În 1978 comunitatea mănăstirii athonite Simonos Petra, număra printre membrii ei 3 călugări de origine franceză: Părintele Serafim, Părintele Elie și Părintele Placide Deseille - mult mai cunoscut publicului din România și prin scrierile sale. Ei erau dispuși fie să rămână în Sfântul Munte, fie să se reîntoarcă în Franța, după cum urma să decidă starețul mănăstirii de la acea vreme, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul. Acesta însă le-a dat binecuvântarea să se întoarcă în Franța pentru a crea metocuri (dependente) ale mănăstirii Simonos Petra.
Părintele Elie Ragot a fondat astfel Mănăstirea Schimbării la Față, unde a fost ținută și predica ce urmează, de foarte mare actualitate și folos pentru omenire.
Predica în Duminica Sfântului Grigorie Palama, 15 martie 2020
În lume, în acest moment, un singur subiect alimentează toate conversațiile: coronavirusul. Atrage atenția până în punctul de a fi uitate alte flageluri atât de dramatice și de a ascunde altele, precum ar fi noua criză economică în care ne afundăm sau invazia imigranților, pe care președintele turc vrea să o lanseze la atac asupra Europei.
Dacă evoc distrugerea bisericii Notre-Dame, este pentru că văd același deget diabolic care lucrează în fenomenul pandemiei care ne afectează, împreună cu criza economică în care ne afundăm, precum și dramele umanitare, care au ca scop, printre altele, și de a crea victoria altui dumnezeu asupra Dumnezeului nostru, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. O luptă titanică are loc în fața ochilor noștri! Vremurile sunt grele, desigur, dar, spiritual vorbind, sunt pătimitoare: Apocalipsa, Marea Revelație, se desfășoară în fața ochilor noștri. Nu pot să citesc aici pentru voi întregul capitol 12, din Apocalipsa Sfântului Ioan, unde vedem balaurul dezlănțuit împotriva femeii care a născut (Maica Domnului, Biserica) și lupta pe care o duce acesta cu Arhanghelul Mihail. Necurata fiara atacă cu disperare lumea, răcnește căutând pe cine și cum să înghită: persecuții, războaie, genocide, infanticide în masă, distrugerea templelor, închisoare, și reducere la tăcere a „disidenților”, încurajarea apostaziei. Totul există! „Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt... va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi... Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. (Mt 24, 15, 21-22)"și" În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ioan 16,33). Apocalipsa lui Ioan ne arată și victoria finală a lui Hristos asupra Fiarei și asupra profeților mincinoși, în capitolul 19, iar Diavolul, Satana înlănțuit și definitiv învins. Deci, să nu ne pierdem curajul, acestea sunt ultimele zile de domnie a Celui Rău!
Deci, sunt statele care transfigurează lumea, sau Duhul Sfânt din Biserică este Cel care iluminează locuitorii statelor? Este paiul care aprinde focul, sau flacăra care aprinde paiul? Este lumina care generează clorofila sau clorofila care creează lumina? Lumea este pe dos astăzi! „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii" (2 Cor 11,14). Auzim, citim: „Nu mergeți la biserică, este periculos!”. „Atenție la împărtășanie; există riscuri semnificative!”. "Urmăriți la televizor slujba sau Liturghia, dar nu vă duceți la parohii pentru slujba duminicală (mai tolerăm mănăstirile - dar cât timp?! - și totodată sfătuim sau chiar interzicem credincioșilor să ajungă acolo!). Bine pentru televiziune, dar atunci să servim ca mâncare la masa acestor predicatori de soluții umane bune, imagini cu diferite feluri de mâncare suculentă, așa cum ne servește nouă presa în mod constant, în locul meselor consistente, și cu care lumea noastră occidentală s-a obișnuit și s-a săturat, uitând că acest lucru nu este cazul pentru marea majoritate a populațiilor de pe toate continentele. Credeți că imaginile hamburgerilor, fripturilor și șerbeturilor vor hrăni populația? Nu, desigur! Atunci, cine ne-ar putea face să credem că spectacolul televizat al unei Liturghii sau al unei slujbe ne va uni cu Hristos, ne va împărtăși slava Lui și a Tatălui și va realiza unitatea de dragoste între toți membrii Trupului pentru a ne conduce în Împărăția pe care Domnul ne-a promis-o? Trebuie să fi căzut foarte jos în ateismul pragmatic pentru a pretinde așa ceva !!! Desigur, acestea sunt discursurile oficiale pe care „gândirea bună” și alinierea cu lumea forțează să fie pronunțate; dar, din fericire, există voci discordante, în special în rândul oamenilor cu credință simplă, dreapți și liberi, „săracii după Dumnezeu”. Si cu toate acestea, avem credința că Dumnezeu salvează lumea, chiar și dincolo de moarte!
Cu toate acestea, de câte ori Dumnezeu n-a protejat oamenii prin credința pe care o manifestau? Căci știm din Evanghelii, înainte de a interveni pentru a vindeca oamenii, Iisus cere întotdeauna un act de credință: „Crezi tu că te pot vindeca?", „Du-te, credința ta te-a mântuit”etc. Uitați-vă, de exemplu, de la aparițiile Fecioarei la Lourdes, la fiecare jumătate de zi, în apa piscinelor care colectează apa miraculoasă a izvorului, sute de bolnavi care suferă de tot felul de afecțiuni, uneori contagioase, sunt cufundați fără a se schimba apa, unii chiar bând din ea (a fost un timp, era chiar generalizat) și nimeni nu a fost niciodată contaminat. Era o minune permanentă. Astăzi, ca măsură de precauție, bazinele sunt închise la ordinul ierarhiei ecleziale. Și chiar sanctuarele!
Mulți preoți pot depune mărturie că au dat Sfânta Împărtășanie prin intermediul „linguriței" liturgice unor grav bolnavi, care sufereau de SIDA sau hepatita B - care sunt totuși boli fatale!-, și nu s-au contaminat. Împărtășania dă Viață, nu moarte, dacă este primită cu smerenie și credință!
Cu toate acestea, Iisus a dat oamenilor de credință mijloacele de a rezista în suferințele și bolile care i-au copleșit. Dar trebuie să ai credință și să-L întâlnești acolo unde El se manifestă. Avem Taina Sfântului Maslu pentru cei bolnavi. Mulți s-au vindecat din bolile lor, mulți au revenit la viață, datorită lui Dumnezeu, prin intermediul ei. Am cântat acum câteva minute în urmă, în cadrul Sfintei Liturghii: „Toată grija cea lumească să o lepădăm", "ca pe Împăratul păcii să-L primim”. Oare nu-i timpul să facem să înceteze temerile noastre raționale și științifice pentru a avea încredere în Dumnezeu? Partea reală a vieții noastre, adevăratul nivel al existenței noastre nu este situat pe pământ, ci „în cer”, încă de acum, și, în același timp cu învelișul nostru carnal, este pe pământ. „Toată grija cea lumească să o lepădăm”, am cântat, „ca pe Împăratul păcii să-L primim”, aici și acum - am putea să adăugăm. Suntem bine plasați să credem că Dumnezeu vrea binele nostru și că El ni-l poate dărui. Evident, dacă nu credem asta, este pentru că nu credem în Dumnezeu și atunci, efectiv, mai bine să rămânem acasă ... unde, apropo, orice fel de virus poate să ne găsească.
Cu toate acestea, Iisus a dat oamenilor de credință mijloacele de a rezista în suferințele și bolile care i-au copleșit. Dar trebuie să ai credință și să-L întâlnești acolo unde El se manifestă. Avem Taina Sfântului Maslu pentru cei bolnavi. Mulți s-au vindecat din bolile lor, mulți au revenit la viață, datorită lui Dumnezeu, prin intermediul ei. Am cântat acum câteva minute în urmă, în cadrul Sfintei Liturghii: „Toată grija cea lumească să o lepădăm", "ca pe Împăratul păcii să-L primim”. Oare nu-i timpul să facem să înceteze temerile noastre raționale și științifice pentru a avea încredere în Dumnezeu? Partea reală a vieții noastre, adevăratul nivel al existenței noastre nu este situat pe pământ, ci „în cer”, încă de acum, și, în același timp cu învelișul nostru carnal, este pe pământ. „Toată grija cea lumească să o lepădăm”, am cântat, „ca pe Împăratul păcii să-L primim”, aici și acum - am putea să adăugăm. Suntem bine plasați să credem că Dumnezeu vrea binele nostru și că El ni-l poate dărui. Evident, dacă nu credem asta, este pentru că nu credem în Dumnezeu și atunci, efectiv, mai bine să rămânem acasă ... unde, apropo, orice fel de virus poate să ne găsească.
Vedeți cât de bun este Domnul și ne propune binele, chiar și atunci când suntem ispitiți să nu mai credem. Nu ne abandonează niciodată în timpul încercărilor cu care ne confruntăm.
O să vă spun o istorioară foarte recentă. S-a întâmplat în aceste zile în Grecia - o țară teribil de încercată prin ateism, de o guvernare „Bruxelliană”, de invazia imigranților, de o economie dezastruoasă de ani buni și de boala actuală. Deci, în 1890, un anume Tzanakakis s-a născut lângă Chania, în Creta și a devenit coafor. Dar a contactat teribila boală Hansen, altfel spus, lepra. Leproșii la acea vreme petreceau izolați pe insula Spinalonga, din cauza contagiunii. (Poate asta vă amintește de alte situații similare...) Pentru a scăpa de această izolare, a plecat în Alexandria unde și-a reluat profesia. Acolo boala s-a agravat. Un preot ortodox, însă, l-a ajutat să ajungă pe insula Chios, unde exista o leprozerie. Avea 24 de ani când a ajuns acolo. Acolo, într-o capelă, se afla o icoană a Maicii Domnului numită „Ascultătoarea”, pe care a îndrăgit-o în mod special. A devenit călugăr sub numele de Nichifor. Trăia într-o ascultare desăvârsită față de părintele său duhovnicesc și boala nu înceta să se răspândească pe tot trupul. El a avut ca ascultare grădinăritul, dar se ruga mult noaptea, cu multe mătănii. Era, de asemenea, protopsalt în corul din bisericuță și, când boala l-a lăsat aproape orb, a cântat pe de rost slujbele. În 1957 a ajuns la o clinică din Atena, deoarece leprozeria din Chios tocmai se închisese. Niciodată nu s-a plâns, deși era acoperit de răni și suferea mult; chiar consola și le aducea bucurie celorlalți suferinzi, harismă cu care Dumnezeu l-a înzestrat ca răspuns la răbdarea și credința sa. Spunea mereu: „Fie Numele Domnului binecuvântat!”. La 74 de ani, pe 4 ianuarie 1964, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. De atunci, a făcut nenumărate minuni. A fost canonizat pe 3 decembrie 2012 și pomenirea lui este păstrată sub numele de Sfântul Nichifor cel lepros.
Și acum unde vreau să ajung, spunându-vă pe scurt viața lui: în urmă cu câteva zile, Sfântul Nichifor cel lepros s-a arătat cuiva din Grecia și i-a spus: „Toți cei care suferă de coronavirus să mă cheme cu credință, și eu îi voi vindeca”! Deci, ne vom teme? Oare nu ne arată Dumnezeu că El nu ne abandonează?
Am pus la închinare, de asemenea, icoana Sfântului chirurg și episcop Luca de Simferopol din Crimeea. Sfântul Luca, care a trăit sub jugul bolșevic, care l-a persecutat de-a lungul vieții sale, a murit în 1961 și este un contemporan al Sfântului Nichifor. El operează și astăzi credincioșii care îi cer mijlocirea, atunci când chirurgii nu mai pot face nimic. Avem mărturie directă despre acest lucru de la un prieten al mănăstirii care a beneficiat de intervenția sfântului!
Atunci, trebuie să fugim de prezența lui Dumnezeu? „Dătătorul vieții” ne va transmite oare boala și moartea, dacă ne apropiem de El prin împărtășanie și prin „adunarea” noastră? Vă reamintesc că cuvântul „Ekklesia” din greacă a dat "Eclesia/Eglise"-„Biserică” și înseamnă „Adunare” și este semnul vizibil al Trupului lui Hristos și locul manifestării harismelor Sale!
Spre deosebire de ceea ce se face, ar trebui să mergem masiv la biserici și să implorăm Creatorul și Domnul nostru să ne cruțe și să ne ajute să depășim încercările care ne așteaptă. Si El va face asta!
Acestea fiind spuse, aș dori să mai adaug câteva precizări:
Pe de o parte: Dumnezeu „știe” ce face, sau ce permite, tolerează; nimic nu-I scapă și nimic nu-I este străin. De asemenea, TOT ce se întâmplă, știm și credem, slujește lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, pentru „venirea Împărăției Sale”, care, trebuie să amintim, „nu este din această lume”. El este a spus asta! Si situația de astăzi nu face excepție. Dumnezeu nu trimite răul sau suferința, dar Cel Rău vrea să distrugă oamenii separându-i de Dumnezeu, pentru moartea lor. Rezistența la rău și suferință trece prin rezistența față de Cel Rău, de care cerem să fim eliberați în rugăciunea Domnească „Tatăl nostru...” Deci, eliberarea de rău este condiționată de pocăința noastră, de hotărârea noastră de a ne încredința lui Dumnezeu, de a urma rânduiala creației așa cum El a gândi-o pentru îndumnezeirea noastră. Cum ar putea o lume care Îl exclude pe Dumnezeu, în care uciderea a milioane de nevinovați, de victime ale războaielor, sclavii de tot felul, ce sunt arătate ca idealuri, cum ar putea, deci, o astfel de lume să aducă armonie și fericire? Prin acestea chemăm molima asupra capului nostru, nu ca pedeapsă divină, ci ca o consecință a faptelor noastre, ca rezultat al autoîndumnezeirii noastre, al căutării satisfacției noastre doar în „lucrurile acestei lumi”, ignorând fericirea celuilalt! Criza noastră actuală, provocată de activitatea umană, este poate ultima șansă care ne este dată pentru a ne întoarce la Tatăl, după ce ne-am hrănit steril cu roșcovele porcilor din dramaticul nostru exil, unde am risipit moștenirea noastră!
Chemarea mijlocirii Sfântului Nichifor sau a Sfântului Luca, participarea la Liturghii - în timpul cărora suntem martorii strălucirii pe pământ, asupra noastră și în noi, a Slavei lui Dumnezeu, iar nu confruntați cu boala, cu suferința și cu moartea-, apoi arma rugăciunii și a postului în biserică, cererea iertării dumnezeiești prin convertirea noastră lăuntrică și mărturisirea noastră a credinței adevărate, împreună cu cea a păcatelor noastre, sunt remediul bolilor noastre fizice, psihice și economice. Să nu ne fie frică, ci să fugim la Domnul! Și anatema celor ce gândesc că-și pot găsi refugiul în mijloacele acestei lumi și doar în progresul științific!
Pe de altă parte, atâta timp cât Dumnezeu lasă la dispoziția noastră să recurgem la mijlocirea sfinților prin rugăciune, prin închinarea la sfintele lor icoane, prin lumânările pe care le aprindem înaintea lor - pentru că lumina este chipul „Luminii lumii” care este Hristos-, nu trebuie totuși să folosim sfinții, sau icoanele lor, sau moaștele lor, ca amulete. Acestea nu sunt fetișuri, făcătoare de farmece, purtătoare de noroc, care ar acționa în mod magic. Închinarea la sfinți și icoanele lor nu are nicio legătură cu superstiția! Trebuie să existe o parte de credință pe măsura fiecăruia, dar reală! Iată de ce Sfântul Nichifor adaugă „cei care mi se adresează cu credință”. Este o relație de la inimă la inimă, o comuniune vie și o comunicare vitală, chiar dacă psihic este puțin conștientă.
În cele din urmă, episcopii ortodocși din Republica Cehă, Slovacia [Georgia] și Creta refuză cu curaj și credință să se supună ordinelor ateiste de a interzice participarea credincioșilor la Liturghie și de a se împărtăși cum se obișnuiește la ortodocși. (În conformitate cu aceste ordine, unii ajung până la a sfătui ca lumea să-și aducă lingurița de unică folosință pentru a se împărtăși; și mai apoi unde o aruncă? Am văzut la Paris golirea apei, teoretic sfințite, dintr-o cristelniță, în cea mai apropiată canalizare de pe drumul public! Am putea să ne întreabă ce crede cel care face aceasta, din caracterul sfințitor al acestei ape numită „binecuvântată”!). Suntem solidari cu acești ierarhi disidenți și sperăm că mulți vor urma exemplul lor, până la cele mai înalte sfere ierarhice ale Bisericilor noastre. Sunt amenințați cu închisoarea, dar sunt hotărâți să își asume riscul. Sunt curajoși; sunt hotărâți „pentru Hristos". De asemenea, ne putem pune întrebarea care este miza reală a acestei crize, ajungându-se până în punctul în care trebuie să amenințăm cu închisoarea pe contravenienții !!! Unanimitatea autorităților și determinarea lor lasă să ne gândim la planuri ascunse. Viitorul ne va răspunde rapid - și prea târziu!
Trebuie să conchid că, atât ca măsură de precauție, cât și ca ascultare, trebuie să respectăm și măsurile de igienă recomandate de autorități, asupra cărora nu trebuie să revin, deoarece toate radiourile, toate ziarele, toate revistele, toate „autoritățile” civile și religioase, toți bărbații și toate femeile politice, indiferent de ce parte se situează, le afirmă „în buclă”, la fiecare oră ce trece. Fie ca ei să fie auziți, dar să fie auzită și vocea sfinților și a Cuvântului lui Dumnezeu! Căci Lui se cuvine Slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor!
N.B. În această omilie, nu pun la îndoială realitatea pandemiei cu care ne confruntăm și nici nu mă opun măsurilor de protecție igienică recomandate și, desigur, tot ceea ce v-am spus nu judecă în niciun caz persoanele care, în mod conștient, nu pot merge la biserică, deoarece sănătatea, vârsta sau neputințele lor nu le permit. Nu protestez decât împotriva lipsei de credință a celor care nu ne lasă libertatea conștiinței pentru a găsi mângâiere și mântuire în Sfintele Taine și în sărbătorirea obișnuită a Zilei Domnului, Care este Dătătorul vieții, chiar și celor care ignoră asta. Dacă virusul nu este eradicat de acum până la Paște, ce vom face pentru a sărbători Învierea, fără de care „credința noastră este în zadar” ??? Vorbim despre o izolare de 40 de zile, Paștele este în cinci săptămâni: 35 de zile!
O să vă spun o istorioară foarte recentă. S-a întâmplat în aceste zile în Grecia - o țară teribil de încercată prin ateism, de o guvernare „Bruxelliană”, de invazia imigranților, de o economie dezastruoasă de ani buni și de boala actuală. Deci, în 1890, un anume Tzanakakis s-a născut lângă Chania, în Creta și a devenit coafor. Dar a contactat teribila boală Hansen, altfel spus, lepra. Leproșii la acea vreme petreceau izolați pe insula Spinalonga, din cauza contagiunii. (Poate asta vă amintește de alte situații similare...) Pentru a scăpa de această izolare, a plecat în Alexandria unde și-a reluat profesia. Acolo boala s-a agravat. Un preot ortodox, însă, l-a ajutat să ajungă pe insula Chios, unde exista o leprozerie. Avea 24 de ani când a ajuns acolo. Acolo, într-o capelă, se afla o icoană a Maicii Domnului numită „Ascultătoarea”, pe care a îndrăgit-o în mod special. A devenit călugăr sub numele de Nichifor. Trăia într-o ascultare desăvârsită față de părintele său duhovnicesc și boala nu înceta să se răspândească pe tot trupul. El a avut ca ascultare grădinăritul, dar se ruga mult noaptea, cu multe mătănii. Era, de asemenea, protopsalt în corul din bisericuță și, când boala l-a lăsat aproape orb, a cântat pe de rost slujbele. În 1957 a ajuns la o clinică din Atena, deoarece leprozeria din Chios tocmai se închisese. Niciodată nu s-a plâns, deși era acoperit de răni și suferea mult; chiar consola și le aducea bucurie celorlalți suferinzi, harismă cu care Dumnezeu l-a înzestrat ca răspuns la răbdarea și credința sa. Spunea mereu: „Fie Numele Domnului binecuvântat!”. La 74 de ani, pe 4 ianuarie 1964, și-a dat sufletul în mâinile Domnului. De atunci, a făcut nenumărate minuni. A fost canonizat pe 3 decembrie 2012 și pomenirea lui este păstrată sub numele de Sfântul Nichifor cel lepros.Și acum unde vreau să ajung, spunându-vă pe scurt viața lui: în urmă cu câteva zile, Sfântul Nichifor cel lepros s-a arătat cuiva din Grecia și i-a spus: „Toți cei care suferă de coronavirus să mă cheme cu credință, și eu îi voi vindeca”! Deci, ne vom teme? Oare nu ne arată Dumnezeu că El nu ne abandonează?
Atunci, trebuie să fugim de prezența lui Dumnezeu? „Dătătorul vieții” ne va transmite oare boala și moartea, dacă ne apropiem de El prin împărtășanie și prin „adunarea” noastră? Vă reamintesc că cuvântul „Ekklesia” din greacă a dat "Eclesia/Eglise"-„Biserică” și înseamnă „Adunare” și este semnul vizibil al Trupului lui Hristos și locul manifestării harismelor Sale!
Spre deosebire de ceea ce se face, ar trebui să mergem masiv la biserici și să implorăm Creatorul și Domnul nostru să ne cruțe și să ne ajute să depășim încercările care ne așteaptă. Si El va face asta!
Acestea fiind spuse, aș dori să mai adaug câteva precizări:
Pe de o parte: Dumnezeu „știe” ce face, sau ce permite, tolerează; nimic nu-I scapă și nimic nu-I este străin. De asemenea, TOT ce se întâmplă, știm și credem, slujește lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor, pentru „venirea Împărăției Sale”, care, trebuie să amintim, „nu este din această lume”. El este a spus asta! Si situația de astăzi nu face excepție. Dumnezeu nu trimite răul sau suferința, dar Cel Rău vrea să distrugă oamenii separându-i de Dumnezeu, pentru moartea lor. Rezistența la rău și suferință trece prin rezistența față de Cel Rău, de care cerem să fim eliberați în rugăciunea Domnească „Tatăl nostru...” Deci, eliberarea de rău este condiționată de pocăința noastră, de hotărârea noastră de a ne încredința lui Dumnezeu, de a urma rânduiala creației așa cum El a gândi-o pentru îndumnezeirea noastră. Cum ar putea o lume care Îl exclude pe Dumnezeu, în care uciderea a milioane de nevinovați, de victime ale războaielor, sclavii de tot felul, ce sunt arătate ca idealuri, cum ar putea, deci, o astfel de lume să aducă armonie și fericire? Prin acestea chemăm molima asupra capului nostru, nu ca pedeapsă divină, ci ca o consecință a faptelor noastre, ca rezultat al autoîndumnezeirii noastre, al căutării satisfacției noastre doar în „lucrurile acestei lumi”, ignorând fericirea celuilalt! Criza noastră actuală, provocată de activitatea umană, este poate ultima șansă care ne este dată pentru a ne întoarce la Tatăl, după ce ne-am hrănit steril cu roșcovele porcilor din dramaticul nostru exil, unde am risipit moștenirea noastră!
Chemarea mijlocirii Sfântului Nichifor sau a Sfântului Luca, participarea la Liturghii - în timpul cărora suntem martorii strălucirii pe pământ, asupra noastră și în noi, a Slavei lui Dumnezeu, iar nu confruntați cu boala, cu suferința și cu moartea-, apoi arma rugăciunii și a postului în biserică, cererea iertării dumnezeiești prin convertirea noastră lăuntrică și mărturisirea noastră a credinței adevărate, împreună cu cea a păcatelor noastre, sunt remediul bolilor noastre fizice, psihice și economice. Să nu ne fie frică, ci să fugim la Domnul! Și anatema celor ce gândesc că-și pot găsi refugiul în mijloacele acestei lumi și doar în progresul științific!
În orice caz, mântuirea noastră se află în înălțarea la Celălalt nivel al existenței, în intrarea în Împărăția Cerurilor, în care ne introduce a doua naștere a morții. Deci, la urma urmei, dacă nu este vorba despre grăbirea sosirii ultimei noastre zile în învelișul nostru trupesc, momentul plecării nu va fi o catastrofă, ci o eliberare. În acea zi vom cunoaște o bucurie de nedescris, cea pe care ne-o promite Evanghelia. Atunci, dacă acest moment este provocat de „Kärcher-ul(*) pentru bătrâni”, care este Covid 19, după cum spun unii, nu este un cataclism. Poate fi momentul providențial de a repune moartea la locul său potrivit în viața noastră, și de a reconsidera modul nostru de asumare al acesteia!
În cele din urmă, episcopii ortodocși din Republica Cehă, Slovacia [Georgia] și Creta refuză cu curaj și credință să se supună ordinelor ateiste de a interzice participarea credincioșilor la Liturghie și de a se împărtăși cum se obișnuiește la ortodocși. (În conformitate cu aceste ordine, unii ajung până la a sfătui ca lumea să-și aducă lingurița de unică folosință pentru a se împărtăși; și mai apoi unde o aruncă? Am văzut la Paris golirea apei, teoretic sfințite, dintr-o cristelniță, în cea mai apropiată canalizare de pe drumul public! Am putea să ne întreabă ce crede cel care face aceasta, din caracterul sfințitor al acestei ape numită „binecuvântată”!). Suntem solidari cu acești ierarhi disidenți și sperăm că mulți vor urma exemplul lor, până la cele mai înalte sfere ierarhice ale Bisericilor noastre. Sunt amenințați cu închisoarea, dar sunt hotărâți să își asume riscul. Sunt curajoși; sunt hotărâți „pentru Hristos". De asemenea, ne putem pune întrebarea care este miza reală a acestei crize, ajungându-se până în punctul în care trebuie să amenințăm cu închisoarea pe contravenienții !!! Unanimitatea autorităților și determinarea lor lasă să ne gândim la planuri ascunse. Viitorul ne va răspunde rapid - și prea târziu!
Trebuie să conchid că, atât ca măsură de precauție, cât și ca ascultare, trebuie să respectăm și măsurile de igienă recomandate de autorități, asupra cărora nu trebuie să revin, deoarece toate radiourile, toate ziarele, toate revistele, toate „autoritățile” civile și religioase, toți bărbații și toate femeile politice, indiferent de ce parte se situează, le afirmă „în buclă”, la fiecare oră ce trece. Fie ca ei să fie auziți, dar să fie auzită și vocea sfinților și a Cuvântului lui Dumnezeu! Căci Lui se cuvine Slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor!
N.B. În această omilie, nu pun la îndoială realitatea pandemiei cu care ne confruntăm și nici nu mă opun măsurilor de protecție igienică recomandate și, desigur, tot ceea ce v-am spus nu judecă în niciun caz persoanele care, în mod conștient, nu pot merge la biserică, deoarece sănătatea, vârsta sau neputințele lor nu le permit. Nu protestez decât împotriva lipsei de credință a celor care nu ne lasă libertatea conștiinței pentru a găsi mângâiere și mântuire în Sfintele Taine și în sărbătorirea obișnuită a Zilei Domnului, Care este Dătătorul vieții, chiar și celor care ignoră asta. Dacă virusul nu este eradicat de acum până la Paște, ce vom face pentru a sărbători Învierea, fără de care „credința noastră este în zadar” ??? Vorbim despre o izolare de 40 de zile, Paștele este în cinci săptămâni: 35 de zile!
Arhimandritul Elie
Mănăstirea Schimbării la Față/ Terrasson - la Ville Dieu
Duminică, 15 martie 2020, Duminica Sfântului Grigorie Palama
Sursa - Traducere de Român Ortodox în Franța după :
Ortodoxologie: Homélie de Père Elie dimanche dernier
Ortodoxologie: Homélie de Père Elie dimanche dernier
(*) Kärcher - aparat care face ca apa sa iasă cu presiune, pentru a curăța diferite suprafețe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu