miercuri, 27 mai 2020

Cuvant de Înălţare de la P. Rafail Noica - cuvântul final, cuvântul de pe urmă...


Părintele Rafail Noica – Fragment din conferința  „Întâlnirea cu duhovnicul



Pe părintele Sofronie îl durea acum că, după ce trăise tot ce ne spunea şi ÎPS Ierotheos, îl durea acuma că nu avea nici putere fizică, nici timp. Ar fi voit să citească pe Sfinţii Părinţi, să îşi adâncească mintea în teologie, cum zicea el, nu teologie scolastică, ci Sfinţii Părinţi, să citească, să caute, gândindu-se la ce a însemnat gândirea asta pentru întreaga istorie a Bisericii. Şi spune părintele:Mă doare că nu am nici timp, nici forţă să mă adâncesc aşa, în teologia asta.” Şi Sfântul Siluan zice: “Socoteşti că ăsta e lucru mare?. Şi ne povestea Părintele Sofronie: “Am rămas atunci ruşinat“, îşi dădea seama că avea să primească ceva şi mai mare şi a tăcut şi, după o clipită de tăcere, Sf. Siluan zice:Mare singură este smerenia! Pentru că mândria împiedică dragostea.

Pr. Cezar Axinte și Prof. Mihail Chircor despre cultul fricii. "Ca sa nu cad in cultul fricii, eu nu mai pot vedea altfel moartea decat ca un Paste"


Emisiunea “Vestea cea bună” – Despre frică - 19 mai 2020.

Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.



Câteva spicuiri din cuvânt:


Pr. Cezar Axinte:

- Frica devine un cult. Are toate componentele unui cult, ale unei religii. Daca putem intelege ca cuvantul inseamna a te lega, a te loga, a te re-lega cu toata fiinta ta, cu tot efortul tau de un lucru, fie el si ireal, este o religie.

Practic vad ca acest cult al fricii nu face niciun fel de moft si primește pe oricine sa devina apostol, de la academicieni pana la preoti crestini, chiar si ortodocsi, si nu cred ca ar face mofturi sa primeasca si un ierarh, sau mai multi ierarhi. Adica se contureaza faptul ca, desi te numesti crestin ortodox, dar tu practici acest cult al fricii, mi-e teama ca trebuie sa spun ca,  usor-usor, te dezlegi sau te lepezi de Hristos, de credinta ta si te loghezi, te relockezi - sa spunem asa - de un alt cult, cu apostolii lui, cu dumnezeii lui. Dumnezeul acestui cult este moartea, pentru ca este singura realitate, ultima realitate inteleasa, cu stapanire abosoluta. Ori, iata ca avem aici un cult generalizat, sau denominatia unui cult generalizat care este nihilismul, este cultul mortii.

marți, 26 mai 2020

P. Savatie Baștovoi - cugetări la o ceașcă de cafea...


Pînă acum cîteva luni ni se spunea că a scrie despre moarte este un lucru trist. Acum, tot ei, ne conving că a informa doar despre morți este o nevoie imperios salvatoare. Dar este o diferență între a cugeta la moarte și nu la morți. Prima ne înalță, a doua ne sperie și ne zdrobește duhul. A cugeta este omenește, a te speria este animalic. Noi nu sîntem animale ca să murim. Noi vom învia.

Atunci cînd sînteți doborîți de tristețe, scrieți-vă testamentul. Ce aveți de lăsat și cui ați lăsa puținul vostru? Cine sînt acei cîțiva oameni cui ați vrea să le lăsați cărțile, ceașca din care vă beți cafeaua? Credeți că este cineva pe lumea aceasta care s-ar bucura să vă moștenească ceașca de cafea, cămașa de la H&M și le-ar păstra cu sfințenie? Gîndiți-vă la asta. Cît de iubiți sînteți? Pe cine iubiți? Iubiți destul încît pînă și cămașa de pe voi să fie un dar neprețuit pentru cel iubit?

Bună dimineața. Vrea cineva ceașca mea de cafea?

joi, 14 mai 2020

P. Savatie Baștovoi despre Sfânta Împărtășanie. "Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir"


Dragii mei,

Lucrurile sînt mult mai serioase decît par. Biserica și statul s-au lovit la nivel instituțional, adică la nivel de cancelarii și coridoare. Dacă vreți cu adevărat să avem biserica așa cum am moștenit-o, lăsați feisbucăreala și faceți corp comun cu Patriarhul și Sinodul în lupta pentru Liturghie.

Presiunea este foarte mare și brutală, iar lumea este proastă. Aveți răbdare și înțelepciune. Nu rupeți cămașa pe voi ca Petru, strigînd: "Doamne, dacă toți Te vor părăsi, eu nu!"

Uniți-vă într-un corp comun mare și greu ca o piatră de care se vor sfărîma toți cei care ne lovesc.

Niciodată nu a mai fost o astfel de presiune pe Biserica Ortodoxă, niciodată nu am fost loviți în chiar inima Bisericii, adică să ni se impună profanarea Sfîntului Potir. Pînă acum Biserica era văzută de statele ateiste doar ca o mare adunare de oameni cu aceleași idei, dar acum cineva acolo "sus" a înțeles că Biserica este Hristos și că Hristos este în Potir.

Aveți răbdare și dragoste. Lupta noastră nu este împotriva trupurilor acestor trecătoare, ci împotriva duhurilor răutății care sînt în văzduhuri și care le insuflă unor conducători atei ideile prin care să ne risipească.

Fiți tari și smeriți.

Nu este adevărat că războiul e pe sfîrșite, războiul abia începe. Ce ați văzut pînă acum a fost doar alinierea taberelor de luptă.

Așteptați-vă rîndul, toți veți fi chemați, fiecare în slujirea în care se află: arcași la arcași, călăreți la călăreți, pedestrași la pedestrași.

Iubiți-vă unii pe alții, primiți sfaturile și învățătura în duhul smereniei și al blîndeții, căci celor smeriți Dumnezeu le dă har, iar celor mîndri le stă împotrivă.

Hristos a înviat!

miercuri, 13 mai 2020

Comunicat al Sfintei Chinotite din Sfântul Munte Athos cu privire la coronavirus. "Această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe"


Comunicat al Sfintei Chinotite din Sfântul Munte Athos

 cu privire la coronavirus


„Cu prilejul pandemiei coronavirusului, Sfânta Chinotită a Sfântului Muntelui Athos părtașă setei duhovnicești a tuturor celor care doreau să meargă la biserică să se închine patimilor dătătoare de viață și Învierii Domnului și să se împărtășească, cu pregătirea duhovnicească cuvenită, cu Preacuratele Taine, însă au fost constrânși să stea în carantină, simte nevoia să ia o poziție publică în această privință.

Sfânta Împărtășanie este izvorul sfințirii, al mântuirii, al nădejdii, al luminii și al participării la viața în Hristos și în niciun chip nu este cauză de transmitere a bolilor infecțioase sau a oricărui alt rău. Acest lucru îl mărturisește experiența de veacuri a Bisericii, este ceea ce învață întru cunoștință Biserica noastră, este ceea ce credem cu tărie, ca și creștini și mădulare credincioase ale Acesteia. Biserica a fost și va rămâne dătătoarea bunătăților veșnice, a Trupului și a Sângelui lui Hristos, prin care este posibil să ne unim cu Hristos Cel răstignit și înviat, biruind moartea.

Ne exprimăm întristarea pentru declarațiile publice care pledează pentru abținerea de la Sfânta Împărtășanie, subliniind că această Taină a Bisericii Ortodoxe, care este cea mai mare, este absolut de trebuință pentru viața duhovnicească și nu este cu putință să fie obligați credincioșii să fie lipsiți de ea.

Sfânta Chinotită nu este împotrivitoare măsurilor de prevenire împotriva coronavirusului și respectă eforturile autorităților de Stat, ale oamenilor de știință și ale celor ce lucrează în domeniul medical, pentru a face față pandemiei. Facem, cu ajutorul lui Dumnezeu, ceea ce este omenește posibil, iar măsurile de protecție au fost luate și sunt respectate până în ziua de azi, cu grijă și discernământ, și în Sfântul Munte. Totuși, această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe, având ca rezultat îngrădirea libertății religioase și a cultului creștin.

În circumstanțele actuale, dificile, ale pandemiei, există o nevoie crescută de a recurge la ajutorul lui Dumnezeu, de a participa la tainele mântuitoare ale Bisericii, de a chema ajutorul dumnezeiesc și mijlocirea sfinților prin diferitele mijloace pe care le cunoaștem din experiența eclezială de-a lungul secolelor, adică săvârșirea procesiunilor cu sfintele icoane și prascumpele moaște, citirea rugăciunilor speciale, săvârșirea slujbelor speciale.

Timpul încercărilor va trece, măsurile restrictive vor fi ridicate treptat, dar acestă încercare, pe care Domnul a permis-o pentru păcatele noastre, să fie o ocazie pentru pocăință sinceră și de reîntoarcere la învățătura Sfintei Evanghelii, a lui Hristos cel Înviat, care este nădejde, nu doar pentru fiecare în mod personal ci pentru lumea întreagă, a lui Hristos Care alungă toată frica, căci El este Biruitorul morții.

În perioada liturgică a Sfintelor Paști pe care o traversăm, să ne unim cu Domnul prin pocăință, dragoste, milostenie, compătimire față de slăbiciunea aproapelui nostru, răbdare, credință neclintită și „toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Hristos a înviat! "


marți, 12 mai 2020

Sfântul Iacov Tsalikis, un om în care încăpea toată smerenia din lume, nedorind nicicând să rănească nici om, nici înger...


Sfântul Iacov Tsalikis, Sfântul care s-a asemuit lui Hristos prin iubirea și mila pe care a arătat-o aproapelui


Sfântul Iacov Tsalikis a fost un adevărat păstor de suflete. Avea foarte multă înțelegere și răbdare cu oamenii în spovedanie. De fiecare dată îi sfătuia: "să nu vă fie rușine, să nu ezitați, veniți la spovedanie orice ați face! Chiar și pentru cel mai mare păcat duhovnicul are putere de la Stăpânul Hristos și de la Sfinții Apostoli să vă ierte toate păcatele".

Sfântul vedea întotdeauna stările noastre, păcatele noastre, problemele noastre și rușinea noastră de a-i spune anumite lucruri. Era ajutat și de harisma prorocească pe care o avea, și ne spunea anumite lucruri înainte ca noi să le facem. Avea un fel atât de nobil de a se comporta, nedorind nicicând să rănească. Din contră, ne dădea curaj, ne îndreptățea și îți dădeai seama că înaintea ta ai un om înțelegător, cu duh adevărat de părinte, care te poate înțelege și știe ce se întâmplă în planul luptei duhovnicești.

Dragostea pe care o arăta credincioșilor în spovedanie era nemărginită. Dar și smerenia lui! Smerenia și inima lui înfrântă te ajutau să-ți deschizi inima și să-i vorbești. Simțeai că ai înaintea ta un om în care încape toată smerenia din lume, încât puteai să-ți deschizi sufletul și să-ți arăți cu multă ușurință cele mai întunecate aspecte ale tale. De multe ori el cădea în genunchi înaintea ta, atunci când te spovedea, și-și atingea fruntea de pământ, iar acolo, îngenunchiat, aștepta să te asculte.

Nu exista situație să spovedești ceva Părintelui Iacov și să te rușinezi de cele ce i-ai spus. Si acest lucru se arata din modul în care continua relația pe care o avea cu ucenicii lui. Te primea cu aceeași bunătate și dragoste, care le avea pentru tine dintotdeauna. Tu mergeai rușinat din pricina celor pe care le aveai de spus, iar el te îmbrățișa de fiecare dată, și nu dădea loc vreunei bănuieli, să simți oricât de puțin că ar fi influențat de ceea ce i-ai spus.

Starea lui era una de bucurie. Întotdeauna avea bucurie înlăuntrul lui, pentru faptul că tu te-ai spovedit și ai scos din tine ceea ce te ținea departe de Dumnezeu, ceea ce era murdar și păcătos. Niciodată nu folosea o voce aspră pentru nimeni din cei pe care îi spovedea. Nu respingea pe nimeni. Știa totdeauna să iconomisească pe oameni, să le găsească mijloacele potrivite de vindecare, fără să rănească și fără să obosească peste măsură pe nimeni.

Mai spunea așa: "În Biserica ne găsim sănătatea, mângâierea, nădejdea și mântuirea sufletelor noastre".


În timpul Sfintei Liturghii strălucea cu totul, ca un înger pământesc. Spunea Ecteniile și simțea cum cuvintele ieșeau din inimă și le transmitea celorlalți credincioși care, asemenea, le simțeau și le trăiau și aceștia. Slujea cu desăvârșită dăruire lui Dumnezeu, trăind fiecare eveniment al Sfintei Liturghii.

În timpul Sfintei Liturghii nu era singur în Sfântul Altar, ci mulțime de îngeri erau cu el, slăvindu-L pe Dumnezeu. Le atingea aripile și foșnetul lor le simțea în urechi. De multe ori vedea pe Sfinții Îngeri venind la Sfânta Masă și nu putea să iasă la Vohodul Mare. Psaltul continua: "Ca pe Împăratul Tuturor să-L primim...". Iar atunci Arhanghelul, cu aripa sa îi atingea umărul și îl împingea ușor, conducându-l astfel spre ieșirea din Sfântul Altar. De altfel, erau mulți îngeri în Sfântul Altar, pe care el însuși îi vedea și le spunea: "iertați-mă, Sfinților Îngeri, dați-vă puțin la o parte, ca să trec"...


Sursa: traducere de
Ελευθερία-Χαρά din : Ένας Σύγχρονος Αγιος, Ο Όσιος Ιάκωβος Τσαλικης, Έκδοση των Πατέρων της Ιεράς Μονής του Οσίου Δαβίδ Γέροντος, Λίμνη Εύβοιας 2018
și
Παύλου Μητρολίτου Σισανίου, Άνθρωπος που δεν είναι ταπεινός δεν μπορεί να αγαπήσει - Ο Άγιος Ιάκωβος Τσαλίκης όπως τον έζησα, Εν πλώ, Αθήνα 2019


duminică, 10 mai 2020

Primăvara asta e aparte...


In orașul Berane din Muntenegru


Arhim. Emilianos Simonopetritul, un alt Gheron Iosif


Prima întâlnire dintre papa Efrem Katunakiotul și Părintele Emilianos Simonopetritul


La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos. Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine:

Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune... cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște lukumi și să plece!

Părintele Emilianos cum era din fire binevoitor, respectuos, luminos, și-a dat jos, cu respect, potcapul călugăresc și stătea în fața părintelui Efrem.

Sunt egumen la Meteora”, s-a prezentat.

Părea că venise să discute cu mult dor să vorbească despre rugăciunea minții.

La Meteora vine multă lume”, zise Papa Efrem, având încă înlăuntrul său o împotrivire față de musafirul nepoftit. Voia să-i zică să vină în Sfântul Munte, însă ceva l-a înștiințat în interior, cum că ar fi greșit cu gândul față de acel stareț tânăr de la Meteora, care s-a ostenit mult, cu alți doi părinți, să vină până acolo ca să-l întâlnească.

Nu cumva îl nedreptățesc?”, se gândea Papa Efrem. A ieșit să îi aducă o kerasma, dar era plin de îndoială.

Ce-ar fi să primesc înștiințare?”, și-a spus pentru a se asigura. Se duse, așadar, în bisericuță, în fața icoanei Maicii Domnului să-i dea răspuns în legătură cu musafirul de la Meteora. A făcut două-trei metănii, iar apoi i-a spus Maicii Domnului:

Măicuța mea, să îi vorbesc sau nu?

Atunci aude un glas din icoană:


Ai găsit un al doilea Gheron Iosif Isihastul!

S-a speriat atunci, Papa Efrem, și l-au luat toate transpirațiile.

Am păcătuit!

Atunci l-a luat pe Părintele Emilianos cu el și s-au pierdut câteva ore în discuții, și de atunci au devenit prieteni nedespărțiți.

sâmbătă, 9 mai 2020

Arhim. Emilianos Simonopetritul în îmbrățișarea lui Dumnezeu - Fragment dintr-o conferință a Arhim. Elisei Simonopetritul


Fragment dintr-un rezumat al conferinței

 "Viața și învățătura Preacuviosului Gheronda Emilianos Simonopetritul"

ținută de Arhim. Elisei, Starețul Măn. Simonos Petra,

la Kalamaria, în Postul Mare din 2019


Unul dintre monahii săi, care și-a notat amintirile despre Arhim. Emilianos, ne invită să vedem în el un om care nu se mulțumea cu viața prezentă. Un om care se nevoia să depășească limitele acestui spațiu și timp, pentru a găsi o nouă viață, unde își potolea foamea și își stingea setea pe care le încerca în cele mai adânci ale lăuntrului său. O viață care, așa cum spunea el însuși, merită să fie trăită.

Era un om îndrăgostit de Dumnezeu, care se aventura să riște totul pentru a-L câștiga pe Cel iubit. În această aventură, începe să-L cheme cu insistență pe Cel iubit, Care rămâne însă ascuns - înțelegeți că această Persoană este Hristos Însuși. Gheronda Îl cheamă deci, Îi cere să se manifeste, să intre în dialog cu el. Ajunge la o epuizare totală prin aceste înspăimântătoare nevoințe, prin aceste strigăte, prin această expectativă, aceste așteptări, aceste dorințe... Atunci, în mijlocul acestor lupte, a acestor căutări neliniștite, a ascezei, aude pentru prima oară șoapta ființei ascunse. Ce îi spune?

- Liniștește-te! Sunt aici. N-ai nevoie să mă cauți, nici să strigi așa de tare.

Cel ce căuta se liniștește, și, încetul cu încetul, liniștea se așează, se adâncește înlăuntrul lui, stăpânindu-l, fiind însoțită totodată de o înflăcărată iubire și grijă pentru el. În această taină a unei adânci și tăcute bucurii, Gheronda își va da seama de ceva, pentru prima oară: simte că cineva se apropie prin spatele lui, îi acoperă ochii și îl întreabă încet:

- Ghici cine sunt?

Se întreabă:

- Oare, cine ai putea fi?  Ești tu prietenul cutare? Sau acela? 

- Nu!

- Oare ești Tu Dumnezeul meu?

- Da! Eu sunt! Răspunde persoana ascunsă.

Atunci îi descoperă ochii, vine în fața lui, își deschide brațele și îl îmbrățișează.

El îl întreabă:

- Tu ești, Dumnezeul meu pe Care Îl caut?

- Da, Eu sunt. Nu mă recunoști? Atâta timp e de când strigi după Mine, și acum te întrebi cine sunt?

Rămâne ca amețit un moment îndelungat, căci Prietenul său deja a dispărut. L-a văzut pentru prima dată pe Cel pe Care sufletul său Îl iubește. L-a văzut! Cum l-a văzut? El singur știe cum! L-a văzut! Ce a văzut? A văzut o lumină strălucitoare. Dar, când din nou a fost singur, experiența lui s-a dezvoltat  și s-a schimbat! Atunci a început o mare aventură, pe care nu și-a imaginat-o niciodată. Ce s-a întâmplat? Această lumină l-a determinat să se privească pe el însuși, că ar fi vrut sau nu. Să observe întregul lăuntru al inimii sale. Si, după vederea acestei strălucitoare lumini, a avut vederea întunericului, vederea propriului sine. L-a văzut în mod clar, în mijlocul luminii. Nu știa! Credea, așa cum toți dintre noi cred, că era un Părinte duhovnicesc important. De un anumit nivel. Dar acum contemplă adevărul: până în prezent se înșela! Iși făcea iluzii. Acum nu suportă să privească în față acest adevăr, nu poate să-l primească. Toți spunem că suntem păcătoși, dar ceva în noi spune că suntem cineva bine. Avem harisma cutare, suntem deștepți, avem rasă... Suntem asta sau ailaltă. Si totuși, avem înlăuntrul nostru această slăbiciune, acest întuneric...

Atunci Gheronda plânge și suferă. Dar, în același timp, își amintește de Prietenul său iubit. Trăirile avute îl răscolesc și acest Prieten ascuns începe să îi trimită provocări secrete, îi face, ca să spunem așa, contra-atacuri.

- Dacă vrei prietenia mea, e absolut necesar ca să accepți golătatea ta. Dacă o accepți, te voi copleși de toate bunurile, și voi alunga orice urâțenie, orice răutate care e asupra ta.

Iată, frații mei, cum începe adevărata pocăință, adevărata cunoaștere de sine!

- Dacă nu accepți această dezgolire și persiști să spui că ești cineva, atunci, rămâi cum ești. Dacă decizi să te ascunzi de tine însuți de adevărul a ceea ce ești, și nu-l accepți, voi pleca, voi fi absent.

Cu greutate, cel ce căuta s-a decis să spună "da". Bucuria a revenit în inima lui. În sânul acestei trăiri, de-acum umile, tresăririle celui Preaiubit l-au călăuzit.

- Da, așa sunt! Vino deci Tu, Cel ești Lumina! Vin-o și îmbracă-mă. Îmbracă sufletul meu dezgolit.

Întâlnirea crește mai departe... Hristos revine și lumina strălucește din nou cu putere, dar acum lumina a pătruns profund în el și i-a luminat toate locurile întunecate, toate ungherele cele mai ascunse ale inimii.

- Accepți, deci, că ești nimic, și că Eu sunt totul pentru tine? Dacă da, Eu sunt cu tine.

După aceasta n-a mai fost vorba doar de o suită de întâlniri, ci de o viață nouă. În acel moment extrem de critic al cunoașterii de sine, unde "da" sau "nu" ia dimensiuni eterne, Gheronda Emilianos a gustat dragostea lui Dumnezeu și a acceptat să recunoască că zăcea în umbra morții, a stării căzute a omului. A înțeles cum omul a căzut, și a realizat amploarea rănirii firii umane.

Cu bucurie, deci, s-a dat în întregime Hristosului său iubit, fără să pună vreo condiție. L-a cucerit pe cel Atotputernic. A câștigat mărgăritarul prețios. Era gata să asculte de orice poruncă de-a Sa, să îndeplinească orice îi cerea, orice voia; copleșit de toate bucuriile și virtuțile Celui ce este toată vârtutea. Mai ales, era atras de dragostea de nedescris, dragostea care e tare ca moartea. Era din ce în ce mai însetat să intre mai deplin, și pentru totdeauna, în tainele lui Dumnezeu, să devină una cu El.

Prietenul ceresc, ca Atotputernic, îl răpește și îl duce acolo Sus - așa cum adeseori spunea el însuși : "acolo Sus". Aceasta s-a întâmplat de mai multe ori. În ciuda dorinței lui arzătoare de a rămâne pentru totdeauna "acolo Sus", a descins pe pământ, printre fii săi, printre oameni.

Totuși, așa cum ne spun Părintii, mai bine să nu începem să căutăm astfel de experiențe spirituale. Nu! Toți, trebuie mai întâi să începem să trăim mai întâi experiența golătății noastre, a păcătoșeniei noastre, a întunericului care este înlăuntrul nostru. Să începem cu umilință, cu ascultare, cu asceză și tot restul urmează.

Iată, frații mei, care a fost chemarea lui Gheron Emilianos. În afara acestui eveniment, a experienței care va determina calea sa, va fi în neîncetată unire mistică cu Dumnezeu, pe Care Îl căuta mereu, iar aceasta va marca duhul și învățătura pe care o va da, și care i-a inspirat pe alții.

Traducere din franceza de Român Ortodox în Franța din "Lettre aux amis des Monastères "Saint Antoine le Grand" et de la "Protection del la Mère de Dieu", 2019


Sfântul Nicolae cel Nou, Martirul din Vounena (+9 mai). Anual, un siroi de sange curge din pestera in care a vietuit sfantul, din copacul unde a fost martirizat si din mormantul sau


Creștin Ortodox/Teodor Danalache: Sfântul Nicolae cel Nou - Martirul din Vounena


Sfântul Nicolae, Marturisitorul si Noul Martir din Vounena (Vounenois), s-a nascut probabil in Asia Mica. Se spune despre el ca inca din tinerete era foarte credincios, avand o neclintita credinta in Dumnezeu si o deosebita evlavie. Tanarul Nicolae nu si-a putut ascunde frumusetea vietii, precum o lumina aprinsa nu se aseaza sub obroc, ci se pune in sfestnic, spre a lumina.

joi, 7 mai 2020

Rugaciune la Sfântul Nichifor cel Lepros, "în vremurile de cumplită încercare a molimei ce lumea toată a cuprins"


O, Sfinte Nichifore, Părintele nostru mângâietor, ales mărgăritar ce strălucești întru tăria Bisericii din vremurile de pe urmă, tu din copilărie ai fost lipsit de dragostea părinților tăi, căci rămânând orfan, toată nădejdea în Dumnezeu ți-ai pus-o. Brațele Părintești sârguiește a ni le deschide nouă, celor ce prin reaua viețuire, din fii ai lui Dumnezeu am devenit robi ai păcatului, alungând dulceața Mângâietorului Duh și ajungând să gustăm amărăciunea înstrăinării și a singurătății.

Ne rușinăm privind nemăsurata ta răbdare pe care vreme de mulți ani în boala cea cumplită a leprei ai arătat-o. Pururea în toate ai mulțumit lui Dumnezeu; în deznădejdea duhului și amărăciunea inimii neîndrăznind a grăi. Încă și viețuind alături de părintele tău duhovnicesc, Sfântul Antim, te-ai învrednicit a îmbrăca Sfânta Schimă îngerească. Cine va putea, dar, cuprinde cu mintea luptele tale? Căci bolnav fiind, cu duhul nu te-ai împuținat, și întru suferințe ziua și noaptea petrecând, săvârșit-ai încă și monahicești nevoințe, cu ascultare desăvârșită. Acestea toate te-au făcut cu adevărat ca un înger în trup căci, lămurit de patimi fiind și lucrarea rugăciunii neîncetate dobândind, ai ajuns la mult dorita îndumnezeire după har. Și încă în viață fiind, pe toți cei ce te cercetau cu veselie îi primeai, și multă mângâiere le revărsai din darul părtășiei neîncetate, ce cu Hristos în rugăciune aveai.

Iar în vremurile de cumplită încercare a molimei ce lumea toată a cuprins, cu a ta cercetare, ai făgăduit că îi vei ajuta pe toți cei ce în rugăciune aleargă către tine. Boala trupească ne înfricoșează, căci nu suntem tari în credință. De frica ce ne-a cuprins nu putem înălța privirea către Cer. Dar, în această strâmtorare, nădăjduim în marea milostivire a lui Dumnezeu, prin mijlocirile Sfinților Săi. Minunile însă sunt doar semne arătate în chip văzut, ale Împărăției Cerurilor, prin care noi ne întărim în credință. Si neputința omenească cunoscând, precum Toma dorim să ne încredințăm, pipăind Coasta cea dătătoare de viață. Dar știm că Domnul va fi cu noi până la sfârșitul veacurilor, așa cum ne-a promis. În fiecare clipă purtarea Lui de grijă, plină de iubire, ne călăuzește spre a ne împărtăși din Izvorul nestricăciunii, făcându-ne de un trup și de un sânge cu El. Aceasta este cea mai mare minune! Și tu, Sfinte Nichifore, dimpreună cu toți casnicii lui Dumnezeu, mărturisești că Trupul și Sângele lui Hristos este mai presus de orice leac, în timp ce noi uităm să-L luăm în seamă, așteptând minuni văzute, ca niște puțin credincioși ce suntem. Dar fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!
Învață-ne, dar, să ne lăsăm cu totul în voia lui Dumnezeu și ne călăuzește prin rugăciune, la limanul nădejdii și al credinței, înmulțind dragostea dintre noi, ca din adâncul inimii să mulțumim și să slăvim pe Dumnezeu, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

LEGATURI:

marți, 5 mai 2020

Canonul de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos SI Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului


Canon de pocăință către Domnul nostru Iisus Hristos



Rugăciunile începătoare


Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău. Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi. Amin.