Părintele Ciprian Grădinaru despre realitatea lumii în care trăim şi realitatea lui Dumnezeu, Ortodoxia inimii calde şi Ortodoxia raţională

Cuvântul Ortodox: VREMEA ADEVĂRULUI, VREMEA LIMPEZIRII – Interviu pentru “Familia ortodoxă” al PĂRINTELUI CIPRIAN GRĂDINARU DIN HULDENBERG: “Nu există ființă mai ușor de controlat decât cea cuprinsă de groază”. CUM SĂ SUPRAVIEȚUIM DUHOVNICEȘTE ÎN ZILELE CONFUZIEI ȘI PANICII? (prima parte)

Părintele Ciprian Grădinaru de la Biserica „Toți Sfinții” din Huldenberg

Vremea adevărului

Din când în când, în istoria omenirii se produc niște cutremure, așa cum este și ceea ce se întâmplă în aceste zile datorită fenomenului „Covid”. Sunt îngăduite de Dumnezeu, lucrând ca niște oglinzi teribile, imense, ce reflectă starea reală a omenirii. Înţelegem cine suntem şi vedem care este starea noastră lăuntrică adevărată doar în perioade de încercare. Iar lunile acestea din urmă, de când a apărut fenomenul „Covid”, au fost un prilej pentru multe radiografii duhovniceşti. Dacă încă nu am găsit oglinzile potrivite în care să ne vedem inimile, vă propun ca în mărturiile următoare şi în răspunsurile părintelui Ciprian Grădinaru să aflăm câteva astfel de instrumente de evaluare. (V.G.)

Sf. Iosif Isihastul: La Dumnezeiasca Liturghie este "Să ne iubim" și după aceea "să mărturisim". / P. Savatie Baștovoi :" Înainte de mărturisire, este unirea"

P. Savatie Baștovoi:

S-a dovedit că nu opinia personală, ci unitatea în gîndire și acțiune este forța supremă care mișcă lumea. Douăzeci de milioane de oameni cu opinii drepte nu valorează nimic dacă sînt închiși în case și trăiesc în universurile lor imaginare. Doi sau trei care se adună îl au pe Dumnezeu printre ei. 

Nu orice adunare are putere, pentru că orgoliile au și ele însușirea de a se atrage și aduna împreună. 

Înainte de mărturisire, este unirea. Cine mărturisește singur, neglijînd unirea, poate cădea ușor în înșelare, iar înșelarea lui se va dovedi prin nimicnicia mărturisirii sale, adică nu va avea nici o putere de schimbare chiar de și-ar da și viața. Despre unii ca aceștia spune apostolul Pavel că chiar dacă și-ar vărsa sîngele, dar iubire nu vor avea, nimic nu sînt. 

Așadar, acum, nu glasurile separate pot schimba ceva, ci dorința smerită de a se uni cu semenii de același cuget și credință, poate schimba ceva. Dacă mărturisirea singură ar fi valorat mai mult decît unirea, Hristos nu s-ar fi înconjurat de apostoli, ci ar fi mărturisit singur. 

Unde este Inima acestei guri pe care o îmbracă unii pentru a vorbi? Unde este cugetul de obște pe care Îl înrîurește Hristos? "Unitatea credinței și împărtășirea Sfîntului Duh" este înainte de toate, ca "toți (nu unii), cu o inimă și un duh să mărturisim". 

Dacă mărturisirea nu are putere să schimbe lumea, este pentru că se face înafara unității și a puterii Duhului făgăduit de Cel care S-a suit la cer, poruncindu-ne să rămînem uniți. Iar unirea e cu putință doar la cei smeriți. De aceea și Hristos a zis: învățați de la Mine că sînt blînd și smerit cu inima și veți afla odihnă sufletelor voastre.

Sf. Iosif Isihastul:

Gheron Iosif pe 20 septembrie 1954, cu cinici ani înainte de adormire, pe când era deja un ascet matur și urcase cu statornicie și fără cădere pe tronul iubirii, al păcii profunde și al unirii cu Duhul, scria nepotului sau, Dionisie: 

"Dionisie, au venit unii, din partea ta, zic ei, și vor să vadă de partea cui mă aflu. M-am întristat foarte tare. Știu, copilașul meu, că nu sunt de la tine. Așa zic ei, ca să se facă credibili părintelui. Prin urmare, i-am trimis înapoi la tine ca să le spui câteva cuvinte. Să-ți amintești câte ți-am spus ultima dată când te-am văzut, dragul meu fiu. Spune-le ce zice Dumnezeiasca Liturghie: "Să ne iubim" și după aceea "să mărturisim". De la Fanar până în Rusia și de la marginile pământului până în inimile noastre ale tuturor. Mă uimește cum toți aceștia slujesc fără să știe ce înseamnă "să ne iubim unii pe alții, ca într-un gând să mărturisim". Dionisaki! Dionisaki al meu! Iubire față de toți! Dulcea noastră Măicuță i-a iertat pe cei care răstigneau și noi nu putem ierta pe fratele nostru? Să nu fie! Credem într-una Sfântă Biserică. În aceasta ne-am botezat. La ce bun toate certurile și dezbinările? Atenție la rătăciri! Atenție la egoismul ucigător de suflet. Atenție la sminteli. Îndepărtează-te  de gândurile cele viclene și iubire, iubire și înțelegere!"

Din Cuviosul Iosfi Isihastul, Simtirea iubirii dumnezeiești

Arhim. Zaharia: "Sfântul Siluan spune că atunci când ne vom întâlni cu Domnul, nu ne va întreba nimic altceva decât, „Mă iubești tu pe Mine?"

Întrebare: Dacă viața pământească fără iubirea lui Hristos este lipsită de tot binele, cu cât mai mult este adevărat acest lucru în lumea cealaltă? Viețuirea fără această iubire va fi „scrâșnirea dinților” (Mat. 8:12), „viermele cel neadormit” (Marc. 9:44).

Arhim. Zaharia: Nimeni nu poate viețui cu Dumnezeu dacă nu este îndrăgostit de El. În drumul său spre mucenicie, Sfântul Ignatie vorbea ca un îndrăgostit, spunând, „Dragostea mea este răstignită”. Aceasta înseamnă că dragostea lui era duhovnicească, curată și sfântă, însă nu a putut-o exprima cât de cât mai apropiat de adevăr decât prin dragostea omenească. Cei îndrăgostiți au acest eros strașnic, irezistibil; nu se pot gândi la altceva și voiesc într-una să vorbească și să fie cu cel iubit. La fel și cu Dumnezeu. Nu ne putem mântui dacă nu suntem îndrăgostiți de Hristos. Nu ne putem gândi sau afla încântare în nimic altceva. Suspinăm neîncetat și simțim că inima ne este legată cu o frânghie care ne tot trage în sus. Acestea sunt „suspinele negrăite” ale inimii omului (v. Rom. 8:26). Într-o astfel de stare, omul trebuie să fie cu luare aminte să nu arate niciun semn de evlavie exterioară, pentru că aceasta va împuțina harul. Dacă vrem să fim cu Hristos, trebuie să ajungem la acest fel de eros, trebuie să simțim că inima ne arde în toată vremea cu o durere curată, luminoasă și dulce, care nu mai lasă nimic să ne despartă de iubirea lui Hristos (Rom. 8:35). Atunci, iubirea lui Hristos este mai puternică decât moartea.

Nu există siguranță mai mare decât sălășluirea harului în trupurile noastre, pentru că atunci știm că ne mântuim. Harul începe să se sălășluiască în trupurile noastre din clipa în care începem să dobândim zdrobirea inimii. În greacă, în cuvântul κατάνυξις, νύξις înseamnă „zgârietură”; este o zgârietură făcută în inimă cu un cuțit ascuțit. Aceasta este dovada limpede că am primit arvuna mântuirii. Pentru a păstra această zgârietură vie și a face din ea chiar o rană, trebuie să păzim mereu duhul pocăinței. Din clipa în care dobândim zdrobirea inimii, harul începe să se sălășluiască în trupul nostru, acea zgârietură crește și devine o rană dureroasă, de viață-dătătoare, care se răspândește în tot trupul, în întreaga noastră ființă. Atunci ea devine κατάστασις (stare). Când harul se sălășluiește în trupul nostru în acest chip, inima ne este înștiințată că, chiar dacă murim, vom trăi (vezi Ioan 11:25). Atunci vom cunoaște că Cineva Și-a pus pecetea pe noi, că suntem cu totul ai Lui. Zdrobirea inimii are atât de mare preț pentru că este începutul mântuirii, începutul sălășluirii harului în trupul omului. La capătul acestui drum aflăm sfârșitul legii (Rom. 10:4), care este acea dragoste strașnică, acel eros răstignit despre care vorbește Sfântul Ignatie. Acest eros este cel ce duce la săvârșirea celei mai mari minuni, a unirii inimii omului cu Duhul lui Dumnezeu. 

Cum putem dobândi dragostea cea bună? Atunci când Domnul i S-a arătat lui Petru după Înviere, nu l-a întrebat nimic altceva decât, „Simone, fiul lui Iona, mă iubești tu pe Mine?”, iar el a răspuns, „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc” (Ioan 21:15). Sfântul Siluan spune că nici pe noi, atunci când ne vom întâlni cu Domnul, nu ne va întreba nimic altceva decât, „Mă iubești tu pe Mine?” Inima ne va spune dacă avem această iubire pentru El, și atunci vom putea rămâne cu El pe veci. Domnul nu este justițiar și nu cred că va ședea să judece oamenii la nesfârșit pentru un incident sau altul. Însă, vom fi judecați dacă prin toate acele întâmplări ne-am făcut netrebnici, neputincioși în a-L iubi pe Dumnezeu în acel chip strașnic, care ne face potriviți pentru a viețui în curțile Sale în veci (vezi Ps. 91:13).

Întrebare: De ce a fost nevoie ca Sfântul Siluan să simtă că piere veșnic vreme de un ceas?

Arhim. Zaharia: Ca să învețe smerenia. Dumnezeu îngăduie să fim încercați ca să devenim mai smeriți și să primim mai mult har. Folosul va fi al nostru. Nu este important de unde vine ispita, important este să i ne împotrivim. „Stați împotriva diavolului și el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu și Se va apropia și El de voi” (Iac. 4:7-8). Smerindu-ne pe noi înșine, ne împotrivim diavolului, însă ne și apropiem de Dumnezeu. Nu există altă cale de a fi mântuiți și uniți cu Hristos, decât prin iubire. Numai prin contrast biruim. Am văzut oameni care se pocăiesc, însă viețuiesc în păcat și nu își dau seama de aceasta. Însă vine clipa în care primesc har și văd așa un contrast între viața lor de mai înainte și ceea ce li se dă să trăiască prin har, încât nu se mai pot întoarce la viața lor păcătoasă. Dacă după această trăire a harului, ei cad iarăși, ceea ce se poate întâmpla oricui, întreaga ființă le este zdruncinată, și poate fi atât de greu de îndurat și de dureros, încât pot și muri. Aceasta este ceea ce vedem în capitolul despre temniță din „Scara”. 

Este evident că numai atunci când oamenii sunt răniți de iubirea lui Hristos și de frumusețea Feței Sale, pot birui păcatul și se pot uni cu El în chip irevocabil și statornic. Contrastul în viața Sfântului Siluan a fost acela că el viețuia între iad și iubirea lui Dumnezeu. Cei ce trăiesc extremitățile acestui contrast, devin de neclintit și nu vor ceda patimilor.

 

Sursa: Pemptousia, Convorbiri cu Părintele Zaharia – DRAGOSTEA RĂSTIGNITĂ

 

Al treilea Acatist al Sfântului Nichifor cel Lepros. "Bucură-te, Sfinte Părinte Nichifor, sănătate, înnoire și veselie a omului celui dinlăuntru!"

Icoana Sf. Nichifor de la Măn. Paltin - Petru Vodă

Rugăciunile începătoare

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. 

Doamne miluiește (de trei ori). Slavă… Şi acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.