Arhim. Zaharia Zaharou - Conferința "Acum este judecata acestei lumi". "În vremurile în care trăim, de suferință, sărăcie, deznădejde și mari dureri, oamenii au nevoie de mângâiere"

Pemptousia : Acum este judecata acestei lumi (Ioan 12:31)

  Video: Pemptousia

Cuvânt ținut la St. Tikhon's Orthodox Theological Seminary pe 29 mai 2020

tradus din limba greacă

În ultimele capitole din Evangheliile după Matei și după Luca, Domnul ne înștiințează prin cuvinte grele și înspăimântătoare despre judecata ce va avea loc înaintea venirii Sale. El ne spune că răul va fi de nestăvilit (Vezi Apoc. 22:11), că necazurile oamenilor vor fi de nepurtat încât se vor ruga ca munții să îi acopere (Cf. Lc. 23:30) ca să nu vadă înfricoșata zi a venirii Domnului: „Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor și vor cădea de ascuţişul sabiei” (Lc. 21:23), „iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume”(Lc. 21:26). Chiar și pentru aleșii lui Dumnezeu chinul va fi copleșitor, iar durerea pentru starea lumii care îi înconjoară, de nesuferit. Însă, cu toate că aceste cuvinte ale Domnului sunt atât de tragice, Atotputernicul Iisus adaugă deodată: „Și când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”(Lc. 21:28), iar prin Apostolul Său adeverește că Dumnezeu nu va îngădui să fim ispitiți peste puteri, ci împreună cu ispita va aduce și scăparea din ea (1 Cor. 10:13).

Chiar și la Apocalipsă, care multora le stârnește spaimă, se vorbește în esență despre biruința de pe urmă a Mielului Hristos și a aleșilor Săi, care „nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte”(Apoc. 12:11) „și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului”(Apoc. 7:14). Semnele înfricoșătoare și nenorocirile apocaliptice au devenit deja un fapt din clipa Răstignirii lui Hristos: soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, morții s-au sculat, ș.a.m.d. Acest eveniment proorocesc s-a repetat de multe ori de-a lungul istoriei.De câte ori, din primele veacuri creștinești și până în zilele noastre, ura „ucigătorului de oameni”(Ioan 8:44) nu a încercat cu nemăsurată cruzime și răutate să nimicească orice urmă a sămânței lui Hristos?De câte ori călăii, acești diavoli în trupuri omenești, nu au supus pe creștini la crâncene chinuri? Și câți nevoitori de-a lungul veacurilor, așa cum mărturisește și pilda mai recentă a Părinților noștri Siluan și Sofronie, nu s-au osândit pe sine să fie aruncați acolo unde este satana și să fie arși în focul cel din afară? Însă cu toate acestea, Sângele lui Hristos de pe Cruce, sângele mucenicilor și nesfârșitele lacrimi ale cuvioșilor s-au făcut în Biserică putere a biruinței.

În lume, oamenii care nu Îl cunosc pe Hristos încremenesc de spaimă înaintea semnelor vremurilor. Este neîndoielnic faptul că această dinamică a căderii s-a înverșunat în lumea întreagă, iar șuvoiul uciderii de frate a lui Cain caută răcirea și nimicirea cu desăvârșire a dragostei evanghelice, dar și a duhului smereniei, care au puterea de a mântui. Patimile necinstei au fost ridicate la nivel de artă, străduindu-se să zădărnicească până și viața aleșilor lui Dumnezeu. Lumea pătimește „foamete de auzit cuvintele Domnului”(Cf. Amos 8:11-14; )[1], nu pentru că acest cuvânt nu mai este, ci pentru că oamenii nu se mai întorc către el pentru a-și afla pacea. Preferă mai degrabă să alunge impasurile și încercările vremii cu „pâine și circ”.

Sfinți și Părinți despre Sfânta Împărtășanie

Starețul Efrem din Arizona

Fără Sfânta Împărtășanie continuă creștinul se prăbușește sufletește

Haideți să ne gândim puțin, și să vedem ce Hrană este aceea pe care o luăm de fiecare dată, atunci când primim Sfânta Împărtășanie. Dacă încetăm să mâncăm hrana cea materială, organismul nostru va începe să slăbească, să piardă din puteri și să se prăbușească. Va deveni un teren fertil pentru microbi și boală. 

Omul, creștinul ortodox, care nu primește Hrana cea Sfântă din Sfântul Potir, dacă nu se hrănește cu acesta în mod regulat, atunci va începe să i se prăbușească lumea sufletească și, astfel, să se întărească microbii păcatelor, care amenință sănătatea duhovnicească a sufletului, ce continuă veșnic după moarte, spre slava lui Dumnezeu.

Cuvant de Înălţare de la P. Rafail Noica - cuvântul final, cuvântul de pe urmă...

Părintele Rafail Noica – Fragment din conferința  „Întâlnirea cu duhovnicul”

Pe părintele Sofronie îl durea acum că, după ce trăise tot ce ne spunea şi ÎPS Ierotheos, îl durea acuma că nu avea nici putere fizică, nici timp. Ar fi voit să citească pe Sfinţii Părinţi, să îşi adâncească mintea în teologie, cum zicea el, nu teologie scolastică, ci Sfinţii Părinţi, să citească, să caute, gândindu-se la ce a însemnat gândirea asta pentru întreaga istorie a Bisericii. Şi spune părintele: “Mă doare că nu am nici timp, nici forţă să mă adâncesc aşa, în teologia asta.” Şi Sfântul Siluan zice: “Socoteşti că ăsta e lucru mare?”. Şi ne povestea Părintele Sofronie: “Am rămas atunci ruşinat“, îşi dădea seama că avea să primească ceva şi mai mare şi a tăcut şi, după o clipită de tăcere, Sf. Siluan zice: “Mare singură este smerenia! Pentru că mândria împiedică dragostea.”

Pr. Cezar Axinte și Prof. Mihail Chircor despre cultul fricii. "Ca sa nu cad in cultul fricii, eu nu mai pot vedea altfel moartea decat ca un Paste"

Emisiunea “Vestea cea bună” – Despre frică - 19 mai 2020.

Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.

Câteva spicuiri din cuvânt:

Pr. Cezar Axinte:

- Frica devine un cult. Are toate componentele unui cult, ale unei religii. Daca putem intelege ca cuvantul inseamna a te lega, a te loga, a te re-lega cu toata fiinta ta, cu tot efortul tau de un lucru, fie el si ireal, este o religie.

Practic vad ca acest cult al fricii nu face niciun fel de moft si primește pe oricine sa devina apostol, de la academicieni pana la preoti crestini, chiar si ortodocsi, si nu cred ca ar face mofturi sa primeasca si un ierarh, sau mai multi ierarhi. Adica se contureaza faptul ca, desi te numesti crestin ortodox, dar tu practici acest cult al fricii, mi-e teama ca trebuie sa spun ca,  usor-usor, te dezlegi sau te lepezi de Hristos, de credinta ta si te loghezi, te relockezi - sa spunem asa - de un alt cult, cu apostolii lui, cu dumnezeii lui. Dumnezeul acestui cult este moartea, pentru ca este singura realitate, ultima realitate inteleasa, cu stapanire abosoluta. Ori, iata ca avem aici un cult generalizat, sau denominatia unui cult generalizat care este nihilismul, este cultul mortii.

P. Savatie Baștovoi - cugetări la o ceașcă de cafea...

Pînă acum cîteva luni ni se spunea că a scrie despre moarte este un lucru trist. Acum, tot ei, ne conving că a informa doar despre morți este o nevoie imperios salvatoare. Dar este o diferență între a cugeta la moarte și nu la morți. Prima ne înalță, a doua ne sperie și ne zdrobește duhul. A cugeta este omenește, a te speria este animalic. Noi nu sîntem animale ca să murim. Noi vom învia.

Atunci cînd sînteți doborîți de tristețe, scrieți-vă testamentul. Ce aveți de lăsat și cui ați lăsa puținul vostru? Cine sînt acei cîțiva oameni cui ați vrea să le lăsați cărțile, ceașca din care vă beți cafeaua? Credeți că este cineva pe lumea aceasta care s-ar bucura să vă moștenească ceașca de cafea, cămașa de la H&M și le-ar păstra cu sfințenie? Gîndiți-vă la asta. Cît de iubiți sînteți? Pe cine iubiți? Iubiți destul încît pînă și cămașa de pe voi să fie un dar neprețuit pentru cel iubit?

Bună dimineața. Vrea cineva ceașca mea de cafea?

IPS PIMEN s-a mutat la veșnica odihnă...

P. Savatie Baștovoi despre Sfânta Împărtășanie. "Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir"

Dragii mei,

Lucrurile sînt mult mai serioase decît par. Biserica și statul s-au lovit la nivel instituțional, adică la nivel de cancelarii și coridoare. Dacă vreți cu adevărat să avem biserica așa cum am moștenit-o, lăsați feisbucăreala și faceți corp comun cu Patriarhul și Sinodul în lupta pentru Liturghie.

Presiunea este foarte mare și brutală, iar lumea este proastă. Aveți răbdare și înțelepciune. Nu rupeți cămașa pe voi ca Petru, strigînd: "Doamne, dacă toți Te vor părăsi, eu nu!"

Uniți-vă într-un corp comun mare și greu ca o piatră de care se vor sfărîma toți cei care ne lovesc.

Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir. Pînă acum Biserica era văzută de statele ateiste doar ca o mare adunare de oameni cu aceleași idei, dar acum cineva acolo "sus" a înțeles că Biserica este Hristos și că Hristos este în Potir.

Aveți răbdare și dragoste. Lupta noastră nu este împotriva trupurilor acestor trecătoare, ci împotriva duhurilor răutății care sînt în văzduhuri și care le insuflă unor conducători atei ideile prin care să ne risipească.

Fiți tari și smeriți.

Nu este adevărat că războiul e pe sfîrșite, războiul abia începe. Ce ați văzut pînă acum a fost doar alinierea taberelor de luptă.

Așteptați-vă rîndul, toți veți fi chemați, fiecare în slujirea în care se află: arcași la arcași, călăreți la călăreți, pedestrași la pedestrași.

Iubiți-vă unii pe alții, primiți sfaturile și învățătura în duhul smereniei și al blîndeții, căci celor smeriți Dumnezeu le dă har, iar celor mîndri le stă împotrivă.

Hristos a înviat!

Comunicat al Sfintei Chinotite din Sfântul Munte Athos cu privire la coronavirus. "Această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe"

Comunicat al Sfintei Chinotite din Sfântul Munte Athos

 cu privire la coronavirus

„Cu prilejul pandemiei coronavirusului, Sfânta Chinotită a Sfântului Muntelui Athos părtașă setei duhovnicești a tuturor celor care doreau să meargă la biserică să se închine patimilor dătătoare de viață și Învierii Domnului și să se împărtășească, cu pregătirea duhovnicească cuvenită, cu Preacuratele Taine, însă au fost constrânși să stea în carantină, simte nevoia să ia o poziție publică în această privință.

Sfânta Împărtășanie este izvorul sfințirii, al mântuirii, al nădejdii, al luminii și al participării la viața în Hristos și în niciun chip nu este cauză de transmitere a bolilor infecțioase sau a oricărui alt rău. Acest lucru îl mărturisește experiența de veacuri a Bisericii, este ceea ce învață întru cunoștință Biserica noastră, este ceea ce credem cu tărie, ca și creștini și mădulare credincioase ale Acesteia. Biserica a fost și va rămâne dătătoarea bunătăților veșnice, a Trupului și a Sângelui lui Hristos, prin care este posibil să ne unim cu Hristos Cel răstignit și înviat, biruind moartea.

Ne exprimăm întristarea pentru declarațiile publice care pledează pentru abținerea de la Sfânta Împărtășanie, subliniind că această Taină a Bisericii Ortodoxe, care este cea mai mare, este absolut de trebuință pentru viața duhovnicească și nu este cu putință să fie obligați credincioșii să fie lipsiți de ea.

Sfânta Chinotită nu este împotrivitoare măsurilor de prevenire împotriva coronavirusului și respectă eforturile autorităților de Stat, ale oamenilor de știință și ale celor ce lucrează în domeniul medical, pentru a face față pandemiei. Facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce este omenește posibil, iar măsurile de protecție au fost luate și sunt respectate până în ziua de azi, cu grijă și discernământ, și în Sfântul Munte. Totuși, această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, având ca rezultat îngrădirea libertății religioase și a cultului creștin.

În circumstanțele actuale, dificile, ale pandemiei, există o nevoie crescută de a recurge la ajutorul lui Dumnezeu, de a participa la tainele mântuitoare ale Bisericii, de a chema ajutorul dumnezeiesc și mijlocirea sfinților prin diferitele mijloace pe care le cunoaștem din experiența eclezială de-a lungul secolelor, adică săvârșirea procesiunilor cu sfintele icoane și prascumpele moaște, citirea rugăciunilor speciale, săvârșirea slujbelor speciale.

Timpul încercărilor va trece, măsurile restrictive vor fi ridicate treptat, dar acestă încercare, pe care Domnul a permis-o pentru păcatele noastre, să fie o ocazie pentru pocăință sinceră și de reîntoarcere la învățătura Sfintei Evanghelii, a lui Hristos cel Înviat, care este nădejde, nu doar pentru fiecare în mod personal ci pentru lumea întreagă, a lui Hristos Care alungă toată frica, căci El este Biruitorul morții.

În perioada liturgică a Sfintelor Paști pe care o traversăm, să ne unim cu Domnul prin pocăință, dragoste, milostenie, compătimire față de slăbiciunea aproapelui nostru, răbdare, credință neclintită și „toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Hristos a înviat! "

Traducere de ROF după Orthodoxie. com, Communiqué de la Sainte Communauté du Mont Athos au sujet du coronavirus și de 

Ελευθερία-Χαρά

  după Ιερά Κοινότης Αγίου Όρους: «Εκφράζομεν την λύπην ημών διά γενομένας δημοσίας τοποθετήσεις περί αποφυγής τής Θείας Κοινωνίας»

Sfântul Iacov Tsalikis, un om în care încăpea toată smerenia din lume, nedorind nicicând să rănească nici om, nici înger...

Sfântul Iacov Tsalikis, Sfântul care s-a asemuit lui Hristos prin iubirea și mila pe care a arătat-o aproapelui

Sfântul Iacov Tsalikis a fost un adevărat păstor de suflete. Avea foarte multă înțelegere și răbdare cu oamenii în spovedanie. De fiecare dată îi sfătuia: "să nu vă fie rușine, să nu ezitați, veniți la spovedanie orice ați face! Chiar și pentru cel mai mare păcat duhovnicul are putere de la Stăpânul Hristos și de la Sfinții Apostoli să vă ierte toate păcatele".

Sfântul vedea întotdeauna stările noastre, păcatele noastre, problemele noastre și rușinea noastră de a-i spune anumite lucruri. Era ajutat și de harisma prorocească pe care o avea, și ne spunea anumite lucruri înainte ca noi să le facem. Avea un fel atât de nobil de a se comporta, nedorind nicicând să rănească. Din contră, ne dădea curaj, ne îndreptățea și îți dădeai seama că înaintea ta ai un om înțelegător, cu duh adevărat de părinte, care te poate înțelege și știe ce se întâmplă în planul luptei duhovnicești.

Dragostea pe care o arăta credincioșilor în spovedanie era nemărginită. Dar și smerenia lui! Smerenia și inima lui înfrântă te ajutau să-ți deschizi inima și să-i vorbești. Simțeai că ai înaintea ta un om în care încape toată smerenia din lume, încât puteai să-ți deschizi sufletul și să-ți arăți cu multă ușurință cele mai întunecate aspecte ale tale. De multe ori el cădea în genunchi înaintea ta, atunci când te spovedea, și-și atingea fruntea de pământ, iar acolo, îngenunchiat, aștepta să te asculte.

Nu exista situație să spovedești ceva Părintelui Iacov și să te rușinezi de cele ce i-ai spus. Si acest lucru se arata din modul în care continua relația pe care o avea cu ucenicii lui. Te primea cu aceeași bunătate și dragoste, care le avea pentru tine dintotdeauna. Tu mergeai rușinat din pricina celor pe care le aveai de spus, iar el te îmbrățișa de fiecare dată, și nu dădea loc vreunei bănuieli, să simți oricât de puțin că ar fi influențat de ceea ce i-ai spus.

Starea lui era una de bucurie. Întotdeauna avea bucurie înlăuntrul lui, pentru faptul că tu te-ai spovedit și ai scos din tine ceea ce te ținea departe de Dumnezeu, ceea ce era murdar și păcătos. Niciodată nu folosea o voce aspră pentru nimeni din cei pe care îi spovedea. Nu respingea pe nimeni. Știa totdeauna să iconomisească pe oameni, să le găsească mijloacele potrivite de vindecare, fără să rănească și fără să obosească peste măsură pe nimeni.

Mai spunea așa: "În Biserica ne găsim sănătatea, mângâierea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre".

În timpul Sfintei Liturghii strălucea cu totul, ca un înger pământesc. Spunea Ecteniile și simțea cum cuvintele ieșeau din inimă și le transmitea celorlalți credincioși care, asemenea, le simțeau și le trăiau și aceștia. Slujea cu desăvârșită dăruire lui Dumnezeu, trăind fiecare eveniment al Sfintei Liturghii.

În timpul Sfintei Liturghii nu era singur în Sfântul Altar, ci mulțime de îngeri erau cu el, slăvindu-L pe Dumnezeu. Le atingea aripile și foșnetul lor le simțea în urechi. De multe ori vedea pe Sfinții Îngeri venind la Sfânta Masă și nu putea să iasă la Vohodul Mare. Psaltul continua: "Ca pe Împăratul Tuturor să-L primim...". Iar atunci Arhanghelul, cu aripa sa îi atingea umărul și îl împingea ușor, conducându-l astfel spre ieșirea din Sfântul Altar. De altfel, erau mulți îngeri în Sfântul Altar, pe care el însuși îi vedea și le spunea: "iertați-mă, Sfinților Îngeri, dați-vă puțin la o parte, ca să trec"...

Sursa: traducere de

Ελευθερία-Χαρά din : Ένας Σύγχρονος Αγιος, Ο Όσιος Ιάκωβος Τσαλικης, Έκδοση των Πατέρων της Ιεράς Μονής του Οσίου Δαβίδ Γέροντος, Λίμνη Εύβοιας 2018

și

Παύλου Μητρολίτου Σισανίου, Άνθρωπος που δεν είναι ταπεινός δεν μπορεί να αγαπήσει - Ο Άγιος Ιάκωβος Τσαλίκης όπως τον έζησα, Εν πλώ, Αθήνα 2019

Primăvara asta e aparte...

In orașul Berane din Muntenegru

Arhim. Emilianos Simonopetritul, un alt Gheron Iosif

Prima întâlnire dintre papa Efrem Katunakiotul și Părintele Emilianos Simonopetritul

La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos. Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine:

„Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune... cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște lukumi și să plece!”

Părintele Emilianos cum era din fire binevoitor, respectuos, luminos, și-a dat jos, cu respect, potcapul călugăresc și stătea în fața părintelui Efrem.

„Sunt egumen la Meteora”, s-a prezentat.

Părea că venise să discute cu mult dor să vorbească despre rugăciunea minții.

„La Meteora vine multă lume”, zise Papa Efrem, având încă înlăuntrul său o împotrivire față de musafirul nepoftit. Voia să-i zică să vină în Sfântul Munte, însă ceva l-a înștiințat în interior, cum că ar fi greșit cu gândul față de acel stareț tânăr de la Meteora, care s-a ostenit mult, cu alți doi părinți, să vină până acolo ca să-l întâlnească.

„Nu cumva îl nedreptățesc?”, se gândea Papa Efrem. A ieșit să îi aducă o kerasma, dar era plin de îndoială.

„Ce-ar fi să primesc înștiințare?”, și-a spus pentru a se asigura. Se duse, așadar, în bisericuță, în fața icoanei Maicii Domnului să-i dea răspuns în legătură cu musafirul de la Meteora. A făcut două-trei metănii, iar apoi i-a spus Maicii Domnului:

„Măicuța mea, să îi vorbesc sau nu?”

Atunci aude un glas din icoană:

„Ai găsit un al doilea Gheron Iosif Isihastul!”

S-a speriat atunci, Papa Efrem, și l-au luat toate transpirațiile.

„Am păcătuit!”

Atunci l-a luat pe Părintele Emilianos cu el și s-au pierdut câteva ore în discuții, și de atunci au devenit prieteni nedespărțiți.

Traducere de Ανθή din Ο παπά Εφραίμ είχε παρεξηγήσει τον μετέπειτα Γέροντα Αιμιλιανό τον Σιμωνοπετρίτη

Arhim. Emilianos Simonopetritul în îmbrățișarea lui Dumnezeu - Fragment dintr-o conferință a Arhim. Elisei Simonopetritul

Fragment dintr-un rezumat al conferinței

 "Viața și învățătura Preacuviosului Gheronda Emilianos Simonopetritul"

ținută de Arhim. Elisei, Starețul Măn. Simonos Petra,

la Kalamaria, în Postul Mare din 2019

Unul dintre monahii săi, care și-a notat amintirile despre Arhim. Emilianos, ne invită să vedem în el un om care nu se mulțumea cu viața prezentă. Un om care se nevoia să depășească limitele acestui spațiu și timp, pentru a găsi o nouă viață, unde își potolea foamea și își stingea setea pe care le încerca în cele mai adânci ale lăuntrului său. O viață care, așa cum spunea el însuși, merită să fie trăită.

Era un om îndrăgostit de Dumnezeu, care se aventura să riște totul pentru a-L câștiga pe Cel iubit. În această aventură, începe să-L cheme cu insistență pe Cel iubit, Care rămâne însă ascuns - înțelegeți că această Persoană este Hristos Însuși. Gheronda Îl cheamă deci, Îi cere să se manifeste, să intre în dialog cu el. Ajunge la o epuizare totală prin aceste înspăimântătoare nevoințe, prin aceste strigăte, prin această expectativă, aceste așteptări, aceste dorințe... Atunci, în mijlocul acestor lupte, a acestor căutări neliniștite, a ascezei, aude pentru prima oară șoapta ființei ascunse. Ce îi spune?

- Liniștește-te! Sunt aici. N-ai nevoie să mă cauți, nici să strigi așa de tare.

Cel ce căuta se liniștește, și, încetul cu încetul, liniștea se așează, se adâncește înlăuntrul lui, stăpânindu-l, fiind însoțită totodată de o înflăcărată iubire și grijă pentru el. În această taină a unei adânci și tăcute bucurii, Gheronda își va da seama de ceva, pentru prima oară: simte că cineva se apropie prin spatele lui, îi acoperă ochii și îl întreabă încet:

- Ghici cine sunt?

Se întreabă:

- Oare, cine ai putea fi?  Ești tu prietenul cutare? Sau acela? 

- Nu!

- Oare ești Tu Dumnezeul meu?

- Da! Eu sunt! Răspunde persoana ascunsă.

Atunci îi descoperă ochii, vine în fața lui, își deschide brațele și îl îmbrățișează.

El îl întreabă:

- Tu ești, Dumnezeul meu pe Care Îl caut?

- Da, Eu sunt. Nu mă recunoști? Atâta timp e de când strigi după Mine, și acum te întrebi cine sunt?

Rămâne ca amețit un moment îndelungat, căci Prietenul său deja a dispărut. L-a văzut pentru prima dată pe Cel pe Care sufletul său Îl iubește. L-a văzut! Cum l-a văzut? El singur știe cum! L-a văzut! Ce a văzut? A văzut o lumină strălucitoare. Dar, când din nou a fost singur, experiența lui s-a dezvoltat  și s-a schimbat! Atunci a început o mare aventură, pe care nu și-a imaginat-o niciodată. Ce s-a întâmplat? Această lumină l-a determinat să se privească pe el însuși, că ar fi vrut sau nu. Să observe întregul lăuntru al inimii sale. Si, după vederea acestei strălucitoare lumini, a avut vederea întunericului, vederea propriului sine. L-a văzut în mod clar, în mijlocul luminii. Nu știa! Credea, așa cum toți dintre noi cred, că era un Părinte duhovnicesc important. De un anumit nivel. Dar acum contemplă adevărul: până în prezent se înșela! Iși făcea iluzii. Acum nu suportă să privească în față acest adevăr, nu poate să-l primească. Toți spunem că suntem păcătoși, dar ceva în noi spune că suntem cineva bine. Avem harisma cutare, suntem deștepți, avem rasă... Suntem asta sau ailaltă. Si totuși, avem înlăuntrul nostru această slăbiciune, acest întuneric...

Atunci Gheronda plânge și suferă. Dar, în același timp, își amintește de Prietenul său iubit. Trăirile avute îl răscolesc și acest Prieten ascuns începe să îi trimită provocări secrete, îi face, ca să spunem așa, contra-atacuri.

- Dacă vrei prietenia mea, e absolut necesar ca să accepți golătatea ta. Dacă o accepți, te voi copleși de toate bunurile, și voi alunga orice urâțenie, orice răutate care e asupra ta.

Iată, frații mei, cum începe adevărata pocăință, adevărata cunoaștere de sine!

- Dacă nu accepți această dezgolire și persiști să spui că ești cineva, atunci, rămâi cum ești. Dacă decizi să te ascunzi de tine însuți de adevărul a ceea ce ești, și nu-l accepți, voi pleca, voi fi absent.

Cu greutate, cel ce căuta s-a decis să spună "da". Bucuria a revenit în inima lui. În sânul acestei trăiri, de-acum umile, tresăririle celui Preaiubit l-au călăuzit.

- Da, așa sunt! Vino deci Tu, Cel ești Lumina! Vin-o și îmbracă-mă. Îmbracă sufletul meu dezgolit.

Întâlnirea crește mai departe... Hristos revine și lumina strălucește din nou cu putere, dar acum lumina a pătruns profund în el și i-a luminat toate locurile întunecate, toate ungherele cele mai ascunse ale inimii.

- Accepți, deci, că ești nimic, și că Eu sunt totul pentru tine? Dacă da, Eu sunt cu tine.

După aceasta n-a mai fost vorba doar de o suită de întâlniri, ci de o viață nouă. În acel moment extrem de critic al cunoașterii de sine, unde "da" sau "nu" ia dimensiuni eterne, Gheronda Emilianos a gustat dragostea lui Dumnezeu și a acceptat să recunoască că zăcea în umbra morții, a stării căzute a omului. A înțeles cum omul a căzut, și a realizat amploarea rănirii firii umane.

Cu bucurie, deci, s-a dat în întregime Hristosului său iubit, fără să pună vreo condiție. L-a cucerit pe cel Atotputernic. A câștigat mărgăritarul prețios. Era gata să asculte de orice poruncă de-a Sa, să îndeplinească orice îi cerea, orice voia; copleșit de toate bucuriile și virtuțile Celui ce este toată vârtutea. Mai ales, era atras de dragostea de nedescris, dragostea care e tare ca moartea. Era din ce în ce mai însetat să intre mai deplin, și pentru totdeauna, în tainele lui Dumnezeu, să devină una cu El.

Prietenul ceresc, ca Atotputernic, îl răpește și îl duce acolo Sus - așa cum adeseori spunea el însuși : "acolo Sus". Aceasta s-a întâmplat de mai multe ori. În ciuda dorinței lui arzătoare de a rămâne pentru totdeauna "acolo Sus", a descins pe pământ, printre fii săi, printre oameni.

Totuși, așa cum ne spun Părintii, mai bine să nu începem să căutăm astfel de experiențe spirituale. Nu! Toți, trebuie mai întâi să începem să trăim mai întâi experiența golătății noastre, a păcătoșeniei noastre, a întunericului care este înlăuntrul nostru. Să începem cu umilință, cu ascultare, cu asceză și tot restul urmează.

Iată, frații mei, care a fost chemarea lui Gheron Emilianos. În afara acestui eveniment, a experienței care va determina calea sa, va fi în neîncetată unire mistică cu Dumnezeu, pe Care Îl căuta mereu, iar aceasta va marca duhul și învățătura pe care o va da, și care i-a inspirat pe alții.

Traducere din franceza de Român Ortodox în Franța din "Lettre aux amis des Monastères "Saint Antoine le Grand" et de la "Protection del la Mère de Dieu", 2019

Sfântul Nicolae cel Nou, Martirul din Vounena (+9 mai). Anual, un siroi de sange curge din pestera in care a vietuit sfantul, din copacul unde a fost martirizat si din mormantul sau

Creștin Ortodox/Teodor Danalache: Sfântul Nicolae cel Nou - Martirul din Vounena

Sfântul Nicolae, Marturisitorul si Noul Martir din Vounena (Vounenois), s-a nascut probabil in Asia Mica. Se spune despre el ca inca din tinerete era foarte credincios, avand o neclintita credinta in Dumnezeu si o deosebita evlavie. Tanarul Nicolae nu si-a putut ascunde frumusetea vietii, precum o lumina aprinsa nu se aseaza sub obroc, ci se pune in sfestnic, spre a lumina.

Rugaciune la Sfântul Nichifor cel Lepros, "în vremurile de cumplită încercare a molimei ce lumea toată a cuprins"

O, Sfinte Nichifore, Părintele nostru mângâietor, ales mărgăritar ce strălucești întru tăria Bisericii din vremurile de pe urmă, tu din copilărie ai fost lipsit de dragostea părinților tăi, căci rămânând orfan, toată nădejdea în Dumnezeu ți-ai pus-o. Brațele Părintești sârguiește a ni le deschide nouă, celor ce prin reaua viețuire, din fii ai lui Dumnezeu am devenit robi ai păcatului, alungând dulceața Mângâietorului Duh și ajungând să gustăm amărăciunea înstrăinării și a singurătății.

Ne rușinăm privind nemăsurata ta răbdare pe care vreme de mulți ani în boala cea cumplită a leprei ai arătat-o. Pururea în toate ai mulțumit lui Dumnezeu; în deznădejdea duhului și amărăciunea inimii neîndrăznind a grăi. Încă și viețuind alături de părintele tău duhovnicesc, Sfântul Antim, te-ai învrednicit a îmbrăca Sfânta Schimă îngerească. Cine va putea, dar, cuprinde cu mintea luptele tale? Căci bolnav fiind, cu duhul nu te-ai împuținat, și întru suferințe ziua și noaptea petrecând, săvârșit-ai încă și monahicești nevoințe, cu ascultare desăvârșită. Acestea toate te-au făcut cu adevărat ca un înger în trup căci, lămurit de patimi fiind și lucrarea rugăciunii neîncetate dobândind, ai ajuns la mult dorita îndumnezeire după har. Și încă în viață fiind, pe toți cei ce te cercetau cu veselie îi primeai, și multă mângâiere le revărsai din darul părtășiei neîncetate, ce cu Hristos în rugăciune aveai.

Iar în vremurile de cumplită încercare a molimei ce lumea toată a cuprins, cu a ta cercetare, ai făgăduit că îi vei ajuta pe toți cei ce în rugăciune aleargă către tine. Boala trupească ne înfricoșează, căci nu suntem tari în credință. De frica ce ne-a cuprins nu putem înălța privirea către Cer. Dar, în această strâmtorare, nădăjduim în marea milostivire a lui Dumnezeu, prin mijlocirile Sfinților Săi. Minunile însă sunt doar semne arătate în chip văzut, ale Împărăției Cerurilor, prin care noi ne întărim în credință. Si neputința omenească cunoscând, precum Toma dorim să ne încredințăm, pipăind Coasta cea dătătoare de viață. Dar știm că Domnul va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor, așa cum ne-a promis. În fiecare clipă purtarea Lui de grijă, plină de iubire, ne călăuzește spre a ne împărtăși din Izvorul nestricăciunii, făcându-ne de un trup și de un sânge cu El. Aceasta este cea mai mare minune! Și tu, Sfinte Nichifore, dimpreună cu toți casnicii lui Dumnezeu, mărturisești că Trupul și Sângele lui Hristos este mai presus de orice leac, în timp ce noi uităm să-L luăm în seamă, așteptând minuni văzute, ca niște puțin credincioși ce suntem. Dar fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

Învață-ne, dar, să ne lăsăm cu totul în voia lui Dumnezeu și ne călăuzește prin rugăciune, la limanul nădejdii și al credinței, înmulțind dragostea dintre noi, ca din adâncul inimii să mulțumim și să slăvim pe Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

LEGATURI:

•  Al doilea Acatist al Sfântului Nichifor cel Lepros, Făcătorul de minuni

•  Acatistul Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros 

• Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat unui creștin și i-a spus: "Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus!". Viața celui ce durerea și stricăciunea cea trupească a nesocotit 

• Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat din nou unor creștini și a adus cuvânt de mângâiere. "Avertizați pe toți creștinii să se roage mie, în mod repetat. Există și un leac...". Premierul bulgar: "nu pot închide bisericile!"

• Merinde athonite - "Cu credință și răbdare" "să ieşim din cele lumești", căci "omul nu este o ființă spectatoare ci o ființă rugătoare"

• Viața și minunile Sfântului Nichifor cel Lepros, povestite de Părintele Simon, monah aghiorit

• Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros

Canonul de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos SI Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos

Rugăciunile începătoare

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

IPS PIMEN, depistat cu CORONAVIRUS, s-a ÎMPĂRTĂȘIT cu călugării de la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava în noaptea de Înviere. NICIUNUL NU ESTE INFECTAT!

• Ortoodx info: Pe asta nu o vedeți la protv și nici Grindeanu nu are cum să o cenzureze: IPS Pimen s-a împărtășit cu călugării de la mănăstirea Sfântul Ioan. Niciunul nu este infectat!

Am primit o confirmare de la Mănăstirea Sihăstria Putnei unde IPS Părinte Pimen s-a împărtășit în noaptea de Paști și în ziua de luni, când a fost depistat pozitiv, din același potir cu părinții călugări. Aceștia au fost în carantină datorită contactului cu părintele arhiepiscop care, precum știți, a fost transferat la Spitalul „Matei Balș” luni seara, în a doua zi de Paști, fiind infectat cu coronavirus.

Mesajul este următorul: 

„Vreau să aveți în vedere faptul ca ierarhul nostru IPS Pimen a slujit în noaptea de Paști precum și luni, alături de toți părinții de la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Cu toții s-au împărtășit dintr-un potir, afară de unul singur, părintele diacon, care a făcut paracliserie si s-a îngrijit de buna rânduială a slujbei. Acum, după atât de multă vorbărie și indignare pe la televizor, au ajuns testele părinților și ale muncitorilor de la Sfântul Ioan. Din toți cei testați, unul singur a ieșit pozitiv, și acesta este tocmai părintele care NU s-a împărtășit din potirul ținut de ÎPS Pimen.

Aceasta a rânduit Dumnezeu pentru cei căldicei care se apropie de Sfântul Potir și de „infama linguriță” cu frica de contaminare cu viruși și pentru cei care nu vor să priceapă odată că este Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Domnului, izvorul vieții și a tot harul în acel potir.

Să luăm aminte!

Mesaj de la părinții slujitori la m-rea Sfântul Ioan cel Nou, Suceava.”

Drumul spre Emaus - drumul dintre instituția credinței și împărăția cea vie a lui Dumnezeu

Jurnal Scotian: semnul Bisericii călătoare

De la Ierusalim la Emaus erau 60 de stadii, adică ceva mai puțin de 12 kilometri (Luca 24,13-35). Dar în duminica învierii Domnului drumul acesta se va face distanța nesfârșită dintre instituția credinței și împărăția cea vie a lui Dumnezeu.

Este aceeași distanță dintre religie și credință, pe care cei mai mulți credincioși, din păcate ținuți în captivitatea ritualică a religiei chiar de preoții lor care în aceste zile se pozează pe facebook în posturi dramatice, nu o vor străbate niciodată.

De aici și sentimentul general de insecuritate, de sfârșitul lumii, de dezorientare spirituală: unde să te mai duci, unde să-l mai găsești pe Dumnezeu, atunci când toate drumurile tale au fost în afară și n-ai fost învățat să călătorești înlăuntrul tău.

Hristos a înviat!

Recomandam:

ROF:  Părintele Andrei Lemeshonok: De ce nu simțim Paștele?

"Salutul „Hristos a înviat!” și răspunsul „Adevărat a înviat”! sunt de fapt o mărturie pe care creștinii o dau singurului eveniment din viața Mântuitorului la care nu au existat martori. Și la Naștere și la Botez și la Schimbarea la Față și la Înălțare, la toate au fost martori. La Înviere însă nu a fost niciun martor, ba chiar unii, precum Sf. Apostol Toma s-au îndoit. Iată de ce creștinii toți, din toate veacurile sunt ei martorii și în perioada aceasta mărturisesc Învierea lui Hristos cu salutul „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat”!"

CANONUL ÎNVIERII

CANONUL ÎNVIERII DOMNULUI

Hristos a înviat din morţi!
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le.

În Săptămâna Luminată, orice canon din pravila personală de rugăciune se înlocuiește cu Canonul Paștilor, iar acatistele, cu cel al Învierii. 

Rugăciunile de seară și de dimineață, cu ceasurile Paștilor.

CANONUL ÎNVIERII

Cântarea 1-a, gl. 1

(primul tropar este irmosul și se repetă la sfârșitul cântării)

Irmos: Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă!

Hristos a înviat din morţi…

Scrisoarea unui Părinte către credincioșii săi. "Dacă inimile noastre devin aprinse de dorința după Dumnezeu, Paștele din acest an nu va fi un "nouăsprezece aprilie", ci tot anul, în fiecare zi..."

Dragi credincioși,

Suntem acum în Săptămâna Mare și ne apropiem de ziua biruinței și a luminii, ziua Învierii. Totul, însă, pare a fi suspendat. Domnul merge spre patimile Sale, pașnic ca un miel, dar împăcat făcând voia Tatălui, precum cel mai smerit slujitor. Ucenicii, ca niște surzi față de toate înștiințările pe care le-a făcut Învățătorul și Domnul lor, nu își dau seama ce se va întâmpla. Tulburarea lor în fața morții Celui care era nădejdea lor - nădejde prea pământească!-, le va dezvălui îngustimea vederii pe care o aveau asupra vieții lor. Doar puterea lui Dumnezeu Cel Înviat va permite să li se deschidă ochii, și să nască pe pământ și în ei credința în realitatea lumii cerești.

Iată-ne și pe noi acum într-o situație, într-un fel, destul de asemănătoare. Totul a devenit diferit. Dorința noastră de a vedea Slava lui Dumnezeu, manifestată pe pământ, este pusă la încercare. Este ca și cum Paștele însuși ar fi jertfit. Apostolii erau într-o așteptare asemănătoare, și într-o dorință asemănătoare de restaurare a împărăției Davidice, după care inimile lor - arse de lipsirea și golirea induse de moartea Domnului lor-, tânjeau cu putere, de a fi refăcută de prezența lui Dumnezeu. Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, în timp ce își lua partea de suferință, nemăsurat de mare, lăsa ca acestea să se întâmple. În acest fel Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, pregătește inimile, le face flămânde de prezența Lui. Este mica ofrandă pe care ne-o lasă să l-o oferim, în timp ce El suportă toate fărădelegile, toate mizeriile, toate dușmăniile pe care umanitatea le aduce în fiecare zi (fiecare dintre noi fiind părtași), în această lume. Astfel pregătește inimile noastre, ca să Se sălășluită în ele întru Slavă. Un om bogat n-ar putea acorda aceeași atenție unui dar de valoare precum o face un om sărac. Cu siguranță, Dumnezeu a permis această situație pentru a fi dezbrăcați de bunurile noastre. Poate doar așa ne vom putea da seama, mult mai bine, de valoarea Paștelui, de ceea ce a însemnat toate sărbătorile Paștelui pe care le-am trăit.

Ne putem întreba așadar: care va fi învierea noastră de anul acesta? Dacă devenim pe deplin conștienți de puterea lui Dumnezeu, și, precum inimile apostolilor, inima noastră devine aprinsă, în tulburarea care a cuprins-o, de dorința după Dumnezeu, Paștele din acest an nu va fi un "nouăsprezece aprilie", ci tot anul, în fiecare zi din an! Fiecare duminică, într-un mod mult mai intens, poate deveni, pentru fiecare dintre noi, o adevărată sărbătoare a Paștilor, o adevărată înviere, care va putea străluci de-a lungul anului.

Am citit ieri, în cartea lui Iov, momentul atât de cunoscut când, pierzând totul, Iov a spus cu o măreție sufletească uluitoare: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Domnului binecuvântat!" Să facem deci și noi răbdare, pentru că acest lucru este temporar.

Dragostea frățească care ne unește, și care s-a exprimat deja de la începutul acestei perioade, va continua să ne unească în bucuria Pascală. Vă doresc din toată inima ca dragostea lui Dumnezeu în lumina pascală să strălucească în adâncul sufletelor voastre, în această Împărăție pe care a pregătit-o Domnul și despre care a spus că este în noi. Anul acesta, sper să ne regăsim cu toții, mult mai în duh, mai mistic, în Împărăția lui Dumnezeu, pentru a sărbători Paștele!

Așteptând să ne reîntâlnim cu toții, de îndată ce va fi posibil,

În Hristos,

Părintele C.

 

Pericopele evanghelice care se citesc la Denia celor 12 Evanghelii

Joia Mare (Săptămâna Patimilor)

Sfânta și Marea Joi începe cu slujba Vecerniei unită cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare. În această zi se face și sfințirea unui al doilea Agneț, care va fi folosit apoi de-a lungul anului la împărtășirea bolnavilor (și a copiilor). Acest moment amintește de prezența lui Hristos pe pământ la Cina cea de Taină. În unele locuri, după rugăciunea amvonului se face Slujba spălării picioarelor, amintind de gestul lui Hristos care a spălat picioarele ucenicilor, după Cină.

Seara se face Utrenia pentru Vinerea Patimilor, cu Denia celor 12 Evanghelii. Pericopele evanghelice citite amintesc ultimele învățături ale Mântuitorului către ucenici, precum și înainte-vestirea Patimilor Sale, rugăciunea pe care o face Hristos și Noul Legământ.

Cele douăsprezece pericope evanghelice citite atunci sunt:

Staretul Iosif Vatopedinul : "Nu este posibil să continue lumea asta în pervertirea totală de astăzi!"

"Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă..."

Să vă spun un exemplu prin care Domnul ne mustră. Atunci când se afla pe pământ și încerca să-i convingă pe iudeii împietriți la inimă din neamul Lui, aceștia I-au zis: „Fă o minune ca să credem în Tine”! Și totuși, înviase din morți atâția oameni, făcuse nenumărate minuni, dar ei nu au luat aminte la nimic. Și le spune Hristos: "Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi!" (Mt. 16,3). Iar eu acum v-o spun altfel.

Frații mei, vremurile pe care le trăim nu sunt bune! Nu mă refer la timpul propriu-zis, ci la tot sistemul pe care l-am creat noi, ca niște ființe pervertite. Nu cred că nu înțelege cineva, că nu suntem pe drumul cel bun. Nu este posibil să continue lumea asta în pervertirea totală de astăzi, care a devenit lege! Ceva se întâmplă, ceva se prevestește! Este exact același lucru pe care l-a spus Hristos evreilor atunci: „Fățarnicilor, semnele vremurile nu le puteți deosebi?”. 

Frații mei, Dumnezeu nu a făcut creația în mod necesar, sau fiind forțat și obligat. Ci, din toată iubirea Sa i-a făcut pe oameni buni, sănătoși, luminoși și drepți, și i-a așezat pe pământ ca să se bucure. Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru!

Așadar, ce mărturisesc toate acestea? Faptul că fiecare poate să facă orice dorește și creația ar fi fără stăpân? Nici măcar diavolul nu face ce vrea! Absolut nimeni! Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, care îngăduie până în ziua de astăzi pervertirea în care ne aflăm, nu este slăbiciune sau indiferență, ci este în planul dumnezeiesc al iubirii Lui nemăsurate. Ne mai dă timp, poate-poate ne vom trezi! Pentru că omul nu este un animal, ci este o ființă rațională.

Avem atâtea pilde de urmat! Însă, omul contemporan și-a închis ochii sufletești cu totul. Acestea sunt semnele vremurilor, și vă rog să vă gândiți: până unde va merge această situație? Poate Dumnezeu să să ne lase fără răspuns?! Pentru noi a venit după cădere, și ne-a răscumpărat cu Sfânt Sângele Său.

Al doilea Acatist al Sfântului Nichifor cel Lepros, Făcătorul de minuni

Al doilea Acatist al Sfântului Nichifor cel Lepros, Făcătorul de minuni 

Rugăciunile începătoare

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. 

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Protos. Ieremia de la Mănăstirea Putna - Cum ar trebui să înfrunte creștinii încercările vremii de acum

Protos. Ieremia de la Măn. Putna 

"Să fim oamenii lui Dumnezeu"

Cuvânt după Taina Sfântului Maslu, rostit vineri, 3 aprilie 2020

Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să slujim această Taină a Sf. Maslu, că am participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite și la toate slujbele Bisericii, pe care, după cum știți, le transmitem în această perioadă de la sfânta noastră mănăstire. Și este un dar al lui Dumnezeu pentru care se cuvine să mulțumim cu toții, și noi, obștea mănăstirii, pentru că ne trezește mai mult, ne îndeamnă la mai multă rugăciune, la mai multă pocăință, fiind conștienți că atâția oameni au nevoie de rugăciunile Bisericii, de Sfintele Taine, și că nu pot participa, și că tânjesc după prezența în casa lui Dumnezeu, în locașul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este cu noi, Dumnezeu este prezent, este în mijlocul nostru cu harul Său, și trebuie doar ca fiecare dintre noi să învățăm cum să trăim prezența lui Dumnezeu, cum să intrăm în această prezență a lui Dumnezeu.

Suntem în această a cincea săptămână a Postului Mare, în care în ziua de miercuri am participat - și prin intermediul tehnologiei-, la Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul - un mare îndemn la pocăință pentru noi toți, și care aduce multă ușurare sufletelor noastre. Apoi, această săptămână este închinată și Sfintei Maria Egipteanca (1 aprilie). Duminica ce vine este închinată Sfintei Maria Egipteanca - ca un mare exemplu de smerenie, de pocăință, de întoarcere la Dumnezeu. Și vă îndemnăm pe toții să citiți viața Sfintei Maria Egipteanca, care vă va umple de multă încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pentru că are mult realism duhovnicesc și multă pocăință ce ne insuflă. Apoi, dacă îi citim viața, vom realiza, - din nou, poate am uitat-, câte comori are Sfânta noastră Biserică. Atunci când Sf. Zosima i-a cerut Cuvioasei să se roage pentru el și pentru lume, într-un târziu Cuvioasa a acceptat și, când a început să se roage ridicându-și mâinile la cer, cu fața spre Răsărit, după o vreme Sf. Zosima a văzut-o înălțată de un cot de la pământ. Ce fel de rugăciune avea Sfânta! Cum mijlocea ea pentru lume! Ei bine, Sfânta și acum mijlocește pentru noi. Toți sfinții Bisericii și acum mijlocesc pentru noi. Și, mai mult, și acum pe pământ, și în acest moment, sunt oameni care au această rugăciune, care, la fel, mijlocesc pentru lume. Dumnezeu îi știe, deși ei sunt neștiuți de noi. Deci, îndemnăm la citirea vieții Sfintei Mara Egipteanca, ca să ne umplem de nădejde.

Apoi, bineînțeles, noi suntem astăzi în vinerea în care, pe seară, vom participa, iarăși, fiecare după cum vom putea, dar toți cu duhul fierbinte, cu duhul aprins, la Denia Acatistului Maicii Domnului. Și ne rugăm bunului Dumnezeu să ne învrednicească să îi cântăm cum se cuvine Maicii Domnului: „Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!". Cu toții. Întreaga Biserica o face, bineînțeles. Și, citind acest Acatist, să nu uităm că el a fost întocmit de creștini tot în vremuri grele. În vremuri grele, cu darul lui Dumnezeu, creștinii au aflat o cale de a striga către Dumnezeu. Unul dintre aceste strigăte este și acest imn Acatist închinat Maicii Domnului. Și, cum începe Condacul? „Apărătoare, Doamnă..." - Maica Domnului este apărătoare a noastră, a creștinilor - „din tot felul de primejdii izbăvește-ne", „ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!". La fel, Maica Domnului este, cum a fost de la începuturi și până acum, mijlocitoare, mângâietoare, apărătoare. Nouă ni se cere puțină credință și încredere în purtarea ei de grijă.

Aicea ne aflăm cu Biserica întreagă, în drumul acesta al Postului Mare către Golgota, către taina Sfintei Cruci. Și, drumul de anul acesta al Bisericii este puțin pigmentat, accentuat de vremurile în care trăim. Parcă mergem mai apăsat pe drumul acesta al crucii, din păcate cu prea multă frică, cu prea multă groază, decât s-ar cuveni pentru un creștin. Și poate despre aceasta am dori să vorbim astăzi.