Părintele Ciprian Mega, un glas care strigă în pustie, a fost caterisit într-un simulacru de proces

 

"Spun adevărul în Hristos, nu mint, martor fiindu-mi conștiința mea în Duhul Sfânt că mare îmi este întristarea și necurmată durerea inimii" (Romani 9, 1-2) 

Dedicăm această postare Părintelui Ciprian Mega, vrednic de mărturisire, care, asemenea Sf. Ap. Pavel preferă să se facă anatema pentru neamul său ceresc (cf. Romani 9, 3), văzând "urâciunea pustiirii [...] stând în locul cel sfânt" (Matei 24, 15). Spunem "anatema",  pentru că, de fapt,  joi, 29 aprilie 2025, a fost caterisit (oprit de la slujire) printr-un simulacru de proces ce a avut loc la Centrul Eparhial din Oradea. Trecând peste "detaliul" că au judecat un preot a cărui Carte Canonică nu este în posesia episcopului Sofronie, așa cum cere Regulamentul BOR și disciplina canonică, acuzațiile sunt incompatibile cu bunul simț. Asupra lor nu vom poposi, căci se pot înțelege din cuvântul pe care l-a rostit Părintele Ciprian Mega înaintea procesului și din câteva pagini ale acestui dosar, pe care le publicăm mai jos: 

Cuvânt adresat Bisericii lui Hristos și Sfântului Sinod al BOR,

cu prilejul caterisirii mele

Caterisirea o vedem ca o "soluție" găsită de persoane mai mult sau mai puțin la vedere, pentru că Părintele Ciprian Mega deranjează. Și, cum să nu deranjeze dacă, pe lângă faptul că a intrat în conflict cu ierarhul locului și cu cei care îi țin trena, din cauza unui păcat pe care Dumnezeu l-a pedepsit cu foc și pucioasă în Sodoma și Gomora, s-a mai întâlnit si cu mai marii lumii de astăzi? Așa cum s-a întâmplat ducându-se în luna aprilie 2024 la Festivalul de Film de la Moscova, unde a fost invitat la o discuție chiar cu Putin, sau, fiind oprit de la slujire timp de o lună, prietenii săi din America, i-au făcut o invitație în ianuarie 2025 la Liberty Ball, când a fost instituit Donald Trump, invitație pe care a onorat-o, așa cum spune, în scopul realizării unui alt film. 

La Moscova, la Festivalul de Film	Împreună cu soția, la Liberty Ball

 

Apoi, la începutul anului, a fost chiar la Fanar, după cum aflam de pe pagina sa de Facebook:

Am petrecut ultima zi din 2024 în Fanar, pentru a onora invitația Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.

Am discutat, în prima parte a zilei, despre provocările cărora societatea va trebui să le găsească răspuns în 2025, despre nevoia de pace-n lume și despre canonicitatea în Biserică, despre “Project 2025” și analiza necesară pe care va trebui să o articuleze teologii ortodocși, despre cultura europeană, care s-a născut la Sinodul de la Niceea și care va putea respira doar regăsindu-și identitatea creștină, despre vocația Ortodoxiei de a face cunoscută lumii trăirea Împărăției lui Dumnezeu.

Sunt impresionat de memoria excelentă, pe care senectutea nu i-a umbrit-o, de bucuria nedisimulată de a-i întâlni pe cei mai tineri și de a-i asculta cu răbdare, mai ales când aceștia au viziuni diferite asupra lumii, de profunzimea cu care înțelege gândirea societății contemporane și obstacolele politice și ideologice.

Către seară, am participat, împreună cu ierarhii Tronului Ecumenic și cu apropiații Sanctității Sale, la tăierea Vasilopitei, moment care ne-a trezit nostalgii cipriote.

Să fie 2025 un an al iertării și al păcii, al biruinței Ortodoxiei!

De asemeni, credem că am putea enumera, pe lângă toate acestea, și întâlnirea pe care a avut-o cu Mitropolitul Neofit de Morfou în preajma alegerilor din România, de la sfârșitul anului 2024, care s-au anulat:

Așadar, după ce a fost oprit de la slujire timp de o lună, cu mașina incendiată pe drumul pe care îl făcea la București - pentru a duce dovezile pe care se sprijină afirmațiile pe care le face în public-, perchiziționat și ținut în arest, adică intimidat cât se poate, Părintele Ciprian Mega a fost caterisit.

Mașina incendiată	Cu inspectorul eparhial si polițistul "eparhial"...

Se pare că a construi două biserici (una în Cipru și alta în Oradea) nu mai poate fi luat în considerare în tot acest context, pentru a proba conștiința hristică a unui slujitor din Biserica Ortodoxă.

Biserica din Cipru	Bserica de la Oradea

 

      

Dar, nu putem constata decât un lucru, pe care îl observa Părintele Ciprian Mega, chiar înainte ca lucrurile să se acutizeze în așa măsură:

Experiența ultimilor ani m-a convins de o mutație, care pare ireversibilă, în mentalul colectiv: cuvintele pe care le rostești nu mai au legătură cu ceea ce spui tu, de fapt, oricât de clar ți-ai exprima părerea, ci cu urechile celuilalt. Aceasta este realitatea care macină nu doar societatea, ci, se pare, și conștiința eclezială, anume recursul permanent la a-i imputa celuilalt intenții reprobabile.

Și pentru că nu vrem să trecem precum preotul și levitul din Pilda Samarineanului milostiv pe lângă cel căzut între tâlhari, de data aceasta doar pentru că și-a deschis gura să strige în pustiul acestei lumi, aducem Părintele Ciprian Mega, un cuvânt de încurajare din trăirile celor care au trecut prin temnițele comuniste: 

Unde-s nebunii?

de Demostene Andronescu

Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
E plin pămîntul de martiri şi sfinţi
Atinşi de filoxera-nţelepciunii.

Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxul
În faţa lumii şi-a nemărginirii
Şi-ascultător de rînduiala firii,
Cu un plăvan în jug trudeşte insul.

Scîncesc cuminţii-n chingile durerii
Şi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,
Lîngă neveste mor de bătrîneţe,
Necutezînd să tragă spada vrerii.

Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;
S-a-mpotmolit istoria şi plînge,
Cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă.

Nu se mai nasc nebuni care s-o mîne
Cu bîta de la spate, ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nţelepciunii să-l dărîme.

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mînuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tînjeşte după glorie norodul
Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşească şi să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pămîntu-n coarne
Şi-acestui veac să-i surpe temelia!

***

Reamintim aici și un cuvânt al P. Arsenie Papacioc, într-un interviu luat de Iulian Capsali despre alegerea noului patriarh:

"Daca Sodoma și Gomora... Pentru niciun păcat nu a ars Dumnezeu o cetate ca pentru păcatul ăsta al homosexualității. Dar Biserica nu a avut o poziție oficială în problema asta. Patriarhule de mâine, asta te așteaptă, și e destul !"

***

Într-un final, pentru sufletele sensibile, ce grabnic se pot porni spre mânie și judecată, amintim și un cuvânt al P. Savatie Baștovoi, care, în acest context, ne poate duce spre un bun echilibru, dar, neuitând nici cuvintele Mântuitorului: "Cu neputință este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceștia mici. Luați aminte la voi înșivă. De-ți va greși fratele tău, dojenește-l și dacă se va pocăi, iartă-l." (Luca, 17, 1-3) : 

Mintea trebuie păzită de osîndire indiferent de gravitatea păcatului celui dat în vileag. Nu există o scară a păcătoșeniei dincolo de care osîndirea să fie îngăduită. Fie că judeci pe cineva pentru o haină ce ți se pare nepotrivită, fie că judeci un ucigaș sau un violator, păcatul tău este același și te lipsește de mîntuire.

Pentru că păcatul osîndirii nu are context, nu are obiect extern, ci este expresia unui suflet bolnav de mîndrie care începe să puroieze ori de cîte ori se înțeapă de un păcat străin.

Cum să ne păzim mintea de osîndire atunci cînd ni se descoperă păcatele mari ale cuiva? Mai întîi, să gîndim că însăși darea în vileag a cuiva este o lucrarea a lui Dumnezeu care, în acest mod, pedepsește, dar și lucrează la smerirea și mîntuirea păcătosului.

Alte sute de păcătoși săvîrșesc același păcat în ascuns, păstrînd înfațișare și faimă de oameni cumsecade, iar acesta este dat în vileag și hulit. Această pedeapsă nu este una ușoară, căci mulți și-au luat zilele nesuferind rușinea. Așa că, nu mai este nevoie și de osîndirea noastră după ce Dumnezeu Însuși a pedepsit cu milă și cu îndurare. Să ne gîndim că alții au murit în somn sau în accidente fără să mai aibă chip de pocăință.

Apoi, este o legitate duhovnicească să cădem în ceea ce judecăm, iar asta o spune marele apostol Pavel: "De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă" (1 Corinteni 10, 12). Iar cel vinovat de această dată el însuși a osîndit și a condamnat la pușcărie pe frații și surorile sale mai mici (cazul Tanacu), nearătînd milă, și acum, după aceeași lege duhovnicească, merge el să cunoască toată suferința și umilința închisorii.

După toată această învățătură ce s-a făcut în ochii tuturor, dacă cineva mai voiește să judece, judece!

Sfinții Părinți, atunci cînd aflau de căderea cuiva, se rugau ca ei înșiși să nu cadă. Faptul că astăzi noi ne credem mai sfinți decît sfinții, fiindu-ne mai apropiată judecata de can-can, arată cît de departe am căzut cu toții, ca din această cădere să se nască și astfel de străsnicii ca cele întîmplate cu episcopul osîndit la închisoare.

***

Deci, nu judecați, dar puteți să vă cutremurați, căci cei care au ajuns în frunte, ca păstori ai Bisericii și au abuzat de suflete inocente, încă mai stau zugrăviți pe pereții bisericilor. Unii au fost condamnați de justiție, precum Corneliu Onilă, care, recent, a primit 8 ani de închisoare. Alții, Dumnezeu știe, când le va veni timpul pentru pocăință publică. 

Corneliu Onilă	Sofronie Drincec

***

FILMELE REGIZATE DE P. CIPRIAN MEGA

Dimineața care nu se va sfârși (2016) 

Glasul care strigă-n pustie (2021)

21 de rubini (2024)

Un comentariu al  P. Ciprian Mega de pe pagina sa de Facebook : 

Împlinirea profețiilor politice din ”21 de rubini”

Nici nu s-a împlinit un veac de la alegerile din '46, iar istoria se repetă ca-ntr-o apocaliptică parodie. Și-au îngroșat glasul măruntele caractere, strigând că-și doresc arestări și epurări. Sânge pentru popor!

”Să fie arestați toți cei care-au știut!”, spuneau câțiva tovarăși, în această dimineață.

Eu am știut, așa că mă autodenunț!

Am știut și v-am spus și vouă, în ”21 de rubini”.

Nu voi face exegeza filmului. Nu este datoria mea! Vă ofer, însă, câteva chei politice ale momentului. Planurile sunt multe și accesibile cu ochiul sufletesc:

- Nina (personajul principal) este România.

- o petrecere decadentă a justiției, unde rusul vorbește engleză, iar occidentalii, pe parcursul filmului, caută simpatia rusului. Această petrecere are loc de Sf. Nicolae, iar autorul, deloc întâmplător, a specificat această zi;

- o recepție diplomatică, de ziua României, ținută-ntr-o sinagogă, cu oameni puțini și crispați, mulțumiți că nimeni nu aruncă ”nenorocite bombe”;

- un excentric mesager american, chipul unei lumi schimonosite de ideologii, deformat de operații estetice, despre care mi s-a reproșat că nu seamănă cu un diplomat. Dar azi, după intervențiile publice ale foștilor ambasadori, după mesagerii care-au apărut în scenă, mai aveți aceeași senzație? Mickey Mandovanis este stânga progresistă în clipa ultimei suflări a democraților americani. Prezența lui în România, într-un context neobișnuit, este inexplicabilă și pare un gest disperat, după cum nimeni nu a deslușit, până acum, misterul avionului care a traversat Atlanticul în vinerea mascaradei CCR;

- o vânătoare și un dans în jurul unei căprioare împușcate. S-a vorbit, zilele acestea, de căprioare ”care nu se pensează”. Se va mai vorbi! Căutați semnificația acestui animal în culturile vechi, terminologia din jurul acestui mamifer în limbile clasice și apariția ei în Noul testament. ”Cine are urechi de auzit, să audă!”, spune Mântuitorul;

- readucerea discuției despre avort, în spațiul public, în timpul campaniei electorale, fără legătură cu momentul social în care ne aflăm. Am semnalizat acest aspect, prin sarcina pierdută de Nina, iar legătura cu căprioara o poate face orice om cu inima curată, pentru a pătrunde adevărata miză;

- discuțiile despre falsele spiritualități, recursul la vina lipsei de catehizare, la idoli și ezoterisme românizate, legionari și comuniști, confuzie și durere, toate le găsiți, de la personajul Alexie până la personajele care închipuie un sistem neputincios. Iar filmul nu este o apărare pentru niciunul dintre aceștia, ci o invitație la demitizare!

- discuțiile private ale unor înalți funcționari europeni sau șefi ai altor state cu patriarhul. Mulți m-au criticat că e neverosimil. Evenimentele ultimelor luni, pentru cei care sunt la curent, vin să confirme ceea ce am anunțat. O întâlnire de acest fel s-a consumat chiar joi, înaintea deciziei CCR. Iar Părintele Patriarh merită apreciere pentru reacția foarte bine calculată;

- biserica goală, în care intră Nina, are multe semnificații, dar, în perspectivă geopolitică, secvența vorbește despre durerea necanonicității, despre rupturi și părăsiri. Și despre o realitate care rămâne singura de prețuit, Dumnezeiasca Liturghie.

- Deși au fost voci care au deplâns lipsa de speranță, ea se găsește în această poveste despre România mai mult decât oriunde. Dar ochii noștri, asemenea privirilor ucenicilor aflați în drum spre Emaus, ”sunt ținuți ca să nu-L cunoască”.

Când va fi acel moment?

Vă ofer cheia: în secvența din biserică, se aude o cântare, specifică unui Praznic Împărătesc. Atunci va fi.

Sunt multe de spus, dar pe toate vi le-am dezvăluit în film.

Cei care s-au luat la trântă cu ”21 de rubini” sunt, de fapt, aceia care, trezindu-se năuciți acolo, printre tipologii, s-au speriat de ce au descoperit în oglinda pe care le-am pus-o înainte. Omul fuge de sine însuși cel mai abitir, întrucât propria conștiință este, pe acest pământ, singurul judecător cu viziune limpede. De aceea, Hristos Domnul se adresează conștiințelor.

Ceasul cu rubini este un ”Atlantic”. Atlanticul este un ceas elvețian. În secvența finală, ceasul este așezat, nu întâmplător, pe mâna dreaptă.

Din film, lipsește o secvență, pe care, deși am scris-o, am hotărât să nu o filmez. Această secvență din scenariu m-a neliniștit foarte mult. Am recitit-o azi. Începe așa: ”Exterior. Seară. Cerul este roșiatic. Pridvor deschis al unei biserici din Cernăuți.”

Mă bucur că n-am filmat-o. M-ați fi considerat profet. Dar, în societatea oamenilor, profeții sunt omorâți cu pietre.

Eu pietre mi-am primit suficiente pentru acest film, care, într-adevăr, nu este o capodoperă. Este mult mai mult!