Floarea din asfalt - Un alt “Deşteaptă-te Române”, dar nu din somnul cel de moarte ci din cel mioritic în care-l „adânciseră” dracii vremii

FLOAREA RĂSĂRITĂ DIN ASFALT

Dan Puric

"Stilul e omul!”, spunea candva marele naturalist francez Buffon. Parafrazându-l peste timp, aș putea și eu la rândul meu să afirm: „Această carte este însăși autoarea ei!”. Căci ce este în ultimă instanță Alexandra Svet, scriitoarea, dacă nu tocmai această „floare” care a îndrăznit să înflorească din asfalt?! A apărut pe neașteptate, cu superbia florii răsărite din deşert într-o lume urâtă, fără anotimpuri, riscând totul și parcă vrând pe cont propriu să țină loc de o întreagă primăvară.

Am spus deșert gândindu-mă la biata Românie de azi, ajunsă o imensă pustie sufletească în care și nisipului, bătut de vânturi de colo-ncolo, îi este interzis să-și mai amintească de stânca ce-a fost odată. Și-atunci te-ntrebi cum de-a îndrăznit mica și plăpânda floare să apară? Și mai ales de unde sămânța aceasta bună și roditoare de aleasă calitate, mirosind a pământ românesc de care un câmp întreg s-ar putea îndrăgosti? Dar acei dintre noi care nu și-au pierdut, încă, din suflet mirosul veșniciei acestui neam o putem simți, adulmecând că ea vine de departe. Pesemne de atunci de când țara asta era plină de asemenea flori, împrăștiate liber peste blânde câmpii și dealuri răsfățate parcă de atâta frumos dăruit de Dumnezeu și retezate crunt, fără de milă, toate într-o sinistră noapte, de secera bolșevică. Apoi timpul s-a chircit de spaimă și repede de tot, ca la un unic ordin, secerătorii morții au transformat minunea de plai românesc în maidan de gunoaie, apoi în deșert sufletesc, pentru ca astăzi, în numele „civilizației”, sub ochii noștri rătăciți de atâtea suferințe, să toarne asfalt. Tone, mii de tone de material fără viață, peste viața acestui popor, ca ea să fie îngropată și uitată definitiv. Acolo unde odată erau câmpurile cu minunatele flori, trec astăzi, indiferente, sigure pe sine, șoselele asfaltate ale gândirii unice. Iată „pustia civilizată” a României de azi! Dar biata mea floare răsărită atât de imprudent printre cauciucurile nervoase și țevile de eșapament ale „modernității” siluitoare de azi, fără de timp și de sens, ce ne suprimă încet și sigur întreaga ființă, ne povestește, parcă strigând din răsputeri, că atunci, în clipa aceea fatidică, pentru acest neam, acele flori s-au opus cum au putut și ele secerii ucigașe, dând țărânei acestui neam trupurile lor ușoare fără de viață și nouă, celor de azi, amintirea mirosului lor curat de pământ românesc. Căci în ultimă instanță asta face Alexandra Svet cu această carte: „înviază trecuturi” ce nu și-au trăit viața și compătimește „prezenturi” ce n-ar merita să trăiască, dându-ne astfel nouă, celor de azi, șansa să ne apropiem, parcă pe nesimțite, de un destin demn, pe care l-am avut odată și pe care nu mai știm să îl respirăm.

De la un capăt la altul, circulă prin floarea asta unică, ce-a îndrăznit să înflorească într-o lume lipsită de cer, o esență tare, impenetrabilă, ca și cum, printr-o pronie cerească, o lumină sufletească necoruptă a plouat-o în mod nevăzut, șoptindu-ne astfel, prin răsărirea ei miraculoasă, că sub asfaltul „atotbiruitor” stă neclintită de la locul ei, în murmur de rugăciune, „Grădina Maicii Domnului”!

Domnul profesor Marcel Petrisor,

scriitor, fost detinut politic- coleg de celula al Pr. Calciu, al lui Costache Oprisan si prieten apropiat al lui Petre Tutea.

"Alexandra Svet, scriitoare de o complexitate greu de definit. Cu excelenţa unui talent de zugrav bizantin, ţipă în faţa generaţiei sale “Treziţi-vă asta nu-i România noastră!”- Un alt “Deşteaptă-te Române”, dar nu din somnul cel de moarte ci din cel mioritic în care-l „adânciseră” dracii vremii ca nu cumva s-ajungă-n Rai înaintea altora.”

***

Scrisoare de dor de la nepoata poetului Vasile Voiculescu

Nepoata poetului Vasile Voiculescu catre bunicul sau:

"Imi doresc atat de mult macar sa te visez! Te-am visat acum 30 de ani inainte sa o aduc pe lume pe stranepoata ta. Erai imbracat asa cum mi te aminteam eu din plimbarile noastre zilnice prin Cismigiu, pe Dealul Mitropoliei, manastirea Antim! Erai in fata mea si aproape iti simteam rasuflarea... privirea semeata, calda si patrunzatoare… Acum sunt mult mai aproape ca atunci de varsta pe care o aveai tu, cand Iisus ti-a incercat Taria Puterii si ai fost azvarlit pe nedrept in beciurile de la Aiud…

Trec anii si in loc sa uit - inteleg! Te-ai intors intr-o buna dimineata si nu-mi amintesc decat ochii la fel de arzatori, intr-un trup firav si ostenit. Mi-ai spus cu atata caldura "paunita mea"…

Ai murit in dureri dupa un an, soptind sa nu dam nimic din Opera ta acelor parsivi. Nu te-am ascultat, dar ne-am gandit ca erau inca multi in acest Neam care te-ar fi inteles si iubit, prin acesta Opera postuma. Si se pare ca nu am gresit…

Regretam insa faptul ca nici dupa atata amar de ani nu au fost de acord sa ni se inapoieze cartile tale iubite - 9000 de volume dintre care unele de mare valoare. Stiu ca ai intrebat de ele cum ai ajuns acasa. Si, afland ca au fost aruncate cu lopata in camion, ai spus: "atunci pot sa mor"…

Este mult mai greu decat mi-am inchipuit sa-ti scriu caci asta inseamna sa-mi astern pe hartie cele mai dragi si nebanuite amintiri. Si mi-e teama sa nu le distorsionez... Amintiri care, din pacate, s-au oprit cand aveam doar 11 ani. Au scris atatia despre tine si opera ta. Cum ma pot compara sau intrece cu ei? Doar iubirea care, pe masura cu trecera anilor, s-a sublimat… cu ea indraznesc sa ma masor, caci ei nu s-au urcat dimineata in patul tau plin de carti si poezii, nu s-au jucat cu barba ta de sfant coborat din icoanele care acoperau peretii biroului-dormitor, nu au asculat povestile minunate care nici astazi nu stiu daca erau pe loc imaginate de tine…

Mi-e tare dor si stiu ca ma astepti….mai stau putin…

MICHAELA

*

Scrisoare de la Augustin; in vizita la Parintele Ilie Lacatusu

*

Scrisoare doamnei Geta Gheorghiu; fosta detinuta politic, de la nepoata ei

Carte postala primita de la Alian Zara

Scrisoare de la Matei: "Detinutul necunoscut. Doctorul fata de arginti"

O scrisoare de la Florin Alexandru Iordache

"...Și nu ştii al cui e visul frumos care îţi bucură dintr-odată sufletul, nu ştii ce dureri nealinate îşi caută acum un răspuns prin setea ta, nu ştii cine se bucură acum, prin ochii tăi, de un loc drag de care i-a fost atât de dor.

Nu ştii. Simţi. Şi atât. Şi îţi întinzi mâna plină de dor, s-atingi visul sfânt ce lor le-a fost smuls. Nu ştii. Doar mergi înainte. Şi atât.

Ştii un singur lucru. Şi îţi e de ajuns. Fiindcă e singurul lucru sigur, mai sigur decât zidurile închisorilor care le-au înghiţit trupurile - dar nu nădejdea, tinereţile dar nu sufletul, vieţile dar nu viaţa veşnică. Singurul lucru sigur - mai sigur decât toate afişele astea care costă averi şi din care îţi zâmbesc făţarnic fețele vânduţilor ăstora de care nu îşi va mai aminti nimeni peste sute de ani - decât cu furie şi blesteme.

Ştii singurul lucru sigur. Mai sigur de un milion de ori decât realitatea asta sinistră pe care ţi-o vând ambalată în sclipici, scandal şi fundal sonor de film prost. Tu ştii... Şi mergi mai departe. Tot înainte. Că râzi, că plângi, orice ar fi. Fiindcă tu ştii... Tu ştii bine, din ce în ce mai bine, din ce în ce în ce mai bine, un lucru care nu are nevoie de traduceri, afişe sau reclamă... acel lucru care trece, dincolo de timp, de ziduri şi morminte, ca un curent prin inima ta.

Tu ştii... Fără să ştii măcar de unde şi cum şi de ce o ştii... Dar ştii sigur, din ce în ce mai sigur... Că se vor întoarce într-o zi!”

Alexandra Svet

• Libraria Sophia: Svet, Alexandra - Floarea din Asfalt

Prezentarea cărții

„Cartea "Floarea din asfalt" este in sfarsit gata!

Are Prefata scrisa de dl. Dan Puric, de Prof. Marcel Petrisor, de Pr. Prof. Mihail Milea si de scriitorul Ciprian Voicila. De asemenea, randuri scrise in exclusivitate pentru noi de catre: nepoata poetului Vasile Voiculescu, fiul Parintelui Voicescu, fiul lui Aurel Visovan, nepoata dnei Geta Gheorghiu- fosta detinuta politic, precum si alte scrisori inedite semnate de Maria-Cristiana Marcus, Alina Zară, Florin Alexandru Iordache, Otilia Hrimiuc si de alti doi prieteni foarte talentati- Matei si Laurian.

Pentru prima oara vor fi publicate si cateva dintre cele mai interesante mesaje de sustinere pe care le-am primit in urma Manifestului scris in 2009- "Treziti-va! Asta nu e Romania noastra!" - doar o parte infima din ele...

Are 600 de pagini, un miliard de trairi si te va purta intr-o calatorie initiatica prin toata lumea - din Europa pana in America, de la Ibiza pana in jungla amazoniana, din Cuba sau Hawaii pana la Ierusalim, prin peste treizeci de tari ale lumii- pentru a iti reaminti apoi cat de frumos poate fi Acasa. Vei descoperi fragmente dureroase dintr-o istorie plina de demnitate a Romaniei, despre care din pacate se vorbeste astazi prea putin- vei vedea pierderea Basarabiei prin ochii inlacrimati ai unor oameni nevoiti sa paraseasca peste noapte tot ce au avut mai drag, vei striga "Pe Aici nu se trece!" alaturi de toti cei ce au facut minuni cu baionetele lor la Oituz, Marasti, Marasesti, vei asculta toate tainele pe care ti le vor sopti inima Reginei Maria, troita misteroasa de pe DN1, mormintele Parintelui Arsenie Boca si al Parintelui Justin sau zidurile inchisorilor Jilava, Pitesti, Aiud. Vei regasi amintiri familiare dintr-o copilarie comunista, dar vei citi si pagini de marturii vii din impresionanta carte a rezistentei anticomuniste, capitole inedite de istorie care nu se predau la scoala si pe care unii dintre noi le-am descoperit doar la varsta de 30 de ani. Vei citi poate pentru prima data povesti incredibile traite de eroi prea putin stiuti ai unui "ieri" demn, inalt si pur al acestui neam. Un "ieri" mult mai demn, mai bun, mai nobil si mai eroic decat ti-l imaginai sau decat iti este in mod voit prezentat.

Te imbratisez cu recunostinta infinita pentru interesul aratat marturisirii mele... fiindca asa cum spune dl. Puric, aceasta nu e o carte, este o marturisire - si abia astept ca ea sa ajunga la sufletul tau, cu toata bucuria, credinta, nadejdea si dragostea ce au fost sadite in fiecare cuvant. Iti multumesc!

Maica Domnului sa ne tina pe toti sub Sfantul Ei Acoperamant!

Cu dragoste,

Alexandra

"JURNALUL BUCURIEI ŞI AL FERICIRII ÎNTR-O SINGURĂ FLOARE DIN ASFALT: ALEXANDRA SVET

Pr. Prof. Dr. Milea Mihail

Membru al Uniunii Scriitorilor din România

Mare este Dumnezeu!

Sunt o persoană bucuroasă şi fericită în acelaşi timp. Am întâlnit în viaţă multe persoane, pline de har şi de cultură. În al doilea rând am reuşit să citesc multe cărţi ziditoare de suflet care m-au umplut de iubire sfântă cum este şi această scriere: „Floarea din asfalt”.

Întâlnirea mea ca elev seminarist cu monahul Nicolae Steinhardt de la Rohia – un sacerdot al culturii enciclopedice, a fost un moment de neuitat, plin de lumină, care mi-a trasat drumul vieţii. Dumnealui, în momente tainice, mi-a încredinţat cel mai preţios testament literar spre păstrare în regimul comunist: „Jurnalul fericirii”, care este o sinteză a literaturii universale şi mărturisirea de credinţă a acestui monah cu aură de sfânt. Asemenea unei albine harnice, a adunat nectarul spiritului uman universal din care a creat o capodoperă literară de toată admiraţia.

În acelaşi stil şi cu aceeaşi măiestrie literară a reuşit şi Alexandra Svet să scrie această monumentală lucrare: „Floarea din asfalt”, în care a pus tot universul inimii sale în care se ascund tainic marile biblioteci din care şi-a hrănit sufletul ei tânăr şi înfometat după „Pâinea vieţii” care este Iisus Hristos – „Apa cea vie”.

Întâlnirea mea cu Alexandra Svet „în duh” prin intermediul acestui manuscris literar pe care l-am citit pe nerăsuflate, m-a făcut să fiu fericit şi plin de bucurie sfântă. Slavă bunului Dumnezeu că mai sunt încă tineri inimoşi, plini de credinţă şi de cultură în ţara noastră – România! Dumnezeu a înzestrat-o pe Alexandra cu o memorie uimitoare şi cu mult har scriitoricesc, care te fascinează până la lacrimi. Scrisul ei este ca o poezie vie ce curge năvalnic din fiinţa ei. Toate cuvintele ei scrise sunt bine rânduite şi cu mare rezonanţă muzicală. Atunci când îl ascultam pe părintele meu duhovnic, Galeriu Constantin de la Facultatea de Teologie din Bucuresti, la cursurile universitare sau la predica pe care o rostea de obicei la biserica „Sf. Silvestru”, mă cucerea chiar şi cu un singur cuvânt rostit de dumnealui din adâncul sufletului: „Amin”. Orice cuvânt rostit de părintele avea rezonanţă cosmică, vibra totul în jurul lui. Aşa se întâmplă acum cu mine când citesc acest manuscris incendiar al Alexandrei Svet. Fiecare cuvânt este plin de har, de lumină.

Totul este numai inspiraţie venită de sus. Pune multă dragoste în tot ce scrie. Ea scrie cu inima pe care raţiunea o luminează mereu. Are o gândire profundă, matură. La anii ei plini de tinereţe manifestă multă înţelepciune, ca o persoană vârstnică. În această carte, autoarea se spovedeşte ca la duhovnic. O scriere plină de sinceritate, cu durerile ei dar şi cu bucuriile credinţei care au rodit în inima ei. Are un stil literar diversificat: eseu, poezie, critică, fişe de observaţie, scrisori, gânduri care se ridică ca firele de iarbă din pământul bătătorit.

Alexandra este un suflet puternic ancorat în realitatea pe care o trăieşte din plin. Asemenea martirilor şi mărturisitorilor din temniţele comuniste pe care-i adoră, şi-a croit în viaţă un drum al curajului şi al demnităţii. Şi-a înţeles rostul vieţii aici pe pământ: să iradieze bucuria credinţei.

Ea trăieşte viaţa cu iubire între două altare sfinte: Biserica şi Patria. Inima ei este România. Viaţa ei este pentru România. Pe toţi din diaspora îi cheamă să vină în România, care înseamnă: OM ÎN RAI, vorba monahului Steinhardt Nicolae.

A cutreierat lumea întreagă de la un capăt la celălalt, prin multe continente a călătorit, dar de fiecare dată a ales să se întoarcă şi să aştepte Parusia Domnului Iisus Hristos în România. Pentru ea România înseamnă Dacia, adică suntem D'aici. Buneii noştri sunt dacii, despre care Herodot spunea că : „sunt cei mai viteji şi cred în nemurire”.

Alexandra Svet are ochii înlăcrimaţi pentru cea mai dragă copilă a Patriei noastre mamă – Basarabia – pământ românesc, luat cu japca de către turci pe care l-au făcut cadou ruşilor cu de la ei putere în urmă cu două sute de ani.

Autoarea acestei cărţi este ca o candelă aprinsă de iubire sfântă. Ţine mult la tradiţiile sfinte ale neamului nostru românesc. Prin tot ceea ce a scris şi vorbeşte pretutindeni, se străduieşte să facă o trezvie a spiritului românesc, o redeşteptare naţională. Împreună aşteptăm cu nerăbdare o generaţie de adevăraţi români care să schimbe în bine politica românească.

Agenturile străine bine deghizate s-au înfiltrat peste tot ca să distrugă tot ce are sufletul românesc mai frumos în el. Miza luptei este ortodoxia poporului român.

Alexandra Svet este convinsă că România va renaşte ca pasărea Phoenix din propria cenuşă. Există multe resurse spirituale şi naţionale. Iubirea ortodoxiei este puternică. Acesta este crezul ei. Totul prin credinţă şi cultură.

Jurnalul ei „Floarea din asfalt” ne bucură sufleteşte foarte mult. O binecuvântăm în acest demers literar de mare perspectivă. Dinamismul acestor scriitori tineri creştini care-l mărturisesc cu putere pe Hristos, ne dă mari speranţe că neamul românesc nu va dispărea din istorie. Hristos a înviat!

Mare este Dumnezeu!"

Scurtă epistolă către cititor

Ciprian Voicila

"Dragă cititorule, Ai în față primul volum de autor Alexandra Svet. Siguranța tonului cu care scrie, „plăcerea textului” (Roland Barthes) care răzbate din fiecare pagină, plăcerea de a se povesti pe sine mă fac să cred cu tărie că Sasha (cum îi spun prietenii) ne va mai încânta inimile și cu alte cărți în care se vor condensa micile sau marile ei observații făcute cu o lupă scriitoricească deja inconfundabilă, filtrate de sensibilitatea ei feminină și articulate de valorile în care a ales să creadă: dragostea pentru Hristos și iubirea pentru neamul românesc.

Sasha este un autor consacrat -paradoxal- chiar de la acest prim volum. I-au remarcat și alții – mult mai competenți decât mine în ale literaturii- vâna de scriitoare veritabilă. Poetul Marius Ianuș - și el un convertit la Hristos- scria în ultimul său volum, „Gânduri de pe Drumul crucii mele”: „Sunt și alți scriitori tineri - Raluca Brodner, Irina Bazon, Daniela Șontică, Cătălina Dănilă, Sergiu Ciocârlan și Alexandra Svet sunt doar câțiva dintre ei - care au adus bucăți de literatură și jurnalistică ortodoxă de calitate, scrieri care merită să fie luate în considerare de critici”.

Într-adevăr, Alexandra face parte, obiectiv vorbind, din noua generație de scriitori creștin-ortodocși. Cartea ei de debut „Floarea din asfalt” este, în fapt, una autobiografică, scrisă trepidant, în mai multe registre literare, cu scopul de a-ți arăta, dragă cititorule, că Dumnezeul nostru este unul viu și că se întâmplă și astăzi minuni, învieri nesperate ale sufletului. „Floarea din asfalt” se adaugă seriei de cărți despre întoarcerea la Hristos, apărute la noi după 1989: „Talita Kumi”(Monica Fermo), „Fuga spre câmpul cu ciori” (Savatie Baștovoi), „Între rock și iubirea fără sfârșit”(Cristian Șerban), „Întâlnirea mea cu Hristos”(Claudiu Răducu).

Stilistic vorbind, cartea are o structură postmodernistă, de puzzle. Sunt puse la bătaie, cum vă spuneam mai sus, mai multe registre narative: însemnări de jurnal, scrisori, fișe de observație, notații aruncate, sub impulsul inspirației, pe hârtie. Dar dacă forma cărții este postmodernă, fondul este tradițional, ortodox. Multe pagini amintesc de „Jurnalul fericirii” și de acele conversații suprarealiste din temnițele comuniste, strânse de Steinhardt sub deviza BUGHI MAMBO RAG.

Registrul stărilor afective, pe care îl accesează Alexandra este și el divers: citind-o plângi mai presus de voința ta, aluneci pe nesimțite în nostalgia trecutului României - populat cu oameni adevărați (Regina Maria, Căpitanul…), te înfiori de lumea artificială și plată în care ne e dat să trăim, îți retrăiești copilăria inevitabil comunistă.

Sentimentul dominant al cărții este iubirea și dorința de a iubi cu orice preț. Prin iubirea necruțătoare a autoarei sunt readuși în prezent eroii și sfinții neamului Românesc, fragmente consistente de istorie națională, confirmându-se - pentru a câta oară?- adevărul vorbelor rostite de Gabriel Marcel: a-i spune cuiva „te iubesc” înseamnă a-i spune: tu nu vei muri niciodată.

Marele atuu scriitoricesc al Alexandrei Svet este acela că a știut să stârnească, prin stilul ei, interesul tinerilor - avizi de Facebook, selfie-uri și internet - pentru valorile României interbelice și pentru memoria Sfinților Închisorilor. Cred că mulți tineri își vor regăsi sufletul pierdut, citind-o pe Alexandra.

Noutatea cărții ei cred că este dată, în primul rând, de descrierea mediului corporatist de care ea a avut curajul să se despartă și de ideologiile și practicile lui aferente: stilul cool, accentul pus pe vibrație, pe trăiri hedoniste duse până la paroxism, experimentarea drogurilor și a filosofiilor exotice, luminile electrizante ale rampei și ale egoului, fascinația pentru imagine, corporal și idolatrizarea trupului. Sasha a știut să își redescopere rădăcinile ei românești și să adere ardent la valorile României profunde, uitate și îngropate adânc de lacheii politici și intelectuali ai Noii Ordini Mondiale.

În Omiliile sale despre pocăință, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Diavolul nu se bucură atâta când păcătuim, cât se bucură când deznădăjduim”. Dragă cititorule, Alexandra a reușit să scrie o carte-balsam (în paginile ei vei găsi și aur și smirnă și tămâie aduse în dar Domnului Hristos) pentru sufletele deznădăjduite. Tu, când te vei simți deznădăjduit, deschide cartea aceasta și citește câteva fraze la întâmplare. Ziua ta va fi mai luminoasă, iar cerul României de mâine va fi mai puțin mohorât.