Stareţului Iacov Tsalikis a fost canonizat. Sfântul Porfirie: "să știți că el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta".

Basilica: Un nou sfânt contemporan: Patriarhia Ecumenică l-a canonizat pe Stareţul Iacov Tsalikis din Evia

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit luni în şedinţă de lucru, a aprobat canonizarea Stareţului Iacov Tsalikis (1920-1991), un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”.

Potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Ecumenice, Sfântul Sinod a aprobat referatul Comisiei Canonice privind trecerea în calendarul Bisericii Ortodoxe a Arhimandritului Iacov Tsalikis, originar din Asia Mică, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, stabilind ca dată de pomenire ziua de 22 noiembrie a fiecărui an.

Acum câteva zile s-au împlinit exact 26 de ani de la cuvioasa adormire a Sfântului Stareţ Iacov Tsalikis, care a vieţuit la Sfânta Mănăstire a Cuviosului David cel Bătrân din Evia.

Viaţa cuviosului

Părintele Iacov Țalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David din Evia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți si harisme dumnezeiești. [Sfântul] (Părintele) Porfirie, spunea despre părintele Iacov:

 ,,să știți ca el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, 

iar [Sfântul] (cuviosul) Paisie Aghioritul  afirma că deținea   

"harismele Sfântului Nectarie".

Fericitul părinte Iacov s-a născut în 5 noiembrie 1920, în satul Libisi din Asia Mică. Părinții săi, Stavros si Teodora fiind creștini evlavioși,  l-au educat  pe calea lui Dumnezeu. În anul 1922 s-a făcut schimbul de populație dintre Grecia si Turcia, iar familia și rudele sale, fiind nevoite să plece în Grecia, au fost transferați  în satul Farakla din Evvia, unde părintele a viețuit până la intrarea sa în monahism. Părintele a arătat încă din fragedă pruncie înclinaţie către cele sfinte, dorea să imite ceea ce făceau preoții la sfintele slujbe, îngrijea bisericuțele din împrejurimi, și se ruga fierbinte sfinților.

Cunoscuții săi, văzând modul său de viețuire, îi spuneau călugărul. Darul vindecărilor l-a dobândit încă de mic. La 9 ani micul Iacov a devenit treptat scăparea locuitorilor simpli și săraci – mai mult a refugiaților, cărora le citea rugăciuni și exorcisme. Așadar, au început să-l cheme ori de câte ori se întâmpla ceva rău.

Între anii 1947-1949 și-a satisfăcut stagiul militar. Întors acasă, a preluat responsabilitățile familiale, deoarece părinții săi, se mutaseră deja la Domnul.  În anul 1951, după ce și-a căsătorit sora, a intrat în mânăstirea Cuviosului David din Evvia, unde Sfântul însuși l-a întâmpinat. Mănăstirea se afla într-o stare deplorabilă şi număra doar trei vieţuitori. Aceștia și locuitorii din zonă au făcut tot ce le stătea în putință pentru a-l alunga, chiar l-au amenințat cu moartea, însă fără succes. Părintele Iacov era hotărât să rămână în mănăstire indiferent de ce i se va întâmpla, fiind încredințat în pronia divină.

În anul 1952, în luna noiembrie a fost tuns în monahism, iar în luna următoare a fost hirotonit ieromonah. Postul aspru, multa muncă, slujba îndelungată şi privegherea de fiecare zi, l-au adus într-o  stare de mare slăbiciune trupească, însă nu dorea să-și micșoreze nevoința sub nicio formă. Pe deasupra mai veneau şi demonii care-l băteau cumplit, provocându-i și aceștia grele suferințe trupești.

După anul 1970, sporirea duhovnicească a părintelui era direct proporțională cu suferințele sale. Simţea dureri nesfârșite, însă emanația duhovnicească era inepuizabilă. Devenise un înger în trup iar pe chipul său strălucea necontenit nespusa bucurie a învierii. El însuși spunea: ,,inima mea este o grădină a raiului”.

În anul 1975 a devenit egumen. Tot în același an Mântuitorul nostru l-a învrednicit de a vedea și de a atinge Sângele cel Preasfânt al Său, la Sfânta Proscomidie. Pentru  chipul îmbunătățit al vieții sale, veneau la stareț oameni din toată Evvia și din Atena, pentru a-l vedea, a-l asculta, și a se mărturisi, cu toate că părintele Iacov era un om foarte simplu. Absolvise numai ciclu primar.

Cu trecerea anilor, puterile sale fizice se diminuau din ce în ce mai mult, încât după anul 1987 putea să moară în orice moment. Suferea de multiple boli de inimă, tromboze, și altele, dar marea sa iubire față de oameni, nu-l lăsa să se gândească deloc la problemele sale personale, ci spovedea și povățuia neîncetat.  În ultimul an al vieți sale, trupul său devenise o ruină, era numai piele şi os. Numai fața lui a rămas curată, luminată, dând impresia că este imaterială. Bătrânul duhovnic răspândea în jurul său o pace dumnezeiască.

În data de 21 noiembrie 1991, de ziua prăznuirii intrării Maicii Domnului în Biserică, după ce a spovedit un fiu duhovnicesc, părintele Iacov, s-a mutat la locașurile cele cerești.

După adormirea sa, starețul a săvârșit multe minuni dintre care  amintim două:

În noaptea de 4 spre 5 aprilie, preotul responsabil al bisericii Sfântului Ioan Rusul l-a văzut pe fericitul stareț în biserică. Starețul i-a cerut să-i aducă racla Cuviosului Ioan ca să se închine. I-au adus-o și s-a închinat cu veselie rostind rugăciuni cu cuvinte deosebit de frumoase, care înveseleau nespus pe cei din jur. La un moment dat, starețul a terminat și a spus: „Luaţi-l pe Cuviosul”. Atunci preotul și alții ce erau cu el s-au plecat să se închine și ei, iar apoi să ia racla. Dar, uimiţi, au văzut că în raclă era starețul Iacov, iar nu cuviosul Ioan.

Starețul i s-a arătat unei femei credincioase și i-a spus: ,,înainte îl rugam pe Cuviosul David să meargă la Dumnezeu să mijlocească pentru oameni, dar acum mă duc eu însumi”.

Basilica: Primele declaraţii după canonizare: Stareţul Mănăstirii Sf. David din Evia vorbeşte despre Sfântul Iacov Tsalikis

După aflarea veştii canonizării Sfântului Cuvios Iacov Tsalikis, Arhimandritul Gavriil, stareţul Mănăstirii Cuviosul David din Evia, a declarat pentru agenţia de ştiri Romfea că „Patriarhia a recunoscut oficial sfinţenia părintelui Iacov, ceea ce exista şi în conştiinţa credincioşilor”.

Stareţul Gavriil spus că „noi am corelat întotdeauna persoana Patriarhului cu persoana părintelui Iacov, deoarece a făcut referire la alegerea sa”. Pe vremea când era Mitropolit de Filadelfia, Sanctitatea Sa Bartolomeu a vizitat Mănăstirea Cuviosului David din Evia, iar stareţul Iacov Tsalikis i-a spus „să te pregăteşti, vei deveni următorul Patriarh Ecumenic”, lucru care a devenit realitate în anul 1991, când cei 15 membri ai Sfântului Sinod l-au ales cel de-al 270-lea Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic.

Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit luni în şedinţă de lucru, a aprobat canonizarea Stareţului Iacov Tsalikis (1920-1991), un ieromonah contemporan înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești, despre care Sfântul Paisie Aghioritul spunea că deţinea „harismele Sfântului Nectarie”.

Cuviosul Iacov Tsalikis este al treilea stareţ contemporan canonizat de Patriarhia Ecumenică după Sfinţii Porfirie Cavsocalivitul în anul 2013 şi Paisie Aghioritul în anul 2015.

***

Chipul unui om fericit - Părintele Iacov Tsalikis

Doxologia: Interviu cu Fericitul Iacov Tsalikis ‒ Harul vindecător al sfintelor moaște

Preotul Konstantinos Stratigopoulos: Care este scopul existenței sfintelor moaște în Ortodoxie și cum putem să valorificăm harul lor vindecător și binecuvântarea lor?

Fericitul Iacov Tsalikis: Într-o zi vor învia, părinte, după vrerea și porunca lui Dumnezeu, lucru pe care ni l-a spus și Hristos, că „toți vor învia”. Osemintele lor răspândesc miresme, pentru că în aceste sfinte moaște locuia sau mai bine zis locuiește un suflet nemuritor. Și chiar dacă s-ar deteriora prin sălășluirea lor în pământ, cândva, într-o zi, vor primi viață aceste sfinte moaște, vor învia și se vor prezenta din nou, așa cum erau la început, la Scaunul de Judecată al lui Hristos.

Pr. K.S: Părinte Iacov, aveți acolo la mănăstire sfintele moaște ale Cuviosului David. Să ne spuneți câteva lucruri despre lucrarea pe care o fac ele.

F. Iacov: Părinte, sfintele moaște ale Cuviosului David le vedeți oseminte goale. Ele răspândesc miresme și dau vindecare, tămăduind boli, dar și atâtea și atâtea patimi pe care le vedem în zilele noastre. Sfintele moaște ale Cuviosului David au putere tămăduitoare deoarece înlăuntrul acestora locuiește Sfântul Duh. Sfântul lui cap face multe minuni când însemnăm pe cineva în semnul Sfintei Cruci cu acesta. El vindecă din inimă. Vin la mănăstirea noastră mulți oameni bolnavi de cancer sau diverse alte boli și greutăți, iar sfintele sale moaște pe toți îi miluiesc. Și vedem că în osemintele acestea sălășluiește, părinte, binecuvântarea lui Dumnezeu și harul Sfântului Duh. Este un foarte mare vindecător, dar ei, sfinții, fac mereu minuni când avem și noi credință în Dumnezeu, după cum ne spune Însuși Hristos: „Aveți credință în Dumnezeu, cereți și vi se va da”. Părinte, harul sfinților este viu și lucrător, iar sfintele lor moaște au o putere tămăduitoare, vindecând și totodată oferind o sfințenie atât trupului, cât și sufletului omului care se apropie de ele.

Pr. K.S: Părinte Iacov, cum poate simți cineva harul vindecător și binecuvântarea sfintelor moaște atunci când se află în fața lor? Și cum pot creștinii să le valorifice?

F. Iacov: Părinte, sfintele moaște au harul de la Dumnezeu. Vedeți, spunem de multe ori că sfinții au fost și ei oameni pe acest pământ, așa precum și Sfântul Ioan Rusul. Dar el s-a arătat după moartea lui zicând: „Oamenii cred că eu dorm în raclă, că sunt mort. Eu însă sunt viu. Creștinii aceștia consideră că văd, ei văd că eu dorm. Dar ascultă, părinte, ce îți spun: mult păcat este în lume, multă necinste și multă necredință”. Sfântul Ioan Rusul a spus acestea, nu le spun eu, pentru că nu sunt vrednic. Dar spunea Sfântul Ioan că e necesar să fie război, deoarece este mult păcat în lume.

Vedeți, părinte, că a prezis războiul, inundațiile, catastrofele naturale, atâtea și atâtea rele ce s-au întâmplat aici în Evvia. Dar harul lui este foarte mare. „Cred creștinii că eu dorm în raclă. Eu pe toți îi văd și ei văd trupul meu acolo, dar eu de multe ori ies din raclă”. Era odată sfântul afară din racla lui și spunea: „Aceștia nu mă văd, eu îi văd și îi ascult ce spun”. Și din nou a intrat în raclă și s-a așezat ca un om normal. Pentru că au viață veșnică aceste sfinte moaște ale sfinților noștri. În aceste oseminte moarte, spunem noi moarte, există viață nemuritoare, duh nemuritor și suflet nemuritor.

Pentru că, vedem părinte, cu puțin timp înainte, era un tânăr din patria sfântului, Lokrida. Și acesta a așteptat patru zile în mănăstirea noastră și îmi spune: „Părinte, cât de mult bine face Biserica. Eu, timp de 25 de ani, stăteam puțin în biserică și apoi plecam. Aici am stat trei zile la mănăstire, la toată Sfânta Liturghie și, părinte, ce cuvinte frumoase se spun acolo. Se vor sălășlui înlăuntrul trupului meu Dumnezeu și Sfântul David”.

Vedeam pocăința tânărului acestuia, căința lui și imediat, vedeți, a căzut sămânța și cuvântul bun în pământ bun. Și m-am bucurat, părinte Konstantine, pentru că vin suflete și oameni cu dureri, cu păcate, cu greșeli și devin, din oameni vechi, noi oameni.

Mulțumesc mult pentru dragostea voastră, că m-ați ascultat părinte Konstantine. Vă doresc putere multă. Cu bine să veniți în mănăstirea noastră, cu bine întotdeauna să slujiți turmei voastre și să învățați cuvântul Adevărului!

Doxologia: „Nu deznădăjduiți, Hristos nu este un procuror!”

Zicea gheronda [Iacov Tsalikis]:

Credinciosul să se ferească să facă oamenilor cunoscute amănunte despre viața lui duhovnicească.  Norocos nu este cel ce câștigă la loterie, ci acela care primește în viața lui pe Duhul Sfânt. Postul este voia lui Dumnezeu. Am șaptezeci de ani și postul nu m-a păgubit cu nimic. Mama mea m-a învățat să postesc încă de pe când eram copil. În ciuda bolii mele, m-am folosit de post.

Banul este viclean. Când îl ții prima dată în mână, este foarte dulce, dar după aceea devine foarte amar, produce tulburări și durere. Creștinul trebuie să se teamă de bani și să-L iubească pe Hristos. Hristos este îngrășământ pentru viață, în timp ce banul este cursă.

Copiii mei, viața fără Dumnezeu este osândă, tiranie de neridicat. Cel care trăiește cu Dumnezeu este viu și va avea sfârșit bun. În general, omul de astăzi s-a înstrăinat de tradițiile trecutului. Poate că tineretul nici nu mai înțelege limba clericilor. Din păcate pentru tineri, noi clericii semănăm cu niște ființe de pe altă planetă.

Când Îl pui pe Hristos hrană și pază vieții tale, optimismul și nădejdea cea bună sălășluiesc în tine, în ciuda tuturor căderilor, neputințelor și nenumăratelor noastre păcate. Minuni se întâmplă în fiecare zi, dar noi nu le vedem, nu le acordăm importanță. Faptul că Dumnezeu, în ciuda tuturor petelor noastre și a păcatelor nu Se mânie și nu întrerupe legăturile Lui cu noi, asta nu este o mare minune?

Zicea bătrânul către închinătorii care întrebau la ce oră să se trezească dimineața pentru Sfânta Liturghie : „Cel care poate, să vină la Utrenie. Cei care se simt obosiți, să vină la Binecuvântată este Împărăția…Iar cel care nu poate veni așa de devreme, să nu piardă Apostolul și Evanghelia, Crezul și Tatăl nostru. Dar și cel care va veni în ceasul al doisprezecelea, cu puțin înainte de Pentru rugăciunile, să nu se teamă de întârziere, nu-l va certa nimeni. Stăpânul Hristos este bun și blând.

Nu deznădăjduiți, Hristos nu este un procuror. Nu vă primejduiți cu exilul sau închisoarea pentru greșelile voastre. Roagă-te, încearcă, postește, pregătește-te să te împărtășești, pleacă-te să-ți citesc rugăciunea de dezlegare.

Un bărbat și o femeie este bine să se gândească la căsătorie numai când se simt copți și siguri că între ei există o relație strânsă, adică au multe elemente în comun în modul de a gândi și de a percepe viața.

Pentru părinţii care întrebau „ce să facem cu copiii noştri când nu ne ascultă”, părintele le zicea: „Să faceţi rugăciunea cu evlavie şi sfătuiţi-i în chip frumos şi pe cât puteţi cu dragoste, pentru că, mă iertaţi, cu stilul aspru nu merge. Îţi va spune «mă ridic şi plec», şi s-a terminat, iar astăzi este Sodoma şi Gomora, ba chiar mai rău”.

 Pe copii, Stareţul îi sfătuia să nu aibă anturaje şi nici să se îndepărteze de părinţii lor, chiar cu preţul de a fi consideraţi de către ceilalţi drept nesociabili. Mai sfătuia de asemenea ca nimic să nu ia de la străini, nici măcar o bomboană sau ceva răcoritor de băut, pentru că este mare pericolul de narcotice care decimează tineretul astăzi. Spunea astfel în acest sens: „De la omul pe care nu-l cunosc nici anafură eu nu iau, pentru că-ți poate zice că este anafură şi de fapt să nu fie, ci să aibă în interior alte lucruri demonice”.

Doxologia: Chipuri transformate

Când împărtăşesc credincioşii, povestea altădată părintele Iacov, niciodată nu mă uit la feţele lor. Câteodată însă conştiinţa îmi spune să mă uit. Atunci văd unele chipuri transformate în câini, maimuţe sau alte animale. Chipul lor este îngrozitor. Văd însă pe unele liniştite şi senine care după ce se împărtăşesc strălucesc ca soarele.

Odată i-a spus un preot care slujea împreună cu el:

- M-a ars Sfânta Euharistie!...

- Eu, a răspuns părintele, nu am simţit că mă arde.

Alteori trăia atât de intens săvârşirea Sfintei Liturghii încât întinerea şi sufleteşte şi trupeşte.

- Astăzi te-ai împărtăşit… vezi cum te simţi? A spus odată unui fiu duhovnicesc. Eu aşa mă simt întotdeauna. Hristos e în mine întotdeauna.

LEGATURI:

• Graiul Ortodox: Stareţul Iacov Tsalikis a fost canonizat (Viata, cuvinte de folos, acatist)