Protos Hrisostom de la Putna: "În Maica Domnului se împletesc cel mai bine înțelegerile pocăinței". Denia Acatistului Bunei Vestiri la Mănăstirea Putna (video)

 Predica Părintelui Hrisostom Ciuciu la Denia Acatistului Bunei Vestiri

Frați și iubiți credincioși,

In săptămâna a cincea din Sfântul și Marele Post avem două Denii deosebite: Denia de pocăință a Sfântului Andrei Criteanul și Denia, la care tocmai am luat parte, a Acatistului Maicii Domnului.

Maica Domnului este punctul de întâlnire dintre iubirea lui Dumnezeu față de oameni și iubirea oamenilor față de Dumnezeu. În Maica Domnului se împletesc cel mai bine înțelegerile pocăinței - pentru că pocăința are două aspecte: aspectul ascetic, acela în care noi ne nevoim pentru a câștigă iertarea lui Dumnezeu, ne cerem iertare pentru toate relele pe care le-am făcut și, mai ales, ne pocăim pentru depărtarea de Dumnezeu; depărtare care se adâncește, din păcate, din ce în ce mai tare.  Însă, în pocăință mai este un alt aspect, acela de bucurie. Pocăința cu adevărat dumnezeiască este cea care mângăie în mod neștiut, în mod ascuns, inimile celor care se pocăiesc.

Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că Hristos ne-a adus pocăința dar nu numai că ne-a adus-o, ci o și face pentru noi! Hristos se pocăiește în noi, Hristos este cel care ne mișcă inimile către pocăință, pentru că pocăința este, cum spunea tot Sf. Ioan Gură de Aur, întoarcerea în inima lui Dumnezeu. Numai față către față putem să ne pocăim. Pocăința, cum spunea Arhim. Sofronie, este invitația la dialog din partea lui Dumnezeu. Si, oare cine este cel care exemplifică în mod desăvârșit aceasta întâlnire a omului cu Dumnezeu, decât Maica Domnului? 

Așa încât, în această Săptămână, a cincea, Denia Acatistului s-a pus către sfârșitul ei pentru că Maica Domnului este cea care vine să ne mângăie inimile, Maica Domnului este cea care ne întărește inimile în încrederea că Dumnezeu este Cel care duce greul pocăinței noastre, Dumnezeu este Acela care ne poartă pașii către Casa Tatălui.

Această întoarcere către inima lui Dumnezeu nu este un efort numai din partea oamenilor sau doar din partea lui Dumnezeu, este o aducere aminte a dragostei celei dintâi, este dorul acela care se naște în cele două persoane care se iubesc. Pentru că atunci când îți este dor de cineva îți este dor pentru că acea persoană îți mișcă inima de la distanță și ți-o mișcă spre a te apropia de ea. Dumnezeu este cel care mișcă inimile noastre și le înfierbântă cu dragostea față de El, iar noi, răspunzând la această chemare, facem bucurie lui Dumnezeu. Nu te poți întoarce în inima lui Dumnezeu decât dacă îți dorești să fi acolo. Nu poți să-ți dorești să fi în inima lui Dumnezeu dacă Dumnezeu nu te-a mișcat spre aceasta.

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”. Partea a II-a, întrebări și răspunsuri (video, text). "Caderea omului a fost cadere din relatie"

-Pocainta noastra asta trebuie sa vizeze: repunerea in relatie cu Dumnezeu! Noi nu trebuie sa devenim pur si simplu mai buni, trebuie sa devenim mai aproape, sa ne apropiem de Dumnezeu, sa devenim niste fii mai buni.

- Noua nu ne este de ajuns sa zicem doar "am gresit". Noi trebuie sa zicem: "am gresit, Tata!"

- Adevarata persoana se distinge si se desavarseste doar in relatie. Vezi cu cine vrei sa fi!

- Parintele duhovnicesc este acela care reuseste sa-ti redea mireasma familiei, ti-L aduce pe Dumnezeu si ti-L da sa-L gusit, ca pe Tata!  

***

Vedeti prima parte aici: Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii” (video, text). "Pământ vei fi dacă iubești pământul, lumină vei fi dacă iubești lumina"

***

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”

Întrebări și răspunsuri

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii” (video, text). "Pământ vei fi dacă iubești pământul, lumină vei fi dacă iubești lumina"

Buna-cuviinta incearca sa nu sminteasca dragostea. Hristos este modelul bunei-cuviinte. El a zis: "Eu ma sfintesc pe Mine pentru acestia". [..] Cel care are buna-cuviinta este cel care se sfinteste pe sine pentru a putea comunica mai bine cu celalat.

Desavarsirea in aceasta consta, ca El ne-a iubit mai intai pe noi". Desavarsirea e o iubire pe care noi o intoarcem catre Dumnezeu, o iubire de tip raspuns. [...] Noi suntem ortodocsi, adica noi credem intr-un Dumnezeu personal, Care ne iubeste si care asteapta din partea noastra, la randul nostru, sa-L iubim. 

Rugaciunea este intrare in relatie, este comuniune, este vorbirea cu Dumnezeu, cu o persoana. Inseamna sa te uiti in ochii lui Dumnezeu. 

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”

Daca m-ar intreba cineva care-i suferinta cea mai mare a tanarului de astazi, si in special a tanarului roman, cred ca problema vine de la patrie, tehnologie si stres. 

Protos. Hrisostom de la Putna: "La o nuntă, ce este mai puțin decât tot, nu este de ajuns"

"Mila pe care a arătat-o Dumnezeu astăzi este una care depășește în mod negrăit mila pe care noi o arătam ca oameni. La noi mila este un aspect al tristeții, ne pare rău că acela de lângă mine nu are tot ce-i trebuie, ne pare rău că acela este într-o stare mai proastă decât mine - ceea ce mă duce inevitabil la gândul că eu sunt mai bun decât el sau am o situație mai bună, așa că oricum ar fi, eu mă așez deasupra lui.

Pe când mila pe care o arată Dumnezeu este o milă care îl pune pe celalalt deasupra, este o milă care este împreună-lucrătoare, este ceea ce spunem noi prin cuvântul compătimire, împreună-pătimire. Nu se simte omul care primește mila lui Dumnezeu nicidecum mai mic, sau amărât, sau alungat, sau marginalizat în vreun fel. Nu! Se simte chiar ales de Dumnezeu, se simte chiar preferatul lui Dumnezeu. Așa își varsă Dumnezeu mila sa, ca cei peste care și-a revărsat mila sa să se simtă aleșii Lui."

Protos. Hrisostom - Parabola Împărăției unirii dintre Dumnezeu și om

Predică la Duminica a XIV-a după Rusalii (pilda nunții fiului de împărat)

Iubiți credincioși,

Parabola de astăzi vine în continuarea parabolei pe care am auzit-o în duminica trecută, aceea despre lucrătorii cei răi, la vie. La sfârșitul acelei parabole ne aducem aminte că Hristos le-a spus așa: ați auzit că s-a zis că "piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului" și "Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi" (Matei 21; 42, 44). Si, spune mai departe Sf. Ev. Matei că evreii, fariseii și cărturarii, au înțeles că despre ei vorbește și căutau să-L prindă. Si, atunci, răspunzând Iisus a spus: "Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său" (Matei 22, 2) - și ați auzit parabola care s-a citit astăzi, la Evanghelie. Răspunzând Iisus, adică cunoscând inimile lor și înțelegând că aceștia nu voiau să primească mustrarea pe care le-o adusese - mustrare care era doar avertisment-, Hristos le spusese: dacă veți face așa, ca acei lucrători la vie, via se va lua de la voi și se va da acelora care vor aduce roadă. Si ei nu au vrut să înțeleagă și atunci Hristos le-a spus parabola aceasta, vorbind despre împăratul, care este Dumnezeu Tatăl, care a făcut nuntă Fiului Său, adică lui Hristos. Nunta aceasta este pentru Dumnezeu o asemănare dintre cele mai apropiate cu Împărăția Cerurilor.

Protos. Hrisostom de la Man. Putna despre paralizia duhovnicească

„Despre paralizia duhovnicească” - Predică la Duminica a VI-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) a Protos. Hrisostom (m-rea. Putna)

Protos. Hrisostom de la Măn. Putna: "Românii nu au înțeles niciodată să separe credința de neam și de limbă"/ Acad. Ioan Aurel Pop despre rolul Bisericii în trecutul românesc

Protos. Hrisostom de la Măn. Putna 

Pe drumul Unirii românilor - Firea ortodoxă a poporului român

Dacă un loc este frumos, românul va spune că este o gură de rai. Dacă un om este bun, va spune despre el că este pâinea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „pâinea lui Dumnezeu” decât că este chipul lui Hristos? Ne aducem și noi aminte cum ne învățau bunicii noștri să avem respect față de pâine pentru că, spuneau ei, pâinea este obrazul lui Hristos.

Românii nu au înțeles niciodată să separe credința de neam și de limbă, astfel încât cultura populară și spiritualitatea s-au format în leagănul acesta, pe făgașul acesta biblic.

Protos. Hrisostom de la Putna: "Cel care este singur nu se poate ridica. Cel care este singur, în final va pieri, însă cel care are prieteni, cel care și-a găsit loc în inima cuiva nu va muri"

Noi înțelegem că un cuvânt nu este doar o informație, este un mijloc de a ne uni, de a ne întâlni, și întâlnirea este esențială pentru român, și românul este ortodox, așa încât noi nu putem să înțelegem să trăim adevărat, să trăim așa cum ne-a făcut Dumnezeu și cum ne vrea Dumnezeu, decât în această comuniune. Să începem să deschidem ochii și să-i observam și pe cei din jurul nostru, să ne dăm seama că nu suntem singuri și să încercăm să facem câte un pas, măcar un pas, și după aceea altul, către celălalt, să-l băgam în seamă, să fim atenți puțini și la cei de lângă noi. Dumnezeu nu ne lasă singuri niciodată. Din păcate noi îl lăsam pe El singur, chiar dacă El vine foarte aproape.

Protos. Hrisostom - În Hristos niciun creștin nu este singur 

 Preacuvioși Părinti și frați, iubiți credincioși,

Ne continuăm drumul acesta, al Postului Mare, pentru a ne învrednici să stăm alături de Dumnezeu, să înviem alături de El și să ne înălțăm odată cu El. Pentru că dacă Învierea a fost dăruită tuturor oamenilor prin jertfa Mântuitorului, înălțarea, pe de altă parte, nu este dată decât acelor care își urmează drumul doar în unire cu Dumnezeu, cu Hristos. Doar împreună cu Hristos ne putem înălța, doar în unire cu El. Dumnezeu spre aceasta ne-a adus dintru neființă la ființă, ca să fim uniți cu El. El din iubire ne-a creat și în această iubire ne și dorește să fim.

Protos. Hrisostom de la Putna: "Crucea să nu ne fie nouă un instrument de tortură, și să nu fie altceva decât semnul care pecetluiește iubirea dintre Dumnezeu și noi"

Protos Hrisostom de la Putna:

"brațele acestea vor rămâne întinse până la sfârșitul veacurilor, așteptând să primească în ele pe toți frații Săi cei rătăciți de la Adevăr"

 "Doar crucea, aceasta ne va da nouă chipul de fii ai lui Dumnezeu."

"In aproapele stă viața noastră, pentru că în aproapele se vede jertfa. Cât te-ai jertfit pentru aproapele în aceea este măsura strălucirii tale. Si, pe măsură ce strălucești mai mult, te asemeni cu Hristos. Nu poate fi cuprins de iad un suflet care luminează astfel, nu poate iadul să țină pe cel pe al cărui chip sunt trăsăturile lui Hristos, nu poate iadul să înghită crucea"

Protos. Hrisostom, predică la praznicul Înălțării Sfintei Cruci

 Crucea, semnul iubirii dintre Dumnezeu și om

Zis-a Mântuitorul un cuvânt, și anume, că: "nimeni nu are dragoste mai mare decât să-și pună sufletul pentru aproapele său"(cf. Ioan 15, 13). Acest cuvânt poate explica acea piatră de poticneală în înțelegerea sfintei cruci care l-a făcut pe Sfântul Apostol Pavel să spună că "crucea pentru elini este nebunie și pentru iudei sminteală". Însă, "pentru cei chemați, și dintre elini și dinte iudei: este Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu"(cf. 1 Cor. 1, 23-24).

Nici în ziua de azi nu găsim adevărată înțelegere, o înțelegere care să poată să pună laolaltă și să explice de ce un instrument de tortură - cum fusese crucea atunci când Hristos venea spre răstignire-, este atât de mult slăvit. Cum se pot împăca aceste două lucruri, chinul de ocară, moartea de ocară și slava lui Dumnezeu? Elinii socoteau aceasta că este nebunie, deși ei, filozofii fiind, puteau înțelege că pot să-și dea viața pentru o idee nobilă, pentru un principiu, însă nu înțelegeau ca moartea să fie de ocară. Principiul acela putea fi susținut și apărat cu prețul vieții, pentru ca acela să creadă în acel principiu, însă, dacă era moarte de ocară, nu mai era nimic nobil aici, nega însăși lucrul în sine.

Iudeii, pe de alta parte, socoteau crucea sminteală, pentru că Dumnezeu nu avea cum să se smerească până într-acolo încât să sufere fără vină o astfel de moarte, tot de ocară. Nu înțelegeau că Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul să se răstignească pentru oameni, cum le spusese Hristos, și era sminteală: "Acesta nu este Dumnezeul nostru, un astfel de Dumnezeu nu este împărat. Împăratul împăraților când va veni ne va pune pe noi peste toată lumea". Nu pricepeau cuvântul lui Hristos, nu putea să încapă în ei cuvântul lui Hristos, care spunea: "cel care vrea să fie mai mare dintre voi să se facă mai mic decât ceilalți"(cf. Marcu 10, 43). Paradox de la început până la sfârșit era cuvântul lui Hristos. Pentru iudei, sminteală era această credință propovăduită de Apostoli, însă, pentru cei chemați era Hristos, puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu.

Aceasta este crucea: semnul iubirii fără margini. Nu este iubire mai mare decât ca cineva să-și pună sufletul pentru aproapele său (cf. Ioan 15, 13). Încă noi, acum, creștinii de astăzi înțelegem și suntem de foarte multe ori gata să ne dăm viața pentru cineva, însă câți dintre noi sunt gata să-și dea copilul la moarte pentru cineva? Toți preferă să moară ei în locul copiilor lor. Dumnezeu Tatăl nu a făcut așa. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât pe unicul Său Fiu l-a dat să se răstignească pentru ca cei care cred în El să aibă viață veșnică.(Cf. Ioan 3, 16) Atât de mult ne-a iubit Dumnezeu Tatăl pe noi, încât pe unicul Său Fiu, adevăratul Său Fiu L-a dat pentru noi. Cine poate răsplăti aceasta iubire?

Protos. Hrisostom de la Putna: Maica Domnului este palatul in care s-a asternut Cina

Protos. Hrisostom: 

Maica Domnului, locaș de întâlnire între Dumnezeu și om

 Preacuviosi Parinti, iubiti frati si credinciosi,

N-am trecut de mult timp de mijlocul Postului Mare si iata, suntem in Biserica lui Dumnezeu sarbatorind impreuna poate praznicul cel mai adanc, cel mai bogat din punct de vedere duhovnciesc si teologic, sarbatoarea care lumineaza acest Post al Pastilor, acest post al pocaintei. Sarbatoarea de astazi, Bunavestiea, dupa cum si in tropar ati auzit: „astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac… ”. Bunavestire este tot acelasi lucru si cu Evanghelia. Acelasi termen se foloseste, evanghelos, Evanghelie inseamna vestea cea buna. Evanghelismos inseamna ducerea acestei vesti, buna vestire. In Maica Domnului se implineste si se cuprinde toata Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos, in Maica Domnului se cuprinde si se explica toata taina cea din veac.

Protos. Hrisostom de la Manastirea Putna: "Iadul si Raiul sunt inca in facere. Cine este cel care le face? Eu, si tu, si el, si mai ales noi. Omul a fost pus in Rai, ca pe Rai sa-l desavarseasca, ca pe Rai sa-l transforme in Imparatia cerului, prin comuniune cu ceilalti, prin iubire intrelaolata si iubire fata de Dumnezeu, nu iubire de sine"

Protos. Hrisostom - Cuvânt după Taina Sfântului Maslu despre rai și iad, Mănăstirea Putna, 2 aprilie 2016 

Astazi a venit timpul sa vorbim despre ceea ce nazuim mai mult, sau de ceea ce ne temem mai mult, pentru ca omul este o fiinta dihotonica, adica alcatuita din doua parti foarte intim intrepatrunse intre ele: trup si suflet, vazut si nevazut. Si, daca Sfintii Parinti au zis despre patimi ca intotdeauna in spatele lor ai sa gasesti una dintre aceste doua lucruri, dorinta sau frica, am putea spune ca, mai mult, in spatele fiecarei opere de arta putm gasi dorinta de frumos si teama de a nu cadea din el, sau de a nu-l face pe deplin.

Raiu si iadul, iubiti credinciosi, sunt doi termeni care astazi au devenit atat de indepartati, atat de confuzi. Daca incercam sa cautam cate ceva despre Rai si despre iad, gasim niste lucruri care ni se par copilaresti, ori care ni se par absurde, ori care ni se pare de neinteles. Si, asta pentru ca ne lasam amagiti de ceea ce cade sub simturi, de ceea ce vedem in jurul nostru. 

Auzim pe Mantuitorul ca spune in Evannghelia dupa Matei, cap. 25 - cand este vorba despre Infricosata Judecata-, spune despre iad ca a fost gatit diavolului si slujitorilor lui, iar de bunatatile Raiului spune ca au fost gatite fiilor lui Dumnezeu, "binecuvantatilor Tatalui Meu". Si, spune Mantuitorul: " veniti si moşteniţi bunătățile cele făgăduite vouă de la întemeierea lumii."(cf. Matei, 25, 34). Iadul evident ca a fost si mai inainte gatit, pentru ca diavolul a cazut inainte de creerea omului. Dar, iadul a fost creat pentru diavol, diavolul nefiind si trup si suflet, avand asadar o singura dimensiune, iadul are aceasta dimensiune spirituala, cel putin acum, pana la Infrucosata Judecata. 

Raiul a fost creat pentru om, si omul este si vazut si nevazut. Asadar Raiul are frumusete care se pot admira cu ochii acestia trupesti, care se pot intelege cu mintea aceasta rationala, insa are frumuseti nebanuite care se pot intelege, intrevede cu ochii cei duhovnicesti. Doar inima poate intelege ce se poate ascunde in spatele unei astfel de furmuseti vazute. 

Cand a facut Raiul, Dumnezeu l-a chemat pe Adam si i-a spus: "toate acestea sunt ale tale" si "am pus in el doi pomi". Unii Sfinti Parinti spun ca pomul vietii si pomul cunostintei binelui si al raului, pot sa simbolizeze, de fapt, pe Dumnezeu si pe om. Este o interpretare alegorica, o interpretare simbolica, insa nu este departe de adevarul revelat, pentru ca Dumnezeu insusi este Viata. Si, i-a spus lui Adam care era singur, ca pe Eva inca n-o scosese din coasta lui: "din toţi pomii din rai poţi să mănânci" - adica sa te hranesti, sa te zidesti, sa cresti din ei -, "afara de pomul cunoştinţei binelui şi răului" - adica din toti pomii, inclusiv din pomul vietii. Doar de pomul cunoştinţei binelui şi răului i-a fost interzis. I-a fost dat, asadar, lui Adam spre lucrare si spre paza, acest Rai. Insa, cand i s-a adresat, i-a spus asa, la singular: "să mănânci din toti pomii" si "sa nu mancati din pomul cunoştinţei binelui şi răului". Asadar: "apropie-te de viata, hraneste-te din ea, caci este tie cel mai la indemana, pentru ca tu esti primul dintre fii Mei care a primit acest dar", insa, "nu uita ca dupa tine vor veni si altii, si aveti grija sa nu va indepartati". "Tu sa nu te indepartezi de ei, si ai grija ca impreuna cu ei sa ramaneti in Mine si langa Mine".

De multe ori mi-am pus problema: ce s-a intamplat cu Eva, cand a fost gasita de diavol, aflat acum in chipul sarpelui, ce s-a intamplat cu ea, de ce a cazut asa de usor? Dar, nu m-am intrebat ce slabiciune a avut, ci ce cauta Eva singura acolo? Cei doi, nu erau meniti sa fie una? Cei doi nu se aflau in Rai? Cei doi nu se hraneau din pomul vietii, din iubirea care scalda tot, din lumina care dezvaluia taine peste taine si dincolo de taine? De ce era Eva singura, de ce a scapat-o Adam din ochi? Ii vedeti pe cei indragostiti nu numai ca nu se pierd din priviri, se manaca din priviri, se impartasesc din priviri. Nu se pierd unul de celalalt. De ce era Eva singura si Adam nu se stie unde, cand Dumnezeu a zis foarte clar ca "nu este bine sa fie omul singur". De ce? De ce? De ce? Realitatea este ca, gasind-o singura, a inselat-o. A inselat-o pentru ca ea nu avea cuvantul direct de la Dumnezeu, ci indirect prin Adam. Adam i-a povestit si, fiind indirect, si Adam avea nevoie de ea, si ea nu era acolo sa-l sustina, si Eva avea nevoie numaidecat de Adam. Fara Adam Eva nu avea sens. Sensul Evei a fost sa-l sustina pe barbat. Pentru barbat a fost facuta femeia. Fara el, ea n-are sens. De ce, si ce cauta fara sens prin Rai? Isi cauta sensul? Nicidecum! Sensul ei era langa barbat, sensul ei era in unire. Si astfel, singura fiind, i-a fost foarte usor diavolului sa o amageasca. Si i-a promis bunatati viitoare si, in felul acesta, i-a furat bunatatile pe care le avea in mana. 

Si, Adam, dupa aceea, cand a vazut-o pe Eva cu marul in mana -mar din care muscase Eva-, el s-a smintit prin faptul ca a vazut ca Eva a mancat si n-a murit. Si atunci, s-a intors impotriva lui Dumnezeu, si a zis: "deci m-ai mintit, mi-ai ascuns unele lucruri". Dumnezeu ii lasase o vorba invaluita intr-o taina cand i-a spus: "cu moarte vei muri". Adam putea sa inteleaga ca este un fel de moarte, poate nu cea de care crede el. Adam ar fi trebuit sa sape, sa caute sa-si doreasca sa inteleaga mai mult. Dar, ca sa intelegi mai mult, sa vezi mai mult, trebuie sa ramai in lumina!  

Adam s-a alaturat Evei in egocentrismul lor. In egocentrismul lor, ei mancand din acest pom al cunostintei binelui si raului, gustand asadar un rau, intelegand raul prin fapta, in loc sa-l inteleaga prin cuvant, ei s-au trezit la un moment dat cu ochii deschisi. Li s-au deschis ochii abia dupa ce a muscat Adam din mar. Ce ochi i s-au deschis lui Adam? Adam care fusese cuprins de un somn foarte adanc, si nestiind ce facuse Dumnezeu, si de unde a aparut femeia langa el, a zis: "Aceasta este femeie, pentru ca este luata din trupul meu, si numele ei este Eva, pentru ca este mama celor vii". A pus nume animalelor, aratand ca are si cunostinta trupeasca. A aratat ca are cunostinta duhovniceasca prin faptul ca a prorocit modul in care lumea se va inmulti prin femeie. Ce ochi, atuncea i s-au deschis? Ochii vicleniei, care desosebeste binele de rau intr-un mod sucit, stramb, dizarmonios. Ochiul vicleniei care face diferenta intre lucrurile bune si cele rele, doar distingand ceea ce este rupt in el. Ochiul vicleniei care intelege doar dizarmonia, caruia doar i se pare, intr-o mandrie iarasi, sucit, care isi avea radacina in Satan, caruia i se pare ca poate sa inteleaga binele prin studierea raului. Vai, amara inselare! Amara inselare! Si, de atunci omul a vazut ca goliciunea lui poate fi obiect de rusine. Si, rusinea, obisnuindu-se cu ea, omul a trasformat-o in pacat, in loc sa o transforme in teama sfanta. Si, asa mai departe.

Protos. Hrisostom de la Man. Putna: "boala este o dezbinare care lucrează în interiorul nostru și din interior iese în afară"

Predica dupa Taina Sf. Maslu in Postul Nasterii Domnului 

Protos. Hrisostom, Man. Putna, 9 dec. 2016 

Bucuria noastră începe de astăzi să se mărească, pentru că o dată cu această perioadă de 7 zile în care vom săvârși Taina Sf. Maslu cu 7 preoți aici, la noi, în mănăstire, se mărește și numărul dumneavoastră, și rugăciunile se înmulțesc, și inimile se simt iarăși aproape unele de celelalte, și noi ne mângâiem la gândul că efortul nostru, al creștinilor, nu va fi niciodată în zadar, pentru că atâta vreme cât mai sunt inimi care bat pentru ceilalți, atâta vreme cât mai sunt inimi care încă așteaptă mântuire și mângâiere de la Dumnezeul cel Viu, nădejde este și Duhul Sfânt nu se va depărta de la noi. 

Începem, așa cum am zis, această perioadă foarte intensă și foarte importantă pentru viața noastră duhovnicească, în care venim la biserică să ne tămăduim, venim să cerem lui Dumnezeu vindecare, pentru că Taina Sfântului Maslu, în special aceasta, se referă la vindecare. Dar, știm noi oare de ce boală suferim, știm noi oare dacă doar acest lucru îl așteaptă Dumnezeu de la noi: dacă am vrea să ne comportam ca niște copii cuminți? In primul rând ar fi bine să știm ce dorește Tatăl nostru de la noi, pentru că un copil adevărat, un fiu adevărat face toate spre bucuria tatălui, se gândește cum să-l bucure pe tatăl. Si, știți că în lume acum este dezbinare, știți că puterea celui rău s-a împânzit peste tot și că, așa cum zice Sf. Ap. Pavel, toată zidirea suspină și suferă până acum. Dar, totuși iată că sunt biserici pline, iată că sunt oameni care încă vin să se roage pentru ei și pentru ceilalți. Așa încât, dacă este așa cum zice Sf. Ioan Gură de Aur că Dumnezeu își alege oamenii lui pentru fiecare slujbă, și dumneavoastră ați fost aleși pentru această Sf. Taină, înseamnă că Dumnezeu v-a pregătit nu numai pentru dumneavoastră și familia dumneavoastră, ci v-a ales pentru a vă trimite apoi în lume să dați mărturie că El este, că El există și că lucrează și că iubirea Lui nu s-a împuținat. Așa încât noi, dacă venim să ne vindecăm și ne rugam nu numai pentru noi, ne rugăm și pentru vindecarea celor dragi ai noștri sau celor care ne-au poruncit nouă să ne rugăm pentru dânșii, să ne gândim că suntem responsabili în primul rând față de Dumnezeu, în al doilea rand față de cei din jurul nostru și, în ultimul rând față de noi. Însă această vindecare pe care noi o căutam, începe din interior către exterior. Zice Sf. Serafim de Sarov, și, sigur știți, ați auzit acest cuvânt al lui: "adună pace în inima ta și mii se vor mântui în jurul tău". Așa încât, noi venim să ne vindecam dar ce este boala? O dezbinare care lucrează în interiorul nostru și din interior iese în afară. Cum spunem noi în Paraclisul Maici Domnului: "pentru păcatele mele cele multe se îmbolnăvește trupul și slăbește sufletul meu", așa încât păcatele sunt cele care atacă întâi, și păcatul zămislind aduce moartea, și această moarte lucrează din sufletul meu către trupul meu, și apoi se împânzește și la cei de lângă mine.

Protos. Hrisostom de la Putna: "Pocăința este dorul după Persoana iubită". "Dacă ne gândim numai că trebuie să scăpăm de păcate, ne gândim numai la noi; atunci unde este Dumnezeu, unde este dorința de a fi împreună cu El?"

"Pocăința nu este o simplă întristare pentru că suntem răi, pentru că suntem păcătoși, ci este acea întristare pentru că suntem prea departe de Dumnezeu și încă nu ne-am pregătit inimile să-L întâmpinăm"

Protos. Hrisostom - Predică la Duminica a V-a după Rusalii (2016)

Preacuvioși Părinți și frați credincioși, Duminica de astăzi, a V-a după Pogorârea Sfântului Duh, ne pune înainte un episod din viața Mântuitorului, un episod nu prea fericit pentru că, deși asistăm la vindecarea unor demonizați, în același timp asistăm și la o rezistență a oamenilor, o îndărătnicie a lor, o împietrire a inimii lor care a făcut să-L îndepărteze pe Hristos, în loc să se întoarcă către El cu recunoștință.

Si, ați auzit în Evanghelia de astăzi cum în ținutul Gherghesenilor, dincolo de lacul Ghenizaret, într-un cimitir trăiau doi oameni îndrăciți, doi oameni care erau posedați de duhul cel rău, de satana. Si, aceștia, spune Sfântul Evanghelist Matei, erau atât de furioși, și atât de îngrozitori, încât nimeni nu îndrăznea să treacă prin fața acelui cimitir, pe acel drum, pe unde umblau ei. Hristos, însă, a venit în zona aceea, și, acei îndrăciți au ieșit înainte, iar dracii au început să strige: "ce este ție și nouă, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit să ne chinuiești înainte de vreme?".

Băgați de seamă că vrăjmașul nu știe planul lui Dumnezeu. El numai face unele observații, niște aprecieri, și vorbește ca și cum ar ști el toate. Știa el că este Fiul lui Dumnezeu? Nu știa, însă i-a spus așa, L-a numit așa. Hristos nu i-a răspuns nimic. Știa el care este planul lui Dumnezeu, când va fi să vină El, și când va fi să vină a Doua oară, și când va fi Judecata? Hristos Însuși a spus că numai Tatăl știa acest lucru. Dar el, vrăjmașul, vorbea de ca și cum știa, pentru că lucrarea lui este o lucrare de înșelare. Însă, această lucrare de înșelare nu se oprește aici. De fapt, scopul lui este să dezbine.

Spun Sfinții Părinți că diavolul nu poate să facă nimic, nicio lucrare asupra pământului sau a oamenilor, ci numai prin intermediul ființelor vii. De aceea el intră în oameni sau în animale, încercând să provoace groaza și mai ales dezbinare, încercând să-i depărteze pe oameni de Dumnezeu.

Spune Sfântul Iustin Popovici că diavolul încearcă să maimuțărească lucrarea lui Dumnezeu. Si, dacă Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea sa, acest lucru încearcă să-l strâmbe satana. Si, atunci acesta se străduiește să ne confecționeze, spune Sfântul Iustin, o altă identitate care să nu mai semene cu Dumnezeu, ci să semene cu el, cu satana. De acea să nu ne miram că de multe ori noi avem niște reacții foarte nepotrivite la gesturile de iubire din partea lui Dumnezeu sau din partea aproapelui. Si, la un astfel de gest am să mă refer astăzi, pentru că de multe ori noi nu ținem cont de lucrul acesta.

A venit Hristos nezicând nimic. Pur și simplu era acolo, dar prezența Lui provoacă. Prezența lui Dumnezeu provoacă. Așa cum a proorocit Sfântul și Dreptul Simeon, că "Acesta va fi pus spre ridicarea și poticnirea multora", acest lucru îl vedem și astăzi. Si, să știți că nu numai Dumnezeu provoacă, ci și slujitorii Lui. De fiecare dată când apare vreun preot, un monah, sau un credincios evlavios în lume, de fiecare dată cineva se simte provocat, lumea se simte provocată. Lumea se simte obligată să reacționeze și, din păcate, în ziua de astăzi vedem că reacția nu este cea mai bună. Este o rezistență, un fel de vrăjmășie, dacă vreți, împotriva slujitorilor lui Dumnezeu. Desigur, sunt slujitori buni, sunt slujitori răi, dar Unul este Dumnezeu. Si, dacă a zis Hristos: "cei care va primesc pe voi, Mă primește pe Mine, care v-am trimis, și cel care Mă primește pe Mine, îl primește pe Cel care M-a trimis pe Mine", atunci ar trebui să ținem seama de lucrul acesta, și să ne gândim că Dumnezeu lucrează prin oameni. Noi vedem astăzi cum satana lucrează prin oameni.