P. Ioan Bădiliță: "Adevărata măsură a iubirii este întunericul pe care este dispusă să îl traverseze"

Rugăciunile a cincea și a șasea de la vecernia plecării genunchilor, slujbă ce urmează imediat după Liturghia de Rusalii, sunt cele mai uluitoare din întreaga Ortodoxie.

Ele nu aparțin literaturii religioase. Nu aparțin nici măcar teologiei. Ele se află într-un teritoriu mai vechi decât orice sistem de gândire și mai adânc decât orice definiție a credinței. Sunt locul in care conștiința umană ajunge la marginea propriei sale nopți și descoperă că încă poate striga.

P. Ioan Bădiliță - De ce a scuipat Hristos în țărână ?

„Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat” (Ioan 9, 6).

Există în acest verset ceva aproape scandalos pentru spiritul modern. Ceva ce filosofia nu poate domestici ușor. Ceva prea material pentru spiritualistii de serviciu.

Ioan Evanghelistul nu spune doar că Iisus Hristos a vindecat un orb. El pune scena în slow motion. O face aproape senzorială. Foșnet de tunică. Hristos Se pleacă. Scuipă pe pământ. Face tină cu mâinile Sale. Când citesc Evanghelia asta la Liturghie simt cum Ioan ne trage efectiv de guler și ne obligă să suportăm concretețea lui Dumnezeu. Și aici începe scandalul.

Pentru că omul modern acceptă mai ușor ideea unui Dumnezeu abstract decât realitatea unui Dumnezeu care are salivă. Un Dumnezeu-principiu? Da. O Inteligență supremă? Merge, merge.

O energie cosmică? Yes, sir!

Dar un Dumnezeu care scuipă în țărână?!

Gheronda Emilianos Simonopetritul despre harisma duhovnicească pe care o primește omul curat

Când sunt cinstit și mă cercetez pe mine însumi, atunci mă văd ca într-o oglindă. Aceasta îmi dă îndrăzneală și dragoste pentru Dumnezeu, dar și încredere. În paralel însă cu oglinda inimii mele, cu conștiința bună, cu trăirile duhovnicești, cu experiența mea duhovnicească, văd ce are în inima lui și altul care este lângă mine. Adică dobândesc harisma discernământului și a străvederii.

Acatistul Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Dionisie, care s-a nevoit în Sihăstria de la Colciu

Acatistul Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru 
Dionisie, care s-a nevoit în Sihăstria de la Colciu

Facere a lui Haralambie Bousia, imnograful Bisericii Alexandriei

Traducere de Ana Benegui

Condacul 1. Glas 8. Apărătoare Doamnă…

Pe cel ce ne povățuiește la pacea și la iubirea lui Dumnezeu, pe cel ce cu nevoință la Colciu a viețuit și cu înțelepciune ceata monahilor și mulțimile credincioșilor a povățuit la locașurile cerurilor, să-l cinstim ca pe o vistierie a harului dumnezeiesc, strigând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie.

Icosul 1

Crinule bine-înflorit și binemirositor al grădinii Athonului, purtătorule de Dumnezeu Dionisie, floare ce răspândește bună-mireasma virtuții, primește cântarea celor ce te cinstesc pe tine și cu credință neclintită îți strigă:

Bucură-te, cel ce în România ai odrăslit;
Bucură-te, făclie a înțelepciunii lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel de o râvnă cu Părinții cei vechi;
Bucură-te, împreună-locuitorule cu Cuvioșii Athonului;

Bucură-te, cunună a trezviei și podoabă a rugăciunii;
Bucură-te, înfrumusețătorule al credinței și al povățuirii insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce la cer îi conduci pe credincioși;
Bucură-te, mângâietorule al celor ce cumplit se istovesc;
Bucură-te, odor de mare preț al cinstiților Părinți;
Bucură-te, oglindă a strălucirii harului;
Bucură-te, comoară a viețuirii virtuoase;
Bucură-te, rază a cereștii desfătări.
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie.

Simpozion internațional organizat la Atena în memoria Arhim. Emilianos Simonopetritul (8-10 mai 2026)

Basilica: Simpozion internațional organizat la Atena în memoria Arhim. Emilian Simonopetritul

Institutul „Sf. Maxim Grecul” al Mănăstirii Vatoped și Fundația Ormilia a Mănăstirii Simonos Petra din Sf. Munte Athos organizează la Atena, în perioada 8-10 mai 2026, Simpozionul Internațional de Teologie „Memoria și cinstirea Starețului Emilian Simonopetritul: Martor al slavei lui Dumnezeu și călăuzitor duhovnicesc”.

P. Ioan Bădiliță: "Vindecarea nu este o politică a cerului, ci o intimitate"

Atunci când am descoperit ce mare comoară este Biblia, am crezut că voi găsi în ea răspunsuri la toate problemele mele. Dar, încet, aproape fără să-mi dau seama, textul a făcut altceva: în loc să-mi livreze soluții, m-a învățat să formulez întrebările care contează. Nu mi-a rezolvat neliniștile, ci le-a scos din aplatizare și le-a conferit tridimensionalitate, profunzime.

Mâine, la Liturghie, se va citi episodul vindecării unui amărât de la scăldătoarea Vitezda. Iar întrebarea pe care foarte mulți ne-o adresăm atunci când ne izbim frontal cu textul de la Ioan 5 este: „De ce nu și ceilalți? De ce doar unul a fost vindecat? Și de ce tocmai acela care avea să-l ”dea în gât” pe Iisus la autoritățile iudaice?” Ne trădează dorința de a reduce misterul la sistem, de a transforma harul în geometrie plană, de a cere infinitului să se supună proporțiilor noastre.

P. Ioan Bădiliță: "Nimeni nu îți este dator cu nimic"

Nimeni nu îți este dator cu nimic.

Ideea aceasta nu-i nici amărăciune și nici cinism. Este unul dintre acele adevăruri limpezi și reci pe care, mai devreme sau mai târziu, fiecare trebuie să le primească. Lumea nu se oprește pentru că ești obosit. Nu se rupe-n două pentru că ai avut TU intenții bune. Nu își deschide porțile pentru că ai suferit suficient și crezi că ți-a venit rândul la ghișeul fericirii. Nu există niciun mecanism lumesc care să echilibreze, ca pe jantele de aliaj, durerea cu bucuria. Unii oameni așteaptă o viață întreagă dreptatea și pleacă fără să o întâlnească aici. Acesta este adevărul.

Poți face totul „corect” și totuși să nu primești nimic. Poți fi loial și totuși să fii dat la o parte. Poți iubi din adâncul inimii și totuși să fii părăsit. Poți munci până la epuizare și să vezi pe altcineva ocupând locul dorit. Asta înseamnă că viața este nepărtinitoare. Ea merge mai departe, necontenit. Iar dacă îți clădești existența pe credința că efortul aduce automat răsplată, realitatea te va trezi brusc. Și-i tare neplăcut, știu.