Icoana, mijloc de mărturisirea a credinței în forme și culori într-o societate dominată de vizual, relevă stabilitate și profunzime

Icoana într-o societate dominată de vizual (01 11 2017)

- Cultura contemporană este influențată printr-un flux de imagini vizuale ce bulversează decodarea imaginii. Se poate vorbi chiar de o agresivitate a imaginii.

Dr. Emanuel Dobre, Centrul "Dumitru Stăniloae", Paris:

Este drept că lumea contemporană este dominată de vizual, în asemenea măsură încât orice text trebuie acompaniat și de o imagine, altfel nu se explică suficient de mult. 

Desigur, prezența imaginii în toate ramurile societății aduce și o atingere a icoanei, pentru că riscă să o devalorizeze. Cum vom putea să apreciem o icoană a Fecioarei Maria când peste tot avem imagini extrem de bine prezentate, foarte detaliate ale unor realități imediate?  

- Cum poate ajuta icoana, omul contemporan, într-o societate dominată de vizual, agresată de imagini? 

  

Pr. Prof. Michel Quenot, Parohia Ortodoxa din Friebourg, Elvetia: 

Atingeți o problema imensă. Trăim într-o lume în care am putea vorbi de un potop al imaginii. Dar trebuie să facem distincția între "vizibilități", adică tot ceea ce e vizibil, tot ceea ce vedem, dar care nu sunt încă "imagini". Imaginea are mereu o dimensiune esențială. E ceva care ne emoționează profund în ființa noastră. Ar putea părea excesiv, dar mulți dintre dumneavoastră vor înțelege, e o imagine ontologică, adică o imagine care atinge ființă, în adâncimea sa. Si, printre imaginile de care ne lovim în fiecare zi,  o mare parte sunt doar imagini goale. Nu exista prezență în ele, nu există nimic. Iar icoana este o imagine "locuită", locuită de o Prezență și, în acest sens, o imagine, care ne însoțește, dar, în același timp, o imagine care ne amintește vocația noastră de a deveni noi înșine, imagine a lui Dumnezeu. Suntem creați după imaginea lui Dumnezeu și suntem chemați să trecem de la imagine la asemănare, așa cum icoana ne-o arata, care este o lume transfigurată.     

Pr. Prof. Stéphane Bigham, Universitatea din Sherbrooke, Canada:  

Un aspect, când ne uitam la televizor sau la filme, totul se petrece fulgerător: politicieni, vedete ajung în fața camerei de filmat și au, poate, 15-30 s maxim, să spună ceva. Apoi îți îndreaptă atenția către altceva. Sunt mișcări foarte rapide și imaginile se derulează foarte rapid. In schimb, o icoană este mereu aceeași, nu se modifică. Astfel ni se arată o imagine care este stabilă, unii ar spune nemișcată, dar care este stabilă, în opoziție cu schimbările rapide. Icoana nu "se evaporă" precum se întâmplă cu emisiunile tv sau cu filmele, unde cadrele durează două secunde. Ea rămâne, este permanentă. Este acolo, o poți privi și poți reflecta la ea [ o poți contempla n.n.]. Așadar, într-un sens, icoana contrastează cu imaginile tv, cu toate celelalte imagini pe care le vedem aproape oriunde. Induce un simt al echilibrului. Poate, oamenii care o privesc, nu au trăit niciodată în viata lor echilibrul. Poate întreaga lor viață au fost într-o continuă mișcare și schimbare, pe când o persoană, pentru a se dezvoltă cu adevărat, și pentru a deveni cu adevărat o persoană, are nevoie de statornicie. Icoana relevă stabilitate și profunzime, o profunzime pe care nu o întâlnim în interviuri și la starurile de cinema. Pe când o icoană îți permite, aproape ca o oglindă, să pătrunzi înăuntru. Există un spațiu, un spațiu mistic în spatele icoanei. Dar dacă te uiți pe spate, e doar lemn. Dacă te uiți pe latura din față, poți pătrunde în interiorul ei. Si există o profunzime mistică pe care nu o întâlnim în nicio altă imagine.   

In orice icoană vedem că sfinții ni se arată ca modele.    

Dr. Emanuel Dobre:  

In icoana nu vedem violență. Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul nu este un act dramatic. Dramatismul în acea icoană nu este realizat prin prezentarea unor detalii care ne-ar putea speria. Este ceea ce se întâmplă, în general, în imaginea care nu este icoană: dramatismul este realizat prin detalierea excesivă, uneori și prin apropierea unor cadre strânse de un act dramatic, un act care ne înfricoșează, ne sperie. In icoană aceste momente sunt reprezentate diferit, astfel încât să ne atragă atenția că ceea ce vedem, chiar dacă știm realitatea acelui act, știm că Sf. Ioan Botezătorul a murit decapitat, asta nu înseamnă că trebuie să redam acel element în detaliu pentru a-l înțelege.[...] Icoana ne forțează prin această reprezentare stilizată să ne schimbăm mintea, ne atenționează oarecum că pentru a ajunge la esența ei trebuie să ne schimbam mintea, ceea ce în greacă se numește metanoia. Trebuie să privim altfel pentru a ajunge la esența icoanei.

În Occident icoana a avut o istorie diferită din cauza acelui înțeles căruia i s-a dat prioritate, și anume prezența unui mesaj. Este important să înțelegem că, așa cum spunea Papa Grigorie cel Mare, la începutul sec. al VII-lea, "icoana este Biblia celor neștiutori de carte". Si în catolicism a fost păstrată cu această dimensiune mediatoare, de transmițătoare de mesaj și în Occident a rămas secole de-a rândul, chiar și astăzi, cu aceasta caracteristică. 

În sec. al XVI-lea când s-a produs Reforma, protestanții au reacționat diferit la prezenta imaginilor. În luteranism n-au existat acte majore de iconoclasm, în schimb, Calvin, prin teologia pe care a propus-o, a cerut ca locașurile de cult să fie lipsite de imagini, pentru că "un creștin să se roage în duh și în adevăr". Si aceasta s-a reflectat și în prezentarea estetică a cultului. Si, timp de 4-500 de ani, în calvinism nu a existat imagini. Însă, după 1990 bisericile reformate introduc imagini în cateheze pentru a-i ajuta pe tineri să înțeleagă un mesaj. 

O istorie specială a avut-o imaginea religioasă în anglicanism, acolo unde au fost păstrate și statuile și vitraliile, ca în catolicism [...].

In catolicism se folosesc imaginile religioase și statuia, care riscă să ne restrângă, să ne limiteze la spațiul care se află, pe când icoana ne ajută să depășim acest spațiu și ne aduce aminte că este doar un mijloc. 

Dacă icoana ne ajută să percepem realitatea lăuntrică, care depășește timpul și spațiul cotidian, orientându-ne spre veșnicie, se naște întrebarea: în ce limite poate fi icoana un loc de întâlnire a  civilizațiilor? 

Pr. Prof. Stéphane Bigham, Universitatea din Sherbrooke, Canada: 

Civilizații diferite... sunt uni oameni (misionarii sec. XVI, XVII, XVIII, misionari catolici, care au fost în Japonia, în China, sau pe unde au mai fost) care credeau că era necesar să pictezi scenele biblice, să pictezi istoriile creștine, pentru că oamenii erau japonezi și pentru ca aceștia să se identifice cu Maica Domnului, cu Hristos, etc. Si am văzut unele cazuri când unii au încercat chiar să o reprezinte pe Maica Domnului precum persoanele din Africa. Cred că nu este corect să se procedeze astfel. Si, de ce spun asta? Unii ar spune: "Părinte, nu vreți să... se presupune ca trebuie să le predicați oamenilor și să le vorbiți despre Iisus și despre Fecioara Maria ca fiind evrei". Ceea ce facem, vedeți, Fiul lui Dumnezeu a venit în lumea noastră. Noi spunem că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om. Unde S-a făcut om? Este important unde S-a făcut Om, când anume S-a făcut Om? Cu cine a vorbit? Ce a făcut? Sunt acestea aspecte importante? Noi credem că sunt extrem de importante pentru că El nu a apărut ca un om prin văzduh, călătorind prin jurul lumii. El a devenit Om în tradiția evreiască. Si tradiția evreiască, de la Moise, din Biblie, din Vechiul Testament și toate acestea, o vedem ca pe o pregătire a venirii Lui în lume. Așadar, S-a făcut evreu.  A fost evreu! S-a făcut bărbat, nu S-a făcut femeie. S-a făcut Om, a crescut ca o ființă umană. Si arată ca o persoană semită, arată ca un evreu. Si în primele secole de istorie creștină, Hristos este reprezentat adeseori ca fiind un tânăr băiat fără barba, în stilul greco-roman. Așa era reprezentat Iisus. Avem o mulțime de altfel de reprezentări. Dar El nu era asa. El nu a fost niciodată așa.[...]

Si icoana este conectată la istorie, deși cuprinde oamenii, și lucrurile, și evenimentele în Lumina Împărăției lui Dumnezeu de la sfârșitul veacurilor. Cu toate acestea, icoana este în continuare ancorată în istorie. Aceștia sunt oamenii adevărați! Fecioara Maria a fost o persoană reală, Iisus a fost o persoană reală, apostolii au fost oameni reali, Moise a fost o persoană reală. Toți aceștia sunt ființe umane reale, în istorie, și ar trebui să fim credincioși. Transfigurată, da... Transfigurată în Lumina Împărăției, dar în continuare o persoană semită transfigurată. 

Si, de fapt, as spune că toate civilizațiile și toate culturile pot veni să se întâlnească în jurul icoanei. As spune că în acest fel civilizațiile, oamenii, tradițiile culturale devin incorporate în icoană. O parte din acestea nu pot fi încorporate, câteodată sunt unele lucruri pe care pur și simplu nu le putem încorpora. Se poate pătrunde în tradiție, ca ucenic, apoi vei începe să dezvolți o nișă, un curent aparte în cadrul tradiției.    

La nivel ontologic icoana autentică pune întrebări celorlalte imagini.   

- Poate fi icoana o cale spre mântuire, spre îndumnezeire?

Pr. Prof. Stéphane Bigham, Universitatea din Sherbrooke, Canada:  

Da, într-adevăr, poate fi, pentru că icoana, printr-o manieră non-verbală, vizuală, reprezintă nu numai scopul, Împărăția Cerească, Ierusalimul Ceresc, dar de asemenea, calea prin care ne putem mântui [mesajul mântuirii n.n].   

Dacă știm ceva despre arta icoanei, se pleacă de la o culoare închisă, se desenează straturi peste straturi din ce în ce mai deschise, astfel încât se produce o schimbare în icoana însăși. Există o schimbare de la fundalul închis la culoare, la nuanțe mai deschise, astfel încât maniera prin care este pictată o icoană devine una de iluminare prin straturi de culoare, din ce în ce mai clare, din ce in ce mai deschise, din ce în ce mai strălucitoare. Astfel avem o trecere de la ceea ce e întunecat la lumină și, bineînțeles, acesta este scopul tuturor, al meu, al dumneavoastră, scopul unei vieți creștine, de a îndepărta ceea ce ar fi întunecat în noi, creștinii. Multora nu le place: "Oo, nu vorbiți despre asta!". Dar acesta există în noi toți, în fiecare dintre noi există întuneric. Există și lumină, de asemenea. Dar, până la etapa aceea, în care ne îndepărtam de întuneric, înspre Lumină (Acea Lumina este Dumnezeu) noi devenim mai ușori, nu ușori în sensul de greutate, ci în culori mai deschise. Ne mișcăm spre Lumină și Lumina ne transformă. Si cum, prin ce metodă facem aceasta? Ei, bine... facem aceasta prin rugăciune, prin fapte bune, fiind milostivi, prin iubirea aproapelui, prin citirea Sfintei Scripturi, facem asta prin Sfintele Taine. Vreau să spun că există o mulțime de mijloace care ne pot ajuta să înaintăm pe calea mântuirii, fapt relevat în icoană prin trecerea la Lumina, de la culori mai închise la cele deschise.  

In actuala cultură media, care a dus la o industrializare a percepției, cuvintele lasă loc imaginilor care pătrund în toate ascunzișurile ființei noastre. Icoana confruntându-se cu valul de imagini care riscă să o înece. In această avalanșă imagistică arta încă mai este o oglindă a ființei umane și a aspirațiilor sale, iar icoana o invitație spre sfințenie, chemându-ne la o cale inversă fată de cea propusă de cultura mediatică.            

 ***

Icoana, mijloc de mărturisirea a credinței în forme și culori (18 10 2017)

Pr. Prof. Michel Quenot, Parohia Ortodoxa din Friebourg, Elvetia:

O imagine care nu e integrată în Biserica nu e o icoană. Icoana este o imagine liturgică. Asta înseamnă că este icoană în măsura în care reflectă trăirea liturgică a Bisericii. 

Pr. Prof. Stéphane Bigham, Universitatea din Sherbrooke, Canada:

Care este modelul științific? Modelul științific este că ai ceva, ai un obiect și începi să-l analizezi, pe toate părțile încerci să-l examinezi, te întrebi de unde provine, ce anume este, iar eu sunt aici - eu sunt cercetătorul- și este obiectul meu, oricare ar fi el: ar putea fi o broască, ar putea fi un fragment de satelit care a căzut, un meteorit, orice altceva. Dar obiectul studiului meu este aici, iar eu sunt aici și îl studiez, apoi scriu ceva, bla, bla, bla... Ei, bine, aceasta este metoda științifică. Poți face experimente și pe baza acelor experimente poți trage concluzii și ai o teorie sau chiar o lege.

Ei, bine, istoria artei este același model, fix același model. Istoria artei ia imagini, ia picturi sau sculpturi, arhitectură, orice, ia o persoană, un artist, o perioadă, o tară... și le studiază pe acestea ca pe un obiect,  studiază toate picturile lui... nu știu, oricui, El Greco. Acest lucru este important, în domeniul icoanelor pentru că ne oferă o perspectivă extraordinară asupra acestui fenomen artistic. Dar, dacă acesta este singurul tău interes, istoria artei, atunci, desigur, ratezi conținutul. Ce este aceasta piesă, ce este acest tablou? Care este înțelesul lui? Si, chiar la aceasta întrebare poți spune: "oamenii la vremea aceea credeau asta și asta, iar artistul în mintea lui gândea asta și asta, iar oamenii din acea vreme și Bisericile..." Știți, te distanțezi singur: "oamenii" din vremea aceea, și artistul gândeau astfel...". Poți face asta, iar aceasta, de asemenea, este de ajutor. Dar acest lucru face parte din istoria artei.

Ceea ce noi spunem este că, da, acesta este un obiect, dar nu mă pot înstrăina de el, ca un om de știință - e un fel de a spune- de icoană. Pentru că eu, iar aceasta este ceea ce nu agreează oamenii de știință, eu nu mă pot distanța de icoană. Sunt în icoană și icoana este în mine, este o parte a experienței mele! Si ei spun: "Acesta nu este un aspect obiectiv părinte, nu este știință!". Iar eu spun: "Poate definiția voastră pentru știință ar putea fi îmbunătățită, dar este foarte diferită". Teologia, în general nu este o știință de genul: "Il studiem pe Dumnezeu, Dumnezeu este aici, iar noi încercăm să spunem lucruri despre El". Nu! Dumnezeu este în noi, iar noi trebuie să vorbim din experiența noastră interioară. Mulți ar spune: "Acesta este subiectivism!" In regulă, dar este o experiență, este ceea ce reprezintă baza științei, și anume că tu vorbești din experiență, tu trăiești obiectul experienței tale, oricare ar fi acela. In cazul nostru, obiectul este înăuntrul nostru. Noi facem parte din fenomenul care este supus "studiului".   Si, astfel, noi scriem nu numai din punctul de vedere al istoriei artei, ci și din punct de vedere spiritual, din punct de vedere al mișcării spre viziune și în limitele acestei viziuni reflectate în icoană. Istoria artei este extraordinară, avem nevoie de ea, dar pentru a înțelege icoana, fenomenul, istoria artei nu este de ajuns.

- Icoana este un mijloc prin care noi ajungem la prototip.

- Sfântul Vasile cel Mare: "cinstea dată chipului urcă la prototip". In limba greacă chip este redat prin cuvântul icoană. 

Pr. Prof. Michel Quenot, Parohia Ortodoxa din Friebourg, Elvetia:

Icoana este o teologie, în formă și culoare. Se mai spune că e o teologie în culori. Este o teologie care se exprimă prin muzică, muzica liturgică, și o teologie care se exprimă vizual, o teologie vizuală, care este iconografia. 

Dr. Emanuel Dobre, Centrul "Dumitru Staniloae", Paris:

Prin întruparea Mântuitorului este arătată capacitatea omului de a se îndumnezei, iar un sfânt care a ajuns la îndumnezeire arată că opera de mântuire realizată de Hristos a fost preluată cumva, a fost întrupată prin sfinți.  Primul mesaj pe care îl transmite icoana este "Dumnezeu S-a întrupat".  

Icoana nu teologhiseste singură. Teologisirea icoanei este o căutare a noastră, interioară, icoana nu se revelează singură de cele mai multe ori. Este nevoie de o înțelegere și o recunoaștere a învățăturii ortodoxe pentru a putea ajunge la valorile pe care ea le poate exprima.

Icoane este o mărturisire de credință pentru cel care o pictează dar și pentru cel care o cinstește.

Icoana are nevoie să fie descrisă prin cateheză pentru că sunt anumite elemente în icoană care nu pot fi înțelese de o persoană exterioară comunității în care se găsește icoana. Putem lua un exemplu. In icoana nașterii Domnului, Maica Domnului este reprezentată pe un munte, deasupra unei stânci. Aceea este o referire la o profeție din cartea lui Daniel, cap. 2, în care se vorbește de piatra cea netăiată de mână, care mai târziu a fost înțeleasă de Sfinții Părinti ca o prefigurarea a fecioriei Maicii Domnului. Si, reprezentarea aceasta în icoana nașterii Domnului vrea să arate pururea fecioria Maicii Domnului. Este o credință care se transmite de-a lungul timpului prin cuvinte. Un iconar a reușit să o transpună în semne și simboluri, însă, dacă privim din afară, fără a avea o pregătire, nu vom percepe valoarea acestui simbol și nici referința la Vechiul Testament. 

Putem vorbi de o dimensiune martirologică a icoanei în sensul de mărturisire. Icoana ne permite să mărturisim ca Hristos S-a întrupat.

Pe lângă valoarea de mărturisire, de reprezentare a unui mesaj, icoana are și valoare sacramentală care ne permite să ne închinăm înaintea ei.   

In momentul pictării unei icoane, Biserica cere și o viată curată din partea iconarului pentru că ceea ce scrie el în icoană, cum spun grecii - scriu practic o icoană, așa cum ar scrie Sfânta Scriptura-, ceea ce scriu iconarii este o mărturisire de credință. Iar mărturisirea de credință trebuie făcută într-o comunitate, dar sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ce putem mărturisi dacă nu-L avem pe Hristos în noi? Acesta este motivul pentru care Sinodul de la Moscova le cere iconarilor să aibe o viată curată, le cere să postească înainte de a scrie icoana. Nu putem picta doar având darul de a picta.

El nu va picta din dorința de a-și exprima talentul, de a arata măestria pe care a obținut-o ca pictor. El va picta în folosul comunității, la cererea comunității, pentru a-i ghida pe ceilalți așa cum a fost și el ghidat de iconarii de dinaintea lui. E, desigur, necesar darul de a picta și instruirea, formarea ca pictor, dar, apoi, artistul trebuie să devină și mărturisitor al lui Hristos, trebuie să aibe o viață în Hristos. Este iconar pentru că pictează icoane, într-adevăr, dar pictarea icoanelor nu este doar un simplu gest de punere în culori a mărturisirii pe care o citim noi undeva, eventual, sau copiind o icoană, ci există și acest aspect, al punerii cuvintelor de viață în culori, transformarea lor în cuvinte scrise în culori și forme.    

Dacă arta autentică aspiră spre cele negrăite, cu atât mai mult arta sacră exprimată prin imagine există prin conținut, depășind cu mult mai mult lumea formelor și a culorilor. Astfel icoana oferă o nouă viziune creatoare a vieții ajutând omul să-și regăsească identitatea într-o lume cuprinsă de imagini și de ideologii, deoarece ea transcende timpurile și veacurile, fiind încă de pe pământ un îndemn clar de a intra în Împărăție.