Diavolul este o realitate personala
Diavolul nu este o realitate impersonala, nu este o energie negativa care este prezenta in univers. Diavolul este o realitate personala, adica este un inger, o persoana. Si atuncea diavolul cand vine sa-l ispiteasca pe tanar il ia din mai multe parti. Inceaca cu raul, daca nu reuseste cu raul incearca cu binele, sa-l impinga in cealata extrema. Diavolul, el n-are voie sa faca rau omului. Diavolul este legat de Dumnezeu si n-are voie sa se apropie de om. Si si singurul care poate sa-l dezlege pe diavol este insasi omul. Si atuncea diavolul ca sa aibe acces la om il momeste si in general ii propune placeri. Ii propune placeri gratuite, placeri pacatoase si pe masura ce omul musca momeala, si se impartaseste de placere, incet-incet atuncea il dezleaga pe diavol, il dezleaga asupra lui. Si atuncea, diavolul, cand considera ca are suficienta putere, ca sa ia un atac decisiv, il loveste, il izbeste pe om.
In viata spirituala nu se merge de capul tau. In viata spirituala trebuie sa mergi cu povatuitor. De aia e bine sa ai si duhovnic, ca si tanar, pentru ca odata diavolul este mult mai inteligent decat tine. El chiar daca nu mai este inger, totusi este o fiinta mult mai inteligenta, si atuncea cu diavolul nu joci sah, ca intotdeauna pierzi. Si deci, o data ca este mult mai inteligent decat oricare om, si dupa aia, are mult mai multa experienta. Tu esti un om cu experienta limitata. Diavolul are toata experienta de la intemeierea lumii pana acuma, cunoaste toate tipologiile umane, toate temperamentele, toate caracterele. Deci oricum e mult mai destept decat tine. Si atuncea nu poti sa-l birui in lupta directa pe diavol, si atucea trebuie povatuitor.
La Spovedanie omul trebuie incurajat pe calea sfinteniei
La Spovedanie duhovnicul il ajuta pe om si sa-ndeparteze raul din viata lui, delictele, ca sa spunem asa, pacatele, sa nu mai le faca, sau ce trebuie sa faca sa nu mai ajunga la pacat. Dar e foarte importanta partea pozitiva, partea constructiva, lucrarea binelui, de sfintire. Pentru ca poti la un moment dat sa nu mai faci pacate, sa nu mai faci pacate din acestea majore - poate ai neputinte cu gandul. Dar sa nu ai numai caracter negativ de a pedepsi, si de a condamna raul ci si de a construi, de a-l incuraja pe om pe calea sfinteniei, de a-l duce la indumnezeire. Pai noi avem foarte, foarte mult in fata, foarte mult de urcat, foarte mult de dobandit, nu numai asa: sa nu mai ajungi sa faci pacate. Zicea parintele Teofil ca cel care nu mai face pacate e la nivelul mortului, nici mortul nu mai face pacate.
Daca nu este lupta, nu exista nici cununa
Daca n-ar exista ispite, n-ar exista nici rasplata. Deci pentru noi nu este important sa nu ai ispite. Noi chiar accentuam mult dimensiunea aceasta a luptei spirituale. Daca nu exista lupta nu exista nici cununa. Si atuncea exista ispite in manastire, si exista greutati in manastire. Si unde nu exista greutati iti mai adaugi tu, iti mai iei tu :-). Noi apreciem greutatea ca nevointa, noi apreciem foarte mult dimensiunea asta a jertfei, a jertfei personale, si in slujba lui Dumnezeu, si in slujba oamenilor, si in slujba propiei noastre familii spirituale. Si atuncea nu ne este frica de greutati, de incercari, pentru ca stim ca pe masura incercarilor sunt si rasplatirile. Si atuncea daca n-ar fi ispite, cum zicea un Parinte, nimeni nu s-ar mai mantui. Si de fapt Dumnezeu vrea sa-ti faca un dar, si ca sa-ti faca un dar, trebuie sa-l si meriti un pic. Si atuncea Dumnezeu iti da sa treci printr-o ispita, printr-o incercare, ca biruind acea ispita, sa poata sa-ti dea cadoul. Ai facut asta, uite aicea! Si cadoul este intotdeauna covarsitor de mare in raport cu efortul sau cu greutatea pe care ai avut-o de infruntat. Si atuncea, privind dincolo de greutati, nici nu mai vezi greutatile.
Am gasit intr-o carte o poveste, zicea asa ca:
L-am cautat pe Dumnezeu si nu L-am gasit. M-am cautat pe mine insumi si nu m-am gasit. Si cand l-am cautat pe fratele meu, i-am gasit pe toti trei.
Deci Dumnezeu, daca-L cauti, ti se descopera, si cand ti se descopera Dumnezeu nu exista bucurie cu care se poate compara, bucuria pe care o ai din intalnirea cu Dumnezeu. Si atuncea, daca esti sincer, Dumnezeu nu se joaca de-a v-ati-ascunselea. Daca il cauti cu sinceritate pe Dumnezeu, Dumnezeu ti se descopera.
Despre Apocalipsa si eternitate
Iubiti credinciosi,
Am putea spune ca la Rusalii incepe sfarsitul, incepe sfarsitul lumii, incepe Apocalipsa, si gresesc cei care se gandesc - si de obicei asa gandeste lumea - ca Apocalipsa tine de sfarsitul vremurilor, de sfarsitul timpurilor. Atuncea se desavarseste Apocalipsa, dar Apocalipsa a inceput de-atuncea, de la Rusalii. De ce? Pentru ca de atuncea a inceput aceasta lupta intre lumea veche, stapanita de diavol, de antihrist - asa cum ii zicem noi celui care vrea sa fie in locul lui Hristos-, si lumea noua, care este Imparatia Cerurilor pe pamant, Imparatia lui Dumnezeu.
La sfarsitul vremurilor atuncea va fi actul final. De asemenea este inceputul sfarsitului, in sensul ca dincolo de Apocalipsa sta eternitatea, care este adevaratul sfarsit al Apocalipsei.
Oamenii in general se sperie de Apocalipsa, vazand mai mult partea negativa, partea de suferinta pe care o aduce Apocalipsa, si nu vad dincolo de Apocalipsa, ca Apocalipsa il aduce pe Hristos, aduce Cerul nou si Pamantul nou, aduce eternitatea, aduce disparitia suferintei si a necazurilor, si a zbuciumului si a rautatilor care exista in lume. Noi in rugaciunea Tatal nostru, zicem: vie Imparatia Ta. Nu zicem: lasa sa vie mai incolo, ci vie mai de graba Imparatia Ta. Deci ne rugam ca Imparatia lui Dumnezeu sa vina, nu sa se amane venirea acestei Imparatii.
Ori, prin Biserica, noi am pasita deja dincolo de Apocalipsa, am pasit in eternitate, prin faptul ca noi participam deja la viata lui Hristos, noi deja participam la Imparartia lui Dumnezeu cea care va sa fie.
Intr-o rugaciune pe care o citesc preotii in timpul Sfintei Liturghii, la sfarsit cand se cufunda Particelele in Sangele lui Hristos, in momentul in care se cufunda acele particele care simbolizeaza cele noua cete de Sfinti, Preotul zice o rugaciune, rugaciune care este in cuprinsul slujbei de Inviere. Si spunem asa, cum zic Sfintii: da-ne nou sa ne impartasim cu Tine mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale. Aceasta , iubiti credinciosi arata ca noi deja ne impartasim intr-o oarecare masura de Hristos inca din lumea aceasta si la sfarsit, dincolo de lumea aceasta, dincolo de Apocalipsa, acelasi lucru ne asteapta, impartasirea mai adevarat, mai deplina, mai profunda de Domnul nostru Iisus Hristos.
Deci, iata iubiti credinciosi ca prin Biserica, noi trecem deja dincolo de Apocalipsa, depasim pragul Apocalipsei, traim intr-o oarecare masura, sau avem aceasta posibilitate, intr-o oarecare masura, de a trai vesnicia, de a trai Imparatia lui Dumnezeu pe pamant.
Acestea sunt si cuvintele cu care incepe orice Taina a Bisercii: Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Cu acestea incepe Liturghia, cu acestea incepe Sfantul Maslu, cu acestea incepe Taina Botezului, Taina Cununiei, Taina Hirotoniei, cu aceasta binecuvantare a Imparaitiei lui Dumnezeu. Ceea ce arata ca deja Imparatia lui Dumnezeu este pe pamant si noi intram in ea.
Iubiti credinciosi, ce trebuei sa facem noi, fiecare dintre noi, ca sa ne ridicam la inaltimea Imparatiei lui Dumnezeu? Trebuie sa ne sfintim, sa ne sfintim viata, sa indepartam din viata noastra pacatele, care iata ca ne tin in lumea veche, si nu ne lasa sa intram in viata cu simtirea in lumea noua. Pacatele tin de lumea veche, de omul cel vechi. Lumea veche care are ca stapanitor pe diavol, diavolul care L-a ispitit si pe insusi Domnul Iisus Hristos, ca sa i se inchine lui si ii va da stapanirea acestei lumi vechi. Ori lui Hristos nu-i trebuia lumea veche, Hristos, iata vine cu o lume noua, o alta lume mult superioara a tot ce-a ce a existat inainte.
Asa si noi, iubiti credinciosi trebuie sa avem aceasta lucrare de curatire de pacate, de unire cu Hristos prin virtuti. Pentru ca nu virtutile ne mantuiesc, nu faptul de a practica niste fapte bune, ne mantuieste, ci practicarea acestor fapte bune ne uneste cu Hristos, Care este ascuns in faptele bune, dupa cum zice Marcul Ascetul, ca "Hristos este ascuns in poruncile Lui". Si pe masura implinirii poruncilor Lui ne unim cu Hristos. Asa zicea si Hristos: "acela care ma iubeste pe Mine, implineste poruncile Mele". Si "cel care implineste porunicile Mele -zice Hristos - in acela Eu imi voi face lacas si nu numai Eu, ci si Tatal si Duhul Sfant". Iata deci si Sfanta Treime se pogoara in sufletul omului care implineste poruncile lui Dumnezeu.
Iata, iubiti credinciosi, chemarea pe care ne-o adreseaza Biserica, chemarea pe care ne-o adreseaza praznicul de astazi. Sa nu mai scormonim in gunoaiele lumii vechi, cand avem atata frumusete, atata deplinatate de bucurie care ne sta in fata prin lumea noua, prin lumea pe care o intemeiaza Hristos. Iata la ca masura suntem ridicati si cat de mic este pretul pe care trebuie sa-l platim. Pretul este acela de a lepada niste placeri care sunt in ultima instanta foarte marunte, niste placeri minuscule in raport cu darul pe care-l primim, acela de a trai si noi fericirea pe care o au Persoanele Sfintei Treimi in relatia lor.
Parintele Pantelimon si Parintele Iustin de la Oasa in Conferinta "Trup si suflet" de la Arad
Deci, iata iubiti credinciosi ca prin Biserica, noi trecem deja dincolo de Apocalipsa, depasim pragul Apocalipsei, traim intr-o oarecare masura, sau avem aceasta posibilitate, intr-o oarecare masura, de a trai vesnicia, de a trai Imparatia lui Dumnezeu pe pamant.
Acestea sunt si cuvintele cu care incepe orice Taina a Bisercii: Binecuvantata este Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh. Cu acestea incepe Liturghia, cu acestea incepe Sfantul Maslu, cu acestea incepe Taina Botezului, Taina Cununiei, Taina Hirotoniei, cu aceasta binecuvantare a Imparaitiei lui Dumnezeu. Ceea ce arata ca deja Imparatia lui Dumnezeu este pe pamant si noi intram in ea.
Iubiti credinciosi, ce trebuei sa facem noi, fiecare dintre noi, ca sa ne ridicam la inaltimea Imparatiei lui Dumnezeu? Trebuie sa ne sfintim, sa ne sfintim viata, sa indepartam din viata noastra pacatele, care iata ca ne tin in lumea veche, si nu ne lasa sa intram in viata cu simtirea in lumea noua. Pacatele tin de lumea veche, de omul cel vechi. Lumea veche care are ca stapanitor pe diavol, diavolul care L-a ispitit si pe insusi Domnul Iisus Hristos, ca sa i se inchine lui si ii va da stapanirea acestei lumi vechi. Ori lui Hristos nu-i trebuia lumea veche, Hristos, iata vine cu o lume noua, o alta lume mult superioara a tot ce-a ce a existat inainte.
Asa si noi, iubiti credinciosi trebuie sa avem aceasta lucrare de curatire de pacate, de unire cu Hristos prin virtuti. Pentru ca nu virtutile ne mantuiesc, nu faptul de a practica niste fapte bune, ne mantuieste, ci practicarea acestor fapte bune ne uneste cu Hristos, Care este ascuns in faptele bune, dupa cum zice Marcul Ascetul, ca "Hristos este ascuns in poruncile Lui". Si pe masura implinirii poruncilor Lui ne unim cu Hristos. Asa zicea si Hristos: "acela care ma iubeste pe Mine, implineste poruncile Mele". Si "cel care implineste porunicile Mele -zice Hristos - in acela Eu imi voi face lacas si nu numai Eu, ci si Tatal si Duhul Sfant". Iata deci si Sfanta Treime se pogoara in sufletul omului care implineste poruncile lui Dumnezeu.
Iata, iubiti credinciosi, chemarea pe care ne-o adreseaza Biserica, chemarea pe care ne-o adreseaza praznicul de astazi. Sa nu mai scormonim in gunoaiele lumii vechi, cand avem atata frumusete, atata deplinatate de bucurie care ne sta in fata prin lumea noua, prin lumea pe care o intemeiaza Hristos. Iata la ca masura suntem ridicati si cat de mic este pretul pe care trebuie sa-l platim. Pretul este acela de a lepada niste placeri care sunt in ultima instanta foarte marunte, niste placeri minuscule in raport cu darul pe care-l primim, acela de a trai si noi fericirea pe care o au Persoanele Sfintei Treimi in relatia lor.
PAGINI WEB:
Parintele Pantelimon si Parintele Iustin de la Oasa in Conferinta "Trup si suflet" de la Arad
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu