Floarea din asfalt - Un alt “Deşteaptă-te Române”, dar nu din somnul cel de moarte ci din cel mioritic în care-l „adânciseră” dracii vremii

FLOAREA RĂSĂRITĂ DIN ASFALT

Dan Puric

"Stilul e omul!”, spunea candva marele naturalist francez Buffon. Parafrazându-l peste timp, aș putea și eu la rândul meu să afirm: „Această carte este însăși autoarea ei!”. Căci ce este în ultimă instanță Alexandra Svet, scriitoarea, dacă nu tocmai această „floare” care a îndrăznit să înflorească din asfalt?! A apărut pe neașteptate, cu superbia florii răsărite din deşert într-o lume urâtă, fără anotimpuri, riscând totul și parcă vrând pe cont propriu să țină loc de o întreagă primăvară.

Am spus deșert gândindu-mă la biata Românie de azi, ajunsă o imensă pustie sufletească în care și nisipului, bătut de vânturi de colo-ncolo, îi este interzis să-și mai amintească de stânca ce-a fost odată. Și-atunci te-ntrebi cum de-a îndrăznit mica și plăpânda floare să apară? Și mai ales de unde sămânța aceasta bună și roditoare de aleasă calitate, mirosind a pământ românesc de care un câmp întreg s-ar putea îndrăgosti? Dar acei dintre noi care nu și-au pierdut, încă, din suflet mirosul veșniciei acestui neam o putem simți, adulmecând că ea vine de departe. Pesemne de atunci de când țara asta era plină de asemenea flori, împrăștiate liber peste blânde câmpii și dealuri răsfățate parcă de atâta frumos dăruit de Dumnezeu și retezate crunt, fără de milă, toate într-o sinistră noapte, de secera bolșevică. Apoi timpul s-a chircit de spaimă și repede de tot, ca la un unic ordin, secerătorii morții au transformat minunea de plai românesc în maidan de gunoaie, apoi în deșert sufletesc, pentru ca astăzi, în numele „civilizației”, sub ochii noștri rătăciți de atâtea suferințe, să toarne asfalt. Tone, mii de tone de material fără viață, peste viața acestui popor, ca ea să fie îngropată și uitată definitiv. Acolo unde odată erau câmpurile cu minunatele flori, trec astăzi, indiferente, sigure pe sine, șoselele asfaltate ale gândirii unice. Iată „pustia civilizată” a României de azi! Dar biata mea floare răsărită atât de imprudent printre cauciucurile nervoase și țevile de eșapament ale „modernității” siluitoare de azi, fără de timp și de sens, ce ne suprimă încet și sigur întreaga ființă, ne povestește, parcă strigând din răsputeri, că atunci, în clipa aceea fatidică, pentru acest neam, acele flori s-au opus cum au putut și ele secerii ucigașe, dând țărânei acestui neam trupurile lor ușoare fără de viață și nouă, celor de azi, amintirea mirosului lor curat de pământ românesc. Căci în ultimă instanță asta face Alexandra Svet cu această carte: „înviază trecuturi” ce nu și-au trăit viața și compătimește „prezenturi” ce n-ar merita să trăiască, dându-ne astfel nouă, celor de azi, șansa să ne apropiem, parcă pe nesimțite, de un destin demn, pe care l-am avut odată și pe care nu mai știm să îl respirăm.

De la un capăt la altul, circulă prin floarea asta unică, ce-a îndrăznit să înflorească într-o lume lipsită de cer, o esență tare, impenetrabilă, ca și cum, printr-o pronie cerească, o lumină sufletească necoruptă a plouat-o în mod nevăzut, șoptindu-ne astfel, prin răsărirea ei miraculoasă, că sub asfaltul „atotbiruitor” stă neclintită de la locul ei, în murmur de rugăciune, „Grădina Maicii Domnului”!

Domnul profesor Marcel Petrisor,

scriitor, fost detinut politic- coleg de celula al Pr. Calciu, al lui Costache Oprisan si prieten apropiat al lui Petre Tutea.

"Alexandra Svet, scriitoare de o complexitate greu de definit. Cu excelenţa unui talent de zugrav bizantin, ţipă în faţa generaţiei sale “Treziţi-vă asta nu-i România noastră!”- Un alt “Deşteaptă-te Române”, dar nu din somnul cel de moarte ci din cel mioritic în care-l „adânciseră” dracii vremii ca nu cumva s-ajungă-n Rai înaintea altora.”

***

Scrisoare de dor de la nepoata poetului Vasile Voiculescu

Nepoata poetului Vasile Voiculescu catre bunicul sau:

"Imi doresc atat de mult macar sa te visez! Te-am visat acum 30 de ani inainte sa o aduc pe lume pe stranepoata ta. Erai imbracat asa cum mi te aminteam eu din plimbarile noastre zilnice prin Cismigiu, pe Dealul Mitropoliei, manastirea Antim! Erai in fata mea si aproape iti simteam rasuflarea... privirea semeata, calda si patrunzatoare… Acum sunt mult mai aproape ca atunci de varsta pe care o aveai tu, cand Iisus ti-a incercat Taria Puterii si ai fost azvarlit pe nedrept in beciurile de la Aiud…

Trec anii si in loc sa uit - inteleg! Te-ai intors intr-o buna dimineata si nu-mi amintesc decat ochii la fel de arzatori, intr-un trup firav si ostenit. Mi-ai spus cu atata caldura "paunita mea"…

Ai murit in dureri dupa un an, soptind sa nu dam nimic din Opera ta acelor parsivi. Nu te-am ascultat, dar ne-am gandit ca erau inca multi in acest Neam care te-ar fi inteles si iubit, prin acesta Opera postuma. Si se pare ca nu am gresit…

Regretam insa faptul ca nici dupa atata amar de ani nu au fost de acord sa ni se inapoieze cartile tale iubite - 9000 de volume dintre care unele de mare valoare. Stiu ca ai intrebat de ele cum ai ajuns acasa. Si, afland ca au fost aruncate cu lopata in camion, ai spus: "atunci pot sa mor"…

Este mult mai greu decat mi-am inchipuit sa-ti scriu caci asta inseamna sa-mi astern pe hartie cele mai dragi si nebanuite amintiri. Si mi-e teama sa nu le distorsionez... Amintiri care, din pacate, s-au oprit cand aveam doar 11 ani. Au scris atatia despre tine si opera ta. Cum ma pot compara sau intrece cu ei? Doar iubirea care, pe masura cu trecera anilor, s-a sublimat… cu ea indraznesc sa ma masor, caci ei nu s-au urcat dimineata in patul tau plin de carti si poezii, nu s-au jucat cu barba ta de sfant coborat din icoanele care acoperau peretii biroului-dormitor, nu au asculat povestile minunate care nici astazi nu stiu daca erau pe loc imaginate de tine…

Mi-e tare dor si stiu ca ma astepti….mai stau putin…

MICHAELA

*

Scrisoare de la Augustin; in vizita la Parintele Ilie Lacatusu

*

Descoperirea moastelor Parintelui Gheorghe Calciu. Ce ne spune Parintele despre moastele sfintilor si puterea lor

Pomenirea de sapte ani, de la trecerea la cele vesnice a Parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa, a avut loc la Manastirea Petru Voda pe 16 noiembrie 2013. Cu aceasta ocazie, dupa cum aflam dintr-un articol din revista Rost, semnat de Lucian D. Popescu pe 19 noiembrie, care a participat la slujba de parastas, a avut loc deshumarea Parintelui Gheorghe Calciu si aflarea sfintelor sale moaste:

După ce am ajuns în Bucureşti, am primit vestea că trupul părintelui Gheorghe a fost dezgropat, că are aspectul moaştelor de sfinţi, că este frumos mirositor şi că a fost pus în chilia părintelui Justin Pârvu!

Totuşi părintele Justin Pârvu, care a trecut la Domnul înainte de parastasul de şapte ani al părintelui Calciu, rînduise demult ca la acest soroc părintele Gheorghe să fie dezgropat. Ştiam de un an acest lucru, dar nu mi-am îngăduit să dau eu sau să aflu din altă parte o justificare pentru hotărîrea părintelui Justin. Există perspective duhovniceşti pe care e imposibil să le sondezi în lipsa exerciţiului unui organ special (de care, în mod evident, eu nu dispun).

În acest moment nu cunosc amănuntele desfacerii mormîntului părintelui Gheorghe şi cred că ele nu importă. Este ceva făcut, care nu mai poate fi desfăcut.

Esenţial este că scrisoarea testamentară[1] poate fi luată ca fiind echivalentul atitudinii oricărui cuvios aflat pe marginea morţii şi care spune cu convingere că el este cel mai mare păcătos care a trăit vreodată.

Şi mai este esenţial ca nici o comoară, în cazul în care este veritabilă, să nu fie prost întrebuinţată, risipită ori, mai rău, prefăcută în scandal, adică în pricină de poticnire.

Pentru că avea dreptate părintele Calciu zicînd că pietatea populară poate rătăci în duhul greşelii, iar greşeala de-a dreapta tot greşeală este…

Valva s-a creat cand a adormit Parintele Calciu, dar mai cu seama valva se creaza si acum, dupa descoperirea sfintelor sale moaste, si datorata faptului ca Parintele, scrisese in testamentul sau, adresat Parintelui Iustin si Manastirii Petru Voda, urmatoarele: 

Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău.

Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna. 

Asa cum vom vedea mai jos, din interviul luat de Claudiu Tarziu si aparut in Formula AS in anul 2006, dar si din alte surse, Parintele Gheorghe Calciu, cunoscand setea de miracol pe care o vadesc oamenii, indiferent daca sunt credinciosi sau atei, se temea ca aceasta este speculata de diavol, care vrea sa-i duca in ratacire, indepartandu-i astfel de Dumnezeu. Sfintia Sa n-ar fi vrut ca dupa adormire să fie pricina de sminteala pentru vre-un frate mai mic, si trupul sau, aflanduse nestricacios, sa ajunga cumva un mijloc de idolatrie pentru cei slabi de credinta.

Pentru aceasta a preferat sa precizeze in testamentul sau ca, de se va gasi astfel, sa fie reingropat si dat uitarii, iar preotii sa fie legati "sa nu vorbeasca niciodata despre aceasta". Tot Parintele isi exprima rugamintea, in acelasi cuvant testamentar, ca daca la inmormantarea sa "va veni vre-un episcop sau alt ierarh si va dori sa vorbeasca, sa vorbeasca", in schimb "daca nu va veni niciun ierarh, nimeni sa nu vorbeasca". Putem sa intelegem de aici, de asemenea, ca daca la descoperirea sfintelor sale moaste preotii care aveau sa-l fi vazut, au fost legati sa taca, in schimb "episcopul sau alt ierarh" nu se afla sub acest legamnt sau nu incalca dorinta testamentara a Parintelui Calciu. Cu atat mai mult este de datoria ierarhului locului sa ia o hotarare sfanta cu cat deshumarea Parintelui si aflarea trupului sau neputrezit, nestricacios ridica semne de intrebare in raport cu testamentul Sfintiei Sale, precum si scopul, si felul in care s-a procedat pentru ca el sa fie scos afara din mormant. De altfel episcopul, si in recurenta Sinodul Bisericii noastre Ortodoxe Romane, este indreptatit sa se exprime cu privire la aflarea sfintelor moaste, asemenea Parintelui Ilie Lacatusu si, mai recent, a Parintelui Gheorghe Calciu.

Asemenea multor sfinti care au dus o viata smerita si care au vrurt ca dupa trecerea lor la cele vesnice sa nu fie tinta unui "duh de pietate populara care poate gresi, poate crea false minuni", Parintele Gheorghe Calciu a accentuat in mod special, si prin aceasta dorinta testamentara, dragostea lui pentru Dumnezeu si pentru aproapele. Aceasta grija a lui este si o datorie a noastra de a-l inalta, si de a-l cinsti ca sfant, ca unul care s-a smerit pe sine pana in ceasul cel de moarte.

Personal, imi exprim parerea ca Parintele Gheorghe Calciu a vrut ca trupul lui sa fie "pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna" dovedind si prin aceasta un adanc sentiment de fratietate cu cei care au suferit in temnitele comuniste si care, in cea mai mare parte, au fost aruncati in gropi comune. Gandind la ei, Sfintia Sa, nu ar fi vrut sa aibe parte de cinstiri din partea oamenilor, in timp ce trupurile fratilor lui de suferinta stau inca ascunse in pantecele pamantului. Este totusi o taina a lui Dumnezeu, care nu scade cu nimic sfintenia celor care s-au invrednicit de ea, ca unii sa fie (inca) nestiuti de oameni, fara sa se mai cunoasca vre-o urma a ramasitelor lor pamantesti, in timp ce altii, de asemenea sfinti bineplacuti lui Dumnezeu, sa aibe sfinte moaste, care sa poata fi atinse si sarutate de credinciosi spre mijlocire fata de Dumnezeu.

Cinsitrea icoanelor precum si cinstirea moastelor trebuie sa aibe trimitere la Dumnezeu, de al Carui har s-au invrednicit, si Care ne vine in ajutor prin milostivirea Lui cea mare.  In consecinta a trece cu vederea, a ingropa sub valul uitarii, sau a nu cinsti ceea ce ne-a lasat ca legatura cu El, ne face pe noi sa saracim in comuniunea cu Dumnezeu, si in intalnirea personala cu sfintii. Cu toate acestea nu trebuie sa pierdem din vedere viclesugurile diavolesti care vor sa se foloseasca si de cele sfinte pentru a duce in ratacire pe cei slabi de credinta, pe cei la care credinta este sinonima cu superstitia, pe cei care gasesc prilejuri de a confunda sfintenia cu puterea magica, sau pe cei care se maresc si se slavesc pe sine cu harul dobandit de cei sfinti. Acestea, dar si alte rataciri le pregateste cel ce este vrajmasul omenirii, din cursa caruia se poate iesi cu binecuvantata smerenie.

Fie, dar, ca intru toate sa cerem mai intai sa se faca voia lui Dumnezeu, cu desavarsire cea mai buna, si noi sa ne rugam ca si in acest caz toate sa se randuiasca dupa voia Lui.

Moastele sfintilor si puterea lor. Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 1925, Mahmudia, Tulcea) este un simbol al verticalitatii romanesti si un duhovnic pretuit. Sfintia Sa a fost printre acei slujitori ai altarului care s-au opus demolarii bisericilor de catre regimul comunist. A fost arestat prima data, pe motive politice, in mai 1948, pe cand era student la medicina in Bucuresti. A trecut prin iadul "reeducarii" de la Pitesti si a supravietuit miraculos regimului de exterminare la care a fost supus. Gratiat in 1964, odata cu toti detinutii politici, a absolvit Facultatea de Litere si apoi pe cea de Teologie. Preot si profesor la Seminarul Ortodox din Bucuresti, a fost arestat din nou, in 1977, pentru ca a protestat impotriva daramarii bisericilor. Condamnat la 10 ani de inchisoare, pe 4 mai 1979, a fost eliberat la 20 august 1984, in urma interventiei SUA. Ulterior a fost silit sa plece in exil in America, unde traieste si azi [interviul este mai vechi, Parintele trecand la cele vesnice in data de 21 noiembrie 2006].

- Sfintele moaste sunt cinstite cu mare evlavie de romanii credinciosi. De ce? Pentru ca asa au fost invatati sau pentru ca simt ca le sunt de ajutor?

- Imi aduc aminte ca inainte de a fi arestat, in timpul comunistilor, moastele erau mai putin cautate de credinciosi decat astazi. Moastele sunt corpuri neputrezite ale sfintilor. Aici e o intreaga teorie despre neputrezirea trupurilor. Dumnezeu inzestreaza cu un anumit dar, chiar si dupa moarte, persoanele care au o viata spirituala inalta. Dar nu insist in privinta aceasta. Vreau doar sa spun ca exista o relatie stransa intre sufletul sfantului si moastele pe care le veneram. Este bine sa le cinstim. Neindoios ca aceasta sete de veneratie a moastelor tine si de o anumita relatie care se stabileste intre credinciosul care se roaga sfantului si sfantul respectiv. Sunt convins ca fiecare credincios isi da seama ca nu moastele in sine aduc vindecari, sau consolari, ori scapari de necazuri, ci sfantul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate sa opereze prin acele particele de moaste. Daca exista persoane care cred ca moastele fac bine, nu Dumnezeu Insusi, inseamna ca au cazut intr-un exces, foarte aproape de idolatrie.

- Daca sfantul lucreaza prin harul capatat de la Dumnezeu, si nu prin moaste sau prin icoana - numita in popor "facatoare de minuni" -, n-ar fi mai bine sa ne rugam direct sfantului, fara sa mai mergem dinaintea moastelor si icoanelor?

- Sunt oameni care fac si lucrul asta. In primul rand, conteaza rugaciunea, dar este de folos si contactul cu sfintele moaste sau cu icoanele. Pentru ca omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea in viata sa spirituala. Relatia cu sfantul se stabileste mai bine asa, in mod personal. Parintele Staniloae se intreba: "Cum se face ca un milion de oameni se roaga unui sfant, iar sfantul le raspunde tuturor?". Explicatia este ca sfintii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta in acelasi timp un milion de rugaciuni, de a face distinctia si de a le da ajutor tuturor. Prezenta moastelor este, insa, pentru cei mai multi, certitudinea ca minunea este posibila. Atata vreme cat vezi trupul neputrezit al unui sfant, inseamna ca acela poate sa te ajute. Am constatat ca, indiferent daca esti credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. In Occident, vrajitoarele si ghicitoarele sunt la mare cautare. Este o ratacire pentru noi, oamenii, nascocita de diavol, pentru a satisface setea noastra de miracol. Probabil ca si aici, in tara, sunt oameni care merg la moaste, dar si la vrajitoare. Este un amestec neingaduit.

- Parinte, dar daca oamenii sunt atasati de moastele sfintilor, de ce majoritatea dau buzna sa se inchine dinaintea moastelor doar la hramuri? E mai mare harul sfantului atunci?

La Sf. Cuvioasa Parascheva. Foto Cristina Nichitus Roncea

- Nu, dar noi ne legam de anumite date, de aniversari si comemorari. Oamenii cred ca atunci puterea sfantului creste. Si cred ca au dreptate pana la urma, caci nadejdea si credinta oamenilor e mai mare atunci si sfantul raspunde altfel. Cand eram profesor la Seminar, studentii si elevii faceau de garda la sfintele moaste din biserica noastra, pentru a pastra ordinea celor care doreau sa se inchine la ele. Intr-una din zile, un baiat care facea de garda, foarte destept si curat, pe care il consideram cu multa credinta, a venit la mine si mi-a spus: "Parinte, acuma cred". Asistase la o minune: o femeie paralizata a fost vindecata de Sfantul Dumitru. Deci, minunea este facuta nu numai pentru cel vindecat, ci si pentru cei care sunt de fata. Apoi, rugaciunea comuna, care se face la o astfel de praznuire, este mai ascultata de Dumnezeu decat cea individuala, pentru ca se creeaza o emulatie spirituala in care sufletul este mai adanc implicat. Si sigur ca raspunsul este pe masura credintei noastre. Oamenii se aduna si se incurajeaza in spirit, fara sa stie, pentru credinta, pentru venerarea moastelor. Important este insa ca oamenii sa nu-si faca idol. Sa nu uite ca dincolo de moaste este Sfantul si, mai ales, este Dumnezeu, care ii da putere sfantului si care face ca minunea sa se realizeze. Se stie ca acolo unde credinta se bazeaza exclusiv pe minuni, nu este credinta tare. Dar de multe ori, printr-o minune, se realizeaza convertiri, unele chiar dramatice.

- Cum realizam ca suntem dinaintea unor moaste?

- Moastele sunt consacrate de Biserica, asta e garantia. Vindecarile sau intoarcerea la credinta sunt consecinte ale acestui fapt, ca moastele sunt consacrate de Biserica.

- Dar daca ne aflam in fata ramasitelor pamantesti, neputrezite, binemirositoare si chiar facatoare de minuni ale unui om care inca nu a fost canonizat de Biserica?... Cum se intampla cu trupul Parintelui Ilie Lacatusu din Giulesti, care are toate semnele sfintelor moaste, dar Parintele nu e canonizat. Sunt sfinte moaste sau nu?

- Sunt moaste daca sunt implinite toate canoanele si fac minuni. Insa constatarea Bisericii este importanta si ea vine prudenta, dupa ce se verifica toate semnele. Nu e rau ca se intampla astfel.

- Parintele Iustin Parvu, staretul Manastirii Petru Voda - Neamt, a atras atentia ca tara este plina de sfinte moaste nerecunoscute de Biserica. Si spune Sfintia Sa ca si din aceasta pricina ne bate Dumnezeu. Parintele Iustin a aratat ca in gropile comune unde au fost depuse trupurile detinutilor politici morti pentru credinta in Hristos, asa cum este cea din Rapa Robilor de la Aiud, sunt sfinte moaste. De altfel, Parintele Iustin a luat de acolo mai multe ramasite pamantesti si le-a depus intr-o racla in biserica manastirii. Cum ne raportam la aceste ramasite pamantesti ale unor oameni martirizati pentru credinta lor?

- Ierarhii Bisericii Ortodoxe Romane nu au curaj sa declare ca ramasitele pamantesti ale fostilor detinuti politici ucisi pentru Hristos in temnita sunt moaste. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al Parintelui Ilie Lacatusu, despre care eu cred cu tarie ca este sfant, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Si Sinodul nu s-a pronuntat. In majoritate, fostii detinuti politici au fost legionari, si ierarhii se tem ca gestul lor sa nu fie interpretat politic. Trebuie sa ne raportam cu intelepciune si cu atentie. Daca Dumnezeu vrea, prin sfinti, chiar necunoscuti sau nerecunoscuti de noi, ne poate face bine.

- Am constatat ca in Bucuresti sunt multe biserici care au moaste de la acelasi sfant. Cum se intampla ca din trupul unui sfant sa ajunga moaste la mai multe biserici?

- In general, cei care au in grija trupul unui sfant, in momentul in care o biserica solicita o particica, dau. Si se intampla ca preotii, cand afla ca la cutare biserica s-au adus sfinte moaste ale unui anume sfant, sa incerce sa obtina si ei particele. Unele moaste au fost cumparate si depuse in anumite biserici. Dar daca trupul intreg ramane neputrezit, in general este pastrat astfel. Trupul Sfantului Nectarie a fost neputrezit timp de 20 de ani, dupa care carnea a disparut si a ramas numai scheletul. Cei care il aveau in grija au inceput sa dea particele. Putrezirea lui a starnit unele deceptii, sunt persoane care s-au gandit ca Dumnezeu nu a lasat sfintenia in el. Preotii au stabilit insa ca Dumnezeu a lasat asa ca particele din Sfantul Nectarie sa mearga in toata lumea, iar prin puterea divina sa faca minuni.

- Nu exista pericolul sa se faca un comert cu moaste?

- Ei, si sfintii sunt supusi unui risc, unor obiceiuri ale noastre... (zambeste). Eu ma gandesc ca poate sfantul s-a rugat la Dumnezeu sa ajunga, chiar si cumparat pe bucatele, in anumite locuri unde oamenii au mai multa nevoie de el.

- Cineva din afara ortodoxiei ar putea considera un ritual barbar aceasta impartire a trupurilor unor morti, chiar daca sunt sfinti...

- Daca trupul ramane intr-un singur loc, se restrang posibilitatile pentru ca o mare masa de oameni sa aiba parte de lucruri minunate, de ajutor si mangaiere. Nu toata lumea poate calatori sa se roage la racla cu sfintele moaste ale unui sfant anume, care i-ar putea fi de ajutor.

- In multe biserici din Bucuresti sunt cinstite, aproape la fel de mult ca sfintele moaste, bucatele din straiele purtate de vreun sfant...

- Este o greseala. Nu vreau sa spun ca hainele acelea n-au impregnate in ele o anumita putere divina, dar nu sunt ca moastele. Nu cred ca ele pot vindeca. Cel mult, il ajuta pe om sa aiba o legatura mai buna cu sfantul respectiv si cu Dumnezeu.

- O biserica, adica o cladire, nu o comunitate de credinciosi, este mai buna, mai puternica, mai de folos oamenilor daca adaposteste sfinte moaste?

- Sfantul lucreaza in sensul acesta: oamenii insisi sunt stimulati sa vina la biserica si sa creada. Dar toate bisericile sunt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sunt moaste. Nu toti sfintii devin moaste. Dumnezeu lucreaza prin diverse haruri pe care le pune in anumiti oameni. Moastele sunt numai un fel de manifestare a divinitatii.

- Sfintia Voastra va amintiti mari minuni care au impresionat mase de oameni in Romania?

- Minuni au fost multe, cum e si aceea cu elevul meu, despre care v-am spus, dar nu se face publicitate si este mai bine asa. Sa nu fie un fel de orgoliu al bisericilor care au sfinte moaste si unde se intampla minuni. Daca e publicitatea prea mare si vanzoleala prea multa, nu e bine.

- Sfintiei Voastre vi s-a intamplat vreo minune?

- Da. Odata, prin anul 1972 sau 73, am fost cu elevii mei de la Seminar la Biserica Sfantul Gheorghe, unde este depusa mana Sfantului Nicolae. Dupa ce am trecut toti si ne-am inchinat in fata raclei, mana sfantului a inceput sa raspandeasca adiere de buna mireasma. Pana atunci nu mirosea si am socotit asta ca un semn din partea sfantului. Poate ca-mi prevestea ce mi se va intampla sau poate ca era bucuria sfantului ca elevii aceia erau potriviti sa fie buni preoti.

- La finalul acestui interviu, pentru care va multumesc, sa ajungem la o concluzie: ce trebuie sa stie un crestin ortodox despre cinstirea sfintelor moaste si despre inchinarea la icoane?

- Toate sunt trepte, doar trepte in urcusul catre Dumnezeu. Crestinul nu trebuie sa se limiteze la rugaciunea dinaintea moastelor ori chiar la rugaciunea catre sfantul invocat. Crestinul sa fie constient ca Dumnezeu Insusi lucreaza prin sfinti si raspunde rugaciunilor facute la icoane sau la moaste. Altminteri, va fi foarte aproape de idolatrie. Pericolul e foarte mare, mai ales pentru oamenii care sunt adanc credinciosi, dar nu au o baza a intelegerii lui Dumnezeu.

Sursa: Formula As, Moastele sfintilor si puterea lor

***

Fragment din predica Parintelui Calciu 

din data de 4 decembrie 2005

Ati auzit de icoane care plang, de icoane care izvorasc mir, icoane care vindeca. Ati auzit de sfinti care au murit si n-au putrezit. Ati auzit de sfinti al caror corp, nefiind putrezit si mort, in loc sa izvorasca miros urat ca orice cadavru, izvoraste miros de bunamireasma, de moaste care izvorasc mir. Toate acestea sunt lucruri care sunt impotriva naturii [peste fire] iar Dumnezeu, prin puterea Lui le face sa lucreze. Cum lucreaza Dumnezeu, de exemplu, pentru ca un om sa nu putrezeasca? Cum lucreaza Dumnezeu ca, de exemplu sfintele moaste sa izvorasca mir? Cum lucreaza sfantul?

Biserica spune asa, ca intre noi si trupul nostru, exista o relatie care nu se desface niciodata. Chiar daca trupul putrezeste, legatura sufletului cu trupul nu s-a desfiintat pentru ca intre trup si suflet exista o relatie care se va implini la Judecata din urma. La Judecata din urma toti vom invia. Toate miliardele de oameni care au murit vor invia si vor avea un trup rarefiat, un trup spiritual, nu un trup din acesta greu, care cere de mancare si de bautura, si alte suferinte s.a.m.d. Dar este un trup care nu va suferi, daca este un trup bun, dar celelalte vor suferi in iad.

***

[1] Scrisoare testamentara a Parintelui Gheorghe Calciu adresata Parintelui Iustin si Obstii Manastrii Petru Voda 

Prea Cuvioase Părinte Stareţ Iustin, 

Prea Cuvioşi Părinţi Ieromonahi, Ierodiaconi, Monahi şi fraţi ai obştii Sfintei Mănăstiri a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil,

Vine o vreme când oamenii trebuie să se oprească din goana lor şi să se gândească măcar o clipă la drumul pe care l-au făcut şi la ceea ce a mai rămas de împlinit. După toate aparenţele, Dumnezeu a hotărât să pună capăt zilelor mele pământeşti şi să mă cheme la El, să-mi ceară socoteală pentru toate faptele pe care le-am făcut în viaţa aceasta, bune sau rele.

Sunt speriat, că multe sunt păcatele mele, dar nu sunt deznădăjduit. Înaintea lui Dumnezeu nu se ascunde nici lacrima, nici din lacrimă o fărâmă… Şi El ia în seamă nu numai faptele noastre, ci şi strădaniile noastre. Şi cred cu tărie în cuvintele Mântuitorului „milă voiesc, iar nu jertfă”. Fără mila lui Dumnezeu, cine se poate mântui?!…

Mulţumesc lui Dumnezeu că înainte de a muri mi-a dat să vin pe la Mănăstirea Petru Vodă, să mă mai adap o dată la duhul creştin ortodox din care aţi făcut ţelul suprem al lucrării acestei mănăstiri şi al trăitorilor ei, că am primit mângâierea Sfântului Maslu şi podoaba binecuvântărilor. 

Prea Cuvioase Părinte Stareţ şi Prea Cuvioasă Obşte, introducerea această lungă a fost făcută în ideea de a-mi da binecuvântarea ca să fiu înmormântat în cimitirul mănăstirii, printre cei smeriţi şi printre cei nevrednici, deşi smerit n-am fost îndeajuns, iar nevrednic am fost cu prisosinţă. 

Curând după moartea mea va veni şi preoteasa Adriana, căci este în vârstă ca şi mine. Mi-a fost tovarăşă de o viaţă în lupta pe care am dus-o, în suferinţa prin care am trecut, în lacrimile pe care le-am vărsat împreună şi niciodată nu m-a părăsit în timpul vieţii. Prea Cuvioase Părinte Stareţ, binecuvântaţi să fie lângă mine şi în viaţa eternă de dincolo!

Crucea să fie foarte simplă, numai numele şi data naşterii şi a morţii, cu un îndemn scurt către tot creştinul care va trece pe acolo să se roage pentru noi. 

Dacă voi muri în România, tot procesul înmormântării va fi mult simplificat. Dacă voi muri în America, lucrurile vor fi mult mai complicate, dar oricum va fi, doresc Părinte, să mă primiţi în cimitirul mănăstirii. 

Ştiu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viaţă. 

Oameni vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă şi mă va arăta aşa cum am fost, ca un păcătos şi nevrednic.

Dacă la înmormântarea mea va veni vreun episcop sau alt ierarh şi va dori să vorbească, să vorbească, căci Dumnezeu a dat arhiereului duhul învăţării, şi dacă el va tăcea, cine va vorbi pentru noi în faţa lui Dumnezeu?… Dacă însă nu va veni nici un ierarh, nimeni să nu vorbească, pentru că mai de folos este rugăciunea de iertare pe care cineva o spune pentru cel adormit decât toate laudele pe care o minte omenească le poate construi în fraze frumoase, dar care valorează mai puţin decât un simplu „Dumnezeu să-l ierte”.

Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greşi, poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte stareţ, să găsiţi o cale prin care să împiedicaţi asemenea lucruri: fie că veţi lăsa la mănăstire un document, fie că veţi pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu şi atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi.

Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcţie sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat şi, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoţii să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înşelarea celui rău.

Să fie legaţi preoţii care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă şi trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna.  

Prea Cuvioase Părinte Stareţ, pentru viaţa mea aţi fost o mare binecuvântare, şi obştea, şi mănăstirea. Pentru toate dau slavă lui Dumnezeu şi-L rog să mă ierte pe mine păcătosul că mi-a dat dulceţi duhovniceşti pentru care eu n-am mişcat un deget şi oameni pe care nu i-am meritat. Vă sărut dreapta cu smerenie şi lacrimi de pocăinţă.

28 octombrie 2006
Spitalul Militar Bucureşti Preot Gheorghe Calciu
(Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Chistiana, Bucureşti 2007)

Trei emisiuni la Vocea Romana din Lume despre comemorarea lui Valeriu Gafencu la Paris

PRIMA PARTE

Vă voi prezenta astăzi a treia manifestare comemorativă din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste, și organizată în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris.

Sâmbătă, 25 februarie, Valeriu Gafencu a fost evocat de nepoata sa de soră, Carmen Ghiță, și de Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa.

Valeriu Gafencu a fost un tânăr care, trecând prin închisorile regimului comunist din România, a atins un înalt nivel de viață creștină, fapt pentru care a fost numit de Părintele Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”.

Născut pe 24 ianuarie 1921 în satul Sângerei din județul Bălți, în Basarabia, elevul Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul în 1940, refugiindu-se din calea ocupației sovietice, și a ajuns la Iași, unde a devenit student la drept.

Arestat în anul 1941 pentru apartenența sa la Frățiile de Cruce, Valeriu Gafencu a trecut prin închisorile din Aiud, Pitești și Târgu Ocna, unde a fost un adevărat trăitor al Ortodoxiei.

Regimul dur al detenției, torturile și bolile l-au întărit duhovnicește. Poeziile compuse de el erau cântate de deținuții politici în celule.

A făcut parte dintr-un grup de mistici creștini, alături de studentul la drept Ioan Ianolide și de Anghel Papacioc, cel care avea să devină Părintele Arsenie Papacioc.

În 1949 a fost dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism și lipsă de hrană.

Aici a trecut la Domnul pe 18 februarie 1952, după ce și-a anunțat colegii de suferință cu două săptămâni mai înainte că va muri.

Unii dintre acești colegi ne-au lăsat mai târziu mărturii despre sfințenia lui Valeriu, care reușea să le inspire și lor dorul de viețuire creștină, prefăcând temnița în mănăstire.

Una dintre aceste mărturii ne amintește de povestirea din Pateric în care strugurii dați de pomană de Avva Macarie Alexandrinul unui frate călugăr bolnav s-au întors înapoi la el după ce au trecut pe rând pe la toți frații din schit, dovadă a dragostei și înfrânării monahilor : 

„Într-una din zile, la un control, un temnicer zelos a confiscat puiul de pernă pe care se rezema Valeriu. Un alt miliţian, mai omenos, a ridicat perna dintre obiectele confiscate și i-a aruncat-o discret înapoi. După terminarea percheziţiei, Valeriu a socotit că e bine să dăruiască această perniţă lui Traian, care era anchilozat și avea escare. Traian nu a vrut s-o primească şi a dăruit-o lui Gheorghe. Acesta a dat-o la un altul, până ce perna s-a înapoiat la Valeriu, dăruită de cineva care nu ştia de unde pornise şi nici cum ajunsese acolo. În această situaţie el a primit-o ca pe un semn că i-a fost dăruită de Dumnezeu”.

Cu o jertfire de sine inspirată de jerfa lui Hristos, Valeriu a cedat pastilele sale de streptomicină, care-i erau indispensabile pentru a trăi, pastorului protestant evreu Richard Wurmbrand, salvându-i viața.

 ***

Moderatorul conferinţelor a fost Părintele Emilian Marinescu, consilier al Departamentului Cultural al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale.

L-am rugat să ne vorbească despre acest eveniment comemorativ, Martor 3, consacrat lui Valeriu Gafencu la 60 de ani de la trecerea lui la Domnul.

Doamna Carmen Ghiță a venit de la București să vorbească despre unchiul său Valeriu Gafencu. Am rugat-o să ne spună impresiile sale la sfârșitul acestei comemorări de la Paris.

 

PARTEA A II-A

Voi continua să vă prezint astăzi a treia manifestare comemorativă din seria intitulată Martor, dedicată martirilor-mărturisitori din temniţele comuniste și organizată în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris.

[...]

Arestat odată cu el, prietenul și colegul lui de celulă, Ion Ianolide, în cartea sa Întoarcerea la Hristos, își amintește astfel de acele vremuri :

„Eram toţi tineri şi curaţi cu inima. Nu eram corupţi în nici un fel, păcatele societăţii nu ajunseseră la noi. Aveam un suflet curat, acceptasem suferinţa şi ne străduiam să ne păstrăm curate inima şi mintea. Aveam pedepse mari, procurorii ne condamnaseră fără milă şi unii dintre noi aveau mai mulţi ani de închisoare decât ne era vârsta.”

Părintele Gheorghe Calciu, un alt martor-mărturisitor din închisorile comuniste, scria astfel despre viața acestor tineri în temniță :

„ În primul rând, ei au căutat să-şi pună în ordine propriile lor vieţi, să înţeleagă şi să trăiască experienţa comunitară din Biserica primară, să-şi șlefuiască încet caracterul pentru iubire, jertfă, bunătate şi trăirea dragostei comunitare. Gafencu, Ianolide, Virgil Maxim (cel ce a scris Imn pentru Crucea purtată) şi Marin Naidim, locuind în aceeaşi celulă, au încercat să facă din spaţiul ei o biserică a lui Hristos”.

Părintele Gheorghe Calciu privind icoana
 lui Valeriu Gafencu la Mănăstirea Diaconești

 „Din toţi cei patru care au început viaţa comunitară la Aiud şi apoi au ajuns la Piteşti, pentru demascare, pe nici unul nu l-a lăsat Dumnezeu pradă torturilor, ci toţi au fost salvaţi aproape în ultima clipă, pentru a le cruţa suferinţa, pentru a nu îngădui murdărirea sufletului lor născut din nou prin curăţirea lăuntrică”.

„Viaţa lui Gafencu şi a celorlalţi ca el este un model moral şi o scară de suire spre cele înalte, o chemare stăruitoare de a ieşi măcar pentru o vreme din mlaştina acestei vieţi şi de a urca spre Soarele Dreptăţii, spre Răsăritul cel de Sus, Care este Hristos”, scria Părintele Calciu.

Dar din cauza regimului bestial la care a fost supus, Valeriu Gafencu a ajuns în 1949 la sanatoriul-închisoare Târgu Ocna într-o stare atât de gravă încât supraviețuirea sa timp de doi ani poate fi considerată drept o minune. TBC-ul pulmonar, osos și ganglionar, reumatismul și lipsa de hrană i-au ruinat trupul.

Chipul său era însă scăldat într-o lumină nepământeană, despre care mărturisesc mulți dintre cei care i-au fost atunci aproape, semn că sufletul său era nedespărțit de rugăciune.

Astfel, regimul dur al detenției, torturile și bolile l-au întărit duhovnicește.

Cel numit de Părintele Nicolae Steinhardt, în Jurnalul fericirii, „Sfântul închisorilor”, Valeriu Gafencu spunea:

„Căutați fericirea în sufletele voastre. Nu o cautați în afara voastră. Să nu așteptați fericirea să vină din altă parte, decât dinlăuntrul vostru, din sufletul vostru, unde sălășluiește Domnul Iubirii, Hristos. Daca veți aștepta fericirea din afara voastră, veți trăi decepții peste decepții și niciodată nu o veți atinge.”

Printre roadele înaltei viețuiri creștine a lui Valeriu Gafencu sunt și poeziile compuse de el, care erau cântate de deținuții politici în celule.

Iată cum își exprima și în versuri experiența sa din temniță, unde și-a asumat suferința ca pe un drum al crucii care l-a dus spre Înviere :

„ Mi-s ochii triști și fruntea obosită

De-atâta priveghere și-așteptare,

Mi-e inima bolnavă, istovită,

De grea și îndelungă alergare

Și plânge ca o pasăre rănită.

Când ochii mi-i închid și cat în mine

Puteri să sui Golgota până sus,

O voce, un ecou din adâncime

Îmi spune blând: Viața e Iisus,

Mărgăritarul prețios e-n tine.

Privesc la dimineața minunată

A Învierii Tale din mormânt,

Ca Magdalena, ca și altădată,

Îngenunchez ‘naintea Ta plângând

Și-s fericit și plâng cu Tine-n gând.”

Într-un film despre poeții din închisorile comuniste, realizat de Părintele Moise Iorgovan și prezentat cu prilejul evenimentului Martor 3 de la Paris, foștii deținuți mărturiseau cu lacrimi în ochi câtă mângâiere le aduceau în temniță poeziile compuse acolo de ei și de cei ce sufereau împreună cu ei.

 ***

Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa din județul Alba este autorul cărții Sfântul închisorilor consacrată lui Valeriu Gafencu.

Părintele Moise Iorgovan de la Oașa vorbind despre Valeriu Gafencu în Catedrala Ortodoxă Română Sfinții Arhangheli din Paris

L-am rugat să ne spună cum a aflat prima dată despre acest martir al închisorilor comuniste.

PARTEA A III-A

Voi încheia astăzi prezentarea comemorării lui Valeriu Gafencu, începută în emisiunile precedente.

[...]

 

Mare mărturisitor creștin, tânărul Valeriu Gafencu, prin strălucirea vieții lui duhovnicești, a transformat în mănăstiri închisorile comuniste de la Aiud și de la Târgu Ocna, unde și-a dat viața pentru Hristos după 11 ani de temniță.

[...]

Nicolae Trifoiu, în cartea sa Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România, mărturisește:

„După ce am ajuns la penitenciarul TBC Târgu Ocna, am avut marea favoare să stau în aceeaşi cameră cu Valeriu Gafencu. Era camera celor mai grav bolnavi, dintre care patru ţintuiţi la pat. Ceilalţi doi, ceva mai valizi, ne străduiam, cu puterile noastre fizice şi sufleteşti, să fim de ajutor celor patru. Atunci, în lungile seri şi nopţi de iarnă, Valeriu ne chema alături de el, pentru a schimba gânduri despre conştiinţa noastră creştină. Într-o asemenea seară mi-a adresat cea mai profundă şi esenţială întrebare, ce a avut darul să-mi marcheze viaţa pentru totdeauna. Suna aşa:

- Care crezi că este ţelul fundamental al vieţii?

M-am străduit să formulez un răspuns cât mai bogat în conţinut, dar cred că nu am reuşit să redau miezul adevărului. Răspunsul lui Valeriu a fost:

- Eu consider că ţelul de căpetenie al vieţii noastre trebuie să fie o permanentă pregătire pentru ziua învierii creştine, când oamenii şi neamurile se vor înfăţişa înaintea Judecăţii supreme, cu faptele lor bune şi cu păcatele lor, urmând să-şi ocupe locul cuvenit în locaşurile cereşti.

Poate mai auzisem asemenea lucruri sau altele similare, dar trecuseră peste mine cum curge apa peste bolovani. Aşa cum au fost exprimate de Valeriu însă, cu acea vibraţie înfiorată în glas şi cu acea profunzime cerească în privire, au avut efectul unei zguduiri spirituale, care mi-a transformat realitatea lăuntrică pentru restul vieţii”.

Aceasta este doar una dintre numeroasele mărturii ale celor cărora întâlnirea cu Valeriu Gafencu le-a schimbat viața.

Tot Nicolae Trifoiu povestea că, atunci când Valeriu a făcut o criză gravă de fibrilaţie atrială și s-a aflat la un pas de moarte, l-a văzut cum se ruga cu mâna pe o cruciuliță. După o vreme a constatat că supraviețuise în chip miraculos și i-a dat să bea apă cu zahăr pentru a-i ajuta cordul obosit. Când a băut, Valeriu a spus: „Lui I-au dat fiere şi tu îmi dai miere?”

Astfel, el ne dă un exemplu viu de trăire a Evangheliei din această duminică a Sfintei Cruci. Valeriu Gafencu a împlinit cuvintele lui Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.”

Purtarea crucii grele către biruința în Hristos, Valeriu a exprimat-o și în versuri, cântate atunci de deținuții politici în celule, iar acum de maicile de la mănăstirea Diaconești.

Aflat într-o stare de permanentă jertfire de sine inspirată de jerfa lui Hristos, Valeriu a cedat pastilele sale de streptomicină, care-i erau indispensabile pentru a trăi, pastorului protestant evreu Richard Wurmbrand, salvându-i viața. După ce a scăpat din închisoare, în fața Comisiei pentru Securitate Interioară a Senatului american, acesta a făcut cunoscute atrocitățile la care sunt supuși deținuții creștini din țările comuniste, facilitând eliberarea lor.

Pe 2 februarie 1952, Valeriu Gafencu le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus prietenului său Ioan Ianolide:

„Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.”

„Rămas bun” este și titlul ultimei poezii a lui Valeriu, veritabil testament duhovnicesc în versuri :

„ Sângerând de răni adanci,

De zile fără soare,

De răni ascunse și puroi,

Cu oasele slabe și moi,

Stau ghemuit în pat și mă gândesc

Că în curând am să vă părăsesc,

Prieteni dragi.

Nu plângeți că mă duc de lângă voi
Și c-o să fiu zvârlit ca un gunoi
Cu hoții în același cimitir,
Căci crezul pentru care m-am jertfit
Cerea o viață grea și-o moarte de martir.

Luându-L pe Iisus de Împărat,

Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă

Luându-mă cu diavolul la trântă

Și ani de-a rându-ntr-una m-am luptat

Să devin altul,

Un erou,

Om nou.

Și-am vrut

Neamul să-l mut

De-aici, de jos,

La Domnul Iisus Hristos.

Nu vă-nfricați de cei ce-n temniți vă închid

Și nici de cei ce trupul vi-l ucid.

De Cel ce viața-ți scoate din robie

Și fericirea-ți dă în veșnicie,

De El să-ți fie frică, turmă mică.

Acum, când văd cât sunt de păcătos,

De mic și de neputincios,

Că am nevoie multă de-ndurare,

De dragoste, de milă, de iertare,

Că numai Dumnezeu le poate toate

Și lumea din robie El o scoate,

Devin copil supus,

Sunt umilit

Și-s fericit.

Din cerul tău înalt și prea ales,
Părinte, când mă vei lua la Tine,
Prietenilor mei de pe pământ
Redă-le, Tu, în alb veșmânt
Un suflet care i-a iubit și i-a-nțeles.”

Iată cum descrie Ioan Ianolide, în cartea sa Întoarcerea la Hristos, nașterea la ceruri a lui Valeriu Gafencu, la care a fost martor:

„Cred că Hristos era prezent în Valeriu. Numai aşa îmi pot explica starea lui de har, cât şi uimirea mea şi a prietenilor care au participat la acel moment. Valeriu mi-a spus:

- În primul rând, gândul şi sufletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Sunt fericit că mor pentru Hristos. Lui Îi datorez harul de azi. Totul e o minune. Eu plec, dar voi aveţi de purtat o cruce grea şi o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla, mă voi rugă pentru voi şi voi fi alături de voi… Păziţi neschimbat adevărul, dar să ocoliţi fanatismul…

Trecuse de ora 12. Afară ningea cu fulgi mari, catifelaţi care se zbenguiau în văzduh… Valeriu via şi se stingea în acelaşi timp…

-Ioane, a zis el, să duceţi duhul mai departe. Aici a lucrat Dumnezeu…

A putut apoi să mai rostească: S-a sfârşit!

A ridicat ochii albaştri spre cer şi am văzut cum se descompuneau în ei minuni tot mai adânci, tot mai uimitoare. Totul era făcut din lumină nepământească, dar real, un fel de realitate desăvârşită, a cărei vedere te face fericit. Plângeam în hohote. Şi-a dat sufletul către orele 13, în ziua de 18 februarie 1952. Clopotele de la schit au prins să vestească.”

Așa cum îl rugase Valeriu, Ianolide i-a pus în gură o cruciuliță de metal, pentru ca, într-o zi, să-i poată fi identificate moaștele. Astfel, martirul care s-a sfințit ducându-și crucea grea cu răbdare în temniță, își poartă crucea și astăzi în mormânt.

 ***

La 60 de ani după ce Sfântul închisorilor Valeriu Gafencu a plecat la ceruri cu sufletul lui curat, înveșmântat în alb, să se roage pentru neamul său, la Catedrala Ortodoxă Română din Paris a fost pomenit în slujba parastasului și în mărturiile invitaților veniți din țară.

Părintele Moise Iorgovan de la Mănăstirea Oașa a comparat fenomenul misticilor de la închisoarea Aiud, al cărui suflet a fost Valeriu, cu renașterea isihastă generată de Sfântul Paisie Velicicovschi la mănăstirea Neamț.

 

Dar mie, grupul misticilor de la Aiud mi-a amintit și de grupul „Rugul aprins”, alcătuit din rugători, clerici și mireni, care se reuneau la mănăstirea Antim un deceniu mai târziu, până au fost arestați de autoritățile comuniste.

Iată continuarea convorbirii cu Părintele Moise de la Oașa. (A se asculta fisierul audio)

Săpăturile de căutare ale moaștelor martirului închisorilor Valeriu Gafencu, realizate la Târgu Ocna de arheologii de la Institutul de investigare a crimelor comunismului din România, s-au închiat pe 7 septembrie 2011, fără a fi găsit craniul său cu cruciuliță în gură. Dar Dumnezeu ni le poate descoperi oricând, așa cum a făcut cu moaștele nestricăcioase ale preotului martir Ilie Lăcătușu la București.

Până atunci să ne mulțumim cu luminile descoperite nouă din viața lui ascunsă în temniță, care să ne lumineze trăirea noastră creștină.

Sursa:

I) 74. Evocarea lui Valeriu Gafencu la Paris (4.03.2012)
II)  75. Martor 3 la Paris (11.03.2012)
III) 76. Crucea de la Târgu Ocna (18.03.2012)

Acatistul Parintelui Ilie Lacatusu

Dupa inceputul obisnuit se spune:

Troparul, glasul al 8-lea:

Indelung patimitorule, de Dumnezeu purtatorule Parinte Ilie, vapaia muncilor cu focul lucrator ai inrourat-o, rusinand pe vrajmasi. Pentru aceasta, parinte, cu hlamida lui Hristos imbracandu-te, pe Acesta roaga-L sa mantuiasca sufletele noastre.

Condacul I:

Veniti, iubitorilor de mucenici, sa il laudam cu mare glas pe Parintele Ilie, care prin patimirile sale a luat de la Dumnezeu cununa biruintei. Caci iubind Biserica lui Hristos si neamul romanesc, a ales calea cea stramta si cu chinuri, stand fara teama impotriva dusmanilor dreptei credinte. Si pentru aceasta sa-i cantam: Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Icosul I

La tine alergam, sfinte, la vreme de ispita, avand nadejde in mijlocirile tale. Stim ca pe multi i-ai chemat in chip minunat la sfintele tale moaste. Am auzit de femeia pe care ai indemnat-o, zicandu-i in vis: "Vino la mine si roaga-te ori de cate ori ai nevoie de ajutor". Si credem ca si pe noi ne poti ajuta, caci iubirea ta se revarsa peste toti cei care se roaga tie cu credinta, si pentru aceasta iti zicem:

Bucura-te, binecuvantare a pamantului romanesc,

Bucura-te, liman al credinciosilor si dar ceresc,

Bucura-te, chivot al virtutilor de Hristos impodobit,

Bucura-te, ca iubirea de cele sfinte prin jertfa o ai adeverit,

Bucura-te, veghetor neobosit al celor ce marturisesc dreapta credinta,

Bucura-te, ca de la tine invatam smerenia si adevarata umilinta,

Bucura-te, ca ai fugit de slava lumeasca si pe Dumnezeu L-ai aflat,

Bucura-te, ca pentru neamul romanesc te-ai rugat neincetat,

Bucura-te,comoara care pe cei drept-credinciosi ii indestulezi,

Bucura-te, ca pe cei care pornesc pe cei gresite ii indreptezi,

Bucura-te, ca ii chemi la tine pe cei care au nevoie de ajutor,

Bucura-te, ca cei care se roaga tine te cunosc grabnic ocrotitor,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 2-lea:

L-ai slujit pe Hristos din tineretile tale, fiind icoana a rugaciunii, a smereniei si a jertfelniciei, si te-ai aratat pilda pentru noi, cei iubitori de patimi si slabi in credinta. Pentru aceasta te rugam sa nu incetezi a te ruga pentru noi, ca sa ii putem canta lui Dumnezeu cu inima curata: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Vazand Dumnezeu ravna ta pentru cele sfinte, te-a chemat sa Il slujesti ridicand pe umerii tai greaua cruce a preotiei. Iar tu ai raspuns cu vrednicie acestei chemari, vrand sa fii pastor de suflete si slujitor al aproapelui tau, si pentru aceasta iti aducem cantari de lauda:

Bucura-te, ca pe Sfantul Prooroc Ilie l-ai avut ocrotitor,

Bucura-te, glas proorocesc care ai mustrat ratacirea apostatilor,

Bucura-te, odrasla a rugaciunii sfintilor din veacurile trecute,

Bucura-te, ca ai infruntat cu intelepciune ale vrajmasului ispite,

Bucura-te, ca din copilaria ta ai mers cu smerenie pe calea virutilor,

Bucura-te, ca ti-ai pazit curatia tineretii luptand impotriva patimilor,

Bucura-te, cel ce mergand pe calea familiei ai ajuns la sfintenie,

Bucura-te, ca virtutile tale le-ai acoperit cu smerenie,

Bucura-te, ca ai fost propovaduitor si duhovnic iscusit,

Bucura-te, ca multime de suflete bolnave ai tamaduit,

Bucura-te, al iubirii de Dumnezeu neostenit propovaduitor, 

Bucura-te, dreptar si pilda aleasa pentru slujitorii altarelor,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclile luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 3-lea:

Vazand multimea incercarilor prin care trecea neamul romanesc, ai vrut sa arzi ca o lumanare, necrutand nicio osteneala pentru aceasta. Si, impreuna cu multi preoti si credinciosi, ai ales sa traiesti sub ocrotirea Sfantului Arhanghel Mihail, luptand cu sabia Cuvantului impotriva hulitorilor Adevarului si cantand fara teama: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Nu te-ai temut nici de suferinte si nici de moarte, caci ai purtat in sufletul tau ravna spre mucenicie. Iar Hristos te-a invrednicit sa mergi pe urmele mucenicilor din vechime, caci ai fost luat din mijlocul familiei si al credinciosilor si ai fost dus in colonii de munca, unde prin rabdarea si sfintenia ta ai adus mangaiere sufletelor deznadajduite, si pentru aceasta iti cantam:

Bucura-te, ca sfintii inchisorilor asupra ta au veghiat,

Bucura-te, ca primindu-te mai apoi in ceata lor s-au bucurat,

Bucura-te, ca prin curajul tau in intunericul prigonitorilor ai stralucit,

Bucura-te, ca in viforul furtunilor pacea sufleteasca o ai dobandit,

Bucura-te, ca in fata patimirilor duhul tau nu s-a tulburat,

Bucura-te, piatra de care uneltirile celor rau credinciosi s-au sfaramat,

Bucura-te, ca ai urcat muntele suferintei calcand pe urmele mucenicilor,

Bucura-te, ca ai rabdat fara cartire batjocurile si dispretul prigonitorilor,

Bucura-te, ca prin dureri si suferinte prigonitorii nu te-au supus,

Bucura-te, ca urmand Stapanului tau ca o oaie la junghiere te-ai adus,

Bucura-te, ca pe calea mantuirii in chip tainic te-a calauzit,

Bucura-te, ca in fiecare prigoana prin care ai trecut de El ai fost pazit,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 4-lea:

S-a vazut puterea rugaciunilor tale la Periprava, sfinte, cand ati fost pusi sa taiati stuf pe o vreme geroasa, si cei care va pazeau asteptau moartea voastra. Dar i-ai incurajat pe cei care impreuna patimeau cu tine sa isi puna nadejdea in ajutorul Maicii Domnului si al Sfintilor Trei Ierarhi, care erau praznuiti in acea zi, si I-ati cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

V-ati asemanat sfintilor patruzeci de mucenici, aruncati de prigonitori in apele iezerului Sevastei, dar prin rugaciunile tale, parinte, toti au ramas in viata. Ca stralucind soarele credintei in inima ta, a stralucit si pe cer soarele cel materialnic si a incalzit pamantul, venind in ajutorul vostru. Pentru care te laudam, zicand:

Bucura-te, ca Maica Domnului cu sfantul ei acoperamant v-a acoperit,

Bucura-te, ca Sfintii Trei Ierarhi prin rugaciunile lor v-au ocrotit,

Bucura-te, ca trupurile voastre pe crucea frigului au fost rastignite,

Bucura-te, ca inimile voastre de harul Domnului Sfant au fost intarite,

Bucura-te,ca asemeni sfintilor patruzeci de mucenici ati patimit, 

Bucura-te, ca vicleanul diavol prin patimira voastra a fost biruit,

Bucura-te, ca rabdarea voastra pe prigonitori i-a ingenunchiat,

Bucura-te, ca dreptatea voastra in chip minunat s-a aratat,

Bucura-te, ca pe Sfantul Arhanghel Mihail l-ati avut sprijinitor,

Bucura-te, ca ati purtat fara sa cartiti povara patimirilor,

Bucura-te, ca, fiind umiliti de oameni, Facatorul lumii v-a binecuvantat,

Bucura-te, ca Soarele dreptatii prin lumina soarelui v-a mangaiat,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 5-lea:

Vazand cele viitoare, ai cunoascut mai inainte si ziua trecerii tale la Domnul si anul mortii preotesei tale, si prin aceasta s-a vadit darul pe care l-ai primit de la Dumnezeu inca din timpul vietii tale pamantesti, pentru care ne bucuram si Ii cantam cu multumire: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cine poate spune bucuria celor care au fost de fata la aflarea sfintelor tale moaste, parinte?  Ca trupul tau s-a artat neatins de trecerea timpului si nesupus putreziciunii, prin harul Duhului Sfant. Si prin aceata s-a intarit sfintenia ta, caci Dumnezeu ne-a vorbit prin moastele tale binemirositoare, indemnandu-ne sa iti aducem laude ca acestea:

Bucura-te, ca sfintele tale moaste te arata vas ales al lui Hristos,

Bucura-te, ca cei ce vin si se roaga tie dobandesc mult folos,

Bucura-te, ca prin trupul tau neputrezit fara cuvinte le vorbesti,

Bucura-te, ca pe cei ce alearga la tine nu ii parasesti,

Bucura-te, ca pomenirea ta se intipareste in sufletele lor,

Bucura-te, apostol al invierii mortilor la sfarsitul veacurilor,

Bucura-te, cel ce evlavia pelerinilor care vin la tine o inmultesti,

Bucura-te, ca indoielile le risipesti si credinta o intaresti,

Bucura-te, cel ce aduci bucurie in sufletele celor care se inchina tie,

Bucura-te, ca ne indemni sa cugetam la moarte si la vesnicie,

Bucura-te, ca asemeni sfintilor de demult buna mireasma raspandesti,

Bucura-te, ca la racla ta multime mare de inchinatori primesti,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marutrisitori!

Condacul al 6-lea:

Din timpul vietii tale te-ai artat facator de minuni, sfinte, dar dupa adormirea ta numarul acestora s-a inmultit. Si dupa aflarea sfintelor tale moaste multime de credinciosi au venit sa ia binecuvantrea ta, rugandu-se tie si lui Dumnezeu cantandu-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

In aceste vremuri in care ratacirile se inmultesc, le-a aratat Dumnezeu stavila impotriva necredintei, caci auzind despre multimea minunilor tale vin la sfintele tale moaste, si vazandu-te ca si cum ai dormita in racla cunosc puterea lui Hristos, cel ce a biruit moartea. Si pentru aceasta te lauda, zicand:

Bucura-te, ca celor ce aveau nevoie de ajutor te-ai aratat,

Bucura-te, ca prin vise si vedenii la tine i-ai chemat,

Bucura-te, ca oamenii vestesc minunile tale nenumarate,

Bucura-te, ca facerile tale de bine sunt in tot locul laudate,

Bucura-te, prieten al celor apasati de povara singuratatii,

Bucura-te, cel ce alungi ispita deznadejdii si a sinuciderii,

Bucura-te, ca de ispita mortii napraznice ne izbavesti,

Bucura-te, cel ce prin multimea minunilor ne uimesti,

Bucura-te, ca celor necajiti si intristati le stergi lacrimile,

Bucura-te, ca multi preoti si calugari se roaga inainte icoanei tale,

Bucura-te, ca harismele tale cu multa bucurie le marturisim,

Bucura-te, ca prin tine pe Dumnezeul cel adevarat Il cinstim,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al-7-lea:

Au venit la tine bolnavi pe care doctorii nu i-au pututi ajuta, lasandu-i prada deznadejdii, dar tu te-ai aratat doctor ceresc, si ai aratat cu putinta cele cu neputinta. Iar bolnavii, afland tamaduire, au dat marturie despre multimea darurilor tale, cantandu-I lui Dumnezeu impreuna cu cei de aproape ai lor: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Orice boala si orice neputinta isi afla leacul prin rugaciuni catre tine. Parinte Ilie, caci Dumnezeu a rasplatit peste masura suferintele tale mucenicesti. Si le-a aratat ceresc doctor fara de arginti, la care alergand bolnavii iti zic cu inimile pline de nadejde:

Bucura-te, cel ce imparti tamaduiri cu indestulare,

Bucura-te, pentru cei aflati din patul de boala alinare,

Bucura-te, ca prin rugaciunile tale pe multi de operatii i-ai scapat,

Bucura-te, ca doctorii nu au putut pricepe ce s-a intamplat,

Bucura-te, ca prin tine tanarul mut a inceput sa vorbeasca,

Bucura-te, ca minunile tale a inceput sa le marturiseasca, 

Bucura-te, ca bolnavii s-au bucurat afland vindecare,

Bucura-te, pentru rudeniile lor indurerate mangaiere,

Bucura-te, ocrotitor al bolnavilor si sfatuitor al doctorilor, 

Bucura-te, ca ajuti doctorii pentru rugaciunile bolnavilor,

Bucura-te, ca ii usurezi pe cei apasati de povara durerii,

Bucura-te, ca te rogi pentru cei aflati in ceasul mortii,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 8-lea:

Te-ai aratat in vis femeii necajite si i-ai cerut sa nu se mai planga din pricina lipsei banilor, caci va avea cele de trebuinta. Iar ea, primind putere din cuvintele tale, s-a intarit in credinta si I-a adus lui Dumnezeu lauda: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Ne aflam in lipsuri si necazuri de multe feluri, sfinte, dar credem ca nu vei lasa rugaciunea noastra fara raspuns. Ca pe saraci i-ai ajutat in fel si chip, iar pe cei care nu aveau din ce sa traiasca i-ai ajutat sa isi gaseasca de lucru. Si credem ca precul pe acestia si pe noi ne poti ajuta, venind in intampinarea noastra, pentru care iti zicem:

Bucura-te, ca pe cei flamanzi ii hranesti,

Bucura-te, ca pe cei lipsiti ii miluiesti,

Bucura-te, ca dai cele de trebuinta saracilor,

Bucura-te, ca vii in intampinarea necajitilor,

Bucura-te, ca pe cei ramasi fara casa i-ai ajutat,

Bucura-te, ca vazand ajutorul tau s-au bucurat,

Bucura-te, ca estti parinte iubitor al orfanilor, 

Bucura-te, ca esti grabnic sprijinitor al vaduvelor,

Bucura-te, ca din ispita deznadejdii ne-ai ridicat,

Bucura-te, drept judecator care adevarul l-ai aparat,

Bucura-te, ca tii partea celor pe nedrept prigoniti,

Bucura-te, ca ii incurajezi pe cei dispretuiti, 

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 9-lea:

Mare este tristetea familiilor care sunt lipsite de prunci, dar noi am auzit ca multi copii au venit pe lume dupa ce parintii lor ti-au cerut ajutorul. Asa te rugam sa ai mila de sotii si sotiile care se roaga tie, cerandu-ti sa te rogi pentru ei ca sa aiba copii si sa ii poata canta impreuna lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Parintii tai au fost binecuvantati de Dumnezeu cu sapte prunci, iar tu si preoteasa ta ati avut cinci copii, fiind cu adevarat familia voastra o mica biserica. Iar Hristos ti-a dat darul de a fi ocrotitor al familiilor crestine si al celor care se pregatesc sa mearga spre mantuire pe calea casatoriei, si pentru aceasta iti cantam, zicand:

Bucura-te,rugatorule pentru familiile evlavioase,

Bucura-te, ca veghezi asupra sufletelor credincioase,

Bucura-te, ca parintii credinciosi te iau ocrotitor,

Bucura-te, ca te rogi pentru mantuirea copiilor lor, 

Bucura-te, ca ii indrumi sa mearga pe calea Bisericii,

Bucura-te, ca ii feresti de prapastia pierzarii,

Bucura-te, ca fiii risipitori se intorc la casele parintilor,

Bucura-te, ca prin tine pacea ia locul tulburarilor,

Bucura-te, ca parintii fara copii te iau mijlocitor,

Bucura-te, ca nu lasi fara raspuns rugaciunile lor,

Bucura-te, ca intristarea din inimile lor o izgonesti,

Bucura-te, ca staruinta lor in rugaciune o rasplatesti,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 10-lea:

Au incercat vrajitoarele sa fure o particica din sfintele tale moaste, dar tu te-ai aratat fiicei tale si i-ai descoperit gandul lor diavolesc, stand impotriva vicleniei lor si risipind rautatea lor. Iar fiica ta s-a bucurat, multumindu-I lui Dumnezeu si zicand: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

In vremea de astazi multi indraciti se chinuie amarnic, dar cei care sunt adusi la sfintele tale moaste primesc degraba ajutor. Caci diavolii se tem de puterea rugaciunilor tale, si pleaca de la cei pe care ii chinuiau. Te rugam, sfinte, arata-te grabnic ajutator al celor care sufera din pricina diavolilor, din pricina lucrarilor dracesti sau a farmecelor de tot felul, ca simtind ocrotirea ta sa iti cante impreuna cu noi:

Bucura-te, izgonitor al cetelor diavolesti,

Bucura-te, ca puterea farmecelor o risipesti,

Bucura-te, ca pe cei indraciti i-ai izbavit,

Bucura-te, ca acestia te-au laudat si ti-au multumit,

Bucura-te, ca ai primit cererile rudeniilor lor,

Bucura-te, ca ai ascultat rugaciunile preotilor,
Bucura-te, cel ce dezlegi legaturile vrajitoarelor, 

Bucura-te, cel ce ne scapi din robia patimilor,

Bucura-te, ca de dusmanii nevazut tu feresti poporul,

Bucura-te, ca in ceasul incercarii iti cerem ajutorul,

Bucura-te, ca vapaia ispitelor o potolesti,

Bucura-te, ca pe calea cea stramta ne povatuiesti,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 11-lea:

Ai fost trimis in vreme de razboi sa faci misiune in pamantul romanesc de peste Prut, si multe suflete si-au gasit alinarea in cuvintele tale. Asa si astazi te rugam, sfinte roaga-te lui Dumnezeu pentru toti cei care stau departe de calea mantuirii, ca schimbandu-si vietile sa Ii cante lui Dumenzeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Au venit la sfintele tale moaste nu doar fii ai Bisericii, ci si oameni inselati se diferite rataciri, dar care voiau sa vada daca trupul tau este cu adevarat neatins de putreziciune. Unii au ramas fara glas, vazand sfintele tale moaste intregi, si au cautat sa Il cunoasca pe Dumnezeul care te-a proslavit, si pentru aceasta acum, venind la Biserica cea adevarata, te lauda impreuna cu noi:

Bucura-te, candela aprinsa in intunericul ratacirilor,

Bucura-te, stalp de foc calauzitor in deserul ispitelor, 

Bucura-te, trambita a cuvintelor dumnezeiesti, 

Bucura-te, alauta care ne desfeti cu cantari ceresti,

Bucura-te, cel ce dai la o parte valul minciunilor,

Bucura-te, ca faci neputincioase cursele ereticilor,

Bucura-te, ca pe ritorii cei mincinosi i-ai biruit,

Bucura-te, ca prin tine viforul pornit de ei s-a domolit,

Bucura-te, ca i-ai scapat pe cei atinsi de molima inselarii,

Bucura-te, ca i-ai ridicat la lumina din groapa pierzarii,

Bucura-te, ca nu i-ai lasat sa isi piarda sufletele,

Bucura-te, ca ei iti multumesc aducandu-ti laude,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul al 12-lea:

Prin moartea ta te-ai aratat biruitor al mortii, fiind slujitor credincios al Celui inviat. Si acum te bucuri in cetele sfintilor impreuna cu toti cei care au stat impotriva fiarei comuniste, cu multimea de marturisitori, preoti, calugari si mireni, cu toti noii mucenici si cu multimea mucenitelor, care au sfintit pamantul romanesc cu sangele si patimirea lor, iar acum Ii canta lui Dumnezeu neincetat: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

"Nici un prooroc nu este primit in patria sa", ne-a spus Mantuitorul Hristos, si cei care te-au vrajmasit si dupa trecerea ta la Domnul, iar urmasii lor batjocoresc si astazi pomenirea ta. Dar noi, multumindu-ti pentru multimea binefacerilor tale, iti zicem:

Bucura-te, mustrator al celor ce defaima dreapta credinta,

Bucura-te, ca pe cei mandri ii intorci spre pocainta,

Bucura-te, tainic povatuitor al preotilor,

Bucura-te, pavaza de nebiruit a crestinilor,

Bucura-te, dascal priceput al jertfelnicei,

Bucura-te, invatatorule neobosit al evlaviei,

Bucura-te, ca rugaciuni staruitoare ai inaltat,

Bucura-te, cel ce pe scare virtutilor ai urcat,

Bucura-te, ca prin iubirea aproapelui te-ai sfintit,

Bucura-te, ca pentru slujirea lui Hristos te-ai nevoit,

Bucura-te, ca Dumnezeu cu harul Sau te-a luminat,

Bucura-te, ca prin tine Hristos la El ne-a chemat,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

 Condacul al 13-lea:

O, parinte Ilie, noule marturisitor al lui Hristos, cadem catre tine in rugaciune, stiind ca nimeni din cei ce alearga la tine nu ramane fara raspuns. Fii ocrotitor al nostru pana in ceasul mortii noastre, ajuta-ne sa ducem o viata bineplacuta lui Dumnezeu, ferindu-ne de cursele vrajmasilor mantuirii noastre, ca sa Ii cantam in vecii vecilor Dumnezeului care le-a proslavit: Aliluia!

(Acest condaca se zice de trei ori)

Icosul I:

La tine alergam, sfinte, la vreme de ispita, avand nadejde in mijlocirile tale. Stim ca pe multi i-ai chemat in chip minunat la sfintele tale moaste. Am auzit de femeia pe care ai indemnat-o, zicandu-i in vis: "Vino la mine si roaga-te ori de cate ori ai nevoie de ajutor". Si credem ca si pe noi ne poti ajuta, caci iubirea ta se revarsa peste toti cei care se roaga tie cu credinta, si pentru aceasta iti zicem:

Bucura-te, binecuvantare a pamantului romanesc,

Bucura-te, liman al credinciosilor si dar ceresc,

Bucura-te, chivot al virtutilor de Hristos impodobit,

Bucura-te, ca iubirea de cele sfinte prin jertfa o ai adeverit,

Bucura-te, veghetor neobosit al celor ce marturisesc dreapta credinta,

Bucura-te, ca de la tine invatam smerenia si adevarata umilinta,

Bucura-te, ca ai fugit de slava lumeasca si pe Dumnezeu L-ai aflat,

Bucura-te, ca pentru neamul romanesc te-ai rugat neincetat,

Bucura-te, comoara care pe cei drept-credinciosi ii indestulezi,

Bucura-te, ca pe cei care pornesc pe cei gresite ii indreptezi,

Bucura-te, ca ii chemi la tine pe cei care au nevoie de ajutor,

Bucura-te, ca cei care se roaga tine te cunosc grabnic ocrotitor,

Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

Condacul I:

Veniti, iubitorilor de mucenici, sa il laudam cu mare glas pe Parintele Ilie, care prin patimirile sale a luat de la Dumnezeu cununa biruintei. Caci iubind Biserica lui Hristos si neamul roamnesc, a ales calea cea stramta si cu chinuri, stand fara teama impotriva dusmanilor dreptei credinte. Si pentru aceasta sa-i cantam: Bucura-te, Parinte Ilie, faclie luminoasa a soborului noilor marturisitori!

 Apoi se citeste aceasta:

Rugaciune

O, Sfinte Ilie, mare facatorule de minuni, la tine alergam acuma, ca la un grabnic ajutator. Vezi putinatatea credintei noastre, vezi slabiciunile si neputintele noastre. Nu ne lasa sa fim biruiti de lucrarea puterilor dracesti, care cauta sa ne piarda in fel si chip. De la inceputurile Bisericii multi inaintemergatori ai Antihristului s-au aratat, raspandind ratacirile lor si pierzandu-i pe cei slabi in credinta. Iar in vremea noastra numarul lor s-a inmultit, si din pricina lor bisericile se golesc si oamenii isi pierd sufletele, alegand caile pierzarii. Avem nevoie de ocrotirea ta, sfinte, sa rezistam ispitelor din fiecare zi. Avem nevoie de mijlocirea ta, sfinte, ca sa nu pierdem ajutorul dumnezeiesc.

Roaga-te lui Dumnezeu pentru toate familiile binecredincioase, pentru toti parintii crestini si copiii lor. Roaga-te pentru toti preotii Bisericii dreptslavitoare, sa marturiseasca adevarul fara teama. Roaga-te pentru ierarhii de pretutindeni, sa pastoreasca turmele lor cu firca de Dumnezeu. Roaga-te, Sfinte Ilie, pentru toti monahii si toate monahiile, sa le daruiasca Dumnezeu darurile Sale pentru rugaciunile tale. 

Ne rugam tie si tuturor noilor mucenici si marturisitori, nu uitati in rugaciunile voastre neamul romanesc, care este incercat parca mai mult ca niciodata. Feriti-l de dusmanii vazuti si nevazuti, prin darul pe care l-ati primit de la Dumnezeu. Ajutati-ne sfintilor, si acum si in vremea incercarii credintei noastre. Sa nu ne lepadam de Hristos, oricat de grele vor fi incercarile prin care vom trece. Iar daca vom cadea, sa ne ridicam degraba prin mijlocirile voastre. Si prin pocainta sa ne smerim, cerandu-I Bunului Dumnezeu sa ne schimbe viata si sa ne primeasca la sfarsitul vietii noastre in imparatia Sa cea cereasca, unde acum Il laudati impreuna cu toti ingerii si sfintii. Amin.

PAGINI WEB:
R.O.F.:Parintele Ilie Lacatusu