Despre cartea “Deținutul profet”, de Ioan Ianolide, cu ÎPS Teodosie al Tomisului, prof. Steliana Tase, Marcel Petrișor, ierom. Amfilohie Brânză, Alexandru Mihalcea și Gogu Cușa

Olivian Breda: Lansare carte “Deținutul profet” – Ioan Ianolide (2018.05.10, Curtea Brâncovenească)

În data de 10 mai 2018 a avut loc la Curtea Brâncovenească (Constanța) lansarea de carte “Deținutul profet”, de Ioan Ianolide. 

Invitați: ÎPS Teodosie al Tomisului, prof. Steliana Tase, Marcel Petrișor.

Printre participanții la discuție: ierom. Amfilohie Brânză, Alexandru Mihalcea și Gogu Cușa.

Mai jos, imagini și video de la eveniment, și înregistrarea audio a întâlnirii.

Marcel Bouroș - Introducere 

ÎPS Teodosie al Tomisului 

Prof. Steliana Tase

Marcel Petrișor 

Întrebări  și răspunsuri

P. Gheorghe Calciu: "Dincolo de toate neputinţele umane, dincolo de jocul crud al istoriei, Dumnezeu are un plan"

Pr. Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n.1927), deţinut politic timp de 21 de ani în temniţele comuniste.

A publicat: „Şapte cuvinte pentru tineri” (Ed. Anastasia, 1996), „Rugăciune şi lumină mistică. Eseuri şi meditaţii religioase” (Ed. Dacia, 1998), „Războiul întru cuvânt” (Ed. Nemira, 2001), „Homo americanus. O radiografie ortodoxă” (Ed. Christiana, 2002). Mesajul său creştin, adresat cu precădere tinerilor este indisolubil legat de cel al neamului, în duhul cel mai pur al tradiţiei ortodoxe. Părintele Calciu slujeşte [slujea pana in anul adormirii sale intru Domnul n.n.] la Biserica Ortodoxă română „Sfânta Cruce din Alexandria”, Washington D.C.

Marcel Petrişor (n.13 aprilie 1930), deţinut politic între 1951 şi 1964, cu câteva luni de întrerupere în 1956. Ieşit din închisoare, a urmat Facultatea de Filologie şi a devenit profesor de limba franceză.

Debutează cu volumul de proză scurtă „Serile în sat la Ocişor”. Publică romane, impresii de călătorie, critică, eseistică, traduceri din franceză şi rusă. Membru al U.S. din România. După 1989 a publicat memorii din închisoare: „Jilava. Fortul 13” (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991), „Secretul fortului 13” (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1991), „La capăt de drum” (Institutul european, Iaşi, 1997). O selecţie din cele trei volume, tradusă în franceză de Alain Paruit, va apărea la editura Plon din Franţa.

Părintele Calciu şi Marcel Petrişor

Am aflat că Părintele Calciu vine la Galaţi şi susţine o Conferinţă în sala senatului Universităţii „Dunărea de Jos”. Despre părintele Calciu scrisesem şi obţinusem chiar, imediat după 90 o versiune a celor Şapte cuvinte pentru tineri pe care le publicasem în serial într-un săptămânal gălăţean. Era acum vremea să-i vorbesc părintelui faţă către faţă. A doua zi, m-am ţinut tot timpul de părinte şi de Marcel Petrişor. Citisem şi eseurile domnului Petrişor şi „Fortul 13”. I-am amintit că am vorbit de câteva ori la telefon în 1990, sunându-l la rugămintea lui Petre Ţuţea. O dată în mod expres, să vină a doua zi ca să-i aducă volumul Stilurile şi ca să-l bărbierească…

Marcel Petrişor, cu harul povestirii. Înalt, puternic, cu grai autentic ardelenesc… În închisoare slăbise cumplit, ajunsese un ţâr de 40 de kilograme… Atunci când aud asemenea mărturisiri, am tendinţa de a le îmbrăca într-un fel de halou ireal. Nu le mai pot uita, dar le evoc mereu la multă vreme, cum fac şi acum: „În închisoare, în unele veri, eram atât de mulţi deţinuţi şi atât de puţin aer în cameră, încât dacă se rătăcea pe acolo vreo muscă, se prăbuşea la pământ, fără aer pe care să-şi susţină zborul… Se întâmpla minunea să capete vreunul câte un antibiotic, o pastilă de tetraciclină sau streptomicină, pe care o aducea în gură (ştiind bine să o ascundă) şi o dădea celui mai bolnav camarad de celulă. Cu 2-3 pastile, cei mai norocoşi scăpau de infecţie şi de diareele cronice.”

Văd cum faptele se leagă şi se împlinesc una pe alta. Hrănind cu pâine un amărât atunci când a avut mijloace, i s-a întors plata, exact atunci când a avut mai multă nevoie de ea. „Şi pâinea aceea, primită ca din senin, mi-a salvat viaţa, îmi spune Marcel Petrişor. Este pâinea şi spirit, fără îndoială…”

Marcel Petrişor ne povestea acestea, mie care-l vânam încă pe părintele Calciu, şi celor care se mai aflau atunci pe holul Casei de Cultură a Studenţilor. Dar apărea ba vreun reporter de la radio, ba vreun cotidian, pentru a consemna vizita la Galaţi a părintelui Calciu. Momentul plecării oaspeţilor se apropia, iar trenul nu aşteaptă. Aşa că am ales să-i însoţesc până la Brăila şi să stăm de vorbă liniştiţi în compartiment. Zis şi făcut. Cei doi mari prieteni, Marcel Petrişor şi Calciu Dumitreasa, mi-au luat bilet şi ne-am urcat la locurile noastre. Nici nu s-a pus trenul în mişcare, că am şi început să dicutăm.

Părintele Calciu vorbeşte repede, chiar precipitat, căutând să sară sau să ocolească momentele care i-ar evidenţia prea mult suferinţa trecută, ori să-i „exagereze” sacrificiul, ca şi cum ar vrea să uite, sau să ierte, îşi înghite cuvintele care sugerează durere, nemulţumire; pe cele de ocară sau aversiune şi le reprimă total; când vine vorba de viziuni sau experienţe abisale, îmi vorbeşte puţin mai molcom, dar în taină, de „teamă” să nu ne audă cineva, ori altul să creadă că ne-am mândri vorbind despre asta. Când spune „m-am rugat mult”, sau „Dumnezeu”, are altă modulaţie în glas, de parcă tot ce ar urma este inutil. Asta e totul, băiete! Îţi vorbesc ca unui frate mai mic, îţi răspund întrebărilor, nedumeririlor, îţi arăt căile ascunse, lucrurile nespuse. Dar din toată fiinţa lui ţâşneşte veselie şi dragoste liberă, netrucată, bucurie pentru suferinţele trecute şi Conştiinţa că este pe Calea pe care Dumnezeu i-a cerut-o. Şi toate acestea dincolo de cuvinte, cele pe care noi le căutăm înfriguraţi. O simplitate măreaţă, lângă o conştiinţă luminoasă, o iubire pentru toţi şi toate, pentru trecut şi viitor, dintr-o încredere suprafirească în pedagogia, prezenţa şi intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră, a fiecăruia după trup, suflet şi nume, ca şi în existenţa noastră istorică, a românilor, în numele cărora nu vrea să se gândească măcar că a fost un martir...

*

Ioan Ianolide comemorat la Paris. Cuvantul IPS Iosif. Scrisoarea Constantei Ianolide. Filmul "Trei Craciunuri".

PREZENTAREA EVENIMENTULUI

Sambata 9 februarie 2013 a avut loc la Paris comemorarea lui Ioan Ianolide. Evenimentul se inscrie in ciclul de conferinte MARTOR, dedicat martirilor si marturisitorilor din temnitele comuniste, si care este organizat in cadrul Mitropoliei Ortodoxe Romane pentru Europa Occidentala si Meridionala. Pana acum au fost omagiati Mircea Vulcanescu, Pr. Gheorghe Calciu si Valeriu Gafencu.

Parintele Emilian Marinescu, consilierul Departamentului cultural al Mitropoliei si mediatorul evenimentului, a avut ca invitati de aceasta data pe foștii deținuți politici: Pr. Nicolae Ioan Bordașiu (Biserica Sf. Silvestru din București), Marcel Petrișor (scriitor), Dionisie Stoenescu (medic) si Jacques Iamandi. In prima parte a evenimentului a fost organizata o masa rotunda cu tema „Căutarea eroilor uitaţi”, la care au participat, pe langa cei amintiti, si Inalt Preasfintitul Iosif. Aceasta a fost precedata de Sfanta Liturghie si Slujba Parastasului, la implinirea a 27 de ani de la trecerea la Domnul a lui Ioan Ianolide, si care au fost oficiate de Preasfintitul Ignatie Muresanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Spaniei si Portugaliei, insotit de un sobor de preoti.

Dupa marturia fostilor detinuti politici despre rezistenta prin spiritualitate a celor intemnitati in anii '50 de catre autoritatile comuniste, in cea de-a doua parte a simpozionului istoricul Adrian Nicolae Petcu, de la Bucuresti a adus in atentia publicului o serie de date inedite si fragmente din marturisirea de credinta a lui Ioan Ianolide. De asemeni, a fost vernisata si o expozite fotodocumentara, realizata in parteneriat cu CNSAS despre suferinta si marturisirea lui Ioan Ianolide, asa cum se gasesc in arhivele Securitatii. (V. Roncea)

Tot in dupa-amiaza zilei doamna Constanta Ianolide a fost prezenta prin filmul-scrisoare si interviul Așa cum l-am cunoscut eu... realizat de catre Rafael Udriste in studiourile TVR, pentru Mitropolia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale si Meridionale, si care se poate vedea in continuarea articolului.

În final, a fost proiectat filmul „Trei Crăciunuri“, realizat de Cristina Chirvasie de la Televiziunea Română, după un scenariu propus de Ioan Ianolide în cartea „Întoarcerea la Hristos“ si care, de asemenea, poate fi urmarit in cele ce urmeaza.

Programul întregii zile a fost consacrat memoriei lui Ioan Ianolide, cel care a fost prietenul de suferință și rugăciune, precum și biograful lui Valeriu Gafencu (sfântul închisorilor).

Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul misticilor (nume dat chiar de Securitate) din temnița Aiudului și mai tarziu din cea de la Târgu Ocna.

După ieșirea din pușcărie, într-o atmosferă unde domnea frica și teroarea, scrie cartea memoriilor, predanie a mărturisitorilor români din inchisori: Intoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă (ediție îngrijită la mănăstirea Diaconești,  editura Christiana), ascunzându-și, de altfel, manuscrisul de frica Securității. El însuși se destăinuie cititorilor: "Am scris aceste pagini tensionat de frică…dar nu pot muri fără a mărturisi tuturor oamenilor, cinstit și obiectiv, cele ce am trăit, am văzut și am suferit...". "Am scris ca o marturisire. Am scris ca un testament. Am scris cu speranta ca aceste randuri vor supravietui mie".

"Imi fac o datorie sfanta fata de lume din a marturisi cele petrecute aici si sunt constient ca nu imi risc viata, ci sufletul. Caci daca m-ar ucide pentru aceasta marturisire de adevar as fi fericit, dar ei ucid sufleteste, ei distrug omul, ei ne vor unelte ale iadului lor - si asta ma inspaimanta".

"Dupa ce am trait un sfert de secol in temnita, azi traim tot in temnita, dar la dimensiuni mai largi. Suntem supusi aceluiasi program de materializare a spiritualitatii. Suntem redusi la tacere si condamnati la moarte. In afara de credinta nu mai avem nicio putere."

 (din Intoarcerea la Hristos)

Comemorarea Parintelui Gheorghe Calciu la Paris

Prezentarea evenimentului

Sâmbătă 19 noiembrie 2011 la Catedrala Mitropolitană a Sfinţilor Arhangheli din Paris (rue Jean de Beauvais) a avut loc parastasul şi comemorarea Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, cu binecuvîntarea Înalt Prea Sfinţitului Iosif Pop, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, în cadrul ciclului de evocări “Martor”, închinat figurilor martirice ale rezistenţei şi luptei creştine anticomuniste din România secolului XX. 

Inaugurat în vară, prin evocarea lui Mircea Vulcănescu, acest ciclu de conferinte si comemorari a ajuns ca in acest noiembrie, cu ocazia implinirii a cinci ani de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Gheorghe Calciu, sa fie amintiti anul acesta doi dintre cei mai de seama marturisitori si martiri ai neamului nostru, care au trecut prin temnitile comuniste, urmand ca la anul sa fie  pomeniti Valeriu Gafencu şi Nicolae Steinhardt. 

Pr. Emilian Marinescu, consilier cultural

Evenimentul a fost organizat prin bunavointa si sarguinta tanarului preot si consilier cultural   Emilian Marinescu, cat si a părintelui Constantin Târziu,  care a venit in final cu marturia personala despre Parintele Calciu si a gazduit manifestarea in biserica ce poarte hramul Sfintilor Arhangheli.

Comemorarea a inceput prin proiectarea video-interviului realizat de monahul Moise de la Oaşa (2005), urmand mai apoi marturiile unor fosti detinuti politici, apropiati ai Parintelui Calciu, Marcel Petrisor si Demostene Andronescu. 

Slujba parastasului a fost condusa de catre IPS Iosif care a tinut si un cuvant consistent duhovniceste, urmand ca dupa-amiaza sa fie pusa in lumina evocarilor lui Lucian Popescu, jurist si teolog si a lui Razvan Codrescu, scriitor si jurnalist, ambii avand ocazia sa-l cunoasca indeaporape pe Parintele Calciu. 

Cateva idei extrase din filmul-interviu realizat de monahul Moise de la Oasa, in 2005

Parintele Calciu spune cum prima data a fost arestat deoarece a facut parte din Fratiile de Cruce, in liceu, cu care a luat prima data contact cand a ajus la oras. Din cadrul Fratiilor de Cruce faceau parte "elevii cei mai buni, nu numai la carte, ci si cei care aveau o morala si o disciplina buna". "Erau copii buni, oameni sinceri, morali, nu se aruncau in aventuri si erau intariti de credinta".

In Fratie se vorbea despre pericolul ce-l reprezinta comunismul, ce inseamna patriotismul si dragostea de tara. Se organizau intalniri o data pe luna cand se faceau rugaciuni, se facea apelul, se invatau cantece legionare, se citea, se lua hotarari: "ce fapte bune puteam face", incercandu-se a se "constitui o unitate de dragoste crestina".

Fratia de Cruce era intr-adevar o elita, avand ca principii de baza moralitatea si credinta crestina, si spune, Parintele Calciu, ca "eram niste oameni hotarati pentru sacrificiu, dar nu ne-am imaginat ceea ce insemna acest sacrificiu in viitor". 

Intrebat fiind daca aceasta Miscare "a fost inspirata de Dumnezeu sau daca a fost o incercare omeneasca", Parintele afirma cu convingere ca: "nu a fost omeneasca, pentru ca din moment ce s-a axat pe valorile ortodoxe, ea a fost inspirata".