sâmbătă, 9 mai 2020

Arhim. Emilianos Simonopetritul în îmbrățișarea lui Dumnezeu - Fragment dintr-o conferință a Arhim. Elisei Simonopetritul


Fragment dintr-un rezumat al conferinței

 "Viața și învățătura Preacuviosului Gheronda Emilianos Simonopetritul"

ținută de Arhim. Elisei, Starețul Măn. Simonos Petra,

la Kalamaria, în Postul Mare din 2019


Unul dintre monahii săi, care și-a notat amintirile despre Arhim. Emilianos, ne invită să vedem în el un om care nu se mulțumea cu viața prezentă. Un om care se nevoia să depășească limitele acestui spațiu și timp, pentru a găsi o nouă viață, unde își potolea foamea și își stingea setea pe care le încerca în cele mai adânci ale lăuntrului său. O viață care, așa cum spunea el însuși, merită să fie trăită.

Era un om îndrăgostit de Dumnezeu, care se aventura să riște totul pentru a-L câștiga pe Cel iubit. În această aventură, începe să-L cheme cu insistență pe Cel iubit, Care rămâne însă ascuns - înțelegeți că această Persoană este Hristos Însuși. Gheronda Îl cheamă deci, Îi cere să se manifeste, să intre în dialog cu el. Ajunge la o epuizare totală prin aceste înspăimântătoare nevoințe, prin aceste strigăte, prin această expectativă, aceste așteptări, aceste dorințe... Atunci, în mijlocul acestor lupte, a acestor căutări neliniștite, a ascezei, aude pentru prima oară șoapta ființei ascunse. Ce îi spune?

- Liniștește-te! Sunt aici. N-ai nevoie să mă cauți, nici să strigi așa de tare.

Cel ce căuta se liniștește, și, încetul cu încetul, liniștea se așează, se adâncește înlăuntrul lui, stăpânindu-l, fiind însoțită totodată de o înflăcărată iubire și grijă pentru el. În această taină a unei adânci și tăcute bucurii, Gheronda își va da seama de ceva, pentru prima oară: simte că cineva se apropie prin spatele lui, îi acoperă ochii și îl întreabă încet:

- Ghici cine sunt?

Se întreabă:

- Oare, cine ai putea fi?  Ești tu prietenul cutare? Sau acela? 

- Nu!

- Oare ești Tu Dumnezeul meu?

- Da! Eu sunt! Răspunde persoana ascunsă.

Atunci îi descoperă ochii, vine în fața lui, își deschide brațele și îl îmbrățișează.

El îl întreabă:

- Tu ești, Dumnezeul meu pe Care Îl caut?

- Da, Eu sunt. Nu mă recunoști? Atâta timp e de când strigi după Mine, și acum te întrebi cine sunt?

Rămâne ca amețit un moment îndelungat, căci Prietenul său deja a dispărut. L-a văzut pentru prima dată pe Cel pe Care sufletul său Îl iubește. L-a văzut! Cum l-a văzut? El singur știe cum! L-a văzut! Ce a văzut? A văzut o lumină strălucitoare. Dar, când din nou a fost singur, experiența lui s-a dezvoltat  și s-a schimbat! Atunci a început o mare aventură, pe care nu și-a imaginat-o niciodată. Ce s-a întâmplat? Această lumină l-a determinat să se privească pe el însuși, că ar fi vrut sau nu. Să observe întregul lăuntru al inimii sale. Si, după vederea acestei strălucitoare lumini, a avut vederea întunericului, vederea propriului sine. L-a văzut în mod clar, în mijlocul luminii. Nu știa! Credea, așa cum toți dintre noi cred, că era un Părinte duhovnicesc important. De un anumit nivel. Dar acum contemplă adevărul: până în prezent se înșela! Iși făcea iluzii. Acum nu suportă să privească în față acest adevăr, nu poate să-l primească. Toți spunem că suntem păcătoși, dar ceva în noi spune că suntem cineva bine. Avem harisma cutare, suntem deștepți, avem rasă... Suntem asta sau ailaltă. Si totuși, avem înlăuntrul nostru această slăbiciune, acest întuneric...

Atunci Gheronda plânge și suferă. Dar, în același timp, își amintește de Prietenul său iubit. Trăirile avute îl răscolesc și acest Prieten ascuns începe să îi trimită provocări secrete, îi face, ca să spunem așa, contra-atacuri.

- Dacă vrei prietenia mea, e absolut necesar ca să accepți golătatea ta. Dacă o accepți, te voi copleși de toate bunurile, și voi alunga orice urâțenie, orice răutate care e asupra ta.

Iată, frații mei, cum începe adevărata pocăință, adevărata cunoaștere de sine!

- Dacă nu accepți această dezgolire și persiști să spui că ești cineva, atunci, rămâi cum ești. Dacă decizi să te ascunzi de tine însuți de adevărul a ceea ce ești, și nu-l accepți, voi pleca, voi fi absent.

Cu greutate, cel ce căuta s-a decis să spună "da". Bucuria a revenit în inima lui. În sânul acestei trăiri, de-acum umile, tresăririle celui Preaiubit l-au călăuzit.

- Da, așa sunt! Vino deci Tu, Cel ești Lumina! Vin-o și îmbracă-mă. Îmbracă sufletul meu dezgolit.

Întâlnirea crește mai departe... Hristos revine și lumina strălucește din nou cu putere, dar acum lumina a pătruns profund în el și i-a luminat toate locurile întunecate, toate ungherele cele mai ascunse ale inimii.

- Accepți, deci, că ești nimic, și că Eu sunt totul pentru tine? Dacă da, Eu sunt cu tine.

După aceasta n-a mai fost vorba doar de o suită de întâlniri, ci de o viață nouă. În acel moment extrem de critic al cunoașterii de sine, unde "da" sau "nu" ia dimensiuni eterne, Gheronda Emilianos a gustat dragostea lui Dumnezeu și a acceptat să recunoască că zăcea în umbra morții, a stării căzute a omului. A înțeles cum omul a căzut, și a realizat amploarea rănirii firii umane.

Cu bucurie, deci, s-a dat în întregime Hristosului său iubit, fără să pună vreo condiție. L-a cucerit pe cel Atotputernic. A câștigat mărgăritarul prețios. Era gata să asculte de orice poruncă de-a Sa, să îndeplinească orice îi cerea, orice voia; copleșit de toate bucuriile și virtuțile Celui ce este toată vârtutea. Mai ales, era atras de dragostea de nedescris, dragostea care e tare ca moartea. Era din ce în ce mai însetat să intre mai deplin, și pentru totdeauna, în tainele lui Dumnezeu, să devină una cu El.

Prietenul ceresc, ca Atotputernic, îl răpește și îl duce acolo Sus - așa cum adeseori spunea el însuși : "acolo Sus". Aceasta s-a întâmplat de mai multe ori. În ciuda dorinței lui arzătoare de a rămâne pentru totdeauna "acolo Sus", a descins pe pământ, printre fii săi, printre oameni.

Totuși, așa cum ne spun Părintii, mai bine să nu începem să căutăm astfel de experiențe spirituale. Nu! Toți, trebuie mai întâi să începem să trăim mai întâi experiența golătății noastre, a păcătoșeniei noastre, a întunericului care este înlăuntrul nostru. Să începem cu umilință, cu ascultare, cu asceză și tot restul urmează.

Iată, frații mei, care a fost chemarea lui Gheron Emilianos. În afara acestui eveniment, a experienței care va determina calea sa, va fi în neîncetată unire mistică cu Dumnezeu, pe Care Îl căuta mereu, iar aceasta va marca duhul și învățătura pe care o va da, și care i-a inspirat pe alții.

Traducere din franceza de Român Ortodox în Franța din "Lettre aux amis des Monastères "Saint Antoine le Grand" et de la "Protection del la Mère de Dieu", 2019


5 comentarii:

  1. Minunat! Mulțumim din suflet!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim pentru traducere.

    RăspundețiȘtergere
  3. Și eu vă mulțumesc tuturor pentru iubirea ce o arătați celor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, pentru ale căror rugaciuni Domnul să vă mantuiască!

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce frumusete! Multumim ca impartasiti si cu noi..!
    Domnul sa va rasplateasca jertfa!

    RăspundețiȘtergere