Părintele Mihai Lungeanu. Fiu de preot. Născut în 1924. Student legionar medicinist arestat în 1947. Trebuia să treacă prin reeducarea de la Pitești și s-a rugat la Maica Domnului să-l scape, că își va închina viata Domnului. Apoi are un vis în care i se arată cum va fi eliberat, și așa a și fost. După eliberare încearcă să intre în mănăstire, dar e arestat din nou până în 1964. Intră în a doua detenție având Rugăciunea. Este printre cei mai pedepsiți deținuți de la Aiud. După a doua eliberare face facultatea de Psihologie, rămâne mirean pentru că nu i se permite să fie nici preot. Se căsătorește în Iași și are doi copii. In 1993, la Iași, este făcut diacon de IPS Anania, iar în 1998 hirotonit preot. Si așa și-a împlinit dorința de a-i sluji Domnului. A trecut la Domnul duminică, 2 septembrie 2012. A fost închis și cu Valeriu Gafencu la TG Ocna, iar la Aiud a l-a cunoscut și pe domnul Grigore Caraza.
– Si cum s-a manifestat harul ăsta? Ați putut să vă rugați mai ușor?– Domnule, simți o căldură, un foc în inimă, care se intensifică în timpul rugăciunii și, când, nu o mai spui, nu dispare, dar scade. Si trebuie să-l întreții. Exact cum spune Sf. Isaac Sirul în Cuvinte ascetice. Şi el spune acolo că flacără harică este scânteia de la botez care se amplifică și ultima picătură, când îți dă rugăciunea, o simți, [simți] focul ăla. Ei, asta s-a simțit atunci și pe parcurs încă de doua ori, ca un fel de şpan care-ţi bagă un cuţit în inimă. Durere plăcută. Nu se pot spune astea în cuvinte, că nu se ştiu. Şi tot ce însoţeşte rugăciunea inimii: lumină, căldură, parfum de smirnă… Asta este. Prezenţa harului lui Dumnezeu. Dumnezeu prezent în har. Asta este. Şi care m-a ajutat foarte mult. M-a ajutat să fiu curat, cât a fost posibil în starea cât am fost liber. Si, când m-au arestat a doua oară, deja eram blindat cu rugăciunea inimii. Aşa că pentru mine nu că a fost floare la ureche, dar a fost foarte uşor să suport ancheta non-stop de la Galaţi şi tot ce a urmat.
