Acatistul Cuviosului și de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Dionisie, care s-a nevoit în Sihăstria de la Colciu
Facere a lui Haralambie Bousia, imnograful Bisericii Alexandriei
Traducere de Ana Benegui
Condacul 1. Glas 8. Apărătoare Doamnă…
Pe cel ce ne povățuiește la pacea și la iubirea lui Dumnezeu, pe cel ce cu
nevoință la Colciu a viețuit și cu înțelepciune ceata monahilor și mulțimile
credincioșilor a povățuit la locașurile cerurilor, să-l cinstim ca pe o
vistierie a harului dumnezeiesc, strigând:
Bucură-te, Cuvioase Părinte Dionisie.
Icosul 1
Crinule bine-înflorit și binemirositor al grădinii Athonului, purtătorule de
Dumnezeu Dionisie, floare ce răspândește bună-mireasma virtuții, primește
cântarea celor ce te cinstesc pe tine și cu credință neclintită îți strigă:
Bucură-te, cel ce în România ai odrăslit; Bucură-te, făclie a înțelepciunii
lui Dumnezeu; Bucură-te, cel de o râvnă cu Părinții cei vechi; Bucură-te,
împreună-locuitorule cu Cuvioșii Athonului;
Bucură-te, cunună a trezviei și podoabă a rugăciunii; Bucură-te,
înfrumusețătorule al credinței și al povățuirii insuflate de Dumnezeu; Bucură-te,
cel ce la cer îi conduci pe credincioși; Bucură-te, mângâietorule al
celor ce cumplit se istovesc; Bucură-te, odor de mare preț al cinstiților
Părinți; Bucură-te, oglindă a strălucirii harului; Bucură-te,
comoară a viețuirii virtuoase; Bucură-te, rază a cereștii desfătări. Bucură-te,
Cuvioase Părinte Dionisie.
Acatistul Iubirii de Dumnezeu de Ierom. Ghelasie Gheorghe
Condacul 1
Iubi-Te-voi, Doamne, Cel ce din Iubire m-ai Creat și cu Chipul Iubirii m-ai Înfățișat; Iubi-Te-voi și eu, chiar dacă nu știu să te Iubesc și doar cu Închinarea Iubirea mi-o arăt, în Cântarea: Iubi-Te-voi, Doamne, Taina peste toate!
Anul liturgic este presărat cu momente de profundă reflecție teologică, în
care slujbele Bisericii devin nu doar prilej de rugăciune, ci și o cale spre
înțelegerea tainică a moștenirii ortodoxe.
Printre acestea, Sâmbăta Acatistului, aflată anul acesta în proximitatea
praznicului Buneivestiri, ne oferă ocazia de a ne apropia de
una dintre cele mai desăvârșite creații ale imnografiei bizantine:Imnul Acatist. Adesea rostit în
biserici sau în evlavia personală,
acest imn este mult mai mult decât o simplă succesiune de condace și
icoase; el ascunde o arhitectură teologică precisă, în care fiecare
element își are locul său rânduit cu înțelepciune.
Îmbinând armonios dogma, poezia și simbolismul numeric, Acatistul nu este
doar un imn de laudă adus Maicii Domnului, ci și o mărturie liturgică a
tainei Întrupării.Precum o catedrală alcătuită din piatră și lumină, el este construit din
cuvinte așezate cu o rânduială desăvârșită, fiecare detaliu având un sens
anume în economia textului, asemenea unui mozaic în care fiecare piesă
contribuie la descoperirea frumuseții celei nevăzute.
Cu toate acestea,
frumusețea sa interioară rămâne adesea ascunsă, estompată de obișnuința
recitării, iar structura sa numerică și simbolică trece neobservată. Însă dacă ne oprim și îl cercetăm mai atent, vom descoperi în el aceeași
armonie care stă la temelia întregii rânduieli liturgice a Bisericii – o
armonie care nu este doar artistică, ci revelatoare, căcifrumusețea în Ortodoxie nu este decorativă, ci îndrumătoare spre
adevăr.
De aceea scopul acestui studiu este de a explora Acatistul nu doar ca pe un
text de evlavie, ci ca pe o alcătuire teologică riguroasă, în care
fiecare vers reflectă o viziune profundă asupra mântuirii. Printr-o
privire atentă asupra acestei structuri,
vom încerca să descoperim ordinea nevăzută care se ascunde în spatele
cuvintelor, redescoperind astfel uimirea în fața uneia dintre cele mai
rafinate opere imnografice ale Bisericii.
Troparul Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos,
glasul al 7-lea:
Schimbatu-Te-ai la Faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătându-le
ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Străluceşte şi nouă,
păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile
Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.
Condacul 1
Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al
pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru
slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pământenii
s-au bucurat, iar noi, nevrednicii, aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă
închinare de mulţumire, împreună cu Petru, din suflet Îţi cântăm:Iisuse,
Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul
harului Tău!
Icosul 1
Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta,
Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale
neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au
înspăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au
înţeles taina Întrupării Tale şi au cântat aşa:
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina
Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul cel Bun şi Puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în
adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din
locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe noi în
lăcaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi, cei ce stăm
în întuneric;
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii
pe noi, cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău!
Icoana Sf. Nichifor de la Măn. Paltin - Petru Vodă
Rugăciunile începătoare
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le
împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te
sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și
mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte,
miluiește-ne pe noi
(de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și
în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește
păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și
vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește(de trei ori). Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie
împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră
cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre,
precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne
izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse,
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos
Rugăciunile începătoare
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.
Al doilea Acatist al Sfântului Nichifor cel Lepros, Făcătorul de minuni
Rugăciunile începătoare
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluiește(de trei ori). Slavă… Şi acum…
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.
Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Viata, Acatistul si Paraclisul Sfântului Nichifor Leprosul - Fișier primit în dar, pe care puteți să-l descarcați de aici:PDF. Mulțumim, pe această cale persoanelor care s-au ostenit să-l alcătuiască și să-l ofere tuturor credincioșilor români.
Cuviosul Părintele nostru Nichifor Leprosul a trăit ca monah în leprozeria din insula Chios (Grecia) în secolul al XX-lea. A fost ucenic al Sfântului Antim din Chios. Prăznuirea sa se face pe 4 ianuarie.
In noaptea de 27 spre 28 martie va avea loc o Priveghere pentru izbăvirea de molima coronavirusului. Pentru aceasta credincioșii din toată lumea sunt rugați să se alăture călugărilor din Sfântul Munte Athos în aceste rugăciunile înălțate către Cer.
[...] Ieromonahul Macarie Simonopetritul a trimis următorul text:
Vineri, 27 martie, prin decizia luată de Sfânta Chinotită, toate mănăstirile și schiturile din Sfântului Munte vor face priveghere, aducând rugăciuni Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfântului Haralambie, al cărui sfânt cap este păstrat în Meteora, și care a făcut minuni de mai multe ori în perioade de epidemie.
În aceste momente tragice pentru întreaga omenire, călugării Sfântului Munte își dau seama mai mult ca niciodată că chemarea lor de "a sta pe baricade" se face prin rugăciune și mijlocire. Acolo unde știința și toate mijloacele umane se dovedesc a fi neputincioase și manifestă fragilitatea unei lumi construite pe valori pure materiale, credința Părinților noștri rămâne de nezdruncinat, și doar ea poate oferi credincioșilor încercați curaj și încredere, căci doar prin rugăciunile către sfinți această molimă va trece fără a provoca prea multe victime.
Nu doar prin această priveghere, ci în orice moment rugăciunile Sfântului Munte sunt stâlp al Bisericii lui Hristos, care o leagă de Cer și care face să se pogoare milostivirea divină.
„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia” (Luca 12:32). Si, cine știe? La fel cum după furtună strălucește soarele având o nouă luminozitate, după molimă, credința va cunoaște o renaștere?"
Cât de minunat eşti în praznicul primăverii, când se trezeşte la
viaţă toată făptura şi de prin mii de părţi strigă cu bucurie către
Tine: Tu eşti Izvorul vieţii, tu eşti Biruitorul morţii! Mângâiate de lumina lunii şi de cântecele privighetorilor, stau văile şi codrii în veşminte de nuntă, întreaga lume este mireasa Ta, ea îl aşteaptă pe Mirele nestricăcios.Dacă
astfel îmbraci Tu iarba câmpului, cum oare ne vei preschimba în veacul
învierii ce va să fie, cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele
cum vor străluci?
Slavă Ţie, Celui ce ai scos dintru întunecimile pământului felurite culori şi gusturi şi miresme, Slavă Ţie, pentru zidirea cea primitoare şi bogată în mângâiere, Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii de făpturi, Slavă Ţie, pentru adâncul înţelepciunii Tale, care şi-a pus pecetea peste întreaga lume, Slavă Ţie, cu evlavie sărut urmele paşilor Tăi nevăzuţi, Slavă Ţie, Celui ce ai aprins înaintea noastră lumina cea strălucitoare a vieţii veşnice, Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase, nepieritoare, desăvârşite, Slavă Ţie, Dumnezeule, în veci!
(6 septembrie: Pomenirea minunii Sfîntului Arhanghel Mihail
săvîrșite în Colose;
8 noiembrie: Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor Puterilor Cerești celor fără de trup)
După obișnuitul început, se zice:
Condacul 1
Mihaile, Voievodul netrupeștilor oștiri, veșnicind în strălumina sîntreimicei iubiri,
spadei tale-nflăcărate îi aducem închinare,
căci pe lume nu e pildă mai înaltă și mai mare,
iar de-am fi cu toții vrednici pe măsura ta, putere
n-ar ajunge-n lume răul nici să aibă, nici să spere,
ci ar fi o pace sfîntă, ca în cer și pe pămînt,
și o pură bucurie a făpturilor că sînt.
De aceea glasul nostru se înalță către tine: Bucură-te, Mihaile, paznic al luminii line!
Icosul 1
Înainte să zidească ce e trup și ce se vede,
ca pe toate să le poată unor paznici buni încrede, făcu Domnu-n cer oștire, numai duh și rîvnă vie,
rînduită-n multe cete, slujitoare pe vecie,
și-ntre ele Voievozii căpătară cinste mare,
văzînd față către față negrăita Lui splendoare,
iară ție, Mihaile, ce ești fruntea lor mereu,
ți-a dat nume care-nseamnă: „Cine e ca Dumnezeu?”.
Noi te ținem pentru-aceasta în cucernică cinstire
și-ți strigăm smeriți în limba ce ni-i dată după fire:
Bucură-te, Sfînt Arhanghel peste oastea slavei pus, Bucură-te, păstrătorul rînduielilor de sus,
Bucură-te, ce din șapte voievozi întîiul ești, Bucură-te că porți spada biruințelor cerești,
Bucură-te că-ți urmează în văzduh atîtea cete,
Bucură-te că nu-i slavă să n-o guști pe îndelete, Bucură-te că prin nume ești înaltă mărturie,
Bucură-te că dreptății i te afli temelie,
Bucură-te că prin tine vestea-mpărăției vine, Bucură-te, Mihaile, paznic al luminii line!
Toată viața cu credință lui Hristos urmând, ai lăsat toate pentru
numele cel sfânt al Lui și în lume L-ai vestit, Sfinte Gheorghe, nici
încălțăminte purtând, nici două haine având, și nici capul, fericite,
acoperindu-ți; pentru aceasta, strigăm: Bucură-te, vas al alegerii!
Pe podoaba Bisericii și a Neamțului laudă, pe nevoitorul cel mare și
următorul sihaștrilor, pe Gheorghe, pelerinul lui Hristos și
binevestitorul harului, în cântări să-l cinstim credincioşii,
strigându-i cu evlavie: Slavă Celui ce ți-a dat ție putere! Slavă Celui
ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce lucrează prin tine minuni
pururea!
Veniți, toți credincioșii, să lăudăm pe Sfântul Gheorghe Pelerinul
care, prin viața lui minunată, a veselit pe Îngeri și a chemat pe oameni
la duhovnicească viețuire; că acesta, sporind cu râvnă fierbinte darul
de a-L căuta și mărturisi pe Dumnezeu, în călătorii, în biserici și în
sfinte nevoințe, s-a făcut izvor de bucurie și mijlocitor pentru cei
care cântă: Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!
Viata Sfintei Matrona il ajuta pe omul credincios, nu atat pe cale intelectuala cat pe calea inimii, prin experienta, sa inteleaga ce semnifica crucea lui Hristos pe care o poarta fiecare om.Domnul i-a destinat Matronei o cruce particulara, de o greutate imensa. Ea a fost oarba, deplasandu-se dificil si, cu siguranta, din punctul de vedere al celor care circulau atunci pe strazile Moscovei si aspirau la obiectivele lumii acesteia, viata sa era de neinteles, obscura si grea. Erau probabil oameni care nu vroiau sa vada suferintele Matronei, pentru ca puternicele suferinte puteau sa atenteze la linistea interioara a omului obisnuit cu o alta viata, aruncandu-i o provocare, punandu-l in fata intrebarilor celor mai dificile asupra sensului vietii umane. Si cei care nu sunt gata sa primeasca aceste provocari evita, in cea mai mare parte a timpului, sa priveasca suferintele penibile ale celorlalti oameni"
Atunci când pășești dincolo de pragul Mănăstirii Pocrov din Moscova te întâmpină, așa cum știe mai frumos, ocrotitoarea acestui așezământ, Sfânta Matrona. Fiorul sfânt, suspinul scăpat printre porțile deschise ale inimii te fac să te simți cel mai important oaspete al sfintei care adună zi de zi nenumărați pelerini la racla cu moaștele sale. Un lung șir de oameni purtători de flori care își suprimă și cea mai mică șoaptă, oameni care stau cuminți, cufundați în rugăciune, la un rând ce poate dura și nouă ore. Fiecare are felul lui de a vorbi cu sfinții, dar acolo vezi lacrimi de bucurie care îi scaldă pe toți cei care o întâlnesc pe Matrona.
Prăznuită în ziua de 2 mai, Sfânta Matrona este, alături de Sfântul Nectarie al Eghinei, Sfântul Luca al Crimeii, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul și Sfântul Paisie Aghioritul una dintre sfintele secolului al XX-lea purtătoare de harisme deosebite.Matrona Dimitrievna Nikonova s-a născut în anul 1881, în satul Sebino, gubernia Tula din Rusia, într-o familie de țărani săraci, cu patru copii. Din cauza sărăciei în care trăiau, părinții s-au gândit ca după naștere să abandoneze copilul într-un orfelinat. Însă un vis prevestitor i-au făcut să-și schimbe planul, căci mama și-a visat copilul sub forma unei păsări albe, cu chip omenesc, având ochii închiși. Născută oarbă, Matrona, încă din copilărie, a fost purtătoare de darurile duhovnicești ale înainte-vederii și tămăduirii. Infirmă și respinsă, nu a avut bucuria de a se juca cu ceilalți copii de vârsta ei.Școala tinereții i-a fost rugăciunea şi cugetarea la cele duhovnicești. Locuind în apropierea bisericii din sat, mergea tot timpul la slujbe cântând și învăţând toate rugăciunile. Avea o mare sensibilitate pentru sfintele icoane pe care le iubea foarte mult, chiar dacă era lipsită de vederea trupească.Îi plăcea să aibă o candelă aprinsă înaintea lor și să petreacă ceasuri îndelungate în rugăciune, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.
La vârsta de 14 ani, mergând într-un pelerinaj, ajunge și la biserica în care slujea Sfântul Ioan de Kronstadt. După încheierea slujbei, Sfântul Ioan a rugat credincioșii din biserică să îi facă loc Matronei, adresându-i acesteia chemarea: „Matronușka, vino-vino la mine! Iată, vine schimbul meu – al optulea stâlp al Rusiei”.Puțin mai târziu, la vârsta de 17 ani, are să mai poarte o cruce, pierzându-și mobilitatea picioarelor, rămânând țintuită la pat pentru toată viața.
Placutule
ales al lui Hristos si
facatorule de minuni, Cuvioase Parinte Alexandre, pe tine, cel ce ca o
stea luminoasa a lui Dumnezeu lumea ai luminat si vietuirea ta cu
virtutea si cu multimea facerilor de minuni ai impodobit, cu dragoste in
cantari duhovnicesti te laudam: iar tu, indrazneala catre Domnul avand,
cu rugaciunile tale de toate nenorocirile ne slobozeste, ca sa-ti
cantam: Bucura-te, Cuvioase Alexandre, facatorule de minuni al Svirului!
Cu ale lui sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu,miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! Amin.
Sf. Alexandru din Svir, numit si Proorocul Sfintei Treimi, este unul din marii cuviosi, cinstit si vestit in intreaga Rusie pentru viata sa si minunile pe care le-a savarsit si le savarseste pana in zilele noastre. Pe locul unde Insusi Dumnezeu i s-a aratat, pe malul lacului Roscinsk, in apropierea raului Svir, s-a ridicat mai tarziu Manastirea Sfanta Treime, care acum este cunoscuta ca Lavra Sfantului Alexandru Svirski. Cea mai mare minune sunt insa sfintele sale moaste, caci Dumnezeu a proslavit trupul lui si dupa trecerea din lumea aceasta, spre indreptarea si folosul nostru.Trupul Cuviosului este intreg si neschimbat nici macar la culoare; desi Sfantul a plecat din viata aceasta acum aproape 500 de ani, el pare ca doarme!Faţa s-a pastrat foarte bine, iar partile care putrezesc la omul obisnuit in primul rand tesuturile moi ale buzelor, nasului si urechilor sunt neatinse. La mana dreapta deschisa cu palma in sus se vad clar si firesc, ca la orice om viu, liniile palmei; s-au conservat mainile muncite greu, cu buricele degetelor batucite si unghii intregi! Piciorul intreg si nestafidit, de culoare galbui maronie. Moastele izvorasc mir din abundenta. Este singurul Sfant al Noului Testament caruia Sfanta Treime i S-a aratat in chipul celor trei Ingeri cu sceptru in mana, pe la anul 1506, poruncindu-i sa construiasca o biserica in numele Sau. A trecut la cele vesnice la 30 august 1533 la varsta de 85 ani.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul
adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul
bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi,
și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule,
sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe
noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile
noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru
numele Tău.
Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...
Tatăl nostru, Care ești în ceruri,
sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer
așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă
astăzi și ne irtă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm
greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de
cel rău.
Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pământul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!
Icos 1:
Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită:
Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie;
Vino, Nor Purtător de rouă și Negrăită Frumusețe;
Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră;
Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale;
Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale;
Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îți fă locaș;
Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!
"Iubirea se trece prin foc, dar ramane nemistuita; in trup se pogoara, dar in inalt vesniceste; pe Cruce se spanzura, dar sta mortii biruitoare. Iar noi chipul lui Dumnezeu in cugetul inimii purtandu-L, asemanarea cu El in iubire ne-o lucram. De aceea, Celui ce este Iubire si dupa Care toate se cer, ne cerem si noi, in suflet si-n trup deopotriva, cu ingerii si cu sfintii duhovniceste cantand: Aliluia!" (Acatistul Sfantului Arhanghel Rafail. Condacul 10).
Sfântul Arhanghel Rafail
Sfantul Arhanghel Rafail este un inger
din ceata arhanghelilor (a opta ceata ingereasca). El este cinstit mai
ales ca vindecator al celor bolnavi, calauzitor tainic al celor ce
calatoresc si ocrotitor al celor casatoriti, care traieste in frica de
Dumnezeu. El este sarbatorit de Biserica Ortodoxa, impreuna cu Sfintii
Arhangheli Mihail si Gavriil, in ziua de 8 noiembrie.
In limba ebraica, numele sau, compus din
cuvintele "Rafa" si "El", inseamna "Domnul Vindecatorul" sau "Dumnezeu
este Cel care vindeca". Pe langa "Cartea lui Tobit", in care acest
arhanghel indeplineste un rol principal, el mai este amintit si in
scrierea apocrifa "Cartea lui Enoh", precum si in traditia islamica.
"O, arhanghel cu intreit dar, care
ranile ni le vindeci, care pasii ni-i indrepti, care cununiile ni le
pazesti, cerceteaza-ne la vremea nevoilor noastre, ca pe Tobit cel tare
in credinta tamaduindu-ne, ca pe Tobie cel cu buna nadejde
calauzindu-ne, ca pe Sara cea curata in iubire dezlegandu-ne, si cere
pentru noi de la Mantuitorul Hristos iertarea pacatelor noastre si
cetatenia Ierusalimului ceresc, unde, laolalta cu ingerii si cu sfintii,
sa ne invrednicim a canta: Aliluia!"
Cand Sfintii Apostoli Pavel si Varnava
propovaduiau Evanghelia lumii, au mers si in Iconiu, si petreceau la
Onisifor, pe care Pavel il pomeneste in a doua scrisoare catre Timotei,
zicand:
"Sa dea Domnul mila casei lui Onisifor, ca de multe ori m-a
odihnit si de lanturile mele nu s-a rusinat." (cf. 2 Timotei 1, 16)
Atunci multi, ascultand
invatatura lor si vazand semnele si minunile care se faceau de dansii,
au crezut in Domnul nostru Iisus Hristos. Si in casa lui Onisifor
gazduind, ei adeseori intrau in sinagoga si graiau cu indrazneala
cuvantul lui Dumnezeu, aducand pe popoare la calea cea mantuitoare si la
credinta in Iisus Hristos. De acest lucru se scrie in Faptele
Apostolilor:
"Si in Iconiu au intrat ei (adica Pavel si Varnava), ca de
obicei, in sinagoga iudeilor, si astfel au vorbit, incat o mare multime
de iudei si de elini au crezut. Deci multa vreme au stat acolo, graind
cu indrazneala in Domnul, Care dadea marturie pentru cuvantul harului
Sau, facand semne si minuni prin mainile lor" (Fapte 14,1,3).
In acea vreme, era acolo o fecioara
frumoasa de 18 ani care se numea Tecla, fiica unei femei de neam mare si
slavit pe nume Teoclia, si logodita cu un tanar din cei mai dintai ai
cetatii, anume Famir, bogat si frumos. Aceasta, vazand minunile ce se
faceau de apostoli, sedea cu altii la vorba lor in casa lui Onisifor, la
fereastra, si, ascultand, lua aminte la cele graite de dansii. Si a
cazut samanta cuvantului lui Dumnezeu pe pamant bun si, cu lucrarea
Sfantului Duh, s-a inradacinat adanc in inima ei si a rasarit. Pentru
aceasta a crezut in Fiul lui Dumnezeu si l-a iubit pe El si s-a lipit de
Dansul cu tot sufletul.
Iar Pavel, povatuindu-se de Dumnezeu, a
intins cuvant pentru feciorie si curatie, spunand ca fecioara care isi
pazeste fecioria pentru dragostea lui Hristos, are parte cu ingerii si
este mireasa a lui Hristos, iar Hristos ii este Mire si o duce pe ea in
camara cea cereasca. Graind Pavel mult de aceasta, a desteptat pe Tecla
spre pazirea fecioriei ei. Pentru ca a pus Tecla in inima sa, ca din
acel ceas sa-si lase logodnicul ei si toate dulcetile lumii acesteia si
sa slujeasca lui Hristos in curatie fecioreasca pana la sfarsitul vietii
ei.
Asa inteleapta fecioara, prin curatia
sa, s-a facut mireasa cerescului Mire Hristos si s-a insotit cu El prin
osardnica dragoste, cu care s-a aprins inauntru cu foc de la serafimi si
prin dorirea nestricaciosului sau Mire s-a topit ca ceara, incat s-au
implinit intru dansa cuvintele proorocului imparat David:
"Facutu-s-a
inima mea ca ceara ce se topeste in mijlocul pantecelui meu."
Si a sezut
langa Pavel, ascultand cuvantul lui trei zile si trei nopti, ca si cum
se uitase pe sine, pentru ca nu s-a dus nici la mancare, nici la
bautura, nici la odihna, ci a staruit ca si oarecand Maria, care sedea
langa picioarele lui Iisus, intemeindu-si toata mintea in Dumnezeu.
Cu singur cuvantul Lui se hranea, cum
spune Mantuitorul:
"Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul
care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4).
Iar Teoclia,
instiintandu-se de fiica sa, Tecla, ca a crezut in Hristos si se
indeletniceste la auzirea cuvantului lui Dumnezeu, mergand cu manie, a
luat-o cu sila de la acea adunare folositoare de suflet, iar pe Sfintii
Apostoli propovaduitori i-a ocarat si, defaimandu-i, tragea cu de-a sila
pe fiica sa, pe mieluseaua lui Hristos, de la turma Lui cea aleasa.
Apoi, chemand pe Famir, logodnicul ei, i-a zis:
"De ce nu te ingrijesti
de mireasa ta? Caci iata s-a salbaticit si s-a amagit de strainii aceia
fermecatori care, cu felurite cuvinte, inseala pe oamenii nebuni; ca,
sezand langa dansii de trei zile, si-a uitat de casa ei".
Atunci Famir a inceput a o momi pe ea cu
cuvinte bune, vorbind catre dansa cu dragoste. Iar ea isi intorcea fata
de la dansul si nu voia sa vorbeasca cu el, nici sa se uite la dansul,
pentru ca purta in inima sa pe alt Mire mai frumos cu podoaba decat fiii
omenesti.Spre Acesta privind cu ochii cei sufletesti, in minte vorbea
cu Dansul. Iar acel logodnic stricacios si vremelnic al ei s-a urat
desavarsit de ea si plangea, vazandu-se pe sine lepadat si neiubit de
Tecla.
Atunci mama ei, maniindu-se, a apucat-o
si a inceput a o bate, tragand-o de impletiturile parului si cu
picioarele calcand-o. Apoi a incuiat-o in camara si o chinuia cu foamea;
insa, plecandu-se spre dragoste, si biruindu-se de caldura cea de
maica, a inceput sa planga pentru dansa. Apoi, imbratisand-o si
sarutand-o, o ruga pe ea cu lacrimi sa nu se departeze de logodnicul ei
cel frumos, bogat, de bun neam si de toti cinstit. Apoi a pus-o pe ea la
masa impreuna cu logodnicul; iar ea sedea, intorcandu-se dinspre
dansul, si tacea, cautand in jos, negustand nimic, ci numai suspinand
din adancul inimii spre Mirele Ceresc. Iar cand Famir a voit cu sila sa o
cuprinda si sa o sarute, ea l-a scuipat in ochi, s-a smucit din mainile
lui si a zburat ca o pasare din cursa. Atunci maica, iarasi
schimbandu-se in manioasa, a inceput a o bate.
Iar Famir, mahnindu-se, s-a dus la
mai-marele, jeluindu-se asupra lui Pavel si ia zis:
"Un strain a intrat
in cetate, vrajind si ametind pe oameni si abatandu-i de la cinstirea
zeilor, urmand oarecaruia Hristos, pe care evreii L-au rastignit. Acela a
ametit si pe o fecioara, Tecla, care, fiind logodita cu mine, mai intai
foarte ma iubea, iar acum nici nu vrea sa se mai uite la mine, ci se
ingretoseaza de mine ca de un lepros si fuge de mine ca de o fiara; asa a
intors-o vrajitorul acela de la dragostea mea si nu stiu ce i-a facut
ei".
Mai-marele, chemand pe Pavel, l-a intrebat pe el de unde este si ce
face aici in cetate. El, dupa obicei, deschizand apostoleasca sa gura, a
grait cuvantul lui Dumnezeu, propovaduind numele lui Iisus Hristos.
Deci, mutand mai-marele in alta vreme judecata, a poruncit ca, legand pe
Pavel, sa-l bage in temnita, pana ce va avea vreme sa cerceteze pe el
mai cu dinadinsul. Iar Tecla, auzind ca a pus in temnita pe Pavel pentru
dansa, s-a sculat noaptea si, iesind in taina din casa, a alergat la
temnita, unde, afland pe strajeri pazind usa temnitei, a scos de la sine
gherdanul si un ban de aur si le-a dat temnicerului ca sa-i deschida
usa si sa-i dea voie sa mearga la Pavel. De acest lucru pomeneste
Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand:
"Asculta pentru Sfanta Tecla: Aceea,
ca sa vada pe Pavel, aurul sau l-a dat strajerului temnitei; iar tu nici
un ban nu vrei sa dai ca sa vezi pe Hristos!"
Si a facut temnicerul
dupa cererea ei, si a dus-o la Sfantul Pavel, pentru ca s-a bucurat de
acel scump gherdan si de moneda de aur. Si cazand ea inaintea lui Pavel
cu lacrimi de bucurie, a sarutat legaturile legatului lui Hristos. Iar
Pavel, vazand-o, s-a spaimantat si instiintandu-se de la dansa de toate
cele ce a patimit pentru curatie de la mama si de la logodnicul ei, s-a
bucurat foarte tare de barbatia tinerei fecioare si i-a sarutat capul,
binecuvantand-o si laudandu-i credinta si fecioreasca ei curatie,
numind-o pe dansa mireasa lui Hristos si intaia fiica a sa, pe care prin
bunavestire a nascut-o. Deci, sezand Tecla cu Pavel, ca fiica cu tatal
in temnita, asculta parinteasca lui invatatura si pecetluia cuvintele
lui in inima ei, ca pe o comoara de mult pret. Iar el o invata pe ea din
destul credinta cea in Hristos Domnul, dragostea cea dumnezeiasca si
paza curatei feciorii. Acolo mai desavarsit a invatat-o, a intarit-o si a
facut-o mireasa Fiului lui Dumnezeu, precum scrie de aceasta Sfantul
Grigorie de Nissa, zicand:
"Acest fel de mir (adica invatatura) impreuna
cu crinul cel alb al curatiei, Pavel l-a turnat din gura sa oarecand in
urechile sfintei fecioare. Adica, Tecla era aceasta care, cu picaturile
ce ies din crinii inimii, pe omul cel din afara l-a omorat si toate
gandurile cele desarte si poftele le-a stins".
Asemenea si Sf. Epifanie scrie:
"A aflat
pe Sf. Pavel Tecla, iar ea avea un logodnic frumos, mai de frunte in
cetate, preabogat, preacinstit si luminos; de la a carui logodire Pavel a
intors-o si s-a lepadat acea sfanta fecioara de toate bunatatile
pamantesti ca sa castige pe cele ceresti".
Si fiind cautata Tecla in casa Teocliei,
nu a fost gasita si s-a facut tipat, plangere si strigare si, cautand
mult, mama se tanguia pentru fiica, Famir pentru logodnica, iar slugile
pentru stapana lor. Si au alergat slugile in toate partile, cautand-o si
intreband pe ulite si prin case, dar nu au aflat-o nicaieri. Mai pe
urma s-au instiintat ca este in temnita si, alergand, au aflat-o pe ea
sezand langa Pavel, fiind legata de dumnezeiasca dragoste a cuvintelor
lui, si, luand-o pe ea, au scos-o afara. Apoi instiintara de acestea pe
mai-marele cetatii. Acesta, sezand la judecata, a chemat pe Pavel din
temnita, si, vazandu-l poporul adus, strigara catre mai-marele:
"Judecatorule, omul acesta este fermecator, pierde-l pe el!"
Mai ales
Famir staruia ca Pavel sa fie pierdut, jeluindu-se asupra lui ca a
intors de la dansul pe logodnica sa.
Deci chemara si pe Tecla, catre care a
zis mai-marele:
"De ce te ingretosezi de logodnicul tau cel atat de
frumos si de bun neam? Pentru ce nu te insotesti cu dansul?"
Iar ea
privea catre Pavel si nimic nu raspundea, ca o mielusea fara de glas
langa cela ce o tunde. Atunci mama, schimbandu-si obisnuinta sa de
maica si uitandu-si fireasca dragoste catre fiica sa, a racnit catre
judecatorul ca o leoaica cumplita sau ca o ursoaica manioasa, zicand:
"Arde pe aceasta rea roaba, ca vrednica este de o asa moarte. Aceasta nu
este fiica mea, ca nu ma asculta pe mine, maica ei. Arde-o pe aceasta
ca sa fie pilda altora, ca, vazand toate fecioarele cele ce sunt in
cetatea aceasta, sa se teama si sa nu indrazneasca a nu asculta pe
mamele lor si a li se impotrivi precum aceasta a mea preainrautatita si
intr-adevar nesupusa copila. Nu este aceasta fiica mea, nici nascuta de
mine, ci ramura uscata si blestemata odrasla; deci arde-o pe aceasta".
Si staruia mama ca sa se arda fiica ei; iar Famir silea pe judecator ca
sa-l piarda pe Pavel.
Deci judecatorul, cercetand mult pe
Pavel, s-a incredintat ca nu avea vreo vina mai mare decat ca
propovaduia pe Hristos, si nu l-a osandit pe el la moarte, ci,
batandu-l, a poruncit sa-l alunge afara din cetate, ca sa nu sfatuiasca
si pe alte fecioare la pazirea fecioriei. Si izgonira pe Pavel si pe
Varnava, precum si pe Onisifor si pe fiii lui. Dar si insusi Pavel se
sarguia sa iasa din cetate, nu numai pentru ca era izgonit de boier, de
Famir si de Teoclia pentru Tecla, ci pentru ca poporul, imbulzindu-se,
voia sa-l ucida pentru cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturisirea lui
Iisus Hristos.
De acest lucru aminteste Sfantul Luca in
Faptele Apostolilor, zicand:
"Necredinciosii iudei au ridicat si au
umplut de rautate sufletele neamurilor asupra fratilor". (F.A. 14, 2)
Si se imparti in
doua multimea cetatii. Unii adica erau cu iudeii, iar altii cu
apostolii. Si facandu-se pornirea neamurilor si a iudeilor cu mai-marii
lor, ca sa-i ocarasca si sa-i ucida cu pietre, apostolii,
instiintandu-se, au fugit in cetatile Licaoniei, in Listra si in Derbe,
iar de acolo in Antiohia. Insa la inceput s-au ascuns cateva zile nu
prea departe de cetatea Iconiei, intr-un mormant langa calea care merge
la Dafne, vrand sa stie despre Tecla ce se va intampla cu dansa.
Si postind ei, se rugau pentru dansa cu
tot dinadinsul sa o intareasca pe ea Domnul si sa faca minunata spre
dansa mila Sa, precum s-a si facut. De aceea, mult a silit-o pe ea
mai-marele cetatii ca sa se intoarca cu dragostea ei cea dintai catre
logodnicul ei, dar, neajungand la nici un sfarsit multumitor, in cele
din urma a osandit-o pe Tecla la ardere, dupa pofta mamei ei. Si multime
multa de lemne uscate, fan si vreascuri punandu-le intr-o gramada mare,
au luat slujitorii pe sfanta ca s-o ridice deasupra stogului aceluia.
Iar ea, nemaiasteptand sa o duca ei, singura degrab a mers la acea
gramada de fan, de lemne si de vreascuri. Si, facand semnul crucii peste
acea mare gramada, s-a suit si statea deasupra, gata fiind sa arda nu
atat de focul cel materialnic, pe cat de vapaia dumnezeiestii iubiri.
Stand ea acolo, deasupra, privea spre
multimea de lume adunata, si a vazut pe Domnul, in chipul lui Pavel,
stand si poruncindu-i ei sa indrazneasca. De aici Sfantul Ciprian
alcatuieste o rugaciune ca aceasta catre Dumnezeu, zicand:
"Sa stai
inaintea noastra precum ai stat de fata in legaturi lui Pavel si in foc,
Teclei".
Iar daca au pus focul de jos si au aprins stogul imprejur,
vapaia a impresurat-o pe ea si se inalta foarte sus. Atunci indata a
venit un nor plin de apa si s-a varsat ploaie cu grindina mare si a
stins tot focul. Iar mai-marele si tot poporul au fugit la casele lor de
varsarea ploii si de grosimea grindinii celei mari, iar Tecla a iesit
nevatamata, ca nu s-a atins de dansa focul. Dupa aceea nu s-a mai dus la
casa mamei sale, nici a zabovit in Iconiu; ci s-a dus din cetate ca sa
caute pe duhovnicescul sau parinte Pavel.
In cale a intampinat pe un tanar dintre
ucenicii lui Pavel, din casa lui Onisifor, mergand la cetate sa cumpere
paine, pe care, vazandu-l, l-a cunoscut si l-a intrebat:
"Unde se afla
acum Pavel, Apostolul lui Iisus Hristos?"
Iar el a dus-o pe ea la
mormantul in care Pavel cu ceilalti se ascunsesera si, in post rabdand,
se rugau lui Dumnezeu pentru dansa. Vazand-o toti pe Tecla vie si
sanatoasa, s-au bucurat cu bucurie foarte mare si, ridicandu-si ochii si
mainile lor spre cer, au multumit lui Dumnezeu, Celui ce a pazit
intreaga pe roaba Sa, si, punand inainte paine, se intarira. De acolo,
sculandu-se Pavel cu Varnava, au mers prin Listra si prin Derbe,
binevestind Evanghelia si tamaduind pe cei neputinciosi. Si le-a urmat
lor si Tecla pana la Antiohia.
Intrand ei in cetate, s-a intamplat ca
un oarecare Alexandru, mai-mare in cetatea aceea, vazand pe Sfanta
fecioara Tecla si de frumusetile ei cele mari minunandu-se, s-a ranit
asupra ei cu pofta neiertata. Ca, fiind tanar si cu indestulare in
desfatari petrecand, se tavalea in necuratii, precum era obiceiul
paganilor. La inceput, parandu-i-se ca ar fi femeia lui Pavel, mai intai
pe Pavel cu mult aur il silea sa nu-l opreasca pe el de la dorinta lui.
Apoi, instiintandu-se ca nu-i femeie, ci fecioara nemaritata, mai mult
s-a aprins de ea, si voia ca sa si-o ia lui de femeie pentru cele
preamari frumuseti ale ei. Deci a inceput a momi pe Sf. Tecla cu cuvinte
spre dragostea sa, dar ea fugea de dansul ca de un leu ce racneste si
cauta sa inghita podoaba ei cea sufleteasca. Iar el, cu toate chipurile
se ingrijea de dansa, vrand sa o vaneze.
Tot acesta, odinioara intampinand pe
sfanta in cale, mergand intre oameni multi si neputand sa mai rabde
focul de desfranare care ardea inauntrul inimii lui, a lepadat rusinea
si, cu sila prinzand-o, s-a apucat de grumajii ei. Iar ea striga cat
putea, plangand si zicand:
"Nu ma sili pe mine, roaba lui Dumnezeu; de
logodnic m-am lepadat si oare cu tine m-as invoi?"
Acestea zicandu-le,
se smucea tare din mainile lui si a rupt hainele de pe dansul si de
rusine mare l-a umplut pe el.
Maniindu-se Alexandru, inca si stiind ca
este crestina, a dus-o la judecata la mai-marele. Apoi, intreband-o de
ce se ingretoseaza de nunta, ea a raspuns/
"Eu am pe Mirele meu Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu care m-am insotit prin nunta cea duhovniceasca".
Deci o silea pe ea mai-marele ca sa se
lepede de Hristos si sa fie femeia unui barbat. Iar ea nevrand a se
supune, a osandit-o sa fie data prada fiarelor pentru aceste doua
pricini:
"Pentru buna credinta si pentru curatie, caci o intrebau
paganii: "De ce crezi in Hristos si pentru ce te lepezi de nunta?",
fiind ea tanara si frumoasa, insa mai inainte de a fi data prada la
fiare, ca era amanata pentru a doua zi privelistea aceea, a luat-o pe ea
spre paza in acea noapte in casa sa oarecare femeie, anume Trifena, a
carei fiica, Falconila, murise nu de mult, mai inainte de acea vreme.
Acea Trifena era de neam imparatesc,
foarte cinstita si a crezut in Hristos dupa aceea. Pe ea o pomeneste
apostolul, scriind catre Romani:
"Inchinati-va, zice, Trifenei si
Trifosei".
Pe aceste doua femei le pomeneste martirologiul latin in zece
zile ale lui noiembrie, astfel:
"In Iconiul Licaoniei sunt sfintele
femei Trifena si Trifosia, care au sporit mult in crestineasca
invatatura prin propovaduirea Sfantului Pavel si pilda Sfintei Tecla".
Deci Trifena, luand la sine pe Tecla, a petrecut cu dansa toata noaptea
aceea in duhovniceasca vorba.
Iar a doua zi s-a adunat multimea
poporului care voia sa vada privelistea, si a venit mai-marele cu toti
fruntasii cetatii si au scos pe Sfanta Tecla ca pe o mielusea la
junghiere si a stat la locul ei unde era sa fie mancata de fiare. Iar
cand au dat drumul fiarelor spre dansa, toate umblau imprejurul ei si
nici una nu s-a atins de dansa, pentru ca a incuiat Dumnezeu gurile
fiarelor, precum oarecand celor din groapa lui Daniil.Si toti cei ce se
adunasera la privelistea aceea se mirau de aceasta straina vedere, ca
fiarele isi schimbasera iutimea lor in blandete de oi. Atunci unii din
multime proslaveau pe Dumnezeul cel propovaduit de Tecla, iar altii
huleau, zicand:
"Are farmece in hainele ei si pentru aceea nu se ating
de dansa fiarele".
Aceleasi ziceau si mai-marele cu fruntasii cetatii,
ca este fermecatoare si a fermecat pe fiare ca sa nu o vatame pe ea.
Apoi crezura de cuviinta ca a doua zi
s-o dea pe ea la mai multe si la mai flamande fiare. Si o trimisera iar
la cinstita Trifena, care, primind pe Tecla sanatoasa de la priveliste,
se bucura foarte, caci fiica ei ce murise i se aratase ei in vedenie,
zicandu-i:
"Sa ai pe Tecla in locul meu si s-o rogi pe ea sa se roage
pentru mine la adevaratul Dumnezeu, ca sa fiu mutata de aici la locul
dreptilor".
Pentru aceea Trifena a iubit foarte mult pe Sfanta Tecla, ca
pe o fiica a sa, si cu toata inima s-a lipit de dansa, vazand-o pe ea
ca este roaba a lui Dumnezeu.Si a rugat-o pe ea sa mijloceasca pentru
mantuirea fiicei ei celei moarte, Falconila.
Iar Sfanta Tecla a inceput cu dinadinsul
a se ruga cu lacrimi catre induratul Dumnezeu. Si atat de mult au putut
sfintele ei rugaciuni, incat Falconila s-a mantuit dupa moarte. Despre
acest lucru marturiseste Sfantul Ioan Damaschin, zicand asa:
"Deci, au
doar pe Falconila nu a mantuit-o intaia mucenita dupa moarte? Dar vei
zice poate ca aceasta s-a petrecut dupa vrednicie, caci fiind intaia
mucenita, se cadea sa i se asculte rugaciunea. Insa eu la aceasta iti
zic: "Bine, era intaia mucenita. Dar gandeste-te pentru cine era
rugaciunea! Nu pentru o pagana si slujitoare de idoli si cu totul
nesfintita si straina de Domnul?"
Acelasi Damaschin ne da aceeasi marturie si a doua oara, cand istoriseste pentru Traian imparatul, cel mantuit dupa moarte prin rugaciunile Sf. Grigorie Dialogul, adaugand la povestirea aceea si ceva de Falconila, zicand asa:
"Aceasta zic si de
Falconila ce s-a zis mai sus, ca ea nici de o rautate alta n-a fost
vinovata. Iar acesta adica Traian, a randuit la multi mucenici amara
moarte. Minunat esti, Stapane, si minunate sunt lucrurile Tale, si pe a
Ta negraita milostivire o slavim!"
Dupa aceasta vrednica de credinta
marturie a Sfantului Ioan Damaschin, ni se incredinteaza ca Falconila
s-a mantuit dupa moarte prin rugaciunile sfintei celei dintai mucenite
Tecla.
Deci petrecand Tecla in casa Trifenei
pana a doua zi, a poruncit tiranul sa nu dea mancare fiarelor, ca, fiind
flamande, mai degraba sa se porneasca a sfasia pe Tecla. Si fiind ziua a
treia, adusera pe Sfanta Tecla la priveliste, ca sa fie data spre
mancare fiarelor. In urma ei mergea si Trifena, plangand ca fecioara cea
frumoasa si sfanta, fiind nevinovata, se da la moarte.
Deci, punand-o pe ea la locul cel de
priveliste, a poruncit acel fara de rusine boier sa dezbrace pe sfanta,
zicand:
"Poate in hainele ei vor fi farmece, pentru care nu o mananca
fiarele. Dezbracati dar pe fermecatoarea aceasta si vom vedea de va
ramanea intreaga".
Si asa statea sfanta fecioara in privelistea a tot
poporul goala, avandu-si acoperamant numai singura rusinea, si graind ca
David:
"Rusinea fetei mele m-a acoperit".
Si dand drumul asupra ei
fiarelor celor flamande si intaratate, lei si ursi; acestea, iesind din
inchisorile lor si vazand pe fecioara stand goala, isi plecau capetele
la pamant si cu ochii cautau in jos, ca si cum le era rusine de
goliciunea cea fecioreasca, si isi intorceau fetele de la dansa. Si era o
minunata priveliste: fiarele cunosteau rusinea si isi intorceau ochii
lor de la goliciunea fecioreasca, iar oamenii cu ochi nerusinati priveau
la ea.
Astfel, fiara necuvantatoare era
mustratoare si judecatoare oamenilor in privelistea aceea. Ca acelea,
din fire fiind fiare, obiceiul omului curat l-au primit in sine, iar
oamenii, intelegatori fiind, in orbiciunile cele de fiare s-au schimbat.
Insa ce au sporit? Nimic. Pentru ca, vrand ca prin golirea cea din
priveliste sa necinsteasca pe inteleapta fecioara, cinste i-au adaugat.
Sfantul Ioan Gura de Aur, pomenind de
bine despre dezgolirea celor doua fete, a femeii lui Putifar in camara
si a Teclei in adunarea a tot poporul, zice:
"Ce a folosit pe femeia
egipteanca cea patimasa ca s-a dezgolit in camara? Si ce a vatamat-o pe
intaia Mucenita Tecla, ca in priveliste a fost dezgolita? Pentru ca
Tecla n-a gresit fiind dezgolita, precum a gresit acea egipteanca. Nici
de necinste nu s-a umplut, ci s-a incununat. Si goliciunea acesteia in
priveliste s-a incununat, iar aceea in camara cea incuiata s-a rusinat".
Deci, stand Sf. Tecla asa in priveliste,
una din leoaice venind, s-a sculat inaintea ei si ii lingea picioarele,
ca si cum ar da cinste curatiei celei fecioresti. De acest lucru
pomeneste Sf. Ambrozie, zicand:
"Puteai sa vezi fiara zacand jos si
picioarele sfintei lingand si cu mare glas marturisind ca pe sfantul
trup fecioresc nu poate sa-l vatame. Se inchina fiara aceleia ce i se
daduse ei spre mancare si, firescul sau narav uitandu-si, se imbraca in
obiceiul pe care oamenii l-au pierdut!"
Vazand poporul ca fiarele nu vatama cu
nimic pe sfanta, au strigat cu mare glas:
"Mare este Dumnezeul pe care
il propovaduieste Tecla!"
Iar chinuitorul n-a cunoscut puterea lui
Dumnezeu si a gandit alt lucru spre pierderea Sfintei Tecla: a sapat o
groapa si, cu felurite jivini umpland-o, a aruncat in ea pe sfanta. Dar
Cel ce a incuiat oarecand gurile leilor, Acela limbile cele otravite ale
serpilor le-a tampit, furia lor a imblanzit-o si otrava lor a
pierdut-o. Si a iesit sfanta de acolo nevatamata, toti minunandu-se si
spaimantandu-se de aceasta straina vedere. Apoi, nepricepandu-se
chinuitorul ce sa faca mai mult, a gandit una ca aceasta, cea mai de pe
urma munca: aducand doi junei puternici, a poruncit sa o lege pe Tecla
cu un picior de unul si cu un picior de altul si cu bolduri
infierbantate sa impunga pe junei, ca, fugind, sa o rupa in doua. Dar si
aceasta facand-o, sfanta s-a aflat intreaga, caci, atunci cand o legara
pe ea cu franghii tari de juncii aceia si cu infocate fiare incepura
a-i imboldi, indata funiile ca niste fire de paianjeni s-au rupt, iar
juncii au fugit si sfanta a ramas pe loc, neavand nici o vatamare.
Atunci mai-marele, mirandu-se de cele ce se faceau, a inceput a cunoaste
dumnezeiasca putere care era cu fecioara aceasta. Si chemand pe Tecla,
i-a zis ei:
"Cine esti tu si ce fel de putere este cu tine, ca nimeni nu
poate sa te vatame pe tine?"
Iar ea nimic nu raspundea, decat numai
aceasta:
"Sunt roaba a Dumnezeului celui viu".
Si temandu-se nelegiuitul de Dumnezeul
Cel ce pazea de toata vatamarea pe Tecla, a poruncit sa o imbrace in
haine de cinste, si i-a dat drumul, dandu-i o hotarare ca aceasta:
"Pe
Tecla, roaba lui Dumnezeu, o las sloboda!"
Si a mers Tecla in casa
Trifenei si s-a facut bucurie mare in casa aceea pentru eliberarea
Teclei care, petrecand catava vreme la Trifena, a propovaduit cuvantul
lui Dumnezeu si pe multi i-a invatat acolo sa creada in Hristos. Apoi a
dorit sa vada pe Pavel, parintele si invatatorul ei, si aflandu-l, voia
sa-i urmeze lui. Iar el a oprit-o pe ea, zicand:
"Nimeni nu merge la
razboi cu mireasa!"
Si luand binecuvantare de la apostolul,
s-a dus in Seleucia si s-a salasluit la un loc pustiu, in oarecare munte
aproape de Seleucia, si acolo vietuia in post, in rugaciune si in
dumnezeiasca gandire, si facea minuni multe, tamaduind toate bolile,
pentru ca, instiintandu-se despre dansa multimea credinciosilor, veneau
acolo, aducandu-si neputinciosii lor, pe care ea ii tamaduia.
Apoi s-a intamplat oarecand, in acel loc
unde petrecea sfanta, ca mergand pe acolo un jertfitor paganesc din
Seleucia calare pe cal si, vazand pe Sfanta Tecla adunandu-si verdeturi
de hrana si vazand-o pe ea foarte frumoasa la fata, a poftit-o pe ea cu
gand necurat si, lovindu-si calul, s-a repezit spre dansa, vrand sa-si
savarseasca pofta lui; iar sfanta, cu puterea lui Dumnezeu intarindu-se,
l-a apucat pe el si l-a trantit la pamant, si atat de tare l-a izbit de
pamant, incat trei zile a zacut mut si nemiscat. Iar oamenii care
treceau pe calea aceea, vazand pe jertfitorul acela ca zacea ca un mort,
nu se pricepeau ce i s-a intamplat. Apoi a treia zi s-a facut stire de
aceasta si in cetate, de unde multime de oameni au mers la dansul, vrand
sa vada ce i s-a intamplat si sa-l ia la casa lui. Dar el, abia
venindu-si in sine si ca din somn desteptandu-se, a stat pe picioarele
sale si a zis:
"Pe o zeita oarecare am vazut si de la aceea am patimit
primejdia aceasta".
Si abia a putut sa mearga la casa sa, fiind bolnav
de lovirea aceea.
Apoi, chemand un zugrav, i-a poruncit
lui sa inchipuiasca pe o scandurica pe fecioara aceea ce era ca de
optsprezece ani. Iar cand zugravul a inceput a o inchipui dupa randuiala
lui Dumnezeu, a nimerit foarte bine asemanarea Sfintei Tecla si, ca pe o
vie inchipuire, a dus-o la jertfitorul, care, vazand icoana cea cu
totul asemenea Sfintei Tecla, a zis:
"Cu adevarat, o fecioara ca aceasta
am vazut eu".
Luand icoana, a sarutat-o si indata desavarsit s-a
insanatosit. Si sculandu-se din pat, pazea cu cinste in casa sa acel
chip al Sfintei Tecla. Dupa aceasta a crezut in Hristos cu toata casa
sa, prin propovaduirea Sfintei Tecla cea intocmai cu apostolii, care, in
acel loc petrecand ani indestulati, pe multi i-a povatuit la calea
mantuirii si multora le-a ajutat in nevoi si toate neputintele a
tamaduit.
Apoi doctorii si vrajitorii care erau in
Seleucia - carora acum mestesugul le era intru nimic si care saracisera
lipsindu-se de castigul de mai inainte, pentru ca toti cei cuprinsi de
orice boala se duceau la Tecla lasandu-i pe ei -, s-au mahnit foarte
mult si s-au maniat asupra tamaduitoarei celei bune, Tecla, care fara de
plata tamaduia pe cei ce veneau la dansa. Si fiind porniti de mare
zavistie si de manie, au indemnat asupra ei pe niste tineri fara de
rusine, ca sa o spurce pe ea cu sila. Caci graiau intre ei zavistnicii:
"Fecioara Tecla este curata si pentru aceea este placuta marii zeite
Artemida, care ii asculta cererile ei si ii da putere de tamaduiri
neputinciosilor. Iar de va fi spurcata, se va intoarce de la dansa
Artemida si se va lua de la dansa puterea cea tamaduitoare si se va mari
iar mestesugul nostru doctoricesc".
Asa intre ei sfatuindu-se, s-au sarguit
sa gaseasca pe acei fara de rusine, la un lucru ca acela, pe care,
imbatandu-i cu vin, i-au rugat sa mearga si sa spurce pe Tecla. Si le-au
dat lor aur mult si le-au fagaduit sa le dea mai mult de ar face Teclei
sila, pentru ca, fiind nebuni si necredinciosi, nu stiau ca Tecla, nu
cu puterea Artemidei, ci cu darul lui Hristos tamaduieste toata
neputinta si toata boala. Iar tinerii cei fara de rusine, imbatandu-se
de vin si sfatuindu-se cu doctorii si cu vrajitorii, au mers la dansa
degrab, aprinsi fiind de pofta, plini de spurcate ganduri si de scopul
cel rau si, vazandu-i Tecla, i-a intrebat:
"Ce vreti, fiilor?"
Iar ei au
inceput a grai cuvinte spurcate.
Fresca din Man. Decani: Sf. Tecla intrand in munte
Deci, auzind acestea Sfanta Tecla si
cunoscand gandul lor cel rau, a fugit din mainile lor; aceea care
oarecand de fiare nu se infricosase, fugea acum de acei oameni
nerusinati. Iar ei, ca vanatorii pe oaie, o izgoneau pe dansa prin
pustie. Cand erau aproape sa o ajunga, ea s-a rugat lui Dumnezeu ca sa o
izbaveasca din mainile acelor nerusinati. Si indata un munte de piatra,
care se afla acolo, s-a desfacut din porunca lui Dumnezeu, primind pe
sfanta inauntrul sau. Astfel i s-a aparat fecioria, si mormant
cinstitului ei trup s-a aratat acel munte de piatra, pentru ca acolo a
trait tot restul vietii si si-a dat sufletul in mainile Domnului, avand
de toti anii vietii sale 90. Iar acum petrece in viata cea nesfarsita,
marind pe datatorul de viata Hristos Dumnezeu, Cel impreuna cu Tatal si
cu Sfantul Duh marit, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Nota. De vreme ce in viata sfintei
acesteia, dupa intamplare a fost pomenit Traian, imparatul romanilor,
care dupa moartea sa s-a mantuit prin rugaciunile Sfantului Grigorie,
papa al Romei, socotesc ca este de trebuinta ca sa pomenim aici si
povestirea despre dansul a Sfantului Ioan Damaschin. In cuvantul sau de
la Sambata lasatului de carne scrie asa:
Grigorie Dialogul, episcopul vechii Rome, barbatul, precum il stiu toti, vestit in sfintenie si in intelegere, de care se spune ca la Sfanta Liturghie slujea cu dansul si dumnezeiescul inger; acesta oarecand, pe o cale pietroasa mergand, a stat cu osardie la rugaciune tare catre iubitorul de suflete Dumnezeu, pentru iertarea pacatelor lui Traian imparatul si indata a auzit un glas de la Dumnezeu, zicand:
"Rugaciunea ta am auzit-o si ii dau iertare lui
Traian, dar tu sa nu mai adaugi inca sa-mi mai aduci Mie rugaciuni
pentru cei necurati!"
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Tecla, glasul al 4-lea:
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tecla strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu,
Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă
răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc
pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez
pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce
cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv,
mântuieşte sufletele noastre.
Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Tecla
Condacul 1
Vrednicei de fericire, prealăudatei şi întocmai cu Apostolii,
întâi-pătimitoarei Marii Muceniţe Tecla, cântări veselitoare să-i
aducem, ca uneia ce a deschis calea Împărăţiei, arătând că Hristos,
iubitorul de oameni, pe toţi îi primeşte şi tuturor le dăruieşte
cereasca Sa cămară; toţi cu un glas să strigăm către dânsa: Bucură-te,
Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Icosul 1
Când slăviţii Apostoli, buna propovăduire a lui Hristos în lume
purtând, au mers în Iconia şi te-au aflat pe tine, frumoasă fecioară,
având optsprezece ani, fiind de neam mare şi slăvit, logodită fiind cu
un tânăr asemenea bogat, anume Famir, văzând tu minunile ce se făceau de
către Apostoli, şedeai ascultând cuvintele lor în casa lui Onisifor şi
luând aminte la cele ce grăiau dânşii. Pentru acestea te lăudăm zicând:
Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă;
Bucură-te, că lucrarea Sfântului Duh s-a înrădăcinat în inima ta;
Bucură-te, că lumina cea de sus inima ta o a luminat;
Bucură-te, că primind lumina, de înţelepciune te-ai umplut;
Bucură-te, că sămânţa cuvântului lui Dumnezeu a căzut pe pământ bun în sufletul tău;
Bucură-te, că ai crezut în Fiul lui Dumnezeu şi L-ai iubit pe El;
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit;
Bucură-te, că a sluji lui Hristos cu dragoste te-ai făgăduit;
Bucură-te, că acum în ceruri împreună cu El te proslăveşti;
Bucură-te, ceea ce ai deschis calea tuturor muceniţelor;
Bucură-te, că eşti ca un sfeşnic luminos înaintea lor mergând;
Bucură-te, că înaintea lui Hristos acum stai;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 2-lea
Auzind pe dumnezeiescul Pavel spunând că fecioara ce-şi păzeşte curăţia
sa pentru dragostea lui Hristos are parte cu îngerii şi este a lui
Hristos mireasă, te-ai aprins înlăuntru cu focul serafimilor şi, întru
dorire mare fiind, ca ceara te topeai cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Şezând şi ascultând cuvintele lui Pavel, trei zile şi trei nopţi, ai
uitat cu totul de tine, iar Teoclia, maica ta, înştiinţându-se cum că ai
crescut în Hristos, a alergat cu mânie la logodnicul tău strigând: „Au
tu nu te grijeşti de mireasa ta, că s-a sălbăticit?”, nepricepându-se ea
că tu întru Hristos petreci. Pentru aceasta, noi te lăudăm zicând către
tine:
Bucură-te, că te-ai făcut mireasă curată Cerescului Mire;
Bucură-te, că nici o odihnă trupească nu ţi-a fost poticnire;
Bucură-te, că şezând la picioarele Domnului pe Maria, sora Martei, ai urmat;
Bucură-te, că la amăgirile logodnicului tău nu te-ai uitat;
Bucură-te, că în inima ta pe Mirele Hristos Îl purtai;
Bucură-te, că pe Acesta cu ochii sufletului curat Îl priveai;
Bucură-te, că pe mirele cel stricăcios l-ai urât;
Bucură-te, că lui Hristos mireasă curată te-ai logodit;
Bucură-te, porumbiţă cu aripi poleite preastrălucitor;
Bucură-te, privighetoarea pustiei, cu viers dulce răsunător;
Bucură-te, piatră neclintită a credinţei în Hristos;
Bucură-te, începătură a preastrălucitei cete a Muceniţelor;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 3-lea
Văzându-se pe sine mirele tău defăimat şi cu totul lepădat, plângea cu
amar, iar maica ta, mâniindu-se, te-a apucat de împletiturile părului şi
cu picioarele te-a călcat, apoi într-o cămară închizându-te, cu foamea
te-a chinuit. Iar tu pe toate cu dragoste le-ai suferit, cântând lui
Hristos: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Plecându-se spre dragoste, maica ta plângea şi cu lacrimi te ruga să te
întorci spre logodnicul tău cel bogat, de bun neam şi cinstit. Iar tu,
preaînţeleaptă fiind, faţa dinspre dânsul întorcându-ţi, în jos căutând
şi nimic grăind, ci numai spre Cerescul Mire adeseori suspinând, în
taină te rugai. Pentru aceasta te lăudăm zicând:
Bucură-te, că ai fost luminată şi înţelepţită de Dumnezeu;
Bucură-te, că din mâinile lui Famir ca o pasăre din cursă te-ai slobozit;
Bucură-te, că şi mâinile maicii tale te-au chinuit;
Bucură-te, că în aceste necazuri lui Hristos ai mulţumit;
Bucură-te, că în Domnul ai iubit pe Apostolul lui Hristos, care te-a povăţuit pe calea mântuirii;
Bucură-te, că ai primit a umbla în urma lui Pavel, luminătorul tău;
Bucură-te, a apostoliei vrednică propovăduitoare;
Bucură-te, osârdnică slujitoare;
Bucură-te, că de darul lui Dumnezeu cu totul te-ai umplut;
Bucură-te, că a fi următoare Sfinţilor Apostoli te-ai învrednicit;
Bucură-te, că pecetea apostoliei de la vasul alegerii ai primit;
Bucură-te, că Apostolul Pavel ţi-a deschis calea mântuitoare;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 4-lea
Când ai auzit că au închis pe Pavel în temniţă, noaptea ai alergat şi,
dând temnicerului colierul şi podoabele de aur de pe tine, ai intrat şi
ai sărutat legăturile lui şi împreună cu dânsul cântai lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul al 4-lea
Înştiinţându-se Apostolul despre cele pe care de la mama şi de la
logodnic le-ai pătimit pentru curăţie, s-a bucurat cu bucurie mare, şi
capul sărutându-ţi şi binecuvântându-te, te-a numit fiica sa,
lăudându-te şi zicând:
Bucură-te, mireasă a lui Hristos;
Bucură-te, tânără fecioară;
Bucură-te, curată porumbiţă;
Bucură-te, crin alb al curăţiei;
Bucură-te, pământ bun pentru primirea cuvântului lui Dumnezeu;
Bucură-te, strigătoarea poftelor deşarte;
Bucură-te, fecioară blândă şi curată;
Bucură-te, surpătoarea începătorului răutăţii;
Bucură-te, stâlpul credinţei;
Bucură-te, diamantul credinţei cel nezdrobit;
Bucură-te, a mireselor lui Hristos înainte-mergătoare;
Bucură-te, că, dintre fecioare, cea întâi vrednică eşti de Împărăţia lui Dumnezeu;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 5-lea
Şezând tiranul la judecată, a fost acolo şi maica ta de faţă, care,
uitând dragostea cea firească, cu mânie a strigat către judecătorul: „Cu
foc să se ardă una ca aceasta, spre pilda altora”, iar tu, privind spre
Pavel, te întăreai cu duhul, cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
După ce nimica nu a sporit judecătorul, a poruncit ca să te ardă cu foc
după dorinţa maicii tale, şi, adunând multe lemne şi aprinzându-le, de
bunăvoie, nesilindu-te nimeni, te-ai suit deasupra lor, dorind să arzi
ca un finic pentru dragostea Domnului tău; pentru aceasta şi noi cu
dragoste te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci, ai intrat în foc, bucurându-te;
Bucură-te, că ai stins focul cel materialnic cu focul dumnezeieştii iubiri;
Bucură-te, că Însuşi Domnul în faţa ta în chipul lui Pavel a stat;
Bucură-te, că Însuşi îndreptarul de nevoinţă te-a întărit cu venirea Sa de faţă;
Bucură-te, că văzând pe Domnul, tainic te-ai umplut de darul Sfântului Duh;
Bucură-te, căci cu rugăciunea ta ai stins focul;
Bucură-te, că nevătămată ai ieşit din foc;
Bucură-te, că degrabă în urma lui Pavel ai alergat;
Bucură-te, că de piatra ta cu totul te-ai înstrăinat;
Bucură-te, că la propovăduire cu Apostolii ai umblat;
Bucură-te, că acum în ceruri cu dânşii te proslăveşti;
Bucură-te, că întocmai cu Apostolii Biserica te numeşte;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 6-lea
Amar de la rudenii, durere de la neamuri, aşa a urmat viaţa ta cea
plină de chinuri: că lăsând piatra ta şi în altă cetate mergând, acolo
guvernatorul, aflând cele despre tine şi rănindu-şi inima de frumuseţea
ta, a vrut să strice podoaba ta cea sufletească, dar tu, curată
porumbiţă, scăpând din cursele lui, ai cântat cu bucurie lui Dumnezeu:
Aliluia!
Icosul al 6-lea
Râvnitoare fiind şi curată, nu te-ai plecat stăpânitorului, pentru care
lucru, mâniindu-se, te-a osândit spre mâncarea fiarelor. Deci
nevătămată rămânând, ai mers în casa Trifenei, care văzând că sănătoasă
de la privelişte te-ai întors, te-a primit cu bucurie, zicând:
Bucură-te, priveliştea îngerilor;
Bucură-te, bucuria celor cereşti;
Bucură-te, groaza puterilor diavoleşti;
Bucură-te, veselia oamenilor pământeşti;
Bucură-te, că fiarele cunoscând puterea ce era întru tine, cinstindu-te, capetele lor şi-au plecat şi te-au cinstit;
Bucură-te, că oamenii cei cu cuvântare n-au cunoscut darul ce era vărsat întru tine;
Bucură-te, că fermecătoare pe tine te-au numit;
Bucură-te, că iarăşi, a doua oară la fiare spre mâncare te-au dat;
Bucură-te, că leii, văzând curăţia ta, s-au ruşinat;
Bucură-te, căci cu mare dar de la Dumnezeu ai fost dăruită;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 7-lea
Aşa cinstindu-te, Trifena te-a rugat să faci rugăciune pentru fiica ei
Falconila care murise, şi îndată după rugăciunea ta s-a slobozit din
legăturile iadului; iar maica ei, crezând în Domnul Hristos, s-a
botezat, lăudându-te pe tine, izbăvitoarea fiicei sale, zicând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Necunoscând chinuitorul puterea lui Dumnezeu, a gândit alt lucru spre a
ta pierzare: o groapă săpând şi cu feluri de jivine şi şerpi şi năpârci
umplând-o, te-a aruncat acolo, iar noi cu nişte laude ca acestea te
întâmpinăm, zicând:
Bucură-te, că în groapă ai fost aruncată;
Bucură-te, că boldurile şerpilor le-ai tocit;
Bucură-te, că mânia lui Dumnezeu ai îmblânzit;
Bucură-te, că otrava lor o ai pierdut;
Bucură-te, că proorocului Daniel te-ai asemănat;
Bucură-te, că înţeleptului şi preafrumosului Iosif ai urmat;
Bucură-te, că de răbdarea ta îngerii s-au minunat şi oamenii s-au spăimântat;
Bucură-te, că din multe curse ai scăpat;
Bucură-te, ajutătoarea noastră în necazuri;
Bucură-te, rugătoarea cea preafierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, izbăvitoarea noastră din muncile iadului;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 8-lea
Ieşind nevătămată din groapa cea pierzătoare, s-au înspăimântat toţi de
această străină vedere, strigând: „Mare este Dumnezeul cel propovăduit
de Tecla”, şi mulţi, crezând în Domnul nostru Iisus Hristos, s-au
botezat, bucurându-se şi cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Străină cu adevărat şi înfricoşată muncă ţi-a hotărât cumplitul păgân,
de doi juninci puternici să te lege a poruncit şi cu fiare înfocate a-i
îmboldi a început, de care pătimire numai auzind ne înfricoşăm şi
cântări de umilinţă îţi aducem:
Bucură-te, răbdătoare de chinuri nebiruită;
Bucură-te, biruitoarea vrăjmaşilor celor nevăzuţi;
Bucură-te, stâlp pe piatra credinţei întemeiat;
Bucură-te, temelie nesurpată şi neclintită;
Bucură-te, zidul cel preaputernic al credincioşilor;
Bucură-te, că ai zdrobit capul balaurului celui rău;
Bucură-te, că pe păgâni spre minunare i-ai adus;
Bucură-te, că slobozindu-ne din munci, în post şi în rugăciune ai petrecut;
Bucură-te, grădina lui Hristos cea încuiată;
Bucură-te, floare din văile lumii aleasă;
Bucură-te, făclie pusă în sfeşnicul ceresc;
Bucură-te, smirna cea cu dulce miros a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 9-lea
Putere din înălţime primind asupra jertfitorului păgânesc din Seleucia,
l-ai aruncat la pământ, iară el, venindu-şi în sine, a poruncit să fie
zugrăvit chipul tău; după aceea şi în Hristos a crezut, botezându-se cu
toată casa lui, lăudându-te şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Înştiinţându-se noroadele că în pustiu petreci, au alergat toţi
bolnavii ca la un doctor iscusit şi, dobândindu-şi sănătatea, lăudau pe
Dumnezeu, Cel ce un dar ca acesta ţi-a dăruit. Pentru aceasta, te rugăm,
dă-ne şi nouă sănătate cu sfintele tale rugăciuni, ca să te lăudăm aşa:
Bucură-te, tămăduirea tuturor durerilor trupeşti;
Bucură-te, vindecătoarea bolilor trupeşti;
Bucură-te, folositoarea grabnică a celor din necazuri şi din nevoi;
Bucură-te, apărătoarea de orice primejdii;
Bucură-te, rugătoare fierbinte către Dumnezeu;
Bucură-te, sprijinitoarea văduvelor şi ocrotirea orfanilor;
Bucură-te, mijlocitoarea păcătoşilor către Dumnezeu;
Bucură-te, a neamului creştinesc mare ajutătoare;
Bucură-te, a Bisericii podoabă prealuminoasă;
Bucură-te, a fecioarelor de curăţie îndemnătoare;
Bucură-te, albină a raiului de multă miere aducătoare;
Bucură-te, că eşti întâia muceniţă purtătoare de cunună;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 10-lea
„Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos”, a strigat fecioara cea
preaînţeleaptă, „necazurile, primejdiile sau durerile? Ci acest pahar
dulce mi se face mie pentru dragostea Împăratului Ceresc, pe Care
avându-L, împreună cu El mă voi proslăvi şi voi dănţui împreună cu
îngerii”, cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid mare te-a câştigat lumea şi în necazuri mare apărătoare; dă-ne şi
nouă cu sfintele tale rugăciuni a trece fără primejdie porţile morţii,
ca să te lăudăm zicând:
Bucură-te, trâmbiţa adevărului;
Bucură-te, chitara cuvântării de Dumnezeu;
Bucură-te, alăută care ai cântat Evanghelia lui Hristos;
Bucură-te, organ insuflat de dumnezeiescul Pavel;
Bucură-te, limbă de foc care străluceşti mintea celor pecetluiţi cu darul Duhului;
Bucură-te, vioară şi muzică a darului celui duhovnicesc;
Bucură-te, rândunica lui Hristos cea dulce răsunătoare;
Bucură-te, ceea ce Evanghelia de la Pavel ai învăţat;
Bucură-te, că pe aceasta luminat la neamuri o ai predicat;
Bucură-te, că ai iubit împreună cu Pavel a muri şi cu Hristos a vieţui;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 11-lea
Văzând Stăpânul a toate căderea neamului omenesc prin călcarea poruncii
strămoşeşti, te-a dăruit pe tine lumii ca pe o făclie luminoasă, ca să
luminezi minţile cele întunecate şi să tragi la Hristos cete de
mucenici. Pentru aceasta şi noi, închinându-ne, mulţumim Făcătorului de
bine cântând: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Minune mare s-a făcut la sfârşitul vieţii tale, fericită muceniţă, că
muntele cel de piatra desfăcându-se cu porunca lui Dumnezeu, te-ai
ascuns de la ochii cei fără de ruşine, iar noi te întâmpinăm cu laude de
cântări aşa:
Bucură-te, că tinereţile tale prin chinuri au înflorit;
Bucură-te, că după aceea viaţa ta în post şi în lacrimi ai petrecut;
Bucură-te, că în munţi ca o pasăre ai petrecut;
Bucură-te, că piatra s-a desfăcut la porunca lui Dumnezeu şi te-a primit şi de ochii celor fără de ruşine te-a acoperit;
Bucură-te, că la bătrâneţi cinstite ai ajuns;
Bucură-te, că muntele cel de piatră mormânt ţi s-a făcut;
Bucură-te, că de acolo ai fost chemată la odihna cerească;
Bucură-te, căci cu mare cinste ţi s-au deschis porţile raiului;
Bucură-te, că îngereşte acum te închini Făcătorului tău;
Bucură-te, că acum în grădina raiului te veseleşti;
Bucură-te, că neîncetat Îl slăveşti acum pe Domnul;
Bucură-te, că de frumuseţea Lui negrăit te îndulceşti;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 12-lea
Precum în viaţa aceasta toate neputinţele şi bolile tămăduiai, aşa şi
acum, petrecând în lumina Sfintei Treimi, nu ne uita pe noi, neamul tău
cel de jos, ci sănătoşi ne păzeşte cu rugăciunile tale şi ne
învredniceşte ca în pământul celor blânzi să cântăm lui Dumnezeu
împreună cu tine cântare: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Lăudăm, cinstim şi cântăm nevoinţele, luptele şi răbdarea ta până la
sfârşit, pentru care Hristos te-a proslăvit în cer şi pe pământ. Pentru
aceasta te rugăm: izbăveşte-ne de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, de
boli şi din toate relele întâmplări, pe noi, cei ce-ţi cântăm:
Bucură-te, dulce privighetoare;
Bucură-te, porumbiţă încântătoare;
Bucură-te, trandafirul cel cu bună mirosire;
Bucură-te, strugure plin de darul Sfântului Duh;
Bucură-te, cu Pavel întocmai glăsuitoare;
Bucură-te, cu Petru împreună-luptătoare;
Bucură-te, că împreună cu ei te rogi pentru lume către Domnul;
Bucură-te, sprijinul celor nedreptăţiţi;
Bucură-te, maica celor lipsiţi;
Bucură-te, a bătrâneţilor cinstită împodobitoare;
Bucură-te, diamantul Bisericii cel preastrălucit;
Bucură-te, neadormită rugătoare către Dumnezeu pentru suferinţele noastre;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul al 13-lea
O, prealăudată Mare Muceniţă Tecla, primeşte această scumpă laudă din
dragoste alcătuită, precum Mântuitorul banii văduvei, şi în ziua
Înfricoşătoarei Judecăţi, cere de la Hristos iertare păcatelor noastre,
ca intrând în viaţa cea fără de sfârşit să cântăm împreună cu tine lui
Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Când slăviţii Apostoli.., Condacul 1: Vrednicei de fericire, prealăudatei…,
Icosul 1
Când slăviţii Apostoli, buna propovăduire a lui Hristos în lume
purtând, au mers în Iconia şi te-au aflat pe tine, frumoasă fecioară,
având optsprezece ani, fiind de neam mare şi slăvit, logodită fiind cu
un tânăr asemenea bogat, anume Famir, văzând tu minunile ce se făceau de
către Apostoli, şedeai ascultând cuvintele lor în casa lui Onisifor şi
luând aminte la cele ce grăiau dânşii. Pentru acestea te lăudăm zicând:
Bucură-te, fecioară curată şi preaînţeleaptă;
Bucură-te, că lucrarea Sfântului Duh s-a înrădăcinat în inima ta;
Bucură-te, că lumina cea de sus inima ta o a luminat;
Bucură-te, că primind lumina, de înţelepciune te-ai umplut;
Bucură-te, că sămânţa cuvântului lui Dumnezeu a căzut pe pământ bun în sufletul tău;
Bucură-te, că ai crezut în Fiul lui Dumnezeu şi L-ai iubit pe El;
Bucură-te, că de Dumnezeu cu tot sufletul te-ai lipit;
Bucură-te, că a sluji lui Hristos cu dragoste te-ai făgăduit;
Bucură-te, că acum în ceruri împreună cu El te proslăveşti;
Bucură-te, ceea ce ai deschis calea tuturor muceniţelor;
Bucură-te, că eşti ca un sfeşnic luminos înaintea lor mergând;
Bucură-te, că înaintea lui Hristos acum stai;
Bucură-te, Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
Condacul 1
Vrednicei de fericire, prealăudatei şi întocmai cu Apostolii,
întâi-pătimitoarei Marii Muceniţe Tecla, cântări veselitoare să-i
aducem, ca uneia ce a deschis calea Împărăţiei, arătând că Hristos,
iubitorul de oameni, pe toţi îi primeşte şi tuturor le dăruieşte
cereasca Sa cămară; toţi cu un glas să strigăm către dânsa: Bucură-te,
Mare Muceniţă Tecla, cea întâi-pătimitoare!
