Sf. Paisie Aghioritul și Părintele Savatie Baștovoi despre noblețea duhovnicească

Sf. Paisie Aghioritul:

+ Noblețea este dreptate duhovnicească.

+ Nu folosi logica, fiindcă noblețea este în afara logicii. Voi vreți să aranjați lucrurile cu logica omenească, cu dreptatea lumească. Unde este dreptatea duhovnicească? Nu am spus că omul, cu cât este mai duhovnicesc, cu atât are mai puține drepturi în această viață? Omul duhovnicesc doar dăruiește și niciodată nu caută să primească!

+ Adevărata sensibilitate are noblețe.

+ Noblețea are și ea vitejie, căci atunci lucrează inima.

+ Totul este ca omul să dobândească noblețea duhovniceasca. Atunci se înrudește cu Dumnezeu Nimic altceva nu-L înduioșează atât de mult pe Dumnezeu ca noblețea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc.

Părintele Savatie Baștovoi:

+ Noblețea înseamnă a putea bea apă din mâna dușmanului tău.

+ O singură grijă are lumea de azi: să ne arate că și cel mai bun om poate greși. Proștii se bucură când văd dreptul clătinându-se. Ei cred că și el a devenit unul dintre ei. Ei cred că de-acuma și el va juca după regulile lor, dar ei sunt iscusiți în regulile minciunii, în dezordine, ei sunt iscusiți în a lupta în întuneric.

+ Faceți tot ce puteți ca să păstrați încrederea în celălalt! Dacă ați pierdut-o, luptați pentru ea, dacă o aveți mulțumiți lui Dumnezeu și înmulțiți-o!

+ Să ne iubim unii pe alții, și așa păstrăm noblețea. Noblețea-i dragoste, măi! Ce poate să mai fie noblețea asta?! De aici se începe tot! 

IPS Athanasie de Limassol: "Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, iar această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască"

Să-L iubim pe Hristos, să ne punem nădejdea noastră în El, și să învățam să ne rugăm pentru alții, pentru toată lumea, pentru cei morți, pentru toți oamenii, rude sau străini, care se confruntă cu dificultăți, suferințe. Să ne rugăm pentru nevoile fraților noștri, și această milostenie spirituală se va întoarce în sufletul nostru ca răsplată dumnezeiască.

Nimeni nu-și poate imagina că este posibil să-și trăiască viața fără să trebuiască să treacă prin dificultăți. Oricine suntem, sfinți sau păcătoși, mergem la judecată. Cum este firea vieții noastre, așa este și viața noastră. Si necazurile fac parte din ea. Dumnezeu, desigur, nu este vinovat pentru ele; El nu ne trimite necazuri pentru a ne ispiti, așa cum mulți oameni își imaginează în "simplitatea" lor: "Dumnezeu ne-a trimis nenorociri și necazuri să ne ispitească!" - ca și cum Dumnezeu nu ar ști dacă credința noastră este puternică sau slabă și El ar vrea să ne pună puțin pe foc, pentru a înțelege cine suntem cu adevărat. Dumnezeu nu ne ispitește în acest sens. Și când spunem: "sunt în mijlocul ispitei", înseamnă că "mă îmbunătățesc". Ispita mă face mai bun; "încercat în ispită" înseamnă "experimentat".

Firea vieții noastre este așa, pentru că boala, necazul, suferința și moartea au intrat în om după căderea sa în păcat. Moartea în sine este un lucru înspăimântător pentru om, nu ne place, pentru că nu face parte din firea noastră. Nu am fost creați să murim și nu vrem moartea. Dar ea este și va rămâne până când Dumnezeu o va nimicnici definitiv la cea de-a Doua a Sa Venire, în ultima zi a Veacului acestuia. Și până atunci, noi toți, fără excepție, vom rămâne supuși stricăciunii și morții.

Timpul trece zi după zi. Ce este asta, dacă nu moartea? Am început acest interviu la 7:30. Este 7:35; au trecut cinci minute. Aceste cinci minute au trecut din viața noastră, și nu se vor mai întoarce niciodată. Suntem cu cinci minute mai în vârstă, mai bătrâni, mai ramoliți. Asta este! Adâncind reflecția noastră, ne întrebăm Cine ne poate da soluția, Cine poate să  ne elibereze din această realitate care este în mod natural grea și ne împinge la disperare? Hristos! El ne poate da răspunsul în măsura în care numai El singur a învins moartea și îi oferă omului posibilitatea să o depășească. Cum? Prin Învierea Sa, venirea Lui, prin anticiparea Împărăției Sale.

Este minunat să vedem cum omul se simte puternic și tare în încercări, datorată harului lui Dumnezeu. Am vizitat toate familiile afectate de catastrofa aeriană din 2005 (Un avion cipriot s-a prăbușit lângă Atena și 121 oameni și-au pierdut viața). Am constatat că aproape toate familiile erau întărite. În aceste momente teribile, acești oameni literalmente se adânceau în ei înșiși în căutarea mângâierii harului și rezistau loviturii. Am întâlnit două familii în Paralimni, un oraș din Cipru. Două femei m-au impresionat foarte mult. Fiecare dintre ele a pierdut cinci membri ai familiei: tatăl lor, mama lor și cei trei copii ai lor. Aceste femei mi-au făcut o impresie extraordinară. Erau femei simple; mi-au spus că sunt analfabete. Să spunem mai bine că aveau puțină educație. Dar ce putere și ce înțelepciune aveau! Și, în loc să le consolez eu, au ajuns să mă consoleze ele pe mine! Asta m-a marcat profund. Eram însoțit de un preot australian. L-am luat, ca să nu rămână singur. Înainte de a pleca, m-a întrebat, săracu': "Ce le vom spune acestor oameni? Cum îi vom mângâia?". Și când am plecat, mi-a spus: "Am venit să-i consolăm și noi am primit mângâierea!". A fost așa pentru că acești oameni aveau o comoară enormă de răbdare, de putere, și Îl lăudau pe Dumnezeu în timp ce acceptau încercările prin care treceau.

Cu alte cuvinte, întrebarea esențială este: "Cum primim greutățile?". Nimeni nu-și închipuie că nu o să aibe vreuna. Trebuie să fim pregătiți și trebuie să știm că de-a lungul întregii noastre vieții va trebui să trecem prin ele. Căci aceasta face parte din viața credincioșilor și a ateeilor, a tinerilor și a bătrânilor, a bogaților și a săracilor, a sfinților și a păcătoșilor. Toți, fără excepție, suntem supuși acestora. "Cum poate omul să depășească greutățile?"; în asta constă esențialul. Dacă învățăm să o întâmpinăm cu răbdare, putere, rugăciune și nădejde în Dumnezeu, atunci încercarea noastră se va întoarce spre noi cu mângâiere. Apoi nu ne vom prăbuși, vom continua să mergem mai departe, iar întunericul nu ne va scufunda sufletul și dulcea lumină a lui Hristos va străluci mereu în existența noastră, pentru că unde este Dumnezeu, totul este plin de mângâiere și dragoste. Hristos este cheia. Este foarte important să înțelegem: chiar de am fi în iad, dacă Hristos este cu noi, iadul devine paradis. Și dacă ajungem în rai, dacă Hristos nu este cu noi, raiul va deveni un iad, pentru că El este totul pentru noi, El este Lumina lumii, Viața lumii.

IPS Athanasie de Limassol: "Mesajul esențial al Sfinților contemporani față de omenire este că Hristos este sensul vieții"

Interviul de mai jos a fost realizat de un corespondent al Agionoros.ru la Mănăstirea "Întâmpinarea Domnului" din Moscova, cu ocazia publicării în limba rusă a cărții Mitropolitului Athanasie de Limassol „Inima deschisă a Bisericii“. Articolul original din limba rusă poarta titlul: "Biserica răspunde celor mai importante întrebări despre viața omului".

Înaltpreasfinția Voastră, povestiți-ne despre întâlnirile dvs. cu Stareții pe care i-ați cunoscut în Athos.

În secolul al XX-lea, prin mila lui Dumnezeu au fost trimiși în Grecia și Ciprului o pleiadă de mari și sfinți Stareți. Cei mai mulți dintre aceștia au trăit în Athos, dar mulți dintre ei și-au dus lupta spirituală în afara Muntelui Sfânt. Domnul m-a învrednicit să întâlnesc mulți dintre acești eroi ai ascetismului și chiar să stabilesc legături duhovnicești cu ei. Ei au jucat un rol decisiv în viața mea. Desigur, întâlnirea cu unul sau cu mai mulți sfinți nu face din tine un sfânt. Dimpotrivă, asta a crescut responsabilitatea mea față de Biserică și față de mine însumi. Faptul că, în timpurile noastre au trăit mulți mari eroi ai ascezei și duhovnici purtători de Duh mărturisește despre prezența continuă a lui Hristos în Biserică și în viața noastră. Unii dintre acești Stareți sunt cunoscuți în întreaga lume ortodoxă. Alții rămân necunoscuți sau aproape necunoscuți. În interviurile mele, de multe ori i-am evocat pe Gheron Iosif Vatopedinul, Sf. Paisie, Gheron Efrem de Katounakia, Gheron Iosif Isihasutul, dar și alți sfinți pe care Domnul m-a judecat demn să-i întâlnesc. Mesajul esențial al Sfinților contemporani față de omenire este că Hristos este sensul vieții. Dacă totul vine din partea omului și nimic din partea lui Hristos, atunci omul nu are nimic. Dacă omul este cu Hristos și renunță la toate celelalte, atunci este plin de sens și împlinit și nu mai are nevoie de restul. Fiecare Stareț exprimă această lege duhovnicească în felul lui unic și prin exemplul vieții sale. Viața acestor Stareți este presărată cu numeroase minuni. Dar cea mai mare minune este că omul devine un adevărat fiu al lui Dumnezeu. Acesta este cel mai mare semn pe care omul îl poate vedea în viața sa.

Înregistrari AUDIO, VIDEO inedite CU și despre Sfântul PAISIE AGHIORITUL. Mitropolitul Athanasie de Limassol - Fapte minunate ale Sfântului Paisie Aghioritul

Ah, fraților, în aceste vremuri dragostea multora se va răci, și va fi multă întristare, atacuri ale neamurilor și emigrări ale popoarelor, mare neorânduială, risipă, negrijă, indiferență față de mântuirea sufletului. Aproape toți oamenii vor fi dispuși să alerge la mese, la petreceri, la chefuri. Vor alerga să se desfete cu bunătățile pământești. Oamenii se vor vrășmași, vor fi foarte trândavi. Vor fi trândavi în îndatoririle lor creștine. La gradul superlativ! Vor fi dispuși să-i judece pe ceilalți! Necredința, ura, vrăjmășia, invidia, cearta, vor deține primul loc în viața oamenilor!  

 Învățături ale Sfântului Paisie Aghioritul - înregistrare cu vocea sa

Ah, fraților, în aceste vremuri dragostea multora se va răci, și va fi multă întristare, atacuri ale neamurilor și emigrări ale popoarelor, mare neorânduială, risipă, negrijă, indiferență față de mântuirea sufletului. Aproape toți oamenii vor fi dispuși să alerge la mese, la petreceri, la chefuri. Vor alerga să se desfete cu bunătățile pământești. Oamenii se vor vrășmași, vor fi foarte trândavi. Vor fi trândavi în îndatoririle lor creștine. La gradul superlativ! Vor fi dispuși să-i judece pe ceilalți! Necredința, ura, vrăjmășia, invidia, cearta, vor deține primul loc în viața oamenilor!  

Să stăm cu frică de Dumnezeu și să fim atenți în plinirea îndatoririlor noastre religioase, ținând toate virtuțile. Să ne îngrijim să umplem vasele noastre cu ulei cât sufletul nostru se află în trup. Candela noastră trebuie să lumineze, trebuie să fie aprinsă tot timpul vieții noastre, să fie aprinsă înainte ca ochii noștri să se închidă. Neîncetat sa fie aprinsă candela noastră! Vasele sunt puterile sufletului care primesc virtuțile. Uleiul pe care trebuie să-l turnăm în vase este aplicarea practică a tuturor virtuților. Candela ce luminează simbolizează mintea care poate primi Sfântul Har. Sufletul care va deveni purtător de lumină va intra împreună cu Iisus Hristos în Împărăția Cerurilor. Repet aceasta: sufletul care va avea aprinsă candela, precum cele cinci fecioare, va intra împreună cu Iisus Hristos întru Împărăția Cerurilor! Doamne iartă mulțimea păcatelor mele! De asemenea, trebuie să-i vezi sfinți pe toți ceilalți și numai pe tine să te vezi păcătos și mai mic decât toți, indiferent dacă ceilalți oameni ar putea fi păcătoși. Nu avem noi dreptul să-i vedem păcătoși, nu avem dreptul să-i judecam, nu avem dreptul să vorbim împotriva unui păcătos. Numai pe noi înșine să ne vedem păcătoși și mai prejos decât toți! Omul să vorbească atunci când trebuie, să vorbească atât cât trebuie, și să vorbească așa cum trebuie! 

Cel mai grozav vrăjmaș al diavolului nu este altul decât smerenia. Să ascultam pe Domnul nostru care zice că demonii se scot afară cu rugăciune și post. Dacă ne va aduce gânduri necuviincioase în lucrarea noastră duhovnicească și orice altceva care să împiedice mântuirea sufletelor noastre, trebuie să îl luptam cu rugăciunea mântuitoare înlăuntrul nostru, în mintea noastră, cu "Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă", "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajuta-mă!". Si întotdeauna sufletul nostru să înseteze de cunoașterea adevărului, să înseteze de cunoașterea păcatelor, să înseteze de pacea conștiinței, să înseteze de bucuria cerească! Cea mai frumoasa însetare este cea după unirea cu Iisus Hristos! Să înseteze după Sfânta Împărtășanie, să înseteze după dobândirea virtuților, să înseteze de a ajunge cât mai repede în Împărăția Cerurilor, de a se elibera cât mai repede de deșertăciunea lumii prezente, de a se elibera de dureri, de întristări, de chinuri, de răutatea care împărătește în inimile oamenilor, de a ne face liberi, de a ne elibera de patimi și, în cele din urmă, sufletul nostru să înseteze de bucuria veșnică, să înseteze după unirea cu Dumnezeu ca să trăim veșnic, împreună cu sfinții! Deoarece, cât va fi timpul vieții noastre aici, pe pământ?...

Stareţului Iacov Tsalikis a fost canonizat. Sfântul Porfirie: "să știți că el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta".

Basilica: Un nou sfânt contemporan: Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Stareţul Iacov Tsalikis din Evia

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit luni în şedinţă de lucru, a aprobat canonizarea Stareţului Iacov Tsalikis (1920-1991), un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”.

Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Ecumenice, Sfântul Sinod a aprobat referatul Comisiei Canonice privind trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe a Arhimandritului Iacov Tsalikis, originar din Asia Mică, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, stabilind ca dată de pomenire ziua de 22 noiembrie a fiecărui an.

Acum câteva zile s-au împlinit exact 26 de ani de la cuvioasa adormire a Sfântului Stareţ Iacov Tsalikis, care a vieţuit la Sfânta Mănăstire a Cuviosului David cel Bătrân din Evia.

Mitropolitul Athanasie al Limassolului: "este firesc ca în Biserică să existe sminteli, să existe căderi, neputinţe omeneşti, dar trebuie să învăţăm să nu ne smintim, şi toate aceste lucruri să le vedem din altă perspectivă"

"Se găsesc destui care să strice dragostea Bisericii faţă de tot omul."

"Şi mai ales asupra unui preot foarte uşor se răspândesc calomniile."

"Dumnezeu îi lasă şi pe cei care, înrobiţi de patimi, devin unelte ale diavolului şi-i smintesc pe ceilalţi. Dumnezeu nu se mânie să-i „secere” – de ce? Pentru că spune că există pericolul ca, secerând neghinele, să vatăme şi grâul. Dar mai există un motiv: acela că omul poate, chiar şi în ultima clipă a vieţii, să se pocăiască."

"Aceasta este minunea, că în Biserică cel mort prin păcat poate învia întru viaţa veşnică. "

Familia Ortodoxa: „Cine judecă pe cine?”

„Știm că Biserica este Trupul lui Hristos. Trupul omului, de pildă, este un organism – câți microbi intră în fiecare zi în trupul omului? Dar alimentele pe care mâncăm – toate sunt bune, toate sunt curate? Organismul preia alimentele, le alege înăuntrul său, păstrează ceea ce este nevoie și restul elimină. Acest lucru se întâmplă și în Biserică, Trupul lui Hristos. Toți avem ideile noastre, pozițiile noastre, teoriile noastre – dar, până la urmă, ceea ce se impune este adevărul lui Hristos.

Eu nu mă tem de anumite greșeli care au loc în Biserică, pentru că știu că nu sunt eu mântuitorul Bisericii – Mântuitorul Bisericii este Hristos. Hristos nu are nevoie de mântuitori. Noi nu trăim în Biserică ca să salvăm Biserica, aceasta este o concepție romano-catolică. Noi trăim în Biserică nu ca să o salvăm, ci ca să ne salvăm noi, ca să primim sfințenia Capului Bisericii, care este Hristos” (Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului).

Deoarece această temă a smintelilor a fost menţionată de multe ori în istoria Bisericii – sminteli mai vechi, mai noi, sau chiar viitoare –, este o temă care, desigur, ne mâhnește. Nu poate spune nimeni că primește cu bucurie toate acestea, dar este o temă pe care trebuie să învăţăm să o înfruntăm corect.

IPS Ierotheos Vlachos: "mă bucur de evlavia, cucernicia și bunătatea românilor, dar va trebui să fie atenți să aibă discernământ și echilibru"

Nici să ne ocupam de dogme și subiectele bisericești, doar prin speculație și rațiune, dar nici cu mânie, cu patimă, pentru că nici într-un caz, nici în celalalt nu va domni Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, Care este un Duh al păcii.

Conferința IPS Ierotheos Vlachos: "Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală" (text, video). "Lumea de astăzi are nevoie de creștini insuflați și îndrăgostiți de Hristos, altfel vom fi niște creștini secularizați"

Conferința IPS Ierotheos Vlachos

"Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală"

(prima parte: Cuvântul Mitropolitului) 

Viața duhovnicească este viața Duhului Sfânt care este legată de viața creștină. Viața creștină este unirea și comuniunea noastră cu Hristos. Viața duhovnicească înseamnă să simtă cineva în lăuntrul său lucrarea Duhului Sfânt. Aceste lucruri nu diferă între ele. Hristos este Cel care trimite pe Duhul Sfânt în inimile noastre, iar Duhul Sfânt îl plăsmuiește pe Hristos în lăuntrul nostru.

Sfântul Simeon Noul Teolog vorbește despre botezul apei și botezul Duhului Sfânt. Botezul apei este cel pe care l-am primit la o vârstă frageda, atunci când nu puteam conștientiza lucrul acesta, iar botezul Duhului Sfânt este lucrarea Duhului Sfânt pe care începem să o simțim prin pocăință. 

Mitropolitul Pavel Boulos Yazigi de Alep

Ce înseamnă epoca contemporană? Este mediul în care trăim noi, toți. Cum este acest mediu în care trăiesc teologii contemporani? Este un mediu dificil și tragic. In Orientul Mijlociu creștinii ortodocși suferă războiul și prigoanele. Am petrecut 3 ani în Liban și în Siria, și mai cu seamă în 1998, când avea loc războiul civil în Liban. Am fost de multe ori în Damasc și în Alep, care astazii este într-o situație foarte grea. Am legat foarte multe prietenii duhovnicești cu creștinii de acolo. Un prieten de al meu este Mitropolitul de Alep care a fost răpit. Si cunosc condițiile în care trăiesc acești creștini ortodocși. Ei nu știu dacă se mai pot trezi a doua zi, dacă mai ajung să se culce din nou seara. In Africa creștinii suferă din pricina războiului, a foametei si a vrăjitoriei. Iar în Apus creștinii suferă din cauza secularizării. Dacă m-ați întreba care dintre acestea sunt ispitele cele mai periculoase, aș spune că cele din Apus, adică secularizarea. Ce înseamnă secularizare? Secularizare înseamnă să trăiască cineva după duhul lumesc iar nu după Duhul lui Dumnezeu, să se adapteze cineva legilor lumii și să uite poruncile lui Dumnezeu, să aibă doar botezul apei și să nu aibă știință de botezul Duhului Sfânt.

Mitropolitul Athanasie de Limassol despre Maica Domnului, sfinții contemporani și oamenii virtuoși din lume. Sfinții trăiesc toată înstrăinarea omului de Dumnezeu; nu sunt nesimțitori față de durerea aproapelui, dar pentru că sunt sănătoși sufletește, trăiesc totul așa cum trăiește Dumnezeu

Mitropolitul Athanasie de Limassol 

despre Maica Domnului, Poarta Cerului

- Asa cum ati spus, este o harisma cu adevarat a fi omul tacut, insa sa se afle in continua convorbire si cu Dumnezeu. Si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, desigur, nu era tacuta pentru ca nu avea ce sa spuna, sau pentru ca nu vorbea cu nimeni, ci pentru ca se afla intr-o continua vedere a luminii necreate a lui Dumnezeu, intr-o continua impartasire de dumnezeiescul har. Asadar, si putinele ei cuvinte, erau cuvinte pline de Duhul Sfant, pline de viata vesnica, cuvinte care odihnesc si linistesc pe om.

Desigur, intelegeti ca un om indepartat de Dumnezeu este limbut si nestatornic, pentru ca nu are inlauntrul lui ceva sa ofere, si care sa zideasca, pe sine insusi sau pe alti oameni. Vorbirea in desert si palavrageala sunt simptome ale lipsei si superficialitatii duhovnicesti. De aceea, si un mare ascet al Bisericii noastre, Avva Isaac, ii indeamna pe monahii care se lupta cu patimile ca "mai presus de toate sa iubeasca tacerea", care naste rugaciunea, si este mama tuturor celorlalte bunatati si harisme duhovnicesti. Tacerea este numita de catre parinti "pazitoare a vistieriei duhului".

Prin urmare, si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, care era plina de tot harul Duhului Sfant, cu siguranta pentru tacerea ei, ne-a invatat intelepciunea si cumintenia si ne-a dat exemplu de viata tuturor.  

Ascultarea, precum toate celelalte virtuti si porunci ale Domnului, ne calauzesc catre adevarata libertate, are scopul de a ne elibera. Nu de a ne elibera de alti oameni, de fratele nostru, insa de a ne elibera de pacatul si de patimile noastre, pentru a putea fi in comuniune de iubire adevarata cu fratele nostru. Suntem robi ai pacatului si ai impatimirilor noastre si ai patimilor noastre. Nu ne robesc oamenii sau imprejurarile, pacatul este robia si dictatura care ne desfiinteaza libertatea. Asadar ascultarea in Hristos este calea catre libertate, este cu adevarat libertatea. Nu ne supunem pentru a fi robi, ne supunem pentru a deveni liberi. Precum un oarecare om ce urmeaza cu acrivie sfaturile medicale si indicatiile terapeutice, nu este rob al doctorului, dar devenind "rob" ascultator al doctorului dobandeste insasi libertatea sa, sanatatea sa. Si omul, supunandu-se poruncilor lui Dumnezeu, nu o face din robie, insa o face din dragoste si cu acrivie, si asa devine cu adevarat liber, devine intr-adevar fiu al lui Dumnezeu dupa har.

Minuni ale Sfântului Porfirie povestite de IPS Athanasie de Limassol."De îndată ce l-am văzut pe acest om, o certitudine s-a născut în sufletul meu: tot ceea ce Hristos a spus este adevărat"

Mitropolitul Athanasie de Limassol împărtășește în cartea sa "Inima deschisă a Bisericii", publicată în 2016, într-o ediție îngrijita de Mănăstirea "Întâmpinarea Domnului", de la Moscova, imensa comoară a experienței sale spirituale pe care a acumulat-o de-a lungul celor șase decenii ale vieții sale în rugăciunea sa, în întâlnirea cu frații și surorile în Hristos, și mai ales lângă sfinții Bisericii noastre, pe care a avut harul de a-i întâlni. În textul de mai jos, Mitropolitul Athanasie ne vorbește despre Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, în traducerea [din rusă în franceză a (n.n.)] a paginilor 89-122 ale cărții menționate mai sus.

Vă voi vorbi de cineva care a trecut la cele veșnice pe 2 decembrie, un sfânt al timpurilor noastre, un mare sfânt. Și nu vă voi povesti doar istoria lui; aș vrea să vedem că tot ceea ce Biserica ne învață, că tot despre ceea ce se vorbește în Biserică, poate fi întrupat în viața reală. Gheronda Porfirie a murit în 1992. Fără îndoială că ați auzit vorbindu-se de acest mare om. Dumnezeu m-a învrednicit să îl cunosc personal, și chiar să-l cunosc îndeaproape. Am stat aproape de el în numeroase ocazii. Fiind călugăr athonit, a dorit sa moara în Sfântul Munte și, de asemenea, eu acolo l-am cunoscut. Poate că am fost unul dintre ultimii cărora le-a vorbit. Am avut o conversație telefonică, chiar în ziua trecerii sale la cele veșnice. Acest Gheronda, iubiții mei, a fost unul dintre cele mai importanți Stareți ai timpului nostru. Am scrie o mulțime de cărți despre el pe baza povestirilor martorilor oculari. Am scrie o mulțime de volume dacă am nota mărturiile celor ce stăteau lângă el.

IPS Athanasie de Limassol: Sfinții, și în special Sfântul Arsenie Capadocianul, sunt răspunsul la singuratatea omului contemporan. "Nu este om mai fericit decât omul sfânt, singur cu Dumnezeu"

Mitropolitul Athanasie de Limassol împărtășește în cartea sa "Inima deschisă a Bisericii", publicată în 2016, într-o ediție îngrijita de Mănăstirea Întâmpinarea Domnului de la Moscova, imensa comoară a experienței sale spirituale pe care a acumulat-o de-a lungul celor șase decenii ale vieții sale în rugăciunea sa, în întâlnirea cu frații și surorile în Hristos, și mai ales lângă sfinții Bisericii noastre, pe care a avut harul de a-i întâlni.

În textul de mai jos, Mitropolitul Athanasie ne vorbește despre Sfântul Arsenie Capadocianul, în traducerea [din rusă în franceză a (n.n.)] paginilor 33-41 ale cărții menționate mai sus.

Ce aș putea să spun despre Sfântul Arsenie Capadocianul, acest mare sfânt al timpurilor noastre cu care n-am putea să ne asemănam, caci n-am primit marele har de care s-a bucurat Sfântul Arsenie?! Gândindu-mă la el, mi-am amintit frumoasele cuvintele ale Sfântul Paisie Aghioritul, din cartea sa, pe care a dedicat-o Sfântului Arsenie. De aceea, am decis să nu vă povestesc din nou viața acestui sfânt născut în Farasa, hirotonit întru diacon de Mitropolitul Paisie și care, revenind la Farasa, a slujit ca preot și învățător și a făcut multe minuni. Toate acestea le știi, le-ați citit; viața Sfântului Arsenie Capadocianul este bine cunoscută. Dar, aș vrea să subliniez un lucru spus despre el de către vrednicul de pomenire Cuviosul Paisie, ucenicul său care l-a urmat în toate. Când el a scris biografie lui, mai ales atunci când a descris minunile Sfântului Arsenie, el a spus că acesta era

 "singur, trecea neobservat, și-L avea pe Dumnezeu ca singur ajutor, și el era măreț dăruindu-se cu totul lui Dumnezeu și chipului Său! Și a fost singur la sfârșitul vieții sale, doar cu Dumnezeu alături de el".

Mărturia IPS Athanasie de Limassol despre Sfântul Paisie Aghioritul: "nu minunile au mare însemnătate, ci marea dragoste a Cuviosului pentru Dumnezeu, credința lui profundă și faptul că el a fost un adevărat vlăstar al Bisericii Ortodoxe"

P. Iosif Vatopedinul, P. Nifon Vatopedinul Sf. Paisie și IPS Atanasie de Limassol

Mitropolitul Athanasie de Limassol împărtășește în cartea sa "Inima deschisă a Bisericii", publicată în 2016, într-o ediție îngrijita de Mănăstirea Întâmpinarea Domnului de la Moscova, imensa comoară a experienței sale spirituale pe care a acumulat-o de-a lungul celor șase decenii ale vieții sale în rugăciunea sa, în întâlnirea cu frații și surorile în Hristos, și mai ales lângă sfinții Bisericii noastre, pe care a avut harul de a-i întâlni.

În textul de mai jos, Episcopul Athanasie vorbește despre Sfântul Paisie Aghioritul, în traducerea [din rusă în franceză a (n.n.)] paginilor 72-88 ale cărții menționate mai sus.

Nota ROF: După traducerea din franceză în română a textului, am găsit în cartea "Cuviosul Paisie Aghioritul. Mărturii ale închinătorilor" de Nicolae Zurnazoglu, Ed. Evanghelismos, Buc. 2006, (pag. 42 -53) mărturia IPS-lui Athanasie de Limassol. Așadar, aceasta ne-a dat prilejul să comparam textul tradus din franceză cu cel deja publicat în limba română, adaugând în paranteze câteva diferențe semnificative.

Sf. Paisie împreuna cu IPS Athanasie de Limassol

Înainte de toate aș vrea să vă spun că, niciodată nu mi-am imaginat că va veni ziua când voi povesti viața Cuviosului Paisie și, având în vedere că el însuși nu și-a povestit niciodată viața în ordine cronologică, este posibil ca datele și explicarea anumitor evenimente să sufere lacune. [Eu însă, din recunoștință pentru Stareț, mărturisesc despre viața sa cuvioasă, despre prezența sa în Biserica noastră și în întreaga Ortodoxie. Iar aceasta mărturie a mea se întemeiază pe faptele pe care le-am văzut la el în timpul șederii mele în Sfântul Munte, precum și pe cele pe care mi le-au povestit oamenii vrednici de credință - în plus în ediția rom.]. Și, este cu atât mai dificil cu cât Cuviosul a fost un adevărat om sfânt, și nu vom reuși să reliefăm ce înseamnă aceasta, noi înțelegând foarte puțin. Ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să redam evenimentele așa cum le-am văzut, pentru ca cei care ne aud să le poată aprecia la rândul lor, în măsura înțelegerii lor.

Despre Spovedanie cu Parintele Macarie Simonopetritul. "La origini, Părinţii Bisericii vedeau întreaga lucrare a Bisericii ca o singură taină – cea a mântuirii în Hristos prin Duhul Sfânt".

Teologie.net: Interviu cu pr. Macarie Simonopetritul despre Spovedanie

Preacuvioase părinte Macarie! Pornind de la Tradiţia Bisericii, pe care o cunoașteți foarte bine şi de la propria experiență, aş vrea să ne împărtășiți câteva gânduri despre unele aspecte practice legate de Taina Spovedaniei.

Întâi de toate aş vrea să ne spuneți ce este Spovedania şi dacă este obligatoriu ca ea să fie făcută înainte de fiecare împărtășire?

Înainte de a vorbi despre Taina Spovedaniei şi legătura ei cu Taina Euharistiei, trebuie să spunem că Însăşi Biserica este o taină. Sistemul celor 7 Taine este străin Ortodoxiei şi a fost împrumutat fără discernământ din teologia latină. La origini, Părinţii Bisericii vedeau întreaga lucrare a Bisericii ca o singură taină – cea a mântuirii în Hristos prin Duhul Sfânt. „Sacramentele”[Tainele n.n.] sunt doar nişte căi care ne fac părtaşi la Taina lui Hristos. Iniţierea în această Taină unică se face prin Botez şi Mirungere, iar culmea acestei comuniuni cu Hristos o avem în Euharistie.

Cuvinte foarte actuale ale Mitropolitului Athanasie de Limassol despre Biserica, sfinti, rugaciune, responsabilitatea crestinului. "Scopul creștinului în viața monahală și în viața de familie este același: nunta veșnică cu Hristos"

Atâta vreme cât omul va aștepta rezultatul rugăciunii sale, nu-l va vedea niciodată, căci principiul însăși al acestei rugăciuni este greșit. Este suficient să ne rugam la Dumnezeu cu simplitate și smerenie ca El să ne acorde harul Său. Omul smerit crede în Dumnezeu și nu se întreabă dacă Dumnezeu îl aude sau nu.

Trebuie să învățam oamenii să-L iubească pe Dumnezeu cu iubirea unui copil, și nu din punctul de vedere al mușteriului de supermarket.

Cred că lumea nu are nevoie [ca noi, preoții] să asistam la concerte rock sau să ne jucăm fotbal. Cred că are nevoie ca noi să fim acolo unde poate să ne găsească, adică în biserică, în strana de spovedanii, pentru discuții duhovnicești. Oamenii au nevoie să audă de la noi cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii au nevoie să-i primim cu dragoste și bunătate. Ei n-au au nevoie de prezența noastră la fotbal sau să mergem să bem în cluburi de noapte. Ei au nevoie de dragostea noastră, de bunătatea noastră și de sfințenia vieții noastre.

Important nu este numele păcatului (omor, avort, curvie, ...). Ceea ce contează este esența lui, iar esența oricărui păcat este că omul s-a separat de Dumnezeu.

Impresia generală care o produceau toți [Părinții Sfinți pe care i-am întâlnit] este că erau persoane sănătoase. Duhovnicește, psihic și psihologic sănătoase, prin harul lui Dumnezeu. Nu aveau nici-un defect, nu erau persoane extremiste. Părinții erau oameni echilibrați, rezonabili și delicați. Ei erau plini de iubire față de Dumnezeu, plini de dragoste pentru oameni și foarte bucuroși. Când priveam unul dintre ei, spuneam: iată cum Dumnezeu l-a creat pe om!, caci reuneau în ei chipul lui Dumnezeu și asemănarea lui Dumnezeu. Fiecare dintre ei era un copil al Bisericii. Toți învățau că trebuie să menținem legătura cu Biserica, să întreținem mereu legătură cu ea, indiferent de circumstanțele vieții, și, de asemenea, de a vedea întotdeauna cu ochii lui Hristos.

Sfantul Paisie Aghioritul, Cuviosul Sofronie Saharov si Parintele Arsenie Papacioc conglasuiesc: "mai ales in vremea de astazi nu ajuta sa aplice cineva toata Legea Bisericii cu o asprime fara discernamant"

Aparuse in anul 1990 o "carte" al carui titlul coincidea cu numele editurii care o tiparise si era folosita de multi crestini sub forma unui indreptar de spovedanie. Parintele Arsenie, avand discernamant duhovnicesc, arata ca aceasta compilatie poate face mult rau, autorul ei nefiind duhovnic, ci numai diacon, el insusi spunandu-si "nemonah". In acest sens se stie ca, cu cat sunt oamenii mai sofisticati cu atat dau mai putina insemnatate formelor; pe cand oamenii simplisti abia se aduna laolalta ca si alcatuiesc regulamente strasnice, intotdeauna in viziunea lor forma avand prioritate asupra fondului. In speta, compilatia amintita emana un duh de asprime in privinta aplicarii canoanelor, fiind astfel in contrast cu viziunea avei Arsenie care spunea ca aceste canoane

"raman valabile ca niste mari faruri de orientare care sa puna in lumina gravitatea pacatelor, dar trebuie cunoscuta si aplicarea lor cu pogoramant". 

In prezenta editie intalneam ca un laitmotiv aceasta pledoarie mai sus mentionata, in fiecare interviu care cuprinde intrebari despre spovedanie. Cu privire la acest aspect i s-ar reprosat candva ca nu este "in litera canoanelor" privind maniera in care aplica pogoramintele. De fapt era in duhul Cuviosului Paisie Aghioritul care spunea:

"Da, mai ales in vremea de astazi nu ajuta sa aplice cineva toata Legea Bisericii cu o asprime fara discernamant, ci trebuie sa cultive marimea de suflet in oameni. Sa faca mai intai treaba buna in el insusi, ca sa poata ajuta sufletele, caci altfel va sparge capetele. Pidalionul se numeste Pidalion, pentru ca indruma pe om spre mantuire, cand intr-un mod cand intr-altul, precum face corabierul, miscand carma cand la dreapta, cand la stanga, ca sa scoata coarabia la liman. Daca o va tine drept, fara sa o miste dupa cum este de trebuinta, va izbi coarbia de stanci, o va scufunda si oamenii se vor ineca. Daca duhovnicul foloseste canoanele ca bombardament si nu cu discernamant, potrivit cu omul, cu pocainta ce o are acela etc., in loc sa vindece sufletele le va omora".

Glasul Domnului - Vindecarea orbului din naştere. "Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui este acelaşi lucru cu ieşirea sufletului din întuneric în lumina dumnezeiască"."Cine mustră înaintea celorlalţi pe cineva care a păcătuit sau vorbeşte cu patimă despre o oarecare persoană, unul ca acesta nu e mişcat de Duhul lui Dumnezeu, ci de celălalt duh."

Glasul Domnului(1)

“Iată stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el, şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20)

Numărul 115 (2016), 

Duminica a 6-a după Paşti (a Orbului din naştere)

Evanghelia: Ioan 9, 1-38 (*)

În vremea aceea, trecând Iisus a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Săi L-au întrebat, zicând: „Învățătorule, cine a păcătuit, el, sau părinţii lui, de s-a născut orb?“ Iisus a răspuns: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci pentru ca-ntru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu. Lucrurile Celui ce M-a trimis trebuie ca Eu să le fac până este ziuă; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Eu sunt Lumina lumii!“ Aceasta zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: „Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului“ – care se tâlcuieşte: trimis –. Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând.

Inregistrari audio ale unor Sfinti Parinti contemporani: Porfirie, Paisie, Sofronie Saharov, Efrem Katunakiotul, Efrem Filotheitul, Tadei

Rugăciunea lui Iisus - Jesus Prayer - Иисусова Молитва

 Архимандрит Софроний Сахаров, Άγιος ΠΑΪΣΙΟΣ Αγιορείτης, Άγιος Πορφύριος Καυσοκαλυβίτης, Γέρων Εφραίμ Κατουνακιώτης, Elder Ephraim Philotheos, Părintele Teofil Paraianu, „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”, Rugăciunea inimii la Mănăstirea Sfânta Elisabeta Minsk

Tropare ale Sfantului Paisie Aghioritul in romana, engleza si greaca

Troparul, glasul al-4-lea:

Pe Paisie, de Dumnezeu cugetătorul, ce în Athon s-a arătat în anii de pe urmă, pe mlădiță sfântă a Farasei, veniți toți cei aflați în întristări să-l rugam să ne risipească prin ale lui mijlociri necazurile vieții, ca unul ce mulțime de daruri de la Dumnezeu a dobândit.

 ***

Tropar, glasul 1

Pe vlăstarul Farasei și slava Athonului, al cuvioșilor celor de demult următor și întocmai de o cinste cu dânșii, pe Paisie credincioșii să-l cinstim; pe vasul cel plin de harisme, care este grabnic spre ajutorare tuturor binecinstitorilor care strigă cu credință: slavă Celui ce ți-a dat ție putere, slavă Celui ce te-a încununat, slava Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Apolytikion in the First Tone

The offspring of Farasa,

 and the adornment of Athos,
and the imitator and equal in honor,

of the venerable ones from ages past;
  let us honor Paisios, O faithful, 

the vessel full of graces,
who guards from all sorrows,

the faithful crying out:
Glory to Him Who gave you strength,
Glory to Him Who crowned you,
Glory to Him Who grants through you healings for all.

Ἀπολυτίκια: 

Ἦχος α΄. Τῆς ἐρήμου πολίτης.

Τῶν Φαράσων τὸν γόνον,

καὶ τοῦ Ἄθωνος κλέϊσμα,

καὶ τῶν πάλαι ὁσίων,

μιμητὴν καὶ ἰσότιμον,

Παΐσιον τιμήσωμεν πιστοί,

τὸ σκεῦος χαρισμάτων τὸ μεστόν,
ὡς φυλάσσντα έκ πάντων τῶν λυπηρὡν

τοὺς πίστει ἀνακράζοντας,

δόξα τῷ δεδωκότι σοι ἰσχύν,

δόξα τῷ σὲ στεφανώσαντι,

δόξα τῷ ἐνεργοῦντι διὰ σοῦ,

πᾶσιν ἰάματα.

***

Alt Tropar, glasul al 3-lea:

Lui Hristos urmând, pentru lume te-ai rugat în aceste vremuri mai de pe urma, Paisie cuvioase; caci pustnicește în Athos viețuind, ca un soare prealuminos razele harului le-ai strălucit, pe acestea răspândindu-le mulțimii celor credincioși, prin cuvinte semne și minuni. 

Alt Tropar, glasul al 4-lea:

Drept nevoitorilor te-ai făcut, Paisie cuvioase, slava Athonului, duhovnicesc hrănitor al obștii de la Suroti și lauda Konitei; caci tu pe urmele cuviosului Arsenie pășind, mulțimea harismelor Mângâietorului ai primit; și acum îmbelșugat dăruiește toate cele spre folos, celor ce te cinstesc pe tine, preafericite.

 Alt Tropar, glasul al 5-lea:

Pe bărbatul cel ales al Muntelui Athon, pe cel ce în vremurile din urma ca un mare luminator întunericul din sufletele credincioșilor l-a risipit și bolile sufletelor și ale trupurilor mai presus de fire le-a vindecat, pe făclia înainte-vederii, pe noul Paisie sa-l cinstim.

Traducere adaptata dupa alcatuirea mitropolitului Ioil al Edesei

Din "Paraclisul sau canonul de mângâiere către cel intru sfinți purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru, Paisie Aghioritul"

Sursa: "Viata, Slujba, Paraclisul si Acatistul Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Paisie Aghioritul"

***

Troparul Sfantului Paisie Aghioritul in limba greaca 

Ηχος Πλαγιος Α. Τον Συναναρχον

Tης ενθεου αγαπης το πυρ δεξαμενος υπερβαλλουση ασκησει εδοθης ολος Θεω και παρακλησις πολλων ανθωπων γεγονας, λογους θειους νουθετων, προσευχαις θαυματουργων Παισιε Θεοφορε, και νυν πρευσβευεις απαυστως υπερ παντός του κοσμου, Οσιε.

Troparul in engleza

 (traducere neoficiala)

You received in yourself the fire of godly love, your whole self you then offered to God in ascesis,  and a comfort unto many people you became, offering them your words divine, working wonders through your prayers, Paisios, God-bearing Father, and on behalf of the whole world, you ceaselessly entreat, O Righteous One.

 Troparul in romana 

(traducere neoficiala)

Primind focul dragostei dumnezeiesti, te-ai daruit cu totul lui Dumnezeu prin multe nevointe si, devenind mangaiere multor oameni prin cuvintele dumnezeiesti daruite, lucrand minuni prin rugaciunile tale, Sfinte Paisie, de Dumnezeu purtator, roga-te neincetat pentru intreaga lume, Preacuvioase.

Sursa troparului si a icoanei alaturate a Sfantului Paisie: Manastirea Suroti

Sursa web: Icon and Hymn to St. Paisios of the Holy Mountain

***

Τὸν πανεύφημον ἄνδρα, τοῦ ὄρους Ἄθωνος, τὸν ἐπ' ἐσχάτων τῶν χρόνων, καθάπερ φάος λαμπρόν, τὴν σκοτίαν τῶν πιστῶν διασκεδάσαντα, καὶ νοσήματα ψυχῶν, καὶ σαρκὸς ἐπιφοράς, ἰώμενον ὑπὲρ φύσιν, τῆς προοράσεως λύχνον, νέον Παΐσιον τιμήσωμεν. 

Interviu cu Atanasie Rakovalis despre Parintele Paisie. Ce ar trebui sa faca un crestin ca Parintele Paisie sa raspunda rugaciunilor sale?

Unul dintre invitații Mitropoliei Moldovei și Bucovinei la Simpozionul Internațional dedicat Cuviosului Paisie Aghioritul (Mănăstirea Neamț, 13 – 15 noiembrie 2014) a fost dl Athanasios Rakovalis. Referatul susținut de acesta a avut titlul: ”Harismele duhovnicești ale Cuviosului Paisie Aghioritul, așa cum le-am cunoscut”.

Vă prezentăm mai jos biografia sa și un interviu realizat într-una din zilele simpozionului, care a fost postat recent pe www.doxologia.ro. În acesta, invitatul grec relatează câteva dintre experiențele avute lângă îndrumătorul său duhovnicesc – Cuviosul Paisie Aghioritul.

Date biografice

S-a născut în Grecia, în anul 1957. A absolvit Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii „Aristotel” din Tesalonic. Este căsătorit şi tată a trei copii.

A lucrat ca pictor şi mai apoi, timp de cinci ani, ca profesor la Academia Teologică „Athoniada” din Sfântul Munte. S-a pensionat ca și profesor de fizică în cadrul învăţământului mediu.

În tinereţe, după o îndelungată căutare în hăţişurile New Age, ale diferitelor filosofii religioase din Orient şi după o călătorie – explorare de câteva luni în ashramurile Indiei, a fost introdus în credinţa creştin-ortodoxă de Cuviosul Paisie Aghioritul, cu care a fost într-o strânsă legătură timp de 12 ani, până la plecarea la Domnul a marelui ascet athonit (12 iulie 1994).

Este autor a patru cărţi:

• ”Marii inițiați ai Indiei și Părintele Paisie”, semnată sub pseudonimul Dionisios Farasiotis. Arată peregrinările lui spirituale din tinereţe şi relaţia cu Cuviosul Paisie Aghioritul.

• „Părintele Paisie mi-a spus…”. Prezintă fragmente din convorbirile cu părintele său duhovnicesc.

• „Şoapte”. Carte de poezii şi reflecţii teologice.

• „Pustia Kapsalei”. Descrie chipuri de monahi îmbunătăţiţi din apropierea capitalei athonite Kareea.

Primele două cărţi au fost traduse în mai multe limbi – engleză, rusă, italiană, română şi arabă.

La invitaţia unor Mitropolii, mănăstiri şi parohii din Grecia, a susţinut conferinţe despre Cuviosul Paisie Aghioritul în diferite oraşe din Grecia, participând, totodată, la realizarea unor documentare în limbile greacă şi rusă.

Consideră că are datoria morală de a da mărturie despre sfinţenia Cuviosului Paisie Aghioritul, care a fost înzestrat de la Duhul Sfânt cu nenumărate harisme duhovniceşti.

Sursa: Comuniune Ortodoxa, Noi marturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul

*

Interviu cu Athanasios Rakovalis despre Cuviosul Paisie Aghioritul

- Cum l-ati cunoscut pe Parintele Paisie?

- Aveam 23 de ani, tocmai terminasem facultatea, nu credeam in Dumnezeu in perioada respectiva, si un prieten de-al meu mi-a propus sa mergem in pelerinaj la Muntele Athos. Eu nici nu stiam ce este Sfantul Munte Athos si l-am intrebat: "Si ce vom face acolo?". "Eh, facem o plimbare... Ne ofera mancare pe gratis, un loc de dormit, o sa ne scaldam si in mare, daca vom putea..." Si astfel am inceput. Dar, intrand in Sfantul Munte, am ramas impresionat de ceea ce vedeam. Modul de viata al monahilor era impresionant pentru mine. Era un mod de trai simplu, retras, plin de filozofie - ziceam eu. Cea mai mare surpriza am avut-o atunci cand am inceput sa discut cu monahii, pentru ca in mintea mea aveam o imagine total contrara despre monahi, total impotriva. Studiasem la Facultatea de Fizica si invatasem sa gandesc totul din perspectiva materiei. Pe monahi, pe preoti, ii vedeam ca pe niste persoane cu probleme psihologice, sau cu o gandire redusa si, pe langa aceasta, ii vedeam si ca pe niste oameni care faceau asa zise minuni tocmai pentru a insela lumea. Dar aceasta era o conceptie formata dinainte in mintea mea, izvorata din ceea ce citisem din carti, din ziare, din filmele pe care le vizionasem. In realitate eu nu cunosteam pe nimeni, in mod personal, si nu aveam dreptul, deci, sa judec aceste lucruri.  

- Cum a aparut Parintele [Paisie] in viata dumneavoastra?

Cand am mers la prima manastire de acolo, Manastirea Cutlumus, era un calugar de aceeasi varsta cu mine, cu care, fiind de aceeasi varsta, vorbeam un pic mai lejer, decat cu ceilalti. El m-a sfatuit sa merg si sa-l cunosc pe Parintele Paisie. Eu nu voiam sa merg. Intr-adevar, ma impresionase, insa si acest calugar tanar ma impresionase pentru modul lui de a vorbi, pentru argumentele pe care le aducea. Era un om pregatit. In felul acesta am hotarat sa merg si sa-l cunosc pe Cuviosul Paisie. De acolo a inceput o experienta care mi-a schimbat total cursul vietii.

- Cum l-ati simtit in acel moment pe Parintele Paisie? 

Nu stiam nimic despre Cuviosul Paisie, nici nu avusesem tangenta cu stirile care circulau despre el. Nu ma aflam intr-un asemenea spatiu. Singurul element a fost, tocmai, sfatul acelui calugar tanar, de a merge si a-l intalni. Aveam, cred, o atitudine potrivnica. Cu aceasta atitudine am mers la el. Dar nu m-a lasat pra mult sa cuget asemenea lucruri, pentru ca, imediat dupa ce l-am cunoscut si l-am privit in ochi, a avut loc un eveniment cu totul deosebit, la care si astazi, gandindu-ma, raman surprins. Sa vi-l descriu.  

Casa acestuia se afla in mijlocul curtii, pe o inaltime si trebuia sa urci pentru a ajunge la ea. Apropiindu-ma de acea casa, Cuviosul, care era pe un balcon, mi-a spus: "Uite, mi-a cazut jacheta! Te rog sa te apleci si sa mi-o dai". M-am aplecat, am luat jacheta si cand mi-am ridicat mana pentru a i-o oferi, a fost prima data cand ne-am privit in ochi unul pe altul. Atunci s-a intamplat ceva cu totul de necrezut. L-am privit o secunda, doua, si capul meu efectiv mi-a cazut in jos. Nu suportam sa vad aceasta stralucire care iesea din fata sa. Acest lucru m-a facut sa ma schimb. Mintea mea s-a luminat, am devenit mai linistit si un pic socat, un pic in afara eului meu. Fara sa inteleg ce fac, am inceput sa fac inconjurul casei pentru a merge la intrarea din partea opusa. In timp ce mergeam ma intrebam: "Ce s-a intamplat acum? Ce se petrece cu mine? Este posibil ca un om sa emane lumina, sa straluceasca?". Si, gandindu-ma astfel, am ajuns in curtea din spate, unde l-am vazut din nou pe Parintele Paisie, dar, de data aceasta era cu totul altfel. Un batranel absolut normal, luminos, dar nu avea nimic in comun cu acea maretie si cu acel lucru deosebit pe care-l vazusem cu putin timp inainte. Acest lucru a fost mai usor pentru mine. Am putut sa ma apropii de el. Am inceput sa discutam. Nu m-am referit deloc la evenimentul tocmai trait, nu indrazneam sa fac ceva asemanator, eram prea socat ca sa abordez acest subiect. In urma discutiei, foarte repede, l-am indragit. Era foarte dulce, smerit, foarte simplu. Nu voia sa arate ca si cum ar fi cineva interesant, sa prezinte altceva decat este, si intelegeai nu numai ca are un interes deosebit fata de tine, dar exista ceva in plus: acest om te iubea! Problema ta devenea problema lui. Si aceasta dragoste pe care o avea facea ca sufletele sa se deschida pentru ca aveai in fata un tata, ba mai mult decat un tata, care te iubea foarte mult. Pentru ca astfel stateau lucrurile, i-am deschis sufletul, si am mentionat un lucru care ma preocupa in acea perioada. Era un lucru legat de comportamentul meu. Atunci s-a intamplat ceva cu totul deosebit, care iese dincolo de legile firii umane. Parintele mi-a spus: "Iti amintesti, pe cand erai tu in clasa a doua de gimnaziu, tatal tau a mers intr-o calatorie in Atena" - lucru intamplat cu 12-13 ani inainte. Si mi-a spus: Atunci s-a intamplat asta, si asta, tu te-ai suparat si de aceea ai comportamentul acesta. Adica, pentru a intelege mai bine, mi-a amintit un eveniment din copilaria mea, pe care eu il uitasem, si in acest fel m-a ajutat sa depasesc problema mea. Mi-am zis atunci: acest om ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu insumi! Acest lucru era adevarat, dupa cum s-a aratat de foarte multe ori dupa aceea si dupa cum s-a dovedit si cu alti multi oameni. Pentru ca noi, oamenii, consideram ca este absolut normal sa vedem pe celalalt in fata. Staretul, luminat de Sfantul Duh, pe care-L avea in interiorul sau intotdeauna, nu vedea doar foata omului, ci privea adanc in inima si in sufletul lui. Nu era nevoie ca cineva sa-i spuna cine este si ce problema are, el singur isi dadea seama de acest lucru. Ceea ce va spun acum a fost confirmat de foarte multi alti oameni. In cei 12 ani, cat am stat langa dansul, el insusi mi-a spus multe asemenea cazuri.

- Puteti sa ne impartasiti una, sau doua, din minunile pe care Cuviosul Paisie le-a savarsit cu persoanele despre care povestiti?

Va voi spune un eveniment relaltat de insasi persoana in cauza. Era un om din al carui comportament iti dadeai seama ce fel de om este, nu numai un om lumesc ci, mai mult decat atat, in sensul practicarii pacatului. Acest om venea adeseori la Cuviosul Paisie, si ne-am intalnit de multe ori la chilia lui. Si chiar dorea sa ma intalneasca - auzise de mine - si mi-a spus istoria vietii sale. Si a spus: "eu ma ocupam cu productia de filme porno. Scoteam foarte multi bani din acesta afacere. Aveam Mercedes, masini luxoase, foarte multe apartamente. Si am auzit de Cuviosul Paisie, si mi-am zis: Eh, acest calugar isi bate joc de oameni. Ma duc eu sa-l gasesc si sa descopar toate aceste inselatorii pe care le face". Si intr-o zi a plecat spre Sfantul Munte Athos.

Pe la coliba staretului treceau zilnic sute de oameni; urcau, coborau, o continua miscare. Atunci cand a sosit el era lume in curte, vreo zece oameni. S-a asezat intr-un colt si urmarea sa vada ce inselatorii practica Parintele Paisie. Nu spunea nimic acest om, ci, pur si simplu, urmarea dintr-un colt. In cele din urma au ramas trei persoane. S-a dus Parintele Paisie inauntru, a adus pe o tava rahat pentru a oferi pelerinilor. Ofera primului de pe tava, ofera celui de-al doilea, ajunge la al treilea - la acesta, adica - il priveste insistent in ochi si arunca bucatelele de rahat jos, pe pamant. Intentionat! Si a spus: "Ia-le de acolo si manaca-le!". Acesta s-a plans: "Cum, Parinte, eu de jos sa iau si sa mananc?". Iar Parintele a spus: "Bine, dar tu de ce hranesti oamenii cu lucruri murdare?". El a ramas surprins, a inteles la ce se referea staretul, si a plecat de acolo alergand. Si imi povestea: "am alergat jumatate de ora, incontinuu, ca sa-mi revin". A doua zi a mers din nou la coliba Parintelui Paisie, si a spus: "vreau sa vorbim!". Staretul i-a spus: "daca vrei sa vorbim, te duci acasa, iti desfiintezi tot ce tine de meseria ta, iti vinzi toata aparatura, incetezi cu totul, si apoi vii si vorbim. Pana atunci nu avem ce discuta". Atunci, acest om a reactionat asa cum a reactionat si vamesul. Chiar si astazi ma impresioneaza cazul acestui om. Din pacate i-am pierdut urma. A plecat acasa, a vandut totul intr-o saptamana, apartamentul, aparatura si masinile pe care le avea, adica a desfiintat o afacere foarte banoasa, pe care isi intemeiase intreaga viata, le-a aruncat pe toate, a sarit in gol, sa zicem asa. Acesta este un lucru cu totul deosebit, nu este un lucru minor. Dupa o saptamana s-a dus din nou la Parintele Paisie. Parintele l-a intampinat cu zambet si cu bucurie, si l-a sfatuit multe lucruri. In felul acesta L-a cunoscut pe Hristos, s-a spovedit, s-a impartasit... ne-am intalnit de multe ori, eram foarte bucurosi amandoi.

- Acum va mai simtiti in legatura cu Parintele Paisie?

Noi, in Biserica Ortodoxa, consideram ca omul are inceput, dar nu are sfarsit, si credem cu siguranta, ca viata nu se termina cu moartea, ci continua si dupa aceea. Relatiile pe care le avem intre noi nu se incheie odata cu moartea, ci se continua. Un exemplu mic: noi ne iubim parintii, pe tata, pe mama, si pe altii care au murit, i-am iubit in timpul vietii si continuam sa-i iubim si acum. Dar si ei ne iubesc pe noi. Daca omul este sfant si are Duhul lui Dumnezeu, aceasta prapastie care separa pe oameni, poate fi depasita. In realitate el este viu. Aceasta nu este o teorie, sau o posibilitate, o probabilitate, ci este un eveniment pe care il traim.

Dupa moartea lui, eu mi-am dat seama de ajutorul sau, in viata mea, de foarte multe ori. Si nu numai eu, ci foarte multa lume. 150.000 de oameni au fost la privegherea savarsita de ziua pomenirii sale. Ne intrebam: de ce merge atata lume acolo? Ar putea sa mearga in alta parte, dar tocmai asta este: au trait ceva pe viu si simt prezenta Cuviosului in viata lor. De aceea merg acolo. Acest fapt este valabil nu numai in cazul Cuviosului Paisie, ci si al tuturor sfintilor. Unii fac minuni intr-un mod mai pronuntat, altii fac alte lucruri.  

- Ce ar trebui sa faca un crestin ca Parintele Paisie sa raspunda rugaciunilor sale?

 Sa dea radioul pe aceeasi frecventa cu el. Aceasta frecventa pe care este stabilit Cuviosul si Dumnezeu, este smerenia. Cand omul in rugaciune se situeaza in fata lui Dumnezeu, sau a unui sfant, si isi recunoaste in mod sincer lipsurile si pacatele pe care le are, si cand elimina din mintea sa aceasta buna impresie pe care o are despre eul sau, consider ca atunci a prins frecventa cea buna, si ar fi ciudat ca sa nu se realizeze contactul.             

                

Vedeti si:

• Cuvantul Ortodox: Marturia domnului ATANASIE RAKOVALIS despre HARISMELE SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL – puternica ADEVERIRE a invataturilor Sfantului Grigorie Palama despre ENERGIILE NECREATE: “Oamenii care au pierdut experierea Harului dumnezeiesc tind sa ideologizeze invatatura Mantuitorului. Daca credinta este abordata doar LA NIVELUL MINTII, atunci omul o traieste ca pe o IDEOLOGIE RELIGIOASA”

• Doxologia, Sfântul Paisie Aghioritul la București

• Doxologia, Atanasie Rakovalis

• Parintele Paisie Aghioritul despre Dragostea catre aproapele (II)

Acatistul Cuviosului, Parintelui nostru, Paisie Aghioritul

După obişnuitul început, se zice:

Acatistul Cuviosului Paisie Aghioritul

Condacul 1:

Să-l lăudăm toți credincioșii într-un glas, pe cel trimis de Dumnezeu în aceste vremuri de cernere, spre mângâierea şi îndrumarea noastră, pe cel ce s-a nevoit în chip bineplăcut Stăpânului, arzând de dragoste pentru întreaga lume, pe Paisie mult minunatul, care inima şi-a pus pentru noi şi pentru mântuirea noastră, şi să-i cântăm cu mulţumire zicând:

 Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă! 

Icosul 1:

Dumnezeu a rânduit ca să te naşti, Părinte, în binecuvântatul pământ al Capadociei, cel ce a odrăslit mulţime nenumărată de sfinţi. Cărora şi tu te-ai adăugat, întru deplină vrednicie, luminând alături de ei şi neobosit povăţuindu-ne spre pocăinţă. Pentru care te şi lăudăm, cu întreagă bucurie, aşa:

Bucură-te, că te-ai făcut urmaş ales al tuturor sfinţilor capadocieni;
Bucură-te, că acelora te-ai asemănat întru totul, ca un de-Dumnezeu-purtător;
Bucură-te, floare preafrumoasă şi mult înmiresmată, care ai răsărit spre luminarea noastră;
Bucură-te, izvor de har dumnezeiesc, care răcoreşti lumea întreagă;
Bucură-te, hrană preadulce care saturi sufletele cele înfometate de dreaptă învăţătură;
Bucură-te, vasule care ai adunat toate neputințele, scârbele și durerile noastre;
Bucură-te, stâlp de foc, care ești reazem neclintit pentru cei ce vor să câștige mântuirea;
Bucură-te, stea care luminezi pe cerul Bisericii, călăuzindu-ne spre veșnicele lăcașuri;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu şi un semn al negrăitei Lui milostiviri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 2-lea:

Ales ai fost din pântecele maicii tale, Cuvioase, ca să te dăruieşti lui Dumnezeu cu totul şi astfel să ajungi vas ales al Lui, spre mântuirea şi povăţuirea tuturor celor ce au nădăjduit în tine. Pentru o binecuvântare ca aceasta Îi cântăm cu toţii, Celui ce a lucrat prin tine minuni şi îndurări mari, cântarea: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Semnul harului lui Dumnezeu ce se odihnea asupra ta, Părinte, a fost botezul pe care l-ai primit din mâinile Sfântului lui Dumnezeu, Arsenie. Că acesta văzând cu duhul darurile tale cele multe, încă din fragedă pruncie te-a binecuvântat spre a-i fi lui urmaş şi a-i purta numele. Te fericim, aşadar, cu nevrednicie, zicând:

Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul;
Bucură-te, că el a proorocit cele ce aveau să fie cu tine;
Bucură-te, că s-a bucurat duhul lui văzând aşa rod ales ieşind din turma cea păstorită de el;
Bucură-te, că pentru aceasta ţi-a purtat de grijă neîncetat, câtă vreme a fost în viaţa aceasta pământească;
Bucură-te, că nici după ce s-a mutat în cereştile locaşuri nu te-a lăsat, ci mai vârtos a mijlocit pentru tine;
Bucură-te, că şi tu l-ai cinstit după cuviinţă, socotindu-l cu evlavie ca fiind Părintele tău în Hristos;
Bucură-te, că te-ai ostenit fără zăbavă spre preaslăvirea lui, adunând mărturii despre viaţa sa cea minunată;
Bucură-te, că Sfântul lui Dumnezeu te-a binecuvântat să descoperi moaştele lui cele slăvite, care s-au făcut pricină de nenumărate vindecări;
Bucură-te, că trupul lui cel cinstit cu mare dragoste l-ai aşezat în obştea întemeiată de tine la Suroti;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 3-lea:

După ce părinţii tăi au ajuns în pământul Koniţei, Cuvioase, mutându-se în Grecia din pricina prigoanei turcilor celor tirani, ai început a urca cu jertfelnicie pe scara dumnezeiască a desăvârşirii. Că încă din copilărie te-ai dovedit a fi o lumină pentru toţi cei din jur, care văzând darurile tale cele alese, slăveau pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Povăţuit de pilda părinţilor tăi, te-ai nevoit de mic cu râvnă aprinsă spre dragostea lui Hristos, arătând fapte de om desăvârşit. Că urmând mamei tale celei binecuvântate, îndată ai început să posteşti cu asprime şi să te rogi neîncetat, pustnic fiind cu trăirea, însă copil cu vârsta. Minunându-ne noi de bărbăţia sufletului tău, îţi cântăm cu bucurie, aşa:

Bucură-te, că încă tânăr fiind, te-ai lepădat cu totul de poftele trecătoare ale acestei lumi;
Bucură-te, că prin post desăvârşit ţi-ai păzit nestricată cununa fecioriei;
Bucură-te, că vârsta nu te-a oprit a te deprinde cu rugăciunea neîncetată în singurătate;
Bucură-te, că în loc să te desfeţi cu jocuri copilăreşti, te desfătai petrecând mereu cu Hristos şi cu sfinţii Săi;
Bucură-te, că pentru aceasta fugeai de prietenia celor care te îndepărtau de la dragostea ta cea înflăcărată;
Bucură-te, că nu doar în lucrurile din afară te-ai nevoit, ci şi sufletul ţi l-ai împodobit cu toată virtutea;
Bucură-te, că ai urmat bunătăţii şi smereniei mamei tale celei binecuvântate;
Bucură-te, că ea ţi-a fost nesmintită pildă de dragoste şi de jertfire deplină de sine;
Bucură-te, că ne uimim cu toţii de vitejia cu care ai început a purta lupta cea bună;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 4-lea:

În război fiind chemat pentru a-ţi apăra ţara de cei fără de Dumnezeu, Părinte, ai strălucit prin vitejia ta cea fără margini. Că întru totul lepădându-te de iubirea de sine, căutai mereu să fii acolo unde era primejdia mai mare, pentru a-i scăpa pe cei ce luptau împreună cu tine. Iar ei văzând aceasta, Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru aşa un sprijin, zicând cu toţii: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Ai folosit războiul, Cuvioase, ca prilej de sfinţire, că neîncetat ai sporit în dragoste mai presus de patimă, punându-ţi sufletul pentru prietenii tăi. Şi astfel ai câştigat cununi nepieritoare de la Cel ce se face răsplată însutită a toată jertfa, de la Hristos Dumnezeu. Aceasta înţelegând-o şi noi, ne grăbim a-ţi aduce, spre laudă, unele ca acestea:

Bucură-te, că în luptă ai fost chip minunat de întreagă jertfire de sine;
Bucură-te, că ţi-ai dispreţuit până la capăt viaţa aceasta pământească, câştigând-o astfel pe cea cerească;
Bucură-te, că nu ai lepădat chipul evlaviei nici în vâltoarea cea cumplită a primejdiilor;
Bucură-te, că prin mărimea ta de suflet te-ai făcut lumină spre sfinţire şi celor din jur;
Bucură-te, că ajutai cu timp şi fără timp pe toţi cei ce se aflau în nevoi şi-n necazuri;
Bucură-te, că ai biruit desăvârşit frica cea omenească înarmându-te cu bărbăţie de fier;
Bucură-te, că războindu-te împotriva duşmanilor ţării, în ascuns luptai şi împotriva vrăjmaşilor sufletului tău;
Bucură-te, că deşi vroiai să mori tu în locul prietenilor tăi, Dumnezeu te-a păzit ca pe un preaiubit al Său;
Bucură-te, că şi nouă ne arăţi, prin tăria cea minunată a sufletului tău, calea spre desăvârşire;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 5-lea:

Cu râvnă aprinsă ai lepădat lumea, Părinte, şi te-ai închinat lui Hristos în întregime, alăturându-te obştii monahilor, care pururea se luptă pentru a-şi birui firea. Şi în scurtă vreme te-ai făcut înger în trup, întru toate îmbrăcându-te în Cel Căruia şi noi Îi cântăm cu umilinţă: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Te-ai retras în pustia cea minunată a Sinaiului pentru a-I sluji Stăpânului Hristos, Cuvioase, şi biruind poftele lumii, ai ajuns bărbat desăvârşit, strălucind în toată virtutea şi arzând de dragoste adevărată pentru Dumnezeu, Care prin tine a pogorât asupra noastră mila Sa cea bogată. Pentru aceasta şi noi, cu slabe puteri, îţi mulţumim zicând:

Bucură-te, bărbat îngeresc, că toate poftele lumii le-ai socotit deşertăciune;
Bucură-te, că vreme de trei ani te-ai nevoit în pustia cea aspră a Sinaiului;
Bucură-te, că neştiut de nimeni ai trăit într-o peşteră ascunsă, îndurând arşiţa şi gerul;
Bucură-te, că acolo ai luptat până la sânge împotriva a toată patima;
Bucură-te, că prin smerenia ta cea adâncă, ai biruit desăvârşit pe dracii cei vicleni;
Bucură-te, că te-ai curăţat de toată stricăciunea păcatului, ajungând lumină a lui Hristos;
Bucură-te, că ai început a te ruga cu lacrimi fierbinţi pentru întreaga lume;
Bucură-te, că văzând jertfa ta cea peste putere, Dumnezeu te-a umplut de daruri mai presus de fire;
Bucură-te, că în peştera ta cea strâmtă te-ai învrednicit de nenumărate descoperiri ale harului dumnezeiesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 6-lea:

După ce în Sinai te-ai luptat în bun chip, Părinte, ai fost chemat de Maica Domnului în Grădina ei cea pământească, în Sfântul Munte Athos, cel ce este floarea şi lumina Ortodoxiei. Şi înainte-văzând tu că acela va fi locul desăvârşirii tale, i-ai mulţumit Preasfintei Împărătese pentru acoperământul ei cel minunat, cu care pururea păzeşte întreaga lume de răutatea necazurilor; iar Fiului ei I-ai cântat, cu bucurie, dulcea cântare: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Ajungând în Sfântul Munte şi fiind purtat în multe locuri de harul lui Dumnezeu, ai urcat mereu pe scara sfinţeniei, Cuvioase, culegând de peste tot, ca o albină înţeleaptă, nectarul duhovnicesc cel mai dulce. Iar mai apoi ai ajuns fiu al Părintelui Tihon, stareţ purtător-de-Duh şi plin de toată virtutea, pe care l-ai urmat în deplină ascultare. Pentru aceasta îţi cântăm şi noi, cu glasuri neputincioase, aşa:

Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a rânduit preaslăvirea în Muntele cel binecuvântat al Athosului;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a dat în grija Preacuratei Maicii Sale, care te-a ocrotit ca pe un fiu al ei;
Bucură-te, că umbrit de Duhul Sfânt ai colindat întregul Munte, căutând Părinţi cu viaţă sfântă;
Bucură-te, că te-ai minunat de rugăciunile neîncetate ale lor, prin care Dumnezeu trimite mila Sa asupra lumii;
Bucură-te, că te-ai nevoit să le scrii şi viaţa, spre slava lui Dumnezeu şi folosul oamenilor;
Bucură-te, că apoi ai ajuns ucenic al Cuviosului Părinte Tihon, cel desăvârşit în sfinţenie;
Bucură-te, că pe acesta l-ai slujit cu dragoste neţărmurită, în toate încredinţându-te povăţuirii lui celei înţelepte;
Bucură-te, că pentru ascultarea ta cea până la capăt, Dumnezeu ţi-a dăruit şi ţie harul ce se sălăşluia în Părintele tău;
Bucură-te, că după moartea sa, Cuviosul Tihon ţi-a descoperit că se va ruga mereu pentru tine;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 7-lea:

Întru deplină dragoste desăvârşindu-te, te-ai făcut unealtă a lui Dumnezeu, Carele a început a lucra prin tine cu putere multă. Că te-a făcut un mângâietor al tuturor celor necăjiţi şi un povăţuitor al celor întunecaţi de păcate. Îi mulţumim lui Dumnezeu, Părinte, pentru că te-a dăruit nouă pe tine spre mântuirea noastră, cântându-I cu toţii: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

"Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri", a zis Mântuitorul lumii cu glas nemincinos. Că şi întru tine, Părinte, cuvântul Lui s-a împlinit cu întreagă putere. Iar pentru aceasta te lăudăm şi noi, zicând:

Bucură-te, cel ce ai învăţat lumea prin cărţi luminate de Duhul Sfânt;
Bucură-te, cel ce prin cuvinte cu mult folos sufletesc ai risipit neştiinţa vremurilor noastre;
Bucură-te, trâmbiţă a Duhului, care ai vestit tuturor bucuria pocăinţei;
Bucură-te, proorocule minunat, care ne-ai arătat că trăim vremurile sfârşitului;
Bucură-te, tămăduitorule milostiv al bolilor celor cu neputinţă de vindecat;
Bucură-te, îngrijitorule preaales al celor cu sufletul apăsat de necazuri;
Bucură-te, untdelemn dumnezeiesc, care ai curăţat toate rănile noastre;
Bucură-te, pace de sus, care ai împăcat nenumărate familii destrămate;
Bucură-te, povăţuitorule iscusit, că ai îndepărtat de la oameni toate cursele diavolului;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 8-lea:

Văzând lupta cea înfricoşătoare pe care o duce vrăjmaşul mântuirii împotriva familiei celei binecuvântate de Dumnezeu, te-ai încins cu arma cuvântului, învăţându-i pe soţi că pentru a putea câştiga liniştea caselor lor, trebuie să aibă răbdare şi îndelungă-răbdare, şi jertfire de sine cu dragoste. Îl slăvim pe Dumnezeu neîncetat, Cuvioase, pentru că te-a trimis să ne arăţi calea cea dreaptă, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

"Daţi-mi mame creştine şi vă voi da sfinţi care să schimbe lumea", a spus dumnezeiescul Gură de Aur. Iar tu, pătruns fiind de acest adevăr, te-ai ostenit cu timp şi fără timp, prin rugăciuni şi îndemnuri, să le arăţi soţilor celor credincioşi că pacea familiei este roadă a Duhului Sfânt, şi că trebuie să lupte pentru ea cu străduinţă şi înţelepciune. Pentru că te-ai nevoit ca să aduci vindecare familiilor noastre celor atât de crunt lovite de ispite, îţi mulţumim cu toţii, zicând:

Bucură-te, mijlocitorule înaintea lui Dumnezeu pentru bunaînţelegere a celor căsătoriţi;
Bucură-te, că pe soţii cei binecredincioşi i-ai povăţuit să trăiască în înfrânare şi sfinţenie;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai învăţat să-şi poarte neputinţele unul altuia, cu dragoste şi cu mărime de suflet;
Bucură-te, că părinţilor le-ai arătat că prin rugăciune harul lui Dumnezeu se pogoară asupra întregii familii, aducând bucurie şi pace;
Bucură-te, că ai luptat împotriva tuturor păcatelor, văzând că prin ele vine destrămarea căsniciei;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrător aprig al înspăimântătoarei ucideri de prunci;
Bucură-te, că mamelor celor credincioase le-ai spus că prin pilda vieţii lor îşi pot face copiii sfinţi;
Bucură-te, că tinerilor le-ai arătat că prin ascultare câştigă milă de la Dumnezeu şi viaţă liniştită;
Bucură-te, că pe aceştia i-ai îndemnat să dobândească binecuvântarea părinţilor, prin care vine şi binecuvântarea Duhului Sfânt;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 9-lea:

Pe cel ce în chip minunat a tămăduit bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, prin rugăciunile lui cele făcute din adâncul inimii, pe Paisie, mijlocitorul nostru, să-l lăudăm noi toţi cu bucurie. Iar lui Dumnezeu, cel slăvit în Sfânta Treime, să-I cântăm cu mulţumire, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Vindecător a toată boala te-ai făcut, Părinte, prin darul de care te-a învrednicit Dumnezeu. Că arzând de dragoste şi de milă pentru oamenii ce se chinuiau în dureri, te-ai rugat cu jertfire de sine pentru izbăvirea lor, învăţându-i să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate. Te fericim într-un glas, noi credincioşii, zicând:

Bucură-te, armă preatare împotriva bolii celei înfricoşătoare a cancerului;
Bucură-te, neobositule îngrijitor al celor ce se chinuiesc în dureri cumplite;
Bucură-te, izvor de vindecare în care se răcoresc toţi cei răniţi sufleteşte;
Bucură-te, izgonitorule de demoni, că ai zdrobit cu smerenia ta toată viclenia şi asuprirea diavolului;
Bucură-te, preamilostive părinte, că n-ai îndurat să-i vezi pe oameni sfârşindu-se sub greutatea chinurilor trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, că pentru aceasta toate scârbele şi bolile noastre le-ai luat asupra ta;
Bucură-te, că te-ai rugat cu mărime de suflet ca Dumnezeu să-ţi trimită ţie neputinţele noastre;
Bucură-te, că ne-ai învăţat că toate necazurile vin prin depărtarea de Dumnezeu şi de poruncile Sale;
Bucură-te, cel ce ne-ai arătat că negrăită este răsplata celor ce-şi duc boala cu răbdare, aducând slavă lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 10-lea:

Domnul şi Mântuitorul lumii a făgăduit mare răsplată celor ce se vor osteni în bun chip spre desăvârşirea altora. Iar tu, Cuvioase, deşi călugăr simplu şi neînvăţat în cele lumeşti, ai fost înţelepţit de Însuşi Duhul Domnului ca să povăţuieşti mii de oameni pe calea mântuirii. Iar pentru aceştia te rogi până acum lui Dumnezeu, Căruia şi noi Îi cântăm cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Pentru întreaga ta virtute, Dumnezeu te-a împodobit cu daruri mai presus de fire, pe care tu le-ai folosit spre slava Lui şi spre folosul oamenilor. Că te-ai făcut părintele a mulţimi nenumărate de credincioşi, care luptaţi fiind de ispitele cele cumplite ale vremurilor noastre, căutau la tine ca la un liman dumnezeiesc. Iar pentru aceasta, te rugăm să ne primeşti şi pe noi în rândul fiilor tăi duhovniceşti, şi să ne îngădui să-ţi cântăm, cu mulţumire, aşa:

Bucură-te, că i-ai învăţat pe oameni să lupte cu gândurile cele rele sădite în minte de vrăjmaşul mântuirii noastre;
Bucură-te, că strălucind de darul deosebirii duhurilor, fiilor tăi le arătai îndată dacă gândurile lor sunt de la Dumnezeu sau de la diavol;
Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu cunoşteai adâncul inimilor oamenilor;
Bucură-te, că având deplină înţelepciune, ai zădărnicit toate cursele cele meşteşugite ale celui viclean;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai întors la pocăinţă adevărată prin dragostea ta cea nefăţarnică;
Bucură-te, că te-ai făcut mustrare înţeleaptă a celor îndărătnici şi mândri;
Bucură-te, că ai fost mângâiere blândă a celor deznădăjduiţi şi covârşiţi de ispite;
Bucură-te, că ai plâns neîncetat pentru toţi cei ce vedeau în tine nemincinoasă nădejde de mântuire;
Bucură-te, că la Judecată o să-I spui lui Dumnezeu, cu dulce bucurie: „Iată, eu şi fii pe care i-ai dat mie!”;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 11-lea:

Ajungând călugăr desăvârşit, Părinte, şi plin fiind de harul lui Dumnezeu, te-ai făcut nădejde tare pentru sufletele nemângâiate ale celor ce vroiau să se închine lui Hristos în întregime. Iar pentru darurile tale, toţi vedeau în tine un îndrumător luminat de Duhul Sfânt. Pentru aceasta Îl lăudăm pe Dumnezeu, Cel ce turma Sa nu a lipsit-o de păstori cu viaţă sfântă, zicând: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Ai întemeiat la Suroti o mănăstire de maici, unde fiicele tale cele mai sporite puteau să se dăruiască Mirelui Hristos cu dragoste deplină. Iar mai apoi le-ai povăţuit spre desăvârşire, ca un părinte mult iubitor şi îndelung răbdător, prin sfaturile tale cele preaminunate, care ne sunt şi nouă îndrumare nemincinoasă. Te binecuvântăm cu toţii pentru aceasta, zicând:

Bucură-te, că ai ctitorit Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti;
Bucură-te, că aceasta s-a făcut liman de mântuire pentru sufletele cele însetate de Hristos;
Bucură-te, că te-ai străduit cu timp şi fără timp a le face pe maici mirese desăvârşite ale Domnului nostru;
Bucură-te, că le-ai învăţat călugăria cea adevărată, care înseamnă lepădare de lume şi de poftele ei;
Bucură-te, că neîncetat te-ai străduit să le aprinzi râvna spre nevoinţa cea binecuvântată;
Bucură-te, că le-ai călăuzit spre mărturisirea cât mai deasă a păcatelor, prin carea se strică întru totul lucrările diavolului;
Bucură-te, că povăţuirile tale au căzut pe pământ roditor şi au răcorit lumea întreagă;
Bucură-te, că ai luptat cu putere împotriva duhului lumesc care vatămă cumplit viaţa de mănăstire;
Bucură-te, că prin vitejia şi dragostea ta te-ai făcut tuturor călugărilor pildă de biruinţă duhovnicească;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 12-lea:

Mare a fost harul lui Dumnezeu care s-a revărsat peste tine, Cuvioase, şi mari şi milele Lui, că pentru multa ta jertfă, Cel Atotbun te-a învrednicit de descoperiri minunate şi de bucurii mai presus de fire. Ne bucurăm şi noi văzând răsplata pe care Dumnezeu o dă sfinţilor Săi, şi rugându-L să ne facă şi pe noi părtaşi ei, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Ai gustat, Părinte, încă de aici din bucuriile raiului, cele gătite de Multmilostivul Dumnezeu tuturor celor ce slujesc Lui cu dragoste. Că deşi au fost mari luptele pe care vrăjmaşul cel viclean le-a dus cu tine, cu mult mai mari au fost mângâierile prin care Dumnezeu te-a întărit în virtute. Pentru aceasta, întru smerită laudă, îţi cântăm:

Bucură-te, lumină preadulce prin care Hristos străluceşte lumii întregi;
Bucură-te, flacără minunată, care ne aprinzi şi pe noi de dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai făcut sălaş deplin al harului celui dumnezeiesc;
Bucură-te, că acesta a născut în tine toate roadele sfinţeniei;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a copleşit cu darurile Sale cele mai presus de fire;
Bucură-te, că ai gustat din lumina cea necreată şi pururea fiitoare;
Bucură-te, că ai trăit cu Sfinţii ca şi cu nişte prieteni apropiaţi;
Bucură-te, că Maica Preabună a Domnului nostru ţi s-a arătat pentru a te întări în necazuri;
Bucură-te, minune negrăită, că te-ai învrednicit a vorbi cu Însuşi Hristos, Stăpânul şi Dumnezeul nostru;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Paisie, luminătorule al vremurilor de pe urmă!

Condacul al 13-lea:

"Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră, ca să se nevoiască", grăit-ai, Părinte, luminat fiind de Duhul Sfânt. Că ne-ai vestit nouă, celor întunecaţi, că vremurile sunt spre plinire şi că cei ce acum se luptă cu vitejie ca să-şi câştige mântuirea, au plată de mucenic. Pentru aceasta, Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel ce cu milă şi-a cercetat poporul, trimiţând pe Sfântul Său spre luminarea noastră, şi Îi cântăm Preabunului Stăpân, în glas de bucurie, cântarea: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori.

Şi iarăşi Icosul 1: Dumnezeu a rânduit... şi Condacul 1: Să-l lăudăm...

Apoi această:

Rugăciune către Cuviosul Părintele nostru Paisie Aghioritul

Cuviosul Paisie Aghioritul, Fresca de Nicolae Balan

Iubite Părinte Paisie, tu, care ai urcat pe treptele sfinţeniei şi ai ajuns desăvârşit în virtute, şi pentru aceasta ai câştigat îndrăzneală deplină către Milostivul Dumnezeu, roagă-L pe Acela Căruia I-ai slujit neîncetat în viaţă, să nu ne piardă pentru păcatele noastre cele multe, ci să ne întoarcă la pocăinţa cea binecuvântată.

Tu, care cât ai fost pe pământ ai tămăduit cu atâta dragoste neputinţele noastre nenumărate, boli trupeşti şi sufleteşti, cu mult mai mult poţi acum să ne ajuţi şi să ne izbăveşti de toate greutăţile. Deci miluieşte-ne, Părinte, pentru dragostea ta cea nemăsurată, pentru bunătatea ta cea dumnezeiască, şi nu ne lăsa pe noi, cei plini de atâtea păcate.

Tu, care nu ai obosit a ne povăţui spre mântuire şi a ne purta neputinţele câtă vreme ai fost aici cu noi, înţelepţeşte-ne şi acum ca să putem birui ispitele pe care vicleanul diavol le ţese neîncetat în jurul nostru, şi cu care vrea să ne piardă sufletele pentru veşnicie. Luminează-ne ca să putem cunoaşte voia lui Dumnezeu pentru noi, şi roagă-te Stăpânului ca să ne dea putere să o împlinim cu mulţumire.

Tu, care ne-ai fost o pildă nesmintită de vitejie şi de jertfire de sine, întăreşte-ne şi pe noi ca să putem să-ţi urmăm în virtute, pentru a câştiga cununa cea nepieritoare, de care şi tu te-ai învrednicit cu prisosinţă.

Aşa, Părinte, nu ne lepăda pe noi, cei ce neîncetat Îl mâniem pe Îndelung-răbdătorul nostru Dumnezeu, ci stai cu îndrăzneală înaintea tronului Aceluia, mijlocind pentru noi cu lacrimi, ca Dumnezeu să ne dea, pentru tine, scumpa mântuire. Şi astfel, mulţumindu-ţi din adâncul inimii pentru toate câte le-ai făcut pentru noi, şi încă le mai faci, să-I mulţumim şi Dumnezeului nostru preabun, cel închinat în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Biserica Memoriala Mihai Viteazul, Alba Iulia