Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”. Partea a II-a, întrebări și răspunsuri (video, text). "Caderea omului a fost cadere din relatie"

-Pocainta noastra asta trebuie sa vizeze: repunerea in relatie cu Dumnezeu! Noi nu trebuie sa devenim pur si simplu mai buni, trebuie sa devenim mai aproape, sa ne apropiem de Dumnezeu, sa devenim niste fii mai buni.

- Noua nu ne este de ajuns sa zicem doar "am gresit". Noi trebuie sa zicem: "am gresit, Tata!"

- Adevarata persoana se distinge si se desavarseste doar in relatie. Vezi cu cine vrei sa fi!

- Parintele duhovnicesc este acela care reuseste sa-ti redea mireasma familiei, ti-L aduce pe Dumnezeu si ti-L da sa-L gusit, ca pe Tata!  

***

Vedeti prima parte aici: Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii” (video, text). "Pământ vei fi dacă iubești pământul, lumină vei fi dacă iubești lumina"

***

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”

Întrebări și răspunsuri

- Ce trebuie să facem ca să ne iubim mai mult patria? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=1

[...] Occidentul a venit asupra noastra si ne-a ucis basmele. Pana si desenele animate sunt tehnologizate, sunt chestii fantastice, ireale, si asta in timp ce s-au scos basmele din scoli pe motiv ca fiintele acelea sunt ireale, ca Fat-Frumos si Zmeul nu exista. Dar binele si raul nu exista? Nu exista cel care vrea sa faca binele si nu-i merge, ca lui Fat-Frumos? El era bun, dar nu-i mergeau lucrurile, toate ii ieseau pe dos, ca mereu se lovea de necazuri. Dar, el fiind bun cu natura, cu animalele, cu fratii lui, era ajutat si doar asa putea sa invinga raul. Altminteri nu putea sa-l invinga.   

[...] Un singur dor e rau, dorul de duca. Fiul risipitor avea dor de duca. Un fiu cuminte n-ar pleca de acasa. Si asta gasim si in traditia populara: fiul cel mic nu pleca de acasa. Tuturor celorlalti frati li se facea case, fiecare se ducea la treaba lui, dar copilul cel mic, numit mezinul -multa vreme n-am inteles de ce i se spunea mezin, ca mezin inseamna la mijloc, nu inseamna cel mai mic, dar, dupa aia mi-am dat seama, el ramanea intre parinti, d-aia era numit mezin, el permanent statea intre parinti - si el mostenea casa parinteasca. Pentru ca el era cel care niciodata n-ar fi plecat de acasa, el era cel care se lasa iubit mai mult decat fratii lui. Intotdeauna, sa stiti, copilul cel mai mic e cel mai usor de iubit. Acela este Ioan dintre apostoli.

Si cel mic a plecat, in parabola Fiului Risipitor, iar tata statea cu mana streasina si se uita dupa el. Fiul cel mare statea bine mersi acasa. Uitati-va in basmul "Prazlea cel voinic si merele de aur"! Romanul nu sta asa. Chiar daca fratii cei mari erau mandri si orgoliosi, si voiau sa-si aroge dreptul de mostenitori, totusi n-au stat asa cum a stat fiul cel mare din parabola. Un fiu adevarat nu poate sa stea acasa. Mai inainte am zis ca un fiu adevarat nu poate sa plece de acasa. Dar, daca un fiu a plecat de acasa, un fiu adevarat nu poate suporta sa ramana acasa si sa-l vada trist pe tatal toata ziua, sa vada ca nu-i mai place nici mancarea, nici bautura, ca nu se mai odihneste si se ofileste pe picioare de dorul fiului sau. N-a facut asa si Prazlea? Dupa ce s-au dus si fratii lui, s-a dus si el. La inceput nu s-a dus pentru ca el se socotea mai mic, cum zicea Sf. Prooroc David: "mic eram intre fratii mei, si fratii mei erau buni si mari, dar Domnul n-a binevoit intru ei, ci m-a ales pe mine, m-a luat de la oi". Asa a facut si Prazlea cel voinic, asa a facut si Hristos: n-a putut sa stea langa Tatal, sa stea in sanul Sfintei Treimi si sa vada pe Dumnezeu trist, pentru ca fratii Lui mai mici, oamenii, au plecat, au parasit sanul parintesc, si S-a dus.

Fiul adevarat, fiul cel mic in basmele noastre populare avea intotdeauna grija sa plece de acasa, in primul rand, cu binecuvantara tatalui. In al doilea rand, lua armele si hainele tatalui sau, pe care el le-a purtat cand era flacau. Asta vrea sa arate ca un adevarat fiu niciodata nu va iesi din mostenirea tatalui, va continua permanent ceea ce a facut tatal, ii va continua lucrarea. Asa cum a zis Hristos: "Eu n-am venit sa stric legea, ci sa o implinesc, adica sa o duc mai departe, sa o desavarsesc". Asa facea si fiul cel mic. Fiul cel mare din parabola n-a facut treaba aceasta. 

Si, ce am spus acum este legat de intrebare, pentru ca am spus ca patira este locul unde parintii nostri sunt vii, este locul din care noi ne luam putere. Noi, daca suntem departati de acest pamant ne ofilim si nu ne dam seama ca suntem legati de glie, ca puterea noastra vine din acest pamant. Pentru ca nu este un simplu pamant, in el sunt oasele mosilor si stramosilor nostri, si putera lor devine puterea noastra, grija lor devine grija noastra, caldura lor devine a noastra, preocuparea lor si mostenira noastra. Si, daca ne departam de asta, nu numai ca uitam de ceea ce este aceea patrie, uitam de noi insine. 

Daca plecam de acasa, sa nu plecam decat cu binecuvantare si continuand lucrarea parintilor nostri, aratandu-ne fii vrednici. Sa nu-i mahnim, sa nu-i dezamagim, sa nu-i facem de ras, cum spunem noi. Dar, chiar daca plecam in felul acesta de acasa, sa avem grija, mare grija, sa ne intoarcem.   

Si daca vreti cu adevarat sa vedeti ce este aia patrie, mergeti in cimitire, si mai ales in cele de la munte, care sunt pe coline. Mergeti in cimitire si o sa vedeti linistea pe care o simtit acolo. Nicio frica de moarte, nicio singuratate, nico apasare. Ci, dimpotriva, o liniste si o bucurie speciala, o bucurie pe care imi place sa o numesc ortodoxa, adica potolita, linistita, ca atunci cand apele se aseaza in matca lor. Aia e patria!   

- Toleranța este un termen blamat în mediul ortodox, dar oare Hristos nu a fost tolerant când a vorbit cu femeia samarineancă? Nu este toleranța o formă de iubire? Care să fie atitudinea și relația noastră cu cei de alte confesiuni sau religii? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=565

Nu, aia nu era toleranta! V-am spus diferenta intre toleranta si ingaduinta. Sa-l iubesti pe om pentru ceea ce este, ca este chipul lui Dumnezeu, si este tinta iubirii Lui, nu inseamna sa fi de acord cu greselile lui. A fi tolerant inseamna sa zici ca greselile lui nu sunt chiar asa, inseamna sa amesteci raul cu binele, sa-l confuzi. Iubirea niciodata nu va fi toleranta in felul asta, pentru ca atunci cand este vorba de mantuirea sufletului, de pieirea sufletului, dragostea devine necrutatoare. Trebuie sa tai atunci cand este nevoie de taiere, dar, bineinteles, cu mila, cu blandete, si mila sa fie aspectul iubirii. 

Nu poti sa vorbesti nici cu o persoana de alta religie, nici cu o persoana de aceeasi religie, dar care nu face ceea ce trebuie sa faca, daca esti tolerant. N-o sa o poti iubi cu adevarat pentru ca te departezi de gandul lui Dumnezeu. Daca ea perpetueaza in acele greseli, nu va ajunge niciodata la Dumnezeu. Il va mahni permanent pe Dumnezeu si tu, daca vezi lucrul asta taci, si il lasi? Sa stii ca la Judecata primul care o sa te traga de maneca este acea persoana: de ce nu mi-ai spus, daca ai stiut? De ce m-ai lasat in intuneric, de ce m-ai lasat sa cred ca e bine ceea ce fac?

Pare a fi un lucru bun sa fi tolerant, sa-l lasi in pace: "faca ce-o vrea fiecare!". Dar asta nu este forma de iubire, este forma de indiferenta. Luati bine seama! Adica tie nu-ti pasa?

Eram odata in tren, cu inca doi parinti si a venit un tanar foarte smucit asa, agitat si ne-a luat la intrebari asa, direct. Asta era inainte de Referendum (oct 2018). Si zice: "dar ce aveti voi, daca barbatii vor sa se casatoreasca intre ei, daca se iubesc?". M-am uitat la el si el n-a stat, s-a uitat un pic la noi si a plecat la fel de smucit cum a venit. Si atuncea mi-am dat seama: mai, stai oleaca! Eu nu am nimica cu el. De fapt, sa stiti, ca noi suntem cei persecutati, nu ei! M-am dus eu, ortodox, sa-l iau la intrebari: "ce faci mai? Cu cine te-ai unit? De cine te-ai lipit? Vezi ca nu e bine ce faci!". El se ia de mine, eu sunt ala persecutatul. Si eu nu i-am zis nimica. Il las in pace. Dar, daca il las in pace, pot sa-l las in pace in doua feluri. Daca nu-mi pasa de loc, zic: "faca ce vor! Ce ma intereseaza pe mine? Eu imi vad de ale mele!". Sau, il las in pace, pentru ca vad ca nu poate primi, pentru ca, asa cum zicea Parintele Rafail Noica, "trebuie sa-I dam timp lui Dumnezeu sa lucreze cu inima noastra inceata". 

L-am auzit odata pe Dan Puric povestind despre maestii lui din teatru. Si, la un moment dat, l-a intrebat Dem Radulescu: "mai, copile, ia zi tu, de ce citesc eu o carte?". Si zice: "maestre, ca sa devenim culti, asa... Cultura te ajuta, te desavarseste...". "Ba, voi cititi mult si intelegeti putin! Sti de ce citesc eu o carte? Ca sa nu-ti trag una, sa nu te iau la bataie! Da te iau la bataie dupa aceia!" Si, mi-am dat seama: are dreptate! Cultura si orice nevointa a noastra de a fi mai buni nu rezolva problema. O amana! Dar, noi facand asta, noi castigam timp lui Dumnezeu ca sa rezolve problema, sa lucreze la inima lui inceata, astfel incat sa nu trebuiasca sa il iau eu la bataie! Si ma educ, ma infranez, imi fac rabdare ca sa-i dau timp lui Dumnezeu sa lucreze cu el.

Ingaduinta asta face, ii procura timp lui Dumnezeu ca sa lucreze cu inima lui mai inceata, dar eu trebuie sa am grija sa nu-i zica raului bine si binelui rau. Cum zice Sf. Ap. Pavel: "daca cel pentru care lumina este intuneric, intunericul ce mai e?"       

- Care este diferența între căderea îngerilor și a oamenilor? De ce căderea îngerilor este imposibil de schimbat? Cum ar putea un om fiind în rai să accepte că soțul sau soția lui este în iad pentru veșnicie? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=906

Marea deosebire intre caderea ingerilor si a oamenilor este ca ingerii au cazut in vesnicie, inainte de a se fi creat timpul. Si de aceea caderea lor a fost asa de mare. Pe cand caderea oamenilor a fost in timp, astfel incat avem si timp de pocainta. Timp pana la sfarsitul lumii, cand va lua sfarsit si timpul

A doua deosebire intre caderea ingerilor si a oamenilor vine din ratiunea pentru care au fost creati si unii si ceilalti. Ingerii au fost creati ca duhuri slujitoare, pe cand oamenii au fost creati ca fii ai lui Dumnezeu, ca subiect al relatiei intre Dumnezeu si om. Cum spune Sf. Maxim Marturisitorul: iubirea dintre Tatal si Fiul s-a prelungit in lume si l-a creat pe om, pentru ca a vrut Dumnezeu Tatal sa mai fie niste fiinte de care El sa se bucure ca de niste fii, si acele fiinte sa se bucure de El ca de un tata.

Asa incat, satana, Lucifer cand a cazut, a cazut pentru ca nu si-a mai implinit rolul, rostul si menirea de duh slujitor. El n-a zis: "nu ma supun lui Dumnezeu", ci a ales independenta: "imi iau eu scaunul meu si il pun pe muntele de miazanoapte  si voi fi asemenea celui Preainalt. O sa-mi fac eu o alta realitate". A propos de realitatea virtuala! Da?! Asta a fost caderea lor.

Caderea omului a fost cadere din relatie. Adam s-a mofturit pe Dumnezeu si s-a obraznicit ca un fiu nerecunoscator. Dumnezeu cand i-a dat porunca lui Adam, s-a uitat in ochii lui si i-a zis: "un lucru te rog si eu...". Un tata nu trebuie sa se explice copilului. "Da, de ce?", "Pentru ca am zis eu, si e suficient". Si porunca asta i s-a dat nu ca test, ci ca o cale prin care el putea sa se desavarseasca, o cale a ascultarii, a increderii depline, increderii prin cuvant, de vorba buna, cum zicem noi. Ei, Adam din relatia asta a cazut, asa incat, atentie! Si pocainta noastra tot asta trebuie sa vizeze: repunerea in relatie cu Dumnezeu! Noi nu trebuie sa devenim pur si simplu mai buni, trebuie sa devenim mai aproape, sa ne apropiem de Dumnezeu, sa devenim niste fii mai buni. Cum zice Sf. Ioan Gura de Aur: sa facem toate pentru bucuria Tatalui.

Asta este diferenta intre pocainta noastra si pocainta lui, a ingerului cazut. Ingerului cazut e suficient sa zica "am gresit" si se mantuieste. Au fost doua cazuri, din cate stim noi. Noua nu ne este de ajuns sa zicem doar "am gresit". Noi trebuie sa zicem: "am gresit, Tata!", "Tata, am gresit la cer si inaintea Ta". Cum zice in Ps. 50 Prorocul David: "Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut". Asa incat Tu singur esti indreptatit sa ma judeci. Doar Tu! De la Tine astept judecata si in fata Ta ma pocaiesc, pentru ca in fata Ta am gresit. Pentru ca daca am facut un rau Ti-a produs Tie rau.

[...] Daca ti pe cineva in inima ta, cu adevarat, si tu te asezi in intimitatea ta cu Dumnezeu, intri in camara ta cu Dumnezeu, atunci il aduci si pe acela in intimitate cu Dumnezeu, si acela nu va putea sa ramana in iad. [...] 

- De ce sectarilor le este frică de Sfânta Cruce și nu au încredere în Maica Domnului? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=1379

[...] Au vrut sa inteleaga si sa fie de capul lor si, fiind in mandrie - cum zice Scriptura ca Dumnezeu celor mandri le sta impotriva si celor smeriti le da har-, cel mandru se intuneca si atunci diavolul pune stapanire pe ei si vrajmasului de nimic nu ii este mai teama decat de cruce si de Maica Domnului. 

- Ce sens dați cuvântului rațiune? Copil fiind în Italia, am mers la o școală catolică unde am învățat totul mecanic, dar nu simțeam nimic. Dar când am cunoscut Ortodoxia, am văzut multă bună-rânduială. De unde apare această diferență? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=1502

Ratiunea este mai mult decat se intelege la ora actuala. Hristos a fost numit Logos. Logos inseamna si cuvant si ratiune. Ratiune inseamna si lucrul in sine si intelesul lucrului, potentialitatea din spatele acelui lucru. Ca prin El toate s-au faut si nimic nu s-a facut fara El.

Sf. Grigore spune ca Hristos este Cuvantul si Tatal este Mintea. Asa cum cuvantul iese din minte, tot asa si Hristos este in relatie cu Tatal.

In familie barbatul este chipul Tatalui, femeia este chipul Fiului si copilul este chipul Duhului Sfant. Mama este dupa chipul Fiului si mamei i s-a dat sa nasca, pentru ca ea trebuie sa fie ratiunea lucruilor, prin ea sa se faca toate, asa cum prin Hristos s-au facut. In ea se gasesc si toate explicatiile dintre ei doi, dintre mama si tata. Si copiii, de aia, cand au ceva de intrebat se duc la mama, pentru ca ei simt ca acolo e ratiunea. Acolo este explicatia, si lucrul in sine. Prin ea a fost adus el la viata, si in ea isi gaseste el explicatia si sensul propriu si a tot ceea ce este in jurul lui.

Mintea noi zicem ca este organul care ne face pe noi asemenea cu Dumnezeu. Si mintea este legatura dintre Dumnezeu si materie. Si adevarata ratiune este aceasta, din mintea cea asemanatoare cu Dumnezeu, nu simplele rationamente logice. Noi acuma asta intelegem prin ratiune, doar o succesiune de rationamente logice, niste explicatii, niste lucruri care se verifica si, pentru ca se verifica, cade sub simturi, poate fi vazuta, palpata samd. Pe cand, Sfintii Parinti spun ca ratiunea este acea facultate a sufletului care reuseste sa gaseasca ratiunile, explicatiile, potentialitatile sau virtualitatile din materie si are si puterea de a le ridica catre cer, de a le uni cu Dumnezeu. Nu e doar un simplu instrument prin care sa aflii ce se intampla, sa iti explici ce se intampla in jur, ci si modul prin care chiar poti sa gasesti calea catre cer.

Si inima are ratiunea ei, nu numai mintea. Sentimentele sunt parte din aceasta ratiune a inimii.

Intrebarea ca daca omul il cauta pe Dumnezeu si are constiinta existentei Lui... Asta nu e de ajuns! Pentru ca nu trebuie doar sa-L gaseasca pe Dumnezeu si sa invete despre El, trebuie sa se uneasca cu El, trebuie sa-L iubeasca, trebuie sa intre in relatie cu El. Nu e relatie de servici, e relatie de iubire. Si atunci ai nevoie de sentimente.  [...]

Buna-cuviinta iti armonizeaza interiorul ca sa te poti ridica la nivelul celuilalt, sa poti sa intri intr-o relatie adevarata si constanta, permanenta, cu cel de langa tine si cu Dumnezeu. Deci, ratiunea implica si asta, o buna randuiala, o punere in ordine a lucrurilor, sa le asezi pe toate, asa cum le-a facut Dumnezeu.

Catolicii fac din Biserica un spatiu suspendat intre cer si pamant, la care oamenii de rand nu au acces. Si, ceea ce se intampla sub acest spatiu, neputinte, pacate, bucurii, nu ating Biserica. De aia preotii lor nu se casatoresc si, nefiind casatoriti, nu reusesc sa indrume oamenii din interior.

Parintele Staniloae zice ca la Ortodocsi Biserica este in popor, isi trage seva din Capul care este Hristos, prin cler, dar clerul este in popor. Asa incat toata nevointa noastra se face impreuna. Impreuna ne asezam in buna-randuiala a lui Dumnezeu, impreuna ne rugam si ne sustinem unul pe celalat ca sa reintram in acea relatie, de care am zis, cu Dumnezeu. Pentru asta preotul catolic este precum soarele iarna, e impresionant dar nu te incalzeste deloc. Pe cand preotul ortodox este precum focul din vatra, pentu ca il ai permanent acolo, in casa, si nu e deloc impresionant, nu prea il bagi in seama, dar ia sa se stinga o data, sa vezi ce rau e fara el.

Simpla mustrare de constiinta nu e de ajuns. Trebuie sa stii sa-ti canalizezi aceasta mustrare de constiinta catre restaurarea relatiei. Nu e dupa dreptate aici. E dupa un fel de dreptate. De aia zicem ca pacea e de patru ori mai mare decat dreptatea. Cand zicem asa, sa stiti ca nu vorbim la nivel de cantitate: dreptatea este 100 si pacea e 400. Nu! Dar pentru a avea pace, trebuie sa ignori dreptatea de patru ori. Nu inseamna sa fi tolerant, ci trebuie sa-l amani sa-ti plateasca datoria si trebuie sa-l amani de mai multe ori decat crezi tu. De ce pacea este mai mare decat dreptatea? Pentru ca pacea este singurul mediu in care relatia poate creste!                    

- Se spune că păcatele sunt distruse de iubire. Cum se poate distruge desfrâul cu iubirea? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=2079

Am gasit la Parintele Staniloae ca iubirea este singura in stare sa vindece orice patima. Si, atunci, cum poate sa vindece iubirea patimile care provin din devierea iubirii, cum e desfranare? Iubirea ese singura sa vindece orice patima, adica este in stare sa se vindece pe sine.

Aduceti-va aminte de femeia desfranata, despre care a zis Mantuitorul: "iertate sunt pacatele ei cele multe, ca mult a iubit". Si, Sf. Ioan Scararul explica asta si zice: acea femeie desfranata a schimbat iubirea trupeasca in iubirea de Dumnezeu. Asa cum in fiecare credinta din lumea asta exista o urma din revelatia initiala, originala, tot asa, in orice deviatie a iubirii exista iubire, asa incat, Dumnezeu o sa aibe grija si de acela. Nu zic ca desfrantaul o sa ajunga mai repede in rai, pentru ca, desi el are mai multa zgura, are si mai multa iubire decat mine. Nu zic asta! Zic ca desfrantaul, pentru ca si-a folosit rau afectele, s-a departat foarte tare de normalitate, insa, pentru ca totusi el are o parte de iubire in el, el intelege faptul ca de dragul iubirii poti sa ierti usor. Si Hristos, cand a spus ca vamesii si desfranatele intra inaintea noastra in Imparatia Cerurilor la asta cred ca s-a referit, si anume ca ei au inteles ca mila este cea care face legea si nu dreptatea.

Si daca o desfranata se pocaieste, pocainta ei este mai fierbinte decat a unui om care este mandru sau care este egoist, pentru ca cea care mult a iubit intelege si cand mult a ranit. Si pentru ca a inteles ca prin iubirea ei falsa a ranit mult, poate sa-si transforme iubirea asta in iubire de Dumnezeu. Si asta uite, ca este tot rodul iubirii. Iubirea s-a vindecat pe sine. Insa dureaza! 

- Cum putem face să nu mai amânăm lucrurile? Spre exemplu, să nu învățăm doar în sesiune. https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=2305

Sf. Ioan Gura de Aur spune asa: nu poti sa faci niciodata nimic, cu taria trebuincioasa si cu ravna necesara, daca mai intai de toate nu esti constient si convins ca ceea ce faci iti este de folos.

Ei, cum sa te convingi ca iti este de folos?  Este in Apocalipsa un cuvant cand unul din ingeri cearta una din cele sapte Biserici, ca a uitat iubirea dintai. De ce te-ai dus tu la facultatea asta? Asta este iubirea dintai, in ceea ce priveste asta. Daca tu ai ales calea asta, tu sti unde trebuie sa lucrezi ca sa iti aduci aminte de dragostea dintai.

La fel se intampla si in viata duhovniceasca. Sf. Ioan Scararu, vorbind calugarilor spune ca la inceput, cand intri in manastire, ai o foarte mare ravna. Pretuieste ravna asta de inceput, pentru ca mai tarziu, cand iti va slabi ravna sa te impungi cu amintirea ravnei dintai ca si cu o sulita.   

- Cum ajunge la starea de fiu, iar nu în cea de argat sau slugă? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=2504

Sf. Ioan Gura de Aur spune ca avem datorie fata de Dumnezeu ca si cum intreaga Lui lucrare de manturie a fost facuta doar pentru mine. Si asta a vrut sa spuna cu pilda cu oaia ratacita si cu celelalte 99 pe care le-a lasat deoparte, ca El pretuieste acea oaie cat pe celelalte 99 la un loc. Ba chiar mai mult o pretuieste pe aia, pentru ca pe celelalte le-a lasat, si s-a dus dupa ea. Si spune ca intr-un singur fel putem sa ne platim aceasta datorie: multumindu-I. Si daca Ii vom multumi in fiecare seara si pentru cele pe care le stim cu totii, indeobste cunoscute, dar si pentru cele care numai inima noastra le stie, pe cele care le-a lucrat in ascuns cu inima noastra, cu ceea ce ne-a ajutat in mod particular, intim, vom ajunge sa ne comportam ca niste adevarati fii. Incercati sa-I multumiti lui Dumnezeu si sa faceti ceea ce faceti si cu o doza de drag, sa nu o faceti doar din datorie. Adica gandeste-te ca datoria aia pe care o ai, o ai fata de mama, nu de un strain. Oricat de puternic si de frumos ar fi acela, datoria fata de mama e altfel. Si cand te gandesti cat de bine ti-a facut tie si nu merita sa-i faci acest lucru, atuncea incepi sa simti adevarata pocainta. Cum a zis Sf. Policarp al Smirnei, cand i s-a cerut sa se lepede de Hristos: de 83 de ani ii slujesc si nu mi-a facut niciun rau, si acum sa ma lepad de El? Stiti...!        

- Care este calea spre smerenie? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=2657

" Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima". Singura invatatura pe care am gasit-o eu, mai tehnica, in Patericul egiptean, a fost asta: "daca vrei sa dobandesti smerita cugetare, stai langa omul smerit". Si vei deveni si tu smerit. Stai la picioarele lui Hristos, pentru ca in fata lui Hristos nu te poti mandri. Cum zice Sf. Pavel: "ce ai omule care sa nu fi primit? Si daca ai primit, de ce te comporti ca si cum n-ai primit?"

Multumindu-I lui Hrisots si smerindu-te, defaimandu-te inaintea Lui o sa dobandesti aceasta smerenie. Dar trebuie sa o faci intr-un mod activ. Noi gandim ca smerenia trebuie sa fie ceva, ca reactie la ceea ce ni se intampla. Adica daca cineva ne cearta, noi trebuie sa ne smerim, sa zicem: "da, ai dreptate", samd. Deci un lucru oarecum pasiv. Nu! Smerenia este activa, tu trebuie sa te smeresti inainte de a te smeri cineva. Tocmai de asta si ingaduie Dumnezeu sa te smerească lumea, pentru ca nu ai facut-o tu.

Si atunci tu te pui la rugaciune, inaintea lui Dumnezeu avand acest scop, sa te smeresti, sa iti dai seama ca tu esti praf si cenusa si in loc sa faci cele bune, in loc sa-L bucuri pe El, Care atat de mult te-a iubit, tu Il ranesti, Ii ranesti dragostea Lui, tu Il indepartezi, Ii inchizi usa in nas si il batjocoresti. Cum zice: "din pricina voastra numele lui Hristos este hulit printre neamuri". 

Dar, atentie, nu cumva sa intervina o distanta intre defaimarea de sine si iertare! Pentru ca daca incepeti sa va defaimati prea mult, sa va ocarati si sa va smeriti asa, s-ar putea sa cadeti in deznadejde, pentru ca daca va vedeti cum sunteti, innebuniti de durere. Zic Parintii ca Dumnezeu nici nu ne lasa sa vedem cat de pacatosi suntem, pentru ca nu putem suporta sa vedem cat de negrii am ajuns, si incet, incet, ne lasa sa vedem cat suntem de pacatosi. Pe langa asta, diavolul vazand ca tu te pocaiesti iti mai aduce si el niste acuze, false sau adevarate, dar de obicei false, tocmai ca sa iti mareasca aceasta povara si sa-ti rupa firul subtire al nadejdii care te mai tine de Dumnezeu. Asa incat, sfatul meu, este ca sa incepeti cu iarta-ma! Adica raportul dintre iarta-ma! si am gresit! sa fie cel putin egal. Mai degraba sa fie mai mult de "iarta-ma!" decat de "am gresit!". Si ca sa nu va scape de sub control lucrul acesta, incepeti cu iarta-ma! "Iarta-ma, Doamne ca sunt asa..., Iarta-ma, Doamne, ca sunt nevrednc! Iarta-ma, Doamne, ca Te-am tradat! Iarta-ma, Doamne, ca Tu m-ai iubit si eu Te-am urat! Iarta-ma, Doamne, ca Ti-am intors spatele!" samd. Si petreceti la picioarele lui Hristos cat mai mult timp in felul asta, si smerenia lui Hristos va intari smerenia voastra. Doar asa! Se molipseste, cum am zis. 

- Cum luptăm cu pericolul transformării vieții duhovnicești într-o ideologie? Cât de greu se rup aceste lanțuri și pericolul pierderii relației vii cu Dumnezeu? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=2973

Cel care a pus intrebarea asta, are raspunsul inclus. Dumnezeu nu este o idee, nu este un concept, este o Persoana. Faceti acest exercitiu, sa va rugati lui Dumnezeu ca unei persoane, considerati ca Dumnezeu este persoana, dar nu trebuie sa va imaginati, ca imaginatia este interzisa, e podul dracilor.  

Daca eu va vorbesc incontinuu si se stinge lumina, si nu ma vedeti, nu inseamna ca nu sunteti constienti ca suntem persoane si suntem prezenti in camera asta. Nu trebuie sa ne vedem numaidecat ca sa stim ca suntem persoane.

Asa incat de asta se cere o relatie intima cu Dumnezeu, care sa porneasca de la experientele petrecute in comun cu Dumnezeu, sa-L faci pe Dumnezeu partas la evenimentele vietii tale, si sa pornesti chiar si in multumirea, de care am pomenit, de la cele pe care inima ta stie ca le-a facut Dumnezeu, cele care ti-L aduc pe Dumnezeu aproape, pe Dumnezeu ca persoana, pe Dumnezeu care a vorbit cu tine, care s-a apropiat de tine si a intrat in viata ta.    

Esti pe strada sau ai vre-o problema, intreaba-L pe Hristos: Tu, Doamne, ce ai face Tu, daca ai fi acum? Si o sa vedeti ca va raspunde intr-un fel sau altul. Faceti-L partas vietii voastre astfel incat, cand veti merge la El, si El va va face partas vietii Lui. 

Sa nu credeti ca se rusineaza El, sau este sub demnitatea Lui, sa se ocupe de o pana la masina. Se ocupa de ce vreti voi, numai sa-L rugati. Zicea Sf. Siluan Athonitul: dragostea dumnezeiasca nimic nu poate sa refuze. Asa incat faceti-L partas vietii si incepeti lucrul cu El. Intrati in camara voastra cea mai adanca, inchideti usa si rugati-va in ascuns Tatalui vostru si Tatal vostru, Care vede in ascuns, va va rasplati voua la aratare. In ascuns, adica in intimitate. 

In Pateric este un cuvant care zice ca daca monahul nu va considera ca numai el si Dumnezeu este pe pamant, nu se va mantui. Sa nu credeti ca numai pentru monahi e valabil sa fi singur cu Dumnezeu, tu si Dumnezeu pe pamant, nimic altceva. Asta inseamna sa fii in intimitate acolo. Si cand zice va va rasplati voua la aratare, asta inseamna: se va vedea rodul acelei rugaciuni in intimitate, cand veti fi in comunitate. Se vor rezolva si problemele, dar veti invata cum sa-iubiti pe cei din jur. 

Hristos, care este si Persoana, dar si membru al unei comunitati, comunitatea Sfintei Treimi, El te poate invata cum sa stai si singur in fata lui Dumnezeu si cum sa te rogi si pentru ceilalti, cum sa te comporti ca membru al comunitatii, dar si ca persoana de sine statatoare. Doar stand langa El, rugandu-te tu, singur cu Dumnezeu. Si, creându-ti aceasta intimitate cu El, abia dupa aceea sa incepi sa aduci in aceasta intimitate a ta cu Dumnezeu pe cate unu'. Intai pe unul, dupa aia pe altul, care iti sunt mai intai aproape si dupa aia din ce in ce ii aduci pe toti, pe cat posibil. Dar, pana nu iti faci tu o intimitate cu Dumnezeu nu se poate. Daca faci asta, viata ta duhovniceasca nu se poate transforma in ideologie niciodata. Dar, alminteri nu. Chiar si cand stati in camera si citit, stati cu Dumnezeu. Siliti-va sa-L constientizati pe Dumnezeu ca Persoana prezenta in acea camera.        

- Cum ne aflăm dorința inimii? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=3283

Dorinta inimii nu e greu de aflat. E greu de discerat care e irationala si care irationala, care te zideste si care nu te zideste. Dar, daca vreti sa aflati adevarata dorinta a inimii, cautati-o in relatie! Adevarata persoana se distinge si se desavarseste doar in relatie. Vezi cu cine vrei sa fi! Cum am spus ca ni se spune noua la calugarie, vezi de cine te lipesti si de cine te lepezi. Alege, cauta! Si aia e dorinta inimii, unde se indreapta, intr-acolo. Asa o gasesti. 

- Despre inovația în tehnologie și pericolul pe care îl aduce. Oare așteaptă Dumnezeu de la noi să inovăm? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=3337

Zice Parintele Dumitru Staniloae ca Dumnezeu cand a facut lumea si a pus rationamentele astea in ea, adica virtualitatile, niste potente care trebuiau sa fie scoase la lumina si desavarsite, dezvoltate de catre om, i-a dat omului capacitatea de a modifica aceasta lume. Ba, inca i-a dat capacitatea de a veni cu solutii neasteptate, adica sa fie surprinzator, original, inovator. Deci Dumnezeu ne vrea inovatori, nu ne vrea bolanzi. A fost intrebat odata Parintele Teofil Paraianu daca prostia e un pacat, si a raspuns: "Draga, prostia nu-i un pacat, e un necaz!". A-pai, Dumnezeu nu ne vrea necajiti asa, stiti?! Vrea sa fim isteti, sa venim cu solutii noi, originale, de care diavolul nu se poate impartasi. Dar, solutii la ce? Vrea sa infrumusetam lumea asta, pentru ca asteapta sa primeasca lumea asta pe care El ne-a dat-o inapoi.

O fetita a fost intrebata ce este credinta si a spus: "Dumnezeu ne-a dat viata si noi daca avem obraz, adica credinta, i-o dam inapoi". O fetita! Sa vezi ce zice in Teologia dogmatica ortodoxa! Spune asa: Dumnezeu a creat lumea ca dar, pentru a deveni mediu de dialog intre om si Dumnezeu. Omul trebuia sa lucreze acest dar si astfel, punandu-si amprenta, pecetea lui proprie, unica, asupra acestui dar, i l-ar fi dat lui Dumnezeu inapoi, si astfel cei doi s-ar fi unit prin acest dar. Cum zice romanul: dar din dar se face rai! Adica darul meu pentru tine este expresia iubirii mele fata de tine. Tu iei darul de la mine, il modifici, il infrumusetezi asa cum crezi tu de cuviinta, si mi-l dai inapoi: "uite ce am facut cu ce mi-ai dat tu!". Si atuncea darul meu devine darul tau si dar din dar se face rai, pentru ca ne-am regasit impreuna, prin acest dar. Darul uneste. Tehnologia daca slujeste la aceasta unire, la aceasta infrumusetare si imbunatatire a lumii, este dumnezeiasca...

V-am zis ca Apusul a facut greseala sa dezbrace de orice continut mistic lumea pe care a facut-o  Dumnezeu. Noi, daca nu facem aceeasi greseala, si intelegem ca in spate este Dumnezeu, si acestei Persoane I se cuvine sa-I raspundem cu o iubire macar la fel, in sensul bunei-cuviinte, pe masura noastra, atunci tehnologia este dumnezeiasca, altminteri este draceasca.

La fel ca in Euharistie. Noi recoltam graul, facem painea, recoltam sturgurii, facem vin, si Domnul le sfinteste.

Da, dar mai mult, atunci cand zicem: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate". Si atuncea, mare atentie! In momentul ala, daca suntem constienti de taina care se lucreaza atunci, suntem uniti cu toti sfintii si cu toti ortodocsii din toate timpurile si din toate locurile pana acum. Fiecare isi aduce darul lui. Atunci, in momentul ala, noi ne unim prin acele daruri. Si, urmatorul moment, dar care decurge din asta, este cand ne impartasim. Poate eu nu ma impartasesc, dar, daca fratele meu se impartaseste, eu m-am impartasi cu el daca sunt constient ca el este fratele meu si suntem madulare in parte fiecare, ale lui Hristos.   [...]

Zice Parintele Staniloae ca atunci cand il pomenesti pe cineva, te pui in fata lui. Cand il pomenesti inaintea lui Dumnezeu, il pui pe acela in fata lui Dumnezeu si Dumnezeu care este viata ii daruieste viata. Este viata, dar nu orice fel de viata, e viata din belsug. Dar de ce e viata din belsug? Pentru ca e viata in comunitate.  Asta e foarte important! Daca veti fi constienti la momentele astea in Liturghie, o sa vedeti cum o sa traiti Liturghia mult mai deplin, mult mai prezenti, si mult mai recunoscatori fata de Dumnezeu. 

- Ce putem face pentru a transpune în acțiuni concrete bucuriile și trăirile acumulate la Putna? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=3802

Cand pui intrebarea asa: "ce putem sa facem?", sa stii ca raspunsul este intotdeauna: nu poti! Daca iti inchipui ca poti ceva, deja ai luat-o pe un drum gresit de la inceput. Numai Dumnezeu poate sa faca in tine un lucru (bun). Si de ce ar face-o, Dumnezeu? Vrei numaidecat sau nu vrei? De ce crezi ca Dumnezeu spune sa te rogi mereu, sa ceri? El nu stie de ce ai nevoie? Vrea ca darul pe care ti-l da, si pe care tu-l ceri, sa te bucuri deplin de el, si tu tot cerandu-l, te intaresti. Cum zice romanul, pofta vine mancand. Dorinta nu este aceeasi de la inceput pana la sfarsit. Ea se tot aprinde. Si tot cerand te intaresti, incepe pentru tine sa devina mult mai important decat la inceput. Si Dumnezeu nu vrea sa-ti dea o bucurie pe jumatate, vrea sa-ti dea o bucurie deplina. [...]

Rugaciunea este catalizatorul care reuseste sa puna in reactie toate puterile sufletesti. Noi, dupa ce ne impartasim, in prima rugaciune dupa impartasanie zicem si asta: "pentru impacarea sufletestilor mele puteri". Am puteri sufletesti, dar nu sunt in pace. Nu trag toate la acelasi jug. Rugaciunea este cea care le aseaza pe toate, le pune in randuiala si le activeaza. Rugaciunea! Repet, si nu stiu de cate ori ar trebui sa repet, sa va intre bine in inima, rugaciunea personala, intima si fata de o persoana.

Tu trebuie sa-ti pui intreabrea pentru ce te rogi? De ce te rogi? Eu nu urmaresc o stare prin rugaciune, ci urmaresc o relatie. Ori, relatia, dupa cum stim, poate sa fie cu nabadai! Pentru ca, ghici! Dumnezeu o fi El neschimbat, dar noi suntem schimbatori, noi acum suntem rai, acum suntem plictisiti, acum suntem buni si calzi, si afectuosi... Maine nu mai suntem asa si relatia se schimba in functie de starea noastra interioara. Dar, noi nu cautam starea, pentru ca daca cautam asta, sa stiti ca va inselati, si nici nu o sa ajungeti unde trebuie, si nici nu o sa intelegeti daca va rugati bine sau nu. Ceea ce trebuie sa caut eu in rugaciune, prima si prima data, este disponibilitatea, sa fiu la dispozitia lui Dumnezeu, sa-mi fac timp pentru Dumnezeu. Nu asta si facem cand ne intalnim unii cu ceilalti: incercam sa ne facem timp, sa ne rapim din timpul nostru pentru el sau pentru ea... Fa-ti timp pentru Dumnezeu, petrece timp cu Dumnezeu.             

- Este greșit să îți alegi un alt drum, o altă profesie, față de darul pe care îl ai de la Dumnezeu? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=4086

Multi m-au intrebat treaba asta: oare cum imi gasesc eu darul? Mare lucru sa-ti cunosti talantul. Si sa luam pilda talantilor. Dupa cel cu un talant, care l-a ingropat si a venit la stapan, stapanul a poruncit sa i se dea talantul celui care avea cinci talanti. De ce n-a poruncit sa i se dea celui care avea trei? Ca si el a muncit, la fel ca celalalt. Si nu i s-a dat celui cu trei, ci celui cu cinci, pentru ca cel care are va primi si ii va prisosi, si celui care nu are i se va lua si ceea ce i se pare ca are. Auzi, care e scopul: sa prisoseasca! Ce inseamna sa prisoseasca? Sa dea pe afara! De ce sa dea pe afara? Pentru amaratii care nu au! Aia care au fost chemati la cina mai tarziu, de la drumuri, de la rascruci, cersetorii saraci. Aia! Pentru aia! Asa incat talantul ala, daca nu ai fost tu in stare sa-l pui la munca, l-am pus Eu. Uite munca, uite talantul. Asa ca nu ma intereseaza ce talant am si cati talanti am, ma intereseaza daca il pun in slujba aproapelui. Si daca vrei sa vezi care este talantul tau, cauta sa vezi cum poti fi de folos celorlalti, cum ai putea sa-i ajuti pe ceilalti, cum ar putea Dumnezeu sa-i mangaie pe ceilalti prin tine. Pune-ti intrebarea asta si ala e talantul tau. Daca iti gasesti un astfel de talant, orice drum ai alege te va duce unde trebuie.

Cum spune intr-un psalm: "cine este omul care se teme de Domnul, lege va pune in calea pe care a ales-o". In calea pe care a ales-o cine? Omul, da?! Daca tu te temi de Dumnezeu, esti om cu frica lui Dumnezeu, atunci orice cale ai alege, nu te teme, caci Dumnezeu iti va pune lege in ea, adica iti va pune jaloane, semne de circulatie, astfel incat acest drum sa te duca acolo unde vrea Dumnezeu. Nu conteaza ce drum alegi atata timp cat te temi de Dumnezeu si vrei sa fii de folos celorlalti. Altminteri, talantul ala pe care zici ca-l ai e pacaleala! Ti se pare ca-l ai si se va lua de la tine.    

- Cum să ne dăm seama care este voia lui Dumnezeu într-un anumit moment și cum să îmbinăm voia lui Dumnezeu cu dorința inimii noastre? https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=4312

Ca sa afli care este voia lui Dumnezeu trebuie sa inveti sa o recunosti, sa o distingi, asa cum distinge un copil vocea mamii sau a tatalui, sau pasii. Un copil stie fara indoiala cand se apropie mama de casa, nu vecina. S-a obisnuit, pentru ca a fost atent.

Uite, un copil cand este in pantecele mamei, aude glasul tatalui si cand il va vedea il va recunoaste dupa glas. Copilul incepe sa faca ascultare inca din pantece. E ca si cum isi intinde mainile catre tata doar prin auz. Este singura modalitate de a ajunge la tatal. Auzul, ascultarea, este singura modalitate de a lua contact cu tatal. Ei, dupa ce il si vede, incepe deja sa-si contureze mult mai bine aceasta ascultare. Ascultarea asta din pantece capata un chip, si dupa ce mai creste capata o personalitate, niste caracteristici. Un copil bun deja incepe sa inteleaga si ce vrea tatal de la el, nu numai ceea ce ii spune: fa aia, fa aia, fa aia... Incepe sa o ia inainte, sa prevada miscarile, sa-i faca niste bucurii, sa-i faca niste surprize tatalui si sa-i indeplineasca dorinta chiar inainte de a-i cere el. Pentru ca a ramas, de la inceput, inca din pantece, deschis catre tatal.

Daca noi ramanem in ascultare fata de parintele duhovnicesc - gandindu-ne ca suntem inca in pantecele maicii in momentul ala, si dincolo este glasul Tatalui, al lui Dumnezeu, glasul care ne spune la spovedanie fa aia, fa aia... Dar noi nu-L vedem inca pe Dumnezeu, il vedem pe Dumnezeu dincolo de parintele nostru duhovnicesc, - noi incepem deja sa ne antrenam in aceasta ascultare si ne exersam in a recunoaste vocea lui Dumnezeu, si a o distinge. Doar asa putem sa aflam care este voia lui Dumnezeu, facand acest exercitiu al ascultarii. Alminteri nu!

Zice Parintele Efrem Katunakiotul, cel care a fost numit ascultatorul harismatic al lui Gheron Iosif, ca cel care face ascultare de multi, ala nu face ascultare. Daca eu zic azi ca asta este voia lui Dumnezeu si maine alt parinte, la care o sa te duci o sa zica nu, ca astalalta este voia lui Dumnezeu, si dupa aia te duci la altul, mai mare, si o sa zica: ba nu... tu ce faci? Toti sunt Parinti, toti sunt buni, toti sunt invatatori, dar Sf. Pavel ce a spus? Desi aveti zeci de mii de invatatori in Iisus Hristos, totusi nu aveti multi Parinti. Eu v-am nascut din Evanghelie. Aaa, v-am nascut! Pai asta e vocea lui tata! Asta e vocea invatatorului. E un invatator al lui Hristos, nimic de zis, dar nu e vocea lui tata! Asa incat, ascultarea fata de parintele duhovnicesc te antreneaza in perceperea si distingerea vocii lui Dumnezeu. Nu orice fel de ascultare! Si parintele duhovnicesc este acela care reuseste sa-ti redea mireasma familiei, ti-L aduce pe Dumnezeu si ti-L da sa-L gusit ca pe Tata!                

- Tâlcuirea versetului: „Bucură-te, omule, cât ești tânăr și inima ta să fie veselă în zilele tinereții tale și mergi în căile inimii tale și după ce-ți arată ochii tăi, dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa” (Ecclesiast 11, 9). https://youtu.be/DZ2gYH8EX-k?t=4615

Eccleziastul, care era de fapt Solomon, dupa cum stiti, a scris cartea asta la maturitate, dupa ce si-a petrecut tineretea in tot ce a vrut el. Si de aceea el mereu isi pune problema in felul asta, in sensul ca nu te lasa dus de val, ca valul asta nu duce unde trebuie. [...]

Copilaria si tineretea sunt desartaciune. Ce inseamna desertaciune? Mi-am pus intrebarea asta plecand de la "ori, socotindu-ma intelept, desertaciune am grait". Si am plecat de la etimologie. Ce inseamna desert? Gol, sec, golit de continut. Desertaciune am grait, adica am grait vorbe care nu au continut, vorbe goale, cum spunem noi. Un cuvant care nu pornea din experienta mea si nici macar nu l-am zis cu gandul sau cu scopul de a imbogati pe cineva, de a zidi - cuvantul care zideste cum spunem noi - ei, ala e un cuvant desert.

In copilarie si tinerete este multa desertaciune, dar trebuie inteles lucrul asta ca desertaciune potentiala, adica foarte usor se aluneca spre desertaciune. Un tanar mult mai usor ajunge sa fie desert, golit de sens, decat sa fie serios. Un tanar nu ajunge serios din greseala, ci numai luptandu-se pentru asta. Dar, un tanar intotdeauna va resimti desertaciunea asta ca pe o durere, ca pe o neimplinire. De aceea zice: alunga necazul din inima ta si departeaza suferintele din trupul tau. Da-ti seama ca de aici iti vin suferintele, din desertaciunea pe care ai lasat-o sa te cuprinda, pentru ca ai crezut ca lumea e la picioarele tale. Este la picioarele tale, dar numai potential.  

Tanarul este cumva, intr-o zona in care i se pare lui ca si puterile duhovnicesti si cele trupesti sunt la maxim. Numai ca i se pare. Nu are cum sa fie. Poate stit de la fizica cu energia cinetica si energia potentiala, ca astea nu au cum sa fie egale. Adica daca e o bila pe marginea prapastiei, atunci energia cinetica este zero, ca e nemiscata, si energia potentiala e maxima. Daca ii dai drumul la bila aia sa cada, energia cinetica creste si energia potentiala scade pana cand, ajunsa jos, aproape sa cada, energia cinetica e maxima si ailalta e zero. Ei, tanarului i se pare ca aceste doua enerigii sunt maxime, adica energia duhovncieasca si energia trupreasca. Si vede ca energia trupeasca e maxima si crede ca si energia duhovniceasca e maxima, pentru ca dorinta inimii lui e nealterata. El atunci s-a trezit. Inima lui s-a trezit in momentul asta si, ca dorinta a inimii, e la maxim. Locomotiva e cu toate motoarele pornite, duduie, nu alta. Dar nu se misca! Atentie! E pregatita. Si pentru ca simte ca duduie zice: gata, am si energia asta in mana mea. Nu este inca in mana ta, e doar potential. De aceea trebuie sa ai grija sa pornesti, si nu numai sa pornesti ci si sa vezi unde te duci. In care relatie vrei sa te bagi? De cine vrei sa te lipesti? De cine vrei sa te lepezi? Si, daca te indrepti unde trebuie, si incepi sa pui locomotiva in miscare, atunci poti.