Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană - Proiect de document pentru Sinodul pan-ortodox, aprobat la Chambésy

Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății, fraternității și iubirii între popoare 

și la eliminarea discriminării rasiale și altele

Proiect de document pentru Sinodul pan-ortodox, aprobat de către Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, la Chambésy, 21-28 ianuarie 2016

Publicat în conformitate cu o hotărâre a Sinaxei Întâistătătorilor

Biserica lui Hristos trăiește "în lume", dar "nu este din aceasta lume" (Ioan 17,11 și 14-15). Biserica este semnul și imaginea Împărăției lui Dumnezeu în istorie, căci anunță o "făptură nouă" (II Corinteni 5, 17), "un cer nou și un pământ nou în care va locui dreptatea" (II Petru 3, 13), o lume în care Dumnezeu "va șterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigăt, nici durere" (Apoc 21: 4-5) Această așteptare este deja gustată și experiată mai dinainte în Biserică, prin excelență, de fiecare dată când este slujită Sfânta Euharistie și când se reunesc "în adunare" (I Cor 11, 17)  "fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați" (Ioan 11, 52) într-un trup fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice altă formă de distincție, unde "nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască"(Galalateni 3, 28, Coloseni 3, 11), într-o lume de împăcare, pace și iubire. 

Biserica a văzut, de asemenea, acestă pregustare a "noii creații", a lumii  transformate, prin sfinții Săi care, prin asceză și virtuțile lor, au devenit deja în această viață imagini ale Împărăției lui Dumnezeu, arătând și încredințând astfel că așteptarea unei lumi de pace, dreptate și iubire nu este o utopie, ci "încredințarea celor nădăjduite" (Evrei 11: 1), care este posibilă cu harul lui Dumnezeu și lupta duhovnicească a omului. Continuu inspirată de așteptarea și pregustarea Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă problemelor omului din  toate timpurile ci, dimpotrivă, ea împărtășește îngrijorarea și problemele lui vitale, încărcându-Se, precum Domnul, de durere și de rănile cauzate de răul ce lucrează în lume și, precum bunul Samaritean, "legându-i rănile sale, turnând pe ele untdelemn şi vin" (Luca 10,34) prin cuvânt de răbdare și mângâiere (Romani 15, 4; Evrei 13, 22) și prin iubire lucrătoare. Cuvântul Său în lume nu este de a denunța, a judeca sau a condamna lumea (cf. Ioan 3,17 și 12, 47), ci de a-i procura, ca un ghid, Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu, nădejdea și certitudinea că răul, sub orice formă, nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie sa i se lase să-și urmeze cursul.

Bazându-se pe aceste principii, și în ansamblu pe experiența și învățătura tradiției sale patristice, liturgice și ascetice, Biserica Ortodoxă împarte preocupările și neliniștile omului din timpul nostru, confruntat cu problemele existențiale care preocupă lumea modernă, dorind să contribuie la rezolvarea lor, pentru a oferi lumii pacea lui Dumnezeu, "care covârșește orice minte" (Filipeni 4: 7) reconcilierea și dragostea.

A. Valoarea persoanei umane

1. Sfințenia persoanei umane, care decurge din creerea omului după chipul lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și lume, a fost sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii Ortodoxe, care s-au aplecat asupra  tainei iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în acest context, că Creatorul a pus omul pe pământ, ca o a doua lume, un macrocosmos într-un microcosmos, un alt înger, o ființă dublu creată [trup și suflet n.t.] pentru a I se închina, un stăpân al creației vizibile, un inițiat al lumii raționale, o făptură domnind peste celelalte ființe de pe pământ, (...) o ființă trăind în această lume și aspirând la o alta, întruchiparea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin îndumnezeire (Grigorie Teologul, Oratio 45.7. PG 36, 632 AB). Creația își găsește fundamentul și scopul său în Întruparea Logosului lui Dumnezeu și îndumnezeirea omului. Hristos reînnoind întru Sine pe vechiul Adam (cf. Efeseni 2,15), "îndumnezeind această făptură, omul întreg, constituie începutul împlinirii nădejdii noastre" (Eusebiu, Demostr. Evang. 4, 14. PG 22, 289A). Această învățătură a Bisericii este sursa a toată râvna creștină pentru a salva demnitatea și măreția persoanei umane.

2. Pe această bază, este esențial de a promova în toate direcțiile colaborarea inter-creștină pentru a salva demnitatea persoanei umane și pacea, astfel încât eforturile pașnice ale tuturor creștinilor să câștige mai multă greutate și putere.

3. Recunoașterea comună a valorii eminente a persoanei umane poate servi ca premiză pentru colaborarea mai largă în acest domeniu. Bisericile Ortodoxe sunt chemate să contribuie la înțelegerea și cooperarea inter-religioasă și, prin acestea, la suprimarea oricăror manifestări de fanatism; prin care vor lucra pentru reconcilierea popoarelor și biruința celor bune, care sunt libertatea și pace în lume, în slujba omului, indiferent de rasă și religie. Se subînțelege că această colaborare exclude orice sincretism și orice încercare de a impune o religie altora.

4. Suntem convinși că, "împreună-lucrători cu Dumnezeu" (I Cor 3: 9), putem progresa în acestă lucrare, împreună cu toți oamenii de bună voință care se consacră căutării adevăratei păci pentru binele comunității umane, la nivel local, național și internațional. Această lucrare este o poruncă a lui Dumnezeu. (Mt 5: 9)

B. Libertate și responsabilitate

1. Darul libertății este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu pentru om, ca purtător concret al chipului lui Dumnezeu personal, precum și în calitate de membru al comuniunii de persoane reflectată prin har, prin unitatea neamului omenesc, a vieții în Sfânta Treime și a comuniunii celor Trei Persoane. "Dumnezeu l-a creat la început pe om liber, și i-a dat liberul arbitru, cu singura restricție legea poruncii" (Grigorie Teologul, Oratio XIV, 25. PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om capabil să progreseze la infinit către perfecțiunea spirituală, dar, în același timp, implică pericolul neascultării, riscul nesupunerii față de Dumnezeu și, prin urmare, al căderii, de unde consecințele tragice ale răului în lume.

2. Consecințele acestui rău sunt imperfecțiunile și lipsurile care fac parte din timpul nostru, cum ar fi secularizarea, violența, laxitatea morală, fenomene nesănătoase cauzate de flagelul drogurilor și a altor vicii [prezente] la o parte dintre tinerii contemporani, rasismul, recurgerea la înarmări, războaie și relele sociale cauzate de acestea, oprimarea grupurilor sociale, a comunităților religioase, a națiunilor întregi, inegalități sociale, limitarea drepturilor omului cu privire la libertatea conștiinței și a libertății religioase în special, dezinformarea și manipularea opiniei publice, mizeria economică, nedreptatea în distribuția bunurilor elementare pentru viață sau absența lor totală, foametea a milioane de oameni, deportările forțate ale populației sau comerțul de oameni, afluxul refugiaților, distrugerea mediului, utilizarea necontrolată a biotehnologiei genetice și biomedicinei la începutul, durata și sfârșitul vieții umane - toate acestea menține angoasa infinită în care se zbate omenirea în zilele noastre.

3. Confruntați cu această situație, care a condus la degradarea conceptului de persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe constă astăzi de a afirma, prin predica sa, teologia sa, cultul său și activitatea pastorală, adevărul libertății în Hristos. "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conștiința, zic, nu a ta însuti, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o altă conştiinţă?"(I Cor. 10, 23-24; 10, 29). Libertate fără responsabilitate și fără iubire în cele din urmă duce la pierderea libertății.

C. Pace și Dreptatea

1. Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază diacronic locul central al păcii și dreptății în viața umană. Chiar revelația în Hristos este caracterizată ca Evanghelia păcii (Efeseni 6: 15), căci Hristos făcând pace "prin sângele crucii Sale" (Coloseni 1, 20), "venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape" (Efeseni 2, 17). "El este pacea noastră" (Efeseni 2, 14) "care covârșește orice minte" (Filipeni 4: 7) este, după cum Hristos însuși a spus Apostolilor Săi înainte de Patimile Sale, mult mai cuprinzătoare și esențială decât cea promisă de lume: "Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu" (Ioan 14, 27). Căci pacea lui Hristos este fructul copt al recapitulării tuturor lucrurilor întru El; al demnității și al măreției persoanei umane ca chip a lui Dumnezeu; a manifestării unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos; universalitatea în trupul lui Hristos al idealurilor de pace, libertate și dreptate socială; și, în final rodnicia iubirii creștine între oameni și [între] popoare. Adevărata pace este rodul biruinței pe pământ a tuturor acestor idealuri creștine. Este pacea care vine de Sus, pe care Biserica Ortodoxă o cheamă în rugăciunile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu Care pe toate le poate și Care împlinește rugăciunile celor ce vin la El cu credință.

2. Cele de mai sus arată în mod clar de ce Biserica, ca trup al lui Hristos (I Cor 12: 27), se roagă întotdeauna pentru pacea lumii întregi, care, după Sfântul Clement al Alexandriei, este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8 1369B-72A). Sfântul Vasile cel Mare adaugă: "Nu pot să fiu convins că sunt demn de a fi numit rob al lui Iisus Hristos, dacă nu sunt în stare să iubesc pe ceilalți și să trăiesc în pace cu toată lumea - cel puțin atât cât depinde de mine" (Ep. 203, 1. PG 32, 737B). Aceasta este, după cum același Sfânt Părinte menționează, atât de firesc pentru creștin încât am putea spune că nu există nimic mai specific creștin decât a lucra în favoarea păcii (Epist. 114 PG 32, 528B ). Pacea lui Hristos este forța tainică care provine din împăcarea omului cu Tatăl Său ceresc, prin bunăvoința lui Iisus Care lucrează toate în toți, creează o pace de nedescris predestinata de la începutul secolelor, ne împacă cu El însuși și, prin El însuși, cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, De nom. Div.. 11 5. PG 3, 953AB).

3. Trebuie să subliniem ca în același timp darurile spirituale ale păcii și dreptății depind de asemenea de împreună-lucrarea oamenilor. Duhul Sfânt dă darurile duhovnicești, atunci când omul caută în pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri de pace și dreptate se realizează acolo unde creștinii stăruie în credință, iubire și nădejde în Iisus Hristos, Domnul nostru (cf. I Tesaloniceni 1: 3).

4. Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt conflictele, discordia, crimele și războaiele cu consecințele lor tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele vizibile ale acestei boli, dar, de asemenea, boala însăși, păcatul.

5. În același timp, Biserica Ortodoxă consideră că este de datoria ei să încurajeze tot ceea ce este cu adevărat în slujba păcii (cf. Rom 14: 19) și care deschide calea spre dreptate, fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă a tuturor fiilor unui singur Tatăl ceresc, precum și a tuturor popoarelor care alcătuiesc familia omenirii. Ea compătimește pe toți cei care, în diferite părți ale lumii sunt lipsiți de binele păcii și al dreptății.

D. Pacea și prevenirea războiului

1. Biserica lui Hristos condamnă în general războiul, pentru că Ea-l vede ca urmare a răului și păcatului în lume; "De unde vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?" (Iacov 4,1). Fiecare război este o amenințare distructivă împotriva creației și a vieții.

În special, în cazul războaielor cu arme de distrugere în masă, consecințele ar fi înfricoșătoare, nu numai pentru că acestea provoacă moartea a nenumărate ființe umane, dar și pentru că, în plus, viața supraviețuitorilor ar deveni insuportabilă. Boli incurabile vor aparea, mutații genetice și alte rele vor fi provocate, care vor afecta in mod grav generațiile viitoare. Nu doar armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul chimic și biologic, precum și orice formă de armament care creează o iluzie de supremație și dominație asupra lumii înconjurătoare. Acest tip de armament întreține un climat de frică și lipsă de încredere și devine cauza unei noi curse a înarmărilor.

2. Biserica lui Hristos, considerând în principal războiul ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează fiecare inițiativă și fiecare efort pentru evitarea sau prevenirea războiul, prin dialog și orice alte mijloace adecvate. Dacă războiul devine inevitabil, Biserica continuă să se roage și să aibă grijă pastorală de fiii Săi care sunt implicați în conflicte militare pentru a apăra viața și libertatea lor, făcând tot felul de eforturi pentru restabilirea păcii cât mai repede.

3. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm orice fel de conflict și de război, motivate de fanatism derivate din principii religioase. Tendința fără încetare de creștere a măririi represiunilor și persecuțiilor creștinilor și a altor comunități datorită credinței lor, în Orientul Mijlociu și în alte părți, precum și dezrădăcinarea creștinismului din leagănul sau istoric, ridică îngrijorări profunde. Astfel sunt amenințate relațiile interconfesionale și interetnice existente, în același timp ce mulți creștini sunt obligați să părăsească țările lor. Ortodocșii din lumea întreagă compătimesc frații lor creștini și toți ceilalți care sunt persecutați în această regiune, și de fac apel pentru a găsi o soluție echitabilă și permanentă a problemelor din regiune.

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de naționalism și cele cauzate de purificarea etnică, a schimbărilor de frontiere de stat și ocuparea teritoriilor.

E. Biserica Ortodoxă în fața discriminărilor

1. Domnul, "rege al păcii" (Evrei 7: 2-3), dezaprobă violență și nedreptatea ( cf. Ps 10: 5), condamnă comportamentul inuman față de aproapele (cf. Mc 25[?], 41- 46 și Iacov 2: 15-16). În Împărăția Lui - imaginea și prezența acesteia în lume este Biserica - nu este loc nici pentru ură între națiuni, nici pentru dușmănie și intoleranță de orice fel (cf. Es 11: 6 și Romani 12: 10).

2. Poziția Bisericii Ortodoxe cu privire la acest aspect este destul de clară: Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu a creat de la un om "tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului" (Fapte 17, 26) și că în Hristos "nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi"(Gal 3, 28). La întrebarea "cine este aproapele meu?" Hristos a răspuns în parabola bunului Samaritean (Luca 10: 25-37). Ne-a învățat astfel să înlăturam orice barieră de dușmănie și prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă umană - indiferent de culoare, religie, rasă, sex, naționalitate și limbă - este creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și, prin urmare, este astfel un membru, cu parte egală, al comunității umane. Potrivit cu credința sa, Biserica respinge discriminarea sub formele enumerate mai sus, care implică o distincție în demnitate între oameni.

3. Biserica, respectând principiile drepturilor omului și egalitatea tratării oamenilor, are în vedere punerea în aplicare a acestor principii în lumina doctrinei sale cu privire la Taine, familie, locul bărbatului și al femeii în Biserică și valorile Tradiției bisericești, în general. Biserica își rezervă dreptul de a purta și a da mărturia învățăturii sale în spațiul public.

F. Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie a iubirii în slujire

1. Îndeplinind misiunea sa de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă are grija în mod activ de toți cei care au nevoie de ajutor, cei flămânzi, cei nevoiași, bolnavi, persoanele cu handicap, în vârstă, asuprite, răpite, prizonieri, fără adăpost, orfani, victime ale catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului de ființe umane și forme moderne de sclavie. Eforturile Bisericii Ortodoxe de a depăși sărăcia extremă și nedreptatea socială sunt o expresie a credinței sale și un serviciu pentru Domnul Însuși, care se identifică cu toți oamenii, și mai ales cu cei nevoiași "întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut" (Matei 25, 40). Biserica poate coopera cu toate instituțiile sociale în toată diversitatea ministerului său social.

2. Antagonismele și ostilitățile care stăpânesc în lume generează, de asemenea, nedreptate și inegalitate în participarea oamenilor și națiunilor la bunurile Creației divine. Ei lipsesc milioane de oameni de bunuri de primă necesitate și conduc la sărăcirea personalității umane. Ei provoacă migrații masive de populație, fac să se nască conflicte etnice, religioase și sociale care amenință coeziunea internă a societăților.

3. Biserica nu poate rămâne indiferentă proceselor economice care influențează de manieră negativă întreaga umanitate. Ea insistă asupra necesității nu numai de a construi economia pe principii morale, dar, de asemenea, de a servi în mod activ omul prin ele, urmând învățătura apostolului Pavel, "ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua" (Faptele Apostolilor 20: 35). Sfântul Vasile cel Mare a scris că "scopul pe care fiecare ar trebui să-l aibe în activitatea lui este de a ajuta pe cei nevoiași și nu să se ocupe de propriile nevoi" (Sfântul Vasile cel Mare, Regulile Mari, 42. PG 31, 1025 A).

4. Decalajul dintre bogați și săraci se adâncește dramatic ca urmare a crizei economice, care este de obicei rezultatul unei speculații galopante a reprezentanților cercurilor financiare, concentrării bogăției în mâinile unui mic număr de persoane și o activitate economică deformată, care, fiind lipsită de dreptate și de sensibilitate umană, nu servește în cele din urmă la satisfacerea nevoilor adevărate ale umanității. O economie durabilă este o economie care combină eficiența cu dreptatea și solidaritatea socială.

5. În aceste condiții tragice, se poate înțelege imensa responsabilitatea a Bisericii în lupta împotriva foametei și a oricărui formă de sărăcie ce constituie plăgi în lume. Acest fenomen din timpurile noastre, în care țările trăiesc într-un sistem economic globalizat, dezvăluie o gravă criză de identitate a lumii moderne. Foamea nu pune doar în pericol darul divin al vieții în rândul popoarelor întregi, dar afectează, de asemenea, demnitatea eminentă a persoanei umane, și, prin urmare, jignitoare pentru Dumnezeu însuși. Din acest motiv, dacă grija față de propria noastre alimentație este o problemă materială, grija față de hrana aproapelui nostru este un subiect spiritual (Iacov 2: 14-18). Prin urmare, este o datorie pentru toate Bisericile Ortodoxe să dea dovadă de solidaritate și să organizeze în mod eficient ajutorul lor pentru frații nevoiași.

6. Sfânta Biserică a lui Hristos în trupul sau universal, care include în sânul sau multe popoare, subliniază principiul solidarității umane și aprobă colaborarea largă a popoarelor și a statelor pentru rezolvarea pașnică a conflictelor.

7. Impunerea în creștere pentru omenire a unui stil de viață din ce în ce mai consumerist, lipsit de orice sprijin pe valorile morale creștine, suscită preocuparea Bisericii. În acest sens, consumerismul combinat cu globalizarea secularizantă tinde să aducă oamenii la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a  memoriei lor istorice și la uitarea tradițiilor.

8. Mass-media cade adeseori sub controlul ideologiei globalismului liberal și devine promotoarea ideologiei de consum și a imoralității. Cazurile de tratament lipsit de respect, sau chiar de hulă, a valorilor religioase, provoacă discordie și revolte  în societate, suscitând o îngrijorare particulară. Biserica avertizează credincioșii săi de pericolul manipulării conștiințelor prin intermediul mass-media, utilizarea lor nu pentru apropierea oamenilor și popoarelor, ci pentru manipularea lor.

9. Biserica se confruntă din ce în ce mai mult în răspândirea doctrinei sale și îndeplinirea misiunii sale mântuitoare pentru umanitate, cu manifestări ale ideologiei de secularizare. Biserica lui Hristos în lume este invitată să-și exprime și să evidențieze mărturia sa profetică în lume, sprijinindu-se pe experiența credinței și amintind oamenilor, în acest fel, misiunea sa reală, "proclamând" Împărăția lui Dumnezeu și cultivând conștiința unității turmei Sale. Astfel largi perspective se deschid înaintea ei, pentru că este ca un element esențial al învățăturii sale ecleziologice ca ea să prezinte lumii împărțite comuniunea și unitatea euharistică.

10. Voința unei creșteri constante a bunăstării și a consumerismului implică în mod inevitabil o utilizare disproporționată a resurselor naturale și epuizarea resurselor naturale. Lumea creată de Dumnezeu pentru ca omul "s-o lucreze şi s-o păzească" (cf. Gen 2, 15), suferă consecințele păcatului uman, "Căci făptura a fost supusă deşertăciunii - nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nădejde, Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum."(Romani 8: 20-22). Criza ecologică actuală este legată de schimbările climatice și de încălzirea globală,  și fac imperativă datoria Bisericii de a contribui prin modalitățile spirituale de care dispune, pentru a proteja creația lui Dumnezeu împotriva faptelor din lăcomie umană.

Lăcomia de a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și distrugerea mediului. Noi nu trebuie să uităm că bogăția naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului: "Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea."(Psalmul 23, 1).

Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea de a proteja creația lui Dumnezeu cultivând simțul responsabilității față de mediul înconjurător, care este un dar al lui Dumnezeu, descoperind valorile virtuților de abstinentă și moderație. Trebuie să ne amintim că sunt nu numai generațiile actuale dar, de asemeni, și cele viitoare, care au dreptul la resursele naturale pe care ni le-a dat Creatorul.

11. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de a studia științific lumea constituie un dar al lui Dumnezeu pentru om. Dar, în același timp, Biserica subliniază pericolele ce se pot ascunde în utilizarea unor progrese științifice. Biserica consideră că omul de știință este liber nu numai să facă cercetare, dar și pentru a pune capăt, atunci când principiile creștine și umane sunt încălcate. (Sf. Pavel, "Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos" (1 Corinteni 6:12) și Sf. Grigorie Teologul: "Binele nu mai este bine dacă mijloacele sunt rele" (Op. Teolog. I, 4. PG 36, 16 C). Acest punct de vedere al Bisericii apare pentru diferite probleme indispensabil pentru a defini în mod corect libertatea și pentru a scoate în valoare roadele științei, pentru care se anticipează succese în aproape toate domeniile, în particular al biologiei, care nu este lipsit de pericole. Subliniem în același timp caracterul incontestabil sfânt al vieții umane de la concepția omului până la moartea sa naturală.

12. Remarcăm în ultimii ani, dezvoltarea rapidă a bioștiintelor și a biotehnologiilor care sunt legate între ele, cu numeroase realizări, dintre care foarte multe sunt considerate benefice pentru oameni, în timp ce altele provoacă dileme de natură morală sau trebuie să fie respinse. Biserica Ortodoxă afirmă că omul nu este pur și simplu o reuniune de celule, țesuturi și organe, și nu este determinat în mod unic doar de factori biologici. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu (Gen 1, 27) și trebuie să fie tratat cu respectul cuvenit. Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia că, atâta în ​​cercetarea științifică cât și în aplicarea practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie să fie salvat dreptul absolut al oricărei persoane de a fi tratată cu respect în fiecare etapă a vieții sale, cât și voia lui Dumnezeu, așa cum se descoperă în creație. Cercetare trebuie să țină seama de principiile morale și spirituale ale vieții și de valorile și tradițiile creștine. Trebuie să fie arătat, de asemenea, respectul indispensabil pentru întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în ​​timpul utilizării acesteia de către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care Dumnezeu i-a dat-o (vezi Geneza 2:15).

13. În aceste vremuri de secularizare, vedem în mod particular apărând necesitatea de a înălța importanța sfințeniei vieții, în optica crizei spirituale ce caracterizează civilizația modernă. Confuzia între libertate și imoralitate a dus la creșterea criminalității, distrugerea și profanarea altarelor și la pierderea respectului pentru libertatea aproapelui și pentru sfințenia vieții. Tradiția ortodoxă formându-se prin experiența practică a adevărurilor creștine, este purtătoare de spiritualitate și de moralitate ascetică, care trebuiesc proslăvite și promovate în special în zilele noastre.

14. Grija pastorală deosebită a Bisericii pentru tineri și copii continuă fără slăbire, având ca scop educația lor în Hristos. Prelungirea responsabilității pastorale a Bisericii la instituția sfântă a familiei, este de la sine înțeleasă, pentru că ea este întotdeauna și în mod necesar bazată pe sfințenia Tainei căsătoriei creștine, ca unirea dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă unirea lui Hristos și a Bisericii Sale (Efeseni 5, 32). Acest lucru este în mod particular de actualitate, în fața încercărilor de legalizare în unele țări, și de justificare teologică în unele comunități creștine, a formelor de conviețuire contradictorii tradiției și doctrinei creștine.

15. În timpurile moderne, la fel ca în toate timpurile, vocea profetică și pastorală a Bisericii se adresează inimii omului, și îndeamnă cu apostolul Pavel, să adopte și să trăiască toate "câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun"(Filipeni 4,7[4, 8 n.t.]), iubirea jertfitoare a Domnului său răstignit, singura cale spre o lume de pace, dreptate, libertate și dragoste între oameni și popoare.

Traducere Roman Ortodox in Franta

***

La mission de l’Église orthodoxe dans le monde contemporain

La contribution de l’Église orthodoxe à la réalisation de la paix, de la justice, de la liberté, de la fraternité et de l’amour entre les peuples et à la suppression des discriminations raciales et autres.

Projet de document du Concile panorthodoxe, approuvé par la Synaxe des Primats des Eglises orthodoxes locales à Chambésy, 21-28 janvier 2016.

Publié conformément à une résolution de la Synaxe des Primats

L’Eglise du Christ vit ‘dans le monde’, mais elle ‘n’est pas de ce monde’ (Jn. 17,11 et 14-15). L’Eglise constitue le signe et l’image du royaume de Dieu dans l’histoire, car elle annonce une ‘nouvelle créature’ (II Cor 5, 17), ‘des cieux nouveaux et une terre nouvelle où la justice habite’ (II P 3, 13), un monde dans lequel Dieu ‘ essuiera toute larme de leurs yeux, la mort ne sera plus, il n’y aura ni deuil, ni cri, ni souffrance’ (Ap 21, 4-5) Cette attente est déjà vécue et goûtée d’avance dans l’Eglise, par excellence chaque fois qu’elle célèbre la divine Eucharistie et que se réunissent ‘en assemblée’ (I Cor 11, 17) les enfants dispersés de Dieu (Jn 11, 52), en un corps sans distinction de race, de sexe, d’âge, d’origine sociale ou toute autre forme de distinction , là ou ‘il n’y a plus ni Juif, ni Grec, il n’y a plus ni esclave, ni homme libre, il n’y a plus l’homme et la femme’ (Gal 3, 28, Col 3, 11), dans un monde de réconciliation, de paix et d’amour.

L’Eglise vit aussi cet avant-goût de la ‘nouvelle créature’, du monde transformé à travers ses Saints qui, par l’ascèse et par leur vertu, sont déjà devenus dans cette vie des images du royaume de Dieu, montrant et assurant ainsi que l’attente d’un monde de paix, de justice et d’amour n’est pas une utopie, mais, « la ferme assurance des choses qu’on espère » (Hb, 11, 1) qui est possible avec la grâce de Dieu et la lutte spirituelle de l’homme. Continuellement inspirée par l’attente et par cet avant-goût du Royaume de Dieu, l’Eglise ne reste pas indifférente aux problèmes de l’homme à toutes les époques, tout au contraire elle partage son inquiétude et ses problèmes vitaux, se chargeant, comme son Seigneur, de la douleur, des blessures, suscitées par le mal qui agît dans le monde et comme le bon Samaritain, panse ses plaies, en versant de l’huile et du vin (Lc 10,34) « par la parole de patience et de consolation » (Rom 15, 4, Hb 13, 22) et par l’amour actif. Sa parole envers le monde n’a pas pour but de dénoncer, de juger ou de condamner le monde (Jn 3,17 et 12, 47), mais de lui procurer comme guide l’Evangile du Royaume de Dieu, l’espoir et la certitude que le mal, sous n’importe quelle forme, n’a pas le dernier mot dans l’histoire et qu’il ne faut pas lui laisser diriger son cours.

Se basant sur ces principes et sur l’ensemble de l’expérience et de l’enseignement de sa tradition patristique, liturgique et ascétique, l’Eglise orthodoxe partage les soucis et les angoisses de l’homme de notre époque confronté aux problèmes existentiels qui préoccupent le monde moderne, désirant contribuer à leur résolution afin d’offrir au monde la paix de Dieu « laquelle surpasse toute intelligence » (Phil 4, 7) la réconciliation et l’amour.

A. La valeur de la personne humaine

1. La sainteté de la personne humaine, découlant de la création de l’homme à l’image de Dieu et de sa mission dans le plan de Dieu pour l’homme et le monde, fut la source d’inspiration pour les Pères de l’Église orthodoxe qui se sont penchés sur le mystère de l’économie divine. Saint Grégoire le Théologien souligne dans ce contexte que le Créateur a placé l’homme sur terre, tel un second monde, macrocosme dans le microcosme, tel un autre ange, un être double crée pour L’adorer, un surveillant de la création visible, un initié du monde intelligible, un être régnant sur les êtres de la terre (…) un être vivant dans ce monde et aspirant à un autre, l’achèvement du mystère, s’approchant de Dieu par la théosis (Grégoire le Théologien, Oratio 45,7. PG 36, 632AB). La création trouve son fondement et son aboutissement dans l’incarnation du Logos de Dieu et la divinisation de l’homme. Le Christ, en renouvelant en Lui-même l’ancien Adam (cf.Eph. 2,15), « divinisait, ce faisant, l’homme entier, ce qui constituait le début de l’accomplissement de notre espérance » (Eusèbe, Demostr. Evang. 4, 14. PG 22, 289A). Cet enseignement de l’Eglise est la source de tout effort chrétien pour sauvegarder la dignité et la grandeur de la personne humaine.

2. Sur cette base, il est indispensable de promouvoir dans toutes les directions la collaboration interchrétienne pour sauvegarder la dignité de la personne humaine et la paix, de manière à ce que les efforts pacifiques de tous les chrétiens acquièrent plus de poids et de force.

3. La reconnaissance commune de la valeur éminente de la personne humaine peut servir de prémisse à une collaboration plus large en ce domaine. Les Églises orthodoxes sont appelées à contribuer à la concertation et à la collaboration interreligieuses et, par ce biais, à la suppression de toute manifestation de fanatisme ; par-là elles œuvreront en faveur de la réconciliation des peuples et du triomphe des biens que constituent la liberté et la paix dans le monde, au service de l’homme, indépendamment des races et des religions. Il va de soi que cette collaboration exclut tout syncrétisme ainsi que toute tentative d’une religion de s’imposer aux autres.

4. Nous sommes convaincus que, associés à l’œuvre de Dieu (I Cor 3, 9), nous pouvons progresser dans ce ministère en commun avec tous les hommes de bonne volonté qui se consacrent à la recherche de la paix véritable pour le bien de la communauté humaine, au niveau local, national et international. Ce ministère est un commandement de Dieu. (Mt 5, 9.)

B. Liberté et responsabilité

1. Le don de la liberté est l’un des plus grands dons de Dieu à l’homme, aussi bien en tant que porteur concret de l’image d’un Dieu personnel, aussi bien qu’en tant que membre de la communion des personnes reflétant par la grâce, à travers l’unité du genre humain, la vie en la Sainte Trinité et la communion des Trois Personnes. « Dieu a créé l’homme initialement libre et lui a donné le libre arbitre, avec comme seul restriction la loi du commandement » (Grégoire le Théologien, Oratio XIV, 25. PG 35, 892A). La liberté rend l’homme capable de progresser indéfiniment vers la perfection spirituelle, mais, en même temps, implique le danger de la désobéissance, le risque de l’insoumission envers Dieu et, par conséquent, de la chute, d’où les conséquences tragiques du mal dans le monde.

2. Les conséquences de ce mal sont les imperfections et les manquements qui sont l’apanage de notre temps, comme la sécularisation, la violence, le relâchement des mœurs, les phénomènes malsains engendrées par le fléau de drogues et d’autres addictions chez une partie de la jeunesse contemporaine, le racisme, la course à l’armement, les guerres et les maux sociaux causés par eux, l’oppression de groupes sociaux, de communautés religieuses, de peuples entiers, les inégalités sociales, la limitation des droits de l’homme dans le domaine de la liberté de conscience et tout particulièrement de la liberté religieuse, la désinformation et la manipulation de l’opinion publique, la misère économique, l’injustice dans la répartition des biens élémentaires pour la vie ou leur absence totale, la famine de millions d’hommes, les déportations forcées de population ou le commerce des hommes, l’afflux des réfugiés, la destruction de l’environnement, l’utilisation incontrôlée de la biotechnologie génétique et de la biomédecine sur le commencement, la durée et la fin de la vie humaine, – tout cela entretient l’angoisse infinie dans laquelle se débat l’humanité de nos jours.

3. Face à cette situation, qui a conduit à une dégradation du concept de personne humaine, le devoir de l’Église orthodoxe consiste aujourd’hui à faire valoir, à travers sa prédication, sa théologie, son culte et son activité pastorale, la vérité de la liberté en Christ. « Tout est permis, mais tout n’est pas utile ; tout est permis, mais tout n’édifie pas. Que personne ne cherche son propre intérêt, mais que chacun cherche celui d’autrui. Je parle ici, non de votre conscience, mais de celle de l’autre. Pourquoi, en effet, ma liberté serait-elle jugée par une conscience étrangère ? » (I Cor. 10, 23-24. 10, 29). La liberté sans responsabilité et sans amour mène finalement à la perte de la liberté.

C. De la paix et de la justice

1. L’Église orthodoxe reconnait et souligne diachroniquement la place centrale de la paix et de la justice dans la vie humaine. La révélation même en Christ est caractérisée comme évangile de paix (Ep 6, 15), car le Christ en instaurant la paix par le sang de sa Croix (Col 1, 20), est venu proclamer la paix, paix pour vous qui étiez loin, paix pour ceux qui étaient proches (Eph 2, 17). Il est devenu notre paix (Ep2, 14). Cette paix qui surpasse toute intelligence (Ph 4, 7), est, comme le Christ lui-même l’a dit à ses apôtres avant sa Passion, plus large et plus essentielle que celle promise par le monde : Je vous laisse la paix, c’est ma paix que je vous donne ; je ne vous la donne pas comme le monde la donne (Jn14, 27). Car la paix du Christ est le fruit mûr de la récapitulation de toutes choses en Lui ; de la dignité et de la grandeur de la personne humaine, en tant qu’image de Dieu ; de la manifestation de l’unité organique du genre humain et du monde en Christ ; de l’universalité dans le corps du Christ des idéaux de la paix, de la liberté et de la justice sociale ; et enfin de la fécondité de l’amour chrétien entre les hommes et les peuples. La véritable paix est le fruit du triomphe sur terre de tous ces idéaux chrétiens. C’est la paix qui vient d’en haut que l’Église orthodoxe appelle toujours de ses vœux dans ses prières quotidiennes, en la demandant à Dieu qui peut tout et qui exauce les prières de ceux qui viennent à Lui avec foi.

2. Ce qui précède montre clairement pourquoi l’Église, en tant que corps du Christ (I Co 12, 27), prie toujours pour la paix du monde entier laquelle, selon Clément d’Alexandrie, est synonyme de la justice (Stromates, 4, 25. PG 8, 1369B-72A). Basile le Grand ajoute : « Je ne peux me convaincre que je suis digne d’être appelé serviteur de Jésus-Christ si je ne suis pas à même d’aimer les autres et de vivre en paix avec tout le monde – au moins en ce qui dépend de moi » (Epist. 203, 1. PG 32, 737B). Cela est, comme le même Père mentionne, tellement naturel pour le chrétien qu’on pourrait affirmer qu’il n’y a rien d’aussi spécifiquement chrétien que d’œuvrer en faveur de la paix (Epist. 114. PG 32, 528B). La paix du Christ est la force mystique qui prend sa source dans la réconciliation de l’homme avec Son Père céleste, grâce à la providence de Jésus qui opère tout en tous, crée une paix indicible prédestinée depuis le début des siècles, nous réconcilie avec lui-même et, à travers lui-même, avec le Père (Denys Aréopagite, De nom. div.. 11, 5. PG 3, 953AB).

3. Nous devons souligner en même temps que les dons spirituels de la paix et de la justice dépendent aussi de la synergie humaine. Le Saint-Esprit accorde les dons spirituels, lorsque l’homme cherche dans le repentir la paix et la justice de Dieu. Ces dons de la paix et de la justice se réalisent là où les chrétiens font des efforts en faveur de la foi, de l’amour et de l’espérance en Jésus-Christ notre Seigneur (I Th 1, 3).

4. Le péché est une maladie spirituelle dont les symptômes visibles sont les conflits, les discordes, les crimes et les guerres avec leurs conséquences tragiques. L’Église essaie de guérir non seulement les symptômes visibles de cette maladie, mais aussi la maladie même, le péché.

5. En même temps, l’Église orthodoxe pense qu’il est de son devoir d’encourager tout ce qui est mis réellement au service de la paix (cf. Rm 14, 19) et qui ouvre la voie vers la justice, la fraternité, la véritable liberté et l’amour mutuel de tous les enfants de l’unique Père céleste, ainsi que de tous les peuples qui constituent une famille humaine. Elle compatit avec tous les gens qui, dans différentes parties du monde, sont privés des biens de la paix et de la justice.

D. La paix et la prévention de la guerre

1. L’Église du Christ condamne la guerre de manière générale, car elle la considère comme conséquence du mal et du péché dans le monde ; D’où viennent les luttes, et d’où viennent les querelles parmi vous ? N’est-ce pas de vos passions qui combattent dans vos membres ? (Jc 4,1).Chaque guerre constitue une menace destructive pour la création et la vie.

Surtout, en cas de guerres menées avec des armes de destruction massive, les conséquences seraient terrifiantes, non seulement parce qu’elles causeraient la mort d’un nombre incalculable d’êtres humains, mais en plus parce que la vie des survivants deviendrait insupportable. Des maladies incurables apparaîtront, des mutations génétiques et d’autres maux seront provoqués qui affecteront gravement les générations futures. Ce n’est pas seulement l’armement nucléaire qui est très dangereux, mais l’armement chimique et biologique et aussi toute forme d’armement qui suscite une illusion de suprématie et de domination sur le monde environnant. Ce type d’armement entretient un climat de peur et de manque de confiance et devient la cause d’une nouvelle course aux armements.

2. L’Église du Christ, considérant principalement la guerre comme une conséquence du mal et du péché dans le monde, encourage chaque initiative et chaque effort pour éviter ou prévenir la guerre à travers le dialogue et tout autre moyen approprié. Au cas où la guerre deviendrait inévitable, l’Église continue de prier et de prendre soin pastoralement de ses enfants qui sont impliqués dans les conflits guerriers pour défendre leur vie et leur liberté, faisant toutes sortes d’efforts pour que le rétablissement de la paix soit la plus rapide.

3. L’Église orthodoxe condamne fermement toute sorte de conflits et de guerres, motivées par le fanatisme dérivant de principes religieux. La tendance sans cesse croissante à l’augmentation des répressions et des persécutions des chrétiens et d’autres communautés à cause de leur foi, au Moyen Orient et ailleurs, ainsi que le déracinement du christianisme de son berceau historique suscite une préoccupation profonde. Ainsi sont menacées les relations interreligieuses et interethniques existantes, en même temps que beaucoup de chrétiens sont forcés de quitter leurs patries. Les orthodoxes du monde entier compatissent à leurs frères chrétiens et à tous les autres persécutés dans cette région et appellent à trouver une solution équitable et permanente des problèmes de la région.

L’Eglise orthodoxe condamne aussi les guerres suscitées par le nationalisme et celles qui provoquent des épurations ethniques, des changements de frontières étatiques et l’occupation de territoires.

E. L’Eglise Orthodoxe face aux discriminations

1. Le Seigneur, Roi de justice (cf. He 7, 2-3), désapprouve la violence et l’injustice (cf. Ps 10, 5), condamne le comportement inhumain envers son prochain (cf. Mc 25, 41-46 et Jc 2, 15-16). Dans Son royaume – l’image et la présence de celui-ci dans ce monde étant l’Eglise – il n’y a aucune place ni pour les haines entre les nations, ni pour l’inimitié et l’intolérance d’aucune sorte (cf. Es 11, 6 et Rm 12, 10).

2. La position de l’Eglise orthodoxe sur ce sujet est tout à fait claire : l’Église orthodoxe croit que Dieu à partir d’un seul homme a créé tous les peuples pour habiter toute la surface de la terre (Ac 17, 26) et que, en Christ, il n’y a plus ni Juif ni Grec, il n’y a plus ni esclave ni homme libre, il n’y a plus ni homme ni femme, car tous vous ne faites qu’un (Gal 3, 28). À la question, qui est mon prochain ? , le Christ a répondu par la parabole du bon Samaritain (Lc 10, 25-37). Il nous a ainsi appris à abolir toute barrière d’inimitié et de préjugé. L’Eglise Orthodoxe confesse que chaque être humain – indépendamment de sa couleur, de sa religion, de sa race, de son sexe, de sa nationalité et de sa langue – est créé à l’image et à la ressemblance de Dieu et est ainsi un membre à part égale de la communauté humaine. Conformément à sa foi, l’Église rejette la discrimination sous les formes énumérées ci-dessus, supposant une distinction dans la dignité entre personnes.

3. L’Eglise, respectant les principes des droits de l’homme et d’égalité de traitement des hommes, envisage l’application de ces principes à la lumière de sa doctrine sur les sacrements, la famille, la place de l’homme et de la femme dans l’Eglise et les valeurs de la tradition ecclésiale en général. L’Eglise se réserve le droit de porter et porte le témoignage de sa doctrine dans l’espace public.

F. La mission de l’Eglise orthodoxe comme témoignage d’amour dans la diaconie

1. Accomplissant sa mission de salut dans le monde, l’Église orthodoxe prend activement soin de tous ceux qui ont besoin d’aide, des affamés, des nécessiteux, des malades, des handicapés, des personnes âgées, des opprimés, des captifs, des prisonniers, des sans-abris, des orphelins, des victimes des catastrophes et des conflits armés, du trafic des êtres humains et des formes modernes d’esclavage. Les efforts de l’Église orthodoxe pour surmonter l’extrême misère et l’injustice sociale sont une expression de sa foi et un service rendu au Seigneur Lui-même, qui s’identifie à tous les hommes, et plus encore aux nécessiteux : « Tout ce que vous avez fait à l’un de ces petits qui sont mes frères, c’est à moi que vous l’avez fait » (Mt 25, 40). L’Église peut coopérer avec toutes les institutions sociales dans toute la diversité de son ministère social.

2. Les antagonismes et les hostilités qui règnent dans le monde suscitent en outre l’injustice et l’inégalité dans la participation des hommes et des nations aux biens de la divine Création. Ils privent des millions d’hommes des biens de première nécessité et conduisent à l’appauvrissement de la personnalité humaine. Ils provoquent des migrations massives de populations, font naître des conflits ethniques, religieux et sociaux qui menacent la cohésion interne des sociétés.

3. L’Église ne peut rester indifférente aux processus économiques qui influencent de manière négative l’humanité entière. Elle insiste sur la nécessité non seulement de bâtir l’économie sur des principes moraux, mais aussi de servir activement l’homme par elle, suivant l’enseignement de l’apôtre Paul, « c’est en peinant qu’il faut venir en aide aux faibles et se souvenir des paroles du Seigneur Jésus, qui a dit lui-même : Il y a plus de bonheur à donner qu’à recevoir » (Ac 20, 35). Saint Basile le Grand écrit que « le but que chacun doit avoir dans son travail est donc de venir en aide aux indigents et non de parer à ses propres besoins » (Saint Basile le Grand, Grandes Règles, 42. PG 31, 1025 A).

4. L’écart entre riches et pauvres s’élargit dramatiquement en raison de la crise économique qui est d’ordinaire le résultat d’une spéculation effrénée des représentants des cercles financiers, de la concentration de la richesse entre les mains d’un petit nombre des personnes et d’une activité économique faussée, qui, étant privée de justice et de sensibilité humaine, ne sert finalement pas la satisfaction des véritables besoins de l’humanité. Une économie viable est une économie qui combine l’efficacité à la justice et à la solidarité sociale.

5. Dans ces conditions tragiques, on peut comprendre l’immense responsabilité de l’Eglise dans la lutte contre la faim et toute forme de misère qui sévit dans le monde. Ce phénomène de notre époque, où les pays vivent dans un système d’économie mondialisée révèle la grave crise d’identité du monde moderne. La faim ne met pas seulement en danger le don divin de la vie chez des peuples entiers, mais affecte aussi l’éminente dignité de la personne humaine, et, par là, outrage Dieu lui-même. Pour cette raison, si le soin de notre propre alimentation est un sujet matériel, le soin de la nourriture de notre prochain est un sujet d’ordre spirituel (Jc 2, 14-18). Il constitue donc un devoir pour toutes les Eglises orthodoxes de se montrer solidaires et d’organiser leur aide de manière efficace aux frères nécessiteux.

6. La Sainte Église du Christ dans son corps catholique qui inclut en son sein de nombreux peuples, met en avant le principe de la solidarité humaine et approuve une plus large collaboration des peuples et des états pour la résolution pacifique des conflits.

7. L’imposition croissante à l’humanité d’un mode de vie de plus en plus consumériste, privé de tout appui sur les valeurs morales chrétiennes, suscite la préoccupation à l’Eglise. Dans ce sens, ce consumérisme combiné à la globalisation sécularisée tend à amener les peuples à la perte de leurs racines spirituelles, de leur mémoire historique et à l’oubli des traditions.

8. Les médias tombent souvent sous le contrôle de l’idéologie du globalisme libéral et deviennent les promoteurs d’une idéologie de consommation et d’immoralité. Les cas de traitement irrespectueux, voire blasphématoire, de valeurs religieuses, provoquant discordes et révoltes dans la société, suscitent une inquiétude particulière. L’Église prévient ses fidèles du danger de manipulation des consciences par les médias, de leur utilisation non pour le rapprochement des hommes et des peuples, mais pour les manipuler.

9. L’Église est de plus en plus confrontée dans la diffusion de sa doctrine et l’accomplissement de sa mission salvatrice auprès de l’humanité à des manifestations de l’idéologie de sécularisation. L’Eglise du Christ dans le monde est invitée à exprimer et à mettre en avant son témoignage prophétique au monde en s’appuyant sur l’expérience de la foi et en rappelant de cette façon sa vraie mission envers le peuple, en «proclamant» le Royaume de Dieu et en cultivant la conscience d’unité de son troupeau. De larges perspectives s’ouvrent ainsi devant elle, car c’est en tant qu’élément essentiel de son enseignement ecclésiologique qu’elle présente au monde fragmenté la communion et l’unité eucharistique.

10. La volonté d’une croissance constante du bien-être et la consommation effrénée entraînent inévitablement une utilisation disproportionnée des ressources naturelles et l’épuisement des ressources naturelles. Le monde, créé par Dieu pour être cultivé et gardé par l’homme (cf. Gen 2, 15), subit les conséquences du péché humain : « Si elle fut assujettie à la vanité – non qu’elle l’eût voulu, mais à cause de celui qui l’y a soumise – c’est avec l’espérance d’être elle aussi libérée de la servitude de la corruption pour entrer dans la liberté de la gloire des enfants de Dieu. Nous le savons en effet, toute la création jusqu’à ce jour gémit en travail d’enfantement. » (Rm 8, 20-22). La crise écologique actuelle est liée aux changements climatiques et au réchauffement de la terre et rend impérative l’obligation de l’Eglise de contribuer, par les moyens spirituels dont elle dispose, à la protection de la création de Dieu contre les effets de l’avidité humaine.

L’avidité de satisfaire les besoins matériels amène à l’appauvrissement spirituel de l’homme et à la destruction de l’environnement. Il ne faut pas oublier que la richesse naturelle de la terre n’est pas la propriété de l’homme, mais du Créateur : «C’est au Seigneur qu’appartient la terre, avec tout ce qui s’y trouve, le monde avec tous ceux qui l’habitent» (Ps 23,1).

Ainsi, l’Eglise orthodoxe souligne la nécessité de protéger la création de Dieu en cultivant le sens de responsabilité envers l’environnement, qui est don de Dieu, découvrant la valeur des vertus de frugalité et de modération. Nous devons nous souvenir que ce ne sont pas seulement les générations actuelles mais aussi celles à venir qui ont droit aux richesses naturelles que nous a données le Créateur.

11. Pour l’Eglise orthodoxe, la faculté d’étudier scientifiquement le monde constitue un don de Dieu à l’homme. Mais en même temps, l’Eglise souligne les périls que recèle l’utilisation de certains progrès scientifiques. L’Eglise considère que le scientifique est libre non seulement de faire des recherches, mais aussi d’y mettre un terme quand, les principes chrétiens et humains qui sont violés. (St Paul : «« Tout m’est permis », mais tout ne convient pas» (1 Co 6,12) et Grégoire le Théologien : « Le bien n’est plus bien si les moyens sont mauvais » (Or. Théol. I, 4. PG 36, 16 C). Ce point de vue de l’Eglise s’avère à divers titres indispensable pour délimiter correctement la liberté et pour mettre en valeur les fruits de la science, pour laquelle on prévoit des réussites dans presque tous les domaines, en particulier celui de la biologie, mais non dépourvus de dangers. Nous soulignons en même temps le caractère incontestablement sacré de la vie humaine, de sa conception à sa mort naturelle.

12. On remarque au cours de ces dernières années le développement fulgurant des biosciences et de la biotechnologie qui est liée avec elles, avec de nombreux exploits, dont un grand nombre est considéré bénéfiques pour l’homme, tandis que d’autres posent des dilemmes de nature morale ou doivent être rejetés. L’Eglise orthodoxe affirme que l’homme n’est pas simplement un ensemble de cellules, de tissus et d’organes, et qu’il n’est pas uniquement déterminé par des facteurs biologiques. L’homme est créé à l’image de Dieu (Gn 1, 27) et on doit le traiter avec le respect qui lui revient. La reconnaissance de ce principe fondamental amène à la conclusion que, tant lors des recherches scientifiques que lors de l’application pratique des nouvelles découvertes et inventions, il faut que soit sauvegardé le droit absolu de tout homme à être traité avec respect à chaque stade de sa vie, ainsi que la volonté de Dieu, telle que celle-ci fut révélée dans la création. La recherche doit tenir compte des principes moraux et spirituels de la vie et des valeurs et coutumes chrétiennes. Il faut également manifester le respect indispensable à toute la création de Dieu, tant lors de son usage par l’homme que lors de la recherche, suivant le commandement que Dieu lui a donné (cf. Gn 2,15).

13. En ces temps de sécularisation, on voit tout particulièrement apparaître le besoin d’exalter l’importance de la sainteté de la vie dans l’optique de la crise spirituelle qui caractérise la civilisation moderne. La confusion entre liberté et vie licencieuse conduit à l’augmentation de la criminalité, à la destruction et à la profanation des sanctuaires et à la disparition du respect pour la liberté de son prochain et pour la sacralité de la vie. La tradition orthodoxe, s’étant formée à travers l’expérience pratique des vérités chrétiennes, est porteuse de spiritualité et de morale ascétique, qu’il faut exalter et promouvoir tout particulièrement de nos jours.

14. Le soin pastoral spécial de l’Eglise pour la jeunesse et l’enfance se poursuit sans faillir ayant comme but leur éducation en Christ. Le prolongement de la responsabilité pastorale de l’Eglise à l’institution divine de la famille va de soi, car elle s’est toujours et nécessairement appuyée sur la sainteté du sacrement du mariage chrétien, en tant qu’union d’un homme et d’une femme, qui représente l’union du Christ et de Son Eglise (Eph 5, 32). Ceci est particulièrement d’actualité devant les tentatives de légalisation dans certains pays et de justification théologique dans certaines communautés chrétiennes de formes de cohabitation contredisant la tradition et la doctrine chrétiennes.

15. A l’époque contemporaine, comme de tous temps, la voix prophétique et pastorale de l’Église s’adresse au cœur de l’homme et l’exhorte, avec l’apôtre Paul, à adopter et vivre « tout ce qui est noble, juste, pur, digne d’être aimé, d’être honoré » (Ph 4,7), l’amour sacrificiel de son Seigneur Crucifié, la seule voie vers un monde de paix, de justice , de liberté et d’amour entre les hommes et les peuples.

LEGATURI:

Textul in rusa: Миссия Православной Церкви в современном мире

Textul in greaca: Η αποστολή της Ορθοδόξου Εκκλησίας στο σύγχρονο κόσμο

• Importanta postul si respectarea lui astazi - Proiect de document pentru Sinodul Panortodox, adoptat la Chambesy

• Taina Cununiei și impedimentele sale - Documentul aprobat în cadrul Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale la Chambésy pe 27 ianuarie 2016

• Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină - Proiect de document pentru Sinodul Pan-Ortodox adoptat la Chambésy

• Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană - Proiect de document pentru Sinodul pan-ortodox, aprobat la Chambésy

• Comunicatul oficial al Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Rezumatul stirilor aparute pe tema lucrarilor de la Chambésy