Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii” (video, text). "Pământ vei fi dacă iubești pământul, lumină vei fi dacă iubești lumina"

Buna-cuviinta incearca sa nu sminteasca dragostea. Hristos este modelul bunei-cuviinte. El a zis: "Eu ma sfintesc pe Mine pentru acestia". [..] Cel care are buna-cuviinta este cel care se sfinteste pe sine pentru a putea comunica mai bine cu celalat.

Desavarsirea in aceasta consta, ca El ne-a iubit mai intai pe noi". Desavarsirea e o iubire pe care noi o intoarcem catre Dumnezeu, o iubire de tip raspuns. [...] Noi suntem ortodocsi, adica noi credem intr-un Dumnezeu personal, Care ne iubeste si care asteapta din partea noastra, la randul nostru, sa-L iubim. 

Rugaciunea este intrare in relatie, este comuniune, este vorbirea cu Dumnezeu, cu o persoana. Inseamna sa te uiti in ochii lui Dumnezeu. 

Protos. Hrisostom - Conferința „Tânărul în fața lui Dumnezeu și a lumii”

Daca m-ar intreba cineva care-i suferinta cea mai mare a tanarului de astazi, si in special a tanarului roman, cred ca problema vine de la patrie, tehnologie si stres. 

Klaus Iohannis: Existenţa Muzeului Holocaustului este vitală

Klaus Iohannis: Sunt convins că acest muzeu va fi mai mult decât un spațiu simbolic, va funcționa ca o resursă educațională importantă, mai ales pentru tinerele generații. Educația reprezintă cea mai puternică armă pe care o are o societate pentru a rezista în fața încercărilor de otrăvire a democrațiilor prin manifestări extremiste, populiste, antisemite și xenofobe.

Discursul Presedintelui Hollande fata de reprezentantii religiilor din Franta, care puncteaza aspecte sensibile

Reprezentantii cultelor din Franta, printre care si presedintele AEOF,  Mitropolitul ortodox Emmanuel,  au fost prezenti pe 7 ianuarie la Palatul Elysée, unde  Presedintele François Hollande a prezentat urarile sale cu aceasta ocazie, care se pot vedea in cele de mai jos.

Urarile adresate Autoritatilor religioase de catre Presedintele Frantei

Domnule ministru, 
Inaltpreasfintite,
Domnule Mitropolit, 
Domnilor Rabini, 
Domnule Presedinte al Consistoriului, 
Domnule Rector al Moscheii, Presedinte al Consiliului francez al Cultului musulman,
Domnule Presedinte de onoare al Consiliului francez al Cultului Musulman,
Domnule Presedinte al Federatiei protestante din Franta,
Doamna Presedinta a Uniunii budiste din Franta,

V-ati adunat din nou aici, in aceasta casa [Palatul Elysée n.n.] care este de asemeni si a voastra, caci este casa tuturor. Este cea a Republicii, care nu recunoaste niciun cult dar care, in acelasi timp, face ca aceste culte sa poata trai din plin, in Franta, in libertate.

Va regasesc la inceputul acestui an, cu ocazia acestei ceremonii care este un pic particulara dar, care, doresc sa o reiterez, caci este, de asemei, un moment de schimburi si de dialog.

Doresc, de asemeni, sa va prezint reflexiile noastre pentru a pregati proiectele care vor fi dezbatute in Parlament, in urmatoarele luni.

Sa revenim la anul 2013. Acesta a fost un an, din mai multe puncte de vedere, exceptional. Mai intai pentru catolici cu alegerea Papei Francisc care, de atunci, a avut un cuvant de fraternitate ce a atins inima compatriotilor nostrii, si nu numai a celor catolici. El a exprimat, de asemeni, pozitii pe plan international care au fost primite de toti carora li s-a adresat.

2013 a fost de asemeni, in Franta, un an de dezbateri pasionante, in special pentru casatoria pentru toti. Ca reprezentanti ai cultelor, ati participat in felul vostru, reliefand pozitiile pe care le aveti in functie de convingerile voastre. Le respect in mod profund.

2013 a fost de asemeni un an de dialog intre religii. S-a inaugurat memorialul pentru Cardinalul Lustinger la manastirea Abou Gosh, care a fost realizat gratie donatorilor evrei si crestini, si care constituie un frumos exemplu. A avut loc si lucrarea pe care o duce Inaltpreasfintitul Pontier pentru a dezvolta in continuare, a ceea ce a intreprins la Marsilia, discutiile cu musulmanii.

Acest dialog este de altfel mai vechi, pentru ca serviciile relatiilor Bisericii Catolice cu musulmanii dateaza de 40 de ani. Dar se intensifica, si stiu ca Domnul Rector al moscheii din Paris, in mod particular este atasat acestora. Este un semn important pe care il dati, caci dovediti ca religiile pot fi o sursa de liniste si de intelegere mutuala. Fie ca acest exemplu sa serveasca de referinta in raport cu alte religii din lume. Voi reveni.

Intoleranta este de asemeni printre noi. Este peste tot. Sa nu credem ca frontierele noastre ar putea sa o inlature. Antisemitismul a luat forme noi, chiar daca este aceasi abjectie care transpare. Au fost agresiuni antimusulmane care s-au multiplicat. Nu voi uita nici actele anticrestine. Le condamn pe toate cu aceeasi fermitate. Ministrul de interior le combate pe toate cu aceasi energie.

Intoleranta se manifesta catre tot: atat fata de persoane cat si fata de bunuri, fata de cei morti pentru a insulta mai mult pe cei vii, si chiar fata de zidurile in spatele carora va retrageti pentru a va ruga. Este obiectul, asa cum am vazut in aceste zile, in aceste ultime ore, a profanarilor sau a inscriptiilor.

Am spus-o, fata de ele, Republica trebuie sa fie intransigenta. Ea va fi peste tot si pentru toti. Ea va combate ura sub toate mastile sale, chiar si cea sub paravanul umorului sau al denuntarii unui sistem. Raspunsul, este sanctiunea - clara si imediata - care poate sa mearga pana la interzicerea spectacolelor cu caracter rasist si antisemit, susceptibile de a provoca dezordine de ordin public. Este sensul circularei care a fost emisa si care va fi aplicata.

Pe internet, anonimatul nu trebuie sa fie o protectie, si libertatea de expresie un alibi. Suntem foarte atasati de libertate. Dar cand in numele libertatii, se pune in cauza valori fundamentale, principii esentiale, trebuie puse limite. Altfel se considera ca orice vointa a puteriilor publice, de a pune un anumit numar de provocari de-o parte, ar putea atenta la libertati.

Eficacitatea acestei represiuni necesita mai intai ca informatiile sa fie cunoscute, ca lucrurile sa fie stabilite. Ea presupune, cand este o agresiune, ca o plangere sa fie depusa. Daca nu este plangere, nu sunt urmari. Ma adresez voua deci: este responsabilitatea voastra sa indrumati pe cei care va sunt fideli pentru a-i incuraja sa nu taca. Cel mai rau este tacerea. Cel mai rau este renuntarea. Cel mai rau este acceptarea in cele din urma a umilirii. Ei trebuie, cand sunt insultati sau amenintati in libertatea lor de cult, sa poata fi acompaniati pentru a purta plangere si sa declanseze actiunea penala.

Raspunsul nu poate fi decat represiv. Raspunsul este de asemeni educativ. Este formarea constiintelor, este accesul la a sti, este amintirea Istoriei. Aici voi contribuiti.

Raspunsul este laicitatea. Laicitatea nu este un punct de clivaj intre noi. Este un punct de adunare. Este regula comuna care ne permite sa traim impreuna. Laicitatea, o repet fara incetare, protejeaza libertatea de credinta si de constiinta. Ea garanteaza de asemenea neutralitatea Statului si a agentilor sai. Ei nu trebuie in exercitiul functiunilor lor sa manifeste o apartenenta religioasa - nu mai mult, ca de altfel, precum o opinie politica.

Aparatorul drepturilor, Domnul Baudis, a sesizat Consiliului de Stat asupra problemei, care s-a discutat despre iesirile scolare. Consiliul de Stat a recomandat sa lase responsabilii sa faca dovada de discernamant. Cred ca este un bun principiu si pentru care ni s-a parut preferabil sa nu schimbam nimic in circulara si sa evitam recursul la lege.

In acest spirit, de asemeni, doresc ca ministrul Educatiei nationale sa poata afisa Charta laicitatii in institutiile scolare. Este de asemei o modalitate pentru elevi sa inteleaga mai bine despre ce e vorba.

Am instalat, in cele din urma, in luna aprilie care a trecut - 6 ani dupa decretul care prevedea crearea sa, dar care nu a fost aplicat - Observatorul national al laicitatii. Stiu care sunt rezervele ce au putut fi emise asupra compozitiei sale. Vreau sa va raspund. Observatorul nu are vocatia sa fie locul reprezentantilor cultelor. El trebuie in schimb sa fie o instanta de dialog permanent cu voi. I-am cerut lui Jean-Louis Bianco, presedintele sau, sa vegheze in mod particular sa va primeasca in mod regulat.  

Aceeasi logica se impune pentru Comitetul consultativ national de etica. Vocatia sa nu este sa faca sa figureze cultele asa cum sunt, dar sa asocieze personalitati care reprezinta diversitatea societatii noastre. Rolul sau este de a trata problemele care survin in mod sensibil si sa aduca contributia sa.

Ma gandesc la subiectul sfarsitului vietii. O misiune a fost incredintata Profesorului Sicard, raportul sau mi-a fost dat la sfarsitul anului 2012 si Comitetul consultativ a organizat o "Conferinta Cetateneasca". Este un panel [grup de persoane reprezentative pentru o populatie n.n.] care a redat o parere. Este o parte dintr-un proces. Comitetul va face un raport de concluzii asupra intregii acestei proceduri. Mai apoi, adica la inceputul lunii februarie, consultatiile cu cultele se pot deschide.

Este vorba de a reflecta impreuna la ameliorarea acompaniamentului persoanelor suferinde la sfarsitul vietii, in respectul demnitatii fiecaruia. Orice persoana majora in faza avansata sau terminala a unei maladii incurabile - este ceea ce am spus in timpul campaniei - ce provoaca o suferinta fizica, psihica, insuportabila, si care nu poate fi linistita, trebuie sa poata cere, in conditii precise, stricte, o asistenta medicalizata pentru a termina viata sa in demnitate. Despre asta este vorba si nimic altceva.

Voi termina discursul meu asupra situatiei internationale.[...]

Documentul integral in franceza aici.

Cravata democratica mai de temut decat cravata de pionier

Trăim momentele cele mai cumplite de după 1989, dar puţini sunt conştienţi de acest lucru. Nimic din ceea ce s-a petrecut până acum nu se poate compara cu ceea ce va urma. Evident, vizez aici planul vieţii duhovniceşti, dar nu numai. Viaţa fiecăruia dintre noi va fi afectată într-un mod pe care nu ni-l putem imagina acum. Va veni aşa o furtună, încât cu mare greutate vom mai găsi un loc unde să ne ascundem. O persecuţie atât de subtilă şi de "corectă politic" cum n-a cunoscut istoria omenirii. Câţi vor avea tărie de a căuta scăpare la Dumnezeu? Câţi se vor ridica, cu verticalitate, alegând mai bine moartea (poate nu întotdeauna una fizică, dar cu siguranţă una în plan social), decât să se plece în faţa voinţei tiranice a unei dictaturi instaurată, în mod paradoxal, în numele unei libertăţi absolute?

Nu am fost niciodată o fire care să mă sperii uşor de perspectiva vremurilor de pe urmă. Nu am marşat niciodată la o serie de isterii apocaliptice, care mai degrabă tulburau sufletele credincioşilor, decât le apropiau de Dumnezeu. M-am uitat cu multă milă la cei care lovesc în mod programat, cu toate mijloacele posibile, mai ales în plan mediatic, în Biserica cea pe care "nici porţile iadului nu o pot birui". Dar ceva s-a schimbat în ultima vreme. Ceva care mă face să-mi încordez şi mai mult inima la rugăciune. Să veghez şi mai mult la cele din mine şi din jurul meu. Să mă rog Domnului şi mai insistent să-mi dăruiască discernământ şi trezvie. Să mă înarmez cu tot ceea ce pot eu primi de la Duhul Sfânt, aşa, chiar şi pe măsura neputincioasei mele vieţi. E momentul în care e nevoie să spunem răspicat cu cine mergem mai departe. Să alegem!...

Gândurile de mai sus sunt generate de o serie de evenimente din ultima vreme care sunt semne clare ale începutului, în ţara noastră, a unei noi epoci. Între aceste semne sunt şi cele care au ca subiect de discuţie problema homosexualităţii. Faptul că există persoane cu un comportament sexual deviant (că-s gay, zoofili, necrofili, pedofili etc.) nu e de natură să stârnească într-un suflet de creştin decât o imensă milă. Dacă Îl iubeşti pe Hristos, nu poţi să nu-i iubeşti şi pe cei pe care El îi iubeşte cu iubire nesfârşită. Iar Domnul Îi iubeşte nesmintit pe toţi oamenii, indiferent de starea lor morală. Toţi suntem ai Lui, iar El nu caută niciodată "moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu". Din punctul acesta de vedere, un creştin nu poate fi niciodată homofob, aşa cum nu poate fi xenofob, antisemit, rasist şamd. În sensul că nu ar putea să urască vreodată o persoană - fie ea cu orientare sexuală deviantă, de altă naţionalitate, de seminţie evreiască, de altă rasă decât dânsul şamd. Dar niciodată în România nu s-a mai încercat ceea ce se încearcă (şi s-a reuşit, parţial) acum: să se obţină aceleaşi drepturi pentru păcatul în sine, ca şi pentru persoana care săvârşeşte păcatul. E firesc să te îngrijeşti ca aproapele tău să nu fie dispreţuit sau discriminat pentru neputinţa pe care o poartă (fie el un handicap fizic sau unul sufletesc). Cu totul altceva este să legiferezi păcatul ca normalitate (spre exemplu, avortul e crimă, chiar dacă o alintă unii cu mai "nevinovata" expresie "întrerupere de sarcină"). E strigător la cer să impui unei majorităţi să accepte comportamente şi practici contrare firii umane, fire creată de Dumnezeu nu de "mama natură".

S-a început cu dezincriminarea homosexualităţii în codul penal. A fost considerat un pas firesc. Apoi homosexualii au început să prindă curaj şi au trecut la expuneri publice (e al zecelea an în care mărşăluiesc pe străzi spre a arăta lumii ce înseamnă "mândria" de a fi gay). Iarăşi s-a ridicat din umeri. "Ei, şi? Se dau şi ei în spectacol, nu sunt decât nişte caraghioşi, cine-i bagă în seamă?" Au ajuns să aibă influenţă, cel mai adesea pe o linie care vine din exteriorul ţării, în mediul politic. Au căpătat curaj să propună (şi să se accepte, deocamdată) ca în viitoarea Constituţie să se consfinţească faptul că nimeni nu poate fi discriminat pe motiv de orientare (corect ar fi fost - dezorientare) sexuală. Iarăşi s-au auzit voci în agora care au declarat că e un pas firesc. "Ce dacă trecem şi în Constituţie ceva ce oricum există în legislaţie?" Numai că nu toţi şi-au pierdut luciditatea şi abilitatea de a vedea în perspectivă lucrurile. Şi a venit imediat semnalul de alarmă: atenţie, o astfel de modificare a Constituţiei va da dreptul, ulterior, homosexualilor, nu doar să se căsătorească, ci şi să adopte copii (mulţumim lui Remus Cernea că s-a grăbit să confirme faptul că acesta este sensul modificării articolului 4). Aşa s-a făcut că, pas cu pas, s-a tot pus presiune pe societatea românească spre a accepta nu pe homosexuali, ci homosexualitatea ca atare drept o stare de normalitate.

"Tu ai fi vrut să creşti într-o familie de homosexuali?"

Zilele şi lunile următoare vor fi decisive pentru viitorul acestei ţări. Pentru că atunci când ataci fiinţa familiei, nu se poate să mai reziste multă vreme nici ţara. Dacă nu vor reuşi acum, cu siguranţă în viitorul apropiat vor încerca, pe canale politice, să schimbe legislaţia astfel încât şi homosexualii să poată fi o "familie". Iar cel mai grav lucru va fi că vor exista copii nevinovaţi care vor fi adoptaţi şi crescuţi într-un astfel de climat. La acest "interes superior al copilului" se gândeşte cineva? Cât de uşor ne este să spunem: "Care-i problema, lasă-i domnule, să aibă şi ei o oarecare onorabilitate, să crească şi ei un copil!" Întrebarea corectă este: "Tu ai fi vrut să creşti într-o familie de homosexuali?" Sau: "Ce ai dori pentru viitorii tăi nepoţi: să fie crescuţi de mamă şi tată sau de doi bărbaţi, respectiv de două femei?" Toată psihologia arată că, pentru a creşte cât mai echilibrat, un copil are nevoie şi de mamă şi de tată. Dar ce mai contează ce spun specialiştii, mai important e să dăm voie unor suflete bolnave să se joace de-a mama şi de-a tata. Dintotdeauna a fost mai comod pentru un om să-şi justifice o patimă, decât să lupte pentru a se vindeca. De câte ori nu auzi câte un beţiv spunând: "Ce dacă mai beau şi eu? Toată lumea bea!"...

Legat de acest aspect, găsim în Evanghelie un cuvânt al Domnului care zice, arătând spre un prunc pe care "l-a pus în mijlocul lor": "Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala" (Matei 18, 5-7). Sunt unii, mai ales dintre cei pe care i-am votat, prin care vor veni, acum sau mai târziu, aceste sminteli. Va trebui să-i monitorizăm cu atenţie şi să veghem ca măcar pe viitor să nu mai primească votul nostru. Iar dacă se va ajunge acolo încât proiectul viitoarei Constituţii va conţine elemente contrare învăţăturii creştine, ne vom pronunţa public împotrivă şi vom boicota referendumul. Vom vedea atunci ce ecou va avea în inimile credincioşilor îndemnul care ar veni, firesc, din partea Bisericii, de a nu valida păcatul şi fărădelegea, chiar şi ambalate, tentant sau presant, în folia albastră cu steluţe aurii.

Părintele Rafail Noica descrie într-un mod extrem de plastic aceste vremuri pe care le trăim, spunând că "este ca şi cum stai ferm cu picioarele pe ceva solid, pe scânduri solide şi cineva-ţi pune o cravată pe după gât, cade scândura de sub tine şi te trezeşti că ăsta-i un ştreang… Iertaţi-mă, dar asta este ce vrea să facă vicleanul cu noi." Da, astăzi singura problemă a celor care deţin puterea este cum să ne uniformizeze, culmea!, sub pretextul că se doreşte o mai deplină acceptare a diversităţii. Dar cel fel de diversitatea e aceasta, în care eu sunt obligat să tac şi să accept lucruri în care nu cred? Ideea "corectitudinii politice" nu este ca fiecare să aibă dreptul de a se îmbrăca aşa cum doreşte, ci ca toţi să poarte, vrând-nevrând, cravată, având însă nemaipomenita, extraordinara libertate de a ne alege ce fel de cravată vrem. Explicaţia pentru o astfel de strategie nu e greu de găsit. Se impune ceva ce poate deveni, oricând, un mijloc de constrângere. Cu alte cuvinte, eleganta şi rafinata cravată, întoarsă la spate, va deveni un hăţ care, în caz că vrei să scapi, să te eliberezi, se transformă lesne în ştreang.

Există în folclorul de azi o glumă cam amară, dar care tinde să capete nuanţe profetice. Se relatează că un bătrân s-ar fi prezentat la ambasada unei ţări de prin vechea URSS, cerând azil politic. Mirat, funcţionarul de acolo îl întreabă: "Bine, dar de ce să plecaţi acum din România, ţară integrată în UE, cu atâta libertate?" Iar bătrânul i-ar fi prezentat următorul raţionament: "Pe vremea comuniştilor, dacă erai homosexual, te închideau. Imediat după 1990, li s-a dat voie să facă ce vor în patul lor, fără a-i mai pedepsi. Apoi au început să le dea dreptul de a se manifesta şi în public. Acum vor să le dea şi dreptul de a se căsători. Eu aş pleca acum, cât încă mai pot, pentru că, în ritmul ăsta, în curând homosexualitatea va fi obligatorie."

Sursa: Doxologia/ Pr. Constantin Sturzu, Cravata va fi obligatorie prin lege. Apoi se va preface-n ştreang