P. Mihail Stanciu: "criteriul Judecății rămâne până la urmă această împlinire a poruncii iubirii", căci ea "e singura vecie dată nouă"...

Mântuitorul ne îndeamnă cel mai mult să priveghem și să ne rugăm. De multe ori i-a îndemnat pe ucenicii Săi, inclusiv în grădina Ghetsimani, pentru că privegherea și rugăciunea, sau trezvia în Dumnezeu, în Duhul Sfânt e cea care ne păzește de alunecări în păcate. Iar, dacă ne îmbolnăvim sau suferim în urma păcatelor, ne putem redresa, recupera, vindeca prin virtuți. Si cea mai importantă este milostenia, iubirea aproapelui, iubire smerită și milostivă, o iubire lucrătoare, iertătoare. De aceea criteriul Judecății rămâne până la urmă această împlinire a poruncii iubirii, pentru că prin iubire ne arătăm mișcarea sufletească cea mai înaltă, cea mai nobilă, cea prin care noi ne asemănăm cu Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut după chipul Său personal și iubitor, conștienți și lucrători ai iubirii. Si acesta este o mare taină, în asta stă nemurirea sufletului.

Vasile Voiculescu, poetul, medicul fără de arginți, care participă la întâlnirile Rugului Aprins și care trăia foarte intens această prezență a lui Dumnezeu, spunea că: "iubirea e singura vecie dată nouă" - adică singura experiență a Veșniciei. Cunoașterea se oprește, așa cum zicea și Sfântul Apostol Pavel: "De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt." (1 Cor. 13, 1-2) Deci, e mai presus de orice lucru material și, dacă nu am dragoste, nu am făcut nimic. Iubirea ne aseamănă cu Dumnezeu și deci trebuie să o lucrăm, să fim conștienți de aceste șanse ale iubirii, ale înălțării, ale înnobilării și îndumnezeirii noastre prin iubire curată, smerită și milostivă. 

Iar această experiență, când o trăim cu trezvie, cu rugăciune, adică în Duhul Sfânt și iubitor al lui Dumnezeu, ne va lumina să vedem și încercările diavolul și să ne ferim de ele. Să ținem cont de învățătura Sfinților Părinți, că sunt mulți care au vorbit despre vremurile de pe urmă, și cu toții ne-au învățat să nu stingem candela iubirii și să o avem mereu aprinsă. Este candela fecioarelor înțelepte care Îl așteaptă pe Mirele lor, pe Hristos.

Asta trebuie să lucrăm noi în fiecare zi: trezvie, rugăciune, iubire, care ne țin în Duhul Sfânt și iubitor al lui Dumnezeu. 

Deci, în cadrul procesului terapeutic de vindecare de patimi, milostenia, iubirea aceasta lucrătoare e foarte importantă. Punem accent pe post, rugăciune, dar milostenia e foarte importantă. Cunosc oameni care s-au despătimit, fiind orgolioși și pătimași, foarte murdari la minte, prin iubire și milostenie s-au ridicat și au început să înțeleagă multe lucruri. Deci e importantă această lucrare a iubirii smerite și milostive. Să nu uităm că e importantă această trăire a lui Dumnezeu, această prezență sau parusie ( în limba greacă) în noi, tocmai prin aceste virtuți: trezvie, rugăciune, iubire, pentru că, atunci când îl avem pe Dumnezeu în noi, când suntem adunați doi-trei în Numele Lui, adică întru adevăr și duh, atuncea este și El cu noi și nu mai avem frică, nu mai avem tulburare, deznădejde, depresie, aceste clătinări, aceste nesiguranțe, știind că suntem în pronia sau în palma Lui iubitoare. Si nimic nu se atinge de noi atunci și când noi împlinim voia Lui și îl păstrăm pe Dumnezeu în noi. De asta trebuie să fim conștienți, în asta constă credința noastră, că Dumnezeu e Tatăl nostru iubitor, nu e ca un zbir, care abia așteaptă să ne pedepsească, ci abia așteaptă să ne mântuiască, să ne ridice, să ne lumineze. Când facem noi un pas, El face o mie și, deci, să Îl chemăm cât mai des în noi, și atunci nu mai avem de ce să ne temem, fiindcă știm că Dumnezeu e cu noi și noi trăim viața Lui. Amin!

Transcriere din : Active News: Cu Părintele Dan Bădulescu la vremea crizei cu mască de azi: Despre semnele vremurilor, marea apostazie, Marea Resetare și criza actuală, în raport cu profețiile din Sfânta Scriptură. VIDEO

Vasile Voiculescu, Sonetul CLXXXIII

Mereu cerşim Vieţii ani mulţi, aşa-n neştire,
Ne răzvrătim, ne plângem de piericiunea noastră,
Şi încă nu-nţelegem că fără de Iubire
Se veștejeşte Timpul în noi ca floarea-n glastră;
Rupt din eternitate, el vrea tărâm asemeni
Din care-altoiul şubred să-şi tragă seva nouă;
Noi îl primim cu gheaţă şi-l răsădim în cremeni,
Când Dragostea-i unica vecie dată nouă.
Ci-n van acum te mânii pe mine şi m-arunci,
Minunile iubirii n-au stavile pe lume;
Ca Lazăr la auzul duioaselor porunci,
Oricând şi orideunde mă vei striga pe nume,
Chiar de-aş zăcea în groapă cu lespedea pe mine,
Tot m-aş scula din moarte ca să alerg la tine.

Rugăciuni ale Sfântului Isaac Sirul. "De unde să iau lacrimi, de unde să iau umilință și suspine pentru a plânge sărăcia noastră și împuținarea sfințeniei între noi?", "Vai, nouă! În ce vreme trăim? În ce beznă a răutății ne-am afundat"

Rugăciune după catisma a 10-a 

(a Sfântului Isaac Sirul)

O, Cel ce ai eliberat firea noastră, dezleagă-mă de legăturile ascunse ale poftelor mele și de piedicile văzute care sunt înaintea simțurilor mele dinafară, ca să pot alerga și să intru în raiul tainelor Tale și să mănânc din Pomul Vieții din care nu i s-a îngăduit lui Adam să mănânce. 

Mântuitorul meu, păzește-mă de amăgirea dracilor. Dumnezeul meu, izbăvește-mă de adormirea conștiinței. Nădejdea mea, revarsă, în inima mea beția de care au parte cei ce nădăjduiesc în Tine. Iisuse Hristoase, învierea și lumina tuturor marginilor pământului, pune cununa cunoașterii Tale pe creștetul sufletului meu. Deschide-mi dintr-o dată ușa milostivirii Tale; fă să strălucească în inima mea razele harului Tău; fii călăuza mersului gândurilor mele până ce voi ajunge în Sion - muntele cel sfânt al Tău. Fă-mă vrednic de cetatea sfântă în care sfinții au intrat la capătul drumului lor. Ziditorule și nădejdea mea, ancora mântuirii mele în furtuni. Cel ce ești toiag în neputințele mele și cinste în necinstea mea, ridică capul meu plecat la pământ, nu mă da poftei potrivnicului, nu da prilej nerușinării lui, pune o prăpastie adâncă înaintea lui ca să nu o poată trece până la mine ca să mă tulbure. Învrednicește-mă să-mi sfârșesc scurta și fugara mea viață în slujirea Ta, ca la sfârșitul zilelor mele, când soarele vieții mele va apune, să fiu aflat în via Ta; învrednicește-mă, înainte de ceasul trecerii mele dincolo, de dinarul făgăduit ca plată lucrătorilor Tăi, nu pentru faptele mele, ci prin harul Tău. Învrednicește-mă, Doamne, chiar și în ceasul al unsprezecelea al vieții mele să fiu aflat sârguincios în slujirea Ta. Fie ca lumea să nu mă robească cu îndeletnicirile ei vătămătoare și să nu mă țină închis în temnița grijilor ei. 

Spicuiri despre ascultare, priveghere, rugăciune şi bucurie de la Arhim. Emilianos Simonopetritul

Cugetul fiecărui Stareţ este diferit: pe de-o parte, este roada luptei sale, iar pe de alta, este partea pe care i-o face harul lui Dumnezeu, ceva pe care l-a pregătit, l-a rânduit mai dinainte şi l-a dăruit Însuşi Dumnezeu în mintea, în inima, în fiinţa Stareţului, şi, prin urmare, ucenicul poate să devină ceea ce este cugetul Stareţului. Dacă cugetul Stareţului este smerit, ucenicul poate să urce la o măsură şi mai înaltă, dar acest lucru cere o chemare specială din partea lui Dumnezeu. În orice caz, lucrul ucenicului este să preia cugetul Stareţului. Monahismul este o predare si o primire. Nu este cu putinţă să existe nici asimilare a lui Dumnezeu, nici conlucrare, nici unitate în familia mănăstirească dacă nu există un singur cuget. Ca să putem trăi şi supravieţui, trebuie ca fiecare să încetăm să mai avem propriile ideologii. 

Fiecare om trăiește cu ideologia sa, cu sinele său, cu conținutul sufletului şi al minţii sale. În acesta îşi găsește plăcerea, se ia pe sine însuși cu binişorul, cu acesta îşi flatează sinele, cu acesta încearcă să urce sus, în cer. Dar ideologia unui om este tocmai contrariul voii lui Dumnezeu. Este un idol care îl izolează şi, în cele din urmă, îi dăruieşte desăvârşita singurătate, pentru că îl desparte până şi de Dumnezeu Însuşi, aşa cum l-a despărţit de Stareţul său şi de întreaga familie.

***

Sarpele nu a înşelat-o pe Eva spunându-i vreo minciună grosolană sau târând-o în vreun păcat anume, ci făcându-i din cuvântul lui Dumnezeu o ideologie. Dumnezeu i-a spus că va deveni dumnezeu cultivând grădina, trăind cu Adam viaţa din rai, ţinându-se departe de pomul cunoştinţei. S-a apropiat atunci satana şi i-a zis: "De ce îţi pierzi timpul cultivând grădina? De ce hoinăreşti fără nici o ţintă? Dacă vei mânca din rodul pomului cunoştinţei, o să ajungi pe dată dumnezeu." Eva l-a ascultat, şi aşa s-a îndepărtat de predania pe care a primit-o, apoi şi Adam, şi i-a cuprins de atunci gândul îndumnezeirii. Gândul îndumnezeirii i-a dus la îndepărtarea de Dumnezeu, la pierderea lui Dumnezeu. Satana a reuşit de le-a strecurat înlăuntru un gând uimitor, dumnezeiesc am putea zice: să ajungă grabnic dumnezei (Fc. 1, 26; 2, 15-17; 3,1). Cei întâi-zidiţi au dat greş, şi a trebuit ca Dumnezeu să-Si verse sângele ca să-i aducă iarăşi în albia pe care El a deschis-o pentru ei. 

Prin urmare, datorită căderii omului, în obştea unei mănăstiri nu e cu putinţă să se dărâme ideologiile, adică fortificaţiile care despart sufletul de Dumnezeu, dacă nu există cunoaşterea şi preluarea cugetului Stareţului, adică deplina jertfire din partea ucenicului a oricărui lucru sfânt şi desăvârşit, puternic şi frumos, spiritual şi sensibil, care vine în contradicţie cu acest cuget. 

***

Prelungirea cugetului Stareţului este şi crează cadrul, locul şi modul în care ucenicul va încerca să dobândească pe Duhul Sfânt. Desigur, de vreme ce Duhul cel Sfânt, "unde vrea, suflă" (In. 3, 8), este cu putinţă să-L afle pretutindeni. Dar nu-L află decât în felul pe care Dumnezeu l-a scris mai dinainte pentru el. Adică Dumnezeu S-a plecat în mod special asupra fiecărui om şi a rânduit mai dinainte cum Îl va înţelege şi cum Îl va dobândi pe Sfântul Duh şi cum îşi va menţine fiinţa sa unită cu Sfânta Treime. 

Sergiu Ciocârlan: "Îndemn pe orice om, frate, seamăn să fie martor al iubirii în această noapte a anilor ce vor urma..."

Ziarul Lumina/Sergiu Ciocârlan: Iubirea care salvează vieţi

În fiecare zi încerc să nu uit că am o inimă care iubeşte, deşi totul în jur mă face să am cu totul alte preocupări şi să petrec departe de iubire, de milă, de tandreţe, de compasiune, de jertfă. În fiecare zi inima-mi caută cu mai multă iubire la Domnul şi la oameni, cu toate că principala temă de discuţie în lume este războiul. Sau moartea. Aud reproşuri că nu e normal ca războiul actual să nu mă cuprindă. Şi că nu e deloc corect să nu-mi fie frică de boală şi de moartea cu care vine. Dar războiul vieţii mele e ca inima să nu uite vreodată a iubi.