Mitropolitul Calinic al Edessei va fi canonizat de Patriarhia Ecumenică. IPS Ierotheos Vlachos: "Pot fara inconjur sa sustin ca neuitatul Mitropolit al Edessei, Calinic, al carui fiu duhovnicesc am fost invrednicit sa fiu, a trait in fapta depasirea mortii"

Pe 23 iunie 2020, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a hotărât canonizarea Mitropolitului Calinic al Edessei. El s-a născut pe 26 ianuarie 1919, într-o familie săracă, primind numele Dimitrie.

Pe 25 iunie 1967 a fost hirotonit episcop, "având multă dragoste de Dumnezeu și multă smerenie". IPS Ierotheos Vlachos l-a avut ca duhovnic, cunoscând alături de el că moștenirea episcopului nu este tronul, ci crucea, și "fericit este acela care păstorește creștinii, trăind moartea făcătoare de viață. Atunci nu se va fi epuizat în argumente și mijloace omenești, ci va oferi viață".

Mitropolitul Calinic al Edessei a trecut la cele veșnice în Atena, pe 7 august 1984, iar ziua de prăznuire va fi pe 8 august.

În cele ce urmează, IPS Ierotheos Vlachos dă mărturie despre Părintele lui, conturându-i câteva dintre trăsăturile care l-au făcut vrednic de a fi pomenit alături de cei bineplăcuți lui Dumnezeu, fiind unul dintre cei "care are puterea şi tăria să fie răstignit, să se crucifice continuu şi să trăiască taina Crucii lui Hristos".

Pomenirea de 7 ani a Părintelui Iustin Pârvu. PS Ignatie: "Părintele Iustin a reuşit, prin trăirea şi smerenia sa, să adune poporul risipit, împrăştiat şi mânat de alte gânduri, străine de Evanghelie şi de neam"

• Doxologia: Parastas de șapte ani pentru Părintele Iustin Pârvu: „Câți dintre noi încercăm să ne asumăm și duhul celui pe care îl cinstim?”

În seara zilei de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani, trecea la cele veșnice renumitul duhovnic Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț. Astăzi a fost săvârșită la mormântul părintelui slujba Parastasului de 7 ani, de către PS Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, cu privire la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii, și răspunsul Bisericii Greciei

Scrisoarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu către Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe locale, cu privire la modul de distribuire a Sfintei Împărtășanii

Preafericirea Sa, Patriarhul Ecumenic, urmând dorința Bisericii Mame de a exista o coordonare și, pe cât posibil, uniformitate în Bisericile Ortodoxe locale cu privire la chestiunea extrem de importantă a Sfintei Împărtășanii și a modalității de a o distribui credincioșilor, a trimis tuturor fraților săi, Preafericiții Întâistătători, scrisoarea de mai jos, din data de 17 mai:

„Preafericirea Voastră, Hristos a înviat!

Am trăit în mod dureros circumstanțele care au apărut în viața Bisericii din cauza gravei pandemiei a noului coronavirus și, de pretutindeni, ne-au parvenit noi date locale și diverse schimbari, prin scrisori, sau sub formă de întrebări și preocupări. Noi înșine, animați de un spirit de solidaritate și cooperare, în vederea protejării sănătății credincioșilor și a binelui comun, am acceptat oficierea slujbelor liturgice, pentru o anumită perioadă de timp, fără prezența credincioșilor în biserici, având însă ca primă preocupare păstrarea credinței Părinților noștri, care de-a pururi luminează întreaga lume.

Întrucât, cu toate acestea, după interesul lăudabil al autorităților și stimabila prevenire din partea conducătorilor în timpul pandemiei COVID-19, s-au auzit anumite păreri profund străine cu privire la abordarea Preasfintelor Taine, ne este imposibil să rămânem tăcuți și absenți față de o astfel de situație, atât de ambiguă, și inactivi în fața dezvoltării, reglementărilor și interdicțiilor guvernamentale aferente.

Ne-am supus îndemnurilor autorităților de sănătate și politice și, așa cum este firesc, ne supunem până în punctul în care, totuși, nu este atins miezul și esența credinței noastre. Pogorământul Bisericii merge până la cruce, dar totuși refuză să se coboare de pe ea, ascultând de magistrații și autoritățile acestei lumi, atunci când se pune la îndoială taina tainelor vieții ei, Sfânta Împărtășanie.

Pr. Elpidie Vaianakis: Astăzi ți se cere să nu crezi că Hristos este mântuirea ta și curățirea sufletului tău de orice boală și păcat

Diavolul duce mare război împotriva Sfintei Împărtășanii

- Părinte, în ultima vreme observăm că Satana duce un război aprig împotriva Sfintei Împărtășanii. De ce credeți că se întâmplă aceasta?

- Copilul meu, Satana se teme foarte tare de Hristos. De aceea vrea să vină într-o zi ca să conducă lumea în locul lui Hristos, ca Antihrist. Însă Sfânta Împărtășanie este Însuși Hristos! Atunci când preotul îi împărtășește pe oameni, ce le dăruiește? Trupul și Sângele lui Hristos sub forma pâinii și a vinului! Satana se teme de aceasta. De Trupul și Sângele lui Hristos, de Însuși Hristos! De altfel, ca să vină Antihrist, fiul lui Lucifer, să conducă lumea, va trebui să nu mai fie Sfânta Împărtășanie. Pentru că, atâta vreme cât se face Liturghie și creștinii se vor împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos, Satana nu poate să pună în practică lucrările lui, nu poate să predomine, nu poate să conducă. De aceea spunea odată un mare părinte duhovnicesc: „Atunci când vedeți că vor începe lupta împotriva Sfintei Împărtășanii, să știți că Antihrist se află pe drum.” Am întrebat însă, de ce se va lupta așa de mult împotriva Sfintei Împărtășanii. Pentru că Sfânta Împărtășanie nu îl lasă pe Satana să-și exercite puterile demonice asupra oamenilor. 

Mai este vorba încă de un lucru, pe care atunci nu am putut să-l înțeleg. Dar acum pricep! Va veni vremea în care, în lupta lui împotriva Sfintei Împărtășanii, Satana va găsi o modalitate prin care nu se va mai găsi nici măcar vin. Nu știu ce se va întâmpla, și dacă se va petrece asta - pot să dea o lege să se oprească producția vinului. Asta a spus acel părinte duhovnicesc, că: "la sfârșitul veacurilor, la venirea lui Antihrist, nu va mai exista Sfânta Împărtășanie. Nu va mai exista nici vin pentru Sfânta Împărtășanie". Pricepeți ce se întâmplă?

Copilul meu, Hristos, Sfânta Împărtășanie, este viața noastră. Însuși Hristos este Împăratul nostru, este Împăratul inimii noastre. Însă, inima Bisericii este Sfânta Împărtășanie. Însuși Hristos unește pe toți oamenii. Dacă nu există Sfânta Împărtășanie, nu există unire.

De aceea este un lucru lipsit de minte atunci când conducătorii Bisericii spun că unitatea se face doar în Sfântul Potir, și acum [vin] să spună că nu trebuie să ne împărtășim. Sau să se împărtășească unii preoți, până va trece pandemia, așa cum s-a spus de unii mitropoliți. Care pandemie? Hristos a venit să ne curețe de greșeli, de păcate, de orice rău, de fiecare boală și păcat. Iar acum Îl au pe Hristos ca pricină de molipsire! Este posibil așa ceva? Dar, dacă crezi că Hristos te va molipsi, că Hristos nu te va binecuvânta și nu te va mântui, atunci de ce te împărtășești? Bine ar fi să nu te împărtășești! 

Copilul meu, dacă în vremurile vechi martirii Îl mărturiseau pe Hristos - Și ce le spuneau eparhii, împărații, toți cei care stăpâneau? „Jertfiți idolilor, aruncați puțină tămâie, iar apoi vă vom elibera îndată. Nu vă vom omorî!” Iar ei, considerând acel lucru ca pe o trădare satanicească, spuneau: „Noi în Hristos credem, pe Hristos Îl iubim și nu vom aduce în niciun chip tămâie drept jerfă dumnezeilor mincinoși.” Dar astăzi, ce ni se cere? Ceva cu mult mai rău! Îți cer să nu crezi că Hristos este mântuirea ta și curățirea sufletului tău de orice boală și păcat. Și numai acest lucru pe care îl spun, fie mireni, fie preoți, reprezintă o mare greșeală și un mare păcat!

- Și toate aceste măsuri pe care le iau în anumite Biserici pentru împărtășire, nu aduc ofensă Sfintei Împărtășanii? Adică să ne temem, să folosim lingurițe de unică folosință, procovețe de unică folosință - nu contestăm Taina în acest fel?

- Mai bine să nu se împărtășească, căci fac un păcat îndoit! Pe de o parte nu cred, iar pe de altă parte merg cu obrăznicie să se împărtășească cu Acela - despre care spun că este iubirea lor, credința lor, Împăratul lor-, iar Acesta acum îi va molipsi. E posibil așa ceva? Nu mergem bine! 

Din păcate astăzi stăpânesc în lume cele trei arme înfricoșătoare ale lui Satana (toate încep cu litera a).

- Si care sunt acestea, Părinte?

- 1. Lipsa de respect (Ασέβεια), față de cele sfinte, a politicienilor. Nu începe cu a?

2. Apatia (Απάθεια) conducătorilor bisericești. Ați văzut luare de poziție a Bisericii oficiale?

- Din păcate, nu.

- Din contră, îi sfătuiesc pe oameni să asculte de legi anticreștine!

3. Indiferența (Αδιαφορία) multor creștini.

Lipsa de evlavie, apatia și indiferența sunt cele trei arme prin care Satana va stăpâni. Doresc ca noi să nu le primim pe acestea, să le lepădăm de la noi.

- Așadar, o prigoană sub acoperire!

- Da, copilul meu, este o prigoană mușamalizată!

Eu doresc să-L iubim pe Hristos din toată inima noastră și să credem că în Sfânta Împărtășanie este Însuși Hristos, Însuși Împăratul inimii noastre. Hristos este inima Bisericii! Iar atunci când scoatem inima, nu mai există viață. Nu-i așa?

– Da! Urez tuturor ca Iisus al nostru, inima noastră, să fie permanent credința noastră, dragostea noastră, adorarea noastră! Și acest lucru ne va dărui putere și credință să putem răbda tot ce va veni acum. V-am mai spus și altă dată că acum începe ultima prigoană a Bisericii. Vom reintra în catacombe, dar de altă natură. Iubirea noastră pentru Hristos să nu ne părăsească nicicând, iar credința noastră să fie puternică, așa încât Hristos să se bucure și să spună: „ Acești copii ai Mei Mă adoră și Mă iubesc!”

- Amin!

- Amin!

Sfânta Împărtășanie este Însuși Hristos, Cel care nu molipsește pe nimeni, ci doar mântuiește.

Pr. Elpidie Vaianakis: "Să lăsăm toate fricile în urmă și să îmbrățișăm Lumina adevărului, care este Însuși Hristos, Lumina Iubirii"

Frica este cea mai puternică armă în mâinile Satanei, ca să subjuge un suflet creștin. Iar iubirea este cea mai mare putere duhovnicească a noastră, ca să ne luptăm cu frica și să-l alungăm pe Satana.

 

Pr. Elpidie Vaianakis - Frica este cea mai mare armă a diavolului

- Părinte, care credeți că este cea mai mare armă a diavolului? Prin ce armă va putea să-i înrobească pe oameni în această prigoană?

- Cred că este frica. Frica este cel mai cumplit lucru pentru suflet, îl face să se predea ușor vrăjmașului. Frica! Aș vrea să mă întrebi care este și antidotul fricii.

- Care este, așadar, antidotul fricii?

- Antidotul fricii este iubirea! Frica este arma Satanei ca să-i subjuge pe creștini, iar iubirea este puterea lui Hristos care dăruiește bucurie și fericire creștinilor.

- Pe de altă parte, Dumnezeu este Iubirea prin excelență.

- Desigur! Opusul iubirii nu este ura, ci frica! De aceea spune că "iubirea desăvârșită alungă frica" (I Ioan 4, 18). Toți vom cunoaște venirea lui Antihrist din cauza fricii pe care o va împrăștia în inimile noastre. Va face lucrurile în așa fel încât vor părea înfricoșătoare, negre și întunecoase. Și prin conducătorii noștri ne va aduce multă, multă frică.

- Așadar, o frică plăsmuită?

- Firește! Frică! Frică pentru tot! Frică să nu faci asta, frică să nu te îmbolnăvești, frică să nu săruți icoana pentru că te vei molipsi, frică să nu te împărtășești. De ce? Pentru că te vei îmbolnăvi. Și acestea le spun politicienii, miniștri și alții... Însă, să știți că frica este cea mai mare putere în mâinile Satanei, ca să-i subjuge pe oameni.

Noi trebuie să ne aducem aminte de un lucru practic. Atunci când într-o familie - care este cel mai important component a societății noastre - intră frica între bărbat și femeie, mai este loc pentru iubire?

- Nu. Foarte greu! Se poate dezbina familia. Cu toată iubirea care a existat, se poate distruge căsnicia.

- Vezi tineri căsătorindu-se din dragoste și sunt fericiți. Dar, deodată, din cauza unei probleme sau neglijențe, unul începe să se teamă de celălalt. Din acel moment a luat sfârșit dragostea, bucuria și fericirea. Înțelegeți? Acolo unde pătrunde frica, nu vor să se mai vadă unul pe altul. Este posibil să se întâmple și acest lucru provocat de Satana, ca să ne fie frică să ne apropiem de celălalt, ca nu cumva să ne molipsim, să ne îmbolnăvim. Ce sunt toate acestea? Meșteșugirile Satanei!

Mai târziu ne va înfricoșa cu alte lucruri. Îți faci cruce în văzul lumii? Vei fi prigonit. Săruți icoana? Vei fi prigonit. Vei merge la biserică? Vei fi prigonit. Pricepi? Prin intermediul fricii vor face pe oameni apoi să se ferească de izvoarele bucuriei, fericirii și mântuirii, care sunt Sfintele Taine, Biserica.

Nu aș vrea să mai insist asupra acestor lucruri. Vreau doar să țineți minte că frica este cea mai puternică armă în mâinile Satanei, ca să subjuge un suflet creștin. Iar iubirea este cea mai mare putere duhovnicească a noastră, ca să ne luptăm cu frica și să-l alungăm pe Satana.

Așadar, trebuie să ne pregătim încă de pe acum, ca să vedem ce vom alege. Vom trăi cu frica, sau vom trăi cu iubirea?

Copilul meu, iubirea este precum soarele. Atunci când răsare soarele, se risipește tot întunericul. Dar, dacă va pleca soarele, atunci ce se întâmplă? Stăpânește frica, ne închidem în casele noastre. Acest lucru se va întâmpla la nivel duhovnicesc, în sufletele noastre.

Eu doresc să lăsăm toate fricile în urmă și să îmbrățișăm Lumina adevărului, care este Însuși Hristos, Lumina Iubirii. Să fim oameni ai iubirii, ai luminii! Atunci vom avea bucurie și fericire, și nu ne vom mai teme de nimic altceva!

- Să facem loc, așadar, în inima noastră Iubirii, care este Hristos, ca să fugă frică, care este Satana.

- Să vă temeți de frică! Aș vrea să aveți doar această frică: să vă temeți de frică! Și să adorați Iubirea și Lumina. Domnul să fie cu voi!

Să ne temem de frica pe care o împrăștie Satana și să căutăm iubirea, care este Dumnezeu!

Arhim. Zaharia Zaharou - Conferința "Acum este judecata acestei lumi". "În vremurile în care trăim, de suferință, sărăcie, deznădejde și mari dureri, oamenii au nevoie de mângâiere"

Pemptousia : Acum este judecata acestei lumi (Ioan 12:31)

  Video: Pemptousia

Cuvânt ținut la St. Tikhon's Orthodox Theological Seminary pe 29 mai 2020

tradus din limba greacă

În ultimele capitole din Evangheliile după Matei și după Luca, Domnul ne înștiințează prin cuvinte grele și înspăimântătoare despre judecata ce va avea loc înaintea venirii Sale. El ne spune că răul va fi de nestăvilit (Vezi Apoc. 22:11), că necazurile oamenilor vor fi de nepurtat încât se vor ruga ca munții să îi acopere (Cf. Lc. 23:30) ca să nu vadă înfricoșata zi a venirii Domnului: „Căci va fi în ţară mare strâmtorare şi mânie împotriva acestui popor și vor cădea de ascuţişul sabiei” (Lc. 21:23), „iar oamenii vor muri de frică şi de aşteptarea celor ce au să vină peste lume”(Lc. 21:26). Chiar și pentru aleșii lui Dumnezeu chinul va fi copleșitor, iar durerea pentru starea lumii care îi înconjoară, de nesuferit. Însă, cu toate că aceste cuvinte ale Domnului sunt atât de tragice, Atotputernicul Iisus adaugă deodată: „Și când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”(Lc. 21:28), iar prin Apostolul Său adeverește că Dumnezeu nu va îngădui să fim ispitiți peste puteri, ci împreună cu ispita va aduce și scăparea din ea (1 Cor. 10:13).

Chiar și la Apocalipsă, care multora le stârnește spaimă, se vorbește în esență despre biruința de pe urmă a Mielului Hristos și a aleșilor Săi, care „nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte”(Apoc. 12:11) „și și-au spălat veșmintele lor și le-au făcut albe în sângele Mielului”(Apoc. 7:14). Semnele înfricoșătoare și nenorocirile apocaliptice au devenit deja un fapt din clipa Răstignirii lui Hristos: soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, morții s-au sculat, ș.a.m.d. Acest eveniment proorocesc s-a repetat de multe ori de-a lungul istoriei.De câte ori, din primele veacuri creștinești și până în zilele noastre, ura „ucigătorului de oameni”(Ioan 8:44) nu a încercat cu nemăsurată cruzime și răutate să nimicească orice urmă a sămânței lui Hristos?De câte ori călăii, acești diavoli în trupuri omenești, nu au supus pe creștini la crâncene chinuri? Și câți nevoitori de-a lungul veacurilor, așa cum mărturisește și pilda mai recentă a Părinților noștri Siluan și Sofronie, nu s-au osândit pe sine să fie aruncați acolo unde este satana și să fie arși în focul cel din afară? Însă cu toate acestea, Sângele lui Hristos de pe Cruce, sângele mucenicilor și nesfârșitele lacrimi ale cuvioșilor s-au făcut în Biserică putere a biruinței.

În lume, oamenii care nu Îl cunosc pe Hristos încremenesc de spaimă înaintea semnelor vremurilor. Este neîndoielnic faptul că această dinamică a căderii s-a înverșunat în lumea întreagă, iar șuvoiul uciderii de frate a lui Cain caută răcirea și nimicirea cu desăvârșire a dragostei evanghelice, dar și a duhului smereniei, care au puterea de a mântui. Patimile necinstei au fost ridicate la nivel de artă, străduindu-se să zădărnicească până și viața aleșilor lui Dumnezeu. Lumea pătimește „foamete de auzit cuvintele Domnului”(Cf. Amos 8:11-14; )[1], nu pentru că acest cuvânt nu mai este, ci pentru că oamenii nu se mai întorc către el pentru a-și afla pacea. Preferă mai degrabă să alunge impasurile și încercările vremii cu „pâine și circ”.

Sfinți și Părinți despre Sfânta Împărtășanie

Starețul Efrem din Arizona

Fără Sfânta Împărtășanie continuă creștinul se prăbușește sufletește

Haideți să ne gândim puțin, și să vedem ce Hrană este aceea pe care o luăm de fiecare dată, atunci când primim Sfânta Împărtășanie. Dacă încetăm să mâncăm hrana cea materială, organismul nostru va începe să slăbească, să piardă din puteri și să se prăbușească. Va deveni un teren fertil pentru microbi și boală. 

Omul, creștinul ortodox, care nu primește Hrana cea Sfântă din Sfântul Potir, dacă nu se hrănește cu acesta în mod regulat, atunci va începe să i se prăbușească lumea sufletească și, astfel, să se întărească microbii păcatelor, care amenință sănătatea duhovnicească a sufletului, ce continuă veșnic după moarte, spre slava lui Dumnezeu.

Cuvant de Înălţare de la P. Rafail Noica - cuvântul final, cuvântul de pe urmă...

Părintele Rafail Noica – Fragment din conferința  „Întâlnirea cu duhovnicul”

Pe părintele Sofronie îl durea acum că, după ce trăise tot ce ne spunea şi ÎPS Ierotheos, îl durea acuma că nu avea nici putere fizică, nici timp. Ar fi voit să citească pe Sfinţii Părinţi, să îşi adâncească mintea în teologie, cum zicea el, nu teologie scolastică, ci Sfinţii Părinţi, să citească, să caute, gândindu-se la ce a însemnat gândirea asta pentru întreaga istorie a Bisericii. Şi spune părintele: “Mă doare că nu am nici timp, nici forţă să mă adâncesc aşa, în teologia asta.” Şi Sfântul Siluan zice: “Socoteşti că ăsta e lucru mare?”. Şi ne povestea Părintele Sofronie: “Am rămas atunci ruşinat“, îşi dădea seama că avea să primească ceva şi mai mare şi a tăcut şi, după o clipită de tăcere, Sf. Siluan zice: “Mare singură este smerenia! Pentru că mândria împiedică dragostea.”

Pr. Cezar Axinte și Prof. Mihail Chircor despre cultul fricii. "Ca sa nu cad in cultul fricii, eu nu mai pot vedea altfel moartea decat ca un Paste"

Emisiunea “Vestea cea bună” – Despre frică - 19 mai 2020.

Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.

Câteva spicuiri din cuvânt:

Pr. Cezar Axinte:

- Frica devine un cult. Are toate componentele unui cult, ale unei religii. Daca putem intelege ca cuvantul inseamna a te lega, a te loga, a te re-lega cu toata fiinta ta, cu tot efortul tau de un lucru, fie el si ireal, este o religie.

Practic vad ca acest cult al fricii nu face niciun fel de moft si primește pe oricine sa devina apostol, de la academicieni pana la preoti crestini, chiar si ortodocsi, si nu cred ca ar face mofturi sa primeasca si un ierarh, sau mai multi ierarhi. Adica se contureaza faptul ca, desi te numesti crestin ortodox, dar tu practici acest cult al fricii, mi-e teama ca trebuie sa spun ca,  usor-usor, te dezlegi sau te lepezi de Hristos, de credinta ta si te loghezi, te relockezi - sa spunem asa - de un alt cult, cu apostolii lui, cu dumnezeii lui. Dumnezeul acestui cult este moartea, pentru ca este singura realitate, ultima realitate inteleasa, cu stapanire abosoluta. Ori, iata ca avem aici un cult generalizat, sau denominatia unui cult generalizat care este nihilismul, este cultul mortii.

P. Savatie Baștovoi - cugetări la o ceașcă de cafea...

Pînă acum cîteva luni ni se spunea că a scrie despre moarte este un lucru trist. Acum, tot ei, ne conving că a informa doar despre morți este o nevoie imperios salvatoare. Dar este o diferență între a cugeta la moarte și nu la morți. Prima ne înalță, a doua ne sperie și ne zdrobește duhul. A cugeta este omenește, a te speria este animalic. Noi nu sîntem animale ca să murim. Noi vom învia.

Atunci cînd sînteți doborîți de tristețe, scrieți-vă testamentul. Ce aveți de lăsat și cui ați lăsa puținul vostru? Cine sînt acei cîțiva oameni cui ați vrea să le lăsați cărțile, ceașca din care vă beți cafeaua? Credeți că este cineva pe lumea aceasta care s-ar bucura să vă moștenească ceașca de cafea, cămașa de la H&M și le-ar păstra cu sfințenie? Gîndiți-vă la asta. Cît de iubiți sînteți? Pe cine iubiți? Iubiți destul încît pînă și cămașa de pe voi să fie un dar neprețuit pentru cel iubit?

Bună dimineața. Vrea cineva ceașca mea de cafea?

IPS PIMEN s-a mutat la veșnica odihnă...

P. Savatie Baștovoi despre Sfânta Împărtășanie. "Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir"

Dragii mei,

Lucrurile sînt mult mai serioase decît par. Biserica și statul s-au lovit la nivel instituțional, adică la nivel de cancelarii și coridoare. Dacă vreți cu adevărat să avem biserica așa cum am moștenit-o, lăsați feisbucăreala și faceți corp comun cu Patriarhul și Sinodul în lupta pentru Liturghie.

Presiunea este foarte mare și brutală, iar lumea este proastă. Aveți răbdare și înțelepciune. Nu rupeți cămașa pe voi ca Petru, strigînd: "Doamne, dacă toți Te vor părăsi, eu nu!"

Uniți-vă într-un corp comun mare și greu ca o piatră de care se vor sfărîma toți cei care ne lovesc.

Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir. Pînă acum Biserica era văzută de statele ateiste doar ca o mare adunare de oameni cu aceleași idei, dar acum cineva acolo "sus" a înțeles că Biserica este Hristos și că Hristos este în Potir.

Aveți răbdare și dragoste. Lupta noastră nu este împotriva trupurilor acestor trecătoare, ci împotriva duhurilor răutății care sînt în văzduhuri și care le insuflă unor conducători atei ideile prin care să ne risipească.

Fiți tari și smeriți.

Nu este adevărat că războiul e pe sfîrșite, războiul abia începe. Ce ați văzut pînă acum a fost doar alinierea taberelor de luptă.

Așteptați-vă rîndul, toți veți fi chemați, fiecare în slujirea în care se află: arcași la arcași, călăreți la călăreți, pedestrași la pedestrași.

Iubiți-vă unii pe alții, primiți sfaturile și învățătura în duhul smereniei și al blîndeții, căci celor smeriți Dumnezeu le dă har, iar celor mîndri le stă împotrivă.

Hristos a înviat!

Comunicat al Sfintei Chinotite din Sfântul Munte Athos cu privire la coronavirus. "Această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe"

Comunicat al Sfintei Chinotite din Sfântul Munte Athos

 cu privire la coronavirus

„Cu prilejul pandemiei coronavirusului, Sfânta Chinotită a Sfântului Muntelui Athos părtașă setei duhovnicești a tuturor celor care doreau să meargă la biserică să se închine patimilor dătătoare de viață și Învierii Domnului și să se împărtășească, cu pregătirea duhovnicească cuvenită, cu Preacuratele Taine, însă au fost constrânși să stea în carantină, simte nevoia să ia o poziție publică în această privință.

Sfânta Împărtășanie este izvorul sfințirii, al mântuirii, al nădejdii, al luminii și al participării la viața în Hristos și în niciun chip nu este cauză de transmitere a bolilor infecțioase sau a oricărui alt rău. Acest lucru îl mărturisește experiența de veacuri a Bisericii, este ceea ce învață întru cunoștință Biserica noastră, este ceea ce credem cu tărie, ca și creștini și mădulare credincioase ale Acesteia. Biserica a fost și va rămâne dătătoarea bunătăților veșnice, a Trupului și a Sângelui lui Hristos, prin care este posibil să ne unim cu Hristos Cel răstignit și înviat, biruind moartea.

Ne exprimăm întristarea pentru declarațiile publice care pledează pentru abținerea de la Sfânta Împărtășanie, subliniind că această Taină a Bisericii Ortodoxe, care este cea mai mare, este absolut de trebuință pentru viața duhovnicească și nu este cu putință să fie obligați credincioșii să fie lipsiți de ea.

Sfânta Chinotită nu este împotrivitoare măsurilor de prevenire împotriva coronavirusului și respectă eforturile autorităților de Stat, ale oamenilor de știință și ale celor ce lucrează în domeniul medical, pentru a face față pandemiei. Facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce este omenește posibil, iar măsurile de protecție au fost luate și sunt respectate până în ziua de azi, cu grijă și discernământ, și în Sfântul Munte. Totuși, această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, având ca rezultat îngrădirea libertății religioase și a cultului creștin.

În circumstanțele actuale, dificile, ale pandemiei, există o nevoie crescută de a recurge la ajutorul lui Dumnezeu, de a participa la tainele mântuitoare ale Bisericii, de a chema ajutorul dumnezeiesc și mijlocirea sfinților prin diferitele mijloace pe care le cunoaștem din experiența eclezială de-a lungul secolelor, adică săvârșirea procesiunilor cu sfintele icoane și prascumpele moaște, citirea rugăciunilor speciale, săvârșirea slujbelor speciale.

Timpul încercărilor va trece, măsurile restrictive vor fi ridicate treptat, dar acestă încercare, pe care Domnul a permis-o pentru păcatele noastre, să fie o ocazie pentru pocăință sinceră și de reîntoarcere la învățătura Sfintei Evanghelii, a lui Hristos cel Înviat, care este nădejde, nu doar pentru fiecare în mod personal ci pentru lumea întreagă, a lui Hristos Care alungă toată frica, căci El este Biruitorul morții.

În perioada liturgică a Sfintelor Paști pe care o traversăm, să ne unim cu Domnul prin pocăință, dragoste, milostenie, compătimire față de slăbiciunea aproapelui nostru, răbdare, credință neclintită și „toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Hristos a înviat! "

Traducere de ROF după Orthodoxie. com, Communiqué de la Sainte Communauté du Mont Athos au sujet du coronavirus și de 

Ελευθερία-Χαρά

  după Ιερά Κοινότης Αγίου Όρους: «Εκφράζομεν την λύπην ημών διά γενομένας δημοσίας τοποθετήσεις περί αποφυγής τής Θείας Κοινωνίας»

Sfântul Iacov Tsalikis, un om în care încăpea toată smerenia din lume, nedorind nicicând să rănească nici om, nici înger...

Sfântul Iacov Tsalikis, Sfântul care s-a asemuit lui Hristos prin iubirea și mila pe care a arătat-o aproapelui

Sfântul Iacov Tsalikis a fost un adevărat păstor de suflete. Avea foarte multă înțelegere și răbdare cu oamenii în spovedanie. De fiecare dată îi sfătuia: "să nu vă fie rușine, să nu ezitați, veniți la spovedanie orice ați face! Chiar și pentru cel mai mare păcat duhovnicul are putere de la Stăpânul Hristos și de la Sfinții Apostoli să vă ierte toate păcatele".

Sfântul vedea întotdeauna stările noastre, păcatele noastre, problemele noastre și rușinea noastră de a-i spune anumite lucruri. Era ajutat și de harisma prorocească pe care o avea, și ne spunea anumite lucruri înainte ca noi să le facem. Avea un fel atât de nobil de a se comporta, nedorind nicicând să rănească. Din contră, ne dădea curaj, ne îndreptățea și îți dădeai seama că înaintea ta ai un om înțelegător, cu duh adevărat de părinte, care te poate înțelege și știe ce se întâmplă în planul luptei duhovnicești.

Dragostea pe care o arăta credincioșilor în spovedanie era nemărginită. Dar și smerenia lui! Smerenia și inima lui înfrântă te ajutau să-ți deschizi inima și să-i vorbești. Simțeai că ai înaintea ta un om în care încape toată smerenia din lume, încât puteai să-ți deschizi sufletul și să-ți arăți cu multă ușurință cele mai întunecate aspecte ale tale. De multe ori el cădea în genunchi înaintea ta, atunci când te spovedea, și-și atingea fruntea de pământ, iar acolo, îngenunchiat, aștepta să te asculte.

Nu exista situație să spovedești ceva Părintelui Iacov și să te rușinezi de cele ce i-ai spus. Si acest lucru se arata din modul în care continua relația pe care o avea cu ucenicii lui. Te primea cu aceeași bunătate și dragoste, care le avea pentru tine dintotdeauna. Tu mergeai rușinat din pricina celor pe care le aveai de spus, iar el te îmbrățișa de fiecare dată, și nu dădea loc vreunei bănuieli, să simți oricât de puțin că ar fi influențat de ceea ce i-ai spus.

Starea lui era una de bucurie. Întotdeauna avea bucurie înlăuntrul lui, pentru faptul că tu te-ai spovedit și ai scos din tine ceea ce te ținea departe de Dumnezeu, ceea ce era murdar și păcătos. Niciodată nu folosea o voce aspră pentru nimeni din cei pe care îi spovedea. Nu respingea pe nimeni. Știa totdeauna să iconomisească pe oameni, să le găsească mijloacele potrivite de vindecare, fără să rănească și fără să obosească peste măsură pe nimeni.

Mai spunea așa: "În Biserica ne găsim sănătatea, mângâierea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre".

În timpul Sfintei Liturghii strălucea cu totul, ca un înger pământesc. Spunea Ecteniile și simțea cum cuvintele ieșeau din inimă și le transmitea celorlalți credincioși care, asemenea, le simțeau și le trăiau și aceștia. Slujea cu desăvârșită dăruire lui Dumnezeu, trăind fiecare eveniment al Sfintei Liturghii.

În timpul Sfintei Liturghii nu era singur în Sfântul Altar, ci mulțime de îngeri erau cu el, slăvindu-L pe Dumnezeu. Le atingea aripile și foșnetul lor le simțea în urechi. De multe ori vedea pe Sfinții Îngeri venind la Sfânta Masă și nu putea să iasă la Vohodul Mare. Psaltul continua: "Ca pe Împăratul Tuturor să-L primim...". Iar atunci Arhanghelul, cu aripa sa îi atingea umărul și îl împingea ușor, conducându-l astfel spre ieșirea din Sfântul Altar. De altfel, erau mulți îngeri în Sfântul Altar, pe care el însuși îi vedea și le spunea: "iertați-mă, Sfinților Îngeri, dați-vă puțin la o parte, ca să trec"...

Sursa: traducere de

Ελευθερία-Χαρά din : Ένας Σύγχρονος Αγιος, Ο Όσιος Ιάκωβος Τσαλικης, Έκδοση των Πατέρων της Ιεράς Μονής του Οσίου Δαβίδ Γέροντος, Λίμνη Εύβοιας 2018

și

Παύλου Μητρολίτου Σισανίου, Άνθρωπος που δεν είναι ταπεινός δεν μπορεί να αγαπήσει - Ο Άγιος Ιάκωβος Τσαλίκης όπως τον έζησα, Εν πλώ, Αθήνα 2019

Primăvara asta e aparte...

In orașul Berane din Muntenegru

Arhim. Emilianos Simonopetritul, un alt Gheron Iosif

Prima întâlnire dintre papa Efrem Katunakiotul și Părintele Emilianos Simonopetritul

La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos. Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine:

„Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune... cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște lukumi și să plece!”

Părintele Emilianos cum era din fire binevoitor, respectuos, luminos, și-a dat jos, cu respect, potcapul călugăresc și stătea în fața părintelui Efrem.

„Sunt egumen la Meteora”, s-a prezentat.

Părea că venise să discute cu mult dor să vorbească despre rugăciunea minții.

„La Meteora vine multă lume”, zise Papa Efrem, având încă înlăuntrul său o împotrivire față de musafirul nepoftit. Voia să-i zică să vină în Sfântul Munte, însă ceva l-a înștiințat în interior, cum că ar fi greșit cu gândul față de acel stareț tânăr de la Meteora, care s-a ostenit mult, cu alți doi părinți, să vină până acolo ca să-l întâlnească.

„Nu cumva îl nedreptățesc?”, se gândea Papa Efrem. A ieșit să îi aducă o kerasma, dar era plin de îndoială.

„Ce-ar fi să primesc înștiințare?”, și-a spus pentru a se asigura. Se duse, așadar, în bisericuță, în fața icoanei Maicii Domnului să-i dea răspuns în legătură cu musafirul de la Meteora. A făcut două-trei metănii, iar apoi i-a spus Maicii Domnului:

„Măicuța mea, să îi vorbesc sau nu?”

Atunci aude un glas din icoană:

„Ai găsit un al doilea Gheron Iosif Isihastul!”

S-a speriat atunci, Papa Efrem, și l-au luat toate transpirațiile.

„Am păcătuit!”

Atunci l-a luat pe Părintele Emilianos cu el și s-au pierdut câteva ore în discuții, și de atunci au devenit prieteni nedespărțiți.

Traducere de Ανθή din Ο παπά Εφραίμ είχε παρεξηγήσει τον μετέπειτα Γέροντα Αιμιλιανό τον Σιμωνοπετρίτη

Arhim. Emilianos Simonopetritul în îmbrățișarea lui Dumnezeu - Fragment dintr-o conferință a Arhim. Elisei Simonopetritul

Fragment dintr-un rezumat al conferinței

 "Viața și învățătura Preacuviosului Gheronda Emilianos Simonopetritul"

ținută de Arhim. Elisei, Starețul Măn. Simonos Petra,

la Kalamaria, în Postul Mare din 2019

Unul dintre monahii săi, care și-a notat amintirile despre Arhim. Emilianos, ne invită să vedem în el un om care nu se mulțumea cu viața prezentă. Un om care se nevoia să depășească limitele acestui spațiu și timp, pentru a găsi o nouă viață, unde își potolea foamea și își stingea setea pe care le încerca în cele mai adânci ale lăuntrului său. O viață care, așa cum spunea el însuși, merită să fie trăită.

Era un om îndrăgostit de Dumnezeu, care se aventura să riște totul pentru a-L câștiga pe Cel iubit. În această aventură, începe să-L cheme cu insistență pe Cel iubit, Care rămâne însă ascuns - înțelegeți că această Persoană este Hristos Însuși. Gheronda Îl cheamă deci, Îi cere să se manifeste, să intre în dialog cu el. Ajunge la o epuizare totală prin aceste înspăimântătoare nevoințe, prin aceste strigăte, prin această expectativă, aceste așteptări, aceste dorințe... Atunci, în mijlocul acestor lupte, a acestor căutări neliniștite, a ascezei, aude pentru prima oară șoapta ființei ascunse. Ce îi spune?

- Liniștește-te! Sunt aici. N-ai nevoie să mă cauți, nici să strigi așa de tare.

Cel ce căuta se liniștește, și, încetul cu încetul, liniștea se așează, se adâncește înlăuntrul lui, stăpânindu-l, fiind însoțită totodată de o înflăcărată iubire și grijă pentru el. În această taină a unei adânci și tăcute bucurii, Gheronda își va da seama de ceva, pentru prima oară: simte că cineva se apropie prin spatele lui, îi acoperă ochii și îl întreabă încet:

- Ghici cine sunt?

Se întreabă:

- Oare, cine ai putea fi?  Ești tu prietenul cutare? Sau acela? 

- Nu!

- Oare ești Tu Dumnezeul meu?

- Da! Eu sunt! Răspunde persoana ascunsă.

Atunci îi descoperă ochii, vine în fața lui, își deschide brațele și îl îmbrățișează.

El îl întreabă:

- Tu ești, Dumnezeul meu pe Care Îl caut?

- Da, Eu sunt. Nu mă recunoști? Atâta timp e de când strigi după Mine, și acum te întrebi cine sunt?

Rămâne ca amețit un moment îndelungat, căci Prietenul său deja a dispărut. L-a văzut pentru prima dată pe Cel pe Care sufletul său Îl iubește. L-a văzut! Cum l-a văzut? El singur știe cum! L-a văzut! Ce a văzut? A văzut o lumină strălucitoare. Dar, când din nou a fost singur, experiența lui s-a dezvoltat  și s-a schimbat! Atunci a început o mare aventură, pe care nu și-a imaginat-o niciodată. Ce s-a întâmplat? Această lumină l-a determinat să se privească pe el însuși, că ar fi vrut sau nu. Să observe întregul lăuntru al inimii sale. Si, după vederea acestei strălucitoare lumini, a avut vederea întunericului, vederea propriului sine. L-a văzut în mod clar, în mijlocul luminii. Nu știa! Credea, așa cum toți dintre noi cred, că era un Părinte duhovnicesc important. De un anumit nivel. Dar acum contemplă adevărul: până în prezent se înșela! Iși făcea iluzii. Acum nu suportă să privească în față acest adevăr, nu poate să-l primească. Toți spunem că suntem păcătoși, dar ceva în noi spune că suntem cineva bine. Avem harisma cutare, suntem deștepți, avem rasă... Suntem asta sau ailaltă. Si totuși, avem înlăuntrul nostru această slăbiciune, acest întuneric...

Atunci Gheronda plânge și suferă. Dar, în același timp, își amintește de Prietenul său iubit. Trăirile avute îl răscolesc și acest Prieten ascuns începe să îi trimită provocări secrete, îi face, ca să spunem așa, contra-atacuri.

- Dacă vrei prietenia mea, e absolut necesar ca să accepți golătatea ta. Dacă o accepți, te voi copleși de toate bunurile, și voi alunga orice urâțenie, orice răutate care e asupra ta.

Iată, frații mei, cum începe adevărata pocăință, adevărata cunoaștere de sine!

- Dacă nu accepți această dezgolire și persiști să spui că ești cineva, atunci, rămâi cum ești. Dacă decizi să te ascunzi de tine însuți de adevărul a ceea ce ești, și nu-l accepți, voi pleca, voi fi absent.

Cu greutate, cel ce căuta s-a decis să spună "da". Bucuria a revenit în inima lui. În sânul acestei trăiri, de-acum umile, tresăririle celui Preaiubit l-au călăuzit.

- Da, așa sunt! Vino deci Tu, Cel ești Lumina! Vin-o și îmbracă-mă. Îmbracă sufletul meu dezgolit.

Întâlnirea crește mai departe... Hristos revine și lumina strălucește din nou cu putere, dar acum lumina a pătruns profund în el și i-a luminat toate locurile întunecate, toate ungherele cele mai ascunse ale inimii.

- Accepți, deci, că ești nimic, și că Eu sunt totul pentru tine? Dacă da, Eu sunt cu tine.

După aceasta n-a mai fost vorba doar de o suită de întâlniri, ci de o viață nouă. În acel moment extrem de critic al cunoașterii de sine, unde "da" sau "nu" ia dimensiuni eterne, Gheronda Emilianos a gustat dragostea lui Dumnezeu și a acceptat să recunoască că zăcea în umbra morții, a stării căzute a omului. A înțeles cum omul a căzut, și a realizat amploarea rănirii firii umane.

Cu bucurie, deci, s-a dat în întregime Hristosului său iubit, fără să pună vreo condiție. L-a cucerit pe cel Atotputernic. A câștigat mărgăritarul prețios. Era gata să asculte de orice poruncă de-a Sa, să îndeplinească orice îi cerea, orice voia; copleșit de toate bucuriile și virtuțile Celui ce este toată vârtutea. Mai ales, era atras de dragostea de nedescris, dragostea care e tare ca moartea. Era din ce în ce mai însetat să intre mai deplin, și pentru totdeauna, în tainele lui Dumnezeu, să devină una cu El.

Prietenul ceresc, ca Atotputernic, îl răpește și îl duce acolo Sus - așa cum adeseori spunea el însuși : "acolo Sus". Aceasta s-a întâmplat de mai multe ori. În ciuda dorinței lui arzătoare de a rămâne pentru totdeauna "acolo Sus", a descins pe pământ, printre fii săi, printre oameni.

Totuși, așa cum ne spun Părintii, mai bine să nu începem să căutăm astfel de experiențe spirituale. Nu! Toți, trebuie mai întâi să începem să trăim mai întâi experiența golătății noastre, a păcătoșeniei noastre, a întunericului care este înlăuntrul nostru. Să începem cu umilință, cu ascultare, cu asceză și tot restul urmează.

Iată, frații mei, care a fost chemarea lui Gheron Emilianos. În afara acestui eveniment, a experienței care va determina calea sa, va fi în neîncetată unire mistică cu Dumnezeu, pe Care Îl căuta mereu, iar aceasta va marca duhul și învățătura pe care o va da, și care i-a inspirat pe alții.

Traducere din franceza de Român Ortodox în Franța din "Lettre aux amis des Monastères "Saint Antoine le Grand" et de la "Protection del la Mère de Dieu", 2019

Sfântul Nicolae cel Nou, Martirul din Vounena (+9 mai). Anual, un siroi de sange curge din pestera in care a vietuit sfantul, din copacul unde a fost martirizat si din mormantul sau

Creștin Ortodox/Teodor Danalache: Sfântul Nicolae cel Nou - Martirul din Vounena

Sfântul Nicolae, Marturisitorul si Noul Martir din Vounena (Vounenois), s-a nascut probabil in Asia Mica. Se spune despre el ca inca din tinerete era foarte credincios, avand o neclintita credinta in Dumnezeu si o deosebita evlavie. Tanarul Nicolae nu si-a putut ascunde frumusetea vietii, precum o lumina aprinsa nu se aseaza sub obroc, ci se pune in sfestnic, spre a lumina.

Rugaciune la Sfântul Nichifor cel Lepros, "în vremurile de cumplită încercare a molimei ce lumea toată a cuprins"

O, Sfinte Nichifore, Părintele nostru mângâietor, ales mărgăritar ce strălucești întru tăria Bisericii din vremurile de pe urmă, tu din copilărie ai fost lipsit de dragostea părinților tăi, căci rămânând orfan, toată nădejdea în Dumnezeu ți-ai pus-o. Brațele Părintești sârguiește a ni le deschide nouă, celor ce prin reaua viețuire, din fii ai lui Dumnezeu am devenit robi ai păcatului, alungând dulceața Mângâietorului Duh și ajungând să gustăm amărăciunea înstrăinării și a singurătății.

Ne rușinăm privind nemăsurata ta răbdare pe care vreme de mulți ani în boala cea cumplită a leprei ai arătat-o. Pururea în toate ai mulțumit lui Dumnezeu; în deznădejdea duhului și amărăciunea inimii neîndrăznind a grăi. Încă și viețuind alături de părintele tău duhovnicesc, Sfântul Antim, te-ai învrednicit a îmbrăca Sfânta Schimă îngerească. Cine va putea, dar, cuprinde cu mintea luptele tale? Căci bolnav fiind, cu duhul nu te-ai împuținat, și întru suferințe ziua și noaptea petrecând, săvârșit-ai încă și monahicești nevoințe, cu ascultare desăvârșită. Acestea toate te-au făcut cu adevărat ca un înger în trup căci, lămurit de patimi fiind și lucrarea rugăciunii neîncetate dobândind, ai ajuns la mult dorita îndumnezeire după har. Și încă în viață fiind, pe toți cei ce te cercetau cu veselie îi primeai, și multă mângâiere le revărsai din darul părtășiei neîncetate, ce cu Hristos în rugăciune aveai.

Iar în vremurile de cumplită încercare a molimei ce lumea toată a cuprins, cu a ta cercetare, ai făgăduit că îi vei ajuta pe toți cei ce în rugăciune aleargă către tine. Boala trupească ne înfricoșează, căci nu suntem tari în credință. De frica ce ne-a cuprins nu putem înălța privirea către Cer. Dar, în această strâmtorare, nădăjduim în marea milostivire a lui Dumnezeu, prin mijlocirile Sfinților Săi. Minunile însă sunt doar semne arătate în chip văzut, ale Împărăției Cerurilor, prin care noi ne întărim în credință. Si neputința omenească cunoscând, precum Toma dorim să ne încredințăm, pipăind Coasta cea dătătoare de viață. Dar știm că Domnul va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor, așa cum ne-a promis. În fiecare clipă purtarea Lui de grijă, plină de iubire, ne călăuzește spre a ne împărtăși din Izvorul nestricăciunii, făcându-ne de un trup și de un sânge cu El. Aceasta este cea mai mare minune! Și tu, Sfinte Nichifore, dimpreună cu toți casnicii lui Dumnezeu, mărturisești că Trupul și Sângele lui Hristos este mai presus de orice leac, în timp ce noi uităm să-L luăm în seamă, așteptând minuni văzute, ca niște puțin credincioși ce suntem. Dar fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!

Învață-ne, dar, să ne lăsăm cu totul în voia lui Dumnezeu și ne călăuzește prin rugăciune, la limanul nădejdii și al credinței, înmulțind dragostea dintre noi, ca din adâncul inimii să mulțumim și să slăvim pe Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

LEGATURI:

•  Al doilea Acatist al Sfântului Nichifor cel Lepros, Făcătorul de minuni

•  Acatistul Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros 

• Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat unui creștin și i-a spus: "Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus!". Viața celui ce durerea și stricăciunea cea trupească a nesocotit 

• Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat din nou unor creștini și a adus cuvânt de mângâiere. "Avertizați pe toți creștinii să se roage mie, în mod repetat. Există și un leac...". Premierul bulgar: "nu pot închide bisericile!"

• Merinde athonite - "Cu credință și răbdare" "să ieşim din cele lumești", căci "omul nu este o ființă spectatoare ci o ființă rugătoare"

• Viața și minunile Sfântului Nichifor cel Lepros, povestite de Părintele Simon, monah aghiorit

• Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros

Canonul de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos SI Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos

Rugăciunile începătoare

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.

IPS PIMEN, depistat cu CORONAVIRUS, s-a ÎMPĂRTĂȘIT cu călugării de la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava în noaptea de Înviere. NICIUNUL NU ESTE INFECTAT!

• Ortoodx info: Pe asta nu o vedeți la protv și nici Grindeanu nu are cum să o cenzureze: IPS Pimen s-a împărtășit cu călugării de la mănăstirea Sfântul Ioan. Niciunul nu este infectat!

Am primit o confirmare de la Mănăstirea Sihăstria Putnei unde IPS Părinte Pimen s-a împărtășit în noaptea de Paști și în ziua de luni, când a fost depistat pozitiv, din același potir cu părinții călugări. Aceștia au fost în carantină datorită contactului cu părintele arhiepiscop care, precum știți, a fost transferat la Spitalul „Matei Balș” luni seara, în a doua zi de Paști, fiind infectat cu coronavirus.

Mesajul este următorul: 

„Vreau să aveți în vedere faptul ca ierarhul nostru IPS Pimen a slujit în noaptea de Paști precum și luni, alături de toți părinții de la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Cu toții s-au împărtășit dintr-un potir, afară de unul singur, părintele diacon, care a făcut paracliserie si s-a îngrijit de buna rânduială a slujbei. Acum, după atât de multă vorbărie și indignare pe la televizor, au ajuns testele părinților și ale muncitorilor de la Sfântul Ioan. Din toți cei testați, unul singur a ieșit pozitiv, și acesta este tocmai părintele care NU s-a împărtășit din potirul ținut de ÎPS Pimen.

Aceasta a rânduit Dumnezeu pentru cei căldicei care se apropie de Sfântul Potir și de „infama linguriță” cu frica de contaminare cu viruși și pentru cei care nu vor să priceapă odată că este Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Domnului, izvorul vieții și a tot harul în acel potir.

Să luăm aminte!

Mesaj de la părinții slujitori la m-rea Sfântul Ioan cel Nou, Suceava.”

Drumul spre Emaus - drumul dintre instituția credinței și împărăția cea vie a lui Dumnezeu

Jurnal Scotian: semnul Bisericii călătoare

De la Ierusalim la Emaus erau 60 de stadii, adică ceva mai puțin de 12 kilometri (Luca 24,13-35). Dar în duminica învierii Domnului drumul acesta se va face distanța nesfârșită dintre instituția credinței și împărăția cea vie a lui Dumnezeu.

Este aceeași distanță dintre religie și credință, pe care cei mai mulți credincioși, din păcate ținuți în captivitatea ritualică a religiei chiar de preoții lor care în aceste zile se pozează pe facebook în posturi dramatice, nu o vor străbate niciodată.

De aici și sentimentul general de insecuritate, de sfârșitul lumii, de dezorientare spirituală: unde să te mai duci, unde să-l mai găsești pe Dumnezeu, atunci când toate drumurile tale au fost în afară și n-ai fost învățat să călătorești înlăuntrul tău.

Hristos a înviat!

Recomandam:

ROF:  Părintele Andrei Lemeshonok: De ce nu simțim Paștele?

"Salutul „Hristos a înviat!” și răspunsul „Adevărat a înviat”! sunt de fapt o mărturie pe care creștinii o dau singurului eveniment din viața Mântuitorului la care nu au existat martori. Și la Naștere și la Botez și la Schimbarea la Față și la Înălțare, la toate au fost martori. La Înviere însă nu a fost niciun martor, ba chiar unii, precum Sf. Apostol Toma s-au îndoit. Iată de ce creștinii toți, din toate veacurile sunt ei martorii și în perioada aceasta mărturisesc Învierea lui Hristos cu salutul „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat”!"

CANONUL ÎNVIERII

CANONUL ÎNVIERII DOMNULUI

Hristos a înviat din morţi!
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din morminte
Viaţă dăruindu-le.

În Săptămâna Luminată, orice canon din pravila personală de rugăciune se înlocuiește cu Canonul Paștilor, iar acatistele, cu cel al Învierii. 

Rugăciunile de seară și de dimineață, cu ceasurile Paștilor.

CANONUL ÎNVIERII

Cântarea 1-a, gl. 1

(primul tropar este irmosul și se repetă la sfârșitul cântării)

Irmos: Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare! Paştile Domnului, Paştile! Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântăm cântare de biruinţă!

Hristos a înviat din morţi…