Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată? Iar Iisus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa.
Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.
Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat.
Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu.
Intrebare: Ce inseamna smochinul din Evanghelie, care e blestemat sa se usuce fara nici un motiv intemeiat in aparenta (Matei XXI, 19; Marcu XI, 21)? si ce inseamna acea neinfranata foame, care cere inainte de vreme rod? Ce rost are, in sfarsit, blestemul unui lucru fara simtire?
Raspuns:
Dumnezeu-Cuvantul, care toate le chiverniseste cu intelepciune in vederea mantuirii oamenilor, a povatuit mai inainte firea prin lege, intrucat aceasta incuviinta o slujire mai trupeasca a lui Dumnezeu. Caci nu putea firea sa primeasca atunci Adevarul gol, fara acoperamintele tipurilor, din pricina nestiintei si a intristarii ce s-a nascut in ea fata de originalul lucrurilor dumnezeiesti. Pe urma a venit la noi, in chip descoperit,
El insusi, facandu-se om prin imbracarea trupului strabatut de suflet mintal si rational, si a stramutat firea la slujirea imateriala prin cunostinta in duh.
Aratandu-se deci Adevarul in viata, Dumnezeu-Cuvantul n-a mai voit sa aiba in stapanire umbra, al carei chip era smochinul. De aceea zice:
"Venind iarasi din Betania la Ierusalim", adica dupa ce-si daruise lumii prezenta ascunsa in chipul si umbra legii, a venit inca o data la firea omeneasca prin trup. Asa trebuie inteles cuvantul
"venind iarasi, a vazut un smochin in cale, neavand decat frunze". Adica a vazut slujirea trupeasca a legi, cea in umbre si chipuri, sustinuta de o predanie nestatatoare si vremelnica, asezata, asa zicand, "in cale", constand numai din chipuri si randuieli trecatoare. Si vazand-o pe aceasta Cuvantul, impodobita pompos si stralucitor de invelisurile din afara ale formelor trupesti ale legii ca un smochin de frunzele sale, si neafland rod, adica rodul dreptatii care sa hraneasca Cuvantul, a blestemat-o. Mai bine zis, a randuit sa nu mai acopere adevarul, inabusindu-l cu chipurile legii. Iar ceea ce a urmat s-a aratat in fapt,
uscandu-se cu totul frumusetea legalista ce-si avea fiinta numai in chipuri, si prin aceasta stingandu-se fala iudeilor in legatura cu ea. Caci
nu era lucru indreptatit, nici potrivit ca, dupa ce s-a aratat pe fata Adevarul roadelor dreptatii, sa mai fie atrasi in chip amagitor de frunze cei ce trec prin aceasta viata ca pe un drum, incat sa lase rodul cel bun al Cuvantului. De aceea zice:
"Nu era vremea smochinelor", adica timpul in care a stapanit peste firea omeneasca legea nu era vremea roadelor dreptatii, ci vremea in care se preinchipuiau roadele dreptatii. Era vremea care prevestea harul dumnezeiesc si negrait ce avea sa vina in viitor ca sa-i mantuiasca pe toti, har la care neajungand, poporul cel vechi s-a pierdut prin necredinta. Caci "
Israel, zice dumnezeiescul Apostol, urmarind legea dreptatii, adica pe cea in umbre si chipuri, n-a ajuns la legea care da indreptare, adica la cea desavarsita in duh dupa Hristos" (Rom. IX, 31).
Sau alt inteles:
deoarece multimea preotilor si a carturarilor, a legiuitorilor si a fariseilor, care patimea de slava desarta prin pazirea pentru vazul lumii a unor moravuri plasmuite, zice-se, in duh de evlavie, dand aparenta ca implineste dreptatea, hranea trufia, parerea de sine, Cuvantul declara aceasta parere de sine a celor pomeniti smochin neroditor, impodobit numai cu frunze.
Si aceasta parere de sine, Doritorul mantuirii tuturor oamenilor, care flamanzeste dupa indumnezeirea lor, o usuca blestemand-o, intrucat este neroditoare. Iar
aceasta o face pentru ca oamenii, in loc sa dea aparenta ca sunt drepti, sa caute mai bine sa fie drepti cu adevarat, dezbracand camasa moralitatii fatarnice si imbracand fara prefacatorie pe cea virtuoasa, cum vrea Cuvantul dumnezeiesc, ca in felul acesta sa petreaca viata in evlavie, aratand mai bine lui Dumnezeu dragostea sufletului lor, decat oamenilor, fatarnica infatisare din afara a purtarii morale. Iar daca suntem si vreunii dintre crestini astfel, prefacandu-ne evlaviosi in purtarile noastre fara ca sa fim drepti cu adevarat, sa asteptam Cuvantul ca pe un iubitor de oameni, ca acesta, flamanzind dupa mantuirea noastra, sa ne ususce parerea de sine a sufletului, care e samanta pacatului, ca sa nu mai duca drept rod dorinta de a placea oamenilor. Talcuirea data arata pe
Domnul flamanzind spre binele nostru, blestemand smochinul cu folos si uscandu-l la vreme, ca pe unul ce impiedica Adevarul fie ca se intelege prin el predania veche a legii formelor materiale, fie parerea de sinea fariseilor care se mandreau cu pazirea moravurilor.
Din Filocalia sfintelor Nevointe ale Desavarsirii Vol. 3, Sfantul Maxim Marturisitorul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu