajul ascetic el are o semnificație aparte. Isihia nu este o despuiere pasivă a minții după modelul nevoinței ascetice orientale, ci este ardoarea duhului care pricinuiește schimbări în inima omului. Ea zămislește înțelesuri și simțăminte care îl înalță pe om la o tot mai mare și desăvârșită plinătate a iubirii dumnezeiești și îl preaumplu de „pacea lui Hristos, care covârșește toată mintea”[1]. Această pace este singura care, ca o adiere lină, poate fi împărtășită și celor din jur. Isihia este încordarea extremă, dar totodată plină de pace a iubirii. 

Părintele Elefterie de la Dervent cunoscut pentru ştiinţa şi puterea sa de a vindeca durerile oamenilor a fost găsit cu veşmintele intacte deşi a adormit de mai bine de 30 de ani. Rețeta pentru imunitate a marelui duhovnic

11 noiembrie 1900 - 12 mai 1990

MINUNEA DE LA DERVENT / După treizeci de ani, părintele Elefterie, ctitorul mînăstirii, a fost găsit cu veşmintele intacte, deşi a fost îngropat direct în pămînt | GALERIE FOTO

Istoricul Marius Oprea:

Dumincă (15 nov. 2020 n.n) am fost chemat, de către părintele stareţ Andrei de la Mănăstirea Dervent, la solicitarea şi cu binecuvîntarea IPS Arhiepiscopul Teodosie, să ajut la deshumarea rămăşiţelor pămînteşti ale părintelui stareţ Elefterie. După treizeci de ani, părintele Elefterie, ctitorul mînăstirii, a fost găsit cu veşmintele intacte, deşi a fost îngropat direct în pămînt.

Cel care este ctitorul acestui sfînt lăcaş va fi depus, după spălarea şi cinstirea osemintelor sale, într-o criptă din noua biserică a mînăstirii. Se afla îngropat undeva în spatele bisericii vechi de la Dervent, iar această acţiune de mutare a mormîntului său s-a făcut în prezenţa şi la dorinţa strănepoţilor (după fraţi) ai părintelui Elefterie.

După prima zi, în care a fost îndepărtat manual, cu mare dificultate, zidul de piatră care împrejmuia mormîntul, ieri am săpat cu ajutorul direct al părintelui stareţ Andrei pe locul acestuia, unde, la spusele urmaşilor săi, părintele Elefterie fusese aşezat într-o nişă, săpată direct în pămînt, în malul unei gropi.

Ieri la prînz, nu mică mi-a fost mirarea să găsesc, curăţind cu atenţie groapa, nu craniul părintelui, mort în 12 mai 1990, ci camilafca acestuia, păstrată integral, deşi este din postav. Mai jos, cu capul acoperit de aceasta şi de rasa călugărească, de asemenea intactă, am dezvelit integral trupul părintelui, orientat est-vest, puţin oblic faţă de axa bisericii (aşa cum fusese aşezat în nişa săpată pe marginea gropii de mormînt). Tulburător (şi acesta este cuvîntul potrivit, deşi e neobişnuit pentru un arheolog) a fost pentru mine faptul de a descoperi, într-o săpătură minuţios ştiinţifică, în cursul amiezii de ieri, nu oseminte, aşa cum era de aşteptat, după mai bine de trei decenii de la înhumare, ci veşmintele care acopereau rămăşiţele pămînteşti ale fostului stareţ Elefterie. Nu purta încălţări, dar în picioare i s-au păstrat pînă şi ciorapii de lînă. Nu pot da o explicaţie ştiinţifică a faptului că n-au putrezit, deşi părintele a fost aşezat direct în solul dobrogean (un lut nisipos, amestecat cu particule de calcar). Toate straiele călugăreşti ale lui par a fi fost îngropate abia cu scurtă vreme în urmă.

Dan Puric - Libertatea memoriei, libertatea mărturisirii

- Mărturisirea ajută să nu se așeze răul în lume. 

- Procesul de mărturisire este unul de însănătoșire.

- Comunismul și globalismul asta a făcut, un act de dezrădăcinare violentă. Noi trebuie să ne înrădăcinam în brazdă, în cultură și în cer. Si dacă nu te înrădăcinezi în cer, degeaba în celelalte două. Luați brazda ca un humus sufletesc, luați cultura ca o cultură creștină. 

- La perdeaua de fum a pandemiei se accelerează procesul de dezrădăciare.   

- Oamenilor le este frică de omul liber. Eu am spus unuia: sus e Dumnezeu și jos e mama care mă așteaptă.

- Devine suspect un om care relatează o stare de fapt. 

- Să ridicăm biserica întâlnirii fraților.

- Virusul acesta omoară oameni, dar virusul ideologic e mai puternic decât cel biologic și omoară o lume, o mentalitate. Se merge în epoca transumană, dincolo de omenesc.  

-  Întotdeauna istoria a scos o fiară bestială care să ne sperie. Si acum avem o fiară în față, o fiară ideologică. I-a fost frică bietului român, dar mai frică i-a fost de Învățător și a luat-o pâș-pâș..

- Mărturisirea dă rod în timp. 

- Punctele cardinale ale culturii și ale poporului român au devenit teoria gender, lesbianismul și toate celelalte, nu credința și dragostea de țară. Un popor care nu mai are busolă e ca o corabie care intră în stânci.   

- Nimeni nu mai are grijă de sufletul omului pe pământ. 

- Se fabrică un nou român: "acum-iștii". Biserica nu ne rezolvă în "acum".

- Sufletul omului este o taină, iar mărturisirea începe de la taină. 

- Mărturisirea e lângă noi, în orice proximitate.

- Prâzlea cel voinic și-a pus niște țepușe ca să nu adoarmă. Asta este actul de trezvie pentru conștiință. Mărturisirea este cel mai sublim act al conștiinței noastre. P. Cleopa: "Conștiința este pârâșul nostru la Dumnezeu".  

- Ceea ce ni se cere nouă astăzi este să dăm Cezarului ce este a lui Dumnezeu.

- Libertatea să nu o căutați niciodată în spațiul politic, pentru că acolo ea e relativă. 

- Vedeți că suntem înconjurați de mutanți care sunt efectiv anafectivi.

- De acum încolo vom discuta pe enclave românești. 

- Important e cum stam noi, să nu întrerupem lanțul de mărturisitori. Poziția noastră astăzi este fundamental importantă. 

- Știm să ne iubim vrăjmașii, dar nu pe vrăjmașii Sfântului Duh! Când se ajunge la această graniță, este o sfântă intoleranță hristică. Noi să avem un bici sufletesc, să dărâmăm tarabele de lor gândire. Ioan Ianolide prevestea aceste imagini. 

- Creștinul luptă și ia cunună. Nu zice: "am luptat și am biruit", pentru că biruința i-a lăsat-o lui Dumnezeu. 

- Diavolii au făcut summit sub pământ și după ce a fost demonul omuciderii, cu Revoluția Franceză, Revoluția bolșevică, comunismul, a venitu un altul inteligența falsă, care a zis că el nu o să omoare, căci lucrul acesta este primitiv, așa că el o să convingă. Era demonul rațiunii! Uitați câți sunt convinși să ne reeduce ca la Pitești. A mai fost unul care s-a ridicat. Era demonul pasiunii. Acuma este un alt demon, când ți se schimba inima și mintea. 

- Lumea nu stă cu ochii țintă pe Iisus, stă pe America, iar America cade prin implozie. 

- La chinezi e invers, nu ești: nobil dacă vii dintr-o familie nobilă, ci tu, dacă ești bun, îți înnobilezi tatăl. Noi facem la fel, dar o umilire inversă. Uitați-vă cum Mircea Vulcănescu este reincriminat! Este făcut criminal de război. De cine? De ai noștri! 

- Biserica noastră Ortodoxă a fost înghesuită politic, să nu canonizeze. 

- Românul n-a avut sifilisul războaielor religioase. Părintele Dumitru Stăniloae spunea: credința ta îmi întărește mie credința mea. 

- Dacă ne gândim la mișcarea "Rugul aprins" nu știu dacă erau într-o situație mai rea decât suntem noi acuma. Dumnezeu suflă în rugul aprins, dar noi suntem datori să-l ținem. El se va întâmpla. În momentele de criză Dumnezeu își cheamă oamenii. Este imprevizibilă lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să fim conștienți că procesul în care am intrat acum este un proces de prigoană. Mai periculos decât ăsta care e pe față este unul de anestezie. 

- Sfântul Isaac Sirul a zis ca în vremurile din urmă este unul care dublează lucrarea lui Hristos și fură din garderoba hristică totul! Ne-a apucat grija de om, brusc! Ați observat? Si nu s-a făcut nici un proces moral de incriminare a comunismului. 

- În spațiul occidental amintirea de tip istoric este un sistem de referință care trebuie făcut, dar când e făcută pomenirea în Biserică, când se aprinde lumânarea și se cântă veșnica pomenire, ești străbătut de cel care nu mai este și este... Nicolae Iorga spunea că odată cu noi mai mor încă o dată morții noștri. Îmi permit să-lm parafrazez și să zic: odată cu noi mai trăiesc încă o dată toți morții noștri. 

- De ce ăla de la BBC se luptă să afle grupa sangvină a lui Hristos și de ce o babă de aicea nu face analiză hematologică și sărută crucea? Misticismul...

- Nu există pașaport de libertate decât numai dat de bunul Dumnezeu. Noi nu mai existăm ca stat suveran. Noi existăm ca persoane, iar forța personală este cea mai mare forță de pe suprafața pământului, pentru că este legată de Dumnezeu. Persoana nu este individ. Eu sunt individ la primărie. În fata lui Dumnezeu sunt o persoană. Această taină a sufletului o face Biserica.  

- Tiranul nu iubește dragostea pentru că doi oameni care se iubesc nu poți să-i desparți, și atuncea au sexualizat societatea. Establishmentul de astăzi asta îi face pe tineri să nu mai aibă capacitatea de a se iubi. 

- Ce au căutat la Pitești și în toate închisorile comuniste? Să le taie legătura cu Dumnezeu! Ce caută acuma? Să ne taie legătura cu Dumnezeu. Acuma e o libertate de o perversitate... ne dau toate drepturile până ne strâng de gât. 

- "Românii au luptat până la unu, prezentând un cutremurător dispreț în fața morții".

- Potecile dintre noi au fost șterse, și noi trebuie să refacem aceste poteci. Omul care vine în Biserică trebuie să limpezească această potecă. 

- Nu ți se dă voie să fi tu însuți. Si atunci trăim prin catacombe, prin oameni care țin neamul. Vor fi insule de oameni. 

- Oamenii care încearcă să spună adevărul sunt din ce în ce mai marginalizați. 

- Îmi spunea o verișoară: pune încrederea la bază. Încrederea este totul. I-am zis: încrederea pleacă din iubire. Nu mai avem încredere unii în alții. Diaspora nu mai are încredere să se întoarcă în țară și ăștia urăsc diaspora. Hristos nu ne-a creat suspiciuni. Biserica creează încredere unul în celălalt.  

- Occidentul o să intre într-o derută fantastică. Nu toți oamenii se vor întoarce la Dumnezeu. Si atuncea ești în răspăr cu lumea. Si atuncea problema asta trebuie tratată cu foarte multă luciditate. 

- 6 milioane de români care au tragedia exilului! Cum mă uit la om? Trebuie să mă uit de la suflet la suflet.     

- Omul politic și omul liturgic. Sf. Ap. Ioan a stat cu capul pe inima lui Hristos în Joia Mare. Ala e omul liturgic! El pune alte premize.    

- Ei au două sisteme: homeopatic, să erodeze încet-încet și prin lovituri dure. Strategia hristică este să nu răspunzi oricând și oricui, ci numai când e atacată, cum este acum, temelia. E de ajuns. O să vedeți ce ecou are!

- Învățământul on-line a fost luat în calcul și pe semne că li se vor crea niște reflexe, din astea de borcan, de acvariu.