P. Ioan Bădiliță : "creștinismul, înainte de a fi o doctrină despre Dumnezeu, este scandalul unei atingeri"

„Singuri, acum în marea ta poveste,

Rămân cu tine să mă mai măsor,

Fără să vreau să ies biruitor.

Vreau să te pipăi și să urlu: Este!”

(Tudor Arghezi, Psalm VI)

Arghezi a înțeles, cu instinctul aproape violent al celui care nu mai acceptă să trăiască într-o lume făcută numai din abstracțiuni, că existența nu se lasă convinsă prin argumente, că între „a fi” și „a se spune că este” se deschide un abis în care se pierd toate teoriile, toate sistemele, toate discursurile care ne vorbesc despre realitate fără să ne mai lase să o atingem, iar omul, această ființă exilată în propriul trup, nu se mulțumește să i se demonstreze lumea, ci vrea să pună mâna pe ea, vrea să întâlnească rezistența ei, să simtă că dincolo de degetele lui există ceva care nu este produsul imaginației sale.

Atingerea este forma cea mai brutală a realității. Ochii pot fi înșelați, memoria poate inventa, mintea poate construi palate întregi din absențe, cuvântul poate minți cu o eleganță infinită, dar atingerea vine cu scandalul ei aproape indecent: ceva este aici. Degetele mele au întâlnit ceva care nu sunt eu. Și tocmai de aceea, creștinismul, înainte de a fi o doctrină despre Dumnezeu, este scandalul unei atingeri. „Ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și mâinile noastre au pipăit...” Sfântul Ioan Teologul nu își începe Evanghelia despre Hristos cu o idee, ci cu o mână; nu cu o demonstrație, ci cu pielea; nu cu o metafizică, ci cu carnea. Creștinismul începe acolo unde Dumnezeu încetează să mai fie o ipoteză despre transcendență și devine Cel care poate fi atins. Devine Absolutul tangibil.

Aceasta este enormitatea Întrupării pe care am domesticit-o prin secole de limbaj religios până când aproape că nu mai auzim explozia din spatele cuvintelor: Dumnezeu nu S-a mulțumit să fie aproape de om prin revelație, prin poruncă, prin inspirație, prin lumină, prin experiență interioară; Dumnezeu a intrat în materia acestei lumi până la capăt, a acceptat gravitația, foamea, oboseala, praful drumului, sângele, saliva, sudoarea, atingerea mâinilor omenești, iar în cele din urmă a acceptat ca materia Lui să fie străpunsă de cuie. Dumnezeu S-a făcut carne. Verbum caro factum est (Ioan 1, 14). Iată propoziția de la care începe totul. Nu o metaforă a cărnii. Nu o apariție care a împrumutat pentru câteva clipe o formă omenească. Carne. Un trup adevărat, atât de adevărat încât Toma a putut să-și introducă degetul în rana Lui. De aceea, mi se pare că orice formă de creștinism care începe să se rușineze de materie începe, fără să-și dea seama, să se rușineze de propriul Dumnezeu.

Iar aici moaștele încetează să mai fie un subiect secundar de evlavie și devin o problemă teribilă pentru întreaga noastră antropologie. Pentru că întrebarea nu este: „De ce se închină ortodocșii la moaște?”. Întrebarea adevărată este mult mai incomodă: „Ce credeți că este trupul?”. Un rest biologic? O carcasă abandonată de suflet? O materie accidentală care își pierde sensul în clipa în care respirația încetează? Sau trupul este parte din însăși taina persoanei, acea frontieră stranie în care interiorul devine exterior, în care iubirea poate deveni mângâiere, în care rugăciunea poate deveni genunchi, în care sufletul poate plânge prin ochi și Dumnezeu poate fi mărturisit prin mâini?

Despre viața și moaștele Dreptului Simeon, primitorul de Dumnezeu

Sfântul și dreptul Simeon este numit și "primitorul de Dumnezeu" întrucât a primit în Templul din Ierusalim pe Domnul Iisus Hristos, la 40 de zile de la nașterea Lui (25 decembrie), pe data de 2 februarie - ziua sărbătorii Întâmpinării Domnului. Împreună cu Sfânta Prorociță Ana, Sfântul Simeon este prăznuit în calendarul ortodox în data de 3 februarie. Numele Simeon (Simion) e de origine ebraică (Shim[e]on), și vine de la verbul shama, „a auzi“, iar înțelesul lui ar fi : „Dumnezeu a auzit“, „Dumnezeu a ascultat” „Dumnezeu a împlinit rugăciunea făcută”.

 

Viața Sfântului și Dreptului Simeon

Simeon, bătrânul, după mărturia Sfintei Evanghelii, era un om drept și credincios, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era peste dânsul. Aceluia i s-a făcut știre de la Dumnezeu despre venirea ce degrabă era să fie în lume, a adevăratului Mesia. Și i s-a făcut știre, precum povestesc istoricii cei vechi, astfel:

Despre viața și Moaștele Sfântului Antonie cel Mare

Viața Sfântului Antonie cel Mare

Traducere ROF din Sinaxarul alcătuit de Părintele Macarie Simonopetritul 

Sfântul Antonie, prima floare a deșertului, s-a născut în jurul anului 250, în micul sat Come, din Egiptul de Sus. Părinții săi, creștini nobili și bogați, l-au crescut în credință și în frica de Dumnezeu. Ei s-au ocupat personal de educația băiatului, deoarece Antonie nu dorea să se amestece în jocurile zgomotoase ale celorlalți copii și nu simțea decât dispreț pentru științele profane. El ieșea din casă doar pentru a merge la biserică, unde asculta cu atenție citirea Sfintelor Scripturi și povestirile despre faptele sfinților.

La vârsta de douăzeci de ani, moartea părinților săi l-a lăsat la cârmuirea moștenirii familiale și ca singurul responsabil pentru educația surorii sale mai mici. Într-o zi, în timp ce se ducea la biserică,  meditând la chemarea spre o viață în pace și lipsită de griji precum a apostolilor și a primilor creștini, a auzit citirea acestor cuvinte din Evanghelie: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.” (Matei 19:21). Convins că aceste cuvinte îi erau adresate, fără întârziere s-a dus să împartă vecinilor săi toate pământurile pe care le deținea, și-a vândut lucrurile și a dat banii săracilor, păstrând doar strictul necesar pentru a-i face un rost surorii lui. Altă dată, după ce a auzit citite cuvintele: „Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine” (Matei 6:34), a decis să renunțe definitiv la lume, a împărțit toate bunurile sale pe care le mai avea, a încredințat-o pe sora lui unei persoane virtuoase și a părăsit casa pentru a îmbrățișa viața ascetică.

Însă, în acea vreme, nu existau încă mănăstiri. Se găseau doar câțiva bărbați care trăiau în singurătate, nu departe de satul lor, în post și rugăciune. Unul dintre acești Bătrâni locuia nu departe de acolo. Așadar, Antoine s-a hotărât să-l imite. S-a stabilit și el într-un loc izolat, unde, cu mintea liberă de orice preocupare și de orice amintire din viața sa trecută, lucra cu mâinile, împărțea surplusul săracilor, medita asupra Scrierilor Sfinte și se străduia să păstreze rugăciunea neîntreruptă în inima sa. Asemenea unei harnice albine, de fiecare dată când auzea despre virtuțile lăudabile ale unui pustnic, se ducea la el și astfel, observa smerenia unora, omorârea patimilor, râvna în rugăciune sau contemplația altora iar, odată întors în chilia sa, se străduia să adune în sine toate aceste virtuți.

Părintele Rafail Noica: "Postul este un mijloc ca toate nevoințele; iertarea este manifestare a iubirii, iar vocația omului este dragostea, care și este destinul omului"

Calitatea dragostei este vulnerabilitatea. Dragostea este o subțirime a dării de sine celuilalt, este o dăruire totală. Ne-a arătat Hristos până unde S-a dat pe Sine, nu numai până la Cruce și până la moarte, dar până și la străfundurile iadului, până la a-și împărtăși soarta Lui cu nelegiuiții.  

Dragostea este o trăire de o deosebită subțirime, a cărei încălcare este o deosebită durere. Iată însă că cel rănit, cel care iubește și se rănește, nu este cel care moare: cel care moare este cel ce încalcă dragostea! Cel care iubește se rănește nu atâta că este lepădat, dar se rănește văzând că cel iubit al lui, pentru păcatul ce îl face împotriva lui, va muri. Dumnezeu moare de durere că cel iubit al Lui, întâiul plăsmuit, și toți care aveau să se nască din el, vor muri de acum încolo.

Iertarea nu este un procedeu. Iertarea este o parte integrantă a iubirii...

Iertarea este dată înainte să o cerem. “Dumnezeu este dragoste”, zice Apostolul - putem să zicem: “Dumnezeu este iertare“. Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însușim, noi trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iubiri și atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din Iubire.

***

Fragment din conferința “Postul şi iertarea, destin şi vocaţie în ortodoxie“

“In această Ortodoxie, îmi cere titlul de astăzi să vorbesc despre “Post și iertare, ca destin și ca vocație”. Eu îmi voi lua “obrăznicia” și răspunderea de a defini pur și simplu cei patru termeni: post, iertare, destin și vocație.

Opt întrebări și răspunsurile care ni-l descoperă pe Sfântul Ierarh Nicolae. Despre moaștele Sfântului Nicolae de la București și de la Bari

Ziua de 6 decembrie este pentru creştini ziua Sfântului Nicolae, a sfântului care ocupă un loc de cinste între cei mai cunoscuţi şi iubiţi sfinţi din lumea creştină.

Moaștele Sfântului Sava cel Sfințit au fost așezate într-o raclă nouă

Sfântul Sava cel Sfințit

• Basilica: Moaștele Sfântului Sava cel Sfințit au fost așezate într-o raclă nouă

Moaștele Cuviosului Sava cel Sfințit (439-532) au fost mutate din relicvariul în care au fost aduse la Ierusalim din Veneția în anul 1965 într-o nouă raclă de argint.

Ceremonia a avut loc sâmbătă seara, 13 octombrie 2018, în prezența Preafericitului Părinte Teofil, Patriarhul Ierusalimului, în contextul împlinirii a 53 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Sava din Veneția.

Sfânta Maria Magdalena, învățătoarea tuturor celor care vor să se atingă nu de pământ, nu de cenușă, nu de lucruri muritoare, ci de cele nemuritoare și cerești, a celor care vor să-L atingă pe Dumnezeu. Sfânta care îți ia tristețea și îți încălzește inima

Sfânta Maria Magdalena, cea întocmai cu apostolii

- extras dintr-un cuvant al Arhim. Emilianos Simonopetritul 

Fara indoiala trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu pentru privegherea noastra. Am facut-o urmand traditia Bisericii noastre, care, imitand cetele ingeresti, a randuit savarsirea privegherilor la pomenirea sfintilor.

Desi sarbatorim in fiecare an hramul mult-laudatei Sfintei Maria Magdalena, totusi bucuria noastra nu este mai putina. De-a lungul intregii nopti, bucuria inimilor noastre a fost foarte mare. Cred ca provenea mai ales de la mireasma Sfintei Magdalena, dar, in acelasi timp, si de la faptul ca ne-a dat putinta sa avem comuniune duhovniceasca, o desfatare obsteasca de tainele ceresti, pe care ea insasi ni le-a descoperit. 

Am cunoscut-o mai intai pe Sfanta ca pe un vas al demonilor (cf. Mc. 16, 9; Lc. 8, 2), asa cum este aproape fiecare trup, fiecare muritor. Cu toate acestea, avea inlauntrul ei semintele dumnezeiestii adunari, ale putintei de a cuprinde in sine iluminarile ceresti. Lucrul acesta se vede din recunostinta pe care a avut-o fata de Invatatorul ei, prin faptul ca, pe de-o parte, s-a schimbat si a devenit un vas dumnezeiesc, iar pe de alta parte, prin faptul ca L-a urmat si ca a propovaduit slava si maretia Lui.

Am cinstit si ne-am inchinar la acest vas, care este un rod al Sfantului Duh, o persoana plina de dumnezeiestile haruri ale cunostintei duhovnicesti si ale impartasirii de Preasfanta Treime. Duhul Sfant a umplut-o si a facut din ea o fiica a Sionului, o prorocita, o sfanta; si asa ne insufleteste pe noi prin sfintele ei moaste. Prin sfintele lor moaste sfintii ne transmit harul si slava pe care le-au primit de la Dumnezeu.  [...] 

Sfanta Magdalena, prin neintinarea trupului ei, pluteste pe raul sfintilor, care este trupul lui Hristos, iar cand ne atingem de mana ei cu buzele si cu inima sau cand o privim, ne face sa ne adancim si noi in acelasi rau. Atunci simtim ca ne uneste cu mintea tuturor sfintilor, ca ne atingem si noi de Domnul, ca izvoram mir si ca suntem partasi la puterile si la darurile ei. Este oare o minciuna? Cinstindu-i amintirea, ni se iarta pacatele, iar mijlocirea ei ne apropie si mai mult de Dumnezeu. [...] Este învățătoarea tuturor celor care vor să se atingă nu de pământ, nu de cenușă, nu de lucruri muritoare, ci de cele nemuritoare și cerești, a celor care vor să-L atingă pe Dumnezeu.

O delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse, condusă de Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, s-a întâlnit cu Suveranul Pontif. Papa Francisc: "Biserica Catolică nu-și va permite niciodată o apropiere ce va provoca divizarea".

Biserica Ortodoxă Rusă, Departamentul Relațiilor Externe Ecleziale:  

O delegație a Bisericii Ortodoxe Ruse, condusă de Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk, s-a întâlnit cu Papa Francisc

[...] Deschizând sesiunea, Cardinalul G. Bassetti a prezentat Papei tema dialogului dintre cele două Biserici, care s-a concentrat de data aceasta pe pelerinajele la locurile sfinte ale creștinilor.

Salutându-l pe Papa Francisc, în numele delegației Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Hilarion de Volokolamsk a subliniat importanța dialogului dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Romano-Catolică din Italia pentru a consolida pacea și armonia între cele două națiuni:

"Patrimoniul culturii creștine, cel creat de poporul rus și italian, inspirat din pastorala Bisericii, se află în centrul dialogului nostru. Într-o lume care traversează diviziuni dramatice, rolul umanitar și împăciuitor al Bisericilor poate dificil să fie supraestimat. Cultura și limba universală au un potențial enorm pentru mărturia comună a Bisericilor pentru valorile păcii, binelui, dragostei, milei și iertării, care își găsesc valoarea de vârf a expresiei lor în Evanghelie"

Declarația comună semnată de Papa Francisc și de Patriarhul Kirill la Havana, a adăugat Mitropolitul Hilarion, a subliniat trăsăturile comune în tradițiile spirituale ale Bisericilor din Orient și Occident. Unul dintre elementele cele mai importante ale acestei tradiții fiind venerarea sfinților. În timpul întâlnirii de la Havana a fost posibil să se convină asupra venirii în Rusia a moaștelor Sfântului Nicolae, care se află la Bari.

„Răstignirea“ lui Dionisie

Președintele DREE [Mitropolitul Hilarion n.n.] a informat pontiful că una dintre bijuteriile principale ale iconografiei ruse, „Răstignirea“ lui Dionisie, ucenicul Sf Andrei Rubliov, va fi adusă în această toamnă la Roma. 

"Această icoană rusă, cunoscută în întreaga lume, va părăsi Rusia pentru prima dată, pentru a fi prezentată miilor de pelerini care vin la Roma. Douăzeci alte icoane din colecția Galeriilor Tretyakov vor fi expuse în același timp la Catedrala Sf. Petru", a spus Mitropolitul.

La finalul discursului său, șeful delegației Bisericii Ortodoxe Ruse a constatat că:

„Pelerinajele la locurile sfinte și la sfintele obiecte creștine, fie că sunt păstrate în Biserica Romano-Catolică sau în Biserica Ortodoxă, fac cunoscut pelerinilor tradițiile, istoria și patrimoniul artistic al Bisericii și al poporului unei țări. Aceasta nu poate să nu permită o mai bună înțelegere reciprocă, să contribuie la dezvoltarea dialogului ortodox-catolic și la consolidarea păcii internaționale și interreligioase".

În răspunsul său, Papa Francisc a salutat cu căldură cele două delegații, subliniind importanța schimburilor și a cordialității dialogului dintre ortodocși și catolici. Adresându-se membrilor delegației Bisericii Ortodoxe Ruse și Mitropolitul Hilarion personal, Papa a spus:

„În prezența dumneavoastră și înaintea voastră, dragă frate, vreau să subliniez încă o dată că Biserica Catolică nu-și va permite niciodată o apropiere ce va provoca divizarea. Nu o vom permite niciodată. Nu vreau acest lucru. În Rusia există doar o Patriarhie, care este a voastră. Și nu va mai fi alta".

Potrivit papei, uniațismul este o metodă total inadecvată pentru relațiile dintre ortodocși și catolici în stadiul contemporan, doar dialogul frățesc ar permite să se ajungă la o unitate mai mare.

Sanctitatea Sa a menționat călduros întâlnirea sa cu Patriarhul Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii la Havana în 2016, care a avut o importanță deosebită pentru dezvoltarea relațiilor dintre cele două Biserici. Pontiful a menționat: 

"Bisericile catolice nu trebuie să intervină în afacerile interne ale Bisericii Ortodoxe Ruse, inclusiv din motive politice. Aceasta este poziția mea și aceasta este poziția Sfântului Scaun astăzi. Cei care acționează altfel nu se supun Sfântului Scaun".

La sfârșitul audierii, membrii ambelor delegații au fost prezentați Papei, și apoi s-au schimbat daruri.

Traducere ROF 

LEGATURI:

• ROF: Moaștele Sfântului Nicolae port-stindardul apropierii dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Vatican 

Stareţului Iacov Tsalikis a fost canonizat. Sfântul Porfirie: "să știți că el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta".

Basilica: Un nou sfânt contemporan: Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Stareţul Iacov Tsalikis din Evia

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit luni în şedinţă de lucru, a aprobat canonizarea Stareţului Iacov Tsalikis (1920-1991), un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”.

Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Ecumenice, Sfântul Sinod a aprobat referatul Comisiei Canonice privind trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe a Arhimandritului Iacov Tsalikis, originar din Asia Mică, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, stabilind ca dată de pomenire ziua de 22 noiembrie a fiecărui an.

Acum câteva zile s-au împlinit exact 26 de ani de la cuvioasa adormire a Sfântului Stareţ Iacov Tsalikis, care a vieţuit la Sfânta Mănăstire a Cuviosului David cel Bătrân din Evia.

Moaștele Sfântului Antonie cel Mare au ajuns pentru prima dată în România, la biserica Sfântul Anton – Curtea Veche din București

Basilica: Sfințirea raclei moaștelor Sfântului Antonie cel Mare | O biserică ce are aceste moaște este un liman de liniște în mijlocul orașului, a spus Patriarhul Daniel

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat în această seară slujba de sfințire a raclei în care a fost depus un fragment din moaștele Sfântului Antonie cel Mare. Aceasta va fi așezată spre închinare în Biserica Sfântul Anton – Curtea Veche, paraclis patriarhal din București.

Moaștele Sfântului Nicolae port-stindardul apropierii dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Vatican

 Stire prezentata la Antana 1

O ceremonie impresionanta a fost celebrata in Catedrala Mantuitorului din Moscova unde au fost depuse moastele Sfantului Nicolae. Racla Sfantului, adapostita de o biserica din Italia se va afla timp de aproape 2 luni in Rusia, dupa un acord incheiat de Papa cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Sfantul Nicolae se numara printre cei mai venerati de catre credinciosii Bisericii Ortodoxe Ruse. Acestia sunt convinsi ca rugaciunile adrestate Sfantului sunt mai bine auzite in ceruri. Racala cu moastele sale este, insa, pastrata in Sudul Italiei, in catedrala ce-i poarta numele in Bari. Acum, insa, racla a fost adusa la Moscova, iar in luna viitoare va ajunge la Sankt Petersburg, spre bucuria credinciosilor rusi.

Moastele Sfantului Nicolae au ajuns in Rusia dupa prima intalnire dintre un suveran pontif si un Patriarh al Moscoviei, cea de anul trecut,  de la Havana. Papa Francisc a implinit cu bucurie dorinta inaltului ierarh rus, ca o expresie de apropiere intre cele doua mari ramuri ale crestinismului, catolicii si ortodocsii, iar Patriahul spera ca se va ajunge chiar la uniunea celor doua Biserici, despartite de aproape o mie de ani:

Patriarhul Kirill: "Noi credem ca Sfantul Nicolae, cel care asculta rugaciunile crestinilor din Apus si Rasarti, va iesi inaintea Domnului si va cere unirea celor doua biserici intr-una singura".

Sfantul Nicolae a fost, potrivit istoricilor episcopul unui oras de cultura greaca de pe actualul teritoriu al Turciei in secolul al IV-lea. Moastele sale au fost duse la Bari in 1087, pentru a le proteja in timpul luptelor dintre bizantini si otomani. 

Sfantului i se atribuie numeroase minuni. Se crede ca legenda sa a inspirat in Occident figura lui Mos Craciun, in timp ce in Est se crede ca Sfantul le aduce si el copiilor daruri sau nuiele.    

Cuviosul Paisie Aghioritul despre Sfinti: "când sunt canonizați de Biserica, se simt mai datori sa ne ajute"

Ajutorul Sfinților

- Gheronda, cum se simte Sfântul Arsenie acum, când are biserica lui?

- Simte bucurie pentru ca a dobândit stană si si-a bagat inauntru oile ca sa le ocrotească.

- Gheronda, dupa canonizarea unui Sfânt, lumea este ajutata mai mult?

- Desigur. Sfinții, când sunt canonizați de biserica, se simt mai datori sa ne ajute. Sunt nevoiti, intr-un anumit fel, sa ajute mai mult, dar și Dumnezeu ii trimite sa ajute lumea.

- Gheronda, un Sfânt poate cere de la Dumnezeu ca oamenii sa cinstească pomenirea lui?

- Nu, Sfinții nu cer astfel de lucruri. Nu-I spun lui Dumnezeu: "Dumnezeul meu, sa cinstească credincioșii pomenirea mea, ca sa-i ajuți" sau: "Numai pe cei care cinstesc pomenirea mea sa-i ajuți", ci spun: "Dumnezeul meu, răsplătește-le lor pentru ca cinstesc pomenirea mea".

- Gheronda, fata de Sfântul Evanghelist Ioan simt mai multa evlavie decât fata de Sfânta mea ocrotitoare.

- Cu toate acestea Sfânta ta nu este invidioasa pe Sfântul Ioan Teologul pentru ca îl iubești și pentru ca ai mai multa evlavie la el. Nu numai pentru ca trebuie sa ai evlavie la el, ca la unul care este ocrotitorul mănăstirii voastre, dar chiar și dacă n-ar fi fost asa, Sfanta ta ocrotitoare, ca dealtfel toti Sfintii, tot s-ar fi bucurat, caci ei se bucura atunci cand suntem legați de oricare Sfânt, ca astfel sa fim ajutați.

Sfintii sunt sfinți și nu au patimi omenești, micimi omenești. Fiecare dintre noi, după cum simte, tot astfel este și ajutat. Se poate ca cineva sa ceara ceva de la un Sfânt mare și sa fie ajutat, iar altul sa ceara ceva de la un Sfânt mic și sa fie și el ajutat. Si aceasta pentru ca puterea lui Dumnezeu este cea care lucrează.

- Gheronda, de ce are cineva o deosebita evlavie la un Sfant?

Bisericuța Sfintei Varvara unde mergea Părintele Paisie

- Pentru ca cineva sa aiba o deosebita evlavie la un Sfânt, trebuie ca Sfântul sa-i fi vorbit înlăuntrul sau într-un fel sau altul. Fiecare, din pricina unui anumit fapt, care i s-a întâmplat cu ajutorul unui Sfânt, are și o deosebita dragoste fata de acest Sfânt. Acest fapt poate fi ceva serios sau poate fi lipsit de importanta. Iata eu, deoarece de mic mergeam la bisericuța Sfintei Varvara, acolo la Konita, am mare evlavie la Sfânta Varvara. Sfânta m-a ajutat și în armata, când, deși eram fără carte, m-au luat la transmisiuni. M-a ajutat apoi și la sanatoriu, după operația la plămâni. Atunci medicii mi-au spus că, de îndată ce se va curata plămânul, îmi vor scoate furtunașele și aparatul. Si deși trebuia sa fie scoase la cinci zile și eu tot cu ele eram, din care pricina sufeream mult. Sâmbătă, pe 3 decembrie, ii așteptam pe medici sa ma slobozească de aceasta mucenicie, dar din păcate, nu au venit. Duminica dimineață, când se prăznuia pomenirea Sfintei Varvara, mi-am spus: "Dacă era sa ma ajute Sfânta Varvara, trebuia sa o fi făcut pana acum. Medicii au plecat. Astăzi, Duminica, este imposibil sa vină. Acum cine îmi va scoate furtunașele?". Am spus și vreo doua cuvinte de nemulțumire: "Am aprins candela de atâtea ori în bisericuța Sfintei. Ce plute am pus, cat undelemn am dus! Am curățat biserica și am aranjat-o. Si să nu-mi scoată doua furtunașe?". După aceea m-am gândit: "Se vede ca am supărat-o pe Sfânta Varvara și de aceea nu s-a îngrijit sa mi le scoată". Deodată am auzit zarva. "Ce se întâmplă?, îmi spun. A pățit cineva ceva?"."Vin medicii", mi-a zis cineva. Nu știu ce l-a apucat pe director, că le-a spus medicilor dis-de-dimineață: "Mergeți și scoateți furtunele călugărului!". Intra medicii în salon și-mi zic: "Avem ordin să-ți scoatem furtunasele". Se vede treaba că nu i-a plăcut Sfintei Varvara ca am spus acele cuvinte de nemulțumire. Uneori trebuie sa și cârtești puțin. Dar mai bine este sa nu cârtești. Dacă nu cârtești, înseamnă ca ai noblețe.

Vezi, un Sfânt uneori ne da imediat ceea ce ii cerem, alteori însa ne da mai târziu. Alteori îl asculta pe cel care se roagă, pentru ca se afla într-o stare duhovniceasca buna, iar alteori pentru ca plânge și cârtește ca un copil mic.

- Gheronda, se poate ca un Sfânt să se scârbească de mine din cauza ca am o stare duhovniceasca rea?

- Nu, din fericire Sfinții nu fac aceasta. Vai de noi, daca s-ar purta asa! Daca nu ne-ar fi ajutat, am fi fost pierduți. Gândiți-vă: aceia sunt sus în Cer și se veselesc, iar noi aici jos și ne chinuim. Daca asa stau lucrurile, înseamnă ca atunci când cerem ceva, este puțin... nedrept sa nu ne audă!

- Gheronda, dacă facem rugăciune și cerem ajutorul Îngerilor și al tuturor Sfinților, toți împreună se roagă lui Dumnezeu pentru noi? Își unesc rugăciunile?

- Fiecare ajuta, dacă trebuie sa ajute. Adică, dacă ne este de folos.

- Gheronda, cand sunt ajutata de vreun Sfânt, sa spun surorilor despre aceasta?

- Nu, ci numai Stareței sa-i spui și sa simți multa recunoștință. Un Sfânt nu are dreptul să-ți ofere ceva? Cum va poarta de grija Sfinții! De la cate scurtcircuite nu va scapă!

- Ce ați văzut, Gheronda, de spuneți aceasta?

- As fi putut sa va spun multe, dar sunt prea multe. Numai un singur lucru va mai spun: ca Sfinții s-au pus sa ne "înnebunească".

"Cinstirea datorata Sfântului înseamnă urmarea lui"

- Gheronda, am citit undeva ca Sfinții în ziua pomenirii lor, împart daruri tuturor celor care ii cheamă. Asa este?

- Da, daruiesc cataifuri duhovnicesti. Daca ii indulcim pe Sfinti cu viata noastra, ne daruiesc si ei prajituri duhovnicesti. 

- Gheronda, cum ajung sa iubesc un Sfânt?

- Pe care Sfânt vrei sa-l iubești?

- Pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana.

- Tu sa faci rugăciune pentru mine la Sfinții Părinti Ioachim și Ana ca sa ma ajute, iar eu ma voi ruga ca sa-i iubești. Daca poți, sa citești în fiecare zi Sinaxarul Sfântului care se prăznuiește, ca sa te împrietenești cu toți Sfinții.

Citirea vieții Sfântului zilei și, în general, Sinaxarul ajuta mult pentru ca încălzește sufletul și-l îndeamnă sa le urmeze Sfinților. Atunci omul nu mai ia in seama toate nimicurile si inainteaza cu mărinimie. Viețile Sfinților ne ajuta sa dobândim bărbăția sufletului, chiar și sa răbdam mucenicie.

- Cum se facem Gheronda, ca Sfinții care au același nume au fost și la fel muceniciți?

- Pe tine cum te cheamă?

- Maria.

- Exista Sfanta Maria?

- Sfânta Maria Egipteanca, Gheronda.

- Sfânta Maria nu a fost mucenica. Asa ca ai scapăt. A fost însa o mare asceta. Sa o urmezi în asceza, ca sa aveți același... Sinaxar. Binecuvântato, acești Sfinți s-au străduit sa-l urmeze pe Sfântul lor ocrotitor, la care aveau evlavie.

- Gheronda, cum se împrietenește cineva cu un Sfânt?

- Trebuie sa se inrudeasca cu Sfântul. "Cinstirea datorata Sfântului înseamnă urmarea lui", spune Sfantul Vasile cel Mare.

Capul Sfintei Cuvioase Siglitichia
al cărei cinstit cap se află la mănăstirea Suruceni

- Gheronda, ma mustra conștiința ca port numele unei Sfinte mari, dar nu-i urmez și viata.

- Sa te străduiești sa o urmezi pe Sfânta ta. Sfânta Singlitichia a fost foarte înțeleaptă, iar acum a desființat distantele și se poate mișca cu lesnire la cele patru margini ale pământului. Dar tu ce faci? Ești prietena cu ea? O rogi ca să-ți curețe mintea, s-o facă subțire, ca sa poți pătrunde adânc în noimele dumnezeiești? Vezi, sora mea, dacă porți un nume de Sfânt mare, asta te face și responsabila. Oricum, Sfânta ta te iubește. S-o rogi și sa insiști sa te ajute.

Eu acuma, in ultima vreme, m-am trandavit si traiesc din milosteniile Sfintilor, de la care cer, asa cum cer de la toti, ca un cersetor, sa se roage pentru mine. Sfinții, cu multa lor dragoste, îmi aduc din Cer pâine și din Rai miere. [Staretul se refera la dumnezeiescul Har, care il hraneste si-l indulceste pe om]

Mireasma Sfintelor Moaste

Părintele Paisie în fata  moaștelor Sf. Arsenie Capadocianul

- Gheronda, Sfântul Cap al Sfântului Arsenie răspândește o mireasma deosebita la pomenirea lui.

- De ce sa nu răspândească? Sa nu cinstească Sfântul lumea de ziua sa?

- Gheronda, de ce Sfintele Moaște nu răspândesc totdeauna mireasma?

- Din mai multe pricini. Uneori se poate ca cel care se închină sa fie foarte păcătos și Sfintele Moaște sa răspândească mireasma pentru ca omul sa fie ajutat sa pună început bun, sa se pocăiască. Alteori se poate ca cel ce se închină sa fie virtuos și sa nu scoată mireasma ca sa nu cada în mândrie. Iar alteori Sfintele Moaște ale unui Sfânt răspândesc buna mireasma când se închină un om virtuos, ca și cum acel Sfânt l-ar cinsti.

- Gheronda, unii se îndoiesc de mireasma Sfintelor Moaște.

- E de vina logica. Moaștele Sfinților au in ele Harul lui Dumnezeu. La "Panaguda", iarna, tot locul este plin de buna mireasmă. Si la Katunakia, unde am fost, lângă "Sfântul Vasile", într-un singur loc se simțea o buna mireasma. Acolo nu mai exista chilii, ci numai niște pietre. Câte Sfinte Moaște n-or fi și în acel loc! Si cine știe când le va descoperi Dumnezeu!

Sa-i chemam cu evlavie pe Sfinți

- Gheronda, daca este binecuvântat, as vrea sa-mi explicați ceva de la Isaac.

- De la cine? De la Părintele Isaac? "De la Sfântul Isaac" sa spui. Când vorbim despre Ieromonahul Isaac, spunem "Părintele Isaac", iar Sfinților sa le spunem pe nume? Nu se potrivește. Nu poți sa te rogi, de pilda, la Sfântul Gheorghie și sa spui: "Gheorghie al meu, împlinește-mi dorința aceasta!". Asta înseamnă obrăznicie. Mai demult i-am dat unui mirean o bucățică din Sfintele Moaște ale Sfântului Arsenie și apoi acela spunea: "Arsenie, Arsenie...". De unde și pana unde?

- Nu cumva, Gheronda, o făcea din simplitate?

- Simplitatea este aceasta? Nici unui om, daca ar fi fost mai mare decat el, n-ar fi trebuit sa-i vorbească astfel. Si tatăl lui sa fi fost, tot nu ar fi trebuit sa vorbeasca astfel. Chiar si cu doi ani sa fi fost mai mare decât el, tot nu ar fi fost potrivit, de vreme ce Sfântul Arsenie era cleric. Cu atât mai mult acum când este Sfânt. Si la fel se adresa si cand le vorbea altora cand le vorbea despre Sfantul Arsenie. Nu avea nici respectul elementar.

- Gheronda, nu se poate sa se adreseze cineva astfel unui Sfânt din adevărată simplitate, fără ca aceasta sa i se socotească obrăznicie?

- Ca sa vorbească astfel cu Sfinții, trebuie sa fi ajuns la o înaltă stare duhovniceasca. Trebuie sa fi ajuns la îndrăznirea cea sfântă, izvorâtă din multa evlavie și simplitate. Unele suflete simple, care sunt ca niște copii mici, pot sa-I spună lui Dumnezeu cu simplitate și nevinovăție de copil: "Dumnezeul meu, trebuie sa-mi dai aceasta! De ce nu-mi dai?". Va aduceți aminte ca in "Părinți Aghioriti" am scris despre un părinte care avea simplitate copilărească? Cand a secat fântână de la chila lor, a legat icoana Sfantului Nicolae cu o frânghie, a coborât-o în fântână seaca si i-a spus Sfântului cu multa simplitate: "Sfinte Nicolae, sa urci odată cu apa, dacă vrei să-ți aprind candela. Vin la chilie atâția oameni si nu avem sa le dam putina apa rece". Si indata apa a inceput incet-incet sa urce, iar icoana Sfântului Nicolae plutea deasupra apei. A luat-o, a sărutat-o si a dus-o în biserica. Însa acela care se adeseaza cu indraznire lui Dumnezeu sau Sfintilor, dar nu a ajuns la o astfel de stare duhovniceasca, are obraznicei si-L întărâtă pe Dumnezeu.

- Gheronda, când priveghez în chilia mea în ajunul prăznuirii unui Sfânt la care am evlavie ce ma ajuta ca sa-l simt mai mult pe Sfânt?

- Sa citești mai întâi Sinaxarul Sfântului. Apoi sa citești din Minei toate troparele din Canonul Sfântului, caci și în ele se povestește viata lui. Desigur, Canoanele Mineiului sunt mai mult laude aduse Sfântului. Adevărata rugăciune este: "Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi!", pe care o rostim înainte de fiecare tropar. In continuare sa ceri ajutorul Sfântului pentru diferitele probleme și sa faci orice poți, metanii, rugaciune cu siragul de metanii etc. numai sa te rogi.

Când sufletul îl simte pe Sfânt, atunci cere cu evlavie și cu credință ajutorul sau. Când în om exista evlavie pentru Sfinții cărora se adresează, atunci în chip firesc țâșnește și rugăciunea cu evlavie. Premerge cunoștința, apoi vine prietenia și, în cele din urma, dulcea vorbire cu evlavie și simplitate.   

Sfinții anulează distantele

- Gheronda, Sfântul Gheorghie, egumenul Muntelui Sinai, cum a mers de la Sinai la Ierusalim si s-a împărtășit?

- S-a dus și s-a întors în clipeala de ochi. A fost răpire.

- Gheronda, a fost în același timp și acolo și în chilia sa?

- Nu a fost in chilia sa, ci in cateva secunde a mers la Ierusalim, s-a împărtășit și în mare viteza s-a întors la Sinai.

- Zbura, Gheronda?

- Avea benzina super. Calatorea cu bilet duhovnicesc.

- Este cu putință, Gheronda, ca un Sfânt să se afle în același timp în doua locuri?

- Numai Dumnezeu este prezent pretutindeni. Sfintii merg dintr-un loc in altul cu o astfel de viteza, incat distantele se anulează; pentru ei nu exista distante scurte sau lungi. Cand eram la sanatoriu, era unul, sărmanul, de multi ani bolnav - Haralambie ii spunea. Se logodise cu o sora medicala din sanatoriu. Pe atunci medicii nu aveau mijloacele necesare pentru vindecarea tuberculozei, și acela era în primejdie de moarte. Mama lui, copleșită de durere, a mers la o mănăstire a Sfintei Parascheva ca sa se roage. In acest timp bolnavul era la reanimare și medicii nu o lăsau nici pe logodnica lui sa intre la el. La un moment dat mama lui o suna la telefon si-i spune: "Nu fi mâhnită! Sfânta Parascheva mi-a spus ca Haralambie se va face bine. Mai mi-a zis și aceasta: 'Acum ma duc si la Sanatoriul din Lamia, caci și acolo este cineva în primejdie' ". In acea clipa bolnavul s-a facut bine. Dupa aceasta sora medicala a sunat la Sanatoriul din Lamia si a aflat ca, exact in acea vreme, cineva care era in primejdie de moarte acolo, s-a facut bine ca prin minune. Cu ce viteza a calatorit Sfanta! Daca o masina ar fi mers cu o astfel de viteza, s-ar fi dezintegrat. Sfânta nici benzina super nu a consumat, nici cauciucurile nu i s-au stricat.

Sfinții necunoscuți ajuta "în ascuns"

- Gheronda, Sfinții necunoscut ajuta, cu toate ca nu-i chemam?

- Multi Sfinți necunoscut ajuta și fără sa-i cunoaștem. Pentru mine aceștia sunt cei mai mari Sfinți. Nu au nici o slava de la oameni, ci numai de la Dumnezeu. Din marea lor smerenie l-au rugat pe Dumnezeu cu stăruință - asa îmi spune gândul -, sa rămână necunoscuți, ca sa nu fie cinstiți de oameni, dar sa-i ajute în continuare în același chip, adică "în ascuns"(Matei 6, 4; 6, 6 și 6, 18). Fata de acești Sfinți necunoscuți trebuie sa avem evlavie și sa le datoram multa recunoștință, pentru ca ne ajuta în tăcere cu mijlocirile lor și cu pilda lor tăcută, cu discreția lor.

Odată am vrut sa scriu despre un Părinte din Sfântul Munte, care adormise. Aveam adunate în minte toate împrejurările vieții lui pe care le cunoșteam și într-o seara m-am așezat sa le scriu. Am aprins lumânarea, am luat creionul și caietul, dar nu-mi mai aduceam aminte de nimic; nici măcar numele lui, deși îl cunoscusem foarte bine. Mi-am adus în minte tot Sfântul Munte. Am luat la rand toate mănăstirile, schiturile, chiliile, pe unde trecusem. L-am luat și din partea de răsărit, crezând ca poate îmi voi aminti ceva, dar nimic. L-am luat și din parte de apus, dar tot nimic. Am luat-o apoi cronologic, din momentul în care am venit în Sfântul Munte și pana în acea clipa și am început sa mă gândesc cu ce Părinti m-am întâlnit, dar nu am putut sa-mi aduc aminte nimic. Se vede treaba ca Părintele acela nu a voit sa fie descoperit și Dumnezeu a săvârșit minunea Sa. Pana acum singurul lucru de care îmi aduc aminte este ca viata sa m-a impresionat mai mult decât viețile tuturor celorlalți Părinti Athoniti despre care am scris. Din aceasta am înțeles și ca, daca Dumnezeu nu vrea, omul nu poate face nimic. Si iarăși, chiar și numai puțin sa ajute Dumnezeu, omul se face filosof. 

Sfinții "slujitori" și "ocrotitori"

- Gheronda, mă doare un dinte.

- Nu este bine sa te doara putin, ca sa te folosești si tu nintel? Fa un șirag de metanii la Sfântul Antipa, care ajuta la alinarea durerii de dinți, și-ți va trece durerea.

- Am făcut, Gheronda, dar nu mi-a trecut.

- Se vede treaba ca ai tu vreo vina. Dacă ii vei spune: "De acum voi fi mai atenta în toate", îndată Sfântul te va ajuta. Sfântul Antipa este un mare Sfânt. Cat de mult a plăcut lui Dumnezeu! "Antipa, martorul Meu cel credincios"(Apocalipsa 2, 13), spune în Apocalipsa.

- Gheronda, în Slujba și în Paraclisul Sfintei Varvara se spune ca Sfânta vindeca boli molipsitoare.

- Care sunt bolile molipsitoare?

- Bolile, Gheronda, care se transmit prin microbi.

- Atunci s-o rugați pe Sfânta Varvara sa va ajute sa nu transmiteți "microbul" invidiei printre voi. Sa faci fotocopii după Paraclisul Sfintei Varvara și sa le împarți surorilor.

- Gheronda, Sfânta Varvara este ocrotitoarea și a Artileriei.

- Da, un Sfânt poate face toate slujirile.

- Iar Sfânta Irina, Gheronda, este ocrotitoarea Jandarmeriei.

- Da, de aceea când vreodată nu ai pace sa te rogi Sfintei Irina, care stăpânește tot corpul Jandarmeriei și aduce pace, sa aducă pace și în inima ta.

- Gheronda, foarte des pierd lucruri și după aceea îmi trebuie foarte multa vreme ca sa le caut.

Sf. Mina - reprez. din prima jum. a sec al 16-lea

- De ce nu-l chemi pe Sfântul Mina, care are aceasta "specializare"? Sfântul Mina descoperă imediat ceea ce pierdem, fără sa aibă multe pretenții. Odată, când eram în viata de obște, mi-am pierdut cheile de la chilie - atunci încuiam chiliile, pentru că în mănăstire erau și diferiți mireni. "Nu-i nimic, mi-am spus, mă voi duce la tâmplărie". Dar când să caut, vad ca lipsește și cheia de la tâmplărie. Merg la grajd, unde făceam samarele pentru animale, dar si de acolo lipsea cheia. "Unde să ma duc acum?", mi-am spus. Am aprins o lumânare Sfântului Mina și îndată am aflat toate cele trei chei acolo unde nici nu mă așteptam. O lumânare și s-a rezolvat totul! Cu lumânarea pe care le-o aprindem, Sfinții se simt obligați să ne ajute.

Eu nu știam ca Sfântul Mina este pictat și calare. Mama mea, care l-a văzut odată, când i-a răspuns la o problema, mi-a spus ca Sfântul Mina umbla calare. Eu însă o țineam pe a mea si-i spuneam ca numai Sfântul Dimitrie și Sfântul Gheorghie umbla calare. "Nu, mi-a spus mama, cel pe care l-am văzut era cu un cal castaniu și mi-a spus că este Sfântul Mina. <<Cine ești? l-am întrebat. Sfântul Ghiorghie are cal alb, Sfântul Dimitrie rosu, dar tu cine ești?>>. <<Eu sunt Sfântul Mina>>, mi-a spus".

- Gheronda, Sfântul Spiridon ii poate cere lui Dumnezeu sa-i păstreze trupul nestricat?

- Nu, cum sa faca una ca aceasta? Sfinții nu cer astfel de lucruri. Dumnezeu a iconomisit sa rămână nestricat trupul său, ca să fie ajutați oamenii. Si vedeți cum a rânduit Dumnezeu lucrurile! Deoarece Kerkira, Kefalonia si Zakintos sunt lângă Italia și oamenii ar fi putut fi atrasi cu ușurință de catolicism, Dumnezeu i-a pus acolo stăvilar pe Sfântul Spiridon, pe Sfântul Gherasim și pe Sfântul Dionisie.

- Gheronda, când sunteți în mănăstire mă simt în mare siguranță. Iar când lipsiți și este vreo ispită, ma cuprinde frica.

- Nu te teme, aveți ocrotitori mari lângă voi. Să nu-i lăsați, ci sa-i deranjați mereu. Când va fi nevoie, veți avea și bruma mea de ajutor omenesc, fie din Sfântul Munte, fie mai de aproape. Dacă în viata lumeasca frații cei buni se îngrijesc de surorile lor, cu cat mai mult se întâmpla aceasta în viata duhovniceasca, care este mai înaltă. De aceea v-am și lăsat moștenire comoara pe care am avut-o, pe Sfântul Arsenie [Hagiefendi], și firesc este ca și inima mea sa fie aici, pentru ca "unde este comoara, acolo este si inima". De altfel v-am spus: "Mănăstirii voastre, unde locuiește și Sfântul meu, voi lăsa tot ce am mai de preț". De fapt Sfântul a și spus cuiva [este vorba de Starețul Paisie]: "Eu locuiesc în afara Tesalonicului". De aceea, de vreme ce și el însuși a spus că locuiește aici, sa-l rogi din partea mea - dacă tu șovăi -, să-și ia toiagul și sa-i "aranjeze" pe demonii asa cum știe el.

In general aceasta este treaba tuturor Sfinților: sa ne ajute și sa ne ocrotească pe noi, oamenii cei chinuiți de ispititorii văzuți și nevăzuți. Iar treaba noastră este, pe cat ne sta în putință, sa trăim duhovnicește, sa nu-L mâhnim pe Hristos, sa aprindem candelele la Sfinți și sa-i rugam ca sa ne ajute. In aceasta viata avem nevoie de ajutor, pentru a putea merge lângă Hristos. In cealaltă viata, dacă Dumnezeu ne va învrednici sa mergem lângă El, nici pe Sfinți nu-i vom mai "obosi" și nici nu va exista motiv sa-i rugam sa ne ajute.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. VI Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013  

Martiriul Parintelui Gheorghe Calciu la deshumarea moastelor sale

Este de-a dreptul halucinant cum s-a ajuns ca deshumarea Parintelui Gheorghe Calciu sa fie in proportii uriase OTV-izata. Pe masura ce se desfasoara evenimentele, nu putem decat sa constatam cata dreptate a avut Parintele Gheorghe Calciu in cuvnatul sau testamentar, cum ca diavolul se poate folosi de acest duh de pietate populara care se manifesta la aflarea unui trup neputrezit, si care poate duce in ratacire pe multi. 

Este strigator la cer vazand ca si dupa trecerea la Domnul, duhurile viclene razboiesc pana si trupul celui adormit, incercand sa pateze memoria unui om care si-a sfintit viata prin grele incercari. Te intrebi cum va fi odihna acestui bineplacut a lui Hristos din moment ce trupul sau este tinta unor lucrari straine de duhul ortodoxiei si care vizeaza cu tot dinadinsul sa terfeleasca credinta noastra ortodoxa.

Si daca pana acum intelegeam ca martiriul se petrece in timpul vietii, iata ca vrasmasul diavol isi arata o noua fata, razboind in aceste vremuri pana si trupurile celor care au pasit in vesnicie. Aceasta pentru ca, asa cum spuena Parintele Gheorghe Calciu:

  "Intre noi si trupul nostru, exista o relatie care nu se desface niciodata. Chiar daca trupul putrezeste, legatura sufletului cu trupul nu s-a desfiintat, pentru ca intre trup si suflet exista o relatie care se va implini la Judecata din urma."

 Cu toata ura pe care o manifesta duhurile necurate fata de cei bineplacuti lui Hristos, am incredintarea ca Parintele Gheorghe Calciu, incercat in focul temnitelor comuniste, si acum va iesi biruitor, din acesta prigoana pe care o duce Sfintia Sa, dupa adormirea intru Domnul. 

Daca Dumnezeu a ingaduit aceasta, fie ca sa fie spre o si mai mare slavire a sa. Fie ca aceste uneltiri care se petrec la dezgroparea Parintelui Gheorghe Calciu sa ne inteteasca rugaciunea si sa ne aduca mai mult in comuniune cu Parintele, precum si cu toti sfintii bineplacuti ai lui Dumnezeu care fac parte din Biserica Lui Biruitoare.

***

Motto: ”Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala”. (Matei 18,7)

În plin postul Crăciunului, când toată lumea e mai preocupată de cele creștinești și mai aplecată cu sufletul spre cele sfinte, o veste a tulburat inimile credincioșilor: la mănăstirea Petru Vodă, locul ridicat de Părintele Iustin, s-a făcut parastasul de 7 ani pentru părintele Calciu Dumitreasa, iar acesta ar fi fost găsit cu trupul neputrezit. O singură televiziune, Antena 3, a dat imagini care păreau a susține întru totul ideea că părintele Calciu a fost găsit cu sfinte moaște. Știrea a fost rapid preluată de ziarele locale, presa națională și mai ales diverși români cu site-uri și bloguri aplecate spre mai multă sau mai puțină spiritualitate. Evident, au apărut elemente noi. Că obștea de la Petru Vodă ar fi cerut in corpore canonizarea părintelui Calciu, că este puhoi de lume care vine și cere același lucru și că, per ansamblu, într-o vreme în care românilor le-au rămas prea puțini stâlpi de susținere, părintele Calciu ar putea face mai multe pentru ei dacă ar fi declarat sfânt. La orizont se prefigurează o isterie crescândă, abil întreținută, care angrenează tot mai multe inimi (și mai puține minți), deși nimeni nu pare să fi considerat necesar să meargă până la Petru Vodă. Măcar să vadă. Noi am fost. Ce am văzut, ce am aflat, e cutremurător.

Părintele Calciu Dumitreasa

A fost unul dintre cei prigoniți de regimul comunist, dar care s-a statornicit în credința sa în Hristos și în ideea națională. A petrecut peste 21 de ani în cele mai crunte din temnițele comuniste (1948-1964 și 1979-1984), trecând și prin iadul reeducării, de la Pitești și Aiud.

În 1963, a fost eliberat din închisoare, cu domiciliu forțat în Bărăgan, apoi a fost eliberat, în 1964, după amnistia generală. A urmat Filologia și Teologia, fiind învestit cu harul preoției și ajunge profesor la Seminarul Teologic Ortodox din București. Este arestat pentru a doua oară în 1979, judecat și condamnat abuziv la mai mult de 10 ani închisoare și confiscarea averii. Arestarea a determinat un val de proteste din partea intelectualilor români aflați în străinătate: Mircea Eliade, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Monica Lovinescu, Paul Goma. A trecut prin secția de psihiatrie a penitenciarului Jilava, apoi a fost dus la penitenciarul Aiud, unde mare parte din detenție a petrecut-o în izolare. După 5 ani și jumătate, în 20 august 1984, este eliberat, ca urmare a presiunilor internaționale venite din partea liderilor lumii, cum ar fi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, Papa Ioan Paul al II-lea. Contrar voinței sale, în anul 1985 este obligat să părăsească țara împreună cu familia și se stabilește în Statele Unite, unde primește cetățenia de onoare. Aici și-a continuat lupta în numele lui Dumnezeu și eforturile pentru apărarea intereselor românilor, fiind primit la Casa Albă de 2 președinți – Ronald Reagan și George W. Bush.

A trecut la Domnul în Statele Unite, în ziua de 21 noiembrie 2006. Conform dorinței sale, este înmormântat în țara pe care a iubit-o atât de mult, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă:

”Mai întâi, să știți că Părintele Stareț al Mănăstirii Petru-Vodă, Arhimandritul Iustin Pârvu, ne-a acordat în cimitirul mănăstirii două gropi alăturate, pentru ca, așa cum am trăit în viață, să fiu și-n moarte cu soția mea Adriana, care m-a ajutat în împrejurările grele, cu un curaj pe care înainte de aceste împrejurări nici nu i l-am bănuit. La căpătâi va fi o singură cruce de piatră, pe care vor fi scrise numele noastre, data nașterii și a decesului și un îndemn către cei care ne vor vizita mormântul, să se roage pentru noi.

Conform legilor americane, trupul meu va fi depus într-o casă mortuară, care va îndeplini procedurile prevăzute pentru un trup care va fi transportat în România. 

După spălarea profesională făcută de casa mortuară, rugați un preot ortodox să spele trupul cu vin și untdelemn, rostind rugăciunile de cuviință și miruindu-mă pe tot trupul. Apoi, să mă îmbrace cu straiele preoțești și pe piept să-mi pună icoana Maicii Domnului, cea sculptată în os și fixată într-un cadru de lemn, pe care mi-a dăruit-o în spital Prea Fericitul Patriarh Teoctist al României, care mi-a dat și binecuvântare pentru asta. În mâna dreaptă să-mi pună sfânta cruce și metaniile primite de la Mănăstirea Diaconești, care vor merge cu mine în mormânt” 

(Părintele Calciu, 12 noiembrie 2006, Spitalul Militar București).

 Testamentul

Ca și când ar fi știut ce se va întâmpla peste ani, părintele Calciu a lăsat un testament, cu lucruri clare și deloc interpretabile:

”Știu că înmormântarea mea va fi înconjurată de o anumită vâlvă, pe care n-o merit în moarte, precum n-am meritat-o nici în viață. Oameni vor vorbi, vor crea legende, dar Dumnezeu va deosebi adevărul de legendă și mă va arăta așa cum am fost, ca un păcătos și nevrednic. (…) Am vorbit mai sus despre acel duh de pietate populară care poate greși, poate crea false minuni. De aceea Vă rog, Prea Cuvioase Părinte stareț, să găsiți o cale prin care să împiedicați asemenea lucruri: fie că veți lăsa la mănăstire un document, fie că veți pune acest document în sicriul meu. Diavolul s-ar putea folosi de această mitologie populară spre a împiedica putrezirea trupului meu și atunci ar putea fi rătăcirea din urmă mai mare ca cea dintâi.

Dacă peste ani, din anumite nevoi de construcție sau din alte cauze, trupul meu va fi dezgropat și, spre uimirea multora, va fi neputrezit, preoții să citească peste el rugăciuni de desfacere a blestemului, ca trupul să se risipească în cele din care a fost alcătuit, că nu de la Dumnezeu se va fi făcut minunea aceasta, ci din înșelarea celui rău. Să fie legați preoții care m-au văzut să nu vorbească niciodată despre această minune falsă și trupul pus într-o altă groapă spre a fi uitat pentru totdeauna.”

(Preot Gheorghe Calciu, 28 octombrie 2006, Spitalul Militar București, cit. Viața Părintelui Gheorghe Calciu, Ed. Chistiana, București, 2007)

În fața acestui testament, nu prea mai e loc de comentarii sau interpretări. Totuși, la Petru Vodă, trei-patru călugări s-au erijat în interpreți, inspirați din exterior, de divinitate sau nu. Conducătorul lor pare a fi părintele Teodot, cel care și recunoaște că inițiativa de a-l dezgropa pe părintele Calciu i-a aparținut. Pe părintele Teodot l-am găsit în chilia părintelui Iustin, în camera din spate, veghind trupul părintelui Calciu și uscându-l cu aeroterma.

Parastas la un mormânt gol

Părintele Teodot e dornic să vorbească și să justifice ce s-a făcut, chiar dacă asta înseamnă să amestece propria-i voință cu învățămintele părintelui Calciu, ale părintelui Iustin ori chiar lucrarea Sfântului Duh. Povestește, oricui vrea să-l asculte, iar povestea e stupefiantă.

Și a început cu

”M-am dus la mormântul părintelui Calciu, cu care am avut o legătură deosebită. Când am fost călugărit, părintele Calciu era aici și a ținut predică. Eu am partea orizontală a Crucii părintelui Calciu la mine în chilie. Acea parte înseamnă iubirea de oameni. Am mers la mormântul părintelui Calciu și i-am spus: «Părinte, eu nu vreau să te supăr, pentru că știu că ești sfânt. Dacă tu vrei să fii dezgropat, de-ne nouă încredințare», și mi-a zis: «Cu toată bucuria!»”

A urmat o revelație pe care părintele Teodot a simțit-o ca pe ”o putere deosebită” într-o noapte de sâmbătă, dar nu s-a putut duce să dezgroape trupul părintelui Calciu că n-a venit ”cineva” cu uneltele. Și-a amânat-o pentru marți, mai ales că

”Luni i-am spus părintelui stareț ce am de gând, el mi-a spus că oficial nu dezgroapă pe nimeni, dar facă-se voia Domnului”.

”Marți am început să-l dezgrop, ziua în amiaza mare. Am reușit să ajung până la podul de lemn de deasupra sicriului, iar când am ajuns aici am fost împiedicat. A venit cineva și m-a luat de acolo, m-a înșelat că mă duce nu știu unde și până la urmă nu am mai continuat dezgropămintea. Alții au fost puși să toarne pământ înapoi, să-l îngroape la loc. Cineva ne-a acuzat că ne jucăm cu Dumnezeu și cu sfinții”.

Marți era 11 noiembrie, amănunt important de precizat. Teodot nu spune că s-ar fi făcut vreo slujbă creștinească la momentul dezgropării, dar zice că a postit el două zile jum’ate. După care a căutat pe internet predicile părintelui Calciu și din prima oferită de Google a ales îndemnul de care avea nevoie mai departe:

”Aceasta a fost una din încredințările prin care noi am avut puterea să purcedem în noaptea de joi spre vineri (14 spre 15 noiembrie)… Aceasta a fost lucrarea Duhului Sfânt, dar pe noi nu ne crede nimeni”.

Pe 16 decembrie, un sobor de preoți a oficiat parastasul părintelui Calciu, la mormântul din cimitirul de la Petru Vodă. Mormânt gol, după cum spune chiar Teodot:

 „Noi l-am scos înainte de slujba de parastas, el era aici înainte de slujbă, scos de noi. Acolo am lăsat câteva oase…”

Cum s-a făcut parastas dacă nu mai era trupul acolo, cum au făcut preoții slujba dacă știau că mormântul e gol – sau, poate, nu știau -, cum au putut fi lăsate niște oase acolo dacă trupul era întreg, acestea și multe altele sunt întrebări la care nu avem deocamdată răspunsuri. 

Mitropolitul și starețul Hariton… Facă-se voia Domnului

Cu greutatea și importanța pe care i-o asigură statutul de păstrător al cheilor de la chilia Părintelui Iustin, părintele Teodot este acum gardianul trupului părintelui Calciu. Nu dă cheile nimănui și, cu excepția lui și-a celor trei companioni, toți călugării de la Petru Vodă sunt ”turbați de diavol”.

”Au vrut să-l îngroape la loc. Au venit la mine și au vrut să îmi ia cheia cu forța, m-au amenințat că vor sparge ușile. (…) Eu atunci am zis că ar fi cel mai bine să vină mitropolitul, ca să decidă ce să facem. Numai așa i-am putut liniști. Când a venit mitropolitul, a ascultat ce a avut de spus fiecare dintre noi și a spus că părerea lui este să-l îngropăm înapoi și să punem în biserică cele câteva oseminte care ne-au rămas. Tot atunci, ne-a spus că nu ne obligă să facem asta, că n-o să vină cu jandarmii să ne oblige, ci că e strict părerea lui”.

Părintele stareț Hariton Negrea a părut cel puțin la fel de neimplicat în această chestiune, parcă lăsând lucrurile să curgă de la sine:

”Nu putem avea o poziție oficială, pentru că avem o problemă în acest moment cu fiul părintelui Calciu, care vrea să dea în judecată mănăstirea și să ceară multe zeci de mii de dolari”.

Înțelegem că ar fi o consecință a dezgropării trupului fără acordul familiei. Întrebat de acțiunea grupului lui Teodot, părintele stareț a fost evaziv:

”S-au grăbit, lucrurile nu se fac așa”.

Am insistat să aflăm de ce Teodot are cheile și se comportă ca și cum ar fi el, singur, stăpân peste acea parte din mănăstire. Părintele stareț a dat un răspuns împăciuitor, dar care nu se leagă cu regulile de ascultare dintr-o mănăstire:

”Eu sunt venit de puțin timp. Am găsit aici niște lucruri și nu le pot schimba dintr-o dată”.

Noi, de aici, înțelegem că, dată fiind perioada scurtă de când părintele Hariton este stareț, nu-și permite să intre întru totul în atribuțiunile funcției.

Lipsa de fermitate în acest caz, de la nivelul starețului până la ÎPS Teofan, nu face însă decât să-i dea părintelui Teodot impresia că are perfectă dreptate și justificare în ceea ce a făcut și face.

”Eu nu voi face niciodată acest lucru, nu voi da cheia unor persoane care sunt în ispită, în boală demonică. Ei sunt înfricoșați de lege, nu au încredere în sfântul. (…) În afară de o parte din obștea de aici, căzută în ispită, aflarea moaștelor este motiv de mare bucurie. În prezența mitropolitului, un preot bolnav, părintele Luca, ar fi cerut alungarea din obște a celor care au dezgropat sfintele moaște. A spus că este cea mai mare fărădelege și neascultare, că fiecare a făcut ce a vrut. Dacă ar fi fost un blestem, s-ar fi întâmplat ceva, dar moaștele au rămas intacte”.

Promisiunea Mitropoliei: ”lucrurile se vor așeza într-un firesc”

Am luat legătura, marți, 10 decembrie, cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, pentru a afla poziția oficială asupra situației de la Petru Vodă și, mai ales, asupra perspectivelor care se întrevăd, dat fiind că trupul părintelui Calciu odihnește acum pe un pat de scânduri, la căldura unei aeroterme, și i se aduc alături vizitatori care să-l cinstească și să-l sărute ca pe moaște. Părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al MMB, ne-a explicat că

”În general, Biserica Ortodoxă nu se grăbește cu canonizarea, acest lucru se întâmplă la multă vreme după trecerea în neființă. Au fost mulți sfinți canonizați după foarte mulți ani. De exemplu, Sf. Ștefan cel Mare a fost târziu canonizat, deși în evlavia poporului exista ca sfânt. Nu e nicio grabă, nu e în duhul Bisericii să grăbească lucrurile atunci când vorbim de canonizare”.

Întrebat dacă, totuși, pe parcursul acestui proces îndelungat, rămășițele n-ar trebui îngropate, măcar până la decizia finală, părintele Sturzu a răspuns clar:

”Ar trebui îngropate. Bine, acum, depinde, de la caz la caz”.

Strict în cazul trupului părintelui Calciu Dumitreasa, părintele Constantin Sturzu a fost limpede:

”Cum n-a fost îngropat la loc?! Știam că a fost îngropat”.

După ce i-am spus părintelui ce știm noi – că trupului părintelui Calciu nu numai că n-a fost pus înapoi în țărnă, ci este ținut în chilia părintelui Iustin și este arătat tuturor pelerinilor care ajung la Petru Vodă, pentru ca aceștia să se închine la el ca la sfinte moaște -, pr. Constantin Sturzu a cerut un răgaz. A revenit apoi, la scurt timp:

”Într-adevăr, lucrurile stau așa cum le-ați spus dvs. Am înțeles că la nivelul Mitropoliei se știe acest lucru. Ce pot eu să vă spun este că în acest moment lucrurile se analizează din mai multe puncte de vedere. Și legale, și canonice, chiar testamentare, pentru că părintele Calciu a lăsat clar că nu vrea să fie dezgropat, iar asta va cântări foarte mult în analiză. Avem încredere și în maturitatea obștii și credem că lucrurile se vor așeza într-un firesc al lor. În câteva zile, nu mai mult”.

Îndemn la cumpătare

În fața poziției încă ambigue a oficialilor Bisericii Ortodoxe și a determinării părintelui Teodot, ne vedem obligați să facem acest îndemn la cumpătare. Departe de noi gândul de a ne îndoi de harul părintelui Calciu. Ba, dimpotrivă, Bunul Dumnezeu să-l răsplătească pentru toate eforturile făcute în slujba Mântuitorului Iisus Hristos, după cât de mult a iubit și a slujit România, Biserica Creștină Ortodoxă și creația lui Dumnezeu!

Trebuie totuși să ținem cont de chiar testamentul său, de faptul că a murit în țară străină și a fost primenit după obiceiuri străine, pentru un transport care a durat 2 săptămâni.

Părintele Teodot spunea că, atunci când l-au dezgropat, părintele Calciu era 

”până la brâu într-un sac de nylon și tot ce era în sac s-a păstrat, în ciuda umezelii din jur”. 

Din cauza umezelii a pus el aeroterma. Un preot din Bacău, venit să vadă cu ochii lui realitatea, a exclamat:

”Bine, părinte, dar dacă sunt sfinte moaște n-au nevoie să fie uscate cu aeroterma!”

Există un lucru care ar trebui să ne facă și mai cumpătați: un martir al luptei anticomuniste, umilit, bătut, batjocorit în închisori, are, de aproape o lună de zile, trupul deshumat și expus agresiunilor de oriunde și de tot felul. Ori tocmai asta a cerut să nu i se facă.

Întrebarea e qui prodest?

Ultima oră: Ieri, miercuri, 11 decembrie, părintele Constantin Sturzu de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei ne-a declarat, pe la prânz, că

 ”Suntem în aceeași etapă, dar lucrurile urmează să se rezolve, nu mai durează mult”. 

Tot cam pe atunci, dinspre Petru Vodă a venit și vestea că părintele Calciu Dumitreasa a fost reînhumat, iar călugării care l-au tulburat în odihna sa au fost trimiși spre alte locuri.

”În testamentul părintelui scrie că dacă va fi dezgropat și găsit întreg, să fie îngropat nu știu unde, iar cei care îl îngroapă să fie «legați», așa încât să nu știe nimeni niciodată unde a fost pus. Asta e smerenia lui, noi nu putem să facem așa ceva ad-literam. Noi trebuie să înțelegem în duh testamentul” – interpretarea lui Teodot a testamentului părintelui Calciu.

[...]

Dana OSTAHIE

Valentin BĂLĂNESCU

Sursa:  Monitorul de Neamt A doua prigonire a părintelui Calciu

***

Se închină la o groapă goală, convinşi că de acolo a fost dezgropat un sfânt. La mânăstirea Petru Vodă din Neamţ, credincioşii aprind o lumănare şi se roagă la vechiul mormânt al părintelui Gheorghe Calciu.

Deşi preotul deshumat în urmă cu câteva săptămâni a fost îngropat, marţi, într-un alt cavou.

Credincioşii continuă să-i aprindă lumănări părintelui Gheorghe Calciu la vechiul mormânt. Chiar dacă Mitropolia a decis marţi [9 decembrie] să-i îngroape trupul într-un alt loc din cimitirul mănăstirii.

Parintele staret Hariton Negrea:

Groapa de acolo a fost acoperita. S-a recurs din acest moment de acord cu Parintele Gheorghe Calciu si bineinteles un fel de semicavou foarte bine protejat.

Parintele Constantin Sturzu:

Spune foarte clar faptul ca daca trupul sau va fi dezgropat, "sa fie pus intr-o alta groapa spre a fi uitat pentru totdeauna".

Chiar fiul preotului Calciu, un avocat stabilit în America, ar fi cerut îngroparea tatălui său şi respectarea testamentului pe care părintele l-a lăsat.

Parintele staret Hariton Negrea:

A invocat drepturi civile. Chiar a somat Manastirea, in cazul in care nu vom aplica acest testament, dansul ne poate aduce in fata instantei americane. 

În urmă cu câteva săptămâni, părintele a fost dezgropat după ce un alt preot al mănăstirii ar fi avut o viziune.

Monahul Teodot:

Rugandu-ma Parintelui Calciu, am simtit ca cere sa fie dezgropat. Uitati trupul este neputrezit. De trei saptamani este aicea. I s-au facut toate dezlegarile. Si arhieresti!

Parintele staret Hariton Negrea:

El nu a avut un vis. I s-a parut. A crezut. A simtit, poate in biserica, in momentul slujbelor ceva.

După scandalul deshumării părintelui Calciu, preotul Teodot a fost mutat la o altă mănăstire. Călugării vorbesc despre o pedeapsă primită de la mai-marii bisericii.

Calugar, Petru Voda:

30 de zile, dupa cate am inteles eu. 30 adica e un fel de canon.

Şi fără preotul Teodot, credincioşii tot vorbesc de minuni. Faptul că trupul părintelui Calciu era intact, la şapte ani după ce a fost îngropat, este pentru ei un semn divin.

Parintele staret Hariton Negrea:

Poate ca a fost, chiar cum zice Parintele Gheorghe Calciu, o lucrare a celui rau. Numai Dumnezeu va adeveri lucrul acesta.

Sursa: Observatorul.TV Mormântul părintelui Gheorghe Calciu a iscat un scandal monstru

PAGINI WEB:

Descoperirea moastelor Parintelui Gheorghe Calciu. Ce ne spune Parintele despre moastele sfintilor si puterea lor


UPDATE:
The uncovering of relics of Father George Calciu and his reburial. What Father George tells us about the relics of the saints and their power …