Părintele Răzvan Ionescu: "Problema e la noi, în viața Bisericii, că nu avem suficienți oameni duhovnicești și oameni care să trăiască sfințenia"

Cuvântul lui Dumnezeu și misiunea Bisericii în societate (17. 03. 2019) 

Arh. Ioan Mavrichi:   Spuneati dumneavoastra, intr-o emisiune anterioara, ca Biserica trebuie sa nasca oameni duhovnicesti, si ca misiunea ei prinicipala este aceasta, si intr-un plan secund este aspectul social filantropic. Pentru ca oamenii duhovnicesti sunt puncte de unde Duhul Sfânt iradiaza si schimba vietile oamenilor din jurul lor. La ce v-ati referit? Ce aveti in minte cand spuneti "om duhovnicesc"?

Pr. Dr. Răzvan Andrei Ionescu: Sigur ca este o notiune misterioasa si pentru noi, cei care vrem sa devenim oameni duhovnicesti, pentru ca nu stim ce vom deveni, cum randueiste Dumnezeu. De exp. Arhim Sofronie Saharov,  dialogand cu cineva, asa, "socratic", mergand pe aleile manastirii, izbucneste in ras la un moment dat si spune: "Dumnezeu e cam nebun, nu-i asa? Uite ce a putut face din mine!". Si el era realitatea aceea de om impregnat de Domnul si de prezenta Duhului Sfant, dupa o viata intreaga de marturisire.

Tot Arhim. Sofronie spune intr-un dialog cu IPS Hierotheos Vlachos ca pentru a face misiune ortodoxa exista doua lucruri fundamentale pe care trebuie sa le ai in vedere: 1: Sa ai prezenta Duhului Sfânt si 2: Sa vorbesti, sa intelegi, sa te exprimi in cultura locului oamenilor unde adresezi tu misiunea ta. Deci, sunt doua ingrediente fundamentale. Unu: fara Duhul Sfant s-a terminat. Asta o spunem de la inceput. Puterea multa de care vorbim in Faptele Apostolilor este asta. Si doi: de ce sa vorbesti in cultura locului? Pentru ca oamenii prin cultura exprima niste preocupari, vezi pe unde sunt, vezi ce-i preocupa pe ei, ce constituie atentia lor. Si vin in intampinarea atentie lor, inspirat de Duhul Sfant.   

Chipul Ortodoxei în Duminica Ortodoxiei... (video)

Să ne curățim pe noi...

Să ne curățim mai înainte pe noi, fraților, cu împărăteasa virtuților;

că iată a venit, aducându-ne nouă bogăție nepieritoare;

potolește umflarea poftelor și împacă cu Stăpânul pe cei ce au greșit.

Pentru aceasta cu veselie să o primim pe dânsa,

strigând lui Hristos Dumnezeu:

Cel ce ai înviat din morți păzește-ne neosândiți pe noi cei ce Te preamărim pe Tine, Cel ce singur ești fără de păcat.

Să ne curățim mai-nainte pre noi, fraților, cu împărăteasa bunătăților; că iată a venit, aducându-ne nouă mulțime de bunătăți! Potolește umflarea poftelor și împacă cu Stăpânul pe cei ce au greșit.

Pentru aceasta cu veselie să o primim pre dânsa, strigând lui Hristos Dumnezeu: Cel ce ai înviat din morți, neosândiți pazeste-ne pre noi!

Marius Iordăchioaia în conferința despre "Judecata particulară și Judecata universală": Judecata de Apoi are efect acum! Judecata este in fiecare zi și criteriul judecătii este Hristos

Judecata particulară și Judecata universală

Conferința a fost organizată de ASCOR filiala Iași, pe 3 Martie 2016,
la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași

Judecata daca chiar te intereseaza, te face sa tremuri, nu te face sa tii conferinte. Te face sa-ti pui foarte serios problema vietii tale, sa-ti iei viata in serios. Nu se poate tine, din punctul meu de vedere, o conferinta despre Judecata de Apoi. Eu as fi primul care nu as frecventa asa ceva.

Noi toti de aicea vom fi judecati. Nici unul dintre noi nu va fi judecator. Si aicea suntem toti pacatosi, si toti vom fi judecati de Dumnezeu. Va spun asta sa nu aveti emotii, sa nu aveti trac. Vorba lui Steinhard: care este diferenta intre curaj si lasitate? Lasul consimte fricii pe care o simte, curajosul nu consimte fricii pe care o simte.

Daca nu suntem dezinhibati, daca nu suntem noi insine, ramanem la o discutie teoretica, nu putem avea partasie, Duhul Sfant pe care L-am chemat noi in rugaciune nu poate lucra. Iar noi trebuie sa plecam de aici un pic mai vii, nu un pic mai informati. Ca un pic mai informati sunteti la facultate, destul.

Primul meu reflex de om care se informeaza, nu traieste, a fost - cand aflu, in general, o tema-, sa ma duc la biblioteca. Dar, langa biblioteca sunt si icoane si icoana ma face sa ma opresc. Si imi dau seama ca niciodata viata nu se poate trai dupa o teorie. O viata traita dupa o teorie se numeste ideologie. Si ideologiile au fost reteta tragediei si nefericirii omenesti. Biblia, ceea ce discutam noi aici, ceea ce este in icoana nu este o ideologie. Dumnezeu nu ne invata cum ne invata domn' profesor sa traim. El ne da viata si noi o primim. Noi invatam eventual sa ne deschidem si sa primim viata. Dar nu invatam sa traim.

Judecata, in mod sincer, onest, pentru mine este ceea ce este, fara sa ma duc sa fac o bibliografie sau un referat. Eu, ca sa vad ce este Judecata particulara si universala, trebuie sa ma uit inlauntrul meu, nu trebuie sa ma uit in biblioteca. Informatia poate fi redusa la cateva fraze, din Catehism, din Parintele Staniloae....

Cred ca toti suntem de acord ca judecata inseamna o despartire, o separare intre bine si rau, intre urat si frumos. Presupune o dihotomie. E clar: cine judeca deja imparte. Hristos, ca Mantuitor, ne spune: "Eu n-am venit sa judec, am venit sa mantuiesc", iar ca Judecator nu va imparti, ci va invesnici ceea ce noi am ales sa facem, sa fim.

Părintele Iosif Vatopedinul: "să nu uiţi cine eşti cu adevărat!", " Vă rog, aprofundaţi-vă legătura cu Dumnezeu!"

Fraților, rugaţi-vă pentru iubire câtă vreme sunteţi încă în trup! Deci nu abandonaţi! Câtă vreme sunteţi vii, străduiţi-vă constant să vă agăţaţi de Harul Divin. Vă rog, ștergeți de tot imoralitatea voinţei voastre. Datoria noastră este să Îl iubim pe Dumnezeu. Nimic altceva!

Nu uita niciodată cine ești cu adevărat

Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit, pentru că memoria mi-a slăbit. Nu renunţ la rugăciune, vă promit. Pentru că nu pot să vă mai ofer altceva. Cu prima ocazie mă voi ruga pentru voi. Nu este egocentrism. Încerc să mă rog, dar uneori nu reuşesc. Insist să mă concentrez asupra voastră, dar neruşinarea mă copleşeşte acum. Te rog, Doamne, Tu m-ai chemat, Tu m-ai îmbrăcat aşa. Te rog, Doamne, nu mă părăsi, ajută-mă!

Noi încă mai avem Moși!

Jurnal de migrant: Țara făr’ de Moși

Londra celebrează tinerețea. Unde întorci capul, doar oameni tineri întâlnești. În puterea și floarea vârstei, un adevărat furnicar ți se dezvăluie zi de zi, în fața ochilor. Doar faceți experiența unei stații centrale de metrou! Tineri, tineri, tineri, alergând. Dacă nu păstrezi regula de mers, riști să fii călcat, vinovat fiind. Îți este dor de a vedea un bătrân. Îi vezi rar, chiar foarte rar, așa ca o floare de cireș, într-o pădure de pini. Am stat și m-am întrebat: unde sunt bătrânii acestui oraș? Nu ai cum să nu te întrebi, unde le sunt bunicii și bunicele? Le este oare rușine cu bătrânii lor…?

Răspunsul îl aflați de la doamnele românce care lucrează în „care”. – Bătrânii nu umblă de capul lor, liberi. Toți, majoritatea sunt internați în „hospice”. Li se oferă totul acolo, iar când ața se sfârșește, vine firma, îl pune în pătură, apoi în scriu, și neștiuți de nimeni astupă o groapă, de cele mai multe ori, o urnă ceramică…Ei nu mai au Moși!

Acasă. În săptămâna de dinaintea lăsatului sec de carne. Pomenirea celor din veac adormiți. A Moșilor și a Strămoșilor. Totul freamătă. Undeva, marți sau miercuri, mama mergea la oraș să cumpere castroanele și ulcelele de lut. Vineri era ziua specială. Să va spun de bunătăți? Nu îmi fac rău singur…

Mămăliga o făcea dimineață la ora 5. O tăia cu ața, în ștergar curat, fiind pusă, călătorea la casele cu mulți copii, însoțită de sarmale și alte scofeturi. Și la cei bătrâni ai satului. Îmi amintesc că am însoțit-o și eu. La șase dimineața la bătrâna Ioana. Avea patul făcut și candela aprinsă. Știa că vor veni vecinii cu Moși.

Apoi, toată lumea se aduna la biserică. Liturghia încununa totul. V-ați întrebat de ce biserica este plasată în mijlocul satului, ori al orașului, înconjurată de cele mai multe ori de către cimitir – locul odihnei celor dragi nouă? Tocmai pentru a sublinia că viața noastră este în jurul lui Hristos, vii și adormiți, toți suntem ai lui Dumnezeu, Liturghia unindu-ne pe toți, așa ca într-o horă.

La biserică simți că ai rădăcini. Că ai Moși. Că vii dintr-un neam. Că ești al cuiva. Moșii ce mi-au bucurat diminețile de sâmbătă din copilărie, sunt de fapt firele nevăzute ce mă leagă de neam și de Biserica mea. Rugăciunea pentru cei adormiți este modul nostru de a-i iubi în continuare pe cei pe care i-am iubit.

Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragostea răstignită. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţă şi această Viaţă este lumina omului.

Rugăciunea pentru cei morţi este expresia fundamentală a Bisericii ca iubire. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. Toți suntem ai Lui, din neam în neam. Din Moși la Strămoși, toți ne-am rugat în biserica de pe deal, tămâia și Epicleza, unindu-ne într-un singur Trup. Noi încă mai avem Moși! 

Acatistul de mulţumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Doamne, "cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii!"

Icosul al 3-lea

Cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la viaţă toată făptura şi de prin mii de părţi strigă cu bucurie către Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii! Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor, stau văile şi codrii în veşminte de nuntă, întreaga lume este mireasa Ta, ea îl aşteaptă pe Mirele nestricăcios. Dacă astfel îmbraci Tu iarba câmpului, cum oare ne vei preschimba în veacul învierii ce va să fie, cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor străluci?

Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pământului felurite culori şi gusturi şi miresme,
Slavă Ţie, pentru zidirea cea primitoare şi bogată în mângâiere,
Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii de făpturi,
Slavă Ţie, pentru adâncul înţelepciunii Tale, care şi-a pus pecetea peste întreaga lume,
Slavă Ţie, cu evlavie sărut urmele paşilor Tăi nevăzuţi,
Slavă Ţie, Celui ce ai aprins înaintea noastră lumina cea strălucitoare a vieţii veşnice,
Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase, nepieritoare, desăvârşite,
Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!

De ce schisma din Ucraina are potențialul Marii Schisme din 1054? Biserica Ortodoxă Română se află pe linia de fractură. Ce poate face Patriarhul Daniel?

Teritoriile canonice ale Bisericilor ortodoxe autocefale

 

ActiveNewis: De ce schisma din Ucraina are potențialul Marii Schisme din 1054 și ce poate face Patriarhul Daniel?

Deși suntem vecini cu Ucraina și acolo trăiesc o jumătate de milion de români, schisma bisericească din țara de la nordul României pare ceva depărtat și neimportant. În mass-media românească, laică și bisericească, doar câteva știri și-au găsit loc despre conflictul început între Kiev și Moscova în anii 1991–1992, în care s-a implicat în 2018 Patriarhia de Constantinopol.

Pe lângă faptul că lucrurile se întâmplă în altă țară, greutatea de a înțelege cât de gravă este schisma din Ucraina vine și din aceea că problemele generate de secularism în România sunt foarte acute: presiunea pentru introducerea educației sexuale comprehensive (pro-avort și pro-homosexualitate) și eliminarea religiei din școli, eșecul Referendumului pentru căsătorie și inițiativele de legalizare a parteneriatului civil, presiunea pentru retragerea finanțării cultelor de către stat etc.

Dar potențialul acestei schisme este mult mai mare decât cel al secularismului, pentru că acesta atacă Biserica din exterior, dar schisma o atacă din interior. Astăzi nu mai au importanță multele probleme care au existat în perioada Marii Schisme din 1054, dar Marea Schismă a transformat lumea creștină pentru 1000 de ani și continuă să o facă.

Schisma din Ucraina a apărut din dorința unei părți a episcopilor din Ucraina de a fi independenți de Biserica Rusă, din care făceau parte, și care au creat în 1992 Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană. Din aceasta s-a rupt o parte, care s-a intitulat Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului. Liderii lor au fost caterisiți și apoi anatemizați de BO Rusă, iar aceste pedepse au fost aprobate de toate Bisericile Ortodoxe autocefale. Situația s-a schimbat în 2018, când Patriarhia de Constantinopol a emis un set de hotărâri prin care a anulat actul din 1686 prin care episcopii din Ucraina erau puși sub jurisdicția Patriarhiei Ruse, a anulat caterisirile pronunțate față de conducătorii schismei (fără a le recunoaște titlurile de patriarhi pe care ei și le luaseră), a validat hirotoniile făcute de ei, a unificat cele două biserici schismatice într-una, invitând și episcopii din Ucraina aflați în jurisdicția Patriarhiei Moscovei să li se alăture, a dat noii biserici un Tomos de autocefalie limitată și a recunoscut-o ca singura canonică pe teritoriul Ucrainei. BO Rusă a întrerupt comuniunea cu Patriarhia de Constantinopol și a anunțat că va întrerupe comuniunea cu oricine va recunoaște noua structură. În 2019, la întronizarea primatului noii biserici, Mitropolitul Epifanie, nu a participat niciun reprezentant al unei Biserici autocefale, în afară de cei de la Constantinopol.
 

La o primă vedere, sensibilitatea de creștini atenți la binele semenilor ne face să gândim rapid: orice țară, orice popor are dreptul să aibă o biserică autocefală, cum avem și noi, românii, și atunci de ce să nu aibă și ucrainenii o biserică autocefală a lor? De altfel, tradiția canonică spune că organizarea bisericească trebuie să urmeze organizarea statului (canoanele 17 Sinodul IV Ecumenic și 38 Trulan).
 

Dacă lucrurile ar fi așa de clare, ar fi fost clare și pentru cei 95 de episcopi ucraineni care țin de BO Rusă și ei s-ar fi alăturat noii Biserici – dar numai doi dintre ei au făcut-o!
 

În plus, dintre Bisericile Ortodoxe autocefale, câteva s-au pronunțat clar pentru nerecunoașterea noii biserici: Patriarhia Antiohiei, Biserica Sârbă, Biserica Poloneză și Biserica Cehiei și Slovaciei. Unele Biserici au chemat la organizarea unui Sinod Pan-Ortodox sau la o adunare a conducătorilor bisericilor autocefale care să rezolve problemele.

Sinodul BOR a luat în discuție problema la ședința din 21 februarie. În Comunicatul emis, cere dialog între Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Moscovei și, dacă acesta va eșua, cere întrunirea unei adunări a tuturor conducătorilor de biserici ortodoxe locale autocefale pentru a soluționa problema din Ucraina.
 

Iată câteva motive pentru care schisma din Ucraina are potențialul de a împărți întreaga lume ortodoxă în două, așa cum s-a întâmplat în 1054.

Părintele Haralambos Papadopoulos - Încercările ne zdrobesc coaja groasă a egoismului

Căderea omului este un fapt lăuntric foarte profund. Purtăm căderea ca pe neputința de a fi desăvârșiți. "Sunt distrus, sunt o epavă!", "Sunt sfâșiat lăuntric și nu pot să mă adun!".  Prin urmare, această cădere profundă nu mă lasă să mă văd așa cum sunt în realitate. Îmi văd sinele parțial, fragmentat, nu ca pe întreg. Ca urmare, nu pot avea o imagine reală asupra persoanei mele. Această situație îmi provocă foarte multă neliniște, tulburare, frică, nesiguranță și amenințare.

Strigare de la râul Babilonului: "Doamne, te rog, călătoreşte cu mine în Taina Întoarcerii!"

Jurnal de migrant: O, „râu al Babilonului” vieții mele…

La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion.

În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre.

Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: „Cântați-ne nouă din cântările Sionului!”

Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?

De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!

Să se lipească limba mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.

Adu-ți aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: „Stricați-l, stricați-l până la temeliile lui!”

Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ți va răsplăti ție fapta ta, pe care ai făcut-o nouă.

Fericit este cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră.

Eram prea prunc când am auzit acestă cântare. De la un dascăl schelălăit, ce-și bucura bătrânețea din plânsul de bucurie făcător al Bisericii. Atâta jale era în cântarea bătrânului, încât, te și vedeai într-un film cu evrei, la mal de Eufrat, plângând absența rugăciunii de la Templul din Ierusalim.

M-am întrebat. Și încă mă întreb. De unde plângerea sfâșietoare a evreilor asupra absenței unui Dumnezeu prezent și într-un zâmbet nevinovat? Și nu am înțeles, până ce nu am gustat și eu din pâinea de lacrimi a Babilonului vieții mele…

Doriţi să vă spun o poveste? Una adevărată, mai adevărată decât altele pe care le-aţi citit în paginile Jurnalului… O poveste a căderii şi a căutării căii spre Taina Întoarcerii…

„Aveam totul. Dar totul! …Tot ce îşi putea dori un bărbat, la un pic peste 30 de ani. O familie frumoasă şi binecuvântată, o minune de copilă, cu ochii mari şi negri. Cele materiale, slavă Domnului, erau suficiente.

Cariera îmi începuse a străluci, cum mulţi tineri şi-ar dori. Adevăr vă zic, eram de invidiat. Pe propriile puteri să te ridici… studiile erau finalizate la cel mai înalt mod posibil în ţara noastră. Mai mult, le făceam toate din pasiune. Munca, îmi era a doua dragoste! Mă simţeam acasă la locul de muncă, lucram ca pentru propria casă. Eram dedicat, mai mult decât pot unii să înţeleagă…

Într-o dimineaţă de octombrie, mă îndreptam spre unul din locurile de muncă ce curgeau pe timpul unei zile. Bruma stătea pe trandafirii maxim înfloriți. Roşu argintat. Mi-au dat lacrimile… Cât de mult m-ai binecuvantat Doamne, am spus printre lacrimile fierbinți ce se rostogoleau spre slava lui Dumnezeu. Da, eram şi mă simțeam fericit…

Am căzut în genunchi, în plin oraş, în faţa grădinii de trandafiri… în spate strălucea silueta unei biserici istorice…

Am căzut. De tot. Din tot. Din slava lui Dumnezeu. Din familie. Din mâna strânsă a copilei cu ochi de abanos. Din carieră. Aproape şi din viaţă.

Parcă nu mă mai opresc din cădere… Mai jos şi tot mai jos. Nu credeam ca eu, om cu toate în regulă, să cad atât de jos. Şi parcă tot nu mă opresc… Să te vezi în hăul vieţii tale, iar hăul şi râpa să se adâncească de la clipă la clipă. Ai vrea să te agăţi de ceva, însă nicio rădăcină, niciun ciot, nu îţi iese în cale…

Ce ai ajuns, suflete? Spre ce te îndrepţi, scânteie de dumnezeire…?

Drama căderii şi minunea întoarcerii

„O, de cât bine, m-am lipsit eu, pătimaşul. Avuţia care am luat-o, am cheltuit-o. Porunca am călcat. Vai mie, ticăloase suflete, că în focul cel veşnic, va să te osândești. Pentru acesta, mai înainte de sfârșit, strigă către Hristos Dumnezeu: Primește-mă Dumnezeule ca pre fiul cel desfrânat şi mă mântuieşte.”(Slava la vecernia Duminicii Întoarcerii Fiului Risipitor)

Este povestea mea. Proprie şi personală! Da, a stăpânului tastelor, ce scriu Jurnal de Migrant. Este căderea mea. Proprie şi personală.

Da, încă mă hrănesc cu roșcovele străinătăţii în pământ londonez. Şi trăiesc din amintirile a doi ochi mari şi negri, fericirea vieţii mele…

Ştiţi ce este cel mai greu? Atunci când, în teorie, ştii calea care te poate scoate din ţara roşcovelor, dar nu găseşti puterea a face primul pas. Taina Întoacerii, căci despre ea este vorba, este una din minunile fundamentale ce le putem gusta într-o viaţă.

Am cunoscut mulţi oameni care s-au întors. Căci fiul din Evanghelie trebuie văzut ca omul care s-a întors şi nu precum omul care a păcătuit. Pentru că taina întoarcerii este mai mare şi o copleșește pe cea a căderii.

„Dă-mi partea mea de avere”. Eu am fost acela. Dumnezeu mă dăruise deja. Şi totuşi eu am vrut mai mult, mai mult decât averea pe care deja o aveam din belşug.

Vedeţi, şi în textul scripturistic, accentul cade pe „a mea”. Am vorbit şi încă vorbesc prea mult despre „viaţa mea”, „casa mea”, „maşina mea”… Trăiesc în lumea lui „a mea, al meu”. Dar lui Dumnezeu ce îi mai rămâne?

Iar Dumnezeu drăguţul, nu a cârtit şi a dăruit boireşte. Har peste har şi dar peste dar..

Dar cine să asculte? „Este viaţa mea, fac ce doresc cu ea…” Tu, suflete, ţii morțiș să pleci în ţara plăcerii? Să pleci din Raiul pe care ţi l-a dăruit Dumnezeu, în ţara necunoscută şi prea fardată a plăcerii…

Şi pleci! Sec şi simplu. Nu mai ţii cont de nimeni şi de nimic, doar „tu decizi!”, nu?

Ne amagim cu lucruri mari…carieră, casă, vacanțe, împlinirea plăcerii. Când simți că ai totul… de fapt ai pierdut TOTUL. Înșelare şi iluzie. Vânare de vânt. Dar este prea târziu, averea Tatălui este deja risipită…Îţi vine să urli, dar ce mai contează. Cine să te mai audă…porcii? Nu te înțeleg, pentru că vorbesc cu totul şi cu totul altă limbă.

Sluga porcilor vs. fiul Tatălui

„S-a meritat?” Mă întreb, după cădere…Nu, normal că nu s-a meritat.

Întrebați-l pe strămoșul Adam, dacă l-a mulțumit mușcarea din mărul cel tămâios?

Izvorul şi cauza dramei tuturor oamenilor este în îndepărtarea lor de Dumnezeu. Răul constă în faptul că nu vrem să ne acceptăm greșeala. Orice alt lucru nu se pare prea greu să-l facem, dar să ne pocăim ne este cel mai greu. Nu vrem. Pur şi simplu. Facem metanii, rugăciuni, psaltire, Liturghie, milostenii, ne şi jertfim, dacă este nevoie. Dar când este vorba de pocăinţa cea adevărată, de „metanoia” – schimbarea minţii, şovăim tare. Oare de ce?

„Nu îmi mai doresc să trăiesc aşa! Refuz. Trebuie să mă întorc!”, îţi spune sufletul într-o bună zi. Simplu de zis. Pentru că Taina Întoarcerii este una dumnezeiască şi îndumnezeitoare. Mai întâi ai nevoie de o altă taină – cea a sfărâmării. „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâma şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârșește, ci pe cei ce se împărtășesc, îi sfințește”.

Hristos, modelul nostru, s-a sfărâmat pe Sine, ca să ne salveze pe toţi. La propriu. Şi o face Liturghie de Liturghie… Hristos, creatorul a tot ce vedem, se face Firimituri, ca noi să putem să devenim pâine lui Dumnezeu. Nu vom înțelege taina Euharistiei, până nu vom simţi cu adevărat că totul s-a sfărâmat prin suferinţă în noi. Cu cât mai mult tace Dumnezeu, cu atât este mai prezent. Pentru a putea să trăieşti, să respiri din nou liber, totul trebuie să se sfărâme în tine. Da, Hristos va intra doar acolo unde totul, dar totul este sfărâmat. Să nu mai fie minciună, orgoliu, mândrie, să nu mai fie funinginea păcatului…Sigur că doare. Şi în ce fel doare…!

„Doamne, te rog, călătorește cu mine în Taina Întoarcerii!”

Un SMS ar fi de ajuns. „Tată, sunt bine!” Dar din ţara căderii nu reușești să scrii nici măcar un mesaj. Cum zice românul „te doare nasul”… să recunoști că ai făcut greșeala vieţii tale.

A rosti cuvântul „Tată” este egal cu „iartă-mă, vreau să mă întorc”.

Această schimbare de atitudine, de trezire a conștiinței şi de recunoaștere a stării nefirești în care ne aflăm, este începutul pocăinţei. De acum abia începe Taina Întoarcerii. Căci doar întoarcerea la Dumnezeu ne dăruieşte haina începutului bun, inelul de aur – reînfierea prin har şi viţelul cel îngrăşat – Taina cea mare a Sfintei Euharistii.

Am plâns. Şi încă plâng. Precum Adam dincolo de gardul viu al Edenului. Precum fiul în ţara porcilor. Însă am îndrăznit: „Nu se poate ca Dumnezeu să nu-Și ofere ajutorul, însă la vremea pe care o știe doar El".

„-Uite, te înțeleg, îmi dau seama ce este în sufletul tău”, zice Domnul.

„- Dar, Doamne, nu mai pot suferi! Mi-a ajuns…” Iar Hristos tace din nou.

„- Doamne, nu îți cer miracole sau minuni ci doar să-mi dai putere să accept. Să respir. Ajută-mă să fiu aici, să accept că acest moment este cel mai important al vieții mele. Dă-mi conștiința că înfrângerea, căderea sau eșecul, sunt doar o parte firească a vieții. Doamne, te rog, călătoreşte cu mine în Taina Întoarcerii!”

Arhim. Emilianos Simonopetritul - Tâlcuire la un Psalm al lui Asaf (Ps. 76), ce exprimă căutarea stăruitoare și prezența lui Dumnezeu

Psalmul 76

Întru Sfârșit, pentru Idithun. Psalm al lui Asaf.

2. Cu glasul meu către Domnul am strigat, 

cu glasul meu către Dumnezeu, şi a luat aminte la mine. 

3. În ziua necazului meu L-am căutat pe Dumnezeu 

cu mâinile mele noaptea  înaintea Lui şi n-am fost amăgit; 

sufletul meu n-a vrut să se mângâie. 

4. Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu şi m-am veselit; 

cugetat-am şi s-a împuținat duhul meu. 

Oprire.

5. Apucat-au înaintea străjilor ochii mei, 

tulburatu-m-am şi n-am grăit. 

6. Cugetat-am la zilele cele de demult 

şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi chibzuiam.

7. Noaptea cu inima mea stăteam la sfat 

şi duhul meu răscolea: 

8. Au doară, în veci va lepăda Domnul 

şi nu va mai binevoi nicicând? 

9. Au până în sfârşit Își va opri mila Sa? 

Sfârșitu-s-a cuvântul din neam în neam? 

10.Au doară va uita să Se îndure Dumnezeu? 

Sau va aduna întru mânia Sa îndurările Lui? 

Oprire.

11. Şi am zis: Acum am început, 

aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt. 

12. Adusu-mi-am aminte de lucrurile Domnului 

ca voi pomeni dintru început minunile Tale. 

13. Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale 

şi la înfăptuirile Tale voi cugeta întru sinemi. 

14. Dumnezeule, întru cel sfânt este calea Ta. 

Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? 

15. Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni,

cunoscută ai făcut între noroade puterea Ta. 

16. Răscumpărat-ai cu braţul Tău norodul Tău, 

pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif. 

Oprire.

17. Văzutu-Te-au apele, Dumnezeule, 

văzutu-Te-au apele şi s-au spăimântat,

Tulburatu-s-au adâncurile. 

18. Mulțimea sunetului apelor, glas au dat norii,

 că săgeţile Tale trec. 

19. Glasul tunetului Tău în roată, 

luminat-au fulgerele Tale lumea, 

clătinatu-s-a şi s-a cutremurat pământul. 

20. În mare căile Tale,

 şi cărările Tale în ape multe,

 şi urmele Tale nu se vor cunoaşte. 

21. Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe norodul Tău, 

prin mâna lui Moise şi a lui Aaron. 

[...] Faptul că psalmul este scris de Asaf și e pus pe muzică de Idithun ne dă imediat un simțământ de siguranță, ne încredințează că este vorba despre un psalm cu totul aparte, pentru că lui Idithun i-au fost dați psalmii cu cel mai important conținut și care cutremurau sufletele israeliților. De asemenea, el produce un simțământ de răspundere față de psalm, câtă vreme Asaf este omul care și-a dat seama că centrul adunării de slujbă este Dumnezeu. Psalmii lui nu sunt nici istorici și nici nu exprimă felurime de înțelesuri, ci doar acestea: căutarea stăruitoare și prezența lui Dumnezeu. Este unul dintre psalmii cei mai plini de iubire, mai expresivi și duhovnicești din întreg Vechiul Legământ.[...]

Valeriu Gafencu și Ioan Ianolide, doi prieteni înfrățiți în viața pentru Hristos și în Hristos

Valeriu Gafencu și Ioan Ianolide, doi prieteni înfrățiți 

în viața pentru Hristos și în Hristos

Valeriu Gafencu, cunoscut drept ”sfântul închisorilor”, și Ioan Ianolide supranumit, mai nou, ”deținutul profet”, au fost lămuriți ca aurul în topitoarele temnițelor comuniste, lăsându-ne moștenire un "Document pentru o lume nouă", un mare dar de la Dumnezeu care a fost făcut generațiilor viitoare, pentru rugăciunile şi suferinţa lor.

Claudiu Târziu mărturisindu-i pe mărturisitori. Repere ale demnității românești. "Cei 13 care m-au salvat" - lansare de carte în București, Iași, Bacău și Piatra Neamț

Credință și Cultură. Repere ale demnității românești (20 01 2019)

 Invitat, alături de Vasile Bănescu, jurnalistul Claudiu Târziu

Claudiu Târziu: Există un efort de recuperare a istoriei noastre recente sub aspectul adevărului. Pe de altă parte există o campanie mult mai puternică, susținută și financiar și logistic și intelectual, dacă putem spune așa, de dărâmare a simbolurilor nostre naționale, de pervertire a valorilor, de răsturnare a lor, de aneantizare, de mocirlire a întregii societăți românești, sub cuvântul că noi nu am avut elite, noi nu am avut vârfuri, noi nu am avut sfinți, noi nu am avut eroi, noi nu am avut martiri. Toți cei care sunt prezentați la un moment dat de către cineva ca eroi, ca intelectuali de vârf, ca martiri sau sfinți ai noștri sunt după aceea loviți, cu program, pentru a fi reduși la zero sau în orice caz marginalizați sau excluși din circuitul valorilor noastre. Si cred că această strategie nu este nici întâmplatoare - și, desigur, nu este nici nevinovată-, ci este o strategie, practic, de castrare a poporului roman, de descurajare, de lovire în fibra lui morală. Pentru că atunci el nu mai are de ce să se lege, nu mai are reperele care să-l conducă pe un anumit drum și se va lăsat influențat de o modă sau alta, de o ideologie sau alta, de o manipulare sau alta.    

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”. Partea a II-a, întrebări și răspunsuri (video, text). "Caderea omului a fost cadere din relatie"

-Pocainta noastra asta trebuie sa vizeze: repunerea in relatie cu Dumnezeu! Noi nu trebuie sa devenim pur si simplu mai buni, trebuie sa devenim mai aproape, sa ne apropiem de Dumnezeu, sa devenim niste fii mai buni.

- Noua nu ne este de ajuns sa zicem doar "am gresit". Noi trebuie sa zicem: "am gresit, Tata!"

- Adevarata persoana se distinge si se desavarseste doar in relatie. Vezi cu cine vrei sa fi!

- Parintele duhovnicesc este acela care reuseste sa-ti redea mireasma familiei, ti-L aduce pe Dumnezeu si ti-L da sa-L gusit, ca pe Tata!  

***

Vedeti prima parte aici: Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii” (video, text). "Pământ vei fi dacă iubești pământul, lumină vei fi dacă iubești lumina"

***

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”

Întrebări și răspunsuri

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii” (video, text). "Pământ vei fi dacă iubești pământul, lumină vei fi dacă iubești lumina"

Buna-cuviinta incearca sa nu sminteasca dragostea. Hristos este modelul bunei-cuviinte. El a zis: "Eu ma sfintesc pe Mine pentru acestia". [..] Cel care are buna-cuviinta este cel care se sfinteste pe sine pentru a putea comunica mai bine cu celalat.

Desavarsirea in aceasta consta, ca El ne-a iubit mai intai pe noi". Desavarsirea e o iubire pe care noi o intoarcem catre Dumnezeu, o iubire de tip raspuns. [...] Noi suntem ortodocsi, adica noi credem intr-un Dumnezeu personal, Care ne iubeste si care asteapta din partea noastra, la randul nostru, sa-L iubim. 

Rugaciunea este intrare in relatie, este comuniune, este vorbirea cu Dumnezeu, cu o persoana. Inseamna sa te uiti in ochii lui Dumnezeu. 

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”

Daca m-ar intreba cineva care-i suferinta cea mai mare a tanarului de astazi, si in special a tanarului roman, cred ca problema vine de la patrie, tehnologie si stres. 

Tâlcuirea versetului psalmic: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec"(Ps. 109), de Arhim. Emilianos Simonopetritul

Psalmul 109

Zis-a Domnul Domnului Meu: "Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale".

Toiagul puterii va trimite Tie Domnul din Sion, zicând: "Să domnești în mijlocul vrăjmaşilor Tăi.  

Cu Tine este începutul în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut".

Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".

Domnul de-a dreapta Ta sfărâmat-a în ziua mâniei Sale împăraţi.

Judeca-va întru neamuri, va umple de hoituri, zdrobi-va capetele multora pe pământ. 

Din pârâu în cale va bea; pentru aceasta va înălţa capul. 

Juratu-S-a Domnul şi nu Se va căi: "Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec".

Domnul a jurat și nu poate fi vorba Să se schimbe. Domnul jură? Este cu putință să-Si schimbe gândul, să Se căiască? Fără îndoiala, nu! Care-i atunci sensul? Acela pe care Domnul mai dinainte l-a vestit. A spus-o și se va face. "Credincios este Domnul" (2 Tes. 3, 3) și fapta sigură. Tu, care te-ai născut din pântece mai înainte de luceafăr, vei fi un preot veșnic! Ce însemnează din pântece? În mod limpede, înseamnă din adâncurile, din profunzimea ființei Tatălui. Arată deoființa Fiului cu Tatăl, faptul că este un Fiu adevărat al lui Dumnezeu. Este Fiul cel adevărat, Care S-a născut mai înainte de luceafăr și acum Se naște în timp. Cine este luceafărul? Cel ce aduce dimineața, aurora, revărsatul zorilor. Mai înainte de luceafăr înseamnă deci înainte de a apărea zorile, înainte de răsăritul stelelor, înainte de facerea lumii, înainte de veșnicie, fără de început. 

Eu, zice Tatăl, Te-am născut mai înaintate de veci, fără de început, iar acum prin bunăvoirea Mea Te întrupezi în timp și spațiu pentru a fi un preot veșnic după rânduiala lui Melchisedec (Evr. 5, 6). Ce înseamnă "după rânduiala lui Melchisedec" ? Melchisedec a fost un preot și un împărat dintre neamurile păgâne (Fc. 14, 18-20). Dar în poporul evreu nu întâlnim împărați care să fi fost și preoți sau preoți care să fi fost împărați. Apare deci o nouă rânduială, o preoție care asociază și împărăția. Hristos nu continuă preoția iudaică. Aduce o nouă preoție într-o nouă împărăție. Această împărăție cuprinde toate neamurile, la fel cum și Melchisedec era împărat și preot al neamurilor. 

Așadar, avem o prorocie despre Biserică și despre stăpânirea lui Hristos asupra tuturor neamurilor. Avraam, începătorul neamului evreilor, s-a închinat lui Melchisedec. Prin urmare, noua preoție va fi superioară celei levitice. Noua împărăție va fi superioară împărăției evreilor. Vom avea deja o domnie duhovnicească și o preoție duhovnicească. De asemenea, îl mai întâlnim pe Melchisedec în Sfânta Scriptură înfățișat ca fiind "fără spiță de neam" și nu știm nimic nici despre moartea lui, ca și cum ar fi fost fără de început, veșnic și fără de sfârșit. Cu adevărat, Hristos era! 

Împăratul Melchisedec era împărat al Salemului, împăratul păcii. Lui Hristos Îi era rânduit să aducă pacea. Si totuși, acest nou Melchisedec care urma să aducă pacea este înfățișat ulterior luptându-se cu neamurile, biruind neîncetat și sfărâmând capetele dușmanilor. 

Ciudat lucru: să fii împăratul păcii și să împrăștii peste tot război și foc! De aceea, El Însuși, în timp ce era "pre pământ pace" (Lc. 2, 14), a spus: "Socotiți că am venit să aduc pace în lume? Nu, vă spun, ci am venit să aduc sabie" (Mt. 10, 34). "Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!" (Lc. 12, 49). Unde intră Hristos, în familii, în orașe, în popoare, intră în același timp și războiul, dezbinarea. Acesta este un semn al stăpânirii lui Hristos asupra popoarelor, asupra orașelor, asupra satelor, asupra inimilor oamenilor. 

Să ne mai amintim că Melchisedec a adus ca jertfă pâine și vin, aceasta fiind o prorocie a darului duhovnicesc pe care îl va da Hristos, o prorocie despre Dumnezeiasca Împărtășanie, unde se aduc pâine și vin. Pâinea, ca un element absolut necesar firii umane, ca un element care simbolizează firea umană a lui Hristos. Vinul ca un element care simbolizează Duhul Sfânt, firea dumnezeiască. "Nu va îmbătați de vin, ci vă umpleți de Duhul", zice Apostolul (Ef. 5, 18). Hristos este în același timp și om și Dumnezeu, așa încât acum avem un nou Împărat, care este și Preot "după rânduiala lui Melchisedec".  

Din Arhim. Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri și Cateheze, Tâlcuiri la Psalmi, Ed. Sf. Nectarie 

10 februarie 2019 - 100 de ani de la nașterea Părintelui Justin Pârvu

Acum o sută de ani, Părintele Justin Pârvu

• Doxologia: Slujbă de pomenire pentru părintele Iustin Pârvu, la „împlinirea unui centenar de la nașterea sa pământească”

Vrednicul de pomenire părinte arhimandrit Iustin Pârvu a fost astăzi pomenit la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa (10 februarie 1919). La Mănăstirea Petru Vodă din județul Neamț a fost oficiată slujba Parastasului pentru marele duhovnic, la care au participat câteva mii de credincioși din întreaga țară. Slujba de pomenire, precum și Sfânta Liturghie care a precedat-o, au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Tot în această după-amiază, în localitatea Petru Vodă, a fost sfințită o troiță înălțată pentru comemorarea a 100 de ani de la sacrificiul celor ce s-au jertfit în aceste locuri pentru înfăptuirea României Mari.

Andrei Vlădăreanu, care L-a gasit pe Hristos în sufletele copiilor din Africa: "rugăciunea mea nu s-a auzit, dar acolo sus a ajuns strigătul de bucurie al copiilor cu trotineta din lemn"

Noi tindem să-L scoatem pe Dumnezeu din școală, din instituțiile publice, din spațiul public și chiar din sufletele noastre. Si mă întreba mama: "unde pleacă Hristos alungat?" Eu cred că pleacă în Africa. L-am regăsit acolo în sufletele lor și în bucuria pe care am trăit-o...

Ioan Ianolide despre tipul satanic si tipul creștin, sublimate în temniţa de la Târgu-Ocna

Lumea socializată e ea însăşi o mare temniţă ce gravitează în jurul punctelor de înaltă tensiune ale temniţelor ei. Procesul care se petrece intens în temniţe se răspândeşte mai diluat în popor, dar cu efecte tot atât de catastrofale, căci în temniţe sunt maltratate personalităţi bine conturate, puternice şi rezistente la tentativa de măcinare a lor, pe când masele populare se lasă uşor impresionate de propaganda atotputernică şi de ameninţă­rile cotidiene ca familia, serviciul, domiciliul, salariul şi eventual libertatea, care toate sunt monopolizate de partid. Nu există de­cât posibilitatea să te supui partidului, să munceşti pentru el, să te perverteşti după placul lui, căci depinzi total de el.

Sfânta Muceniță Agata - „cea bună” (+ 5 februarie 251) : "Minte cuvioasă, cinste de la Dumnezeu și izbăvire patriei”

Semnificația numelui Agata

În limba greacă, Agata înseamnă „bunătate” sau „cea bună”. Numele acesta deosebit ne amintește că bunătatea este una dintre cele mai frumoase trăsături ale creștinului, luminând atât viața omului bun, cât și a celor din jurul său.

Arhimandritul Efrem, starețul mănăstirii athonite Vatopedi, a făcut infarct în Ucraina unde, împreună cu Starețul Alexie al Mănăstirii Xenofont, urma să participe la întronizarea Mitropolitului Epifanie, Întâistătătorul noii Biserici a Ucrainei. UPDATE: Vizita Arhimandritului Efrem de către "Mitropolitul" Epifanie Dumenko

Arhimandritul Efrem, starețul mănăstirii athonite Vatopedi, a fost internat într-o clinică din Kiev, în urma unui infarct survenit în după-amiaza zilei de vineri, 1 februarie.

Inimi încălzite cu gheață...

Lansarea cărţii "Preţul iubirii". Părintele Savatie Baștovoi: "dragostea moare pentru sine pentru a trăi în celălalt"."Dacă nu avem sobornicitatea și mai ales dacă nu avem în noi smerenie și pe Duhul Sfânt, o să ne fie din ce în ce mai greu!"

Creștin Ortodox: Preţul iubirii

In această lume totul are un preţ. Oamenii plătesc pentru mîncare, pentru somn, pentru călătorii, pentru muzică, pentru sănătate. Însă cel mai de preţ şi mai căutat lucru este iubirea. De aceea este firesc ca cel mai rîvnit lucru să fie şi cel mai de preţ.

In lume nu există nimic care să poată plăti iubirea. De aceea preţul iubirii este mai presus şi dincolo de lume. Preţul iubirii este moartea. „Adevărat vă zic că nu este iubire mai mare decît să-şi pună cineva viaţa pentru aproapele său", a spus Hristos.

In iubire, noi ne pierdem identitatea, murind în chip mistic pentru celălalt. Renunţăm la tot ce sîntem, la orgoliu, la dorinţe personale, la odihnă, la bucurii, la locul nostru, doar pentru a ne afla lingă cel iubit şi a fi pe placul lui. Apostolul Pavel descrie şi el iubirea în acelaşi chip: „dragostea nu caută ale sale, ci ale aproapelui". Cu alte cuvinte, dragostea moare pentru sine pentru a trăi în celălalt.

Oamenii se îndrăgostesc şi lumea spune că orbesc, că nu mai văd aşa cum vedeau mai înainte. Indrăgostitul umblă ca un strigoi, nemaiţinînd cont de pericole, de faptul că cei apropiaţi rîd de el. Se desparte de tot ce a fost el. Cu alte cuvinte, moare în chip tainic pentru a se naşte într-o altă realitate, realitatea fiinţei iubite.

Klaus Iohannis: Existenţa Muzeului Holocaustului este vitală

Klaus Iohannis: Sunt convins că acest muzeu va fi mai mult decât un spațiu simbolic, va funcționa ca o resursă educațională importantă, mai ales pentru tinerele generații. Educația reprezintă cea mai puternică armă pe care o are o societate pentru a rezista în fața încercărilor de otrăvire a democrațiilor prin manifestări extremiste, populiste, antisemite și xenofobe.