Cugetul fiecărui Stareţ este diferit: pe de-o parte, este roada luptei sale, iar pe de
alta, este partea pe care i-o face harul lui Dumnezeu, ceva pe care l-a
pregătit, l-a rânduit mai dinainte şi l-a dăruit Însuşi Dumnezeu în
mintea, în inima, în fiinţa
Stareţului, şi, prin urmare, ucenicul
poate să devină ceea ce este cugetul Stareţului.
Dacă cugetul Stareţului este smerit,
ucenicul poate să urce la o măsură şi mai înaltă, dar acest lucru cere o chemare specială din partea lui
Dumnezeu.
În orice caz, lucrul ucenicului este să preia cugetul Stareţului. Monahismul este o predare si o primire.
Nu este cu putinţă să existe nici
asimilare a lui Dumnezeu, nici conlucrare, nici unitate în familia
mănăstirească dacă nu există un singur cuget.
Ca să putem trăi şi
supravieţui, trebuie ca fiecare să
încetăm să mai avem propriile ideologii.
Fiecare om trăiește cu ideologia sa, cu sinele său, cu conținutul
sufletului şi al minţii sale.
În acesta îşi găsește plăcerea, se
ia pe sine însuși cu binişorul, cu
acesta îşi flatează sinele, cu
acesta încearcă să urce sus, în cer.
Dar ideologia unui om este tocmai contrariul voii lui Dumnezeu.
Este un idol care îl izolează şi, în cele din urmă, îi dăruieşte
desăvârşita singurătate, pentru că îl desparte până şi de Dumnezeu Însuşi, aşa cum l-a despărţit de Stareţul
său şi de întreaga familie.
***
Sarpele nu a înşelat-o pe Eva
spunându-i vreo minciună grosolană sau târând-o în vreun păcat anume, ci
făcându-i din cuvântul lui Dumnezeu o ideologie. Dumnezeu i-a spus că va deveni dumnezeu cultivând grădina, trăind cu Adam
viaţa din rai, ţinându-se departe de pomul cunoştinţei. S-a apropiat atunci
satana şi i-a zis: "De ce îţi pierzi timpul cultivând
grădina? De ce hoinăreşti fără
nici o ţintă? Dacă vei mânca
din rodul pomului cunoştinţei, o să ajungi pe dată dumnezeu." Eva l-a ascultat, şi aşa s-a îndepărtat de predania pe care a primit-o, apoi şi Adam, şi i-a cuprins de
atunci gândul îndumnezeirii.
Gândul îndumnezeirii i-a dus la îndepărtarea de Dumnezeu, la pierderea
lui Dumnezeu.
Satana a reuşit de le-a strecurat
înlăuntru un gând uimitor, dumnezeiesc am putea zice:
să ajungă grabnic dumnezei
(Fc. 1, 26; 2, 15-17; 3,1).
Cei întâi-zidiţi au dat
greş, şi a trebuit ca Dumnezeu să-Si verse sângele ca să-i aducă iarăşi în albia pe care El a deschis-o pentru ei.
Prin urmare, datorită căderii omului, în obştea unei mănăstiri nu e cu putinţă să se dărâme ideologiile, adică fortificaţiile care despart sufletul de Dumnezeu, dacă nu există cunoaşterea şi preluarea cugetului
Stareţului, adică deplina jertfire
din partea ucenicului a oricărui lucru sfânt şi desăvârşit, puternic şi frumos, spiritual şi
sensibil, care vine în contradicţie cu acest cuget.
***
Prelungirea cugetului Stareţului este şi crează cadrul, locul şi modul în care ucenicul va încerca să dobândească pe Duhul Sfânt.
Desigur, de vreme ce Duhul cel Sfânt, "unde vrea, suflă" (In. 3, 8),
este cu putinţă să-L afle
pretutindeni. Dar nu-L află decât în felul pe care Dumnezeu l-a scris
mai dinainte pentru el. Adică
Dumnezeu S-a plecat în mod special asupra fiecărui om şi a rânduit mai dinainte cum Îl va înţelege şi cum Îl va
dobândi pe Sfântul Duh şi
cum îşi va menţine fiinţa sa unită cu Sfânta
Treime.