Părintele Rafail Noica: "Postul este un mijloc ca toate nevoințele; iertarea este manifestare a iubirii, iar vocația omului este dragostea, care și este destinul omului"

Calitatea dragostei este vulnerabilitatea. Dragostea este o subțirime a dării de sine celuilalt, este o dăruire totală. Ne-a arătat Hristos până unde S-a dat pe Sine, nu numai până la Cruce și până la moarte, dar până și la străfundurile iadului, până la a-și împărtăși soarta Lui cu nelegiuiții.  

Dragostea este o trăire de o deosebită subțirime, a cărei încălcare este o deosebită durere. Iată însă că cel rănit, cel care iubește și se rănește, nu este cel care moare: cel care moare este cel ce încalcă dragostea! Cel care iubește se rănește nu atâta că este lepădat, dar se rănește văzând că cel iubit al lui, pentru păcatul ce îl face împotriva lui, va muri. Dumnezeu moare de durere că cel iubit al Lui, întâiul plăsmuit, și toți care aveau să se nască din el, vor muri de acum încolo.

Iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii...

Iertarea este dată înainte să o cerem. “Dumnezeu este dragoste”, zice Apostolul - putem să zicem: “Dumnezeu este iertare“. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însușim, noi trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iubiri și atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din Iubire.

***

Fragment din conferința “Postul şi iertarea, destin şi vocaţie în ortodoxie“

“In această Ortodoxie, îmi cere titlul de astăzi să vorbesc despre “Post și iertare, ca destin și ca vocație”. Eu îmi voi lua “obrăznicia” și răspunderea de a defini pur și simplu cei patru termeni: post, iertare, destin și vocație.

Arhim. Zaharia Zaharou: "Iertarea este cea care face loc fratelui nostru în inima noastră, astfel încât să-l putem primi într-însa ca pe propria noastră viață"

Duminica izgonirii lui Adam din Rai

Astăzi Biserica ne aduce aminte de raiul lui Dumnezeu pe care l-am pierdut și de cinstea de a fi plăsmuiți după chipul și asemănarea Ziditorului nostru. Domnul ne-a înzestrat cu o inimă adâncă, în stare să poarte într-însa simțirea vie și minunată a prezenței Sale, iar pentru noi, desfătarea raiului este comuniunea cu adevăratul Dumnezeu.

Sfânta noastră Biserică ne îndeamnă, încă din cântările Vecerniei, să căutăm cu osârdie calea de întoarcere la raiul lui Dumnezeu, ca să ne împlinim menirea pe care Domnul ne-a hărăzit-o mai înainte de veci. De asemenea, Biserica ne reamintește că din pricina căderii în păcat am fost izgoniți din rai și pribegim pe acest pământ, tânguindu-ne amarnic pentru că ne-am lipsit de odihna și desfătarea raiului. Din scrierile Sfântului Siluan, învățăm că Adam și toți sfinții lui Dumnezeu au cătat raiul cel pierdut cu nemângâiat plânset de pocăință, strigând către Domnul, dintr-o inimă simțitoare și curată:

"O raiul meu, minunatul meu rai!

Unde ești, Doamne? 

De ce Ti-ai ascuns frumusețea feței de la mine? 

Ce Te oprește să viezi întru mine?

Pentru ce am întristat pe Domnul meu cel iubit? 

Sufletul meu tânjește după tine și Te caut cu lacrimi."

(din Scrierile Sf. Siluan Athonitul)

Si astfel, Însuși Domnul și Împăratul raiului a venit pe pământ și ne-a încredințat că Împărătița Lui este înlăuntrul nostru (cf. Luca 17, 21), în inimile noastre, și că fără harul Său nu putem face nimic. Potrivit cuvântului lui Hristos, viața noastră pe acest pământ are un singur scop - să aflăm calea întoarcerii la Dumnezeu și să dobândim harul Său, pentru a recâștiga raiul cel pierdut, comuniunea de-viață-dătătoare cu Ziditorul nostru cel iubit. 

Primul pas pe calea întoarcerii la Dumnezeu ni-l dezvăluie Evanghelia ce se citește în această duminică: trebuie să începem prin a-i ierta pe toți semenii noștri din inimă. Sfântul Siluan ne spune că îi iertăm cu adevărat pe frații noștri atunci când ne rugăm pentru ei ca pentru noi înșine. O astfel de iertare ne deschide inima harului dumnezeiesc. Domnul ne iubește atât de mult, încât a statornicit ca singură condiție a vieții noastre a-i ierta pe frații noștri precum și El ne iartă pe noi. Astfel, dacă iertăm micile și neînsemnatele greșeli ale semenilor noștri, atunci Domnul ne va dărui, la rândul Său, iertarea desăvârșită și absolută, ca să putem fi împreună cu El în veci. Iertarea este cea care face loc fratelui nostru în inima noastră, astfel încât să-l putem primi într-însa ca pe propria noastră viață.

P. Andrei Lemeshonok: "Atunci când ai har în lăuntrul tău vei putea și ierta, te vei și împăca, vei răbda, vei tăcea, vei purta neputințele altor oameni fără nicio condiție, fără anumite adevăruri sau judecăți omenești"

Duminica iertării

Este un moment în care oamenii totuși se adună și vin la biserică pentru a-și cere iertare unul de la altul. Înțelegeți? Poate că acest lucru nu vine chiar din inimă și nu este atât de sincer, dar atunci când omul face un oarecare efort, atunci și în acest lucru există o oarecare iluminare, atunci există ceva adevărat, ceva dumnezeiesc și atunci oamenii se luminează. Căci postul ne stă înainte, iar postul este pentru a ne pregăti pentru Paste. Înainte ne stă biruința asupra morții, iar moartea trăiește în interiorul tău: aceste supărări, anumite judecăți, unele nemulțumiri față de ceva sau față de cineva. Noi vedem multe rele în aproapele nostru. Dacă e să vorbim la general: noi suntem vinovați înaintea tuturor. Este bine dacă omul înțelege acest lucru, dar el s-ar putea să nu înțeleagă aceasta. Chiar dacă tu nu cunoști acea persoană, dar viața ta nu este perfectă, este rea. Tu vezi acest lucru și înțelegi că trăiești greșit: te complaci în păcat, te îndreptățești, îți e milă de tine, tu pierzi, tu nu păzești acea dragoste pe care ți-o dă Domnul. De aceea toți suntem vinovați unii față de alții și, desigur, față de Dumnezeu.  

Duminica iertării este o oportunitate de a schimba ceva în viața ta. Pocăința înseamnă, în general, o schimbare: să schimbam ceva. Astăzi putem face o schimbare. Chiar dacă poate mâine totul va fi la fel ca înainte, dar astăzi eu am speranța că voi schimba ceva. Doar Dumnezeu aude aceasta și ne ajuta de la an la an. De fiecare dată acest lucru se petrece într-un mod nou. Ce ține de mine: eu trebuie să spun un cuvânt, trebuie să-L aud pe Dumnezeu, să aud ce îmi va spune, ce trebuie să spun eu acum. Nu știu cum și ce să spun, dar Dumnezeu dă un anumit cuvânt, pentru că prin el să fie ajutați oamenii. Pentru că noi toți avem nevoie de dragoste. Avem mare nevoie să fim iubiți, înțelegeți? Însă dragostea aproapelui nostru este nestatornică. Dragostea omenească poate fi foarte înșelătoare. Aceasta pur și simplu nu rezistă la anumite încercări. Iar dragostea lui Dumnezeu este ceva pe care putem clădi totul, totul în aceasta lume. Aceasta este temelia a toate, înțelegeți? Atunci când ai har în lăuntrul tău vei putea și ierta, te vei și împăca, vei răbda, vei tăcea, vei purta neputințele altor oameni fără nicio condiție, fără anumite adevăruri sau judecăți omenești. De acea cred că Duminica Iertării este începutul Împărăției Cerurilor. Cred ca este începutul... Se termină aceasta atunci când ne adunăm noaptea și începem cu toții să ne salutăm reciproc: Hristos a înviat! Si moartea nu mai este... Noi trăim acest lucru în mod real, această bucurie pe care o simte omul credincios. 

Dar, dacă nu ai iertat, dacă nu te-ai împăcat cu aproapele, cum te vei împărtăși, cum vei primi dragostea lui Dumnezeu? Am auzit cazuri în care oamenii știau: acesta este ucigașul singurului meu fiu sau fiice. Eu înțeleg că femeii îi este foarte greu să spună: îl iert. Atunci eu spun: înțeleg că vă este greu, poate imposibil, dar v-ați fi dorit să spuneți aceasta? Si omul răspunde: da, cred că mi-as dori, pentru că înțeleg că creștinismul înseamnă iertare, înseamnă pocăință. Atunci Dumnezeu ajută și oamenii se împacă. Inima se liniștește. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Cred că atunci când omul iartă pe cei ce l-au jignit, pe acei oameni care i-au făcut vreun rău, aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Dar pentru ca să aibă loc această lucrare trebuie să ne încredem în Dumnezeu, să-I deschidem inima noastră. Atunci se va petrece minunea.                     

Duminica iertării la Mănăstirea Sfânta Elisabeta din Minsk."Vrem noi oare să fim vii? Poate că moartea este mai ușoară. Poate că a trai cu ochii închiși, cu inima închisă este mai ușor, mai obișnuit!"

Duminica iertării la Mănăstirea Sfânta Elisabeta din Minsk

Vorbim de viața și înlăuntrul nostru avem moartea. Vorbim de înviere, dar cu oameni ca noi acuma, cu oameni ca noi învierea este imposibilă. Păcatul nu poate fi viața. Si tu trăiești în păcat. Tu trăiești fără să înțelegi ceea ce va fi la sfârșitul vieții tale, pentru că tu nu te gândești la asta, pentru că ești ocupat cu problemele tale zilnice - problemele tale care nu-ți lasă posibilitatea să te gândești la ce este în lăuntrul tău. 

Am venit cu toții să ne vindecam și medicul are totul pentru a ne reda viața. Dar vrem noi oare să fim vii? Poate că moartea este mai ușoară. Poate că a trai cu ochii închiși, cu inima închisă este mai ușor, mai obișnuit! Si timpul trece! Si pentru unii acest Post va fi ultimul. Fără îndoială. Pentru unii acest Paste va fi ultima șansă să intre într-o altă viață, de a învinge moartea, de a vorbi de viață, de o nouă viață în Dumnezeu. 

Aici trebuie să schimbam ceva. Trebuie să credem că Dumnezeu ne va ajuta. Altfel totul este în zadar. Dacă nu este înviere, toată viața noastră este în zadar. Dacă nu este Paște, dacă nu ajungem la iubirea de Dumnezeu și nu o primim fără frică, totul este în zadar.  

Trebuie astăzi sa facem primii pași. Pocăiți-vă! Împărăția Cerurilor este aproape! 

Ei bine, nu știu... Fără îndoială trebuie rugăciune... Cel puțin unii pentru alții... pentru ca ceva să se schimbe, pentru ca ceva sa ia o altă turnură...

Trebuie acuma să vă cer iertare. Si este ceva mai presus de puterile mele. Dar, fără îndoială, trebuie să spun că nu sunt demn nici de preoție, nici de numele de creștin ortodox,  și nici chiar de numele de om, în general. Înțelegeți? Dacă vorbim de om, ca este "cununa creației", pot eu să spun despre mine ca sunt "cununa creației"? De aceea vă cer iertare. Vreau să mă pocăiesc, mi-e rușine cu adevărat căci Domnul dă atâta dragoste și lumină și eu nu știu să le păstrez. Le pierd. E rău. 

Nădăjduiesc că prin sfintele voastre rugăciuni Domnul îmi va da puterea de a crede în învierea mea, de a crede într-o viață nouă. Iertați-mă, Părinților și rugați-vă pentru mine păcătosul.

- Dumnezeu sa te ierte! Iartă-mă pe mine păcătosul!    

Sursa: Jurnal d'un orthodoxe ordinaire, DIMANCHE DU PARDON AU MONASTÈRE SAINTE ELIZABETH DE MINSK

LEGATURI:

• Blogul lui Calin Dragan, Mănăstirea Sfânta Elisabeta din Minsk – Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur