Arhim. Emilianos: "dificultățile în rugăciune nu trebuie să ne intimideze. Din contră, să fim siguri că atunci suntem aproape de lumină"

Asceza rugăciunii, dificultăți și  har

Cateheză rostită în fața comunității monahale de la Simonos Petra, 
pe 29 decembrie 1978

Rugăciunea este un subiect larg, aș spune chiar care constituie tema întregii noastre vieți. Am spus mai înainte că, pentru a ne putea ruga, și în particular noaptea, avem nevoie de a crea o ambianță. Ori, cea mai potrivită atmosferă este cea a străpungerii inimii. Cu străpungerea inimii și conștiința a ceea ce facem, simțim că în spațiul îngust în care suntem, în chilia noastră sau în camera noastră, Îl limităm pe Cel pe care nimic nu-L limitează și Îl cuprindem pe Cel pe care nimic nu-L poate cuprinde. Este imposibil ca rugăciunea noastră să fie impersonală: este o relație între două persoane, a mea și a lui Dumnezeu, a lui Dumnezeu cu adevărat prezent!

Îmi trebuie deci să dobândesc această străpungere a inimii și să fiu conștient de faptul că-L fac pe Dumnezeu să vină în cămara mea, că Dumnezeu este cu adevărat aici, fie că înțeleg asta sau nu, că Îl simt sau nu, că cred asta sau nu. De fapt, sentimentele noastre sunt atât de schimbătoare și atât de influențabile, fie de diavol, fie de diferite circumstanțe, fie de egoismul nostru sau a smereniei noastre, încât statornicia suferă mai ales la un începător, sau la cineva care n-a găsit încă linia fundamentală a navigării sale spirituale. 

Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre dificultățile pe care le putem întâlni în rugăciune, probleme care într-un mod de neînțeles ne invadează și ne obosesc, pentru că nu ne așteptăm să le întâlnim la un călugăr, nici chiar la un credincios. Nu putem să înțelegem cum un credincios poate să piardă teren, să-i fie frică atunci când întâlnește probleme în rugăciunea lui. Dar, dacă nu întâlnește probleme în rugăciunea lui, atunci unde le va întâlni? În mod fundamental în rugăciune le va întâlni! Am putea să comparăm aceasta cu cineva care face o călătorie prin aer sau pe mare și care, văzând norii sau valurile, este surprins, se simte pierdut și se întreabă cum va mai putea călători. Dar toate acestea sunt previzibile!

Oricare ar fi, aceste probleme creează în noi o stare de ezitare care este expresia și dovada unei lipse de credință și mai ales a unei lașități. Omul care se teme sau care e neexperimentat este ezitant, nestatornic. Cât, în ceea ce ne privește, nu putem să spunem că e prima dată când întâlnim dificultăți în rugăciune, căci o viață întreagă am petrecut-o rugându-ne. Toți vă rugați din tinerețe. Cu toate acestea să menționăm câteva probleme cotidiene foarte simple.

Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat din nou unor creștini și a adus cuvânt de mângâiere. "Avertizați pe toți creștinii să se roage mie, în mod repetat. Există și un leac...". Premierul bulgar: "nu pot închide bisericile!"

Marturie Athonita:  Sfântul Nichifor Leprosul apare în Bulgaria și dă leacul pentru Coronavirus

„…… Am aflat de pe internet că jurnalistul Angel Bonchev pregătea o carte despre un necunoscut pentru noi – Sfântul Nichifor Leprosul – într-un moment critic când lumea este acoperită de pandemia coronavirusului și mii de oameni au murit, uciși de această nouă plagă.

L-am sunat la telefon și mi-a povestit pe scurt despre viața lui dusă în suferință și despre crucea grea care i-a fost dată. Am fost foarte nerăbdătoare și deranjată în săptămânile precedente de tot ce se auzea pe mass-media, dar în acel moment m-am simțit mângâiată, mai ales când am aflat că Sfântul Nichifor a apărut unui bărbat din Grecia pentru a inspira curaj și dorința de a ajuta oamenii împotriva acestui rău.

PROGRAM DE RUGĂCIUNE din Sfântul Munte Athos pentru izbavirea de molima coronavirusului. Priveghere 27-28 martie!

(Credit imagine: The Ascetic Experience)

In noaptea de 27 spre 28 martie va avea loc o Priveghere pentru izbăvirea de molima coronavirusului. Pentru aceasta credincioșii din toată lumea sunt rugați să se alăture călugărilor din Sfântul Munte Athos în aceste rugăciunile înălțate către Cer.

Orthodoxie. com: Prions avec les moines athonites pour la délivrance du coronavirus!

[...] Ieromonahul Macarie Simonopetritul a trimis următorul text: 

Vineri, 27 martie, prin decizia luată de Sfânta Chinotită, toate mănăstirile și schiturile din Sfântului Munte vor face priveghere, aducând rugăciuni Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Sfântului Haralambie, al cărui sfânt cap este păstrat în Meteora, și care a făcut minuni de mai multe ori în perioade de epidemie. 

În aceste momente tragice pentru întreaga omenire, călugării Sfântului Munte își dau seama mai mult ca niciodată că chemarea lor de "a sta pe baricade" se face prin rugăciune și mijlocire. Acolo unde știința și toate mijloacele umane se dovedesc a fi neputincioase și manifestă fragilitatea unei lumi construite pe valori pure materiale, credința Părinților noștri rămâne de nezdruncinat, și doar ea poate oferi credincioșilor încercați curaj și încredere, căci doar prin rugăciunile către sfinți această molimă va trece fără a provoca prea multe victime.

Nu doar prin această priveghere, ci în orice moment rugăciunile Sfântului Munte sunt stâlp al Bisericii lui Hristos, care o leagă de Cer și care face să se pogoare milostivirea divină. 

„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă împărăţia” (Luca 12:32). Si, cine știe? La fel cum după furtună strălucește soarele având o nouă luminozitate, după molimă, credința va cunoaște o renaștere?"

Capul Sf. Haralambie, Meteora

PROGRAM DE RUGĂCIUNE (pdf)

din Sfântul Munte Athos

pentru privegherea din 27-28 marite

1. Rugăciunile începătoare; Psalmul 50; Psalmul 142; Troparele de umilință; Crezul; Cuvine-se cu adevărat.

2. Acatist de mulțumire „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.

3. Catismele 1, 2, 3 din Psaltire.

4. Rugăciunea inimii

+ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa (x33)

+ Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi (x10)

+ Sfinte Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi (sau către alt sfânt apropiat)(x10)

+ Sfinte Îngere Păzitor, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine păcătosul/păcătoasa (x10)

5. Acatistul Buneivestiri

6. Catismele 4, 5, 6 din Psaltire.

7. Rugăciunea inimii

+ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa (x33)

+ Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi (x10)

+ Sfinte Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi (sau către alt sfânt apropiat)(x10)

+ Sfinte Îngere Păzitor, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine păcătosul/păcătoasa (x10)

8.Acatistul Sfântului Mucenic Haralambie 

9. Catismele 7, 8, 9 din Psaltire.

10.  Rugăciunea inimii

+ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul/păcătoasa (x33)

+ Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi (x10)

+ Sfinte Mucenice Haralambie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi (sau către alt sfânt apropiat)(x10)

+ Sfinte Îngere Păzitor, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine păcătosul/păcătoasa (x10)

11. Acatistul Pătimitorilor din temnițele comuniste.

12. Catismele 10, 11, 12 din Psaltire.

Merinde athonite - "Cu credință și răbdare" "să ieşim din cele lumești", căci "omul nu este o ființă spectatoare ci o ființă rugătoare"

Ascetic Experience: Sfânta Împărtășanie nu îmbolnăvește pe om – fotoreportaj din Paraclisul Sfinților Doctori fără de Arginți

Sfânta Împărtășanie nu îmbolnăvește pe om pentru că Sfânta Împărtășanie este cu adevărat cinstitul Trup și Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, dătătorul de viață. Să nu uităm că această învățătură este de bază în Biserică care a trecut în decursul istoriei pandemii mult mai dure decât cea de acum.

Sfânta Împărtășanie dă viața cea adevărată, nu distruge viața – nici pe cea biologică și, mai ales, pe cea spirituală. Este o blasfemie să se spună așa ceva, însă oamenii din neștiință o spun.

Sfânta Împărtășanie nu îmbolnăvește pe om: mărturii

Tocmai din această cauză vom aduce câteva mărturii legate de acest lucru:

Sfântul Antim din Hios și Sfântul Nichifor Leprosul

Sfântul Antim din Hios împărtășea regulat pe leproși și pe tuberculoși. Medicii și oamenii de știință i-au spus să nu facă asta pentru că este un focar de infecție major întâi de toate pentru el însuși.

Îndârjit de presiunile constante ale medicilor, acesta, după ce i-a împărtășit pe toți acești bolnavi, a consumat Sfintele Daruri în fața ușilor împărătești deschise, astfel încât să vadă toată lumea. Toți au spus că o să moară în câteva zile. Sfântul nu numai că nu a murit ci a trăit mulți ani după aceea, având și un ucenic sfânt dintre aceștia, pe Sfântul Nichifor Leprosul.

Sfântul Nichifor s-a arătat de curând unuia din elevii Academiei Athonite – seminar aflat sub supravegherea mănăstirii Vatoped – în paraclisul Academiei și l-a mângâiat, spunându-i că este în tagma Sfinților Doctori fără de Arginți și să nu se teamă ci să întâmpine toate ispitele care o să vină cu credință și răbdare și sfântul va ajuta. După aceasta sfântul a dispărut lăsând în urma sa o mireasmă de moaște foarte puternică.

IPS Athanasie de Limassol, împărtășindu-ne cuvântul dreptei credințe: "Avem nevoie de oameni care să aibă o atât de mare putere în rugăciune, încât să poată schimba cele ce se întâmplă în această lume"

IPS Athanasie de Limassol 

 Cum să facem față duhovnicește pandemiei Coronavirus

Iubiți frați, după cum ați fost deja informați, din cauza măsurilor de urgență cu privire la protecția sănătății oamenilor care au fost luate de conducere, și Biserica noastră, nevrând să pară nesupusă față de aceste măsuri, a amânat omiliile cu caracter catehetic cât și celelalte întâlniri pe care le avea programate fiecare enorie, precum și în mitropolia noastră. Astfel, cuvântul de învățătură care avea loc în fiecare duminică după vecernie, nu se va mai ține. 

Vreau să vă spun doar câteva cuvinte în cadrul acestei slujbe, la care ne-a învrednicit Dumnezeu să fim prezenți. Bineînțeles că trebuie să facem ceea ce stă în puterea noastră omenească. Mulțumim celor responsabili, cercetătorilor și politicienilor, și celor ce se află la conducere, care ne învață și ne arată cum trebuie să facem față acestei greutăți în care ne aflăm. Nu ignorăm realitatea dificultății însă, cert, ca oameni ai Bisericii avem un mod personal prin care înțelegem, cercetăm, evaluăm și valorificăm lucrurile și situațiile pe care le întâmpinăm de fiecare dată în viață. Așadar și această situație, și această greutate, o vom înfrunta cu toate măsurile de prevedere omenești, științifice și de altă natură, dar, mai întâi de toate, prin credința noastră în Hristos, în Maica Domnului și în Sfinții Bisericii noastre. 

Dintotdeauna Biserica ne-a învățat și ne-a îndemnat ca la ceasurile de încercare să ne rugăm. Acestei crize îi putem face față și îi vom putea ține piept doar prin rugăciune. Avem nevoie de multă rugăciune, de foarte multă rugăciune. Avem nevoie de oameni care să aibă o atât de mare putere în rugăciune, încât să poată schimba cele ce se întâmplă în această lume. Pentru că doar rugăciunea va putea schimba cursul evenimentelor. Toate celelalte sunt lucruri omenești, bune și folositoare și ele, dar rugăciunea poate cu adevărat într-o clipită să răstoarne totul și să facă să dispară toată această greutate, care are și partea ei bună, pentru că ne învață multe lucruri: ne arată neputința noastră, ne face să vedem deșertăciunea lucrurilor omenești, ne arată că tot ce trăim acum a fost profețit și că ceea ce trebuie să căutam, întâi de toate, este Împărăția lui Dumnezeu. Așa cum Domnul ne spune în Sfânta Evanghelie: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte vi le va da Hristos, Domnul Slavei!” Trebuie să căutăm Împărăția lui Dumnezeu! Aceasta este adevărata nevoie a tuturor. Avem trebuință și de celelalte lucruri, dar Dumnezeu ne știe mai bine nevoile.

Așadar, Biserica ne cheamă la luptă prin rugăciune, care trebuie să izvorască din pocăință și smerenie. Să ne pocăim noi pentru păcatele personale, pentru păcatele fraților noștri, pentru păcatele lumii întregi. Să-i oferim Domnului puterea rugăciunii noastre din inimă smerită întru pocăință, ca să se milostivească Domnul și să schimbe cursul evenimentelor. Dacă ne rugăm, atunci toate se vor preface. Dacă nu ne rugăm, atunci lucrurile își vor urma cursul omenesc, care nu știm care va fi și cum va evolua.

Totuși, bisericile vor rămâne deschise [în Cipru n.n.], slăvirea lui Dumnezeu nu va înceta niciodată. Noi, clerul, vom fi acolo unde ne-a așezat Dumnezeu, ca păstori ai Bisericii, și vom oferi rugăciunile noastre, slujbele și Sfânta Împărtășanie pentru toată lumea, întregului Adam. Poate să vină oricine dorește. Cine simte vreo greutate, sau slăbiciune, sau orice altceva, va face după cum îi spune conștiința. Noi nu putem judeca pe nimeni. Ne rugăm pentru toată lumea, pentru întregul Adam, pentru tot neamul omenesc.

Se poate întreba cineva: „Noi, care venim la biserică, nu ne vom îmbolnăvi?” Ne vom îmbolnăvi și vom muri. Cine ne-a spus că vom rămâne nemuritori în această lume? Aveam nevoie de Coronavirus să ne amintească că vom muri într-o zi? Aveam nevoie de Coronavirus să ne spună că ne vom îmbolnăvi într-o zi? Ce au spus Sfinții 40 de mucenici? „Să facem din necesitate o virtute”. „Dacă tot vom muri într-o zi, să murim fiind cinstiți cu noi înșine și bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu.” Să avem pomenirea morții, după cum ne spune și Sfântul Neofit, compatriotul nostru: „Mai mare decât toate bunătățile este frica de Dumnezeu și pomenirea morții”, care ne amintește de ieșirea noastră din această lume deșartă și de înfățișarea noastră înaintea lui Dumnezeu.

Ce ne oferă Biserica? Lipsa fricii, biruința în fața fricii de moarte. Moartea biologică va veni pentru fiecare dintre noi, fără excepție. Însă, cel ce crede în Dumnezeu nu muri duhovnicește. Domnul spune: „Cel ce crede în Mine nu va muri în veac.” Cel ce crede în Dumnezeu nu va vedea niciodată moartea, nu pe cea trupească, ci pe cea duhovnicească. Această moarte ne înfricoșează, moartea sufletului, despărțirea veșnică de Împăratul Hristos. Aceasta ne înfricoșează, nu o vrem, fugim de ea, pentru că înseamnă despărțire si moarte veșnică. Moartea trupească vine oricum. Fie că suntem sfinți sau păcătoși, vom trece prin poarta morții biologice. Dar acum ne îndreptăm spre Paști, spre Învierea Domnului, Care a călcat moartea, Care a desființat frica de moarte. Vom auzi în noaptea de Înviere: „nimeni să nu se teamă de moarte, căci ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului". Moartea a murit, nu mai există moarte! Există viață veșnică, există Hristos, Care este Împărăția lui Dumnezeu în Vecii Vecilor. Cu această credință vom merge înainte în încercarea prin care trecem. Fără panică, fără frici, fără gânduri omenești, ci chemând dragostea Domnului nostru Iisus Hristos. Cunoaștem faptul că viața noastră are un termen de expirare aici, dar mai știm și că este o trecere, de la lucrurile deșarte, în Împărăția lui Dumnezeu cea veșnică.

Pe de altă parte, aceste crize ne arată credința noastră, viața și gândurile pe care le avem, cât și calitatea relației noastre cu Dumnezeu, Părintele nostru. Viața, puterea și timpul nostru să fie spre lucrare de pocăință, de rugăciune și de slujire a lui Dumnezeu. Biserica va rămâne în rugăciune și slujitoare Dumnezeului Celui Viu, fără să țină cont de gândirea de moment și de egoismul omenesc. Astfel vom avea nădejdea că Dumnezeu este mai presus de toate. Asta nu ca să disprețuim cele omenești, ci ca să biruim frica morții care scoate afară iubirea. Iar dragostea desăvârșită scoate afară orice frică. Cel ce iubește pe Dumnezeu nu se teme de nimic, nu-l sperie nici o greutate din lumea aceasta. Pentru că iubirea de Dumnezeu biruiește frica și ne dă simțirea vieții veșnice.

În catedrala mitropoliei noastre, cât și în alte biserici rânduite de către mitropolia noastră, înainte sau după Pavecernița Mare, în funcție de program, se va săvârși slujba Sfântului Maslu, spre vindecarea sufletului și a trupului. Biserica ne va oferi medicament pentru viața veșnică, care vindecă și sufletul și trupul nostru, împreună cu medicamentele biologice, omenești. Biserica ne va oferi Taina Sfântului Maslu spre vindecarea sufletului și a trupului, pentru a petrece în pacea lui Dumnezeu. Astfel că orice va fi înaintea noastră, fie viața, fie moartea, noi, prin credința în Dumnezeu și prezența lui Hristos în inima noastră, să ne folosim de viața prezentă spre câștigul și folosul sufletesc, nu spre moarte, ci spre viața veșnică.

Moartea a fost omorâtă prin moartea lui Hristos, după cum ne spun Sfinții Părinți ai Bisericii noastre. Să avem nădejdea noastră în Hristos! Să o chemăm pe Maica Domnului, Maica noastră, pe Sfinții noștri Părinți și să pășim pe calea noastră cu credință și cu pace.


Să îi mângâiem și pe frații noștri. Gândiți-vă câtă deznădejde, frică, nesiguranță, împuținare de suflet există în inimile oamenilor care nu au lumina lui Dumnezeu în viața lor. Fără Dumnezeu și Sfânta Biserică, cu adevărat viața noastră este o tragedie. Omul nu va putea trăi fără Hristos. Fără lumina lui Dumnezeu, întunericul este de nesuportat. De aceea noi, cei ce credem în Hristos și chemăm Numele Lui Cel Sfânt, să devenim pentru inimile fraților noștri purtători de nădejde, de bucurie, de pace, de liniște, de curaj, chemând întotdeauna prezența și dragostea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin!

Cuvânt neclintit în credință al Arhim. Elie, de la Mănăstirea Schimbării la Față, Franța, despre vremurile pe care le trăim

În 1978 comunitatea mănăstirii athonite Simonos Petra, număra printre membrii ei 3 călugări de origine franceză: Părintele Serafim, Părintele Elie și Părintele Placide Deseille - mult mai cunoscut publicului din România și prin scrierile sale. Ei erau dispuși fie să rămână în Sfântul Munte, fie să se reîntoarcă în Franța, după cum urma să decidă starețul mănăstirii de la acea vreme, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul. Acesta însă le-a dat binecuvântarea să se întoarcă în Franța pentru a crea metocuri (dependente) ale mănăstirii Simonos Petra.

Părintele Elie Ragot a fondat astfel Mănăstirea Schimbării la Față, unde a fost ținută și predica ce urmează, de foarte mare actualitate și folos pentru omenire.

 Predica în Duminica Sfântului Grigorie Palama, 15 martie 2020

În lume, în acest moment, un singur subiect alimentează toate conversațiile: coronavirusul. Atrage atenția până în punctul de a fi uitate alte flageluri atât de dramatice și de a ascunde altele, precum ar fi noua criză economică în care ne afundăm sau invazia imigranților, pe care președintele turc vrea să o lanseze la atac asupra Europei.

Pr. Pimen Vlad de la Schitul Lacu, Athos: "nu avem de ce să ne fie frică dacă cu noi este Dumnezeu"

"Noi de ce să rămânem blocați în starea asta de paralizie? Nu! Să încercăm să ne întoarcem la Dumnezeu..."

Epidemia are un folos! 

Pr Pimen Vlad- Schitul Lacu, ATHOS!

Dragii mei, m-am gândit să stau un pic de vorbă cu voi la o cafea. Uitați, mi-am făcut o cafeluță, o cafeluță dulce, așa cum îmi place. 

Stiu că sunteți speriați, mulți dintre voi înfircoșați de ceea ce se întâmplă acuma, mai ales în Italia, unde sunt și foarte mulți români, dar să nu uităm un lucru: la cârma noastră este Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul și le-a făcut pe toate din nimic. Si, după cum spune și la Sfânta Scriptură, și perii capului nostru sunt numărați la Dumnezeu. Si, credeți că se întâmplă ceva fără voia lui Dumnezeu, fără îngăduința lui Dumnezeu? Nu! De aceea vroiam să vă spun să nu vă mai tulburați, să nu fiți speriați, înfricoșați, că toate sunt îngăduite de Dumnezeu pentru folosul nostru.

Viața și minunile Sfântului Nichifor cel Lepros, povestite de Părintele Simon, monah aghiorit

Icoana de presbitera Corina Negreanu

Cuviosul Părintele nostru, Nichifor cel Lepros, s-a născut la anul 1890 în satul Sirikari, din Creta. Din fragedă copilărie a rămas orfan de ambii părinți. A fost crescut de bunicul său, care l-a învățat de mic să muncească, trimițându-l să deprindă meseria de frizer. Atunci avea doar 12 ani, era un copil. În scurt timp i-au apărut pe trup semnele leprei, numită și boala lui Hansen. Când a realizat ce i se întâmplă s-a tulburat și s-a întristat mult și, în momentul în care semnele bolii au devenit mai evidente și, ca să nu fie prins și închis în Spinalonga, a plecat pe ascuns în Alexandria Egiptului. 

Cinemateca creștinului, când e în carantină...

Ostrov

Este cu putință ca Trupul și Sângele Dumnezeului nostru să contamineze trupul și sângele nostru?

Biserica noastră, de mai bine de două milenii, transmite harul prin Sfintele Taine, prin modul omenesc atât de cunoscut și binecuvântat, spre vindecarea sufletului și a trupului. Niciodată nu și-a pus problema cu logica îndoielii și a lipsei de evlavie pe care o trăim acum. Însă trăiește zilnic cu experiența adeveririi unei mari minuni.

Este posibil ca împărtășirea cu Dumnezeu să devină pricină de boală sau oricât de mică vătămare? Este cu putință ca Trupul și Sângele Dumnezeului nostru să contamineze trupul și sângele nostru? Este posibil ca experiența zilnică a două milenii să se prăbușească sub raționalismul, sub recea superficialitate a vremurilor de acum? Răspunsul corect al acestor întrebări, bazat pe experiență, este nu! Aceasta, pentru că Acela care dăruiește dintotdeauna sănătate neamului omenesc, El Însuși există și în Sfântul Potir. Noi, oamenii, am provocat boala prin durerea alegerilor greșite. Iar El, Cel fără de răutate, ne cheamă să ne vindece, în dar. Nu cumva, punând la îndoială prezența Lui dumnezeiască, chiar și fără voia noastră, Îl batjocorim?

Spre adeverirea acestui fapt să ascultăm în continuare mărturia Părintelui Temistocle Adamopoulos, care nu doar că a trăit în Africa, dar a și împărtășit oameni bolnavi de SIDA și de Ebola, iar apoi a consumat până la capăt Sfintele Taine. Si, cu toate acestea, este perfect sănătos! Părintele Temistocle este misionar în Sierra Leone, Africa. L-am rugat să ne spună dacă virusurile mortale Ebola sau SIDA erau transmițibile prin Sfânta Împărtășanie în perioada de vârf a infectării, când mii de oameni au murit în regiunea lui.

- Părinte Temistocle, noi știm că preoții noștri consumă la sfârșitul Sfintei Liturghii Trupul și Sângele lui Hristos din Sfântul Potir. Nu v-ați temut în acea perioadă?

- Noi am continuat să împărtășim, nu ne-am oprit, iar lumea nu a încetat să vină la Biserică. Niciunul dintre noi nu s-a îmbolnăvit, fie dintre credincioși, fie dintre preoți. 

Vă spun un alt caz - nu mă refer doar la virusul Ebola. O dată mă aflam în Kenya, iar o mare parte a creștinilor din acea comunitate, a bisericii Sfântul Ioan, aveau SIDA. Eu eram singurul preot și trebuia să consum Sfânta Împărtășanie, și nu am pățit nimic! La fel și cu virusul Ebola, niciunul dintre preoți sau creștini nu a pățit absolut nimic! 

Biserica noastră se roagă pentru fiecare în parte să aibă sănătate sufletească și trupească.

Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros

Vedeți și:

• ROF: Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat unui creștin și i-a spus: "Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus!". Viața celui ce durerea și stricăciunea cea trupească a nesocotit

• Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat din nou unor creștini și a adus cuvânt de mângâiere. "Avertizați pe toți creștinii să se roage mie, în mod repetat. Există și un leac..."

Paraclisul Cuviosului Nichifor cel Lepros (PDF)

Preotul binecuvântează: Binecuvântat este Dumnezeul nostru… 

Iar dacă nu este preot se zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri…

Din "trusa de ajutor" a creştinilor în vremuri de restrişte (I)

Motto:

Dragostea în care cred: Refugiații

Creștinii
sunt niște refugiați
ce stau
în adâncul propriilor inimi
așteptând să se deschidă granița dintre lume
și Împărăția Cerurilor. 

Ei fug de viața acestei lumi
ca de cea mai cumplită formă de
nebunie
și de fericirea ei
ca de o lepră ce face să putrezească de vii 

bătăile inimii...

Părintele Valerian Pâslaru despre vremurile de acum. "Asta e și dorința satanei, de a ne risipi atenția în loc să ne concentrăm atenția asupra întâlnirii noastre cu Hristos, cu viața cea veșnică"

Părintele Valerian Pâslaru - Cuvânt de întărire pentru vremurile de acum

[...] La capătul acestor zile sigur Il aflăm pe Mântuitorul, ne unim cu El și ne facem Biserică vie, ne regăsim ca fii și fiice ale lui Hristos. Iar aceste vremuri de tulburare nu sunt unice. Vremuri de tulburare în viața creștinului și în viața omenirii au fost tot timpul. Au fost războaie tot timpul, au fost cutremure tot timpul, au fost furtuni, au fost nebunii. Cea mai apropiată, demența comunistă, care a răvășit lumea și care a lăsat aceste ouă cumplite din care au ieșit acești balauri, care înghit pe cei care nu-L au pe Hristos. 

Există un cuvânt de care trebuie să ne agățăm ca de o plută de salvare, pe care-l spune Hristos: "Fără de Mine nu puteți face nimic"! Iar cei care-L au pe Hristos au viața veșnică, au biruința, în primul rând asupra neputințelor noastre, înainte de ispite. Ispitele vin datorită neputințelor noastre, datorită necredințelor noastre, datorită nepracticării Ortodoxiei, în care acest popor crește de două mii de ani. Cam asta este ceea ce am putea spune pe scurt despre aceste zile. 

BD din "Astérix et la Transitalique", 2017, când CORONAVIRUS
cu prietenul  său, Bacilus face o cursă de cai la Roma...

Alarma aceasta falsă care a venit cu coronavirusul acesta... În primul rând Biserica s-a exprimat de la începutul Învierii Domnului. Numai cei necredincioși, ereticii, pot spune că te poți îmbolnăvi în biserică dacă săruți icoana sau te împărtășești cu aceeași linguriță. Acolo este Hristos, este Tămăduitorul tămăduitorilor, este Doctorul doctorilor, este Cel care a făcut această viață. El n-a făcut moartea. Păcatul a făcut moartea. Si atuncea te întâlnești cu El la sfânta împărtășanie, când săruți sfintele icoane, nu poți să te îmbolnăvești.
Noi, călugării, ar trebui să fim bolnavi de toate bolile, pentru că aicea vin numai bolnavi care sărută icoana și noi nu dăm imediat cu spirt sau cu dezinfectant pe icoană. Le sărutăm de mai multe ori decât le sărutați dumneavoastră și nu ne îmbolnăvim. Crede fiecare ce vrea, dar să-l lasă și pe celălalt să creadă, și el. Noi nu cerem condamnarea celor care nu cred. Ei cer condamnarea noastră. 

Nu cred că există un pericol mai mare decât acela pe care ni-l facem noi înșine. Iuda sunt eu. Eu mă vând pe mine însumi. Dacă eu cred în Hristos, merg la biserică, îmi ascult duhovnicul, urmez predaniile pe care le-a lăsat Hristos în biserică, n-are ce să mi se întâmple. Dovada cea mai elocventă sunt cuvioșii, mucenicii, sfinții la care ne închinăm, dar sunt și sfinții la care nu ne închinăm, care sunt mărturisitori, supraviețuitori ai temnițelor comuniste, care au trăit iad și au ieșit mai întăriți în credință, în credința în Hristos, mai întăriți decât au intrat. Sigur că acolo sunt și mucenici. Aceasta este iconomia lui Dumnezeu, iar cel care încearcă să descifreze logic, va cădea ușor în sminteală.  Așa că nu vă temeți decât de dumneavoastră, nu de altcineva. 

Medicii s-au exprimat categoric, că acest virus este mai slab decât altele, care nu sunt atât de urmărite, și că este o chestiune politică. Așa că încredeți-vă în Hristos, parcurgeți postul cu maximă concentrare, și cred că vom birui și acest val care a venit asupra întregii omeniri, nu numai asupra creștinilor.

Se urmărește ceva, ceva necurat. Fiecare să descifreze ce anume se urmărește. Dar cred că cel mai mult trebuie să ne adunăm, să nu fim risipiți. Asta e și dorința satanei, de a ne risipi atenția în loc să ne concentrăm atenția asupra întâlnirii noastre cu Hristos, cu viața cea veșnică. Așa să ne ajute Dumnezeu!

- Amin!

- Domnului slavă!

Părintele Eumenie Saridakis, ucenicul Sf. Nichifor Leprosul, cel ce a primit harisma bucuriei. "Nu este cu putinţă să spui: eu postesc, atunci când postirea nu-ţi dăruieşte bucurie"

Este cu neputinţă să exişti în spaţiul Bisericii, să-ţi doreşti întâlnirea cu Hristos şi în acelaşi timp să te denaturezi într-o persoană tristă, nervoasă şi isterică pentru care toţi şi toate sunt de vină. Cerţi, critici, condamni şi în general socoteşti că Dumnezeu există doar pentru tine. Trebuie să precizăm cu hotărâre că viaţa duhovnicească îi dă o nouă formă omului, dar nu-l deformează.

Mă nevoiesc pentru ca să dobândesc dragoste şi bucurie în viaţa mea, rodul prezenţei Sfântului Duh înlăuntrul meu. Pentru ca să mă unesc cu ceilalţi şi cu Hristos, iar nu pentru ca să mă despart şi să mă izolez în mine însumi.

Ceea ce merită să consemnăm este faptul că această bucurie [omul lui Dumnezeu] nu o acaparează pentru folosul său personal, zidindu-şi mitul său individual, ci o împarte. Atunci când viaţa nu se împarte, nu este viaţă.

În Biserică toate sunt harisme şi daruri ale unei mari şi arzătoare iubiri. Nimeni nu câştigă nimic, toate ne sunt dăruite într-un mod care ne depăşeşte şi nu ne îndreptăţeşte pe noi înşine, ci ne iartă. 

Sfinţenia care zâmbeşte... 

Creştinismul bucuriei în persoana Stareţului Eumenie Saridakis

Creştinismul este vestirea cea bună în lume cu cele mai frumoase vestiri: biruinţa lui Hristos asupra oricărei forme de moarte. Este religia iubirii, religia bucuriei; cel ce nu are bucurie nu poate să fie creştin.

Bucuria nu izvorăşte dintr-o recunoaştere sau desfătare lumească, cu toate că nu o neagă, ci din acea bucurie care se arată ca harismă a Sfântului Duh. Este o stare duhovnicească prin care omul poate să le vadă pe toate în chip doxologic şi euharistie (cu mulţumire). Să găsească sens chiar acolo unde toate par fără substanţă şi fără perspectivă. Să nădăjduiască nu în lucruri neaşteptate sau fanteziste, ci în lucruri pozitive şi realiste în Dumnezeul uimirilor, al minunării, al puţinului care devine mult.

Creştinul este omul bucuriei, după cum foarte nimerit observă Stareţul Emilianos Simonopetritul: „Destinul creştinului este să fie bucuros".

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice a înscris în calendarul Bisericii pe Sfinții Iosif Isihastul (Gheron Iosif), Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul

• Ascetic Experience:Bătrânul Iosif Isihastul (Gheron Iosif), Bătrânii Daniil și Efrem Katunakiotul au intrat astăzi oficial în Calendarul Bisericii

Astăzi Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice au înscris oficial în calendarul Bisericii pe Sfinții Iosif Isihastul (Gheron Iosif), Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul.

Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat unui creștin și i-a spus: "Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus!". Viața celui ce durerea și stricăciunea cea trupească a nesocotit

Părintele Anania Koustenis despre aratarea Sf. Nichifor cel Lepros

De curând s-a arătat unui creștin Sfântul Nichifor - acesta a fost bolnav de lepră. Este prăznuit pe 4 ianuarie. M-am închinat [și eu] la Sfintele lui moaște. S-a arătat, [deci] cuiva în Atena, care vrea să rămână în anonimat - și bine face! -, și i-a spus:

"Să le transmiți oamenilor să nu se teamă de coronavirus! Chiar dacă se va îmbolnăvi cineva, să mă cheme în rugăciune, iar eu îl voi vindeca!"

Cum se face asta? Prin minune! Dacă vrei, crezi, dacă nu, nu crezi! De aceea, acel om nu a vrut să-și spună numele, ca să nu forțeze pe nimeni să creadă. Însă, este foarte reprezentativ faptul că acest Sfânt, bolnav fiind, nu doar că s-a vindecat prin rugăciunea și viata sa, dar a devenit și Sfânt, face minuni și vindecă pe alții. Să avem binecuvântarea Sfântului Nichifor!

 UPDATE 2:

• ROF: Sfântul Nichifor Leprosul s-a arătat din nou unor creștini și a adus cuvânt de mângâiere. "Avertizați pe toți creștinii să se roage mie, în mod repetat. Există și un leac..."

Mintea între inteligență și înțelepciune / Pocăinţa ridică ceaţa de pe ochii sufletului

Ascetic Experience: Mintea (nous): definiție

Mintea (νους – nous) este cea mai fină atenție, focalizarea umană, focusul uman, ochiul sufletului. Dacă cineva este concentrat pe Dumnezeu și razele Lui – adică pe energia necreată a lui Dumnezeu numită har, atunci mintea umană are proprietatea de a primi lumină, de a fi luminată ca o oglindă parabolică pură pe care cad aceste raze. Atunci întreaga existență umană devine luminată. Este un fenomen similar cu lumina naturală, adică omul începe să vadă ce să facă, unde să meargă sau, în general, cum să se comporte.

Când mintea este atrasă afară de un centru de plăcere sau de durere, atunci mintea se înfășoară (concentrează) în jurul acestui centru și se îngustează – atunci ființa umană „își iese din minți” având ca efect procesul numit întunecarea minții. Atunci mintea se află ca într-o groapă cu smoală, încercând să lupte cu această situație pentru a-și recăpăta lumina de la Dumnezeu. Problema este că, de obicei, încercăm să ne ocupăm direct de întuneric, care, fiind o distorsiune existențială, nu poate fi răsturnat prin lupta directă. Soluția este să ne concentrăm pur și simplu pe Hristos, punând „băgându-ne mințile în cap”, prin rugăciune și o inimă zdrobită astfel încât să intre iarăși lumina.
Caracteristici, comportament

Mintea nu funcționează în pași, precum logica, ci simte. Mintea este deasupra logicii și face distincția între bine și rău.

O lucrare logică (energie) înaltă se numește inteligență și (singură) nu ne salvează sufletele. O lucrare noetică (energie) înaltă – o lucrare înaltă a minții – se numește înțelepciune și aceasta ne salvează sufletele, deoarece înțelepciunea este cooperarea minții cu harul lui Dumnezeu.

Comportamentul corect al minții luminate se numește bun simț. Cel care este complet ieșit din minți este insensibil din cauza dependenței sale care poate fi momentană, temporară sau permanentă.

De exemplu, a oferi flori iubitei noastre soții nu este logic, deoarece aceste flori vor muri în câteva zile. Totuși, acest gest este de bun simț, este nobil, așa că trebuie să facem acest lucru.

Să fim înțelepți și să ne concentrăm asupra lui Hristos pentru a ne salva sufletele.

Bazat pe Sfântul Grigore Palama

***

Doxologia: Coborârea minţii în inimă

Dobândită prin nevoinţe, lacrimi şi mărturisire a păcatelor, pocăinţa ridică ceaţa de pe ochii sufletului, învrednicindu-l să vadă frumuseţile dumnezeieşti.

În scrierile patristice se discută mult despre coborârea minţii în inimă şi despre întoarcerea energiilor spre esenţă. Iată un binecunoscut fragment dintr-o scrisoare a Sfântului Vasile Cel Mare către prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz:

„Căci dacă mintea nu se ocupă de treburi din afară, şi nici nu se împrăştie prin simţuri în toată lumea, se retrage în sine însăşi. Atunci ea se înalţă în mod spontan la contemplarea lui Dumnezeu. Luminată de acea splendoare dumnezeiască, ea uită de propria ei fire. Apoi, nemaitrăgând sufletul în jos, înspre grija de cele ale gurii sau de cele ale îmbrăcăminţii, îşi va îndrepta întreaga râvnă către dobândirea bunătăţilor celor veşnice”. (...)

Coborârea minţii în inimă ‒ adică întoarcerea energiei spre esenţă ‒ constituie vindecarea minţii; această întoarcere presupune mai întâi aflarea inimii trupeşti, şi numai după aceea a celei metafizice sau duhovniceşti. Nevoitorul

„coboară în adâncurile inimii sale, la început în inima trupească, şi de acolo în acele profunzimi care nu mai sunt ale trupului. Îşi găseşte adâncul inimii, atinge miezul metafizic, duhovnicesc, al fiinţei sale pe care, scrutându-l, vede că existenţa omenirii nu este ceva exterior sau străin fiinţei sale, ci e întru totul împletit cu propria sa fiinţă” (Arhimandritul Sofronie de la Essex).

Coborârea minţii în inimă este, de fapt, o împreunare a minţii cu inima, pecetluită de lacrimi de smerenie şi de o dulce simţire a iubirii dumnezeieşti:

„Lacrimile de smerenie din timpul rugăciunii sunt un indiciu cert al unirii minţii cu inima şi al faptului că rugăciunea curată şi-a aflat locul său de obşte, aceasta constituind primul pas al urcuşului spre Dumnezeu. De aceea, asceza aşază lacrimile la temelia vieţii duhovniceşti” (Arhimandritul Sofronie).

Intrând în inimă, mintea se desprinde de orice imagine exterioară, atât vizuală, cât şi mentală. Uşile inimii se închid oricărui lucru străin, iar

„sufletul pătrunde într-un «întuneric» de o factură cu totul specială, învrednicindu-se astfel să stea cu mintea curată în chip negrăit înaintea lui Dumnezeu” (Arhimandritul Sofronie). (...)

Coborârea minţii în inimă se dobândeşte, aşadar, prin rugăciunea minţii atunci când mintea, eliberată de gânduri şi plăsmuiri, se roagă în chip nematerial, fără împrăştiere. Sfântul Evagrie Ponticul binecuvântează mintea care se roagă astfel lui Dumnezeu:

„Fericită este mintea care a dobândit în vremea rugăciunii, în chip desăvârşit, starea fără formă. Fericită este mintea care, rugându-se neîmprăştiat, câştigă necontenit un tot mai mare dor către Dumnezeu. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, se face nematerială şi săracă de toate. Fericită este mintea care, în vremea rugăciunii, s-a lipsit desăvârşit de orice simţ”.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 163-166)

Sf. Paisie Aghioritul și Părintele Savatie Baștovoi despre noblețea duhovnicească

Sf. Paisie Aghioritul:

+ Noblețea este dreptate duhovnicească.

+ Nu folosi logica, fiindcă noblețea este în afara logicii. Voi vreți să aranjați lucrurile cu logica omenească, cu dreptatea lumească. Unde este dreptatea duhovnicească? Nu am spus că omul, cu cât este mai duhovnicesc, cu atât are mai puține drepturi în această viață? Omul duhovnicesc doar dăruiește și niciodată nu caută să primească!

+ Adevărata sensibilitate are noblețe.

+ Noblețea are și ea vitejie, căci atunci lucrează inima.

+ Totul este ca omul să dobândească noblețea duhovniceasca. Atunci se înrudește cu Dumnezeu Nimic altceva nu-L înduioșează atât de mult pe Dumnezeu ca noblețea. Ea este receptorul Harului dumnezeiesc.

Părintele Savatie Baștovoi:

+ Noblețea înseamnă a putea bea apă din mâna dușmanului tău.

+ O singură grijă are lumea de azi: să ne arate că și cel mai bun om poate greși. Proștii se bucură când văd dreptul clătinându-se. Ei cred că și el a devenit unul dintre ei. Ei cred că de-acuma și el va juca după regulile lor, dar ei sunt iscusiți în regulile minciunii, în dezordine, ei sunt iscusiți în a lupta în întuneric.

+ Faceți tot ce puteți ca să păstrați încrederea în celălalt! Dacă ați pierdut-o, luptați pentru ea, dacă o aveți mulțumiți lui Dumnezeu și înmulțiți-o!

+ Să ne iubim unii pe alții, și așa păstrăm noblețea. Noblețea-i dragoste, măi! Ce poate să mai fie noblețea asta?! De aici se începe tot! 

Arhim. Emilianos Simonopetritul: "Pocăința este singura cheie care redeschide sânurile părintești, porțile cerurilor, porțile păcii și ale părtășiei cu lumina"

Pocăința, sau când lași viața să te prindă de mână...

Cuvântul "mă pocăiesc" (îmi schimb mintea) arată că mintea mea înaintează, avansează în spațiul împărăției cerurilor. / Pocăința este o energie (lucrare) instantanee a minții, a omului lăuntric, care se naște din împărtășirea de Dumnezeu. / Ajungând omul la această liniște, la acest interes numai pentru Dumnezeu, fără alt scop sau grijă, dobândește propriul ipostas, propria sa putere, și poate singur să se ferească de păcat. / Pocăința este o liniștire constantă, încetare a lucrărilor, lipire de Dumnezeu, sfințire neîncetată, neîncetată apropiere de lumină, de sfințenia lui Dumnezeu. / Viața noastră depinde de cât de mult ne liniștim.

Căpetenia tuturor relelor este una, numită răutatea vrăjmășiei. Iar maica virtuților una este, numită frica de Dumnezeu.

Trebuie să mănânci din dulceața virtuților ca să-ți dai seama de amărăciunea păcatului.

Soacra lui Petru în timp ce ardea de febră și nu mai simțea nimic, atenția îi era întoarsă numai spre Hristos. Nimic altceva nu mai putea face, așa că Apostolii L-au rugat pe Domnul să o vindece. "Si S-a atins de mâna ei și au lăsat-o frigurile și s-a sculat" (Mt. 8, 15). Nu ar fi putut Domnul s-o vindece numai cu cuvântul, El care a spus mării: "Taci, liniștește-te!" și marea s-a liniștit pe dată? Ar putea să spună și demonului care acționează înlăuntrul nostru: "Taci și ieși din omul acesta!" Ar putea să stranguleze patima noastră. Ar putea să facă orice ar vrea, însă nu vrea. Vrea să vină și să ne prindă de mână. "Si S-a atins de mâna ei". Câtă dragoste, câtă iubire, câtă tandrețe se ascund în această frază! Este apropierea personală pe care o face Domnul deasupra capului nostru. 

Despre pocăință

Acest cuvânt am spune că este singurul care e firesc să se audă într-o mănăstire. Pocăința (metanoia - schimbare a minții) a fost propovăduirea Înaintemergătorului, a Mântuitorului, dar și a întregii Biserici, pentru că viața omului nu este nimic altceva decât o pocăință.

Cuvântul "pocăință" este neînțeles de majoritatea oamenilor, deoarece are un cuprins atât de adânc. Toți creștinii vorbesc despre pocăință, dar în cele din urmă nimeni nu este sigur dacă s-a pocăit. Toți întreabă și reîntreabă cum poți să te pocăiești. Pocăința este singura cheie care redeschide sânurile părintești, porțile cerurilor, porțile păcii și ale părtășiei cu lumina, este cea mai veselă vestire și cel mai ușor lucru în viața omului.

Nu e cu putință ca Dumnezeu să fi împovărat sufletele noastre cu lucruri grele. Faptul că se vorbește despre pocăință tuturor celor credincioși, atât începători cât și desăvârșiți, arată că pocăința este un lucru atât de adânc, dar în același timp atât de simplu, încât să putem spune că este pregătită pentru fiecare suflet, chiar și pentru sufletul unui copil mic.

Părintele Rafail Noica: "Postul este un mijloc ca toate nevoințele; iertarea este manifestare a iubirii, iar vocația omului este dragostea, care și este destinul omului"

Calitatea dragostei este vulnerabilitatea. Dragostea este o subțirime a dării de sine celuilalt, este o dăruire totală. Ne-a arătat Hristos până unde S-a dat pe Sine, nu numai până la Cruce și până la moarte, dar până și la străfundurile iadului, până la a-și împărtăși soarta Lui cu nelegiuiții.  

Dragostea este o trăire de o deosebită subțirime, a cărei încălcare este o deosebită durere. Iată însă că cel rănit, cel care iubește și se rănește, nu este cel care moare: cel care moare este cel ce încalcă dragostea! Cel care iubește se rănește nu atâta că este lepădat, dar se rănește văzând că cel iubit al lui, pentru păcatul ce îl face împotriva lui, va muri. Dumnezeu moare de durere că cel iubit al Lui, întâiul plăsmuit, și toți care aveau să se nască din el, vor muri de acum încolo.

Iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii...

Iertarea este dată înainte să o cerem. “Dumnezeu este dragoste”, zice Apostolul - putem să zicem: “Dumnezeu este iertare“. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însușim, noi trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iubiri și atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din Iubire.

***

Fragment din conferința “Postul şi iertarea, destin şi vocaţie în ortodoxie“

“In această Ortodoxie, îmi cere titlul de astăzi să vorbesc despre “Post și iertare, ca destin și ca vocație”. Eu îmi voi lua “obrăznicia” și răspunderea de a defini pur și simplu cei patru termeni: post, iertare, destin și vocație.