Starețul Iosif Vatopedinul despre războiul duhovnicesc, păzirea minții, deznădejde, ascultare și spovedanie. Oare nu vom răbda încercările pentru dragostea lui Hristos?

Oare nu vom răbda încercările pentru dragostea lui Hristos?

Examenele noastre nu constau în dobândirea unei vrednicii neînsemnate sau a unei poziții sociale și a banilor. Ori devenim fii ai lui Dumnezeu, ori ne va lua diavolul! Nu exista cale de mijloc! De ce să nu fim atenți când toate sunt în favoarea noastră? Harul dumnezeiesc este mereu cu noi și trebuie să-l păstram! Nu ne-am făcut monahi din vitejia noastră, ci din lucrarea harului care este în noi! Ne-a atras, vrând-nevrând, și ne-a adus aici! Deci, îl ținem aproape pe Dumnezeu! Nu Il ignoram, îndoindu-ne de venirea Lui.

In viața noastră Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc și apoi noi! Ne-a promis:" Nu vă voi lasă orfani... iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor!" (Mt. 28, 20). Si iarăși ne spune: "Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi!" (Ps. 49, 16), "Cereți, și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide" (Mt. 7, 7).

Dumnezeu ne provoacă! De aceea, știind importanța rugăciunii, Sfântul Apostol Pavel, temelia Bisericii, ne spune clar: "Rugați-vă neîncetat!" Pentru că această lucrare se face mental, este nevoie de îndelungă răbdare și stăruință! De aceea, diavolul aduce multe piedici rugăciunii, știind că dobândirea rugăciunii este pierzania lui. Insă noi, pentru puțina greutate pe care o vom întâlni, nu vom stărui? Oare nu am întâmpinat alte greutăți în viață? Voi toți ați venit aici de pe băncile scolii. Cât de mult v-ați ostenit acolo, ca să luați o diplomă? Pentru un lucru de nimic...o fantezie! Dacă ne ostenim puțin aici, este pentru a dobândi Cerul! Să devenim fiii lui Dumnezeu, să ne slujească îngerii! De câte ori nu v-am spus ?! Cât de multe are Dumnezeu să ne dăruiască?! Acelea "spre care și îngerii doresc să privească" după cum spune și Sfântul Apostol Petru. Aceasta este moștenirea omului!

Părinților, ce sunt poruncile? Poruncile lui Hristos se luptă cu partea irațională a minții omului! Ne împotrivim iraționalului! Pentru că de la început diavolul a robit rațiunea. Vă dau un exemplu simplu, ca să înțelegeți! Astăzi, ca întotdeauna, se vorbește despre mâncare. Fără mâncare, omul nu poate trăi. Astăzi cuvântul mâncare a căpătat sensul de desfătare. Legea necesității biologice se anulează în zilele noastre, și îi ia locul risipa și pofta. Toate acestea sunt produse ale minții iraționale. Acestea le-au creat oamenii care nu sunt cu Dumnezeu, ci cu diavolul care îi stăpânește. Nu a spus Hristos, în mod clar, celor ce nu credeau în El: "Voi sunteți fii ai diavolului și vreți să faceți voia tatălui vostru", "Fii ai pierzării, cum veți scapă de judecata viitoare?". Toată societatea este plină de astfel de oameni, care sunt uneltele diavolului. Nu ne speriem, ci ne bucurăm că Dumnezeu ne-a miluit și ne-a scos din mijlocul lor. Am rămas până astăzi păstrători ai tradiției apostolice. Si acest lucru nu este meritul nostru! Este dovada faptului că harul lui Dumnezeu, "care pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le împlinește", este cu noi. Toți urmăm aceeași cale, și harul ne îndeamnă: "Trezește-te! Nu te lasă înșelat! De ce te abții de la cale? De ce te lași bătut și cedezi?". Așadar, prin toată voința, prin pocăință sinceră pentru greșelile noastre și hotărâre dârză, să stăruim în chemarea noastră de a fi lângă Fiul lui Dumnezeu și în partea Sfinților! 

***

Năvălirile ispitelor sunt prilejuri de mărturisire

Trebuie să fim atenți, pentru că diavolul, care este stăpânitorul lumii acesteia, nu încetează să ne ispitească. In acest sens, Mântuitorul ne spune: "Vai omului aceluia prin care vine sminteala!" (Mt. 18, 7) Nu va înșelați! Dacă pe Mine M-au prigonit, pe voi va vor lasă în pace? Diavolul are stăpânire ca să ne provoace. Dacă nu îl ascultăm, nu poate face nimic. 

Provocările sunt de felul acesta. Sunt ucenic și îmi vine un gând: "De vreme ce ești obosit de ce să mai mergi la biserica? Poți să te duci mâine." Uitați un pretext care vrea să mă scoată de sub ascultare. Alt exemplu pentru înfrânare: suntem în gradină, în perioada recoltei fructelor, și ne este foame. "Ce contează dacă voi manca ceva?" Uitați cum vine ispita! Altă chestiune: vine la tine un frate obosit, neglijent și îți spune un cuvânt jignitor, care te provoacă, te irită. Ispititorul îți șoptește: "Ce a venit și bezmeticul ăsta să mă ispitească?". Toate aceste atacuri sunt prilej de mărturisire. 

Fiecare năvală a ispitelor trebuie să îl găsească pregătit pe monah. "Mergi înapoia mea satano! Eu sunt călugăr!". Cuvintele: "eu sunt călugăr", să le spuneți ca pe o rugăciune!  Priviți ce spunea adesea, ca pe o rugăciune, Sfântul Arsenie cel Mare, cel întocmai cu îngerii: "Arsenie, pentru ce ai ieșit din lume?!". Si fusese un mare demnitar la palatul împărătesc. Le-a lăsat pe toate și a plecat în pustie. Chiar dacă mintea lui nu se îndepărta niciodată de la Dumnezeu, ca o rugăciune striga înlăuntrul său: "Arsenie, pentru ce ești aici?". Si noi trebuie să ii urmăm exemplul. 

Când vă întăriți în această lucrare, atunci veți avea priceperea de a preveni mintea, să nu primească ispita în vremea atacurilor drăcești. Acest lucru îl dorește harul, care este mama noastră! Nimic altceva nu dorește. Si atunci intră înlăuntrul nostru, distrugând omul nostru cel vechi, și construindu-l pe cel nou. 

***

Războiul duhovnicesc nu înseamnă înfrângere, ci biruință!

Putem să simțim război duhovnicesc, luptă interioară, zdrobire, dar aceasta nu înseamnă înfrângere, ci biruință! Trebuie să spunem și noi ceea ce au spus toți Sfinții de veacuri: "Doamne, Iisuse Hristoase, pentru Tine suntem omorâți toată ziua,  socotiți am fost ca niște oi de junghiere!". Vedeți adevărata mărturisire! "Pentru cuvintele buzelor Tale, Doamne, eu am păzit căi aspre". Forma războiului nu înseamnă înfrângere. Este cu neputință!

Pentru că, mai întâi suntem ispitiți de diavol, căruia i s-a dat stăpânire ca să ne războiască. De vreme ce pe Însuși Hristos L-a războit! I-au provocat atâtea suferințe, L-au scuipat, L-au înjurat, L-au calomniat, L-au numit "îndrăcit", L-au bătut până ce L-au răstignit pe cruce, și, acolo fiind, L-au batjocorit! Si, spune Hristos: "Priviți la Mine! Ceea ce Mi-au făcut Mie, vă vor face și vouă!" . Dacă pe Mine M-au prigonit, pe voi vă vor lasă în pace? Pe Mine m-au numit "diavol", vouă ce va spune?"

Si, în continuare, îi avem pe Sfinții Apostoli, cei pe care Hristos i-a ales și a întemeiat prin ei Biserica universală. Pe toți i-au prigonit foarte tare! Câte au răbdat! Ce închisori!  Ce surghiunuri! Ce bătăi! Ce necazuri!

Toate acestea vi le spun, Părinților, ca să știți că viața noastră are la temelie iubirea de nevoință, de rea pătimire. Când știm acest lucru, nu ne speriem!  Din această pricină am venit aici, ca să ne luptam cu diavolul! Să îl îndepărtam de la noi! Este adevărat cuvântul pe care îl spun Părintii: "Monahul adevărat este acela care îi irită pe diavoli spre luptă!".  Sunt înfrânți și fug. Apoi îi trage de coadă și le spune: "de ce fugiți? Stați aici să ne luptăm!".

Dacă am fi atenți și am avea ca bază poruncile lui Hristos, pentru că "noi nu ne aparținem nouă înșine", atunci, pe de-o parte, războiul va veni, pentru că diavolului i s-a dat această putere de a ne lupta; dar toate astea nu creează sentimente de vină, ci sunt prilejuri de a ne încununa, de a fi învingători!

***

Știința păzirii minții!

Să fim atenți, păzindu-ne mintea! Ne vine în minte un gând stăruitor fără noimă. Încercăm să-l alungăm, dar nu se dezlipește. Atunci ne folosim de împotrivire, după cum spun Părinții. Împotrivirea are două înfățișări. Spunem deci: "Fugi diavole de aici! Eu sunt creștin!". Nu pleacă, este obraznic! Atunci ne folosim de a doua metodă și ne smerim pe noi înșine la propriu, și spunem: "măi, dobitocule, nu ți-e rușine? Ești om sau diavol? Ce sunt acestea pe care la cugeți?". Acest lucru îl zdrobește pe diavol și îl risipește imediat. Si atunci intervine harul dumnezeiesc și ne mângăie. De aceea, păziți-vă mintea! 

Nu pierdeți timpul în zadar, nu ascultați lucruri nefolositoare! Nu duceți vorba de la unul la altul! Păstrați-vă programul cu acrivie! Vă prisosește timpul? Alergați în cămara voastră și deschideți o carte! Cuvintele Părinților sunt cuvinte ale Duhului Sfânt! Din acest motiv ele ne hrănesc sufletește, ne trezesc, ne povățuiesc, ne provoacă, ne învață! Așadar, Părinților, luați aminte! Trebuie să biruim!   

***

Descurajarea este cauza problemelor psihologice! 

Să ținem departe de noi descurajarea! Dacă nu ne vom lupta cu descurajarea, va veni întristarea adâncă. Si dacă monahul nu se îngrijește și rămâne descurajat, după aceasta va veni deznădejdea. Si dacă aceasta predomină, atunci încep problemele psihologice. De aici se nasc problemele psihologice! Pentru că, prin deznădejde, se destramă universul duhovnicesc al omului. Se destramă logica omenească. Si atunci mergem la psihologi să ne dea pastile de calmare.

De ce să ne descurajăm și să îl lăsăm pe diavol să facă pe judecătorul? Întrucât știm foarte bine că nu exista zi în care putem rămâne fără de păcat! Pentru că după cădere am suferit o degradare, Părinților! Nu avem capacitatea de a rămâne neatinși de păcat. Ne afectează mediul, și din interior și din exterior. Din această cauză săvârșim greșeli! Atunci vine diavolul să facă cu noi pe judecătorul! El, care este "fără de păcat", vrea să ne spună că noi suntem cei păcătoși! De atâtea ori v-am spus să aveți bărbăție, să vă ridicați! Voi merge acum la duhovnicul meu și mă voi spovedi!   

A venit Fiul lui Dumnezeu Celui Viu aici, să mă înfieze pe mine și tu îmi faci pe judecătorul? Așa să va luptați cu descurajarea! Deoarece curajul este puterea principală a sufletului, este energia! Așa cum este curentul sau combustibilul! De aceea, de ce să ne pierdem curajul? Greșim într-adevăr, dar există oameni fără de păcat?! Apoi mă întorc de multe ori către Hristos și mă judec pe mine însumi, și spun: "Preabunule, milioane de oameni ce s-au pocăit, nu numai că i-ai iertat, dar i-ai îmbrăcat și în haina sfințeniei și stau în jurul tronului Tău! Prin curajul lor s-au sfințit? Nu prin harul Tău?! Si eu sunt unul dintre ei. Stărui! Nu voi înceta să îți bat la poartă! Îmi vei deschide! Tu ești Adevărul, ești Viata, ești Învierea!" Așa vreau să vă luptați!  Așa este! Nu avem exemple de oameni ticăloși care au ajuns în adâncul pierzării, și s-au pocăit? Nu numai că și-au biruit păcătoșenia, dar s-au sfințit și s-au unit cu ceata sfinților, devenind una cu ei!   

***

 Temelia tuturor lucrurilor este ascultarea!

Temelia tuturor lucrurilor este ascultarea! Altfel nu se poate! Dacă nu există ascultare, omul se aseamănă diavolului. Așa este! Pentru că îngerii au făcut neascultare! Îngerii! Spun Părintii că erau cei mai frumoși dintre îngeri. Pentru că au vrut să încalce porunca lui Dumnezeu. Nu au apucat să o facă, doar au gândit să încalce voia lui Dumnezeu, să fie independenți. Si vedeți! Nu li s-a mai dat apoi nici un loc de pocăință. Și-au pierdut și locul lor, încă și chipul lor. Au suferit o deplină decădere. Din vase ale harului și iubirii au devenit vase ale răului, urii și catastrofei. Pentru voia lor proprie!

Si în cazul nostru din voia noastră am căzut, oarecum, dar nu a fost din curată intenție a omului. Nu au gândit Adam și Eva singuri să o facă, dar ca niște naivi au căzut pradă diavolului. In acest fel ni s-a dăruit și posibilitatea iertării și a pocăinței. Insă există și planul divin, care nu ar fi lăsat niciodată omul să se piardă, ca chip și asemănare a lui Dumnezeu.   

***

Spovedania este smerenia care dezrădăcinează puterea diavolului 

Ascultarea! Atunci când faceți ascultare, îi surpați puterea diavolului. Cel ce nu face ascultare, are viu înlăuntrul său ego-ul. Ego-ul este firea diavolului, este firea pierzării. Este începutul iadului și al nihilismului. Exista "Eu"? Nu a spus Dumnezeu: "Eu"! Priviți la Iisus, Care este adevăratul Creator și Susținător al tuturor făpturilor! Când a mărturisit despre cum au fost nimiciți demonii, a spus: "Am văzut pe satana ca un fulger cazând din cer".  Preabunule, ai spus minciuni? L-ai văzut sau l-ai ars? De vreme ce Tu l-ai ars? Nu spune: "Eu l-am ars". Ca să nu spună: "Eu!". Eul ni l-a lăsat nouă! Să ne fie rușine! Însuși Dumnezeu se ferește să pronunțe: "Eu!". Lui i se cuvine, Chivernisitorul și Creatorul întregii lumi! 

Așadar, mă adresez iubirii voastre, ascunzișul este cel care vă surpă temelia. Vă este rușine să vă apropiați de stareț? Am spus de atâtea ori! Altfel nu se poate! Aceasta este tradiția patristică! Există starețul care preînchipuie pe Sfinții Apostoli, pe Hristos! Nu vorbește Hristos în alt mod! Incă din legea mozaică vedem asta. Aceasta este rânduiala! Peste tot exista rânduială! Ne vorbesc despre asta nenumărații îngeri, care se supun cu acrivie poruncilor Lui ! Există astfel echilibru în toată zidirea!

De ce vă este rușine? Să spunem că am o luptă interioară. Vă voi spune un simplu exemplu, pe care l-am văzut de curând. Am întâlnit o copilă foarte cuviincioasă. Asa cuminte cum era, și nu se gândise niciodată la lucrurile rele, într-o zi i-au venit gânduri trupești. A încercat să le alunge, dar nu a reușit, pentru că nu avea experientă. Atunci a mers la părintele din parohie pe care îl cunoștea și îi spune: "Știți, părinte, mi se întâmplă un lucru ciudat pe care nu l-am gândit niciodată. Acum m-a cuprins și nu mă lasă în pace!". A însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci și i-a zis: "Dumnezeu să te ierte! Si dacă va mai veni altă dată gândul, vino să-mi spui!". Vedeți, aceasta este practica, smerenia care îl dezrădăcinează pe diavol! Ascunzișul, adică voia proprie ce provine din egoism, este scaunul diavolului. Noi însă trebuie să dezrădăcinăm acest lucru. Ți-e rușine să spui starețului: "Gheronda, am o luptă?". Doamne al puterilor! Dar, există om care să nu fie războit, de vreme ce am venit aici să ne luptam? Nu ne-a adus aici Hristos pentru comodități! Ne-a adus aici mergând înaintea noastră, și ne-a arătat forma războiului practic.