Autonomia și modul ei de proclamare
Decizia Conferinței pan-ortodoxe presinodale, 10-17 octombrie 2015
În conformitate cu hotărârea Sinodului Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, 21- 28 ianuarie 2016
A V-a Conferință Pan-ortodoxă Presinodală, care a lucrat pe textul adoptat și aprobat de către Comisia inter-ortodoxă pregătitoare de la Chambésy din 9 - 17 decembrie 2009, "Autonomia și modul ei de proclamare", a examinat dimensiunile ecleziologice, canonice și pastorale ale instituției Autonomiei, și a căutat o formulare unanimă ce reflectă consensul pan-ortodoxe pe această temă.
Problemele examinate de către ce-a de-a V-a Conferință presinodală pan-ortodoxă, care provin din tema textului elaborat de către Comisia Interortodoxă pregătitoare, menționată anterior, au fost:
a) Noțiunea, conținutul și diverse scheme ale instituției Autonomiei;
a) Noțiunea, conținutul și diverse scheme ale instituției Autonomiei;
b) Condițiile prealabile pe care o Biserică Locală trebuie să le îndeplinească pentru a cere autonomia sa Bisericii Autocefale din care face parte;
c) Competența exclusivă a Bisericii Autocefale de a iniția și finaliza procedura de acordare a autonomiei unei părți din jurisdicția sa canonică; Biserici Autonome nefiind create în spațiul Diasporei ortodoxe;
d) Consecințele acestui act eclezial asupra relațiilor Bisericii proclamate autonom, atât cu Biserica Autocefală din care ea face parte, cât și cu celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale;
1. Instituția Autonomiei exprimă în mod canonic Statutul de independență relativă sau parțială a unei entități ecleziale concrete în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii Autocefale față de care are referință canonică.
a) În timpul punerii în aplicare a acestei instituții în practica eclezială, grade de dependență au fost formate cu privire la relațiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală din care reiese.
b) Alegerea Întâistătătorului Bisericii Autonome este aprobată sau operată de către organul eclezial competent al Bisericii Autocefale, care pomenește Întâistătătorul și la care se referă canonic.
c) In funcționarea instituției autonomiei există diferite scheme de aplicare, în practica eclezială, care sunt determinate de gradul de dependență al Bisericii Autonome față de Biserica Autocefală.
d) In anumite forme de autonomie, gradul de dependență față de Biserica Autonomă se manifestă, de asemenea, prin participarea Întâistătătorului său la Sinodul Bisericii Autocefale.
2. Competența canonică pentru a întreprinde și a finaliza procedura de acordare a autonomiei unei entități oarecare din jurisdicția sa canonică, aparține Bisericii Autocefale din care reiese Biserica Autonomă proclamată. Astfel:
a) Dacă Biserica Locală cere autonomia sa, îndeplinind condițiile ecleziale și pastorale cerute, ea prezintă cererea sa Bisericii Autocefale din care face parte, explicând motivele serioase care dictează depunerea cererii.
b) Biserica Autocefală, la primirea cererii, evaluează în Sinod condițiile prealabile și motivele de înaintare a cererii, și decide dacă să acordă sau nu autonomia. În cazul unei decizii pozitive, se promulgă Tomosul corespunzător care stabilește limitele geografice și relațiile Bisericii Autonome cu Biserica Autocefală din care reiese, în conformitate cu criteriile stabilite de tradiția eclezială.
c) Întâistătătorul Bisericii Autocefale informează Patriarhia Ecumenică și celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale de proclamarea Bisericii Autonome.
d) Biserica Autonomă se exprimă prin trunchierea de Biserica Autocefală de la care a primit autonomia în relațiile sale inter-ortodoxe, inter-creștine și inter-religioase.
e) Fiecare Biserică Autocefală nu poate acorda statutul de autonomie decât în limitele circumscripției teritoriale sale canonice. În zona diasporei ortodoxe, Bisericile Autonome nu sunt create decât numai după consens panortodox obținut de către Patriarhia Ecumenică după practica pan-ortodoxă în vigoare.
f) In cazul de acordare a statutului de autonomie în aceeași circumscripție geografică de către două Biserici Autocefale, generând, prin urmare, o contestare a autonomiei de o parte și de alta, părțile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhului Ecumenic, astfel încât acesta să găsească o soluție canonică la problemă, în conformitate cu practica pan-ortodox în vigoare.
f) In cazul de acordare a statutului de autonomie în aceeași circumscripție geografică de către două Biserici Autocefale, generând, prin urmare, o contestare a autonomiei de o parte și de alta, părțile implicate se adresează împreună sau separat Patriarhului Ecumenic, astfel încât acesta să găsească o soluție canonică la problemă, în conformitate cu practica pan-ortodox în vigoare.
3. Consecințele pentru Biserica Autonomă și relațiile sale cu Biserica Autocefală care rezultă din proclamarea autonomiei sunt următoarele:
a) Întâistătătorul Bisericii Autonome nu pomenește decât numele Întâistătătorului Bisericii Autocefale.
b) Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în Diptice.
b) Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în Diptice.
c) Biserica Autonomă primește Sfântul și Marele Mir de la Biserica Autocefală.
d) Episcopii Bisericii Autonome sunt aleși și instalați de către organismul bisericesc competent. În cazul unei anume incapacități a Bisericii Autonome în materie, aceasta este asistată de Biserică Autocefală din care reiese.
Chambésy, 15 octombrie 2015
Tradus de Roman Ortodox în Franța
***
L’autonomie et la manière de la proclamer
Résolution de la Conférence panorthodoxe préconciliaire, 10-17 octobre 2015.
Publié conformément à une résolution de la Synaxe des Primats des Eglises orthodoxes locales, 21-28 janvier 2016.
La Ve Conférence Panorthodoxe Préconciliaire, ayant travaillé sur le texte adopté et approuvé par la Commission Interorthodoxe Préparatoire à Chambésy du 9 au 17 décembre 2009 « L’autonomie et la manière de la proclamer », a examiné les dimensions ecclésiologiques, canoniques et pastorales de l’institution de l’Autonomie, et a cherché une formulation unanime reflétant le consensus panorthodoxe sur la question.
Les questions examinées par la Ve Conférence Panorthodoxe Préconciliaire, lesquelles découlent du thème du texte élaboré par la Commission Interorthodoxe Préparatoire susdite, concernaient :
v
a) la notion, le contenu et les divers schémas de l’institution de l’autonomie ;
b) les conditions préalables qu’une Église locale doit remplir pour demander son autonomie à l’Église autocéphale dont elle relève ;
c) la compétence exclusive de l’Église autocéphale d’engager et d’achever la procédure d’octroi de l’autonomie à une partie de sa juridiction canonique, des Églises autonomes n’étant pas créées dans l’espace géographique de la Diaspora orthodoxe ;
d) les conséquences de cet acte ecclésial sur les relations de l’Église proclamée autonome tant avec l’Église autocéphale à laquelle elle a sa référence qu’avec les autres Églises orthodoxes autocéphales ;
1. L’institution de l’Autonomie exprime de manière canonique le statut d’indépendance relative ou partielle d’une entité ecclésiastique concrète par rapport à la juridiction canonique de l’Église autocéphale à laquelle elle a sa référence canonique.
a) Au cours de l’application de cette institution dans la praxis ecclésiale, des degrés de dépendance ont été formés concernant les relations de l’Église autonome avec l’Église autocéphale dont elle relève.
b) L’élection du Primat de l’Église autonome est approuvée ou opérée par l’organe ecclésiastique compétent de l’Église autocéphale dont il commémore le Primat et auquel il se réfère canoniquement.
c) Dans le fonctionnement de l’institution de l’autonomie il existe divers schémas d’application dans la praxis ecclésiale qui sont déterminés par le dégré de dépendance de l’Église autonome vis-à-vis de l’Église autocéphale.
d) Dans certaines formes d’autonomie, le degré de dépendance de l’Église autonome se manifeste aussi par la participation de son Primat au Synode de l’Église autocéphale.
2. La compétence canonique pour engager et achever la procédure d’octroi de l’autonomie à une quelconque entité de sa juridiction canonique appartient à l’Église autocéphale de laquelle relève l’Église proclamée autonome. Ainsi :
a) Si l’Église locale demandant son autonomie, remplit les conditions ecclésiales et pastorales requises, elle soumet sa demande à l’Église autocéphale de laquelle elle relève, expliquant les motifs sérieux dictant la soumission de sa demande.
b) L’Église autocéphale, à la réception de la demande, évalue en Synode les conditions préalables et les motifs d’introduction de la demande et elle décide d’octroyer ou non l’autonomie. En cas de décision positive, elle promulgue le Tome correspondant qui fixe les limites géographiques et les relations de l’Église autonome avec l’Église autocéphale dont elle relève, conformément aux critères établis par la tradition ecclésiale.
c) Le Primat de l’Église autocéphale informe le Patriarcat œcuménique et les autres Églises orthodoxes autocéphales de la proclamation de l’Église autonome.
d) L’Église autonome s’exprime par le truchement de l’Église autocéphale dont elle a reçu l’autonomie dans ses relations interorthodoxes, interchrétiennes et interreligieuses.
e) Chaque Église autocéphale ne peut octroyer le statut d’autonomie que dans les limites de sa circonscription territoriale canonique. Dans le domaine de la Diaspora orthodoxe, des Églises autonomes ne sont créées qu’après consensus panorthodoxe, obtenu par le Patriarcat œcuménique selon la pratique panorthodoxe en vigueur.
f) Dans des cas d’octroi du statut d’autonomie à la même circonscription géographique ecclésiale par deux Églises autocéphales, engendrant dès lors une contestation de l’autonomie de part et d’autre, les parties impliquées s’adressent conjointement ou séparément au Patriarche œcuménique afin que celui-ci trouve la solution canonique à la question selon la pratique panorthodoxe en vigueur.
3. Les conséquences pour l’Église autonome et ses relations avec l’Église autocéphale résultant de la proclamation de l’autonomie sont les suivantes :
a) Le Primat de l’Église autonome ne commémore que le nom du Primat de l’Église autocéphale.
b) Le nom du Primat de l’Église autonome n’est pas inscrit dans les Diptyques.
c) L’Église autonome reçoit la sainte myrrhe de l’Église autocéphale.
d) Les évêques de l’Église autonome sont élus et installés par son organe ecclésiastique compétent. En cas d’incapacité certaine de l’Église autonome en la matière, celle-ci est assistée par l’Église autocéphale dont elle relève.
Chambésy, le 15 Octobre 2015
Traducere de Roman Ortodox in Franta
LEGATURI:
Textul in rusa: Автономия и способ ее провозглашения
Textul in greaca: Απόφασις το Αυτόνομον και ο τρόπος ανακηρύξεως αυτού
Crestin Ortodox: Despre autocefalie ; Bisericile ortodoxe rasaritene; Dreptul de acordare a autocefaliei in Biserica Ortodoxa
Ziarul Lumina: Drumul Bisericii Ortodoxe româneşti, până la autocefalie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu