"De Craciun, bucuria oamenilor se intalneste cu bucuria lui Dumnezeu"
La Oasa, iarna vine totdeauna mai repede. E primul avanpost in
care ninsorile isi pregatesc ofensiva asupra podisului transilvan.
Manastirea Oasa se afla in Muntii Sureanu, iar Muntii Sureanu se afla in
cer. Sureanu, Parang, Retezat. Muntii dacilor, straluminati de istorie
si, de la o vreme, si de credinta in Dumnezeu. Poate si de asta vine
iarna asa degraba la Oasa. I-e draga bisericuta de lemn, glasul
clopotului si toaca, dar mai ales rugaciunile, atat de inaltatoare,
incat ingenuncheaza si muntii, iar cerul revarsa prinos de lumina peste
pamant. Semnul Craciunului. Vifornite stelare pornesc in zbor rotit pe
deasupra turlelor manastirii, patrund in biserica si ard feeric alaturi
de lumanari. Fluturi de aur, poposind pe icoane, pe catapeteasma si
strane, pe vesmintele calugarilor ingenuncheati. Soptite la inceput,
apoi tot mai puternice, rugaciunile razbesc prin tatanii bisericii si
taie carare in iarna, cu jarul lor. Iubirea de Dumnezeu topeste zapada
si gerul, trage cerc magic in jurul bisericii, lasand sa se implineasca
si-acolo, in ieslea din varf de munte, minunea nasterii lui Hristos.
Prin
fiecare fereastra a bisericii de la Oasa se vad stelele de pe cer. De
pe fiecare stea tintuita pe bolta cereasca se vede bisericuta din Oasa.
Mica, modesta, licarind intre zapezi ca o candela, arde de bucurie si de
nadejde, in asteptarea Craciunului.
"Nimeni, in lume, nu praznuieste Craciunul ca noi"
-
Manastirea Oasa se afla deasupra lumii, aproape de cer. Cum vine
Craciunul in varf de munte? Il simtiti mai aproape pe Dumnezeu?
-
Cu-adevarat, Manastirea Oasa este deasupra pamantului. In prelungirea
cerului spre pamant. Este chiar cerul de pe pamant. A intra in manastire
este totuna cu a intra in cer. Dar in cerul unit cu pamantul. La fel ca
manastirea este si Craciunul, o alta prelungire a cerului pe pamant.
Este coborarea lui Dumnezeu printre oameni, ca om.
El vine mereu cum a
venit de la inceput: bland, smerit, plin de dragoste. Iar lumea il
primeste cu infiorare si bucurie. Chiar si necuvantatoarele se aduna in
jurul lui. Intreaga fire. Nici o vietuitoare nu ramane indiferenta de
venirea lui Dumnezeu pe pamant. Vibreaza, se bucura la fel ca si noi.
Aici, sus, in munte, toate sunt mai curate. Natura este cartea vietii
noastre. Faptele noastre, gandurile si vorbele noastre, toate sunt
imprimate in ea. Si cum aici viata oamenilor e mai curata, si natura
este la fel.
O curatenie care face ca sarbatoarea sa fie puternica, iar
Dumnezeu sa fie prezent in ea.
Il simtim pe Dumnezeu in masura in care
ne curatim. Iar asta se face prin posturi si prin intreaga noastra viata
duhovniceasca.
-
V-ati nascut in Ardeal, intr-un sat din apropiere de Ocna Mures.
Taranii transilvaneni au celebrat totdeauna Craciunul drept cea mai mare
sarbatoare de peste an. Va mai amintiti de Craciunul copilariei?
-
La noi, Craciunul era anuntat prin colinde. Satul se afla asezat pe o
vale, si cand se pornea colindatul era ceva extraordinar.
Rasuna toata
lumea, tot spatiul, cantecele se auzeau pana-n cer. Mai ales cand se
lasa intunericul si ulitele erau luminate doar de zapada si de luminile
din ferestre, colindele noastre bateau la portile raiului. Umblam de
seara si pana a doua zi dimineata, la sapte. Pana se facea iarasi zi.
Veneam acasa inghetati, dar cu sufletul plin de bucuria Craciunului.
Daca e sa privim Nasterea Domnului ca pe o propovaduire a evangheliei,
eu nu stiu sa se praznuiasca in alta parte a lumii Craciunul, in forma
si cu intensitatea pe care le are la noi.
Din pacate, azi, sarbatoarea
s-a internationalizat. Incet-incet, taina se pierde.
- De ce este asa de important sa ne intoarcem la spiritul traditional al Craciunului?
-
Trebuie sa ne intoarcem la sarbatoarea noastra traditionala, pentru ca
trebuie sa ne intoarcem la noi insine. Sa ne regasim. Si nu doar la noi,
ca persoane izolate, ci si la noi, impreuna cu tot neamul si cu
stramosii nostri. Noi nu existam in afara Craciunului. N-am fi noi. Dar
ca sa ajungem la noi prin Craciun, trebuie sa ne pregatim. Sa intram in
realitatea Craciunului, sa-l aducem in viata noastra.
Pentru asta, avem
la indemana biserica si spatiul liturgic, rugaciunile si cantarile
sfinte. Toate ne ajuta sa ne regasim sufleteste si spiritual. In felul
acesta, ne deschidem si cugetul, si sufletul spre Craciun.
Existam in
Craciun. Trecem in actualitatea noastra fiintiala.
Astazi, a fi actual
se confunda cu a fi modern. Esti la curent cu cea mai noua informatie
si, deci, esti actual. Noi nu putem fi actuali decat prin traditie, prin
durata. Actualizarea unui eveniment cum este Craciunul inseamna sa
aduci in prezent viitorul, dar si trecutul. Fara traditie, fara
specificul nostru romanesc, suntem pe langa actualitate, iar nu in ea,
asa cum se credea in mod gresit.
Traditia inseamna permanenta, iar
permanenta iti da sentimentul prezentului.
"La pacat nu se da dezlegare"
-
Oare taranii nostri praznuiau cu atata bucurie Craciunul, pentru ca
aveau nevoie de sarbatoare in viata lor, sau pentru semnificatia lui de
nastere a lui Hristos si de inceput al vietii crestine?
-
"Atata valoare avem ca popor, cata sarbatoare avem", spunea Vasile
Bancila. Un popor este cu atat mai sus pe scara valorii, cu cat are o
reprezentare mai inalta despre viata. Or, ce reprezentare mai nobila si
inalta despre viata sa existe, decat traditia romaneasca si credinta
ortodoxa? Asta e maximul. Nu trebuie decat sa le actualizam permanent si
suntem salvati.
-
Se vorbeste despre o "scara a Craciunului", pe care trebuie sa o urcam,
daca vrem sa ajungem in inima sarbatorii. Ea incepe, neabatut, cu
postul. Din pacate, esenta lui e redusa adesea doar la mancarea pe care
trebuie sa o punem in farfurii. Care este intelesul lui cel profund? De
ce trebuie neaparat sa postim?
- Trebuie sa postim cu trupul,
dar trebuie sa postim si cu sufletul, ca sa ne aparam de pacat. Postul
cu trupul e limitat temporal, pe cand postul fata de pacat este
permanent. Nu se poate da dezlegare la pacat. Asta este si esenta
postului: o viata superioara, cu atat mai mult in postul Craciunului. Nu
vorbim de un post oarecare. Cand incepe postul Craciunului, incepe
chiar Craciunul. Intram in post, cu ochii atintiti pe Craciun. Ne
pregatim pentru el, pentru a-l incorpora in viata noastra de zi cu zi.
Noi mergem din Craciun inspre Craciun. Asa cum traim si in Imparatia Cerurilor, intre "deja" si "nu inca". Imparatia cerurilor este aici, dar
inca nu-i deplina. Asa si cu Craciunul. A-nceput prin post, dar inca
nu-i deplin, mergem mai departe, pana la Craciunul deplin, la o traire
maxima a lui. Si nici aceea nu-i deplina, fiindca mai vine un Craciun,
si altul, si altul. Ne desavarsim permanent in asteptarea eternitatii nasterii lui Hristos. Asta e taina. Mergem catre Craciun, cu ochii atintiti pe Craciun. Daca nu-l aduci in prezent, in prim-planul vietii
tale, daca nu te pregatesti pentru el, daca nu-l traiesti din toata
fiinta, o sa treaca pe langa tine ca o stea cazatoare. A disparut,
inainte s-o vezi.
"Sufletul are un mare cuvant de spus"
-
Exista vreo diferenta de trairi sufletesti intre postul Craciunului si
cel al altor sarbatori crestine? Simtiti starea asta in biserica,
printre credinciosi?
- Craciunul e bucurie. Nu stiu cum e la
alte popoare, dar noi, romanii, rezonam profund la sarbatoarea
Craciunului. Este sarbatoarea neamului nostru. Poate si din cauza ca
suntem un popor care are o relatie speciala cu natura. Cu animalele, cu
tot ce ne inconjoara. Si nasterea Domnului s-a petrecut intr-un cadru
cumva natural, intr-o pestera, intre animale. Au venit si pastori acolo.
Eu cred ca prin toate astea am fost si noi reprezentati la nasterea lui
Hristos. Ne simtim ca suntem de-acolo, ca am fost de fata. Poate si din
cauza asta, avem o reactie mai puternica fata de Craciun. Si structura
noastra sufleteasca se potriveste cu el. Cred ca suntem facuti pentru a
trai adevarata stare a Craciunului.
- Dincolo de ritualul
clasic al slujbei pe care o practicati de Craciun, exista o emotie, o
lumina in plus? Sunt rugaciunile mai pline de bucurie ca altadata?
Anunta prin traire si prin ardoare marea sarbatoare ce va urma?
-
Traim o bucurie dincolo de cuvinte, dincolo de ritualul obisnuit.
Sigur, o mare parte a mesajului biblic e transmis prin cuvinte. Dar nu
tot. Sufletul are, si el, un mare cuvant de spus. Iradiaza.
Lumina
lui face ca vorbele, textele rostite in biserica sa straluceasca, sa
raspandeasca bucuria nasterii Domnului printr-o traire deosebita.
Intalnirea bucuriei ceresti cu bucuria pamanteasca. O intalnire a
bucuriei oamenilor cu bucuria lui Dumnezeu, intrepatrunderea bucuriei
lui Dumnezeu cu bucuria noastra, prin imbratisarea cerului cu pamantul.
Aceasta bucurie a ramas vie in neamul nostru, in ciuda greutatilor prin
care am trecut si prin care trecem. Dar pentru ca atmosfera aceasta
sublima, duhul biruitor al Craciunului, sa se poata imprima in viata
nostra, trebuie sa ne curatim, nu doar de rau, ci si de lumesc. Trebuie
sa inchizi un pic usa lumescului, daca vrei sa te unesti cu cerescul.
Mai ales omul de la oras. Stinge televizorul, opreste radioul, creeaza
un spatiu de liniste in jurul tau, ca sa-ti poti elibera cugetul, sa-l
intorci cu fata catre Craciun. Nu e vorba sa punem lumescul la zid, nu
asta e rostul discutiei noastre, dar el nu te ajuta, te trage inapoi.
Fa-ti o atmosfera de familie frumoasa si linistita, curata-ti casa si
impodobeste-o, primeste colindatori, creeaza-ti o atmosfera launtrica.
Daca te intorci, astfel, cu fata catre Craciun, el vine singur la tine.
Te patrunde in toata faptura ta. Nimeni n-a ajuns la Dumnezeu. Dumnezeu a
venit la noi. Si El n-a venit doar o data, vine la noi cu fiecare
Craciun. Trebuie, cum spuneam, doar sa ne intoarcem cu fata spre el. Ce
privesti, aia esti. Ce privesti te patrunde. Intra in componenta ta. Ce
simplu: priveste spre Craciun si te patrunde Craciunul. Sarbatoarea esti
tu.
"Stramosii nostri traiau pentru a fi, nu pentru a avea. Iar a fi tine de Dumnezeu"
- Sfintia voastra, de ce avem atata nevoie de sarbatoare, noi, oamenii?
-
Sarbatoarea este o explozie a vietii vesnice aici, pe pamant. Ce frumos
spunea Blaga: vesnicia s-a nascut la sat. Personalizand vesnicia in
Iisus Hristos, daca Dumnezeu e vesnicia si Hristos persoana, atunci
inseamna ca si Dumnezeu s-a nascut la sat. Si-acolo unde s-a nascut
Dumnezeu, s-a nascut si Craciunul, marea sarbatoare a venirii lui
Hristos pe pamant. Odata ce-am descoperit nivelul acesta de intelegere
si de asteptare a sarbatorii, e ca si cand am avea acces la rai. Si-am
mai putea avea raiul si alta data. De cate ori este iarasi Craciun.
- Craciunul are nevoie de-un loc anume, ca sa fie trait plenar?
-
Manifestarile de viata tin totdeauna si de un spatiu anume. Si viata
noastra calugareasca tine de un loc anume, de-un spatiu fix. Calugaria
nu se realizeaza pe strada, la intamplare, de capul fiecaruia. E intr-o
randuiala, intr-un loc, intr-o ierarhie, asa cum a randuit Dumnezeu.
Prin urmare, sarbatoarea are si ea nevoie de locul ei. Prin
individualismul asta modern, care bantuie lumea de la o vreme, incercam
sa ne facem noi sarbatorile, singuri, de capul nostru, cum credem noi,
si-asa ramanem cu un Craciun iluzoriu si cu un Iisus de buzunar.
Craciunul adevarat trebuie sa faca trecerea de la egocentrism la
teocentrism. Sa-l puna pe Dumnezeu in centrul vietii noastre. Alergam
mult dupa informatie, dupa a sti, dupa a avea valori materiale.
Stramosii nostri traiau pentru a fi, nu pentru a avea. Iar a fi tine de
Dumnezeu.
- Manastirea Oasa e inconjurata de paduri
nesfarsite, iar padurile sunt pline de salbaticiuni. Oare simt si ele ca
vine Craciunul?
- La fel ca omul, si finalitatea naturii
este de a fi transfigurata, de a fi inundata de ceresc. Parintele
Serafim Rose, care tinea foarte mult la animale, fiind fascinat, in
general, de Creatie (a studiat-o cu mare fervoare), in fiecare
dimineata, cand se trezea, iesea mai repede din chilie decat ceilalti
calugari, dadea un ocol pe la marginea manastirii si saruta toti copacii
care-i ieseau in drum. Vazandu-l, un monah l-a intrebat, mirat, intr-o
zi: "Ce faci, parinte, saruti copacii?". "Da", i-a raspuns parintele
Rose, dar nu i-a dat explicatii. Nu poti sa dai explicatii rationale la
trairi supra-rationale. Nu poti explicita suprarationalul, rational. Il
constati si te tulburi. Atata tot.
Sa va dau un exemplu. Era pe-aicea,
prin padurile astea, un om care a ramas fara munca si fara rost, cand
s-a terminat santierul barajului de pe Valea Frumoasei. Era din Moldova
si il tineam noi, la manastire. Odata, vara, lucram la fan, si stateam
pe iarba, intr-un ragaz, sa ne odihnim. De-odata, a tasnit ca un fulger o
vipera, ridicata pe coada, gata sa atace un frate. Noi ne-am cam
speriat, dar omul acela s-a apropiat de ea cu blandete, ca de-un copil
care vrea sa faca o rautate, a luat un bat si a impins-o usurel
deoparte, vorbind cu ea. "
De ce vrei sa musti?", a intrebat-o. "
N-are
nimeni ganduri rele cu tine. Sezi cuminte si vezi-ti de drum". Ca si
cand i-ar fi inteles vorbele, vipera s-a mai ridicat o data in aer, apoi
s-a dus. Vedeti, ce legaturi minunate, ce relatii pot exista intre om
si natura, atunci cand cruzimea si violenta sunt inlocuite cu [...] dragoste? Acuma, iarna, animalele trag si mai tare la oameni.
Poienile astea, ingropate in zapada, sunt pline de iepuri salbatici si
vulpi. Mai se apropie, cateodata, si ursul, numai lupii si caprioarele
coboara in vale, la adapat.
Daca omul n-ar distruge natura, am trai
intr-un paradis.
- Bunatate, toleranta, compasiune... Sunt
aceste forme ale iubirii suficiente ca sa ne apere de raul si de uratul
care ne inconjoara din toate partile?
- Binele ne pazeste de
rau.
Este atata bine si frumusete in oameni si-n natura, iar pentru a le
vedea, nu trebuie decat sa dam la o parte perdeaua raului de pe
sufletele noastre, prin lucrarea binelui. Sa invatam de la albine, care
traiesc numai din flori si, daca le intrebi cum este pamantul, iti vor
raspunde ca este plin de flori. Fiecare om este o floare. Iar
descoperind binele, adica pe Dumnezeu, vom descoperi ca pamantul este
plin de flori, adica de oameni.
- Faptul ca o obste
calugareasca se roaga in varf de munte pentru pacatele noastre ne da un
sentiment minunat si puternic de ocrotire. Vi se intoarce binele pe care
il faceti? De Sfantul Craciun, urca oameni pe munte sa va colinde, sa
fie alaturi de dvs. la slujbe si rugaciuni?
-
Binele pe care
il facem oamenilor prin rugaciune se intoarce, dar nu singur, ci
impreuna cu oamenii, inmultit de oameni si chiar inmultit in oameni.
Facand bine, nu ramai singur. Nu poate cetatea sa se ascunda in varful
muntelui, cum spune Domnul Hristos, nici cetatea binelui si a vietii nu
poate sa se ascunda.
Noi ne-am urcat in varful muntelui, ca sa luminam
lumea, nu ca sa ne ascundem de ea.
La fel cum o lumanare arde producand
lumina, asa este si viata noastra, a calugarilor, iar aceasta lumina ne
tradeaza, aratandu-ne lumii, care vine sa se incalzeasca si sa se
lumineze. Aici, la Oasa, vin in general foarte multi tineri, iar acum,
de Craciun, vin in mod special. Motiv pentru care i-am organizat intr-o
tabara de iarna.
Vin sa se spovedeasca, sa colinde, sa se impartaseasca,
sa se intalneasca, sa traiasca, dar vin si dintr-o neputinta, aceea ca
nu pot sa nu mai vina.
- Ce-ar trebui sa facem, parinte staret, ca sa meritam sarbatoarea Nasterii lui Hristos?
-
Pentru noi,
Dumnezeu s-a intrupat in om. In omul Iisus. Pentru ca apoi,
prin Iisus, sa se intrupeze in fiecare crestin. Trebuie sa stim ca
fiecare suntem intruparea lui Dumnezeu.
Diferenta este ca in Iisus
Dumnezeu s-a intrupat dupa fiinta, iar in noi se intrupeaza dupa har.
Domnul Hristos s-a nascut in istorie intr-o iesle saracacioasa si umila,
pentru ca apoi sa ni se nasca din nou, in suflet, de fiecare Craciun.
Este vorba de o nastere continua, permanenta a lui Dumnezeu, in noi
toti. Daca in urma cu doua milenii n-a existat mai mult de o pestera si
conditii saracacioase si umile, pentru nasterea lui Hristos, sa-i facem
noi in sufletul nostru o iesle mai buna si mai frumoasa, incalzita si
luminata de dragoste.
Din punct de vedere spiritual, daca Hristos nu se
naste, nu ne nastem nici noi.
