sâmbătă, 27 februarie 2016

Scrisorile IPS Ierotheos Vlachos si a lui Dimitrios Tselenghidis cu privire la Sinodul Panortodox din iunie 2016


IPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sf. Vlasie

Nafpaktos, 18 ianuarie 2016

Catre Sfântul Sinod al 
Bisericii din Grecia 
Ioannou Gennadiou 14
115 21 Atena


Preafericirea voastră, președinte al Sinodului,

In urma sesiunii din luna ianuarie a Sfântului Sinod, ne-au fost înmânate textele ce au fost pregătite pentru viitorul Sfânt și Mare Sinod, care s-a convenit sa fie ținut de Rusalii anul acesta, în afara evenimentelor neprevazute [care l-ar putea împiedica n.n.].

Printre acestea se afla și textele pregătite de Sinaxa a 5-a Pre-sinodala Panortodoxa care a avut loc la Geneva intre 10 si 17 octombrie 2015. Textele deciziilor luate au fost: 1. Autonomia si modalitatea obtinerii acesteia; 2. Relatiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine; 3. Misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea moderna; 4. Importanta postului astazi.

In scrisoarea adresata Preafericirii Voastre, care însoțește aceste documente, semnată de Mitropolitul Ieremia al Elveției, Secretar al Pregătirilor pentru Sfântul și Marele Sinod, din data de 5.11.2015, se afirmă: “Pentru certificarea deciziilor reprezentanților dumneavoastră, cărora le-au fost date personal, textele propuse au fost atașate astfel încât Biserica dumneavoastră să fie informată, pentru a aduce observații și a lua decizii pertinente”.

Astfel, pe lângă ratificarea deciziilor de către reprezentanții Bisericii noastre și informarea Acesteia, aceste texte sunt trimise și pentru a fi obținute puncte de vedere relevante și decizii din partea Bisericii noastre, adică de la Mitropoliții ierarhiei Bisericii Greciei. Se înțelege, atunci, ca aceste texte ale deciziilor sunt înmânate membrilor ierarhiei pentru a fi discutate, pentru ca Biserica va lua decizii pentru acceptarea si votarea acestora, cu votul pe care-l deține, la sesiunile Sfantului si Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.

Doua dintre aceste subiecte, anume “autonomia și modalitatea de a o obține“, precum și “importanta postului si respectarea lui astăzi”, nu ridica probleme serioase. Totuși, am serioase rezerve asupra subiectelor teologice, ecleziologice și antropologice din celelalte texte pregatitoare. Este de ajuns, aici, sa subliniez câteva astfel de subiecte, pe care le voi analiza în detaliu în curând. Asadar:

1. Textul-decizie “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” vorbește despre înțelegerea pe care o are despre unitate “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostololească” (art.1) și, după cum este afirmat, “conform naturii ontologice a Bisericii, această unitate nu poate fi ruptă” (art.6). Cu toate acestea, același document vorbește despre “dialoguri teologice între diferite Biserici Creștine și Confesiuni” și participarea Bisericii Ortodoxe în mișcarea ecumenică “în credința că prin dialog aduce, astfel, o mărturie dinamică a plinătății adevarului în Hristos si a comorilor Sale duhovnicești înaintea celor care sunt în afara ei, urmărind un scop obiectiv – a pași pe calea unității” (art.6).

Aceasta ridică mai multe întrebări: expresia “a păși pe calea unității” înseamnă că ceilalți, din afara Bisericii, se vor reîntoarce la unitate? Dacă da, cum se poate afirma, în altă parte, că dialogurile teologice bilaterale ale Bisericii Ortodoxe, prin participarea sa la mișcarea ecumenică, are loc “cu scopul de a cauta, pe baza Bisericii primare a celor Șapte Sinoade Ecumenice, unitatea pierdută a creștinilor” (art.5)? Cu alte cuvinte, este unitatea Bisericii Ortodoxe luată ca atare sau este căutată pentru că a fost pierdută?



Acest lucru e legat, de asemenea, de subiectul relației Bisericii Ortodoxe cu alte Confesiuni creștine. In timp ce “Biserica Ortodoxa, fiind Una, Sfântă Sobornicească și Apostolească în conștiința sa eclezială profundă, crede cu tărie că ocupă un loc central în problemele legate de promovarea unității creștine în lumea contemporană” (art.1), se afirmă, simultan, că “Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Culte creștine care nu se află în comuniune cu ea" dar crede, de asemenea, că, "relațiile pe care le are cu acestea din urma, trebuie să se bazeze pe o clarificare, cât mai repede și mai obiectivă posibil, a întregii probleme ecleziologice, și în special a învățăturii generale pe care o mărturisește cu privire la Taine, har, preoție și succesiune apostolică” (art.6).

Ceea ce înseamnă că Biserica Ortodoxă conștientizează celelalte Biserici creștine și Confesiuni și, din această perspectivă, relatiile Bisericii Ortodoxe cu celelalte Biserici sunt determinate în acord cu canonul 7 al celui de-al doilea Sinod Ecumenic si canonul 95 al Sinodului Ecumenic Quinisext (art.20).

Întrebare: de ce formularea de deschidere “cu restul lumii creștine” se încheie cu formularea “existenta altor Biserici creștine și confesiuni”? Există Biserici creștine altele decât Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească? Mai departe, evocarea canoanelor respective din Sinoadele Ecumenice (canonul 7 al celui de-al doilea S.E. și canonul 95 al S.Q.) sugerează “teologia baptismală” drept bază a unității Bisericii Ortodoxe cu celelalte “Biserici și Confesiuni”? După Sinodul de la Quinisext, nu au apărut și alte doctrine, pe lângă cea Romano-Catolică, precum și alte tradiții canonice de cult? Este posibil ca decizia Patriarhilor din 1756, conform căreia noi primim heterodocșii în Biserica Ortodoxă prin botez, să fie revocată indirect? Iar cei care vor continua să creadă conform învățăturii Sfinților Părinti zdruncina unitatea Bisericii și sunt “condamnati”? (art.22).

Este necesar, așadar, clarificarea conținutului acestui text în relație cu titlul său, pentru a nu crea confuzie și ambiguitate. Deși titlul este clar: “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”, există unele ambiguități în conținut, cum ar fi “recunoașterea” altor Biserici în afara Bisericii Ortodoxe și stabilirea unității plecând de la divizarea de acum. Este posibil ca această confuzie să provină din amestecarea a doua subiecte de discuție de la Sfântul și Marele Sinod într-un singur text. In orice caz, conținutul celor doua texte trebuie adus in armonie.

2. Textul “Misiunea Bisericii Ortodoxe in lumea moderna” prezintă, în general, învățăturile ortodoxe despre pace, dreptate, libertate, frățietate și dragoste între popoare și despre respingerea discriminării rasiale și de alte forme. Sigur, Sfântul și Marele Sinod trebuie să ia o astfel de decizie, de vreme ce trăim într-o lume divizată, fragmentată și intolerantă, si intr-un mediu poluat în detrimentul omului și a creației lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, observ că toate acestea sunt bazate pe o antropologie defectuoasă. In loc ca textul să facă referire la valoarea omului, se face trimitere la “valoarea persoanei umane” (Titlul cap.1, art. 4) și la “sfintenia persoanei umane” (Cap. 1, art.3), la “valoarea înaltă a persoanei umane” (Cap. 1, art.5) și în alte părți.

Desigur, la începutul documentului se afirmă că în termenul 'persoană' este condensat conținutul "creării omului conform chipului și asemănării lui Dumnezeu” (Cap.1, art.1). Totuși, se continuă prin afirmația “sfințenia persoanei umane care decurge din crearea omului după chipul lui Dumnezeu și din misiunea sa în planul lui Dumnezeu pentru om și lume a fost sursa inspirației pentru Părintii Bisericii” (Cap.1, art.3 1).

Cu toate acestea, Părintii au insistat constant în sublinierea semnificației termenului de “om”, în timp ce termenul de “persoană” este atribuit lui Dumnezeu. Nu știu texte patristice care sa vorbească despre “sfințenia” și “valoarea persoanei umane”, care este produsul teologiei catolice, după cum arata clar Lossky și care, în realitate, este o viziune ce tine de teologia post-patristica.

Formularea “valoarea și sfințenia persoanei umane” din text este asociată cu o corelație cacodoxă intre persoana umană și comuniunea dintre Persoanele Dumnezeiești. Documentul afirma că “unul din cele mai înalte daruri ale lui Dumnezeu pentru persoana umana atât ca purtător concret al chipului Dumnezeului personal, cât și ca membru al comunității de persoane în unimea neamului omenesc prin har, reflectând viata și comuniunea Persoanelor Dumnezeiești în Sfânta Treime, este darul libertății” (Cap.2, art.1).

Acest articol face referire la “comuniunea Persoanelor Dumnezeiesti”, în timp ce terminologia corectă ar fi unimea și neamestecarea Persoanelor Dumnezeiești. In Dumnezeul Treimic, există o comuniune prin natură, nu o comuniune a persoanelor, de vreme ce persoanele au, de asemenea, proprietățile lor ipostatice incomunicabile. De asemenea, problematica este și afirmația ca “persoana umana” este “purtătoarea concreta a chipului Dumnezeului personal” și “membru al unei comunități de persoane în unimea neamului omenesc reflectând, prin har, comuniunea Persoanelor Dumnezeiești în Sfânta Treime” (Cap.2, art.1). Mai departe, afirmațiile conform cărora “persoana este asociata cu libertatea și unicitatea care exprima relația și comuniunea” (Cap.1, art.1) și ca libertatea este “o componenta ontologica a persoanei” (Cap.2, 3). Dacă ar fi asa, atunci în Dumnezeu fiecare Persoană ar avea propria libertate și, astfel, unitatea Sfintei Treimi ar fi frântă. Dacă “persoana umană” este asociata cu “Persoanele Dumnezeiești” în text, atunci libertatea persoanei rezulta dintr-un punct de vedere cacodox. Mai mult decât atât, τό αὐτεξούσιον, voința este o funcție a naturii, nu a persoanei.

Am dat o explicație cu privire la acest subiect, ierarhiei, în octombrie 2015, și am arătat problemele ce reies din utilizarea termenului persoana cu privire la om, iar ierarhii nu au adus obiecții legate de această temă.

Consider că aceste pasaje ar trebui îndepărtate din text și că termenul “om” sa fie folosit în locul celui de “persoana”[Obs: in versiunea fr. a textelor apare asa în unele locuri n.n.(ROF)]. Nu exista alta exprimare mai bună atât biblică, cât și patristică și care să fie percepută astfel și de teologii apuseni, și de creștinii altor confesiuni ce nu sunt obișnuiți cu folosirea termenului de persoană în raport cu omul.

Preafericirea Voastră,

Înaintez cu respect aceste câteva, dar fundamentale remarci pe care le consider importante. Dacă aceste pasaje, care exprima o direcție teologică modernă a anumitor noi teologii, ce diferă de învățăturile patristice ortodoxe, rămân, atunci textele Sfântului și Marelui Sinod vor crea variate probleme teologice, pentru că împreună cu orice altceva, ele sprijină o teologie străină de tradiția Bisericii. Vor sprijini asa zisa teologie post-patristică și se va vedea ca acesta a fost, de fapt, scopul celor care au aranjat astfel textele.

In încheiere, îmi exprim opinia că textul “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” trebuie modificat astfel încât să exprime clar că Biserica Ortodoxa este Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și că dialogul teologic cu lumea creștină este făcut pentru ca celelalte comunități creștine să revină la unitate.

Mai departe, în ceea ce privește textul “Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană”, expresia “valoarea și sfințenia persoanei umane” ar trebui înlocuită cu “valoarea omului” și ce este scris despre comuniunea persoanelor, “unitatea neamului omenesc, reflectând, prin har, viata și comuniunea Persoanelor Dumnezeiești în Sfânta Treime” ar trebui îndepărtat.

 ***

IPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sf Vlasie

Nafpaktos, 20 ianuarie 2016

Către Sfântul Sinod al 
Bisericii din Grecia 
Ioannou Gennadiou 14
115 21 Atena

„Preafericirea Voastră, Președinte al Sinodului,

Soborul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe (6-9 martie 2014) a decis să creeze o Comisie Inter-ortodoxa Specială, constând din câte un episcop și un consilier din fiecare Biserică Autocefală. Această Comisie, printre alte îndatoriri, revizuie textele: "Biserica Ortodoxă și mișcarea ecumenică"; "Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine" și "Contribuția Bisericii Ortodoxe la promovarea păcii, dreptății și iubirii între popoare și la eradicarea formelor rasiale și a altor forme de discriminare". Această lucrare a început în luna septembrie 2014 și s-a încheiat de Sfintele Paști, în anul 2015.

Întrucât fiecare Biserică Autocefală va constitui „o singură voce”, adică un vot, la Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, rămăsesem cu impresia că revizuirea textelor urma să fie făcută de către reprezentanții Bisericii noastre, care ar primi instrucțiuni și îndrumare din partea Sfântului Sinod al Bisericii (Locale).

Cu toate acestea, am fost recent informat că textele pe marginea acestor subiecte, au fost completate de către Comisia Specială Inter-Ortodoxă și au fost deja prezentate Sfântului și Marelui Sinod, fără cunoștința ierarhilor Bisericii noastre, și nu știu ca ele să fi fost văzute de Sfântul Sinod Permanent (Local)”.

[...]

 „Ca membru al Sfântului Sinod Permanent, am cerut, în decembrie 2015, sa ni se pună la dispoziție textele, care ne-au fost oferite în ianuarie 2016. Ulterior, am studiat textele hotărâte, comparându-le cu textele redactate anterior, de cele patru Sinaxe Presinodale pan-ortodoxe, și am constatat că existau diferențe, ca urmare a revizuirii acestor texte.

Aceasta dă naștere mai multor întrebări:

Care Sfânt Sinod Permanent a aprobat revizuirea acestor texte specifice ale Sinaxelor Presinodale Pan-Ortodoxe?

Ce Sfânt Sinod Peramanent s-a ocupat de aceste subiecte și care au fost remarcile făcute?

Căror și câtor ierarhi le-au fost aduse la cunoștință acele părți care au fost revizuite?

De ce aceste texte nu au fost prezentate spre aprobare Ierarhiei, făcând referire la Sfântul și Marele Sinod fără știrea Ierarhilor?

Câți ierarhi au fost conștienți de textele revizuite, cu excepția mitropoliților Sinodului, care au fost recent înștiințați de ele, deși între timp au fost aprobate de către reprezentanții Bisericilor Autocefale și trimise Sfântului și Marelui Sinod?

Preafericite,

Întrebările care se nasc sunt grave și au nevoie de răspunsuri, care trebuie să fie transmise tuturor ierarhilor Bisericii noastre, deoarece prezentul Sinod Permanent nu este în măsură să-și asume o asemenea mare responsabilitate.

Acest lucru este deosebit de important, deoarece într-un loc se specifica: „Biserica Ortodoxă consideră de condamnat orice încercare de a diviza unitatea Bisericii din partea unor persoane sau grupuri, sub pretextul unei pretinse apărări a Ortodoxiei pure” (Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, paragraful 22). Cu alte cuvinte, în cazul în care decretele adoptate de către Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, ignorându-i pe ierarhi, călugării și teologi, vin în contradicție cu viziunea patristică, aceștia vor fi considerați răspunzători, judecați și condamnați, în cazul în care ar refuza să le pună în aplicare?
+ IPS Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfantul Vlasie”


***


Scrisoarea profesorului Dimitrios Tselenghidis către Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Chiril


Textul scrisorii, a fost încredințat blogului Graiul Ortodox de către autor.

Preafericite,

În perspectiva Sfântului și Marelui Sinod care urmează a se întruni, aș dori să vă pun înainte, încă o dată, câteva cugetări teologice ale mele, care sper să vă pară utile.

În urma unei cercetări pe care am realizat-o, am avut surpriza neplăcută să constat că Biserica Greciei – din 1961, când au început Conferințele Presinodale Panortodoxe despre Marele Sinod menționat mai sus, și până acum – nu s-a ocupat la nivel sinodal de hotărârile acestor Conferințe. Probabil că această constatare a mea este valabilă și pentru Biserica dumneavoastră. Acest fapt a condus la situația bisericească dificilă în care ne aflăm astăzi. Să avem, adică, hotărâri bisericești asupra unor chestiuni critice ale unui Mare Sinod Panortodox, pentru care, însă, există un grav deficit de validare sinodală a lor de către Sinodul Local, așa cum prevăd, de altfel, chiar Conferințele Presinodale.

În momentul de față, din punct de vedere bisericesc, ne aflăm în stadiul penultim al hotărârilor definitive ale Marelui Sinod Panortodox. Consider că – în ciuda excepționalei lor gravități – lucrurile sunt încă soluționabile. După cum se știe, Sistemul Sinodal al Bisericii noastre Ortodoxe este o lucrare a Bisericii în Duhul Sfânt, și nu se ocupă doar de chestiunile de administrație și de viață [socială], ci și de formularea exactă a învățăturii dogmatice a Bisericii. Consider mai ales că deficitul sinodal din ultimii 55 de ani poate fi cu siguranță soluționat [chiar și] acum, dacă hotărârile Sinodului Bisericii Ruse, care urmează a se întruni în viitorul foarte apropiat pentru a discuta textele propuse pentru Marele Sinod al Ortodoxiei, vor fi în acord cu conștiința de sine a Bisericii și cu experiența Duhului Sfânt în Sfânta ei Tradiție.

Și încă ceva, în strânsă legătură cu cele spuse anterior și extrem de serios. Am citit cu atenție ”Regulamentul de organizare si de functionare a Sinodului Panortodox din Creta, iunie 2016”, publicat de curând, și doresc să vă prezint o observație teologică personală.

Concret, la articolul 12 cu titlul ”VOTAREA ȘI APROBAREA TEXTELOR”, sunt menționate următoarele lucruri importante:

”Votarea textelor discutate și reconsiderate de Sinod, în conformitate cu ordinea de zi,
  1. se face de către Bisericile Ortodoxe Autocefale, iar nu de către fiecare membru în parte al delegațiilor care le reprezită la Sinod, conform hotărârii unanime în acest sens a Sfintei Sinaxe a Întâi-stătătorilor Bisericilor Ortodoxe,
  2. votul în Sinod, care se realizează pe Biserici, iar nu de către fiecare membru al delegațiilor acestora, nu exclude [eventualitatea] ca unul sau mai mulți arhierei dintr-o delegație a unei Biserici Ortodoxe Autocefale să respingă anumite intervenții în texte sau un text în întregul lui, iar dezacordul acestora se va consemna în Actele Sinodului,iar
  3. evaluarea acestor dezacorduri este însă considerată o chestiune internă a Bisericii autocefale de care aparțin, care [însă] poate să își justifice acordarea unui vot pozitiv acelor texte sau puncte respinse de unii membri ai săi pe baza principiului majorității interne, și este exprimat de Întâi-stătătorul Bisericii respective, de unde și rezultă necesitatea unui spațiu și timp anume pentru o dezbatere la nivel intern asupra respectivei chestiuni, [în cadrul Bisericii autocefale respective,] așa cum a fost prevăzut”.
În articolul de mai sus vedem că unanimitatea Marelui Sinod se limitează la un vot din partea fiecărei Biserici Autocefale Locale. Dezacordurile particulare – atât timp cât constituie o minoritate în cadrul Bisericilor Locale – sunt lăsate în seama acelor Biserici Locale, ca ”problemă locală a lor”, lucru care este inadmisibil din punct de vedere bisericesc pentru un Sinod Panortodox, atunci când obiectul dezacordului vizează o problemă dogmatică. Iar această situație este foarte probabilă. De pildă, subiectul conștiinței de sine a Bisericii și al identității acesteia, pe care îl abordează textul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină” este unul eclesiologic, adică prin excelență dogmatic. Prin urmare, nu este admisibil, din punct de vedere teologic, ca un text care este promovat spre aprobare, pe de o parte să introducă în fapt teoria protestantă a ”ramurilor” – legiferând prin acceptarea sa existența mai multor Biserici cu dogme foarte diferite –, iar pe de altă parte, ”Regulamentul de Organizare și Funcționare a Sinodului” acestuia să îi ignore în fapt pe eventualii ierarhi minoritari ai Bisericilor Locale și să nu ia foarte serios în considerare abordările teologice ale conștiinței lor episcopale.

Și aici se ridică o întrebare teologică și dogmatică foarte îndreptățită: Cum se va mărturisi într-o asemenea situație credința cea una a Bisericii, ”cu o singură gură și-o singură inimă”? Cum vor putea Părinții Sinodali să spună: ”părutu-s-a Duhului Sfânt și nouă”? Cum vor arăta că au ”mintea lui Hristos”, întocmai cum susțineau Părinții de Dumnezeu purtători ai Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii?

Preafericite,

În chestiunile dogmatice, după cum se știe, adevărul nu se găsește în majoritatea Arhiereilor sinodali. Adevărul nu este majoritar, pentru că în Biserică adevărul este o realitate Ipostatică. De aceea, și cei care nu sunt de acord cu ea sunt tăiați din Biserică, fiind caterisiți și afurisiți după caz. Sfântul și Marele Sinod nu este îngăduit să lase unor organizații sinodale inferioare subiectul extrem de serios al eventualului dezacord al episcopilor minoritari în chestiuni dogmatice. Se impune, fiind o structură sinodală superioară, să abordeze de urgență acest subiect, pentru că altfel există pericolul văzut al schismei în Biserică, tocmai în momentul în care acest Mare Sinod are ambiția să reconfirme unitatea văzută a Bisericii noastre.
Cu cel mai profund respect,
untitled
vă sărut dreapta
Dimitrios Tselenghidis
Profesor al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene


LEGATURI:

Publié par
Libellés : , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)